ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 704/2013

Dosar nr. 4537.11/30/2009

Şedinţa publică din 27 februarie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 296/PI din 7 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4537.1/30/2009, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului H.J., din infracţiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de persoane în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (reţinută a fi săvârşită în cursul anului 2008 şi în 9 aprilie 2009), în două infracţiuni de trafic de droguri de risc, prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (reţinute a fi săvârşite la data de 18 decembrie 2008 şi respectiv 7 februarie 2009), trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din 2008) şi de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 9 aprilie 2009).

I. în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul H.J., domiciliat în Jimbolia, judeţul Timiş, cetăţenie română, cu antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (fapta din 18 decembrie 2008).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 7 februarie 2009).

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (fapta din cursul anului 2008).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (fapta din 9 - 10 aprilie 2009).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durata de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv.

II. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului H.S.Ş., din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (reţinută a fi săvârşită în cursul anului 2008 şi în 9 aprilie 2009), în infracţiunile de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din 2008) şi de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 9 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H.S.Ş., domiciliat în Jimbolia, jud. Timiş, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv şi ulterior în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din cursul anului 2008).

În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.S.Ş. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (fapta din 9 - 10 aprilie 2009).

în baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 6 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de aceasta instituţie; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă; să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a revocat măsura obligării inculpatului H.S.Ş. de a nu părăsi ţara dispusă prin Încheierea din 7 mai 2010, definitivă la data de 13 mai 2010.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 aprilie 2009 la 13 mai 2010.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş.E.G. şi a fost obligat inculpatul H.J. la plata către partea civilă Ş.E.G., a sumei de 500 euro daune morale, respingându-se în rest pretenţiile pentru suma de 1.500 euro, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.B. şi a fost obligat inculpatul H.J. la plata către partea civilă N.B., a sumei de 500 euro daune morale, respingându-se în rest pretenţiile pentru suma de 400 euro, ca neîntemeiate.

S-a luat act că părţile civile G.D.V. şi G.P. au renunţat la pretenţiile civile.

S-a luat act că părţile vătămate P.G., M.G. nu s-au constituit părţi civile.

A fost respinsă cererea inculpatului H.S.Ş. de restituire a documentelor de identitate.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 8,7 grame rezină de cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, ambalată şi sigilată şi predată organului de cercetare penală.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de 8,7 grame de cannabis cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.J. a sumei de 800 RON.

În baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul Parchetului - D.I.I.C.O.T. privind confiscarea de la inculpatul H.J. a microbuzului cu nr. K., proprietatea inculpatului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 iulie 2009, sub număr unic 4537.1/30/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: H.J., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi de trafic de persoane în formă continuată, fapte prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv, de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi H.S.Ş., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare a instanţei că, în cursul anului 2008, respectiv în luna aprilie 2009, au racolat şi transportat pe părţile vătămate C.C. şi T.A. în Germania, unde le-au plasat patronilor de abatoare în vederea exploatării lor prin muncă. În sarcina inculpatului H.S.Ş. s-a reţinut că, în calitate de şofer al inculpatului H.J., a procedat la transportul în străinătate al părţilor vătămate G.P., G.D.V., N.B., P.G., M.G., B.G.F. şi Ş.E.G. S-a arătat, în privinţa inculpatului H.J. alias "P." sau "Dl. Ş.", cum este cunoscut între amici şi care este stabilit de mai mulţi ani pe teritoriul Germaniei, că a fost implicat în acţiuni de introducere în ţară de droguri de risc, pe care ulterior le-a pus în vânzare în rândul consumatorilor, beneficiind în acest fel de sume avantajoase de bani obţinute în mod injust.

În dosarul de urmărire penală au fost reţinute ca mijloace de probă: plângerile părţilor vătămate; declaraţiile părţilor vătămate; declaraţiile martorilor cu identitate protejată; declaraţiile investigatorilor acoperiţi; declaraţiile colaboratorului acoperit; procesul-verbal de certificare a notelor de interceptare; procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare; procesele-verbale de cântărire şi testare antidrog; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi alte înscrisuri.

Ca modalitate de comitere a infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.J. s-au reţinut, "vânzarea", iar pentru cel de-al doilea act material, "oferirea" spre vânzare, reţinându-se că vânzarea efectivă a cantităţii de 5 grame de cannabis s-a făcut de către numitul K.S.

Instanţa de fond nu a reţinut forma continuată a infracţiunii de trafic de droguri în ceea ce priveşte cele două acte materiale, având în vedere pe de o parte, perioada lungă scursă între cele două acte materiale, iar pe de altă parte, modalităţile diferite reţinute ca element constitutiv al infracţiunii şi, în consecinţă, la cererea şi a apărătorului inculpatului, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen în două infracţiuni de trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2001 (reţinute a fi săvârşite la datele de 18 decembrie 2008 şi respectiv, de 7 februarie 2009).

Raportat la probatoriul administrat, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu privire la fapta din luna decembrie 2008 existând probe că inculpatul H.J. a pus în vânzarea cantitatea de 9,1 g canabis.

În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat prin rechizitoriu, ca fiind săvârşită în luna februarie 2009, tribunalul a constatat, raportat la probatoriul administrat în cauză, că nu se poate stabili fără putinţă de tăgadă participarea sa la comiterea acestei infracţiuni. Astfel, aşa cum rezultă din probatoriu, tranzacţia a avut loc între numitul K.S. şi colaboratorul acoperit, în urma tranzacţiei, drogurile fiind predate investigatorului sub acoperire. Prin urmare, în sarcina inculpatului H.J. s-ar putea reţine săvârşirea acestei fapte doar sub forma oferirii spre vânzare a drogurilor de risc, care s-ar fi consumat la întâlnirea anterioară din aceeaşi zi. Întrucât cu privire la întâlnirea anterioară şi la discuţiile ce au avut loc, singurul mijloc de probă este declaraţia colaboratorului acoperit, tribunalul a reţinut că această faptă nu este dovedită în lipsa altor mijloace de probă, iar inculpatul nu a recunoscut-o. Apreciind ca fiind subiectivă declaraţia colaboratorului, dat fiind interesul pentru care acesta a dat informaţii organelor judiciare şi, întrucât tranzacţia a avut loc între colaborator şi o altă persoană decât inculpatul, tribunalul a reţinut că această probă nu poate răsturna prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (fapta din 7 februarie 2009).

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, tribunalul a apreciat, raportat la elementul material prin care au adus la îndeplinire rezoluţia infracţională, la perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, cursul anului 2008 şi respectiv, luna aprilie 2009 şi la elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună (reţinută pentru faptele din 2008 şi respectiv aprilie 2009) în infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată (faptele din 2008) şi în infracţiunea de proxenetism (fapta din luna aprilie 2009).

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane "recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane". Alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol prevede că infracţiunea este mai gravă dacă a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

Definind noţiunea de exploatare a unei persoane, art. 2 pct. 2 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înţelege şi executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.

În cauză, inculpatul H.J. le-a indus în eroare pe părţile vătămate G.D.V., N.B., P.G., M.G., B.G.F. Ş.E.G., G.P., cu privire la condiţiile de muncă şi salarizare, încasând de la acestea comisionul său, după care le trimitea la muncă, fără îndeplinirea condiţiilor legale de salarizare, sănătate şi securitate, iar după ce părţile vătămate şi-au găsit un loc de muncă controla şi încasa veniturile acestora lăsându-le sume foarte mici de bani, faptă săvârşită în perioada ianuarie - octombrie 2008 şi care constituie infracţiunea de trafic de persoane.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.S.Ş., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane cu privire la părţile vătămate G.D.V., N.B., P.G., M.G., B.G.F., Ş.E.G., G.P., tribunalul a reţinut, că inculpatul a fost şoferul angajat al inculpatului H.J. doar în ceea ce priveşte transportul părţilor vătămate G.P. şi Ş.E.G. Celelalte persoane au fost transportate de fiul inculpatului H.J. şi de o altă persoană pe nume "F.".

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, tribunalul a reţinut că rolul inculpatului H.S.Ş. era doar acela de şofer. Potrivit textului incriminator, pentru a se reţine infracţiunea de trafic de persoane sub forma transportului, trebuie ca traficul să se desfăşoare prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane şi în scopul exploatării acestei persoane. Din declaraţiile părţilor vătămate Ş.E.G., G.P. rezultă că inculpatul H.S.Ş. nu a săvârşit acte materiale în modalităţile cerute de textul incriminator în scopul exploatării unei persoane, acesta nefiind de faţă când inculpatul H.J. a racolat părţile vătămate, nu cunoştea conţinutul înţelegerilor avute cu acesta şi nici dacă munca se desfăşura cu îndeplinirea condiţiilor legale. Apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, Tribunalul a dispus achitarea inculpatului H.S.Ş. pentru această faptă penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (fapte reţinute a fi fost comise în cursul anului 2008 sub forma exploatării prin muncă).

Cu toate acestea, în sarcina inculpatului H.J. a fost menţinută agravanta prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, instanţa de fond reţinând că din probatoriul administrat, rezultă că la săvârşirea faptei a participat şi numitul K.S., fiul inculpatului, care aştepta victimele la gară şi le asigura că toate condiţiile oferite de inculpatul H.J. sunt reale.

Referitor la fapta din 9 aprilie 2009, ce a fost reţinută în sarcina inculpaţilor ca fiind tot infracţiunea de trafic de persoane şi care a fost înlăturată din forma continuată a infracţiunii, având în vedere modalitatea de comitere, dar şi izolarea acesteia de celelalte acte materiale, instanţa de fond, schimbând încadrarea juridică, a reţinut în sarcina inculpaţilor infracţiunea de proxenetism, prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

Din probatoriul administrat în cauză, cu precădere din interceptările ambientale autorizate pentru data de 9 aprilie 2009, tribunalul a reţinut că inculpatul H.J., văzând aspectul fizic al investigatoarelor sub acoperire, C.A. şi T.A. le-a spus acestora că pot lucra la un club de noapte unde, dacă ele sunt de acord, pot presta, contra cost, activităţi sexuale cu diferiţi clienţi. Textul incriminator al infracţiunii de trafic de persoane sub forma exploatării sexuale prevede ca element constitutiv, obligarea la practicarea prostituţiei. Probatoriul administrat nu relevă împrejurarea că investigatoarele sub acoperire urmau să fie obligate la practicarea prostituţiei, posibilităţile şi avantajele practicării prostituţiei fiind prezentate doar investigatoarelor, cu indicarea sumelor de bani pe care le pot câştiga, cu asigurarea faptului că nu vor fi bătute şi că nu vor fi obligate, dacă ele nu vor dori să facă acest lucru. Prin urmare, prezentându-se această opţiune, cu care investigatoarele sub acoperire au fost de acord, nu se poate reţine că au fost obligate să practice prostituţia, nerezultând constrângerea.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 16/2007 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii prin care s-au stabilit următoarele: "cât timp nu se evidenţiază existenţa constrângerii identificate sub vreuna dintre modalităţile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea. nr. 678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane, în acest scop, trebuie încadrate în varianta agravată a infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. 329 alin. (2) C. pen., după cum şi modalitatea expres prevăzută în acest alineat, de săvârşire a acestei infracţiuni prin "constrângerea la prostituţie" trebuie supusă aceluiaşi tratament de încadrare juridică.

Oricare dintre modalităţile normative prin care se realizează infracţiunea de trafic de persoane, la care se referă art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, în măsura în care este realizată prin una dintre formele concrete de constrângere la care se referă aceste texte de lege, independent dacă este comisă în scopul obligării la practicarea prostituţiei ori în alte scopuri, trebuie încadrată în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută, după caz, în unul dintre cele două texte de lege menţionate.

Aşadar, criteriul de distincţie între infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen. constă în obiectul juridic generic diferit al acestor infracţiuni, adică în valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi. în acest sens, în timp ce valoarea socială apărată prin art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune proprii fiecărei persoane, valoarea socială proteguită prin reglementarea infracţiunii de proxenetism în art 329 C. pen. rezidă tocmai în bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu a fost atinsă libertatea de voinţă şi acţiune a celor două investigatoare sub acoperire, de vreme ce au fost de acord cu cele prezentate de inculpatul H.J. şi întărite de inculpatul H.S.Ş., adică cu practicarea prostituţiei. Valoarea socială fiind cea referitoare la regulile de convieţuire socială, inculpaţii recrutând prin intermediul investigatorului acoperit şi îndemnând cele două investigatoare sub acoperire la practicarea prostituţiei sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 C. pen.

Infracţiunea de proxenetism a fost reţinută în sarcina ambilor inculpaţi deoarece, pe de o parte, inculpatul H.J. le-a prezentat investigatoarelor racolate prin intermediul colaboratorului acoperit, avantajele practicării prostituţiei, condiţiile bune pe care le vor avea, sumele de bani pe care le pot câştiga, avantaje care, chiar dacă nu au fost cunoscute de inculpatul H.S.Ş., acesta a avut rolul de a întări afirmaţiile inculpatului H.J., garantând celor două investigatoare sub acoperire că vor fi bine tratate, nu vor fi bătute, inculpatul H.S.Ş. contribuind la luarea de către investigatoarele sub acoperire a hotărârii de a practica prostituţia.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului H.J., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social ridicat al faptelor.

Cu privire la infracţiunea de trafic de droguri (fapta din decembrie 2008), tribunalul a avut în vedere pericolul social concret al faptei ce vizează atingerea relaţiilor sociale privind sănătatea fizică şi psihică a persoanei, dar şi împrejurarea că este vorba de o cantitate relativ mică de cannabis.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane (fapta din cursul anului 2008), s-a reţinut că pericolul social concret al faptei este accentuat de numărul mare al părţilor vătămate şi lezarea adusă unora dintre valorile sociale cele mai însemnate, precum demnitatea şi libertatea de mişcare şi acţiune. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunilor, faptul că înşelarea părţilor vătămate a constat în asigurarea unor condiţii deosebite de muncă şi cazare, inculpaţii întărind convingerea acestora că vor câştiga bani din munca efectuată în condiţii legale, cu contract de muncă şi asigurare. Pe teritoriul Germaniei însă, părţile vătămate au fost menţinute în stare de aservire şi nu au muncit în condiţii legale. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere contribuţia esenţială a inculpatului H.J. la săvârşirea faptei, el fiind persoana care a recrutat părţile vătămate. Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale şi că pe parcursul procesului penal a avut o atitudine parţial sinceră.

Cu privire la infracţiunea de proxenetism (fapta din aprilie 2009), tribunalul a avut în vedere pericolul social concret al faptei ce vizează atingerea relaţiilor sociale referitoare la bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială, dar şi împrejurarea că infracţiunea comisă de inculpat a fost în oarecare măsură provocată prin acţiunea coordonată a investigatorilor sub acoperire.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului H.J., cu executare în regim de privativ de libertate, potrivit art. 57 C. pen., este de natură de natură să satisfacă scopul punitiv şi interesul general de prevenţie, în urma aplicării dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Referitor la inculpatul H.S.Ş., instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei, aceleaşi criterii prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând că acesta a acţionat relativ la fapta din aprilie 2009, în scopul întăririi convingerilor investigatoarelor sub acoperire şi a celor relatate de inculpatul H.J., apreciind, în final, că o pedeapsă orientată la minimul special este de natură să satisfacă interesul general de prevenţie şi scopul punitiv al pedepsei.

Având în vedere contribuţia efectivă a inculpatului H.S.Ş. la comiterea faptei, declaraţiile sale parţial sincere şi lipsa antecedentelor penale, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe o perioada de 6 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Având a se pronunţa asupra acţiunilor civile alăturate acţiunii penale, instanţa de fond a constatat că părţile vătămate Ş.E.G., N.B., G.D.V. şi G.P. s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând obligarea inculpaţilor la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.

Examinând cererile părţilor civile, instanţa de fond a apreciat că sunt întemeiate, în parte, iar răspunderea civilă a inculpaţilor poate fi angajată prin raportare la prevederile art. 998 şi urm. C. civ. În consecinţă, a stabilit că părţile vătămate sunt îndreptăţite la daune morale, faţă de privaţiunile suferite, în sensul că au trebuit să muncească în condiţii umilitoare, unele pentru a avea bani de întoarcere în ţară, apreciind că suma de 500 euro reprezintă o despăgubire rezonabilă faţă de prejudiciul moral suferit.

Astfel, instanţa de fond, constatând că partea vătămată Ş.E.G. s-a constituit partea civilă cu suma de 2000 euro a reţinut că este justificată acordarea sumei de 500 euro daune morale, respingând în rest acţiunea civilă pentru suma 1500 de euro, daune morale.

De asemenea, în privinţa părţii vătămate N.B., care s-a constituit parte civilă cu suma de 900 euro, prima instanţă a reţinut că este justificată acordarea sumei de 500 euro daune morale, respingând în rest pretenţiile pentru 400 euro daune morale ca neîntemeiate.

Referitor la părţile vătămate G.D.V. şi G.P. instanţa de fond a luat act că au renunţat la pretenţiile civile, iar în privinţa părţilor vătămate P.G., M.G., instanţa de fond a luat act de manifestarea acestora de voinţă de a nu se constitui părţi civile.

Împotriva sentinţei penale au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii H.J. şi H.S.Ş.

În motivarea apelului declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timiş - s-a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea inculpatului H.J. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de droguri de risc, dintr-o singură infracţiune comisă în formă continuată, în două infracţiuni în concurs real, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. De asemenea, s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi pentru greşita achitare a inculpatului H.S.Ş. pentru infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acestui inculpat prin rechizitoriu în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

În motivele sale de apel, inculpatul H.J. a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei pentru existenţa unuia din cazurile de nulitate absolute prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu prev. de art. 334 C. proc. pen., iar în subsidiar, a susţinut că sentinţa cuprinde motivări contradictorii, reţine o stare de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu, solicitând pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa pentru toate faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul H.S.Ş. nu a motivat în scris apelul declarat, susţinerile acestuia şi ale apărătorului ales fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin Decizia penală nr. 139/A din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 4537.11/30/2009, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii H.J. şi H.S.Ş., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timiş - s-a desfiinţat sentinţa penală şi în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului H.J. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., menţinând încadrarea juridică a faptelor dată prin rechizitoriu.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului H.J. la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (faptele din cursul anului 2008 şi aprilie 2009).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului H.J. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului H.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare în regim de deţinere conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului H.J.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului H.J. durata arestului preventiv de la data de 7 iunie 2010 la zi.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului H.S.Ş. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (faptele din anul 2008 şi luna aprilie 2009), cu executare în regim de deţinere conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate şi au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare parţiale către stat.

Împotriva deciziei penale sus-menţionate a declarat recurs inculpatul H.S.Ş., solicitând casarea în totalitate a acesteia şi în parte a sentinţei instanţei de fond, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 14, 17¹ şi 17² C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1182 din 24 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul H.S.Ş., s-a casat hotărârea atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat, Curţii de Apel Timişoara.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de inculpatul H.S.Ş., dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., aspect care face inutilă analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14, 17¹ şi 17² C. proc. pen. invocate de inculpat.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 31 mai 2011 sub nr. 4537.11/30/2009.

Având în vedere decizia pronunţată de instanţa de recurs, Curtea de apel s-a pronunţat, exclusiv, pe apelul declarat de inculpatul H.S.Ş.

Prin Decizia penală nr. 169/A din 28 octombrie 2011 a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.S.Ş. şi s-a menţinut Sentinţa penală nr. 296/PI din 7 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.

împotriva deciziei penale sus-menţionate a declarat recurs inculpatul H.S.Ş., criticând-o din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1301 din 25 aprilie 2012, a admis recursul declarat de inculpatul H.S.Ş., a casat Decizia penală nr. 169/A din 29 octombrie 2011 şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 296/PI din 7 iunie 2011, aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

Prin Decizia penală nr. 178/A din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat pe care l-a obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa în latură penală, cu privire la inculpatul H.S.Ş. şi, rejudecând:

A înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., menţinând încadrarea juridică a faptelor dată prin rechizitoriu.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul H.S.Ş. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (faptele din anul 2008 şi aprilie 2009), cu executare în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 aprilie 2009 la 13 mai 2010.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 27 septembrie 2012 a declarat recurs inculpatul H.S.Ş. care, prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen. a solicitat, în principal, achitarea, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., într-un prim subsidiar, aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 an şi o lună (echivalentă cu perioada cât a fost reţinut şi arestat preventiv în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti la instanţa de fond), iar într-un al doilea subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia la minimul special prevăzut de lege şi aplicarea disp. art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În dezvoltarea criticilor formulate, apărarea a susţinut următoarele:

- prin admiterea apelului declarat de parchet, instanţa de apel, a încălcat dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., agravându-i inculpatului situaţia în propria cale de atac;

- în mod greşit a reţinut instanţa de apel în considerentele deciziei că inculpatul nu ar fi motivat în scris apelul declarat de el; din înscrisurile depuse la dosar rezultă că apelul a fost motivat pentru termenul de judecată din data de 9 septembrie 2010;

- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că din declaraţiile investigatorilor sub acoperire (C.C., T.A. şi A.C.) ar rezulta că inculpatul le-ar fi întărit convingerea celor două investigatoare sub acoperire că odată ajunse în Germania nu vor practica prostituţia şi că mijlocul utilizat de inculpat în cazul părţilor vătămate racolate în perioada august - septembrie 2008 a fost înşelăciunea. Inculpatul a obţinut permis de conducere în anul 2008, astfel că nu avea cum să conducă autoturismul până în judeţul Călăraşi la domiciliul părţilor vătămate şi de aici mai departe în Germania. Pe de altă parte, persoana cu numele de S. la care fac referire părţile vătămate în declaraţiile date, este numitul "K.S.Ş." şi nu inculpatul. Prin urmare, soluţia ce se impunea a fi pronunţată era aceea de achitare cu motivarea că nu inculpatul este autorul infracţiunii pretins comisă în perioada august - septembrie 2008;

- în ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane reţinută a fi comisă în anul 2009, s-a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale sub aspectul laturii obiective, respectiv, că nu s-a dovedit acţiunea inculpatului de recrutare, întrucât cel care a căutat părţile vătămate şi le-a propus locuri de muncă avantajoase în Germania este inculpatul H.J. De asemenea, probele administrate în cauză nu confirmă faptul că acţiunile de "transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane", care constituie modalităţi normative alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane s-au realizat "în scopul exploatării", părţilor vătămate. Prezumtivele părţi vătămate au avut libertatea de mişcare, nu au fost sechestrate, au lucrat cu forme legale; inculpatul era angajat pe post de şofer al inculpatului H.J., nu a cerut şi nu a primit niciodată bani de la părţile vătămate, nu le-a promis acestora că le asigură un loc de muncă în străinătate.

A mai susţinut apărarea că instanţa de apel şi-a fundamentat decizia de condamnare a inculpatului pe declaraţiile investigatorilor sub acoperire, pe mijloace de probe obţinute în mod ilegal, fără însă a arăta în ce constă nelegalitatea acestora şi de ce se impune înlăturarea lor din ansamblul probator administrat în cauză.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, 14 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

De la început se impune precizarea că instanţa de apel a reţinut în mod corect, în urma unei analize judicioase şi temeinic argumentate a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt, vinovăţia recurentului inculpat şi încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care incriminează infracţiunea de trafic de persoane.

Judecata în faţa instanţei de apel s-a desfăşurat cu respectarea, atât a dispoziţiilor legale interne, cât şi a cerinţelor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cu referire specială la garantarea dreptului inculpatului la un proces echitabil.

În faţa instanţei de apel inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că nu dă declaraţii şi că nu solicită probe noi în apărare, nici readministrarea probelor care au fost administrate la instanţa de fond, situaţie în care, instanţa de prim control judiciar a acordat cuvântul pe apelurile declarate în cauză.

Faţă de poziţia procesuală a inculpatului de a nu solicita administrarea de probe şi de a nu da declaraţie, posibilităţi prevăzute expres în art. 378 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a respectat întru-totul cerinţele art. 6 parag. 1 din Convenţie cu referire la dreptul la un proces echitabil care înglobează, între altele, dreptul părţilor în cauză de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor (cauza Artico c. Italiei). Aceeaşi poziţie de a nu propune probe în apărare, respectiv de a nu solicita readministrarea probatoriului administrat la instanţa de fond a avut-o inculpatul şi în faţa instanţei de recurs.

Prin urmare, o eventuală susţinere a recurentului inculpat, care a fost asistat de apărător ales, în sensul că instanţa de apel a pronunţat condamnarea sa fără a readministra probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti la instanţa de fond nu ar putea fi primită.

În ce priveşte susţinerea recurentului inculpat în sensul că prin admiterea apelului declarat de parchet cu consecinţa condamnării sale pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cea de trafic de persoane, instanţa de prim control judiciar a încălcat disp. art. 372 C. proc. pen. referitoare la neagravarea situaţiei în propria cale de atac, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Prin Decizia penală nr. 1301 din 25 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4537.11/30/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, a casat decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul H.S.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 296/PI din 7 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, la instanţa de apel, Curtea de Apel Timişoara.

În considerentele sus-menţionatei decizii, instanţa de recurs a reţinut că prin Decizia nr. 1182 din 24 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind casată numai o parte din Decizia instanţei de apel, cea cu nr. 139/A din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, urmare admiterii apelului declarat de parchet, respectiv numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.S.Ş., rezultă că apelul parchetului a fost soluţionat definitiv de către instanţa de prim control judiciar, prin Decizia penală nr. 139/2010.

Întrucât prin Decizia penală nr. 169/A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în urma rejudecării dispusă de instanţa de recurs prin Decizia nr. 1182 din 24 martie 2011 şi care a fost atacată cu recursul ce a fost soluţionat prin Decizia penală nr. 1301 din 25 aprilie 2012 nu a fost soluţionat şi apelul declarat de parchet (instanţa de apel conformându-se dispoziţiilor instanţei de recurs care, prin prima Decizie, nr. 1182 din 24 martie 2011 a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea numai a apelului declarat de inculpat, deşi instanţa de apel, fusese investită şi cu apelul declarat de parchet) instanţa de recurs, prin Decizia nr. 1301 din 25 aprilie 2012 a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru rejudecarea atât a apelului declarat de parchet, cât şi a apelului declarat de inculpat.

Prin urmare, critica invocată de inculpat şi care vizează încălcarea de către instanţa de apel a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac nu poate fi primită. Instanţa de apel, fiind investită cu rejudecarea apelurilor declarate de inculpat şi parchet, astfel cum a dispus, instanţa de recurs prin Decizia nr. 1301 din 25 aprilie 2012, s-a conformat dispoziţiilor hotărârii instanţei de recurs, aşa cum o obligau prevederile art. 385¹⁸alin. (1) C. proc. pen. şi, în consecinţă, s-a pronunţat prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, atât cu privire la apelul inculpatului, pe care l-a respins, cât şi cu privire la apelul parchetului, pe care l-a admis.

Referitor la cererile recurentului inculpat de a se pronunţa achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită de el), pentru infracţiunea reţinută ca fiind comisă în perioada august - septembrie 2008 şi respectiv, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), pentru infracţiunea reţinută a fi comisă în anul 2009 - această din urmă cerere, circumscriindu-se cazului de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi nu celui prev. la pct. 18 din acest text de lege, aşa cum a susţinut apărarea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Recurentul inculpat H.S.Ş. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, comisă în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de şofer al inculpatului H.J., a transportat în anul 2008 pe părţile vătămate G.D.V., N.B., P.G., M.G., B.G.F., G.P., Ş.E.G., S.F.L., Ş.O.P. şi M.L. în Germania, în localitatea G. şi le-a plasat contra unor sume de bani, unui patron de abatoare, de origine poloneză, prieten cu inculpatul H.J., în vederea exploatării lor prin muncă, iar la data de 10 aprilie 2009 a fost prins în flagrant în timp ce împreună cu inculpatul H.J. achita investigatorului sub acoperire A.C., suma de 500 euro pentru investigatoarele C.C. şi T.A. cu care cei doi inculpaţi au încercat să iasă din ţară pe la PCTF Cenad cu destinaţia Germania în vederea exploatării lor prin practicarea prostituţiei.

Probele administrate în cauză conduc indubitabil la concluzia că în cursul anului 2008, recurentul inculpat a condus microbuzul cu care au fost transportate în Germania părţile vătămate Ş.E.G. şi G.P. alături de alte cinci femei, că uneori îl însoţea pe inculpatul H.J., atunci când acesta îşi racola victimele şi le expunea în mod mincinos condiţiile avantajoase în care urmau să muncească în străinătate, era remunerat pentru cursele efectuate şi cunoştea că situaţia prezentată de H.J. nu era cea reală; în realitate, victimele erau duse în străinătate în scopul exploatării lor.

În ceea ce priveşte fapta din data de 9 aprilie 2009, recurentul inculpat s-a implicat efectiv alături de inculpatul H.J. în racolarea celor două investigatoare sub acoperire - C.C. şi T.A. În concret, activitatea inculpatului a constat în întărirea convingerii celor două investigatoare sub acoperire că vor fi tratate bine în străinătate, că nu vor fi obligate să practice prostituţia şi că el se va ocupa ca ele să locuiască împreună în aceeaşi cameră, discuţii la care a participat şi investigatorul sub acoperire, A.C., care a sesizat că relaţia dintre inculpaţii H.S.Ş. şi H.J. era mult mai strânsă decât cea dintre un şofer şi un angajator, părea a fi o relaţie între doi parteneri de afaceri.

Apărarea recurentului inculpat în sensul că era un simplu şofer al inculpatului H.J. şi că nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională desfăşurată de acesta nu poate fi primită. Din declaraţia investigatorului sub acoperire, A.C., rezultă că recurentul inculpat a intervenit în discuţiile pe care inculpatul H.J. le-a purtat cu el şi a confirmat că cele două investigatoare sub acoperire nu vor fi obligate să practice prostituţia în Germania. De asemenea, inculpatul H.J. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale arată că "l-am luat pe S. care era şoferul meu şi pe el l-am folosit de mai multe ori să conducă maşina cu persoanele care plecau la muncă, deoarece eu nu am permis de conducere.

Împrejurarea că recurentul inculpat s-a plâns părţilor vătămate G.P. şi Ş.E.G. că nu ar fi fost plătit de inculpatul H.J., nu este de natură a conduce instanţa de recurs la concluzia că este reală susţinerea sa potrivit căreia nu ar fi avut nicio implicare în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, câtă vreme, ori de câte ori se efectua un transport cu persoane traficate, el era cel care conducea microbuzul, împrejurare care coroborată cu întregul material probator administrat în cauză dovedeşte, fără dubiu, implicarea sa efectivă în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul H.J., astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu.

Nici susţinerea, potrivit căreia în cauză ar fi existat o confuzie de nume, autorul infracţiunii comisă în anul 2008 fiind fiul inculpatului H.J., numitul K.S., nu este întemeiată.

În cursul urmăririi penale, părţile vătămate Ş.E.G. şi G.P., l-au recunoscut pe recurentul inculpat H.S.Ş. ca fiind atât şoferul care a condus microbuzul cu care au fost transportate în Germania alături de Ş.O.P. şi alte cinci femei, cât şi şoferul care le-a adus înapoi în România.

Referitor la declaraţiile investigatoarelor sub acoperire C.C. şi T.A., Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurent şi în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de apel, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. în conformitate cu care "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe (...)"

Pe de o parte, declaraţiile celor două investigatoare sub acoperire nu sunt singurele mijloace de probă pe baza cărora instanţa, de apel şi-a motivat decizia de condamnare a inculpatului, vinovăţia acestuia fiind reţinută în urma coroborării declaraţiilor numitelor C.C. şi T.A. cu declaraţiile părţilor vătămate, ale investigatorului sub acoperire, A.C., ale martorilor şi ale inculpatului H.J., precum şi cu procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta din urmă în data de 9 aprilie 2009, cu patroana clubului din Germania unde urmau să ajungă cele două investigatoare sub acoperire.

Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba de o provocare a inculpatului de către cele două investigatoare sub acoperire în condiţiile în care acestea au intervenit- în baza ordonanţei emise de procurorul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, cu respectarea disp. art. 224¹ C. proc. pen. - în momentul în care recurentul inculpat desfăşurase deja activităţi ce constituie modalităţi normative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane.

Referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut în urma unei analize judicioase a diferenţelor care există între infracţiunea de proxenetism şi infracţiunea de trafic de persoane că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se încadrează în dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 care incriminează traficul de persoane şi nu în cele ale art. 329 C. proc. pen. care incriminează proxenetismul.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, ceea ce delimitează infracţiunea de trafic de persoane de infracţiunea de proxenetism este faptul că în cazul celei din urmă, recrutarea şi traficul de persoane nu se fac în scopul obligării la practicarea prostituţiei, persoana recrutată sau traficată practicând de bună voie prostituţia. În speţa dedusă judecăţii însă, cele două investigatoare sub acoperire nu practicau de bună voie prostituţia, ci desfăşurau activităţi sub acoperire, în cadrul legal oferit de disp. art. 224² şi urm. C. proc. pen.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului acesteia şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a respectat toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. referitoare la modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi persoana inculpatului.

Raportat la criteriile sus-menţionate, Înalta Curte constată că executarea de către recurent a pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată de instanţa de prim control judiciar este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reducerea acestuia.

Cererea apărării de a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an şi o lună închisoare, egală cu perioada cât acesta s-a aflat în detenţie în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, ar fi admisibilă numai în condiţiile în care în favoarea acestuia s-ar reţine circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., care permit coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege şi care în cazul infracţiunii reţinută în sarcina recurentului inculpat este de 5 ani închisoare (potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi).

Având în vedere modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia, poziţia nesinceră a inculpatului în tot cursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante.

Concluzionând în sensul că pedeapsa aplicată de instanţa de apel a fost corect individualizată, nu poate fi primită nici cererea de a se aplica disp. art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întrucât nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute în acest text de lege şi anume, pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda (recurentul inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare).

În concluzie, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, Înalta Curte, cu majoritate, în conformitate cu disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.S.Ş.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parţial datorat apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Opinie Majoritară

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.S.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului, casării deciziei şi menţinerii sentinţei.

În fond, în temeiul art. 11 pct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul H.S.Ş. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane pentru care fusese trimis în judecată,

În apel, după casarea cu trimitere spre rejudecare, inculpatul H.S.Ş., audiat fiind, a precizat că înţelege să-şi exercite dreptul la tăcere, inculpatul H.J. nu a fost citat, nu s-au administrat probe, însă s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru aceeaşi infracţiune de trafic de persoane. Din conţinutul considerentelor rezultă faptul că hotărârea de condamnare este fundamentată pe probele administrate în cursul urmăririi penale.

În cursul judecării recursului inculpatul H.S.Ş. a declarat că în perioada 2008 - 2009 a efectuat 10 sau 11 transporturi, în prezenţa coinculpatului H.J., în calitate de şofer, pe ruta Bucureşti, România - Dortmund, Germania. A cunoscut faptul că cei transportaţi aveau contracte de muncă încheiate şi urmau să lucreze la cules de ciuperci sau în abatoare. Nu a recomandat nici una din persoanele transportate coinculpatului pentru încheierea unui contract de muncă. A mai precizat că nu a racolat nici o persoană de sex feminin pentru pentru desfăşurarea unei activităţi de prostituţie în Germania. Nu au fost administrate alte probe.

Reaprecierea probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 171 C. proc. pen., astfel cum acesta a fost definit de jurisprudenţă.

În cauzele Mircea, Spînu, Dănilă, Moldoveanu împotriva României, Curtea de la Strasbourg a stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care instanţa supremă a pronunţat soluţii de condamnare fără a-l audia pe inculpat şi fără să administreze probe în recurs.

În Hotărârea din 29 martie 2007, în cauza Mircea împotriva României, Curtea a considerat că această condamnare a reclamantei, pronunţată fără ca partea să fi avut posibilitatea să fie audiată personal şi mai ales după achitarea sa de către cele două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie. Curtea Europeană Drepturilor Omului a completat arătând că procedura în faţa instanţei de recurs era o procedură de jurisdicţie deplină care trebuia să urmeze aceleaşi reguli ca ale unei proceduri în fond. Într-adevăr, instanţa de recurs putea, după ce a făcut o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei interesatei, administrând, la nevoie, noi mijloace de probă, fie să decidă achitarea reclamantei fie să o declare vinovată.

În Hotărârea din 8 martie 2007, în cauza Dănăilă împotriva României, Curtea Europeană Drepturilor Omului a reţinut că deşi Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentinţe care făcuse obiectul unui apel, trebuie să procedeze la propria sa apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare jurisdicţia de recurs trebuia să aibă cunoştinţă de cauză în fapt şi în drept şi să studieze în ansamblu chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei. Curtea Europeană Drepturilor Omului a conchis şi în această cauză în sensul ca soluţia de condamnare a reclamantului, pronunţată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoana şi mai ales după achitarea sa de cele două jurisdicţii inferioare, este contră cerinţelor unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.

Când unei instanţe de control judiciar i se devoluează o cauză în fapt şi în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei şi nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal de acuzatul care susţine că nu a comis fapta reţinută în sarcina sa (Hotărârile Ekbatani împotriva Suediei din 26 mai 1988; Constantinescu împotriva României; cauza Mircea împotriva României).

Ca urmare, lipsa administrării de probe în apel, în condiţiile caracterului devolutiv al căii de atac şi a pronunţării unei soluţii de condamnare după achitare, viciază hotărârea de condamnare, situaţie în care se impunea, în urma admiterii recursului şi casării deciziei, menţinerea sentinţei.

Nulitatea hotărârii de condamnare poate impune însă şi soluţia de rejudecare a acţiunii penale de către instanţa de recurs, în urma administrării de probatorii.

← ICCJ. Decizia nr. 3913/2013. Penal. Omorul deosebit de grav...		ICCJ. Decizia nr. 972/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Penal