ICCJ. Decizia nr. 3913/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3913/2013

Dosar nr. 2205/115/2013

Şedinţa publică din 9 decembrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.l. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5 din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2205/115/2013 s-a dispus:

- respingerea cererii de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. formulată în cauză de către inculpatul M.l. şi condamnarea inculpatului la pedepsele de:

- 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de în baza art. 174, art. 176 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.l.;

În baza art. 71, art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa stabilită, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen., pe durata executării pedepsei;

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei;

-7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. a fost;

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 71, art. 64 C. pen., s-a dispus interzicerea ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa stabilită, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen., pe durata executării pedepsei;

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul s-a dispus ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare;

În baza art. 71, art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracţiuni, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen.;

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei;

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului M.I. durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 01 octombrie 2012, până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.I. pe o durată de 60 zile;

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată formulată de partea civilă F.S., şi în consecinţă a fost obligat inculpatul la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale (sau echivalentul în lei la momentul plăţii efective);

S-a luat act că F.C.M. a renunţat la calitatea de parte civilă în cauză;

Au fost respinse celelalte daune solicitate de partea civilă F.S. de la inculpatul M.l., până la concurenţa sumei de 100.000 de euro;

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de către partea civilă S.M.U. Reşiţa, drept pentru care a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F.C.M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului;

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor corpuri delicte: cuţit cu lamă metalică şi mâner din lemn, respectiv sfoară împletită de culoare albă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 486/P/2012 din data de 14 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, înregistrat la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 2205/115/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.l. pentru săvârşirea infracţiunilor de: omor deosebit de grav, faptă prev. şi ped. de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen., tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi lipsire de libertate (două infracţiuni), faptă prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că, în seara de 30 septembrie 2012, în jurul orei 20,00, în apropiere de halta C.F.R. Ticvaniu Mic, inculpatul M.l. a exercitat acte de agresiune asupra victimelor minore: F.A.I. şi F.C.M., prin lovirea repetată cu cuţitul în zone vitale - gât şi toraco-abdominală, cauzând decesul victimei F.A.I. şi punând viaţa în primejdie a victimei F.C.M.

Din analiza probelor, instanţa de fond a constatat că starea de fapt reţinută prin rechizitoriu şi recunoscută ca atare de către inculpat în declaraţia formulată înaintea instanţei, este o stare de fapt conformă cu realitatea şi adevărul, ea rezultând din coroborarea informaţiilor furnizate prin mijloacele de probă.

În fapt, prima instanţă a reţinut că în seara de 30 septembrie 2012, în jurul orei 20,00, în apropiere de halta C.F.R. Ticvaniu Mic, inculpatul M.l. a exercitat acte de agresiune asupra victimelor minore: F.A.I. şi F.C.M., prin lovirea repetată cu cuţitul în zone vitale - gât şi toraco-abdominală, cauzând decesul victimei F.A.I. şi punând viaţa în primejdie a victimei F.C.M.

Din declaraţia victimei F.C.M. s-a reţinut că în data de 30 septembrie 2012, în jurul orelor 16,00, împreună cu sora sa F.A.I. au plecat din Oraviţa cu motoscuterul condus de inculpatul M.I., în zona "maidan", în apropiere de halta C.F.R. Ticvaniu Mic, cei trei oprindu-se acolo. Inculpatul împreună cu F.A.I. au luat-o pe drum înainte, depărtându-se până nu au mai fost văzuţi de F.C.M.. La un moment dat aceasta a auzit-o pe sora sa ţipând şi mergând la locul unde se afla aceasta, a văzut că este legată la gură cu o bandă "scotch" pe care aceasta a tras-o jos. Apoi inculpatul le-a legat pe amândouă de ambele mâini,, spate la spate, apoi legate de un copac din apropierea drumului, inculpatul „adunând sfoara,, după cele două victime, atât la picioare cât şi în zona toraco-abdominală. Inculpatul le-a întrebat care dintre ele este virgină, iar victima F.A.I. i-a răspuns că amândouă. La gură le-a pus bandă "scotch" pentru a nu mai ţipa. Apoi, potrivit afirmaţiilor victimei în cauză, persoană ce a fost audiată în calitate de martor, inculpatul a dezlegat-o pe F.C.M., ducând-o mai la deal şi întreţinând raport sexual cu aceasta prin ameninţare cu cuţitul. în acest timp victima F.A.I. a reuşit să se dezlege, fugind din acel loc. Inculpatul a plecat după F.A.I. pentru a o prinde, în acest timp reuşind să fugă şi victima F.C.M. Victima F.C.M. a fugit pe linia ferată din apropiere şi în acest timp a reuşit să vorbească la telefonul său mobil cu fraţii săi, F.C. şi F.M., spunându-le că ea şi sora sa sunt bătute de "I." în zona "maidan".

Victima F.A.I. a fost prinsă de inculpat şi apoi a fost lovită de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului şi toraco-abdominală, fiindu-i cauzat decesul.

Inculpatul a plecat să o prindă şi pe victima F.C.M. Aceasta a fost prinsă, fiind adusă în apropierea locului unde se afla victima F.A.I., fiindu-i luat telefonul mobil de către inculpat şi lovită de acesta de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului şi toraco-abdominală. Victima a închis ochii şi şi-a ţinut respiraţia, după care inculpatul, crezând că este decedată, a aruncat-o într-un şanţ mare, lângă sora sa decedată. Inculpatul a plecat cu motoscuterul din acel loc, iar victima F.C.M. a observat că sora sa are pantalonii şi chilotul traşi până la genunchi şi a realizat că aceasta este decedată. F.C.M. s-a târât până la marginea drumului pentru a fi găsită de vreo maşină.

F.C.M. a fost găsită dimineaţa de organele de poliţie şi a fost transportată la S.J.U. Reşiţa.

Noaptea, organele de poliţie au ridicat de la inculpat corpul delict-cuţit şi îmbrăcămintea acestuia, ce erau purtătoare de sânge uman.

Prima instanţă a reţinut că în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor penale, susţinând că cele două victime nu l-au lăsat în pace, refuzând să se întoarcă pe jos în oraş, dorind să meargă cu el, cu motoscuterul, până în localitatea Gîrlişte, unde locuiau părinţii inculpatului, deşi el le-a spus celor două victime că nu mai are benzină pentru a le lua cu motoscuterul în acea localitate.

Inculpatul a afirmat că din această cauză el le-a legat cu sfoară de un copac din apropiere, însă cele două victime s-au dezlegat, mergând la locul unde se afla inculpatul. întrucât una dintre victime i-a aruncat cu nisip în ochi, inculpatul a exercitat acte de agresiune împotriva celor două victime, prin lovirea acestora cu cuţitul.

În faţa instanţei de judecată, inculpatul a mai susţinut că între el şi victime a avut loc o încăierare pornită de la refuzul victimei F.A.l. de a-i restitui o sumă de bani pe care i-o datora şi care reprezenta contravaloarea unui prejudiciu pe care aceasta i l-a adus lui.

Prima instanţă a apreciat că variantele susţinute de inculpat nu sunt probate şi nu sunt nici măcar credibile; că ar însemna să se dea crezare afirmaţiei că motivaţia acţiunilor inculpatului, bărbat în vârstă de 35 de ani şi în plină putere, de a agresa două fete, în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani, atât de grav încât a ucis-o pe una dintre ele şi a pus în pericol viaţa celei de-a doua, lipsindu-le şi de libertate pentru a le putea agresa, a fost fie aceea de a dori să scape de cele două victime, ce erau tinere de o forţă net inferioară lui, fie aceea de a scăpa dintr-o altercaţie degenerată în conflict fizic cu ele.

Instanţa de fond a reţinut că, dincolo de faptul că nu sunt probate, aceste apărări ale inculpatului nu sunt nici credibile, pentru că ele contrazic ireconciliabil însăşi logica derulării faptelor şi însuşi bunul-simţ comun; că ar fi fost posibil ca o persoană să acţioneze astfel doar dacă ar fi fost lipsită total de discernământ din cauza unor afecţiuni psihice de cea mai mare gravitate, însă nu este cazul la inculpat, persoană ce are discernământ nealterat, deplin.

Totodată, prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a renunţat finalmente să mai susţină aceste variante ale derulării faptelor/aceste apărări şi nici nu a cerut probe în dovedirea lor, fapt ce ar vădi din partea sa un anume grad, nu deplin, de conştientizare a situaţiei sale personale şi a urmărilor faptelor sale pentru sine şi pentru alţii, în raport cu acuzaţiile formulate împotriva sa şi cu faptele săvârşite.

S-a mai constatat că afirmaţia acuzării reţinută în rechizitoriul, în sensul că: „după cum a declarat victima F.M.C., inculpatul ar fi întreţinut prin ameninţare cu cuţitul raport sexual cu ea, existând posibilitatea ca raportul sexual să fi existat. Cu victima F.A.l. putea exista doar încercarea inculpatului de a avea raport sexual, din moment ce sora sa a constatat că aceasta, fiind decedată, avea pantalonii şi chilotul traşi până la genunchi. Din această cauză, s-a apreciat că mobilul crimei a fost acela de a ascunde violul. Existenţa infracţiunii de viol însă nu a putut fi dovedită întrucât, deşi I.M.L. Timişoara a constatat în baza unei probe ridicată de medicul legist existenţa spermatozoizilor la victima F.M.C. - probă ce a fost consumată la acest nivel, în baza unei alte probe ridicată în acelaşi timp şi înaintată la Institutul de Criminalistică Bucureşti pentru A.D.N. (Raport de Expertiză din 21 ianuarie 2013), nu s-a putut constata existenţa spermatozoizilor şi, în consecinţă, nu s-a putut stabili cu certitudine că acei spermatozoizi a căror existenţă a fost constatată la I.M.L. Timişoara, sunt ai inculpatului M.I.. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi săvârşit vreo faptă penală de viol, iar declaraţia victimei F.C.M. nu se coroborează în acest sens cu vreo altă probă. Ca atare, există dubiu în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de viol de către inculpatul M.I., dubiu ce îi profită", este corectă în ce priveşte insuficienţa probelor necesare inculpării lui M.I. pentru infracţiuni de viol şi tentativă de viol; că, de altfel, asemenea acuzaţii nu au fost formulate împotriva inculpatului şi acesta nu este judecat pentru aceste fapte; apreciind că nu poate fi reţinut ca adevăr judiciar nici faptul că „mobilul crimei a fost ascunderea violului".

Prima instanţă a constatat că faptul este plauzibil, dar, în absenţa unor acte dovedite de viol ale inculpatului împotriva victimelor minore, temeinic, este a se reţine că mobilul crimei, ca şi acela al tentativei de crimă, a fost dorinţa inculpatului ca victimele să nu poată relata organelor judiciare şi instanţelor agresiunile la care au fost supuse, nefiind dovedită judiciar cu exactitate natura precisă a acelor agresiuni.

Din raportul medico-legal din 01 octombrie 2012 s-a reţinut că victima minoră F.A.I. - a prezentat un număr de 33 de semne de violenţă descrise în raport de la 1 la 33.

Din concluziile medico-legale întocmite în cadrul aceluiaşi raport medico-legal, a rezultat că un număr de 10 lovituri aplicate (cele descrise la pct. 8-18) s-au produs prin lovire repetată cu un corp înţepător-tăietor (posibil cuţit). Leziunile de violenţă consemnate la punctele 20 şi 24 s-au putut produce cu un corp cu margini ascuţite, existând posibilitatea ca şi acestea să fi fost produse prin lovire cu cuţitul. Celelalte leziuni de violenţă produse victimei şi descrise în raportul medico-legal la pct. 1-7, 19, 21-23 şi 25-33 s-au putut produce prin lovire cu/şi/de corpuri/planuri dure. Moartea victimei F.A.I. a fost violentă şi s-a datorat:

1. Politraumatismului prin traumatism craniocerebral acut (contuzie trunchi cerebral), traumatism cervico-toracal acut (plagă cervicală cu lezare traheală, plăgi penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard);

2. Hemoragiei externe şi interne prin plăgile de la nivel latero-cervical dreapta şi plăgile penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard;

3. Asfixiei mecanice prin aspirat sangvin traheobronşic.

Din raportul medico-legal din 27 noiembrie 2012 s-a reţinut că victima F.C.M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovirea repetată cu un corp tăietor-înţepător şi prin lovirea cu/sau/de corpuri dure. Una din plăgile de la nivelul toracelui a fost penetrantă intratoracic, necesitând intervenţie chirurgicală prin instalarea de tub de dren aspirativ.

Instanţa de fond, în acord cu concluziile medico-legale ale cazului, a reţinut că viaţa acestei victime a fost pusă în primejdie.

Din raportul de constatare medico-legală din 01 octombrie 2012 s-a reţinut că inculpatul M.I. a prezentat leziuni traumatice ce pot fi consecinţa lovirii cu/şi/de corpuri dure, iar leziunea de la pct. 2, descrisă în raport, putea fi produsă şi ca urmare a zgârierii de către o altă persoană. Aceste leziuni ce pot data din 30 septembrie 2012 nu au necesitat îngrijiri medicale.

În absenţa probei contrarii, prima instanţă a constatat că aceste leziuni, faţă de natura şi minima lor gravitate, ca şi faţă de împrejurările în care ele i-au fost cauzate inculpatului, au fost cauzate inculpatului de către victime, însă nu activ, ca agresiuni, ci activ, ca acte de apărare faţă de acţiunile Violente ale inculpatului exercitate asupra lor.

S-a reţinut că probele testimoniale, cele rezultând din reconstituirea faptei, recunoaşterile inculpatului, se coroborează şi cu probe medico-legale. Astfel, din buletinul de analiză serologică din 27 noiembrie 2012 completat cu buletinul de analiză serologică din 22 februarie 2013, rezultă că pe corpul delict (cuţit), respectiv obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtate de inculpat în momentul săvârşirii faptelor penale, ce au fost examinate la I.N.M.L. "Mina Minovici", s-au evidenţiat urme de sânge uman ce pot aparţine grupei 0 sau oricărei alte grupe cu markeri specifici de grup distruşi, fiind posibilă şi regăsirea sângelui de grupa A. Cele constatate prin buletinul de analiză se coroborează cu grupele de sânge A aparţinând celor două victime.

Cât priveşte persoana inculpatului, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2012, instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.I. a prezentat diagnosticul de „tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv", având însă discernământul păstrat în raport cu faptele penale săvârşite. S-a arătat că se cunoaşte, din literatura de specialitate şi din practica judiciară în materie, că persoanele având asemenea profiluri psihologice nu au capacitatea de a-şi cenzura sfera impulsurilor primare, trec „la acţiune", scurtcircuitând etapele deliberative din lanţul „identificării nevoii-alegerea mijloacelor adecvate satisfacerii nevoii-acţiune", şi, în virtutea acestui fapt, nu-şi aleg mijloacele satisfacerii nevoii în aşa fel încât aceste mijloace să fie socialmente acceptabile. Pentru aceste persoane, nevoile primare sunt „tiranice" şi presupun, implică, sunt urmate din partea celui afectat, de acţiuni profund antisociale, inumane chiar, îndreptate spre realizarea scopului (care e satisfacerea nevoii) indiferent, dar absolut indiferent, de consecinţe. Dar, nu trebuie înţeles că persoana în cauză nu are şi nu poate avea reprezentarea faptelor sale şi a consecinţelor acestora, ci dimpotrivă, acestea sunt prezente. Ceea ce lipseşte este autocontrolul, dar discernământul este păstrat şi acest fapt implica deplia responsabilitate, inclusiv penală, a persoanei, deci şi a inculpatului din prezenta speţă.

S-a mai constatat că partea civilă F.S. - mama celor două victime - s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 100.000 euro, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi daune morale, ulterior precizând că doreşte să fie dezdăunată moral; prima instanţă reţinând că, de altfel, nici nu s-a dovedit, în speţă, că victima F.A.I. a fost înmormântată pe cheltuiala părţii civile şi nici cuantumul acestor cheltuieli, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă şi, dacă partea civilă ar fi insistat în a cere asemenea despăgubiri, pretenţiile sale ar fi urmat a fi respinse.

S.J.U. Reşiţa s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma 4.286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F.C.M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În cauză, victima F.C.M. a renunţat la calitatea sa de parte civilă, neavând pretenţii civile, depunând declaraţie de martor.

Faţă de starea de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat că inculpatul M.I. a săvârşit infracţiunile de: omor deosebit de grav, faptă prev. şi ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) C. pen., faţă de victima F.A.I.; de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. faţă de victima F.C.M. şi două infracţiuni de lipsire de libertate, faptă prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen., faţă de flecare dintre aceste victime, în parte. Faţă de aceste infracţiuni s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., infracţiunile fiind săvârşite in concurs real.

Din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţia inculpatului M.I., instanţă a stabilit că acesta a folosit o sfoară împletită de culoare albă pentru ca cele două victime, F.A.I. şi F.M.C., să fie legate spate la spate de un copac, sfoara fiind adunată peste cele două victime, din zona toracică până la picioare ca şi la ambele mâini.

Legarea victimelor a precedat agresiunea exercitată asupra victimelor, inculpatul urmărind a crea cadrul optim înfăptuirii actelor sale ulterioare asupra acestora, pentru a nu fi stânjenit de apărarea pe care ele i-ar fi putut-o opune.

S-a mai reţinut că din probele administrate în cauză mai rezultă că inculpatul a ucis una din victime, prin acte de cruzime şi că a pus în primejdie viaţa celei de a doua, cu intenţie directă, dată de scopul acţiunilor sale.

Cu privire la fapta săvârşită de inculpat asupra victimei F.A.I., prima instanţă a apreciat că în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omorului deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, întrucât în perioada de agresiune exercitată de inculpat asupra victimei minore în vârstă de 14 ani, i-a fost produs un număr de leziuni-vătămări corporale grave, având ca rezultat moartea victimei. De asemenea, victima minoră a îndurat multe suferinţe fizice ce i-au fost pricinuite cu brutalitate de inculpat şi care depăşesc cu mult suferinţele inerente unei acţiuni de ucidere.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în practica judiciară s-a stabilit că „uciderea unei persoane prin lovirea ei cu intensitate de 32 de ori cu cuţitul în faţă, gât, torace, abdomen şi membre, constituie infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. şi ped. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. a) C. pen., deoarece s-au cauzat suferinţe deosebite victimei, fapta a fost săvârşită cu ferocitate şi este de natură a produce un sentiment de oroare." (C.S.J., Completul de 9 Judecători, Decizia nr. 11 din 5 februarie 2001).

Totodată, instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile şi în prezenta cauză aceste aspecte de practică judiciară de omor deosebit de grav, întrucât victima în acest caz este minoră de 14 ani, loviturile aplicate cu cuţitul sunt în jur de 12, iar celelalte lovituri aplicate de inculpat până la un număr de 33 sunt lovituri aplicate cu intensitate, în zone vitale. S-a reţinut că inculpatul a acceptat conştient să cauzeze victimei, în timpul vieţii acesteia şi în timp ce-i aplica loviturile ce i-au cauzat moartea, suferinţe fizice chinuitoare.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72, art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului şi circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea penală, scopul pedepsei.

S-a reţinut că faptele inculpatului sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, s-a ţinut seama de gravitate, dar şi de antecedentele penale ale inculpatului/absenţa acestora, comportamentul social anterior săvârşirii infracţiunilor, vârstă, nivel de instrucţie, situaţia familială a inculpatului, de profilul său psihologic.

Totodată s-a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului (care a dat dovadă de un total dispreţ faţă de valori precum viaţa şi sănătatea ori libertatea altor persoane, una dintre ele fiind practic un copil ce a fost ucis prin cruzimi în circumstanţe de loc şi timp ce o implicau şi pe sora ei minoră, iar ambele fiind imobilizate prin legare de un copac pentru a nu opune rezistenţă şi pentru a nu putea fugi), nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept". S-a apreciat de către prima instanţă că inculpatul a demonstrat, totuşi, prin recunoaşterea făcută, in extremis, a faptelor săvârşite, că mai are capacitatea efectivă de a se implica într-un proces de auto-educare pentru evitarea situaţiilor care să îl aducă în conflict cu normele de incriminare, dar numai foarte greu pentru că structura sa de personalitate e un factor perturbator al acestui proces de re-socializare.

Deşi nu au fost reţinute circumstanţe atenuante personale constând în buna comportare a inculpatului anterior săvârşirii faptelor/în timpul procesului penal, în recunoaşterea faptelor, aceste elemente nefiind, în speţă, atât de concludente încât să determine, prin ele însele, o reducere a pedepselor, prima instanţa a avut totuşi în vedere aceste aspecte ca elemente de individualizare â pedepselor; respectiv în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, nu a aplicat inculpatului pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, ţinând cont de faptul că inculpatul, deşi şovăielnic, a recunoscut şi chiar a regretat, într-o oarecare măsură, această infracţiune, cu urmările ei.

Totodată, în virtutea aceloraşi elemente, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minim pentru celelalte infracţiuni, respectiv tentativa de omor şi cele doua infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. S-a precizat însă cu claritate de prima instanţă că întrucât inculpatul a ucis victima sa - o minoră - după ce a legat-o şi a agresat-o fizic, într-un mod ce. a implicat pentru victimă, înaintea morţii ei, suferinţă şi groază, motiv pentru care pedeapsa pentru această infracţiune nu poate fi decât închisoarea, şi anume maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită; aceasta fiind apreciată ca singura sancţiune prin care scopurile preventiv-educativ şi sancţionator ale pedepsei pot fi atinse în acest caz.

Pedepsele pentru tentativă de omor şi două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal au fost stabilite în jumătatea inferioară a limitelor fixate de legea penală pentru aceste infracţiuni, cuantum justificat de instanţa de fond în raport de natura şi gravitatea concretă a faptelor, dar şi de persoana şi conduita din timpul judecăţii a acestuia.

Ca o consecinţă a condamnării, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71, art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracţiuni, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen.

Astfel, prima instanţă a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., mai exact a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, întrucât legea română condiţionează ocuparea acestor funcţii de inexistenţa unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, neimpunându-se însă şi interzicerea dreptului de a alege, exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenţei unei condamnări. La interzicerea în parte a drepturilor electorale, instanţa a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004 care a statuat că interzicerea de a vota a tuturor deţinuţilor încalcă art. 3 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. In această hotărâre s-a statuat că indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. Totodată, s-a reţinut că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 76 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului, de interesele unui eventual copil ori ale vreunei eventuale persoane aflate sub tutelă sau curatelă; de altfel, infracţiunile săvârşite de către inculpat au adus atingere valorilor ocrotite tangenţial de dreptul familiei si mai cu seamă valorilor privind drepturile persoanelor minore. De asemenea, s-a reţinut că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c, o asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul nu s-a folosit de o profesie, funcţie sau activitate pentru săvârşirea infracţiunilor.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că în raport de suferinţele fizice şi psihice cărora a fost supusă partea civilă, ca urmare a decesului fiicei sale minore (F.A.I. în vârstă de 14 ani) şi a traumelor fizice şi psihice suferite de fiica sa F.C.M., în vârstă de 17 ani la data săvârşirii infracţiunilor, prin acţiunea inculpatului, suma de 40.000 euro cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceasta. S-a mai arătat că suma de 100.000 euro daune morale solicitate de partea civilă este excedentară, întrucât daunele morale au caracter indemnizator, şi nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogăţire pentru urmaşii defunctei şi a victimei supravieţuitoare.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de către partea civilă S.M.U. Reşiţa (cu sediul în loc. Reşiţa, jud. Caraş-Severin), întrucât cheltuielile făcute de către aceasta au fost ocazionate de fapta ilicită a inculpatului constând în agresiunea părţii civile, care a fost internată şi supusă tratamentului medical în acea unitate spitalicească. Costurile cu internarea şi tratamentul părţii civile trebuie suportate, în ultimă instanţă, de către inculpat, drept pentru care îl obligă pe inculpat la plata sumei de 4.286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F.C.M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte: cuţit cu lamă metalică şi mâner din lemn, respectiv sfoară împletită de culoare albă (întrucât au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor).

Împotriva sentinţei penale nr. 54 din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş - Tribunalul Caraş - Severin şi inculpatul M.I., ambele apeluri vizând individualizarea pedepsei aplicată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin sentinţa a fost criticată ca netemeinică în ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, solicitându-se solicitat aplicarea detenţiunii pe viaţă, raportat la pericolul social concret pentru ordinea publică al faptelor concurente comise de acesta^şi prevenirea ca pe viitor să nu mai săvârşească noi infracţiuni de omor după executarea pedepsei.

În acest sens, s-a arătat că, în primul rând, fapta comisă de inculpatul M.I. a oripilat opinia publică prin mediatizarea pe plan local, inculpatul fiind un personaj cunoscut în judeţul Caraş-Severin, întrucât a fost cercetat şi achitat pentru o crimă comisă în trecut, în localitatea Gârlişte, în anul 2002. Astfel, profilul moral şi caracterul versat al inculpatului M.I. este bine cunoscut în judeţul Caraş-Severin şi a trezit multe reacţii negative din partea opiniei publice, iar acum, după 12 ani de la acea crimă, este cercetat şi trimis în judecată pentru o faptă comisă prin acelaşi mod de operare, dar de data aceasta este vorba de două victime (victima minoră a decedat prin suprimarea vieţii de către inculpat).

În motivarea apelului, parchetul a mai arătat că, deşi inculpatul M.I. a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fapta din 2002, în ceea ce priveşte faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 11 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 486/P/2012, s-a constatat o modalitate identică de comitere a faptelor, a actului criminat şi anume: victima minoră, în neputinţă de a se apăra şi, de asemenea, atitudinea inculpatului este identică, a recunoscut fapta în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, iar în căile de atac a încercat să eludeze realitatea, să îşi arate adevăratul profil moral (în prezentul dosar inculpatul M.I. a declarat apel). De asemenea, inculpatul nu recunoaşte nici în prezent crima din trecut, comisă asupra victimei din localitatea Gârlişte, cu toate că s-ar putea prevala şi în prezent de prevederile art. 320¹ C. pen. rap. la art. 174 C. pen., invocând cu tărie că a fost achitat definitiv şi că nu el este autorul acelei fapte, cu toate că în Dosarul penal nr. 264/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a recunoscut fapta atât în faza de urmărire penală, cât şi cu ocazia primei judecări la instanţa de fond - Tribunalul Caraş-Severin. În ciuda aparenţei sale, profilul moral al inculpatului este uşor de depistat, acesta are o frustrare accentuată, găseşte victime minore şi nimic şi nimeni nu l-ar putea opri să comită alte infracţiuni, chiar după executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare, cât a dispus prima instanţă în cauză. Ş-a arătat că scopul principal al unei pedepse cu închisoarea este acela de a preveni recidiva şi comiterea altor infracţiuni, ori în speţă, nu există nicio garanţie că inculpatul se va putea reeduca în închisoare şi că, după executarea pedepsei (integrale sau nu), nu va comite alte fapte de omor. Deviza inculpatului este simplă: fapta recunoscută este iertată pe jumătate, iar cea nerecunoscută este iertată de tot, inculpatul M.I. fiind expert în a crea scenarii şi are practic răspunsuri la toate întrebările puse de organele de anchetă sau judecător. S-a mai arătat că există totuşi un dubiu în acest dosar, care a profitat inculpatului şi anume că nu s-a putut demonstra şi comiterea infracţiunilor de viol asupra victimei decedate F.A.I., şi asupra celeilalte victime de 17 ani la data săvârşirii faptei, F.C.M., constituită ca martor, însă chinurile la care au fost supuse cele două fete sunt greu de imaginat, acestea fiind descrise amplu în declaraţia martorei F.C.M.

În al doilea rând, procurorul a arătat că pedeapsa stablită prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., în ceea ce priveşte victima constituită martor, F.C.M., de 7 ani închisoare este prea mică, în condiţiile în care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5 ani şi 10 ani închisoare, pedeapsa trebuind să fie orientată spre maxim, raportat la loviturile puternice primite de minora de 17 ani, căreia i-a fost pusă viaţa în pericol.

De asemenea, procurorul a considerat şi că pedepsele stabilite de prima instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., de câte 7 ani închisoare, sunt prea mici, în condiţiile în care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 7 ani şi 15 ani, iar în speţă pedepsele trebuiau orientate spre maxim.

În memoriul întocmit cu privire la motivele de apel procurorul a arătat, totodată, că nu este de acord cu aspectele reţinute de prima instanţă în considerente şi anume, că inculpatul a demonstrat totuşi instanţei, prin recunoaşterea făcută in extremis, a faptelor săvârşite, că mai are capacitatea efectiva de a se implica într-un proces de autoeducare pentru evitarea situaţiilor care să îl aducă în conflict cu normele de incriminare, dar numai foarte greu, pentru că în structura sa de personalitate este un factor perturbator al acestui proces de resocializare. Opinia procurorului este că inculpatul nu se va putea reeduca niciodată şi, chiar şi după executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare sau prin aplicarea prevederilor privind liberarea condiţionată, ar însemna ca acesta, în jurul vârstei de 55 ani să iasă din închisoare şi să comită din nou infracţiuni de omor mai grave. S-a arătat cu privire la inculpat că are o structură particulară a personalităţii, a cărei notă specifică constă în discrepanţa între elementele externe de relaţionare şi cele psihic - interne. Fişele sale psihologice şi psihiatrice arată că inculpatul M.I. aparţine clasei pulsionate, clasa eternilor abandonaţi, a hipomaniacilor care în profunzime sunt sadici, care nu pot găsi un obiect să le satisfacă nevoia de tandreţe şi aşa extrem de ridicată. Caracteristicile unui astfel de comportament sunt refularea şi inhibiţia, susceptibilitatea, maliţiozitatea, viclenia, eul inhibat ce se apără în principal de nevoile sexuale şi/sau nevoile agresive, iar caracteristicile importante ale acestui profil sunt apărarea compulsivă, imaturitatea sexuală, reacţie la intensitatea pulsurilor sadice, incapacitate de ataşament afectiv. Formula pulsională indică incapacitatea de a descărca dorinţa (inconştientă) de agresivitate şi tandreţe, dorinţa de răzbunare, furie asupra lumii înconjurătoare (hipoman cu reacţii periculoase). Toate aceste evaluări psihiatrice ale inculpatului au fost confirmate şi dovedite în timp, prin comiterea omorului, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din Dosarul nr. 486/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

În motivarea apelului declarat de inculpat acesta a susţinut că nu a dorit să facă rău victimelor şi nu a cunoscut că una dintre ele a decedat, că a recunoscut faptele şi a solicitat aplicarea unei pedepse mai uşoare.

Prin Decizia penală nr. 142/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2205/115/2013.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost. admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 54 din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare aplicată inculpatului şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

A fost modificată pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen., din pedeapsa de 25 ani închisoare în detenţiune pe viaţă.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cauză, dispunându-se ca inculpatul M.l. urmând să execute pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă fost menţinute celelate dispoziţii ale hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 13 mai 2013 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, în rest aceasta fiind în deplină concordanţă cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal şi dispoziţiile legale aplicabile, pentru următoarele considerente:

S-a apreciat că starea de fapt reţinută de prima instanţă corespunde realităţii, fiind rezultatul evaluării corecte şi complete a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului; procesele-verbale de efectuare a percheziţiei; planşele foto efectuate cu ocazia percheziţiei; buletinele de analiză serologică; rapoartele medico-legale; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică; declaraţiile inculpatului M.l.; declaraţia martorei F.C.M. - victimă, procesul-verbal de reconstituire şi planşele foto efectuate cu această ocazie; declaraţiile martorilor F.C., F.M., D.A.L. şi S.P.R.

Din, raportul medico-legal din 01 octombrie 2012 se reţine că victima minoră în vârstă de 14 ani - F.A.I. - a prezentat un număr de 33 de semne de violenţă descrise în raport de la 1 la 33; din care un număr de 10 lovituri aplicate (pct. 8-18) s-au produs prin lovire repetată cu un corp înţepător-tăietor (posibil cuţit); leziunile de violenţă consemnate la punctele 20 şi 24 s-au putut produce cu un corp cu margini ascuţite, existând posibilitatea ca şi acestea să fi fost produse prin lovire cu cuţitul; moartea victimei F.A.I. fiind violentă. Aceasta s-a datorat: politraumatismului prin traumatism craniocerebral acut (contuzie trunchi cerebral), traumatism cervico-toracal acut (plagă cervicală cu lezare traheală, plăgi penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard); hemoragiei externe şi interne prin plăgile de la nivel latero-cervical dreapta şi plăgile penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard asfixiei mecanice prin aspirat sangvin traheobronşic.

Din raportul medico-legal din 27 noiembrie 2012 se reţine că victima F.C.M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovirea repetată cu un corp tăietor-înţepător şi prin lovirea cu/sau/de corpuri dure; că una din plăgile de la nivelul toracelui a fost penetrantă intratoracic, necesitând intervenţie chirurgicală prin instalarea de tub de dren aspirativ; precum şi că viaţa acestei victime a fost pusă în primejdie.

Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 01 octombrie 2012 s-a constatat că: „de la drumul comunal, pe partea stângă, într-o râpă cu vegetaţie abundentă, au fost găsite două perechi de papuci din material plastic de culoare deschisă mărimea 38/7 şi mărimea 36/5, cu floare ornamentală de culoare albastră"; „pe un copac a fost găsită o bucată de sfoară albă din nailon, legată până la înălţimea, măsurată de la sol, de 80 cm, iar lângă acest copac a fost găsită o bucată de bandă tip schotch cu lăţimea de 4 cm"; „tot în această zonă a mai fost găsit un topor din metal pentru tocat carne, cu muchia în formă pătrată, cu striaţii"; „de pe marginea râpei, spre terenul agricol, în pantă, a fost găsit cadavrul de sex feminin îmbrăcat cu (...) o pereche de pantaloni scurţi de culoare roz, cu urme de rupere, pe mâna stângă având un ceas cu brăţară din plastic, iar în jurul gâtului înfăşurată o bandă schotch, cadavrul a fost găsit aşezat pe partea dreaptă, cu faţa în jos, iar mâna stângă semiflexată, cu podul palmei la spate". Locul unde au fost găsite obiectele aparţinând victimelor, faptul că lângă copac s-a găsit banda scotch şi sfoara, poziţionarea cadavrului cu faţa în jos şi una dintre mâini la spate, obiectele de vestimentaţie rupte, confirmă susţinerile martorei F.C.M. despre modul de derulare a evenimentelor, contrazicând diversele variante prezentate de inculpat - că nu le-ar fi legat pe victime, că nu ar fi urmărit-o pe victima decedată. De altfel, împrejurarea că inculpatul M.I. a urmărit victimele în încercarea de a le suprima viaţa rezultă şi din declaraţiile martorilor F.C. şi F.M. care confirmă faptul că au vorbit la telefon în ziua respectiv cu F.C.M., iar aceasta plângea că este „fugărită" de M.l., au fost bătute de inculpat, nu mai ştia nimic de sora ei, victima F.A.I. şi îi e teamă să nu fie omorâte.

Instanţa de apel a mai avut în vedere că, în speţă nu s-a putut reţine cu certitudine că victimele ar fi fost violate de către inculpat, însă mobilul acţiunilor inculpatului este în mod cert cu conotaţii sexuale faţă de cele două minore, dovadă că victima decedată avea pantalonii scurţi rupţi şi traşi într-o parte şi excoriaţii la nivelul coapselor.

Totodată, s-a apreciat că încadrările juridice date faptelor de către instanţa de fond sunt legale şi temeinice, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) C. pen. faţă de victima F.A.I.; de tentativă la omor faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. faţă de victima F.C.M. şi două infracţiuni de lipsire de libertate, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu flecare dintre aceste victime.

Instanţa de apel a avut în vedere că, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. subzistă, dacă inculpatul a acţionat neomenos, cu ferocitate, într-un mod care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât şi celor ce află de săvârşirea faptei, ori a provocat suferinţe prelungite, ce depăşesc pe cale inerente uciderii.

S-a apreciat că, în speţă, cruzimile rezultă cu claritate din multitudinea şi amploarea actelor de violenţă exercitate asupra victimei F.A.I., care au produs multiple leziuni ce demonstrează persistenţa agresiunii şi caracterul îndelungat al chinurilor pe care le-a suferit victima înainte de a muri. De asemenea, împrejurările şi modalitatea comiterii faptei dovedesc ferocitatea ieşită din comun a inculpatului, respectiv: legarea victimei de un copac, aplicarea unei benzi scotch găsită la nivelul gâtului, faptul că victima, după cum e poziţionat cadavrul încerca să se salveze de inculpat, împrejurarea că anterior a asistat sau, cel puţin, bănuit, tratamentul la care a fost supusă sora sa. Totodată, din raportul de constatare medico-legală din 01 octombrie 2012, care constată că inculpatul M.l. a prezentat leziuni traumatice la nivelul buzei superioare, braţului stâng, degetelor, constând în excoriaţii, cea de la nivelul braţului stâng putând fi produsă şi ca urmare a zgârierii de către o altă persoană, conduce la concluzia că victimele au încercat să se apere sau, cel puţin, s-au zbătut în încercarea de a se salva, lucru firesc.

Cu privire la infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. comisă asupra victimei F.C.M., respectiv intenţia inculpatului de a suprima viaţa acesteia instanţa de apel a apreciat că aceasta rezultă, atât din localizarea urmelor de violenţă pe corpul acesteia (plăgi înjunghiate regiunea cervicală şi toracică), obiectul contondent folosit (cuţit), apt a produce decesul unei persoane, precum şi din aceea că viaţa i-a fost pusă efectiv în primejdie.

De asemenea, s-a mai apreciata că în cauză sunt întrunite şi elementele constitutive ale celor două infracţiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., în raport cu ambele victime, întrucât din probele administrate (sfoara găsită pe copac, declaraţia martorei F.M.C.), chiar şi declaraţia inculpatului M.I., rezultă că acesta a folosit o sfoară împletită de culoare albă pentru ca cele două victime, F.A.I. şi F.M.C., să fie legate spate la spate de un copac, sfoara fiind adunată peste cele două victime, din zona toracică până la picioare ca şi la ambele mâini, acţiune care a precedat agresiunea asupra acestora victimelor, în scopul de a-şi asigura cadrul optim acţiunilor sale ulterioare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de apel a constatat că a fost corectă, cu excepţia pedepsei aplicată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

Instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., conform cărora, „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală".

Totodată, s-a mai avut în vedere că, dispoziţiile art. 52 C. pen. prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Instanţa de apel reţine şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate sau protejarea acesteia, în situaţii excepţionale.

Pornind de la aceste considerente, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracţiunea de tentativă de omor şi cele două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, reflectă gravitatea concretă a faptelor şi a persoanei inculpatului; în cazul infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., fiind orientată spre maximul special prevăzut de legiuitor (de la 5 la 10 ani închisoare), iar în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. are în vedere, atât modalitatea de comitere, cât şi perioada de timp în care s-a materializat.

S-a reţinut că, nu aceeaşi este situaţia în cazul infracţiunii prevăzute de art. de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.

Cu privire la această infracţiune, instanţa de apel şi-a însuşit criticile invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere gravitatea faptei şi personalitatea inculpatului, nu însă şi referirile la Dosarul nr. 264/P/2002 al aceluiaşi parchet, în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o faptă similară.

S-a apreciat că aceste trimiteri din motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras - Severin nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză, câtă vreme cu privire la această acuzaţie s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare a inculpatului.

În aprecierea temeiniciei solicitării acuzării de a se aplica inculpatului pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa de apel a avut în vedere că această sancţiune vizează eliminarea definitivă din societate a condamnaţilor extrem de periculoşi şi care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave, fiind privită ca o „ultima ratio".

De asemenea, s-a constatat că această pedeapsă, a detenţiunii pe viaţă, este nu numai justificată în cauză, dar şi necesară pentru protecţia membrilor comunităţii, în raport cu gravitatea extremă a faptei şi de periculozitatea majoră pe care o prezintă persoana inculpatului. Elementele care conduc la această concluzie decurg din modul de acţiune al inculpatului, care profitând de credulitatea victimelor minore şi surori, le-a dus într-un loc izolat, le-a legat cu sfoară, le-a acoperit gura cu scotch, victima decedată reuşind să scape în timp ce sora ei era agresată de acesta, a fost ulterior urmărită de inculpat şi ucisă cu sălbăticie (33 de semne de violenţă). Inculpatul, în vârstă de 35 de ani, nu a avut nici cea mai mică urmă de compasiune pentru copilul de 14 ani, care a suportat şi chinul, oroarea, de a auzi strigătele şi zbaterile propriei surori în vârstă de 17 ani, aspecte care caracterizează fapta ca ieşită din comun, cu nimic de a face cu fiinţa umană, de o sălbăticie şi cruzime maxime. De asemenea, după comiterea faptei, inculpatul a abandonat victimele şi a mers la propria locuinţă fără nicio urmă de regret, declarând în primă fază organelor de poliţie că nu are cunoştinţă despre situaţia acestora. Prima instanţă a apreciat că nu s-ar impune aplicarea sancţiunii detenţiunii pe viaţă prin aceea că, într-un final, inculpatul a recunoscut faptele, se omite însă a se avea în vedere mobilul acestei recunoaşteri. Recunoaşterea în faţa instanţei de judecată, după ce în cursul urmăririi penale a încercat să culpabilizeze victimele şi să sugereze că ar fi avut o reacţie îndreptăţită, este doar o încercare de a obţine o pedeapsă mai uşoară. Această recunoaştere nu este o manifestare, chiar şi tardivă, a unui început de conştientizare a gravităţii faptelor sau a regretului, ci doar grija pentru propria persoană, inculpatul realizând că este singura sa posibilitate de a-şi uşura sancţiunea, fapt exprimat cu claritate în faţa instanţei de apel - „vreau însă să arăt că am recunoscut faptele aşa cum au fost descrise prin rechizitoriu, pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică şi sunt nemulţumit de faptul că am luat o pedeapsă maximă". În opinia instanţei de apel, în cazul unei asemenea persoane care cu discernământ comite o faptă abominabilă, şansele de a se obţine reintegrarea socială şi reeducarea sunt practic nule, fiind un pericol pentru semenii săi. La această concluzie conduce şi raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică din 2012 al I.N.M.L. Mina Minovici (filele 246 - 247, vol. 2 dosar up) care a relevat că inculpatul M.I. prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, are discernământul păstrat în raport cu fapta sa. Totodată, s-au relevat: „accentuate tendinţe antisociale şi impulsive; toleranţă scăzută la frustrare", „pierderea conştiinţei de sine, tendinţa pentru schimbarea personalităţii"; „fixaţie ireală pe vechiul obiect, cu toate că unul nou este deja căutat". O asemenea personalitate coroborată cu aspectele anterior expuse ce vizează fapta şi derularea evenimentelor conduc la concluzia că se impune înlăturarea definitivă, a inculpatului din cadrul colectivităţii şi nu doar una temporară, detenţiunea pe viaţă fiind singura măsură aptă să asigure protecţia membrilor acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.I., prin apărător susţinând că motivele pe care le invocă se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel, în vederea administrării unui probatoriu complet, recurentul inculpat considerând că în cauză se impune modificarea stării de fapt reţinute, întrucât înţelege să revină asupra declaraţiilor sale prin care şi-a recunoscut vinovăţia, dat fiind faptul că instanţele au refuzat să-i aplice dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi să-i reducă pedepsele cu 1/3.

În subsidiar a criticat hotărârile atacate cu privire la greşita nereţinere în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., solicitând admiterea recursului şi reducerea pedepselor aplicate sub limitele minime prevăzute de textele incriminatoare, având în vedere că a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând şi regretând faptele, nu este cunoscut cu antecedentele penale şi are un copil minor, apreciind că pedeapsa detenţiunii pe viaţă este excesiv de severă.

Examinând recursul declarat de inculpatul Măr an Iancu prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁹ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 ⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul. dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 10 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de. a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor prevăzute în art. 385¹⁰alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că inculpatul şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen., acesta a depus la dosar memoriul cuprinzând motivele de recurs la data de 07 august 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 09 decembrie 2013), însă motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Revenind la criticile formulate de către recurentul inculpat M.l., se constată că acesta contestă în principal situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, susţinând că revine asupra declaraţiilor sale prin care a recunoscut faptele, în această fază procesuală înţelegând să nu mai recunoască săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, deoarece nu i-au fost aplicate dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei, care ar fi avut drept consecinţă reducerea cu o treime a cuantumului pedepselor.

Luând în considerare dispoziţiile ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, potrivit noii reglementări, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a reexamina situaţia de fapt şi de a da o nouă apreciere probelor administrate.

Înalta Curte poate modifica situaţia de fapt numai în situaţia în care se constată nelegalitatea anumitor mijloace de probă cu consecinţa înlăturării acestora, ceea ce ar determina reevaluarea materialului probator.

Motivarea recursului sugerează, în realitate, nemulţumirea inculpatului în sensul că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Conform art. 64 C. proc. pen., mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.

Prima instanţă, precum şi instanţa de apel au motivat convingător în hotărârile pronunţate situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Înalta Curte constată, astfel, că atât judecata în faţa primei instanţe cât şi soluţionarea apelului au avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale, fără să fie afectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil al inculpatului.

Instanţa de fond a procedat la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, fiind audiaţi inculpatul M.I., martorii din acte F.C.M. (fila 42 dosarul instanţei de fond), F.M. (fila 43 dosarul instanţei de fond), F.C. (fila 44 dosarul instanţei de fond), D.A.L. (fila 42 dosarul instanţei de fond), S.P.R. (fila 42 dosarul instanţei de fond).

La data de 10 iulie 2013 instanţa de apel a procedat la ascultarea inculpatului, acesta precizând în declaraţia sa următoarele: „ vreau să arăt că am recunoscut faptele aşa cum au fost descrise prin rechizitoriu, pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică şi sunt nemulţumit de faptul că am luat pedeapsa maximă (fila 40 din dosarul instanţei de apel).

Înalta Curte constată că ambele instanţe au analizat în mod temeinic toate apărările formulate de către inculpat, prin raportare la celelalte mijloace de probă, hotărârile pronunţate fiind motivate în mod corespunzător, prin evidenţierea tuturor argumentelor pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, fiind examinate nu doar apărările referitoare la existenţa faptelor şi comiterea acestora cu vinovăţie, ci şi cele referitoare la corecta încadrare juridică şi la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul M.I. a fost trimis în judecată. Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a constata incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., care se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Totodată, critica formulată de recurentul inculpat în sensul că în mod greşit instanţa de fond şi instanţa de apel nu au aplicat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deşi a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi a solicitat ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, se constată că este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă".

Raportând cauzei dispoziţiile acestui text de lege, se reţine că inculpatul M.l. a fost trimis în judecată, printre alte infracţiuni şi pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 - art. 176 lit. a) C. pen., legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, astfel că în mod judicios instanţa de fond şi instanţa de apel că procedura prevăzută art. 320¹C. proc. pen. nu este aplicabilă.

Totodată, se constată că nu poate fi examinată nici critica inculpatului referitoare la individualizarea pedepselor şi solicitarea de reducere a sancţiunilor aplicate prin hotărârile recurate, prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 C. pen. şi aceasta constituind o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel.

Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai în situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepselor aplicate, respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.

Or, pedepsele la care a fost condamnat inculpatului anume, detenţia pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de în baza art. 174, art. 176 lit. a) C. pen. (prevede detenţiunea pe viaţă sau închisoare între 15 -25 ani) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. ( prevede pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 10 şi 20 de ani, redusă cu 5 la 10 ani) şi interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale, 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. (prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 de ani) şi interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen., pe durata executării pedepsei; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal /prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.(prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 de ani) şi interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. d), e) C. pen., se încadrează în limitele legale.

Aşadar şi sub acest aspect, se constată că hotărârile atacate sunt legale, pedepsele fiind aplicate atât în limitele prevăzute de norma de incriminare şi sancţionare, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la aplicarea tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, potrivit art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, este nefondat şi în consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în va respinge ca atare.

Conform art. 385 alin. (4) C. proc. pen., va deduce _: din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 octombrie 2012 la 9 decembrie 2013 .

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 octombrie 2012 la 9 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3912/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3913/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs