ICCJ. Decizia nr. 183/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 183/A/2015
Dosar nr. 985/2/2015
Şedinţa publică din 21 mai 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 408/A din 16 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 134 din data de 29 ianuarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 25084/3/2014 al aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2453 din data de 08 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă - în parte - cererea formulată de inculpat, prin apărător.
În baza art. 377 alin. (4) C. proc. pen., în referire la art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din fapta de omor comisă asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. în fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen.
În baza art. 195 C. pen. cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. în referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în regim de detenţie.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia de la data de 03 februarie 2014 la zi.
În baza art. 109 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost obligat inculpatul B.C. la tratament medical corespunzător diagnosticului pus acestuia prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză (tulburare organică de personalitate fond toxietilic, respectiv tulburare depresivă recurentă), până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În baza art. 3 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea stocării în baza Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 274 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 6.500 RON.
În fapt, s-a reţinut că la data de 02 februarie 2014, înjurul orei 18:00, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul B.C. a apucat-o pe mama sa, B.I., de braţe, a zguduit-o câteva secunde şi a împins-o înspre pat, moment în care aceasta a căzut şi s-a lovit cu extremitatea cefalee de un corp dur, posibil zidul din spatele patului, după care, în condiţiile în care victima stătea aşezată pe pat, inculpatul i-a aplicat acesteia 2-3 palme peste faţă, agresiuni care au cauzat decesul acesteia pe fondul unei ateromatoze sistemice severe, condiţionată şi de patologia vasculară severă preexistente.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice şi al omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 199 C. pen.
Analizând hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în raport cu toate actele şi lucrările dosarului, cu motivele anterior menţionate, dar şi în conformitate cu art. 417 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat, pe considerentul că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut în sarcina inculpatului o situaţie de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu, examinând acelaşi material probator şi fără a mai administra alte mijloace de probă. S-a mai arătat că prima instanţă nici nu avea posibilitatea să reţină art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul nerecunoscând faptele din rechizitoriu. S-a apreciat că reţinerea unei alte situaţii de fapt de către instanţa de fond, în contextul în care materialul probator nu a fost suplimentat în niciun fel, este contrazisă de probele de la dosar.
Prin decizia penală nr. 134 din 29 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 2453 din data de 08 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosar nr. 25084/3/2014. A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C. la 17 ani închisoare şi i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h), k) C. pen., pentru o durată de 5 ani, iar în baza art. 69 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h), k) C. pen. şi s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 03 februarie 2014 la zi. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Examinând contestaţia în anulare promovată împotriva acestei decizii, Curtea a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., iar excepţiile de la principiul securităţii juridice şi de la autoritatea de lucru judecat sunt de strictă interpretare şi aplicare. Astfel, s-a arătat că, deşi contestatorul a invocat cu titlu generic cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), prin argumentele expuse (lipsa unei expertize psihiatrice care probeze lipsa discernământului), acesta tinde, în realitate, către pronunţarea unei hotărâri prin care să se decidă achitarea sa.
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul B.C.
La termenul din 21 mai 2015, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac promovată de petent.
Examinând cauza prin prisma excepţiei invocate, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 134 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, ca instanţă de apel. Aşadar, dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluţiei pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii a acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depăşită faza admisibilităţii în principiu, dacă găseşte contestaţia în anulare întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că decizia dată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că numitul B.C. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie pronunţată în apel), investind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului şi împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 408/A din 16 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 408/A din 16 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 205/2015. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
