ICCJ. Decizia nr. 3673/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3673/2011
Dosar nr. 31542/3/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 67 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul U.A., la o pedeapsa de 14 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatului U.A. de la 3 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a acestui inculpat.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.P.V. zisă „S.”, la o pedeapsa de 11 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 864 cu aplicarea art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei 4 ani închisoare, aplicată aceleiaşi inculpate prin Sentinţa penală nr. 1562/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 4364/2007 definitivă prin Decizia penală nr. 74/2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în această cauză, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 15 ani.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatei C.P.V. zisă „S.” de la 3 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatei C.P.V. zisă „S.”.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul N.I., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatului N.I. de la 3 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a acestui inculpat.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.M.I., la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea liberării condiţionate a pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată inculpatei C.M.I. prin sentinţa penală nr. 74 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 41227/3/2005, definitivă prin decizia penală nr. 3737 din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a contopit restul ce a rămas de executat din această pedeapsă de 243 zile cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatei de la 23 august 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatei C.M.I.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.V.A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi a contopit restul de 666 zile închisoare ce i-a rămas inculpatului S.V.A. de executat, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatului de la 7 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.V.A.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata I.D., la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, litera b C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatei de la 7 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatei I.D.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.V., la o pedeapsa de 11 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 797 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi a contopit restul de 410 zile închisoare, rămas neexecutat, din această pedeapsă, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.C., la o pedeapsa de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a contopit restul rămas neexecutat din aceasta, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 a confiscat în vederea distrugerii cantităţile de 8,89 grame heroină, 13,20 gr heroină şi amestec cu cofeină şi a constatat că în urma analizelor de laborator au rămas cantităţile de 7,37 gr heroină şi 11,33 gr heroină în amestec cu cofeină şi s-a dispus distrugerea acestora.
A menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa nr. 31/D/P/2010 din data de 4 iunie 2010 asupra sumei de 3350 lei, ridicată de la inculpata C.P.V. sumă depusă la D.G.F.P.M.B. cu chitanţa din 7 iunie 2010.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism nr. 145/D/P/2010 din 29 iunie 2010 au fost trimişi în judecată:
1. U.A. zis „B.” cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie şi în formă agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.;
2. C.P.V. zisă „S.” cercetată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.;
3. N.I. cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;
4. C.M.I. cercetată, în stare de arest preventiv, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.;
5. S.V.A. cercetat, în stare de arest preventiv, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă post condamnatore, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.;
6. I.D. cercetată, în stare de arest preventiv, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută şi pedepsită de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. ;
Precum şi pe învinuiţii:
1. M.V. zis „V.M.” cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,
2. C.C. zis „T.” cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de:
- art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
1. În fapt s-a reţinut ca inculpata I.D. a săvârşit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii martie 2010, fapta de deţinere în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroina, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, mai exact la datele de 1 martie 2010, 3 martie 2010, 4 martie 2010 şi 8 martie 2010 a vândut colaboratorului sub acoperire, cu nume de cod „N.C.” cantitatea de 0,41 gr heroina cu suma totală de 350 lei, ceea ce constituie elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în forma continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în stare de recidiva postexecutorie, în raport de condamnarea de 3 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală nr. 383 din 14 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
2. S-a mai reţinut că inculpatul S.V.A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv lunile februarie şi martie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, mai exact, la datele de 2 martie 2010 şi 5 martie 2010 a vândut colaboratorului sub acoperire, cu nume de cod „N.C.” cantitatea de 0,26 gr heroină cu suma totală de 150 lei iar la data de 10 februarie 2010 i-a oferit, cu titlul gratuit, numitului P.V. cantitatea 1,03 gr heroină şi la datele de 4 februarie 2010 şi 5 februarie 2010 a vândut martorului colaborator cu nume de cod „M.M. ” cantitatea totală de 0,24 gr heroină cu suma totală de 200 lei, aspecte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
3. Inculpata C.M.I., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii februarie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, mai exact la datele de 10 februarie 2010, 11 februarie 2010 şi 15 februarie 2010 a vândut colaboratorului sub acoperire, cu nume de cod „G.R.”, cantitatea totală de 0,18 gr heroină, cu suma totală de 300 lei, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală nr. 74 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
4. Inculpata C.P.V., zisă „S.”, în cursul anului 2010, în perioadă februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea diferitelor cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, unor persoane de pe raza sectorului 1 Bucureşti, împrejurări în care la datele de 28 mai 2010 şi de două ori la data de 1 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator, cu nume de cod „P.M.” cantitatea totală de 0,06 gr heroină şi o seringă conţinând 6 unităţi lichid, în care s-a pus în evidenţă heroină cu suma totală de 300 lei, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
5. Inculpatul N.I., la data de 3 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, în locuinţa pe care o folosea fără forme legale în Bucureşti, strada Buzeşti, sector 1, un număr de 79 punguţe din material plastic, ambalate sub formă de bile, conţinând cantitatea netă de 5,24 gr heroină cu suma de 25 lei bila, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
6. Inculpatul U.A. zis „ B.”, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în perioadă februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea de diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, unor persoane de pe raza sectorului 1 Bucureşti, respectiv la data de 1 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator cu nume de cod „P.M.” cantitatea totală de 0,02 gr heroină în amestec cu cafeină, cu suma totală de 100 lei, iar la data de 3 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, împreună cu învinuitul minor B.I.F. un număr de 117 punguţe din material plastic ambalate sub formă de bile, conţinând cantitatea brută de 11,38 gr heroină în amestec cu cafeină (cantitatea netă de 6,91 gr heroină) ceea ce constituie elementele infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în formă agravată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., în stare de recidivă postexecutorie, în raport de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 427 din 29 octombrie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
7. Învinuitul M.V. zis „V.M.”, la data de 1 martie 2010 i-a vândut martorului colaborator cu nume de cod „D.N.” cantitatea totală de 0,31 gr heroină ambalată în 5 punguţe din material plastic, cu suma de 250 lei, tranzacţie ce a avut loc în locuinţa învinuitul din Bucureşti, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată aceluiaşi învinuit prin sentinţa penală nr. 797 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
8. Învinuitul C.C. zis „T.”, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii martie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza sectorului 1 Bucureşti, respectiv la datele de 1 martie 2010 şi 14 martie 2010 i-a vândut martorului colaborator, cu nume de cod „D.N.”, cantitatea totală de 7,47 gr heroină cu suma totală de 1.750 lei, ceea ce constituie elementele infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie, faţă de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În faza de urmărire penală, vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită de următoarele mijloace de probă:
- procese verbale de sesizare din oficiu;
- procese verbale de supraveghere operative şi procese verbale întocmite de investigatorii sub acoperire cu ocazia cumpărărilor autorizate de droguri efectuate în cauză;
- procese verbale privind consemnarea rezultatelor unor investigaţii;
- procese verbale de percheziţii domiciliare şi de percheziţii corporale;
- rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor;
- ordonanţe de autorizare a folosirii unor investigatori sub acoperire, a colaboratorilor acestora precum şi de autorizare a procurării de droguri;
- încheieri ale Tribunalului Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi autorizaţii de interceptare şi înregistrare a unor comunicări telefonice şi a unor discuţii purtate în mediul ambiental;
- procese verbale de redare a unor discuţii purtate în mediul ambiental, interceptate şi înregistrate în mod autorizat în cauză;
- procese verbale de constituire planşe fotografice;
- procese verbale de recunoaştere de pe planşele fotografice;
- declaraţiile martorilor identificaţi în cauză;
- declaraţiile martorilor asistenţi;
- declaraţiile martorilor colaboratori;
- declaraţiile inculpaţilor şi ale învinuiţilor audiaţi în cauză;
- dovezi de depunere la camera de corpuri delicte;
- alte mijloace de probă.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi inculpaţii : U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A. şi I.D., în stare de arest preventiv ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
Inculpaţii M.V. şi C.C., deşi legal citaţi s-au sustras de la cercetare judecătorească.
Cu privire la situaţia de fapt, Tribunalul a dispus audierea martorilor menţionaţi în rechizitoriu, a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor, ale căror declaraţii, de asemenea, au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
1. Prin rezoluţia nr. 165 din data de 16 aprilie 2010, ora 10:40, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
2. Prin rezoluţia nr. 170 din data de 16 aprilie 2010, ora 11:30, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul S.V.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă post condamnatore, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
De asemenea, prin ordonanţa nr. 183 din data de 19 aprilie 2010, ora 15:45 s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de învinuitul S.V.A. pentru săvârşirea de noi acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă post condamnatore, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
3. Prin rezoluţia nr. 171 din 16 aprilie 2010, ora 11:40 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita C.M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
4. Prin rezoluţia nr. 253 din data de 27 mai 2010, ora 08:30, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpata C.P.V. zisă „S.”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 262 din data de 03 iunie 2010, ora 15:45, s-au extins cercetările şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.P.V. zisă „S.”, respectiv infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
5. Prin rezoluţia nr. 257 din data de 01 iunie 2010, ora 11:40, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul U.A. zis „B.”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 261 din data de 03 iunie 2010, ora 15:30 s-au extins cercetările şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului U.A. zis „B.” respectiv infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie şi în formă agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.
6. Prin rezoluţia nr. 263 din data de 03 iunie 2010, ora 19:40, s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
7. Prin rezoluţia nr. 234/D/P/2010 din data de 19 aprilie 2010, ora 10:00, a S.T. Bucureşti s-a dispus, printre altele, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul C.C. zis „T.” pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin ordonanţa acestui parchet nr. 291 din data de 21 iunie 2010, ora 12:00, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina învinuitului C.C. zis „T.” din infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
8. Prin rezoluţia nr. 234/D/P/2010 din data de 19 aprilie 2010, ora 10:00, a Serviciului Teritorial Bucureşti s-a dispus, printre altele, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul M.V. zis „V.M.” pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Prin ordonanţa acestui parchet nr. 291 din data de 21 iunie 2010, ora 12:00, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina învinuitului M.V. zis „V.M.” din infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Faţă de inculpaţii C.M.I., S.V.A., I.D., U.A. zis „B.”, C.P.V. zisă „S.” şi N.I. prin ordonanţele din datele de 28 aprilie 2010, respectiv 03 iunie 2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul comiterii infracţiunilor care le-au fost reţinute în sarcină prin actele de începere a urmăririi penale, precum şi prin cele de extindere a cercetărilor pentru alte fapte.
Prin încheierea pronunţată la data de 20 mai 2010, în Dosarul nr. 21436/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea preventivă, în lipsă, pe o durată de 30 zile, a inculpaţilor C.M.I., S.V.A. şi I.D., sens în care au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 134/UP - 136/UP.
La data de 03 iunie 2010 s-a dispus faţă de inculpaţii U.A. zis „B.”, C.P.V. zisă „S.” şi N.I. luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 ore, prin ordonanţele acestui parchet nr. 137 - 139.
Prin încheierea pronunţată la data de 04 iunie 2010, în Dosarul nr. 27444/3/2010, Tribunalul Bucureşti secţia I penală, a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, a inculpaţilor U.A. zis „B.”, C.P.V. zisă „S.” şi N.I., sens în care au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 175/UP - 177/UP.
Prin încheierea din data de 30 iunie 2010 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, a inculpaţilor U.A., C.P.V. şi N.I., conform dispoziţiilor art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. şi a fost menţinută starea de arest a acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 şi 160b alin. (3) C. proc. pen. succesiv, prin încheieri dispuse în prezenta cauza, pana la judecarea acesteia pe fond.
La data de 23 august 2010 a fost arestata preventiv inculpata C.M.I., Tribunalul menţinând succesiv, starea de arest a acesteia, conform art. 3002 şi 160b alin. (3) C. proc. pen., iar la data de 7 ianuarie 2011 au fost arestaţi preventiv inculpaţii S.V.A. şi I.D.
Examinând actele şi lucrările dosarului Tribunalul constată următoarele:
La data de 29 ianuarie 2010 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism Dosarul nr. 31/D/P/2010 ca urmare a sesizării formulate de I.G.P. - Brigada de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Serviciul antidrog, biroul sectorului 1 şi s-au efectuat cercetării faţă de mai multe persoane cu poreclele „S.”, „M.”, „S.”, „A.”, „P.”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, întrucât existau date ca aceste persoane deţinea, intermediau vânzarea şi vindeau diferite cantităţi de heroină, comprimate MDMA - ecstasy, respectiv methadonă, consumatorilor de droguri de pe raza Municipiului Bucureşti, respectiv în zonele Străuleşti - Griviţa.
În urma investigaţiilor efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, au fost identificaţi, printre alţii, inculpaţii S.V.A., I.D., C.M.I., U.A., C.P.V. zisă „S.”, N.I., I.N. zis „N.G.”, B.B. zis „P.”, B.Ş. zis „F.”, U.M., N.G. zis „E.”, M.C. zis „C.”, I.P. zis „P.”, P.M. zisă „B.”, M.P. zisă „B.” (din Chitila), I.V.T. zis „N.”, I.F. zisă „F.”, L.A.R. zis „A.” şi C.E.L. precum şi alte persoane, membri ai unui grup infracţional implicat în activităţi ilicite de trafic de droguri de mare risc, respectiv heroină şi methadonă, pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere în zonele Piaţa Matache - Gara de Nord, Bucureştii Noi (sectorul 1), respectiv Piaţa Progresul (sectorul 4).
În Dosarul nr. 31/D/P/2010, s-a dispus autorizarea folosirii unor investigatori sub acoperire, a unor colaboratori ai acestora precum şi autorizarea procurării unor cantităţi de heroină şi comprimate methadonă (Sintalgon) de la persoanele investigate în cauză, autorizaţii în baza cărora au fost procurate diferite cantităţi de substanţe, ce au fost analizate de către specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, concluzionându-se că acestea sunt droguri de mare risc, respectiv heroină sau methadonă (Sintalgon).
Astfel, în baza acestor autorizaţii în prezenta cauză, investigatorii sub acoperire şi colaboratorii acestora, în perioada ianuarie 2010 - iunie 2010, au procurat în mod autorizat diferite cantităţi de heroină, printre alţii, de la inculpaţii S.V.A., I.D., C.M.I., U.A., C.P.V. zisă „S.” precum şi de la învinuiţii C.C. şi M.V..
Totodată, Tribunalul Bucureşti - cabinetul preşedintelui a dispus interceptarea şi înregistrarea comunicărilor telefonice ale unora dintre inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză, precum şi ale altor persoane despre care existau indicii temeinice că ar fi implicate în activităţi ilicite incriminate de Legea nr. 143/2000 cât şi interceptarea şi înregistrarea audio-video în mediul ambiental a activităţilor şi a discuţiilor purtate de către aceste persoane.
Din verificările efectuate a rezultat că faţă de unii dintre inculpaţii cercetaţi în Dosarul nr. 31/D/P/2010, respectiv faţă de inculpaţii S.V.A. şi I.N., precum şi faţă de alte persoane, membri ai aceluiaşi grup infracţional, respectiv faţă de învinuiţii C.C. zis „T.” şi M.V. zis „V.M.”, se efectuau acte de urmărire penală şi de către procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti.
În vederea unei bune înfăptuiri a justiţiei, prin ordonanţele din datele de 19 aprilie 2010, respectiv 17 mai 2010, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus declinarea acestor cauze în favoarea Structurii Centrale din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet. Aceste dosare, înregistrate iniţial cu numerele 102/D/P/2010, respectiv nr. 124/D/P/2010, au fost conexate la Dosarul nr. 31/D/P/2010.
Precizăm faptul că, o parte din cumpărările autorizate de heroină efectuate de către colaboratorii autorizaţi în cauză au fost înregistrate audio-video în mediul ambiental, inclusiv în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.V.A., I.D., C.M.I., U.A., C.P.V. zisă „S.”, respectiv pe învinuiţii C.C. şi M.V., procesele verbale de redare a acestor convorbiri, cât şi planşele foto prezentând aspecte de la cumpărările autorizate de heroină fiind încheiate, potrivit dispoziţiilor legale, de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciul Antidrog şi au fost ataşate prezentei cauze.
Dat fiind stadiul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare inculpat şi învinuit cercetat în Dosarul nr. 31/D/P/2010, apreciindu-se că este necesară completarea probatoriului privind activitatea infracţională a inculpaţilor C.M.I., S.V.A., I.D., U.A. zis „B.”, C.P.V. zisă „S.” şi N.I. precum şi a celorlalţi învinuiţi cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză, în vederea identificării şi a tragerii la răspundere penală şi a altor persoane, membri ai aceluiaşi grup infracţional organizat, cât şi pentru asigurarea principiului judecării cu celeritate a inculpaţilor arestaţi preventiv, prin rezoluţia din data de 10 iunie 2010 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de persoanele mai sus menţionate într-un dosar separat, înregistrat cu numărul 145/D/P/2010.
Prin rechizitoriul nr. 31/D/P/2010 din data de 15 iunie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor U.M., N.G. zis „E.”, M.C. zis „C.”, I.P. zis „P.”, P.M. zisă „B.”, M.P. zisă „B.” (din Chitila), I.V.T. zis „N.”, I.F. zisă „F.”, R.L.A. zis „A.”, C.E.L., I.N. zis „N.G.”, B.B. zis „P.” şi B.Ş. zis „F.” pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute în dispoziţiile Legii nr. 143/2000.
Pentru a reţine comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus învinuirea, extinderea cercetărilor şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii C.M.I., S.V.A., I.D., U.A. zis „B.”, C.P.V. zisă „S.” şi N.I. precum şi faţă de învinuiţii M.V. zis „V.M.” şi C.C. zis „T.” s-a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Inculpata C.M.I.
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză privind desfăşurarea de activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorul cu nume de cod „G.R.” în sensul că, o persoană de sex femeiesc cunoscută cu apelativul „I.”, identificată ca fiind inculpata C.M.I., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/ doză, la data de 10 februarie 2010, în jurul orelor 11:45 - 12:00, un dispozitiv format din investigatorul sub acoperire „B.D.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „G.R.” - nume de cod s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul cu nume de cod „B.D.”, în jurul orelor 12:00, colaboratorul cu numele de cod „G.R.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat la numărul 86 de pe strada P.T., unde locuia fără forme legale inculpata C.M.I.
După aproximativ 30 minute, colaboratorul cu numele de cod „G.R.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care i-a predat investigatorului o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,05 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916.897 din 11 februarie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „G.R.” - nume de cod a declarat că a cumpărat doza de heroină de la inculpata C.M.I. cu suma de 100 lei şi că aceasta i-a dat de înţeles că i-ar mai putea vinde droguri de acelaşi fel şi în viitor.
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost interceptate şi înregistrate audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, ataşat dosarului de urmărire penală.
2. La data de 11 februarie 2010 inculpata C.M.I. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „G.R.” - nume de cod cantitatea de 0,07 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916.911 din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatei, iar discuţia purtată de aceasta cu martorul colaborator a fost, de asemenea, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul ei fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, aflat la dosar.
3. La data de 15 februarie 2010 inculpata C.M.I. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „G.R.” - nume de cod cantitatea de 0,06 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916.968 din 17 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatei C.M.I., iar discuţia purtată de aceasta cu martorul colaborator a fost, de asemenea, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul ei fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, existent la dosarul de urmărire penală.
Inculpaţii S.V.A. ŞI I.D. (concubini)
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză privind desfăşurarea de activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorul cu nume de cod „N.C.” în sensul că, două persoane cunoscute cu apelativele „S.” şi „D.” (concubini), identificaţi ca fiind inculpaţii S.V.A. şi I.D., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/doză, la data de 02 martie 2010, în jurul orelor 21:30 - 21:45, un dispozitiv format din investigatorii sub acoperire „B.D.” - nume de cod şi „C.S.” - nume de cod, un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul acestora, „N.C.” - nume de cod, s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorii „B.D.” - nume de cod şi „C.S.” - nume de cod, în jurul orelor 21:45, colaboratorul cu numele de cod „N.C.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat pe str. Lipova, unde domiciliază inculpatul S.V.A. şi unde locuia fără forme legale inculpata I.D.
După câteva minute, colaboratorul cu numele de cod „N.C.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care a predat investigatorilor două punguţe din material plastic de culoare albă, ambalate sub formă de „bilă”, în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Martorul colaborator le-a declarat verbal investigatorilor că a cumpărat cele două punguţe conţinând heroină de la inculpatul S.V.A., acesta primind personal suma de 100 lei ca preţ al drogurilor.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,14 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul - anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 martie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat cele două doze de heroină de la inculpatul S.V.A. cu suma de 100 lei şi că aceasta i-a dat de înţeles că i-ar mai putea vinde droguri de acelaşi fel şi în viitor.
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost interceptate şi înregistrate audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
2. La data de 05 martie 2010 inculpatul S.V.A. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,12 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatului mai sus menţionat.
Şi această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
De menţionat că la aceasta tranzacţie a asistat şi concubina inculpatului S.V.A., inculpata I.D..
3. În continuarea investigaţiilor efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, la data de 01 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,11 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa folosită fără forme legale de către inculpata I.D., respectiv la adresa de domiciliu a concubinului acesteia, inculpatul S.V.A..
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 01 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină”, cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui.
4. La data de 03 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,11 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D., iar la încheierea tranzacţiei a asistat şi concubinul acesteia, inculpatul S.V.A.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 03 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină” cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei 153/AI/2010 din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
5. La data de 04 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,13 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 08 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 04 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină”, cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Şi această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
6. La data de 08 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,06 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 04 martie 2010 o punguţă din material plastic, în care se afla „heroină” cu suma de 50 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate în cauză, a rezultat că, inculpaţii S.V.A. şi I.D. mai erau cercetaţi şi în alte dosare penale instrumentate de Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Bucureşti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Dată fiind legătura in personam precum şi natura infracţiunilor investigate, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei s-a dispus reunirea acestor cauze, înregistrate iniţial sub nr. 99/D/P/2010, 102/D/P/2010, 109/DP/2010 ale structurii centrale şi continuarea cercetărilor în Dosarul acestui parchet nr. 31/D/P/2010, reţinându-se că, în cursul anului 2010, inculpaţii S.V.A. şi I.D. au mai săvârşit şi alte acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni unice de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., după cum urmează:
- La data de 10 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a oferit, cu titlu gratuit, martorului P.V. 20 de doze conţinând heroină pentru consum propriu, din care acesta a consumat 4 doze.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele 16 doze, găsite şi ridicate la data de 11 februarie 2010 de la numitul P.V. conţineau cantitatea netă de 1,03 grame heroină.
Fiind audiat, în calitate de învinuit, în Dosarul acestui parchet nr. 45/D/P/2010, numitul P.V. a confirmat că a primit dozele de heroină de la inculpatul S.V.A..
Menţionăm că între cei doi exista o legătură infracţională mai veche, aceştia fiind cercetaţi în dosarul nr. 42/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor P.V. şi S.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
- La data de 04 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a vândut cu martorului colaborator „M.M.” - nume de cod (persoană autorizată în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti) două punguţe din material plastic conţinând cantitatea de 0,10 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
- La data de 05 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a vândut cu martorului colaborator „M.M.” - nume de cod (persoană autorizată în dosarul nr. 234/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti) două punguţe din material plastic conţinând cantitatea de 0,14 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
- La data de 28 aprilie 2010 martorul V.C. a formulat un denunţ, prin care solicita efectuarea de cercetări, printre alţii, faţă de inculpaţii S.V.A. şi I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină).
Astfel, potrivit declaraţiilor martorului V.C., până să fie arestat, în cursul lunii februarie 2010, în Dosarul acestui parchet nr. 242/D/P/2008 pentru trafic de heroină, a cumpărat în repetate rânduri, în cursul anului 2010, diferite cantităţi de heroină, ambalată sub formă de „bile”, de la numiţii „S. şi persoana care locuieşte la aceeaşi adresă cu acesta, respectiv numita M.”.
Potrivit proceselor verbale întocmite la data de 28 aprilie 2010, martorul V.C. i-a recunoscut pe inculpaţii S.V.A. şi I.D. ca fiind persoanele menţionate în declaraţiile sale, de la care a cumpărat heroină în cursul anului 2010.
Situaţia de fapt mai sus reţinută rezultă şi din declaraţiile altor persoane audiate în cauză, în calitate de martori sau inculpaţi, membri ai grupării infracţionale, respectiv martorul B.V. şi coinculpaţii I.P. şi B.Ş. zis „F.”.
Inculpata C.P.V. zisă „S.”
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză cât şi cele relatate de către coinculpaţii arestaţi B.Ş. zis „F.”, M.C. zis „C.”, M.P. zisă „B.” (din Chitila), C.E.L. şi P.M. zisă „B.” precum şi de colaboratorul cu nume de cod „P.M.”, în sensul că, o persoană de sex femeiesc cunoscută, iniţial, cu apelativul „S.”, identificată ulterior ca fiind inculpata C.P.V., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină, ambalată sub formă de „bile” la preţul de 50 lei/doza de heroină, la data de 28 mai 2010, în jurul orelor 13:45 - 14:00, un dispozitiv complex format din investigatorul sub acoperire „R.F.” - nume de cod, un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Piaţa Matache sector 1, Bucureşti pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul „R.F.” - nume de cod, în jurul orei 13:45, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” (autorizaţia nr. 67 din 25 mai 2010 a acestui parchet) a intrat în imobilul situat pe str. Berzei, sector 1, unde locuia fără forme legale inculpata C.P.V. zisă „S.”.
După aproximativ 45 minute, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” a revenit la dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care a predat poliţiştilor o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimise la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,03 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 mai 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „P.M.” - nume de cod a declarat că a cumpărat două doze cu heroină de la inculpata C.P.V. zisă „S.” cu suma de 100 lei, bani pe care îi primise anterior de la investigatorii susmenţionaţi pentru efectuarea unei tranzacţii autorizate cu droguri, dar că aceasta l-a obligat să îşi administreze o doză în incinta locuinţei sale pentru a se asigura că acesta nu colaborează cu poliţiştii pentru tragerea la răspundere penală a acestei inculpate.
Martorul colaborator a mai menţionat că, profitând de neatenţia inculpatei C.P.V. zisă „S.” a reuşit să iasă din imobil cu una din cele două doze de heroină, pe care a predat-o poliţistului investigator, căruia i-a relatat întregul incident.
2. În acelaşi mod, la data de 01 iunie 2010, în jurul orelor 15:00 - 15:15, un dispozitiv format din investigatorul „R.F.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Piaţa Matache, sector 1, Bucureşti pentru verificarea datelor şi informaţiilor privind activităţile de trafic ilicit de droguri de mare risc desfăşurate de inculpata C.P.V. zisă „S.”.
Astfel cum reiese din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) şi cel întocmit de investigatorul cu nume de cod R.F.” - nume de cod, în jurul orei 15:35, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” a intrat în imobilul situat pe str. Berzei, sector 1, de unde a ieşit în jurul orei 16:25, ocazie cu care a predat poliţistului investigator o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Şi acest pachet a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,03 grame heroină, în amestec cu cafeină şi paracetamol, prima substanţă fiind dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 iunie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „P.M.” - nume de cod a declarat că a cumpărat două doze de heroină de la inculpata C.P.V. zisă „S.” cu suma de 100 lei, bani pe care îi primise anterior de la investigatorii susmenţionaţi pentru efectuarea unei tranzacţii autorizate cu droguri, dar că aceasta l-a obligat să îşi administreze o doză în incinta locuinţei sale pentru a se asigura că acesta nu colaborează cu poliţiştii pentru tragerea la răspundere penală a acestei inculpate.
Martorul colaborator a mai menţionat că, profitând de neatenţia inculpatei C.P.V. zisă „S.” a reuşit să iasă din imobil cu una din cele două doze de heroină, pe care a predat-o poliţistului investigator, căruia i-a relatat întregul incident.
3. În aceeaşi modalitate, tot în cursul zilei de 01 iunie 2010, inculpata C.P.V. zisă „S.” i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod, în schimbul sumei de 100 lei, două doze cu heroină, pe care i le-a preparat cu apă distilată într-o seringă, în vederea injectării în locuinţa inculpatei de pe str. Berzei, sector 1, pe care o folosea fără forme legale.
Profitând de neatenţia inculpatei, martorul colaborator a reuşit să iasă din imobil cu seringa asupra sa, pe care a predat-o investigatorului autorizat în cauză.
Cu ocazia analizării acestei seringi de către specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, s-a constatat că ea conţinea 6 unităţi lichid în care s-a pus în evidenţă heroină (raport de constatare tehnico - ştiinţifică din data de 03 iunie 2010).
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost înregistrate audio în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010 şi reînnoită prin încheierea nr. 589/AI/2010 la data de 26 mai 2010 ale Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 01 iunie 2010.
Din cuprinsul acestuia reiese fără echivoc vinovăţia inculpatei C.P.V. zisă „S.”, în sensul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri şi se confirmă afirmaţiile martorului colaborator „P.M.” sub aspectul măsurilor de prevedere pe care şi le lua inculpata (controlul corporal al potenţialilor cumpărători, obligarea acestora să-şi administreze dozele în locuinţa sa pentru a nu părăsi imobilul cu substanţe care ar putea fi supuse examinării de către organele de urmărire penală).
1. În continuarea investigaţiilor privind identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorii cu nume de cod „G.R.” şi „P.M.”, în sensul că, o persoană de sex bărbătesc cunoscută cu apelativul „B.”, identificat ca fiind inculpatul U.A., fiul inculpatei U.M., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/doză, la data de 28 mai 2010, în jurul orelor 12:30 - 12:45, un dispozitiv format din investigatorul „R.F.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul cu nume de cod „R.F.”, în jurul orelor 12:45, colaboratorul cu numele de cod „P.M.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat la numărul 86 de pe strada P.T., unde locuia fără forme legale inculpatul U.A.
După aproximativ 15 minute, colaboratorul cu numele de cod „P.M.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care le-a relatat poliţiştilor că a cumpărat de la inculpatul U.A. o doză tip „bilă” de heroină, dar că acesta l-a obligat să şi-o administreze în locuinţa sa, pentru a preveni eventuala examinare a acestei substanţe de către organele de urmărire penală.
2. La data de 31 mai 2010 inculpatul U.A. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea de 0,02 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 iunie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatului, iar discuţia purtată de acesta cu martorul colaborator a fost, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei din data de 01 februarie 2010 şi reînnoită prin Încheierea nr. 589/AI/2010 la data de 26 mai 2010 ale Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 01 iunie 2010.
Din cuprinsul acestuia reiese fără echivoc vinovăţia inculpatului U.A. în sensul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri şi se confirmă afirmaţiile martorului colaborator „P.M.” sub aspectul măsurilor de prevedere pe care şi le lua acest inculpat pentru a îngreuna prinderea şi tragerea sa la răspundere (obligarea cumpărătorilor să-şi administreze dozele în locuinţa sa pentru a nu părăsi imobilul cu substanţe care ar putea fi supuse examinării de către organele de urmărire penală).
La data de 03 iunie 2010, în baza autorizaţiei nr. 302 emisă la data de 01 iunie 2010 de Tribunalul Bucureşti, a avut loc o percheziţie domiciliară la adresa situată în Bucureşti, str. P.T., sector 1, unde locuia, fără forme legale, inculpatul U.A. zis „B.”.
Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză au găsit şi au ridicat, din una dintre cele două camere ale locuinţei, cantitatea netă de 6,91 grame heroină, ambalată în 117 punguţe sub formă de „bile” (raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din data de 03 iunie 2010 al Laboratorului General de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române), droguri pregătite în vederea vânzării.
De asemenea, în locuinţa inculpatului U.A. zis „B.” a fost găsit învinuitul minor B.I.F., în vârstă de 14 ani, care le-a declarat poliţiştilor delegaţi în cauză pentru a efectua percheziţia domiciliară că este consumator de droguri şi că cele 117 punguţe, ambalate sub formă de „bile” cu heroină îi aparţin învinuitului I.R.M. zis „R.” (fiul inculpatului I.N. zis „N.G.”) şi că el urma să le vândă cu suma de 25 lei/”bilă”, iar banii să-i dea lui „R.”, primind în schimb de la acesta un număr de 10 doze cu heroină pentru consum propriu.
Totodată, poliţiştii au găsit în locuinţa susmenţionată şi suma de 205 lei cu privire la care învinuitul minor B.I.F. a declarat că provine din vânzarea de droguri.
Cu ocazia audierii de către procuror, învinuitul minor B.I.F. a mai declarat că are cunoştinţă despre faptul că învinuitul I.R.M. zis „R.” mai deţine droguri şi într-un alt imobil din Bucureşti, respectiv pe str. Buzeşti nr. 2 - 4, sector 1, droguri care sunt vândute de o altă „săgeată” de a sa, identificată ulterior în persoana inculpatului N.I.
Inculpatul U.A. zis „B.” a declarat că este consumator de heroină de mai mulţi ani, dar a negat că ar fi vândut vreodată droguri, ci doar a oferit cu titlu gratuit din porţia lui de heroină fratelui său, U.T.
Totodată, susnumitul inculpat a confirmat declaraţia învinuitul B.I.F. în sensul avea cunoştinţă despre existenţa în locuinţa pe care o ocupa împreună cu minorul a celor 117 punguţe, ambalate sub formă de „bile” cu heroină îi aparţineau învinuitului I.R.M. zis „R.” (fiul inculpatului I.N. zis „N.G.”), urmând ca minorul să le vândă cu suma de 25 lei/”bilă”, iar banii să-i dea lui „R.”.
Ulterior, inculpatul U.A. zis „B.” a declarat că, după data arestării sale atât el cât şi membrii familiei sale au fost ameninţaţi de către rudele inculpatului I.N. zis „N.G.” pentru a-l determina să nu recunoască faptul că ar fi cumpărat heroină de la acesta din urmă şi de la fiul său I.N. zis „R.”.
Inculpatul N.I.
Date fiind declaraţiile învinuitului minor B.I.F. şi ale inculpatului U.A. zis „B.”, existând date şi indicii în sensul că în imobilul din Bucureşti, str. Buzeşti, sector 1 ar mai fi depozitate şi alte cantităţi de droguri de mare risc în vederea vânzării, la data de 03 februarie 2010, în baza autorizaţiei nr. 314, ora 15:00, emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a avut loc o percheziţie la adresa susmenţionată.
Cu ocazia desfăşurării acestei activităţi, lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză au surprins într-una din camerele acestui imobil pe martorii D.M. şi C.C., chiar în momentul în care primul dintre aceştia îşi administra pe cale injectabilă o substanţă, probabil heroină, astfel cum confirmă şi cei doi martori.
Totodată, într-o altă cameră a aceluiaşi imobil, poliţiştii au găsit şi au ridicat un număr de 79 punguţe sub formă de „bile” care conţineau cantitatea netă de 5,24 grame heroină în amestec cu cafeină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 iunie 2010 al Laboratorului General de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române), droguri pregătite în vederea vânzării de către inculpatul N.I., care folosea fără forme legale această încăpere şi care a fost găsit de lucrătorii de poliţie judiciară în incinta acesteia.
Fiind audiat, inculpatul N.I. a declarat că cele 79 punguţe sub formă de „bile” i-au fost date în seara de 02 iunie 2010 de către învinuitul I.R.M. zis „R.” (fiul inculpatului I.N. zis „N.G.”), urmând să le vândă în folosul acestui învinuit cu suma de 25 lei/”bilă”.
Învinuitul M.V. zis „V.M.”
1. La data de 01 martie 2010, învinuitul M.V. zis „V.M.” i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti) cantitatea totală 0,31 grame heroină, ambalată în cinci punguţe din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010), cu suma de 250 lei.
Astfel cum reiese din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti), coroborat cu declaraţia martorului colaborator „D.N.” - nume de cod, tranzacţia a avut loc în locuinţa învinuitului M.V. zis „V.M.” din Bucureşti, Bulevardul Bucureştii Noi, sector 1, care a înmânat personal cele cinci punguţe cu heroină şi a primit contravaloarea acestora.
Discuţia purtată de învinuitul M.V. zis „V.M.” cu martorul colaborator „D.N.” - nume de cod a fost interceptată şi înregistrată în temeiul autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi a fost redată în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 09 martie 2010.
Învinuitul C.C. ZIS „T.”
1. La data de 01 martie 2010, învinuitul M.V. zis „V.M.” i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti) cantitatea totală 3,11 grame heroină, ambalată într-o punguţă din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 martie 2010), cu suma de 750 lei.
Astfel cum reiese din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti), coroborat cu declaraţia martorului colaborator „D.N.” - nume de cod, tranzacţia a avut loc în locuinţa comună a învinuiţilor C.C. zis „T.” şi M.V. zis „V.M.”, din Bucureşti, Bulevardul Bucureştii Noi, sector 1, care a înmânat personal punguţa cu heroină şi a primit contravaloarea drogurilor.
Discuţia purtată de învinuitul C.C. zis „T.” cu martorul colaborator „D.N.” - nume de cod a fost interceptată şi înregistrată în temeiul autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi a fost redată în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 09 martie 2010.
Aceasta situaţie, reţinută în dosarul de urmărire penală se coroborează cu probatoriile administrate în faza de cercetare judecătorească, în care, cu toate că inculpaţii audiaţi de instanţă nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care sunt cercetaţi, totuşi, interpretând declaraţiile martorilor şi investigatorilor sub acoperire: B.D., C.S., R.F., P.A., G.R., N.C., D.N. şi P.M. şi interceptările şi înregistrările audio - video precum şi interceptările telefonice autorizate de Tribunalul Bucureşti, conform autorizaţiilor aflate la dosar, rezultă fără dubiu, vinovăţia tuturor inculpaţilor pentru faptele pentru care sunt cercetaţi în prezenta cauză.
Astfel:
1. Faptele inculpatei I.D. constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii martie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 01 martie 2010, 03 martie 2010, 04 martie 2010 şi respectiv 08 martie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „N.C.” - nume de cod, cantitatea totală de 0,41 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 martie 2010, 09 martie 2010, 08 martie 2010 şi respectiv 09 martie 2010 toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri) cu suma totală de 350 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 383 din data de 14 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 183 din data de 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, liberată condiţionat la data de 16 septembrie 2008 cu un rest de executat de 430 zile închisoare.
2. Faptele inculpatului S.V.A. constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în cursul lunilor februarie şi martie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 02 martie 2010 şi respectiv 05 martie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „N.C.” - nume de cod cantitatea totală de 0,26 grame heroină, (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 martie 2010 şi respectiv din 09 martie 2010, ambele ale Inspectoratului general al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri), cu suma totală de 150 lei, la data de 10 februarie 2010 i-a oferit, cu titlu gratuit, numitului P.V. cantitatea de 1,03 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2010), respectiv la datele de 04 februarie 2010 şi 05 februarie 2010 a vândut martorului colaborator „M.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,24 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 12 februarie 2010), cu suma totală de 200 lei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 5 ani şi 6 închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin sentinţa penală nr. 1723 din data de 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2139 din data de 03 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, liberat condiţionat la data de 10 februarie 2009 cu un rest de executat de 666 zile închisoare.
3. Faptele inculpatei C.M.I., constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii februarie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 10 februarie 2010, 11 februarie 2010 şi respectiv 15 februarie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „G.R.” - nume de cod, cantitatea totală de 0,18 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2010, 12 februarie 2010 şi respectiv 17 februarie 2010, toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri), cu suma totală de 300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 74 din data de 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 41227/3/2005, definitivă prin decizia penală nr. 3737 din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, eliberată condiţionat la dat de 10 noiembrie 2009, cu un rest neexecutat de 234 zile închisoare.
4. Faptele inculpatei C.P.V. zisă „S.”, constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în perioada februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la data de 28 mai 2010 şi de două ori la data de 01 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,06 grame de heroină şi o seringă conţinând 6 unităţi lichid în care s-a pus în evidenţă heroină (rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 28 mai 2010, 02 iunie 2010 şi 03 iunie 2010 toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor) cu suma totală de 300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 861 C. pen., prin sentinţa penală nr. 1562/2007 din data de 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, dispusă în Dosarul nr. 4364/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 74/2008 din data de 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind arestată preventiv la data de 17 octombrie 2006 şi liberată la data de 22 mai 2007.
5. Fapta inculpatului N.I., constând în aceea că la data de 03 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, în locuinţa pe care o folosea fără forme legale în Bucureşti, str. Buzeşti, sector 1, un număr de 79 punguţe din material plastic ambalate sub formă de „bile”, conţinând cantitate netă de 5,24 grame heroină (raport de constatare tehnico - ştiinţifică din 03 iunie 2010 al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor), cu suma de 25 lei /”bila” întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
6. Faptele inculpatului U.A. zis „B.” constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în perioada februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la data de 01 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,02 grame de heroină în amestec cu cafeină, cu suma totală de 100 lei, iar la data de 03 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, împreună cu învinuitul minor B.I.F. un număr de 117 punguţe din material plastic ambalate sub formă de „bile”, în cantitate brută de 11,38 grame heroină în amestec cu cafeină (cantitatea netă de 6,91 grame heroină) - rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 01 iunie 2010 şi din 03 iunie 2010, ambele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în formă agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentinţa penală nr. 427 din 29 octombrie 1998, în Dosarul nr. 4183/1997 al Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4597/1999 din data de 10 decembrie 1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, arestat preventiv la data de 11 aprilie 1997 şi liberat condiţionat la data de 11 decembrie 2001, cu un rest neexecutat de 751 zile închisoare.
7. Faptele învinuitului M.V. zis „V.M.” constând în aceea că, la data de 01 martie 2010, i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod cantitatea totală 0,31 grame heroină ambalată în cinci punguţe din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010), cu suma de 250 lei, tranzacţia având loc în locuinţa învinuitului din Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin Sentinţa penală nr. 797 din 29 iunie 2006 în Dosarul nr. 48413/3/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5753 din 05 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind arestat preventiv la data de 21 noiembrie 2005 şi liberat condiţionat la data de 06 octombrie 2009, prin sentinţa penală nr. 1723 din 01 octombrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu un rest neexecutat de 410 zile închisoare.
8. Faptele învinuitului C.C. zis „T.”, constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în luna martie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la datele de 01 martie 2010 şi 14 martie 2010 i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod cantitatea totală de 7, 47 grame de heroină (rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 22 martie 2010 şi 09 martie 2010 ambele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor) cu suma totală de 1.750 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 4364/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3986 din 03 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind arestat preventiv la data de 15 septembrie 2006 şi liberat condiţionat la data de 19 mai 2009, prin sentinţa penală nr. 951 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Ploieşti, cu un rest neexecutat de 483 zile închisoare.
Faţă de situaţia de fapt mai sus reţinuta, Tribunalul urmează sa dispună condamnarea inculpaţilor din prezenta cauză, la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora va ţine seama de criteriile generale stabilite de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpaţilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, periculozitatea sociala sporita a inculpaţilor din prezenta cauza este determinata şi de perseverenta şi specializarea lor infracţionala, în sensul că unii dintre ei, respectiv U.A., C.P.V., C.M.I., S.V.A., I.D.,M.V. şi C.C. sunt recidivişti, condamnaţi anterior pentru infracţiuni asemănătoare celor pentru care sunt cercetaţi în prezenta cauză.
De asemenea, nici unul dintre inculpaţi nu are un loc de muncă şi nu îşi poate asigura resursele financiare necesare traiului zilnic, cu atât mai mult cu cât sunt dependenţi de droguri de mare risc pe care şi le administrează în doze zilnice, relativ mari cantitativ.
De asemenea, trebuie evidenţiată şi multitudinea actelor materiale, săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic ilicit de droguri reţinute în sarcina inculpaţilor.
Se impune a fi subliniată rezonanţa deosebită pe care o au în conştiinţa opiniei publice faptele săvârşite de către inculpaţi, cu atât mai mult cu cât acestea au fost comise în mod repetat fiind evidenţiat, şi pe această cale, gradul lor de pericol public deosebit de ridicat.
Prin gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite şi reacţia publicului la asemenea gen de infracţiuni se creează o stare de nelinişte publică, existând un pericol concret pentru ordinea şi sănătatea publică, ce justifică condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate, fiind îndeplinite şi prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c) şi paragraf 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
II. Împotriva aceste sentinţe penale au declarat apel inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D., M.V. şi C.C., care au solicitat reducerea pedepselor aplicate, apreciind că acestea sunt prea mari faţă de vinovăţia lor.
Apelanţii inculpaţi au arătat în faţa instanţei de apel că recunosc săvârşirea faptelor, precizând că se impune să se aibă în vedere această atitudine de recunoaştere, să se facă aplicarea art. 3201 C. proc. pen. în măsura în care legea permite.
De asemenea, apelanţii inculpaţi au solicitat să se aibă în vedere situaţiile lor familiale, că au copii minori în întreţinere, că au comis faptele pe fondul consumului de droguri, au un nivel de instrucţie şi de educaţie scăzut şi mari probleme materiale şi financiare.
Analizând apelurile declarate de către inculpaţi în raport de critica formulată cât şi din oficiu, Curtea apreciază că sunt întemeiate şi le va admite, în sensul că se va dispune reducerea pedepselor aplicate acestora.
Este adevărat că faptele inculpaţilor sunt deosebit de grave, că sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi ca traficanţi de droguri, majoritatea dintre ei fiind şi recidivişti, dar, totuşi, pedepsele aplicate sunt exagerat de mari, având în vedere cantitatea de droguri traficată, modalitatea de acţionare şi nu în ultimul rând faptul că au recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
Trebuie ţinut cont la stabilirea pedepselor de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi de mediul din care provin inculpaţii, de nivelul de instrucţie şi de educaţie al acestora, aceste aspecte având o anumită influenţă asupra comportamentului inculpaţilor.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se vor admite apelurile declarate de inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D., M.V. şi C.C., împotriva sentinţei penale, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând în fond:
Va fi redusă pedeapsa aplicată inculpatului U.A. de la 14 ani închisoare la 11 ani închisoare, această pedeapsă fiind suficientă pentru atingerea scopului educativ şi de constrângere prevăzut de art. 52 C. pen.
Se va deduce prevenţia inculpatului de la 3 iunie 2010 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. va fi condamnată inculpata C.P.V. la 7 ani închisoare.
Se apreciază că această durată a pedepsei de 7 ani închisoare este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, având în vedere şi faptul că prin revocarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată anterior, inculpata va avea de executat 11 ani de închisoare, suficient ca să înţeleagă că traficul de droguri este o infracţiune ce aduce pedepse mari.
În baza art. 864 cu aplicarea art. 83 C. pen. se va dispune revocare suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562/2007 a Tribunalului Bucureşti şi cumulează această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare.
Se va deduce detenţia de la 3 iunie 2010 la zi.
Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare făcând aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Se apreciază că este necesară reţinerea de circumstanţe atenuante potrivit art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen., acest inculpat neavând antecedente penale, nu a mai fost condamnat anterior pentru trafic de droguri, astfel că o pedeapsă de 7 ani închisoare este suficient de mare pentru a înţelege necesitatea respectării legii.
Se va deduce prevenţia inculpatului de la 3 iunie 2010 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. va fi condamnată inculpata C.M.I. la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
Şi în privinţa acestei inculpate se apreciază că pedeapsa de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată de către instanţa de fond este exagerat de mare, iar reducerea acestei pedepse la 11 ani închisoare este justificată raportat la activitatea infracţională desfăşurată de această inculpată.
Totuşi o pedeapsă de 11 ani închisoare nu se poate spune că ar fi prea mică chiar dacă inculpata este recidivistă şi a mai fost anterior condamnată pentru trafic de droguri.
În baza art. 61 C. pen. se va dispune revocarea liberării condiţionate a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 74 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul rămas de executat de 243 de zile cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.
Se va deduce prevenţia inculpatei de la 23 august 2010 la zi.
Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.V.A. de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare.
În privinţa acestui inculpat, instanţa de fond a reţinut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., acesta recunoscând şi regretând faptele încă din faza iniţială a procesului, astfel că se poate susţine că scopul educativ al pedepsei dar şi scopul de măsură de constrângere pot fi atinse şi printr-o pedeapsă redusă la 8 ani închisoare, care, oricum, nu se poate susţine că este o pedeapsă mică.
În baza art. 61 C. pen. se va dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul rămas de executat de 666 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul având de executat 8 ani închisoare.
Se va deduce prevenţia inculpatului de la 7 ianuarie 2011 la zi.
Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatei I.D. de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante menţionate fiind justificată de faptul că aceasta a recunoscut comiterea infracţiunilor, chiar dacă această recunoaştere a fost în faza de apel, iar scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile reducerii acesteia la 8 ani închisoare.
Activitatea infracţională desfăşurată de această inculpată nu justifică menţinerea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, pedeapsă care este prea mare, astfel că se reţin în favoarea acestei inculpate şi prevederile art. 74 alin. (2) C. pen.
Se va deduce prevenţia inculpatei de la 7 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. cu referire la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. va fi condamnat inculpatul M.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, reţinerea circumstanţelor atenuante fiind determinată de atitudinea sa de recunoaştere, dar şi de faptul că activitatea infracţională desfăşurată, cantitatea de droguri traficată, nu impun executarea unei pedepse de 11 ani închisoare, aşa cum a stabilit instanţa de fond, pedeapsa aplicată la fond fiind prea mare.
În baza art. 61 C. pen. se va dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 797 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi va fi contopit restul rămas neexecutat de 410 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat 8 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C. la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
Şi în privinţa acestui inculpat se apreciază că reducerea pedepsei la 11 ani închisoare este justificată, având în vedere atitudinea sa de recunoaştere, chiar dacă a recunoscut în faza de apel, dar şi faptul că volumul drogurilor traficate nu justifică o pedeapsă de 15 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. se va dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi se va contopi restul rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
Se va menţine starea de arest a inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.
Ca o remarcă generală pentru toţi inculpaţii, este de observat că pedepsele aplicate sunt suficient de mari pentru ca inculpaţii să înţeleagă că traficul şi consumul de droguri reprezintă fapte deosebit de grave pentru societate, iar legea penală stabileşte pentru aceste infracţiuni pedepse foarte mari.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În legătură cu solicitarea inculpaţilor de a li se aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., se constată că această solicitare nu poate fi primită, deoarece inculpaţii trebuiau să recunoască săvârşirea faptelor şi să solicite judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală până la începerea cercetării judecătoreşti la instanţa de fond.
Aşa fiind, prin decizia penală nr. 183/A din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D., M.V. şi C.C., împotriva sentinţei penale nr. 67 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând în fond:
1. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului U.A. de la 14 ani închisoare la 11 ani închisoare.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 3 iunie 2010 la zi.
2. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata C.P.V. la 7 ani închisoare.
În baza art. 864 cu aplicarea art. 83 C. pen. a dispus revocare suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562/2007 a Tribunalului Bucureşti şi a cumulat această pedeapsă ca pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare.
A dedus detenţia de la 3 iunie 2010 la zi.
3. A redus pedeapsa aplicată inculpatului N.I. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare făcând aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
A dedus prevenţia inculpatului de la 3 iunie 2010 la zi.
4. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.M.I. la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. dispune revocarea liberării condiţionate a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 74 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul rămas de executat de 243 de zile cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.
A dedus prevenţia inculpatei de la 23 august 2010 la zi.
5. A redus pedeapsa aplicată inculpatului S.V.A. de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul rămas de executat de 666 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul având de executat 8 ani închisoare.
A dedus prevenţia inculpatului de la 7 ianuarie 2011 la zi.
6. A redus pedeapsa aplicată inculpatei I.D. de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
A dedus prevenţia inculpatei de la 7 ianuarie 2011 la zi.
7. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. cu referire la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 797 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi contopeşte restul rămas neexecutat de 410 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat 8 ani închisoare.
8. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.C. la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi contopeşte restul rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Onorariu avocat oficiu în sumă de câte 200 lei pentru fiecare inculpat s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D. şi C.C. criticând-o, după caz, ca nelegală şi/sau netemeinică.
În recursurile inculpaţilor C.M.I. şi S.V.A. decizia recurată este criticată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., solicitându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor întrucât nu au fost administrate toate probatoriile.
În recursul inculpaţilor I.D. şi C.C. s-a solicitat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. casarea deciziei recurate şi înlăturarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., întrucât în cauză nu era nici un minor.
Toţi recurenţii inculpaţi mai sus nominalizaţi ce au declarat recursurile de faţă au criticat decizia atacată şi prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., având în vedere atitudinea procesuală corectă a acestora de recunoaştere şi regret a faptelor comise.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică sus expuse, cât şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, are în vedere că totalitatea recursurilor de faţă declarate de inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D. şi C.C. se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Cu referire la motivul comun de critică invocat de recurenţii inculpaţi C.M.I. şi S.V.A., prin care se tinde la trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor lor întrucât nu au fost administrate toate probatoriile, Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia, întrucât instanţa de apel s-a conformat corespunzător la dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. care statuează efectul devolutiv al apelului şi limitele sale şi a examinat cauza în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de aceşti inculpaţi şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa încât readministrarea probatoriilor nu se impune întrucât au fost pe deplin lămurite toate aspectele relative la dovezile administrate pentru existenţa faptelor imputate şi săvârşirea cu vinovăţie a acestora.
b) Cu privire la aspectul comun de critică iterată prin recursurile declarate de inculpaţii I.D. şi C.C. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., prin care se tinde la înlăturarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., Înalta Curte are în vedere că în mod legal atât prima instanţă, cât şi cea de prim control judiciar au reţinut în încadrarea juridică dată faptelor celor doi recurenţi inculpaţi, această circumstanţă agravantă, dată fiind participaţia atestată prin propria sa declaraţie a minorului B.I.F. în vârstă de 14 ani ce a fost găsit în locuinţa inculpatului U.A. zis „B.” şi care a declarat poliţiştilor delegaţi în cauză pentru a efectua percheziţia domiciliară că este consumator de droguri şi că cele 117 punguţe, ambalate sub formă de „bile” cu heroină îi aparţin învinuitului I.R.M. zis „R.” (fiul inculpatului I.N. zis „N.G.”) şi că el urma să le vândă cu suma de 25 lei/”bilă”, iar banii să-i dea lui „R.”, primind în schimb de la acesta un număr de 10 doze cu heroină pentru consum propriu.
Totodată, poliţiştii au găsit în locuinţa susmenţionată şi suma de 205 lei cu privire la care învinuitul minor B.I.F. a declarat că provine din vânzarea de droguri.
Cu ocazia audierii de către procuror, învinuitul minor B.I.F. a mai declarat că are cunoştinţă despre faptul că învinuitul I.R.M. zis „R.” mai deţine droguri şi într-un alt imobil din Bucureşti, respectiv pe str. Buzeşti, sector 1, droguri care sunt vândute de o altă „săgeată” de a sa, identificată ulterior în persoana inculpatului N.I.
c) În fine, nu este fondată nici critica comună invocată de totalitatea inculpaţilor ce au exercitat recursul de faţă, prin care se tinde la reindividualizarea pedepselor aplicate, întrucât cu titlu de premisă Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond prin hotărârea pronunţată şi menţinută prin decizia instanţei de apel a reţinut corect situaţia de fapt imputată reţinută în sarcina recurenţilor inculpaţi, după cum urmează:
În ceea ce priveşte pe inculpata C.M.I.:
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară privind desfăşurarea de activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorul cu nume de cod „G.R.” în sensul că, o persoană de sex femeiesc cunoscută cu apelativul „I.”, identificată ca fiind inculpata C.M.I., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/doză, la data de 10 februarie 2010, în jurul orelor 11:45 - 12:00, un dispozitiv format din investigatorul sub acoperire „B.D.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „G.R.” - nume de cod s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul cu nume de cod „B.D.”, în jurul orelor 12:00, colaboratorul cu numele de cod „G.R.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat la numărul 86 de pe strada P.T., unde locuia fără forme legale inculpata C.M.I.
După aproximativ 30 minute, colaboratorul cu numele de cod „G.R.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care i-a predat investigatorului o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,05 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „G.R.” - nume de cod a declarat că a cumpărat doza de heroină de la inculpata C.M.I. cu suma de 100 lei şi că aceasta i-a dat de înţeles că i-ar mai putea vinde droguri de acelaşi fel şi în viitor.
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost interceptate şi înregistrate audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, ataşat dosarului de urmărire penală.
2. La data de 11 februarie 2010 inculpata C.M.I. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „G.R.” - nume de cod cantitatea de 0,07 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatei, iar discuţia purtată de aceasta cu martorul colaborator a fost, de asemenea, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul ei fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, aflat la dosar.
3. La data de 15 februarie 2010 inculpata C.M.I. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „G.R.” - nume de cod cantitatea de 0,06 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatei C.M.I., iar discuţia purtată de aceasta cu martorul colaborator a fost, de asemenea, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 01 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul ei fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 18 martie 2010, existent la dosarul de urmărire penală.
În ceea ce priveşte pe inculpaţii S.V.A. şi I.D. (concubini)
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză privind desfăşurarea de activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorul cu nume de cod „N.C.” în sensul că, două persoane cunoscute cu apelativele „S.” şi „D.” (concubini), identificaţi ca fiind inculpaţii S.V.A. şi I.D., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/doză, la data de 02 martie 2010, în jurul orelor 21:30 - 21:45, un dispozitiv format din investigatorii sub acoperire „B.D.” - nume de cod şi „C.S.” - nume de cod, un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul acestora, „N.C.” - nume de cod, s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorii „B.D.” - nume de cod şi „C.S.” - nume de cod, în jurul orelor 21:45, colaboratorul cu numele de cod „N.C.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat pe str. Lipova, unde domiciliază inculpatul S.V.A. şi unde locuia fără forme legale inculpata I.D.
După câteva minute, colaboratorul cu numele de cod „N.C.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care a predat investigatorilor două punguţe din material plastic de culoare albă, ambalate sub formă de „bilă”, în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Martorul colaborator le-a declarat verbal investigatorilor că a cumpărat cele două punguţe conţinând heroină de la inculpatul S.V.A., acesta primind personal suma de 100 lei ca preţ al drogurilor.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,14 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 martie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat cele două doze de heroină de la inculpatul S.V.A. cu suma de 100 lei şi că aceasta i-a dat de înţeles că i-ar mai putea vinde droguri de acelaşi fel şi în viitor.
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost interceptate şi înregistrate audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
2. La data de 05 martie 2010 inculpatul S.V.A. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,12 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatului mai sus menţionat.
Şi această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
De menţionat că la aceasta tranzacţie a asistat şi concubina inculpatului S.V.A., inculpata I.D..
3. În continuarea investigaţiilor efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, la data de 01 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,11 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc în locuinţa folosită fără forme legale de către inculpata I.D., respectiv la adresa de domiciliu a concubinului acesteia, inculpatul S.V.A.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 01 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină”, cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui.
4. La data de 03 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,11 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D., iar la încheierea tranzacţiei a asistat şi concubinul acesteia, inculpatul S.V.A.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 03 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină” cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei 153/AI/2010 din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
5. La data de 04 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,13 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 08 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 04 martie 2010 două punguţe din material plastic, în care se afla „heroină”, cu suma de 100 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
Şi această discuţie a fost interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 16 februarie 2010, emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, conţinutul acesteia fiind redat în procesul-verbal întocmit la data de 08 aprilie 2010.
6. La data de 08 martie 2010 inculpata I.D. i-a vândut martorului colaborator „N.C.” - nume de cod cantitatea de 0,06 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917.228/09 martie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatei I.D.
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „N.C.” - nume de cod a declarat că a cumpărat la data de 04 martie 2010 o punguţă din material plastic, în care se afla „heroină” cu suma de 50 lei.
Declaraţia martorului colaborator susţine cele reţinute în procesele verbale de supraveghere operativă şi al investigatorilor autorizaţi în cauză.
De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate în cauză, a rezultat că, inculpaţii S.V.A. şi I.D. mai erau cercetaţi şi în alte dosare penale instrumentate de Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Bucureşti din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Dată fiind legătura in personam precum şi natura infracţiunilor investigate, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei s-a dispus reunirea acestor cauze, înregistrate iniţial sub nr. 99/D/P/2010, 102/D/P/2010, 109/DP/2010 ale Structurii Centrale şi continuarea cercetărilor în dosarul acestui parchet nr. 31/D/P/2010, reţinându-se că, în cursul anului 2010, inculpaţii S.V.A. şi I.D. au mai săvârşit şi alte acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni unice de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., după cum urmează:
7. La data de 10 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a oferit, cu titlu gratuit, martorului P.V. 20 de doze conţinând heroină pentru consum propriu, din care acesta a consumat 4 doze.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916.900/11 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele 16 doze, găsite şi ridicate la data de 11 februarie 2010 de la numitul P.V. conţineau cantitatea netă de 1,03 grame heroină.
Fiind audiat, în calitate de învinuit, în dosarul acestui parchet nr. 45/D/P/2010, numitul P.V. a confirmat că a primit dozele de heroină de la inculpatul S.V.A..
S-a menţionat că între cei doi exista o legătură infracţională mai veche, aceştia fiind cercetaţi în Dosarul nr. 42/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor P.V. şi S.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
8. La data de 04 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a vândut martorului colaborator „M.M.” - nume de cod (persoană autorizată în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti) două punguţe din material plastic conţinând cantitatea de 0,10 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
9. La data de 05 februarie 2010, inculpatul S.V.A. i-a vândut martorului colaborator „M.M.” - nume de cod (persoană autorizată în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti) două punguţe din material plastic conţinând cantitatea de 0,14 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916.915 din 12 februarie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 100 lei.
10. La data de 28 aprilie 2010 martorul V.C. a formulat un denunţ, prin care solicita efectuarea de cercetări, printre alţii, faţă de inculpaţii S.V.A. şi I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină).
Astfel, potrivit declaraţiilor martorului V.C., până să fie arestat, în cursul lunii februarie 2010, în Dosarul acestui parchet nr. 242/D/P/2008 pentru trafic de heroină, a cumpărat în repetate rânduri, în cursul anului 2010, diferite cantităţi de heroină, ambalată sub formă de „bile”, de la numiţii „S. şi persoana care locuieşte la aceeaşi adresă cu acesta, respectiv numita M.”.
Potrivit proceselor verbale întocmite la data de 28 aprilie 2010, martorul V.C. i-a recunoscut pe inculpaţii S.V.A. şi I.D. ca fiind persoanele menţionate în declaraţiile sale, de la care a cumpărat heroină în cursul anului 2010.
Situaţia de fapt mai sus reţinută a rezultat şi din declaraţiile persoanelor audiate în cauză, în calitate de martori sau inculpaţi, membri ai grupării infracţionale, respectiv martorul B.V. şi coinculpaţii I.P. şi B.Ş. zis „F.”.
Cu privire la inculpata C.P.V. zisă „S.”
1. Date fiind informaţiile deţinute de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză cât şi cele relatate de către coinculpaţii arestaţi B.Ş. zis „Fane”, M.C. zis „C.”, M.P. zisă „B.” (din Chitila), C.E.L. şi P.M. zisă „B.” precum şi de colaboratorul cu nume de cod „P.M.”, în sensul că, o persoană de sex femeiesc cunoscută, iniţial, cu apelativul „S.”, identificată ulterior ca fiind inculpata C.P.V., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină, ambalată sub formă de „bile” la preţul de 50 lei/doza de heroină, la data de 28 mai 2010, în jurul orelor 13:45 - 14:00, un dispozitiv complex format din investigatorul sub acoperire „R.F.” - nume de cod, un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Piaţa Matache sector 1, Bucureşti pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul „R.F.” - nume de cod, în jurul orei 13:45, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” (autorizaţia din 25 mai 2010 a acestui parchet) a intrat în imobilul situat pe str. Berzei, sector 1, unde locuia fără forme legale inculpata C.P.V. zisă „S.”.
După aproximativ 45 minute, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” a revenit la dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care a predat poliţiştilor o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Pachetul primit a fost sigilat şi trimise la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,03 grame heroină, substanţă dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 mai 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „P.M.” - nume de cod a declarat că a cumpărat două doze cu heroină de la inculpata C.P.V. zisă „S.” cu suma de 100 lei, bani pe care îi primise anterior de la investigatorii susmenţionaţi pentru efectuarea unei tranzacţii autorizate cu droguri, dar că aceasta l-a obligat să îşi administreze o doză în incinta locuinţei sale pentru a se asigura că acesta nu colaborează cu poliţiştii pentru tragerea la răspundere penală a acestei inculpate.
Martorul colaborator a mai menţionat că, profitând de neatenţia inculpatei C.P.V. zisă „S.” a reuşit să iasă din imobil cu una din cele două doze de heroină, pe care a predat-o poliţistului investigator, căruia i-a relatat întregul incident.
2. În acelaşi mod, la data de 01 iunie 2010, în jurul orelor 15:00 - 15:15, un dispozitiv format din investigatorul „R.F.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Piaţa Matache, sector 1, Bucureşti pentru verificarea datelor şi informaţiilor privind activităţile de trafic ilicit de droguri de mare risc desfăşurate de inculpata C.P.V. zisă „S.”.
Astfel cum reiese din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) şi cel întocmit de investigatorul cu nume de cod „R.F.” - nume de cod, în jurul orei 15:35, colaboratorul cu nume de cod „P.M.” a intrat în imobilul situat pe str. Berzei nr. 97, sector 1, de unde a ieşit în jurul orei 16:25, ocazie cu care a predat poliţistului investigator o punguţă din material plastic de culoare albă, ambalată sub formă de „bilă”, care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Şi acest pachet a fost sigilat şi trimis la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în urma analizării substanţelor conţinute s-a constatat că acestea reprezentau 0,03 grame heroină, în amestec cu cafeină şi paracetamol, prima substanţă fiind dintre cele menţionate în Tabelul-anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 iunie 2010).
Cu ocazia audierii, martorul colaborator „P.M.” - nume de cod a declarat că a cumpărat două doze de heroină de la inculpata C.P.V. zisă „S.” cu suma de 100 lei, bani pe care îi primise anterior de la investigatorii susmenţionaţi pentru efectuarea unei tranzacţii autorizate cu droguri, dar că aceasta l-a obligat să îşi administreze o doză în incinta locuinţei sale pentru a se asigura că acesta nu colaborează cu poliţiştii pentru tragerea la răspundere penală a acestei inculpate.
Martorul colaborator a mai menţionat că, profitând de neatenţia inculpatei C.P.V. zisă „S.” a reuşit să iasă din imobil cu una din cele două doze de heroină, pe care a predat-o poliţistului investigator, căruia i-a relatat întregul incident.
3. În aceeaşi modalitate, tot în cursul zilei de 01 iunie 2010, inculpata C.P.V. zisă „S.” i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod, în schimbul sumei de 100 lei, două doze cu heroină, pe care i le-a preparat cu apă distilată într-o seringă, în vederea injectării în locuinţa inculpatei de pe str. Berzei, sector 1, pe care o folosea fără forme legale.
Profitând de neatenţia inculpatei, martorul colaborator a reuşit să iasă din imobil cu seringa asupra sa, pe care a predat-o investigatorului autorizat în cauză.
Cu ocazia analizării acestei seringi de către specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, s-a constatat că ea conţinea 6 unităţi lichid în care s-a pus în evidenţă heroină (raport de constatare tehnico - ştiinţifică din data de 03 iunie 2010).
Discuţiile purtate la cumpărarea autorizată de heroină descrisă mai sus au fost înregistrate audio în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei nr. 97/AI/2010 din data de 01 februarie 2010 şi reînnoită prin încheierea nr. 589/AI/2010 la data de 26 mai 2010 ale Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 01 iunie 2010.
Din cuprinsul acestuia reiese fără echivoc vinovăţia inculpatei C.P.V. zisă „S.”, în sensul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri şi se confirmă afirmaţiile martorului colaborator „P.M.” sub aspectul măsurilor de prevedere pe care şi le lua inculpata (controlul corporal al potenţialilor cumpărători, obligarea acestora să-şi administreze dozele în locuinţa sa pentru a nu părăsi imobilul cu substanţe care ar putea fi supuse examinării de către organele de urmărire penală).
Cu privire la inculpatul U.A.
1. În continuarea investigaţiilor privind identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilicite de trafic de droguri în zona Piaţa Matache, sector 1, ţinând seama şi de cele relatate de către colaboratorii cu nume de cod „G.R.” şi „P.M.”, în sensul că, o persoană de sex bărbătesc cunoscută cu apelativul „B.”, identificat ca fiind inculpatul U.A., fiul inculpatei U.M., ar deţine în vederea vânzării şi ar vinde diferite cantităţi de heroină la preţul de 50 - 100 lei/doză, la data de 28 mai 2010, în jurul orelor 12:30 - 12:45, un dispozitiv format din investigatorul „R.F.” - nume de cod şi un echipaj de supraveghere operativă, împreună cu colaboratorul „P.M.” - nume de cod s-au deplasat în zona Matache pentru verificarea acestor date şi informaţii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operativă (filaj) coroborat cu cel întocmit de investigatorul cu nume de cod „R.F.”, în jurul orelor 12:45, colaboratorul cu numele de cod „P.M.”, având asupra sa suma de 100 lei, bani puşi la dispoziţie de investigator pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri, a intrat în imobilul situat la numărul 86 de pe strada P.T., unde locuia fără forme legale inculpatul U.A.
După aproximativ 15 minute, colaboratorul cu numele de cod „P.M.” a ieşit din imobilul mai sus menţionat şi s-a îndreptat direct spre locul în care se afla dispozitivul de supraveghere, ocazie cu care le-a relatat poliţiştilor că a cumpărat de la inculpatul U.A. o doză tip „bilă” de heroină, dar că acesta l-a obligat să şi-o administreze în locuinţa sa, pentru a preveni eventuala examinare a acestei substanţe de către organele de urmărire penală.
2. La data de 31 mai 2010 inculpatul U.A. i-a vândut, în aceeaşi modalitate, martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea de 0,02 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 918.086 din 01 iunie 2010 al Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române) cu suma de 50 lei.
Tranzacţia a avut loc tot în locuinţa inculpatului, iar discuţia purtată de acesta cu martorul colaborator a fost, interceptată şi înregistrată audio - video în mediul ambiental, conform încheierii şi autorizaţiei din data de 01 februarie 2010 şi reînnoită prin încheierea nr. 589/AI/2010 la data de 26 mai 2010 ale Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi au fost redate în procesul-verbal întocmit la data de 01 iunie 2010.
Din cuprinsul acestuia reiese fără echivoc vinovăţia inculpatului U.A. în sensul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri şi se confirmă afirmaţiile martorului colaborator „P.M.” sub aspectul măsurilor de prevedere pe care şi le lua acest inculpat pentru a îngreuna prinderea şi tragerea sa la răspundere (obligarea cumpărătorilor să-şi administreze dozele în locuinţa sa pentru a nu părăsi imobilul cu substanţe care ar putea fi supuse examinării de către organele de urmărire penală).
La data de 03 iunie 2010, în baza autorizaţiei nr. 302 emisă la data de 01 iunie 2010 de Tribunalul Bucureşti, a avut loc o percheziţie domiciliară la adresa situată în Bucureşti, str. P.T., sector 1, unde locuia, fără forme legale, inculpatul U.A. zis „B.”.
Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză au găsit şi au ridicat, din una dintre cele două camere ale locuinţei, cantitatea netă de 6,91 grame heroină, ambalată în 117 punguţe sub formă de „bile” (raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 918.124 din data de 03 iunie 2010 al Laboratorului General de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române), droguri pregătite în vederea vânzării.
De asemenea, în locuinţa inculpatului U.A. zis „B.” a fost găsit minorul B.I.F., în vârstă de 14 ani, care le-a declarat poliţiştilor delegaţi în cauză pentru a efectua percheziţia domiciliară că este consumator de droguri şi că cele 117 punguţe, ambalate sub formă de „bile” cu heroină îi aparţin numitului I.R.M. zis „R.” şi că el urma să le vândă cu suma de 25 lei/”bilă”, iar banii să-i dea lui „R.”, primind în schimb de la acesta un număr de 10 doze cu heroină pentru consum propriu.
Totodată, poliţiştii au găsit în locuinţa susmenţionată şi suma de 205 lei cu privire la care minorul B.I.F. a declarat că provine din vânzarea de droguri.
Cu ocazia audierii de către procuror, minorul B.I.F. a mai declarat că are cunoştinţă despre faptul că numitul I.R.M. zis „R.” mai deţine droguri şi într-un alt imobil din Bucureşti, respectiv pe str. Buzeşti, sector 1, droguri care sunt vândute de o altă „săgeată” de a sa, identificată ulterior în persoana inculpatului N.I..
Inculpatul U.A. zis „B.” a declarat că este consumator de heroină de mai mulţi ani, dar a negat că ar fi vândut vreodată droguri, ci doar a oferit cu titlu gratuit din porţia lui de heroină fratelui său, U.T.
Totodată, susnumitul inculpat a confirmat declaraţia minorului B.I.F. în sensul avea cunoştinţă despre existenţa în locuinţa pe care o ocupa împreună cu minorul a celor 117 punguţe, ambalate sub formă de „bile” cu heroină îi aparţineau inculpatului I.R.M. zis „R.” (fiul inculpatului I.N. zis „N.G.”), urmând ca minorul să le vândă cu suma de 25 lei/”bilă”, iar banii să-i dea lui „R.”.
Ulterior, inculpatul U.A. zis „B.” a declarat că, după data arestării sale atât el cât şi membrii familiei sale au fost ameninţaţi de către rudele numitului I.N. zis „N.G.” pentru a-l determina să nu recunoască faptul că ar fi cumpărat heroină de la acesta din urmă şi de la fiul său I.N. zis „R.”.
Cu privire la inculpatul N.I.
Date fiind declaraţiile minorului B.I.F. şi ale inculpatului U.A. zis „B.”, existând date şi indicii în sensul că în imobilul din Bucureşti, str. Buzeşti, sector 1 ar mai fi depozitate şi alte cantităţi de droguri de mare risc în vederea vânzării, la data de 03 februarie 2010, în baza autorizaţiei, ora 15:00, emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a avut loc o percheziţie la adresa susmenţionată.
Cu ocazia desfăşurării acestei activităţi, lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză au surprins într-una din camerele acestui imobil pe martorii D.M. şi C.C., chiar în momentul în care primul dintre aceştia îşi administra pe cale injectabilă o substanţă, probabil heroină, astfel cum confirmă şi cei doi martori.
Totodată, într-o altă cameră a aceluiaşi imobil, poliţiştii au găsit şi au ridicat un număr de 79 punguţe sub formă de „bile” care conţineau cantitatea netă de 5,24 grame heroină în amestec cu cafeină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 iunie 2010 al Laboratorului General de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române), droguri pregătite în vederea vânzării de către inculpatul N.I., care folosea fără forme legale această încăpere şi care a fost găsit de lucrătorii de poliţie judiciară în incinta acesteia.
Fiind audiat, inculpatul N.I. a declarat că cele 79 punguţe sub formă de „bile” i-au fost date în seara de 02 iunie 2010 de către numitul I.R.M. zis „R.” (fiul numitului I.N. zis „N.G.”), urmând să le vândă în folosul acestuia cu suma de 25 lei/”bilă”.
Cu privire la inculpaţii M.V. zis „V.M.” şi C.C. zis „T.”
1. La data de 01 martie 2010, inculpatul M.V. zis „V.M.” i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod (autorizat în dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti) cantitatea totală 0,31 grame heroină, ambalată în cinci punguţe din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010), cu suma de 250 lei.
Astfel cum reiese din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti), coroborat cu declaraţia martorului colaborator „D.N.” - nume de cod, tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatului M.V. zis „V.M.” din Bucureşti, Bulevardul Bucureştii Noi, sector 1, care a înmânat personal cele cinci punguţe cu heroină şi a primit contravaloarea acestora.
Discuţia purtată de inculpatul M.V. zis „V.M.” cu martorul colaborator „D.N.” - nume de cod a fost interceptată şi înregistrată în temeiul autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi a fost redată în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 09 martie 2010.
C.C. ZIS „T.”
1. La data de 01 martie 2010, inculpatul M.V. zis „V.M.” i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti) cantitatea totală 3,11 grame heroină, ambalată într-o punguţă din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 martie 2010), cu suma de 750 lei.
Astfel cum reiese din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.” - nume de cod (autorizat în Dosarul nr. 234/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Bucureşti), coroborat cu declaraţia martorului colaborator „D.N.” - nume de cod, tranzacţia a avut loc în locuinţa comună a inculpaţilor C.C. zis „T.” şi M.V. zis „V.M.”, din Bucureşti, Bulevardul Bucureştii Noi, sector 1, care a înmânat personal punguţa cu heroină şi a primit contravaloarea drogurilor.
Discuţia purtată de inculpatul C.C. zis „T.” cu martorul colaborator „D.N.” - nume de cod a fost interceptată şi înregistrată în temeiul autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui şi a fost redată în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 09 martie 2010.
La data de 14 martie 2010, inculpatul M.V. zis „V.M.” i-a vândut, în aceeaşi modalitate, respectiv împreună cu inculpatul C.C., martorului colaborator D.N., cantitatea totală de 4,36 grame heroină ambalată într-o punguţă din material plastic cu suma de 1.000 lei.
Situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută, a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală precum şi în faza de cercetare judecătorească, respectiv din declaraţiile martorilor şi investigatorilor sub acoperire, procesele-verbale încheiate de organele de poliţie, înregistrările audio-video, constatările tehnico-ştiinţifice şi, în parte, din declaraţiile inculpaţilor.
Se mai reţine de către Înalta Curte că prin aceeaşi hotărâre de primă instanţă menţinută prin decizia instanţei de apel s-a făcut o judicioasă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de recurenţii inculpaţi, după cum urmează:
1. Faptele inculpatei I.D. constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii martie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 01 martie 2010, 03 martie 2010, 04 martie 2010 şi respectiv 08 martie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „N.C.” - nume de cod, cantitatea totală de 0,41 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică cu numerele din 02 martie 2010, 09 martie 2010, 08 martie 2010 şi respectiv 09 martie 2010 toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri) cu suma totală de 350 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 383 din data de 14 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 183 din data de 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, liberată condiţionat la data de 16 septembrie 2008 cu un rest de executat de 430 zile închisoare.
2. Faptele inculpatului S.V.A. constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în cursul lunilor februarie şi martie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 02 martie 2010 şi respectiv 05 martie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „N.C.” - nume de cod cantitatea totală de 0,26 grame heroină, (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 martie 2010 şi respectiv 09 martie 2010, ambele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri), cu suma totală de 150 lei, la data de 10 februarie 2010 i-a oferit, cu titlu gratuit, numitului P.V. cantitatea de 1,03 grame heroină (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2010), respectiv la datele de 04 februarie 2010 şi 05 februarie 2010 a vândut martorului colaborator „M.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,24 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică cu numerele x şi y ambele din data de 12 februarie 2010), cu suma totală de 200 lei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 5 ani şi 6 închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin sentinţa penală nr. 1723 din data de 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2139 din data de 03 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, liberat condiţionat la data de 10 februarie 2009 cu un rest de executat de 666 zile închisoare.
3. Faptele inculpatei C.M.I., constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii februarie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 10 februarie 2010, 11 februarie 2010 şi respectiv 15 februarie 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „G.R.” - nume de cod, cantitatea totală de 0,18 grame heroină (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică cu numerele din 11 februarie 2010, din 12 februarie 2010 şi respectiv din 17 februarie 2010, toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul central de analiză şi profil droguri), cu suma totală de 300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin Sentinţa penală nr. 74 din data de 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 41227/3/2005, definitivă prin Decizia penală nr. 3737 din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, eliberată condiţionat la dat de 10 noiembrie 2009, cu un rest neexecutat de 234 zile închisoare.
4. Faptele inculpatei C.P.V. zisă „S.”, constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în perioada februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la data de 28 mai 2010 şi de două ori la data de 01 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,06 grame de heroină şi o seringă conţinând 6 unităţi lichid în care s-a pus în evidenţă heroină (rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 28 mai 2010, 02 iunie 2010 şi 03 iunie 2010 toate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al Drogurilor) cu suma totală de 300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 861 C. pen., prin sentinţa penală nr. 1562/2007 din data de 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, dispusă în Dosarul nr. 4364/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 74/2008 din data de 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind arestată preventiv la data de 17 octombrie 2006 şi liberată la data de 22 mai 2007.
5. Fapta inculpatului N.I., constând în aceea că la data de 03 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, în locuinţa pe care o folosea fără forme legale în Bucureşti, str. Buzeşti, sector 1, un număr de 79 punguţe din material plastic ambalate sub formă de „bile”, conţinând cantitate netă de 5,24 grame heroină (raport de constatare tehnico - ştiinţifică din 03 iunie 2010 al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor), cu suma de 25 lei/ ”bila” întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
6. Faptele inculpatului U.A. zis „B.” constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în perioada februarie - iunie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la data de 01 iunie 2010 i-a vândut martorului colaborator „P.M.” - nume de cod cantitatea totală de 0,02 grame de heroină în amestec cu cafeină, cu suma totală de 100 lei, iar la data de 03 iunie 2010 a deţinut în vederea vânzării, împreună cu învinuitul minor B.I.F. un număr de 117 punguţe din material plastic ambalate sub formă de „bile”, în cantitate brută de 11,38 grame heroină în amestec cu cafeină (cantitatea netă de 6,91 grame heroină) - rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 01 iunie 2010 şi din 03 iunie 2010, ambele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi în formă agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentinţa penală nr. 427, 29 octombrie 1998, în Dosarul nr. 4183/1997 al Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4597/1999 din data de 10 decembrie 1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, arestat preventiv la data de 11 aprilie 1997 şi liberat condiţionat la data de 11 decembrie 2001, cu un rest neexecutat de 751 zile închisoare.
7. Faptele inculpatului M.V. zis „V.M.” constând în aceea că, la data de 01 martie 2010, i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod cantitatea totală 0,31 grame heroină ambalată în cinci punguţe din material plastic (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2010), cu suma de 250 lei, tranzacţia având loc în locuinţa învinuitului din Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nominalizat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 797/29 iunie 2006 în dosarul nr. 48413/3/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5753 din 05 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind arestat preventiv la data de 21 noiembrie 2005 şi liberat condiţionat la data de 06 octombrie 2009, prin sentinţa penală nr. 1723 din 01 octombrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu un rest neexecutat de 410 zile închisoare.
8. Faptele inculpatului C.C. zis „T.”, constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, respectiv în luna martie, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, cu precădere de pe raza sectorului 1, împrejurări în care la datele de 01 martie 2010 şi 14 martie 2010 i-a vândut martorului colaborator „D.N.” - nume de cod cantitatea totală de 7,47 grame de heroină (rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 22 martie 2010 şi 09 martie 2010 ambele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor) cu suma totală de 1.750 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului susmenţionat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin Sentinţa penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 4364/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3986 din 03 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind arestat preventiv la data de 15 septembrie 2006 şi liberat condiţionat la data de 19 mai 2009, prin Sentinţa penală nr. 951 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Ploieşti, cu un rest neexecutat de 483 zile închisoare.
Cu această proiecţie, Înalta Curte are în vedere că probele aplicate de instanţa de apel prin decizia recurată şi care au fost reduse ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante favorabile, respectiv pedepse de câte 7 ani închisoare pentru inculpaţii C.P.V. şi N.I.; de câte 8 ani închisoare pentru inculpaţii I.D., S.V.A. şi M.V.; şi respectiv de câte 11 ani închisoare pentru inculpaţii C.M.I. şi C.C., sunt apte să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., raportat pe de-o parte la nevoia socială a reintegrării recurenţilor inculpaţi şi reeducării lor, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Concomitent, aceleaşi pedepse sunt judicios dozate prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. raportat, pe de o parte, la pericolul social generic şi concret al faptelor comise, cât şi la mecanismele concrete de comitere a acestora, precum şi datele personale ce caracterizează pe fiecare din inculpaţii recurenţi de faţă, ce denotă periculozitatea socială sporită a persoanelor cercetate în prezenta cauză relevată şi de perseverenţa şi specializarea lor infracţională, unii dintre ei fiind anterior condamnaţi definitiv sau arestaţi preventiv pentru infracţiuni de acelaşi tip cu cele ce fac obiectul acestui dosar. În acelaşi sens, se mai reţine şi faptul că aceştia sunt dependenţi de droguri de mare risc, pe care şi le administrează în doze zilnice relativ mari cantitativ, nu au locuri de muncă şi nu îşi pot asigura resursele financiare necesare achiziţionării acestor substanţe altfel decât prin săvârşirea de fapte antisociale.
Modul ermetic de operare al acestor inculpaţi, a necesitat folosirea unor mijloace specifice de investigaţie, indispensabile pentru investigarea infracţiunilor incriminate de Legea nr. 243/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pe o perioadă mare de timp, reuşindu-se infiltrarea în acest grup a unor lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciul Antidrog, cât şi a colaboratorilor acestora.
De asemenea, trebuie evidenţiată şi multitudinea actelor materiale, săvârşite de susnumiţii inculpaţi nominalizaţi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic ilicit de droguri reţinute în sarcina inculpaţilor.
Se impune a fi subliniată rezonanţa deosebită pe care o au în conştiinţa opiniei publice faptele săvârşite de către inculpaţii recurenţi, cu atât mai mult cu cât acestea au fost comise în mod repetat fiind evidenţiat, şi pe această cale, gradul lor de pericol public deosebit de ridicat.
Se conchide, ca urmare a celor expuse în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice reducerea pedepselor aplicate de instanţa de apel prin valorificarea mai mare a efectului circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. pentru toţi inculpaţii recurenţi susmenţionaţi.
Subsumată aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la critica comună a recurenţilor inculpaţi C.M.I. şi S.V.A., în legătură cu solicitarea inculpaţilor de a li se aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., se constată că această solicitare nu poate fi primită, deoarece inculpaţii trebuiau să recunoască săvârşirea faptelor şi să solicite judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală până la începerea cercetării judecătoreşti la instanţa de fond.
Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute corespunzător durata arestării preventive până la zi pentru inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A. şi I.D.
Se va constatat că recurentul inculpat C.C. este arestat în altă cauză penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.A., C.P.V., N.I., C.M.I., S.V.A., I.D. şi C.C. împotriva deciziei penale nr. 183/A din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor U.A., C.P.V., N.I., durata arestării preventive de la 03 iunie 2010 la 19 octombrie 2011, a inculpatei C.M.I. de la 23 august 2010 la 19 octombrie 2011 şi a inculpaţilor S.V.A. şi I.D. de la 07 ianuarie 2011 la 19 octombrie 2011.
Constată că inculpatul C.C. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3435/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4091/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
---|