ICCJ. Decizia nr. 629/2012. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 629/2012
Dosar nr. 7288/109/2006
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 24 februarie 2010, Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpatul B.G., la: un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost condamnată şi inculpata P.C.G., la: un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi a fost fixat termen de încercare de 6 ani, conform art. 862 C. pen.
S-au instituit în sarcina inculpaţilor măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută la lit. a), au fost obligaţi inculpaţii să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, în funcţie de programul fixat de acesta.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii, în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC V.C. SRL, prin administrator judiciar SC P.I. Piteşti şi BCR, sucursala Argeş, la plata sumei de 2.238.929,29 lei credit nerambursat, plus dobânzi, comisioane, cheltuieli de executare, până la data achitării integrale a debitului.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale SC V.C. SRL, dispus prin ordonanţa nr. 15/ S/P din 03 noiembrie 2006 şi a aplicat conform procesului verbal din 06 noiembrie 2006.
S-a dispus anularea ordinelor de plată false.
A fost obligat inculpatul B.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL, iar inculpata P.C.G., în solidar cu B.C.R., sucursala Argeş, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 2003 – 2005, SC V.C. SRL, al cărei administrator era inculpatul B.G., a contractat aproape permanent credite, în special de la B.R.D.G. Piteşti, pentru a derula activităţi comerciale cu produse petroliere.
În luna august 2005, inculpata P.C.G. era administrator cont clienţi la B.C.R., sucursala Piteşti şi, în această calitate, a confirmat prin semnarea, datarea şi ştampilarea ordinelor de plată, primirea şi acceptarea acestora, fără a verifica existenţa disponibilului în contul clientului, societatea comercială V.C. SRL
Astfel, înainte de debitarea contului clientului, aceasta a restituit exemplarul 2 vernil emitentului, certificând astfel, în mod nereal, existenţa disponibilului în cont, pentru executarea ordinelor de plată respective; deşi a acceptat ordinele de plată, nu le-a executat, neefectuând introducerea datelor în sistemul informatic propriu al B.C.R., de unde acestea urmau să fie validate şi preluate în sistemul R., pentru efectuarea transferului în contul beneficiarului deschis la B.R.D.; nu a respectat circuitul documentelor, respectiv păstrarea şi arhivarea ordinelor de plată; nu a monitorizat contul clientului SC V.C. SRL, în sensul de a utiliza eventualele încasări ale acestuia pentru acoperirea ordinelor de plată în cauză, acceptate la plată.
Prin aplicarea ştampilei, semnăturii şi datei, administratorul de cont P.C.G. a confirma valabilitatea O.P., iar banca s-a obligat să execute serviciul de a transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în acestea, la termenele şi în condiţiile impuse de emitent.
Deşi Normele metodologice nr. 10/2000 ale B.C.R. prevăd că acceptarea se face după verificarea existenţei disponibilului în contul plătitorului, iar restituirea către emitent a exemplarului vernil face dovada plăţii, inculpata nu şi-a îndeplinit o serie de obligaţii, ce-i reveneau potrivit fişei postului şi normelor şi instrucţiunilor bancare în vigoare în luna august 2005.
Expertiza judiciară financiar contabilă efectuată pe parcursul urmăririi penale a evidenţiat că exemplarele vernil ale O.P. ştampilate la B.C.R. aveau o anumită dată, iar cele albe, operate în contul SC V.C. SRL purtau o dată ulterioară, existând între ele o diferenţă de 1-5 zile.
Recunoaşterea iniţială a inculpatei a fost retractată, aceasta susţinând că nu ştie cine a operat O.P., că semnătura nu-i aparţine, că ştampila seamănă cu cea pe care o avea în dotare, dar probabil că a folosit-o fără drept o altă persoană; totuşi, a recunoscut că semnătura de pe O.P. nr. 1617/2005 şi 1684/2005 îi aparţine.
În perioada 01 februarie – 15 august 2005, SC V.C. SRL, a luat 111 credite pe termen scurt, iar toate ordinele de plată cu care au fost garantate au fost semnate, ştampilate şi operate la B.C.R. de către inculpata P.C.G. Absolut în toate cazurile, exemplarul vernil, cu care inculpatul B.G. lua credite de descoperit de cont de la B.R.D., sunt nedatate de acesta la completare, dar sunt datate cu datiera, semnate şi ştampilate de inculpată şi toate exemplarele albe ale acestora sunt operate la B.C.R. cu întârzieri de 1-5 zile.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpaţii B.G. şi P.C.G. şi partea responsabilă civilmente, B.C.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea.
Procurorul a critica sentinţa pentru următoarele critici: 1) greşita aplicare a pedepselor pentru faptele de înşelăciune şi de complicitate la înşelăciune, în modalitatea prevăzută de alin. (1), (2), (3) şi (5) ale art. 215 C. pen., acestea fiind în alte limite decât cele prevăzute de lege; 2) greşita aplicare a dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., în sensul că nu s-au menţionat în dispozitiv actele false care urmează a fi anulate; 3) nu s-au respectat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 241/2005, privind trimiterea unei copii după hotărâre la registrul comerţului şi 4) pedepsele au fost greşit individualizate, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
La rândul său, B.C.R. SA a formulat următoarele critici: 1) greşita aplicare a legii, prin admiterea cererii de acordare a despăgubirilor civile, formulată de B.R.D.G. Piteşti, cum şi prin obligarea apelantei la plata acestor despăgubiri; 2) situaţia de fapt nu a fost corect stabilită.
Apelanţii – inculpaţi au criticat hotărârea sub aspectul condamnărilor pronunţate, susţinându-şi nevinovăţia şi solicitând a fi achitaţi, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (în ce-l priveşte pe inculpatul B.G.) şi, respectiv, în temeiul art. 10 lit. a) şi lit. b), în ce o priveşte pe coinculpată.
Astfel, aceasta din urmă a precizat că faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală, ea respectând întocmai dispoziţiile legale în materie comercial bancară şi penală, iar în privinţa ordinului de plată dat necondiţionat de inculpatul B.G., consideră că acesta reprezintă doar nerespectarea, sau respectarea cu întârziere a obligaţiilor de serviciu, fiind sancţionată doar de legea comercială.
Instanţa de apel a apreciat că doar apelul declarat de procuror este fondat, sub toate aspectele, respectiv individualizarea pedepselor, menţinerea actelor ce urmează a fi anulate, aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005.
Sub aspectul individualizării pedepsei a constatat nerespectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., care în cazul infracţiunii de consecinţe deosebit de grave prevăd posibilitatea reducerii pedepsei cel mult până la o treime din minimul special, situaţie în care aplicarea art. 861 C. pen., nu ar putea fi făcută fără încălcarea alin. (2) al acestui articol, referitor la pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni.
Solicitările inculpaţilor de achitare nu au fost apreciate, ca întemeiate, din analiza amplă a probelor administrate rezultând fără dubiu vinovăţia acestora în săvârşirea faptelor pentru care prima instanţă a dispus condamnarea.
De asemenea, s-au apreciat ca nefondate criticile formulate de partea responsabilă civilmente, atât sub aspectul calităţii sale de comitent, cât şi sub aspectul calităţii de parte civilă a B.R.D.G. Piteşti, sucursala Argeş.
În consecinţă, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 105/ A din 2 decembrie 2010, a admis apelul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 71 din data de 24 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în dosarul nr. 7288/109/2006.
A desfiinţat în parte sentinţa penală sus-menţionată.
A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor B.G. şi P.C.G., în pedepsele componente.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., faţă de ambii inculpaţi, cu toate consecinţele.
A majorat pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la câte 3 ani închisoare, la câte 4 ani închisoare, reţinând art. 74 şi art. 76 C. pen.
A redus pedepsele de câte un an închisoare aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. şi respectiv art. 291 C. pen., la câte 2 luni închisoare, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea ordinelor de plată falsificate, respectiv ordinele cu numerele: 1621 şi 1622 din 15 august 2005; 1682 şi 1684 din 16 august 2005; 1741 şi 1742 din 17 august 2005.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a stabilit ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie a acesteia să se comunice la Registrul Comerţului.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.G. şi P.C.G. şi de partea responsabilă civilmente, B.C.R. SA
A obligat pe apelantul – inculpat B.G. la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu parţial al avocatului din oficiu, iar pe ceilalţi apelanţi la câte 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, inculpaţii B.G. şi P.C.G. şi partea responsabilă civilmente B.C.R. SA Bucureşti.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Inculpatul B.G. a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., solicitând în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni susţinând că acestora le lipseşte latura subiectivă întrucât a fost un simplu executant al numiţilor N.R. şi al lui P.I. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Inculpata P.C.G. a invocat următoarele cazuri de casare:
1) art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., constând în aceea că decizia atacată nu cuprinde motivele de respingere a criticilor formulate de inculpată în apel:
2) art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., greşita respingere a probei cu expertiza tehnică de specialitate financiară bancară şi IT;
3) art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Se susţine că nu se poate reţine în sarcina inculpatei semnarea şi ştampilarea în fals a ordinelor de plată ci, cel mult, neexecutarea ordinului de plată, iar sancţiunea pentru o astfel de faptă nu poate fi decât de natură comercială;
4) art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică;
5) art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., având în vedere că faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii au fost săvârşite în luna august 2005, când erau în vigoare regulamentul 2/2005 al B.N.R., respectiv sistemul electronic de plăţi R.;
6) art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt, constatându-se că ordinele de plată au fost executate.
De asemenea, este criticată soluţionarea laturii civile a cauzei de inculpata P.C.G. şi partea responsabilă civilmente B.C.R. întrucât instanţa nu s-a pronunţat pe excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii constituirii de parte civilă a B.R.D. – G.S.G. şi, pe de altă parte, dacă se trece peste această excepţie, solicitarea de despăgubiri este nefondată.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată atât prin prisma cazurilor de casare invocate de recurenţi, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază, ca întemeiate, doar criticile invocate de parchet sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi şi ca nefondate celelalte critici formulate în cauză.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata P.C.G., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat sub toate aspectele invocate.
1) Prima critică ce vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., nu este justificată întrucât în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel se regăsesc motivele pentru care s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpată, instanţa procedând la o judicioasă analiză a materialului probator administrat în baza căruia a argumentat menţinerea sentinţei de fond, de condamnare a inculpatei pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată, ca legală şi temeinică.
2) Nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nu este incident în cauză, întrucât textul evocat are în vedere nepronunţarea instanţei asupra unei probe sau cereri esenţiale, or chiar inculpata arată în motivarea scrisă a recursului că este nemulţumită de respingerea unei probe pe care a formulat-o, respectiv proba cu expertiza tehnică de specialitate bancară şi IT.
3) În dezvoltarea motivelor de recurs raportat la cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., chiar dacă aceste sunt tratate separat, Înalta Curte constată că, în fond, inculpata formulează aceeaşi critică privind greşita condamnare pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, argumentând că faptele au fost săvârşite în luna august 2005, când era în vigoare Regulamentul nr. 2/2005 al B.N.R. privind O.P. În aceste condiţii se susţine că nici latura obiectivă şi nici latura subiectivă a celor două infracţiuni nu se regăsesc în cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că cele 4 cazuri de casare indicate converg, practic, într-o singură solicitare, aceea de achitare a inculpatei în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., ceea ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
De altfel, pct. 13 indicat de inculpată cuprinde referire la elementele constitutive ale infracţiunii, pct. 17, deşi formulat ca un motiv de casare distinct, nu este concretizat în nici o altă încadrare juridică dată faptelor, iar pct. 172 şi 18 C. proc. pen., evidenţiază, de asemenea, analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor.
În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod corect, în raport de situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate, s-a constatat că inculpata se face vinovată de comiterea celor două infracţiuni, respectiv cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, există la dosar dovezi în sensul că, la data de 13 decembrie 2001, numitul P.J. a înmatriculat la O.R.C., sub nr. J.3/712/2001, SC V.C. SRL, cu sediul în comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş, acesta având calitatea de asociat unic şi de administrator, iar prin actul adiţional nr. 2449 din 14 mai 2003 sus-numitul a cesionat 99,98 % din părţile sociale inculpatului B.G.
Societatea a avut ca obiect principal de activitate comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, derulând în fapt numai astfel de activităţi.
Deşi în documentele societăţii figurează numitul P.J. în calitate de administrator, activităţile comerciale au fost desfăşurate de inculpatul B.G., care era împuternicit pe toate conturile bancare deschise pentru societatea comercială şi care opera transferurile de bani.
Mai rezultă din actele aflate la dosar că, la data de 17 martie 2005, între societate şi B.R.D. s-a încheiat documentul intitulat „acord - cadru nr. 225”, în baza căruia firma a beneficiat în anul 2005 de credite pe termen scurt, denumite şi credite de descoperit tehnic de cont sau credite pe descoperit la cont temporar, în valoare totală de 488.163.140.000 lei vechi, fiind restituite în totalitate sumele împrumutate până la data de 15 august 2005.
În baza acordului menţionat, în perioada 15 - 18 august 2005 SC V.C. SRL a solicitat şi obţinut credite, după cum urmează: prin cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub nr. 11293 din 15 august 2005, s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar în valoare de 949.000 lei, pentru o perioadă de 4 zile; creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plată nr. 1622, pentru suma de 470.000 lei şi 1621, pentru suma de 480.000 lei, pe care inculpatul B.G. nu a înscris data emiterii, dar care au fost datate cu datiera „15 august 2005”, semnate şi ştampilate la B.C.R. de către inculpata P.C.G., în calitate de administrator de cont al SC V.C. SRL
A doua zi, prin cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub nr. 11347 din 16 august 2005, s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar în valoare de 949.000 lei, pe o perioadă de 4 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plată cu nr. 1682, pentru suma de 470.000 lei, şi 1684, pentru suma de 480.000 lei, pe care inculpatul B.G. nu a înscris data emiterii, dar care au fost datate cu datiera, semnate şi ştampilate la B.C.R. tot de către inculpata P.C.G.
La data de 18 august 20056, prin cererea prin cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub nr. 11400 din 18 august 2005, s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar în valoare de 879.000 lei, pe o perioadă de 6 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plată cu nr. 1742, pentru suma de 450.000 lei şi 1741, pentru suma de 430.000 lei, pe care inculpatul B.G. nu a înscris data emiterii, dar care au fost datate, semnate şi ştampilate la B.C.R. de către coinculpată.
Prin semnarea şi aplicarea ştampilei administratorului de cont P.C.G., la rubrica primire/acceptare pe O.P., potrivit regulamentului nr. 2 din 23 februarie 2005, art. 2 pct. 13 şi restituirea exemplarelor 2 (vernil) emitentului, semnate şl ştampilate, se confirmă că aceste O.P. au fost executate de către unitatea receptoare, aşa cum rezultă şi din art. 275 al n.m. 10/2003 (front-office) ale B.C.R., confirmând totodată existenta disponibilului în contul V.C. SRL, pentru executarea ordinelor de plată în cauză.
Potrivit art. 13 din Regulamentului B.N.R. nr. 2/2005 „un ordin de plat ă recepţionat îşi încetează efectele dacă nu este nici acceptat nici refuzat, până la sfârşitul celei de-a doua zile bancare, următoare momentului recepţiei inclusiv.”
Aceast ă reglementare se aplică pentru ordinele de plată recepţionate, recepţia fiind procedura prin care o instituţie de credit recunoaşte că a primit spre autentificare, acceptare şi executare, un ordin de plată.
În cazul nostru, prin semnarea şi ştampilarea de către administratorul de ghişeu a ordinelor de plată respective şi restituirea exemplarului 2 (vernil) emitentului, s-a depăşit momentul recepţiei, fiind practic acceptate de către B.C.R.
Prin urmare, obliga ţia B.C.R. (respectiv a inculpatei P.C.G.) faţă de emitent şi faţă de unitatea destinatară B.R.D. – G.S.G., din momentul ACCEPTĂRII ordinelor de plată în cauză (prin aplicarea semnăturii, ştampilei şi datei) era de a transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în acestea din contul plătitorului deschis la B.C.R. în contul beneficiarului deschis la B.R.D. – G.S.G.
Dup ă implementarea sistemului de plăţi R. s-au utilizat în continuare ordinele de plată pe suport hârtie, în formatul celor care fac obiectul dosarului, INSTRUCŢIUNEA nr. 5 din 23 februarie 2005 a B.N.R. privind ordinul de plată nefiind abrogată la momentul august 2005 şi, nici în prezent.
Ordinele de plat ă pe suport de hârtie s-au folosit în continuare şi se folosesc şi în prezent, în paralel cu instrucţiunile de plată date în cadrul unor sisteme electronice de plăţi, ele fiind reglementate şi în prezent de Regulamentul nr. 2/2005 al B.N.R. Sistemul R. priveşte transferul electronic de fonduri între participan ţii la sistem (bănci comerciale, B.N.R.) şi nu instrucţiunile de plată, ca modalitate de prezentare, autentificare, verificare şl acceptare de unitatea bancară receptoare.
Norma Cadru nr. 15 a B.N.R. din 19 august 1994 (actualizat ă) privind ordinul de plată pe suport de hârtie, separă şi defineşte în mod diferit momentul RECEPŢIEI de cel al ACCEPTĂRII.
Astfel: ZIUA RECEP ŢIEI este ziua bancară la care societatea bancară recunoaşte şi contrasemnează pe un act care rămâne la emitent, că a efectuat RECEPŢIA.
Conform art. 2 pct. 12 din Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 „RECEP ŢIA este procedura prin care o instituţie recunoaşte că a primit un ordin de plată în vederea verificării autenticităţii acestuia printr-o procedură de securitate, a acceptării şi executării ordinului de plată”.
ZIUA ACCEPT ĂRII este ZIUA BANCARĂ pe care societatea bancară o consemnează pe OP ca probă că a efectuat ACCEPTAREA.
Conform art. 2 pct. 12 din Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 „ACCEPTAREA este procedura prin care o institu ţie recunoaşte ca valabil un ordin de plată recepţionat în vederea executării, obligându-se să execute serviciul de a transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în ordinul de plată, la termenele şi în condiţiile dispuse de emitent prin ordinul de plată respectiv”.
Cele dou ă momente, RECEPŢIE şi ACCEPTARE, pot fi separate unul de celălalt sau pot coincide.
În cazul în care banca recepţionează un ordin de plată, dar nu l-a acceptat, menţiunea „ACCEPTARE” de pe acesta trebuia anulată, separându-se „recepţia” de momentul „acceptării”.
În cazul în care menţiunea ACCEPTARE de pe ordinul de plată nu a fost anulată, momentul „primirii” coincide cu cel al „acceptării” şi trebuie executat potrivit definiţiei ACCEPTĂRII, reglementată de art. 2 pct. 13 din Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005.
În această din urmă situaţie se regăsesc şi ordinele de plată care au fost primite şi acceptate de către B.C.R. prin aplicarea ştampilei, semnăturii şi datei de către administratorul de cont P.C.G., care astfel a confirmat că ordinele de plată respective sunt valabile şi s-a obligat să execute serviciul de a transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în acestea, la termenele şi în condiţiile dispuse de emitent.
Mai mult, Normele Metodologice nr. 10/ al B.C.R. privind opera ţiunile de ghişeu (front-office), în capitolul 5.4, ordinul de plată, la art. 260, lit. g) face precizarea că „acceptarea este procedura prin care unitatea bancară recunoaşte valabilitatea ordinului de plată şi se obligă să transfere fondurile băneşti după verificarea existentei disponibilului în contul plătitorului, cel puţin la nivelul ordinului de plată acceptat la termenele şi în condiţiile dispuse de emitentul ordinului de plată. Administratorul decont/client verifică şi acceptă ordinele de plată întocmite corect şi complet”.
Totodat ă, potrivit art. 277 din N.M. 10/2003 ale B.C.R. „dacă plătitorul nu are disponibil în cont sau nu sunt îndeplinite condiţiile pentru autentificare / acceptare, ORDINELE DE PLATĂ SE RESTITUIE”.
Accept ând cele 6 ordine de plată ce fac obiectul cauzei, prin semnătura şi ştampila administratorului de cont P.C.G., s-a atestat astfel existenţa disponibilităţilor băneşti în contul emitentului (V.C. SRL), deoarece norma B.C.R. de front-office precizează că acceptarea se face „după verificarea existenţei disponibilului în contul plătitorului”.
Inculpata cunoştea foarte bine că exemplarul verde urma să fie ataşat cererilor de creditare depuse de inculpatul B.G., demonstrând astfel netemeinicia susţinerilor formulate de aceasta în apărare, potrivit cărora înmânarea exemplarului verde al ordinului de plată cu menţiuni care nu corespund adevărului nu ar avea vreo conotaţie penală, de vreme ce ordinele de plată, conform art. 13 din Regulamentul nr. 2/2005 şi-ar fi încetat efectele până la sfârşitul celei de-a doua zile bancare următoare momentului recepţiei.
Aşa cum s-a arătat, ordinele de plată au fost acceptate de către B.C.R., sucursala Argeş, prin semnarea acestora şi prin aplicarea ştampilei de către administratorul de cont, iar art. 13 nu are în vedere ordinele de plată acceptate.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că faptele inculpatei P.C.G., administrator de cont al SC V.C. SRL la B.C.R., sucursala Argeş, de a semna, data cu datiera, ştampila cu ştampila B.C.R., spre a dovedi că au fost acceptate şi executate, în sensul că a fost debitat contul plătitorului cu suma înscrisă pe el, 6 ordine de plată şi de a înmâna exemplarul verde al acestora inculpatului B.G., pentru a obţine ilegal credite pe termen scurt, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Înţelegerea dintre cei doi inculpaţi a fost dovedită şi de faptul că tatăl inculpatei M.G. a fost încadrat la SC V.C. SRL, de unde primea salariu, deşi nu a prestat nicio activitate în firmă, astfel cum rezultă din declaraţia martorului P.J.
În acelaşi context, Înalta Curte constată că nici recursul declarat de inculpatul B.G., care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.) nu este întemeiat.
Făcând trimitere la argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect, că, folosind înscrisurile false în obţinerea creditelor, inculpatul a săvârşit infracţiunile de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen. şi înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ambele în formă continuată.
În mod corect s-a constatat că activitatea de înşelăciune realizată de inculpatul B.G. nu ar fi fost posibilă fără complicitatea inculpatei P.C.G.
De altfel, inculpatul B.G. nici nu a contestat realitatea obiectivă a faptelor, afirmând însă că în plan subiectiv acesta nu a avut intenţia de a înşela deoarece a fost un simplu executant al lui N.R. şi P.J.
Apărarea nu poate fi reţinută deoarece prin actul adiţional nr. 2449 din 14 mai 2003 P.J. a cesionat 99,98 % din părţile sociale ale SC V.C. SRL inculpatului B.G., iar declaraţiile martorilor P.J., A.M.A. şi N.R. confirmă că activităţile comerciale au fost desfăşurate de inculpatul B.G.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, atât inculpata P.C.G., cât şi partea responsabilă civilmente B.C.R. SA Bucureşti formulează critici comune, pe care Înalta Curte le apreciază, ca nefondate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Se constată că B.R.D.G. Piteşti a formulat la data de 20 iunie 2006 „cerere de constituire ca parte civilă”, dată la care cauza se afla în cursul urmăririi penale, astfel că în mod corect ambele instanţe (fond şi apel) au reţinut respectarea art. 15 C. proc. pen., respingând excepţia tardivităţii cererii de constituire ca parte civilă.
Nici cea de a doua excepţie, privind lipsa capacităţii funcţionale a B.R.D.G. Piteşti de a formula o cerere de constituire ca parte civilă nu poate fi reţinută.
Din actele dosarului rezultă că la data de 16 iunie 2006 B.R.D. – G.S.G. România prin Comitetul de direcţie a aprobat „constituirea B.R.D. ca parte civilă în procesul penal având ca obiect judecarea persoanelor culpabile de prejudiciul înregistrat de G. Piteşti, cu ocazia acordării creditelor de descoperire de cont tehnic Societăţii V.C. SRL.
De asemenea, prin circulara Decizia nr. 980 din 19 iunie 2006, înregistrată la B.R.D.G. Piteşti sub nr. 8372 din 19 iunie 2006, B.R.D. - G.S.G. a mandatat G. Piteşti de a proceda la aplicarea hotărârii Comitetului de Direcţie, respectiv de a comunica organelor penale faptul că banca înţelege să se constituie parte civilă, ceea ce s-a şi realizat, aşa cum s-a arătat, la data de 20 iunie 2006.
Ambele excepţii au fost analizate şi corect respinse de instanţa de fond, soluţie menţinută şi în apel, astfel că nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., critica formulată de inculpata P.C.G. şi partea responsabilă civilmente nu poate fi primită.
Cât priveşte întinderea despăgubirilor, acestea au fost corect calculate, respectiv s-a avut în vedere creditul nerambursat, care se ridică la suma de 2.238.929,29 lei, la care s-au adăugat dobânzile, comisioanele şi cheltuielilor de executare până la data achitării integrale a debitului.
Hotărârea pronunţată în apel mai este criticată sub un ultim aspect, acela al individualizării pedepselor, atât în recursul declarat de parchet, cât şi în critica subsidiară formulată de inculpatul B.G. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Înalta Curte reţine ca fiind fondată doar critica formulată de parchet, în sensul majorării pedepselor şi nu în cel al reducerii lor, astfel cum solicită inculpatul B.G.
Instanţa are în vedere doar în parte argumentele invocate de procuror, în sensul că apreciază că se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpaţilor, care nu au antecedente penale şi nu au fost cunoscuţi cu manifestări antisociale anterior săvârşirii faptelor.
În acelaşi timp, se consideră că acestor circumstanţe li s-a dat o eficienţă prea mare, limitele până la care au fost reduse pedepsele aplicate inculpaţilor pentru înşelăciune nefiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei, prejudiciului creat, împrejurării că acesta nu a fost nici măcar în parte acoperit.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi va casa în parte decizia recurată.
Rejudecând, se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor.
Se vor majora pedepsele principale aplicate de la 4 ani la 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) C. pen., în cazul inculpatului B.G. şi de la 4 ani la 6 ani închisoare pentru art. 26 C. pen., raportat la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) C. pen., în cazul inculpatei P.C.G.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul B.G. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară, iar inculpata P.C.G. va executa pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară.
Pentru ambii inculpaţi se va face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi P.C.G. şi de partea responsabilă civilmente B.C.R. SA Bucureşti, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., incluzând şi onorariul avocatului din oficiu pentru inculpaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 105/ A din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală recurată şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei P.C.G. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatei şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatei P.C.G. pedeapsa accesorie a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi P.C.G. şi de partea responsabilă civilmente B.C.R. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi B.G. şi P.C.G. la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente B.C.R. SA Bucureşti la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3728/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4205/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
