ICCJ. Decizia nr. 3728/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 3728/2012
Dosar nr. 7667/2/2012*(3355/2012)
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 08 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012) Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, în baza art. 1491 alin. (12) rap. la art. 146 alin. (111) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. privind arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A.
A dispus luarea faţă de inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să se prezinte la organul de supraveghere corespunzător localităţii de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaţilor ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să respecte următoarea obligaţie: să nu se apropie de martori şi coinculpaţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (22) C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu al inculpatului F.E. în cuantum de 25 RON s-a avansat din fondul MJ.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 3370 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012, s-a casat încheierea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cuprinsul considerentelor, instanţa supremă a constatat că încheierea nu este motivată.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06 noiembrie 2012.
Deliberând asupra propunerii privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţilor F.E., B.S.F., A.L. şi C.M.A., judecătorul a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 12 octombrie 2012, Parchetul de pe iângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A., pe o durată de 29 de zile, de la data de 12 octombrie 2012 până la data de 09 noiembrie 2012, respectiv a inculpatului A.L. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.
În susţinerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluţia nr. 472/P/2010 din data de 04 septembrie 2012, ora 12.00 a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor F.E., executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc "F.E.", din mun. Piteşti, jud. Argeş, B.S.F., fără ocupaţie, fost director executiv la SC U.S.G. SA, A.L., avocat în cadrul Baroului Teleorman şi C.M.A., avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de înşelăciune faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă prev. şi ped. de art. 323 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în plus, faţă de înv. A.L. fiind începută urmărirea penală şi pentru o altă faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., precum şi pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 (Republicată).
Prin ordonanţa nr. 472/P/2012 din data de 10 octombrie 2012, ora 14.00 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la întreaga activitate infracţională şi începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor A.L., B.S.F., F.E. şi C.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât, în perioada 2010 - 2012, în baza unui plan bine stabilit şi având roluri determinate, au încercat, prin manopere dolosive, să obţină suma de 24.400.000 RON (5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă) de la Banca I. şi Banca C.E. în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. 1136/2010 al BEJ F.E., pentru o creanţă de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naţionale a României din data de 27 iulie 2010). Paguba nu a fost cauzată urmare a opoziţiei funcţionarilor bancari.
Prin ordonanţa nr. 472/P/2012 din data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii A.L., B.S.F., C.M.An. şi F.E. pentru faptele prevăzute mai sus.
În fapt, s-a reţinut că, în cursul anului 2010, inculpaţii A.L., C.M.A., F.E. şi B.S.F., au constituit o asociere infracţională care a urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Băncii I. - Agenţia Piteşti, Banca C.E. Dublin - Aenţia Sibiu şi Banca C.E. Dublin - Sucursala Bucureşti, în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 RON.
Inculpatul B.S.F. a ocupat funcţia de director executiv la SC U.S.G. SA (devenită SC U.S.G. – C.C.G. SA, societate pe acţiuni cu actionariat majoritar polonez din a doua jumătate a anului 2006), din anul 2006 până în data de 26 aprilie 2007, când, prin decizia nr. 2 a Consiliului de Administraţie al SC U.S.G.-C.C.G. SA, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, cu consecinţa încetării oricărui raport de muncă cu societatea comercială respectivă.
După desfacerea contractului de muncă, inc. B.S.F. a contestat decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 la Tribunalul Vâlcea (secţia civilă - conficte de muncă şi asigurări sociale Dosar nr. 2177/90/2007), fiind respinsă de către această instanţă prin sentinţa civilă nr. 920 din 02 noiembrie 2007 şi admisă de către Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 96/R-CM din 02 februarie 2008 în Dosar nr. 2177/90/2007, care a decis anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă.
În acest context, au fost iniţiate mai multe procese civile fie de către inculpaţii B.S.F., C.M.A. şi A.L., fie de către SC U.S.G. – C.C.G. SA rezultând printre altele, titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 3258 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1518/R din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, şi sentinţa civilă nr. 437 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlcea pronunţată în Dosarul nr. 316/90/2009.
În acelaşi context, a fost emisă sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 prin care Judecătoria Piteşti a respins cererea formulată de către B.S.F. prin care a cerut indisponibilizarea sumei de 2.036.979,09 RON (stabilită prin procesul verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul nr. 1044/2009 al B.E.J. F.E.) din conturile SC U.S.G.-C.C.G. SA, ca rămasă fără obiect, întrucât suma respectivă fusese plătită şi a obligat Banca C.E. Dublin şi Banca I. Amsterdam, în calitate de terţi popriţi la plata sumei 11,15 RON.
Inculpatul C.M.A. a înfiinţat SC I.B.A. SRL, al cărei asociat unic era C.M.A. Prin actul de constituire a societăţii s-a stabilit ca societatea să fie administrată iniţial de martora M.M., iar din data de 17 septembrie 2010 a fost numit administrator B.G.C. cunoştinţă mai veche a inc. C.M.A., în cadrul societăţii însă, rolul de administrator de fapt, l-a avut inc. C.M.A.
Obiectul principal de activitate al acestei societăţi comerciale a fost ,,activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management" cod CAEN 7022.
Nici obiectul principal de activitate şi nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăţi comerciale nu corespund serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite. Astfel, ca obiecte secundare de activitate, societatea a avut, printre altele: activităţi de servicii anexe silviculturii - cod CAEN 0240, prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor - cod CAEN 1020, fabricarea sucurilor de legume şi fructe - cod CAEN 1032, fabricarea berii - cod CAEN 1105, ş.a.
Această societate comercială a avut o singură activitate comercială, care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, după care a fost radiată urmare a hotărârii asociatului unic din data de 21 decembrie 2010.
La data de 27 iulie 2010, inc. B.S.F., în baza înţelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la BEJ F.E. prin care a solicitat „încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă de 11,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispoziţiilor art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., plus cheltuielile ce se vor determina în faza executării silite (...), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare", sentinţă pe care o depune la dosar alături de dovezile de achitare a taxei de timbru - 10 RON şi timbru judiciar - 0,15 RON.
Astfel, s-a constituit la BEJ F.E. Piteşti dosarul de executare nr. 1136/2010.
La data de 29 iulie 2010 BEJ F.E. a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. 15.223/280/2010.
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 15.806/280/2009.
Din acest moment inculpatului F.E. îi revenea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 3731 alin. (3) C. proc. civ. de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi supus controlului instanţei de executare.
Această obligaţie a executorului judecătoresc este prevăzută şi în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, art. 50 alin. (1) „un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanţei de executare (...)".
Inculpatul F.E. nu şi-a îndeplinit această obligaţie tocmai pentru a sustrage controlului instanţei de executare verificarea legalităţii actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar.
Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul legal peste care să-şi suprapună activităţile infracţionale, şi anume momentul încuviinţării executării de către instanţă, inculpaţii au încheiat între ei o serie de contracte, au emis facturi fiscale şi au eliberat chitanţe pentru sume care în total la dosarul de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă.
La data de 15 septembrie 2010 inc. B.S.F. a încheiat două contracte de asistentă juridică cu cabinetul de avocatură A.L., şi anume contractul nr. XX din 15 septembrie 2010 (o filă) şi contratul nr. YY din 15 septembrie 2010 (o filă).
Obiectul contractului nr. XX din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultanţă, asistenţă şi reprezentare creditor la BEJ F.E. Piteşti în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca C. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.
Obiectul contractului nr. YY din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultaţii, asistenţă şi reprezentare creditor la BEJ F.E. Piteşti în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca I. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.
În baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de 20 septembrie 2010, inc. A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat „L.A." două facturi către B.S.F., nr. JJ din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. XX, respectiv nr. KK din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. YY, ambele pentru sumele prevăzute în contracte.
Tot în data de 20 septembrie 2010, inc. B.S.F., a încheiat două contracte de prestări servicii cu SC I.B.A. SRL, nr. ZZ din 20 septembrie 2010, respectiv nr. WW din 20 septembrie 2010, privind recuperarea aceleiaşi creanţe, deşi B.S.F. încheiase anterior contracte de asistenţă juridică pentru recuperarea creanţei în cuantum de 11,15 RON cu inc. A.L.
Contractul nr. ZZ din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F., în ceea ce priveşte recuperarea creanţei de la banca creditoare C.E. Dublin, iar următoarele obligaţii stabilite în contract se referă la verificarea situaţiei financiare a băncii, identificarea de litigii ale băncii, identificarea de bunuri mobile, etc.
Contractul nr. WW din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F. şi se referă la recuperarea creanţei de la banca creditoare Banca I.
În ceea ce priveşte obligaţiile contractuale ale societăţii comerciale I.B.A. SRL, care urmau a fi prestate în baza contractelor nr. ZZ şi nr. WW, executorul judecătoresc avea sarcina şi posibilitatea de a le întreprinde nestingherit, în baza normelor legale de organizare a profesiei, reprezentând în mare parte obligaţii ale executorului sau obligaţii din care rezultă indirect finalitatea urmărită de inculpaţi prin procedura executării silite, cum ar fi: identificarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea celor două bănci, identificarea plasamentului fizic al tuturor bunurilor mobile şi imobile ale băncilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi a titlurilor de valoare deţinute de bănci, etc.
Ambele contracte sunt semnate din partea SC I.B.A. SRL de către martorul B.G.C., administratorul societăţii în acel moment, însă acesta declară că respectivele contracte i-au fost aduse de către inc. C.M. deja completate şi nu ştie ce a semnat. Martorul declară că a acceptat să fie administrator al SC I.B.A. SRL şi să semneze cele două contracte la solicitarea lui C.M. cu care se cunoştea de mai multă vreme, fiind prieteni. Martorul mai declară că ştampila şi toate actele societăţii s-au aflat la prietenul său, iar cele două contracte sunt singurele înscrisuri pe care Ie-a semnat pentru această societate.
Potrivit clauzelor celor două contracte, obligaţiile beneficiarului constau în plata sumei de 6.000.000 RON pentru fiecare contract.
În aceeaşi zi, SC I.B.A. SRL a emis două facturi către beneficiarul B.S.F., şi anume TT din 20 septembrie 2010 în baza contractului nr. ZZ din 20 septembrie 2010 şi factura nr. QQ din 20 septembrie 2010, ambele în valoare de 6.000.000 RON fiecare.
Deşi facturile sunt emise în aceeaşi zi în care au fost încheiate contractele de prestări servicii, de data aceasta facturile nu mai sunt semnate de către administratorul societăţii, martorul B.G., ci în dreptul numelui său apare o semnătură indescifrabilă.
În data de 21 septembrie 2010, se încheie contractul de asistenţă juridică din 21 septembrie 2010 între Cabinet avocat A.L. şi SC I.B.A. SRL al cărui obiect constă în „consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare pentru punerea în executare a contractelor de prestări servicii nr. ZZ şi WW din 20 septembrie 2010 pentru clientul SC I.B.A. SRL". Onorariul prevăzut în contract este stabilit tot la suma de 12.000.000 RON.
Contractul este semnat de inc. A.L., însă în dreptul menţiunii „Client, prin administrator B.G." apare o semnătură indescifrabilă pe care martorul nu o recunoaşte.
Astfel, în acest moment, avocatul A.L. „acorda consultanţă juridică" atât inc. B.S., cât şi societăţii angajate de B.S. să îi acorde consultantă pentru recuperarea creanţei, SC I.B.A. SRL.
La data de 21 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanţa din 21 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. JJ din 20 septembrie 2010".
La data de 22 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanţa din 22 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. KK din 20 septembrie 2010".
La data de 22 septembrie 2010 inc. B.S.F. a introdus o cerere la dosarul de executare prin care solicită „executarea silită prin poprire pentru recuperarea debitului menţionat în cuprinsul titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.806/280/2009 al Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, cât şi cheltuielile efectuate în faza de executare silită". În cuprinsul cererii nu se precizează care sunt înscrisurile invocate cu titlu de cheltuieli de executare.
A doua zi, pe data de 23 septembrie 2010, executorul judecătoresc F.E. a întocmit un înscris intitulat „Proces-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită" în care stabileşte că „debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt următoarele, după cum urmează:- taxă timbru - 10.00 RON; - timbru judiciar - 0.15 RON; - onorariu executor - 74,40 RON - TVA inclus; - cheltuieli conforma art. 3717 C. proc. civ. - Ordin nr. 2550 din 14 noiembrie 2006, publicat în M Of. Partea I nr. 936/20.11.2006 şi Hotărârea nr. 2/2007 din 17 februarie 2007 publicată în M. Of. Partea I nr. 164/07.03.2007 - 372 RON TVA inclus; - onorariu avocat - 10.000 RON; (subl. noastră), - cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite conform factură nr. TT din 20 septembrie 2010 în sumă de 6.000.000 RON şi factură QQ din 20 septembrie 2010 - în sumă de 6.000.000 RON; - debit conform titlurilor executorii - 11,15 RON. Total general 12.010.467,70 RON".
Procesul-verbal menţionat mai sus nu este comunicat la dosarul de executare de către executor, astfel cum îi revenea obligaţia, tocmai pentru a nu supune controlului instanţei legalitatea întocmirii respectivului proces-verbal.
În aceeaşi zi, 23 septembrie 2010, inc. F.E. a emis ordonanţe de poprire către Banca Naţională a României cu sediul în Bucureşti şi Piteşti prin care dispune „înfiinţarea popririi pe veniturile, conturile, sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoarelor Băncii I., cu sediul în Piteşti, jud. Argeş, Băncii C.E. Dublin - Agenţia Sibiu, cu sediul în Sibiu, str. E.C., jud. Sibiu, Băncii C.E. Dublin - Sucursala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, B-dul l.H., de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurenţa sumei de 12.010.467,70 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu şi cheltuieli BEJ F.E.".
Prin adresa din 5133 din 27 septembrie 2010 Banca Naţională a României - Direcţia Juridică a comunicat BEJ F.E. faptul că, având în vedere valoarea creanţei de doar 11,15 RON, cheltuielile de executare stabilite în procesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 apar ca fiind rezultatul unei erori şi solicită reanalizarea dosarului, precum şi comunicarea cuantumului creanţei pentru fiecare bancă debitoare în parte.
Reacţia executorului judecătoresc nu s-a lăsat aşteptată şi, la data de 29 septembrie 2010, a înaintat o adresă Băncii Naţionale a României în care a precizat că în ceea ce priveşte Ordonanţa de poprire nr. 1136/2010 pentru suma de 12.010.467,70 RON „nu este vorba despre o eroare în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare". A precizat, de asemenea, că executorul judecătoresc a respectat prevederile legale în materie şi insistă ca Banca Naţională să înfiinţeze popirea asupra sumelor terţilor popriţi.
În data de 29 septembrie 2010, inc. F.E. a emis pentru prima dată somaţii către băncile debitoare, C. şi I. în vederea plăţii întregii sume de 12.010.467,70 RON.
În data de 30 septembrie 2010 s-a încheiat un contract de cesiune de creanţă între SC I.B.A. SRL în calitate de cedent, B.S.F., în calitate de debitor cedat şi Cabinet individual de avocatură A.L., în calitate de cesionar prin care se stinge datoria înv. B.S. către SC I.B.A. SRL şi a SC I.B.A. SRL către inc. A.L.
Întrucât inc. F.E. nu a reuşit să obţină suma de bani prin poprirea sumelor depuse de cele două bănci în conturile Băncii Naţionale, inculpaţii şi-au îndreptat atenţia asupra agenţiei din Piteşti a Băncii I.
Astfel, inc. F.E. s-a deplasat în mod repetat la sediul Băncii I. Agenţia Piteşti, şi anume, în datele de 30 noiembrie 2010, 04 octombrie 2010, 02 decembrie 2010 şi 07 decembrie 2010, unde, invocând procedura executării silite, în prezenţa organelor de poliţie, cărora Ie-a solicitat sprijin, sub pretextul „realizării actului de justiţie şi restabilirii ordinii de drept", a cerut reprezentanţilor băncii plata sumei de 12.010.467,70 RON. Ca şi în data de 04 octombrie 2010, cu ocazia uneia dintre deplasări a executorului la această agenţie, reprezentanţii legali ai Băncii I. Agenţia Piteşti au comunicat că executarea silită fusese suspendată încă din data de 29 septembrie 2010, conform certificatului de grefă emis la data de 01 octombrie 2010 de către Judecătoria sector 3 Bucureşti în Dosarul nr. 34.693/301/2010 şi în privinţa sumei au făcut dovada unei plăţi de 23,33 RON în contul BEJ F.E., reprezentând suma de 11,15 RON, debit actualizat, 10 RON taxa de timbru, 1,2 RON onorariu maximal pentru executorul judecătoresc, în plus motivând că nu au mandat pentru o asemenea plată.
Inc. C.M.A. a fost prezent la toate deplasările executorului stăruind la executarea Băncii I. Piteşti, iar B.S.F. în datele de 30 noiembrie 2010 şi 02 decembrie 2010 insistând pentru obţinerea banilor, toate acestea cu invocarea dispoziţiilor legale în materia executării silite.
Inc. A.L. a fost prezent în data de 02 decembrie 2010, dată la care, două persoane, cu un flex şi unelte de lăcătuşărie, chemate de inc. B.S.F., la îndemnul învinuiţilor au spart două uşi, din zona de birouri a agenţiei, creând cale liberă executorului până la biroul directorului băncii, în vederea ducerii la îndeplinire a scopului urmărit.
Tot în aceeaşi zi, 02 decembrie 2010, inc. F.E. a solicitat unuia dintre cei doi indivizi, şi anume martorul S.l.C., să spargă uşa casieriei băncii, însă acesta a manifestat reticenţă când i s-a cerut autorizaţia de către reprezentanţii unităţii bancare. Totodată, inc. F.E. a aplicat sigilii pe casierie şi pe 18 sertare de mobilier, sigilii ridicate în data de 23 decembrie 2010, în urma încheierii dată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 25.690/280/2010, prin care a fost admisă cererea de ridicare a sigiliilor formulată de Banca I. - Sucursala Bucureşti.
Din studierea dosarului de executare nr. 1136/2010, s-a constatat faptul că inculpaţii au depus la dosar următoarele documente contabile cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea creanţei:
- factura fiscală nr. TT din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. ZZ din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; - factura fiscală nr. QQ din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. WW din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; -factura nr. JJ din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. XX din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; - factura nr. KK din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. YY din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;- chitanţa din 26 noiembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract 926/2010; - chitanţa din 02 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F., cu titlu de onorariu avocat contract 927/2010; - chitanţa din 03 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 928/2010; - chitanţa din 07 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 931/2010; - chitanţa din 21 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura JJ din 20 septembrie 2010; - chitanţa din 22 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura KK din 20 septembrie 2010.
În total, a rezultat faptul că la dosar sunt depuse acte din care rezultă plata, în cazul chitanţei, ori angajamentul de plată, în cazul facturii, pentru suma de 24.400.000 RON.
Opoziţia funcţionarilor bancari, atât din cadrul Băncii Naţionale a României, cât şi din cadrul Băncii I. a condus la nerealizarea finalităţii activităţii infracţionale a celor patru inculpaţi, deşi aceştia insistau în continuare în realizarea silită a întregii creanţe, astfel cum rezultă din Dosarul nr. 42.776/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aflat în faza de recurs la Tribunalul Bucureşti, recurs care a fost formulat chiar de către inculpaţi.
Inc. F.E. a continuat executarea în condiţiile în care prin încheierea din data de 29 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 34.693/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aceasta fusese suspendată provizoriu, fără a comunica actele de executare instanţei de executare, inculpatul invocând în faţa funcţionarilor bancari autoritatea instanţei de judecată asupra activităţii sale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, s-au constatat următoarele:
Potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpaţilor poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute la lit. a) – f).
Conform art. 143 alin. (1) C. proc. pen. măsura reţinerii poate fi luată faţă de învinuiţi sau inculpaţi dacă sunt probe sau indicii temeinice că au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Curtea a constatat că în raport de art. 143 C. pen. şi art. 681 C. proc. pen., art. 5 parag. 1 lit. c) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului luarea măsurii arestării preventive nu necesită probe dincolo de orice îndoială rezonabilă care să confirme că inculpatul a săvârşit faptele de care este acuzat. Dimpotrivă, pentru o astfel de măsură procesuală este suficient să existe date din care rezultă presupunerea rezonabilă, de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi comis faptele prevăzute de legea penală reţinute în sarcina sa. Această interpretare este în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului: în hotărârile Brogan c. Marii Britanii şi Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat ca art. 5 parag. 1 lit. c) nu presupune ca autorităţile sa dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii inca din momentul arestării. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscita bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea. Prin urmare, pentru luarea măsurii arestării preventive este suficient ca probele existente în dosar să conducă la concluzia unei probabile săvârşiri a faptelor, urmând ca pe parcursul cercetărilor să fie confirmată sau infirmată acuzaţia prin probe necesare unei soluţii de condamnare.
În raport de aceste precizări, Curtea a apreciat că în cauză există astfel de indicii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, după cum a rezultat din următoarele mijloace de probă: înscrisurile aflate în dosarul de executare silită nr. 1136/2010, declaraţiile inculpatului B.S.F., depoziţiile martorilor B.G.C., S.l.C., M.M., V.F., G.S.A.L., D.C., V.l.C., S.A.N., B.C.D., C.I., B.B.M., G.A.M., M.A.M., Z.G.S., T.C.M., B.D.T., R.F., audiaţi în cauză, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice din care a rezultat că cei patru inculpaţi au ţinut permanent legătura şi s-au informat reciproc cu privire la stadiul şi demersurile făcute pentru obţinerea banilor, stabilindu-şi rolurile în cadrul activităţii infracţionale.
Inculpatul F.E. a invocat faptul că toată activitatea sa s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile legale, incluzând în cadrul cheltuielilor de executare sumele care reieşeau din înscrisurile depuse la dosarul de executare, care beneficiau de o prezumţie de legalitate şi veridicitate şi că nu avea posibilitatea de a cenzura cheltuielile de executare, atribut exclusiv al instanţei de judecată. Judecătorul constată că din datele de la dosar rezultă că inculpatul a încercat să dea o aparenţă de legalitate activităţii sale, dar a încercat să se sustragă de la controlul instanţei de judecată, nedepunând copii după actele din dosarul de executare în termen de 48 de ore, aşa cum impun dispoz. art. 3731 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, astfel încât activitatea sa nu a putut fi verificată de către instanţa de judecată în termen util. Aceste cheltuieli au fost cenzurate abia în data de 25 mai 2011 de instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 7698/2011 a Judecătoriei sectorului 3, fiind anulate procesele-verbale privind cheltuielile ocazionate de executarea silită din data de 23 septembrie 2010 şi adresa de înfiinţare a popririi din data de 23 septembrie 2010 pentru ceea ce depăşeşte suma de 483,25 RON.
Totodată, s-a constatat că în cheltuielile de executare au fost incluse şi sume ce rezultă din facturi fiscale care atestă doar o obligaţie de plată, fără a confirma faptul că aceste plăţi au fost efectiv făcute. Inculpatul F.E., în calitatea sa de executor judecătoresc, avea obligaţia de a cunoaşte dispoz. pct. 15 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin Ordinul MEF nr. 3512/2008 publicat în 23 decembrie 2008, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 3717 alin. (1) cu privire la natura juridică a facturii fiscale (document contabil justificativ şi nu înscris care să ateste efectuarea unei plăţi) şi la includerea în cheltuielile de executare numai a sumelor efectiv plătite şi avansate de creditor.
Totodată, în cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor ocazionate de executarea silită din 23 septembrie 2010, s-a constatat că a fost inclusă suma de 10.000 RON onorariu avocat, fără ca la dosarul de executare să existe actul care să facă dovada plăţii acestei sume, în condiţiile în care singura persoană în măsură să dispună cu privire la actele din dosarele de executare este executorul judecătoresc.
S-a reţinut că, este adevărat că debitorul care nu face plata în mod voluntar este ţinut să suporte şi cheltuielile făcute de creditor cu executarea silită, dar aceste cheltuieli au în vedere doar sume care au fost efectiv plătite în acest scop. Or, în acest moment, s-a apreciat că există indicii din care să rezulte că aceste sume nu au fost plătite în realitate, înscrisurile folosite de inculpaţi fiind fictive.
De altfel, cuantumul exagerat şi disproporţionat al cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat era un indiciu suficient pentru inculpatul F.E., care cel puţin a acceptat posibilitatea că aceste sume erau fictive. Chiar dacă s-ar reţine că activitatea infracţională ar fi putut produce doar un prejudiciu de 12.000.000 RON (aşa cum a precizat apărătorul inculpatului în concluziile orale, aceasta fiind suma stabilită prin procesul-verbal din 23 septembrie 2012) şi nu de 24.000.000 RON, cum s-a reţinut în referatul parchetului, şi o astfel de sumă ar fi suficientă pentru a imprima faptelor săvârşite o gravitate deosebită (chiar în situaţia în care fapta a rămas la nivelul tentativei).
Cu privire la activitatea de executare silită continuată de executor în condiţiile în care aceasta fusese suspendată încă din 29 octombrie 2010, este adevărat că a avut ca temei sentinţa civilă nr. 9399 din 19 noiembrie 2010 a Judecătoriei Piteşti prin care a fost obligat printr-o ordonanţă preşedinţială să continue executarea până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 20246/280/2010, sentinţă care a fost, însă desfiinţată în recurs prin decizia nr. 433/2011 a Tribunalului Argeş, reţinându-se că ordonanţa era inadmisibilă întrucât măsura avea caracter definitiv şi nu vremelnic, nu se justifică urgenţa şi în plus au fost încălcate dispoz. art. 1201 C. civ. întrucât nu se putea reforma încheierea irevocabilă din 29 septembrie 2010. Deşi modalitatea în care a fost obţinută această hotărâre, prin sesizarea aceleiaşi instanţe cu 11 cereri având acelaşi obiect, ridică semne de întrebare, până la momentul la care se va face dovada că executorul a cunoscut faptul că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale (aşa cum, de altfel, a constatat instanţa de recurs), nu i se poate reproşa acestuia că a respectat o hotărâre judecătorească atâta vreme cât ea a fost în vigoare.
Participarea sa a fost, însă, esenţială, pentru că astfel a fost creată o aparenţă de legalitate activităţii de obţinere pe nedrept a unor sume exorbitante prin folosirea autorităţii statului cu care executorul judecătoresc este investit.
Rolul pe care inculpatul C.M.A. l-a avut în înfiinţarea şi activitatea SC I.B.A. SRL, a cărei singură activitate a fost încheierea contractului de consultanţă managerială şi de afaceri în vederea recuperării creanţei de 11,15 RON pe care o avea inculpatul B.S.F., pe un tipar similar urmărit la înfiinţarea SC H.B. SRL (a cărei unică activitate înainte de radierea în urma solicitării asociatului unic C.M.A. a fost contractul de prestări servicii nr. ZZ din 03 mai 2009 încheiat cu inculpatul B.S.F. şi având ca obiect „prestarea de servicii în folosul beneficiarului şi efectuarea de operaţiuni în numele şi pe seama acestuia"), folosită pentru obţinerea cu titlu de cheltuieli de executare a sumei de 2.000.000 RON de la SC U.S.G., modalitatea în care au fost încheiate contractele de asistenţă/prestări servicii (cu avocat L.A., dar şi cu SC I.B.A. SRL pentru recuperarea aceleiaşi creanţe infime de 11,15 RON, pentru ca şi SC I.B.A. SRL să beneficieze de consultanţă juridică în acelaşi scop de la acelaşi avocat A.L. contra unui onorariu de 12.000.000 RON, după care s-a încheiat un contract de cesiune de creanţă între SC I.B.A. SRL în calitate de cedent, inculpatul B.S.F. în calitate de debitor cedat şi A.L. în calitate de cesionar prin care s-a stins datoria inculpatului B.S.F. către societate şi a societăţii către avocat), prezenţa inculpatului C. la toate deplasările executorului pentru executarea Băncii I. Piteşti dar şi elementele ce au rezultat din convorbirile interceptate, sunt de natură a indica faptul că acest inculpat a participat conştient la elaborarea acestui plan prin care s-a încercat crearea unei aparenţe de legalitate în vederea obţinerii unor sume de bani foarte mari, la care nu era îndreptăţit.
Inculpatul B.S.F. a invocat faptul că nu a avut cunoştinţă de caracterul iiegai al activităţilor sale, ei făcând doar ce i-au spus avocaţii. Această apărare, s-a reţinut că, apare necredibilă în condiţiile în care şi anterior, pe baza unui titlu executoriu care îi stabilea o creanţă au fost obţinute printr-un mecanism similar sume de bani foarte mari cu titlu de cheltuieli de executare, dar şi în raport de declaraţia sa în care recunoaşte că a semnat facturile fiscale şi chitanţele prezentate de inculpatul C.M.A., deşi ştia că nu a plătit acele sume exorbitante de bani, înscrisuri care atestau că era debitorul sumei de 24.000.000 RON pentru recuperarea creanţei de 11,15 RON (caracterul disproporţionat al acestor sume era un element suficient pentru ca inculpatul să aibă cel puţin dubii cu privire la caracterul licit al activităţilor avocaţilor, astfel încât s-a putut considera că cel puţin acceptat această posibilitate). Totodată, indicii au rezultat din prezenţa personală a inculpatului cu ocazia deplasărilor executorului în datele de 30 noiembrie 2010 şi 02 decembrie 2010, precum şi din solicitarea făcută executorului, alături de inculpatul C.M.A. în data de 26 noiembrie 2010 prin care a solicitat continuarea executării silite, stăruind în recuperarea integrală a onorariului de avocat, aşa cum a rezultat din factura emisă şi depusă la dosar.
Inculpatul B.S.F. a confirmat faptul că a semnat facturile fiscale şi chitanţele care atestă plata respectivelor sume, deşi nu avea la dispoziţie aceste sume, aspect care se coroborează şi cu adresa emisă de A.F.P. Vâlcea potrivit căreia acest inculpat nu figura în 2010 cu venituri declarate supuse impozitului pe venit, rezultatul verificării fluxului de bani din conturile inculpatului L.A., în care nu au intrat astfel de sume (apărarea acestui inculpat care a invocat faptul că ar fi primit suma de 12.000.000 RON în numerar este cel puţin necredibilă şi nu se coroborează cu declaraţia inculpatului B.S.F. sub acest aspect), dar şi cu elemente ce rezultă din convorbirile interceptate.
Cu privire la modalitatea de concepere a faptei care ar duce la o tentativă absolut improprie, instanţa a apreciat că modalitatea ingenioasă în care au procedat inculpaţii pentru a crea o aparenţă de legalitate prin încheierea succesivă de contracte, emiterea de facturi fiscale şi întocmirea de chitanţe justificative, precum şi folosirea autorităţii cu care este investit executorul judecătoresc sunt elemente suficiente pentru a conduce la concluzia că nu este în fapt vorba de o modalitate absurdă de concepere, iar rezultatul nu s-a produs ca urmare a refuzului unităţilor de bancare de a vira sumele respective care au fost apreciate ca disproporţionate. Acest aspect urmează a fi stabilit în mod definitiv de instanţa de judecată în cazul în care aceasta va fi investită prin rechizitoriu.
Prin urmare, judecătorul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., în sensul că în cauză există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit faptele penale pentru care sunt cercetaţi, fiind, astfel, îndeplinită condiţia iniţială pentru luarea unei măsuri preventive, urmând ca aspectele referitoare la latura subiectivă a infracţiunilor să fie integral lămurite pe parcursul soluţionării cauzei.
În cele ce urmează, judecătorul a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 C. proc. pen. şi dacă este necesară în cauză o măsură privativă de libertate.
Curtea a constatat că, deşi faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, nu există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ce priveşte această din urmă condiţie, Curtea a reţinut că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ţine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura şi gravitatea faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului etc.
Curtea a reţinut că faptele care sunt imputate inculpaţilor sunt grave atât în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, cât şi de modalitatea concretă de săvârşire a acestora: prin acte repetate de executare, în care au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârşite cu implicarea unor persoane având cunoştinţe juridice şi investite cu autoritatea statului, care erau chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de foloase materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce, dar şi de contextul săvârşirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătoreşti). Din interpretarea dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 şi 4 din Convenţie, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de valuare la aprecierea necesităţii luării măsurii arestării preventive, privarea de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv şi abstract pe gravitatea faptelor.
În cauză, infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi au fost săvârşite în urmă cu aproximativ doi ani, în 2010. Totodată, Parchetul i-a supravegheat pe inculpaţi din ianuarie 2011 când a fost pusă în executare autorizarea interceptării convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, iar la acest moment pentru finalizarea urmăririi penale ar fi necesare doar reaudieri ale inculpaţilor şi efectuarea de confruntări între aceştia (extinderea cercetărilor cu privire la participarea unui alt coinculpat nu poate justifica o arestare preventivă a inculpaţilor din prezentul dosar, existând posibilitatea disjungerii cauzei şi continuării cercetărilor).
Inculpaţii s-au aflat în libertate în tot acest timp, după săvârşirea faptelor şi după luarea măsurii neprivative de libertate prin încheierea din 12 octombrie 2012 (iar după casarea acestei încheieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii nu au mai fost sub incidenţa vreunei măsuri procesuale) şi nu există date că ar fi încercat să împiedice desfăşurarea procesului penal în vreun fel sau că ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală, deşi aflaseră de existenţa cercetărilor penale. În plus, s-a apreciat că este greu de susţinut ideea că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică la acest moment, la aproape doi ani de la comiterea lor şi nu prezintă acest pericol imediat după acel moment, concluzie care poate fi trasă din faptul că Parchetul nu a formulat propunerea de arestare preventivă la acel moment şi nici imediat după ce au fost administrate probele esenţiale în cauză.
În fine, inculpaţii nu au antecedente penale, sunt implicaţi în activităţi licite de obţinere a veniturilor, au familii organizate cu care au legături strânse.
De asemenea, Curtea a constatat că în cauză nu a fost făcuta dovada necesităţii luării măsurii preventive în vederea asigurării unuia dintre scopurile prev. de art. 136 C. proc. pen.: pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată. Curtea a apreciat că procesul penal se poate desfăşura în bune condiţii şi cu inculpaţii în stare de libertate, soluţia contară, a lipsirii de libertate, fiind impusă de considerente excepţionale care nu se regăsesc şi nu au fost dovedite în prezenta cauză.
În raport de data de comitere a faptelor, de reacţia autorităţilor imediat după constatarea faptelor şi de cea a inculpaţilor după ce au luat la cunoştinţă de existenţa cercetărilor, ca şi de circumstanţele personale ale acestora, nu s-a putut aprecia că lăsarea în libertate a inculpaţilor la acest moment ar duce la o tulburare efectivă a ordinii publice şi nici că privarea de libertate a inculpaţilor este absolut necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul a luat in considerare şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 5 prag. 1 lit. c) din Convenţie, stabilita prin hotărârile Letellier şi Kemmache c. Franţei prin care se apreciază ca justificata lipsirea de libertate în cazul unor infracţiuni care prin gravitatea lor şi reacţia publicului faţă de săvârşirea lor suscită o reacţie negativa puternică din partea societăţii. S-a avut, deci, în vedere reacţia opiniei publice fata de lăsarea în libertate a inculpatului şi tulburările efective ale ordinii publice cauzate de o asemenea soluţie şi nu exclusiv modul în care a fost deja încălcată ordinea publică prin săvârşirea unei infracţiuni pentru care o persoana este cercetată, analizat prin prisma gravităţii şi naturii acesteia. În orice caz, acuzarea trebuia să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, iar privarea de libertate ar fi legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată.
Luând în considerare făptui că lipsirea de iibertate prin dispunerea măsurii arestării preventive este o măsura excepţionala care produce o ruptură de mediul familial şi profesional şi că nu există un interes public real care să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (cauzele Labita c. Italiei, Neumeister c. Austriei), procesul penal putându-se desfăşura în bune condiţii şi cu inculpaţii în stare de libertate, aşa cum s-a întâmplat de la momentul săvârşirii faptelor până în prezent, iar arestarea preventivă nu trebuie să reprezinte o executare anticipată a pedepsei închisorii, judecătorul a apreciat că asigurarea prezenţei inculpaţilor la procesul penal, necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, se poate realiza şi printr-o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, Înalta Curte apreciază că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică şi corespunzător motivată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu de la 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012), s-a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. privind arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A., şi s-a dispus luarea fată de inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile.
Ca temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deşi faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond în mod corect a constatat că din actele şi lucrările dosarului nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ce priveşte această din urmă condiţie, corect a reţinut instanţa de fond că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de pericol pentru ordinea publică, în practica sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ţine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura şi gravitatea faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului etc.
De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond că faptele care sunt imputate inculpaţilor sunt grave atât în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, cât şi de modalitatea concretă în care se reţine că acestea au fost săvârşite: prin acte repetate de executare, în care au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârşite cu implicarea unor persoane având cunoştinţe juridice şi investite cu autoritatea statului, care erau chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de foloase materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce, dar şi de contextul săvârşirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătoreşti). Din interpretarea dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 şi 4 din Convenţie, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de evaluare la aprecierea necesităţii luării măsurii arestării preventive, privarea de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv şi abstract pe gravitatea faptelor.
Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea faţă de incuipat a măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi luată doar atunci când instanţa constată insuficienţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte aprecieză că, propunerea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A., este neîntemeiată, pentru realizarea scopului procesului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., neimpunându-se luarea faţă de inculpaţi a unei măsuri preventive privative de libertate, fiind suficientă măsura neprivativă de libertate dispusă de instanţa de fond, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
În speţa dedusă judecăţii, pentru a se putea admite o atare cerere, s-a apreciat că este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispoziţie legală ce stă la baza fundamentării în drept a propunerii. S-a reţinut că, în cauză nu s-a dovedit existenţa nici unei probe prevăzută de lege sau a unui mijloc de probă care să formeze convingerea că cercetarea inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A. în stare de libertate ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, având în vedere data săvârşirii presupuselor fapte penale, respectiv în urmă cu doi ani.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1491 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 681 C. proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., în sensul că în cauză există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit faptele penale pentru care sunt cercetaţi, fiind, astfel, îndeplinită condiţia iniţială pentru luarea unei măsuri preventive, urmând ca aspectele referitoare la latura subiectivă a infracţiunilor să fie integral lămurite pe parcursul soluţionării cauzei. Cu privire la cea de-a doua cerinţă prevăzută de acelaşi text de lege - împrejurarea că ar exista probe în sensul că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publica — Înalta Curte consideră că se impun anumite considerente suplimentare.
Astfel, se reţine, în primul rând, că regula de bază a desfăşurării procesului penal, o reprezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, garantându-se astfel dreptul la libertate prevăzut de art. 23 din Constituţia României şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea unei masuri preventive ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
În fine, din ansamblul reglementării măsurii preventive a arestării unei persoane, instanţa de recurs reţine că aceasta trebuie să intervină ca o măsură procesuală excepţională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea strictă a cerinţelor de formă şi de fond impuse de lege şi numai în cazurile în care desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului.
Este indiscutabil că măsura arestării preventive nu trebuie să se confunde cu eventuala condamnare a inculpatului şi nu trebuie înţeleasă ca o sancţiune aplicată acestuia, întrucât altminteri ar fi serios deturnată de la scopul ei.
Aplicând toate aceste consideraţii teoretice la situaţia din speţă, Înalta Curte apreciază că luarea faţă de inculpaţi a măsurii arestării preventive nu se impune la acest moment, având în vedere că faptele imputabile au fost săvârşite în luna octombrie 2010, inculpaţii au fost monitorizaţi o lungă perioadă de timp, iar parchetul nu a solicitat luarea nici unei măsuri preventive până în luna octombrie 2012.
În această ordine de idei, se au în vedere atât circumstanţele personale ale inculpaţilor, cât şi împrejurările reale care ţin de periculozitatea faptei ce formează obiectul inculpării. Inculpaţii nu au antecedente penale, doi dintre ei au un loc de muncă stabil, au familie, şi realizează venituri. Prin urmare, chestiunea circumstanţelor personale se poziţionează în favoarea inculpaţilor.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată că existenţa probelor şi indiciilor temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, precum şi gravitatea faptelor, determinată de modul şi împrejurările în care se reţine că au le-au comis, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de împrejurarea că în presupusa activitate infracţională desfăşurată de recurenţi au fost implicate mai multe persoane, unele chemate să vegheze la respectarea legii, justifică menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă de instanţa de fond ca o garanţie a realizării în bune condiţii a scopului procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012).
Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2678/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 629/2012. Penal. Falsul în înscrisuri sub... → |
|---|
