ICCJ. Decizia nr. 1017/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1017/2013
Dosar nr. 416/54/2013
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 18 din data de 12 martie 2013 Curtea de Ape! Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 416/54/2013, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.I. ca neîntemeiată.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut ca situaţie de fapt că, indiciile temeinice justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul E.I., încălcând atribuţiunile de serviciu - în sensul că deşi cunoştea situaţia financiară precară a societăţii menţionate în luna februarie 2010, constând în datorii la bugetul de stat de 1.743.000 lei - a aprobat o cerere de eşalonare a plăţii datoriilor şi, concomitent, o cerere de rambursare TVA.
Raportat la funcţia deţinută de acest inculpat, la implicaţiile acţiunilor de încălcare a dispoziţiilor legale, cu consecinţa afectării grave a bugetului consolidat al statului, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.I., Curtea a reţinut că este îndeplinită atât condiţia pozitivă prevăzută de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., vizând cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva petentului inculpat, dar şi condiţia preexistentei stării de arest din care se solicită liberarea provizorie, inculpatul E.I. aflându-se sub puterea unui mandat de arestare preventivă, iar cererea a fost însuşită de acesta.
Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., „scopul masurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" iar potrivit art. 1602 C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în căzui infracţiunilor săvârşite din culpă, precum si în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească ale infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din interpretarea textelor legale sus citate, rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii şi anume existenţa unei stări de arest efectiv, natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta să nu depăşească 18 ani, ultima condiţie vizând comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Totodată, îndeplinirea condiţiilor sus menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, concluzie ce rezultă din folosirea în cuprinsul 1602 alin. (1) a sintagmei „se poate acorda", instanţa de judecată având posibilitatea şi nu obligaţia de a dispune această măsură.
Aceste condiţii rezultă şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel, potrivit art. 5 par.3 „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
În raport de toate aceste dispoziţii mai sus evocate, în cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului E.I. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că se impune menţinerea măsurii arestării preventive, numai în acest mod fiind respectat principiul proporţionalităţii între măsura preventivă aleasă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Curtea a constatat, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2481 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul a fost arestat preventiv la data de 20 decembrie 2012, pe o perioada de 29 de zile, măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv.
Apreciind asupra temeiniciei cererilor de liberare provizorie, în acord cu dispoziţia cuprinsa în art. 1602 C. proc. pen. Curtea a constatat neîndeplinite la acest moment procesual condiţia negativă privind comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, precum şi condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, ţinând cont de faptul că acesta trebuie avut în vedere nu numai la luarea unei masuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate.
Acuzaţiile aduse inculpatului sunt grave, cu un impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane care au acţionat în mod conjugat, pentru realizarea unor circuite comerciale fictive, în scopul evaziunii fiscale, iar lăsarea sa în libertate ar spori sentimentul de nesiguranţă şi ar conduce la o scădere a încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societăţii pentru eradicarea climatului infracţional, în caz contrar fiind încurajate şi alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeaşi natură.
Instanţa a apreciat că gravitatea infracţiunilor şi pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care a acţionat grupul infracţional organizat, din care este presupus că a făcut parte şi inculpatul, existând indicii temeinice în acest sens, relevate amănunţit în considerentele încheierii prin care s-a dispus măsura arestului preventiv şi care nu se impun a fi reluate, dar şi din calitatea specială deţinută de inculpat, aceea de director al Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Olt.
Împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul E.I., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau când se presupune că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2481 din C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen, de care este acuzat inculpatul E.I. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are o bună reputaţie în societate - beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular şi nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârşit fapte de evaziune fiscală, în considerarea calităţii deţinute.
Examinarea gradului de pericol social al faptelor şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat E.I.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva încheierii nr. 18 din data de 12 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 416/54/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1010/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1018/2013. Penal → |
|---|
