ICCJ. Decizia nr. 882/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 882/2012
Dosar nr. 1780/86/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 199 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Suceava a l-a condamnat pe inculpatul T.P. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la 2 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen.raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), cu executarea pedepsei în regim de detenţie, dispunând achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă din primăvara anului 2004).
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că denunţătorul în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă are calitatea de martor, jurisprudenţa instanţelor fiind constantă în acest sens, inclusiv Înalta Curte, prin Decizia nr. 1425/2010, a reţinut că denunţătorul care beneficiază de o cauză de nepedepsire nu are calitatea de parte în procesul penal. De altfel, în cauză denunţătorul a şi fost audiat în calitate de martor "(contrar susţinerilor apărării şi contrar pretenţiilor formulate în cauză de acesta), fără a avea acces la dosarul cauzei (deşi denunţătorul a solicitat în mod expres aceasta).
Referitor la susţinerea apărătorului inculpatului, cu privire la cele consemnate în încheierea din 10 iunie 2009, s-a arătat că la momentul procesual al verificării legalităţii actului de sesizare s-a constatat că apărările privind elementele constitutive ale infracţiunii urmau să fie examinate pe fondul cauzei, precum şi că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă pretinsa influenţă este sau nu reală, precum şi dacă funcţionarul a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte.
Pe de altă parte, s-a constatat că denunţătorul acesta a susţinut că inculpatul va interveni pe lângă primarii comunei Vama şi oraşului Solea pentru a obţine hârtii,în sensul formării "unui dosar a cărui admitere să fie o simplă. formalitate şi nu pentru reconstituirea dreptului de proprietate. In plus,primarul este membru de drept al comisei comunale, prezidând şedinţele acesteia, iar la nivelul unei comunităţi rurale este o persoană foarte importantă, receptat ca simbol al autorităţii, care-poate influenţa decisiv activitatea comisiei.
Concluzionând tribunalul a constatat că persoanele desemnate de către inculpat erau în măsura a contribui decisiv la soluţionarea favorabilă a cererilor denunţătorului, atât din perspectiva condiţiei sociale şi a cunoştinţelor juridice - ale acestuia, cât şi din punct de vedere obiectiv.
Pe de altă parte, chiar ignorând punctul de vedere al denunţătorului (referitor la posibilitatea primarului de a dispune reconstituirea), s-a avut în vedere că deşi mecanismul de reconstituire a dreptului de proprietate este complex şi structurat pe mai multe niveluri, textul legal al art. 257 C. pen. nu. cere competenţa exclusivă a persoanei pe lângă care se pretinde că se va exercita influenţa. Astfel, chiar dacă cel a cărui influenţă se cumpără este membru al unui organ colegial, această împrejurare în sine nu exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în speţă inculpatul deţinând funcţia de director al oficiului de cadastru, calitate în care semna titlurile de proprietate emise.
S-a mai reţinut că în cursul urmăririi penale majoritatea martorilor au fost audiaţi în prezenţa unui apărător ales al inculpatului, care a avut posibilitatea de a pune întrebări, acesta lipsind doar la luarea de depoziţii mai puţin relevante, termene la care însă a fost chemat.
Nu au fost însuşite susţinerile apărării privind declaraţiile contradictorii ale martorilor R., M. şi Ţ. din cele două faze ale procesului penal, conform cărora trebuie reţinute cele administrate cu respectarea principiului contradictorialităţii şi publicităţi în. cursul judecăţii, întrucât ar corespunde adevărului, deoarece valoarea probantă a depoziţiilor testimoniale nu poate fi stabilită în abstract, ci în concret, prin raportare la complexul materialului probator administrat în cauză. Retractarea sau modificarea declaraţiei unui martor,: părţi vătămate sau chiar inculpat nu poate duce la înlăturarea automată şi nemotivată a declaraţiilor anterioare, iar „criteriul" adevărului judiciar este reprezentat de coroborarea probelor administrate în cauză.
Judecătorul fondului a apreciat că această concluzie nu contravine dreptului la apărare al inculpatului, întrucât a avut posibilitatea să examineze, interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înţeles, sub acest aspect, ca obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţia dată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudenţa C.E.D.O. se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declaraţiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii, făcute de către acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).
S-a reţinut că este pe deplin dovedită săvârşirea de către inculpat a infracţiuni de trafic de influenţă din 07 martie 2002.
Cumpărătorii - martorii R. şi A. - au susţinut că terenul se pretează pentru construirea unei case de vacanţă, motiv pentru :care inculpata a procedat la dobândirea acestuia, astfel că în raport cu declaraţiile celor doi martori, coroborate cu împrejurarea că inculpatul este un profesionist în domeniul terenurilor (în calitate de expert topo), tribunalul nu a putut primi apărarea sa în sensul că terenul achiziţionat este lipsit de valoare economică şi că, deşi iniţial i s-a părut bun pentru construcţii, ulterior a realizat contrariul.
Probatoriul administrat susţine fără echivoc că inculpatul s-a deplasat la locuinţa denunţătorului împreună cu martorul R. unde a purtat discuţii cu acesta în prezenţa soţiei. Implicarea activă a inculpatului în procedura vânzării terenului a rezultat din succesiunea actelor juridice încheiate, din declaraţiile constante ale martorului R. din cursul urmăririi penale potrivit cărora martorul M. i-a solicitat acordul inculpatului pentru efectuarea măsurătorilor, susţinută de relatările denunţătorului, în sensul că inculpatul a aflat de teren tot cu prilejul efectuării măsurătorilor.
Din declaraţia martorului M. a rezultat că acesta nu a intrat în posesia actelor de proprietate ale terenului la momentul efectuării măsurătorilor, iar planul de situaţie a fost întocmit la data de 10 ianuarie 2002.
Cronologia actelor juridice consfinţeşte retrocedarea dreptului de proprietate către I.V., urmată de vânzarea aceluiaşi teren sub rezerva dreptului de uzufruct şi cu obligaţia întreţinerii către denunţător, în perioada 11 ianuarie 2002 - 30 ianuarie 2002, dovedesc activitatea infracţională a inculpatului care a încheiat actul la acelaşi notar (martorul A.).
Finalitatea acestora (în sensul evitării eventualului raport la partajul subsecvent, incident în cazul donaţiei dar exclus în cazul contractului aleatoriu de întreţinere) poate fi urmărită şi înţeleasă doar de către o persoană cu pregătire juridică, iar din declaraţiile tuturor celor trei cumpărători a rezultat în mod clar că aceştia nu au înţeles finalitatea operaţiunilor juridice. De altfel chiar notarul care a încheiat toate actele (inclusiv contractele de vânzare-cumpărare) a oferit explicaţii surprinzător de confuze şi ilogice referitor la drepturile ce decurgeau în favoarea semnatarilor şi la persoanele ce trebuiau a semna actele.
Cert este că abia ulterior transferării dreptului de proprietate către familia denunţătorului, în modalitatea dorită şi cerută de inculpat, acesta a recepţionat planul la data de 28 februarie 2002.
Probatoriul testimonial administrat atestă în mod clar că, ulterior încheierii contractului la notar, denunţătorul l-a căutat în mod repetat pe inculpat în vederea rezolvării unor probleme: martorii Ş., G.D., G.I., R., A. şi M. Deşi martorul R. a revenit sub acest aspect asupra susţinerilor din cursul urmăririi penale, afirmaţiile acestuia sunt necorespunzătoare adevărului în condiţiile în care colegul său şi co-cumpărătorul A. a indicat în mod constant, inclusiv în faţa instanţei, că de la acest martor a luat la cunoştinţă că inculpatul nu a plătit terenul şi nu s-a achitat de obligaţia asumată faţă de vânzător.
O situaţie aparte este reprezentată de declaraţiile celor doi primari, martorii M. şi Ţ. Care au susţinut în cursul urmăririi "penale că inculpatul s-a interesat personal de situaţia cererii denunţătorului de reconstituire a dreptului de proprietate şi de procurarea documentaţiei în vederea întocmirii dosarului, pentru ca în faţa instanţei să revină de la cele susţinute. Analizând conţinutul celor două declaraţii şi modalitatea în care acestea se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că cele afirmate în cursul urmăririi penale sunt corespunzătoare adevărului.
În primul rând martorii nu au furnizat instanţei o explicaţie credibilă cu privire la motivele pentru-care au avut susţineri contrare, fiind de neînţeles modalitatea în care aceşti martori au pretins că au fost supuşi la presiuni în timpul urmăririi penale sau motivele pentru care ar fi consemnat după dictare declaraţia olografă. Mai mult, din susţinerile altor martori audiaţi în prezenta cauză (de ex. martorii R. şi A.), a rezultat că audierea a decurs în condiţii normale, fără presiuni sau constrângeri.
Pe de altă parte, examinând conţinutul declaraţiilor date în faţa instanţei, tribunalul a constatat că acestea conţin certe neadevăruri. Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţia martorului M. în sensul că deplasarea sa împreună cu denunţătorul la primăria Solea constituia o practică constantă în vederea rezolvării problemelor de fond funciar, aceasta este contrazisă expres prin susţinerile martorului L. din faţa instanţei, în sensul că deşi este secretar al oraşului Solea din 1999 până în prezent, martorul M. s-a deplasat o singură dată într-o chestiune de fond funciar. De asemenea, acelaşi martor a contrazis în faţa instanţei şi declaraţiile martorului Ţ., conform căruia inculpatul nu i-ar fi adus la cunoştinţă de existenţa unor sesizări referitor la situaţia unor cetăţeni din Poieni Solea. Martorul L. a susţinut că inculpatul s-a interesat în decursul vizitelor efectuate la Solea doar o singură dată de situaţia unei categorii de persoane (respectiv cea din care făcea parte denunţătorul) şi că a adus la cunoştinţa primarului existenţa unor sesizări în acest sens.
În consecinţă, reţinând contradicţiile din cuprinsul declaraţiilor date în faţa instanţei, lipsa de temei a motivelor pentru care şi le-au schimbat şi constatarea nemijlocită de către instanţă a poziţiei ezitante şi oscilante adoptate de către martorii M. şi Ţ., s-a concluzionat că susţinerile corespunzătoare adevărului sunt cele făcute în cursul urmăririi penale. Astfel, din coroborarea celor două declaraţii a rezultat că inculpatul s-a interesat expres de situaţia denunţătorului (singurul caz în care acesta s-a implicat în rezolvarea unor chestiuni de fond funciar ale unei persoane particulare), că la indicaţiile inculpatului ambii primari au efectuat demersuri în vederea obţinerii adresei din 15 ianuarie 2004 de către denunţător şi că inculpatul s-a sfătuit cu martorul M. cu privire la ce trebuie făcut mai departe - aspect ce acreditează ideea că obligaţia inculpatului era aceea de a constitui un dosar prin care denunţătorul să câştige reconstituirea terenului (la Comisia comunală, Comisia judeţeană sau chiar în instanţă), aşa cum de altfel a indicat şi denunţătorul. Faţă de toate aceste împrejurări martorul M. a concluzionat în mod logic că terenul a fost dat inculpatului pentru servicii.
Deşi martorele T.V., T.P.C. şi G.M. au susţinut că denunţătorul a primit suma de bani indicată în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, ca preţ al terenului, s-a apreciat că aceste susţineri provin din partea unor persoane apropiate inculpatului (soţia şi fiica acestuia, precum şi una dintre prietenele acesteia din urmă) şi sunt în contradicţie cu susţinerile denunţătorului şi a persoanelor din familia acestuia (G.D. şi Ş.A.). în consecinţă, veridicitatea celor afirmate a fost stabilită prin recurgerea la coroborarea cu restul materialului probator, în modalitatea efectuată în cele ce preced.
Referitor la cea de a doua infracţiune de trafic de influenţă din primăvara anului 2004, tribunalul a reţinut că în acest caz declaraţiile denunţătorului se coroborează în întregul conţinut cu restul probatoriului administrat. De asemenea, având în vedere natura bunurilor presupus înstrăinate, s-a reţinut că nu există un probatoriu bazat pe înscrisuri care să facă posibilă verificarea acestora.
Din declaraţiile martorilor G.I., G.D. şi Ş.A. a rezultat că inculpatul ar fi beneficiat într-adevăr de 6 mc de scândură şi 1 mc de căpriori, însă aceste susţineri nu s-au coroborat cu alte elemente de" fapt şi, având în vedere relaţiile dintre martori, precum şi dintre inculpat şi aceştia nu au fost considerate de către instanţă ca suficiente pentru a fundamenta o hotărâre de condamnare.
Martorul Istrate care a livrat lemnul nu a avut cunoştinţă de identitatea beneficiarului, iar martorii C. şi C. au susţinut poziţia inculpatului referitor la achiziţionarea de material lemnos de la o altă persoană decât denunţătorul şi în alte împrejurări. Aceste declaraţii au fost constante şi coerente, fără a fi semnalate ezitări şi contradicţii ca cele din cuprinsul declaraţiilor date în faţa instanţei de martorii R., Ţ. sau M. Din actele de la dosar rezultă că între inculpat şi denunţător au mai existat litigii referitoare la o cantitate de material lemnos presupus a fi fost depozitată în preajma locuinţei lui G.I., cauză soluţionată prin scoaterea de sub urmărire penală.
Certe semne de întrebare au existat şi cu privire la conţinutul obligaţiei corelative a inculpatului pentru presupusa livrare a materialului lemnos.
Acuzaţia privind exercitarea influenţei, în calitate de director O.C.P.I. Suceava şi de expert judiciar topo, faţă de magistraţii judecători de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile persoanei denunţătoare prin care să obţină terenul în suprafaţă de 14.960 mp, s-a constata că nu se confirmă.
Astfel, s-a reţinut succesiunea actelor administrative şi judiciare emise de către autorităţi cu privire la cererile de reconstituire ale denunţătorului, printre care şi hotărârea din 20 mai 2004 comisiei judeţene de fond funciar prin care cererea a fost respinsă ca tardivă.
Anterior acestei date, persoana autorizată M.P. a întocmit la 05 martie 2004 un plan de situaţie cu privire la terenul pretins, iar prin sentinţa nr. 722/2005 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc a fost respinsă plângerea denunţătorului, soluţie menţinută în apel. Prin rezoluţia nr. 21/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gîmpulung Moldovenesc s-a reţinut că familia G. a depus în fapt două cereri, una dintre acestea neînregistrată, motiv pentru care prin Decizia nr. 882/2006, Curtea de Apel Suceava a admis recursul şi a dispus rejudecarea plângerii denunţătorului, pe fondul cauzei. în final, prin sentinţa nr. 1074/2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc plângerea denunţătorului a fost respinsă ca nefondată, în mod irevocabil
Declaraţia martorului G.I. nu se coroborează cu succesiunea evenimentelor, în sensul că acesta a indicat în cursul urmăririi penale ca moment al livrării materialului lemnos intervalul de timp dintre comunicarea hotărârii comisiei judeţene şi efectuarea planului de către martorul M. (filele 112 şi 120 dos. u.p.). Este adevărat că denunţătorul a indicat în faţa instanţei succesiunea corectă a evenimentelor, însă declaraţiile sale sunt în ansamblul lor, referitor la livrarea materialului lemnos, contradictorii.
De asemenea, tot în ceea ce priveşte presupusa intervenţie a inculpatului la magistraţi cât şi utilizarea calităţii sale de expert topo sau director al oficiului de cadastru, nu există niciun element de probă care să coroboreze susţinerile denunţătorului, al soţiei şi fiului adoptiv al acestuia. Declaraţia martorului M. a fost constantă pe parcursul procesului penal şi nu există niciun element care să susţină afirmaţia că ar fi procedat la întocmirea planului la solicitarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât martorul obişnuia să întocmească astfel de planuri persoanelor din zona respectivă.
Având în vedere cele reţinute, Tribunalul a concluzionat că între inculpat şi denunţător au existat neînţelegeri legate de efectuarea unor tranzacţii cu material lemnos, iar probatoriul administrat nu a relevat existenţa unei fapte de natură penală. De altfel, natura juridică a relaţiilor dintre inculpat şi denunţător nu a putut fi stabilită cu certitudine, părţile având posibilitatea rezolvării pretenţiilor reciproce în cadrul unui proces civil distinct.
În ceea ce priveşte cele două infracţiunii de fals în declaraţii, tribunalul a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni. în ceea ce priveşte contractul de donaţie depus la ultimul termen de judecată s-a apreciat că este în mod evident simulat şi întocmit post-factum. Astfel, inculpatul a acţionat cu intenţie directă în condiţiile în care pe de o parte cunoştea dispoziţiile legale şi calitatea sa de coproprietar (împreună cu soţia sa), iar pe de altă parte dreptul său de proprietate nu era cunoscut de către organe ale statului - din evidenţele organului administrativ teritorial rezultând că nu a figurat ca proprietar al vreunei suprafeţe de teren în comuna Vama.
Demersurile inculpatului sunt consecinţa recunoaşterii de către acesta a provenienţei ilicite a bunului şi reprezintă încercare de a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Inculpatul a fost director executiv al O.C.G.C. Suceava până la data de 8 septembrie 2004, ulterior fiind delagat în acest post, ocupând totodată şi funcţia de consilier I.A. până la 29 iunie 2005, motiv pentru care a completat declaraţia de avere la 30 iunie 200, ca urmare a eliberării din acesta funcţie.
Tribunalul a constatat că inculpatul a exercitat efectiv prin numire sau delegaţie, postul de director executiv până în luna iunie 2005, fapt dovedit chiar de menţiunea olografă făcută de inculpat în declaraţie. Chiar în situaţia în care ar fi fost doar consilier, inculpatul avea obligaţia completării declaraţiei de avere.
Judecătorul fondului a reţinut că fapta inculpatului, care la începutul anului 2002, în calitate de director general al OJ.C.G.C. Suceava, cu atribuţii privind activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi organizarea teritoriului la nivelul judeţului Suceava, a pretins şi primit de la denunţătorul G.I. o suprafaţă de teren de 1.000 mp situată în satul Molid, com. Vama, jud. Suceava, cu o valoare de circulaţie de 500 euro, în schimbul căreia s-a angajat să-şi folosească influenţa asupra primarilor comunei Vama şi oraşului Solea pentru retrocedarea către familia martorului denunţător a unei suprafeţe de 14.960 mp, şi care în vederea creării unei aparenţe legale cu privire la transferul dreptului de proprietate a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002 la B.N.P. P.A. potrivit căruia terenul s-a vândut cu suma de 2.000.000 ROL, în realitate primind terenul în mod gratuit, întruneşte elementele constitutive - ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reţinut că faptele inculpatului care a omis să consemneze atât în declaraţia de avere depusă în calitate de director executiv al O.J.C.G.C Suceava la data de 24 mai 2004, cât şi în cea depusă în calitate de director al O.C.P.I Suceava la data de 30 iunie 2005, terenul în suprafaţă de 1.000 mp dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute art. 292 C. pen.raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor determinat de circumstanţele reale ale comiterii, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului - poziţia constant nesinceră, în raport de care s-a apreciat că se impune executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri, în .termenul legal, au declarat apel D.N.A. -Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul T.P.
Parchetul a criticat greşita achitare a inculpatul T.P. pentru infracţiunea1 de trafic de influenţă-comisă în primăvara anului 2004, în condiţiile în care probele administrate în cauză dovedeau pe deplin vinovăţia acestuia, precum şi cuantumul redus al pedepselor aplicate, solicitând, totodată, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi anularea înscrisurilor false (declaraţiilor de avere ale inculpatului).
Inculpatul T.P. a arătat că au fost efectuate acte de urmărire penală în faza actelor premergătoare de ofiţeri de poliţie judiciară, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la procuror întrucât ancheta trebuia făcută de procuror. S-a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive la celor două infracţiuni de fals în declaraţii, lipsind latura subiectivă, iar că infracţiunea de trafic de influenţă nu există, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul suspendării condiţionate a executării acesteia.
Prin decizia penală nr. 69 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatului T.P., a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi în rejudecare, l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă din primăvara anului 2004 la 2 ani şi 6 luni închisoare, contopind pedepsele aplicate acestuia, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi anulându-se înscrisurile false, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pe apelul inculpatului, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în urma denunţului formulat de G.I., s-a înregistrat din dispoziţia procurorului dosarul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul T.P.. La data de 12 mai 2008, procurorul de caz a dispus delegarea unui ofiţer de poliţie judiciară pentru ridicarea de înscrisuri de la B.N.P. P.A. şi O.C.P.I. Suceava, audierea denunţătorului şi a altor persoane implicate, fiind întocmit la 09 ianuarie 2009 procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, pentru ca la data de 12 ianuarie 2009 să fie începută urmărirea penală faţă de inculpat pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de trafic de influenţă şi de fals în declaraţii.
S-a constatat că efectuarea de acte premergătoare nu constituie o neregulă procedurală, întrucât la început procurorul a avut date doar cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar în urma cercetărilor efectuate în faza premergătoare s-au descoperit alte fapte comise de inculpat; practic menirea actelor premergătoare este de a lămuri organele de urmărire penală cu privire la existenţa vreunei fapte penale. Faptul că înainte de începerea urmăririi penale au fost ridicate înscrisuri şi audiate persoane ca martori, de către ofiţeri de poliţie judiciară, delegaţi de către procurorul de caz, nu este de natură a atrage vreo nulitate, în condiţiile în care toate persoanele au fost reaudiate după începerea urmăririi penale în calitate de martori, în condiţiile prevăzute de C. proc. pen.
Instanţa de control judiciar plecând de la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care permit completarea acestei legi cu C. proc. pen. în ceea ce priveşte urmărirea şi judecata infracţiunilor, pe care le-a coroborat cu cele art. 217 alin. (4) C. proc. pen., a apreciat că procurorul poate să delege efectuarea unor acte de urmărire penală în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca urmărirea penală să se facă de procuror, astfel că nu se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care inculpatul" a fost condamnat, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a probelor administrate în cursul procesului penal.
Instanţa de apel însuşindu-şi pe deplin analiza probatoriului administrat făcută de judecătorul fondului a reţinut că, la începutul anului 2002, inculpatul T.P., director general al O.J.C.G.C. Suceava cu atribuţii privind activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi organizarea teritoriului la nivelul judeţului Suceava, a pretins şi primit de la martorul G.I. o suprafaţă de teren de 1.000 m2 situată în satul Molid, com. Vama, jud. Suceava, cu o valoare de circulaţie de 500 euro, în schimbul căreia s-a angajat să-şi folosească influenţa asupra primarilor comunei Vama şi oraşului Solea, jud. Suceava, pentru retrocedarea către familia G. a unei suprafeţe de teren de 14.960 m2. în vederea creării unei aparenţe legale cu privire la transferul dreptului de proprietate inculpatul T.P., prin soţia sa, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002 la Biroul Notarului Public P.A., potrivit căruia terenul a fost vândut cu suma de 2.000.000 lei, când în realitate preţul nu a fost plătit în vara anului 2005, întrucât inculpatul T.P. nu a respectat angajamentul privind demersurile pentru retrocedarea suprafeţei de 14.960 m2 teren, martorul G.I. i-a solicitat restituirea terenului de 1.000 m2, fapt acceptat, încheindu-se contractul de vânzare cumpărare din 29 august 2005 la Biroul Notarului Public P.A., prin care terenul a reintrat în proprietatea soţilor G.
Situaţia de fapt s-a stabilit pe baza declaraţiilor martorilor G.I., G.D., Ş.A.N., R.C., A.I., Ţ.H.V. şi M.G., contractele şi înscrisurile notariale, precum şi din celelalte înscrisuri.
Declaraţiile martorilor G.I. şi G.D. s-a constatat că au fost constante pe întreg parcursul procesului penal asupra elementelor esenţiale (întâlnirea dintre inculpat şi martorul denunţător, când primul a pretins obţinerea cu titlu gratuit a terenului de 1.000 de m2 a avut loc în curtea casei acestuia din urmă la începutul anului 2002, la discuţie participând şi martora G.D.).
Cei doi martori amintiţi au arătat, în toate declaraţiile date, că inculpatul T.P. a fost cel care a propus ca în schimbul a 10 ari de teren să îi ajute să obţină soluţionarea favorabilă şi mai rapidă a cererii de reconstituire a dreptuluij de proprietate - amintite prin influenţa pe carea lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra funcţionarilor din primăriile Vama şi Solea. în acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului Ş.A.N., care, deşi nu a participat la întâlnire, a arătat că a aflat de la G.I. conţinutul înţelegerii cu inculpatul (în sensul că în schimbul obţinerii a 10 ari de teren de la familia G. urma să-şi folosească influenţa sa asupra funcţionarilor din primăriile amintite pentru urgentarea soluţionării favorabile a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate). Cele trei declaraţii au fost coroborate cu împrejurarea că la data de 07 martie 2002, G.I. şi G.D. au încheiat cu soţia inculpatului - contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public P.A. din municipiul Suceava (prin acest contract a fost transferat dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie de la familia G. în patrimoniul familiei inculpatului; practic încheierea acestui contract probează că inculpatul T.P. a şi primit de la martorul denunţător terenul în cauză după ce anterior 1-a pretins ca preţ al traficării influenţei). Mai mult, faptul că la data de 29 august 2005 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la .Biroul Notarului Public P.A. din municipiul Suceava inculpatul T.P. a revândut soţilor G. terenul confirmă susţinerile martorilor (care au declarat că atunci când şi-au dat seama că inculpatul nu îi mai poate ajuta în demersul promis i-au solicitat restituirea terenului). împrejurarea că inculpatul T.P. nu a oferit o explicaţie plauzibilă cu privire la această revânzare a terenului către familia G., la mai mult de trei ani de la data achiziţionării, a fost de natură de a întări convingerea instanţei de apel că cele susţinute de martorii G. sunt conforme cu realitatea.
Cu privire la acest aspect Curtea a avut în vedere chiar declaraţiile inculpatului care sunt contradictorii.
Astfel, inculpatul a susţinut că iniţiativa revânzării terenului către martorul G.I. i-a aparţinut (deoarece şi-a dat seama că terenul este într-o zonă inundabilă, deci fără o valoare economică deosebită sau că fiica sa nu a mai dorit să îşi facă o casă de vacanţă în acea zonă), în timp ce acelaşi inculpat în Dosarul nr. 1038/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung " Moldovenesc a acreditat ideea că revânzarea s-a făcut la iniţiativa martorului G.I., acesta fiind impulsionat de soţia sa care nu a mai dorit înstrăinarea terenului. Faptul că între martorul G.I. şi inculpatul T.P. a avut o înţelegere a rezultat şi din împrejurarea că ulterior încheierii contractului la notar, denunţătorul l-a căutat în mod repetat pe inculpat în vederea rezolvării problemelor sale legate de cererea de reconstituire (relevante fiind în acest sens declaraţiile martorilor Ş., R., A. şi M. date în cursul urmăririi penale). De asemenea, împrejurarea că inculpatul T.P. nu a plătit preţul stipulat în contractul de vânzare cumpărare autentificat rezultă şi din declaraţiile martorului R. (date în cursul urmăririi penale, asupra cărora a revenit fără un motiv plauzibil) şi din cele ale martorului A. (constant în declaraţii). Mai mult, martorii M. şi Ţ. au declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul s-a interesat personal de situaţia denunţătorului de reconstituire a dreptului de proprietate şi de procurarea documentaţiei necesare. Ulterior, aceşti doi martori şi-au schimbat declaraţiile (acestea venind în contradicţie flagrantă cu celelalte mijloace de probă administrate) arătând că au fost supuşi la presiuni în timpul anchetei.
Aceste susţineri ale martorilor s-au dovedit că nu sunt verosimile, întrucât nu s-a produs niciun mijloc de probă în acest sens, cu atât mai mult cu cât inculpatul T.P. a fost asistat de apărător ales la urmărire penală, cea mai mare parte-ale depoziţiilor testimoniale ale acestora fiind luate în prezenţa avocatului, împrejurare care a determinat sancţionarea administrativă a martorilor pentru mărturie mincinoasă, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 573/P/2010 din 31 mai 2011.
În drept, s-a constat că fapta inculpatului T.P. se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, fiind neîntemeiate criticile privind lipsa acestor elemente.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat prin două dintre modalităţile alternative prevăzute de norma de incriminare, respectiv prin „pretindere şi primire de alte valori". Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca făptuitorul să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public. De altfel, s-a apreciat că nici nu are relevanţă dacă funcţionarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte, însă iar în speţă aceste funcţii au fost clar individualizate, inculpatul T.P., în discuţia purtată cu martorul denunţător a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra primarilor din Solea şi Vama, în virtutea funcţiei sale de director al general al O.J.C.G.C. Suceava.
Instanţa de apel şi-a însuşit şi argumentele judecătorului fondului în sensul că, persoanele desemnate de către inculpat (primarii din Solea şi Vama), în calitatea lor de membri de drept ai Comisiilor comunale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 erau în măsura a contribui decisiv la soluţionarea favorabilă a cererilor denunţătorului, atât din perspectiva condiţiei sociale şi a cunoştinţelor juridice ale acestuia, cât şi din punct de vedere obiectiv (chiar dacă în final soluţionarea revenea Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, aceasta se pronunţă pe baza documentaţiei comisiilor locale) art. 257 C. pen. nu cere competenţa exclusivă a persoanei individualizate de către inculpat, în vederea obţinerii rezultatului. Astfel, chiar dacă cel a cărui influenţă se cumpără este membru al unui organ colegial (cum este în speţă), această împrejurare în sine nu exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
De asemenea, nici critica privind lipsa intenţiei în realizarea infracţiunii de trafic de influenţă nu a fost reţinută, întrucât s-a apreciat că rezultă fără echivoc că inculpatul a acţionat cu intenţie directă din chiar împrejurările faptice.
S-a mai reţinut că la data de 24 mai 2004, inculpatul T.P., în calitate de director executiv al O.J.C.C.C. Suceava a depus declarația de avere în care a omis să consemneze terenul în suprafaţă de 1.000 m2 (parcela situată în satul Molid, comuna Vama, jud. Suceava) dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 07 martie 2002 încheiat la B.N.P. P.A. din municipiul Suceava, omisiune ce vizează şi declaraţia de avere din 30 iunie 2005 depusă de inculpatul în calitate sa de director al O.C.P.I Suceava.
Aceste omisiuni au fost făcute tocmai în scopul de a ascunde comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta din data de 07 martie 2002), împrejurare ce rezultă din faptul că inculpatul cunoştea foarte bine dispoziţiile legale în materia transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor şi în materia obligaţiilor funcţionarilor publici de a-şi declara.
Au fost înlăturate ca nefondate şi apărările privind lipsa formei de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunile de fals în declaraţii.
Contractele.de donaţie aduse ca probă doar în instanţă s-a constatat că sunt în mod evident simulate şi întocmite ulterior completării declaraţiilor de avere, aspect ce rezultă din faptul că deşi acuzaţiile i-au fost aduse din anul 2008 a prezentat aceste contracte doar la ultimul termen de judecată din fond, în condiţiile în care inculpatul T.P., în calitate de director al O.C.P.I. Suceava şi expert judiciar topo avea reprezentarea lipsei de eficienţă juridică a unor asemenea acte întocmite în formă olografă.
Apărările inculpatului T.P., în sensul că începând cu data de 08 septembrie 2004 a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută şi nu mai avea obligaţia de a depune declaraţie de avere, nu va fi reţinută. Din cuprinsul adeverinţei din 9 septembrie 2009 (fila 165 dos. fond) rezultă că inculpatul T.P. a fost director executiv al O.C.G.C. Suceava până la data de 8 septembrie 2004, iar ulterior acestui moment a exercitat această funcţie cu delegaţie, unitatea denumindu-se de la acea dată O.C.P.I. Suceava. Practic, inculpatul a exercitat efectiv, prin numire sau delegaţie, funcţia de conducere de director executiv până în luna iunie 2005 (mai mult, chiar în situaţia în care ar fi fost doar consilier I A tot avea obligaţia completării declaraţiei de avere şi în această calitate).
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii.
Sub raport sancţionator s-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă individualizarea pedepselor aplicate pentru cele trei infracţiuni.
Cu privire la cea de a doua infracţiune de trafic de influenţă,instanţa de apel, în baza probelor administrate a reţinut că, în vara anului 2004, denunţătorul G.I. a primit de la C.J.S.D.P.P.T. din cadrul Prefecturii Suceava hotărârea din 20 mai 2004, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva hotărârii Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. În aceste condiţii martorul G.I. l-a căutat pe inculpatul T.P. căruia i-a transmis nemulţumirea în legătură cu faptul că nu l-a ajutat în obţinerea terenului. Inculpatul T.P. l-a sfătuit să deschidă, o acţiune civilă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, promiţându-i că îl va ajuta să obţină o soluţie favorabilă datorită influenţei pe care o avea asupra magistraţilor acestei instanţe (în virtutea calităţilor sale de director OC.P.I. Suceava cât şi de expert judiciar topo) în schimbul primirii unei cantităţi de 6 m de cherestea.
După o săptămână inculpatul T.P. s-a prezentat la domiciliul denunţătorului pentru a lua cantitatea de cherestea, ocazie cu care l-a asigurat de ajutorul său în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile, de faţă . fiind.şi martorii G.D. şi Ş.A.N.: Întrucât martorul G.I. nu avea la acel moment cantitatea de cherestea promisă inculpatului, s-a deplasat împreună cu acesta la martorul I.D.I., nepotul său, de la care a împrumutat 6 m3 cherestea şi 1 m căpriori în valoare de aproximativ 18.000.000 lei, materialul lemnos fiind încărcat şi transportat cu un camion adus de către inculpat.
Vinovăţia inculpatului pentru această faptă a fost stabilită din coroborarea declaraţiilor martorilor G.I., G.D., Ş.A.N. şi I.D.I., cu înscrisurile privind- provenienţa materialului lemnos şi înscrisurile din Dosarul nr. 1038/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Declaraţiile martorului G.I. s-a apreciat ca fiind relevante sub aspectul pretinderii de către inculpat a cantităţi de 6 m3 de cherestea în schimbul traficării influenţei sale asupra magistraţilor de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ( „.m-am deplasat din nou la dl T.P. căruia i-am reproşat că nu m-a ajutat iar eu am pierdut dreptul obţinerii terenului. Atunci domnul director T.P. m-a sfătuit să deschid acţiune la instanţă că el va face demersuri în calitatea pe care o are de director pe lângă magistraţii care se vor ocupa de soluţionarea cazului, deoarece este expert judiciar în topo. A ţinut să îmi precizeze că se cunoaşte cu judecătorii. Pentru faptul că mă va ajuta la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fără să-mi indice vreun nume de magistrat, doar m-a asigurat că-i cunoaşte, mi-a solicitat să-i mai dau 6 mc scândură ce erau necesari la acoperişul casei."), acestea fiind susţinute de relatările martorilor G.D. ( „domnu T.P., tot veniţi să vă dăm, să vă dăm, iar cu terenul când se rezolvă?"), Ş.A.N. („în după amiaza unei zile din primăvara anului 2004 am fost solicitat de G.I. să-l ajut să încarce nişte cherestea într-un tir. Cu acea ocazie am aflat că cheresteaua era împrumutată de G.I. de la vărul meu I.D. ce era depozitată pe un teren din apropierea locuinţei noastre. Am înţeles că tirul în care am încărcat cheresteaua a fost adus de către T.P., cu menţiunea că acesta venise cu un autoturism, de culoare albastră. T.P. a stat mai mult în maşină având un şofer mai în vârstă şi purta ochelari. Reţin că în acel tir s-a încărcat scândură în jur de 6 metri cubi şi aproximativ un metru cub de căpriori. Nu cunosc destinaţia unde a fost descărcată dar ştiu că T.P. a însoţit transportul. După ce părinţii mei au dat şi această cherestea lui T.P., ştiu că l-au mai căutat la serviciu pentru a se interesa dacă a rezolvat problema. La un moment dat,şi-au dat seama că au fost traşi pe sfoară şi au hotărât să îi ceară înapoi terenul lui Ţ.P.") şi I.D.I. (G.l. a insistat să accept împrumutul, spunându-mi că are de onorat o obligaţie pentru un domn din Suceava, care i-a promis că-l va ajuta să-şi rezolve obţinerea unui teren ce era primit de soţie drept moştenire. Tot în aceeaşi zi, spre seară a venit un tir. La încărcare a mai participat G.I. şi un băiat al acestuia Ş.A.).
În drept, s-a constat că fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
La individualizarea pedepsei pentru această.infracţiune instanţa de apel., având în vedere gradul de pericol social concret al faptei şi persoana inculpatului, astfel că i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În raport de valoarea economică relativ redusă a bunurilor obţinute în schimbul influenţei, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, interval mare de timp care a trecut de la comiterea faptelor, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că a suspendat sub supraveghere pedeapsa.
S-a considerat ca suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultantă nu este în măsură să asigure reeducarea inculpatului, dată fiind şi importanţa valorilor sociale lezate.
S-a constatat ca fiind fondate criticile parchetului privind omisiunea anulării declaraţiilor de avere în condiţiile în care acestea cuprind date care nu reflectă situaţia reală a patrimoniului inculpatului.
Insă cu privire la interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de apel a considerat că sunt incidente aceste dispoziţii, întrucât inculpatul nu mai poate ocupa o funcţie în sistemul public, în condiţiile în care are vârstă de 60 de ani şi este pensionat pe caz de boală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul T.P. criticând-o sub aspect de nelegalitate şi netemeinicie.
Prachetul a criticat tratamentul sancţionator aplicat inculpatului ca fiind prea blând în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor, precum şi omisiunea instanţelor de a interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie de aceiaşi natură cu cea folosită în activitatea infracţională, iar în final a solicitat şi încetarea procesului penal ca urmare împlinirii termenului de prescripţie specială pentru infracţiunea de fals în declaraţii din 24 mai 2004.
Inculpatul T.P. a invocat nulitatea urmăririi penale întrucât actele de urmărire, precum şi cele din faza premergătoare au fost efectuate de ofiţeri de poliţie judiciară în contra dispoziţiilor legale care prevăd că în cazul infracţiunilor de corupţie urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, dar şi a actelor premergătoare deoarece persoanele audiate nu puteau fi ascultate în calitate de martor mai înainte începerea procesului penal, fiind astfel încălcat dreptul său la apărare.
A fost criticată şi nelegala compunere a instanţei din apel în condiţiile în care deşi iudecarea s-a făcut în complet de divergenţă, nu s-a consemnat opinia separată.
S-a solicitat achitarea pentru cele patru infracţiuni, întrucât instanţele au făcut o gravă eroare de fapt reţinând vinovăţia inculpatului în lipsa probelor, soluţia de condamnare întemeindu-se doar pe declaraţiile denunţătorului, a familie şi prietenului său.
În subsidiar, s-a cerut reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct 3, 14, 15, 17 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatului T.P. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 308 alin. (5) C. proc. pen. dacă unanimitatea nu poate fi întrunită în cazul completului de judecată format din doi judecători, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.
Având în vedere că judecători care au compus completul de judecată în apel nu au reuşit să ajungă la o opinie unitară în dezlegarea raportului de drept penal cu care au fost învestiţi, cauza a fost repusă pe rol fiind reluată judecata de un complet format din 3 judecători, aşa cum prevede legea.
Faptul că la deliberare membrii completului de divergenţă au ajuns la consens, pronunţând în final o hotărâre în unanimitate nu este contrar legii, întrucât nu este interzisă pronunţarea unei soluţii în asemenea condiţii.
Doar în cazul în care o hotărâre nu întruneşte unanimitatea, soluţia trebuie dată cu majoritate, fiind obligatorie motivarea opiniei separate.
Cum în cauză judecătorii completului de divergenţă au luat o hotărâre în unanimitate nu aveau cum să consemneze vreo opinie separată.
În acest context, Înalta Curte constată că judecarea apelului după repunerea cauzei pe rol s-a făcut în complet de divergenţă format din 3 judecători, aşa cum o cer dispoziţiile legale, motiv pentru care nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. referitor la nelegalea compunere a instanţei.
În condiţiile art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar potrivit dispoziţiilor art. 124 C. pen., prescripţia înlătură tragerea la răspundere penală a persoanei fizice oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenele prevăzute în art. 122 C. pen. sunt depăşite cu încă jumătate.
În speţă, inculpatul T.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, faptă pedepsită de C. pen. cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă şi pentru care prescripţia specială intervine în situaţia în care termenul de 5 ani stabilit în art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost depăşit cu încă jumătate.
Calculând termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni prin raportare la data comiterii infracţiunii de fals declaraţii, respectiv 24 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta s-a împlinit la 24 noiembrie 2011, când a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul T.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen., dar doar pentru cea comisăla data de 24 mai 2004.
Hotărârea recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Legiuitorul a subordonat efectuarea actelor premergătoare doar unei singure condiţii, aceea a necesităţii strângerii de date în vederea începerii urmăririi penale, aşa cum rezultă din examinarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen.
În lipsa unui text care să stabilească limitele şi felul actelor care pot fi efectuate înaintea începerii urmăririi penale rezultă că nu este interzisă audierea de persoane în faza actelor premergătoare, însă pentru a avea forţă probantă este obligatoriu să se încheie un proces verbal prin care să se constate luarea declaraţilor, acest proces verbal constituind în condiţiile legii procesual penale mijloc de probă.
Aşa fiind înscrisurile ridicate şi declaraţiile luate înainte de începerea urmăririi penale în scopul strângerii de date necesare punerii sub acuzare a inculpatului T.P. în mod corect au fost avute în vedere de instanţele inferioare, cu atât mai mult cu cât despre efectuarea acestor acte premergătoare s-a consemnat într-un-proces verbal, care reprezintă un mijloc de probă.
De altfel, pentru a asigura suficiente garanţii sub aspectul respectării dreptului la apărare toate persoanele audiate în faza actelor premergătoare au dat declaraţii în calitate de martori după începerea urmăririi penale, majoritatea fiind ascultate în prezenţa avocatului ales al inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. în cadrul acestei unităţi de parchet funcţionează ofiţeri de poliţie judiciară pentru a se asigura celeritatea activităţii de descoperire şi urmărire a infracţiunilor de corupţie.
Astfel, chiar legea de organizare a D.N.A. permite procurorului căruia îi revine obligaţia să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunilor de corupţie incriminate de Legea nr. 78/2000 să apeleze la ajutorul ofiţerilor de poliţie judiciară pentru realizarea unei activităţi eficiente şi temeinice de cercetare a unor asemenea fapte.
În aceste condiţii, procurorii anticorupţie respectând dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 78/2000 potrivit cărora acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. pen. în ceea ce priveşte judecata şi urmărirea, pot delega în condiţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen. ofiţerii de poliţie judiciar care să efectueze anumite acte de cercetare, inclusiv în faza actelor premergătoare.
În speţă, delegarea ofiţerului de poliţie judiciară în vederea strângerii de date necesare începerii urmăririi penale, respectiv ridicarea de înscrisuri şi audierea unor persoane, s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale.
Interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit inculpatul să comită infracţiunile de trafic de influenţă ar fi doar formală î n condiţiile-în care acesta a împlinit vârsta de 60 ani, iar în prezent este pensionat pentru caz de boală.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că nici sub acest aspect hotărârile atacate nu sunt nelegale.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în " împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o -reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, inculpatul T.P., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate atât în scris cât şi în şedinţă publică, nu a fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţele inferioare, fiind neîntemeiate susţinerile acestuia că nu a săvârşit cele două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţi (fapta din 30 iunie 2005), reţinute în sarcina sa.
Din elementele de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti -declaraţiile denunţătorului G.I. şi martorei G.D., care deşi conţin anumite contradicţii au fost constante pe aspectele esenţiale adică pretinderea de către inculpat a 10 acri de teren în schimbul exercitării influenţei asupra funcţionarilor celor două primării în scopul obţinerii de către familia G., într-o perioadă cât mai scurtă, a reconstituirii dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren, precum şi a 6 m3 de scândură pentru a interveni pe lângă judecătorii pentru-aobţine o soluţie favorabilăIh acţiunea" civilă ce" urmau să o promoveze pentru dobândirea aceluiaşi titlu de proprietate; susţinute de depoziţiile testimoniale ale martorilor Ş.A.N. căruia denunţătorul i-a relata înţelegerea avută cu inculpatul pentru a-şi dobândi dreptul de proprietate, iar în vara anului 2004 i-a solicitat să-l ajute să încarce cherestea ce urma să i-o dea inculpatului şi I.D.I. de la care familia G. a împrumutat materialul lemnos; ce se coroborează cu contactele de vânzarea cumpărare încheiate între denunţător şi soţia inculpatului, prin care G.I. a înstrăinat cei 10 acri de teren, care ulterior au din nou în patrimoniul său, ca . urmare faptului că nu i-a fost reconstituit titlu de proprietate aşa cum se înţelesese cu inculpatul; declaraţia de avere completată la data de 30 iunie 2005 în care inculpatul a omis să consemneze că achiziţionarea terenului, deşi îi revenea această obligaţie în calitate de funcţionar public (consilier I A şi director încadrai O.C.P.I. Suceava ), dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului T.P., care a pretins de la denunţător în două rânduri diferite foloase pentru a interveni pe lângă funcţionari publici şi magistraţi în scopul soluţionării favorabile a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de G.I. şi a omis să declare că dobândise dreptul de proprietate asupra terenului cedat cu titlu gratuit de denunţător.
De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpatului T.P. ar putea demonstra că nu există probe care să susţină condamnarea sa pentru infracţiunile de trafic de persoane şi fals în dclaraţii, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţă de prima control judiciar a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.P. pentru săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de influenţă şi a infracţiunii de fals în declaraţii cu luarea în considerare în egală măsură atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, a caracterului şi gravităţii faptelor, a importanţei valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită cât şi a datelor care caracterizează persoana acestuia.
În concret, natura infracţiunilor (fapte de corupţie şi infracţiuni de fals), repetabilitatea activităţii infracţionale (realizarea aceluiaşi tip de fapte la o distanţă de 2 ani) şi importanţa valorilor sociale proteguite prin asemenea meserie orice funcționar, şi încrederea publică pe care trebuie să o inspire declaraţiile făcute oficial), limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele de corupţie, s-a reflectat în mod corespunzător în cuantumul pedepselor aplicate, astfel că în mod justificat instanţele inferioare nu au reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. (lipsa antecedentelor penale), cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Pe de altă parte, datele care caracterizează persoana inculpatului T.P., respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita acestuia materializată în restituirea folosului necuvenit pretind, precum şi intervalul mare de timp care a trecut de la comiterea acţiunilor ilicite, au fost deja valorificate de către instanţa de prim control judiciar la momentul alegerii modalităţii de executare a pedepsei rezultante, astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune a se da o mai mare eficienţă acestora în raport de împrejurările comiterii faptelor şi gravitatea acestora.
Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, sancţiunea penală stabilită şi modalitatea de executare, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante fiind suficientă, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului Titi. Petrea şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite, recursurile declarate de parchet şi inculpatul T.P., casând în parte ambele hotărâri şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată acestuia în pedepsele componente, va înceta procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei special a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în declaraţii din 24 mai 2004, va contopi celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, menţinând modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin decizia penală recurată şi celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEEE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava şi de recurentul intimat inculpat T.P. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 03 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 199 din 04 octombrie 2010 a Tribunalului Suceava şi rejudecând.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de 2 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 luni închisoare şi 3 luni închisoare.
În baza art. 11 pct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122-124 C. pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul T.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 24 mai 2004).
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen.,--contopeşte pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta din primăvara anului 2004), 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta din 7 martie 2002), 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 8/2000 (fapta din 30 iunie 2005), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
Menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin decizia penală atacată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 majtie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2678/2012. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
