ICCJ. Decizia nr. 908/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 908/2012
Dosar nr. 11375/95/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 272 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Gorj, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata A.M., fostă K., la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus reţinerea din 26 iulie 2010.
S-a luat act că partea vătămată I.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpata A.M. este căsătorită cu A.L. din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, care în prezent este arestat.
Aceasta, împreună cu copiii minori, locuia şi se gospodărea împreună cu soacra sa, victima C.M.
Între cele două aveau loc certuri dese, victima fiind bătută de către inculpată, fiind nevoită să doarmă la locuinţa martorei T.I.
În seara zilei de 24 iulie 2010, inculpata A.M. se deplasa cu cele două fetiţe pe uliţa betonată, către şoseaua principală.
În dreptul locuinţei martorului D.A.V., s-a întâlnit cu victima C.M., ocazie cu care s-au certat din nou şi şi-au adresat cuvinte jignitoare.
Inculpata a lovit victima cu palma peste faţă şi datorită acestor lovituri, s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de placa de beton a uliţei.
Fiind căzută, inculpata a continuat să o lovească, însă a intervenit martorul D.A.V., care le-a despărţit.
Victima C.M. s-a ridicat şi a intrat în curtea locuinţei martorei T.I., iar în dimineaţa zilei de 25 iulie 2010 a fost găsită decedată pe sala casei acesteia.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 1798 din 14 septembrie 2010, întocmit de S.M.L. Gorj, a rezultat că moartea victimei C.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu inundaţie ventriculară, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral produs prin cădere şi lovire de plan dur.
Leziunile traumatice cranio-cerebrale au legătură directă de cauzalitate cu decesul, iar moartea poate data din 25 iulie 2010.
Referitor la latura civilă, I.L.P., fiica victimei, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu înmormântarea şi pomenirea acesteia.
Această stare de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare a cadavrului victimei C.M., procesul-verbal de efectuare a conducerii în teren şi a identificării locului agresiunii, procesul-verbal de efectuate a reconstituirii, raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 1798 din 14 septembrie 2010, întocmit de S.M.L. Gorj, declaraţiile învinuitei A.M. care recunoaşte şi regretă fapta, declaraţiile martorilor D.A.V., C.P., C.M., T.I., T.M. şi I.C., precum şi declaraţia părţii civile I.L.P.
În şedinţa publică din 02 noiembrie 2010, partea vătămată I.L. a învederat instanţei că nu înţelege să se constituie parte civilă în procesul penal.
Ascultată de către instanţă, în prezenţa apărătorului din oficiu, inculpata a expus starea de fapt reţinută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a recunoscut şi regretat faptele pentru care a fost trimisă în judecată, cunoscând actul de sesizare a instanţei, şi-a însuşit probatoriul administrat în faza de urmărire penală, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Tribunalul, văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în sensul că din probele administrate rezultă că faptele inculpatei sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana acesteia pentru stabilirea pedepsei, a admis cererea procedând conform acestei dispoziţii speciale, derogatorii.
Reţinând vinovăţia inculpatei, instanţa de fond a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., a declarat apel inculpata A.M., apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă în raport de circumstanţele personale pozitive solicitând aplicarea unei pedepsei în cuantum redus.
Prin decizia penală nr. 193 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A.M. împotriva sentinţei penale nr. 272 din 14 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 11375/95/2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dând evaluarea necesară atât circumstanţelor reale cât şi circumstanţelor personale ale comiterii faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpata A.M., criticile sale vizând, în continuare, netemeinicia pedepsei aplicate.
În susţinerea recursului inculpata invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi din prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpată nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că fapta şi modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de instanţa de fond în urma unei analize atente şi obiective a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscută de către inculpată care şi-a exprimat voinţa de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul A.M. a lovit-o pe victima C.V. cu palma peste faţă, determinând căderea acesteia şi lovirea cu capul de beton în urma căreia a decedat.
Referitor la criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate, reţine Înalta Curte că nu sunt întemeiate.
Astfel prima instanţă a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv atitudinea agresivă de care a dat dovadă inculpata care a agresat-o pe victimă, care era soacra sa, în plină stradă, lovind-o cu palma cu asemenea putere încât aceasta s-a dezechilibrat şi în cădere s-a lovit de beton, lovitură care, în cele din urmă i-a fost fatală.
Instanţa de fond a avut în vedere la aplicarea sancţiunii penale şi circumstanţele personale ale inculpatei, care este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut fapta comisă, aspecte în raport de care a orientat pedeapsa spre limita minimă prevăzută de lege.
Înalta Curte apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda o mai largă eficienţă acestor circumstanţe personale pozitive ale inculpatei, cât timp recunoaşterea faptei este una formală în faţa evidenţei probelor, iar lipsa antecedentelor penale este o stare normală a fiecărui individ fără a putea fi ridicată la rang de virtute cu consecinţa aplicării unei pedepse modice pentru o faptă foarte gravă în urma căreia o persoană şi-a pierdut viaţa.
Aceste împrejurări pozitive ce caracterizează persoana inculpatei, pot fi avute în vedere doar ca elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanţe atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum şi mai redus.
Apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatei este bine dozată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv cel educativ şi coercitiv al pedepsei.
Este adevărat că inculpata are în întreţinere trei copii minori, însă fapta comisă în urma căreia a decedat un membru al familiei sale, respectiv soacra sa, prezintă un grad ridicat de pericol social, împrejurare în raport de care apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu se impune stabilirea unui regim sancţionator neprivativ de libertate, executarea pedepsei în stare de arest fiind singura modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatei în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Cât timp nu au fost identificate alte cazuri de casare care luare în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefundat, recursul declarat de inculpată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.M. împotriva deciziei penale nr. 193 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 913/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
