ICCJ. Decizia nr. 440/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 440/2014

Dosar nr. 1394/110/2013

Şedinţa publică din 04 februarie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 150 din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1394/103/2013.

Prin Sentinţa penală nr. 212/ D din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 1394/110/2013 s-a dispus condamnarea inculpatului A.D., pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 61 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsa de 1174 de zile rămas de executat din pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 392 din 6 decembrie 1999 a Tribunalului Bacău şi l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză.

Pedeapsa de executat: 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la zi.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.

Conform art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate şi depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei - plicurile nr. 1-10 şi plicurile A-C până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 Noul C. civ. a fost obligat inculpatul sa plătească părţii civile suma de 10.000 lei daune morale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1200 lei din care 700 lei în faza de urmărire penală şi 500 lei în faza cercetării judecătoreşti.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu - avocat B.C.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţa instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 81/P/2013 din 21 februarie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. deoarece în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2013, în jurul orei 08:00, a acostat-o pe minora I.C.M., în vârstă de 14 ani, pe podul care traversează râul Bistriţa, situat în apropierea cartierului Şerbăneşti din mun. Bacău, în timp ce aceasta se deplasa către Colegiul „P.R.”, iar apoi, prin exercitarea de violenţe fizice şi sub ameninţarea cu un cuţit a condus-o într-o toaletă situată în apropierea târgului auto din vecinătate unde a întreţinut cu victima relaţii sexuale anale şi orale.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul A.D., a fost liberat din penitenciar la data de 04 decembrie 2012 şi rămânând neexecutat un rest de 1.174 zile.

După liberarea din penitenciar, inculpatul a locuit la locuinţa unei femei de etnie rromă, cunoscută sub porecla de „Laleaua", locuinţă situată pe str. George Bacovia din mun. Bacău.

Din când în când, inculpatul A.D. se mai deplasa la locuinţa unui frate de-al său, situată în cartierul Şerbăneşti din mun. Bacău, unde presta diverse activităţi. Cu această ocazie, inculpatul a observat-o şi pe minora I.C.M., în vârstă de 14 ani, eleva în clasa a IX-a la Colegiul „Petru Rareş ” , situat în vecinătate. Partea vătămată este domiciliată în com. Roşiori, jud. Bacău, însă aceasta locuieşte în gazdă împreună cu sora sa I.I.A. şi cu numita V.G.N., la un apartament situat în mun. Bacău, str. Carpaţi.

În ziua de 23 sau 24 ianuarie 2013, în jurul orei 14.30, inculpatul A.D. a acostat-o pe minoră care se afla în dreptul unei covrigarii de lângă liceul menţionat mai sus, pipăindu-o în zona feselor. Minora a încercat să scape de inculpat, părăsind acel loc şi îndreptându-se către casă, mai exact deplasându-se pe drumul care duce spre podul ce traversează râul Bistriţa („podul de la Şerbăneşti"), însă inculpatul a început să urmărească victima, pe care a luat-o de gât şi i-a spus că o urmăreşte de mult timp şi că o cunoaşte. Partea vătămată a insistat să fie lăsată în pace, însă a fost lovită de către inculpat cu palma. De frică, victima a încercat să îi transmită un SMS mamei sale, iar în acel moment inculpatul a lăsat-o în pace, crezând că minora vrea să sune la poliţie.

A doua zi partea vătămată a aflat de la un coleg de liceu că este căutată de o persoană mai în vârstă, însă la terminarea orelor de curs a fost aşteptată afară de către mama sa, împreună cu care a mers acasă.

În dimineaţa zilei de marţi, 29 ianuarie 2013, în jurul orei 07:30, minora I.C.M. s-a deplasat de la locuinţa de pe str. Carpaţi, până în zona Pieţei Centrale cu autobuzul, iar de acolo şi-a continuat drumul pe jos către şcoală. În momentul în care a ajuns în dreptul Colegiului Economic „Ion Ghica", minora l-a observat pe inculpat îndreptându-se către ea. Acesta nu a acostat-o, continuându-şi drumul către centrul oraşului, însă în momentul în care victima a ajuns la jumătatea podului care traversează râul Bistriţa, a auzit vocea inculpatului, care se apropia de ea din spate. Atunci minora l-a sunat pe unchiul său T.C.I., căruia i-a spus că este urmărită de o persoană, fiindu-i frică, însă inculpatul care ajunsese deja lângă victimă i-a cerut acesteia să închidă telefonul, lucru realizat până la urmă de către inculpat.

De asemenea, în timp ce ambele părţi se aflau pe pod, minora a abordat un bărbat necunoscut căruia i-a cerut să o ajute, însă acesta nu i-a acordat atenţie, continuându-şi deplasarea, iar imediat inculpatul a scos din mâneca hainei un cuţit de aproximativ 20 cm pe care l-a pus în pieptul victimei, ameninţându-o că o va omorî dacă va mai spune ceva. Apoi inculpatul a luat victima cu forţa de braţ şi s-au îndreptat împreună pe o scurtătura către zona târgului auto aflată în apropiere. În acest timp inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona feţei. În momentul în care au ajuns în dreptul unor toalete inculpatul a forţat lacătul de la uşa uneia dintre acestea, rupându-l, iar apoi a introdus-o pe minoră cu forţa în interiorul toaletei cerându-i acesteia să se dezbrace. Victima a refuzat, însă inculpatul i-a dat jos pantalonul şi chilotul, ameninţând-o cu cuţitul.

Apoi inculpatul i-a aplecat capul victimei către chiuvetă, s-a descheiat la pantaloni şi a întreţinut cu victima un raport sexual anal care nu a durat mult, deoarece victima a reuşit să-şi întoarcă corpul. Minora a început să ţipe de mai multe ori, însă inculpatul i-a pus cuţitul în zona gâtului, ameninţând-o din nou cu moartea, după care a forţat-o pe victimă să întreţină un raport sexual oral. La finalizarea raportului oral, inculpatul a ejaculat pe părul victimei, pe pantalonii lui şi pe podeaua toaletei, după care a ameninţat-o că dacă va spune cuiva ce i s-a întâmplat, va fi omorâtă.

Inculpatul a luat-o pe minoră de mână şi a condus-o înapoi pe drumul pe care aceasta se deplasase anterior, iar când au ajuns lângă pod inculpatul a abandonat victima, deplasându-se către oraş.

Minora a sunat-o pe mama sa care i-a spus că a anunţat deja organele de poliţie.

Cu ocazia audierii minora a aflat că inculpatul se numeşte A.D.

Inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie în aceeaşi zi la ora 15,00, în timp ce acesta se afla în incinta localului „Just bar" de lângă Piaţa Centrală.

Din concluziile raportului de constatare medico legală din 30 ianuarie 2013, emis de S.M.L., Bacău rezultă că minora prezintă următoarele leziuni traumatice: contuzie buză inferioară şi genian stângă, precum şi excoriaţii la nivelul mucoasei vestibulare genian stângă. Leziunile pot data din 29 ianuarie 2013 şi s-au putut produce prin lovire cu corp contondent în condiţiile stabilite de anchetă, necesitând 3 - 4 zile de îngrijiri medicale. Minora prezintă deflorare veche, nu prezintă leziuni vizibile în zona anală. Examenul citologic vaginal nu a relevat prezenţa spermatozoizilor.

De la faţa locului au fost ridicate mijloace materiale de probă, printre care şi urme de spermă găsite pe pardoseala toaletei. De asemenea, de la inculpat au fost ridicate mai multe articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar de la victimă au fost ridicate pantalonii cu care era îmbrăcată în ziua comiterii agresiunii, precum şi perechea de lenjerie intimă purtată cu aceeaşi ocazie.

În cauză a fost dispusă şi efectuarea unei expertize biocriminalistice serologice de către experţi din cadrul I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic, fiind puse la dispoziţie perechea de pantaloni aparţinând părţii vătămate, precum şi un tampon steril tip exudat faringian cu care s-au recoltat urmele de spermă găsite pe podeaua toaletei unde a fost săvârşită fapta.

Din concluziile raportului de expertiză din 18 februarie 2013, emis de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic, rezultă că pe pantalonii părţii vătămate au fost evidenţiate urme biologice umane (U1), ce conţin capete de spermatozoizi, celule epiteliale şi floră microbiană. Urmele de spermă aparţin grupei sanguine O1. De asemenea, pe tamponul steril tip exudat faringian au fost evidenţiate urme biologice umane (U2), ce conţin capete de spermatozoizi, celule epiteliale şi floră microbiană. Urmele de spermă aparţin grupei sanguine 01.

S-a menţionat că anterior de la inculpat s-a recoltat sânge, care aparţine grupei 01, conform buletinului de analize medicale din 11 februarie 2013, emis de Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Bacău.

La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut ca mijloace de probă, declaraţiile părţii vătămate I.C.M., raport de constatare medico-legală, proces-verbal de conducere în teren şi de cercetare la faţa locului, planşe foto, procese-verbale de ridicare obiecte, declaraţiile numitei T.L., reprezentantul legal al părţii vătămate I.C.M., declaraţii martori M.M.A. şi P.E., declaraţii inculpat A.D., buletin de analize medicale din 11 februarie 2013, emis de Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Bacău, raport de expertiză biocriminalistică serologică din 18 februarie 2013, emis de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic.

Fiind audiat atât de procuror, cât şi de instanţă, inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale orale şi anale cu victima, dar că nu a constrâns-o în nici un fel, ci totul a fost cu consimţământul acesteia.

Declaraţia inculpatului a fost contrazisă de cea a victimei, a mamei acesteia - numita T.L., care a fost sunată de fiica sa în jurul orei 8:30, aceasta povestindu-i cele întâmplate, de a martorului M.M.A. - coleg de liceu cu victima, care a observat actele de hărţuire la care inculpatul a supus-o pe victimă în ziua de 23 sau 24 ianuarie 2013, precum şi de concluziile actului medico-legal care relevă existenţa unei agresiuni.

Chiar şi în situaţia în care victima şi-ar fi dat acordul de a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul, având în vedere vârsta acesteia, consimţământul sau nu poate fi luat în considerare, nu este un consimţământ valabil exprimat, cu atât mai mult cu cât diferenţa de vârsta dintre cele doua părţi este foarte mare, inculpatul având vârsta de 47 de ani.

Legea tocmai această faptă o incriminează în art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen., legiuitorul apreciind că o persoană sub 15 ani nu este suficient de matură, de dezvoltată psiho-social pentru a putea exprima un consimţământ valabil pentru întreţinerea de relaţii cu un adult. Nu are nici o relevanţă că partea vătămată şi-a exprimat acordul în vederea întreţinerii relaţiilor sexuale.

Ori, în prezenta cauză, victima a fost constrânsă să aibă relaţii intime cu inculpatul, acestea având loc sub ameninţarea cuţitului.

În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen., urmând a fi condamnat pentru această faptă.

Instanţa a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă la scurt timp după ce inculpatul fusese liberat condiţionat (4 decembrie 2012) din executarea unei pedepse de 17 ani închisoare aplicată în principal pentru săvârşirea unei fapte de omor deosebit de grav, rămânând un rest de executat de 1174 zile. Ca atare, infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, gravitatea ei deosebită, vârsta mică a victimei, aspectul că inculpatul şi-a pregătit comiterea faptei, urmărind-o anterior în câteva zile pe partea vătămată, starea de recidivă postcondamnatorie rezultată dintr-o condamnare pentru o infracţiune tot de violenţă fizică, apreciind că aplicarea unei pedepse principale cu privare de libertate în cuantum de 14 ani închisoare este necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Partea vătămată I.C.M. s-a constituit parte civilă în cauză în prezenţa reprezentantului său legal T.L., solicitând 10.000 lei daune morale. În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 19 martie 2013, inculpatul a arătat că este de acord să o despăgubească pe victimă cu întreaga sumă pentru s-a constituit parte civilă. Odată cu răspunderea penală a inculpatului a fost angajată şi răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, acesta trebuind să repare prejudiciul produs prin fapta sa.

Având în vedere consecinţele faptei inculpatului asupra dezvoltării psiho - fizice şi emoţionale a victimei, a ruşinii suferite, valoarea rezonabilă a daunelor morale solicitate, precum şi principiul disponibilităţii laturii civile inculpatul fiind de acord să plătească întreaga sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă, instanţa în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 1357 Noul C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 10.000 lei daune morale.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, acesta a fost obligat conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. să plătească statului suma de 1.200 lei cheltuieli judiciare din care 700 lei în faza de urmărire penală şi 500 lei în faza cercetări judecătoreşti.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu - avocat B.C.

Împotriva Sentinţei penale nr. 212/2013 a declarat apel în termenul legal inculpatul A.D. fără a-l motiva în scris.

În dezvoltarea motivelor de apelul expuse oral în faţa Curţii, apărătorul inculpatul a solicitat în principal desfiinţarea sentinţei penale de condamnare pronunţată de prima instanţă, susţinând că ansamblul materialului probator administrat în cauză nu poate releva cu certitudine vinovăţia faţă de fapta pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, inculpatul prin apărătorul ales, a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, arătând că în lipsa unor probe certe, sigure şi decisive în acuzarea inculpatului administrate în cauză, se impune a se da eficienţă principiului „in dubio pro reo” şi să dispună achitarea sa. În raport de aceste susţineri, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În secundar, în situaţia în care primul motiv de apel nu ar fi fost însuşit de către Curte, apărătorul inculpatului a solicitat redozarea pedepsei principale aplicate în sensul reducerii acesteia.

Curtea de Apel Bacău examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat, astfel încât calea de atac a fost respinsă prin decizia penală nr. 150/2013.

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond a fost corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. Prima instanţă a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând legal şi temeinic o soluţie de condamnare a inculpatului pentru fapta reţinută în actul de sesizare al instanţei, pedeapsa aplicată fiind judicios individualizată conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. În mod just instanţa de fond a reţinut că în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2013, inculpatul A.D., prin constrângere fizică şi morală, precum şi profitând de imposibilitatea victimei I.C.M. de a se apăra (datorită vârstei de 14 ani, etate la care gradul de dezvoltare fizică nu i-a permis să riposteze la acţiunile inculpatului), a întreţinut un raport sexual anal şi oral cu aceasta.

Curtea a reţinut că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este confirmată de elementele de fapt ce rezultă din declaraţiile concordante ale părţii vătămate date în cele două faze procesuale prin care îl incriminează direct pe inculpat, coroborate cu informaţiile cuprinse în conţinutul Raportului de constatare medico-legală din 30 ianuarie 2013 emis de S.M.L. Bacău (care atestă prezenţa unor leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent, la 29 ianuarie 2013, dată la care se reţine a fi săvârşită fapta supusă judecăţii), declaraţiile martorilor M.M.A. care a observat nemijlocit actele de constrângere fizică exercitate de inculpat asupra părţii vătămate în scopul întreţinerii de relaţii sexuale cu aceasta, P.M., diriginta părţii vătămate care a şi reprezentantul legal al părţii vătămate T.L. care au perceput indirect comiterea faptei de către inculpat în modalitatea reţinută, raportul de expertiză din 18 februarie 2013 emis de IPJ Galaţi - Serviciul Criminalistic, care evidenţiază existenţa unor urme biologice umane de spermă ce aparţin grupei sanguine a inculpatului (0I) recoltate de pe pantalonii părţii vătămate şi de pe pardoseala locului unde s-a săvârşit infracţiunea coroborate cu declaraţiile inculpatului date în cursul procesului penal.

Curtea a notat că mijlocele de probă enumerate mai sus, prin conţinutul lor informativ, fac dovada certă, precisă şi decisivă a existenţei faptei de viol comisă în dauna părţii vătămate la data de 29 ianuarie 2013 şi a vinovăţiei inculpatului faţă de aceasta, motiv pentru care criticile expuse de apărătorul relative la insuficienţa probelor în acuzare administrate în cauza de faţă nu poate fi primită.

Cât priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului criticată de către acesta (constituind un ultim motiv de apel), Curtea a considerat că aceasta a fost corect stabilită de prima instanţă fiind adecvată, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

În ceea ce priveşte operaţiunile de individualizare judiciară a pedepselor aplicată în cauză inculpatului, Curtea a avut în vedere natura infracţiunii săvârşite, viol în formă agravată, sfera relaţiilor sociale lezate - libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, circumstanţele concrete în care au fost săvârşită fapta - întreţinerea de relaţii sexuale cu minoră în vârstă de 14 ani, profitând de neputinţa acesteia a se apăra, tocmai datorită acestei vârstei fragede precum şi urmarea produsă - traumele efectiv suferite de către victima minoră.

În consecinţă, sub aspectul individualizării pedepselor (principală şi complementară) aplicate inculpatului în speţă de faţă, Curtea a constatat că Tribunalul a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, descrise detaliat în partea expozitivă a sentinţei apelate, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care caracterizează negativ persoana sa (multiplele antecedente penale şi atitudinea nesinceră adoptată în faţa organelor judiciare).

Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate în cauză pentru fapta comisă de inculpat sunt juste şi proporţionale cu gravitatea extremă a acesteia şi cu scopul urmărit de legiuitor, fiind de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acestora, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”, astfel că reducerea pedepsei aplicate, astfel cum s-a solicitat,nu poate fi acceptată.

În considerarea celor expuse, constatând că hotărârea apelată este legală şi temeinică, Curtea a respins ca nefondat apelul inculpatului A.D.

Având în vedere subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului apelant precum şi existenţa unei hotărâri de condamnare a acestuia la pedeapsa închisorii, Curtea în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr. 150/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs inculpatul A.D.

Analizând căile de atac declarate în cauză instanţa reţine următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, r ecursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 3853, art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Recurentul a criticat decizia în principal cu privire la individualizarea sancţiunii pe care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei sancţiuni în limitele prevăzute de codul penal în vigoare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problem de drept. În acelaşi sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză instanţa reţine următoarele:

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

c) Instituţiile autonome în raport de incriminare şi sancţiune decurgând din incriminare, respectiv art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 61 C. pen. anterior.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintre-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior

Violul

(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (…).

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.

Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(…)

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când(…): c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Modificarea textelor de lege cu privire la vârsta victimei nu produce efecte în cauză, astfel stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de sancţiune, având limite mai favorabile în legea nouă. Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În ceea ce priveşte individualizarea acesteia în concret, instanţa de recurs constată că diferenţa între minimul şi maximul special este de 7 ani în cazul legii noi şi de 10 ani în cazul legii vechi. Conform legii vechi inculpatul a primit o sancţiune de 14 ani, cu patru ani mai mare faţă de media extremelor. Luând în considerare acest fapt ca şi astfel cum se va vedea mai jos, aplicarea contopirii pedepselor (conform legii vechi) în loc de adunarea pedepselor (conform legii noi), instanţa va aplica o sancţiune de 12 ani.

Instituţiile autonome în raport de incriminare şi sancţiune decurgând din incriminare, respectiv art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 83 alin. (1) C. pen. anterior.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale):

- instituţii autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte;

- instituţii autonome definite în jurisprudenţă: art. 3201 C. proc. pen.(decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2011, conform căreia în această materie principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile).

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. V.D. în Codul penal adnotat din 1936 arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeaşi idee este regăsită şi în Codul penal comentat şi adnotat - 1969, T.V., D.P., etc. şi este dezvoltată de doctrină - G.A., C.B. în Practica judiciară penală, vol. I, paginile 32-41, C.M. în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76 paragraful 1, pag. 77 ).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite(fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. In aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că, nu trebuie să uităm niciun moment că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală, sau contravenţională, după caz.

În aplicarea acestui principiu referitor la existenţa recidivei, instanţa constă că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancţiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă. Având în vedere că anterior inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de un an, astfel încât noua infracţiune este în stare de recidivă atât conform legii noi cât şi conform legii vechi, instanţa va analiza efectele recidivei respectiv revocarea liberării condiţionate.

Art. 61 C. pen. anterior

Efectele liberării condiţionate

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.

Art. 104 C. pen

Revocarea liberării condiţionate

(…) (2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.

Art. 43 C. pen.

Pedeapsa în caz de recidivă

(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(…)

În speţă e va aplica legea în vigoare la data faptelor cu privire la revocarea liberării condiţionate. Legea nouă care prevede cumulul aritmetic al sancţiunilor (la pedeapsa stabilită ca urmare a reducerii limitei maxime s-ar adăuga 1174 zile) nu este mai favorabilă faţă de legea anterioară care prevede contopirea sancţiunilor (s-a dispus să se execute sancţiunea cea mai grea, fără să se aplice nici un spor).

Faţă de cele ce preced va admite recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 150 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 212/ D din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bacău şi, în rejudecare:

În baza art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, va condamna pe inculpatul A.D. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. anterior, va revoca liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 1174 zile rămas de executat din pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 392 din 06 decembrie 1999 a Tribunalului Bacău şi îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 04 februarie 2014.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 150 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 212/ D din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bacău şi, în rejudecare:

În baza art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul A.D. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. anterior, revocă liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 1174 zile rămas de executat din pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 392 din 06 decembrie 1999 a Tribunalului Bacău şi îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 04 februarie 2014.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1010/2014. Penal. Luarea măsurii internării...  ICCJ. Decizia nr. 1648/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 440/2014. Penal