ICCJ. Decizia nr. 326/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 326/2014
Dosar nr. 15102/3/2013
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2014
Prin sentinţa penală nr. 416 din 24 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.A.M., la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În baza art. 61 C. pen, s-a revocat liberarea condiţionată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
S-a contopit restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză, rezultând două pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv 1068 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare şi 1068 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 16/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantităţi de droguri:
- 0,18 grame pulbere conţinând heroină; 0,40 grame pulbere conţinând heroină; 5,99 grame pulbere conţinând heroină; 51 comprimate metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9 aprilie 2013).
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON.
În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 41/D/P/2013 din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi restituirea către inculpat a sumei de 760 RON".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin. rechizitoriul nr. 41/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 15102/3/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că la datele de 14 martie 2013 şi 19 martie 2013, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut colaboratorului organelor de urmărire penală 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RON, iar cu prilejul percheziţiei efectuate în 21 martie 2013 la locuinţa sa fără forme legale s-au găsit 6,58 grame heroină destinate comercializării (55 de doze) şi 8 comprimate şi jumătate de metadona, acestea din urmă fiind destinate consumului propriu, fără drept.
Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: denunţul formulat în cauză, procesele-verbale ale investigatorului sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică.procesele-verbale de supraveghere operativă, convorbirile şi comunicările telefonice interceptate, declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor.
După sesizarea instanţei, la termenul din data de 26 aprilie 2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a precizat că recunoaşte în întregime acuzaţiile ce i-au fost aduse, că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi că nu solicită administrarea de probe suplimentare, faţă de poziţia acestuia constatându-se îndeplinirea condiţiilor pentru urmarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. De asemenea, s-a procedat la ataşarea fişei de cazier judiciar a inculpatului, a sentinţei penale nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi a unei adrese a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin care se comunica faptul că denunţul formulat de inculpat în cursul urmăririi penale nu s-a materializat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că:
La datele de 14 martie 2013 şi 19 martie 2013, în mun. Bucureşti, inculpatul M.A.M. a vândut colaboratorului „.M.V." şi investigatorului „V.M." mai întâi cantitatea de 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, iar ulterior cantitatea de 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RON. Prima tranzacţie a avut loc în zona Căii Vitan, într-o scară de bloc, iar cea de-a doua în scara blocului unde locuia inculpatul, pe str. R.S.
Ambele tranzacţii au fost supravegheate de organele de urmărire penală, iar convorbirile telefonice ale inculpatului, în cursul cărora au fost aranjate întâlnirile cu colaboratorul, au fost interceptate. La originea cauzei s-a aflat denunţul formulat de numitul C.M.C. la data de 12 martie 2013, în cuprinsul căruia acesta a indicat nr. de telefon al inculpatului şi adresa la care acesta locuia fără forme legale. După efectuarea ultimei tranzacţii, la data de 21 martie 2013, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa fără forme legale a inculpatului din Bucureşti, str. R.S., unde au fost descoperite 6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) şi 8 comprimate şi jumătate de metadonă despre care inculpatul a declarat că sunt destinate consumului propriu.Totodată, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor din datele de 14 şi 19 martie 2013. Natura substanţelor comercializate de inculpat şi a celor identificate în urma percheziţiei, a fost stabilită prin efectuarea unor constatări, tehnico-ştiinţifice.
În drept, fapta inculpatului M.A.M., care, în Bucureşti la datele de 14 martie 2013 şi 19 martie 2013, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut colaboratorului „M.V." 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RONM, iar la data de 21 martie 2013 a deţinut la locuinţa sa din str. R.S., cantitatea de 6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
. Totodată.fapta aceluiaşi inculpat de a deţine în data de 21 martie 2013 la locuinţa sa din str. R.S., 8 comprimate şi jumătate de metadonă, destinate consumului propriu, fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Ambele fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte de executarea restului de 1068 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, (liberat condiţionat la data de 23 aprilie 2011). Drept urmare, s-a reţinut incidenţa în cauză a art. 37 lit. a) C. pen. De asemenea, faptele au fost comise în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere în condiţiile art. 72 C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., frecvenţa actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, faptul că există indicii că acesta nu s-a mărginit la comiterea celor două acte materiale de trafic de droguri pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, dar şi antecedentele sale penale.
S-a reţinut totodată că inculpatul nu are ocupaţie sau loc de muncă, părând a-şi asigura existenţa exclusiv din comercializarea drogurilor de mare risc. Raportat la aceste aspecte, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (aceasta din urmă pedeapsă complementară) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză, rezultând două pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv 1068 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare şi 1068 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Cu privire la această măsură (ca şi în cazul pedepsei complementare), Tribunalul a avut în vedere natura infracţiunilor săvârşite, precum şi calitatea de recidivist a inculpatului, care îl fac incompatibil cu ocuparea unei funcţii elective publice sau a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului pentru aceleaşi considerente expuse în încheierile anterioare prin care s-a dispus privarea sa de libertate (gravitatea faptei, perseverenţa infracţională, aspecte care au dus la presupunerea rezonabilă că, odată lăsat în libertate, inculpatul se va implica din nou în comiterea de fapte penale), la care s-a adăugat în momentul de faţă şi hotărârea de condamnare în primă instanţă.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, reţinând gravitatea faptelor săvârşite şi calitatea de recidivist a inculpatului, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantităţi de droguri: - 0,18 grame pulbere conţinând heroină; 0,40 grame pulbere conţinând heroină; 5,99 grame pulbere conţinând heroină; 51 comprimate metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9 aprilie 2013).
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON.
În baza art. 169 C. proc. pen., instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 41/D/P/2013 din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi restituirea către inculpat a sumei de 760 RON, apreciind că nu s-a dovedit că această sumă ar fi fost obţinută în urma comiterii infracţiunii de trafic de droguri. Cu privire la cuantumul sumei, Tribunalul a scăzut din suma de 1.060 RON, ridicată de organele de urmărire penală, suma de 300 RON cu privire la care s-a dispus confiscarea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelantul-inculpat M.A.M., solicitând redozarea pedepselor aplicate de prima instanţă, în lumina circumstanţelor sale personale, în sensul de a se reţine disp. art. 74 coroborat cu art. 76 C. pen. având în vedere atitudinea de recunoaştere a faptelor, cantitatea de droguri traficată, împrejurarea că a fost judecat în stare de arest preventiv, dar şi denunţul formulat.
Examinând sentinţa atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, conform art. 379 şi urm. C. proc. pen., a constatat următoarele:
Referitor la inculpatul M.A.M., având în vedere cele susţinute în motivele de apel, Curtea a observat că deşi acesta este recidivist în modalitatea postcondamnatorie, iar în sarcina sa au fost reţinute două infracţiuni, dintre care una în formă continuată, în concurs real, aceste trei cauze de agravare facultativă a pedepsei, respectiv, recidiva post condamnatorie, concursul de infracţiuni şi forma continuată a uneia dintre infracţiunii, nu sunt de natură să înlăture posibilitatea reţinerii în favoarea inculpatului a disp. art. 74-76 C. pen., având în vedere disp. art. 80 C. pen.
Curtea a apreciat că atâta timp cât inculpatul a beneficiat de disp. art. 3201 C. proc. pen., nu mai poate beneficia de circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 74 lit. c) C. pen., deşi cele două texte de lege au finalităţi diferite, reprezentând instituţii juridice diferite, având în vedere, însă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, deşi instanţa supremă nu exclude incidenţa concomitentă a celor două cauze de reducere a pedepsei, condiţionează incidenţa celor două texte de lege, de împrejurarea ca disp. art. 76 lit. c) C. pen., să presupună mai mult decât disp. art. 3201 C. proc. pen., în acest sens fiind cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în considerentele deciziei nr. 754 din 15 martie 2012: „în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a ll-a C. pen. întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen."
Raportând la speţa de faţă, aspectele de mai sus, Curtea a opinat că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante legale, în favoarea inculpatului, în condiţiile în care starea de recidivă postcondamnatorie contravine circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar în speţă nu se regăseşte situaţia reglementată de disp. art. 74 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte denunţul formulat de inculpat, Curtea a observat, din relaţiile furmizate în faza procesuală a apelului de către Prachet, că deşi acest denunţ se află la baza formării unui dosar de urmărire penală, până în prezent nu a determinat tragerea la răspundere penală a altor persoane, în sensul care să permită reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de infracţiune gravă, prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de infracţiuni considerate grave, între care şi infracţiunile privind traficul de droguri. S-a arătat că rezultă, astfel, că pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 este necesar ca persoana care denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane ce au săvârşit infracţiuni grave trebuie să fi săvârşit, la rândul ei, o astfel de infracţiune.
În situaţia în care persoana care invocă reţinerea circumstanţei legale de atenuare a pedepsei a săvârşit mai multe infracţiuni, dintre care numai una poate fi considerată infracţiune gravă în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, reducerea pedepsei nu operează decât pentru fapta ce constituie infracţiune gravă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 1488 din 19 aprilie 2010.
În consecinţă, în cazul de faţă, în care inculpatul a comis atât infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, acesta ar fi putut beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002 numai pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, care constituie infracţiune gravă în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, iar nu şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, care nu face parte nici din categoria infracţiunilor privind traficul de droguri, nici din categoria infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani.
De asemenea datele care circumstanţiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, respectiv faptul că are antecedente penale, că a recunoscut şi regretat faptele comise, că nu are o familie organizată, că anterior arestării preventive nu avea un loc de muncă stabil, cantitatea de droguri traficată, suma obţinută în urma săvârşirii infracţiunilor, s-a apreciat că nu sunt de natura a justifica reţinerea lor ca circumstanţe atenuante, prin prisma disp. art. 74 alin. (2) C. pen.
De altfel, s-a arătat că se poate observa că, în condiţiile în care limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 sunt de la 10 ani, la 20 ani închisoare, iar limitele reduse ca urmare a aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen., sunt de la 6 ani şi 8 luni, la 13 ani şi 4 luni închisoare, prin aplicarea pedepsei de 7 ani închisoare, prima instanţă a avut în vedere limita minimă rezultată din incidenţa disp. art. 3201 C. proc. pen., ceea ce a reprezentat în opinia Curţii, încă o dovadă a faptului că în speţă, pedesele au fost corect individulizate.
În mod asemănător a procedat judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte pedeapsa stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare, în condiţiile în care limitele prevăzute de lege sunt de la 2 ani, Ia 5 ani închsioare, iar cele rezultate din incidenţa disp. art. 3201 C. proc. pen., sunt de la 1 an şi 4 luni, la 3 ani şi 4 luni închisoare.
În consecinţă, Curtea a concluzionat că prima instanţă a procedat la o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, datorită incidenţei disp. art. 37 lit. a) C. pen., s-a reţinut că este exclusă reţinerea art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Curtea a mai constatat că la individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, au fost avute în vedere toate criteriile prev. de disp. art. 72 C. pen., şi anume dispoziţiile generale ale C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicat, dispoziţiile legii de incriminare care stabileşte limitele speciale pentru infracţiunile deduse judecăţii, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat, maniera elaborată şi organizată a activităţii infracţionale precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, antecedentelor penale, situaţia familială, stabilindu-se un cuantum prin care să se atingă scopul educativ - coercitiv - exemplificativ al pedepsei.
Aşadar, având în vedere disp. art. 52 alin. (2) C. pen., Curtea a considerat că atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, este aptă să asigure atingerea scopului prev. de art. 52 alin. (1) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 416 din 24 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, a dedus din pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 21 martie 2013, la zi şi a menţinut arestarea preventivă a apelantului-inculpat faţă de modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată şi faţă de împrejurarea că situaţia juridică a inculpatului nu a suferit modificări de natură să determine incidenţa disp. art. 139 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.A.M.
Prin motivele de recurs susţinute oral de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat şi cele depuse în scris de către apărătorul ales al recurentui inculpat la data de 29 ianuarie 2014, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi s-a solicitat în esenţă reducerea pedepsei, iar apărătorul ales a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002:
Examinând recursul declarat de inculpatul M.A.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi Cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi art., cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, la data de 01 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.,astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 29 ianuarie 2014, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţa de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpat cu privire la nereţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că pedepsele aplicate sunt în limitele legale, astfel cum au fost reduse prin aplicarea alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., ca atare au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar critica formulată de recurentul inculpat vizează temeinicia hotărârii şi nu legalitatea acesteia, şi s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de pct. 14 teza I, al art. 3859 C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.A.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2013 la 29 ianuarie 2014.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.A.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2013 la 29 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 320/2014. Penal → |
|---|
