ICCJ. Decizia nr. 288/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 288/A/2014
Dosar nr. 117/57/2014
Şedinţa publică din 25 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 62 din 12 martie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza art. 459 alin. (5) din noul C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, în principiu a cererii condamnatului S.A.M. de revizuire a Sentinţei penale nr. 13 din 21 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4440/2003 şi, în baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., obligarea petentului revizuent să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în prezenta procedură.
Pentru a dispune astfel curtea de apel a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 februarie 2014, sub Dosar nr. 117/57/2014, condamnatul S.A.M. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 4440/2003 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia.
În fapt, în sprijinul cererii sale de revizuire, condamnatul a arătat că unul dintre martorii pe baza declaraţiilor căruia s-a întemeiat condamnarea, anume martorul P.P., a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, fapt atestat prin Sentinţa penală nr. 271 din 18 iulie 2013 a Judecătoriei Reşiţa, care confirmă Rezoluţia nr. 1377/P/2005 din data de 20 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa. A mai afirmat condamnatul recurent că aceeaşi infracţiune a fost săvârşită şi de către coinculpatul T.M.
În drept, revizuentul a invocat cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. din 1968.
Analizând îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea în principiu, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cele referitoare la termen, la respectarea prevederilor de formă prev. de art. 456 alin. (2) şi (3) şi la neinvocarea temeiurilor într-o cerere interioară.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din noul C. proc. pen., referitoare la aptitudinea faptelor şi mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanţa a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită.
Conform art. 453 alin. (4) din noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Analizând Dosarul Curţii de Apel Alba Iulia nr. 4440/2003, în care a fost pronunţată sentinţa prin care revizuentul a fost condamnat, anume Sentinţa penală nr. 13 din 21 aprilie 2004, Curtea a constatat că la baza soluţiei de condamnare au stat şi alte probe decât declaraţiile persoanelor despre care condamnatul a afirmat că ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, anume declaraţiile martorilor P.(fostă B.)S., L.C., G.L., T.V., audiată în faza de urmărire penală, precum şi aspectele ce reies din înscrisurile depuse la dosar.
Nu în ultimul rând, instanţa a constatat că rezoluţia procurorului nr. 1377/P/2005 din 20 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa pe care se întemeiază afirmaţia revizuentului, în sensul că numiţii P.P. şi T.M. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu cuprinde decât o referire foarte generală la faptul că din actele dosarului ar rezulta că numitul P.P. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă. Această simplă afirmaţie a procurorului de caz, făcută în cadrul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi martori pe motiv de prescripţie a răspunderii penale, nu este aptă să constituie o dovadă determinantă, în sensul că numiţii P.P. şi T.M. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza în care revizuentul a fost condamnat.
Împotriva acestei sentinţe penale, la data de 24 martie 2014, a formulat apel revizuentul S.A.M., fără a depune motivele apelului.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Analizând motivele de revizuire invocate de petent, instanţa reţine că au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de C. proc. pen. anterior, respectiv cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b). Motivele de revizuire invocate au fost preluate şi în noul C. proc. pen. şi se transcriu în art. 453 alin. (1) lit. a) şi b).
Conform art. 453 alin. (4) din noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesar ca mărturia mincinoasă să fie săvârşită de un martor, un expert sau un interpret în cauza penală a cărei revizuire se cere, care să fi dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, astfel fiind necesar ca declaraţia mincinoasă să fi avut o contribuţie determinantă la pronunţarea hotărârii penale a cărei revizuire se cere.
De asemenea, mărturia mincinoasă trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare (spre exemplu, pentru că fapta nu prezintă pericol social) sau de încetare a procesului penal, prin ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, constatându-se caracterul mincinos al mărturiei.
Atunci când instanţa sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, datorită existenţei unui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale (de exemplu, prescripţia, decesul), existenţa mărturiei mincinoase se poate constata în procedura de revizuire.
În speţa de faţă, condamnarea apelantului revizuent a fost rezultatul administrării unui amplu probatoriu în cauză, nefiind fundamentată pe declaraţia exclusivă a martorului P.P., instanţa de fond reţinând în mod corect că la baza soluţiei de condamnare au stat şi alte probe decât declaraţiile persoanelor despre care condamnatul a afirmat că ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, anume declaraţiile martorilor P.(fostă B.)S., L.C., G.L., T.V., audiată în faza de urmărire penal, precum şi aspectele ce reies din înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, instanţa fondului, în acelaşi mod corect şi pertinent, a constatat că Rezoluţia procurorului nr. 1377/P/2005 din 20 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa pe care se întemeiază afirmaţia revizuentului în sensul că numiţii P.P. şi T.M. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu cuprinde decât o referire foarte generală la faptul că din actele dosarului ar rezulta că numitul P.P. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Această simplă afirmaţie a procurorului de caz, făcută în cadrul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi martori pe motiv de prescripţie a răspunderii penale, nu este aptă să constituie o dovadă determinantă, în sensul că numiţii P.P. şi T.M. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza în care revizuentul a fost condamnat.
Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de actele dosarului, instanţa constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen.
Constatând că niciunul din motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul S.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 62 din 12 martie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul S.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 62 din 12 martie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2840/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 289/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
