ICCJ. Decizia nr. 354/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 354/2013

Dosar nr. 235/1/2013

Şedinţa publică din 3 aprilie 2013

Asupra plângerii de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, T.L.M. a solicitat cercetarea penală a chestorului de poliţie P.L. şi a comisarilor şefi de poliţie M.V., L.V. şi G.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. şi art. 2481 C. pen., imputându-le acestora că în calitatea lor de foşti sau actuali şefi ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, începând cu anul 2007 şi până în prezent, au dispus împotriva sa măsuri de "ascultare ilegală a telefonului fix şi celular, precum şi ambientale, fără autorizaţia judecătorului la cererea procurorului".

Petiţionara a indicat în plângere, adresa din 04 mai 2012 a structurii de informaţii menţionate, din care rezultă că informaţiile referitoare la persoana sa, au făcut obiectul unei informări adresate în 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind "obţinute prin mijloacele şi metodele specifice de muncă".

Alte date sau acte nu au fost depuse la dosarul cauzei, aşa încât este de presupus că persoana pretins vătămată a făcut aceste acuzaţii doar în baza comunicării adresate de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, motiv pentru care au fost solicitate relaţii de la structura de informaţii şi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în legătură cu eventualele măsuri dispuse faţă de T.L.M., potrivit dispoziţiilor art. 911 şi art. 912 C. proc. pen.

Prin adresa din 25 septembrie 2012 Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a comunicat faptul că în anul 2007, informaţiile obţinute prin mijloacele specifice de muncă referitoare la T.L.M. au făcut obiectul Notelor de informare nr. S/1242529 din 20 iunie 2007 şi nr. S/1242569 din 22 iunie 2007 transmise Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, constituind obiectul Dosarului nr. 515/P/2007 în care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată. Se mai arată că informaţiile în cauză "nu au fost obţinute prin punerea în aplicare a unor acte autorizate sau prin efectuarea de interceptări şi înregistrări ale convorbirilor telefonice". Potrivit adresei din 11 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nicio structură de pe raza sa de competenţă teritorială nu a dispus privitor la persoana în cauză, măsuri prevăzute de art. 911 şi art. 912 C. proc. pen.

Din analiza acestor acte, s-a apreciat că, în cauză nu sunt indicii suficiente din care să se desprindă concluzia plauzibilă că persoanele reclamate au comis acţiuni ce ar putea fi apreciate drept elementul material al vreuneia din infracţiunile sesizate.

În consecinţă, pentru motivele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. şi art. 2481 C. pen., faţă de chestor de poliţie P.L., comisar şef G.O. - director general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, comisar şef L.V. şi comisar şef M.V., întrucât faptele sesizate nu există.

Plângerea adresată de petenta T.L.M. împotriva Rezoluţiei nr. 586/P/2012 din 25 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresată procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă de acesta, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 4181/II-2/2012 din 18 decembrie 2012.

În această situaţie, petenta T.L.M. s-a adresat cu plângere împotriva Rezoluţiei nr. 586/P/2012 din 25 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, acestei Înalte instanţe, susţinând că prin rezoluţia menţinută de procurorul şef M.I. a fost, în mod vădit, neîndreptăţită, încât, se impune a se lua măsuri împotriva persoanelor reclamate, vinovate de interceptarea nelegală a telefoanelor sale.

Plângerea petentei este nefondată.

În cauză, petenta reclamă conduite abuzive ale unor foşti sau actuali chestori de poliţie, pretins vinovaţi de interceptarea unor telefoane ale sale, fără a face şi dovada acţiunilor vinovate ale acestora.

Or, în lipsa dovedirii măcar a unor indicii, cu privire la comiterea unor acţiuni vinovate ale acestora, nu se poate porni procesul penal împotriva unor persoane, aşa cum, corect şi judicios, s-a decis prin rezoluţia atacată, care este temeinică şi legală, încât, în mod corect şi, nu abuziv, a fost menţinută de procurorul ierarhic superior.

Faţă de cele arătate, Curtea va trebui să privească plângerea formulată de petenta T.L.M., ca nefondată, şi să o respingă, ca atare, menţinând, astfel, rezoluţia atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta T.M.L. împotriva Rezoluţiei nr. 586/P/2012 din 25 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Menţine rezoluţia atacată.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 354/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond