ICCJ. Decizia nr. 3179/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3179/2013
Dosar nr. 2665/118/2012
Şedinţa publică din 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-au dispus următoarele:
În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata L.D.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei perioada reţinerii de 24 de ore din data de 13 martie 2012, începând cu orele 19:00.
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpată a sumei de 4.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 2408/P/2011 din 14 martie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L.D.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În sarcina inculpatei s-a reţinut că în perioada ianuarie 2010 şi-a traficat influenţa faţă de denunţătorul A.M., lăsând impresia că se bucură de influenţă reală sau nereală pe lângă funcţionari superiori din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea facilitării angajării numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române, în schimbul sumei de 4.000 euro, pretinsă şi primită în acest scop.
În cursul judecăţii, a fost ascultată inculpata şi au fost audiaţi martorii din lucrări, ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar. De asemenea, inculpatei i-a fost încuviinţată proba testimonială cu un martor pe situaţia de fapt şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere.
Deşi legal citată, inclusiv cu mandat de aducere, martora A.I. nu s-a prezentat în vederea audierii, din memoriul depus la dosarul instanţei rezultând că aceasta se află în Anglia, unde lucrează pe o perioadă nedeterminată. Prin acelaşi memoriu, martora a precizat că îşi menţine declaraţiile date la urmărirea penală, reiterând aspectele relatate prin depoziţiile iniţiale.
De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost posibilă audierea martorei C.Z., din conţinutul mandatelor de aducere şi referatele aflate la dosar rezultând că aceasta se află în Italia, pe numele său fiind întocmit atât un mandat de urmărire internaţională, cât şi un mandat european de arestare, urmare emiterii mandatului de arestare preventivă din 1 iunie 2012 şi condamnării sale la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, prin sentinţa penală nr. 326 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin neapelare.
În cauză nu a fost posibilă nici audierea martorului încuviinţat inculpatei în apărare, din conţinutul mandatelor de aducere rezultând că acesta este cetăţean italian, cu domiciliul în Italia, ascultarea sa prin comisie rogatorie nefiind posibilă, datorită lipsei adresei şi datelor complete de identificare. De asemenea, martorul nu a fost găsit la reşedinţa din România, astfel încât, la termenul de judecată din 1 noiembrie 2012, instanţa a apreciat inutilă efectuarea de noi demersuri, în raport de conţinutul tezei probatorii invocate în apărare, combătută, de altfel, în cuprinsul considerentelor hotărârii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La data de 4 iulie 2011, numitul A.M., domiciliat în Constanţa, strada M.V., a formulat un denunţ penal înregistrat la D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti, cu privire la faptul că, în cursul lunii noiembrie 2011, numita L.D.I. s-a recomandat drept ofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, situaţie în care a pretins şi a pretins suma de 4.000 euro, prevalându-se de influenţa pe care pretindea că o are în mod expres asupra persoanelor competente cu funcţii de decizie în această structură, pentru a obţine angajarea numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române.
Potrivit denunţului, în cursul lunii ianuarie 2010, numita C.Z., persoană cu antecedente penale, rudă cu soţia denunţătorului, în urma unor discuţii avute cu familia A., pe tema angajării fiicei A.I., s-a oferit să le acorde un ajutor în acest scop, asigurându-i că persoana potrivită ce poate rezolva problema angajării în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor este numita L.D.I.
În acest sens, C.Z. a comunicat soţiei denunţătorului, prin e-mail, că pentru a fi rezolvată problema angajării fiicei sale este necesară suma de 4.000 de euro.
Potrivit înţelegerii, la data de 29 ianuarie 2010, denunţătorul, împreună cu soţia şi fiica sa A.I., s-au întâlnit cu L.D.I. în locuinţa numitei C.Z. din Bucureşti, împrejurare în care inculpata i-a asigurat pe cei prezenţi că are cunoştinţe în rândul unor persoane ce se ocupă cu angajările în cadrul Jandarmeriei Române şi că suma de 4.000 euro pretinsă o va oferi mai departe persoanelor în cauză.
Totodată, suma de 4.000 euro a fost înmânată numitei L.D.I. cu ocazia acelei întâlniri, într-un plic, în prezenţa persoanelor menţionate.
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A., S.J.A. Constanţa au fost delegaţi prin ordonanţa procurorului nr. 259/P/2011 din 2 august 2011, în vederea efectuării anumitor acte premergătoare, în sensul audierii denunţătorului, a numitelor A.E. şi A.I. (pentru stabilirea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare a inculpatei L.D.I.) şi redării în formă scrisă a înregistrărilor audio ambientale puse la dispoziţie de denunţător.
Cu prilejul audierilor efectuate, atât denunţătorul, cât şi celelalte persoane implicate şi-au menţinut precizările din denunţ, oferind relaţii cu privire la împrejurările în care s-au purtat discuţiile, locaţiile în care au avut loc întâlnirile şi persoanele faţă de care s-au făcut referiri cu atribuţii în angajarea personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În acelaşi timp, s-a procedat la redarea în formă scrisă a înregistrărilor audio ambientale puse la dispoziţie de denunţător pe un suport optic marca „F.”, ocazie cu care s-a solicitat persoanelor care au făcut înregistrările să precizeze, după voce, numele persoanelor care au participat la fiecare convorbire în parte.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în prezenţa părţilor la data de 11 iulie 2011 de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., pe suportul optic marca „F.” pus la dispoziţie au fost identificate 6 foldere, respectiv: „X1”, „X2”, „X3”, „X4”, „X5” şi „X6”.
Procedându-se la ascultarea convorbirilor existente în fiecare fişier, în prezenţa persoanelor care au pus la dispoziţie înregistrările, s-au stabilit următoarele aspecte:
- în folderul „X1”, numita A.I. a precizat că este înregistrată convorbirea purtată la data de 9 iunie 2010, la o cafenea în sectorul 3, Bucureşti, discuţie la care au participat L.D.I. şi o anume „A.”, persoană care ar lucra la Garda Financiară;
- în folderul „X2”, numita A.E. a precizat că este înregistrată convorbirea purtată cu L.D.I. la restaurantul „Y” de la magazinul „U.” din Bucureşti, la data de 10 iunie 2010;
- cu privire la folderul „X3”, A.I. a precizat că reprezintă convorbirea purtată în primăvara anului 2010, la restaurantul „Y” de la magazinul „U.”, cu L.D.I., că, de asemenea, mai reprezintă înregistrarea unei convorbiri telefonice purtate cu L.D.I. şi o dublură a înregistrării din 9 iunie 2010;
- cu privire la folderul „X4”, A.M., A.E., şi A.I. au precizat că fişierul reprezintă înregistrarea convorbirii purtate la locuinţa numitei C.Z., la data de 5 februarie 2010, la care au participat C.Z., L.D.I. şi persoanele susmenţionate; acelaşi persoane au precizat că în fişier mai este convorbirea purtată în aceeaşi locaţie, la data de 6 februarie 2010, la care au participat C.Z., L.D.I., A.M. şi A.I., conţine înregistrarea convorbirii purtate la sfârşitul lunii februarie începutul lunii martie 2010, în aceeaşi locaţie, între A.E., A.I., A.M. şi C.Z.;
- cu privire la folderul „X5”, numita A.I. a precizat că sunt înregistrate, tot cu reportofonul personal, două convorbiri telefonice avute cu L.D.I.;
- cu privire la folderul „X6”, A.E. şi A.I. au precizat că reprezintă convorbirea purtată cu numita C.Z., la locuinţa acesteia, în septembrie 2010”.
Cu aceeaşi ocazie, persoanelor în cauză le-a fost prezentată fotografia din fişa de evidenţă a numitului A.A., persoana despre care se face referire în denunţul formulat, stabilindu-se că este una şi aceeaşi persoană despre care numita L.D.I. afirma, în cuprinsul discuţiilor înregistrate, că poate interveni pentru rezolvarea problemelor.
Pe parcursul cercetărilor, ofiţerii de poliţie judiciară au intrat în posesia unui număr de trei înscrisuri ce conţin mesaje expediate sau primite de inculpata L.D.I. şi C.Z., înscrisuri puse la dispoziţie de A.I. şi ridicate conform procesului-verbal din 31 octombrie 2011.
Cu privire la calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare a numitei L.D.I., procesul-verbal de verificare a bazei de date a D.G.M.R.U. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din data de 16 septembrie 2011 a relevat faptul că aceasta nu figurează ca fiind încadrată la vreo structură, unitate sau subunitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu toate acestea, în baza de date a serviciului de evidenţă a populaţiei, inculpata apare ca fiind ofiţer în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin ordonanţa nr. 259/P/2011 din 1 decembrie 2011, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti şi-a declinat competenţa pentru instrumentarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru continuarea cercetărilor penale, prin prisma săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de către numita L.D.I.
Urmare acestui fapt, la data de 12 ianuarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de L.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ocazie cu care a fost S.J.A. Constanţa a fost delegat pentru efectuarea unor acte de urmărire penală.
Pe cale de consecinţă, s-a procedat la reaudierea pe formular tipizat atât a denunţătorului, cât şi a martorilor, cu precizarea că martorul A.I., în vârstă de 25 de ani, nu a mai putut fi audiată, aceasta fiind plecată din luna octombrie 2011 în Anglia, în baza unui contract de muncă, aspect ce rezultă şi din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, cu ocazia citării şi audierii persoanelor amintite.
Cu prilejul audierilor, au fost lămurite starea de fapt, motivele pentru care a fost remisă suma de bani, cu indicarea persoanelor şi a funcţionarilor pe lângă care urma să se intervină.
Au fost efectuate verificări şi s-a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor, D.G.M.R.U. precizări în vederea identificării numiţilor „A.A.” şi a „doamnei R.”, precum şi cu privire la stabilirea calităţii lor de funcţionari în cadrul instituţiei amintite.
D.G.M.R.U. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin adresa din 22 februarie 2012, a precizat că „A.A.” a avut calitatea de angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor în intervalul 1 ianuarie 2010-31 ianuarie 2011, ocupând funcţia de consilier, clasa I, grad superior, în cadrul Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Comunităţile Locale, Direcţia pentru Servicii de Interes General, Investiţii şi Dezvoltare Locală.
Persoana cu numele de „R.” a fost identificată ca fiind R.A., care deţine gradul profesional de comisar şef şi funcţia de director adjunct în Secretariatul General din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Totodată, cei doi funcţionari superiori au fost audiaţi de către D.G.A., Structura Centrală, sens în care au negat existenţa unor intervenţii, discuţii sau convenţii încheiate cu inculpata L.D.I., pentru facilitarea angajării numitei A.I. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Numitul A.A. a declarat că nu ar cunoaşte-o pe inculpată, altfel decât instituţional, deşi cei doi sunt în relaţie de concubinaj, aspect susţinut prin declaraţiile denunţătorilor şi transcrierile convorbirilor ambientale.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat de către procuror că martorul a făcut depoziţii mincinoase în cursul anchetei penale, subsecvente infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., faţă de acesta fiind dispusă o soluţie de neîncepere a urmăririi penale şi de aplicare a unei sancţiuni cu amendă administrativă, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., apreciindu-se că fapta ce i se reţine în sarcină nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În mod similar, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificaţi şi numiţii P.N., locotenent colonel cu funcţia de ofiţer specialist în cadrul G.J.M. Constanţa, precum şi C.C., colonel, având funcţia de comandant al U.M. Z. Constanţa.
Având în vedere că din declaraţiile celor doi a rezultat faptul că un memoriu aparţinând numitei A.I. a fost înaintat prin poşta electronică, prin eşalonul superior al unităţii în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, materialul respectiv a fost solicitat şi ridicat, în temeiul art. 96 şi urm. C. proc. pen.
Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, G.J.M. Constanţa, prin adresa din 10 februarie 2012, a înaintat întreaga documentaţie cu materialul respectiv, constând în memoriu, „curriculum vitae”, copii acte de identitate şi acte de studii, toate pe numele A.I.
De altfel, atât din declaraţiile acestora, cât şi din conţinutul adresei primite prin poşta electronică, rezultă că solicitarea în vederea angajării, împreună cu actele numitei A.I., au fost remise de către D.G.M.R.U. din cadrul I.G.J.R. către I.J.J. Constanţa, G.J.M. Constanţa şi U.S.J.P.P.I. Cernavodă, cu măsuri pentru analizarea cererii şi menţinerea în evidenţa compartimentului resurse umane.
Toate aceste documente se coroborează cu transcrierile convorbirilor înregistrate ambiental de către denunţător şi transcrise integral în procesele-verbale de redare în formă scrisă încheiate în datele de 26 octombrie 2011 şi 24 octombrie 2011.
De asemenea, registrul de evidenţă a persoanelor pus la dispoziţie de U.M. Z. Constanţa confirmă faptul că în ziua de 22 martie 2010 numita A.E. a fost primită în audienţă la comandantul unităţii.
La datele de 8 februarie 2012, 9 februarie 2012 şi 10 februarie 2012, s-a procedat la contactarea telefonică, în vederea citării, a numitei C.Z., persoană ce nu mai locuieşte la domiciliul declarat, o astfel de activitate procesuală nemaifiind realizată, datorită faptului că martora nu s-a prezentat spre a fi audiată, aspect ce rezultă din procesele-verbale ataşate la dosarul cauzei.
În cursul urmăririi penale, la data de 7 martie 2012, s-a procedat la contactarea telefonică a inculpatei L.D.I., în vederea audierii sale de către procuror în data de 9 martie 2012, ora 14:00, ocazie cu care acesteia i-a fost adus la cunoştinţă faptul că urmează a fi ascultată ca învinuită, precum şi conţinutul dispoziţiilor art. 171 C. proc. pen., cu privire la asistenţa juridică.
Pentru că inculpata, chemată iniţial ca învinuită, nu s-a prezentat, în cauză a fost emis de către procuror un mandat de aducere, iar ulterior faţă de aceasta a fost formulată propunere de arestare preventivă, în temeiul art. 146-art. 148 lit. a) C. proc. pen.
Cu prilejul judecării cauzei, inculpata a fost identificată în instanţă, astfel că a fost adusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde a fost audiată şi reţinută.
Prin încheierea de şedinţă nr. 47 din 13 martie 2012 a Tribunalului Constanţa a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatei L.D.I., o soluţie similară fiind pronunţată şi în ceea ce priveşte propunerea de arestare preventivă formulată în temeiul art. 267 C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă a Tribunalului Constanţa din data de 14 martie 2011, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Constanţa nr. 278 din 16 martie 2012.
Situaţia de fapt reţinută este dovedită prin denunţul şi plângerea penală înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, declaraţiile martorilor A.E., A.I., A.M., C.Z., A.A., R.A., P.N. şi C.C., procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor înregistrate ambiental de către denunţător şi puse la dispoziţia organului de urmărire penală, CD-ul cu înregistrările audio şi declaraţiile inculpatei, care nu a recunoscut săvârşirea faptei.
În cursul urmăririi penale, inculpata a avut o atitudine obstrucţionistă şi de negare a adevărului, susţinând în esenţă, inclusiv cu prilejul soluţionării propunerilor de arestare preventivă şi ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, că suma de 4.000 de euro nu constituie decât un împrumut şi că denunţul formulat de familia A. reprezintă un act de răzbunare, ca urmare a nerestituirii sumei la termenul convenit.
În acest sens, inculpata a făcut trimitere la actele aflate la dosar, iar în faza de urmărire penală a depus la dosarul cauzei un înscris notarial, din care rezultă că martor la remiterea sumei împrumutate ar fi un cetăţean italian. De asemenea, inculpata a mai susţinut că nu a intervenit niciodată pentru angajarea A.I. la vreo instituţie publică sau în relaţia cu vreo anumită persoană.
O astfel de apărare nu poate fi avută însă în vedere, fiind infirmată de toate celelalte probe administrate în cauză, relevante în acest sens fiind declaraţiile denunţătorilor A.M., A.E. şi A.I., înscrisurile întocmite la datele de 18 februarie 2010 şi 6 octombrie 2010, din care rezultă că inculpata ar fi primit cei 4.000 de euro cu titlu de împrumut, conţinutul transcrierilor convorbirilor purtate de L.D.I., C.Z. şi A.I., din care se rezultă că suma de 4.000 euro a fost primită de inculpată de la denunţători, în scopul influenţării unor persoane cu funcţii de decizie, pentru ca A.I. să fie angajată în cadrul Jandarmeriei Române, aşa cum L.D.I. lasă să se creadă şi adresa U.M. Z. din 9 februarie 2010 (aflată la dosarul de urmărire penală), din care rezultă că, în măsura în care se va organiza un concurs în vederea ocupării unor posturi compatibile cu pregătirea petentei, acest fapt urmează a-i fi comunicat.
În declaraţiile lor, denunţătorii A.M. şi A.E. au precizat în mod constant că inculpata L.D.I. le-a promis că o va ajuta pe A.I. să se angajeze într-un post din cadrul Ministerului de Interne, scop în care a pretins şi primit în luna ianuarie 2010 suma de 4.000 euro, pe care pretinde că ar fi dat-o unor persoane care, datorită funcţiei şi poziţiei deţinute în cadrul aparatului administrativ central, ar fi putut face posibilă angajarea, fie la Constanţa, fie la Bucureşti. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei A.I.
Membrii familiei A. au mai susţinut că au cunoscut-o pe L.D.I. prin C.Z., verişoară primară cu A.E. şi că din discuţiile purtate cu acestea au ajuns să aibă încredere că inculpata se poate ocupa de „toate amănuntele” unui examen, începând cu tematica, dată şi locul organizării acestuia şi până la celelalte detalii ce rezultă din context, respectiv factorul de decizie influenţabil (mituibil) şi suma.
Întrucât aceste promisiuni şi discuţii, ale căror transcrieri se află la dosar, nu au dus la rezultatul scontat, între membrii familiei A. şi inculpată s-a creat o stare de tensiune, pe fondul căreia L.D.I. a solicitat semnarea unui înscris, din care să rezulte că suma de 4.000 de euro i-a fost dată cu titlu de împrumut, menţionând şi datele la care se obligă a restitui în tranşe datoria.
În pofida apărărilor formulate, inculpata nu a putut oferi vreo explicaţie asupra conţinutului convorbirilor transcrise la dosar, din care rezultă inclusiv faptul că, de teama unui eventual flagrant, aceasta a refuzat primirea efectivă a sumei ce făcuse obiectul aşa-zisului împrumut, sub pretextul că nu ştie sau că un îi place să numere banii.
O astfel de împrejurare infirmă teza invocată în apărare, deoarece, în condiţiile în care suma respectivă nu ar fi reprezentat decât un simplu împrumut, inculpata nu ar fi avut nici un motiv în a refuza primirea banilor, remiterea celor 4.000 de euro făcându-se către martora C.Z., iar în final aceştia ajungând în posesia numitului A.A., al cărui autoturism, prezent în apropierea locuinţei martorei, a fost observat de către denunţători.
Sub acest din urmă aspect, deşi marca respectivului autoturism a fost identificată ca fiind alta decât cea indicată iniţial, o asemenea eroare nu prezintă relevanţă, deoarece organele de urmărire penală au stabilit că numitul A.A. este proprietarul unui autoturism de teren, apropiat ca dimensiune şi număr de înmatriculare cu cel indicat iniţial, posesorul său fiind recunoscut de către A.I. şi tatăl său. De altfel, audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti, martorul A.A. a confirmat că posedă un astfel de autoturism, de culoare albă şi că acesta nu a fost condus de nicio altă persoană.
De asemenea, deşi prin declaraţia dată în faţa instanţei inculpata a susţinut că suma acordată cu titlu de împrumut ar fi fost remisă, cel mai probabil, în bancnote a câte 100 şi 200 de euro, o astfel de ipoteză este infirmată prin conţinutul transcrierii convorbirii de la dosarul de urmărire penală, din care rezultă că suma a fost înmânată în bancnote a câte 500 de euro.
Tot astfel, inculpata nu a putut explica de ce înscrisurile doveditoare ale presupusului împrumut au fost întocmite la mai bine de 8 luni de la data primirii împrumutului, în condiţiile în care din discuţiile purtate cu membrii familiei A. rezultă nenumărate asigurări că banii au fost daţi în scopul de a mitui pe cineva.
De altfel, existenţa unui alt împrumut în cuantum de 1.000 de euro a fost confirmată de martorul denunţător A.M. prin declaraţia dată la instanţă, acesta neavând legătură cu suma iniţială de 4.000 de euro şi fiind acordat inculpatei la o altă dată, pe bază de chitanţă, pentru rezolvarea unei probleme personale, fără a mai fi restituit.
Tot astfel, deşi a făcut trimitere la declaraţia notarială a cetăţeanului italian, martor la acordarea împrumutului, inculpata omite din vedere şi faptul că, prin depoziţiile date cu ocazia soluţionării propunerilor de arestare preventivă, aceasta a plasat împrumutul spre sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2010, cu toate că remiterea sumei de 4.000 de euro a avut loc, potrivit declaraţiilor denunţătorilor spre sfârşitul lunii ianuarie 2010.
Prin urmare, teza probatorie invocată în apărarea sa de către inculpată este lipsită de orice credibilitate, cu atât mai mult cu cât, în declaraţia notarială, martorul A.G.C. a făcut trimitere la o persoană ce ar fi acordat împrumutul, alta decât denunţătorul A.M., pe nume A.I.A., fără a specifica data evenimentului la care a asistat.
Concluzia potrivit căreia discuţiile purtate cu ocazia remiterii sumei de 4.000 de euro au avut ca obiect posibila angajare a martorei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române este susţinută prin conţinutul tuturor convorbirilor ambientale, relevantă în acest sens fiind discuţia avută în legătură cu întrebările cuprinse în chestionarul psihologic, etapele parcurse cu prilejul vizitei medicale şi persoanele de legătură.
Mai mult, după întâlnirea cu una dintre persoanele de legătură, cu prilejul aceleiaşi întrevederi, inculpata i-a dat asigurări denunţătoarei A.I. că problema angajării este ca şi rezolvată, că procurarea cazierului judiciar nu constituie o prioritate, acesta putând fi depus ulterior (întrucât persoanele de legătură au efectuat cuvenitele verificări în baza de date) şi că, într-o primă etapă, ar mai fi necesară o recomandare din partea unui profesor îndrumător.
Totodată, pentru a deveni cât mai credibilă, inculpata a adus în discuţie aspecte referitoare la diferite persoane ce au deţinut sau deţin funcţii importante în aparatul de stat, printre care purtători de cuvânt, secretari de stat şi foşti sau actuali miniştrii, asemenea discuţii având loc şi cu prilejul întâlnirilor ulterioare.
Astfel, relevantă este discuţia din 10 iunie 2012, când inculpata face trimitere la persoana ministrului de interne şi şefa de cabinet a acestuia, ca fiind o parte din beneficiarii foloaselor materiale necuvenite, dând asigurări că A.I. ar putea fi încadrată chiar şi pe un post aflat în subordinea directă a ministrului.
Ulterior, cu ocazia altor întâlniri, inculpata, alături de martora C.Z., a dat asigurări denunţătorilor că încadrarea A.I. se va face pe un post din cadrul unui departament de transmisiuni al Ministerului Administraţiei şi Internelor, discuţia abordând chiar şi aspecte legate de condiţiile de lucru, salarizare, zile de concediu şi locuinţă de serviciu, pentru ca, mai apoi, discuţiile să fie canalizate în direcţia viitorului statut al denunţătoarei, asigurări privind ocuparea postului fiind date chiar şi în ipoteza remanierii Guvernului.
Deoarece odată cu trecerea timpului era evident că posibilitatea angajării denunţătoarei pe un post din aparatul central nu se putea concretiza, inculpata dă alte asigurări, în sensul că încadrarea se va putea face pe un post din aparatul tehnic al unităţii locale de I.J.J. Constanţa, discuţiile fiind purtate de marginea numărului de locuri scoase la concurs, statutului, condiţiilor de salarizare, persoanelor de legătură, inclusiv a celor de pe plan local, dar şi a posibilităţii de transfer la Bucureşti, după ocuparea postului.
Transcrierile convorbirilor ambientale se coroborează atât cu transcrierea mesajului transmis prin poşta electronică la data de 26 ianuarie 2010, cât şi cu răspunsul transmis numitei A.I. prin adresa din 8 februarie 2012 a I.G.J.R., prin care petenta este informată că, în contextul constrângerilor bugetare specifice şi în absenţa oricăror posturi disponibile, aceasta urmează a fi luată în evidenţa unităţilor din garnizoana Constanţa, o astfel de comunicare fiind apropiată de momentul discuţiilor cu inculpata.
Din ansamblul materialului probator rezultă, aşadar, că fapta reţinută în sarcina inculpatei L.D.I. a fost săvârşită cu intenţie directă, că ea există şi constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aceasta constând în traficarea influenţei faţă de denunţătorul A.M., inculpata lăsând impresia că se bucură de influenţă pe lângă funcţionari superiori din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea facilitării angajării numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române, în schimbul a 4.000 de euro, sumă pretinsă şi efectiv primită în acest scop.
Ţinând seama că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. pen., tribunalul urmează a dispune condamnarea inculpatei, la individualizarea pedepsei şi stabilirea modalităţii de executare urmând a fi avute în vedere atât circumstanţele comiterii faptei, cât persoana inculpatei care, deşi nu este cunoscută cu antecedente penale, nu se află la prima întâlnire cu legea penală.
Astfel, din perspectiva datelor aflate în evidenţele operative ale organelor judiciare, tribunalul reţine că inculpata, în baza ordonanţei din 1 iulie 2003 a Parchetului Naţional Anticorupţie, Structura Centrală, a fost arestată preventiv la data de 9 iunie 2003 şi eliberată la data de 2 iulie 2003, fiind cercetată tot sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, acesteia fiindu-i aplicată şi sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON, prin ordonanţa nr. 2048/2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia, sub aspectul altor infracţiuni de fraudă, respectiv art. 215, art. 287, art. 290 şi art. 292 C. pen.
Inculpata, pe întreg parcursul procesului penal a tăgăduit existenţa faptei, iar în cursul urmăririi penale a refuzat să dea curs solicitării procurorului de a se prezenta pentru a fi audiată, îngreunând bunul mers al anchetei penale şi aflarea adevărului, prezenţa acesteia la sediul parchetului fiind asigurată doar în urma identificării sale la sediul instanţei şi ca o consecinţă a formulării propunerii de arestare preventivă.
De asemenea, deşi s-a prezentat la termenele de judecată, inculpata nu a avut o conduită cooperantă, negând comiterea infracţiunii reţinute în sarcină, al cărei grad de pericol social este unul deosebit de ridicat.
În aprecierea pericolului social al faptei, tribunalul nu a putut face abstracţie de gravitatea specifică oricărei infracţiuni de corupţie, un astfel de fenomen cunoscând o recrudescenţă fără precedent, cuprinzând domenii variate ale vieţii sociale şi ramificaţii profunde, datorită concursului expres sau tacit al unor persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţilor statului şi mediul politic, contracararea unor astfel de comportamente impunând adoptarea unor măsuri ferme, menite a descuraja acest tip de conduită, cu efecte devastatoare asupra echilibrului firesc al statului de drept.
În cazul de faţă, pericolul social al faptei este amplificat de suma considerabilă efectiv primită, de împrejurarea că inculpata a acţionat bucurându-se de sprijinul expres al unor persoane cu funcţii de decizie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Jandarmeriei Române, relaţiile apropiate cu persoane implicate în procesul de recrutare a viitorilor angajaţi fiind confirmată prin transcrierile convorbirilor ambientale şi fotografiile aflate la dosar.
Deşi persoanele cu funcţii importante în aparatul de stat au negat orice intervenţie de angajare a numitei A.I. pe una din funcţiile promise de inculpată, este convingerea instanţei, desprinsă din întreg ansamblul materialului probator, că inculpata, în pofida elementelor reliefate prin actele depuse în circumstanţiere, făcea partea dintr-o amplă reţea, cu ramificaţii în mediul politic şi nu numai.
Această împrejurare rezultă cu precădere din faptul că în conţinutul convorbirilor ambientale atât inculpata, cât şi martora C.Z., fac referire la nu număr ridicat de persoane cu funcţii în administraţia publică centrală sau cea organizată la nivel descentralizat şi pe care nu aveau în mod normal de unde să le cunoască, din faptul dovedit cu certitudine că numele tuturor acestor persoane este real, unele dintre ele fiind audiate ca martori, ca şi din faptul că o parte din aceste persoane ocupă funcţii cheie în aparatul de stat, unele din ele chiar în cadrul instituţiilor publice angajatoare.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile denunţătorilor, astfel încât probele enumerate se coroborează reciproc.
Mai mult, din procesul-verbal de verificare aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpata a avut o legătură maritală cu numitul C.G.A. cu gradul de căpitan, care, începând cu data de 1 ianuarie 2011 a deţinut funcţia de ofiţer specialist principal I în cadrul Serviciului Reglementări Juridice din cadrul I.G.J.R. şi care, din data de 9 septembrie 2011 figurează detaşat la conducerea Ministerului până la 31 decembrie 2011.
Pe de altă parte, acceptând şi ideea că inculpata nu se bucura de o trecere reală în rândul unor înalţi funcţionari publici, instanţa apreciază că pericolul social al faptei este cu atât mai mare cu cât trimiterea la numele unor persoane cu atribuţii decizionale este de natură a compromite reputaţia acestora, subminând autoritatea organelor statului şi creând convingerea persoanelor interesate că astfel de funcţii se pot ocupa şi altfel decât în conformitate cu legea, prin coruperea anumitor funcţionari şi prin traficarea influenţei pe care diferite persoane, cu o moralitate îndoielnică, o pot avea asupra acestora.
În condiţiile în care încrederea cetăţenilor asupra reputaţiei funcţionarilor publici este în continuă scădere, ţinând seama şi semnalele constante ale populaţiei referitoare la disoluţia statului de drept, sancţionarea severă a unor conduite incompatibile cu valorile democraţiei devine o necesitate, doar astfel putând fi îmbunătăţită percepţia publicului asupra capacităţii reale a justiţiei de a răspunde unor ameninţări de acest gen.
În situaţia dedusă judecăţii, nu poate fi trecută cu vederea nici îndrăzneala deosebită a inculpatei de a se recomanda ca ofiţer activ aflat în vârful structurii Ministerului Administraţiei şi Internelor, prezentându-şi persoanele de legătură ca prieteni apropiaţi ai unor funcţionari cu rang înalt, un astfel de mod de operare fiind cu atât mai periculos cu cât vizează o angajare ilegală în cadrul unor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, iar o asemenea atitudine fiind încurajată şi de relaţiile cu funcţionari superiori din cadrul ministerului.
De asemenea, nu este lipsit de importanţă nici faptul că inculpata a acţionat alături de o altă persoană cu o activitate infracţională deosebită, aşa cum este martora C.Z., persoană condamnată definitiv şi dată în urmărire internaţională pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi alte infracţiuni economice.
Coroborând aceste date factuale şi elemente circumstanţiale, tribunalul apreciază că scopul punitiv şi preventiv al pedepsei poate fi atins numai printr-o executarea efectivă în regim de deţinere, doar astfel inculpata putând fi descurajată în „reeditarea” unui comportament cu un pericol social sporit, în contextul neînţelegerii avertismentelor deja primite din partea organelor judiciare.
Apreciind, aşadar, că datele ce caracterizează profilul profesional, familial şi moral al inculpatei nu pot fi contrabalansate de pericolul social al faptei şi urmările aduse valorilor ocrotite de legea penală, tribunalul urmează a se orienta către aplicarea unei pedepsei către minimul special prevăzut de lege, fără a reţine vreuna din circumstanţele atenuante legale sau judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen.
În termen legal, împotriva aceste sentinţe a declarat apel inculpata L.D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta inculpată, prin apărător a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului şi al schimbării modalităţii de executare, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen., raportat de conduita bună anterioară comiterii faptei, dar şi comportarea sinceră în faţa instanţei de apel.
Prin decizia penală nr. 15/P din 13 februarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta inculpată L.D.I., împotriva sentinţei penale nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2665/118/2012.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2665/118/2012 şi rejudecând a dispus, în baza art. 861C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei L.D.I. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863alin. (1) C. pen., inculpata L.D.I. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute la lit. b), lit. c) şi lit. d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, organ desemnat cu supravegherea inculpatei.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că în cauză a fost stabilită corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de aceasta.
Cu privire însă la pedeapsa aplicată, instanţa a considerat că se impune schimbarea modalităţii de executare, apreciind că scopurile pedepsei pot fi atinse şi fără privare de libertate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate inculpatei L.D.I. sub aspectul modalităţii de executare, în raport de faptul că inculpata a refuzat să se prezinte la parchet şi de suma primită.
În susţinerea recursului, parchetul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de parchet nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţele de fond şi de apel care au realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciindu-se că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatei.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că inculpata L.D.I. a comis infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (a recunoscut, până la urmă, fapta, are în îngrijire un copil minor), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpata să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatei, condiţii în care solicitarea parchetului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea regimului de deţinere este neîntemeiată.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet, conform dispozitivului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 15/P din 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată L.D.I., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3083/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3368/2013. Penal → |
|---|
