ICCJ. Decizia nr. 1312/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1312/2012
Dosar nr. 1955/255/2009
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 21 octombrie 2011, contestatorul B.I. a formulat o contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 797/R din 11 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1955/255/2009 a Curţii de Apel Oradea.
Prin motivele scrise, contestatorul B.I. a solicitat admiterea contestaţiei formulate arătând că recursul pe care l-a declarat în Dosarul nr. 1955/255/2009 al Curţii de Apel Oradea s-a judecat în data de 27 septembrie 2011 în lipsa sa, dată la care nu s-a putut prezenta deoarece a fost internat la Spitalul din Debrecen, unde a suferit o intervenţie chirurgicală fiind în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa cu privire la această împrejurare. în acest sens contestatorul a depus acte medicală, eliberate de Spitalul din Debrecen.
Contestatorul a susţinut că cererea sa se încadrează în dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, printr-o cerere separată înregistrată la data de 21 octombrie 2011, condamnatul a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, instanţa Curţii de Apel Oradea pronunţându-se prin încheierea dată în camera de consiliu din 2 noiembrie 2011 respingând-o.
Prin Decizia penală nr. 1054/R din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen. cu referire la art. 386 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea de contestaţie în anulare formulată de petentul contestator B.I., domiciliat în Săcuieni, judeţul Bihor, cu reşedinţa în Săcuieni, judeţul Bihor, împotriva Deciziei penale nr. 797/R din 11 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1955/255/P/2009, pe care o menţine în totul.
În temeiul prevederilor art. 192 C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că în Dosarul nr. 1955/255/P/2009, Curtea de Apel Oradea a respins recursul declarat de către inculpatul B.I. menţinându-se soluţia de condamnare a acestuia la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea a reţinut că la data de 27 septembrie 2011, când s-a soluţionat pe fond recursul declarat de către inculpat, acesta a fost asistat de către apărător ales, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită.
Pentru a fi în prezenţa cazului de promovare al contestaţiei în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiţii şi anume ca partea să dovedească că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Din adeverinţa medicală depusă la dosar, netradusă, Curtea a reţinut că inculpatul a fost prezent la o unitate sanitară din oraşul Debrecen, Ungaria, fiind înscrisă data de 26 septembrie 2011, însă nu s-a făcut dovada dacă starea sa de sănătate a fost în aşa măsură afectat încât să nu poată fi prezent la soluţionarea cauzei în recurs. Pe de altă parte, prezenţa acestuia nu era obligatorie, la termenele anterioare fiind prezent, sens în care având termen în cunoştinţă nu mai era necesară citarea sa. Aşa cum s-a arătat anterior la termenul când a fost soluţionată cauza de către instanţa de recurs procedura de citare a fost legal îndeplinită şi prin intermediul apărătorului ales.
În acest context s-a apreciat că deşi contestatorul a invocat în susţinerea cererii sale motive care se încadrează în cazul prevăzut de articolul 386 lit. b) C. proc. pen., pe fondul contestaţiei nu se constată întrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs contestatorul B.I., fără a prezenta motivele de casare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., „pot fi atacate cu recurs:
a) sentinele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d)1 sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea;
1) încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
2) Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
3) Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare".
Aşadar, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauză, contestatorul B.I. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textului menţionat şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestator este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 1054/R din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1328/2012. Penal → |
|---|
