Tâlhărie. Complicitate
| Comentarii |
|
1. Prin sentinţa penală nr. 102/S din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov pronunţată în Dosarul nr. 14493/62/2012 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. în infracţiunea de tăinuire prev de art. 221 C. pen. cereri formulate de inculpaţii M.I. şi P.F.
În baza art. 26 rap la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M.I. zis T./L., domiciliat în mun. Braşov, jud. Braşov, căsătorit, fără copii, fără ocupaţie, fără loc de muncă, şcoala profesională, necunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma complicităţii.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II-a lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.I., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă din 23 octombrie 2012 emis de Tribunalul Braşov.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 22 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P.F. zis D./B., domiciliat în mun. Braşov, jud. Braşov, căsătorit, doi copii minori, fără ocupaţie, fără loc de muncă, şapte clase, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma complicităţii.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului P.F., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă din 23 octombrie 2012 emis de Tribunalul Braşov.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 22 octombrie 2012 la zi.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.D.C. din infracţiunile de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. în infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2)1 lit. c) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.D.C. zis G./B., domiciliat în mun. Braşov, jud. Braşov, divorţat, un copil minor adoptat de o altă persoană, fără ocupaţie, fără loc de muncă, 8 clase, recidivist, la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoareaplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului mai sus şi s-a stabilit pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 20 alin. (1) C. pen., rap la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de executat de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit a), c) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D.D.C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D.D.C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 lit. b), 35 C. pen. s-au contopit pedepsele anterior aplicate inculpatului D.D.C., respectiv de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., de 10 ani închisoare şi 4 ani închisoare şi s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului D.D.C., deţinut în baza a mandatului de arestare preventivă din 21 octombrie 2012 emis de Tribunalul Braşov.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.D.C., prelevare care se va realiza, în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar.
În baza art. 346 C. proc. pen. s-a obligat inculpatul D.D.C. să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Braşov suma de 1.235,42 lei, reprezentând prestaţii medico legale acordate victimei D.E.
În baza art. 346 C. proc. pen. s-a obligat inculpatul D.D.C. să plătească părţii civile D.E., prin curator D.A., suma de 5.000 lei daune materiale şi contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a obligat acelaşi inculpat - D.D.C. - să plătească părţii civile D.A. suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale şi contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale. S-au respins restul pretenţiilor formulate de partea civilă Drăghici Elena, prin curator şi de partea civilă D.A., inclusiv pretenţiile formulate faţă de inculpaţii P.F. şi M.I.
Totodată s-a constatat că următoarele obiecte, aflate la camera de corpuri delicte conform procesului verbal de la fila 23 dosar instanţă vol. I, constituie mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului: colet 1 - cutie din lemn,de culoare maro, găsită pe patul din sufragerie; colet 2, 21 - portmoneu maro şi mandat poştal; colete 3- etui ochelari găsit pe patul din bucătărie; colet 4 - cutie albă cu capac transparent găsită pe patul din sufragerie; colet 5-41 fotografii găsite răspândite pe patul din sufragerie; colet 6- set 100 fotografii găsit pe patul din sufragerie; colet 7 - vizor uşă acces în apartament; colet 8 - parte interioară şi exterioară a clanţei uşii de acces în apartament; colet 9 - parte interioară şi exterioară a clanţei uşii de acces în din primul hol în sufragerie; colet 10 - două căni din sticlă ridicate de pe masa din sufragerie; colet 11 - limbă pantofi (încălţător); colet 12 - ţeava distribuţie baterie chiuvetă bucătărie; colet 13 - clapetă robinet baterie chiuvetă bucătărie; colet 14 - portofel maro găsit lângă televizor în sufragerie; colet 15 - legătură din hârtie pentru bani găsită sub patul din sufragerie; colet 16 - cămaşă de noapte, bluză de damă de culoare roz, jachetă de damă de culoare roz, găsite pe patul din cel de-al doilea dormitor, pălărie damă ridicată din sufragerie, haină de culoare maro găsită pe scaunul din bucătărie, pantofi de damă predaţi de fiica victimelor; colet 17 :17/A -urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe uşă sufragerie, partea interioară; 17/B - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, zona întrerupătorului; 17/C - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, aflate la o înălţime de aprox. 15 cm de tăblia patului; 17/D - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, la o înălţime de aprox. 10 cm de tăblia patului (strop dinamic); 17/E - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele sufrageriei, în zona fotoliului; 17/F - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din sufragerie, deasupra fotoliului de lângă calorifer; 17/G - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe perete, lângă servantă; 17/H - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe parchetul din sufragerie, în partea stângă, lângă dinte; 17/K - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe dulap bucătărie; 17/1 - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe uşă sufragerie spre holul „2"; 17/J - urme de substanţă cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe uşa dormitorului, colet 18: 18/A - fragment faţă pernă; 18/B - fragment cearşaf; 18/C - dinte - sufragerie, pe parchet, în stânga uşii de acces; 8/D - doi dinţi găsiţi pe parchet în sufragerie, între cele două fotolii; 18/E - fire de păr de culoare albă din sita sifonului din bucătărie; colet 19 - bilet găsit în uşa apartamentului nr. „8"; colet 20 - obiecte de îmbrăcăminte cu urme de sânge : pantaloni albaştri, chiloţi carouri albaştri, cămaşă carouri alb cu gri, tricou mânecă lungă albastru, bluză gri, maiou alb; colet 21 - ceas; colet 21/A - depozit subunghial; colet 21/B - probe referinţă A.D.N.; colet 21/C - fire din păr de pe cap; colet 21/D - depozit subunghial recolat de la D.E.; colet 22/A - ştrampi culoare violet, şosete culoare roşie; colet 22/B - fustă de culoare roşie; colet 22/C - bluză cu mâneci lungi cu motive florale; colet 23 - pereche pantaloni tip blug de culoare albastră cu curea maro;colet 23/A - pulover albastru; colet 23/B- test evidenţiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul manşetei de la mâneca stângă a puloverului bleumarin - pozitiv colet 23/C - test evidenţiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul buzunarului stâng de la blugii albaştri cu curea maro - pozitiv colet 23/D - test evidenţiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul buzunarului drept a blugilor albaştri cu curea maro - pozitiv colet 23/E - pantofi sport negri; colet 23 F - pulover cu fermoar bleumarin cu gri, tricou cu mânecă scurtă şi dungi orizontale albastru cu grena, şosete negre; colet 24 - pantaloni lungi, tricou mânecă scurtă gri închis, tricou mânecă lungă albastru; colet 25 - bluză de trening cu fermoar roşu cu alb, pantaloni blugi, cagulă verde închis, cagulă verde deschis, şapcă verde, bluză mânecă lungă neagră, rucsac, cămaşă de blugi, tricou mânecă scurtă negru, tricou cu mânecă scurtă albastru, tricou mânecă scurtă alb, şapcă albă, şnur de culoare neagră, pantofi sport verzi; colet 26 - D.D.C. - telefon mobil; colet 27- P.F. - telefon mobil, - M.I. - telefon mobil; colet 29 - bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 24 octombrie 2012 la domiciliul inculpatului M.I., conform procesului verbal de percheziţie domiciliară.
În baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.F. a sumei de 60 de lei şi de la inculpatul D.D.C. a sumei de 240 lei.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul D.D.C. să plătească părţii civile D.A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare după cum a urmat: inculpatul D.D.C. suma de 2.250 lei, sumă ce a inclus şi onorariu avocat oficiu în cuantum de 400 lei; inculpatul M.I. suma de 1.000 lei, sumă ce a inclus şi 50% onorariu avocat oficiu; inculpatul P.F. suma de 1.200 lei cheltuieli judiciare, sumă ce a inclus şi onorariu avocat oficiu de 400 lei.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 1054/P/2012 din 14 decembrie 2012, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen., inculpatul P.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. 21 lit. a) şi c) C. pen. şi inculpatul D.D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 20 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Actul de inculpare a reţinut în esenţă că la data de 18 octombrie 2012, în urma unei înţelegeri şi planificări, inculpaţii P.F. şi M.I. l-au ajutat pe inculpatul D.D.C., prin furnizare de informații, despre victime - numele acestora, profesia, boala de care sufereau bătrânii, adresa, facilitarea abordării lor, împrejurarea că deţineau bani în casă - dar şi însoţindu-l pe acesta (autorul) la locul faptei, iar, ulterior săvârşirii infracţiunii de tâlhărie cu consecinţele descrise în rechizitoriu - l-au ajutat pe autor să vândă la amanet bijuteriile provenite din săvârşirea faptei, primind o parte din banii obţinuţi.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288-art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:
Inculpatul D.D.C. a fost liberat din penitenciar în luna septembrie 2012, după executarea unei pedepse cu închisoarea aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie; după punerea în libertate inculpatul a revenit să locuiască în imobilul pe care îl deţinea cu chirie situat în Braşov. Întrucât nu a găsit nimic de lucru, inculpatul D.D.C. reia legăturile cu numita P.L., zisă P., precum şi cu inculpatul P.F. pe care îl cunoştea de mai mult timp. Inculpatul P.F. zis D., la momentul reîntâlnirii cu inculpatul D.D.C., era separat în fapt de soţia sa şi locuia în garsoniera unei cunoştinţe, respectiv în locuinţa inculpatului M.I. Acest fapt a făcut posibilă întâlnirea dintre inculpaţi D.D.C. şi inculpatul M.I. Toţi cei trei inculpaţi şi-au petrecut o mare parte din timp împreună, în perioada septembrie-octombrie 2012 şi au căutat o modalitate să facă rost de bani : tâlhărirea unor persoane în vârstă.
Astfel, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că modalitatea de acţionare la care se gândeau inculpaţii era următoarea: prietena inculpatului D.D.C. ar fi trebui să atragă bărbaţi în vârstă, cărora le sustrăgea cheile de la locuinţă, lua amprenta cheii, iar apoi preda mulajul acesteia către inculpatul M.I. care avea cunoştinţe despre persoane care confecţionau chei în acest fel. În perioada anterioară datei de 18 octombrie 2012, inculpaţii D.D.C. şi M.I. identificaseră persoane care pot fi tâlhărite în maniera anterior expusă sau care puteau fi tâlhărite uşor. Despre inculpatul D.D.C. se cunoaşte că identificase un bătrân care a lucrat ca aviator, iar M.I. viza doi bătrâni - unul pe nume V., din fostul cartier S., din mun. Braşov, iar celălalt un bătrân inginer care a lucrat la C.F.R. Despre modalitatea în care inculpaţii doreau să acţioneze, prin tâlhărirea unor persoane în vârstă, a rezultat şi din depoziţia martorei O.L. (fila 191 dosar instanţă vol. I), căreia inculpatul M.I. i-a propus să participe la comiterea de fapte penale; fiind refuzat, inculpatul M.I. ar fi încercat să o tâlhărească pe martoră, prin atragerea acesteia ca şi victimă a infracţiunii.
Inculpatul M.I. a comunicat în zilele anterioare datei de 18 octombrie 2012 celorlalţi doi inculpaţi despre posibilitatea de a comite infracţiunea de tâlhărie împotriva familiei D.; în acest sens au fost declaraţiile inculpaţilor, ale martorei P.L. Cu acest prilej a fost comunicată de către M.I. starea de sănătate a celor doi membrii ai familiei şi programul acestora zilnic. Despre victimele D.A. şi D.E. se cunoaşte că erau/sunt pensionari şi locuiau singuri în apartamentul din mun. Braşov, apartament situat într-un imobil situat lângă Piaţa Agroalimentară. Ambii soţi sufereau de boala Alzheimeir, partea vătămată D.E. având o formă avansată a acestei boli, fiind dezorientată temporo spaţial, cât şi privitor la propria persoană. D.E. avea nevoie de îngrijire care îi era acordată de soţul său, victima D.A. De ambii soţi se îngrijea fiica acestora, care împreună cu soţul, acesteia îi vizita zilnic pe soţii D., le ducea mâncare şi le cumpăra medicamente. Datorită stării de sănătate, dar şi a vârstei înaintare, soţii D. aveau un program strict ce includea plimbări de dimineaţă şi după amiază în apropierea blocului în care locuiau. Atât la plecare cât şi la sosirea din casă, D.A. era cel proceda la îmbrăcarea şi dezbrăcarea soţiei sale de hainele de stradă, apoi proceda şi la schimbarea vestimentaţiei sale. De asemenea, în mod normal, soţii D. primeau pensia pentru limita de vârstă la data de 17 sau 18 ale lunii; au existat date când pensia a fost primită d părţile vătămate şi după această dată, aşa cum s-a întâmplat însă şi în luna octombrie 2012. Pensia le era înmânată soţilor D. de către agentul poştal, de faţă fiind şi numita G.A., o vecină a acestora.
La data de 18 octombrie 2012 în jurul orelor 10.30 inculpatul P.F. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.D.C. şi au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi; o convorbire telefonică are loc între cei doi inculpaţi şi în jurul orelor 12.30 când - conform declaraţiilor coroborate ale inculpaţilor au stabilit să se întâlnească la locuinţa inculpatului D.D.C. Inculpaţii P.F. şi M.I. au ajuns la domiciliul inculpatului D.D.C. în jurul orei 13.00; inculpatul M.I. i-a solicitat lui D.D.C. să o trimită de acasă pe P.L. P.F. a susţinut că de câteva zile inculpatul M.I. şi-a manifestat intenţia de a tâlhări doi bătrâni: ”unul care s-ar fi numit V., iar celălalt ar fi un fost profesor de-al lui, domnul D.”, a cărui adresă o cunoştea inculpatul M.I. Din declaraţia dată de inculpatul P.F. organelor de cercetare penală instanţa de fond a reţinut că M.I. a precizat în cadrul discuţiilor avute cu ceilalţi doi inculpaţi că ”trebuie să le fi venit deja pensia bătrânilor.” Din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor şi observând traseul urmat de aceştia ulterior întâlnirii de la orele 13.00 din data de 18 octombrie 2012, s-a constatat că inculpatul M.I. a fost cel care a furnizat celorlalţi doi inculpaţi informaţii referitoare la soţii D., aspect ce a presupus în mod evident o prealabilă documentare: s-a comunicat starea de sănătate a victimelor, data la care primesc pensia şi, dat fiind ora la care s-au deplasat spre locuinţa victimelor, programul de plimbare al bătrânilor.
În realizarea rezoluţiei infracţionale, cei trei inculpaţi s-au deplasat în zona gării C.F.R. din mun. Braşov, şi până să ajungă aici inculpatul P.F. l-a sunat pe martorul P.D.A. care a acceptat să-i împrumute suma de 10 lei. Cei trei inculpaţi s-au deplasat cu autobuzul către gara C.F.R. Braşov unde au ajuns în jurul orelor 13.30. Inculpaţii M.I. şi D.D.C. s-au plimbat prin magazinul ”U.” situat în apropierea Gării Braşov, timp în care inculpatul P. s-a întâlnit cu martorul P. Cei trei inculpaţi s-au reîntâlnit în magazinul U., aspecte care au fost confirmate de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin.
Cei trei inculpaţi au plecat din magazinul U. în jurul orelor 13.40 şi s-au îndreptat spre Piaţa D. de unde inculpatul P.F. a cumpărat doi litri de vin. Cei trei inculpaţi au rămas în parcul din faţa blocului în care locuiau victimele şi au consumat din vinul cumpărat. În perioada următoare inculpatul D.D.C. a vorbit la telefonul mobil cu sora lui, D.M., cu prietenul acesteia, B.A.C.; în acelaşi timp P.F. şi M.I. au purtat discuţii telefonice de pe telefonul mobil al lui P.F.
S-a reţinut că inculpaţii nu au oferit o explicaţie plauzibilă pentru motivul prezenţei lor în zona parcului din faţa locuinţei celor două victime. Instanţa de fond a constatat însă că toate elementele de fapt anterior descrise - dorinţa inculpaţilor de a face rost de bani prin orice mijloace, intenţia manifestată a acestora de a tâlhări diverse persoane, coroborat cu informaţiile puse la dispoziţie de inculpatul M.I. celorlalţi doi inculpaţi, au condus la concluzia că prezenţa celor trei inculpaţi în imediata apropiere a locului a faptei se datorează necesităţii verificării informaţiilor deţinute şi a tâlhăririi soţilor D.
În jurul orelor 1500 victimele au sosit în parc, s-au aşezat pe o bancă, timp în care cei trei inculpaţi stăteau de vorbă pe o bancă din apropiere. În acest timp inculpatul M.I. a indicat victimele, a comunicat despre faptul că D.A. a fost inginer şi că suferă de ”Alzheimer”. Aceste aspecte au fost verificate de inculpatul D.D.C. care s-a apropiat de cei doi bătrâni şi astfel a intrat în vorbă cu D.A. căruia i s-a adresat ci apelativul „domnul inginer”, având cu acesta o discuţie mai îndelungată (N.L. -fila 188 dosar instanţă, H.I. - fila 189 dosar instanţă). În acest timp, inculpaţii P. şi M. au purtat discuţii telefonice cu diverse cunoştinţe cu care intenţionează să se deplaseze în Italia.
După discuţia cu D.A. din parc, D.D.C. s-a ridicat de pe bancă, i-a salutat politicos pe cei doi bătrâni, pronunţându-le numele de familie, aspect confirmat de martorii oculari (T.A. - fila 185 dosar instanţă, H.L. - fila 186 dosar instanţă, S.E. - fila 187 dosar instanţă). Inculpatul D. s-a deplasat apoi spre scara blocului în care locuiau victimele, a urcat la apartamentul acestora pentru a verifica (cel mai probabil) dacă uşa de la intrare este deschisă. Inculpatul a revenit în faţa blocului, a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul P.F. despre tâlhărirea bătrânilor; inculpatul D. a susţinut că la telefon l-a întrebat pe inculpatul P. dacă doreşte să participe la comiterea faptei, însă ar fi fost refuzat. Inculpatul P. a negat iniţial acest incident, însă ulterior, când a fost întrebat de inculpatul D. (în sala de judecată) dacă au avut discuţii despre tâlhărie, P. îşi ”aminteşte că, de fapt, D. i-a spus că vrea să tâlhărească pe cei doi bătrâni” şi că i-a spus şi lui M.I. acest lucru (fila 68 dosar u.p.). De altfel, potrivit declaraţiei inculpatului P.F. de la urmărire penală, D.D.C. urma să comită tâlhăria împreună cu M.I. După ce a constatat că victimele au revenit în apartamentul acestora, inculpatul D. a bătut la uşa locuinţei acestora, i s-a deschis de către D.A. care cel mai probabil l-a recunoscut şi care l-a poftit în locuinţă. Aici inculpatul D. i-a spus lui D.A. că nu este persoana despre care au vorbit în parc, că s-a liberat de curând din penitenciar şi i-a cerut banii; victima a afirmat că nu sosise pensia i i-a cerut inculpatului să plece, să ”vină a doua zi că-i dă 100 lei”(fila 65 verso dosar instanţă). Inculpatul a căutat prin locuinţă, fapt care a deranjat victimele, D.E. a început să ţipe iar D.A. i-a cerut inculpatului să părăsească locuinţa. Potrivit declaraţiei inculpatului D., victima D.A. s-a opus acţiunilor acestuia motiv fapt ce a condus la declanşarea ”nebuniei”: inculpatul D. a susţinut că datorită ţipetelor lui D.E. a lovit-o cu dosul palmei, i-a luat inelele de pe mână, iar apoi ar fi încercat să plece. Inculpatul a declarat că s-a speriat şi nu a mai ştiut ce face motiv pentru care ar fi lovit de câteva ori pe D.A. cu pumnul în zona pieptului şi în barbă.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a fost speriat de cele întâmplate, ci deranjat de faptul că bătrânii i-au opus rezistenţă acesta fiind motivul pentru care ”nu a mai ştiut ce face”: s-a reţinut că victima D.E. a fost lovită în mod repetat cu pumnii în zona feţei, iar loviturile aplicate, conform expertizei medico legale, au fost de mare intensitate. În timp ce o lovea pe D.E., D.A. a încercat să deschidă uşa de la sufragerie, pentru a cere ajutor, însă a fost surprins de către inculpat, care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei.
Instanţa a observat, potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului, că pete de sânge au existat atât pe pat cât şi lângă pat, pe fotoliu din sufragerie, pe pereţi, podea dar şi pe mobilă, aspect care denotă faptul că victima D.A. a fost lovită cu brutalitate în mai multe zone din cameră, în încercarea acesteia de a scăpa din agresiune. Deşi victima a comunicat despre faptul că nu fusese luată pensia, inculpatul nu a crezut acest lucru motiv pentru care a căutat în locul unde care spera să găsească bunuri de valoare, respectiv într-o cutie din lemn din apropierea televizorului. Deranjat de faptul că nu găsise nici un bun care să-l intereseze inculpatul a continuat să aplice lovituri celor doi bătrâni, în ciuda vârstei acestora şi a leziunilor deja cauzate. De altfel, în timpul agresiunii lui D.A. i-au căzut doi dinţi care au fost găsiţi de organele judiciare, la cercetarea la faţa locului, între cele două fotolii din sufragerie.
Potrivit expertizelor medico legale, a cercetărilor la faţa locului, a studierii îmbrăcămintei victimelor şi a petelor de sânge de pe acestea, s-a reţinut că loviturile au fost aplicate de inculpat cu mâna dreaptă, în timp ce imobiliza victimele cu mâna stângă. D.A. a fost lovit cel mai puternic în timp ce era aşezat în fotoliu, aspect care a rezultat din modalitatea de dispunere a petelor de sânge la nivelul cămăşii şi a pantalonilor victimei. Întrucât nu a existat urme de autoapărare şi având în vedere numărul mare al loviturilor aplicate victimei D.A., aceasta a fost lovită o perioadă apreciabilă în timp până a devenit inconştient. Deşi inculpatul a precizat că a lovit victima doar cu pumnii petele de sânge, identificate la cercetarea la faţa locului pe pereţi sufrageriei, exclud posibilitatea de a fi fost produse prin agresionarea victimei în timp ce era culcată, fiind produse prin lovirea cu un obiect de jos în sus spre lateral, cel mai probabil cu piciorul. De altfel petele de sânge de pe şoseta victimei D.A. a indicat faptul că aceasta a fost mutată şi lovită în diferite locuri prin cameră de către agresor.
Victima încă mai respira când inculpatul i-a luat verigheta de pe deget şi a ieşit din sufragerie, a închis uşa, a intrat în bucătărie şi s-a spălat pe mâini, a părăsit apartamentul coborând pe scări.
În timpul cât inculpatul D. s-a aflat în locuinţa victimelor, ceilalţi doi inculpaţi s-au deplasat spre cartierul R., la câţiva cunoscuţi de-ai lor.
După agresarea victimelor, inculpatul D.D.C. a ieşit din apartamentul acestora şi l-a sunat pe inculpatul P. care se afla cu inculpatul M.; toţi trei au stabilit să se întâlnească, inculpatul M.I. deplasându-se mai întâi acasă pentru a lua un rucsac în care avea o funie.
Inculpatul D. s-a deplasat acasă, s-a spălat şi şi-a schimbat hainele, iar la orele 17.20 s-a aflat cu inculpaţii P. şi cu M. în sensul de mers către Piaţa S. Potrivit declaraţiilor celor trei inculpaţi, aceştia s-au întâlnit în zona L.P. din Braşov şi au stabilit să vândă bunurile pe care le adusese inculpatul D. În acest sens inculpatul D. a cerut inculpatului P. să-i dea actul de identitate, însă inculpatul P. s-a eschivat motiv pentru care inculpatul M.I. a fost cel care a vândut bijuteriile sustrase de către inculpatul D. contra sumei de 260 de lei şi a primit piatra inelului înapoi.
Din suma obţinută D.D.C. i-a dat lui M.I. suma de 60 de lei, bani cuveniţi atât lui cât şi lui P.F.; din suma ce i-a rămas, inculpatul D. a cumpărat lui P.F. un pachet de ţigări şi o cafea. Piatra inelului a fost găsită de organele judiciare în posesia inculpatului P.F. În aceeaşi după amiază, la clubul A. din Braşov, cei trei inculpaţi au consumat câte o bere din banii obţinuţi urmare a vânzării bijuteriilor, iar ulterior şi-au cumpărat şi mâncare de la magazinul B.
Raportul de expertiză dactiloscopică din 16 noiembrie 2012 a concluzionat faptul că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 19 octombrie 2012 în locuinţa victimei D.A., descoperită pe clanţa interioară a uşii de acces dinspre primul hol spre sufragerie a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a lui D.D.C. (fila. 484 dosar u.p.).
Inculpatul D.D.C. a recunoscut în cea mai mare parte starea de fapt anterior descrisă. Instanţa de fond a reţinut din declaraţiile inculpatului D. doar acele relatări care s-au coroborat cu restul materialului probatoriu administrat în cauză şi care a făcut posibilă constatările de mai sus. Inculpatul D. a încercat să acrediteze ideea că ceilalţi doi inculpaţi nu ar fi avut vreo implicare în fapta de tâlhărie şi cea de omor; inculpatul D. a menţionat însă că a discutat cu inculpatul P. anterior comiterii faptelor solicitându-i atât acestuia cât şi lui M. să participe la tâlhărie, deşi s-a constatat că nu avea nevoie de ajutorul lor pentru a lua bijuteriile bătrânilor. Având în vedere modalitatea de acţionare a inculpaţilor, astfel cum s-a reţinut mai sus, instanţa de fond a constatat că între inculpaţi existau înţelegeri referitoare la modul de acţionare: erau alese persoane în vârstă, care nu se puteau apăra uşor şi care nu erau atât de vigilente cu bunurile proprii, bunurile erau împărţite de toţi cei trei inculpaţi. Contribuţia inculpatului D. la comiterea faptelor a rezultat cu certitudine din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, inclusiv declaraţiile sale şi a celorlalţi doi coinculpaţi.
Inculpatul P.F. nu a recunoscut implicarea sa în comiterea faptelor decât într-o foarte mică măsură, considerând că se poate reţine în sarcina sa cel mult infracţiunea de tăinuire. Dacă însă inculpatul P.F. a înţeles să confirme în cele din urmă că a cunoscut că inculpatul D. dorea să-i tâlhărească pe cei doi bătrâni, că de câteva zile victima D. era supravegheată de inculpatul M. şi constituia o pradă uşoară pentru a fi tâlhărită, inculpatul M. nu a recunoscut faptele sale, negând chiar şi oferirea de informaţii inculpatului D. Susţinerile celor doi inculpaţi - P. şi M. - în sensul că ar fi fost forţaţi în timpul anchetei să declare împotriva voinţei lor nu a fost primită de instanţa de fond întrucât inculpaţii M. şi P. au beneficiat de asistenţă juridică, declaraţiile celor trei inculpaţi nu sunt identice, din când în când inculpatul P. are momente în care oferă informaţii care, puse cap la cap, denotă în mod evident că inculpaţii cunoşteau fiecare ce face celălalt, că ar mai fi participat - în diferite la combinaţii - la comiterea de fapte penale, că pregăteau comiterea de fapte penale etc.
Instanţa de fond a constatat, din declaraţiile coroborate ale celor trei inculpaţi, că aceştia nu aveau nici o ocupaţie şi îşi petreceau cea mai mare parte a timpului împreună. Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul P. cu soţia sa în data de 21 octombrie 2012 orele 15.05, a rezultat că acest inculpat cunoştea despre fapta comisă de inculpatul D.D.C. - de a fi omorât nişte persoane mai în vârstă. La întrebarea M. dacă inculpatul D. ”nu i-a spus exact ce a făcut”, iar la răspunsul negativ al lui P. aceasta a afirmat: ”E, nu pe dracu, voi vă ziceţi orice şi asta nu ţi-a zis?”. P.: ”Nu mi-a zis nimica.atâta că a făcut şi atât, altceva nu ştiu nimic”.
Cu referire la activităţile în care erau implicaţi în timpul zilei inculpaţii, s-a constatat că aceştia plănuiau comiterea de fapte penale. Inculpatul D. a susţinut în prima declaraţie oferită organelor de anchetă (fila 212 dosar u.p.) că îl cunoaşte pe inculpatul P. de când ”furau împreună”. Inculpatul D. afirmă, în declaraţia oferită organelor de cercetare penală (fila 236 dosar u.p.) că în dimineaţa zilei de 18 octombrie 2012 toţi cei trei inculpaţi s-au întâlnit la el acasă, iar inculpatul M.I. a ”zis să se ferească de P., însă eu am zis că nu este nevoie să ne ferim de ea”. M. a dorit să comunice celor doi inculpaţi faptul ”că are un bătrân pe care să-l abordeze P. timp în care el urma să-i fure nişte flexuri, nişte scule”, aspect cu care inculpatul D. nu ar fi fost de acord. Aceleaşi împrejurări ale identificării unor persoane uşor de abordat şi tâlhărit rezultă şi din depoziţia martorei P.L., precum şi din depoziţia inculpatului P.F.
Astfel, inculpatul P. a afirmat în declaraţia de la urmărire penală referitor la aceeaşi întâlnire din dimineaţa zilei de 18 octombrie 2012 că, atunci când a ajuns la D., ”P. (martora P.L.) era acasă, G. a făcut o cafea. În continuare G. a dat-o afară pe P. pentru a putea să vorbească”. P. a mai susţinut că motivul pentru care inculpatul D. a îndepărtat-o din cameră pe martora P. ar fi fost acela că ”avea de vorbit cu I.” (inculpatul M.I.).
În locuinţa lui D., cei trei inculpaţi au avut discuţii referitor la posibilitatea de a tâlhări diverse persoane şi acest aspect se reţine din declaraţia inculpatului P. Deşi şi acesta a fost de faţă la discuţiile din dimineaţa zilei de 18 octombrie 2012 de la locuinţa inculpatului D., a susţinut iniţial că nu cunoaşte ”despre ce au vorbit cei doi” întrucât nu a fost atent, având ”problemele sale cu plecatul în Italia şi cu despărţirea de soţia sa”. Ulterior, în declaraţia de la fila 250 dosar u.p., acelaşi inculpat Petcu a revenit cu o nouă informaţie şi a afirmat că doreşte să declare ”adevărul cu privire la cele petrecute în data de 18 octombrie 2012”; astfel, P. a arătat că ”de câteva zile I. (M.I.) avea în vizor doi bătrâni pe care intenţiona să-i tâlhărească”. P. a ştiut că ”era vizat un bătrân pe nume V., care locuieşte într-un bloc cu 9 etaje şi pe care Iulică îl ştia de mult. Al doilea bătrân era un fost profesor de-al lui, domnul D., a cărui adresă o cunoştea I.” Inculpatul P. a susţinut că tâlhărirea acestor bătrâni constituia motivul pentru care inculpatul M.I. ”umbla cu un rucsac la el în interiorul căruia avea o sfoară - cu care intenţiona să-i lege pe bătrâni, mai multe şurubelniţe, o oglindă, încărcătoare şi ce mai avea pe acolo”.
Aşa fiind, s-a constatat de către instanţa de fond că cei trei inculpaţi cunoşteau fiecare ce făcea celalalt, aspecte cu care implicit, prin apropierea lor unul de celalalt, erau de acord. De altfel nu a fost considerată coincidenţă deplasarea la data de 18 octombrie 2012 a celor trei inculpaţi, împreună, tocmai la adresa unde stătea victima D.A.
Prin urmare, motivul pentru care cei trei inculpaţi s-au întâlnit în dimineaţa zilei de 18 octombrie 2012 a fost acela de a discuta despre posibilitatea de a tâlhări cele două persoane care deja erau vizate de inculpatul M.I., printre care şi ”domnul D.”
Inculpatul P. deşi a susţinut că nu are nici o implicare în fapta care s-a petrecut, a fost prezent în permanenţă lângă inculpaţii D. şi M.I.; deşi a susţinut că nu a fost atent la cele discute de M.I. cu D., a cunoscut că aceştia intenţionau să tâlhărească, i-a însoţit pe aceştia în locul în care se deplasau, cumpăra băuturi alcoolice şi le consumau în parc în timp ce aşteptau să verifice informaţiile inculpatului M.I. şi le-a sporit astfel încrederea că era alături de ei. Deşi a susţinut în toate declaraţiile că nu a fost de acord cu ceea ce făceau M.I. şi D., P. a continuat să fie alături de ei nu doar înainte de comiterea faptei, dar şi după săvârşirea acesteia, participă la valorificarea bunurilor şi chiar primeşte o parte din acestea. Cel mai probabil reluarea de către inculpatul P. a relaţiei de prietenie cu inculpatul D. după liberarea acestuia din Penitenciar, a fost determinată nu de dorinţa de a-l ajuta pe acesta din urmă să se angajeze şi să plece în străinătate, ci de a avea o persoană care are curajul, personal, să comită faptele de natură penală pe care le puneau la cale.
Dacă inculpatul P. nu ar fi dorit să fie părtaş la faptele inculpaţilor D. şi M.I., avea posibilitatea de a nu se deplasa împreună cu aceştia în parcul în care obişnuiau să se plimbe victimele, iar mai apoi să participe la împărţirea banilor, în condiţiile în care a susţinut că de câteva zile Măzăreanu ”avea în vizor doi bătrâni pe care intenţiona să-i tâlhărească” dintre care unul, a cărui ”adresă o cunoştea Iulică” locuia în imobilul situat chiar lângă parcul în care cei trei au consumat băuturile alcoolice.
Martora P.L. (fila 85 dosar instanţă vol. II)a declarat că inculpatul D. nu consuma băuturi alcoolice decât în prezenţa altor persoane care-l vizitau, iar după ce consuma băuturi alcoolice Dinu nu mai ştia ”ce-i mai băga în cap Iulică”. Coroborând această declaraţie cu cea a celor trei inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că motivul pentru care s-au consumat băuturi alcoolice anterior comiterii faptelor a fost acela ca inculpatul M. să poată discuta mai uşor cu inculpatul D. Deplasarea celor trei inculpaţi în zona Gării C.F.R. a fost făcută, întrucât era necesar ca inculpatul D. să cunoască victima şi informaţii referitoare la aceasta, aspect care nu era posibil decât dacă inculpatul M.I. ii indica victimele. Discuţiile purtate pe bancă de cei trei inculpaţi au fost descrise de inculpatul P. astfel: ”când Iulică (M.) şi G. (D.) vorbeau pe bancă, G. zicea că vroia să le ia doar aurul de pe mâini; G. nu vroia să intre în casă iniţial, dar Iulică a zis că ştie el că bătrânii au bani în casă şi că au pensie mare”. Petcu îşi aminteşte că ”Iulică a zis că trebuie să le fi venit deja pensia bătrânilor”.
Inculpatul P. nu a avut motive să susţină aceste afirmaţii în faţa anchetatorilor în cursul urmăririi penale şi nu a dovedit că s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a declara necorespunzător adevărului. Din contră, multiplele declaraţii ale inculpatului P., revenirea cu noi precizări şi amănunte cu specificarea că de ”data aceasta doreşte să declare adevărul”, a constituit o probă certă că inculpatul P. cunoştea foarte bine acţiunile ilicite la care urmau să participe (fiind posibil să fi existat şi alte fapte penale), nu s-a dezis de ceilalţi doi inculpaţi, îi însoţea şi era mereu împreună cu aceştia – aspect confirmat şi de discuţia telefonică purtată cu soţia sa, astfel că prin prezenţa sa în apropiere de locul faptei şi primirea din bunurile sustrase, constituie un argument cert că acţiunea sa nu poate fi apreciată drept tăinuire, ci complicitate morală la infracţiunea de tâlhărie. Inculpatul P. a fost prezent când inculpatul M. a oferit informaţiile inculpatului D. despre bătrâni, iar după ce ”I. i-a spus lui G. că bătrânii suferă de o boală din aia care te face să uiţi, Alzheimer (...) atunci l-a văzut pe G. că s-a ridicat şi s-a dus spre ei”.
Cu toate că inculpatul P. a susţinut că principalul motiv pentru care era despărţit în fapt de soţia sa îl constituia consumul de băuturi alcoolice, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, după ce împrumută suma de 10 lei de la martorul P.D.A., cumpără o sticlă de vin din zona Pieţei agroalimentare D., din care consumă la rândul său. Deşi inculpatul P. a susţinut că era certat în fapt cu soţia sa, potrivit declaraţiei martorei P.L. inculpatul P. era văzut des în compania familiei sale; relaţiile dintre cei doi soţi nu par să fi fost tensionate, având în vedere şi convorbirea telefonică pe care inculpatul Petcu o are cu soţia sa la data de 21 octombrie 2012 orele 15.05, din cuprinsul căreia se poate aprecia că cei doi au o relaţie apropiată.
Instanţa de fond a reţinut astfel că inculpatul P. cunoaşte acelaşi elemente pe care le cunoşteau şi ceilalţi doi inculpaţi referitoare la fapta de tâlhărie ce urma a fi comisă asupra soţilor D., a fost de acord cu aceasta, nu s-a îndepărtat niciodată de cei doi şi a răspuns prompt la apelurile telefonice venite din partea inculpatului D., atât înainte cât şi la scurt timp de la momentul comiterii faptelor, a acceptat să primească bunuri a căror provenienţă o cunoştea şi sume de bani provenite din valorificarea acestor bunuri.
În sprijinul acestei stări de fapt au venit şi declaraţiile ulterioare ale inculpaţilor, care au oferit informaţii diferite privitoare la discuţiile telefonice pe care le-au avut după ce s-au despărţit.
Astfel, inculpatul P. a susţinut în declaraţia de la urmărire penală, aspect pe care nu l-a mai învederat şi instanţei de fond, că după ce a plecat de la cunoştinţele sale din cartierul Rulmentul, a fost şi ”acasă la I. pentru ca acesta să-şi ia un rucsac lucru pe care l-a şi făcut, luându-şi un rucsac mic, negru”. Inculpatul P. a omis la urmărire penală să arate că a fost sunat de inculpatul D. şi în perioada de timp în care s-a aflat la locuinţa cunoştinţelor sale din cartierul Rulmentul.
Inculpatul D. a susţinut că a comunicat inculpatului P. intenţia sa de a tâlhări pe soţii D.: ”L-am sunat pe P. (din faţa blocului) şi i-am spus hai să îi tâlhărim pe aceştia şi să le luăm inelele(...) şi l-a auzit la telefon pe P. spunând lui M. ce vroiam să fac”.
După citirea declaraţiei coinculpaţilor, inculpatul P. a dorit să dea un supliment de declaraţie în care a afirmat că M. este cel care i-a spus ”că vrea să intre peste un om bătrân care stătea în S.(...) ştie că M. a fost o singură dată la D. şi s-a gândit că au stat de vorbă despre această faptă”. Inculpatul P. a mai susţinut că ”după liberarea din penitenciar, inculpatul D. i-a propus să săvârşească şi alte fapte penale” însă nu ar fi fost de acord.
Astfel, deşi a cunoscut intenţiile inculpatului D., faptul că acesta i-a cerut sprijinul pentru a comite fapte penale cu care susţine că nu a fost de acord, inculpatul P. a consimţit să se deplaseze în zonele vizate de inculpatul D. şi M.
Prin toate acţiunile întreprinse atât înainte de pătrunderea peste bătrâni în locuinţă, cât şi ulterior - prin participare la vânarea bunurilor şi împărţirea sumelor de bani, s-a constatat că inculpatul P. a acordat un sprijin nu doar moral, ci şi material, la comiterea faptei de tâlhărie. Împrejurarea că nu a fost prezent fizic în locuinţa victimelor, că nu a participat efectiv la comiterea faptelor de agresiune a acestora, nu a presupus că nu a fost de acord cu acestea, ci din contră, prin manifestările sale le-a susţinut.
De altfel, instanţa de fond a reţinut că pentru reţinerea dispoziţiilor art. 26 C. pen. nu a fost necesar ca făptuitorul complice să cunoască efectiv întreaga activitate a autorului faptei; a fost însă necesar ca acesta să ştie că urmează a se petrece o faptă penală şi să lase să se înţeleagă autorul faptei că îl ajută în orice mod la comiterea acesteia.
Inculpatul P. a cunoscut că inculpatul D. va tâlhări pe domnul D., iar mai apoi că are de gând să intre peste bătrâni în casă. Prin faptul că a comunicat în permanenţă cu inculpatul D., că a acordat ulterior sprijin acestuia la valorificarea bunurilor, că a primit din sumele de bani obţinute după vânzare, s-a relevat că inculpatul D. a acţionat cunoscând că este aprobat şi ajutat de ceilalţi inculpaţi, inclusiv de inculpatul P. De altfel inculpatul D. a şi susţinut că l-a contactat telefonic pe inculpatul P. şi nu pe M., iar P. era cel care comunica mai departe lui M. ce i se transmitea de către inculpatul D.
Prin urmare, s-a constatat că în sarcina inculpatului P. s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie. Nu s-a reţinut în sarcina inculpatului existenţa infracţiunii de tăinuire în condiţiile în care inculpatul cunoştea, mai înainte de comiterea faptei, că urmează a se comite o infracţiune de tâlhărie, a fost alături de inculpatul D. până cu puţin timp înainte ca acesta să procedeze la agresarea bătrânilor, iar acţiunile sale au fost percepute ca o încurajare de către inculpatul D. De altfel inculpatul P., întocmai ca şi inculpatul M., s-a bazat pe faptul că inculpatul D. doar va tâlhări - aşa cum acesta spusese - persoanele bolnave de Alzheimer, motiv pentru care nu a fost necesar să ajute şi fizic la comiterea faptei de către inculpatul D. Deplasarea împreună cu inculpatul M. (înainte de a se întâlni cu inculpatul D. în zona Livada P.) la locuinţa acestuia pentru a-şi lua un rucsac în care ţinea o sfoară pentru a lega pe bătrâni, denotă faptul că inculpatul P. a cunoscut ceea ce se întâmplă şi implicit a fost de acord cu acest fapt. Asistarea la comiterea unei fapte penale, deplasările alături de autorii acestora, oferirea de ajutor prin punerea la dispoziţie a telefonului (inculpatul D. transmitea inculpatului M. informaţii referitoare la modul de acţiune prin intermediul telefonului inculpatului P.), înlesnirea valorificării bunurilor şi primirea unei părţi din produsul infracţiunii nu poate fi apreciată în considerarea art. 211 C. pen., ci a art. 26 C. pen. cu referire la infracţiunea de tâlhărie. Că inculpatul P. nu a intenţionat comiterea unei fapte de omor rezultă cu certitudine din probele de la dosar şi nu a fost reţinută nici de organele de anchetă. Acţiunea inculpatului a fost privită ca o aderare la activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi doi inculpaţi, toate probele de la dosar conducând la concluzia că inculpaţii M. şi D. intenţionau să comită mai multe fapte penale. Cu referire la participarea inculpatului P. la comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma complicităţii, instanţa de fond a constatat că depoziţia martorei P.L. în ceea ce priveşte prezenţa acestui inculpat la locuinţa inculpatului D. în doar două dăţi nu este credibilă, însă nu exclude posibilitatea ca aceşti doi inculpaţi - care se cunoşteau de mai mult timp - să se fi întâlnit şi în alte locaţii.
Cu referire la participarea inculpatului M.I. instanţa de fond a reţinut, alături de cele anterior menţionate cu referire la inculpatul P. că intenţia inculpaţilor M. şi D. de a tâlhări diverşi cetăţeni era cunoscută şi altor persoane care, audiate atât în cursul urmăririi penale cât şi de către instanţă, au recunoscut acest fapt. Astfel, martora P.L. a susţinut că s-au tâlhărit alte persoane de către M., că bunurile sustrase de acesta cu acel prilej ar fi fost amanetate, iar cei trei inculpaţi şi-ar fi cumpărat împreună diverse obiecte cu banii sustraşi. Martora O.L. - zisă P. - a confirmat că a fost căutată telefonic de un bărbat care a sunat de pe acelaşi telefon cu inculpatul M., care i-a propus să participe la tâlhărirea unei persoane care venise de curând din Italia şi i-a spus că dacă ”se duce o să facă banii jumate-jumate”.
Instanţa de fond a constatat că niciunul dintre inculpaţi, inclusiv inculpatul M. nu aveau loc de muncă şi prin urmare nici venituri cu care să se întreţină; principala sursă de întreţinere o constituia, aşa cum remarcă martorele P.L. şi O.L., comiterea de fapte penale, urmare cărora banii sunt împărţiţi de cei trei. Aceste declaraţii au confirmat faptul că inculpaţii, chiar dacă nu erau împreună, cunoşteau fiecare ce face celălalt, că se sprijineau reciproc şi împărţeau tot ce obţineau. La fel s-a întâmplat şi cu suma de 10 lei obţinută de inculpatul P. de la martorul P., sumă cu care inculpatul a cumpărat băutură pe care împreună au consumat-o.
Inculpatul P. a susţinut la urmărire penală că inculpatul M.I. a dat inculpatului D. cartea de identitate pentru a fi vândute bijuteriile, însă el a fost cel care a luat ulterior chitanţa pe care a rupt-o. Instanţa de fond a constatat că cei trei inculpaţi au versiuni diferite ale momentului în care s-au reîntâlnit în zona Livada P. pentru a vinde bijuteriile şi ale discuţiilor purtate cu acel prilej; inculpatul M.I. a negat că ar fi fost informat despre fapta comisă de inculpatul D., deşi din depoziţiile celorlalţi doi coinculpaţi rezultă contrariul. Inculpatul M.I. a pus la dispoziţie actul său de identitate pentru a se vinde bunurile fiind singurul dintre cei trei care nu era cunoscut cu antecedente penale. Din declaraţia inculpatului P. şi parţial din cea a inculpatului D. a reieşit faptul că inculpatul M.I. a fost acela care a cules informaţii referitoare la soţii D. - data la care iau pensia, boala de care suferă, unde locuiesc, programul zilnic, apoi a condus pe ceilalţi doi inculpaţi pentru a le arăta victimele.
Inculpatul M.I. nu a recunoscut faptul că ştia despre activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D. în casa soţilor D. Probatoriul administrat în cauză a confirmat contrariul: inculpatul P. a susţinut că inculpatul M.I., care umbla tot timpul cu un rucsac în care avea o sfoară, era cel care a furnizat informaţiile referitoare la familia D., prin comunicarea faptului că bătrânii suferă de o boală care le afecta memoria aceştia reprezentau victimele certe ale unei infracţiuni; inculpatul D. şi P. au arătat că inculpatul M. era înştiinţat despre activitatea desfăşurată de inculpatul D. în casa soţilor D., a fost invitat şi telefonic să participe la comiterea faptei, iar ulterior - înainte de a se reîntâlni în zona Livada P. cu inculpatul D. - se deplasează la locuinţa sa pentru a-şi lua rucsacul în care ţinea sfoara. După ce a constatat că inculpatul D. a luat bunurile aparţinând soţilor D. - atât inculpatul M.I. cât şi P. au observat semnele de agresiune de pe mâinile inculpatului D. - inculpatul M. a fost de acord să predea cartea sa de identitate pentru a fi utilizată la vânzarea bunurilor sustrase.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că inculpatul M.I. a acordat ajutor material şi moral inculpatului D. la comiterea faptei de tâlhărie, prin aceea că a cules informaţii despre victime, i-a condus pe ceilalţi doi inculpaţi în zona în care soţii D. se plimbau, i-a indicat prietenilor săi pe soţii D.; prin prezenţa sa alături de inculpatul P. şi D. a întărit convingerea acestuia din urmă că îl va ajuta şi după comiterea faptei. De altfel, fără informaţiile furnizate de inculpatul M.I., faptele inculpatului D. nu s-ar fi produs; ulterior comiterii faptei, inculpatul M.I. a ajutat la vânzarea bunurilor sustrase de la soţii D. şi a primit o parte din banii obţinuţi din vânzarea acestora. Prin urmare, susţinerea inculpatului în sensul că fapta sa ar putea fi încadrată juridic în infracţiunea de tăinuire nu a fost primită, menţinându-se încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului D.D.C. care la data de 18 octombrie 2012, în timpul zilei, după ce i s-au furnizat informaţii de către inculpaţii M.I. şi P.F., a pătruns fără drept în locuinţa victimelor D.A. şi D.E., situată în mun. Braşov, jud. Braşov, şi prin violenţă, i-a deposedat pe cei doi de bijuterii, iar în scopul păstrării banilor şi al ascunderii urmelor infracţiunii de tâlhărie, autorul s-a decis să suprime viaţa celor doi bătrâni în vârstă de 82 şi 81 de ani astfel că le-a aplicat mai multe lovituri de intensitate mare, din care a rezultat decesul lui D.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. şi violare de domiciliu, art. 192 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond nu a reţinut că decesul victimei D.A. s-a produs urmare a comiterii infracţiunii de tâlhărie pentru a fi admisibilă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.D.C. în infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prev.de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. c) şi alin. (3) C. pen. Instanţa a observat că inculpatul D. a comis infracţiunea de tâlhărie ajutat fiind de ceilalţi doi inculpaţi - M.I. şi P., iar loviturile aplicate victimelor exced unor violenţe exercitate în mod obişnuit în cadrul infracţiunii de tâlhărie. Astfel, instanţa a constatat că victimele fiind în vârstă şi bolnave, nu impuneau efort fizic deosebit din partea inculpatului în acţiunea acestuia de agresare. Loviturile aplicate celor două victime au fost puternice: potrivit raportului de expertiză medico legală din 23 octombrie 2012, la examinarea din 19 octombrie 2012 a numitei D.E., medicul legist a constatat următoarele: piramida nazală este tumefiată difuz cu crepitaţii osoase la palpare; multiple leziuni la nivelul nasului şi la nivelul obrajilor; medicii legii au constatat tumefacţii ale ambelor buze, avulsie a unui dinte cu infiltrat sanguin; la nivelul inelarului mâinii drepte a prezentat trei excoriaţii superficiale acoperite cu crustă hematică; leziuni au fost constatate şi la nivelul mâinii stângi. Medicul legist a concluzionat că D.E. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, leziunile traumatice pot data din 18 octombrie 2012 şi au fost aplicate cu o forţă de intensitate mare; poziţia victimă agresor a fost considerată: faţă în faţă. Chiar dacă leziunile cauzate nu au pus în primejdie viaţa victimei s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a produce decesul victimei datorită multitudinii loviturilor, a zonei vizate prin agresiune, ţinând seama şi de starea de sănătate precară a victimei care era cunoscută inculpatului. Aşa fiind, intenţia de a ucide a inculpatului a existat în cazul victimei D.E.
În ceea ce priveşte victima D.A. raportul de autopsie a relevat că acesta a prezentat multiple hematoame faciale, plăgi contuze la nivel nazal, la nivelul buzelor şi la nivel lingual; multiple fracturi viscerocraniu (piramida nazală, maxilare superioare, arcade temporo-zigomatice, mandibula); hemoragie meningee parcelară temporal bilaterală; edem cerebral; atrofie corticală difuză; hidrocefalie difuză şi stază pulmonară; aspirat sanguin pulmonar difuz, scleroemfizem pulmonar; sânge lichid pe căile respiratorii. S-a concluzionat că moartea victimei D.A. a fost violentă i cauzată de insuficienţa cardio respiratorie acută, consecinţa unui traumatism cranio facial cu multiple fracturi ale oaselor feţei, hemoragie meningee şi aspirat sanguin pulmonar; leziunile traumatice cranio-cerebrale şi faciale au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur la data de 18 octombrie 2012; loviturile au fost multiple şi de intensitate mare, produse într-un interval de timp scurt, au caracter vital. Autopsia victimei nu a pus în evidenţă leziuni specifice celor de autoapărare.
Prin urmare, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate ambelor victime, zona corpului vizată în agresiune, a confirmat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce priveşte infracţiunile de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C.pen, sens în care cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.D.C. se va respinge, şi nu se vor reţine nici prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.D.C. şi infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., având în vedere că însuşi inculpatul a declarat că deşi i s-a solicitat de către D.A. să părăsească locuinţa, a refuzat să facă acest lucru şi ulterior a procedat la agresiunea celor doi soţi. Dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. pen. nu au fost aplicabile în speţă, întrucât decesul victimei D.A. (şi faţă de starea de sănătate psihică a victimei D.E.) a fost cauzat prin săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor asupra acestuia, întrucât imposibilitatea victimei de a formula plângere prealabilă este determinată de activitatea infracţională a inculpatului (dar şi de starea de sănătate a victimei), iar săvârşirea infracţiunii mai grave de omor nu i-a putut crea inculpatului un motiv de impunitate pentru o altă faptă gravă comisă de el (în acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 2656/2010).
În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor P.F. zis D./B. şi M.I. zis T./L. care, în data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, l-au ajutat pe inculpatul D.D.C. prin furnizare de informaţii despre victime (în sensul că i-a comunicat numele acestora, profesia, boala de care suferă bătrânii, adresa, pentru a-i facilita autorului abordarea victimelor, precum şi împrejurarea că bătrânii deţin bani în casă, fiind după încasarea pensiilor), prin planificarea faptei împreună cu autorul şi însoţirea acestuia din urmă la locul faptei, iar ulterior săvârşirii infracţiunii cei doi l-au ajutat pe autor să vândă la amanet bijuteriile provenite din săvârşirea faptei penale, primind o parte din banii obţinuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. Pentru considerentele anterior expuse, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de cei doi inculpaţi a fost respinsă.
La individualizarea judiciară a sancţiunilor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere pericolul social generic şi concret al faptelor comise, contribuţia fiecărui inculpat precum şi persoana inculpaţilor.
Astfel, instanţa de fond a constatat că fapta planificată de cei trei inculpaţi a fost cea de tâlhărie, că fapta mai gravă care s-a produs s-a datorat exclusiv acţiunii inculpatului D.D.C. Instanţa de fond a constatat că principalul motiv al comiterii infracţiunii de tâlhărie a constat în lipsa resurselor financiare, motiv pentru care cei trei inculpaţi au urmărit să comită infracţiuni împotriva unor persoane în vârstă, bolnave. Acest aspect a relevat că inculpaţii au căutat cu predilecţie persoane uşor de tâlhărit, a căror declaraţii să fie puţin credibile. S-a remarcat că inculpaţii au plănuit fapta de tâlhărie împreună, au comercializat bunurile sustrase de inculpatul D. tot împreună.
Inculpatul D. a recunoscut parţial faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, încercând să inducă ideea că inculpaţii M. şi P. nu au fost implicaţi în nici un fel în comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cu toate acestea, inculpatul D. a prezentat instanţei informaţii care au condus la stabilirea stării de fapt anterior descrise. Inculpatul D. este în vârstă de 35 de ani, recidivist; anterior, a mai suferit o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru o faptă foarte gravă, tentativă la tâlhărie, faptă ce s-a comis în condiţii similare faptelor prezente: tot într-o locuinţă şi tot asupra unei victime în vârstă, aspect de natură a arăta pericolul social extrem de ridicat al faptelor prezente şi perseverenţa infracţională. În acelaşi sens este şi raportul de expertiză psihiatrică care indică trăsături de personalitate negative ale inculpatului care a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei: prezintă accentuate tendinţe impulsive, antisociale şi instabilitate psihică, cu toleranţă scăzută la frustrare (fila 618-620 dosar u.p.). De asemenea, cu referire la personalitatea inculpatului Dinu, referatul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov a relevat faptul că acesta a avut perspective scăzute de reintegrare socială, fiind necesar ca pe durata pedepsei să urmeze cursuri şi programe motivaţionale.
Inculpatul P.F. era în vârstă 35 de ani, fără loc de muncă, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale; în cauză nu s-a reţinut starea de recidivă, întrucât au fost întrunite condiţiile prevăzute de art. 38 C. pen. instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul P.F. nu a recunoscut comiterea faptei, apreciind că s-ar putea face vinovat doar de comiterea infracţiunii de tăinuire; în declaraţiile oferite organelor judiciare, inculpatul P. a relevat însă aspecte care au condus la stabilirea stării de fapt şi care conduc la concluzia că are cunoştinţă de mai multe aspecte ale faptei decât a lăsat să se înţeleagă. Instanţa a avut în vedere însă că inculpatul a comis infracţiunea de complicitate la tâlhărie, iar ajutorul său dat la comiterea faptei a constatat în însoţirea celorlalţi doi inculpaţi, a păstrat legătura cu inculpatul D. prin telefonul mobil, a pus la dispoziţie inculpatului M. telefonul său mobil, a cunoscut încă de la plecarea de la locuinţa inculpatului D. ce urma a se întâmpla în locuinţa soţilor D. şi a încurajat, prin prezenţa sa, comiterea faptei, a cumpărat băuturi alcoolice pe care le-au consumat împreună toţi cei trei inculpaţi anterior comiterii infracţiunilor, ulterior săvârşirii faptei a participat la vânzarea bunurilor obţinute din infracţiune şi a primit o parte din acestea. Instanţa de fond a avut însă în vedere contribuţia sa la comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul D., împrejurarea că nu a intenţionat ca fapta să fie mai gravă, precum şi atitudinea procesuală, sens în care s-a reţinut cu privire la acesta dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. La aprecierea aplicării dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. instanţa de fond a avut în vedere, cu referire la inculpatul Petcu, concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, potrivit cu care acest inculpat a prezentat premise de reintegrare socială în condiţiile păstrării legăturii sale cu familia de care este ataşat emoţional.
Inculpatul M.I. era în vârstă de 35 de ani şi nu era cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul cercetărilor a adoptat o atitudine procesuală nesinceră şi, în pofida tuturor probelor administrate în cauză, chiar şi după citirea declaraţiilor celorlalţi doi inculpaţi, nu a oferit explicaţii ale prezenţei sale la locul faptei; acest fapt s-a datorat împrejurării că inculpatul cunoaşte că principala vină, morală, în comiterea faptelor mai grave comise de inculpatul D., o are el, inculpatul M., el fiind persoana care a furnizat principalele informaţii celorlalţi doi inculpaţi. Prin atitudinea sa nesinceră, inculpatul M.I., spre deosebire de inculpatul P., şi chiar inculpatul D. (pentru care instanţa din acest motiv nu a ales pedeapsa maximă), a dat dovadă că nu are nici un fel de regret faţă de cele întâmplate şi a sperat ca acţiunile sale să fie interpretate mai uşor (în forma tăinuirii). Referatul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov a confirmat, în ceea ce priveşte acest inculpat, carenţele sale sociale pe fondul consumului de alcool fapt ce generează neasumarea responsabilităţii pentru propriile fapte.
Pentru toate aceste considerente, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi s-au respins şi în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma complicităţii; drept pedepse accesorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., considerând că inculpatul este nedemn de exercitarea drepturilor electorale pasive.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare din 2012 emis de Tribunalul Braşov; instanţa a reţinut că măsura preventivă a arestării s-a dispus în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., după punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea inculpatului în prezenţa apărătorului inculpatului, măsura preventivă a format obiectul verificării în calea de atac a recursului şi ulterior a fost verificată de instanţă conform art. 3002 C. proc. pen. Măsura preventivă a fost în continuare legală şi temeinică, temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul dispunerii acesteia continuând să subziste şi, faţă de considerentele art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura procesuală existentă şi s-a dedus la zi potrivit art. 88 C. pen. perioada petrecută în stare de arest preventiv.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. cu aplic art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma complicităţii; pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului, drept pedepse accesorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., constatând că inculpatul este nedemn pentru exercitarea drepturilor electorale pasive.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv începând cu data de 23 octombrie 2012 şi reţinut din data de 22 octombrie 2012. măsura preventivă a arestării s-a dispus faţă de inculpat cu respectarea dispoziţiilor art. 1491 C. proc. pen., după punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea inculpatului în condiţiile art. 70 al 2 C. proc. pen., de către instanţa competentă să pronunţe fondul pricinii. Măsura procesuală a făcut obiectul verificărilor în calea de atac a recursului, fiind menţinută de instanţa de control judiciar; ulterior măsura preventivă a arestării a fost verificată potrivit art. 3001, 3002 C. proc. pen. şi menţinută constatându-se că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii acesteia. Tribunalul, întocmai ca şi în cazul celorlalţi doi inculpaţi a constatat vinovăţia penală a lui M.I.; aşa fiind, s-a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii procesuale s-au modificat în sensul că au condus la o soluţie de condamnare în primă instanţă, sens în care subzistă şi impune menţinerea măsurii preventive potrivit art. 350 C. proc. pen. Perioada petrecută în stare de reţinere şi arest preventiv s-a dedus la zi din cuantumul pedepsei rezultante potrivit art. 88 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) art. 176 alin. (1) lit. d) C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.D.C. zis G./B., domiciliat în mun. Braşov, divorţat, un copil minor adoptat de o altă persoană, fără ocupaţie, fără loc de muncă, 8 clase, recidivist, la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului mai sus şi s-a stabilit pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art 20 alin. (1) C. pen., rap la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de executat de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D.D.C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) C. pen. s-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. prin sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov; în baza art. 61 C. pen. s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D.D.C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentinţa penală nr. 727/2009 a Judecătoriei Braşov şi s-a stabilit pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 lit. b), 35 C. pen. s-au contopit pedepsele anterior aplicate inculpatului D.D.C., respectiv de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., de 10 ani închisoare şi 4 ani închisoare şi s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului D.D.C., deţinut în baza a mandatului de arestare preventivă din 21 octombrie 2012 emis de Tribunalul Braşov.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.D.C., prelevare care s-a realiza, în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar.
Inculpatul a fost reţinut în data de 20 octombrie 2012 şi arestat preventiv începând cu data de 21 octombrie 2012. Măsura arestării preventive s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 1491 C. proc. pen. după punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea inculpatului în condiţiile art. 70 alin. (2) C. pen. de către instanţa competentă pe fondul pricinii. Inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale, iar ulterior măsura preventivă a fost verificată potrivit art. 3001 şi 3002 C. proc. pen.; instanţa a avut în vedere de fiecare dată la discutarea măsurii preventive gravitatea în abstract a faptelor comise, gravitate care este apreciată în prezent în concret, prin observarea tuturor elementelor de fapt şi de drept ale acestora. Aşa fiind, măsura preventivă dispusă faţă de inculpat este în continuare legală, temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii acesteia subzistă şi, prin raportare şi la dispoziţiile art 350 C. proc. pen. impun menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului. Perioada petrecută în stare de reţinere şi arest preventiv s-a dedus la zi din durata pedepsei aplicate, conform art. 88 C. pen.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.D.C., prelevare care s-a realizat, în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar.
Sumele de bani obţinute de inculpaţi urmare a comiterii faptelor s-au confiscat de la aceştia conform art. 118 C. pen.: respectiv de la inculpatul P.F. suma de 60 de lei şi de la inculpatul D.D.C. suma de 240 lei.
Prin faptele sale, de suprimare a vieţii victimei D.A. şi de încercare a suprimării vieţii părţii civile D.E., inculpatul D.D.C. a cauzat suferinţe fizice şi psihice părţii vătămate D.E., precum şi fiicei victimei infracţiunii de omor deosebit de grav - D.A.
De asemenea, s-a constatat că în cauză partea vătămată D.E. a suferit internare urmare a leziunilor cauzate de inculpatul D.D.C. în încercarea acestuia de a-i suprima viaţa, internare care s-a realizat la Spitalul Judeţean Braşov.
Instanţa de fond a constatat că există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului D.D.C. şi suferinţele cauzate părţilor civile D.A. şi D.E. pe de o parte şi părţii civile Spitalul Judeţean Braşov pe de altă parte.
Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, s-a dispus potrivit art. 346 C. proc. pen. obligarea inculpatului D.D.C. să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Braşov suma de 1.235,42 lei reprezentând prestaţii medico legale acordate victimei D.E.
Prin fapta sa inculpatul a cauzat suferinţe părţii civile D.A., care a fost martor indirect la dispariţia brutală a tatălui său. Indiferent de vârsta şi boala de care victima suferea, modalitatea în care decesul acesteia s-a produs a cauzat o traumă psihică părţii civile D.A., precum şi prejudicii materiale - generate de cheltuieli de înmormântare - sens în care instanţa de fond, potrivit art. 346 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului D.D.C. la plata către partea civilă D.A. a contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale. Instanţa a avut în vedere depoziţiile martorilor G.M. şi T.A. (fila 198,199 dosar instanţă). Pentru suferinţele fizice încercate de partea vătămată D.E. căreia inculpatul, în acţiunea sa de încercare a suprimării vieţii, i-a cauzat implicit şi suferinţe psihice, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri băneşti care să acopere implici aceste traume. La aprecierea cuantumului prejudiciului cauzat părţii civile D.E., instanţa a avut în vedere că acestei persoane i s-au cauzat suferinţe şi datorită faptului că a fost martoră la decesul soţului său. Instanţa a avut în vedere însă şi împrejurarea că această parte vătămată este îngrijită de fiica ei, aceasta din urmă fiind cea care va trebui să acorde mamei sale pe viitor îngrijirea corespunzătoare. De asemenea, potrivit depoziţiei martorei G.M. partea civilă a fost îngrijită de familie după incidentul din data de 18 octombrie 2012, fapt ce a condus la diminuarea patrimoniului acesteia. Aşa fiind, s-a dispus obligarea inculpatului D.D.C. la plata către partea civilă D.E., prin curator D.A., suma de 5.000 lei daune materiale şi contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale. Instanţa a constatat că restul pretenţiilor formulate de părţile civile D.A. şi D.E. nu sunt justificate. Totodată instanţa a respins cererea de acordarea a pretenţiilor civile formulată de aceste două părţi civile faţă de restul inculpaţilor, având în vedere că la momentul constituirii de parte civilă a fost indicat drept răspunzător de producerea prejudiciului doar inculpatul D.D.C.
2. Împotriva acestei sentinţei, au formulat, în termen legal, apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii D.D.C., M.I. şi P.F., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a vizat în apelul declarat individualizarea judiciară a pedepsei. Cu privire la inculpatul P.F. s-a arătat că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond incidenţa dispoziţiilor art. 74 C. pen. În cauză, raportat la consecinţele faptei, modalitatea concretă în care fapta a fost comisă, atitudinea procesuală a inculpatului, s-a considerat că aceste circumstanţe judiciare cărora li s-a dat relevanţa prevăzută de art. 76 C. pen., nu este pe deplin justificată, motiv pentru care a solicitat înlăturarea acestei circumstanţe atenuante.
Cu privire la inculpatul D.D.C. având în vedere încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare în fond, probatoriul administrat în cauză şi poziţia procesuală a inculpatului, s-a considerat că pedeapsa rezultantă nu respectă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. În cauză a fost vorba de o infracţiune de violenţă, infracţiunea de omor calificat şi s-a considerat că în cauză se impunea şi aplicarea unui spor de concurs, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
Apelantul inculpat D.D.C. a susţinut în cererea de apel că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracţiunea de omor deosebit de grav în cea de tâlhărie cu moartea victimei. Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav şi la tâlhărie şi violare de domiciliu, constând în aceea că, după o prealabilă pregătire a acţiunii, la care şi-au adus aportul şi inculpaţii M.I. şi P.F., în data de 18 octombrie 2012, inculpatul D. a intrat în apartamentul victimelor D.A. şi E., cu scopul de a le lua banii de pensie. A arătat că în urmărirea penală s-au reţinut aspecte esenţiale, respectiv faptul că inculpatul D. le-a solicitat victimelor o sumă de bani, crezând că acestea nu vor opune rezistenţă, însă discuţia a degenerat în acte de violenţă. Determinat de refuzul victimelor de a-i da bani, de opoziţia acestora la scotocirea apartamentului şi de ţipetele părţii vătămate E.D., inculpatul a lovit-o pe aceasta cu palmele şi cu pumnii în zona feţei, pentru a o determina să tacă, apoi i-a luat inelele şi verigheta de pe mână. De asemenea, determinat de faptul că D.A. a încercat să iasă şi să ceară ajutor, inculpatul l-a lovit de mai multe ori în zona feţei, apoi datorită faptului că nu a găsit bani, a lovit victimele în speranţa că va găsi banii ascunşi. În final a smuls verigheta lui D.A. apoi a părăsit locuinţa, iar în urma loviturilor primite acesta a decedat ulterior. Inculpatul D.D.C. a arătat că încadrarea juridică dată faptelor comise, prin actul de sesizare, a fost aceea de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu. Pentru ca inculpatul să se poată situa pe poziţia subiectivă reţinută de parchet şi de instanţa de fond, ar fi trebuit ca prima faptă să o constituie omorul, iar a doua faptă succesivă să fie tâlhăria, astfel încât latura subiectivă să fie intenţia directă. Or, aşa cum s-a reţinut în doctrina în materie, un omor se va încadra în dispoziţiile art. 176 lit. d) C. pen., ori de câte ori se va stabili că făptuitorul a suprimat cu intenţie viaţa unei persoane pentru a crea condiţiile favorabile săvârşirii sau ascunderii unei tâlhări. Omorul a creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii sau ascunderii tâlhăriei şi de asemenea făptuitorul are reprezentarea realizării, prin săvârşirea omorului, a scopului urmărit. Inculpatul consideră că această încadrare reţinută de parchet şi instanţă este eronată. A arătat că tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei, aşa cum ar fi corectă încadrarea juridică în cauză, a presupus ca latură subiectivă praeterintenţia. Elementul principal al elementului material al infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei a fost furtul, iar elementul secundar, adiacent faţă de primul au fost loviturile prin care s-a cauzat moartea victimei, prin care făptuitorul care săvârşeşte furtul încearcă să păstreze bunul furat, să şteargă urmele infracţiunii sau îşi asigură scăparea, astfel că latura subiectivă este praeterintenţia, deoarece făptuitorul nu a intenţionat să ucidă victima.
Având în vedere considerentele expuse, inculpatul D.D.C. a considerat că nu s-a dovedit intenţia directă sau măcar indirectă pentru ca inculpatul comită omorul deosebit de grav. Instanţa de fond nu a motivat satisfăcător respingerea solicitării de schimbare a încadrării juridice, mulţumindu-se să se refere la leziunile victimelor aşa cum au fost descrise în rapoartele de expertiză, considerând că numărul şi intensitatea loviturilor ar confirma intenţia inculpatului de a ucide victimele şi că loviturile aplicate victimelor exced unor violenţe exercitate în mod obişnuit în cadrul infracţiunilor de tâlhărie. A considerat că încadrarea corectă a faptei este tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei în cazul părţii vătămate D.A. şi de tâlhărie în cazul lui D.E.
Apelantul inculpat M.I., a arătat că motivele de apel formulat de inculpat au vizat individualizarea pedepsei, respectiv micşorarea acesteia, motiv pentru care a solicitat admiterea, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de infracţiunea comisă de inculpat.
A solicitat a se da o maximă eficienţă circumstanţelor atenuante ale inculpatului, având în vedere faptul că este infractor primar, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, provine dintr-o familie bine organizată, aşa cum a reieşit şi din referatul de evaluare. De asemenea, inculpatul a intrat în anturajul negativ format din băieţii din cartier şi astfel a ajuns să fie prezent în faţa instanţei pentru complicitate la infracţiunea comisă de coinculpatul D.D.C. A arătat că, în urma prezentării probatoriului de către reprezentantul parchetului, reiese faptul că inculpatul ar fi cunoscut potenţialele victime ale infracţiunii. Inculpatul nu a negat faptul că a cunoscut victimele, dar a fost o pură coincidenţă că în urmă cu 16 ani a fost elev al Grupului Şcolar C.F.R. Braşov, fapt pentru care acesta a declarat că nu cunoştea unde locuiau victimele. Pentru aceste motive, a solicitat a se da eficienţă circumstanţelor atenuante ale inculpatului, acesta fiind la prima încălcare a normelor de drept, sens în care a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Apelantul inculpat P.F. a solicitat admiterea apelului declarat, care a vizat în principal încadrarea juridică dată faptei şi apoi individualizarea pedepsei. A arătat că s-a solicitat în faţa instanţei de fond schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire. Instanţa de fond a motivat pe larg în sentinţă şi a reţinut împrejurarea că inculpatul P.F. a fost împreună cu inculpatul M.I. înainte şi după săvârşirea infracţiunii, fără să se preocupe despre faptul că la momentul săvârşirii infracţiunii şi la scurt timp de la săvârşirea infracţiunii nu a fost alături de aceştia. Astfel, această împrejurare a apreciat că face distincţia între complicitatea la infracţiunea de tâlhărie şi infracţiunea de tăinuire. A apreciat că întreaga legătură cu cei doi inculpaţi, anterior săvârşirii infracţiunii, este irelevantă în speţa de faţă. Relevant a fost faptul că ulterior săvârşirii infracţiunii inculpatul P. a primit o sumă de bani, sumă produsă ca urmare a infracţiunilor reţinute în sarcina celor doi. De asemenea, a apreciat că în cauză trebuie schimbată încadrarea juridică şi ca urmare, reindividualizată pedeapsa aplicată.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa nu va admite motivul principal al apelului formulat de inculpatul P.F., s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate. A arătat că inculpatul a dat dovadă de maximă sinceritate atunci când a spus că nu a acordat nici un fel de ajutor şi nu a fost de acord cu săvârşirea vreunei infracţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului curtea a constatat că apelul parchetului este întemeiat, în ceea ce priveşte neaplicarea unui spor de pedeapsă inculpatului D.D.C., iar apelurile inculpaţilor nu au fost întemeiate, urmând a fi respinse.
Apelul parchetului a fost întemeiat, deoarece inculpatul D.D.C. a fost condamnat la pedepse foarte mari, respectiv de 25 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, 12 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav, 10 ani închisoare pentru tâlhărie şi 4 ani închisoare pentru violare de domiciliu, toate săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, iar în urma contopirii acestor pedepse instanţa de fond nu i-a aplicat inculpatului şi un spor de pedeapsă. Sistemul absorbţiei aplicat de instanţa de fond în speţă prin stabilirea pedepsei principale celei mai mari, de 25 de ani închisoare, este de natură să creeze inculpatului şi părţilor vătămate impresia că inculpatul a rămas nepedepsit pentru celelalte infracţiuni grave, incluse în concurs. A fost justificat sistemul absorbţiei în cazul în care infracţiunile incluse în contopire ar fi unele de o gravitate mai redusă. Însă în cazul în care acestea au fost infracţiuni foarte grave, cum este tentativa de omor deosebit de grav şi tâlhăria, se impunea aplicarea unui spor de pedeapsă, care să reflecte gravitatea întregii pluralităţi de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului D.D.C. Cum pedepsele aplicate pentru restul infracţiunilor comise de inculpat totalizează 22 de ani de închisoare, curtea a aplicat acestui inculpat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, pe care l-a adăugat la pedeapsa principală cea mai grea de 25 de ani închisoare, urmând ca inculpatul D.D.C. să execute în final o pedeapsă principală rezultantă de 26 de ani închisoare şi o pedeapsă complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
Apelul inculpatului D.D.C., prin care acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2)1 lit. c) şi alin. (3) C. pen., nu a fost admis, pentru următoarele motive:
Distincţia dintre infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării şi infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei rezidă în forma de vinovăţie cu care a acţionat autorul infracţiunii. În primul caz a fost vorba de intenţie directă calificată prin scop, iar în cel de-al doilea caz de praeterintenţie. În speţa supusă judecăţii inculpatul a intrat fără drept în imobilul victimei D.A. şi al părţii vătămate D.E., cu scopul de a le tâlhări, după care a început să îi lovească puternic, până i-a provocat moartea primului. Victima era o persoană în vârstă şi bolnavă, iar inculpatul avea cunoştinţă de acest lucru. Pentru a putea reţine infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei trebuie să se constate că inculpatul a lovit cu intenţie victima, fără însă a urmări sau accepta că prin lovitura sa i-ar putea provoca moartea, însă din cauza unui accident se produce acest rezultat. De pildă, s-a reţinut forma de vinovăţie a praeterintenţiei în cazul în care inculpatul D.D.C. ar fi lovit uşor victima iar aceasta s-ar fi împiedicat şi ar fi căzut, lovindu-se cu capul de un obiect contondent. Această formă de vinovăţie a exclus însă posibilitatea ca prin lovitura aplicată să se producă moartea victimei, iar incidenţa ei se reţine în funcţie de obiectul vulnerant folosit, de zona vizată de inculpat (după cum acesta a vizat o zonă vitală sau nu) şi mai ales de vârsta şi starea de sănătate a victimei. Or, în speţă, din raportul de autopsie a victimei D.A. a rezultat că acesta a prezentat multiple hematoame faciale, plăgi contuze la nivel nazal, la nivelul buzelor şi la nivel lingual, multiple fracturi viscerocraniu, hemorahie meningee parcelară temporal bilaterală, edem cerebral, hidrocefalie difuză şi stază pulmonară, aspirat sanguin pulmonar difuz. S-a mai reţinut că leziunile traumatice cranio-cerebrale şi faciale au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur, că loviturile au fost multiple şi de intensitate mare, produse într-un interval de timp scurt şi au caracter vital.
În consecinţă, inculpatul D.D.C. a lovit victima D.A. cu un corp dur, apt să producă moartea unei persoane în vârstă şi bolnave, loviturile aplicate au vizat zone vitale, cum ar fi capul şi zona organelor vitale, iar moartea victimei s-a produs ca urmare a acestor lovituri aplicate de inculpat, nu ca urmare a vreunei căderi accidentale. Toate acestea au conturat cu certitudine intenţia de a produce moartea victimei, rezultat care s-a şi produs. Faţă de toate acestea, nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor deosebit de grav şi tâlhărie în infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.
Acelaşi lucru a fost valabil şi în ceea ce priveşte leziunile produse părţii vătămate D.E., a cărei moarte nu s-a produs din cauze independente de voinţa inculpatului D.D.C. Astfel, din raportul de expertiză medico-legală din 23 octombrie 2012 a rezultat că partea vătămată a suferit multiple leziuni la nivelul feţei, care i-au fost aplicate cu o mare intensitate, cu un corp dur. Având în vedere că inculpatul a folosit, de asemenea, un corp dur pentru lovirea unei persoane în vârstă şi bolnave, vizând o zonă vitală, respectiv capul victimei şi aplicându-i loviturile în mod repetat, curtea constată că şi în acest caz forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul este intenţie, iar rezultatul periculos nu s-a produs din motive independente de voinţa autorului. Faţă de situaţia personală a victimei, persoană în vârstă şi bolnavă, loviturile aplicate de inculpat erau apte să-i provoace moartea, aşa cum s-a întâmplat în cazul victimei D.A.
În consecinţă, încadrarea juridică corectă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.D.C. a fost cea dată prin actul de sesizare şi stabilită de instanţa de fond, de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen.
Apelul declarat de inculpatul M.I. nu a fost fondat, întrucât instanţa de fond a stabilit în mod corect participarea acestui inculpat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, săvârşită de inculpatul D.D.C. şi i-a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată.
Inculpatul M.I. a fost tot timpul în preajma inculpatului D.D.C., în data de 18 octombrie 2012, atât înainte de săvârşirea de către acesta din urmă a infracţiunii de tâlhărie cât şi imediat după comiterea acesteia, el fiind cel care şi-a folosit cartea de identitate pentru vânzarea bijuteriilor sustrase prin violenţă de către inculpatul D.D.C. de la partea vătămată. Inculpatul P.F., care a fost, de asemenea, tot timpul cu ceilalţi doi, l-a indicat pe inculpatul M.I. ca fiind cel care i-a arătat inculpatului D.D.C. pe victima D.A., în scopul tâlhăririi acesteia, dându-i şi date despre programul zilnic şi familia acestuia. Astfel, inculpatul M.I. i-a spus lui D.D.C. că victima a fost un fost profesor de-al său, furnizându-i şi alte informaţii legate de data la care acesta ia pensia, boala de care suferă, adresa unde locuieşte, programul zilnic, iar în data de 18 octombrie 2012 el i-a condus pe ceilalţi doi inculpaţi în zona unde locuiau cei doi bătrâni. Aceste aspecte au fost stabilite fără dubiu, din declaraţiile coinculpaţilor D.D.C. şi P.F., dar şi din declaraţia martorelor P.L. şi O.L. Acestea două au declarat că inculpaţii nu aveau alte surse de venituri decât comiterea de fapte prevăzute de legea penală, de pe urma cărora împărţeau banii. Toate aceste acte materiale ale inculpatului M.I., de furnizare a informaţiilor referitoare la victima D.A. şi la soţia acestuia, D.E., urmate de oferirea cărţii de identitate pentru vânzarea bijuteriilor sustrase şi împărţirea banilor obţinuţi, constituie complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen.
Ţinând cont de modul şi mijloacele de comitere a faptei, de periculozitatea inculpatului şi de poziţia avută de inculpatului M.I. după comiterea faptei, în mod corect i-a aplicat instanţa de fond acestuia o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare. Inculpatul M.I. a avut un rol important în săvârşirea faptei, el fiind cel care a cules informaţii despre victimă şi despre familia acesteia, precum şi cel care i-a arătat inculpatului D.D.C. care este victima şi unde locuieşte aceasta. Minimul special al pedepsei prevăzut de lege pentru fapta comisă a fost de 7 ani închisoare, iar instanţa de fond i-a aplicat inculpatului M.I. o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, orientată spre minimul special. Aceasta a reflectat în mod just circumstanţa personală a lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, astfel încât nu s-a impus reducerea mai mult a pedepsei aplicate inculpatului.
Nici apelul declarat de inculpatul P.F. nu a fost fondat, instanţa de fond stabilind în mod corect participarea acestui inculpat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, comisă de inculpatul D.D.C. şi aplicându-i o pedeapsă just individualizată.
Inculpatul P.I. a fost, de asemenea, alături de ceilalţi doi inculpaţi, în data de 18 octombrie 2012, inclusiv la locul unde inculpatul D.D.C. s-a întâlnit cu soţii D. Acesta a fost împreună cu ceilalţi doi inculpaţi când au vândut bijuteriile sustrase prin violenţă de inculpatul D.D.C., iar imediat după săvârşirea faptei a acceptat să primească bunuri a căror provenienţă o cunoştea şi sume de bani provenite din valorificarea acestora. Deşi inculpatul P.F. a susţinut că nu era atent la ce discutau ceilalţi doi inculpaţi, acesta cunoştea că aceştia voiau să-i tâlhărească pe cei doi bătrâni şi a mers împreună cu ei, a consumat băuturi alcoolice cu aceştia, l-a aşteptat în apropierea locului faptei pe inculpatul D.D.C. şi imediat după săvârşirea faptei a primit sume de bani provenite din infracţiune. Piatra inelului sustras prin violenţă de către inculpatul D.D.C. de la partea vătămată a fost găsită de organele de poliţie în posesia inculpatului P.F.
Inculpatul D.D.C. a comunicat telefonic cu inculpatul P.F., iar acesta i-a transmis mai departe inculpatului M.I. informaţia primită. Astfel, inculpatul D. a susţinut în declaraţie că „L-am sunat pe P. (din faţa blocului) şi i-am spus hai să-i tâlhărim pe aceştia şi să le luăm inelele (…) şi l-am auzit la telefon pe P. spunând lui M.I. ce voiam să fac”. De altfel, între inculpatul P.F. şi inculpatul D.D.C. a existat o relaţie strânsă de prietenie, aceştia fiind deţinuţi anterior pentru alte infracţiuni. Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul P. cu soţia sa în data de 21 octombrie 2012 orele 15,05 (după săvârşirea faptei) a rezultat că acest inculpat cunoştea omorul comis de inculpatul D.D.C. („Nu mi-a zis nimic (…) atâta că a făcut şi atât, altceva nu ştiu nimic”).
Toate acestea denotă o participare activă a inculpatului P.F. la săvârşirea de către inculpatul D.D.C. a infracţiunii de tâlhărie asupra soţilor D., care s-a circumscris atât complicităţii materiale (a vorbit cu inculpatul D.D.C. la telefon şi i-a transmis mai departe inculpatului M.I. ce voia să facă acesta), cât şi complicităţii morale, deoarece prin prezenţa sa continuă alături de inculpatul D.D.C., atât înainte de săvârşirea faptei cât şi imediat după comiterea acesteia, urmată de primirea de bunuri provenite din infracţiune, i-a întărit inculpatului D.D.C. rezoluţia infracţională, întrucât acesta a cunoscut că a fost aprobat şi ajutat de ceilalţi doi inculpaţi. Faptele inculpatului P.F. nu au constituit o simplă tăinuire, deoarece acest inculpat a fost alături de inculpatul D.D.C. şi de inculpatului M.I. încă din momentul planificării săvârşirii infracţiunii, comunicând cu aceştia în mod constant, atât direct cât şi telefonic şi participând la împărţirea bunurilor sustrase.
În ce priveşte pedeapsa aplicată acestui inculpat, curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, ţinând cont în principal de contribuţia sa la săvârşirea faptei, mai redusă decât a celorlalţi inculpaţi. Acesta a dat declaraţii care au contribuit la stabilirea adevărului, chiar dacă şi-a negat propria contribuţie la săvârşirea faptei. Toate acestea au justificat reţinerea faţă de inculpatul P.F. a circumstanţelor atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., care impun aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Deşi inculpatul P.F. are antecedente penale, din referatul de evaluare a reieşit că acesta prezintă premise de reintegrare socială în condiţiile păstrării legăturii sale cu familia de care este ataşat emoţional, astfel încât curtea a apreciat ca fiind just individualizată pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. Pentru aceste motive nu a fost admis apelul parchetului prin care se solicită majorarea acestei pedepse.
Ţinând cont însă de gravitatea faptei săvârşite de inculpat şi de antecedentele penale ale acestuia, curtea a apreciat că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub 5 ani închisoare, cât a stabilit instanţa de fond, aşa cum a solicitat inculpatul în apelul său. Fapta inculpatului s-a circumscris complicităţii la săvârşirea unei infracţiuni grave, tâlhărie comisă într-o locuinţă. Inculpatul, prin faptele sale l-a încurajat pe coinculpatul D.D.C. să comită infracţiunea de tâlhărie asupra celor doi bătrâni, fapt ce a justificat cuantumul pedepsei aplicate.
Cum inculpaţii au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiuni foarte grave, curtea a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor, deoarece temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate a acestora. În cauză a existat suspiciunea că inculpaţii ar mai fi comis şi alte fapte similare, având în vedere declaraţiile martorelor P.L. şi O.L., curtea a constatat că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Inculpaţii D.D.C. şi P.F. au antecedente penale, fapt care, coroborat cu modul şi mijloacele de comitere a faptelor reţinute în sarcina acestora, au impus concluzia existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestora, rezultat din posibilitatea comiterii de noi infracţiuni. De asemenea, în cauză a existat riscul sustragerii inculpaţilor de la judecată sau de la executarea pedepsei, având în vedere încercarea acestora de a părăsi ţara anterior arestării lor preventive. Fiind astfel întrunite condiţiile art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., în temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor D.D.C., M.I. şi P.F.
În consecinţă, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza Deciziei penale nr. 79/Ap din 25 iunie 2013 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţa penală nr. 102/S din 05 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 14493/62/2012 al acestei instanţe, pe care a desfiinţat-o sub aspectul neaplicării unui spor de pedeapsă inculpatului D.D.C.
Rejudecând, a aplicat inculpatului D.D.C. un spor de pedeapsă în urma contopirii, de 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 26 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A respins apelurile declarate de inculpaţii D.D.C., M.I. şi P.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor D.D.C., M.I. şi P.F.
În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen. a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaţilor D.D.C., M.I. şi P.F., de la 5 aprilie 2013 la zi.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii D.D.C., M.I. şi P.F., în cuantum de câte 300 de lei pentru fiecare, au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii D.D.C., M.I. şi P.F. la câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, restul rămânând în sarcina acestuia.
3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat recursuri inculpaţii D.D.C., M.I. şi P.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat M.I. a formulat recurs la data de 25 iulie 2013 (fila 21 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), fiind prezent la 25 iunie 2013 în faţa instanţei de prim control judiciar când s-a soluţionat cauza în apel.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 3853 - art. 363 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata ca admisibilă excepţia invocată de către procuror cu privire la caracterul tardiv al recursului, promovat de inculpatul M.I., context procesual în care nu se mai impune a evalua criticile formulate de acest inculpat, în cauză nefiind incidente art. 3853 rap. la art. 364 ori 365 C. proc. pen. De altfel, pe numele inculpatului M.I. s-a emis mandatul de executare a pedepsei din 15 iulie 2013, în baza sentinţei penale nr. 102/S din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, acesta aflându-se în prezent în executarea pedepsei aplicate.
În ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi D.D.C. şi P.F., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceştia au exercitat calea de atac a recursului în termenul legal.
Inculpatul D.D.C., prin apărător desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din omor deosebit de grav - art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1), cu art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Se arată că intenţia inculpatului la momentul la care a pătruns în domiciliul victimelor a fost de a lua banii de pensie, crezând că aceştia nu vor opune rezistenţă, însă discuţiile au degenerat în acte de violenţă, refuzul victimelor de a da banii inculpatului, opoziţia lor determinând comportamentul agresiv al inculpatului.
Faţă de aceste aspecte, apărarea consideră că în cauză nu s-a demonstrat intenţia directă sau indirectă a inculpatului D.D.C. de a comite infracţiunea de omor deosebit de grav.
În verificarea respectării disp. art. 38510 C. proc. pen. cu privire la motivarea recursului de către inculpatul D.D.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că acesta a depus motivele de recurs în scris, printr-un memoriu separat cererii de recurs, la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv la 29 octombrie 2013, în împrejurarea în care primul termen de judecată a fost stabilit la data de 7 noiembrie 2013. Prin urmare cazul de casare invocat de inculpatul D.D.C., va fi examinat, având însă în vedere configuraţia actuală dată de legiuitor disp. art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013.
Se impune remarca potrivit căreia cazul de casare constând în greşita încadrare juridică dată faptei - art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Critica astfel cum a fost formulată de recurentul inculpat D.D.C., se circumscrie cazului de casare şi nu prevederilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., precum pretinde apărarea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică niciun element care să permită ca o asemenea critică să poată fi acoperită de disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în împrejurarea în care cazurile de casare în situaţia în care instanţa de recurs efectuează un al doilea control jurisdicţional sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., precum şi cele ale art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. reglementează ipoteza în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, caz în care legiuitorul a avut în vederea erorile de judecată/de drept (încălcări ale legii penale), prin care nu au fost aplicate prevederile legii substanţiale care trebuiau a fi aplicate sau au fost aplicate dispozițiile care nu trebuiau aplicate sau s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În mod neîndoielnic critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei nu se înscrie în aria art. 3859 pct. 171 ori 172 C. proc. pen.
În lumina noii reglementări aduse prin Legea nr. 2/2013, privind degrevarea instanţelor judecătoreşti Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai are posibilitatea de a examina critica înfăţişată de recurentul inculpat D.D.C.
Pe de altă parte, observând că nu sunt incidente disp. art. 38510 alin. (2)1 rap. la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nefiind cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul formulat de inculpatul D.D.C., conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Inculpatul P.F. nu şi-a motivat recursul potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., context în care, nefiind cazuri de casare ce ar urma a fi examinate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge şi recursul acestui inculpat în virtutea aceluiaşi text de lege, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a deciziei instanţei de prim control judiciar.
Se va dispune cu privire la plata cheltuielilor judiciare în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D.C. şi P.F. împotriva Deciziei penale nr. 79/Ap din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.F., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 octombrie 2012 la 7 noiembrie 2013.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.D.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 octombrie 2012 la 7 noiembrie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1060/2013. Omor calificat | ICCJ. Decizia nr. 1017/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
