ICCJ. Decizia nr. 320/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 320/2014

Dosar nr. 8711/212/2011

Şedinţa publică din 29 ianuarie 2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 598 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor D.S. şi D.I.A. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentinţa mai sus arătată au fost condamnaţi inculpaţii:

1. D.S. (fiul lui V. şi M., născut în Galaţi, domiciliat în sat Tălpigi, com. Ghidigeni, jud. Galaţi) la:

- 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapte din perioada august 2009 - iunie 2010).

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului D.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.S. durata reţinerii de 24 ore, măsură instituită la 13 iulie 2011.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, instituită asupra inculpatului D.S. prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi.

2. D.I.A. (fiica lui C. şi E., născută în com. Ghidigeni, jud. Galaţi, domiciliată în sat Tălpigi, com Ghidigeni, jud. Galaţi) la:

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei D.I.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei D.I.A. durata reţinerii de 24 ore, măsură instituită la 13 iulie 2011.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, instituită asupra inculpatei D.I.A. prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.D. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata sumei de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligată inculpata D.I.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata sumei de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanţa nr. 947/P/2010 din 13 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor, respectiv casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1.416,40 mp, situat în com. Ghidigeni, jud. Galaţi.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, sens în care se va comunica prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

S-a dispus anularea chitanţelor şi a facturilor fiscale ce atestă existenţa operaţiunilor nereale, acte aflate la dosarul de urmărire penală.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin Rechizitoriul nr. 947/P/2010 din 08 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.S. şi D.I.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de inculpare, în sarcina inculpatului D.S. s-a reţinut că, în calitate de asociat unic şi administrator SC O.D. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerţul cu ridicata al animalelor vii), în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiuni comerciale fictive, cauzând, bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare de 662.198 RON (impozit pe profit, TVA şi penalităţi).

În sarcina inculpatei D.I.A. s-a reţinut că în calitate de asociat unic şi administrator al SC C. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerţul cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei efectuate prin standuri, chioşcuri şi pieţe), în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, a înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiuni comerciale (cheltuieli) nereale, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 640.219 RON (impozit pe profit, TVA şi penalităţi).

În urma cercetării judecătoreşti efectuate în cauză, analizând şi coroborând mijloacele de probă administrate, instanţa a apreciat ca fiind corectă situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpaţilor D.I.A. şi D.S., precum şi a martorilor N.L., B.I., R.C., Ş.I.G., B.G.M. Martorii audiaţi atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, au arătat că nu au desfăşurat relaţii comerciale cu societăţile administrate de inculpaţi, infirmând astfel susţinerile acestora.

De asemenea, în cauză s-a dispus şi efectuarea unei expertize fiscale, necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, raportul de expertiză şi anexele regăsindu-se la dosar fond.

Fiind audiaţi, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii au negat comiterea faptelor şi au susţinut că animalele au fost achiziţionate de la diverse persoane din târgurile din Tecuci, Bârlad, Focşani, care se prezentau ca reprezentanţi ai societăţilor furnizoare. Plata o făceau în numerar, primind în schimb facturi şi chitanţe. Facturile le-au evidenţiat în contabilitate aşa cum le-au fost date de către reprezentanţii furnizorilor, ale căror nume nu le-au putut preciza. Animalele au fost transportate la societate şi, apoi, la două abatoare din Botoşani, fără a avea o evidenţă a crotalelor, acestea fiind distruse la abator.

S-a arătat că, din probele administrate în cauză se reţine că reprezentanţii "societăţilor furnizoare" nu au confirmat relaţiile comerciale (ori erau inactive, cazul SC H. SRL Brăila). Este greu de crezut că într-o perioadă relativ lungă de timp, inculpaţii au cumpărat mărfuri de o mare valoare doar de la societăţi care nu confirmă relaţiile comerciale.

Mai mult, cutuma societăţilor comerciale care vând bovine şi carcasă de bovină este de a nu trimite reprezentanţii în târguri, pieţe, ci de a vinde, de regulă, la anumite (puncte de desfacere) sedii principale ori secundare. În această perioadă mare de timp, inculpaţii nu au produs vreun înscris (sau altă probă) care să dovedească că măcar o parte (neînsemnată) de marfă (bovine, carcasă de bovine) a fost cumpărată de la o societate comercială cu un asemenea profil de activitate.

S-a menţionat că, din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi din 16 mai 2011 rezultă că societăţile inculpaţilor nu au avut angajaţi, fiind greu de înţeles cum inculpaţii puteau manipula cantităţile de marfă singuri, cu atât mai mult cu cât nu dispuneau nici de mijloace de transport adaptat specificului activităţii desfăşurate (cu ladă frigorifică, autotren).

S-a precizat că inculpaţii nu au prezentat niciun contract de închiriere pentru mijloacele de transport utilizate în desfăşurarea activităţii comerciale, în condiţiile în care au arătat că au transportat marfă din târgurile menţionate la sediu (comuna Ghidigeni), iar apoi la abatoare, la Botoşani, dar nici un contract de vânzare-cumpărare comercială, în condiţiile în care au cumpărat în mod repetat şi de la un număr redus de societăţi comerciale, pe o perioadă mare de timp.

S-a reţinut şi faptul că inculpaţii nu au făcut nici măcar o plată prin bancă, la momentul achiziţionării animalelor, - spre deosebire de momentul vânzării, când toţi banii, preţ al animalelor înstrăinate, le-au intrat în conturile bancare.

Din formularele de eliberare numerar completate de inculpaţi (la băncile unde aveau cont deschis), rezultă că sumele de bani erau solicitate în majoritatea cazurilor pentru achiziţii animale de la persoane fizice.

În marea majoritate a facturilor fiscale nu au fost trecute mijloacele de transport pentru a fi verificate de organele judiciare, iar într-un număr redus de situaţii au fost menţionate mijloace de transport cu numere de înmatriculare care nu au fost găsite în baza de date ori aparţineau unor persoane (fizice sau juridice) fără legătură cu inculpaţii.

Un aspect relevant îl constituie şi modul de completare a facturilor fiscale şi a chitanţelor (acelaşi scris, succesiv).

Importante sunt şi perioadele mari de timp (câteva luni) în care, în contabilitatea societăţilor inculpaţilor, s-au înregistrat cheltuieli cu achiziţiile de la societăţi comerciale, fără a avea însă şi alte cheltuieli (combustibil, închiriere mijloace de transport, etc). De altfel, aceste cheltuieli înregistrate sunt în proporţie majoritară (dacă nu singurele).

Pentru stabilirea realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale înregistrate de SC C. SRL Tălpigi, Garda Financiară, secţia Galaţi a solicitat structurilor similare de la sediile societăţilor furnizoare verificarea (încrucişată) a operaţiunilor comerciale.

S-a constatat că SC Y.D. SRL Bucureşti şi SC C. SRL Petroşani nu au avut nici o relaţie comercială cu SC C. SRL Tălpigi.

În legătură cu SC G.C. SRL Adjud s-a constatat că, în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2009, nu a desfăşurat niciun fel de activitate economică, deci nu a livrat mărfuri societăţii inculpatei.

Din verificările încrucişate a rezultat că SC H. SRL Brăila este contribuabil inactiv din 09 aprilie 2009.

Atât din verificările încrucişate, cât şi din depoziţiile martorilor, reprezentanţii legali ai societăţilor în discuţie, SC T.G. SRL Braşov şi SC P.V. SRL Bârlad nu au derulat relaţii comerciale cu SCO.D.SRL.

Alăturat sesizării a fost înaintat şi procesul-verbal de control (încheiat de comisarii Gărzii Financiare, secţia Galaţi), în care sunt detaliate aspectele prezentate anterior. Au fost anexate şi declaraţiile "394" privind SC C. SRL.

S-a arătat că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă situaţia aprovizionărilor nereale făcută de societatea administrată de inculpată. Este foarte greu de crezut că o societate cu sediul în Petroşani a livrat către SC C. SRL bovine şi carcasă de bovine 11 zile la rând (în cantităţi foarte mici), în perioada 03 august - 14 august 2009, dată fiind şi distanţa considerabilă între sediile celor două societăţi comerciale. Situaţia este similară şi în cazul celorlalte "societăţi furnizoare". La fel ca şi în cazul SC C. SRL Tălpigi, SC O.D. SRL "se aprovizionează" cu cantităţi mici, zece zile la rând, de la SC T.G. SRL Braşov.

Analizând şi coroborând probatoriile administrate în cauză, Tribunalul a constatat caracterul fictiv al operaţiunilor înregistrate, rezultând cu certitudine, pentru argumentele expuse mai sus, că societăţile administrate de inculpaţi, SC O.D. SRL Tălpigi şi SC C. SRL Tălpigi nu au achiziţionat animale de la societăţile furnizoare, menţionate în chitanţe şi facturi. În consecinţă, s-a reţinut că aceste operaţiuni evidenţiate în contabilitate nu au existat în fapt, vinovăţia inculpaţilor fiind pe deplin dovedită sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a menţionat că, în concordanţă cu dispoziţiile legale, Tribunalul a făcut o clară distincţie între două situaţii diferite, respectiv:

- situaţia operaţiunilor nereale, înregistrate în contabilitate;

- situaţia operaţiunilor reale, neînregistrate în contabilitate. Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Având în vedere formularea utilizată de legiuitor, instanţa a apreciat că la art. 9 din Legea nr. 241/2005 avem 7 (şapte) infracţiuni şi nu doar una singură, astfel încât infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), ceea ce atrage aplicabilitatea art. 33 C. pen.

S-a constatat că instanţa de judecată nu a fost sesizată decât cu infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ce vizează evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni, reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Prin urmare, doar cu privire la această infracţiune s-au analizat probele în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, instanţei revenindu-i doar sarcina de a stabili caracterul real sau fictiv al operaţiunilor înregistrate în contabilitate, respectiv dacă societăţile SC O.D. SRL Tălpigi şi SC C. SRL Tălpigi au achiziţionat animale de la societăţile menţionate în chitanţe şi facturi.

Fără a nega existenţa şi a altor operaţiuni, ci dimpotrivă, se impune a se stabili situaţia reală, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, pentru o justă dezlegare a pricinii, instanţa nu are posibilitatea de a analiza şi vinovăţia inculpaţilor în privinţa tranzacţiilor (respectiv, achiziţionarea de la persoane fizice), care, în opinia procurorului, ar fi existat, nefiind însă evidenţiate în contabilitate, acestea întrunind eventual elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din aceeaşi lege.

Şi aceasta, întrucât obiectul judecăţii este limitat la faptele şi persoanele cuprinse în actul de sesizare a instanţei. În ipoteza în care există indicii privind săvârşirea unei eventuale alte fapte, cu autonomie infracţională, care nu constituie elemente ale laturii obiective a infracţiunii ce face obiectul judecăţii, procurorul poate solicita extinderea procesului penal,

Procurorul, pe parcursul judecăţii, nu a înţeles să extindă procesul penal şi pentru alte fapte, conform art. 336 C. proc. pen., astfel că Tribunalul, cu respectarea limitelor sesizării, va avea în vedere doar faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată, instanţei de judecată nefiindu-i conferit şi atributul de a începe ea însăşi urmărirea penală.

S-a reţinut că, excede cadrului procesual eventuale alte fapte ale inculpaţilor, la care s-a făcut referire în rechizitoriu (dar pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată), de a achiziţiona animale de la persoane fizice.

Asupra cererii inculpaţilor, prin care au solicitat achitarea lor, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv intenţia, Tribunalul a constatat următoarele:

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de faţă, problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau inexistenţa intenţiei inculpaţilor la momentul evidenţierii în contabilitatea societăţilor a operaţiunilor, respectiv dacă cunoşteau sau nu caracterul fictiv al acestora. Este adevărat că nu se justifică reţinerea vinovăţiei în situaţia în care inculpaţii aveau convingerea că realizarea acordului de voinţă în privinţa vânzării-cumpărării s-a efectuat între aceştia şi reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale în discuţie. Însă, probatoriile administrate şi situaţia de fapt rezultată din coroborarea tuturor mijloacelor de probă menţionate mai sus, au clarificat pe deplin, în opinia instanţei, elementul fraudulos în plan subiectiv, respectiv cunoaşterea de către inculpaţi şi reprezentarea clară a caracterului fictiv al operaţiunilor înregistrate, scopul urmărit de inculpaţi la momentul evidenţierii înscrisurilor ce conţineau date nereale, acţionând astfel tocmai pentru a da aparenţa unei alte realităţi în privinţa achiziţiilor efectuate în realitate. Probele administrate cu privire la elementul subiectiv au evidenţiat cu certitudine faptul că nu s-au confirmat relaţiile comerciale nici de către reprezentanţii "societăţilor furnizoare", dar nici de către organele fiscale de control, în urma verificărilor încrucişate, că inculpaţii nu dispuneau de mijloace de transport, nici de lăzi frigorifice pentru a asigura transportul bunurilor achiziţionate, nici nu aveau angajaţi care ar fi putut ar fi putut manipula marfa, că nu întâmplător inculpaţii au plătit în numerar de fiecare dată, fără nici măcar o excepţie.

S-a menţionat că, intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de evaziune fiscală, presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece inculpaţii şi-au folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor, în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg, aşadar, din comportamentul exterior al inculpaţilor, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceştia. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care aceştia au acţionat.

Prin înregistrarea operaţiunilor fictive, inculpaţii au urmărit să determine o altă aparenţă, elementele scriptice fiind de natură a altera realitatea, a convinge cu privire la achitarea TVA-ului, dar şi cu privire la cuantumul costurilor reale.

Instanţa a apreciat, în consecinţă, că vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina lor apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză, acesta acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. Astfel, prin folosirea de documente contabile nereale, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societăţii pe care o administra cheltuieli fictive privind plata TVA, cu scopul diminuării cuantumului obligaţiilor fiscale.

Fată de toate aceste considerente, Tribunalul a constatat că cererea inculpaţilor, prin care s-a solicitat achitarea pentru lipsa intenţiei, nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte corecta încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv incidenţa dispoziţiilor alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a arătat că, potrivit acestor dispoziţii legale, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) (n.n. - al art. 9) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize fiscale, iar instanţa, după deliberare, analizând dispoziţiile legale incidente, precum şi situaţia de fapt reţinută, a optat pentru concluziile variantei A.

S-a precizat că, această variantă este susţinută de dispoziţiile art. 67 din O.G. nr. 92/2003, prin care se arată că organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.

Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează şi în situaţiile în care organele de inspecţie fiscală constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.

În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru stabilirea corectă a situaţiei fiscale a contribuabililor, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară.

Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.

În acord cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, însă şi cu Ordinul nr. 3389/2011 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind în situaţia în care documentele contabile sunt incomplete sau incorecte (astfel cum s-a reţinut în situaţia de fapt expusă mai sus), pentru estimarea bazei de impunere, expertul fiscal a identificat acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

Astfel, pentru stabilirea situaţiei de fapt cea mai apropiată realităţii, şi doar pentru calcularea bazei impozabile, expertul a considerat, în mod corect, în varianta A, că inculpaţii au efectuat anumite cheltuieli pentru achiziţionarea animalelor, revândute ulterior, la întocmirea calculelor expertul având în vedere preţurile unitare de achiziţie ale animalelor vii comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

Tribunalul a reţinut, de asemenea, în concordanţă cu probele administrate în cauză, că în patrimoniul societăţilor au intrat cu certitudine bunuri, respectiv animale, care ulterior au fost revândute de către inculpaţi altor societăţi (ai căror reprezentanţi au confirmat relaţiile comerciale). Caracterul real al operaţiunilor de revânzare este pe deplin dovedit. Nici partea civilă, nici inculpaţii nu au contestat realitatea, existenţa acestor operaţiuni, ci dimpotrivă, le-au confirmat succesiv şi constant, atât în faza urmăririi, cât şi în cursul judecăţii. Tribunalul a considerat că, în mod logic, aceste achiziţii au presupus efectuarea anumitor cheltuieli (contravaloarea bunurilor, sumele achitate celor de la care se presupune că inculpaţii au cumpărat - din expertiză rezultă că aceste operaţiuni nu apar evidenţiate în contabilitate), astfel că apare rezonabilă, corectă şi în acord cu dispoziţiile legale, modalitatea de calcul folosită în varianta A din expertiză, prin care s-a estimat baza de impunere, cu luarea în considerare a acelor elemente apropiate situaţiei de fapt fiscale.

S-a arătat că partea civilă face o gravă confuzie, în argumentarea obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză, dând o eronată interpretare dispoziţiilor legale ce se aplică unor situaţii diferite, fără a face distincţia necesară între situaţia profitului impozabil şi cea a TVA-ului.

S-a menţionat că, partea civilă, contrar dispoziţiilor legale, a omis a arăta că, spre deosebire de cazul profitului impozabil, când organul fiscal poate să ia în considerare ca deductibile şi acele cheltuieli pentru care nu există un document justificativ, adică prin estimare, în cazul TVA organul fiscal nu poate să recunoască TVA dedectibilă decât în baza unor documente justificative.

Tribunalul a observat că, în mod corect, în varianta A s-a calculat TVA fără a avea în vedere ipoteza existenţei achiziţiilor, neexistând documente justificative, iar estimarea s-a luat în calcul doar la stabilirea bazei impozabile.

S-a precizat că este absolut ilogică, lipsită de bază legală şi nerezonabilă susţinerea părţii civile, potrivit căreia se impune excluderea oricărei estimări la calcularea bazei de impunere, pe motiv ca operaţiunile comerciale sunt fictive.

În acest caz, se pune întrebarea legitimă dacă ar exista vreo posibilitate să se obţină un profit, să existe o bază impozabilă, să decurgă deci anumite obligaţii fiscale, în cazul în care se înregistrează o operaţiune fictivă în contabilitatea unei societăţi. În această situaţie, în realitate, vânzarea-cumpărarea nu a existat niciodată, iar în patrimoniul societăţii au intrat 0 (zero) bunuri. Prin urmare, partea civilă nu poate susţine (neadmiţând estimarea şi contestând operaţiunea reală neînregistrată) că acel "bun", de altfel inexistent, ar putea fi revândut, chiar la un preţ mai mare, pentru a se obţine astfel şi un profit, pe care organele fiscale să îl impoziteze.

Tocmai pe acest raţionament se impune necesitatea unei distincţii clare între situaţia profitului impozabil şi situaţia TVA-ului, regulile aplicabile fiind diferite, pentru considerente temeinice.

S-a arătat că noţiunea de "prejudiciu" folosită de legiuitor se referă la totalul sumelor reprezentând taxele şi impozitele de la plata cărora s-a sustras inculpatul, iar nu şi la majorările şi penalităţile aferente acestora. Şi aceasta, întrucât infracţiunea de evaziune fiscală nu este o infracţiune progresivă, ci se consumă la momentul la care încetează acţiunea sau inacţiunea care realizează elementul material al laturii obiective. Momentul constatării efectuate de către organele fiscale, momentul în care se dispune trimiterea în judecată, momentul când se pronunţă instanţa (care pot fi mai apropiate sau mai îndepărtate de momentul consumării infracţiunii), nu pot determina reţinerea formei agravate a infracţiunii respective.

Pentru aceste considerente, la stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a avut în vedere cuantumul prejudiciului efectiv produs prin activitatea infracţională (aşa-numitul "prejudiciu penal"), iar nu şi eventualul beneficiu nerealizat de către partea vătămată/civilă ori dobânzile aferente.

S-a reţinut, conform raportului de expertiză, în varianta A, că SC O.D. SRL Tălpigi figurează cu suma de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum şi cu suma de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA) iar SC C. SRL Tălpigi figurează cu suma de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum cu suma de 247.181 RON (cu menţiunea că partea civilă a comunicat un cuantum mai mic, respectiv 237.614 RON), cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA).

S-a constatat că prejudiciul cauzat este mai mic de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, neexistând posibilitatea de a se reţine dispoziţiile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel încât s-a procedat, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul a constatat că, în speţa de faţă, inculpaţii au urmărit doar să diminueze TVA colectată, iar nu şi obţinerea unei rambursări de TVA, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatei D.I.A., asociat unic şi administrator al SC C. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerţul cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei efectuate prin standuri, chioşcuri şi pieţe) care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, a înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiuni comerciale (cheltuieli) nereale, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum şi un prejudiciu în cuantum de 247.181 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului D.S., asociat unic şi administrator al SC O.D. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerţul cu ridicata al animalelor vii) care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum şi un prejudiciu în cuantum de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa a apreciat că vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina lor apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză, acesta acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

S-a arătat că, la individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpaţi, natura şi importanţa valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dată fiind gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciată mai cu seamă prin prisma cuantumului însemnat al sumelor reprezentând taxe şi impozite, de la plata cărora s-au sustras inculpaţii, dar şi atitudinea nesinceră a acestora, negând săvârşirea faptelor, instanţa a înţeles să nu reţină în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deşi nu figurează cu antecedente penale.

S-a apreciat ca fiind justificată aplicarea unor pedepse principale de 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat, pentru infracţiunea dedusă judecăţii în cauza de faţă, o asemenea pedeapsă fiind, deopotrivă, proporţională cu gravitatea faptei săvârşite, dar şi de natură a asigura scopul punitiv al pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., instanţa a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. La stabilirea conţinutului pedepsei complementare, instanţa va avea în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, dar şi împrejurările care caracterizează persoana acestora. Fiind vorba despre o infracţiune săvârşită în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, instanţa apreciază că se impune interzicerea, pentru viitor, inclusiv a dreptului inculpaţilor de a mai ocupa o astfel de funcţie.

S-a precizat, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor deduse judecăţii, dar mai ales la atitudinea nesinceră a acestora, ceea ce presupune că inculpaţii nu au conştientizat gravitatea faptelor şi consecinţele acestora, că scopul şi funcţiile pedepselor ce urmează a fi aplicate în prezenta cauză, pot fi atinse numai prin executarea efectivă a acesteia.

Pe latură civilă, apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, observând, totodată, şi concluziile raportului de expertiză, prezentate în varianta A, instanţa - în temeiul art. 14 şi 346 din C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ. - a obligat pe inculpatul D.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.D. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata sumei de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În privinţa inculpatei D.I.A., s-a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză (varianta A), prejudiciul cauzat statului cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA) este în sumă de 247.181 RON, însă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă doar cu suma de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată.

Întrucât nu se poate acorda mai mult decât s-a cerut (extra petita), în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a obligat pe inculpata D.I.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata sumei de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii D.S. şi D.I.A. şi partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Inculpaţii au solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu au acţionat cu intenţie, arătând că operaţiile economice au fost reale, că au cumpărat animale şi le-au plătit în numerar, însă nu i-au identificat şi nu i-au legitimat pe cei care vindeau în numele unor societăţi comerciale şi de la care primeau facturi, iar apoi le-au vândut şi au fost plătiţi prin virament bancar.

În subsidiar, au solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei din executare efectivă în suspendare sub supraveghere întrucât au doi copii minori, trăiesc în condiţii mai mult decât modeste, nu au obţinut nici un beneficiu.

Partea civilă a solicitat obligarea inculpaţilor, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata tuturor despăgubirilor, arătând că operaţiunile nefiind reale, documentele respective nu sunt justificative şi nu se putea stabili prejudiciul prin estimarea bazei impozabile.

Prin Decizia penală nr. 139/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpata D.I.A. a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 598 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare:

În baza art. 86¹ şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei D.I.A., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86² C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatei D.I.A. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Conform dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatei D.I.A. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul D.S. şi partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Inculpatul şi partea civilă au fost obligaţi la plata sumei a câte 200 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu (av. B.M.), în sumă de 150 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesele-verbale de control, rapoartele de inspecţie fiscală, notele de constatare a controalelor încrucişate, facturile şi chitanţele aferente, extrasele de cont, declaraţiile martorilor N.L., B.I., R.C., Ş.I.G., B.G.M., A.F., rapoartele de expertiză fiscală (în varianta A), parţial declaraţiile inculpaţilor, a rezultat că în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, inculpatul D.S., în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în contabilitatea SC O.D. SRL Tălpigi, al cărei asociat unic şi administrator era, operaţiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare totală de 193.224,80 RON, din care 19.449,53 RON impozit pe profit şi 173.775,27 RON TVA, iar în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, inculpata D.I.A., în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea SC C. SRL Tălpigi, al cărei asociat unic şi administrator era, operaţiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 280.006,19 RON, din care 32.825,19 RON impozit pe profit şi 247.181 RON TVA.

Practic, inculpaţii cumpărau animale din târguri de la persoane fizice însă în contabilitatea firmelor înregistrau aceste operaţii ca provenind de la persoane juridice şi la preţuri mai mari, la care adăugau TVA, în scopul diminuării bazei de impozitare şi deducerii nelegale a TVA-ului.

Susţinerea inculpaţilor cum că nu puteau identifica dacă persoanele de la care cumpărau animalele erau reprezentanţii societăţilor comerciale care apăreau pe facturile de achiziţie nu pot fi primite întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu se coroborează cu ansamblul faptelor şi împrejurărilor ce rezultă din ansamblul probelor aflate la dosar.

Astfel, firmele care apăreau ca fiind furnizori, respectiv: SC C. SRL Petroşani, SC C. SRL Bucureşti, SC T.G. SRL Braşov, SC P.V. SRL Bârlad, SC G.C. SRL Adjud, SC Y.D. SRL Bucureşti, prin reprezentanţi, nu au confirmat relaţiile comerciale cu societăţile administrate de inculpaţi iar SC H. SRL Brăila era contribuabil inactiv din 09 aprilie 2009.

De asemenea, marea majoritatea a sumelor retrase de la bănci de către inculpaţi s-a făcut pentru achiziţii de animale de la persoane fizice, nu au făcut nicio plată prin bancă, nu au prezentat contracte de închiriere a mijloacelor de transport, în facturi nu au fost trecute numerele de înmatriculare a autovehiculelor care ar fi transportat animalele ori, în anumite cazuri, au fost trecute numere de înmatriculare care nu există sau aparţin unor persoane care nu au nici o legătură cu inculpaţii.

Inculpaţii nu au prezentat nici un contract cu societăţile de la care ar fi achiziţionat animalele, întrucât situaţia prezentată de aceştia impunea încheierea unor contracte având în vedere numărul redus de societăţi de la care ar fi făcut achiziţiile şi perioada relativ lungă de timp în care s-au desfăşurat aşa zisele relaţii comerciale.

Totodată, pentru aceleaşi motive (numărul redus de societăţi de la care ar fi făcut achiziţiile şi perioada relativ lungă de timp în care s-au desfăşurat aşa zisele relaţii comerciale) nu se poate concepe ca inculpaţii să nu-şi cunoască partenerii de afaceri, astfel că susţinerile inculpaţilor în sensul că nu au putut identifica persoanele de la care au cumpărat animalele ca fiind reprezentanţii societăţilor furnizoare sunt nefondate.

În cauză inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, aceştia urmărind prejudicierea bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitatea firmelor pe care la administrau a unor cheltuieli fictive:

În consecinţă, cererea inculpaţilor de achitare pentru lipsa intenţiei este nefondată.

Din cele arătate rezultă pe deplin vinovăţia inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedepsele aplicate inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor deduse judecăţii au fost just individualizate faţă de împrejurările comiterii faptelor, urmările acestora şi persoana lor, pedepsele de câte 3 ani închisoare fiind apte să asigure atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei.

În mod corect prima instanţă nu a reţinut circumstanţe atenuante, întrucât faţă de paguba importantă adusă bugetului de stat, nu se impunea aceasta.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor comise, inculpaţii sunt nedemni de a fi aleşi în autorităţile publice, de a ocupa funcţii ce implica exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (aceea de administrator), astfel că, în mod corect prima instanţă a interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Cu privire la pedeapsa accesorie, se constată că instanţa de fond a interzis inculpaţilor doar drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., deşi, ţinând cont de argumentele arătate la alineatul precedente, s-ar fi impus şi interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere şi faptul că în motivarea hotărârii s-a arătat că se va interzice şi acest drept.

Însă, această netemeinicie nu poate fi îndreptată întrucât în apelul inculpatului nu se poate agrava situaţia acestuia.

Cu privire la modalitatea de executare, în mod corect a apreciat prima instanţă că inculpatul D.S. nu se poate îndrepta şi scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei, având în vedere urmările faptelor sale, crearea unui prejudiciu însemnat bugetului de stat, astfel că cererea sa de suspendare a executării pedepsei este nefondată.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare pentru inculpata D.I.A., Curtea a apreciat că hotărârea primei instanţe este netemeinică, având în vedere situaţia personală a acesteia.

Astfel, având în vedere că are în îngrijire doi copii minori (din care un copil dintr-o relaţie anterioară iar celălalt din căsătoria cu inculpatul D.S.), că este curator pentru numitul C.I., persoană cu handicap grav, de a cărui îngrijire se ocupă, Curtea a apreciat că inculpata D.I.A. se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei, pronunţarea condamnării constituind un avertisment pentru ea, urmând să se dispună suspendarea sub supraveghere a executări pedepsei aplicat acesteia.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat că aceasta a fost corect soluţionată prin obligarea inculpaţilor, fiecare în solidar cu societatea pe care o administra, la plata prejudiciilor cauzate bugetului de stat, în funcţie de sumele solicitate şi de cele rezultate din raportul de expertiză fiscală în varianta A.

Cererea părţii civile de a nu se avea în vedere stabilirea bazei impozabile prin estimare nu poate fi primită având în vedere că în situaţia de fapt s-a reţinut că inculpaţii au cumpărat animale de la persoane fizice, situaţie în care s-a făcut o estimare a cheltuielilor, conform art. 67 din O.U.G. nr. 92/ 2003 şi Ordinul nr. 3389/2011 al preşedintelui ANAF, ce au fost deduse doar la stabilirea impozitului pe profit, nu şi la stabilirea TVA.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi inculpaţii D.S. şi D.I.A.

Inculpaţii au solicitat invocând ca temei de drept, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen., în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul suspendării condiţionate, potrivit art. 81 C. pen. sau al suspendării sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, a solicitat, potrivit motivelor scrise depuse la dosar, casarea ambelor hotărâri şi, în latura civilă, admiterea în totalitate a acţiunii civile.

Examinând recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, şi de inculpaţii D.S. şi D.I.A., prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o însemnată limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare, motive care, în speţă, sunt, potrivit memoriului scris depus la dosar, cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., pct. 12 (teza I) - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni - respectiv, pct. 17² - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

A. Problema achitării inculpaţilor în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) nu se poate pune, din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor pronunţate până în acesta fază a procesului (sentinţă fond/decizie apel) rezultând fără niciun dubiu că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi şi că aceste fapte caracterizează - atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub acela al laturii subiective (vinovăţia, în forma intenţiei directe - aspect amplu şi convingător motivat în considerentele Sentinţei, considerente însuşite, cu justificat temei, de instanţa de apel) infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; sub acest aspect, respingerea de către instanţa de apel a cererii de achitare formulate în faţa sa de ambii inculpaţi se învederează a fi întru totul temeinică şi legală, încât reiterarea acestei cereri în recurs, în condiţiile în care nici nu au fost relevate aspecte concludente de nelegalitate a deciziei atacate, nu poate fi primită.

B. În ce priveşte cererea prin care, sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., se solicită atenuarea "tratamentului sancţionator" aplicat inculpatului D.S. (în sensul suspendării executării pedepsei, fie condiţionat (cf. art. 81 C. pen.), fie sub supraveghere (cf. art. 86¹ C. pen.), Înalta Curte constată cele ce urmează:

- decizia recurată a fost pronunţată la 14 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (pe 15 februarie 2013), situaţie în care aceasta este supusă casării în limita cazurilor de casare -exclusiv de nelegalitate - prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin sus- arătata lege;

- în realizarea scopului mai sus arătat, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, pct. 14 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. a fost modificat în sensul limitării lui la cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, eliminându-se (din textul "originar") cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate;

- aşa fiind, cererea de "atenuare a tratamentului sancţionator" formulată (prin apărător) de inculpatul D.S. este exclusă din sfera de cenzură a instanţei de recurs;

- aceeaşi cerere nu poate fi examinată nici sub incidenţa cazului de casare indicat de inculpat - pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. - fiind de principiu că ceea ce nu se poate obţine direct (sub incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 14) nu se poate obţine nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Nici recursul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi nu este fondat întrucât aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., determinarea exactă a structurii prejudiciului încercat de partea civilă şi, pe cale de consecinţă, a cuantumului despăgubirilor, ţinând, în mod evident, de temeinicia/netemeinicia, iar nu de legalitatea/nelegalitatea deciziei atacate.

Faţă de considerentele expuse, recursurile declarate partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi inculpaţii D.S. şi D.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţie, iar recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi inculpaţii D.S. şi D.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 326/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 318/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 320/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 320/2014. Penal