ICCJ. Decizia nr. 13/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 13/2014

Dosar nr. 9358/83/2011

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 229 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL Satu Mare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c), potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în cauză, cu titlu juridic despăgubiri civile, după cum urmează: 145.825,04 lei către SC I.G. SRL, cu sediul în Negreşti Oaş; 151.023,01 lei către SC C.C. SRL; 62.711,91 lei către SC T.P. SRL, cu sediul în Satu Mare; 63.812,99 lei către SC B.S.S. SRL cu sediul în Satu Mare; 35.745,23 lei către SC A. SRL cu sediul în Baia Mare, str. Mărgeanului; 92.385,73 lei către SC H.D. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. Bogdan Vodă; 48.420,53 lei către SC P. SRL Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, str. Bujorului;

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu av. D.I., conf. deleg. nr. 1785/2011.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 134/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL, cu sediul în loc. Negreşti Oaş, str. Garoafelor, jud. Satu Mare, având ca principal obiect de activitate comercializarea de obiecte sanitare şi instalaţii termice, a desfăşurat prin societatea pe care a administrat-o, relaţii comerciale cu diferiţi furnizori, fiind încheiate contracte, prin care s-au stabilit diferite termene şi modalităţi de plată a materialelor cumpărate, emiţând în acest sens instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, după cum urmează:

Colaborarea dintre societatea administrată de inculpat şi SC I.G. SRL a început din anul 2008, constând în furnizarea de produse hidro sanitare, plata acestora realizându-se la facturare. întrucât, în cursul lunii iulie 2009, B.V. a solicitat termene de plată pentru mărfurile cumpărate, cele două societăţi au încheiat Contractul de furnizare marfă din 18 august 2009, conform căruia cumpărătorul se obliga să achite, până la data de 17 decembrie 2009, facturile fiscale întocmite de vânzător, sens în care inculpatul a emis biletul la ordin, prin procesul verbal de predare-primire din 10 decembrie 2009.

Până la data scadenţei biletului la ordin emis, SC V.M. SRL a înregistrat solduri în valoare totală de 178.336,67 lei, conform facturilor fiscale emise de vânzător, iar la data de 17 decembrie 2009, când instrumentul e introdus în circuitul bancar, a fost refuzat la plată din lipsă parţială de disponibil, fiind achitată doar suma de 11.511,63 lei. Prin executare silită, SC I.G. SRL a reuşit să mai recupereze suma de 20.000 lei, rămânând un sold de 145.825,04 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză.

Reprezentantul SC I.G. SRL, C.D., a arătat în declaraţia sa faptul că, începând cu data de 11 decembrie 2009, inculpatul nu i-a mai răspuns la telefon, motiv pentru care s-a deplasat la magazinul SC V.M. SRL din Negreşti Oaş, unde a constat că pe rafturi este expusă foarte puţină marfă, iar din discuţiile purtate cu diferite persoane a aflat ca B.V. a plecat din oraş, având datorii foarte mari la furnizori.

La data de 20 octombrie 2009, SC V.M. SRL a încheiat cu SC T.P. SRL contractul de comercializare, conform căruia clientului i s-a stabilit o cifră de afaceri de 20.000 lei pentru anul 2009, stabilindu-se ca modalităţi de plată biletul la ordin sau fila CEC ce va fi emisă la facturare, cu un termen de scadenţă de 45 de zile. De la momentul încheierii contractului, clientului i-au fost emise un număr de 10 facturi, pentru a căror plată inculpatul a emis două bilete la ordin şi 7 file CEC, toate aceste instrumente fiind completate în totalitate de inculpat, iar la scadenţă au fost introduse în circuitul bancar, fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil. Din cele 10 facturi emise de SC V.M. SRL, începând cu octombrie 2009, a fost achitată o singură factură, cu filă cec, aşa cum a rezultat din fişa clientului, rămânând un sold în valoare totală de 62.711,91 lei, sumă cu care SC T.P. SRL s-a constituit pate civilă în cauză.

Cu SC B.S. SRL, SC V.M. SRL a derulat relaţii comerciale din anul 2008 şi întrucât a fost considerat un client bun, achitând facturile în termenele stabilite, la data de 16 iulie 2009, între cele două societăţi a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a stabilit un termen de plată de 45 de zile de facturare, plata efectuându-se cu bilete la ordin sau file CEC. Conform contractului, cumpărătorul se obliga să predea o filă CEC avalizată, sens în care s-a întocmit, la aceiaşi dată, procesul verbal de predare-primire a filei cec.

Conform declaraţiei reprezentantului punctului de lucru din Satu Mare al SC B.S. SRL, P.T., de la data încheierii contractului şi până în cursul lunii noiembrie 2009, relaţia cu SC V.M. SRL s-a derulat normal, clientul înregistrând solduri. în perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpatul a început să solicite produse cu valoare mai mare decât de obicei, asigurându-l pe P.T. că are comenzi pentru produsele solicitate şi, deoarece la începutul lunii decembrie 2009, figura cu restanţe în valoare de 63.812,99 lei, ca urmare a neachitării facturilor emise, în termenele stabilite prin contract, susnumitul s-a deplasat la sediul SC V.M. SRL, unde a fost asigurat de inculpat că dispune de disponibil în cont şi că urmează să mai încaseze sume de bani de la clienţi, care vor acoperi sumele datorate. Tot din declaraţia acestuia, a rezultat că, începând cu data de 11 decembrie 2009, B.V. nu i-a mai răspuns la telefon, fapt pentru care s-a deplasat la sediul SC V.M. SRL, unde din discuţiile avute cu vânzătoarea, a aflat ca B. e plecat în străinătate, astfel că, la data de 23 decembrie 2009, a completat fila CEC lăsată garanţie la încheierea contractului şi a introdus-o în circuitul bancar, fiind refuzată la plată din lipsă de disponibil.

Prejudiciul s-a ridicat la suma de 63.812,99 lei, sumă cu care SC B.S. SRL s-a constituit parte civilă în proces.

Relaţiile comerciale derulate de societatea administrată de inculpat cu SC C.C. SRL Negreşti Oaş au început în ianuarie 2009 şi au constat în furnizarea de instalaţii sanitare, plata acestora efectuându-se în termen de 30 de zile de la facturare, cu bilete la ordin. în cursul lunii noiembrie, B.V. s-a prezentat la SC C.C. SRL, solicitând mai multe produse ca de obicei, motivându-şi comenzile prin faptul ca are de executat unele lucrări. Deoarece i-a câştigat încrederea în perioada în care au avut relaţii comerciale, B.I., administratorul SC C.C. SRL, a fost de acord să furnizeze SC V.M. SRL comenzi mai mari, stabilind cu inculpatul termene de plată de 30 de zile de la facturare, pentru a căror plată acesta emitea bilete la ordin completate în totalitate şi avalizate. în această perioadă, au fost facturate către SC V.M. SRL un număr de 13 facturi, pentru a căror plată au fost emise bilete la ordin, care la data scadenţei au fost introduse în circuitul bancar şi refuzate la plată, acestea având o valoare totală de 151.023,01 lei, sumă cu care SC C.C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză.

La data de 06 martie 2008, SC A. SRL Baia Mare a încheiat cu SC V.M. SRL Contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect comercializarea de produse distribuite de SC A. SRL, conform căruia plata se face la facturare. Din luna august 2009, relaţia cu SC V.M. SRL a fost preluată de numitul F.S., agent de vânzări, care a arătat că, până la momentul preluării clientului, relaţia comercială dintre cele două societăţi s-a derulat normal. în cursul lunii octombrie, B.V. a solicitat sa efectueze plăţi la termen, fapt pentru care a fost încheiat actul adiţional la contractul original, din 19 octombrie 2009, prin care se stipulează ca plăţile se fac la termen de 30 de zile, prin bilete la ordin, ocazie cu care s-a întocmit şi un proces verbal de predare-primire a filei cec „ca şi garanţie de bună plată la contractul de colaborare dintre cele două societăţi". După încheierea actului adiţional, s-au emis mai multe facturi către SC V.M. SRL, pentru fiecare emiţându-se bilete la ordin cu termen scadent la 30 de zile de la data facturării, ultimele 6 bilete la ordin emise de client fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont, fapt pentru care reprezentanţii SC A. SRL au introdus la plată şi fila cec lăsată garanţie şi completată cu suma ce reprezintă totalul biletelor la ordin refuzate la plată, respectiv 35.745,23 lei, şi aceasta fiind refuzată la plată de către bancă din lipsă de disponibil în cont. SC A. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.745,23 lei.

SC V.M. SRL a derulat relaţii comerciale cu SC H.D. SRL, încă din anul 2008, aceste relaţii desfăşurându-se fără probleme. în luna noiembrie 2009, B.V. a solicitat reprezentanţilor societăţii cantităţi mai mari de marfă decât de obicei, motivând ca urmează să efectueze o lucrare mai mare, cerând, de asemenea, ca termenul de plată să se fixeze la 45 de zile de la facturare cu bilet de ordin. Având în vedere cele de mai sus, la data de 03 noiembrie 2009, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care, la titlul „Condiţii de plată ” , se stipulează că vânzătorul predă cumpărătorului cu titlu de garanţie fila CEC. Din declaraţia numitului S.R., reprezentantul SC H.D. SRL, în relaţia cu SC V.M. SRL, a rezultat că, în perioada 03 noiembrie 2009 - 26 noiembrie 2009, societatea al cărui agent de vânzare este, a livrat marfă către societatea N., pentru care au fost întocmite un număr de 6 facturi fiscale, pentru fiecare din ele fiind emise de către inculpat bilete la ordin, completate în totalitate, instrumente care, la data scadenţei, au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont. Valoarea totală a prejudiciului cauzat SC H.D. SRL, prin refuzul la plată a instrumentelor bancare s-a ridicat la suma de 92.385,73 lei, cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză.

După începerea urmăririi penale, reprezentanţii SC P. SRL Satu Mare au depus plângere la I.P.J Satu Mare, împotriva reprezentantului SC V.M. SRL, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuitului B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, în perioada 17 noiembrie 2009 - 10 decembrie 2009, a achiziţionat mărfuri pentru care au fost emise un număr de 8 facturi fiscale în valoare totală de 48.420,53 lei, pentru a căror plată s-au emis 5 bilete la ordin, cu scadenţă la 30 de zile de la facturare. Astfel, prin Ordonanţa procurorului din 09 februarie 2011, din Dosarul nr. 134/P/2010, s-a dispus extinderea cercetărilor asupra faptelor sesizate de SC P. SRL.

Agentul de vânzări al SC P. SRL, care se ocupa de relaţia comercială cu SC V.M. SRL, numitul G.N., a declarat că aceste relaţii datează, din 2008, termenele plăţilor efectuându-se în funcţie de vânzările realizate. La preluarea acestui client, în aprilie 2009, agentul a stabilit cu inculpatul ca, la livrare şi facturare, să se emită un bilet la ordin. În perioada noiembrie - decembrie 2009, SC V.M. SRL a comandat mai multă marfă decât de obicei, fapt pentru care agentul de vânzări a discutat cu administratorul societăţii la care lucrează, pentru a stabili dacă acceptă livrarea comenzilor solicitate, acesta acceptând, după ce, în prealabil, a discutat cu diverşi furnizori sătmăreni care l-au asigurat că SC V.M. SRL este client serios.

Prejudiciul total realizat ca urmare a refuzului la plată a biletelor la ordin emise de inculpat s-a ridicat la suma de 48.420,53 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă.

În cauză au fost audiate şi numitele P.C.D. şi F.M.A., vânzătoare la magazinul SC V.M. SRL, situat în Negreşti Oaş str. Garoafelor, jud. Satu Mare, acestea arătând că, în perioada octombrie-noiembrie 2009, administratorul societăţii a crescut valoarea comenzilor către societăţile furnizoare, iar ca urmare a creşterii limitei de credit, s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu aceştia, stabilindu-se prin acte întocmite diferite termene de plată. La furnizarea mărfurilor şi emiterea facturilor fiscale se emiteau şi instrumente de plată, bilete la ordin sau file cec completate de obicei de inculpat şi, uneori, de numita F.M.A., care avea printre atribuţiunile de serviciu şi întocmirea contabilităţii primare a societăţii, instrumentele de plată fiind semnate de către B.V. după ce, în prealabil, le verifica. încasările zilnice ale magazinului erau predate administratorului care, de obicei, le depunea la bancă, acestea crescând considerabil în perioada octombrie-noiembrie 2009 şi ca urmare a faptului că B.V. a dispus reducerea adaosului comercial pe care magazinul îl percepea, de 30% la 10-15%.

La începutul lunii decembrie, B.V. a apelat-o telefonic pe numita F.M.A., comunicându-i că se deplasează în Germania pentru a-şi achiziţiona un autoturism şi că de magazin se va ocupa fratele său, B.V., care va ridica încasările zilnice.

După plecarea inculpatului, la data de 16 decembrie 2009, după încheierea programului magazinului şi plecarea vânzătoarelor, numitul B.V., împreună cu numitul V.C. (cumnatul fraţilor B.), administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, au ridicat şi transportat din magazie marfă, fapt pentru care, în cursul zilei următoare, văzând că din magazinul societăţii a fost ridicată marfă, cele două angajate au decis să facă un inventar, constatând că în incinta magazinului se mai afla marfă în valoare de aproximativ 20.000 - 30.000 lei. După ce au întocmit inventarul, B.V. le-a comunicat celor doua angajate că, în perioada 18 decembrie 2009 - 04 ianuarie 2010, sunt libere, magazinul fiind închis pe perioada sărbătorilor, acestea predându-i şi cheile magazinului. După sărbătorile de iarnă, cele doua angajate nu au mai fost chemate la muncă nici de inculpat, nici de fratele acestuia şi nici nu s-au mai întâlnit cu cei doi, fiind apelate telefonic doar de reprezentanţii furnizorilor care le-au comunicat faptul că instrumentele de plată emise de B.V. au fost refuzate la plată.

În cauză a fost audiat şi numitul V.C., administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, care a arătat că între societatea sa şi cea a inculpatului au existat relaţii comerciale, costând în livrare de mărfuri către SC V.M. SRL, fără a fi întocmit contract de vânzare-cumpărare şi a recunoscut că s-a deplasat în Negreşti Oaş la sediul SC V.M. SRL, pentru a ridica mărfuri, întocmindu-se în acest sens ordine de compensare şi facturi. Acesta a mai arătat că nu are cunoştinţă despre locul în care se află inculpatul B.V. şi fratele său B.V.

De asemenea, a fost audiată şi numita B.T., sora inculpatului, care a declarat că nu are cunoştinţă despre relaţiile comerciale derulate de fratele său, B.V., prin societatea pe care o administra în Negreşti Oaş, arătând că pe acesta l-a văzut ultima oară în cursul lunii august 2009, când l-a vizitat la domiciliul său din Negreşti Oaş.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat faptul că, la data de 11 decembrie 2009, la O.R.C. Satu Mare, s-a înregistrat cererea de retragere din societate a administratorului B.V. şi numirea ca administrator al SC V.M. SRL a numitului O.E.S.

Fiind audiat, acesta a declarat că, în luna octombrie sau noiembrie 2009, în timp ce se afla într-un bar din loc. Ghelari, a auzit o discuţie dintre două persoane de sex masculin, care căutau o persoană care să cumpere o societate comercială, pe care ulterior să le-o vândă lor, această persoană urmând să încaseze o suma de bani. O. le-a spus acestora că este dispus să facă intermedierea, fapt pentru care, a doua zi, împreună cu încă două persoane, s-a deplasat la Satu Mare, unde s-au întâlnit cu numitul B.V., s-au deplasat la un notar public, unde s-au semnat nişte documente prin care O. prelua SC V.M. SRL. Acestuia, B.V. i-a comunicat faptul că societatea are ca obiect de activitate construcţii şi amenajări interioare, fără să-i dea detalii despre situaţia financiară a societăţii, neprimind niciun fel de act din cele ce le-a semnat.

La data de 21 decembrie 2009, s-a înregistrat la O.R.C. Satu Mare cererea de opoziţie împotriva hotărârii de modificare a SC V.M. SRL, depusă de D.C., administrator la SC I.G. SRL.

Inculpatul B.V. nu a fost audiat în cauză, acesta fiind citat procedural la domiciliul său din Alba Iulia.

Având în vedere cele expuse mai sus, s-a considerat că, prin activitatea desfăşurată de inculpat, acesta a urmărit să-şi creeze imaginea unui client solvabil, pentru că ulterior, după ce a câştigat încrederea furnizorilor săi, i-a determinat pe aceştia sa-i furnizeze mărfuri în condiţii favorabile, cu plăţi prin instrumente bancare la termen de plată mai mari decât anterior. Acesta şi-a pregătit cu meticulozitate întreaga activitate infracţională, reuşind să determine în aceeaşi perioadă furnizorii să-i acorde limite de credit favorabile, ca urmare a contractării unor lucrări, timp în care a redus adaosul comercial cu care lucra magazinul său, de la 30% la 10-15%. De asemenea, la momentul în care au început sa intre la scadenţă instrumentele bancare emise, acesta a părăsit oraşul Negreşti Oaş, furnizorii nemaiputând lua legătura telefonic cu el, acesta căutând să cesioneze societatea unei alte persoane.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a ridicat la suma de 599.924,44 lei.

Din fişa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale.

S-a stabilit că fapta inculpatului, de a achita mărfurile prin instrumente bancare pentru a căror decontare nu avea disponibil în bancă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul B.V., în calitatea sa de administrator al SC V.M. SRL Negreşti Oaş, în perioada noiembrie-decembrie 2009, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a emis un număr de 7 instrumente bancare către diferite societăţi comerciale, care la depunerea lor în bancă au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil în cont, cauzând astfel diferiţilor agenţi economici cu care a avut relaţii comerciale, un prejudiciu total în sumă de 599.925,44 lei.

Cu toate că a fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză. Din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestuia, atât de la adresa din Alba Iulia, cât şi din Negreşti Oaş, a rezultat că nu se cunoaşte locul unde s-ar afla, iar potrivit relaţiilor comunicate de la Oficiul Român pentru Imigrări, s-a aflat ultimul domiciliu din Republica Moldova al inculpatului, sens în care s-a dispus citarea la respectiva adresă, însă acesta nu a înţeles să răspundă chemărilor instanţei.

În aceste condiţii, cauza a fost soluţionată în lipsa inculpatului, cum de altfel a fost desfăşurată şi urmărirea penală, inculpatul neputând fi audiat nici în acest stadiu procesual.

În cadrul cercetării judecătoreşti s-a procedat la readministrarea nemijlocită a probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale, fiind reaudiaţi astfel administratorii societăţilor comerciale care au derulat activităţi comerciale cu societatea administrată de inculpat, declaraţiile acestora aflându-se ataşate la dosarul cauzei.

Din cuprinsul acestor declaraţii, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte colaborarea dintre SC V.M. SRL Negreşti Oaş şi SC B.S. SRL, potrivit declaraţiei date de martorul P.T., reprezentantul zonal al firmei, cu ocazia discuţiilor pe care acesta le-a avut cu inculpatul pe marginea celor două bilete la ordin scadente, inculpatul i-a dat asigurări că nu va exista niciun fel de problemă şi că banii există în bancă. La scurt timp de la această discuţie, care a avut loc la data de 10 decembrie 2009, societatea a fost înştiinţată de faptul că nu există disponibil în contul SC V.M. SRL şi încercând reprezentantul zonal să ia legătura cu inculpatul, a găsit magazinul acestuia gol, negăsind şi neputând lua legătura cu niciuna dintre persoanele care anterior îşi desfăşuraseră activitatea în cadrul societăţii inculpatului.

Directorul de vânzări al SC T.P. SRL, numitul C.C.I., a cărui declaraţie se află la fila 54 din dosar, a arătat că a derulat relaţii comerciale cu societatea administrată de inculpat câteva luni bune, fără niciun fel de probleme, acestea începând să apară la finele anului 2009, însă nici lui şi nici celorlalţi colaboratori inculpatul nu le-ar fi comunicat că are probleme financiare, aspect pe care l-a confirmat şi martorul S.M.D., în declaraţia de la fila 60, acesta din urmă evidenţiind faptul că, valoric, marfa achiziţionată era aproape identică, neexistând astfel niciun fel de suspiciune cu privire la o eventuală intenţie a inculpatului de a-i frauda.

Această ultimă reţinere din declaraţia martorului S. a fost, însă, contrazisă de martorul G.G., agent comercial la SC P. SRL, care, în declaraţia de la fila 61 din dosar, a arătat că tocmai acest aspect a fost cel care i-a ridicat semne de întrebare, respectiv că, spre finele colaborării, cantitatea de marfă solicitată era mult mai mare decât cea pe care o comandase anterior, motiv pentru care martorul, care deţinea doar funcţia de agent vânzări, a solicitat acceptul patronului societăţii pentru a putea onora comenzile inculpatului, accept care, după unele verificări ale patronului, a fost dat.

În cauză s-a procedat la audierea martorului B.I., administratorul SC C.C. SRL, iar din declaraţia acestuia, aflată la fila 99 din dosar, instanţa a reţinut că între această societate şi firma inculpatului au existat, începând cu anul 2007, relaţii comerciale, derulate fără niciun fel de probleme, însă, la finele anului 2009, inculpatul a mărit comenzile lansate firmei partenere, iar la momentul la care s-a verificat situaţia soldului şi s-a constatat că debitul depăşeşte un miliard şi jumătate, s-a luat măsura sistării livrărilor către firma din Negreşti. Martorul a mai arătat că a încercat să recupereze o parte din datorie prin marfa existentă în magazin, însă încercările lui s-au soldat cu un eşec total, magazinul fiind golit peste noapte.

Numitul S.R., agent de vânzări la SC H.D. SRL, în declaraţia dată la fila 100 din dosar, a arătat că are cunoştinţă de relaţiile comerciale care s-au derulat pe parcursul mai multor ani între firma al cărui angajat era şi societatea administrată de inculpat, că nu a existat nicio problemă în această relaţie, însă la finele lunii noiembrie 2009, inculpatul i-a solicitat o ofertă pentru achiziţionarea mai multor centrale termice şi cum valoarea era mult mai mare decât cea contractată obişnuit, l-a îndrumat la directorul comercial, cei doi convenind asupra clauzelor contractuale legate de această comandă.

Martorul a mai relatat că el a fost cel care a preluat instrumentul de plată emis de inculpat, care însă nu s-a plâns niciun moment că ar avea probleme financiare, dimpotrivă, i-a dat asigurări că totul merge bine, că are vânzări şi încasări, astfel încât nu a existat niciun indiciu care să fi putut indica faptul că marfa nu va fi achitată.

La interval de o săptămână de la ultima livrare, când a trecut din nou pe la firma din Negreşti Oaş, martorul a găsit magazinul gol, iar vizita la magazin a făcut-o tocmai pentru faptul că auzise de la colaboratori de ai lor faptul că societatea administrată de inculpat are probleme, astfel că a fost introdus şi cecul în bancă, primindu-se răspunsul negativ.

S-a constatat că, la fila 101 din dosar, se află declaraţia martorului F.S., agent de vânzări la SC A. SRL Baia Mare, care a relatat faptul că, la nivelul anului 2009, când s-a angajat el la societatea mai sus arătată, aceasta se afla în relaţii comerciale cu firma inculpatului de mai bine de doi ani, neexistând niciun fel de probleme, marfa achiziţionată de inculpat era achitată în numerar, însă, spre finele anului 2009, la solicitarea acestuia din urmă, s-a convenit asupra plăţii mărfii prin instrumente de plată. Martorul a mai arătat că ultima comandă lansată de inculpat a fost de instalaţii pentru 24 de apartamente, iar la depunerea cecului în bancă, acesta a fost refuzat la plată.

Administratorul SC I.G. SRL, numitul C.D., în declaraţia de la fila 135 din dosar, a arătat că a derulat relaţii comerciale cu firma inculpatului o perioadă mai lungă de timp, la început cantitatea de marfă achiziţionată a fost mai mică, însă treptat acesta s-a mărit, iar probleme pe marginea achitării contravalorii mărfii au început să apară spre finele anului 2009. în opinia martorului, întreaga activitate a inculpatului a fost premeditată, dovadă şi modul la care acesta, peste noapte, a fost de negăsit, iar magazinul gol.

Prin comisie rogatorie s-a procedat la audierea martorului V.C., cel care a ridicat marfa din magazinul inculpatului aflat în localitatea Negreşti Oaş, acesta arătând că lucrul respectiv s-a făcut în prezenţa fratelui inculpatului, pentru o datorie pe care inculpatul o avea la o persoană, martorul nefăcând altceva decât să ajute acel creditor al inculpatului în recuperarea banilor.

Tot în calitate de martor au fost audiate cele două angajate ale inculpatului, numitele F.M. şi P.C.D., care, în declaraţiile aflate la filele 77, 78 din dosar, au arătat că nu cunoşteau faptul că societatea ar fi avut greutăţi financiare, încasările zilnice erau predate inculpatului, iar după plecarea acestuia, mai mulţi furnizori le-au contactat, însă ele nu au ştiut ce să le spună pentru că nu cunoşteau nimic despre inculpat, acesta spunându-le doar că pleacă în concediu.

Analiza declaraţiilor martorilor audiaţi în cadrul cercetării judecătoreşti, coroborarea între ele a acestora, au confirmat, fără niciun fel dubiu, că inculpatul a premeditat întreaga activitate infracţională, iar fapta de a achiziţiona cantitatea de marfă, a cărei valoare se ridică la suma totală de 559,924,44 lei şi de a emite instrumente de plată pentru aceasta, cunoscând că nu are disponibil în bancă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, astfel cum este prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, însă, la stabilirea cuantumului pedepsei care i-a fost aplicată, s-a avut în vedere că inculpatul se află la primul contact cu legea penală şi, astfel, chiar în condiţiile în care nu a fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză, s-au reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74, 76 C. pen. cu consecinţa reducerii limitelor pedepsei.

Dată fiind valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, numărul mare a persoanelor păgubite, atitudinea inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, apreciind că doar această modalitate de executare este în măsură să contribuie la îndreptarea şi reeducarea inculpatului. Alăturat acesteia, i-a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de trei ani.

Făcând în cauză aplicarea prevederilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Latura civilă a cauzei a fost soluţionată în temeiul prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1392 C. civ., sens în care a fost obligat inculpatul la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în cauză, cu titlu juridic despăgubiri civile.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.V., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii apelate, în sensul de a se dispune achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de către instanţa de fond.

Prin decizia penală nr. 57/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 229 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost menţinută în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este legală şi temeinică, iar apelul declarat de inculpat este neîntemeiat.

S-a reţinut că, din actele şi lucrările aflate la dosar rezultă, în fapt, că inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL, cu sediul în loc. Negreşti Oaş, str. Garoafelor, jud. Satu Mare, având ca principal obiect de activitate comercializarea de obiecte sanitare şi instalaţii termice, a desfăşurat, prin societatea pe care a administrat-o, relaţii comerciale cu diferiţi furnizori, fiind încheiate contracte prin care s-au stabilit diferite termene şi modalităţi de plată a materialelor cumpărate, emiţând în acest sens instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului B.V. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârşite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a apreciat că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Analizându-se cauza din perspectiva dispoziţiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., s-a reţinut că instanţa de fond, în mod corect a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul.

De asemenea, s-a reţinut că situaţia de fapt avută în vedere de prima instanţă este corectă, evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de martorii audiaţi şi potrivit înscrisurilor de la dosar.

S-a mai constatat că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, pe care l-a interpretat just în lumina dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen.

Faţă de situaţia de fapt reţinută corect de instanţa de fond, instanţa de prim control judiciar a constatat că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Astfel, s-a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.

Cererea inculpatului de achitare nu a putut fi primită, având în vedere că vinovăţia sa a fost dovedită.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.V.

Motivele de recurs au fost depuse la dosar la termenul din 6 ianuarie 2014, când au fost susţinute şi oral în faţa instanţei, acestea fiind fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Cu acest prilej, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea reaudierii martorilor şi pentru efectuarea unei expertize contabile.

S-a susţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cu referire la latura subiectivă, tinzându-se către pronunţarea unei soluţii de achitare a recurentului inculpat.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁵ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 18 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în scris şi oral în ziua judecăţii, respectiv la termenul din 6 ianuarie 2014 - aşadar, după primul termen de judecată, stabilit în cauză la data de 7 octombrie 2013 -, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care au vizat neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cu referire la latura subiectivă şi care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., care, de asemenea, a fost menţinut sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, dar care, la fel ca şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, or în prezenta cauză, nici aceste dispoziţii nu au fost invocate în termenul prevăzut de lege, astfel că nu mai pot fi supuse cenzurii instanţei în calea de atac a recursului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1648/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3/2014. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: