ICCJ. Decizia nr. 3464/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3464/2010
Dosar nr. 7865/1/2011
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul C.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 575 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reţinut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, modalitatea de săvârşire şi de consecinţele acestor fapte. Totodată, s-a reţinut că menţinerea arestării se justifică şi raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut multiple condamnări anterioare.
S-a mai reţinut că, şi din perspectiva C.E.D.O., existenţa unei hotărâri de condamnare constituie un temei justificat pentru menţinerea arestării preventive a inculpatului.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, săvârşite de inculpat, modalitatea de comitere a acesteia şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, menţinerea măsurii preventive se impune pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.A.C. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A.C. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35060/3/2011 (2796/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3430/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3500/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
