ICCJ. Decizia nr. 2091/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 3 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 8874/117/2006, în temeiul art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de Șt.I.A.
în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contestația în anulare formulată de contestatorul Șt.I.A. s-a solicitat desființarea deciziei penale pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2148/2005, motivat de faptul ca respectiva cauză ar fi fost soluționată cu nerespectarea procedurii de citare a contestatorului, acesta susținând că "a primit citația emisă de înalta Curte de Casație și Justiție posterior termenului de judecată fixat."
Conform art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazul în care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Conform art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestatorul Șt.I.A. a solicitat prin contestația în anulare înregistrată mai sus, anularea deciziei penale pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2148/2005, pe motiv că ar fi fost încălcată procedura de citare pentru termenul la care a fost soluționată cauza.
Din considerentele de mai sus a rezultat că înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de a soluționa prezenta contestație în anulare, astfel în temeiul art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
Astfel, cauza, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A. a fost înregistrată la Registratura generală a înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 542 la 26 ianuarie 2007 și pe rolul Secției Penale a înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8874/117/2006 la 29 ianuarie 2007.
în motivarea contestației în anulare, contestatorul petiționar Șt.I.A. a menționat că a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei penale dată de către înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 2148/2005 prin care solicită rejudecarea cauzei, deoarece inițial a fost judecată cu lipsă de procedură, citația emisă de înalta Curte de Casație și Justiție sosind la Cluj Napoca, posterior termenului de judecată fixat, solicitând admiterea contestației în anulare.
Totodată, contestatorul a mai arătat că a depus în termenul legal contestația în anulare în dosarul nr. 2045/2005 al Curții de Apel Cluj-Napoca, contestația în anulare a expediat-o poștal către înalta Curte de Casație și Justiție prin tichetul recomandatei nr. 10867 din 17 octombrie 2006 al Oficiului Poștal 13 Cluj-Napoca.
Contestației în anulare i-au fost atașate fotocopiile citației emisă la data de 16 mai 2005 de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2148/2005, pentru termenul din 20 mai 2005, precum și a unui înscris, precum și plicul cu care au fost expediate de către contestatorul petiționar pe care se găsește ștampila poștei cu data de 30 octombrie 2006 și mențiunea Recomandatei cu nr. 125024, contestația în anulare fiind înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 8874/117/2006 la data de 31 octombrie 2006.
în prezenta cauză a fost atașată o fotocopie a deciziei nr. 3191 din 20 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 2148/2005.
La termenul din 8 martie 2007, cauza a fost amânată față de lipsa dosarului nr. 2148/2005 al înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, necesar soluționării cauzei, dispunându-se adresă la Judecătoria Cluj pentru înaintarea dosarului.
La termenul de astăzi a fost atașat prezentei cauze dosarul nr. 2148/2005 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 3191 din 20 mai 2005, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Șt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și a fost obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
în considerentele deciziei mai sus arătate, instanța de recurs a reținut că prin sentința penală nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca a respins plângerea formulată de petentul Șt.I.A. împotriva rezoluției nr. 369/II/2 din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ca nefondată.
Prin acea rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale, față de numita D.D. la plângerea petiționarului Șt.I.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
în motivarea sentinței s-a reținut că rezoluția atacată este temeinică și legală, deoarece în cauză nu se dovedește că făptuitoarea a întreprins vreo acțiune, frauduloasă de inducere în eroare a petiționarului ci aceasta a acționat numai pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu și deci nu e îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii reclamate.
Petiționarul nemulțumit de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, cerând condamnarea făptuitoarei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Prin decizia penală nr. 68 din 8 februarie 2005, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Șt.I.A. împotriva sentinței penale nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca.
în motivarea acelei decizii, instanța de recurs, după o reexaminare a probelor și actelor dosarului a reținut că, atât organul de urmărire penală, precum și prima instanță, pe deplin justificat și legal au soluționat plângerea petentului.
Astfel, s-a constatat că într-adevăr făptuitoarea din cauză nu l-a indus pe petiționar în nicio eroare (acțiuni specifice infracțiunii de înșelăciune) că reclamantul Șt.I.A. a fost cel care, fără echivoc, a depus de bună voie, o cerere privind restituirea unei sume de bani.
Martorul V.V., directorul de la cea dată a SC U. SA Cluj a confirmat aceste acțiuni ale petiționarului și în consecință, întemeiat și legal s-a reținut că, în cauză nu este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, de către cea chemată în judecată, respectiv făptuitoarea D.D. și care, prin activitatea sa și-a îndeplinit doar atribuțiile legale de serviciu.
Astfel, prin decizia nr. 68 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Cluj, a rămas definitivă sentința penală nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj.
Petiționarul în continuare, nemulțumit a declarat un nou recurs (al doilea) și care prin decizia penală nr. 171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, a fost respins, ca inadmisibil în raport și cu prevederile art. 416 pct. 6 C. proc. pen.
în continuare, petiționarul a declarat și împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, recursul de față (al treilea), ce a fost respins, ca inadmisibil, în baza aceluiași text susmenționat, dar și potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, legislația procesual penală română în vigoare, neprevăzând calea de atac a recursului la recurs, petiționarul recurent, nu putea exercita această cale, fiind în afara legii, aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată contestatorul petiționar Șt.I.A., înalta Curte apreciază ca fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Totodată, dispozițiile art. 388 din același cod, evidențiază în mod expres termenul de introducere astfel "(1) Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. (2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând."
De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că "(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."
înalta Curte, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A., actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în cauză contestația în anulare exercitată de contestatorul petiționar, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., a fost făcută cu depășirea termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Termenul de 10 zile mai sus menționat este un termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186 alin. (2) și (4) C. proc. pen.
Astfel, "art. 186 alin. (2) la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează."
Or, așa cum rezultă din analiza cauzei, decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2148/2005, a fost pronunțată la 20 mai 2005, dată de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care petiționarul Șt.I.A. putea formula contestație în anulare și care expira la data de 31 mai 2005, contestația în anulare formulată de petiționar, fiind expediată la 30 octombrie 2006, conform ștampilei poștei de pe plicul anexat și înregistrată la Tribunalul Cluj pe data de 31 octombrie 2006, așa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul petiționar s-a făcut cu depășirea termenului menționat.
Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestației în anulare, condiție a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestație în anulare invocat și a cărei neîndeplinire, atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A.
Față de aceste considerente, înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 3191 din 20 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3464/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7172/2006. Penal → |
|---|
