ICCJ. Decizia nr. 1061/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1061/2013

Dosar nr. 4543/1/2012

Şedinţa publică din 27 martie 2013

Asupra contestaţiei de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 2064 din 13 iunie 2012 pronunţată în dosarul 5671.1/30/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 13 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a casat în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiş şi, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul L.N.I. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale. A respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva aceleiaşi decizii penale şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor criticate.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 507/PI din 15 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 5671/30/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.N.I., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de părţile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC G.M. SRL, SC P.P. SRL, SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), SC A.I. SRL, în:

- infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de părţile civile SC T.C. SRL şi SC G.M. SRL;

- infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de părţile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL şi

- infracţiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil prevederile de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen., faţă de părţile civile SC E.T.M. SRL şi SC A.I. SRL, în cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi aceea de a se reţine că există câte o infracţiune de înşelăciune în formă continuată, faţă de fiecare parte civilă, faţă de care s-au emis mai multe file cec sau mai multe bilete la ordin, şi că toate aceste fapte sunt în concurs real.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul L.N.I. a fost condamnat la: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faţă de părţile civile SC T.C. SRL şi SC G.M. SRL.

În baza art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faţă de părţile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), constatând prescrisă răspunderea penală în baza art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen. pe durata prăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv din perioada 12 martie 2003-29 octombrie 2003.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor acte: 9 bucăţi cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timişoara pentru beneficiarul parte civilă SC T.C. SRL Timişoara, în valoare totală de 461.960.422 ROL, având seriile X1 până la X2 inclusiv şi respectiv X3; X4 şi X5; 6 bucăţi cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timişoara pentru beneficiarul parte civilă SC E.T.M. SRL Timişoara în valoare totală de 141.123.305 ROL, având seriile X6 până la X7 inclusiv şi respectiv X8 şi X9; 1 bucată cec seria X10 emis de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timişoara pentru beneficiarul parte civilă SC A.I. SRL Arad pentru suma totală de 54.955.152 ROL; 5 bucăţi cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timişoara, în valoare totală de 1.300.000.000 ROL şi a 2 bucăţi cecuri emise de inculpat prin SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.300.000.000 ROL pentru beneficiarul parte civilă SC A.O. SRL Timişoara (în prezent SC P.O.C. SRLTimişoara), având seriile: X11 până la X12 inclusiv şi respectiv X13 şi X14; 1 bucată cec seria X15 emis de inculpat prin SC A.F. SA Bozovici, către beneficiarul parte civilă SC P.P. SRL Timişoara pentru suma de 377.208.900 lei; 3 bucăţi bilete la ordin emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timişoara, la data de 16 aprilie 2002 pentru beneficiarul parte civilă SC G.M. SRL Periam în valoare totală de 150.000.000 ROL.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul în solidar cu partea responsabil civilmente SC L.N.I.T. SRL Timişoara a fost obligat să plătească despăgubiri civile: părţii civile SC P.P. SRL, contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 152.562.648 ROL şi penalităţi contractuale de 1% pe zi întârziere pentru neplata acestei sume calculate de la data scadenţei până la data plăţii şi care vor fi actualizate la data plăţii efective; părţii civile SC T.C. SRL Timişoara, contravaloarea mărfurilor neachitate în suma de 204.654.936 ROL şi majorări de întârziere a plăţii de 5% pe zi de la data scadenţei până la data plăţii şi care vor fi actualizate la data plăţii efective; SC E.T.M. SRL Timişoara, contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 141.123.305 ROL şi 114.692.028 ROL penalităţi de întârziere contractuale; părţii civile SC G.M. SRL contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 50.435.042 ROL şi respinge în rest pretenţiile acestor părţi civile ca neîntemeiate.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., s-au respins ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) şi SC A.I. SRL.

În baza art. 166 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului luată prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din 12 martie 2003 privind un nr. de 51.974 acţiuni deţinute de inculpat la partea responsabilă civilmente SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.229.350.000 ROL, rămase în custodia inculpatului L.N.I. şi atrage atenţia acestuia la prevederile art. 244 alin. (2) C. pen. privind sustragerea de sub sechestru.

În baza art. 163 C. proc. pen. s-a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului L.N.I. până la concurenţa sumei de 3.000.000.000 ROL şi a respins cererea pentru înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea părţii responsabile civilmente SC L.N.I. SRL Timişoara, formulată de partea civilă SC T.C. SRL.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive către O.R.C. Timiş şi O.R.C. Caraş-Severin, pentru a se face cuvenitele menţiuni.

Prima instanţă a reţinut că, într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 943/PI din 22 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7440/P/2003, în baza art. 215 alin. (1)-alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.N.I. la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, apreciindu-se că, faptele reţinute în sarcina inculpatului, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Împotriva acestei prime hotărâri a instanţei de fond au declarat apel inculpatul L.N.I. şi partea civilă SC P.O.C. SRL Timişoara.

Prin decizia penală nr. 106/A din 16 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 306/P/2005 au fost respinse apelurile declarate în cauză ca fiind nefondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părţile responsabile civilmente SC L.N.I.T. SRL, SC A.F. SA Bozovici, partea civilă SC P.P. SRL şi inculpatul L.N.I. Prin decizia penală nr. 4210 din 8 iulie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 2209/2005, au fost admise recursurile declarate, a fost casată decizia atacată şi sentinţa penală nr. 943 din 22 noiembrie 2004 a Tribunalului Timiş, sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile şi a laturii penale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.N.I. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, urmând a se stabili dacă este greşită încadrarea în drept a faptelor săvârşite împotriva SC T.C. SRL şi SC G.M. SRL în sensul că este vorba de un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. în concurs cu art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. şi nu de o infracţiune continuată prevăzută de art. 1-art. 5 C. pen. cum a reţinut prima instanţă, cu privire la SC A.O. SRL în prezent SC P.O.C. SRL Timişoara, s-a dispus completarea probaţiunii, prin audierea martorilor R.P. şi P.C. pentru a se stabili în ce condiţii au fost completate cecurile, dacă banii au fost predaţi efectiv şi la ce se referă înscrisul, convenţie, dacă încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 215 alin. (1)-alin. (5) C. pen. sau cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, stabilindu-se şi ca instanţa să se pronunţe cu privire la acţiunea civilă formulată de SC P.P. SRL şi asupra căreia instanţele nu s-au pronunţat, precizându-se că instanţa de rejudecare va avea în vedere şi celelalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate, menţinând în rest dispoziţiile hotărârilor atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 3 aprilie 2006 sub Dosar nr. 4061/2006, care a primit număr nou, respectiv Dosar nr. 5671/30/2006.

Pentru a pronunţa sentinţa penală 507 din 15 octombrie 2007, prin examinarea întregului probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale, respectiv declaraţiile inculpatului, ale martorilor audiaţi în timpul urmăririi penale şi în faţa instanţei, expertiza contabilă completată, actele aflate în dosarul de urmărire penală, cecuri, bilete la ordin, convenţii, fişa de cazier, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriu instanţa a fost sesizată cu privire la săvârşirea de către inculpatul L.N.I., a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de părţile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC G.M. SRL, SC P.P. SRL, SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) şi SC A.I. SRL, deşi modalităţile de săvârşire au fost diferite deoarece inculpatul a emis atât cecuri fără acoperire cât şi bilete la ordin fără a exista acoperire în cont, situaţie în care, instanţa a arătat că nu se putea reţine forma continuată a infracţiunii, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., acţiunile inculpatului neprezentând fiecare în parte aceleaşi infracţiuni.

Prin actele depuse, expertiza contabilă şi declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, instanţa a reţinut că s-a dovedit că inculpatul a emis 4 bilete la ordin în valoare de 62.400.744 ROL şi 9 file cec, refuzate la plată, producând un prejudiciu total de 478.534.620 ROL părţii civile SC T.C. SRL din care o parte a fost recuperat, iar în raporturile comerciale cu SC G.M. SRL inculpatul a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 150.000.000 ROL, din care s-a recuperat prin bani şi prin compensări suma de 100.000.000 ROL.

Din declaraţiile martorilor W.G., T.R.I. şi S.G. şi menţinute în primul ciclu procesual a rezultat că atât emiterea biletelor la ordin cât şi cea a cecurilor emise de inculpat nu au constituit mijloace de garanţie pentru plata viitoare a preţului, ci au constituit modalitatea de plată convenită de părţi, aceşti reprezentanţi ai SC T.C. SRL neavând cunoştinţă de eventualele probleme financiare ale societăţilor reprezentate de inculpat, iar din declaraţia martorului D.S., menţinută în faţa instanţei, în primul ciclu procesual din Dosarul nr. 7440/P/2003, a rezultat că cele 3 bilete la ordin emise de inculpat pentru SC G.M. SRL nu au constituit o garanţie pentru plata preţului mărfii livrată, ci un mijloc de plată, de aceea au şi fost introduse în bancă la plată şi martorul nu avea cunoştinţă de eventuale probleme financiare ale SC L.N.I.T. SRL, părţile derulând relaţii comerciale de mai multe miliarde ROL.

Inculpatul a recunoscut emiterea cecurilor şi a biletelor la ordin, dar a susţinut că acestea au avut scopul de a garanta plata sumelor pentru care au fost emise, plata urmând a se face prin diferite modalităţi, dar această afirmaţie a inculpatului nu se coroborează cu alte probe, fiind contrazisă de declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus, iar împrejurarea că inculpatul a încercat în timpul urmăririi penale să achite parte din debitele create celor două societăţi, prin plata unor sume de bani direct sau prin compensări, au făcut doar dovada că inculpatul a dorit diminuarea prejudiciilor create părţilor civile prin infracţiuni.

În perioada 11 iulie 2002-28 iulie 2002, inculpatul a emis, în calitate de reprezentant al SC L.N.I.T. SRL, 9 cecuri, acestea fiind instrumente de plată a preţului mărfii achiziţionate de la SC T.C. SRL, 6 cecuri fiind refuzate la plată deoarece la data emiterii lor societatea emitentă se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri şi 3 cecuri refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont, intenţia inculpatului de a înşela societatea fiind dovedită, astfel încât, prima instanţă a constatat că faptele acestuia constituie infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că, în datele de 5 iunie 2002 şi 7 iunie 2002, inculpatul a emis aceleiaşi societăţi 4 bilete la ordin pentru plata preţului mărfii, dar acestea au fost refuzate la plată datorită lipsei de disponibil în cont, scopul fiind acela de a induce în eroare SC T.C. SRL pentru încheierea convenţiei şi livrarea mărfii şi a convinge pe reprezentanţii acesteia de seriozitatea părţilor şi a convenţiei, deoarece la aceea dată reprezentanţii părţii civile nu aveau cunoştinţă de problemele financiare ale societăţii reprezentate de inculpat, declarând că biletele la ordin nu au avut caracterul de garanţie pentru o plată viitoare a preţului, ci prin acestea s-a efectuat plata, astfel că, instanţa a constatat că faptele inculpatului au fost săvârşite cu intenţia de a înşela şi constituie infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.

În data de 16 aprilie 2002 inculpatul, în calitate de reprezentant legal al societăţii SC L.N.I.T. SRL, a emis 3 bilete la ordin în valoare totală de 150.000.000 ROL pentru plata făinii şi a tărâţei achiziţionată de la SC G.M. SRL, până în luna martie 2002 inclusiv, reprezentantul părţii civile neavând cunoştinţă de eventualele probleme financiare ale inculpatului, biletele la ordin nu au constituit garanţie pentru plata preţului, dar după emitere, inculpatul nu a mai asigurat în bancă proviziile necesare decontării acestora, iar prin aceasta a cauzat cu ştiinţă prejudiciu acestei părţi, prin emiterea biletelor la ordin s-a creat aparenţa de seriozitate a societăţii reprezentate de inculpat, inducându-se în eroare partea civilă la încheierea contractului, faptă care instanţa a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., considerându-se ca fiind greşită încadrarea din rechizitoriu care reţine infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 1-art. 5 C. pen.

De asemenea, prima instanţă a constatat că inculpatul, în calitate de reprezentant al societăţii SC L.N.I.T. SRL, a emis 7 cecuri, datele emiterii acestora fiind între 12 iulie 2002 şi 20 iulie 2002, în valoare totală de 141.123.305 ROL pentru plata cantităţii de marfă livrată de SC E.T.M. SRL, deşi se afla în interdicţie de a emite cecuri în perioada 15 iulie 2002-23 iulie 2003, aşa cum rezultă din adresa Băncii Naţionale a României, iar din declaraţiile martorei H.D.V., asociat unic al SC E.T.M. SRL, date în timpul urmăririi penale şi menţinute în instanţă, a rezultat că la data emiterii cecurilor şi a preluării acestora, nu a avut cunoştinţă de situaţia precară financiară a societăţii inculpatului, filele cec fiind instrumente de plată, aşa cum au convenit părţile în contractul încheiat, motiv pentru care au fost depuse în bancă pentru încasare şi după ce au fost refuzate la plată a fost contactată de inculpat care a promis că va plăti în altă modalitate, dar nu s-a conformat.

Instanţa a reţinut că, faptele inculpatului de a emite cu bună ştiinţă cele 7 file cec, deşi se afla în interdicţie bancară de a le emite, cu intenţia de a induce în eroare partea civilă pentru livrarea mărfii şi executarea contractului şi pentru a crea aparenţa de seriozitate şi siguranţă în ceea ce priveşte plata preţului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

În calitate de reprezentant al SC A.F. SA, inculpatul a emis o filă cec pentru plata benzinei achiziţionate de la SC P.P. SRL în sumă de 377.208.500 ROL, la data de 3 mai 2002, dar aceasta a fost refuzată la plată, din lipsă de disponibil în cont, achitându-se parţial doar suma de 146.252 ROL, deşi aceasta constituia instrument de plată a preţului şi reprezentantul societăţii martorul P.C.O. nu avea cunoştinţă de situaţia financiară a inculpatului, astfel că instanţa a apreciat că acesta a indus în eroare partea civilă la momentul livrării mărfii creând aparenţa de siguranţă în ce priveşte plata, dar nu a asigurat provizia necesară la data scadenţei, faptă care instanţa a considerat că a fost săvârşită cu intenţie şi care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune pravăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

Inculpatul, având calitatea de reprezentant al SC A.F. SA, pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL societăţii SC L.N.I.T. SRL, al cărei reprezentant era tot inculpatul, dar care se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri în perioada 26 iunie 2002 până la 27 iunie 2002, la data de 9 mai 2002, a emis un cec în valoare de 54.955.152 ROL pe care l-a girat în favoare SC A.F. SA, motivaţia sa fiind aceea că SC L.N.I.T. SRL nu avea lichidităţi şi, fiind reprezentantul ambelor societăţi, asigură astfel plata preţului. Din declaraţiile martorului C.Z.D.C. date în timpul urmăririi penale şi menţinute în timpul cercetării judecătoreşti, reprezentantul SC A.I. SRL a susţinut că nu avea cunoştinţă de situaţia financiară precară a SC A.F. SA, cecul nu a fost emis pentru a constitui garanţie ci era instrument de plată, iar explicaţia inculpatului la emiterea cecului, pe care l-a semnat atât pentru emitent cât şi pentru girant, a fost aceea că, în această modalitate, se va putea face plata şi încasa preţul mărfii livrate. Din adresa din 28 noiembrie 2002 emisă de Banca Naţională a României, a rezultat că la data emiterii cecului de către inculpat, SC A.F. SA se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri, fiind vorba de perioada 9 mai 2002-29 iulie 2003 şi nu se poate accepta că inculpatul nu a avut cunoştinţă de situaţia financiară a societăţii pe care o reprezenta, dar despre care nu a încunoştinţat pe partea civilă, inducând-o în eroare pentru a beneficia de marfa livrată de aceasta. Încercând să execute cecul, partea civilă l-a introdus în bancă, dar a fost refuzată plata cu menţiunea lipsei de disponibil în cont şi a interdicţiei bancare de a emite cecuri. Fapta inculpatului descrisă mai sus, instanţa a constatat că a fost săvârşită cu intenţia de a induce în eroare partea civilă cu privire la bonitatea SC L.N.I.T. SRL şi SC A.F. SA, pentru a o determina să livreze marfa şi a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

Susţinerile inculpatului cu privire la cele patru societăţi, SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL, că a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nu au fost întemeiate şi nici dovedite în cauză, toţi reprezentanţii societăţilor susţinând că nu au avut cunoştinţă de situaţia precară financiară a societăţilor reprezentate de inculpat, acesta chiar s-a străduit să ascundă această situaţie, nu au convenit în nici un mod să accepte cecurile pentru garantarea viitoare a plăţilor şi nu s-a dovedit că s-ar fi convenit cu privire la momentul introducerii în bancă pentru plată a acestor instrumente de plată, astfel că cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, a fost apreciată de instanţa de fond ca neîntemeiată.

Faptele inculpatului, de a emite cu bună ştiinţă cele 7 file cec, deşi se afla în interdicţie bancară de a le emite, cu intenţia de a induce în eroare partea civilă pentru livrarea mărfii şi executarea contractului şi pentru a crea aparenţa de seriozitate şi siguranţă în ce priveşte plata preţului, s-a reţinut că au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

S-a considerat că, emiţând cecuri fără a avea disponibil în cont, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 84 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 59/1934, dar această infracţiune este absorbită de infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., iar cererea inculpatului de a se reţine de instanţă săvârşirea infracţiunilor la legea cecului, s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece aşa cum s-a analizat deja cecurile emise au constituit instrumente de plată şi nu un mod de garantare a viitoarelor plăţi şi reprezentanţii părţilor civile nu au cunoscut problemele financiare pe care le avea inculpatul.

Inculpatul a emis un număr mare de cecuri pentru plata diverselor mărfuri achiziţionate de la cele 4 societăţi, datele la care acestea au fost emise fiind foarte apropiate diferenţele fiind de 1-2 zile în anumite situaţii, astfel că, instanţa a apreciat că este evidentă rezoluţia infracţională unică a inculpatului, intenţia acestuia de a înşela părţile civile prin emiterea cecurilor, respectiv de a crea aparenţa bonităţii sale şi convingerea că preţul poate fi încasat la scadenţa înscrisă în fila cec, astfel că s-a apreciat neîntemeiată cererea formulată de acesta de a se reţine că a săvârşit atâtea infracţiuni de emitere de file cec fără a avea disponibil în cont, câte file cec a emis şi că acestea au fost săvârşite în concurs real, probele administrate dovedind contrariul.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la punctul V, s-a reţinut că experta contabilă a constatat că din actele contabile puse la dispoziţie de lichidatorul judiciar al SC P.O.C. SRL, fostă SC A.O. SRL, nu rezultă să fi existat raporturi contractuale între SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL şi SC I.I. SRL şi nici cu alte societăţi reprezentate de inculpat, care să vizeze suma de 2,7 miliarde ROL, act întocmit la 15 ianuarie 2007, din Dosarul nr. 5671/30/2006, stare de fapt confirmată de martorul R.P. care în faţa instanţei a precizat că în evidenţele contabile nu se regăsesc înregistrate tranzacţiile cu societăţile administrate de inculpat şi nici cele privind creditarea cu suma de 2,7 miliarde ROL a societăţii pe care o administra, SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL.

Din plângerea penală formulată de R.P. în calitate de reprezentant al SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, a rezultat că în data de 14 iunie 2002 a plătit anticipat suma de 2,7 miliarde ROL, pentru a cumpăra marfă, adică benzină, inculpatului, iar acesta i-a lăsat ca şi garanţie un număr de 7 file cec pentru această valoare şi s-a încheiat o convenţie între SC A.O. SRL şi SC B. SA pentru suma de 750.000.000 ROL, menţionând că a avut încredere că va primi 4 cisterne de benzină, deoarece a intermediat vânzarea de către inculpat a unei cisterne către SC P.P.A. SA.

În declaraţia din data de 2 octombria 2002, R.P. a susţinut că la începutul luni iunie 2002 s-a întâlnit cu martorul P.C. care a fost de acord să-i dea echivalentul în euro al sumei de 2,7 miliarde ROL, peste câteva zile s-a întâlnit cu inculpatul, comunicându-i că are banii şi doreşte să cumpere benzină de la el şi s-a deplasat la biroul inculpatului unde acesta a luat banii şi i-a înmânat 7 file cec în valoare de 2,7 miliarde ROL drept garanţie, nu a făcut nici o referire că de faţă ar fi fost şi alte persoane, iar în ceea ce priveşte convenţia pentru suma de 750.000.000 ROL a susţinut că aceasta s-a încheiat mai târziu când a constatat că nu sosesc cele patru cisterne la termenul stabilit, I-a căutat pe inculpat şi vorbind cu şoferii a aflat că s-au încărcat doar trei cisterne.

În declaraţia din 11 martie 2003, R.P. a susţinut că a predat suma de 2,7 miliarde inculpatului iar acesta i-a predat 7 file cec pe care urma să le folosească dacă nu i se va preda marfa şi tot atunci a încheiat o convenţie pentru o valoare suplimentară reprezentând dobânzi şi penalităţi la suma avansată în situaţia în care nu-şi respectă obligaţia de a livra produsele petroliere.

În procesul-verbal de confruntare din 1 aprilie 2003, R.P. a susţinut că banii daţi inculpatului nu i-a scos din societate şi nu a încheiat nici un act contabil la momentul respectiv, banii fiind primiţi de la P.C. susţinând că acesta a fost de faţă în momentul când i-a predat inculpatului şi când a primit filele cec.

În declaraţia dată în instanţă, Dosar nr. 5671/30/2006 R.P. şi-a menţinut toate declaraţiile date în timpul urmăririi penale cu toate contradicţiile pe care acestea le conţin şi au fost prezentate pe larg şi a precizat că nu există înregistrări contabile, deoarece la aceea dată se puteau efectua tranzacţii cu bani lichizi şi consideră că a creditat societatea pe care o administra.

Declaraţiile martorului R.P. au fost contradictorii atât între ele cât şi faţă de cele date de martorul P.C., acesta a susţinut că i-a împrumutat echivalentul în euro a sumei de 2,7 miliarde ROL, fără dobândă, martorului deoarece se cunoşteau din copilărie, iar în procesul-verbal de confruntare din 2 aprilie 2003 a susţinut că i-a împrumutat suma de 60.000 euro şi dolari S.U.A., lui R.P., însă nu poate preciza cuantumul pentru fiecare valută, dar în ROL erau 2,7 miliarde ROL şi că s-a deplasat împreună cu acesta în Timişoara unde banii au fost predaţi inculpatului, cu titlu avans pentru livrare de produse petroliere, şi tot atunci s-a încheiat şi un înscris sub semnătură privată, pe care nu l-a semnat şi, apoi, în decurs de o săptămână, a fost prezent când inculpatul a emis mai multe file cec şi Ie-a înmânat lui R.P., drept garanţie urmând ca acestea să fie introduse în bancă la plată dacă nu se va livra marfa, dar nu îşi aminteşte nici un alt detaliu privind tranzacţia încheiată. Cu privire la provenienţa banilor acesta a susţinut că a lucrat în străinătate şi avea bani şi a apreciat că nu este necesar să încheie un act pentru împrumutul acordat.

Audiat în instanţă, martorul a susţinut că îşi menţine declaraţiile date în timpul urmăririi penale, declaraţia fiind consemnată în Dosar nr. vechi 4061/2006, nr. nou 5671/30/2006, dar urmare a întrebărilor puse, a precizat că cecurile au fost emise la aproximativ 2-3 luni de la data la care el a dat banii lui R.P. şi că a asistat la predarea unei părţi din bani respectiv 11.000 dolari şi ştie că întreaga sumă a fost predată către inculpat în mai multe rate, dar el a participat la predarea sumei menţionate şi atunci s-au predat şi file cec, fără a preciza câte anume şi pentru ce sumă, dar acestea reprezentau garanţie, iar în prezenţa sa nu s-au purtat discuţii cu privire la existenţa în conturile inculpatului a sumelor necesare pentru achitarea cecurilor şi tot atunci s-a încheiat şi convenţia între inculpat şi martor.

Inculpatul a recunoscut emiterea celor 7 file cec şi predarea lor către martorul R.P., dar a susţinut că scopul emiterii a fost acela de a garanta martorului efectuarea plăţii pe care acesta urma să o livreze, dar pentru că nu i-a fost livrată nu a efectuat nici o plată.

Prima instanţă a reţinut că emiterea de către inculpat a unui număr de 7 file cec fără a avea asigurată provizia necesară, la data scadenţei, la intervale scurte de timp, câteva zile, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de emitere a unui cec fără a avea disponibil în formă continuată prevăzută de art. 84 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune de prejudiciu, fiind obligatorie dovedirea pagubei cauzate părţii civile, iar din susţinerile martorului R.P. coroborate cu expertiza contabilă şi celelalte probe, rezultă că părţii civile SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, nu i s-a cauzat nici un prejudiciu deoarece banii pe care martorul susţine că i-a predat inculpatului nu aparţineau societăţii, fiind banii săi proprii, iar nici la aceea dată şi nici ulterior nu a întocmit nici un act de creditare a societăţii din bani proprii, astfel că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii şi chiar cea subiectivă nefiind dovedită intenţia de a induce în eroare partea civilă, instanţa menţionând că această faptă se săvârşeşte doar cu intenţie directă.

S-a arătat că, în situaţia în care prejudiciul, ce se susţine a fi fost cauzat, era în patrimoniul personal al martorului R.P., acesta avea posibilitatea de a se constitui parte civilă până la citirea actului de sesizare a instanţei, dar acesta nu s-a prezentat în primul ciclu procesual, să facă dovezi cu privire la inducerea sa în eroare deoarece declaraţiile date în cauză sunt contradictorii şi nu fac această dovadă, precum şi că a creditat societatea, cecurile fiind emise pentru partea civilă.

Nu a putut fi ignorată împrejurarea că R.P. s-a aflat în posesia cecurilor şi a convenţiei, potrivit căreia a avut posibilitatea de a prelua în proprietate fabrica de produse lactate proprietatea SC B. SRL, pentru a-şi recupera parţial sau total prejudiciul, dar nu a făcut nici un demers pentru valorificarea convenţiei, instanţa reţinând că aceasta face dovada lipsei de interes pentru recuperarea prejudiciului sau a lipsei de veridicitate a susţinerilor reprezentantului părţii civile, adăugându-se contradicţiilor reţinute deja.

Referitor la concluziile scrise depuse personal de inculpat prin care acesta a invocat în apărarea sa dispoziţiile art. 47 C. pen., cazul fortuit şi ale art. 51 C. pen., eroarea de fapt, instanţa a arătat că pentru considerentele prezentate pe larg mai sus se înlătură aceste apărări ca nedovedite şi neîntemeiate.

Având în vedere cele reţinute şi expertiza contabilă s-a constatat că valoarea prejudiciului cauzat de inculpat este mai mică de 2.000.000.000 ROL nefiind îndeplinite condiţiile pentru existenţa formei agravate a infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen.

Instanţa a reţinut că faptele inculpatului care la intervale scurte de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în raporturile comerciale cu SC G.M. SRL a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 150.000.000 ROL, din care s-a recuperat prin bani şi prin compensări suma de 100.000.000 ROL, iar în datele de 5 iunie 2002 şi 7 iunie 2002 a emis către SC T.C. SRL 4 bilete la ordin pentru plata preţului mărfii, fără a avea disponibil în cont, scopul fiind acela de a induce în eroare cele două părţi civile pentru încheierea convenţiilor şi livrarea mărfii şi a convinge pe reprezentanţii acestora de seriozitatea şi bonitatea sa, deoarece la aceea dată reprezentanţii părţii civile nu aveau cunoştinţă de problemele financiare ale societăţii reprezentate de acesta, prin care a cauzat un prejudiciu însemnat acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită cu intenţie faţă de părţile civile SC T.C. SRL şi SC G.M. SRL.

De asemenea, s-a reţinut că faptele aceluiaşi inculpat de a emite la intervale scurte de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de reprezentant al SC L.N.I.T. SRL 9 file cec, acestea fiind instrumente de plată a preţului mărfii achiziţionate de la SC T.C. SRL, 7 file cec care au constituit instrumente de plată a preţului mărfii achiziţionate de la SC E.T.M. SRL şi în calitate de reprezentant al SC A.F. SA, a emis o filă cec pentru plata benzinei achiziţionate de la SC P.P. SRL în sumă de 377.208.500 ROL, şi o filă cec pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL, societăţii SC L.N.I.T. SRL, fără a avea disponibil în cont sau aflându-se în interdicţie bancară pentru a emite cecuri, pentru a induce în eroare părţile civile pentru livrarea mărfii şi executarea contractului şi pentru a crea aparenţa de seriozitate şi siguranţă în ce priveşte plata preţului, cauzând prejudicii materiale însemnate celor patru părţi civile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită cu intenţie faţă de părţile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL.

Urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), în aceea prevăzută de art. 84 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 59/1934, văzând că fapta a fost săvârşită în data 14 iunie 2002, iar pedeapsa prevăzută este un an închisoare, alternativ cu amenda penală, iar conform art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani şi potrivit art. 124 C. pen. aceasta înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 C. pen. este depăşit cu încă jumătate, în speţă 4 ani şi 6 luni, iar la data pronunţării hotărârii este împlinit, inculpatul prin apărătorul său ales a invocat excepţia şi nu a înţeles să invoce dispoziţiile art. 13 C. proc. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza I C. proc. pen., instanţa l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând prescrisă răspunderea penală în baza art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor şi modalitatea concretă de săvârşire a acestora, prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor, comportamentul anterior al inculpatului, care s-a aflat pentru prima dată în conflict cu legea penală, neavând antecedente penale, împrejurarea că după săvârşirea infracţiunii, inculpatul a achitat parţial prejudiciu prin plăţi directe şi prin compensări, comportamentul acestuia în timpul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti recunoscând parţial faptele, vârsta inculpatului, apreciind că atât cuantumul pedepselor aplicat cât şi modalitatea de executare a acesteia sunt de natură să realizeze scopul punitiv, educativ şi represiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Cererea formulată de inculpat prin apărătorul său cu privire la individualizare pedepselor s-a considerat a fi neîntemeiată, întrucât modalitatea de executare propusă nu realizează scopul punitiv şi educativ al pedepsei, chiar dacă inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar susţinerile că prejudiciul cauzat a fost recuperat în întregime nu au fost dovedite, fiind contrazise de expertiza contabilă efectuată în cauză, iar după casare, inculpatul nu a administrat nici o probă pentru dovedirea achitării prejudiciului.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză stabileşte că prin activitate infracţională a inculpatului de a emite cecuri fără a avea disponibil în contul SC L.N.I.T. SRL, parte responsabilă civilmente, a creat un prejudiciu de 487.534.620 ROL părţii civile SC T.C. SRL, din care a fost achitată suma de 150.000.000 ROL, astfel că obligaţia de plată a scăzut la suma de 337.534.620 ROL, iar la data de 4 mai 2004 SC T.C. SRL, avea de achitat către SC L.N.I.T. SRL suma de 132.879.684 ROL, astfel că prin compensarea celor două creanţe a rezultat că rămâne de achitat suma de 204. 654.936 ROL, rest de plată din factura fiscală din 6 iulie 2002.

La data formulării pretenţiilor civile partea civilă a fost îndreptăţită să solicite obligarea la plata majorărilor de întârziere de 5% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data plăţii şi valoarea acestora va fi actualizată la data plăţii efective, partea civilă fiind îndreptăţită la repararea prejudiciului cauzat în întregime.

Partea civilă a solicitat şi suma de 3.376.806.444 ROL susţinând că aceasta reprezintă contravaloarea majorărilor de întârziere calculate până la data solicitării sumei, dar instanţa a constatat că nu a depus un mod de calcul urmare a căruia a fost stabilită această sumă, astfel că a respins cererea ca nedovedită şi s-a admis stabilirea la data plăţii efective a valorii exacte ce urmează a fi achitată.

În cursul judecăţii partea civilă nu a contestat existenţa unor datorii faţă de partea responsabilă civilmente, astfel cum s-a reţinut în expertiza contabilă, astfel că nu s-a justificat plata întregii sume pretinse.

Cu privire la instituirea unor măsuri asigurătorii s-a constatat că aceasta se justifică cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului şi estimând valoare creanţelor ce urmează a fi încasate de la inculpat la 3.000.000.000 ROL, instanţa a admis această cerere faţă de inculpat.

S-a reţinut că partea responsabilă civilmente se afla în lichidare, iar în patrimoniul său s-a aflat un bun mobil în stare avansată de degradare, iar de la sfârşitul anului 2002 nu mai desfăşoară activitate şi nu există disponibil în conturile societăţii, astfel că nu există bunuri sau conturi care să poată fi indisponibilizate prin măsuri asigurătorii, aspecte comunicate instanţei prin lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 359/2004, SCP I.T.M.A. SPRL, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de SC T.C. SRL pentru înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor SC L.N.I.T. SRL.

Din raportul de expertiză contabilă a rezultat că SC L.N.I.T. SRL are de achitat faţă de SC E.T.M. SRL un debit în sumă de 141.123.305 ROL, sumă ce a reprezentat prejudiciul cauzat prin infracţiune, dar potrivit clauzelor contractuale, partea responsabilă civilmente datorează şi penalităţi de întârziere în sumă de 114.692.028 ROL, astfel că pretenţiile civile formulate în cauză au fost apreciate de instanţă ca întemeiate existând obligaţia inculpatului de a repara în întregime prejudiciul cauzat prin infracţiune.

S-a mai reţinut că SC G.M. SRL a solicitat achitarea contravalorii mărfurilor neachitate în sumă de 50.435.042 ROL, sumă stabilită prin expertiza contabilă şi necontestată de inculpat, care a fost obligat să repare în întregime prejudiciul cauzat prin infracţiune, astfel că acţiunea civilă a fost considerată temeinică şi legală.

SC P.P. SRL s-a constituit parte civilă pentru suma de 152.562.648 ROL, sumă rămasă neachitată de inculpat din suma de 377.208.500 ROL, aspect stabilit în expertiza contabilă, fiind prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a inculpatului, astfel că pretenţiile sale au fost apreciate ca întemeiate, aceasta solicitând şi plata penalităţilor contractuale conform art. 7 din contract de 1% pe zi de întârziere, în sumă de 669.750.025 ROL calculate pentru 439 zile, dar nu s-a depus modalitatea de calcul a acestei sume pentru a putea fi verificată de inculpat şi instanţă şi apoi în continuare până la data plăţii efective, cererea de reparare în întregime a prejudiciului cauzat fiind întemeiată, instanţa reţinând că se cuvin penalităţi de întârziere a obligat inculpatul la plata acestora în cuantum de 1% pe zi întârziere începând cu data scadenţei plăţii până la zi şi care vor fi actualizate la data plăţii efective.

Instanţa a reţinut că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, a rezultat că suma de 54.955.152 ROL a fost achitată la datele de 2 mai 2002 şi 13 mai 2002, reprezentând contravaloarea facturii din 30 aprilie 2002 din Dosarul 7740/P/2003 şi este posibil să fie suma solicitată de SC A.F. SA, respectiv suma de 54.000.000 ROL precum şi că SC L.N.I.T. SRL are un debit faţă de SC A.F. SA însă acesta nu rezultă din neachitarea filei cec seria X10, ci din operaţiuni comerciale derulate în perioada iunie-iulie 2002, astfel încât s-a apreciat că partea civilă SC A.I. SRL nu a făcut dovada neachitării prejudiciului cauzat prin infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, deşi sarcina probei îi revenea acesteia, astfel încât acţiunea civilă este nedovedită şi neîntemeiată.

Schimbând încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, s-a constatat că în evidenţele contabile ale părţii civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) nu există evidenţiat nici un prejudiciu cauzat de inculpat, aspect confirmat şi de reprezentantul legal al părţii civile, astfel că nu s-a făcut dovada unei pagube, acţiunea civilă rămânând nedovedită şi a fost apreciată de instanţă ca neîntemeiată.

Văzând cele reţinute, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., s-au respins ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) şi SC A.I. SRL.

Constatând că din fază de urmărire penală s-a instituit un sechestru asigurător asupra acţiunilor inculpatului deţinute la SC A.F. SA Bozovici şi că inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri civile şi nici inculpatul nu a solicitat ridicarea acestuia, în baza art. 166 C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului luată prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din 12 martie 2003 privind un nr. de 51.974 acţiuni deţinute de inculpat la partea responsabilă civilmente SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.229.350.000 ROL, rămase în custodia inculpatului L.N.I. şi a atras atenţia acestuia la prevederile art. 244. alin. (2) C. pen. privind sustragerea de sub sechestru.

În baza art. 163 C. proc. pen. a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului L.N.I. până la concurenţa sumei de 3.000.000.000 ROL şi a respins cererea pentru înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea părţii responsabile civilmente SC L.N.I. SRL Timişoara, formulată de partea civilă SC T.C. SRL.

Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul L.N.I. şi partea civilă SC P.O.C. SRL.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a criticat sentinţa pentru nelegalitate pe motiv că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen. cu aplicare, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) şi pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la acţiunea civilă formulată de R.P. În motivare s-a arătat că R.P. a achitat inculpatului în calitate de reprezentat a SC P.O.C. SRL, suma de 2,7 miliarde ROL pentru achiziţionarea de benzină, iar inculpatul a garantat derularea afacerii cu 7 file cec pe care partea vătămată urma să le introducă la plată în situaţia în care nu i se livrează marfa la termenul stabilit. După primirea banilor inculpatul nu a mai achiziţionat marfa şi s-a sustras sistematic de la o eventuală întâlnire cu partea vătămată. A fost apreciată ca evidentă intenţia inculpatului de a induce în eroare pe R.P. pentru a-l determina să plătească o sumă de bani pe care ulterior nu a mai restituit-o şi nici nu a livrat marfa.

Astfel, biletele la ordin au fost refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de disponibil, iar la data emiterii filelor cec firma inculpatului a fost în interdicţie de plată, iar R.P. nu a cunoscut lipsa disponibilului şi nici nu a acceptat emiterea unor asemenea file cec în asemenea condiţii. A fost evident că R.P. a acţionat în calitate de reprezentant al SC P.O.C. SRL în momentul încheierii convenţiei cu inculpatul, filele cec fiind emise pe numele acestei societăţi. Dovadă a reprezentat şi convenţia încheiată ulterior, la 14 iunie 2002 între SC B. SA reprezentată de inculpat şi SC A.O. SRL reprezentată de R.P. prin care s-a instituit un drept de ipotecă pentru Fabrica de lapte din localitatea Bozovici, în favoarea lui R.P. pentru suma de 750.000.000 ROL.

Pe de altă parte s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile formulate de R.P. care în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL.

Inculpatul şi partea civilă SC P.O.C. SRL nu şi-au motivat apelurile.

Prin decizia penală nr. 58/A din 24 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 5671/30/2006, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul L.N.I., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea civilă SC P.O.C. SRL. S-a motivat că, în mod corect, s-a reţinut de către instanţa de fond că, în speţă şi în legătură cu partea vătămată SC P.O.C. SRL nu au fost întrunite elementele constitutive al infracţiunii de înşelăciune, întrucât nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cauzat în dauna acestei societăţi comerciale precum şi intenţia inculpatului de a frauda.

Aceste aspecte au rezultat din expertiza contabilă efectuată în cauză din care rezultă că între SC P.O.C. SRL şi firmele pe care le reprezenta inculpatul nu au existat nici un fel de raporturi comerciale. Însăşi reprezentantul SC P.O.C. SRL, R.P., audiat în calitate de martor, a declarat că în evidenţele firmei sale nu se regăsesc înregistrate tranzacţiile efectuate cu firmele inculpatului şi nici dovada că a creditat firma sa cu suma de 2,7 miliarde ROL.

Aceşti bani au fost împrumutaţi de R.P. de la martorul P.C., potrivit declaraţiilor acestora, şi care au fost apoi predaţi inculpatului, iar în schimbul lor, R.P. a primit 7 cecuri cu această valoare.

Nici încheierea ulterioară de către martor, ca reprezentat a SC A.O. SRL (ulterior SC P.O.C. SRL) şi inculpat ca reprezentat a SC B. SA, a unei convenţii prin care se consimte ipotecarea, în favoarea firmei martorului, a unei fabrici de lapte din localitatea Bozovici, pentru garantarea sumei de 750.000 ROL, s-a apreciat că nu constituie o dovadă că între cele două societăţi s-au derulat tranzacţii cu benzină pentru suma de 2,7 miliarde ROL, mai ales că din conţinutul acestei convenţii nu rezultă cauza sau motivul pentru care se încheie acest act.

Aşadar, s-a reţinut că doar emiterea unor cec-uri, fără acoperire, pe seama firmei martorului R.P., fără consecinţa cauzării unui prejudiciu, în dauna acestei societăţi, constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, şi nu de înşelăciune prevăzută de art 215 alin. (4) C. pen.

S-a mai arătat că nu poate fi reţinut nici motivul de apel invocat de parchet privind nesoluţionarea acţiunii civile privind pe reprezentatul SC P.O.C. SRL, R.P.

Din examinarea actelor dosarului de fond s-a constatat că în cursul urmăririi penale, SC A.O. SRL (devenită ulterior SC P.O.C. SRL) a formulat plângere penală împotriva inculpatului pe motiv că a fost înşelat cu suma de 2,7 miliarde ROL. Plângerea a fost formulată de reprezentatul acestei societăţi, R.P., în numele acesteia, în calitate de administrator al SC A.O. SRL şi prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2,7 miliarde ROL.

Aşadar, s-a arătat că, chiar dacă R.P. semnează plângerea, aceasta nu a fost formulată în nume propriu, ci ca reprezentant al societăţii a cărui administrator este.

Că este aşa rezultă şi din precizările făcute de SC P.O.C. SRL, în cursul judecării cauzei la instanţa de fond, prin care s-a arătat că s-a constituit parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL sumă cu care s-au constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală.

Pe parcursul judecării cauzei numitul R.P. nu a solicitat, în nume propriu, obligarea inculpatului la plata sumei menţionate mai sus. De altfel toată cercetarea penală s-a desfăşurat luând în considerare un eventual prejudiciu cauzat persoanei juridice şi nu reprezentatului acesteia personal şi în funcţie de care s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs în termen legal, inculpatul L.N.I. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5671/30/2006.

Prin recursul declarat de parchet s-a criticat atât sentinţa cât şi decizia pentru greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), cât şi greşita achitare a inculpatului. S-a mai solicitat a se avea în vedere că instanţele au omis a se pronunţa şi cu privire la acţiunea civilă formulată de martorul R.P. şi în nume propriu, nu ca administrator al societăţii comerciale SC P.O.C. SRL. Parchetul a criticat decizia şi sub aspectul lipsei de procedură faţă de inculpat. Inculpatul, prin recursul declarat, a criticat hotărârile pronunţate pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectul neadministrării tuturor probelor care erau necesare cauzei şi pe baza cărora, a solicitat să fie achitat în totalitate, arătând că nu a avut intenţia să înşele părţile civile, ci doar s-au aflat în relaţii strict comerciale, cu unele neplăţi, apreciind că faptele sale nu sunt de natură penală. A mai solicitat a se reţine că la instanţa de apel a fost judecat cu lipsă de procedură.

Prin decizia penală nr. 900 din 13 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 5671/30/2006, au fost admise recursurile declarate de inculpat şi parchet împotriva deciziei penale nr. 58/A din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara s-a casat decizia recurată şi rejudecând, s-a dispus rejudecarea apelurilor, inclusiv cel al părţii civile SC P.O.C. SRL Timişoara.

Instanţa de control judiciar, examinând hotărârile atacate, în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, a reţinut că este prioritar de la lege motivul privitor la judecarea apelurilor cu lipsă de procedură faţă de inculpat. Astfel, s-a constatat că decizia pronunţată în apel a fost lovită de nulitate absolută, fiind dată cu lipsă de procedură faţă de inculpat, care nu a fost citat la domiciliul real, având însă asigurată apărarea obligatorie. S-a reţinut aceasta, deoarece încă din anul 2004, inculpatul are domiciliul în comuna I., sat P., judeţ Caraş-Severin şi nu în Timişoara, unde a fost citat eronat. în plus, s-a mai constatat că, instanţa de fond, a început demersuri în acest sens, dar nu Ie-a finalizat, iar apoi, instanţa de apel Ie-a ignorat total, deşi inculpatul a lipsit de la termenele de judecată acordate.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub Dosar nr. 5671.1/30/2006 din 28 aprilie 2009, instanţa de apel procedând la citarea legală a inculpatului L.N.I.

Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul L.N.I. şi partea civilă SC P.O.C. SRL.

Prin decizia penală nr. 13 din 20 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul L.N.I. şi partea civilă SC P.O.C. SRL împotriva sentinţei penale nr. 507/PI din 15 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5671/30/2006.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că din actele aflate la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul L.N.I. a emis 4 bilete la ordin în valoare de 62.400.744 ROL şi 9 file cec refuzate la plată, fapt care a dus la crearea unui prejudiciu total de 478.534.620 ROL părţii civile SC T.C. SRL. În derularea raporturilor comerciale cu SC G.M. SRL, inculpatul a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 50 milioane ROL, după scăderea compensărilor şi a sumelor de bani achitate în natură.

Instanţa de apel a reţinut că martorii audiaţi în cauză au arătat că biletele la ordin şi filele cec emise de către inculpat nu au constituit mijloace de garanţie pentru plata preţului, fiind vorba de înţelegerea părţilor cu privire la modalitatea de achitare a preţului, inculpatul neaducând la cunoştinţa comercianţilor cu care a intrat în raporturi civile dificultăţile firmei. În acest sens, declaraţia inculpatului, potrivit căreia cecurile şi biletele la ordin emise au avut scopul de a garanta plata sumelor pentru care au fost emise, s-a constatat că nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate, inculpatul încercând recuperarea parţială a prejudiciului.

S-a reţinut că aceasta a fost modalitatea de derulare a raporturilor comerciale de către inculpat cu diverse firme cu care a intrat în contact. Astfel, în calitate de reprezentant al societăţii SC L.N.I.T. SRL, a emis 7 cecuri, datele emiterii acestora fiind între 12 iulie 2002 şi 20 iulie 2002, în valoare totală de 141.123.305 ROL pentru plata cantităţii de marfă livrată de SC E.T.M. SRL, deşi s-a aflat în interdicţie de a emite cecuri în perioada 15 iulie 2002-23 iulie 2003, aşa cum a rezultat din adresa Băncii Naţionale a României şi din declaraţiile martorei H.D.V., asociat unic al SC E.T.M. SRL, date în timpul urmăririi penale şi menţinute în instanţă. A rezultat că la data emiterii cecurilor şi a preluării acestora, nu a avut cunoştinţă de situaţia precară financiară a societăţii inculpatului, filele cec fiind instrumente de plată, aşa cum au convenit părţile în contractul încheiat, motiv pentru care au fost depuse în bancă pentru încasare şi, după ce au fost refuzate la plată, a fost contactată de inculpat, care a promis că va plăti în altă modalitate, dar nu s-a conformat.

Inculpatul, având calitatea de reprezentant al SC A.F. SA, pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL, societăţii SC L.N.I.T. SRL, al cărei reprezentant era tot inculpatul, dar care se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri în perioada 26 iunie 2002 până la 27 iunie 2002, la data de 9 mai 2002 a emis un cec în valoare de 54.955.152 ROL pe care l-a girat în favoare SC A.F. SA. Prin declaraţiile martorului C.Z.D.C. date în timpul urmăririi penale şi menţinute în timpul cercetării judecătoreşti, reprezentantul SC A.I. SRL a susţinut că nu avea cunoştinţă de situaţia financiară precară a SC A.F. SA, cecul nu a fost emis pentru a constitui garanţie ci era instrument de plată, explicaţia inculpatului la emiterea cecului pe care l-a semnat atât pentru emitent cât şi pentru girant, fiind aceea că în această modalitate se va putea face plata şi încasa preţul mărfii livrate. Din adresa din 28 noiembrie 2002 emisă de Banca Naţională a României a rezultat că la data emiterii cecului de către inculpat, SC A.F. SA s-a aflat în interdicţie bancară de a emite cecuri, fiind vorba de perioada 9 mai 2002-29 iulie 2003, şi nu s-a putut accepta că inculpatul nu a avut cunoştinţă de situaţia financiară a societăţii pe care o reprezenta, dar despre care nu a încunoştinţat pe partea civilă, inducând-o în eroare pentru a beneficia de marfa livrată de aceasta. încercând să execute cecul partea civilă l-a introdus în bancă dar a fost refuzată plata cu menţiunea lipsei de disponibil în cont şi a interdicţiei bancare de a emite cecuri.

Instanţa de apel a reţinut că faptele descrise mai sus au fost săvârşite cu intenţia de a induce în eroare părţile civile şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C. pen.

Ca şi prima instanţă, cea de apel a reţinut că reprezentanţii SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL au susţinut că nu au avut cunoştinţă de situaţia precară financiară a societăţilor reprezentate de inculpat, acesta chiar s-a străduit să ascundă această situaţie, nu au convenit în nici un mod să accepte cecurile pentru garantarea viitoare a plăţilor şi nu s-a dovedit că s-ar fi convenit cu privire la momentul introducerii în bancă pentru plată a acestor instrumente de plată, astfel că cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, a fost apreciată şi de instanţa de apel ca neîntemeiată.

S-a arătat că, în mod corect, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 215 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, întrucât inculpatul a emis un număr mare de cecuri pentru plata diverselor mărfuri achiziţionate de la cele patru societăţi comerciale, datele la care acestea au fost emise fiind foarte apropiate, astfel că este evidentă rezoluţiunea infracţională unică a inculpatului şi intenţia sa de a înşela părţile civile, creându-le aparenţa bonităţii sale şi convingerii că preţul poate fi încasat la scadenţa înscrisă în fila cec.

În ceea ce priveşte raporturile comerciale derulate de către inculpat cu SC P.O.C. SRL, din expertiza contabilă întocmită în cauză a rezultat că nu a existat un raport comercial contractual între SC A.O. SRL, societate care a fost preluată de SC P.O.C. SRL şi vreuna dintre societăţile reprezentate de inculpat relativ la suma de 2,7 miliarde ROL. De altfel, martorul R.P. a arătat în faţa instanţei că în evidenţele contabile ale societăţii administrate nu se regăsesc înregistrate tranzacţiile cu societăţile administrate de către inculpat şi nici cele privind creditarea cu suma de 2,7 miliarde ROL a societăţii pe care o administra.

În mod corect s-a apreciat că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune relativ la această societate, câtă vreme nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cauzat acesteia, în lipsa unor raporturi comerciale concretizate în contracte înregistrate în evidenţele firmelor. Depoziţiile martorului R.P. au fost contradictorii în privinţa sumei de 2,7 miliarde ROL predată inculpatului, într-o primă fază acesta arătând că a plătit-o anticipat pentru a cumpăra benzină, inculpatul lăsându-i ca şi garanţie 7 file cec pentru această valoare. Ulterior, martorul R.P. a arătat că în iunie 2002 s-a întâlnit cu martorul P.C., care i-a dat suma de 2,7 miliarde ROL echivalent în euro, bani pe care i-ar fi predat inculpatului fără ca alte persoane să fie de faţă. R.P. a mai arătat că banii pe care i-a dat inculpatului nu i-a scos din societate şi nu a încheiat nici un act contabil.

S-a precizat că, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că declaraţiile celor doi sunt contradictorii, relativ la cuantumul sumei împrumutate, modalitatea de plată a acesteia ca şi locaţia în care s-ar fi predat banii, astfel încât aceste contradicţii profită inculpatului.

Instanţa de apel a apreciat că a fost soluţionată corect şi latura civilă a cauzei faţă de reprezentantul SC P.O.C. SRL, R.P. Din examinarea actelor dosarului de fond s-a constatat, în cursul urmăririi penale, SC A.O. SRL (devenită ulterior SC P.O.C. SRL) a formulat plângere penală împotriva inculpatului pe motiv că a fost înşelat cu suma de 2,7 miliarde ROL. Plângerea a fost formulată de reprezentatul acestei societăţi, R.P., în numele acesteia, în calitate de administrator al SC A.O. SRL şi prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2,7 miliarde ROL.

Această împrejurare a rezultat şi din precizările făcute de SC P.O.C. SRL, în cursul judecării cauzei la instanţa de fond, prin care s-a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL, sumă cu care s-au constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală. Pe parcursul judecării cauzei numitul R.P. nu a solicitat, în nume propriu, obligarea inculpatului la plata sumei menţionate mai sus. De altfel, toată cercetarea penală s-a desfăşurat luând în considerare un eventual prejudiciu cauzat persoanei juridice şi nu reprezentatului acesteia personal şi în funcţie de care s-a stabilit că au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul L.N.I. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei şi deciziei penale întrucât:

- în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 faţă de partea civilă SC P.O.C. SRL (fosta SC A.O. SRL), caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

- în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar nu încetarea procesului penal, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. Recurentul inculpat L.N.I. a invocat în scris, prin „Motivele de recurs” depuse la dosar, în data de 25 octombrie 2011, completate prin „Notele de şedinţă” depuse înainte de termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, precum şi prin susţinere orală a recursului:

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. susţinând că instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate, asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune întrucât în cauză există dovezi materiale privind lipsa intenţiei de a înşela, astfel că se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată a susţinut că instrumentele financiare (cec, billet la ordin), au fost lăsate cu titlu de garanţie, precum şi că fie nu s-a pricinuit nici o pagubă materială, fie că a depus eforturi pentru achitarea eventualelor debite, dar societăţile au intrat în insolvenţă, iar firmele au avut cunoştinţă că au fost blocate conturile SC L.N.I.T. SRL ulterior emiterii instrumentelor bancare, aşa încât nu trebuiau introduse la plată;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. susţinând că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934.

În scris, în concluziile depuse la dosar prin apărătorii aleşi, la 23 mai 2012, au fost invocate aceleaşi cazuri de casare, prezentându-se, în esenţă, în susţinerea acestora, aceleaşi argumente.

Referitor la solicitarea inculpatului de a se dispune suspendare executării pedepsei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., aceasta nu va fi analizată deoarece a fost invocată, în scris, după rămânerea cauzei în pronunţare, prin „Concluziile scrise” depuse de inculpat, iar acest motiv de recurs nu a fost pus în discuţie din oficiu.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpat şi procuror, Înalta Curte a constatat următoarele:

Cât priveşte critica procurorului referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte civilă SC A.O. SRL în prezent SC P.O.C. SRL)., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934

Prin decizia în interesul legii IX din 24 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat că:

- fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia în total sau în parte, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., dacă beneficiarul a cunoscut şi a acceptat emiterea cecului fără să existe disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, emiterea cecului fără a avea asigurată provizia necesară constituie infracţiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil la tras.

Înalta Curte a reţinut argumentele primei instanţe de judecată, însuşite de instanţa de apel, care au stat la baza schimbării încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea din legea cecului, cu privire la cele 7 cecuri emise de inculpat având ca beneficiar pe SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, însă a considerat că se impunea a mai fi evidenţiate anumite aspecte în susţinerea acestei corecte schimbări a încadrării juridice.

În cauză, probele administrate au dovedit că martorul R.P., reprezentant al beneficiarului cecurilor, SC A.O. SRL, a primit cele 7 instrumente de plată emise, în perioada 15 iunie-21 iulie 2002, de către SC L.N.I.T. SRL şi SC A.F. SRL, prin inculpatul L.N.I., fără a fi interesat de existenţa sau inexistenţa, la momentul emiterii acestora, a proviziei necesare acoperirii sumelor înscrise pe cecuri.

În faza de urmărire penală, martorul R.P. a declarat că i-au fost predate cele 7 file cec pentru a le folosi în situaţia în care nu i se preda marfa. Martorul P.C., care l-a împrumutat pe R.P. cu suma de 2,7 miliarde ROL, dată inculpatului, a relatat că aceşti bani au fost predaţi cu titlu de avans, pentru livrare de produse petroliere, şi că ulterior a fost prezent când inculpatul a emis mai multe file cec şi Ie-a înmânat lui R.P., drept garanţie, acest scop al emiterii cecurilor fiind confirmat de inculpat, prin declaraţia sa.

Instanţa de recurs a considerat că acest mod de derulare a evenimentelor, în care predarea sumei de 2,7 miliarde ROL către inculpat (care trebuia să facă rost de produse petroliere), a precedat emiterea cecurilor, demonstrează lipsa oricărei intenţii de inducere în eroare din partea inculpatului, precum şi faptul că cecurile respective nu au fost emise ca instrumente de plată, deşi aceasta este natura lor juridică.

Pentru cele expuse, instanţa de recurs a considerat că nu este întemeiată critica procurorului privind această schimbare a încadrării juridice.

Cu privire la critica procurorului referitoare la greşita dispoziţie de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa pronunţă încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art. 10 lit. f)-lit. j) C. proc. pen., iar potrivit art. 10 lit. g) C. proc. pen., acţiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor.

În speţă, emiterea a 7 file cec având ca beneficiar pe SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL s-a realizat în perioada 15 iunie 2002-21 iulie 2002, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este de un an închisoare, alternativ cu amenda, astfel că termenul de prescripţie specială, calculat potrivit art. 122 coroborat cu art. 124 C. proc. pen., de 4 ani şi 6 luni, s-a împlinit la 20 ianuarie 2007, adică înainte de pronunţarea sentinţei penale 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiş.

În conformitate cu art. 13 C. proc. pen., în caz de prescripţie, procesul penal poate continua, dar numai la cererea inculpatului, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.

În aceste condiţii, în mod legal, prima instanţă a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dar trebuia să dispună încetarea procesului penal, iar nu achitarea care ar fi presupus ca inculpatul L.N.I. să fi cerut continuarea procesului penal, iar instanţa să fi constatat incident unul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, instanţa de recurs a constatat ca fiind întemeiat acest motiv de recurs formulat de procuror.

Cu privire la critica inculpatului referitoare la nepronunţarea instanţei asupra unor probe administrate şi asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, prin motivele de recurs, inculpatul a arătat că instanţele de fond nu au administrat probele la care s-a făcut referire în decizia de casare din 8 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi în plus, a susţinut că se impunea audierea martorilor L.F., administrator al SC G.M. SRL, H.A., semnatarul contractului din 5 iulie 2002 pentru SC E.T.M. SRL şi C.A., administrator al SC A.I. SRL.

Instanţa de recurs a reţinut că în cauză au fost două cicluri procesuale şi potrivit art. 385¹⁸ C. proc. pen., care reglementează limitele rejudecării, instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

S-a constatat mai întâi că prin decizia penală din 13 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor promovate de procuror, inculpat şi partea civilă SC P.O.C. SRL împotriva sentinţei penale din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Timiş, pentru motivul că la judecarea cauzei a fost lipsă de procedură cu inculpatul.

Pe de altă parte s-a mai constatat că Tribunalul Timiş, ca primă instanţă, în rejudecare, s-a conformat dispoziţiilor de îndrumare date prin decizia penală din 8 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa analizând pe larg, prin sentinţa penală nr. 507 din 15 octombrie 2007, inclusiv probele constând în expertiza contabilă şi declaraţiile martorilor R.P. şi P.C., care au fost audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă.

Relativ la martorii L.F., H.A. şi C.A., se reţine că audierea acestora nu a fost solicitată de recurentul inculpat L.N.I. în cursul judecării apelului. De altfel, în faţa instanţei de apel, inculpatul nu a solicitat a se administra probe noi sau a se readministra vreuna din probele administrate în primă instanţă, neformulând nici o altă cerere pe fondul cauzei. Dimpotrivă, au existat numeroase cereri de amânare a judecării cauzei din partea inculpatului pentru angajare avocat, imposibilitate de prezentare a apărătorului ales sau a inculpatului, din cauza rezilierii contractului de asistenţă juridică şi pentru angajarea unui alt avocat, pentru pregătirea apărării.

Efectul devolutiv integral ce caracterizează calea ordinară de atac a apelului presupune examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, dar art. 378 C. proc. pen. dă posibilitatea, totodată, instanţei de apel să verifice hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, aceasta putând să dea o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe.

Analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de recurs a constatat că situaţia de fapt privind părţile civile SC G.M. SRL, SC E.T.M. SRL şi SC A.I. SRL, cu care ar fi avut legătură depoziţiile celor trei martori indicaţi de inculpat, a fost stabilită de instanţele de fond în baza unui amplu şi variat material probator constând în înscrisuri, declaraţii ale martorilor D.S., H.D.V., C.Z.D.C. şi a expertizei contabile, care s-au coroborat între ele, nemaifiind utilă suplimentarea probatoriului cu proba testimonială la care inculpatul face referire în recurs.

Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat că nu este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpat şi, implicit, nici cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, deoarece inculpatul nu a formulat cereri esenţiale asupra cărora instanţa să nu se fi pronunţat şi nici nu se confirmă că aceasta nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate, de natură să influenţeze soluţia procesului.

Referitor la susţinerea inculpatului privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune pentru care a fost condamnat şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, a constatat că inculpatul a completat trei bilete la ordin scadente în perioada 23-26 aprilie 2002, pentru plata mărfii, în beneficiul SC G.M. SRL, precum şi patru bilete la ordin, la 5 şi 7 iunie 2002, în favoarea SC T.C. SRL, tot pentru plata preţului mărfii. Totodată, inculpatul a emis prin SC L.N.I.T. SRL, 9 file cec (11-30 iulie 2002) având ca beneficiar partea civilă SC T.C. SRL, 7 file cec (12-20 iulie 2002) în favoarea SC E.T.M. SRL, o filă cec (9 mai 2002) având ca beneficiar SC A.I. SRL, iar o altă filă cec (3 mai 2002) a fost emisă de inculpat prin SC A.F. SA în beneficiul SC P.P. SRL.

Intenţia inculpatului L.N.I. de a induce în eroare părţile civile rezultă din faptul că a emis atât biletele la ordin cât şi cecurile la intervale de timp scurte, uneori la câteva zile, în perioada aprilie-iulie 2002, în condiţiile în care SC L.N.I.T. SRL şi SC A.F. SA nu aveau disponibil în cont sau se aflau în interdicţie bancară de a emite cecuri, situaţie necunoscută de reprezentanţii părţilor civile.

Modul de operare identic şi perioada scurtă de timp în care a emis biletele la ordin şi cecurile arată că inculpatul a acţionat în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.

Astfel, cele 3 bilete la ordin pentru plata mărfii livrate de SC G.M. SRL au fost completate şi semnate la 23, 25 şi 26 aprilie 2002 fiind refuzate la plată pentru lipsă disponibil; cele 4 bilete la ordin pentru SC T.C. SRL au fost emise la 5 şi 7 iunie 2002; cele 9 file cec având beneficiar pe SC T.C. SRL au fost emise în perioada 11-30 iulie 2002 fiind refuzate la plată din lipsă disponibil, iar pentru şase dintre ele şi pentru că trăgătorul se afla în interdicţie bancară; cele 7 cecuri având ca beneficiar pe SC E.T.M. SRL au fost emise în perioada 12-20 iulie 2002 fiind refuzate la plată din lipsă disponibil, iar cinci dintre ele şi pentru că trăgătorul se afla în interdicţie bancară; fila cec emisă pentru SC P.P. SRL a fost emisă la 3 mai 2002 fiind refuzată la plată din lipsă parţială disponibil, iar fila cec emisă în beneficiul SC A.I. SRL a fost emisă la 9 mai 2002, fiind refuzată la plată din lipsă disponibil şi interdicţie bancară.

De asemenea, susţinerea inculpatului că nu a cauzat prejudicii părţilor vătămate societăţi comerciale este contrazisă de probele administrate, părţile vătămate SC G.M. SRL, SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL constituindu-se părţi civile.

Împrejurarea că, ulterior comiterii faptelor, pagubele au fost acoperite integral sau parţial nu are relevanţă asupra existenţei infracţiunii de înşelăciune întrucât prejudiciul care face obiectul material al infracţiunii este cel de la momentul consumării infracţiunii, iar instanţa de fond trebuia să constate suma efectivă pe care inculpatul o mai avea de plătit părţilor civile la momentul pronunţării hotărârii în funcţie de probele administrate pe latura civilă a cauzei.

Prin urmare, încadrarea juridică dată faptelor în discuţie a fost corect stabilită ca fiind cea prevăzută de textul ce incriminează infracţiunea de înşelăciune.

Întrucât modalităţile de săvârşire au fost diferite deoarece inculpatul a emis atât cecuri fără acoperire cât şi bilete la ordin fără a exista acoperire în cont, cererea inculpatului de a se constata că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nu poate fi analizată decât pentru faptele constând în emiterea filelor cec deoarece legea specială menţionată nu ere ca obiect de reglementare şi biletele la ordin.

Aşadar, examinând dacă la momentul emiterii filelor cec către beneficiarii SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL şi SC A.I. SRL, reprezentanţii acestora au cunoscut dacă trăgătorul avea provizia necesară, la tras, instanţa de recurs a constatat că inculpatul a ascuns lipsa disponibilului, inducând în eroare reprezentanţii părţilor civile, cecurile nefiind emise cu titlu de garanţie.

Astfel, martorii W.G., T.R.I., S.G. ca reprezentanţi ai SC T.C. SRL, martora H.D.V. în calitate de asociat al SC E.T.M. SRL, martorul P.C.O. în calitate de reprezentant al SC P.P. SRL şi martorul C.Z.D.C. ca reprezentant al SC A.I. SRL au declarat, în ambele faze ale procesului penal, că nu au avut cunoştinţă de situaţia financiară a firmelor SC A.F. SA şi SC L.N.I.T. SRL, în numele cărora inculpatul a acţionat, şi că filele cec au reprezentat un instrument de plată, aşa cum s-a convenit şi prin convenţiile încheiate, iar nu o garanţie pentru o plată ulterioară a preţului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 13 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a casat în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiş şi, rejudecand, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul L.N.I. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale. A respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva aceleiaşi decizii penale şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor criticate.

II. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul L.N.I. invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. b), lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., fără însă a indica dovezile şi motivele pe care se sprijină fiecare caz în parte.

Examinând contestaţia în anulare formulată de L.N.I., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.

În speţă, contestatorul a indicat cazurile de contestaţie în anulare, însă acesta nu a precizat motivele şi dovezile în sprijinul fiecărui caz, astfel încât contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 386 şi art. 387 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.N.I. împotriva deciziei penale nr. 2064 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5671.1/30/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 951/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1254/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1061/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1061/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs