ICCJ. Decizia nr. 898/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 898/2013

Dosar nr. 3625/89/2012

Şedinţa publică din 15 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 195 din 5 noiembrie 2012 Tribunalul Vaslui a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul C.N. a fost trimis în judecată respectiv din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul C.N. , (zis „C.„ cetăţean român, studii 8 clase, ocupaţia ziler, necăsătorit, fără antecedente penale) la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) , 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.;

- 250 RON amendă pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit, prev. de art. 2 din Legea nr. 61/ 1991, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. d)C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului C.N. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II - a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului C.N. şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei aplicate, reţinerea şi arestarea preventiv de la data de 16 august la zi.

S-a luat act că partea vătămată D.V. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost admise acţiunile civile formulate de partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă „E.B.„ Bârlad şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 şi 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul C.N. să plătească cu titlu de despăgubiri civile, suma de 2.842,938 RON către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă „E.B.„ Bârlad reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată D.V. , suma actualizată la data executării şi suma de 510 RON către partea, civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul părţii vătămate D.V. cu ambulanţa.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.N. un cuţit cu mâner negru şi lama zimţată înregistrat la poziţia 55/2012 în Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

S-a dispus conservarea CD-ului conţinând capturi de pe camera video din discoteca unde a început conflictul, înregistrat la poziţia 55/2012 al aceluiaşi Registru de corpuri delicte al instanţei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.N. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 526 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariu parţial apărător desemnat din oficiu la urmărirea penală şi suma de 223 RON reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale întocmită de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui şi de Institutul Naţional de Medicină legală „Mina Minovici„ Bucureşti,se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 684/P/2012 din data de 4 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., şi port fără drept al cuţitului, prev, de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată şi republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul C.N. are domiciliul în satul Rânzeşti, comuna Fălciu şi are vârsta de 23 ani iar, în noaptea de 15/16 august 2012, împreună cu alţi consăteni, s-a deplasat în satul Urdeşti la discotecă, având asupra sa un cuţit cu mâner negru şi lamă zimţată.

La un moment dat a izbucnit un conflict între tinerii participanţi la discotecă iar inculpatul C.N. împreună cu prietenii săi au ieşit din discotecă şi s-au deplasat pe drum.

Inculpatul s-a intersectat pe drumul public cu partea vătămată D.V. , care se deplasa cu soţia sa, numita D.M. şi cumnata sa, după ce au lăsat nişte copii la o rudă.

Inculpatul a confundat partea vătămată cu una dintre persoanele cu care avusese anterior altercaţie la discotecă, astfel că acesta a coborât din autoturismul cu care se deplasa, cu cuţitul în mână şi s-a apropiat de D.V.

Iniţial, inculpat i-a aplicat lovituri părţii vătămate D.V. în zona feţei, iar soţiei acestuia, care a încercat să intervină între cei doi, a fost tăiată la nivelul degetelor de la mâna dreaptă cu cuţitul ţinut în mână de inculpat.

Partea vătămată D.V. s-a ridicat de la pământ, moment în care inculpatul C.N. i-a aplicat o lovitură de cuţit în flancul stâng al toracelui, cauzându-i astfel, o plagă tăiată-înţepată.

În urma sesizării a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă „ E.B. " Bârlad, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate şi a fost spitalizat până la data de 24 august 2012, deoarece prezenta o plagă tăiată - penetrantă hemitorace stâng cu pneumotorax.

Ca urmare, după externare, pentru partea vătămată s-a întocmit, la cerere, Certificatul medico-legal nr. 541/2012 al SML judeţul Vaslui pentru ca, ulterior, din dispoziţia procurorului, să fie întocmit Raportul de expertiză medico-legală nr. 190/ED/2012 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui prin care s-au concluzionat următoarele: D.V. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înţepate hemitorace stâng, penetrantă în cavitatea pleurală stângă cu hemopneumotorax şi emfizem subcutanat, excoriaţiei şi echimozei.

Plagă tăiată-înţepată toracică a putut fi produsă prin lovire cu obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, aplicat la nivelul hemitoracelui stâng, faţa laterală stângă, posibil lovire unică, poziţia victimă-agresor poate fi de faţă în faţă, dacă cuţitul a fost ţinut în mâna dreaptă; celelalte leziuni (excoriaţia şi echimoza) se puteau produce prin lovire cu mijloace contondente, cu şi de obiecte contondente, posibil prin cădere, pot data din noaptea de 15/16 august 2012. A necesitat 17 - 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitului.

Leziunile nu au produs alte consecinţe posttraumatice prevăzute de art. 182 C. pen.".

După depistarea sa, inculpatul C.N. şi-a recunoscut fapta, iar declaraţiile sale s-au coroborată atât cu datele de anchetă cât şi cu datele de ordin medical.

Instanţa de fond a apreciat că în drept, fapta inculpatului C.N. , aşa cum a fost expusă, având în vedere zona corporală în care a lovit, obiectul vulnerant folosit, urmările agresiunii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi port fără drept al cuţitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Conform art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul prezent în instanţă a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, cu precizarea că solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a mai reţinut că, s-au depus la dosar două caracterizări privind conduita inculpatului în societate precum şi două Procese-verbale încheiate la data de data de 14 septembrie 2012 şi la data de 31 octombrie 2012 din care rezultă că inculpatul a despăgubit partea vătămată cu suma de 10.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale.

Verificând din oficiu şi constatând că actul de sesizare a instanţei a fost legal întocmit, că instanţa este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptelor inculpatului li s-au dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţa a admis cererea inculpatului potrivit procedurii simplificate, stabilit de art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţa de fond nu a primit cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., apreciind că din modul în care inculpatul a acţionat, lovind victima în zona stângă a toracelui cu un cuţit apt a produce moartea şi cu intensitate mare, rezultă că, chiar dacă acesta nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acţiunii sale.

În acest context, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat.

În cauză s-a constatat că organul de urmărire penală a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, întrucât din conţinutul raportului de constatare medico-legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată au pus în primejdie viaţa acesteia, chiar dacă a necesitat numai 17 - 18 zile de îngrijiri medicale, toate elementele conducând spre intenţia inculpatului de a ucide victima.

S-a mai reţinut că, important însă nu este atât rezultatul concret al acţiunii inculpatului, cât intenţia lui în raport cu viaţa victimei.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 52 şi 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, reducerea cu 1/3 în conformitate cu disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., urmarea produsă, împrejurările săvârşirii faptei, conduita sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, vârsta inculpatului.

De asemenea s-a mai ţinut seama că inculpatul este o persoană violentă deoarece a mai fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită cu violenţă, chiar dacă faţă de aceasta a intervenit reabilitarea.

S-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) , 175 lit. i) C. pen., cât şi o pedeapsă pecuniară de 250 RON pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/ 1991 au menirea să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de infracţiuni.

Pe durata executării pedepsei inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că gravitatea infracţiunii de tentativă de omor calificat îl fac nedemn pe inculpat de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului C.N. şi conform art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada de reţinere şi arest preventiv a inculpatului, de la data de 16 august la zi.

Partea vătămată D.V. prezent în instanţă a declarat că nu mai are pretenţii civile de la inculpat întrucât acesta l-a despăgubit achitându-i suma de 10.000 RON, aspect dovedit cu 2 înscrisuri respectiv cu două procese-verbale prin care se confirmă că inculpatul a despăgubit partea vătămată în conformitatea cu pretenţiile acesteia.

Spitalul Municipal de Urgenţă „ E.B. „ Bârlad şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui s-au constituit părţi civile.

Fiind făcută dovada pretenţiilor lor civile instanţa a admis acţiunile civile a celor două părţi civile şi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul C.N. să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 2.842,938 RON către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă „ E.B. „ Bârlad reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată D.V. suma actualizată la data executării şi suma de 510 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul părţii vătămate D.V. cu ambulanţa.

Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.N. un cuţit cu mâner negru şi lama zimţată folosit la săvârşirea faptei de tentativă de omor calificat şi care se află înregistrat la poziţia 55/2012 în Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. a declarat apel inculpatul C.N.

Prin apelul promovat, inculpatul a formulat următoarele critici: încadrarea juridică dată faptei este greşită;

Poziţia „agresor victimă faţă în faţă" menţionată în raportul de expertiză medico-legală şi confirmată de depoziţiile martorilor aflaţi la faţa locului, zona subaxială în care a fost produsă leziunea, zonă greu de atins, relevă faptul că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.

Totodată, apelantul a susţinut că s-a reţinut greşit că ar fi urmărit suprimarea vieţii victimei în condiţiile în care, iniţial, a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul, partea vătămată a căzut şi după ce s-a ridicat i-a aplicat acea lovitură cu cuţitul, astfel că, momentul propice pentru a produce rezultatul morţii părţii vătămate ar fi fost acela al punerii la pământ când rezistenţa opusă ar fi fost minimă.

Raportat la împrejurările invocate dar şi la posibilitatea sa reală de a avea reprezentarea faptelor sale, dat fiind gradul său de dezvoltare intelectuală, inculpatul a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

A mai susţinut inculpatul că prima instanţă a reţinut în mod greşit că ar fi o persoană violentă şi că a mai fost condamnat pentru infracţiuni cu violenţă, înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar demonstrează că violenţa nu îl caracterizează şi săvârşirea faptei reprezintă un accident care nu se va mai repeta, fiind posibilă reeducarea sa prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, modalitate de executare stabilită de instanţă şi în alte speţe, pentru fapte similare.

Prin Decizia penală nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 195 din 5 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 3625/89/2012, hotărâre care a fost menţinută.

A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului C.N. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive după data de 5 noiembrie 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a apreciat că instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapte şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului C.N. şi probele ce au servit ca temei al hotărârii pronunţate.

Pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut o situaţie, de fapt corectă, recunoscută de inculpat ce a uzat de prevederile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Instanţa de apel a mai reţinut că, în raport de situaţia de fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică dată faptelor comise de inculpat, este legală, fiind stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normelor de incriminare.

De asemenea, s-a apreciat că prima instanţă a reţinut corect că esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativa la omor calificat ori vătămare corporală gravă este stabilirea formei şi modalităţii de vinovăţie cu care a săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare, corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere.

Desigur că infracţiunea de vătămare corporală gravă poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, situaţie ce caracterizează forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie". (intenţie depăşită).

În cazul infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar, nu intenţia generală de a vătăma.

Instanţa de apel a mai reţinut că, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii,moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia, fiind fără relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală.

În concret, s-a apreciat că există intenţia de a ucide în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea obiectului cu care s-a acţionat de a leza.

Instanţa de prim control judiciar, examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, a constatat că inculpatul C.N. a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, nefiind incidentă forma de vinovăţie specifică infracţiunii de vătămare corporală gravă.

În acest sens s-a reţinut că, inculpatul s-a înarmat cu un obiect de agresiune şi chiar dacă nu ar fi avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui, viaţa victimei fiind salvată datorită asistenţei medicale acordate.

Fapta s-a produs prin folosirea de către inculpat a unui obiect apt de a produce moartea (cuţit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă vitală (zona toracică), o lovitură puternică ce a avut consecinţe grave (plagă tăiată-înţepată hemitorace stâng penetrantă în cavitatea pleurală stângă cu hemopneumotorax).

Raportat la situaţia de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa de apel a considerat că în mod corect infracţiunea pentru care inculpatul trebuie să fie condamnat este cea reţinută în rechizitoriu, respectiv, tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că, împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, comportamentul inculpatului ce s-a înarmat cu cuţitul şi s-a apropiat rapid de partea vătămată, urmat. de acţiunea de înjunghiere a părţii vătămate cu un cuţit cu lama de 11 cm lungime, intensitatea şi profunzimea loviturii şi zona vitală lezată, constituie elemente ce demonstrează intenţia de a ucide şi exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acţionat cu intenţia de vătămate.

S-a mai reţinut că, toate aceste împrejurări au fost corect interpretate de prima instanţă ce a ajuns astfel la concluzia, legală că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă cum a susţinut inculpatul prin cererea de apel.

Chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, examinarea medico-legală psihiatrică a inculpatului relevând faptul că acesta nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.

Verificând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, criticat de inculpat prin apelul promovat, instanţa de apel a constatat că, în operaţiunea de individualizare a pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., se analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecăţii, elementele subiective şi obiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, personalitatea făptuitorului şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., dar şi al condiţiilor concrete de comitere al faptelor şi împrejurărilor legate de persoana inculpatului - vârsta şi atitudinea procesuală sinceră adoptată -, instanţa de apel a reţinut că, prima instanţă a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, respectiv, 250 RON amendă, urmare reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege - şi a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., şi executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare, înfăptuieşte în concret atribuţiile sancţiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi de reinserţie socială.

Chiar dacă în procesul de individualizare a pedepsei prima instanţă a reţinut greşit existenţa în antecedenţa penală a inculpatului a unei condamnări pentru o infracţiune săvârşită cu violenţă, întrucât în fişa de cazier judiciar se regăseşte o condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pentru care a intervenit reabilitarea şi o măsura educativă a mustrării pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), 209 lit. g), i) C. pen., ambele în perioada minorităţii, faţă de gravitatea faptei de tentativă la omor calificat, de modalitatea de săvârşire şi urmarea producă, instanţa de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, astfel cum solicită inculpatul-apelant, nu este de natură să-şi atingă scopul educativ şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., riscul repetării unor fapte similare fiind crescut, dacă pentru fapte de o gravitate şi violenţă ridicate, sancţiunea aplicată ar fi una modică.

S-a apreciat că, reconsiderarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului-apelant C.N. , în sensul suspendării sub supraveghere a executării acesteia, nu se impune deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.N. , solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât în raport de împrejurările comiterii faptei, deşi a lovit partea vătămată cu cuţitul, într-o zonă vitală, nu a avut intenţia de a-i suprima viaţa.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că se afla în stare de ebrietate când a comis fapta, nu are antecedente penale a recunoscut şi regretat fapta comisă, nu a avut intenţia să suprime viaţa victimei, ci a vrut doar să-i aplice o corecţie. S-a împăcat cu partea vătămată, care nu s-a constituit parte civilă. Ca modalitatea de executare a pedepsei a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. proc. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât în situaţia sa, scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea efectivă a sancţiunii aplicate.

Înalta Curte, examinând recursul în raport de motivele invocate, care se înscriu în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi de actele dosarului, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului inculpat, privind, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, cu motivarea că părţii vătămate nu i-a fost pusă viaţa în primejdie, se constată că este neîntemeiată, întrucât, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 182 alin. (2) C. pen., constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

În timp ce în cazul infracţiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă, şi anume, punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă -, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce o consecinţă mai gravă, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor.

Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se reţine că, din modul în care inculpatul a acţionat, lovind victima în zona stângă a toracelui cu un cuţit apt a produce moartea şi cu intensitate mare, rezultă că, deşi nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acţiunii sale.

Totodată, din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui rezultă că partea vătămată D.V. prezintă leziuni traumatice de tipul plăgi tăiate înţepate hemitorace stâng, penetrantă în cavitatea pleurală stângă cu pneumotorax, leziunile au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor-înţepător posibil cuţit, aplicat în baza hemitoracelui stâng, faţă laterală stângă prin lovire unică poziţia victimă agresor poate fi faţă în faţă, dacă a fost ţinut cuţitul în mâna dreaptă. Partea vătămată necesită 17 - 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

În deplin acord cu instanţa de fond şi instanţa de apel, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., este corectă, neexistând motive pentru schimbarea acesteia în infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penală:

Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se constată că la stabilirea şi aplicarea ei, instanţa de fond în mod corect a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, (inculpatul s-a înarmat cu un cuţit cu lama de 11 cm, obiect apt a produce moartea şi s-a apropiat rapid de partea vătămată, urmat de acţiunea de înjunghiere a părţii vătămate într-o zonă vitală lezată, viaţa victimei fiind salvată datorită asistenţei medicale acordate), de valoarea socială lezată, viaţa părţii vătămate, dreptul fundamental al omului.

În operaţiunea de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi a solicitat să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., având o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, din procesele-verbale încheiate la data de data de 14 septembrie 2012 şi la data de 31 octombrie 2012 rezultă că acesta a despăgubit partea vătămată cu suma de 10.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale, elemente în raport de care s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Pe de altă parte, se constată că cererea inculpatului prin care solicită schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., care reglementează instituţia juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu poate fi primită.

Potrivit dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c). Instanţa de recurs constată că nu se poate da curs nici solicitării recurentului inculpat, de aplicare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., având în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşită în prezenta cauză, dar şi împrejurarea că, din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pentru care a intervenit reabilitarea şi o măsura educativă a mustrării pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), 209 lit. g), i) C. pen., ambele în perioada minorităţii, acesta demonstrând că dispoziţia anterioară de condamnare nu a reprezentat un avertisment suficient pentru ca acesta să se îndrepte şi să se reeduce, dovedind perseverenţă în comiterea unor fapte penale şi faţă de gravitatea faptei de tentativă la omor calificat, de modalitatea de săvârşire şi urmarea producă, se apreciază că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel cum solicită inculpatul - se apreciază că scopul sancţiunii penale nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate conform art. 57 C. pen. aşa fiind, Înalta Curte, în baza propriului examen, apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.N. de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel şi executarea ei în regim privativ de liberate reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul acesteia fiind apt să conducă la formarea unei atitudini pozitive a acesteia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale, răspunde principiului proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol al faptei şi cu datele personale ale inculpatei, fiind adecvată şi suficientă pentru realizarea scopului de prevenţie specială, de coerciţie şi de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2012 la 15 martie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2012 la 15 martie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 990/2013. Penal. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 756/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 898/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 898/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs