ICCJ. Decizia nr. 2246/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2246/2012
Dosar nr. 11115/118/2011
Şedinţa publică din 26 iunie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă,
Prin sentinţa penală nr. 29 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a dispus următoarele:
A respins cererile formulate de inculpatul I.L. şi partea vătămată D.F., prin apărători, privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.L. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 17 iulie 2011. lăzi.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I.L.
În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În baza dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a obligat inculpatul I.L. la plata sumei de 5454,25 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.M. Medgidia.
În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999, 1003 C. civ. şi art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părţii civile D.F. suma totală de 440.0001ei, reprezentând daune materiale şi morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În seara zilei de 16 iulie 2011, partea vătămată D.F. împreună cu vecinii săi, J.D. şi fiul acestuia, J.M., au mers la clubul Z.M. din centrul municipiului Medgidia pentru a consuma câte o bere. În acest club era organizată o discotecă la care muzica era asigurată de mai mulţi tineri, printre care şi inculpatul I.L.
La un moment dat, după miezul nopţii, în jurul orelor 02.00, partea vătămată s-a ridicat de la masă cu intenţia de a merge până la grupul sanitar, pentru a se spăla pe mâini şi pe faţă. În acel moment, inculpatul a plecat după el, l-a ajuns în holul unde se află grupurile sanitare, unde a scos un briceag, în lungime totală de aproximativ de 20 cm, cu lama de 13-14 cm, cu care i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri pe faţă, în abdomen, în regiunea feselor, cauzându-i multiple plăgi. Partea vătămată D.F. a încercat să se apere, reuşind să fugă din club, alergând pe scări, fiind urmărit îndeaproape de inculpat.
În faţa clubului, întrucât sângera foarte tare, partea vătămată şi-a scos tricoul şi şi-a făcut un tampon pe care l-a pus în regiunea abdomenului, cu intenţia de a opri sângerarea. Profitând de aceste momente şi de faptul că nu apucaseră să iasă tineri din discotecă, inculpatul a fugit de la faţa locului spre zona pieţei hotelului Dobrogea, unde şi-a provocat răni superficiale cu briceagul, după care l-a aruncat, obiectul tăietor-înţepător nefiind găsit cu ocazia cercetărilor. Acesta nu a lipsit decât câteva minute, după care s-a reîntors în locul unde se afla partea vătămată, timp în care a oprit un taxi, care a dus partea vătămată la spital, aceasta fiind însoţită de către martorii J.D. şi J.M.
La S.M. Medgidia partea vătămată a suferit o intervenţie chirurgicală, fiind internată cu diagnosticul de plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operaţiei stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-faţă stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraţ drept şi plagă tăiată regiune fesieră stângă.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 331 din 26 iulie 2011 a S.M.L. Constanţa, leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, acestea punându-i părţii vătămate viaţa în primejdie, prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite.
Ulterior, din raportul de expertiză medico-legală dispus de instanţă, nr. 576/ Al agresiuni/2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanţa, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor înţepător, pot data din 17 iulie 2011 şi necesită 25-30 zile îngrijiri medicale, urmând ca numărul total de zile îngrijiri medicale să se stabilească după epuizarea tuturor metodelor terapeutice recomandate de medicul chirurg şi de chirurgie plastică, necesitând reevaluare după cea.8 luni.
În cuprinsul aceluiaşi document s-a mai arătat: procesul de vindecare a cicatricei de la nivelul hemifeţei stg. nu s-a terminat (cca. 9-121uni); inculpatul necesită intervenţie chirurgicală pentru rezolvarea eventraţiei şi diastazisului muşchilor dr. abdominali; leziunile de violenţă de la nivelul feţei au produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.; leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa părţii vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite.
Pentru reţinerea acestei situaţii de fapt, instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului; proces verbal de sesizare şi planşele foto; raportul de constatare medico-legală de examinare a părţii vătămate nr. 331 din 26 iulie 2011 şi raportul de expertiză medico-legală, dispus de instanţă, nr. 576/ Al agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanţa; copia foii de observaţie clinică, proces - verbal de concluzii provizorii medico-legale; declaraţiile părţii vătămate D.F. şi a martorilor M.I., J.D., J.M., C.E., P.A.R., P.M., R.Şt., C.M., Z.C. şi M.E., procesul - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, declaraţiile inculpatului L.I.
Raportat la situaţia de fapt anterior menţionată, prima instanţă a reţinut că, în drept, fapta inculpatului L.I. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, judeţul Constanţa, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înţepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, prin peritonită generalizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
În consecinţă, cererea formulată de apărarea inculpatului I.L., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precum şi cea a părţii vătămate D.F., de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la omor calificat cu premeditare şi în public au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, argumentele reţinute în acest sens fiind următoarele:
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporala gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În timp ce în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acţionează cu praeterintenţie, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală se produce o consecinţă mai gravă, şi anume, punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează numai cu intenţia.
Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuţit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante etaj abdominal superior, în urma operaţiei stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi, faţă stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraţ drept şi plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii părţii vătămate.
Acţionând în acest mod, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.
S-a mai reţinut că obiectul folosit în agresiune, cuţit, zona corporală vizată, abdomenul şi zona capului (obraz stg.) şi intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viaţa, constituie elemente suficiente pentru a se reţine că inculpatul a urmărit sau cel puţin a acceptat producerea celui mai grav rezultat. Mai mult, lovirea puternică, repetată şi cu intensitate a victimei, în zone vitale, cu un obiect apt de a produce moartea dovedeşte că inculpatul a urmărit suprimarea vieţii acesteia, deci a acţionat cu intenţie, nicidecum numai un rezultat de vătămare gravă a integrităţii corporale a victimei, cum au susţinut apărătorii inculpatului.
În acelaşi sens s-au avut în vedere şi concluziile raportului de expertiză medico-legală dispus de instanţă, nr. 576/ Al agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanţa, anterior menţionate.
În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de partea civilă, prima instanţă a reţinut că premeditarea la care face trimitere art. 175 lit. a) C. pen., cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatorii exterioare proiectului, condiţii neîndeplinite în cauză.
S-a mai reţinut că omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat şi prin crearea condiţiilor necesare realizării lui. Prin urmare, hotărârea de a ucide este luată din timp, iar actul meditativ coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa persoanei, inculpatul alegând locul şi momentul unde se va săvârşi actul, conform unui plan de acţiune iniţial şi apoi executarea minuţioasă a planului.
Or, modul de acţiune al inculpatului a fost ad hoc, fără premeditare, determinat de solicitarea părţii vătămate D.F. şi a martorilor J.M. şi J.D., de a se difuza un anume gen de muzică în discoteca Z.M., unde inculpatul I.L. se ocupa de muzica ambientală, neînţelegerile anterioare neavând legătură cu fapta care face obiectul cercetării în cauza pendinte.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, forma de vinovăţie, intenţia, limitele speciale de pedeapsă, poziţia procesuală a inculpatului, cât si elementele ce caracterizează persoana acestuia, tânăr, în vârstă de 28 ani, studii 10 clase, necăsătorit, un copil minor, conducător auto, fără antecedente penale, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşire a infracţiunii şi comportarea sinceră în cursul procesului penal atribuindu-li-se valoarea de circumstanţă atenuantă judiciară în încadrarea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cărora li s-a dat eficienţă în condiţiile art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine în favoarea inculpatului scuza provocării, reţinând în acest sens că nu s-a confirmat acţiunea părţii vătămate de a lovi inculpatul cu un pahar şi că, chiar şi în ipoteza în care, în realitate, victima ar fi avut intenţia să lovească cu paharul pe inculpat, reacţia acestuia din urmă a fost disproporţionată (exagerată), deoarece a lovit victima de două ori într-o zonă vitală (cap şi abdomen), cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni vitale, chiar după ce aceasta a fugit pentru a scăpa de agresiune.
În acelaşi sens, s-a reţinut că pentru a se reţine circumstanţa atenuanta a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, pentru incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., fiind necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoţie, astfel încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
În latura civilă a cauzei, constatând dovedite pretenţiile civile formulate de partea civilă S.M. Medgidia, prima instanţă, în baza dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a dispus obligarea inculpatului I.L. la plata sumei de 5454,25 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, pentru perioada de spitalizare 17 iulie 2011 - 13 august 2011, conform adresei nr. 9997 din 17 noiembrie 2011 şi a foii de observaţie clinică nr. 14204.
Totodată, constatând existenţa prejudiciului nepatrimonial cauzat părţii civile D.F., pe de o parte, de suferinţele legate de internarea şi supunerea acesteia unei intervenţii chirurgicale, iar pe de altă parte, de perioada post spitalicească care a presupus vindecarea în timp a leziunilor create, precum şi o emoţie psihică creată de însăşi agresiunea de la data conflictului, soldată cu leziuni care au produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg. şi luând act şi de poziţia procesuală a inculpatului care a declarat că este de acord să achite pretenţiile formulate de parte civilă, prima instanţă, în virtutea principiului disponibilităţii, a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă susmenţionată a sumei totale de 440.000 lei, din care 340.000 despăgubiri materiale şi 100.000 daune morale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpatul I.L. şi partea vătămată D.F.
La termenul din 05 aprilie 2012, inculpatul I.L. a precizat personal că retrage apelul formulat în cauză, motiv pentru care instanţa a luat act de această manifestare de voinţă a inculpatului, potrivit art. 369 alin. (1) C. proc. pen.
În calea sa de atac, partea vătămată D.F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului urmare înlăturării dispoziţiilor art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că prima instanţă a reţinut în mod greşit conduita bună anterioară a inculpatului, în condiţiile în care la dosarul cauzei a fost depus procesul - verbal prin care acesta fusese amendat, cu aproximativ 3 luni de zile înainte de săvârşirea infracţiunii, pentru un scandal cauzat clientului său.
În acelaşi sens, partea civilă a arătat că din actele dosarului rezultă că, la câteva luni de la incidentul anterior menţionat, inculpatul l-a agresat pe clientul său tot cu un cuţit.
Totodată, a arătat faptul că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră întrucât în faza de urmărire penală a precizat că el a fost cel agresat de către partea vătămată, fiind tăiat pe mâini; în acelaşi sens, a menţionat că, deşi în faţa instanţei de fond a arătat că este de acord să achite contravaloarea daunelor părţii vătămate, inculpatul nu a făcut nici un fel de diligente în acest sens.
Deopotrivă, partea civilă a mai criticat soluţia instanţei de fond de respingere a cererii sale de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, arătând că se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, încercase să o ucidă şi cu trei luni înainte de data de referinţă, dar şi a dispoziţiilor art. 175 lit. a) C. pen., întrucât hotărârea de a ucide fusese luată de către inculpat cu trei luni înainte.
În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
La termenul din data 05 aprilie 2012, inculpatul I.L. a precizat personal că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzută de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 43/ P din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.L. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 11115/118/2011.
Prin aceeaşi decizie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea vătămată D.F., a desfiinţat sentinţa apelată, iar în rejudecare:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului I.L.
În baza art. 381 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada arestării preventive din data de 18 ianuarie 2012 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele aceste decizii, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului I.L. sub forma intenţiei directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în acest sens că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuţit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operaţiei stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-faţă stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraţ drept şi plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii acesteia. Acţionând în acest mod, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale (suprimarea vieţii victimei), rezultat pe care l-a urmărit; astfel, mijlocul folosit în agresiune (cuţitul), zona corporală vizată (abdomenul si zona capului-obraz stg.), intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viaţa constituie elemente suficiente pentru a se reţine că inculpatul a urmărit producerea celui mai grav rezultat, aspect care reiese şi din lovirea puternică, repetată şi cu intensitate, a victimei, în zone vitale, cu un obiect apt de a produce moartea Instanţa de apel a apreciat că şi încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.L. este corectă, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
S-a reţinut în acest sens că fapta inculpatului I.L. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, judeţul Constanţa, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înţepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa prin peritonită generalizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Curtea a apreciat, ca neîntemeiate, criticile părţii vătămate D.F. cu privire la nereţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 175 lit. a) C. pen., reţinând că, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă, în cauză nu se impune reţinerea formei continuate a infracţiunii întrucât din actele şi lucrările dosarului nu reies date necesare pentru extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, potrivit art. 335 alin. (l) C. proc. pen. şi nici nu sunt aplicabile prevederile art. 336 C. proc. pen., privind extinderea procesului penal pentru alte fapte, atâta timp cât în cursul judecăţii, în urma administrării probatoriului, nu s-au descoperit date cu privire la altă faptă penală; deopotrivă, în raport cu modalitatea de comitere a infracţiunii, nu se poate reţine în mod neîndoielnic existenţa premeditării de către inculpatul I.L. a faptei din 17 iulie 2011.
În ceea ce priveşte, însă, operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului I.L., Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic, în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă facultativă prevăzută de art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că nu se poate reţine conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii întrucât din actele şi lucrările dosarului nu au reieşit circumstanţe personale deosebite ale inculpatului I.L., în măsură să determine reţinerea circumstanţei atenuante susmenţionate.
S-a avut în vedere în acest sens procesul - verbal de contravenţie, depus la dosarul cauzei, din care rezultă că inculpatul I.L. a fost amendat contravenţional, cu 3 luni anterior săvârşirii faptei deduse judecăţii, în urma unui incident tot cu partea vătămată, apreciindu-se că, în acest context, faptul că inculpatul nu are antecedente penale nu impune în mod obligatoriu reţinerea circumstanţei atenuante susmenţionate.
Ca urmare, reţinând că în beneficiul inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi că aprecierile instanţei de fond cu privire la comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal şi la faptul că a fost de acord să plătească toate pretenţiile părţii civile nu se impun a fi examinate sub aspectul reţinerii circumstanţei atenuante facultative prevăzute de art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., atâta timp cât aceste aspecte ar fi constituit elemente de apreciere a reţinerii în cauză a circumstanţelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., circumstanţe pe care, însă, instanţa de fond nu le-a constatat incidente în cauză şi având în vedere natura infracţiunii săvârşite (infracţiune contra vieţii), circumstanţele reale de săvârşire a faptei (lovire repetată şi cu intensitate a părţii vătămate în zone vitale ale corpului) şi urmările produse (eventraţie şi diastazis al muşchilor dr. abdominali, prezintă un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg., leziunile de violenţă punând în primejdie, viaţa părţii vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite), Curtea a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă D.F. şi inculpatul I.L.
Inculpatul I.L. nu şi-a motivat, în scris, calea de atac, la termenul de dezbateri din 26 iunie 2012 apărătorul ales al acestuia criticând hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanţa de apel a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului, de retragere a apelului, fără a-i aduce la cunoştinţă efectele retragerii căii de atac, astfel încât, în contextul prezentat, instanţa nu a exercitat un rol activ şi a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât în apelul părţii civile, care a fost admis, situaţia inculpatului s-a înrăutăţit; instanţa de apel a majorat în mod nejustificat pedeapsa aplicată inculpatului, urmare înlăturării circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât a interpretat greşit probele şi nu a ţinut cont de atitudinea provocatoare a părţii civile care, în seara de referinţă, la ora 2 noaptea, a venit în mod ostentativ în barul în care inculpatul îşi desfăşura activitatea, însoţit de alte două persoane, scopul acesteia fiind acela de a-l intimida şi provoca pe inculpat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, anterior, într-un context similar, inculpatul fusese bătut de partea civilă împreună cu alţi doi indivizi. Or, în acest context, reacţia inculpatului a fost una firească şi spontană, menită să înlăture pericolului iminent, astfel încât este corect a se reţine în beneficiul acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.;
Deopotrivă, apărătorul a învederat că este just a se reţine în beneficiul inculpatului şi dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dată fiind atitudinea sinceră şi corectă a acestuia în faţa instanţei.
Partea civilă D.F. nu şi-a motivat, în scris, calea de atac şi, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi pentru a susţine recursul.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constata ca recursurile sunt nefondate, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Premergător, se constată că faptul retragerii apelului de către inculpatul I.L. restrânge sfera criticilor pe care le poate formula în recurs numai la limitele prevăzute de art. 3851 alin. final C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va analiza numai acele critici care se circumscriu sferei anterior menţionate.
În egală măsură, constatând că apelul părţii civile a vizat exclusiv latura penală a cauzei, în lipsa motivelor de recurs formulate de această parte, Înalta Curte va analiza în cadrul acestei căi de atac numai acele cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în discuţie din oficiu şi numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei.
Trecând în continuare la analiza criticilor, Înalta Curte constată că la stabilirea situaţiei de fapt instanţele de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate în cursul procesului penal, detaliat prezentate anterior, constatând justificat vinovăţia inculpatului I.L. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, judeţul Constanţa, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înţepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, prin peritonită generalizată.
Situaţia de fapt anterior descrisă nu este contestată de către inculpat, acesta invocând în recurs greşita interpretare a probelor numai sub aspectul omisiunii reţinerii în beneficiul său a circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., raportat la acţiunea provocatoare a părţii vătămate.
Întrucât modificarea situaţiei inculpatului, în apelul părţii civile, a constat în majorarea pedepsei ca urmare a înlăturării circumstanţei atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) reţinută în sarcina acestuia de către prima instanţă, Înalta Curte apreciază că susmenţionata critică nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3851 alin. final C. proc. pen., astfel încât nu o va analiza.
Evident, nici aserţiunile apărării privind lipsa de rol activ a instanţei de apel, urmare faptului că a luat act de retragerea căii de atac exercitată de inculpat fără a-i aduce la cunoştinţă care sunt efectele acestei retrageri, nu pot constitui critici formulate în sfera art. 3851 C. proc. pen., ci simple elucubraţii, menite mai degrabă să discrediteze apărarea de care a beneficiat inculpatul în apel, decât conduita instanţei de prim control judiciar care, constatând că manifestarea de voinţă a inculpatului asistat de apărători aleşi, îmbrăcă forma juridică impusă de dispoziţiilor art. 369 C. proc. pen., în mod corespunzător, a luat act de aceasta.
Deopotrivă, nici susţinerile apărării privind nereţinerea in beneficiul inculpatului I.L. a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu se încadrează în sfera motivelor care se circumscriu dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., întrucât, în condiţiile în care în faţa primei instanţe, în prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatul a precizat în mod expres că nu doreşte să uziteze de procedura simplificată, în apel nu a dat declaraţie, retrăgându-şi calea de atac, iar în faţa instanţei de recurs a dat o declaraţie prin care nu recunoaşte faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, reţinerea unui astfel de beneficiu nu este posibilă.
În acest context, analizând, din oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului în apel, Înalta Curte constată că în partida inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât, în lipsa altor aspecte privind conduita sa predelictuală exemplară, lipsa antecedentelor penale nu poate fundamenta pertinent coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în raport cu elementele circumstanţiale care caracterizează pericolul social concret al infracţiunii deduse judecăţii, respectiv: modalitatea în care a acţionat inculpatul şi consecinţele faptei sale.
În plus, se constată că deşi inculpatul nu are antecedente penale, actele aflate la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de contravenţie aflat la dosar fond, indică faptul că anterior săvârşii faptei, inculpatul nu a avut o conduită ireproşabilă.
În consecinţă, se constată că soluţia instanţei de apel, de înlăturare a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., este corectă, ajustare în raport de care, în contextul particular al cauzei, aplicarea unei pedepse egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, de 7 ani şi 6 luni închisoare, se dovedeşte a fi rezultatul unei juste individualizări a pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aptă, deopotrivă, să asigure scopul educativ - preventiv al pedepsei, astfel cum este acesta stabilit prin dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Apreciind că prin argumentele anterior menţionate s-a răspuns şi aspectelor ce se impuneau a fi analizate, din oficiu, în recursul părţii civile, şi că acestea dovedesc caracterul nefondat a celor două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare şi va dispune, conform art. 38516alin. (2) raportat la art. 381 alin. (l) teza a Il-a C. proc. pen., deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului, a timpului reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012.
Având în vedere şi dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.F. şi de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 43/ P din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă D.F. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4200/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2347/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
