ICCJ. Decizia nr. 396/2014. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Apel



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 396/A/2014

Dosar nr. 1030/121/2014

Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014

Deliberând, asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 390/F/l 7 aprilie 2014 a Tribunalului Galaţi, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii formulate de condamnatul M.G. în conformitate cu art. 595 C. proc. pen. şi art. 23 din Legea nr. 255/2013, având ca obiect aplicarea art. 6 C. pen. în privinţa pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 53 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila definitivă la 16 octombrie 2013 prin Decizia penală nr. 231 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul M.G. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 187/2012 ridicată de condamnatul M.G.

În termen legal împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie condamnatul M.G.

Înainte de soluţionarea pe fond a contestaţiei promovate, condamnatul M.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia penală nr. 513/C din data de 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, instanţa a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţie invocată de condamnatul M.G.

A admis contestaţia declarată de condamnatul M.G., cu domiciliul în com. Grindu, jud. Tulcea, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi.

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 390/F din 17 aprilie 2014 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare.

A admis cererea formulată de condamnatul M.G. privind aplicarea art. 6 C. pen.

A descontopit în pedepsele componente pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 53 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 231/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi.

A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a C. pen. şi art. 320 C. proc. pen. de la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. la 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. (corespunzătoare infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen.).

A constatat că pedeapsa principală aplicabilă urmare a refacerii situaţiei antecedentelor penale ale condamnatului M.G., conform dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni şi recidiva postcondamnatorie din Noul C. pen., depăşeşte pedeapsa rezultantă principală aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 53 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila.

A menţinut pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată condamnatului M.G. prin sentinţa penală nr. 53 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 231/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare la judecata în fond şi în contestaţie au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, astfel că prevederile legale în materie nu permit invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în privinţa unei decizii judecătoreşti, fie şi una pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cum este cazul Deciziei nr. 1/2014, astfel că excepţia de neconstituţionalitate invocată de condamnat cu privire la această decizie este inadmisibilă.

Împotriva dispoziţiei cuprinsă în Decizia penală nr. 513/C din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, privind excepţia de neconstituţionalitate invocată în apel, condamnatul M.G. a formulat apel, apreciind că excepţia invocată este admisibilă, urmând a fi sesizată Curtea Constituţională.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.

Din textul de lege precizat rezultă că, pentru verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: invocarea excepţiei să aibă loc în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, iar excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că excepţia invocată de condamnatul M.G. se referă la o decizie judecătorească, respectiv la Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, act neregăsit printre cele pentru care se poate sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

În consecinţă, faţă de considerentele invocate, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. cu referire la art 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 va respinge ca nefondat, apelul formulat de condamnatul M.G. împotriva dispoziţiei cuprinsă în Decizia penală nr. 513/C din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind excepţia de neconstiruţionalitate invocată în apel.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul M.G. împotriva dispoziţiei cuprinsă în Decizia penală nr. 513/C din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind excepţia de neconstiruţionalitate invocată în apel.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 396/2014. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Apel