ICCJ. Decizia nr. 291/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 291/2013
Dosar nr. 21627/63/2011
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă ;
Prin sentinţa penală nr. 141 din 28 martie 2012 a Tribunalului Dolj, în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.C., domiciliat în com. Băbiciu, jud.Olt, recidivist postexecutoriu, arestat în altă cauză, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Jiu, la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 64 C. pen. a stabilit pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice si in funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale - pe o durata de 3 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executată .
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicata prin sentinţa penala nr. 17 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Caracal, definitiva prin Decizia penala nr. 1426/2011 a Curţii de Apel Craiova in pedepsele componente, astfel:
- 5 luni închisoare pentru infracţiunea prev de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 3201 C. proc. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. acontopit pedepsele cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicata in prezenta cauza, in pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni închisoare.
În temeiul art 36 alin. (3) C. pen. a dedus durata arestării de la data de 03 octombrie 2011 la zi. S-a luat act ca inculpatul a fost arestat in alta cauza.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 11/2011 emis de Judecătoria Caracal in baza sentinţei penale nr. 17 din 19 ianuarie 2011, definitiva prin Decizia penala nr. 1426/2011 a Curţii de Apel Craiova si a dispus emiterea unui alt mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b), lit. c) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice și în funcţii publice elective, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În baza art. 64 C. pen. rap. la art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice si in funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c - dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale - pe o durata de 3 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 a dispus ca inculpatul C.C. sa nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.
În temeiul art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul C.C. la plata către partea civila Statul Roman prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dolj a sumei de 241.925 lei, din care 6.461 lei reprezintă impozit pe profit estimat, si suma de 235.464 lei taxa pe valoare adăugata, precum şi la dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen. a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului C.C. pana la concurenta sumei de 241.925 lei, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea sentinţei la O.N.R.C. pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul C.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu in cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data de 01 mai 2008, între SC L.G. SRL, în calitate de vânzător, administrata de inculpatul C.C., şi SC S.C.I. SRL, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 01 mai 2008, având ca obiect achiziţionarea de produse cerealiere (grâu, rapiţă, orz, floarea-soarelui şi soia), de către prima societate şi revânzarea către cea de-a doua. Conform convenţiei dintre părţi, achitarea contravalorii produselor urma să se facă cu ordin de plată sau numerar, la momentul recepţionării şi facturării mărfii.
În derularea contractului, C.C. a achiziţionat produse agricole de la diverse persoane fizice şi juridice de pe raza judeţelor Dolj şi Olt pe care ulterior le-a livrat către SC S.C.I. SRL, administrata de martorul S.P., care a recunoscut in declaraţia di cursul urmăririi penale împrejurarea derulării raporturilor comerciale, arătând cum a preluat pe parcursul mai multor zile cantităţile de cereale vândute de societatea administrata de inculpat.
Astfel, în perioada 20 iunie 2008 - 03 iulie 2008, SC L.G. SRL, administrata de inculpat, a livrat către SC S.C.I. SRL, cantitatea de 853.834 kg. rapiţă, 159.996 kg. orz şi 58.600kg. grâu, întocmind 13 facturi fiscale, documente pe care C.C. nu le-a înregistrat în evidenta contabilă proprie. Valoarea totala a cerealelor vândute de inculpat este de 1.239.327,02 lei, la care se adaugă T.V.A. in valoare de 235.464,53 lei.
Prin Raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 420 din 22 septembrie 2011, s-a stabilit ca SC L.G. SRL Craiova nu a întocmit nota de intrare recepţie pentru produsele achiziţionate de la persoane fizice sau juridice pe care ulterior le-a vândut către SC S.C.I. SRL Craiova, întocmind un număr de 13 facturi, in perioada 20 iunie 2008 - 03 iulie 2008 pentru 853.834 kg rapiţa, 159.996 kg orz și 58.600 kg grâu, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă proprie, nu a declarat obligaţiile către bugetul de stat, pentru care datorează suma de 241.925 lei, din care: impozit pe profit estimat = 6.461 lei şi T.V.A. =235.464 lei.»
Ulterior, partea civila a formulat obiecţiuni, cărora expertul le-a răspuns in scris, in supliment, pornind de la definiţia si natura juridica a noţiunii de profit impozabil, care reprezintă diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizării veniturilor, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile, si la care se adaugă cheltuielile nedeductibile .
Conform art 19 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare .
In conţinutul răspunsului la obiectiunile formulate, expertul desemnat a precizat ca impozitul pe profit aferent celor 13 facturi este de 6.461 lei rezultat din : scăderea sumei de 1.203.595 lei (reprezentând cost de achiziţie estimat in funcţie de preţul mediu de achiziţie transmis de D.R.S. Dolj, conform înscrisului aflat la fila 28 d.u.p.) din suma de 1.239.287 lei reprezentând totalul veniturilor obţinute de societatea administrata de inculpat, iar la rezultatul acestei operaţiuni se va aplica procentul de 16% cota de impozitare.
În cuprinsul raportului de inspecţie fiscala întocmit de D.G.F.P. Dolj s-a considerat ca baza impozabila totalul veniturilor realizate, fara avea in vedere cheltuielile care s-au efectuat cu achiziţionarea produselor, ceea ce contravine prevederilor art 19 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care reglementează modul de calcul al profitului impozabil - diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri,
Responsabilitatea inculpatului pentru omisiunea înregistrării in contabilitate a operaţiunilor comerciale decurge din prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, conform cărora: răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
Deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise (art. 11 din Legea nr. 82/1991).
În drept, omisiunea evidenţierii de către inculpat, in calitate de administrator al SC L.G. SRL, în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate cu societatea SC S.C.I. SRL având ca obiect vânzarea produselor agricole, concretizate in încheierea a 13 facturi fiscale, in perioada 20 iunie 2008 - 03 iulie 2008 determinând astfel neîndeplinirea obligaţiei de a plăti impozit pe profit si T.V.A. către bugetul de stat in valoare de 6461 lei si respectiv 235.464 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din punct de vedere al conţinutului constitutiv, infracţiunea presupune ca elementul material sa constea intr-o inacţiune, abstenţiune de a evidenţia operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile obţinute in documentele contabile oficiale sau in alte documente legale. Urmarea imediată consta in neplata către stat a obligaţiilor fiscale prevăzute de lege, precum si plata unor obligaţii fiscale micşorate in raport cu cele prevăzute de lege. Legătura de cauzalitate rezulta din probele administrate.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte aceasta infracţiune este intenţia directa calificata de scop, fapta savarsindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor.
De principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991; cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicata inculpatului, s-au avut în vedere criteriile legale, generale, cumulative si obligatorii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei ce rezultă din împrejurările in care inculpatul a dezvoltat relaţiile comerciale si nu si-a îndeplinit obligaţiile contabile, perioada de timp in care a acţionat.
S-au in vedere limitele mari de pedeapsă fixate de Legea nr. 241/2005, cuantumul foarte mare al prejudiciului provocat bugetului de stat si de nerecuperarea sa pana in prezent, inculpatul nedepunând nicio diligenta pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii.
Simpla atitudine de recunoaştere si regret a faptei nu poate antrena alte efecte atenuante ale pedepsei, cu excepţia prevederii art. 3201 C. proc. pen., întrucât recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, justa individualizări a pedepsei.
Starea de recidiva postexecutorie, forma continuata de infracţiune, conform art. 41 alin. (2) C. pen., existenta si a unei alte condamnări pentru acelaşi gen de infracţiuni concurente denota o periculozitate sporită a inculpatului dar și necesitatea ca funcţiile pedepsei constrângere, reeducare, eliminare, exemplaritate să fie realizate cu mai multa stricteţe.
Prejudiciul nu a fost recuperat si este in continua ascensiune, având in vedere ca suma ce reprezintă prejudiciul cert este purtătoare de dobânzi si alte accesorii conform C. fisc.
S-a aplicat pedeapsa accesorie si pedeapsa complementara constând in interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., acesta din urma constând in interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durata de 3 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata. Necesitatea aplicării pedepselor accesorii si complementare decurge din incompatibilitatea stării de detenţie cu exerciţiul acestor drepturi, dar si in caracterul nedemn al persoanei inculpatului, care, in exerciţiul funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale a încheiat operaţiuni comerciale cu alte societăţi, insa nu si-a îndeplinit si obligaţiile fiscale obligatorii, ceea ce este de natura a releva gradul ridicat de periculozitate care decurge din comportamentul sau în raporturile comerciale.
A aplicat art. 35 C. pen. privind modalitatea de contopire a pedepselor concurente in cazul concursului de infracţiuni, având in vedere ca și prin sentinţa penala 17/2011 a Judecătoriei Caracal s-a aplicat inculpatului si pedeapsa complemeștara aferenta.
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare, aplicata prin sentinţa penala 17 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Caracal, definitiva prin Decizia penala nr. 1426/2011 a Curţii de Apel Craiova in pedepsele componente, astfel:
- 5 luni închisoare pentru infracţiunea prev de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 3201 C. proc. pen.
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
- 1 ani 6 luni închisoare centru comiterea infracţiunii prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen., constatându-se ca infracţiunile enumerate se afla in concurs real cu infracţiunea dedusa judecaţii, s-au contopit pedepsele enumerate cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare aplicata in prezenta cauza, în pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus durata arestării de la data de 03 octombrie 2011 (data începerii executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicata prin sentinţa penala 17 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Caracal) la zi si s-a luat act ca inculpatul este arestat în alta cauza. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 11/2011 emis de Judecătoria Caracal in baza sentinţei penale nr. 17 din 19 ianuarie 2011, definitiva prin Decizia penala nr. 1426/2011 a Curţii de Apel Craiova si s-a emis alt mandat de executare pentru pedeapsa rezultanta, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (astfel cum s-a dispus prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 11 aprilie 2012 din prezentul dosar).
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul sa nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost aleasa, este decăzuta din drepturi. Aceasta interdicţie reprezintă o nedemnitate care decurge din condamnarea suferita, si care are o natura juridica diferita de pedeapsa complementara, întrucât: se executa pe toata perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penala la intervenirea reabilitării de drept, adică egala cu cea in care condamnarea suferita reprezintă un antecedent penal si nu numai pe o perioada determinata ; include interdicţia exercitării nu numai a funcţiei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, astfel cum prevede art. 64 lit. c C. pen., ci si alte funcţii sau activităţi in corelaţie cu aceasta -fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale; decurge din hotărârea definitiva de condamnare, fiind o decădere prevăzuta de o lege extrapenala, dar care este obligatorie, imperativa, nefiind lăsata Ja dispoziţia si aprecierea instanţei de judecata ; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate, ci singura condiţie impusa este aceea ca obiectul condamnării penale definitive suferite sa fie una dintre infracţiunile prev de Legea nr. 241/2005, întrucât aceasta decădere din drepturi este considerata un veritabil mijloc de protejare a relaţiilor si activităţilor comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate si încredere intre parteneri.
Având natura juridica deosebita de pedeapsa complementara, decăderea din drepturi prev. de art. 12 din Legea nr. 241/2005 se poate dispune cumulat cu aceasta.
În temeiul art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civila Statul Roman prin A.N.A.F., a sumei de 241.925 lei, din care 6461 lei reprezintă impozit pe profit estimat si suma de 235.464 lei taxa pe valoare adăugata, precum şi la dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului. Aceste sume au caracter accesoriu fata de creanţa principala, si se cuvin părţii civile, in temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse cat si a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.).
Nu s-a acordat prejudiciul in cuantumul solicitat de partea civila si stabilit in mod extrajudiciar prin raportul de inspecţie fiscala nr. 7163 din 05 iulie 2010 si Decizia de impunere nr. 974 din 05 iulie 2010 întocmite de D.G.F.P. Dolj, întrucât sumele pretinse sunt stabilite in afara procesului penal, înaintea începerii acestuia, prin rezoluţia din data de 05 august 2010, si nu se coroborează cu alte probe administrate in cursul procesului penal.
Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 in cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Aceste dispoziţii legale nu impun si condiţia prealabila identificării bunurilor asupra cărora sa se instituie masurile asigurătorii, întrucât identificarea bunurilor reprezintă o problema de punere in executare a dispoziţiei instanţei, si nu de instituire a masurilor asigurătorii.
Rolul masurilor asigurătorii este acela de a garanta executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acţiunii penale si acţiunii civile din cadrul procesului penal; funcţionalitatea lor este numai asiguratorie si nu reparatorie
Având in vedere obligativitatea instituirii masurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, și luând in considerare ca dispoziţiile art. 163 C. proc. pen. si urm. nu instituie o condiţie prealabila privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora sa se instituie masurile asigurătorii, rezulta ca aceste masuri procesuale se pot institui fara o astfel de condiţie prealabila. Numai după instituirea masurilor asigurătorii, pe baza încheierii sau hotărârii instanţei de judecata, se va proceda la punerea in executare prin identificarea bunurilor sau a sumelor de bani aflate in patrimoniul inculpatei sau a părţii responsabile civilmente. Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen. încheierea sau hotărârea instanţei de judecata prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare in cazul in care parte civila este una dintre unităţile prev. de art. 145 C. pen.
A considera pentru instituirea masurilor asigurătorii ca este obligatorie prealabila identificare a bunurilor presupune a adăuga la lege, deoarece niciun act normativ nu instituie o asemenea condiţie,iar extinderea aplicării legii este inadmisibila in cadrul procesului penal, deoarece normele de drept procesual penal sunt de stricta interpretare si aplicare .
Măsurile asigurătorii au în primul rând un scop preventiv şi produc efecte nu numai prezente, ci şi în viitor. In acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul nu are nici un bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii sechestrului asigurător, creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul sau.
Respingerea cererii de instituire a masurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului nu are suport legal şi este în contradicţie cu finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea acestei dispoziţii legale şi chiar cu finalitatea condamnării pentru evaziune fiscală - aceasta presupunând, pe lângă aplicarea unei pedepse, şi recuperarea pagubei cauzate statului.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art 163 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului pana la concurenta sumei de 241.925 lei, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la O.N.R.C. pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj au declarat apel partea civilă D.G.F.P. Dolj în numele Statului Român şi pentru A.N.A.F. şi inculpatul C.C.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia invocând circumstanţele personale favorabile respectiv faptul că este căsătorit, are un copil major în continuarea studiilor şi se gospodăreşte cu părinţii săi pe care îi sprijină, aceştia având grave probleme de sănătate. Inculpatul a mai arătat că regretă fapta săvârşită pe care a recunoscut-o încă din timpul cercetărilor efectuate de organele de poliţie, poziţia sa procesuală rămânând constantă în acest sens pe întreg parcursul procesului penal. S-a invocat şi similitudinea faptei cercetate în prezenta cauză cu cea pentru care a fost condamnat definitiv prin hotărârea a cărei contopire s-a solicitat.
Prin motivele de apel formulate în cauză de partea civilă s-a arătat ca instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de constituire ca parte civilă formulată de D.G.F.P. Dolj în numele Statului Român. De asemenea s-a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază acordând doar suma de 241.925 lei cu acest titlu deşi partea civilă solicitase în procesul penal suma de 433.750 lei, fără a arăta ce reprezintă suma acordată. S-a invocat şi faptul că nu s-a arătat prin hotărârea apelată data de la care sunt datorate accesoriile debitului la care inculpatul a fost obligat, accesorii ce sunt determinate potrivit C. proc. fisc. şi constau în dobânzi, majorări şi penalităţi, din acestea prima instanţă neacordând decât dobânzile. S-a arătat că accesoriile debitului se datorează de la data de 25 iulie 2008, data la care a încetat activitatea infracţională şi până la stingerea sumei datorate.
Pe fondul cauzei s-a arătat că obligaţiile fiscale au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. 974 din 05 iulie 2010 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 7163 din 05 iulie 2010 întocmite pentru SC L.G. SRL astfel că nu se poate da relevanţă raportului de expertiză efectuat în cauză. Tot referitor la acest raport de expertiză s-a arătat că D.G.F.P. Dolj a formulat obiecţiuni la care expertul nu a răspuns.
De asemenea, în determinarea prejudiciului respectiv a impozitului pe profit expertiza contabilă a avut în vedere adresa din 14 septembrie 2011 a D.N.S. Dolj care a comunicat preţul mediu de achiziţie pentru fiecare produs cerealier în parte, însă aceasta nu reprezintă un document justificativ fiind astfel nefiind respectate disp. art. 21 alin. 4 lit. f) din C. fisc. potrivit cărora cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil. Mai mult, potrivit expertizei contabile rezultă că nu au fost găsite documente de aprovizionare pentru mărfurile livrate astfel că nu se putea ţine cont de cheltuielile cu acestea, impozitul pe profit determinat de organul de control al D.G.F.P. Dolj respectiv suma de 198.286 lei fiind astfel cel real. In acelaşi sens s-a invocat şi Decizia nr.5 din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea recursului în interesul legii.
Prin Decizia penală nr. 272 in 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de partea civilă D.G.F.P. Dolj în numele Statului Român şi pentru A.N.A.F. şi inculpatul C.C., împotriva sentinţei penale nr. 141 din data de 28 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21627/63/2011.
A desfiinţat sentinţa penală în parte sub aspectul laturii penale, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, şi sub aspectul laturii civile.
A descontopit pedeapsa rezultantă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
A redus pedeapsa aplicată în cauză inculpatului C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
A recontopit pedeapsa aplicată cu pedepsele aplicate prin secția penală nr. 17 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., prin D.G.P.F. Dolj şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 241.925 lei reprezentând despăgubiri civile cu dobânzi şi penalităţi aferente calculate în conformitate cu dispoziţiile art. 120 şi 1201 C. proc. fisc. până la executare.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului din care 200 lei a reprezentat onorariu] apărătorului oficiu.
S-a reţinut că în mod temeinic prima instanţă a făcut aplicarea în cauză a procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele de fond şi de formă care permit aplicarea acestei proceduri, respectiv inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei în termenul prescris de lege iar din probele administrate, rezultă că fapta acestuia este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a constatat că prima instanţă a avut în vedere în mod temeinic criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social al faptei comise de inculpat ce rezultă din modalitatea în care fapta a fost săvârşită, în formă continuată, precum şi din urmarea acesteia respectiv prejudiciul adus bugetului consolidat al statului şi faptul că acesta nu a fost recuperat până în prezent precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv starea de recidivă postexecutorie în care infracţiunea cercetată în prezenta cauză a fost săvârşită dar şi datele favorabile acestuia, respectiv împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal atât la urmărirea penală cât şi la judecată şi a consimţit să acopere prejudiciul aşa cum a fost acesta reţinut prin actul de sesizare al instanţei beneficiind astfel şi de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Întrucât minimul special pentru infracţiunea săvârşită de inculpat redus potrivit disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost de un an şi patru luni, a reţinut că o pedeapsă de trei ani închisoare în raport de toate criteriile mai sus arătate este în măsură să satisfacă scopul preventiv şi educativ al pedepsei faţă de inculpat prev. de art. 52 C. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei instanţa de apel a reţinut că prima critică formulată de partea civilă este nefondată întrucât analizându-se sentinţa apelată rezultă în mod evident din dispozitivul şi considerentele acesteia că latura civilă a cauzei, respectiv cererea de constituire ca parte civilă a D.G.F.P. Dolj ca reprezentant al Statului Român, a fost analizată, prima instanţă pronunţându-se asupra acestei cereri. De asemenea, sentinţa apelată cuprinde considerentele ce au condus la soluţionarea acţiunii civile, prima instanţă explicitând în acest sens, argumentele care au dus la admiterea în parte a acţiunii civile.
Instanţa de apel verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei sub aspectul laturii civile a reţinut similar primei instanţe că prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului cercetată în prezenta cauză constă în suma de 241.925 lei din care 6.461 lei impozit pe profit şi 235.464 lei T.V.A. aşa cum aceste obligaţii fiscale au fost determinate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Nu au fost reţinute argumentele aduse în apel de partea civilă în sensul că impozitul pe profit datorat de inculpat ar fi într-un cuantum mai mare deoarece prin raportul de expertiză dar şi prin obiecţiunile formulate de partea civilă la acesta, expertul desemnat în cauză a arătat care au fost împrejurările care au determinat calcularea impozitului pe profit la suma de 6.461 lei respectiv aplicarea art. 19 alin. (1) din C. fisc. potrivit căruia „profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile".
Împotriva Deciziei penale nr. 272 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs partea civilă D.G.F.P. Dolj - Statul Român prin A.N.A.F., susţinând că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 433.750 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat dovedit cu raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, cât şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.
Recursul declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj - Statul Român prin A.N.A.F. este nefondat.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că în perioada 20 iunie 2008 - 03 iulie 2008, SC L.G. SRL a livrat societăţii SC S.C.I. SRL cantitatea de 853.834 kg rapiţă, 159.996 kg orz şi 58.600 kg grâu, întocmind 13 facturi fiscale, documente pe care inculpatul C.C. nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi s-a sustras raportării obligaţiilor fiscale (impozit pe profit şi T.V.A.).
Prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că SC L.G. SRL Craiova a emis către SC S.C.I. SRL Craiova un număr de 13 facturi, pe care nu Je-a înregistrat în evidenţa contabilă proprie, nu a declarat obligaţiile către bugetul de stat, pentru care datorează suma de 241.925 lei, din care impozit pe profit 6.461 lei şi T.V.A. 235.464 Iei.
Aşadar, prin expertiza contabilă efectuată s-a stabilit că în cauză prejudiciul bugetului de stat este în cuantum de 241.925 Iei, din care impozit pe profit - 6.461 lei şi T.V.A. - 235.464 lei, pagubă reţinută şi în acrul de sesizare.
Corect, pe baza acestei probe, instanţa a dispus obligarea inculpatului C.C. - administrator al SC L.G. SRL la plata acestei sume către partea civilă, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală până la executare.
În soluţionarea acţiunii civile, instanţa este ţinută şi de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât şi acoperirea, folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens.
Contrar celor susţinute de partea civilă, dar în acord cu cele două instanţe - fond, apel - se reţine că prejudiciul solicitat de partea civilă în sumă de 433.750 lei nu a fost dovedit. În acest sens, se are în vedere că dovada pretenţiilor civile nu se poate realiza prin raportul de inspecţie fiscală din 5 iulie 2010 şi Decizia de impunere nr. 974 din 5 iulie 2010, ambele întocmite de însăşi partea civilă A.N.A.F. din prezenta cauză.
Cele două înscrisuri au fost emise în faza actelor premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, dispusă la 5 august 2010, nu se coroborează cu alte probe administrate şi provin de la o parte din proces.
Ca atare, raportul de expertiză contabilă - (fundamentat pe o cercetare de specialitate realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 118 şi urm.C. proc. pen., de către un expert independent de părţi, oficial desemnat de organul de urmărire penală şi ale cărui concluzii se întemeiază pe cercetarea înscrisurilor prezentate de părţi, inclusiv a raportului de inspecţie fiscală din 5 iulie 2010 întocmit de partea civilă) nu poate fi înlăturat cu cele două înscrisuri ale părţii civile ale căror concluzii în ceea ce priveşte cuantumul pagubei au fost infirmate prin expertiza de specialitate.
Prin raportul de expertiză s-au arătat explicit împrejurările care au determinat calcularea impozitului pe profit la suma de 6.461 lei, respectiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. fisc. potrivit cărora profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Cât priveşte cererea părţii civile de instituire a măsurilor asigurătorii, reiterată în recurs, se observă că prima instanţă în temeiul dispoziţiilor art. ll din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2) C. proc. pen., a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului C.C. până la concurenţa sumei de 241.925 lei, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale cât şi penalităţi de întârziere aferente.
Prin urmare, cererea părţii civile a rămas fără obiect, de vreme ce instanţa de fond a dispus în sensul solicitat, aspect nesesizat de partea civilă odată ce a înţeles că formuleze aceeaşi cerere de instituire a măsurilor asigurătorii atât în apel cât şi în recurs.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj - Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 272 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj - Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 272 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 288/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
