ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 836/2012
Dosar nr.5392/120/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din data de 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 5392/120/2010, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul U.G.D., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit. i) şi la art. 176 lit. f) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.G.D., aflat în Penitenciarul Mărgineni în baza mandatului de arestare preventivă din 6 septembrie 2010 emis de către Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 4365/120/2010, la pedeapsa închisorii de 12 ani, şi în baza art. 65 - 66 C. pen. i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din durata pedepsei aplicate reţinerea şi arestarea preventivă din 5 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curator D.I. la plata sumei de 593 lei reprezentând diferenţa drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit părţii vătămate în situaţia în care s-ar fi aflat la serviciu în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. cu art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, prin curator D.I. numit în baza dispoziţiei nr. 1326 din 28 februarie 2011 de Primăria Municipiului Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, la plata unei prestaţii periodice de 71 lei reprezentând diferenţa dintre salariul pe care l-ar fi obţinut partea vătămată şi pensia stabilită prin Decizia nr. 160525 din 24 iunie 2011 de C.J.P. Dâmboviţa, de la 06 aprilie 2011 până la încetarea stării de nevoie.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curatorul D.I. la daune materiale în cuantum de 6.299,42 lei reprezentând contravaloarea credit restant şi penalităţi de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007 încheiat de partea vătămată la B.T., urmând a fi reactualizat la data efectivă a plăţii.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curatorul D.I. la plata sumei de un miliard lei reprezentând daune morale.
În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul către părţile civile O.A. şi O.M., domiciliate în Târgovişte, la următoarele sume de bani reprezentând daune materiale şi anume: 30.761,30 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale şi terapeutice efectuate la Clinica H. din Austria; 2.251 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, cheltuieli efectuate de partea civilă O.M. în Austria.
S-a luat act că partea vătămată O.A. nu se constituie parte civilă.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul către M.A.I. – D.G.J. cu sediul în Bucureşti, la plata sumei de 29.858,89 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli suportate pentru tratamentul medical efectuat la Clinica H. din Austria.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, HG nr. 1083/2008 a fost obligat inculpatul către I.P.J. Dâmboviţa la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri ce au fost acordate părţii vătămate în baza Dispoziţiei nr. 701 din 20 mai 2011 a I.P.J. Dâmboviţa.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 59/2006 a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, la plata sumei de 113.324,08 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate O.C.C. în perioada 05 septembrie 2010 - 17 noiembrie 2010, suma urmând a fi reactualizată la data plăţii efective.
A fost obligat inculpatul către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central la plata sumei de 11.287,44 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate în perioada 29 martie 2011 - 04 aprilie 2011, sumă ce va reactualizată la data plăţii efective.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale, 200 lei onorariu apărător oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 1033/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a trimis în judecată pe inculpatul U.G.D., aflat în Penitenciarul Mărgineni în baza mandatului de arestare preventivă din 6 septembrie 2010 emis de către Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 4365/120/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., reţinându-se că în dimineaţa zilei de 05 septembrie 2010 în jurul orelor 3,00, prin aplicarea unei lovituri cu o sticlă în zona capului victimei O.C.C., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, i-a cauzat acestuia vătămări corporale ce i-au pus viaţa în primejdie. Instanţa de fond a mai reţinut că situaţia de fapt reţinută a fost probată de organul de cercetare penală prin procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţii inculpat, declaraţii martori, planşe fotografice, copie foaie de observaţie, raport de expertiză medico legală de etapă din 13 septembrie 2010, raport de expertiză medico legală psihiatrică din 12 octombrie 2010, adresă I.P.J. Dâmboviţa din care rezultă calitatea în care se afla partea vătămată în local, rapoarte de constatare tehnico ştiinţifice, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv pe tot parcursul judecăţii, menţinută prin respingerea recursurilor formulate de către inculpat, de către Curtea de Apel Ploieşti.
Audiat în şedinţă publică la instanţa de fond, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a solicitat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen., solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a arătat că le cunoaşte şi le însuşeşte, nefiind în eroare cu privire la victimă. Instanţa de fond, faţă de susţinerile apărătorului ales, ale inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, aşa cum au fost expuse în încheierea de şedinţă din 05 mai 2011, în baza art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., a respins cererea de aplicare a acestor dispoziţii legale continuând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, motivat de faptul că dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o pedeapsă prevăzută cu detenţiunea pe viaţă. Câtă vreme încadrarea juridică a faptei din actul de acuzare este tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav care se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiunea pe viaţă, instanţa de fond a apreciat că nu este aplicabilă procedura simplificată. De asemenea, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 1411 C. proc. pen., care prevăd că prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cazurilor de reducere sau majorare a pedepsei.
La respingerea cererii prima instanţă a mai avut în vedere şi revenirea inculpatului la declaraţia iniţială, prin care a arătat că a fost în eroare cu privire la persoana pe care a agresat-o, situaţie în care recunoaşterea nu mai este totală aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În şedinţă publică a fost audiat inculpatul U.G.D., declaraţie care detaliază împrejurările comiterii faptei, s-au luat declaraţii de constituire părţi civile şi s-a depus cerere în acest sens de către O.A. şi O.M. părinţii părţii vătămate, precum şi curatorului părţii vătămate O.C.C., D.I., numit în baza dispoziţiei din 28 februarie 2011 de Primăria Târgovişte, s-au audiat martorii din acte, respectiv I.E., T.A.I., P.F.D., R.G.Ş., D.Ş.C., B.D.D., B.I.V., B.G.Ş., M.A., R.V., B.G., P.V. În privinţa martorilor din acte B.N.D., O.M.V., T.I., instanţa de fond, constatând imposibilitatea audierii acestora, ce a rezultat din procesele verbale întocmite de organele de poliţie din care rezultă că nu au fost găsiţi la domiciliile indicate, fiind plecaţi din ţară fără a li se cunoaşte locaţiile, a făcut aplicarea art. 327 C. proc. pen., declaraţiile acestora fiind citite în şedinţă publică, iar în ceea ce priveşte pe martorele N.D.M. şi C.O.C., deşi au avut termen în cunoştinţă şi nu s-au mai prezentat în vederea audierii, părţile au fost de acord ca declaraţiile lor să fie citite în şedinţă publică. S-au depus la dosarul cauzei de către părţile civile următoarele înscrisuri: raport medical eliberat de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti din 11 noiembrie 2010 privind evoluţia clinică a părţii vătămate, facturi, chitanţe în valoare de 1857 şi 394 euro ce au fost efectuate de către partea civilă O.M. şi O.A., factură taxe medicale pacient O.C.C. în valoare de 60.620,19 euro, raport medical întocmit de Clinica din Austria H., veniturile salariale ale părţii vătămate O.C.C. de care a beneficiat în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011, raport medical din 12 aprilie 2011 referitor la starea medicală a părţii vătămate întocmit de Clinica din Austria, din 29 aprilie 2011 aparţinând părţii vătămate O.C.C. la B.T. cu valoarea debitului la zi aşa cum rezultă din contractul de credit întocmit acestuia; declaraţia lui O.A. care arată că nu se constituie parte civilă. Pentru inculpatul U.G.D. s-a depus la dosarul cauzei practică judiciară de către apărătorul ales al inculpatului privind aplicabilitatea dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., s-a întocmit un referat de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, din care rezultă că acesta are perspective medii de reintegrare în societate, perspective ce se pot mări în condiţiile creşterii motivaţiei pentru schimbarea comportamentului infracţional prin implicarea în programe specifice de asistenţă şi consiliere în vederea conştientizării consecinţelor actelor infracţionale. Pe parcursul cercetării judecătoreşti M.A.I. a formulat cerere de constituire parte civilă pentru suma de 29.858,89 euro, reprezentând cheltuielile suportate pentru tratamentul medical efectuat de clinica din Austria de care a beneficiat partea vătămată, fiind anexate documente în acest sens care atestă efectuarea plătii. I.P.J. Dâmboviţa a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 euro despăgubiri acordate prin dispoziţia inspectorului şef din 20 mai 2011 părţii vătămate O.C.C., poliţist invalid clasat inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliţie şi încadrat în gr. I de invaliditate prin Decizia medicală din 31 martie 2011 a comisiei de expertiză medicală şi evoluţie a capacităţii de muncă din cadrul Spitalului de Urgentă Prof. Dr. G.B. S-au anexat cererii dispoziţia inspectorului şef din 20 mai 2011, raportul serviciului resurse umane din cadrul inspectoratului din 17 mai 2011, Decizia medicală din 31 martie 2011, procesulverbal de cercetare a evenimentului din 05 septembrie 2010, extras notă de fundamentare la cererea de credite pentru luna iunie 2011, stat de plată pe luna iunie 2011, relaţii privind salariul net realizat în luna martie 2011, pensia stabilită de 937 lei şi diferenţa dintre pensie şi salariu în sumă de 71 lei conform deciziei nr. 10160522 din 24 iunie 2011.
La solicitarea apărătorului ales al inculpatului instanţa de fond a admis cererea acestuia de a se solicita relaţii de la I.P.J. Dâmboviţa, în care să se precizeze dacă partea vătămată O.C.C. la data de 4/5 septembrie 2010 se afla sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu, relaţiile fiind înaintate de I.P.J. Dâmboviţa la dosarul cauzei la 12 septembrie 2011. De asemenea, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 113,324,08 lei cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate O.C.C. în perioada 17 noiembrie 2011, iar Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Carol Davila a solicitat suma de 11.287,44 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate în perioada 04 aprilie 2011. La termenul de judecată din 21 septembrie 2011 inculpatul prin apărător ales a solicitat instanţei de judecată schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) raportat la 176 lit. f) în art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., solicitând să fie înlăturată agravanta, întrucât partea vătămată la momentul săvârşirii faptei nu se afla în timpul serviciului în acea locaţie şi nici în legătură cu serviciul, argumentându-şi cererea că ceea ce s-a întâmplat în acea noapte între părţi nu are nicio legătură cu activitatea desfăşurată de partea vătămată. Instanţa de fond, examinând cererea invocată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv declaraţia inculpatului care iniţial a recunoscut că ştia despre împrejurarea că victima este agent de poliţie, însă ulterior a revenit şi a arătat că a fost în eroare asupra persoanei crezând că este o persoană numită V., cu care avea unele disensiuni, declaraţia martorului B.N. care relatează că inculpatul ştia că l-a lovit pe partea vătămată, întrucât anterior aceştia au avut o discuţie la complexul D., iar partea vătămată se ţinea de capul lui, relaţiile primite de la I.P.J. Dâmboviţa din care rezultă că potrivit Statutului Poliţistului, art. 26 pct. 6, art. 28 pct. 4, art. 42 pct. 2, partea vătămată se afla în localul I.P. pentru verificarea unei informaţii de interes operativ, aşa cum rezultă din documentele emise de I.P.J. Dâmboviţa, unde agentul de poliţie O.C.C. a efectuat cercetări, verificări şi investigaţii într-o serie de dosare penale, unde inculpatul era cercetat, a reţinut că aceste probe conduc la concluzia că agresarea agentului O.C.C. a avut legătură cu profesia sa de poliţist, cu scopul prezenţei acestuia în local şi că inculpatul l-a recunoscut pe poliţistul care i-a întocmit dosar penal, dorind să se răzbune. Documentele de cercetare au încadrat evenimentul ca fiind în categoria accidentelor de muncă, conform art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006, potrivit cărora vătămarea violentă a organismului a avut loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a cunoscut toate aceste aspecte legate de persoana părţii vătămate, neexistând nicio îndoială în acest sens, astfel încât a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, inculpatul urmând a răspunde penal pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, aşa cum a fost reţinut în actul de acuzare.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, coroborând probele administrate în procesul penal la urmărirea penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat săvârşirea faptei de către inculpat, vinovăţia acestuia, încadrarea juridică şi legală a faptei fiind dată de dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., conform rechizitoriului, şi a reţinut că situaţia de fapt rezultată din ansamblul probator este următoarea:
În noaptea de 04/05 septembrie 2010, inculpatul U.G.D. şi partea vătămată O.C.C., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, s-au aflat în barul I.P. din Târgovişte. Conform relaţiilor transmise de I.P.J., partea vătămată desfăşura activităţi în legătură cu serviciul, în sensul că se afla în bar pentru verificarea unor informaţii de interes operativ. Cercetările au evidenţiat faptul că autorul şi victima se cunoşteau, întrucât agentul de poliţie O.C.C. a participat împreună cu alţi lucrători de poliţie la acţiunea de prindere a inculpatului la complexul D. din Târgovişte, prilej cu care inculpatului i s-a întocmit dosar penal. Din datele de anchetă a rezultat că inculpatul a sesizat prezenţa în bar a părţii vătămate, dar pe parcursul cercetărilor a revenit şi a susţinut că nu l-a văzut pe agentul de poliţie, susţineri ce sunt contrazise de martorul D.Ş.C., care fiind audiat a precizat că în noaptea incidentului partea vătămată a venit la masa sa însoţit de inculpat, căruia i-a cerut să înceteze comportamentul turbulent. Martorul a mai arătat că la un moment dat către masa unde se afla el şi prietenii săi se arunca cu pop-corn, lucru pe care l-a semnalat şi bodyguardul barului. La întoarcere către masa sa, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată cu care susţine că este prieten şi i-a relatat şi lui atitudinea persoanelor de la masa apropiată. În scurt timp partea vătămată a venit la masă însoţit de inculpat pe care îl cunoştea după porecla D. şi după ce i-a spus că martorul este prietenul său i-a cerut să înceteze să mai fie turbulent. Şi martorii R.V., B.G. şi O.M.V. confirmă atitudinea turbulentă a inculpatului şi faptul că se plimba prin bar cu o sticlă de vin în mână.
În jurul orei 3,00, în timp ce partea vătămată O.C.C. se afla în grupul sanitar al barului, poziţionat cu spatele către uşa de acces a toaletei, de vorbă cu martorul R.V. a fost lovit cu o sticlă în zona capului. Martorul R.V. confirmă că a văzut o persoană care s-a apropiat de partea vătămată pe care a lovit-o cu o sticlă în cap, de sus în jos. Martorul mai precizează că a mai fost lovit încă o dată de acelaşi agresor tot în cap, dar de această dată de jos în sus într-o zonă laterală a feţei. Urmare loviturilor, victima a căzut, iar martorul l-a ajutat să se ridice şi a observat că sângera în zona capului, ajutându-l să se spele. Partea vătămată chiar l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar martorul i-a confirmat că a fost lovit cu o sticlă în cap. Imediat după agresiune partea vătămată a mers la Spitalul Judeţean Târgovişte însoţit de R.V. şi cu autoturismul condus de D.Ş.C., unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. Cu toate acestea victima a intrat în comă, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti unde se află internat. Din primul raport de expertiză întocmit la 13 septembrie 2010, a rezultat că partea vătămată O.C.C. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la 05 septembrie 2010 prin lovire cu corp dur şi necesită 80-90 zile îngrijiri medicale în caz de supravieţuire şi evoluţie favorabilă; leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie, iar din datele medicale consemnate s-a apreciat că a fost aplicată o lovitură cu un corp dur la nivelul parieto-temporal stâng, cu mare probabilitate din spate stânga, urmată de cădere spre anterior dreapta. Imediat după comiterea faptei inculpatul a plecat la Bucureşti la prietena sa N.D., unde a şi fost prins în seara zilei de 05 septembrie 2010 de lucrătorii de poliţie. Cercetările penale efectuate au relevat faptul că la momentul agresiuni în grupul sanitar se mai aflau martorii P.V., R.V., partea vătămată şi inculpatul. Martorul P.V. confirmă că intrând în grupul sanitar pentru a spăla o pată de cafea de pe cămaşă, a observat poziţionaţi lângă uşa cabinei toaletei doi bărbaţi, unul mai înalt şi unul mai scund care stăteau de vorbă, între timp în grupul sanitar a mai intrat o persoană identificat ca un tânăr de statură medie, având în mână o sticlă. La scurt timp, martorul precizează că a auzit în spatele lui un zgomot şi a observat pe cămaşă mai multe pete de sânge motiv pentru care s-a speriat şi a ieşit din toaletă. La rândul său martorul R.V. confirmă prezenţa sa şi a părţii vătămate în grupul sanitar precum şi lovitura aplicată părţii vătămate cu o sticlă în zona capului de o persoană pe care nu o nominalizează însă datele de anchetă au stabilit cu certitudine prezenţa în grupul sanitar a celor doi martori, a părţii vătămate şi a inculpatului. Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul nu neagă aplicarea loviturii cu sticla, însă susţine că a avut convingerea că loveşte o persoană cu care se afla în relaţii conflictuale, cu porecla V., susţinerile sale fiind contrazise de martorul B.N., care în după amiaza zilei de 05 septembrie 2010 s-a aflat împreună cu acesta în Bucureşti. Martorul a precizat că uitându-se împreună la televizor în timp ce pe ecran era postată poza inculpatului, iar sub fotografie titrat „poliţist bătut până la comă", la întrebarea martorului cu referire la cele întâmplate, inculpatul a confirmat că l-a lovit pe unul cu o sticlă în cap în baia unui local din Târgovişte, după care a fugit. A mai relatat că acelaşi inculpat i-a spus că a lovit-o pe partea vătămată, întrucât anterior la complexul D. cei doi au avut o discuţie, iar partea vătămată se ţinea de capul lui.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului U.G.D., care în dimineaţa zilei de 05 septembrie 2010 în jurul orelor 3,00 l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe partea vătămată, agent în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, serviciul investigaţii criminale, ce desfăşura activităţi în legătură cu serviciul, punându-i viaţa în primejdie şi care necesită 80-90 zile de îngrijiri medicale în caz de supravieţuire şi evoluţie favorabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., raportat la art. 176 lit. f) C. pen. Împotriva inculpatului s-au luat măsura reţinerii şi a arestării preventive, iar acesta a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, concluziile raportului de expertiză psihiatrică din 12 octombrie 2010 evidenţiind că inculpatul nu prezintă tulburări psihice la data examinării, la data comiterii faptei avea capacitatea psihică de înţelegere şi apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale (discernământ integru). Instanţa de fond a apreciat că împrejurările faptei mai sus descrise şi verificarea, analizarea şi valorificarea probelor administrate conform art. 63, 69 şi 75 C. proc. pen., relevă faptul că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, astfel încât infracţiunea comisă este aceea de tentativă la infracţiunea deosebit de grav. Cu privire la poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, s-a reţinut că acesta a recunoscut parţial săvârşirea faptei în materialitatea ei şi în circumstanţele reţinute de procuror prin rechizitoriu, însă a susţinut că a fost în eroare cu privire la persoană, confundând-o pe partea vătămată cu o altă persoană pe nume V., cu care avea disensiuni, însă din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul cunoştea împotriva cui exercită violenţele. Pe de altă parte, eroarea cu privire la persoană nu poate fi de natură a înlătura vinovăţia inculpatului cu privire la fapta pe care a comis-o. Urmare loviturilor primite, O.C.C. a suferit un traumatism cranio cerebral grav, hematom epidural parieto temporal stâng, plagă scalp stâng, plagă infraorbitrară dreaptă, starea de conştientă - comă. La data producerii incidentului starea agentului O.C.C. necesita 80-90 zile de îngrijiri medicale în caz de supravieţuire şi evoluţie favorabilă, după care a fost transportat în comă la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, din 05 septembrie 2010 până la 11 noiembrie 2010, raportul medical menţionând diagnosticul de agresiune, traumatism cranio cerebral grav, hematom epidural parieto temporal stâng, când a fost transportat la o Clinică din Austria pentru continuarea tratamentului. Conform referatului medical întocmit de Clinica din Austria, acesta a fost internat în perioada 17 noiembrie 2010 - 29 martie 2011, menţinându-se acelaşi diagnostic. La stabilirea şi individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv împrejurările şi locul unde s-a comis fapta (loc public, în prezenţa mai multor persoane, asupra unui lucrător de poliţie), modalitatea de comitere, lovirea victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere şi a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, evidenţiind în continuare starea de comă a victimei, precum şi datele privitoare la persoana inculpatului care a mai fost cercetat pentru infracţiuni de violenţă, conduita avută imediat după săvârşirea faptei, sustrăgându-se cercetărilor, rezonanţa socială a unei asemenea fapte.
Instanţa de fond nu a primit apărările inculpatului, în sensul aplicării de circumstanţe atenuante concretizate în vârsta fragedă, comportamentul relativ sincer, bunăvoinţa în achitarea despăgubirilor, întrucât legiuitorul a sancţionat acest gen de fapte cu pedeapsa închisorii de 15-25 ani sau detenţiunea pe viaţă şi interzicerea unor drepturi, având în vedere încălcarea celor mai importante relaţii sociale protejate de lege şi anume viaţa persoanei. De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul este cercetat pentru o faptă extrem de gravă, atentat la cea mai importantă valoare socială existentă şi anume viaţa umană, faţă de care acesta a dovedit desconsiderare şi chiar dispreţ.
Totodată, instanţa a avut în vedere şi întreaga evoluţie medicală a părţii vătămate, care nu este favorabilă, rapoartele medicale confirmând starea vegetativă a acesteia, că nu poate fi contactat, deşi a trecut o perioadă lungă de timp de la data producerii faptei. Raportat la aceste considerente, instanţa de fond s-a orientat la pedeapsa închisorii spre maximul prevăzut de lege, ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, şi, în baza art. 65-66 C. pen., la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) pe o durată de 3 ani. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Faţă de împrejurările în care s-a comis fapta, de urmările produse, instanţa de fond a reţinut că starea de pericol social subzistă, astfel încât, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computat din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă din 05 septembrie 2010 la zi.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 C proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., instanţa de fond a apreciat ca întemeiate cererile formulate sub aspectul acordării daunelor materiale şi morale. Astfel, a reţinut că în urma loviturii primite partea vătămată a suferit intervenţii chirurgicale, internări medicale, rapoartele medicale evidenţiind în continuare o stare gravă în evoluţia părţii vătămate, pretenţiile civile sub forma daunelor materiale fiind justificate şi dovedite în cauză. Sub aspectul daunelor materiale solicitate de părţile vătămate O.A. şi O.M., instanţa de fond a constatat că au fost dovedite în parte şi aşa cum rezultă din factura taxei medicale de la clinica din Austria, părţile vătămate sunt îndreptăţite să primească de la inculpat sumele de 30.761,30 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, reprezentând o parte din contravaloarea serviciilor medicale şi terapeutice efectuate la această clinică, sumă ce a fost suportată de părinţii victimei, precum şi a sumei de 2251 euro, echivalentul în lei la cursul de la data plăţii efective, cheltuieli care au fost efectuate de partea civilă O.M. în Austria. În ceea ce priveşte pe partea vătămată O.C.C., având în vedere că la data incidentului acesta era încadrat în muncă, instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 593 lei, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit părţii vătămate în situaţia în care s-ar fi aflat la serviciu în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011. Totodată, în baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., instanţa de fond a obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 71 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul pe care l-ar fi obţinut partea vătămată şi pensia stabilită prin Decizia din 24 iunie 2011 de C.J.P.D., urmând a fi acordată din data de 06 aprilie 2011 până la încetarea stării de nevoie, acordarea acestor despăgubiri civile sub forma prestaţiei periodice în cuantumul mai sus stabilit având drept scop înlăturarea efectelor faptei ilicite.
Inculpatul a fost obligat către partea vătămată O.C.C. la daune materiale în cuantum de 6.299,42 lei, reprezentând contravaloarea creditului restant şi penalităţi de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007 încheiat de partea vătămată la B.T., ce urmează a fi reactualizat la data efectivă a plăţii, întrucât partea vătămată se află în imposibilitate de a-şi achita integral creditul restant, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat.
În privinţa cuantificării daunelor, morale instanţa de fond a avut în vedere prejudiciul ireparabil produs părţii vătămate, suferinţa ce i-a fost produsă, care este nemărginit de mare, consecinţele urmând a fi resimţite pe întreaga durată a vieţii, astfel încât a apreciat că acordarea sumei de 1.000.000.000 lei (un miliard lei) este menită să atenueze suferinţele fizice şi psihice la care a fost expusă partea vătămată. În baza art. 14 C. proc. pen., cu art. 346 C proc. pen., a obligat inculpatul către M.A.I. la plata sumei de 29.858,89 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli suportate pentru tratamentul medical efectuat la clinica din Austria.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, HG nr. 1083/2008, a fost obligat inculpatul către I.P.J. Dâmboviţa la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la cursul de la data plăţii efective cu titlu de despăgubiri ce i-au fost acordate părţii vătămate în baza dispoziţiei nr. 701 din 20 mai 2011 de I.P.J. Dâmboviţa. În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 59/2006, a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la plata sumei de 113.324,08 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate O.C.C. în perioada 05 septembrie 2010 - 17 noiembrie 2010 şi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila la plata sumei de 11.287,44 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate în perioada 29 martie 2011 - 04 aprilie 2011, sume ce urmează a fi reactualizate la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul U.G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a arătat, în esenţă, că inculpatul U.G.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., însă raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi în special la gradul de pericol social al faptei, circumstanţiat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 181 C. pen., astfel cum se regăsesc în cauză, instanţa se putea orienta către pedeapsa alternativă a detenţiunii pe viaţă şi la stabilirea unei pedepse cu închisoarea, în limitele intervalului prevăzut de art. 21 alin. (2) C. pen. pentru situaţia tentativei. Totodată, trebuie avut în vedere calitatea de poliţist a victimei, că săvârşirea faptei a avut legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către victimă, urmarea produsă, impactul mediatic al faptei, frecvenţa unor astfel de fapte de mare violenţă, care reclamă fermitate şi adecvare pentru asigurarea caracterului preventiv al pedepsi şi a unui climat de ordine socială.
În latură civilă, a apreciat că prestaţia periodică stabilită de instanţă de 71 de lei, ca diferenţă dintre pensia de invaliditate şi salariul de care ar fi beneficiat, nu acoperă prejudiciul produs victimei prin infracţiune, ce ar fi trebuit acoperit prin stabilirea unei prestaţii lunare. Prestaţia lunară trebuie să asigure nu numai câştigul din muncă pe care victima este în imposibilitate să-l dobândească, dar şi să acopere nevoile de îngrijire medicală şi cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale victimei. În privinţa obligaţiei inculpatului la plata creditului restant şi a dobânzilor contractate de victimă şi neonorate începând cu data comiterii faptei, s-a apreciat că nici creditul şi nici dobânda contractuală nu pot fi puse în relaţie cu delictul, în condiţiile art. 998 - 999 C. civ.
În motivarea apelului său, inculpatul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a stabilit cu certitudine dacă victima se afla în restaurantul respectiv în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la dosarul cauzei neexistând o astfel de adresă din partea Poliţiei Târgovişte, iar sub acest aspect se impune solicitarea unor relaţii de la locul de muncă al victimei. Totodată, se impunea efectuarea unei expertize medico legale, care să ateste care este starea de sănătate a victimei în momentul de faţă, iar relaţiile cu privire la creditul pe care îl are de plată victima nu sunt suficiente şi se impune a se cere noi relaţii de la banca şi de la locul de muncă al victimei.
De asemenea, se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor, inculpatul lovind victima cu o sticlă cu scopul de a-i aplica o corecţie, iar când a lovit-o a crezut că este o altă persoană cu care avea un conflict mai vechi. Încadrarea juridică de tentativă la infracţiunea de omor, este în contradicţie cu probele administrate în cauză, probe din care rezultă o altă situaţie.
Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de apelanţi, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate sunt parţial fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea a reţinut că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond, aşa cum s-a arătat mai sus.
Curtea a mai reţinut, în latură penală, că susţinerile inculpatului, potrivit cărora nu s-a stabilit cu certitudine dacă victima se afla în restaurantul respectiv în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sunt nefondate, având în vedere adresa din 7 septembrie 2011 a I.P.J. Dâmboviţa, serviciul de investigaţii criminale, din care a rezultat că partea vătămată O.C.C. îşi desfăşura activitatea în cadrul acestui serviciu la data de 05 septembrie 2010, iar operativitatea este o componentă permanentă a activităţii desfăşurate de partea vătămată, care presupunea printre altele şi verificarea unor informaţii anterior raportării acestora către şefii săi. De asemenea, potrivit aceleiaşi adrese, clubul în care s-a săvârşit fapta era considerat o zonă cu risc, ceea ce presupunea activităţi de supraveghere şi de culegere de informaţii în vederea organizării de acţiuni preventive, de combatere a infracţiunilor, a faptelor antisociale sau de verificare a respectării normelor legale stabilite pentru astfel de zone.
De asemenea, s-a reţinut că, chiar inculpatul a recunoscut că ştia că partea vătămată este poliţist, în declaraţia dată la data de 01 aprilie 2011 acesta arătând că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi că nu a fost în eroare cu privire la persoana pe care a lovit-o, fiind doar tulburat de prezenţa acesteia în bar.
Cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că aceasta a fost stabilită într-un cuantum prea mare, având în vedere criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinute şi de instanţa de fond, respectiv împrejurările şi locul unde s-a comis fapta (locul public, prezenţa mai multor persoane, calitatea victimei), modalitatea de lovirea a victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere şi a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, starea victimei, dar şi persoana inculpatului, care, deşi a mai fost cercetat pentru infracţiuni de violenţă, a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel s-a apreciat că o pedeapsă de 10 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Este adevărat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu pot fi aplicate în cauză, faţă de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi de cele ale art. 1411 C. pen.
Totuşi, având în vedere atitudinea inculpatului cu privire la fapta săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, faptul că infracţiunea săvârşită a rămas în faza de tentativă, iar pedeapsa care a fost aplicată este într-un cuantum sporit, Curtea a apreciat că la individualizare nu se impune alegerea variantei alternative a pedepsei detenţiunii pe viaţă, respectiv a limitelor stabilite de art. 21 alin. (2) C. pen.
De asemenea, calitatea de poliţist a victimei a fost avută în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei.
În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cu privire la obligarea inculpatului la plata creditului restant şi a dobânzilor contractate de victimă, având în vedere că acestea nu au legătură cu fapta săvârşită. Consecinţele neexecutării contractului de credit s-a apreciat că pot fi avute în vedere la cererea creditorului, într-un eventual litigiu civil angajat de acesta din urmă cu debitorul.
Cu privire la prestaţia periodică stabilită în sarcina inculpatului, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit-o în mod corect, pe baza probelor administrate, ca diferenţă între salariul pe care l-ar fi obţinut partea vătămată şi pensia stabilită prin Decizia din 24 iunie 2011 de C.J.P.D.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de inculpatul U.G.D. împotriva sentinţei penale nr. 327 din 23 septembrie 2011 a Tribunalul Dâmboviţa, pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală şi în latură civilă şi a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare.
De asemenea, a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 6.299,42 lei către partea vătămată O.C.C., reprezentând contravaloarea creditului restant şi a penalităţilor de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007, încheiat de partea vătămată cu B.T., şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a avut în vedere că inculpatul U.G.D. este arestat preventiv, în temeiul art. 350 C. proc. pen., Curtea a menţinut starea de arest a acestui inculpat şi a computat din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la zi, apreciindu-se că această măsură se impune atât faţă de modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, cât şi pentru a se împiedica sustragerea sa de la executarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul U.G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul U.G.D. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă şi însuşită de prima instanţă de control judiciar, pe baza probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti de la instanţele de fond, şi apel aşa cum s-a arătat mai sus.
Totodată instanţele au ţinut seama de calitatea de poliţist a victimei, astfel că acest aspect a fost avut în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei cât şi la individualizarea judiciară a pedepsei al cărui cuantum a fost orientat spre maximul special.
Astfel, Înalta Curte, reţine că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului U.G.D., instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor.
Astfel, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor şi circumstanţele atenuante sau agravante ca şi criterii de individualizare alăturate şi distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanţa de judecată şi-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei si persoana infractorului, se află şi criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului şi conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar şi după săvârşirea faptei, până în momentul soluţionării cauzei de către organul judiciar.
Potrivit concepţiei ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conţinut propriu, deosebit de al celuilalt.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei şi persoana făptuitorului, pe de o parte, şi împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esenţa acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozităţii persoanei făptuitorului.
Când face parte din pericolul social al faptei săvârşite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă.
Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obţină intimidarea, şi în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată şi persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze şi mai ales să-l reeduce. Instanţa de apel, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului a avut în vedere, faţă de cele reţinute anterior, circumstanţele personale ale acestuia, ceea ce a condus astfel cum s-a arătat mai sus la reducerea pedepsei aplicate, în cuantumul mai sus reţinut, arătând: împrejurările şi locul unde s-a comis fapta (locul public, prezenţa mai multor persoane, calitatea victimei), modalitatea de lovirea a victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere şi a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, starea victimei, dar şi persoana inculpatului, care, deşi a mai fost cercetat pentru infracţiuni de violenţă, a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel s-a apreciat că o pedeapsă de 10 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reţinându-se că şi că, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu pot fi aplicate în cauză, faţă de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi de cele ale art. 1411 C. pen., însă având în vedere atitudinea inculpatului cu privire la fapta săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, faptul că infracţiunea săvârşită a rămas în faza de tentativă, vârsta inculpatului, faptul că a acceptat să achite toate despăgubirile civile la care a fost obligat, corect s-a apreciat că la individualizare nu se impune alegerea variantei alternative a pedepsei detenţiunii pe viaţă, respectiv a limitelor stabilite de art. 21 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte, reţine că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum stabilit corect de către instanţa de apel, respectiv de 10 ani închisoare, prin privare de libertate.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul U.G.D. împotriva deciziei penale nr. 196 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.G.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la 21 martie 2012.
Va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul U.G.D. împotriva deciziei penale nr. 196 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.G.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la 21 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 841/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 835/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
