ICCJ. Decizia nr. 639/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 639/2013

Dosar nr. 8336/120/2011

Şedinţa publică din 21 februarie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 251 din 20 iulie 2012, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de către apărătorul inculpatului E.G. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la disp. art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.G., domiciliat în comuna Dragodana, sat Cuparu, judeţul Dâmboviţa, la o pedeapsă de 4 ani înehisoare. Potrivit disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a computat din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 03 octombrie 2011 la 01 noiembrie 2011.

În baza disp. art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Ţ.F.A., domiciliat în com. Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, a sumei de 3.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 15.000 lei cu titlu de-daune morale.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, a obligat pe acelaşi inculpat la plata către S.J.U. Târgovişte a sumei de 8.528,49 lei, cu titlu de despăgubiri civile, urmare a internării părţii vătămate Ţ.F.A. în perioada 02 octombrie-31 octombrie 2011 în Secţia Chirurgie Toracică.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1.400 Iei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că la data de 2 octombrie 2011 între părţi a existat un conflict, desfăşurat în două etape, pe care cu anumite nuanţări, în încercarea permanentă de a-şi minimaliza activitatea infracţională şi de a transfera vina pentru agresiunea suferită de către partea vătămată asupra acesteia, însuşi inculpatul l-a confirmat.

Inculpatul E.G. a avut pe parcursul procesului o poziţie inconstantă, oscilând de la negarea lovirii părţii vătămate cu un cuţit în primele declaraţii, în care a susţinut că după consumarea primei faze a incidentului pe terasa barului SC L.I. SRL, situat pe raza localităţii Cuparu, judeţul Dâmboviţa, a traversat strada şi s-a retras la domiciliu, neavând cunoştinţă de modul în care fusese înjunghiată partea vătămată, la recunoaşterea agresiunii, însă în condiţiile în care a fost nevoit să se apere şi să o apere şi pe bunica sa E.N.

Martorii oculari D.N., S.A.S., N.E.l. şi E.l.D. au prezentat desfăşurarea incidentului dintre părţi în două faze, primii doi asistând la desfăşurarea ambelor, ultimii doi doar la unul sau la altul din cele 2 momente, N.E.l. la al doilea, iar E.l.D. doar la primul - după propriile sale susţineri, potrivit însă relatărilor celorlalte persoane aflate de faţă, el cunoscând întregul mod de desfăşurare a evenimentelor din ziua de 2 octombrie 2011.

Instanţa de fond a mai reţinut că, la început, a avut loc o altercaţie între partea vătămată aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi inculpat, pornind de la o neînţelegere mai veche legată de chestiuni privind fotbalul, în care cei doi protagonişti s-au rezumat la injurii reciproce şi la îmbrânceli. în acelaşi timp, Ţ.F.A. a încercat să îl lovească cu un scaun pe E.G., însă agresiunea nu s-a produs - fapt susţinut şi de E.I.D. - vărul inculpatului.

În aceasta fază, E.I.D. a simţit nevoia să intervină, luându-l pe inculpat şi conducându-l către domiciliul său, situat în apropierea barului, peste drum.

La câteva minute însă, inculpatul E.G. a ieşit din curte având asupra sa un cuţit şi s-a îndreptat din nou spre bar, adresându-se lui Ţ.F.A. „te tai". Realizând că va fi atacat, Ţ.F.A. a încercat să se apere cu ajutorul unui scaun din plastic aflat pe terasa barului, pe care însă l-a scăpat.

Fiind urmărit de către inculpat s-a retras către pista de popice pentru a scăpa, însă a fost ajuns din urmă de către inculpat, care a reuşit să-l înţepe cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng.

Anticipând următoarea mişcare a inculpatului, atât părinţii acestuia, cât şi fratele şi vărul său l-au urmărit făcând eforturi să-l oprească, însă nu au ajuns în timp util pentru a-l prinde şi dezarma, V.N. (mama sa) afirmând că nu a reuşit să-i despartă, dezechilibrându-se şi căzând la pământ. Inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate care nu a mai făcut decât câţiva paşi, reuşind să se prindă de gardul de sârmă împrejmuitor al barului, după care a căzut.

Cei care i-au acordat primul ajutor au fost D.N. şi S.A.S., care i-au aplicat comprese pe plaga tăiată care îi fusese produsă şi l-au şters de sânge.

În aceleaşi împrejurări Ţ.F. a fost lovit şi de către fratele şi vărul inculpatului în zona bărbiei şi în zona sprâncenară stângă, inculpatul, vărul, tatăl şi fratele său lovindu-l şi pe numitul N.E.I.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de către S.J.M.L. Dâmboviţa la 03 octombrie 2011 s-a concluzionat că la internare în Secţia Chirurgie Toracică, inculpatul a prezentat diagnosticul politraumatism produs prin agresiune individuală, plagă tăiată penetrantă regiune posterioară hemitorace stâng, hemopneumotorax stâng, plagă tăiată strâncenară stângă, iar la externare hemopneumotorax stâng posttraumatic drenat chirurgical, plagă tăiată penetrantă regiunea postero-bazală hemitorace stâng, plagă tăiată regiunea sprâncenară stângă, insuficienţă respiratorie acută, politraumatism produs prin agresiune individuală cu armă albă.

S-a concluzionat prin acelaşi act că Ţ.F.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 02 octombrie 2011 prin lovire cu obiect ascuţit de tip tăietor - înţepător, care i-au pus viaţa în primejdie acestea necesitând cea. 30 de zile de îngrijiri medicale.

Prima instanţă a reţinut că plângerea şi declaraţiile părţii vătămate se coroborează în sensul disp. art. 75 C. proc. pen. cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblu probelor administrate în cauză, fiind confirmate atât situaţia de fapt reprodusă de către procuror, cât şi vinovăţia inculpatului.

Au fost înlăturate apărările inculpatului, potrivit cărora ar fi fost determinat să reacţioneze în maniera violentă descrisă mai sus de acţiunile provocatoare ale părţii vătămate şi ale celor care o însoţeau, care l-ar fi urmărit pe el şi pe vărul său până în apropierea curţii atunci când s-au hotărât să plece de la bar după consumarea primei părţi a conflictului, (Ţ.F.A. adresând cuvinte jignitoare, chiar obscene bunicii sale E.N. care stătea pe o bancă în faţa porţii). Instanţa de fond a reţinut că n-a rezultat în afara oricărui dubiu că Ţ.F.A. şi prietenii săi - N.M. şi S.A., au părăsit terasa barului pentru a-1 urmări pe inculpat, şi nu există niciun argument justificativ pentru agresarea celui dintâi din moment ce inculpatul apucase să intre în curte, situaţie în care nu se mai poate afirma că s-a simţit ameninţat sau în pericol. Pe de altă parte, în contradicţie cu declaraţiile nepotului său, Ene Niculina a negat că acesta ar fi intrat pentru vreo clipă în curte, rămânând la poartă, sau că s-ar fi aflat vreun moment în pericol, chiar dacă s-ar accepta că partea vătămată s-ar fi apropiat de casa sa.

Împotriva variantei prezentate de bunica inculpatului pledează procesul verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile părţii vătămate şi ale celor mai mulţi dintre martorii audiaţi în cauză, toate acesta atestând că a doua parte a incidentului s-a consumat pe terasa barului, iar nu în faţa porţii inculpatului, exact în această zonă fiind identificate în trei locuri pete de culoare brun-roşcată.

Într-una dintre fotografiile prezentate în dosarul de urmărire penală S.A.S. a indicat locul în care E.G. l-a agresat cu cuţitul pe Ţ.F.A.. Nefiind în situaţia de a se apăra, nu a existat niciun argument pentru furia cu care inculpatul a acţionat împotriva părţii vătămate, aşa cum în mod eronat a susţinut acesta, după primul incident conflictul dintre părţi încheindu-se.

În drept, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului E.G., care în după amiaza zilei de 02 octombrie 2011 a lovit-o pe partea vătămată Ţ.F.A. cu cuţitul în zona toracică, în timp ce se aflau pe terasa barului SC L.S.I. SRL, cauzându-i leziuni care au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele tentativei la infracţiunea de omor calificat faptă prev. de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Tribunalul a reţinut că cererea formulată de către apărătorul inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., este neîntemeiată. în cadrul analizei care interesează sub acest aspect, trebuie să se stabilească dacă inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide (executarea acţiunii sale fiind întreruptă şi neproducându-şi efectele din motive exterioare acesteia - în cazul de faţă victima fiind transportată în timp util la S.J.U. Târgovişte, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în Secţia Chirurgie Toracică), sau doar cu intenţia de a vătăma integritatea corporală a părţii vătămate, dar în condiţii susceptibile de a-i produce moartea, punerea în primejdie a vieţii acesteia survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanţă cu ceea ce s-a urmărit.

Sub acest din urmă aspect, prima instanţă a reţinut că, în practica judiciară, s-a stabilit că dacă făptuitorul, punând în mod obiectiv în pericol viaţa persoanei, nu a avut reprezentarea morţii acesteia sau, dacă şi-a reprezentat această posibilitate, nu a urmărit-o şi nici nu a acceptat-o, fapta constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă. Intenţia poate fi stabilită numai în raport de toate împrejurările concrete în care agresiunea s-a produs.

În cauza dedusă judecăţii, au fost avute în vedere la stabilirea poziţiei psihice a inculpatului faţă de fapta comisă - instrumentul pe care acesta l-a folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre el şi victimă, atitudinea după comiterea faptei şi zona corpului victimei pe care a vizat-o, care au fost analizate în ansamblul lor pentru corecta încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului. Inculpatul s-a folosit în comiterea agresiunii de un cuţit (pe care l-a ascuns pentru a nu putea fi recuperat de către organele de poliţie) - aspect recunoscut în cele din urmă, instrument deosebit de vulnerant, cu aptitudinea de a produce suprimarea vieţii, zona în care a aplicat lovitura fiind una vitală pentru întreţinerea vieţii - hemitorace stâng (fiind vorba despre o plagă tăiată penetrantă şi hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt), drenajul pleural continuând până la 15 octombrie 2010.

Inculpatul a agresat-o pe partea vătămată pe fondul unui conflict care a crescut în intensitate, declanşat de comportamentul iritabil al acesteia, care pe fondul consumului băuturilor alcoolice a adresat mai multor persoane, printre care şi inculpatului, expresii vulgare, făcând şi gesturi indecente, inculpatul răspunzându-i însă în acelaşi mod, escaladat însă prin reacţiile disproporţionate ale acestuia din urmă, care a atacat-o cu cuţitul în condiţiile în care prima parte a incidentului se încheiase şi nu mai exista niciun fel de justificare a gestului său extrem.

Modul de a acţiona al inculpatului a relevat un comportament violent şi o reacţie de agresivitate deosebită, de vreme ce nu a putut fi oprit de niciunul dintre membrii familiei sale, care s-au străduit să intervină pentru a pune capăt acestei a doua părţi a conflictului.

Apoi, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuţitul, cu care se înarmase special pentru comiterea acestei acţiuni, a fost una de indiferenţă totală şi de abandonare a victimei în starea gravă în care ajunsese, până la sosirea ambulanţei aceasta fiind ajutată de martorii D.N. şi S.A.S.

Toate acestea constituie argumente care pledează pentru versiunea că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit a acceptat să se producă, neajungându-se însă în această situaţie urmare a intervenţiei rapide şi eficiente a personalului ambulanţei şi, ulterior, a medicilor de specialitate.

În forma agravată prevăzută de disp. art. 182 alin. (2) C. pen. infracţiunea de vătămare corporală gravă se săvârşeşte cu preaeterintenţie, în sensul că autorul urmăreşte să cauzeze victimei o vătămare corporală, însă viaţa acesteia este pusă în primejdie - consecinţă care îi depăşeşte intenţia şi în raport cu care se află în culpă.

Pentru motivele invocate mai sus tribunalul nu a reţinut că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată având această din urmă poziţie psihică.

Nu a fost considerată întemeiată nici critica formulată de către apărătorul inculpatului, prin care s-a solicitat reţinerea în favoarea acestuia a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., ca circumstanţă atenuantă legală, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile pe care textul invocat le presupune.

Astfel, prima instanţă a reţinut că nu se poate afirma că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat împotriva părţii vătămate în ziua de 2 octombrie 2011 în timp ce s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea acesteia din urmă, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, inculpatul şi partea vătămată fiind implicaţi anterior agresiunii într-un incident care se stinsese, aceştia adresându-şi reciproc injurii şi îmbrâncindu-se, pornind de la nişte motive minore, pe fondul consumului de alcool de către partea vătămată.

Apoi, între finalul primei părţi a incidentului şi acţiunea inculpatului de înjunghiere a părţii vătămate, s-a scurs un interval de timp de 5 - 10 minute (potrivit martorilor oculari), neexistând nicio explicaţie logică, raţională pentru atacarea părţii vătămate într-un moment în care Ţ.F.A. rămăsese pe terasa barului, iar inculpatul fusese condus în domiciliul său de către E.I.D., vărul său.

Partea vătămată nu era înarmată la momentul la care a fost lovită cu cuţitul de către inculpat, fiind surprinsă de comportamentul violent al acestuia din urmă, de care a încercat să se apere, fără însă să reuşească.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. - dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele pedepselor fixate de către norma de incriminare, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel încât pedeapsa să poată realiza scopul prevăzut de disp. art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni, adică să reprezinte atât o măsură de constrângere, cât şi un mod de reeducare a acestuia.

În acest sens tribunalul a reţinut că este neîndoielnic că fapta comisă de către inculpat, de tentativă la infracţiunea de omor calificat, în modalitatea şi circumstanţele concrete în care a fost materializată, ţinând cont şi de faptul că prin incriminarea ei s-a urmărit protejarea relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă, este caracterizată de un grad ridicat de pericol social şi trebuie sancţionată ca atare.

Nu pot fi ignorate urmările faptei, care au afectat-o în mod deosebit pe partea vătămată, aceasta fiind supusă unei intervenţii chirurgicale şi spitalizată aproximativ o lună, precum şi frecvenţa din ce în ce mai mare a acestui tip de infracţiune.

În acelaşi timp tribunalul a dat relevanţă faptului că inculpatul nu are antecedente penale, având anterior datei de 2 octombrie 2011 o conduită în acord cu normele legale şi cele morale, potrivit caracterizării întocmită de către primarul com. Dragodana aflată la fila 61 a dosarului de fond, prezentându-se în mod constant în faţa autorităţilor, şi comportării relativ sincere din timpul procesului, reţinând în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. b) şi 76 alin. (2) C. pen., şi l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Pentru ca această sancţiune să-şi probeze eficienţa în planul realizării scopului prevăzut de disp. art. 52 C. pen. şi să-şi îndeplinească funcţiile de exemplaritate şi prevenţie specială şi generală, tribunalul a dispus executarea în regim privativ de libertate, apreciind că numai în acest mod poate fi respectat principiul proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea faptei şi se poate considera că se va ajunge la resocializarea deplină a inculpatului.

Prima instanţă a mai reţinut că, prin cerere scrisă şi prin declaraţia făcută la 24 februarie 2012, partea vătămată Ţ.F.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale, iar 40.000 lei daune morale.

În privinţa sumei de 10.000 lei, însemnând daune materiale, precizarea părţii civile a fost aceea că ar reprezenta contravaloarea cheltuielilor făcute pentru procurarea unor medicamente de care a avut nevoie pe perioada spitalizării, şi a celor pentru transportul membrilor familiei la spitalul în care a fost internat între 2.10 şi 31 octombrie 2011. în dovedirea acestei sume au fost audiaţi martorii M.A. şi Ş.I., cei care i-au transportat pe părinţii părţii vătămate la S.J.U. Târgovişte, percepând în schimbul acestor servicii sume de 100, respectiv de 110-120 lei pentru fiecare drum.

Pornind de la susţinerile celor 2 martori, în condiţiile în care nu au fost prezentate şi înscrisuri, tribunalul a constatat că partea civilă nu a produs dovezi decât în limita sumei de 3000 lei reprezentând daune materiale. Nu există niciun document care să ateste că partea vătămată Ţ.F.A. a avut nevoie pe perioada spitalizării sau ulterior acestei perioade de medicamente pe care să fi fost nevoită să şi le procure din surse financiare proprii, motiv pentru care tribunalul a apreciat că aceasta nu este îndreptăţită la nicio sumă de bani cu acest titlu, martorii afirmând că de la părinţii părţii vătămate cunosc aceste date.

În opinia tribunalului, suma solicitată de către partea vătămată cu titlu de daune morale este mai mult decât o compensaţie bănească pentru suferinţele de ordin fizic şi psihic care i-au fost cauzate de către inculpat în urma agresiunii la care acesta a supus-o. Starea de disconfort căreia partea vătămată a fost nevoită să-i facă faţă, atât în perioada în care a fost spitalizată, cât şi ulterior până la refacerea totală nu poate fi negată faţă de intervenţiile pe care a fost nevoit să le suporte.

Pentru a avea însă doar această semnificaţie, de compensaţie pentru starea instalată ulterior înjunghierii de către inculpat şi a nu se transforma într-o îmbogăţire fără justă cauză, instanţa i-a recunoscut părţii civile dreptul la o sumă de 15.000 lei cu titlu de daune morale, considerând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale.

Nu s-a produs nicio dovadă că anterior faptei căreia i-a căzut victimă la data de 2 octombrie 2011 partea vătămată practica vreun sport de performanţă pe care în urma violenţelor exercitate asupra sa nu ar mai fi fost în măsură să-l abordeze, pierzând din abilităţile necesare, motiv pentru care tribunalul a apreciat că aceasta nu este îndreptăţită şi la o sumă de bani compensatorie din partea inculpatului, în acest sens.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. şi a art. 1357 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă Ţ.F.A. a sumelor de 3.000 lei daune materiale şi 15.000 lei daune morale.

Totodată, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat şi la plata către S.J.U. Târgovişte a sumei de 8.528,48 lei cu titlu de despăgubiri civile, acesta aflându-se în culpă pentru internarea părţii vătămate în Secţia Chirurgie Toracică în perioada 2 octombrie 2011 - 31 octombrie 2011.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul E.G., arătând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă mai presus de orice dubiu că a săvârşit fapta cu intenţie directă sau indirectă, ci cu praeterintenţie, în sensul că a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, însă producerea consecinţei mai grave de punere în primejdie a vieţii acesteia a depăşit intenţia sa, latura subiectivă fiind cea a infracţiunii de vătămare corporală şi nu a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.

A mai arătat că, deşi a folosit un cuţit, zona corpului vizată, numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora denotă clar lipsa intenţiei de a ucide, ci mai degrabă intenţia de a produce o vătămare, o agresiune.

De asemenea, a criticat modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim privativ de libertate, instanţa de fond putând da eficienţă dispoziţiilor art. 861 C. pen., în condiţiile în care s-au reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante, având în vedere şi actele medicale depuse la dosar, din care rezultă că suferă de o boală gravă, respectiv S.I.D.A., iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie.

Prin Decizia penală nr. 176 din 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul E.G., împotriva sentinţei penale nr. 251 din 20 iulie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenţiei preventive de la 03 octombrie 2011 la 01 noiembrie 2011.

A obligat pe apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că fapta de a lovi cu cuţitul partea vătămată, într-un loc public, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În sprijinul acestei încadrări juridice, Curtea a reţinut că inculpatul a folosit un obiect apt de a ucide, respectiv un cuţit, cu care a aplicat lovitura într-o zonă vitală a corpului, iar intensitatea loviturii a fost mare, întrucât a produs o plagă tăiată penetrantă şi hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt, drenajul pleural continuând până la data de 15 octombrie 2010.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut că inculpatul s-a înarmat cu un obiect de agresiune şi, chiar dacă nu a avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care însă nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea inculpatului, viaţa părţii vătămate fiind salvată datorită asistenţei medicale acordată de urgenţă. Mai mult, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuţitul a fost una de indiferenţă totală şi de abandonare a acesteia în starea gravă în care ajunsese, până la sosirea ambulanţei fiind ajutată de martorii D.N. şi S.A.S.

Curtea a apreciat că este neîntemeiată şi critica referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., de către prima instanţă, având în vedere modul în care a acţionat inculpatul.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.G., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, prin prisma cazurilor de casare prev.de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

A solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. A arătat că victima este cea care a generat conflictul, iar din dosarul cauzei nu rezultă că între victimă şi inculpat ar fi existat vreo duşmănie anterioară evenimentului.

De asemenea, a susţinut că din întreg materialul probator nu rezultă că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă sau indirectă ci cu praeterintenţie, în sensul că a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală., însă producerea consecinţei mai grave de punere în primejdie a vieţii acesteia a depăşit intenţia inculpatului, latura subiectivă fiind cea a infracţiunii de vătămare corporală şi nu a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor.

A mai solicitat reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în sensul suspendării acesteia sub supraveghere potrivit disp. art. 861 C. pen.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în cauză dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi justiţie constată că nu sunt incidente în speţă motive care să atragă casarea deciziei atacate.

Astfel, se constată că starea de fapt a fost stabilită în mod corect de instanţa de fond şi implicit de instanţa de prim control judiciar atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă aşa cum rezultă din considerentele hotărârilor atacate.

Examinând motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpat, referitor la greşita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul E.G., precum şi solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt neîntemeiate.

Este ştiut că principiul investirii în rem. leagă instanţa de orice grad numai în privinţa faptei sau a faptelor nu şi în privinţa încadrării juridice.

Fapta sau faptele trebuie să fie permise de instanţa de recurs aşa cum au fost stabilite în mod suveran de către instanţele de fond, însă încadrarea juridică, fiind o chestiune de drept este supusă cenzurii instanţei de control şi poate fi modificată de aceasta.

Încadrarea juridică este o chestiune de drept şi, prin urmare, supusă controlului instanţei de recurs, fără ca prin aceasta să aducă atingere fondului întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei inculpatului în general, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă fapta constituie infracţiune şi ce anume infracţiune este o chestiune de drept.

În situaţia în care instanţa de fond a încadrat fapta constatată într-o formulă juridică alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrarea juridică greşită.

În cadrul analizei care interesează sub acest aspect, trebuie să se stabilească dacă inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide (executarea acţiunii sale fiind întreruptă şi neproducându-şi efectele din motive exterioare acesteia - în cazul de faţă victima fiind transportată în timp util la S.J.U. Târgovişte, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în Secţia Chirurgie Toracică], sau doar cu intenţia de a vătăma integritatea corporală a părţii vătămate, dar în condiţii susceptibile de a-i produce moartea, punerea în primejdie a vieţii acesteia survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanţă cu ceea ce s-a urmărit.

În acord cu practica judiciară, atunci când făptuitorul, a pus în mod obiectiv în pericol viaţa persoanei şi nu a avut reprezentarea morţii acesteia sau, dacă şi-a reprezentat această posibilitate şi nu a urmărit-o şi nici nu a acceptat-o, fapta constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă.

În cauza dedusă judecăţii, au fost avute în vedere la stabilirea poziţiei psihice a inculpatului faţă de fapta comisă - instrumentul pe care acesta 1-a folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre el şi victimă, atitudinea după comiterea faptei şi zona corpului victimei pe care a vizat-o, aspecte care au fost analizate în ansamblul lor, şi care au condus la stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului.

Inculpatul E.G. s-a folosit în comiterea agresiunii de un cuţit (pe care l-a ascuns pentru a nu putea fi recuperat de către organele de poliţie], aspect recunoscut în cele din urmă, instrument deosebit de vuinerant, cu aptitudinea de a produce suprimarea vieţii, zona în care a aplicat lovitura fiind una vitală pentru întreţinerea vieţii - hemitorace stâng (fiind vorba despre o plagă tăiată penetrantă şi hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt], drenajul pleural continuând până la 15 octombrie 2010.

Inculpatul a agresat-o pe partea vătămată pe fondul unui conflict declanşat de comportamentul iritabil al acesteia, care pe fondul consumului băuturilor alcoolice a adresat mai multor persoane, expresii vulgare, a făcut gesturi indecente, iar inculpatul i-a răspuns în acelaşi mod.

Apoi, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuţitul, cu care se înarmase special pentru comiterea acestei acţiuni, a fost una de indiferenţă totală şi de abandonare a victimei în starea gravă până la sosirea ambulanţei aceasta fiind ajutată de martorii D.N. şi S.A.S.

Argumentele prezentate conduc la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit a acceptat să se producă.

Intervenţia rapidă şi eficientă a personalului ambulanţei şi, ulterior, a medicilor de specialitate, au făcut ca rezultatul socialmente periculos să nu se producă.

Este ştiut că în forma agravată prevăzută de disp. art. 182 alin. (2) C. pen., infracţiunea de vătămare corporală gravă se săvârşeşte cu preaeterintenţie, în sensul că autorul urmăreşte să cauzeze victimei o vătămare corporală, însă viaţa acesteia este pusă în primejdie - consecinţă care îi depăşeşte intenţia şi în raport cu care se află în culpă, însă, în cauză, aşa cum s-a arătat probatoriul administrat nu relevă faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată având această din urmă poziţie psihică.

Referitor la critica formulată de inculpat, vizând nereţinerea în favoarea acestuia a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. ca circumstanţă atenuantă legală, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie constată că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul legal invocat.

Este de observat că, prima instanţă a reţinut în mod just că nu se poate afirma că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat împotriva părţii vătămate în ziua de 2 octombrie 2011 în timp ce se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea acesteia din urmă, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, deoarece inculpatul şi partea vătămată au fost implicaţi anterior agresiunii într-un incident, care s-a stins, incident în care aceştia şi-au adresat reciproc injurii, s-au îmbrâncit.

Între finalul primei părţi a incidentului şi acţiunea inculpatului de înjunghiere a părţii vătămate, s-a scurs un interval de timp de 5 - 10 minute (potrivit martorilor oculari), astfel că nu a existat nicio explicaţie verosimilă, pentru atacarea părţii vătămate într-un moment în care Ţ.F.A. rămăsese pe terasa barului, iar inculpatul fusese condus în domiciliul său de către E.I.D., vărul său.

Mai mult, partea vătămată nu era înarmată la momentul la care a fost lovită cu cuţitul de către inculpat, fiind chiar surprinsă de comportamentul violent al acestuia din urmă, de care a încercat să se apere. La momentul întoarcerii inculpatului de la domiciliu înarmat cu cuţitul cu care a agresat-o pe partea vătămată, aceasta din urmă nu era înarmată.

Probatoriul administrat relevă faptul că inculpatul a ieşit din curte având asupra sa un cuţit şi s-a îndreptat spre bar, adresându-i-se părţii vătămate „te tai". Realizând că va fi atacată, partea vătămată a încercat să se apere cu ajutorul unui scaun din plastic aflat pe terasa barului, pe care însă 1-a scăpat, inculpatul reuşind să-l înţepe cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng.

Părinţii inculpatului, fratele şi vărul său l-au urmărit pe acesta pentru a-l opri din acţiunea sa, însă nu au ajuns în timp util pentru a-l prinde şi dezarma, cei care au acordat primul ajutor părţii vătămate fiind martorii D.N. şi S.A.S.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că inculpatul nu a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, întrucât incidentul dintre acesta şi partea vătămată, constând în injurii şi îmbrânceli reciproce, luase sfârşit, iar între acest incident şi acţiunea de înjunghiere a părţii vătămate s-a scurs un interval de timp apreciabil.

Referitor la critica inculpatului circumscrisă cazul de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

S-a ţinut cont de faptul că prin incriminarea faptei în forma menţionată s-a urmărit protejarea relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă, că fapta este caracterizată de un grad ridicat de pericol social şi că trebuie sancţionată ca atare.

Au fost avute în vedere şi evaluate ca atare urmările faptei, care au afectat-o în mod deosebit pe partea vătămată, aceasta fiind supusă unei intervenţii chirurgicale şi spitalizată aproximativ o lună, precum şi frecvenţa din ce în ce mai mare a acestui tip de infracţiune.

Totodată s-a dat relevanţă faptului că inculpatul nu are antecedente penale, având anterior datei de 2 octombrie 2011 o conduită în acord cu normele legale şi cele morale, potrivit caracterizării întocmită de către primarul com. Dragodana aflată la fila 61 a dosarului de fond, prezentându-se în mod constant în faţa autorităţilor, şi comportării relativ sincere din timpul procesului, reţinând în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. b) şi 76 alin. (2) C. pen., şi 1-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de4 ani închisoare

Pentru ca această sancţiune să-şi probeze eficienţa în planul realizară scopului prevăzut de disp. art. 52 C. pen. şi să-şi îndeplinească funcţiile de exemplaritate şi prevenţie specială şi generală, în mod corect s-a dispus executarea în regim privativ de libertate, apreciind că numai în acest mod poate fi respectat principiul proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea faptei şi se poate considera că se va ajunge la resocializarea deplină a inculpatului. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţele de fond şi de apel au procedat în mod legal şi temeinic, având în vedere starea de fapt reţinută, gravitatea faptei comise dar şi persoana inculpatului, astfel că nu se impune schimbarea modalităţii de executare.

Pericolul social concret ridicat al faptei rezultă şi din atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, respectiv una de totală indiferenţă faţă de starea gravă în care ajunsese partea vătămată.

Prin urmare, această atitudine a inculpatului, alături şi de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., au fost corect apreciate, atât la stabilirea cuantumului pedepsei, cât şi la stabilirea modalităţii de executare a acesteia.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea deciziei atacate, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E.G. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 8336/120/2011.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de inculpatul E.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.G. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2013

← ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art....		ICCJ. Decizia nr. 601/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 639/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 639/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs