ICCJ. Decizia nr. 284/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 284/2013
Dosar nr. 13107/63/2011
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 562 din 14 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13107/63/2011, în baza art. 257 C. pen. alin. (1) rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi.art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F., cu domiciliul în oraş Bechet, jud. Dolj, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 23 martie 2011-01 aprilie 2011.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a)-c) C. pen., mai puţin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
S-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon.
În baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C.pen, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui parfum şi a sumei de 1.700 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 476/P/2011 din data de 14 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 412 alin. (2) C. pen.
Prin rezoluţia din 22 martie 2011 a fost începută urmărirea penală faţă de învinuitul D.F., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,iar prin ordonanţa din 23 martie 2011 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat, pentru aceleaşi infracţiuni.
Prin Ordonanţa din 23 martie 2011 s-a dispus reţinerea învinuitului D.F. pentru 24 ore, iar ulterior prin încheierea din 24 martie 2011, pronunţată în Dosarul cu nr. 12033/63 din 24 martie 2011, Tribunalul Dolj, a admis propunerea parchetului şi a dispus arestarea a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, de la data de 24 martie 2011 şi până la data de 21 aprilie 2011 inclusiv.
Prin încheierea din 01 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul cu nr. 678/54/2011 Curtea de Apel Craiova a admis recursul inculpatului şi a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Bechet pe o perioadă de 30 de zile până la data de 30 aprilie 2011 inclusiv.
Prin Ordonanţa cu nr. 476/P din 11 aprilie 2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,în infracţiunea de trafic de prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea 78/ 2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus faţă de denunţătorul A.A.I. neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev.de art. 255 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că este incidentă cauza de nepedepsire, prev.de art. 255 alin. (3) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 existând cauza de nepedepsire, prev.de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În faza cercetării judecătoreşti la data de 27 iunie 2011, a fost audiat inculpatul, declaraţia acestuia aflându-se ataşată la filele 8, 9 din dosar. Au fost audiaţi martorii: A.I., A.I., D.D.,P.M.,C.M., M.I.A., R.N.F., B.G., C.M., C.A.C., I.M.S.M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv denunţul şi declaraţia denunţătorului A.A.I., procesul verbal de surprindere în flagrant, înregistrările audio-video şi cele telefonice, declaraţiile martorilor A.I., B.G., P.M., M.A., procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în ambiental, procesele verbale de percheziţie domiciliară instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
În primăvara anului 2010 martorul denunţător A.I. a fost depistat conducând un autoturism în stare de ebrietate (fila 77 dup), în trafic de către inculpatul D.F., (care se afla în serviciul de îndrumare şi control al circulaţiei rutiere pe raza comunei Daneţi.
În momentul depistării sale în trafic de către inculpat, martorul A.I. era însoţit de prietenul său, martorul M.I.A.. În timp ce acesta aştepta lângă maşină întoarcerea martorului A. care plecase cu organele de poliţie la spitalul din Amărăşti pentru a-i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, s-a întâlnit cu un prieten mai vechi, martorul R.N.F. pe care l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe inculpat, acesta spunându-i că-l cunoaşte. Martorul M. l-a rugat să vorbească cu inculpatul să vadă dacă poate să-l ajute pe prietenul său să scape mai uşor, acesta promiţându-i că va vorbi cu acesta. Când s-a întors denunţătorul, prietenul său i-a spus că se întâlnise cu un prieten care îl cunoştea pe poliţist, A. spunându-i să-i transmită acestuia că dacă îl ajută îi va da 500 euro.
La două, trei zile după acest eveniment, martorul M. l-a sunat pe R. rugându-l să meargă împreună cu el şi cu A. la Bechet pentru a se întâlni cu inculpatul. Cei trei s-au întâlnit cu inculpatul la intrarea în oraşul Bechet. Iniţial, în cursul urmăririi penale, martorul R. a declarat că ajunşi acolo, A. a coborât din maşină urcându-se în maşina poliţiei pentru a sta de vorbă cu inculpatul, ceilalţi doi martori rămânând în maşina cu care veniseră( filele 101-102 d.u.p.). Martorul M. a arătat însă că discuţia s-a purtat între inculpat, A. şi R. (fila 95 dup), declaraţia fiind menţinută şi ulterior cu ocazia audierii sale de către instanţă. Cu ocazia audierii sale nemijlocite de instanţa de judecată, martorul R. revenit asupra acestei declaraţii arătând că discuţia s-a purtat între el şi inculpat A. nediscutând nimic direct cu inculpatul (fila 38).
Instanţa a apreciat că prima declaraţie a martorului R. corespunde adevărului, având în vedere că el era cel care îl cunoştea personal pe inculpat, fiind cel care de altfel organizase respectiva întâlnire (acesta arătând că el a fost cel care l-a sunat pe inculpat să-l întrebe unde se află). Aşa cum rezultă chiar din declaraţia martorului A. cu această ocazie nu s-a purtat nicio discuţie despre vreo sumă de bani pe care să o dea inculpatului.
Când s-au întors în maşină martorul R. i-a spus lui A. că singura soluţie pentru a-şi putea rezolva problema este să ceară calculul retroactiv al alcoolemiei. Denunţătorul a susţinut că această soluţie i-a fost sugerată de către inculpat, fapt negat de către acesta. Instanţa a reţinut ca plauzibilă susţinerea denunţătorului conform căreia inculpatul i-a sugerat să ceară această probă şi nu martorul R., având în vedere că aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului M., prima dată când s-a discutat despre această probă a fost când A. şi R. s-au întors la maşină după ce discutaseră cu inculpatul.
S-a apreciat ca incontestabil faptul că denunţătorul i-a oferit inculpatului suma de 500 de euro pentru a-l exonera de răspundere penală, acest aspect fiind recunoscut, de altfel, şi de inculpat, propunerea fiind refuzată de către acesta. Deşi declaraţiile inculpatului şi ale martorilor asupra momentului şi respectiv a persoanei care i-a transmis inculpatului oferta denunţătorului privind oferirea sumei respective nu sunt concordante (inculpatul afirmând că propunerea i-a fost făcută direct de către denunţător, iar acesta din urmă arătând că propunerea i-a fost făcută la cererea sa de către martorul R.), instanţa a reţinut că aceasta a existat şi inculpatul a luat cunoştinţă de ea. De asemenea, s-a reţinut că este incontestabil faptul că inculpatul a refuzat primirea respectivei sume de bani (fapt recunoscut şi de către denunţător) şi de asemenea că inculpatul cu ocazia întâlnirii de la Bechet i-a cerut să plătească contravaloarea analizelor biologice pentru a grăbi rezolvarea dosarului.
Denunţătorul a susţinut că inculpatul, cu aceeaşi ocazie i-a dat şi numărul de telefon, ulterior, la câteva zile sunându-l şi asigurându-l că îl va ajuta fără a fi nevoie să-i dea vreo sumă de bani.
Până la sosirea rezultatelor analizelor, denunţătorul din proprie iniţiativă a susţinut că a mers întrucât nu mai avea permis de conducere cu martorul P.M., să-i oferea inculpatului mai multe bunuri, respectiv 3 sticle de whisky, 1 cartuş de ţigări şi 2 parfumuri. Aşa cum a rezultat şi din declaraţia martorului P.M. (fila 93 dup), acesta a fost de acord să-l însoţească pe denunţător la Bechet în vara anului 2010, să-i dea inculpatului respectivele bunuri. Martorul a arătat că ajunşi în Bechet denunţătorul l-a sunat pe inculpat care i-a spus că este la socrii săi în Dăbuleni, cerându-i să vină acolo. Ajunşi în Dăbuleni la locul indicat de inculpat, martorul a rămas în maşină, parcată la cca 30 m de locuinţa respectivă, denunţătorul A. coborând pentru a discuta cu inculpatul. Întrucât A. i-a făcut semn să plece, martorul P. s-a îndepărtat de locul respectiv, revenind la maşină cca 15 minute mai târziu. Întrebându-l pe A. ce a făcut, acesta a zis că i-a dat bunurile pe care i le aduse, dându-i totodată în plus suma de 200 lei. Oferirea sumei de bani a fost confirmată şi de martora A.I. (fila 19).
Martorul P.M. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că nu a văzut respectivele bunuri, ci doar cum denunţătorul a pus în portbagajul maşinii o plasă în momentul în care au plecat spre Bechet.
Respectivele bunuri oferite de către denunţător inculpatului, nu au mai fost văzute decât de soţia sa (aceasta individualizându-le), dar acest lucru nu este de natură a duce la concluzia (aşa cum a solicitat inculpatul), că acestea nu i-au fost oferite.
Întâlnirea inculpatului cu denunţătorul cu aceea ocazie a fost negată de către inculpat, dar confirmată de martorul P.M. Având în vedere perioada mare de timp scursă din acest moment şi momentul organizării flagrantului, nu se putea susţine că denunţătorul ar fi avut vreun interes să meargă cu martorul P. La Bechet, spunându-i că vrea să-i ofere inculpatului respectivele bunuri, fără ca în realitate să i le ofere, cu atât mai mult cu cât în acel moment nu se dispuse încă o soluţie în dosarul său (acesta având încă speranţa unei soluţii favorabile). S-a apreciat că existenţa unor discrepanţe între declaraţia martorilor P.M. şi A., cu privire la locul exact al situării locuinţei socrilor inculpatului, al localităţii în care au fost (Dăbuleni sau Călăraşi), nu este de natură a duce la concluzia că declaraţiile acestora nu corespund adevărului, aceste inadvertenţe explicându-se prin trecerea timpului şi prin posibilitatea diferită a fiecărei persoane de a reţine anumite aspecte.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la domiciliile inculpatului şi respectiv a tatălui inculpatului a fost găsit un parfum şi o sticlă de Whisky bunuri care deşi nu conţineau elemente de distincţie (serie, număr de identificare), corespundeau celor enumerate de către denunţător ca fiind date inculpatului. Soţia inculpatului, martora D.D. (fila 27) a arătat că parfumul găsit în locuinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei i-l cumpărase acestuia cadou din târgul de săptămână. Instanţa a apreciat că posibilitatea ca denunţătorul să fi „ghicit” din numeroasele mărci de parfumuri existente pe piaţă, exact parfumul pe care soţia inculpatului i-l cumpărase şi pe care încă îl mai avea în casă, este destul de redusă.
Prin urmare faţă de aceste probe analizate mai sus, instanţa a apreciat ca fiind dovedit faptul remiterii acestor bunuri inculpatului.
Ulterior, în perioada în care se aştepta rezultatul la calculul retroactiv al alcoolemiei, inculpatul i-a solicitat denunţătorului un telefon, spunându-i că urmează a-l oferi procurorului care supraveghează urmărirea penală. Martorul A. arată că a mers să cumpere respectivul telefon de la un prieten al său, care avea o consignaţie, respectiv martorul B.G.C. Din declaraţia martorului B. (fila 60 dup, fila 39), a rezultat că denunţătorul i-a spus acestuia că respectivul telefon urmează a-l da unui poliţist, faţă de care avea o datorie morală, precizându-i totodată că este acelaşi poliţist care îi reţinuse permisul de conducere, poliţist care îl ajuta să-şi recupereze respectivul permis. Cei doi martori (B. şi A.) au arătat că telefonul respectiv era negru cu argintiu, nu avea cutie ci doar încărcător. Respectivul telefon a fost înmânat inculpatului de către martora A.I., soţia denunţătorului (fila 95-96 d.u.p., fila19). Cu ocazia organizării flagrantului asupra inculpatului s-a găsit un telefon, care corespundea celui descris de către denunţător.
Întrebat de către procuror dacă este telefonul pe care l-a dat inculpatului, martorul A. a arătat că acesta este asemănător celui pe care soţia sa l-a înmânat inculpatului (acest lucru a rezultat atât din procesul-verbal din 23 martie 2011, încheiat cu ocazia organizării flagrantului, cât şi din înregistrările video încheiate cu aceeaşi ocazie).
Inculpatul a susţinut că respectivul telefon l-a cumpărat din târgul de săptămână. La cererea sa a fost audiat martorul I.M.S.M., care a confirmat faptul că i-a vândut inculpatului un telefon mobil, telefon despre care a susţinut că l-a cumpărat din Italia, depunând şi factura prin care l-a achiziţionat din Italia( fila 54). Având în vedere că în respectiva factură, era evidenţiat inclusiv codul şi numărul I.M.E.I. al respectivului telefon, acestea fiind aceleaşi cu cele ale telefonul ridicat de la inculpat (fila 49 d.u.p.), instanţa a apreciat că telefonul găsit asupra inculpatului nu este cel oferit de către denunţător.
Având în vedere că denunţătorul a susţinut că telefonul găsit asupra inculpatului este asemănător celui oferit inculpatului, instanţa a apreciat că acest telefon a fost cumpărat de inculpat ceea ce nu a dus la concluzia că denunţătorul nu i-ar fi oferit un telefon asemănător. Declaraţiile martorilor B. şi A.I., au confirmat declaraţia martorului denunţător, fiind concordante cu privire la momentul în care a fost cumpărat respectivul telefon (iarna anului 2011), motivul oferirii acestuia inculpatului( pentru procurorul care instrumenta cazul), descrierea acestuia (fără cutie, doar cu încărcător), preţul plătit (suma de 350 lei, în rate), motiv pentru care instanţa a reţinut ca nu există nici un motiv pentru a le înlătura. Pe de altă parte, s-a constatat că oferirea respectivului telefon a fost făcută înainte de a se dispune prin ordonanţă de către procuror scoaterea de sub urmărirea penală a denunţătorului( filele 73-74 d.u.p.).
Pentru aceste motive instanţa a reţinut ca dovedit faptul că martorul A. i-a oferit inculpatului un telefon, pentru ca acesta la rândul său să-l ofere procurorului ce se ocupa de supravegherea dosarului său.
La cca. 1 lună după ce-şi obţinuse permisul de conducere, denunţătorul a susţinut că a fost sunat de către inculpat care i-a spus că trebuie să-i procure un trening şi o pereche de pantofi sport, susţinând că trebuie să se descurce cu persoanele care au făcut calculul retroactiv al alcoolemiei de la I.M.L., indicându-i totodată şi magazinul de unde să le cumpere (magazinul T.S., din Craiova). În acest moment martorul A. a mers la D.G.A. - S.J.A. Dolj şi a denunţat fapta. Ulterior acesteia date, s-a autorizat de către instanţă interceptarea comunicărilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental de către martor. De asemenea, i-au fost puse acestuia la dispoziţie bunurile solicitate de către inculpat. Întrucât denunţătorul a susţinut că inculpatul i-a pus în vedere să-i aducă bunurile respective până pe data de 25 martie 2011, acesta l-a sunat pe inculpat în seara zilei de 22 martie 2011, stabilind să se întâlnească a doua zi să-i remită bunurile respective.
A doua zi, inculpatul i-a solicitat martorului să îi aducă bunurile la Sadova, în curtea spitalului, unde se afla în interes de serviciu. Aşa cum a rezultat din înregistrarea ambientală a întâlnirii dintre cei doi, martorul i-a remis inculpatului două pungi din plastic în care se afla respectivul echipament, pungi pe care acesta, le-a lua şi fără a verifica conţinutul acestora le-a pus în autoturismul de serviciu. Cu aceeaşi ocazie martorul l-a întrebat dacă îi mai datorează ceva, acesta spunând că nu.
Inculpatul a susţinut că după ce martorul îşi recuperase permisul l-a oprit din nou în trafic, deoarece neştiind că acesta îşi recuperase permisul a crezut că acesta circula fără permis, ocazie cu care martorul i-a reproşat că are ceva cu el şi i-a spus că vrea să stingă relaţiile de duşmănie. Acesta i-a spus că urmează să plece în Italia şi l-a întrebat dacă nu vrea să-i aducă ceva de acolo. Inculpatul l-a rugat să-i aducă un trening şi o pereche de pantofi sport, cerându-i ca valoarea totală să nu depăşească 2-300 lei. Inculpatul a mai arătat că a fost sunat de denunţător în seara zilei de 22 martie 2011 spunându-i că i-a luat respectivele bunuri şi că i le va aduce a doua zi.
Inculpatul a mai arătat că în ziua respectivă, înainte de a se întâlni cu denunţătorul l-a rugat pe colegul său să-i împrumute suma de 200 lei, întrucât dorea să-i achite acestuia contravaloarea bunurilor. De asemenea acesta a mai arătat că după ce s-a îndepărtat de maşină i-a spus martorului că-i va plăti respectivele bunuri la salariu.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine această apărare a inculpatului, deoarece, deşi inculpatul a susţinut că bunurile respective trebuiau să-i fie aduse de martor din Italia, în momentul în care acesta l-a sunat cu o zi înainte de a i le da (seara în jurul orei 19.00), după ce în prealabil îl mai sunase, dar acesta nu răspunsese (fapt recunoscut de inculpat), i-a spus că îi telefonase anterior în momentul în care era în magazin şi cumpăra respectivele bunuri („vă sunai atunci când eram în magazin, şi referitor la treburile alea, le luai”- fila 70 d.u.p.). De asemenea, acesta a spus că nu se pot întâlni în ziua respectivă pentru că trebuie să meargă la Bucureşti, stabilind întâlnirea pentru a doua zi la orele 12.00. Prin urmare, nu s-a putut susţine că inculpatul a avut vreun moment reprezentarea faptului că respectivele bunuri au fost cumpărate din Italia, confirmându-se în schimb susţinerea martorului potrivit căreia, i s-a precizat inclusiv magazinul de la care trebuia să le achiziţioneze.
Pe de altă parte, în momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu martorul în curtea spitalului, a luat respectivele plase fără a verifica conţinutul lor, respectiv dacă bunurile aduse corespund celor „comandate” (mărime, marcă). Din transcrierea convorbirii purtate de cei doi în momentul remiterii respectivelor obiecte, s-a reţinut că denunţătorul i-a spus că speră ca respectivele bunuri „să-i vină bine omului”, fiind deci evident că nu-i erau destinate inculpatului. Totodată la întrebarea martorului dacă mai are vreo datorie faţă de el” dacă mai e vreo încurcătură”, acesta spunând chiar că mai are bani asupra sa, inculpatul a spus că nu, iar în momentul în care acesta l-a întrebat „ astea sunt ultimele?”, inculpatul a răspuns că da.
Astfel, s-a apreciat că acesta a recunoscut indirect că anterior a mai primit şi altceva de la martor. Susţinerea inculpatului potrivit căreia intenţiona să-i plătească contravaloarea respectivelor bunuri la salariu, nu a putut fi reţinută, având în vedere că acesta nu l-a întrebat niciodată pe martor cât costă respectivele bunuri. Chiar dacă acesta era grăbit şi dorea să se reîntoarcă la colegul său, având în vedere că nu era în relaţii de prietenie cu martorul, acesta fiind o persoană pe care aparent o mai întâlnise de două ori şi care îi făcea un simplu serviciu, dezinteresat, nu se putea susţine că problema preţului urma să fie discutată ulterior.
Martorul C.A.C., colegul inculpatul a arătat că înainte de a ajunge la Sadova acesta i-a cerut să-l împrumute cu suma de 200 lei spunându-i că trebuie să-i dea cuiva pentru un trening (fila 52). Pe de altă parte, martorul C.M. (fila 51) a arătat că fiind prezent în curtea spitalului a văzut momentul în care martorul A. i-a dat inculpatului cele două plase, a auzit şi cum acesta i-a spus martorului că-i va da banii la salariu.
Deoarece din înregistrarea ambientală a întâlnirii dintre inculpat şi denunţător nu a rezultat că inculpatul i-a spus martorului că-i va da banii la salariu, aceasta încheindu-se în momentul în care cei doi îşi iau la revedere, s-a susţinut că respectiva afirmaţie a fost făcută puţin mai târziu, în momentul în care inculpatul se îndepărtase de denunţător.
Având în vedere că inculpatul era o persoană cunoscută în zona respectivă, iar primirea bunurilor s-a făcut într-un loc public, de faţă fiind mai multe persoane, instanţa a apreciat că inculpatul a făcut respectiva afirmaţie tocmai pentru a fi auzită de cei prezenţi, în încercarea sa de a da o aparenţă de legitimitate primirii respectivelor bunuri. Atâta timp cât nu a discutat nici un moment cu privire la preţul respectivelor bunuri, chiar inculpatul susţinând că i-a cerut ca preţul acestora să fie între 2 şi 300 lei, afirmaţia că-i va da banii la salariu a fost făcută doar pentru a fi auzită de cei prezenţi.
Inculpatul nu a dat nicio explicaţie plauzibilă cu privire la discuţia purtată cu denunţătorul în curtea spitalului, în care acesta l-a întrebat dacă mai are vreo încurcătură cu ceva, oferindu-se să se achite de eventualele obligaţii, acesta spunând că totul este în regulă.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului D.F. de a pretinde şi primi de la martorul denunţător A.A.I. mai multe bunuri în valoare totală de 1.700 lei., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari care ar putea să-l ajute să obţină o soluţie mai favorabilă într-un dosar de cercetare penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
Bunurile oferite de denunţător au fost primite de către inculpat în cea mai mare parte înainte de efectuarea actului în vedere căruia au fost oferite (dispunerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale), excepţie făcând bunurile ce au făcut obiectul flagrantului din data de 23 martie 2011. Deşi acestea au fost oferite după îndeplinirea respectivului act, aşa cum a rezultat din starea de fapt reţinută de instanţă, acestea au fost oferite în baza înţelegerii între inculpat şi denunţător, neputându-se susţine că nu ar fi întrunit elementul material al infracţiunii şi cu privire la acestea.
Instanţa a apreciat că faptele de primire a bunurilor au fost comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu atât mai mult cu cât vizau efectuarea unui act unic (dispunerea unei soluţii favorabile în dosarul de urmărire penală), motiv pentru care s-a reţinut că infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, valoarea bunurilor primite de inculpat (1.700 lei), de atitudine inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii, precum şi datele privind persoana inculpatului, aşa cum rezultă din actele depuse de acesta în circumstanţiere (filele 9-13 Dosar nr. 678/54/2011).
S-au reţinut totodată, ca circumstanţe atenuante, faptul că anterior săvârşirii prezentei fapte acesta a manifestat interes pentru realizarea cu eficienţă a îndatoririlor profesionale, făcându-se remarcat la locul de muncă, primind chiar şi o diplomă de merit, făcându-se aplicarea art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen. având in vedere dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen.
În baza acestor criterii instanţa a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea coborâtă sub minimul special, este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestei pedepse, instanţa a considerat necesar ca executarea prezentei pedepse să se facă în regim de detenţie, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor acestuia, dat de natura şi importanţa valorilor sociale încălcate, şi anume relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurarea este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de persoane care au influenţe reale sau presupuse asupra lor, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare a condamnatului dar şi un mijloc de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, apreciind hotărârea instanţei de fond ca nelegală în condiţiile în care în mod greşit s-a făcut aplicarea disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., deşi în raport de infracţiunea ce formează obiectul acţiunii penale, dispoziţiile legale incidente în cauză în ceea ce priveşte măsura de siguranţă sunt cele prev. de art. 61 alin. (2) şi (4) din legea nr. 78/2000.
De asemenea, s-a formulat apel în cauză şi de inculpatul D.F., criticile vizând interpretarea incompletă şi, greşită a probelor administrate în cauză, solicitându-se achitarea, potrivit art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât probele cauzei nu dovedeau săvârşirea faptei penale de către inculpat.
Prin Decizia penală nr. 181 din 25 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ai fost admise apelurile declarate şi casată, în parte sentinţa atacată. În rejudecare, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.F. prin sentinţa penală apelată pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 395 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-a redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul D.F. de la 1.700 lei la 942 lei; au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile contrare deciziei penale şi menţinute celelalte dispoziţii.
S-a reţinut că motivul de apel invocat de către parchet este fondat, măsura de siguranţă, constând în confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, fiind supusă reglementării din legea specială art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000.
S-a apreciat că dispoziţiile legale mai sus arătate reglementează restituirea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii persoanelor care le-au dat, în cazul în care denunţă fapta anterior sesizării organului de urmărire penală, în cauză, întrucât denunţătorului, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului i-a fost restituit echipamentul sportiv, ceea ce instanţa urma să confişte era contravaloarea bunurilor care nu s-au mai găsit, echipamentul sportiv nefăcând parte dintre bunurile aflate în această situaţie.
În ceea ce priveşte criticile aduse de către apelantul inculpat sentinţei instanţei de fond, s-a constatat că acestea sunt nefondate.
S-a reţinut că acestea sunt apărări formulate la instanţa de fond, analizate detaliat de către aceasta şi, totodată, sunt critici aduse hotărârii instanţei, prin care se urmăreşte o nouă apreciere a probelor administrate în cauză de către instanţa de apel.
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a asigurat o apreciere completă şi justă a probelor administrate, în scopul aflării adevărului, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.; pe baza existenţei elementelor obiective furnizate de probele administrate în cauză, interpretate de către instanţă, în conformitate cu regulile de apreciere a probelor, reguli fundamentate pe practica judiciară, existenţa îndoielilor fiind înlăturată de verificarea probelor nesigure, prin confruntarea cu alte probe, prima instanţă a stabilit cu certitudine faptele deduse judecăţii aşa cum rezultă şi din motivarea amplă a stării de fapt reţinute în cauză.
De aceea, procedând la propria verificare a materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută de către prima instanţă este legală şi temeinică.
S-a motivat că intervalul relativ mare de timp în care s-a derulat infracţiunea ce formează obiectul acţiunii penale, săvârşită în formă continuată, numărul mare de acte materiale săvârşite de către inculpat în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin care inculpatul urmărea efectuarea unui act unic, respectiv dispunerea unei soluţii favorabile în dosarul de urmărire penală, sunt circumstanţe apreciate corespunzător de către instanţă, menite a explica irelevantele contradicţii existente în declaraţiile martorilor cu privire la locul unde sunt primite o parte din bunuri de către inculpat.
S-a subliniat că în condiţiile în care declaraţiile soţiei denunţătorului A.I., sunt susţinute de declaraţiile denunţătorului însuşi, de depoziţiile martorilor şi de procesele verbale de percheziţie, aceste declaraţii nu pot fi înlăturate ca nesincere atâta timp cât, din coroborarea tuturor probelor administrate, se probează adevărul reţinut de către prima instanţă.
S-a apreciat că declaraţia soţiei denunţătorului privind înmânarea celor două parfumuri inculpatului pe raza localităţii Sadova, în vara anului 2010, este susţinută de denunţător şi de însuşi inculpatul care, în prima declaraţie a arătat că parfumul era procurat de fiica sa de la firma O., pentru ca ulterior să revină asupra provenienţei bunului, soţia inculpatului susţinând că ar fi fost cumpărate din târgul de săptămână.
Totodată, s-a arătat că bunul descoperit cu ocazia percheziţiei, efectuată la locuinţa inculpatului, constituie o probă menită a da veridicitate declaraţiei soţiei denunţătorului, şi a stabilit cu caracter cert faptul primirii acestor bunuri de către inculpat.
De asemenea, faptul remiterii sticlelor de whisky şi a cartuşului de ţigări precum şi a sumei de 200 lei, petrecut în vara anului 2010, la domiciliul tatălui inculpatului din localitatea Dăbuleni, este probat în cauză de declaraţia denunţătorului, a martorului P.M.M., vecinul celui dintâi care a condus autoturismul inculpatului în localitatea respectivă, martorul având cunoştinţă de scopul deplasării şi observând plasa cu bunuri pe care denunţătorul a ridicat-o din autovehicul şi a dus-o în casa tatălui inculpatului, unde acesta din urmă era prezent la acel moment.
S-a reţinut că bunurile găsite cu prilejul percheziţiei domiciliare la tatăl inculpatului, respectiv o sticlă whisky, sunt împrejurări, dovedite prin mijloacele probatorii care probează în mod cert primirea şi acestor bunuri de către inculpat de la denunţător.
Totodată, s-a menţionat că în mod complet şi just prima instanţă a apreciat şi probele menite a demonstra că inculpatul a primit de la denunţător un telefon mobil, inculpatul pretinzând că vrea să discute cu procurorul care va soluţiona cauza, în vederea obţinerii permisului de conducere, declaraţiile denunţătorului, ale martorului B.G., care a confirmat în amănunt tranzacţia încheiată cu denunţătorul, scopul acesteia precum şi descrierea bunului dar şi declaraţiile soţiei denunţătorului care-i înmânează bunul, fiind elemente probatorii care, de asemenea, au confirmat în mod evident şi primirea acestui bun de către inculpat.
S-a apreciat că împrejurarea că bunul respectiv nu a fost găsit asupra inculpatului cu prilejul efectuării flagrantului, nu este de natură a infirma probele arătate mai sus, căci nicio altă probă a cauzei nu face dovada că inculpatul nu a deţinut de-a lungul timpului, de la momentul primirii bunului şi pe parcursul procesului penal un astfel de bun sau că nu a primit acest bun.
S-a constatat totodată că interpretarea dată de către prima instanţă asupra depoziţiilor denunţătorului, ale martorului R.N.F.F. cât şi ale martorului M.I.A., depoziţii ce vizau întâlnirea inculpatului cu denunţătorul, în prezenţa celor doi martori, dată la care denunţătorul cunoştea posibilităţile inculpatului de a-şi trafica influenţa, pentru ca denunţătorul să obţină o soluţie favorabilă în cauza ce avea ca obiect infracţiunea la legea circulaţiei, este judicioasă faţă de derularea faptelor deduse judecăţii, cronologia acestora.
Această întâlnire, concretizată prin înţelegerea realizată între denunţător şi inculpat, a stat la baza întâlnirilor ulterioare ale denunţătorului cu inculpatului, respectiv ale soţiei denunţătorului cu inculpatul, întâlniri în urma cărora, inculpatul a intrat în posesia celor două parfumuri, a cantităţilor de alcool şi ţigări, a telefonului mobil şi, în cele din urmă a echipamentului sportiv.
Aşa s-au explicat şi convorbirile telefonice în care inculpatul avea iniţiativa întâlnirilor cu denunţătorul, iniţiativă recunoscută de inculpat, stabilirea locului de întâlnire, domiciliul tatălui inculpatului precum şi celelalte locaţii unde s-au derulat faptele de primire a bunurilor oferite de denunţător în vederea traficării influenţei de către inculpat.
S-a arătat că atâta timp cât probele strânse cu ocazia efectuării flagrantului, bunurile găsite asupra inculpatului, înregistrările audio video cât şi cele telefonice, declaraţiile denunţătorului, confirmate de apelurile telefonice ale inculpatului care condiţionează bunurile ce urmau ai fi oferite, sub aspectul genului şi calităţii, data oferirii şi locul unde urmează a fi primite bunurile, confirmă cu certitudine primirea bunurilor de către inculpat pentru ca acesta să „îşi achite” obligaţia faţă de angajaţii I.M.L. prin care s-a stabilit alcoolemia denunţătorului, nu poate fi primită critica apelantului în ceea ce priveşte neluarea în considerare a probelor privind demonstrarea intenţiei inculpatului, de a achita bunurile, prin împrumutarea unor sume de bani de la colegii de serviciu; acestea din urmă sunt probe propuse de inculpat pro causa, care atâta timp cât sunt combătute de toate celelalte probe enumerate, nu pot fi luate în considerare.
Instanţa de apel a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către prima instanţă este netemeinică şi nelegală, fiind întrunite cerinţele impuse de art. 81 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea acesteia, actele în circumstanţiere depuse de inculpat cu prilejul soluţionării apelului, acte emise de angajator, diplomele de merit ce atestă îndeplinirea merituoasă a sarcinilor de serviciu, la care se adaugă şi celelalte elemente circumstanţiale de natură personală, reliefate pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, gradul de instruire şi modalitatea de săvârşire a faptelor deduse judecăţii, fiind elementele ce formează convingerea instanţei, cerută de art. 81 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs:
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii şi calitatea în care aceasta a fost comisă, apreciindu-se că scopul pedepsei nu poate fi realizat prin suspendarea executării în condiţiile art. 81 C. pen.; în drept s-a invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;
- Inculpatul D.F., invocând, după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului şi motivele scrise de recurs (filele 11-20 dosar recurs) neanalizarea motivelor de apel, abordarea simplistă a situaţiei de fapt, fundamentarea acuzării pe depoziţiile unei persoane (denunţătorul) cu privire la care s-a constatat că a comis fapta de mărturie mincinoasă şi pe supoziţii, nevalorificarea corespunzătoare a depoziţiilor martorilor, neoferirea inculpatului a băuturilor, ţigărilor şi banilor, neprimirea unui telefon mobil, realizarea flagrantului ulterior soluţionării cauzei privind pe denunţător, neexistând infracţiunea de trafic de influenţă, iar denunţătorul urmând să achite echipamentul sportiv, inexistenţa probelor certe de vinovăţie, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, impunându-se achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen., în speţă fiind incident cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Analizând recursurile prin prisma cazurilor de casare invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 38414 alin. (3) raportat la art. 3856 şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, astfel că vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din examinarea actelor dosarului şi a hotărârilor atacate, instanţele au stabilit în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii pentru care a fost cercetat, judecat şi ulterior condamnat.
În baza propriului examen al probelor legal administrate în etapele procesuale anterior, instanţa de recurs constată că fapta inculpatului D.F., lucrător de poliţie, care, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit de la martorul denunţător A.A.I. (pe care îl depistase anterior în trafic, conducând un autoturism în stare de ebrietate) mai multe bunuri în valoare totală de 1.700 lei, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari care ar putea să îl ajute să obţină o soluţie favorabilă în dosarul de cercetare penală, constituit ca urmare a faptei de conducere în stare de ebrietate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev.de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Se constată, totodată, contrar susţinerilor apărării, că în cauză, instanţele şi-au format convingerea şi au stabilit de o manieră indubitabilă starea de fapt pe baza probelor care s-au coroborat, potrivit art. 63 C. proc. pen., în baza rolului activ organele judiciare administrând un probatoriu amplu cu respectarea, totodată, a dreptului inculpatului de a demonstra, în conformitate cu art. 66 C. proc. pen., lipsa de temeinicie a probelor, a dreptului la apărare şi prezumţiei de nevinovăţie.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că starea de fapt avută în vedere, în final, la dispunerea soluţiei de condamnare a inculpatului a fost pe deplin dovedită, între altele, de declaraţiile martorilor A.I., A.I., P.M., R.N.F., B.G., M.A. şi, de asemenea, de denunţul martorului denunţător A.I., procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, procesele verbale de percheziţie domiciliată şi de constatare a comiterii infracţiunii flagrante, înregistrările video.
Aşa fiind, nu poate fi primită teza avansată de apărare, potrivit căreia în speţă a fost comisă o gravă eroare de fapt şi nici cea vizând condamnarea inculpatului exclusiv pe baza declaraţiilor martorului denunţător şi a unor prezumţii şi simple supoziţii, deoarece la stabilirea stării de fapt au fost avute în vedere probe ce s-au coroborat, eliminându-se eventualele inadvertenţe determinate de intervalul considerabil de desfăşurare a activităţii infracţionale; totodată, se constată că starea de fapt nu putea fi corect stabilită prin luarea în considerare, cu prioritate, a unor anumite declaraţii de martor, sau prin înlăturarea nejustificată a altor probe. Împrejurarea că denunţătorul a fost cercetat fără a se constata comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, sau că inculpatul ar fi pretins că urmează să achite contravaloarea echipamentului sportiv primit de la denunţător nu constituie elemente apte a înlătura elementele obiective şi de netăgăduit rezultate din probele administrate, primirea echipamentului sportiv reprezentând, de altfel, ultimul act material din conţinutul infracţiunii continuate, susţinerile contrare ale apărării fiind netemeinice.
Se reţine, aşadar că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost just stabilite pe bază de probe certe, solicitarea apărării (reiterată în recurs), în sensul achitării inculpatului, fiind vădit nefondată, dar fiind analizată complet de către instanţe, contrar aprecierilor apărării.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, se apreciază că instanţa de apel a constatat corect că scopul pedepsei - just stabilită ca şi cuantum - poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.
Astfel, sub aspectul menţionat, în mod corect au fost valorificate elemente precum modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către inculpat, gradul de instruire, lipsa antecedentelor penale, persoana şi personalitatea inculpatului, acestea pledând în favoarea concluziei că simpla pronunţare a hotărârii de condamnare constituie un avertisment suficient apt a contribui la reeducarea inculpatului şi la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi normele moralei.
Faţă de aspectele relevate apar ca nefondate criticile circumscrise de parchet cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sancţiunea dispusă dând o justă aplicare, prin cuantum şi modalitate de executare dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen., eventuala aplicare a dispoziţiilor art. 861 C. pen. negăsindu-şi utilitatea faţă de argumentele expuse.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp.art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că hotărârea recurată este legală, temeinică şi riguros motivată, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de intimatul inculpat D.F. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 198/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 291/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
