ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 729/2013

Dosar nr. 3428/108/2012

Şedinţa publică din 28 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 368 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3428/108/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, din tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., sau tentativă la omor prevăzut de art. 20 raportat la art, 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 20, raportat la art. 174, 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C., la:

- 12 (doisprezece) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 176 alin. (1) teza finală, raportat la art. 65 C. pen., s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 30 martie 2012 - la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.

S-a constatat că persoana vătămată R.A. nu a participat în procesul penal în calitate de parte vătămată/parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 810 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost trimis în judecată inculpatul L.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen.

Acţiunea penală a fost pusă în mişcare împotriva inculpatului, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa procurorului emisă la data de 31 martie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, sub aspectul săvârşiri ide către inculpat a infracţiunii de tentativă la omor prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, C. pen.

Prin ordonanţa din 09 aprilie 2012 dată în Dosarul nr. 162/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul L.C. din infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi la art. 176 lit. c) C. pen.

Prin rechizitoriu s-a reţinut în fapt că în seara zilei de 24 martie 2012, în jurul orei 22:00 inculpatul a mers la locuinţa vecinului său, martorul M.C., situată în apropiere de a sa pe strada Mărului din Arad, pentru a consuma băuturi alcoolice, acolo i-a mai găsit pe socrul şi cumnatul martorului, astfel că toţi patru au consumat mai multe flacoane de 2 litri cu bere. La locuinţa martorului a mai venit şi partea vătămată, concubina inculpatului - R.A. care se afla în stare de ebrietate. M.R.,socrul martorului M.C., a început să danseze cu partea vătămată şi să o tragă de fustă, timp în care ceilalţi stăteau şi priveau. La locuinţa martorului, inculpatul nu i-a adus nici un reproş concubinei pentru comportament, continuând şă se distreze împreună. în jurul orei 23:00 înainte de miezul nopţii, au plecat de la locuinţa martorului M.C., cu un taximetru, socrul şi cumnatul său. După aproximativ o jumătate de oră de la plecarea celor doi, inculpatul şi concubina sa R.A. au mers spre casă. Când au ajuns la locuinţă inculpatul a început să devină gelos şi să-i reproşeze concubinei sale atitudinea anterioară că trăieşte cu vecinul său". Cearta dintre cei doi a fost auzită de fiul lor, martorul minor R.D. care dormea în aceiaşi cameră împreună cu ceilalţi fraţi şi a fost tras de picior de către mama sa R.A. pentru a încerca să-l trezească. Acesta nu a dat importanţă gestului şi a continuat să doarmă, întrucât nu era prima dată când mama sa cu concubinul ei se certau.

Inculpatul a început să o lovească pe concubina sa cu pumnii în zona feţei după care a ieşit afară de unde a luat o bâtă din lemn, probabil o coadă de hârleţ, după care s-a întors în cameră şi a lovit-o cu aceasta pe parte vătămată, în mod repetat şi cu intensitate, peste cap şi diferite zone ale corpului. în urma loviturilor aplicate părţii vătămate a început să-i curgă sânge din cap dar a reuşit să iasă afară din casă şi să se ascundă într-o colibă de lângă aceasta unde a rămas până dimineaţa în timp ce inculpatul a dormit în casă. în dimineaţa zilei următoare, data de 25 martie 2012, în jurul orei 08:00, inculpatul s-a trezit şi a plecat cu căruţa să adune fier vechi astfel că partea vătămată a putut să revină în casă. L-a trezit pe fiul său R.D. căruia i-a relatat că a fost bătută de concubin şi i-a cerut să formeze de pe telefonul mobil numărul de urgenţă 112 pentru a chema salvarea. Cu certitudine însă nu minorul R.D. a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru şi a chemat salvarea întrucât vocea care a discutat cu dispecerul a fost a unui bărbat matur, care însă a refuzat să-şi de-a numele, spunând doar că se numeşte ,,F."(fila 97). Oricum, încă din acel moment s-a încercat ascunderea implicării inculpatului în agresarea concubinei sale, persoana respectivă afirmând la telefon că partea vătămată a fost lovită de cal (fila 97); La locuinţa părţii vătămate de pe strada M. a ajuns un echipaj al S.A.J. Arad, pe care era de serviciu ca asistentă medicală martora B.L.C. Aceasta a găsit-o pe R.A. cu „ două plăgi" la nivelul scalpului şi multiple echimoze la nivelul membrelor şi toracelor (fila 71). în timpul transportului spre spital, partea vătămată i-a spus martorei că „ a fost agresată în seara precedentă, de către concubinul său, fiind lovită în cap cu un hârfef. De asemenea, i-a mai spus asistentei medicale de pe salvare că" la început când s-a adresat serviciului de urgenţă a afirmat că a căzut din căruţă de frica concubinului său"(fila 71).

La S.C.J. Arad, partea vătămată a fost internată de urgenţă cu diagnosticul traumatism prin agresiune cu traumatism cranio-cerebral acut închis cu plăgi contuze frontale şi parietale bilaterale, suspiciune fractură parietală dreapta, fractură deschisă tip I în 1/3 distală humerus stâng, contuzie cu plagă superficială cot drept (filele 43-45). A rămas internată până la data de 30 martie 2012, când a refuzat intervenţia neurochirurgicală şi ortopedică, şi a solicitat externarea contrar avizului medical. în aceiaşi zi a fost examinată de medicul specialist legist care, prin Raportul de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din 03 aprilie 2012, (filele 43-45), şi iniţial prin constatările preliminare din 30 martie 2012 (fila 7), a concluzionat că R.A., urmare a traumatismului suferit, a prezentat diagnosticul: „fractură deschisă tip I 1/3 distală humerus stâng. Traumatism cranio-cerebral acut închis. Plăgi contuze frontale şi parietale bilateral. Contuzie cu echimoze întinsă coapsa dreaptă, contuzie cu plagă superficială cot drept. Pneumnocenfal bilateral. Fractură parietală dreaptă cu fragmente osoase migrate intracerebal". Potrivit actelor medico-legale, arătate, leziunile traumatice descrise şi constatate s-au putut produce prin loviri directe, repetate, cu corpuri dure, pot data din data de 24/25 martie 2012, şi ar fi necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. S-a mai concluzionat că potrivit criteriologiei medico-legale, urmare a leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei a fost pusă în pericol.

Audiat fiind în faţa instanţei inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei.

Analizând şi coroborând declaraţia inculpatului cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti : proces verbal de consemnare a plângerii (fila 4); constatări preliminare din 30 martie 2012 (fila 7); procese verbale (filele 8-9, 79-80, 96-97; declaraţii parte vătămată (filele 14-15; 53-54); declaraţii martori (filele 26-27; 71, 92-95); cazier judiciar (filele 16-18); raport de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din 30 aprilie 2012,( filele 43-45); planşe foto (filele 61-64); raport de expertiză psihiatrică din 02 mai 2012,(filele 89-90); declaraţie inculpat (fila 31 ; declaraţii martori (filele 32, 33, 34-43, 44, 70); instanţa a reţinut următoarele:

În fapt:

În data de 24 martie 2012, în jurul orelor 0:00, între inculpatul L.C. şi concubina sa, persoana vătămată R.A., s-a iscat o alteraţie pe fondul consumului de către cei doi a mai multor cantităţi de alcool şi al geloziei manifestate de către inculpat, la domiciliul comun al celor doi situat în Arad, în cursul acestei altercaţii, iniţial inculpatul a început să o lovească pe concubina sa cu pumnii în zona feţei, după care a ieşit afară din casă de unde a luat o bucată de lemn, (coadă de hârleţ), şi întorcându-se în cameră a lovit-o cu aceasta pe persoana vătămată în mod repetat şi cu intensitate peste cap şi diferite zone ale corpului până când. aceasta a început să sângereze. Ulterior persoana vătămată a reuşit să iasă afară din casă şi să se ascundă într-o colibă de lângă aceasta, inculpatul rămânând în casă unde a şi adormit. La această altercaţie au asistat şi copii minori ai celor doi, care dormeau în aceiaşi încăpere care însă nu au dat importanţă scandalului şi nu au intervenit, fiind obişnuiţi cu acest gen de manifestări a inculpatului la adresa concubinei sale.

În urma loviturilor aplicate persoanei vătămate i-au fost cauzate mai multe leziuni descrise în certificatul medico-legal, şi care necesită spre vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin alte complicaţii. De asemenea s-a mai concluzionat că potrivit criteriologiei medico-legale, urmare a leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei a fost pusă în primejdie.

Din raportul de constatare medico-legală din 03 aprilie 2012, a reieşit victima R.A. urmare a traumatismului suferit a prezentat diagnosticul: fractură deschisă tip I 1/3 distală humerus stîng. Traumatism cranio cerebral acut închis. Plăgi confuze frontale şi parietale bilateral. Contuzie cu echimoze întinse coapsă dreaptă, contuzie cu plagă superficială cot drept. Pneumoencefal bilateral. Fractură parietală dreaptă cu fragmente osoase migrate intracerebral.

Persoana vătămată a fost internată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Arad, până în data de 30 martie 2012, când a refuzat intervenţia neurochirurgicală şi ortopedică, solicitând externarea contrar avizului medical. în cauză partea vătămată R.A. nu s-a constituit parte civilă şi nu a dorit să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, fiind audiată în faza cercetării judecătoreşti în calitate de martor, negând orice implicare a inculpatului în agresarea sa şi dând mai multe explicaţii contradictorii cu privire la desfăşurarea faptelor.

În drept:

Întrucât inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prin sentinţa penală nr. 17 din 17 iunie 1992, în Dosarul nr. 134/1992,a Tribunalului Sălaj, faptele acestuia, aşa cum au fost reţinute mai sus în sarcina sa, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi la art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În prezenta cauză la reţinerea stării de fapt în baza căreia s-a stabilit încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat s-au avut în vedere declaraţiile date de inculpat, persoană vătămată şi martori în ordinea lor cronologică, întrucât aceştia cu excepţia martorilor B.L.C. şi M.C. şi-au schimbat de mai multe ori declaraţiile pe parcursul urmării penale şi a cercetării judecătoreşti, dând explicaţii contradictorii şi fără justificarea schimbării acestora cu scopul clar de a determina organele de urmărire penală sau instanţa de judecată să pronunţe o soluţie care să ducă la punerea în libertate a inculpatului. Astfel, iniţial inculpatul a recunoscut în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, în data de 30 martie 2012, că a avut o alteraţie cu concubina sa în urma căreia a bătu-o pe aceasta „ lovind-o cu o bucată din lemn în cap şi la nivelul toracelui şi a mâinilor", iar în aceiaşi zi în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că s-a cercetat cu concubina sa, lovind-o pe acesta de aproximativ două-trei ori, de data aceasta însă doar cu un băţ de lemn şi fără să îşi mai aducă aminte în ce părţi ale corpului. Ulterior în faţa procurorului în data de 31 martie 2012, a declarat din nou că s-a certat cu concubina sa şi a lovit-o cu o creangă pe braţe şi picioare fără să o lovească în cap. De asemenea audiat în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a început să nege total în agresiunea asupra concubinei şi în scandalul care s-a iscat între cei doi, aceiaşi atitudine având-o şi în faza cercetării judecătoreşti când a fost audiat şi a indicat o altă persoană participantă la petrecere că ar fi agresat-o pe concubina sa.

Aceiaşi atitudine oscilantă a avut-o şi persoana vătămată audiată în calitate de martor şi copii minori ai celor doi, R.D. şi L.D.. Persoana vătămată R.A. a declarat iniţial în faţa organelor de urmărire penală, în data de 30 martie 2012, că în urma altercaţiei iscate pe fondul consumului de alcool şi al geloziei a fost lovită iniţial cu pumnii de către inculpat şi ulterior cu un hârleţ în zona capului, aspecte pe care Ie-a relatat şi martorei B.L.C., asistentă medicală pe ambulanţa care a venit să o transporte de urgenţă la Spitalul Judeţean, pentru a reveni ulterior asupra acestor declaraţii, fără vreun motiv plauzibil, solicitând în permanenţă punerea în libertate a concubinului său. Declaraţiile copiilor minori au fost înlăturate în totalitate de către instanţă ca fiind ne conforme cu adevărul şi date evident în conformitate cu conduita adoptată de mama lor, persoana vătămată R.A., pe parcursul derulării urmăririi penale şi a procesului penal. De asemenea instanţa a înlăturat de la reţinerea stării de fapt şi celelalte declaraţii date de inculpat şi persoana vătămată, cu excepţia celor date în faza urmării penale iniţiale, în data de 30 martie 2012, întrucât nu se coroborează nici între ele şi nici cu ansamblul probator administrat în cauză prin audierea martorilor B.L.C. şi M.C.

Astfel, martorul M.C., la domiciliul căruia inculpatul şi concubina sa participaseră la o petrecere înainte de declanşarea conflictului, arată că cei doi au plecat spre casa lor împreună în jurul orei 0:00,după ce au consumat mai multe cantităţi de alcool şi concubina inculpatului a dansat cu numitul M.R., socrul martorului. Deasemenea martorul arată că socrul său a plecat de la petrecere cu numitul „B.", cumnat al martorului, şi persoană pe care partea vătămată a indicat-o într-o declaraţie că ar fi persoana care de fapt ar fi agresat-o în noaptea respectivă, cu mult înainte ca inculpatul şi concubina sa să părăsească petrecerea. Aceste declaraţii sunt veridice întrucât se coroborează cu declaraţiile iniţiale, din data de 30 martie 2012, ale persoanei vătămate şi a inculpatului.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpat prin apărător, de schimbare a încadrării juridice dată infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, analizând contextul probaţiunii administrate în cauză, instanţa a constatat că aceasta nu este fondată. Astfel, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă la săvârşirea faptei, lovind victima cu un băţ din lemn apt de a ucide, într-o regiune vitală a corpului şi cu intensitate mare, cauzându-i acesteia o fractură de craniu şi chiar dacă s-ar fi presupus că nu a urmărit decesul victimei, s-a impus concluzia că inculpat a prevăzut posibilitatea morţii acesteia, acceptând acest rezultat. Mai mult decât atât, agresiunea a încetat doar în momentul în care persoana vătămată a reuşit să fugă, inculpatul nemaiputând-o urmări din cauza stării avansate de ebrietate a acestuia. De asemenea, în practica judiciară s-a reţinut că lovirea victimei cu un par în cap, având ca urmare fractură de boltă şi de bază a craniului, constituie tentativa la infracţiunea de omor, neputându-se reţine infracţiunea de vătămare corporafă gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte persoana inculpatului şi antecedenţa sa penală, în mod legal şi temeinic s-a reţinut la încadrarea juridică dată faptei de către procuror, agravanta prevăzută de art. 176 lit. c) din C. pen. Astfel, inculpatul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 17/1992, a Tribunalului Sălaj la o pedeapsă 8 ani închisoare, pedeapsă ulterior contopită în Dosarul nr. 3264/1998, a Tribunalului Alba rezultând o pedeapsă de 9 ani închisoare, arestat la data de 02 aprilie 1993 şi eliberat la data de 10 februarie 1999, pedeapsă faţă de care condamnatul nu este reabilitat, suferind noi condamnări în intervalul prevăzut de art. 135 lit. b) C. pen. Chiar dacă în literatura de specialitate se reţine că în situaţiile prevăzute de art. 38 C. pen., omorul săvârşit anterior nu constituie element circumstanţial al infracţiunii de omor deosebit de grav, în speţă nu ne aflăm în faţa acestei situaţii, practica judiciară fiind în favoarea reţinerii ca element circumstanţial al infracţiunii prev. şi ped. de art. 176 lit. c) C. pen., a acestei infracţiuni comisă anterior.

Reţinând vinovăţia inculpatului, în forma intenţiei indirecte, la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 176 lit. c)C. pen., instanţa a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 176 lit. c) C. pen., închisoare de la 15 ani la 25 ani sau detenţiune pe viaţă, şi interzicerea unor drepturi, limitele duse la jumătate în conformitate cu pedepsirea tentativei, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei săvârşite, de persoana infractorului care se află în stare de recidivă mare postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1134 din 15 mai 2007, a Judecătoriei Arad, liberat condiţionat la data de 04 iulie 2008, cu un rest neexecutat de 194 de zile închisoare.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul L.C.. în motivele scrise de apel (fila 6) inculpatul critică încadrarea juridică, susţinând că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe (art. 180 alin. (2) C. pen.) şi nu de omor. Cu ocazia dezbaterilor a solicitat reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 212/A din 5 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, s-au decis următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) Cpp a fost admis apelul declarat de inculpatul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 368 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în Dosarul nr. 3428/108/2012.

A fost desfiinţată sentinţa apelată numai sub aspectul conţinutului pedepsei complementare aplicată inculpatului.

Rejudecând, în baza at.176 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 10 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că inculpatul este acuzat că în noaptea de 24 martie 2012, în jurul orei 23.00, pe fondul consumului de alcool şi al sentimentului de gelozie, în timp ce se afla în locuinţa comună (situată în municipiul Arad, judeţul Arad), i-a aplicat concubinei sale R.A., cu intensitate, multiple lovituri peste faţă, cap şi în alte zone ale corpului, cu pumnii, apoi cu un băţ (o coadă de hârleţ), provocându-i victimei leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.

Mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal confirmă situaţia de fapt menţionată anterior.

Astfel, în denunţul oral (fila 4 u.p.) şi în declaraţiile date în data de 30 martie 2012 (filele 14, 15) victima (audiată în calitate de martor întrucât nu a dorit să se constituie parte vătămată sau civilă) relatează modalitatea în care a fost agresată şi îl indică fără rezerve pe inculpat ca fiind autorul agresiunii.

Martorul R.D. (fiul victimei) declară în data de 30 martie 2012 (filele 26, 27 u.p.) că în seara zilei de 24 martie 2012 se afla acasă şi i-a auzit pe inculpat şi mama sa că se certau, însă nu s-a sculat din pat să vadă ce se întâmplă deoarece nu era prima dată când aceştia se certau. În dimineaţa zilei de 25 martie 2012 a fost trezit de mama sa, care era plină de sânge, şi care i-a cerut să formeze numărul de telefon de la salvare întrucât a fost bătută de concubinul ei.

În data de 18 aprilie 2012 (fila 71 up) a fost audiată în calitate de martor numita B.L.C. (asistentă medicală în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad) care a făcut parte din echipajul de pe ambulanţa sosită la faţa locului în urma apelului telefonic la nr. de urgenţă 112. Martora relatează că în data de 25 martie 2012, în jurul orei 09.03, serviciul de ambulanţă a primit o solicitare să se deplaseze în municipiul Arad, deoarece acolo se află o persoană de sex feminin care are multiple traumatisme. Ajunsă la faţa locului martora declară că a întâlnit o pacientă în vârstă de 41 de ani, R.A., care prezenta două plăgi la nivelul scalpului şi multiple echimoze la nivelul membrelor şi trunchiului. în timpul transportului spre spital pacienta a afirmat că a fost agresată în seara precedentă de către concubinul său, fiind lovită în cap cu un hârleţ. Pacienta a spus totodată că, iniţial, când s-a adresat serviciului de urgenţă, a afirmat că a căzut din căruţă, de frica concubinului său.

Martora B.L.C. a fost audiată şi în faza de judecată (fila 70 dosarul Tribunalului Arad), ocazie cu care şi-a menţinut în totalitate afirmaţiile din declaraţia dată în faza de urmărire penală, relatând în plus faptul că plaga de la capul victimei era cu sânge închegat, neputându-se produce decât de scurt timp.

Declaraţiile menţionate în paragrafele anterioare se coroborează cu aspectele consemnate în fişa din 25 martie 2012 întocmită de unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad (filele 67-68 dosar u.p.), unde sunt menţionate constatările făcute la primirea în această unitate: pacientă agresată în urmă cu 12 ore (pacienta fiind preluată în data de 25 martie 2012 ora 09.40), echimoze la nivelul braţelor, plăgi contuze la nivelul capului (parietal drept), durere braţ stâng şi la degetul II mâna dreaptă, echimoză la nivelul genunchiului drept; afirmativ cu pierdere de conştientă.

Natura leziunilor, localizarea acestora, mecanismul producerii, data producerii, intensitatea actelor de agresiune, sunt redate explicit şi detaliat în raportul de constatare medico-legală din 03 aprilie 2012 întocmit de S.J.M.L. Arad (filele 43-45 dosar u.p.), aceste date coroborându-se cu cele rezultate din analiza probelor menţionate anterior.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 02 mai 2012 întocmit de S.J.M.L. Arad (filele 89-90 dosar u.p.) rezultă că inculpatul a avut discernământul păstrat în raport de fapta pentru care a fost inculpat.

Referitor la apărările formulate de inculpat în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe, instanţa de apel a constatat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, la data de 26 martie 2012 (fila 19 u.p.) inculpatul susţine că nu a bătut-o pe concubina sa şi că a fost informat de fiica sa D., în data de 26 martie 2012, că R.A. a fost bătută şi dusă la spital.

În data de 30 martie 2012 (fila 20 up) inculpatul recunoaşte că în data de 24 martie 2012 a lovit-o pe concubina sa cu o bucată de lemn, în cap şi la nivelul toracelui şi al mâinilor.

În data de 30 martie 2012, fiind audiat în calitate de învinuit în prezenţa avocatului desemnat din oficiu (fila 23 verso dosar u.p.), L.C. declară că în data de 24 martie 2012, în jurul orelor 2200, a lovit-o pe concubina sa cu un băţ din lemn, aplicându-i două sau trei lovituri, fără să-şi amintească în ce zonă a corpului.

În data de 31 martie 2012, fiind audiat în calitate de inculpat în prezenţa avocatului desemnat din oficiu (fila 31 verso dosar u.p.), L.C. declară că a lovit-o pe concubina sa doar peste braţe şi picioare, folosind în acest scop un băţ subţire din lemn (o creangă pentru foc).

În data de 11 aprilie 2012, fiind audiat în calitate de inculpat în prezenţa avocatului ales (filele 50-51 dosar u.p.), L.C. susţine că el nu a agresat-o pe concubina sa în seara de 24 martie 2012. Menţionează că nu cunoaşte agresorul întrucât concubina sa nu a vrut să-i spună numele acestuia. Precizează că nu menţine declaraţiile anterioare şi afirmă că a fost bătut de poliţişti ca să recunoască că a lovit-o pe concubina sa.

În faţa primei instanţe (fila 31 dosarul Tribunalului Arad) inculpatul a susţinut că el nu a agresat-o pe concubina sa în seara de 24 martie 2012 şi că a auzit de la un frate de-al său că victima i-ar fi spus acestuia că a căzut din căruţă.

Analizând aceste declaraţii se constată că inculpatul a prezentat mai multe ipoteze, de natură fie să-l disculpe (agresiunea se datorează unui autor necunoscut sau unei căderi accidentale din căruţă), fie să atenueze răspunderea sa (i-a aplicat concubinei două-trei lovituri cu o creangă), însă, pe de o parte, aceste susţineri nu sunt verosimile, iar pe de altă parte nu sunt susţinute de materialul probator.

Este adevărat că membrii familiei inculpatului, în speţă victima R.A. şi minorul R.D., şi-au schimbat declaraţiile date în faza actelor premergătoare şi în faza de urmărire penală, însă această modificare a mărturiilor iniţiale, fie nu a fost justificată decât pe dorinţa ca inculpatul să revină acasă (a se vedea în acest sens declaraţia victimei dată în faţa primei instanţe - fila 33), fie nu a fost justificată (cazul minorului - fila 43).

În acest context, apărările invocate de inculpat au fost înlăturate, iar situaţia de fapt în raport de care se va stabili şi încadrarea juridică a fost cea reţinută în actul de trimitere în judecată.

În opinia instanţei de apel, lovirea repetată, cu intensitate, peste faţă, cap şi alte zone ale corpului, cu pumnii, apoi cu un băţ (o coadă de hârleţ), având drept urmare punerea în primejdie a vieţii victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor sub forma tentativei. în acest sens au fost avute în vedere, în principal: intensitatea deosebită a loviturilor (care au provocat fracturi ale oaselor craniului), zonele vizate (faţă, craniu), obiectul folosit (băţ de lemn, cel mai probabil o coadă de hârleţ), urmarea produsă (punerea în primejdie a vieţii şi numărul de zile de îngrijiri medicale). Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă (nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, însă a acceptat posibilitatea producerii acestei urmări).

Prin urmare, critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei a fost apreciată ca nefondată.

Din analiza fişei de cazier judiciar (fila 18 u.p.) rezultă că inculpatul a fost anterior condamnat pentru tentativă de omor, prin sentinţa penală nr. 17 din 17 iunie 1992 pronunţată de Tribunalul Sălaj, situaţie în care încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. c) (omorul săvârşit de o persoană care a mai săvârşit un omor).

În raport de condamnarea de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1134/2007 a Judecătoriei Arad, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, inculpatul are statutul de recidivist (recidivă postexecutorie).

În ce priveşte individualizarea pedepsei principale, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a ales dintre pedepsele alternative prevăzute de lege, pedeapsa închisorii, stabilind o pedeapsă la nivelul maximului special (determinat prin aplicarea prevederilor art. 21 alin. (2) C. pen.), justificat în raport de natura infracţiunii comise (infracţiune contra vieţii), de modalitatea de comitere, de calitatea subiectului pasiv (concubina inculpatului) şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru tentativă de omor, recidivist, atitudine nesinceră în cursul procesului penal).

În ce priveşte conţinutul pedepsei complementare, se constată că prima instanţă a interzis inculpatului (fără să motiveze în vreun fel această dispoziţie) exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi al dreptului de a fi tutore sau curator. în contextul în care fapta comisă de inculpat (agresarea concubinei sale) nu are legătură cu drepturile sau interesele minorilor, nu se justifică interzicerea acestor drepturi, motiv pentru care apelul inculpatului va fi admis sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul L.C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepsei aplicate, dându-se o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante.

Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că aceste pedeapsa stabilită de instanţa de apel este adecvată, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicat inculpatului în speţă de faţă, Înalta Curte constată că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire ale acesteia.

Înalta Curte apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţa de apel a aplicat o pedepsă just şi corect individualizată, raportat la pericolul social extrem de ridicat al faptei săvârşită de inculpat, faţă de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfe! de infracţiuni şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane.

Înalta Curte apreciază că inculpatul a manifestat o vădită lipsă de respect faţă de valori sociale fundamentale protejate de legea penală - dreptul la viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei motiv pentru care aplicarea unei pedepse mai blânde, nu se justifică.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, nefiind conturate premisele în acest sens, în raport de natura infracţiunii comise (infracţiune contra vieţii), de modalitatea de comitere, de calitatea subiectului pasiv (concubina inculpatului) şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru tentativă de omor, recidivist, atitudine nesinceră în cursul procesului penal).

Aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 12 ani şi 6 luni, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea, astfel stabilită de instanţa de apel, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţele au aplicat cumulat criteriile de individualizare şi au acordat semnificaţia cuvenită acestora.

În cauză, pedepsa a fost just individualizată şi nu se constată existenţa unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului L.C..

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 212/A din 5 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2012 la 28 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 901/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 639/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: