ICCJ. Decizia nr. 199/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 199/2008
Dosar nr. 599/1/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 599/1/2008, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva intimatei S.E.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor şi fals intelectual.
În motivarea plângerii petentul, în esenţă, susţine că intimata pronunţând o rezoluţie la data de 7 decembrie 2007, în dosarul nr. 1501/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi săvârşit şi infracţiunile anterior menţionate.
Înalta Curte, având în vedere susţinerile petentului, în raport de dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., va trimite plângerea formulată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competent să efectueze cercetări în cauză.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a avut în vedere că petentul A.I. a formulat o plângere conform art. 222 C. pen., solicitând tragerea la răspundere penală a procurorului S.E.A. care cu prilejul instrumentării unei cauzei, în care parte era petentul, ar fi comis mai multe infracţiuni.
Într-adevăr, potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte judecă, în primă instanţă şi infracţiunile săvârşite de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă în astfel de cauze sesizarea instanţei se poate realiza după efectuarea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după cum rezultă din dispoziţiile art. 209 C. proc. pen.
În consecinţă, având în vedere calitatea intimatei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa efectuării de cercetări revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căruia i se va trimite cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite cauza privind pe petiţionarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea de cercetări.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 800/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 201/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|