ICCJ. Decizia nr. 205/2015. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.), abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Apel

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 205/A/2015

Dosar nr. 647/39/2012

Şedinţa publică din 04 iunie 2015

Deliberând, asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 126 din 17 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice:

- pentru inculpata I.A. din infracţiunile prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. din 1969 în infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. din 1969 şi art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.;

- pentru inculpaţii B.T. şi T.I. din infracţiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 cu referire la art. 248¹ C. pen. din 1969 şi art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. din 1969 în infracţiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la 246 C. pen. din 1969 şi art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata I.A. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. din 1969 ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpaţii B.T. şi T.I. a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. din 1969 ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata a câte 300 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat inculpata I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1.) lit. b) C. proc. pen., a achitat inculpaţii B.T. şi T.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a obligat partea civilă C.D. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin încheierea din 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 647/39/2012 s-a dispus următoarele:

Admiterea plângerii formulată de petenta C.D.L., împotriva Ordonanţelor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 135/P/2010 din data de 27 iunie 2012 şi nr. 279/II/2/2012 din data de 25 iulie 2012.

În temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., desfiinţarea în totalitate a Ordonanţelor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 135/P/2010 din data de 27 iunie 2012 şi nr. 279/II/2/2012 din data de 25 iulie 2012 şi reţinerea cauzei spre judecare, privind pe,

- I.A., notar public sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în convenţii, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. si de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen.

- B.T. şi T.I., sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 rap. la art. 246 în referire la art. 248¹ C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., în calitate de inculpaţi, parte vătămată fiind C.D.L., a cărei plângere constituie actul de sesizare al instanţei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:

1. La data de 12 septembrie 2006, petenta C.D.L. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, înregistrată pe rolul acestei instituţii sub Nr. 2860/P/2006. prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de notarul public I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune în contracte, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 246 C. pen. şi art. 289 C. pen., constând în aceea că, în perioada februarie - decembrie 2002, i-ar fi ajutat pe numiţii T.I. şi B.T. să o inducă în eroare pe vânzătoarea M.L.C., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 2002, determinând-o pe aceasta să accepte încheierea contractului, fără a cunoaşte anumite împrejurări pe care, dacă le-ar fi ştiut, nu şi-ar mai fi dat acordul cu privire la vânzarea imobilului.

De asemenea, s-a mai menţionat că notarul public I.A. a autentificat contractul de vânzare cumpărare amintit, deşi cunoştea dispoziţiile art. 1308 C. civ., săvârşind astfel infracţiunile prev. de art. 246 şi 289 C. pen.

Prin Ordonanţa nr. 2860/P/2006 din 14 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, instituţie unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. 66/P/2007.

Prin Rezoluţia nr. 67/P/2007 din 27 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) şi (10) lit. a) şi b) C. proc. pen. s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de notarul public A.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor care au făcut obiectul plângerii.

Prin Ordonanţa nr. 87/II/2/2007 din 16 mai 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a admis plângerea formulată de petenta C.D.L., s-a infirmat Rezoluţia nr. 67/P/2007 în vederea completării probatoriului şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe notarul public I.A., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava.

2. La data de 13 septembrie 2006, aceeaşi petenta a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, înregistrată pe rolul acestei instituţii sub nr. 36/P/2006, prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de T.I. şi B.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 26 rap. la art. 289 C. pen., constând în aceea că, în perioada februarie-decembrie 2002, au indus-o în eroare pe vânzătoarea M.L.C., determinând-o să încheie 2 mandate şi 2 antecontracte de vânzare cumpărare, pe care nu le-ar fi încheiat dacă ar fi cunoscut condiţiile adevărate în care urma să se facă vânzarea şi au ajutat-o notarul public A.I. să încheie contractul de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2002, care conţine date nereale.

Prin Ordonanţa nr. 136/P/2006 din 29 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauze în favoarea D.N.A. -Serviciul Teritorial Suceava.

Cele două cauze penale au fost înregistrate sub nr. 3/P/2007 şi respectiv nr. 24/P/2007 la D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, fiind reunite prin rezoluţia din 22 mai 2007, sub nr. 3/P/2007.

Prin Rezoluţia nr. 3/P/2007 din 19 mai 2008 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) şi (10) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.I. şi B.T. sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen., precum şi faţă de notarul public I.A., sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

Prin Ordonanţa nr. 1080/11/2/2008 din 1 iulie 2008. a D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis plângerea formulată de petenta C.D.L. şi s-a infirmat Rezoluţia nr. 3/P/2007 din 19 mai 2008 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, dispunându-se reluarea cercetărilor, în sensul celor arătate în cuprinsul ordonanţei.

În temeiul dispoziţiilor art. 223 din O.U.G. nr. 43/2002, cauza a fost preluată spre soluţionare de D.N.A. - secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată sub nr. 106/P/2008, la data de 6 august 2008.

Prin rezoluţia cu acelaşi număr, din 26 septembrie 2008, în temeiul art. 228 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii

- I.A. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.T. şi T.I., ambii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 13 pct. 1¹ din O.G. nr. 43/2002, instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 rap. la art. 246 şi 248¹ C. pen. şi instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ulterior dosarul a fost trecut la secţia de combatere a corupţiei - D.N.A., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost înregistrat sub nr. 133/P/2010.

Prin ordonanţa cu acelaşi număr, din data de 13 mai 2010, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii B.T. şi T.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 25 rap. la art. 246 şi 248¹ C. pen., ari. 25 rap. la art. 289 C. pen., precum şi fată de învinuita I.A. - notar public, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art. 246 rap. la art. 248¹ şi art. 289 C. pen.

Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 1 iunie 2010, sub nr. 135/P/2010.

Prin Rezoluţia nr. 135/P/2010 din data de 28 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-au dispus, în temeiul art. 238, 249 și 10 lit. a) C. proc. pen.; art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., următoarele:

I. Schimbarea încadrării juridice, din infracţiunile prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen.; art. 25 rap. la art. 246, 248¹ C. pen. şi art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 246; art. 25 rap. la art. 246¹ C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

II. Scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiţilor:

1. I.A. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

2. B.T. şi T.I., ambii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., rap. la art. 13 pct. 1¹ din O.G. nr. 43/2002, instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 rap. la art. 246 şi 248¹ C. pen. şi instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3. Neînceperea urmăririi penale faţă de I.A. - notar public pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Ulterior, la data de 02 august 2010 prin Rezoluţia nr. 135/P/2010 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Rezoluţiei nr. 35/P/2010 din 28 iulie 2010, în sensul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor:

1. I.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.;

2. B.T. şi T.I., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3); art. 25 rap. la art. 246 C. pen.

Soluţia a fost confirmată de procurorul şef secţie al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (delegat să exercite atribuţiile Procurorului General - fila 52 cls.), care prin rezoluţia nr. 391/II/2/2010 din data de 14 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta C.D.L. împotriva Rezoluţiei nr. 135/P/2010 din 28 iulie 2010.

împotriva celor două rezoluţii ale procurorului, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a formulat plângere petenta C.D.L., criticându-le ca nelegale şi netemeinice, solicitând în esenţă admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi în principal reţinerea cauzei pentru judecare, iar în subsidiar, dacă se impune, trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Investită cu soluţionarea acestei cauze, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 20 din 11 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 823/39/2010 a admis plângerea petentei C.D.L., formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a desfiinţat în totalitate Rezoluţiile nr. 135/P/2010 din 2 august 2010 şi 391/0/2 din 14 septembrie 2010 şi în parte Rezoluţia procurorului nr. 135/P/2010 din 27 iulie 2010 şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public I.A., sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cât şi redeschiderea urmăririi penale cu privire la învinuita I.A., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen., T.I. şi B.T., sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. art. 25 rap. la 246 şi art. 248¹ C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa a dispus completarea probatoriului prin administrarea următoarelor probe:

- efectuarea unei noi expertize de specialitate care să vizeze „valoarea reală a celor 2,12 ha teren de pe raza com. Mitocu Dragomirnei la nivelul lunii februarie 2002, decembrie 2002, la valoarea terenului de 2,12 ha de pe titlul de proprietate eliberat defunctei vânzătoare ia nivelul lunii februarie 2002 -decembrie 2002" şi să explice diferenţele majore de preţuri practicate la nivelul lunilor februarie şi martie 2002 pentru aceeaşi suprafaţă de teren situată în zona M. Suceava;

- obţinerea de date oficiale privind momentul în care s-a demarat la Suceava proiectarea şi edificarea societăţii comerciale M.;

audierea şi a altor persoane care, la începutul anului 2002, au vândut în contul acţiunilor deţinute la S.C.A. Suceava teren în zona „M." (dacă ştiau că în contul acţiunilor, vor primi teren în această zonă).

Calea de atac promovată de petentă a fost retrasă de aceasta, instanţa de control judiciar luând act de manifestarea de voinţă a acesteia prin Decizia penală nr. 1800 din 03 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost remis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 12 septembrie 2011.

Prin Ordonanţa nr. 135/P/2010 din 05 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauza privind pe învinuiţii I.A., B.T. şi T.I., iar prin rezoluţia cu acelaşi număr din 23 martie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de I.A. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

Prin Ordonanţa nr. 135/P/2010 din 27 iunie 2012, dată în dosarul penal cu acelaşi număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, procurorul de caz a dispus, în temeiul art. 238 C. proc. pen., art. 249 rap. la art. 10 lit. d) şi b) C. proc. pen., următoarele:

1- Schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 rap. şi la art. 248 C. pen., înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şl complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art'. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen., înşelăciune, prev. de ari. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.,

2. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor:

- I.A. - notar public, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi complicitate la înşelăciune în convenţii, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.;

- B.T. şi T.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul cauzei a reţinut că din probele dosarului rezultă următoarea situaţie de fapt:

La data de 14 februarie 2002 M.L.C. (mama petentei C.D.L.) a încheiat în formă autentifică 2 antecontracte de vânzare cumpărare cu învinuiţii B.T. şi T.I., prin care s-a angajat să le vândă celor doi promitenţi cumpărători dreptul de proprietate asupra terenului situat, pe raza com. Mitocu Dragomimei, jud. Suceava, format din 2 suprafeţe de teren agricol a câte 10.600 mp fiecare.

Promitenta vânzătoare M.L.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra acelui teren în temeiul Legii nr. 18/1991 şi consta în acţiuni deţinute: la S.C.A. Suceava potrivit Ordinului prefectului nr. 225 din 7 iulie 1993.

În momentul perfectării antecontractelor de vânzare cumpărare promitenţii cumpărători au achitat fiecare câte 30 de milioane lei şi urmau să ia efectiv în stăpânire terenul cu acordul vânzătoarei la data încheierii antecontractelor, iar stăpânirea de drept la data autentificării contractului.de vânzare cumpărare.

Tot în data de 14 februarie 2002 M.L.C., prin procură specială autentificată, a împuternicit pe învinuiţii T.I. şi B.T. să vândă în numele ei şi pentru ea „ oricui va credea de cuviinţă, la preţul şi în condiţiile" pe care le vor stabili mandatarii săi, terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomimei format din cele 2 suprafeţe a câte 10.600 mp teren agricol.

La data de 07 februarie 2002, prin H.G. nr. 121 s-a trecut, din domeniul public al statului şi Administraţia S.C.A. Suceava în domeniul privat al statului, suprafaţa de 86,93 ha teren situat pe raza mun. Suceava pentru acordarea suprafeţelor de teren unui număr de 69 de acţionari din judeţul Suceava şi com. Ipoteşti, Mitocu Dragomimei şi Pătrăuţî.

C.J.S.D.P. a terenurilor prin Hotărârea nr. 118 din 30 martie 2001 a validat poziţiile nr. 1 şi 3-10 şi Anexa nr. 34 întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la Societatea de Cercetări Agricole Suceava cu suprafaţa de 13,45 ha teren agricol situat pe raza mun. Suceava. La poziţia 7 din anexa la hotărâre figurează M.L.C. cu suprafaţa de 2,12 ha teren.

La data de 12 august 2002 mandatarii vânzătoarei au fost puşi în posesie cu suprafeţele de teren totalizând 2,12 ha teren. După întocmirea documentaţiei tehnice, la data de 17 octombrie 2002 s-a eliberat titlul de proprietate pe numele numitei M.L.C. - moştenitoarea lui O.G.

La data de 22 decembrie 2002 B.T. a redactat contractul de vânzare cumpărare a imobilelor incluse în antecontracrul de vânzare cumpărare din 14 februarie 2002 şi la aceeaşi dată 1-a prezentat notarului public învinuitei I.A., însoţit de titlul de proprietate, plan de situaţie, proces verbal de punere în posesie, antecontracte de vânzare cumpărare şi procuri speciale şi a fost autentificat sub nr. 3160/22 decembrie 2002.

A arătat procurorul de caz că prin Rezoluţia nr. 135/P/2008 din 23 martie 2012 s-a dispus începerea Urmăririi penale faţă de I.A. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în contracte cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi că potrivit dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti s-a procedat la completarea probatoriului, astfel:

Prin proiectul de ordonanţă din 16 noiembrie 2011 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare imobiliară cu obiectivele stabilite de instanţă prin sentinţa penală nr. 20 din 11 februarie 20-11.

Ulterior, prin adresa din 12 ianuarie 2012, Primăria com. Mitocu Dragomirnei a comunicat că în evidenţele de fond funciar nu apare amplasamentul suprafeţei de 2,12 ha teren pentru care s-a reconstitui dreptul de proprietate numitei M.C. în calitate de moştenitoare a lui O.G., întrucât acesta nu apare în registrul agricol din perioada 1956-1962. Din acest motiv s-a întocmit o altă ordonanţă prin care s-a dispus efectuarea expertizei tehnice din care a fost exclus obiectivul ce viza stabilirea valorii reale a terenului de 2,12 ha teren de pe raza com. Mitocu Dragomirnei.

Datele din adresa Primăriei com. Mitocu Dragomirnei sunt confirmate de cererea numitei M.C. adresată Primăriei mun. Suceava la data de 13 martie 1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate (fila 116 vol. VI), precum şi de adresa fostului Comitet executiv al Sfatului popular al com. Burdujeni, din care rezultă că O.G. a solicitat trecerea în proprietate statului a suprafeţei de 2,12 ha situat pe raza com. Burdujeni (fila 258 vol. III).

Expertul D.D. care a efectuat expertiza tehnică judiciară a concluzionat că valoarea suprafeţei de teren de 2,12 ha situată în zona M. Suceava la nivelul lunilor februarie - martie 2002 a fost de (161.569,74 lei echivalentul a 56.300 euro de la acea dată. Aceeaşi valoare a terenului a fost stabilită şi pentru nivelul lunii decembrie 2002, iar în ceea ce priveşte diferenţele mari de valoare pentru terenurile tranzacţionate a explicat că acestea au fost determinate plecând de la conceptul de piaţă.

Au fost identificate şi audiate un număr de 9 persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate a unor suprafeţe de teren pentru care au primit în echivalent acţiuni la S.C.A., cinci persoane dintre acestea şi-au vândut acţiunile în aceeaşi perioadă printre ele aflându-se si M.C. care a procedat la fel. Astfel:

1. M.M. a primit, pentru suprafaţa de 2,98 ha teren, acţiuni la S.C.A. Suceava pe care le-a vândut în 2002 cu suma de 4.000 dolari SUA, martora a precizat că nu ştia la acea dată că urmează să primească teren în zona M. Suceava în contul acţiunilor;

2. S.S. împreună cu alte 2 persoane a moştenit o suprafaţă de 5,60 ha teren pentru care a primit în echivalent acţiuni la SCA Suceava. în luna ianuarie 2002 a înstrăinat dreptul său de proprietate reprezentând 17.800 mp teren şi constând în acţiuni cu suma de 50 milioane lei;

3. D.M. a primit pentru suprafaţa de 0,50 ha teren acţiuni în echivalent la S.C.A. Suceava. în luna ianuarie 2002 a vândut acţiunile cu suma de 15 milioane lei;

4. F.D. a primit acţiuni la SCA pentru suprafaţa de 14 700 mp teren arabil situat în extravilanul com. Mitocu Dragomirnei a vândut acţiunile în luna februarie 2002 cu suma de 73 milioane 500 mii lei;

5. M.A. a primit acţiuni la SCA Suceava pentru suprafaţa 3,90 ha teren situat în extravilanul mun. Suceava. în luna martie 2002 a vândut acţiunile, însă nu a precizat cu ce sumă, menţionând că nu cunoştea la acea dată locul unde va primi teren.

SC M.C.C.R. SRL, cu adresa din 26 octombrie 2011, a comunicat faptul că proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire a complexului comercial M. Suceava a fost elaborat în perioada 11 martie 2003 - 4 septembrie 2003, iar execuţia lucrărilor a început la 4 septembrie 2003.

Referitor la încadrarea infracţiunilor în fapte cu consecinţe deosebit de grave, este a se observa că, în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare imobiliară, se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării agravantei referitoare la consecinţe deosebit de grave.

Raportul de expertiză stabileşte că valoarea suprafeţei de 2,12 ha teren, atât la nivelul lunilor februarie - martie, cât si decembrie a fost aceeaşi, respectiv 161.569,74 lei echivalentul a 56.300 euro.

Prin Legea nr. 278/2006, art. 146 C. pen. care explică înţelesul expresiei de „consecinţe deosebit de grave" a fost modificat în sensul că „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei".

Cum în cazul în speţă, paguba stabilită de expert este de 161.569,75 lei, încadrarea juridică iniţială nu se mai justifică, impunându-se înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., precum şi art. 248¹ C. pen. la care s-a raportat art. 246 C. pen., întrucât pentru încadrarea juridică a faptei penale cauzatoare de prejudiciu se are în vedere paguba produsă la data săvârşirii faptei dacă în cauză nu a intervenit o hotărâre penală definitivă.

Infracţiunea de înşelăciune sub aspectul vinovăţiei se comite totdeauna cu intenţie care poate fi directă sau indirectă.

Din actele si lucrările dosarului nu rezultă intenţia învinuiţilor de a săvârşi infracţiunea de înşelăciune în dauna vânzătoarei M.C., în ceea ce priveşte condiţiile în care antecontractele de vânzare cumpărare şi procurile speciale urmau a fi încheiate.

Vânzătoarea şi-a exprimat nemijlocit consimţământul ca învinuiţii B.T. şi T.I. - promitenţi cumpărători - să poată cumpăra terenul pentru care au achitat integral preţul convenit la data încheierii antecontractelor.

Obiectul vânzării la data autentificării antecontractelor de vânzare cumpărare l-a constituit în fapt acţiunile obţinute de la S.C.A. în echivalent cu suprafaţa de teren aflată în administrarea acesteia, amplasamentul terenului făcându-se la 3 0 martie 2002, când a avut loc punerea în posesie.

Faţă de împrejurarea că învinuiţii T.I. şi B.T. au acţionat în virtutea procurilor speciale obişnuite de la vânzătoare, precum şi a antecontractelor de vânzare cumpărare în momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare din 2002 nu se poate reţine că au acţionat cu intenţia de a o înşela pe vânzătoarea M.C.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută vinovăţia notarului public I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pretins a fi'fost comisă de I.A. în calitate de notar public cu ocazia autentificării contractului de vânzare cumpărare din 2002, din actele dosarului rezultă că susnumita a avut în vedere procurile speciale prezentate de învinuiţii T.I. şi B.T. din care rezultă în mod expres convenţia dintre aceştia şi M.C. ca cei doi să aibă dublă calitate în actul încheiat (vânzători şi cumpărători), cu respectarea clauzei principale privind preţul.

Chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că tranzacţia s-ar fi efectuat prin încălcarea disp. art. 1308 C. civ., acesta nu ar putea atrage răspunderea penală a notarului public, sancţiunea prevăzută de lege fiind nulitatea contractului.

Considerentele expuse mai sus conduc la concluzia că nu poate fi reţinută nici săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu a învinuiţilor B.T. şi T.I.

Împotriva rezoluţiei procurorului din 27 iunie 2012 petenta C.D.L. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava - susţinând că este nelegală şi netemeinică, întrucât învinuiţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reclamate -, care prin Ordonanţa nr. 279/II/2/2012 din 25 iulie 2012 a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că analiza materialului probator administrat în cauză rezultă următoarele:

La data de 14 februarie 2002, M.L.C. a încheiat în formă autentică două antecontracte de vânzare - cumpărare cu învinuiţii B.T. şi T.I., în care cea dintâi se obliga să vândă promitenţilor cumpărători dreptul de proprietate asupra terenului situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din două suprafeţe de teren agricol a câte 10.600 mp. Cu aceeaşi ocazie, promitenţii cumpărători au achitat câte 30.000.000 lei pentru fiecare suprafaţă de teren către promitenta vânzătoare. Promitenţii cumpărători urmau ca să ia efectiv în stăpânire terenul cu acordul promitentei vânzătoare la data încheierii antecontractelor, iar stăpânirea de drept la data autentificării contractelor de vânzare - cumpărare. La rândul lor, promitenţii cumpărători aveau obligaţia să îndeplinească toate formalităţile prevăzute de lege pentru obţinerea titlului de proprietate şi intabulare.

În aceeaşi zi, la cabinetul aceluiaşi notar public -. O.B., M.L.C. (promitenta vânzătoare), prin procură specială, i-a împuternicit pe T.I. şi B.T. să vândă în numele ei şi pentru ea „oricui va credea de cuviinţă, la preţul şi în condiţiile" pe care le-ar stabili singuri mandatarii săi, terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din suprafaţa de 10.600 mp, dobândit în baza Legii nr. 18/1991, constând în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 225/1993,

Prin Ordinul nr. 225 din 07 iulie 1993 al Prefecturii Judeţului Suceava, numitei M.C. (a cărei moştenitoare legală este C.D.L., în calitate de fiică), i s-au acordat acţiuni la S.C.A. Suceava pentru suprafaţa de 2,12 ha teren agricol, situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava.

Prin H.G. nr. 121 din 07 februarie 2002 pentru modificarea Anexei 1 la H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetare s-a trecut din domeniul public al statului şi din administrarea S.C.A. Suceava în domeniul privat al statului, suprafaţa de 86,93 ha teren situat pe raza municipiului Suceava pentru acordarea suprafeţelor de teren cuvenit unui număr de 69 acţionari din municipiul Suceava şi din com. Ipoteşti, Mitocul Dragomirnei şi Pătrăuţi. Acest act normativ a fost publicat în M. Of. nr. 129 din 18 februarie 2002.

Prin Hotărârea nr. 118 din 30 martie 2002, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor a validat poziţiile nr. 1,3-10 şi Anexa nr. 34 întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa de 13,45 ha teren agricol situat pe raza municipiului Suceava. La poziţia 7 din anexa menţionată figurează M.C. cu suprafaţa de 2,12 ha teren.

Ulterior, la data de 12 august 2002, mandatarii vânzătoarei au semnat procesul - verbal de punere în posesie cu suprafeţele de teren totalizând 2 hă teren şi 1.200 mp în com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava. După întocmirea documentaţiei tehnice, la data de 17 octombrie 2002, s-a eliberat titlul de proprietate pe numele numitei M.C. - moştenitoarea lui O.G., în care este menţionată suprafaţa de 2 ha şi 1.200 mp teren (dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate), care este situată pe teritoriul municipiului Suceava.

La data de 22 decembrie 2002, învinuita B.T. a redactat contractul de vânzare - cumpărare a suprafeţelor de teren incluse în antecontractul de vânzare - cumpărare din 14 februarie 2002 şi, la aceeaşi dată l-a prezentat învinuitei I.A. - notar public, ataşând titlul de proprietate, planul de situaţie, procesul -verbal de punere în posesie, antecontractele de vânzare - cumpărare şi procurile speciale. Notarul public a procedat ia autentificarea contractului de vânzare -cumpărare din 22 decembrie 2002.

Materialul probator administrat în cauză a fost completat potrivit dispoziţiilor cuprinse în sentinţa penală nr. 20 din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 823/39/2010 al Curţii de Apel Suceava.

În ceea ce priveşte critica petentei referitoare la schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea formelor calificate ale faptelor de înşelăciune şi abuz în serviciu care au avut consecinţe deosebit de grave, s-a apreciat că susţinerile acesteia sunt neîntemeiate.

Pentru încadrarea juridică a unei fapte penale cauzatoare de prejudiciu se are în vedere paguba produsă la data săvârşirii faptei, dacă în cauză nu a intervenit o hotărâre penală definitivă.

Raportul de expertiză a stabilit faptul că valoarea suprafeţei de 2,12 ha teren, atât la nivelul lunilor februarie - martie 2002, cât şi nivelul lunii decembrie 2002, a fost aceeaşi, respectiv 161.569,74 lei echivalentul a 56.300 euro.

Prin Legea nr. 278/2006, art. 146 C. pen., care defineşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave" a fost modificat, în sensul că „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei".

Cum în cauză, paguba stabilită de către expert este de 161.569,75 lei, în mod corect s-a dispus prin actul de soluţionare a acesteia, schimbarea încadrării juridice a faptelor sub aspectul săvârşirii cărora s-au efectuat cercetări.

Decizia nr. 8 din 05 februarie 2007, invocată de către petentă, a fost pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii şi nu are aplicabilitate în cauză. Ipoteza avută în vedere de instanţa supremă la soluţionarea recursului în interesul legii este cea a contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii „consecinţe deosebit de grave", situaţie în care nu se poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Or, în prezenta cauză, cadrul procesual este diferit, faza de urmărire penală fiind anterioară pronunţării unei hotărâri definitive.

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii presupune efectuarea, de manopere dolosive, amăgiri cu prilejul încheierii sau al executării unui contract, astfel încât fără acea eroare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate, adică amăgirea să fi fost hotărâtoare pentru persoana înşelată, în vederea încheierii sau a executării contractului (causa dans contractul), ceea ce în prezenta cauză nu se verifică. Din cercetările efectuate nu rezultă intenţia învinuiţilor de inducere în eroare a vânzătoarei M.C., în ceea ce priveşte condiţiile în care antecontractele de vânzare -cumpărare şi procurile speciale urmau a fi încheiate. Aceasta şi-a exprimat nemijlocit consimţământul ca învinuiţii B.T. şi T.I. (promitenţi cumpărători) să poată cumpăra terenul pentru care au achitat integral preţul convenit la data încheierii anteconţractelor.

Nu rezultă din probatoriul administrat în cauză o vinovăţie penală a învinuiţilor în ceea ce priveşte obiectul anteconţractelor de vânzare- cumpărare şi cel al procurilor speciale. Faptul că. promitenta vânzătoare a înţeles să promită vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la S.C.A. Suceava constituie elementul intelectiv al acordului de voinţă realizat între părţi. Chiar dacă, ulterior, pentru acele acţiuni, aferente terenului situat în com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, s-a stabilit un alt amplasament, respectiv în zona M. Suceava, acest fapt nu are relevanţă sub aspect subiectiv câtă vreme punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate au avut loc ulterior încheierii anteconţractelor de vânzare - cumpărare, formalităţi de care s-au ocupat învinuiţii T.I. şi B.T.

Obiectul vânzării la data autentificării anteconţractelor de vânzare -cumpărare l-a constituit în fapt acţiunile obţinute de la S.C.A. Suceava în echivalent cu suprafaţa de teren aflată în administrarea acesteia, amplasamentul terenului facându-se la data de 30 martie 2002, când a avut loc punerea în posesie.

Faţă de împrejurarea că învinuiţii T.I. şi B.T. au acţionat în virtutea procurilor speciale obţinute de la vânzătoare, precum şi a anteconţractelor de vânzare - cumpărare in momentul autentificării contractului de vânzare - cumpărare din 2002, nu se poate reţine că au acţionat cu intenţia de a o înşela pe vânzătoarea M.C.

I.A., în calitate de notar public, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 2002, a avut în vedere procurile speciale prezentate de învinuiţii T.I. şi B.T., din care rezultă în mod expres convenţia dintre aceştia şi M.C., ca cei doi să aibă dublă calitate în actul încheiat (vânzători şi cumpărători), cu respectarea clauzei principale privind preţul.

Din adresa din 23 noiembrie 2006 a U.N.N.P. din România rezultă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1308 C. civ., prin care se interzice mandatarilor împuterniciţi pentru vânzarea unui bun să cumpere ei înşişi acel bun, acestea trebuie coroborate cu prevederile art. 67 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, potrivit cărora, în cazul în care se autentifică procuri pentru încheierea unor acte de vânzare -cumpărare, iar cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul.

Pe de altă parte, din documentaţia anexată la autentificarea contractului de vânzare - cumpărare, rezultă că, ulterior autentificării procurii, s-a decis ca, în locul acţiunilor deţinute, să se reconstituie proprietatea pe un alt amplasament.

Aspectele legate ele posibilitatea învinuiţilor B.T. şi Tărnicera Ilie de a fi mandatari şi cumpărători ai terenului în cauză urmează a fi soluţionate definitiv de instanţa civilă care a fost sesizată de către petiţionară.

Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe art. 278 C. proc. pen., petenta C.L.D. a formulat plângere la această instanţă, solicitând desfiinţarea ordonanţelor date în cauză, de către procuror şi confirmate de procurorul ierarhic superior şi constatându-se că sunt suficiente probe la dosar, să se dispună reţinerea cauzei spre judecare sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 raportat la art. 246 în referire la art. 248¹ C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. de către învinuiţii B.T. şi T.I. şi sub aspectul infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi a comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. de către notarul public I.A., conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

În concret, succint, petenta a criticat ordonanţa procurorului de caz sub patru aspecte, arătând că:

- obiectul plângerii sale este înşelăciunea în convenţii cu prilejul executării mandatului obţinut de intimaţii B.T. şi T.I. prin procurile speciale, cât şi cu prilejul încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 2002 de către notarul public I.A.

Astfel, combătând argumentele prezentate de procuror în cuprinsul ordonanţei atacate, prin trimiteri la conţinutul înscrisurilor în discuţie existente la dosar, inclusiv sentinţa penală nr. 20/2011 a Curţii de Apel Suceava, petenta a arătat în esenţă că obiectul real al antecontractelor de vânzare cumpărare este teren, mai precis teren situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei şi că în varianta ipotetică în care obiectul acestor antecontracte l-ar fi constituit în fapt acţiunile obţinute de la S.C.A., aşa cum s-a reţinut de către procuror, acesta nu arată motivat cum a fost legal posibil ca, în baza acestor antecontracte să fie autentificat contractului de vânzare-cumpărare din 2002 având ca obiect teren pe raza municipiului Suceava, intimaţii prevalându-se de un mandat având ca obiect teren de pe raza com. Mitocul Dragomirnei.

În ceea ce priveşte procurile speciale, petenta a arătat că din simpla lecturare a acestora rezultă că M.C. a împuternicit pe fiecare intimat "să vândă, în numele meu şi pentru mine, oricui va crede de cuviinţă, la preţul şi în condiţiile pe care le va stabili singur mandatarul meu, terenul situat pe raza com. Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din suprafaţa de 10.600 mp teren agricol, dobândit în baza Legii nr. 18/1991, după obţinerea Titlului de proprietate, punerea în posesie şi efectuarea formalităţilor necesare înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară", astfel că, din punctul său de vedere, aceste înscrisuri nu le dădea nici un drept intimaţilor de a tranzactiona terenul din municipiul Suceava ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 2002 şi de a autentifica acest contract.

Referitor la legalitatea autentificării contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, petenta consideră că, în analiza sa, procurorul a dat o interpretare eronată actelor autentice şi nu a ţinut seama de sentinţa penală definitivă în condiţiile în care menţionează, relativ la procurile speciale, doar clauza privind preţul şi convenţia ca cei doi mandatari să aibă dublă calitate în actul încheiat, omiţând să indice însă obiectul acestora, respectiv teren pe raza com. Mitocul Dragomirnei, locaţie în mod vădit diferită de locaţia terenului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare şi care este teren în municipiul Suceava, context în care notarul public acceptând la autentificarea contractului un înscris ce conţine date neconforme cu realitatea, respectiv împrejurarea că se face în baza procurilor din 14 februarie 2002, deşi acestea menţionau un alt amplasament al terenului, nu şi-a respectat obligaţia principală de a verifica titlul de proprietate în vederea încheierii actului şi dacă terenurile la care acesta sunt aceleaşi cu cele la care se referă mandatul.

A reiterat petenta precizarea că cele două procuri speciale se referă la teren situat pe raza corn. Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava, iar titlul de proprietate se referă la teren situat pe raza municipiului Suceava şi că în conţinutul celor două procuri speciale nu este inserată dispoziţia că mandatul poate fi dus la îndeplinire chiar şi în ipoteza în care ulterior reconstituirea dreptului de proprietate s-ar face pe un alt amplasament.

- contrar opiniei expusă de procuror, în speţă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile referitoare la infracţiunea de înşelăciune, respectiv încheierea sau executarea unui contract, subiectul activ al infracţiunii să inducă sau să menţină în eroare subiectul pasiv cu ocazia încheierii sau executării contractului, acţiunea de inducere sau menţinere în eroare să fie săvârşită cu intenţie şi nu în ultimul rând acţiunea subiectului activ să fie de natură să determine pe cel indus sau menţinut în eroare să încheie sau să execute contractul în condiţiile stipulate, adică în condiţiile în care dacă nu ar fi fost în eroare nu le-ar fi acceptat.

Astfel, petenta a arătat că după data de 30 martie 2002 a schimbării amplasamentul terenului cu care urma să fie pusă în posesie M.C., mandanţii B. și T. nu au anunţat mandantul cu privire la schimbarea locaţiei terenului faţă de cea stipulată în mandat, lăsând mandantul să creadă că nu a intervenit nicio modificare în această privinţă, că reconstituirea dreptului de proprietate se va face pentru un teren pe raza com. Mitocul Dragomirnei şi că procurile speciale şi antecontractele pot fi duse la îndeplinire conform condiţiilor înscrise.

Or, intimaţii au continuat executarea contractului de mandat, dar pentru un teren dintr-o altă locaţie decât cea prevăzută explicit în procurile speciale.

Din acest motiv, atât mandanta, cât si moştenitoarea acesteia au fost menţinute în eroare cu privire la locaţia reală a terenului, neavând de aceea niciun motiv să efectueze ulterior demersuri privind situaţia juridica a terenului.

Aşa fiind, consideră că sunt întrunite condiţiile privind menţinerea în eroare a subiectului pasiv cu ocazia executării contractului.

A apreciat petenta că în cercetarea cauzei trebuie plecat de la premisa absolută a cunoaşterii legilor de către părţi şi considerarea voinţei liber exprimate de către acestea la încheierea procurilor speciale şi a antecontractelor prin precizarea explicită a obiectului lor ca fiind teren localizat în com. Mitocul Dragomimei.

De drept, condiţiile stipulate atât în procurile speciale, cât şi în antecontracte sunt condiţii stricte si imperative, trebuind îndeplinite în mod cumulativ. Dacă locaţia nu ar fi fost considerată esenţială, ea nu ar fi fost precizată explicit atât în procurile speciale, cât şi în antecontracte.

Nerespectarea de către o parte a condiţiei privind locaţia terenului reprezintă o înfrângere a voinţei celeilalte părţi, tocmai pentru faptul că părţile au considerat de cuviinţă să menţioneze explicit respectiva condiţie.

Intimaţii, în calitate de mandatari, au tranzacţionat teren din municipiul Suceava, în numele şi pentru M.C., dar au făcut-o prin înfrângerea voinţei acesteia exprimată în mod explicit atât în procurile speciale, cât şi în antecontracte, în care aceasta a menţionat explicit locaţia terenului pe care împuternicea mandatarii să-l tranzacţioneze şi pe care îl promitea spre vânzare ca fiind „pe raza com. Mitocul Dragomimei".

Având în vedere aceste fapte, singura concluzie logică şi legală este că M.C. nu ar fi acceptat încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2002 în condiţiile în care a fost încheiat deoarece îi încălcaţi voinţa liber exprimată cu privire la faptul că locaţia terenului trebuie să fie pe raza com. Mitocul Dragomimei.

Aşa fiind, din punctul său de vedere, sunt întrunite condiţiile cu privire la faptul că acţiunea subiectului activ a fost de natură să îl determine pe cel menţinut în eroare să încheie sau să execute contractul în condiţiile stipulate, adică în condiţiile în care dacă nu ar fi fost în eroare nu le-ar fi acceptat.

La încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2002, prin folosirea, concurentă a antecontractelor și a procurilor speciale ce au permis lipsa proprietarului în momentul încheierii tranzacţiei, intimaţii au indus în eroare mandantul (proprietarul de drept) cu privire la obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2002, respectiv teren din municipiul Suceava, având în vedere că voinţa acestuia era stipulată în mod explicit atât în antecontracte prin menţionarea explicită a locaţiei terenului oferit spre vânzare ca fiind „pe raza com. Mitocul Dragomimei", cât şi în procurile speciale ca fiind tot „pe raza com. Mitocul Dragomimei" singurul teren pe care erau împuterniciţi să-l tranzacţioneze şi pentru care să aibă dubla calitate de vânzător şi cumpărător. Astfel sunt întrunite condiţiile cu privire la inducerea în eroare cu ocazia încheierii unui contract.

Prin menţinerea în eroare a mandantului, mandatarii au urmărit să intre în posesia unui teren mult mai aproape de municipiul Suceava, deci cu un potenţial mai mare de creştere a valorii, aşa cum se observă din expertizele tehnice judiciare în cauză.

Prin menţinerea în eroare a mandantului cu privire la schimbarea locaţiei terenului, acesta nu avea astfel nici un motiv să revoce procurile speciale pe motiv de lipsă de obiect sau să solicite promitem cumpărătorilor, prin alte antecontracte de vânzare-cumpărare, de data aceasta cu obiect teren de pe noul amplasament, un preţ mai mare.

Aceasta intenţie s-a manifestat începând cu data de 30 martie 2002, dată la care Comisia Judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate a schimbat amplasamentul terenului cu care urma să fie pusă în posesie M.C., din com. Mitocul Dragomirnei în municipiul Suceava.

Intenţia de a intra în posesia unui teren cu potenţial valoric mai mare este dovedită de faptul că intimaţii, la doar o săptămână după cumpărarea terenului de 2,12 ha cu 60 milioane lei, au vândut două parcele de teren din componenţa sa, fiecare de cate 1.250 mp, la preţul de 20 milioane lei fiecare. Cu alte cuvinte, dacă intimaţii au cumpărat teren la preţul de 2.830 lei/mp, la doar o săptămână au vândut terenul la preţul de 16.000 lei/mp, deci la un preţ de 5,65 ori mai mare.

Intenţia de a intra in posesia unui teren cu potenţial valoric mai mare este dovedită şi de expertiza tehnică judiciară a expertului D.D., care arată că faţă de suma de 60.000.000 lei plătită de intimaţi pentru teren pe raza com. Mitocul Dragomirnei, aceştia şi-au însuşit terenul din municipiul Suceava în valoare de 625.697.400 lei, adică de 27 de ori mai valoros.

Astfel, potrivit celor menţionate mai sus s-a dovedit pe deplin că sunt întrunite condiţiile cu privire la menţinerea în eroare săvârşită cu intenţie.

În mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice, înlăturându-se prevederile art. 215 alin. (5) şi art. 248¹ C. pen., coroborate cu art. 146 C. pen., sens în care s-a făcut trimitere la dispoziţiile legale în vigoare la data de 22 decembrie 2002, potrivit cărora prin consecinţe deosebit de grave nu se înţelegea o pagubă mai mare de 200.000 lei, ci de 5.000 lei, dispoziţii care au fost modificate la 4 ani de la data săvârşirii infracţiunii, prin Legea nr. 278/2006.

Astfel, din punctul său de vedere prevederile art. 13 C. pen. nu sunt aplicabile în cazul de faţă, întrucât prin Decizia nr. 8 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție se arată că prin modificările aduse succesiv art. 146 C. pen. s-a urmării de legiuitor doar adaptarea la fluctuaţia cursului monedei urmare a devalorizării monetare, ceea ce nu echivalează cu intervenirea unei Ieşi noi, mai favorabile.

Pe de o parte, dacă s-ar avea în vedere numai luna februarie 2002 în care s-au încheiat antecontractele şi procurile speciale sau numai luna decembrie 2002 în care s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, cât şi raportul de evaluare imobiliară judiciară efectuat în cauză, paguba materială atât la nivelul lunilor februarie-martie, cât si a lunii decembrie 2002 este de 161.569,74 lei, mult mai mare decât valoarea de 5.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen. în vigoare în anul 2002 al săvârşirii faptei, având în atenţie şi prevederile deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție mai sus-menţionată.

Pe de altă parte, petenta a arătat că în speţă este vorba de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată şi cum în cazul infracţiunii continuate momentul consumării este momentul • producerii rezultatului, care este, de regulă, momentul terminării ultimei acţiuni sau inacţiuni din suita de fapte anterioare care reprezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni. In funcţie de acest moment al producerii rezultatului ultimei fapte, înainte de a fi stopată rezoluţia infracţională, se apreciază valoarea pagubei şi implicit pericolul social al faptei.

Prejudiciile fiecărei fapte ce intră în conţinutul infracţiunii unice, săvârşite în formă continuată trebuie totalizate şi, în funcţie de acest cuantum total, să se aprecieze dacă infracţiunea săvârşită încorporează în ea agravanta "consecinţe deosebit de grave".

Latura obiectivă include ca element de referinţă şi valoarea pagubei, în funcţie de care se apreciază în concret şi gradul de pericol social al faptei comise.

Pe această linie de gândire s-a apreciat în practică că dacă paguba s-ar calcula distinct, raportată la rezultatul produs de fiecare acţiune sau inacţiune ce face parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate, ar însemna a diviza infracţiunea continuată în mai multe infracţiuni cu mai multe pagube, ajungându-se astfel la teza inadmisibilă a pluralităţii de infracţiuni.

Existând o singură infracţiune, există o singură pagubă în funcţie de care se va aprecia calificarea infracţiunii în forma sa de bază sau în forma agravată.

A considerat petenta că calculul prejudiciului ar trebui făcut, în mod firesc şi legal, prin referire strictă la definiţia infracţiunii continuate, în sensul cumulării aritmetice a valorii pagubelor cauzate prin fiecare acţiune infracţională în parte.

Or, din punctul său de vedere, ultima acţiune s-a terminat în momentul în care învinuiţii T.I. şi B.T., cu rea credinţă şi în scopul obţinerii de profit ilicit, vânzând bunul altuia, au încheiat ultimul contract de vânzare - cumpărare a unei parcele de teren, proprietate în fapt a autoarei sale, respectiv contractul autentificat la data de din 30 iunie 2006 de B.N.P., D.N., contract prin care aceştia vând către SC S. SA suprafaţa de 1.250 mp teren pentru suma de 150.000 euro (538.380 lei). Această sumă, cumulată cu cele din contractele anterioare, respectiv 2.000 lei (contract de vânzare cumpărare autentificat din 28 decembrie 2002 de B.N.P., I.A.), cu suma de 2.000 lei (contract de vânzare cumpărare autentificat din 28 decembrie 2002 de B.N.P., I.A.) şi suma de 325.404 lei (contract de vânzare cumpărare autentificat din 27 mai 2005 de B.N.P., I.L.), conduce la un prejudiciu de 867.784 lei.

Procedând la interpretarea conţinutului deciziei amintite, petenta a combătut susţinerile procurorului, relativ la noţiunea de consecinţe deosebit de grave.

- procurorul nu a avut în vedere soluţiile şi motivările făcute în dosarul civil de către Judecătoria Bistriţa, cât şi de D.N.A. şi nici nu şi-a exprimat vreo opinie cu privire la înregistrarea audio ambientală, împreună cu transcrierea letrică, făcută cu ocazia unei întâlniri la solicitarea intimatei I.A. în vederea unei împăcări, în care aceasta afirmă că a fost indusă în eroare de către intimaţii B.T. şi T.I. cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare în cauză şi că, dacă ar fi ştiut acest lucru, nu ar fi autentificat contractul în cauză.

Curtea, examinând plângerea formulată, prin prisma motivelor invocate, a ajuns la următoarele constatări:

Plângerea adresată instanţei de judecată competente prin care persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 Cod '• procedură penală are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei date în cauză, în speţă de scoatere de sub urmărire penală a intimaţilor.

Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale investeşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei atacate.

Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penaleA cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 278 alin. (8) C. proc. pen.

Curtea a mai reţinut că plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior şi apoi, în caz de respingere, instanţei de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate şi netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petenta în plângerea iniţială cu care a sesizat parchetul.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului instrumentat de procuror, prin raportare la criticile formulate de petentă şi la dispoziţiile legale în materie, a apreciat că ordonanţa din 27 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 135/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată de procurorul general prin rezoluţia din 25 iulie 2012 a aceluiaşi parchet, cu nr. 279/II/2/2012 este netemeinică şi nelegală.

Potrivit art. 6 alin. (1) C.E.D.O., orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale, în acelaşi sens stabilindu-se că scopul anchetei efective este acela de a asigura aplicarea legilor care protejează drepturile persoanelor şi asigură tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Efectivitatea anchetei presupune ca autorităţile să ia măsuri rezonabile pentru a asigura obţinerea probelor privind faptele examinate, fiind necesar ca dovezile să fie analizate corespunzător, iar concluziile să fie concordante şi motivate.

Instanţa a observat că procurorul şi-a întemeiat soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimaţilor, pentru săvârşirea infracţiunilor sub aspectul cărora s-au făcut cercetări, în esenţă pe considerentul că, din punct de vedere subiectiv, învinuiţii nu au acţionat cu intenţia de a o înşela pe ascendenta petentei şi că asupra legalităţii contractului de vânzare cumpărare din 2002, autentificat de notarul public, urmează a se pronunţa instanţele de judecată civile deja investite, în condiţiile în care o eventuală încălcare a prevederilor art. 1308 C. civ., nu ar putea atrage răspunderea penală a notarului public, sancţiunea prevăzută de lege fiind nulitatea contractului, argumentaţie pe care Curtea nu şi-a însuşit-o.

a. Astfel, prin Ordinul nr. 225 din 7 iulie 1993 al Prefecturii judeţului Suceava, numitei M.C. (în prezent decedată), a cărei moştenitoare legală este C.D.L., în calitate de fiică, i s-au acordat acţiuni la S.C.A. Suceava, pentru suprafaţa de 2,12 ha teren agricol situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei.

Din lecturarea ordinului reiese că la baza emiterii acestuia, Prefectul judeţului Suceava a avut în vedere faptul că în şedinţa din 30 iunie 1993 a Comisiei Judeţene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost validată anexa nr. 19 cu propunerea Comisiei Comunale Mitocu Dragomirnei, prezentată cu adresa din 1993 (fila 118 d.u.p. vol. III).

Totodată, din înscrisul existent la dosar la fila 172 d.u.p. vol. VII, rezultă că numita M.C. atunci când a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moştenitoare după defunctul O.G., pentru o suprafaţă de teren situată în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava donată de tatăl său statului român, (respectiv 2,12 ha teren arabil plus 0,73 ha ce rezultă din obligaţiunea de predare), a specificat la finele acesteia „Declar că mai am drept de moştenire pentru o suprafaţă de 2,12 ha teren arabil în com. Mitocu Dragomirnei Din coroborarea celor două înscrisuri rezultă clar că cele două terenuri, deşi identice ca suprafaţă, au locaţii diferite, aşa încât orice speculaţie în acest sens este nejustificată.

Prin H.G. nr. 121 din 7 februarie 2002 s-a trecut din domeniul public al statului şi administrarea S.C.A. Suceava în domeniul privat al statului suprafaţa de 86,93 ha teren, situată pe raza municipiului Suceava, pentru acordarea suprafeţelor de teren unui număr de 69 de acţionari din Suceava si com. Mitocu Dragomirnei, Ipotesti și Pătrăuți (fila 75 d.u.p vol. III).

La interval de o săptămână de la adoptarea hotărârii de guvern anterior menţionate, respectiv la data de 14 februarie 002 şi înainte de publicarea acesteia în M. Of. al României (18 februarie 2002), intimaţii B.T. şi Ţ.I., împreună cu numita M.C., s-au deplasat la B.N.P., B.O., care a procedat la autentificarea, a două antecontracte de vânzare-cumpărare, conform cărora promitenta-vânzătoare M.C. promitea vânzarea către intimaţii menţionaţi a dreptului de proprietate asupra terenului situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din două suprafeţe de câte 10.600 mp (total 2,12 ha), constând în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 225 din 07 iulie 1993 emis de Prefectura Suceava (la care s-a făcut referire mai sus), preţul stabilit de comun acord fiind de câte 30.000.000 lei vechi (în total 60.000 lei), iar promitenţii cumpărători promiteau să cumpere terenul descris mai sus în condiţiile şi la preţul declarat în act, precizând că au cunoştinţă de starea acestuia asa cum a fost descris în act".

În aceeaşi zi, notarul public B.O. a autentificat, şi două procuri speciale, prin care M.C. i-a împuternicit pe cei doi intimaţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, compus din suprafaţa de 10.600 mp teren agricol, dobândit în baza Legii nr. 19/1991, iar în cazul în care terenul va fi cumpărat chiar de mandatari, preţul să rămână cel prevăzut în antecontracte.

De remarcat că atât în cele două antecontracte de vânzare-cumpărare cât şi în cele două procuri date intimaţilor, defuncta a precizat în mod expres locaţia terenului şi, chiar intimaţii Ţ.I. şi B.T. au acceptat această locaţie a terenului, obligându-se în cadrul antecontractelor de vânzare-cumpărare, „să cumpăr terenul descris mai sus", adică terenul de pe raza com. Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava. De asemenea şi în cele două procuri speciale, intimaţii sunt împuterniciţi să vândă terenul a cărei locaţie este expres^precizată ca fiind pe raza com. Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava.

În atare situaţie, locaţia terenului a avut un rol determinant atât la stabilirea preţului cât şi efectiv la încheierea antecontractelor şi a celorlalte înscrisuri întocmite şi faţă de împrejurarea că locaţia terenului apare ca nefiind îndoielnică, nu se poate susţine că defuncta M.C. a vândut pur şi simplu doar acţiunile ce le deţinea la S.C.A. Suceava, iarănicio condiţionare.

Chiar în situaţia în care ar fi credibilă varianta prezentată de aceşti intimaţi, în sensul că în realitate au cumpărat acţiuni şi nu teren, este inexplicabil de ce au procedat în modalitatea prezentată anterior, în condiţiile în care nu exista niciun impediment să încheie contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, la dosarul cauzei existând contracte de acest gen având ca obiect terenuri arabile concretizate în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava (filele 3, 5, 351, 356, 361 d.u.p. vol. V, fila 105 d.u.p. vol. II). Totodată, aşa cum s-a precizat şi în sentinţa penală nr. 20 din 2011 a Curţii de Apel Suceava, dacă voinţa părţilor era să se vândă, respectiv să se cumpere, doar acţiunile deţinute la S.C.A. Suceava de către M.C., nimic nu le împiedica să treacă în conţinutul antecontractelor de vânzare-cumpărare doar acţiunile respective, fără a se face multiple referiri la locaţia terenului.

Pe de altă parte, maniera în care aceştia au procedat coroborat cu susţinerile lor din întâmpinările depuse la dosarul civil înregistrat iniţial la Judecătoria Suceava sub nr. 143/314/2006, (fila 270 d.u.p. vol. II) din care rezultă contextul în care aceştia au ajuns să o contacteze pe numita M.C. (informaţiile fiindu-i furnizate iniţial intimatului T.I. de către S.C. (în prezent decedat), persoană care a îndeplinit mai multe funcţii publice în judeţul Suceava, fiind primarul municipiului Suceava şi totodată preşedintele Comisiei Municipale de aplicare a Legii nr. 18/1991 în perioada 1996-2000) şi soluţia dată prin Ordonanţa nr. 133/P/2010 din 13 mai 2010 sub aspectul infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, conduc la concluzia că intimaţii cunoşteau faptul că se vor restitui terenurile persoanelor cărora li se acordase acţiuni la SCA Suceava.

Cât priveşte amplasamentul acestora este de observat că la baza H.G. nr. 121 din data 7 februarie 2002 a stat o notă de fundamentare, precum şi documentaţia cadastrală aferentă acestei suprafeţe (86 ha în zona denumită actualmente M.), ceea ce presupune în mod firesc o perioadă de timp, anterioară datei menţionate, suficientă pentru. întocmirea acestora, aspect ce rezultă şi din declaraţia martorului T.P. de la fila 172 d.u.p. vol. I, dar şi cunoaşterea acestor date la nivelul conducerii unor instituţii publice din municipiul Suceava.

b. Conform Hotărârii Comisiei judeţene nr. 118 din 30 martie 2002, au fost validate poziţiile 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia 7 figurând M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava.

La data de 12 august 2002 s-a întocmit procesul-verb al de punere în posesie a proprietarei M.C. asupra terenului din municipiul Suceava, aceasta fiind reprezentată de B.T. şi T.I., care l-au semnat, fără a exista o procură specială pentru punerea în posesie, conform art. 33 pct. 5 din H.G. nr. 1172/2001. Aceasta întrucât prin cele două procuri speciale date de către defunctă, menţionate mai sus, mandatarii şi-au asumat obligaţia de a obţine titlu de proprietate, ce include şi procedura punerii în posesie, cât şi documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate pentru terenul specificat în aceste acte, respectiv teren situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, dobândit în baza Legii nr. 18/1991 şi nu pentru teren situat în extravilanul municipiului. Suceava.

La data de 17 octombrie 2002 a fost emis titlul de proprietate pe numele defunctului O.G. fiind menţionată ca moştenitoare a acestuia numita M.C., pentru suprafaţa de 2,12 ha, amplasată pe teritoriul municipiului Suceava, în extravilan.

Deşi mandatarii au susţinut că după intrarea în posesia terenului şi obţinerea titlului de proprietate, au contactat-o telefonic pe vânzătoare, care de fiecare dată a afirmat că nu o interesează, pe considerentul că a primit banii şi a semnat procurile necesare, fiica acesteia a infirmat aceste susţineri, arătând că de la data de 14 februarie 2002 cei doi nu au mai luat legătura cu mama sa, fără ca vreunul dintre aceştia să facă dovada afirmaţiilor lor.

c. La data de 22 decembrie 2002, într-o zi de duminică, prin contractul de vânzare-cumpărare, înscris întocmit de către B.T. şi autentificat din 22 decembrie 2002 de notarul public I.A., intimaţii B.T. şi T.I., în calitate de mandatari ai vânzătoarei M.C., şi-au vândut lor înşişi, în cote indivize de câte 1/2 terenul situat în extravilanul municipiului Suceava, în suprafaţă totală de 2,12 ha, la preţul stabilit şi plătit conform celor două antecontracte, respectiv suma totală de 60.000.000 lei vechi. Pentru dovedirea calităţii de mandatari, cei doi au prezentat notarului public I.A. cele două procuri din 14 februarie 2002, prin care însă erau împuterniciţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei şi nicidecum suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava, menţionată în titlul de proprietate din 17 octombrie 2002.

Chiar dacă prin cele două procuri, M.C. a dat posibilitatea mandatarilor să-şi vândă lor terenul, aşa cum s-a precizat anterior în conţinutul acestora este specific clar că este vorba de teren situat în com. Mitocu Dragomirnei, astfel că nu se poate susţine că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare menţionat la pct. c, aceştia ar fi avut un mandat special valabil pentru vânzarea terenului situat în extravilanul mun. Suceava, aspect reţinut şi de judecătorul instanţei civile în considerentele Hotărârii nr. 166/2008 a Judecătoriei Bistriţa.

Ca atare mandatarii au obţinut un teren pentru care de fapt nu aveau procură specială valabil, actul fiind încheiat cu intenţia clară de a-şi îmbogăţi patrimoniul lor în frauda vânzătoarei.

Astfel, începând cu data de 30 martie 2002, dată la care, conform Hotărârii Comisiei judeţene, au fost validate poziţiile 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia 7 figurând defuncta M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava şi până la data de 22 decembrie 2002, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava a ieşit din patrimoniul numitei M.C., aceasta a fost menţinută în eroare cu privire la obiectul contractului de către mandatarii săi, B.T. şi T.I., prin necomunicarea amplasamentului real al suprafeţei de teren şi, implicit, a modificării valorii acestuia.

Pe de altă parte, în această manieră, mandatarii au evitat atât revocarea procurilor speciale, dar şi pretinderea unui preţ mai mare corespunzător noii locaţii a terenului, ştiind că valoarea terenului din com. Mitocul Dragornirnei este mult mai mică decât al cea a noului amplasament (teren situat pe raza mun. Suceava, într-o zonă cu potenţial ridicat de dezvoltare economică) scopul fiind acela al obţinerii pentru ei a unor beneficii importante.

Curtea a apreciat că nu s-ar fi ajuns într-o atare situaţie, iar demersurile intimaţilor nu ar fi avut nicio eficienţă cauzală în producerea pagubei reclamate fără actul de serviciu al notarului, respectiv fără acţiunile de determinare la săvârşirea acestui act.

Notarul public I.A. a procedat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare, înscris întocmit de către intimata B.T., din 22 decembrie 2002, îndeplinindu-şi în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, prin neverificarea concordanţei dintre obiectul procurilor şi cel al contractului de vânzare-cumpărare ori a titlului de proprietate, producând astfel un prejudiciu în patrimoniul numitei M.C.

În plus este de observat că acest contract a fost încheiat într-o zi nelucrătoare (duminică), fără însă a se preciza considerentele pentru care s-a procedat astfel, în condiţiile în care doar atunci când întocmirea unui act .notarial nu suferă amânare, din motive obiective, poate fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate. In plus, în acea zi, în afara încheierii acestui act, s-a mai efectuat doar o legalizare solicitată de intimatul T.I.

Deşi s-a susţinut că mandatul putea fi dus la îndeplinire chiar în situaţia în care ulterior autentificării procurilor reconstituirea dreptului de proprietate se face pe un alt amplasament, Curtea nu a împărtăşit acest punct de vedere, în contextul în care în conţinutul celor două procuri speciale, nu apare inserată dispoziţia că mandatul poate fi dus la îndeplinire, chiar şi într-o astfel de ipoteză.

În fine, precizarea în cuprinsul acestor acte, în mod clar, a localităţii pe raza căreia se situează terenul pune în discuţie buna credinţă a mandatarilor, cât şi corectitudinea modului în care a acţionat notarul public, astfel că susţinerea procurorului că aceştia nu au acţionat cu intenţie nu poate fi reţinută.

Deşi petenta a susţinut că în speţă este vorba de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, context în care momentul consumării este momentul producerii rezultatului, care de regulă este momentul terminării ultimei acţiuni sau inacţiuni din suita de fapte anterioare care reprezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni şi că în funcţie de acest moment se apreciază valoarea pagubei, Curtea a constatat, pe de o parte că în această procedură controlul judecătoresc se rezumă la verificarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei atacate în raport de cercetările penale.efectuate de procuror, iar pe de altă parte că în speţă infracţiunea de înşelăciune s-a consumat la momentul la care s-a produs paguba, respectiv la data de 22 decembrie 2002, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava a ieşit din patrimoniul numitei M.C. şi nicidecum la datele când parte din această suprafaţă a fost înstrăinată de intimaţii B. şi T. către terţi, ori în raport de valorile stabilite cu titlu de preţ în acele contracte, prin cumularea acestora.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice dispusă de procuror prin ordonanţa atacată, în sensul înlăturării prevederilor alin. (5) al art. 215 C. pen. şi art. 248¹ C. pen. motivat de faptul că valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză se situează sub limita cuantumului de 200.000 lei prevăzut în art. 146 C. pen., astfel cum această prevedere legală a fost modificată prin Legea nr. 278/2006, privită din această perspectivă apare ca fiind legală, argumentele expuse cu privire la acest aspect, cât şi cel referitor la inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Deciziei nr. 8 din 05 februarie 2007 a instanţei supreme (şi care se referă la o cu totul altă situaţie decât cea prezentă) de către procurorul de caz şi de către procurorul ierarhic superior fiind pertinente, aşa încât instanţa şi le-a însuşit şi nu le-a mai reiterat.

Examinând însă concluziile raportului de expertiză avut în atenţie de către procuror, prin raportare la primul raport de expertiză efectuat, la conţinutul contractelor indicate în sentinţa penală nr. 20/2011 şi inclusiv a celor încheiate de intimaţii B. şi T. la scurt timp după autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 2002, Curtea a constatat că neluarea în considerare a condiţiilor concrete referitoare la raportul cerere-ofertă al pieţei imobiliare specifice la nivelul lunii februarie, respectiv decembrie 2002, a condus la stabilirea unei valori inexacte a terenului şi pe cale de consecinţă a prejudiciului real suferit de petentă.

Deşi un atare motiv ar duce la ideea că s-ar impune restituirea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale şi a completării probatoriului în acest sens, conform art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., Curtea în raport de cele expuse anterior, dar şi pentru a evita soluţionarea cu întârziere a pauzei, a cărei durată a atins deja 6 ani, apreciind că sunt suficiente probe la dosar, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea petentei, a desfiinţat în totalitate Ordonanţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 135/P/2010 din data de 27 iunie 2012 şi nr. 279/II/2/2012 din data de 25 iulie 2012 şi a reţinut cauza spre judecare, privind pe I.A., notar public sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în convenţii, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. şi de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen.

- B.T. şi T.I., sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 rap. la art. 246 în referire la art. 248¹ C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., în calitate de inculpaţi, parte vătămată fiind C.D.L., a cărei plângere constituie actul de sesizare al instanţei.

Prin sentinţa penală nr. 26 din 13 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea formulată de petenta C.D.L. şi s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bacău, menţinându-se actele îndeplinite de Curtea de Apel Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 647/39/2012.

În cursul cercetării judecătoreşti la cele două instanţe, s-a administrat proba cu înscrisuri, s-a dispus audierea martorilor S.Ş. (fila 176), G.M. (fila 195), P.D.I. (fila 196), S.O.A. (fila 209), T.P. (fila 32) şi A.V. (fila 33), partea civilă C.D.L. (fila 67) şi inculpaţii T.I. (fila 83) şi B.T. (fila 104).

Cu privire la infracţiunea de înşelăciune, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Ordinul nr. 225 din 7 iulie 1993 al Prefecturii judeţului Suceava, numitei M.C. (în prezent decedată), a cărei moştenitoare legală este C.D.L., în calitate de fiică, i s-au acordat acţiuni la S.C.A. Suceava, pentru suprafaţa de 2,12 ha teren agricol situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei.

Din lecturarea ordinului reiese că la baza emiterii acestuia, Prefectul judeţului Suceava a avut în vedere faptul că în şedinţa din 30 iunie 1993 a Comisiei Judeţene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost validată anexa nr. 19 cu propunerea Comisiei Comunele Mitocu Dragomirnei, prezentată cu adresa din 1993 (fila 118 d.u.p. vol. III).

Totodată, din înscrisul existent la dosar la f. 172 ds. u.p. vol. VII, rezultă că numita M.C. atunci când a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moştenitoare după defunctul O.G., pentru o suprafaţă de teren situată în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava donată de tatăl său statului român (respectiv 2,12 ha teren arabil plus 0,73 ha ce rezultă din obligaţiunea de predare), a specificat la finele acesteia „Declar că mai am drept de moştenire pentru o suprafaţă de 2,12 ha teren arabil în com. Mitocu Dragomirnei".

Din coroborarea celor două înscrisuri rezultă clar că cele două terenuri deşi identice ca suprafaţă au locaţii diferite, aşa încât orice speculaţie în acest sens este nejustificată.

Prin H.G. nr. 121 din 7 februarie 2002 s-a trecut din domeniul public al statului şi administrarea S.C.A. Suceava în domeniul privat al statului suprafaţa de 86,93 ha teren, situată pe raza municipiului Suceava, pentru acordarea suprafeţelor de teren unui număr de 69 de acţionari din Suceava si comunele Mitocu Dragomirnei, Ipotești și Pătrăuți (fila 75 d.u.p vol. III).

La interval de o săptămână de la adoptarea hotărârii de guvern anterior menţionate, respectiv la data de 14 februarie 002 şi înainte de publicarea acesteia în M. Of. al României (18 februarie 2002), inculpaţii B.T. şi Ţ.I., împreună cu numita M.C., s-au deplasat la Biroul Notarului Public B.O., care a procedat la autentificarea, sub nr. 613 şi 614, a două antecontracte de vânzare-cumpărare, conform cărora promitenta-vânzătoare M.C. promitea vânzarea către intimaţii menţionaţi a dreptului de proprietate asupra terenului situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din două suprafeţe de câte 10.600 mp (total 2,12 ha), constând în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 225 din 07 iulie 1993 emis de Prefectura Suceava (la care s-a făcut referire mai sus), preţul stabilit de comun acord fiind de câte 30.000.000 lei vechi (în total 60.000 lei), iar promitenţii cumpărători promiteau să cumpere terenul descris mai sus în condiţiile şi la preţul declarat în act, precizând că au cunoştinţă de starea acestuia aşa cum a fost descris în act".

În aceeaşi zi, notarul public B.O. a autentificat, şi două procuri speciale, prin care M.C. i-a împuternicit pe cei doi inculpaţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, compus din suprafaţa de 10.600 mp teren agricol, dobândit în baza Legii nr. 19/1991, iar în cazul în care terenul va fi cumpărat chiar de mandatari, preţul să rămână cel prevăzut în antecontracte.

De remarcat că atât în cele două antecontracte de vânzare-cumpărare cât şi în cele două procuri date inculpaţilor, defuncta a precizat în mod expres locaţia terenului şi, chiar inculpaţii T.I. şi B.T. au acceptat această locaţie a terenului, obligându-se în cadrul antecontractelor de vânzare-cumpărare, „să cumpăr terenul descris mai sus", adică terenul de pe raza com. Mitocul Dragomimei, judeţul Suceava. De asemenea şi în cele două procuri speciale, inculpaţii sunt împuterniciţi să vândă terenul a cărei locaţie este expres precizată ca fiind pe raza com. Mitocul Dragomimei, jud. Suceava.

În atare situaţie, locaţia terenului a avut un rol determinant atât la stabilirea preţului cât şi efectiv la încheierea antecontractelor şi a celorlalte înscrisuri întocmite şi faţă de împrejurarea că locaţia terenului apare ca nefiind îndoielnică, nu se poate susţine că defuncta M.C. a vândut pur şi' simplu doar acţiunile ce le deţinea la S.C.A. Suceava, fără nicio condiţionare.

Conform Hotărârii Comisiei judeţene nr. 118/30 martie 2002, au fost validate poziţiile 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia 7 figurând M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava. La data de 12 august 2002 s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie a proprietarei M.C. asupra terenului din municipiul Suceava, aceasta fiind reprezentată de B.T. şi T.I., care l-au semnat, fără a exista o procură specială pentru punerea în posesie, conform art. 33 pct. 5 din H.G. nr. 1172/2001. Aceasta întrucât prin cele două procuri speciale date de către defunctă, menţionate mai sus, mandatarii şi-au asumat obligaţia de a obţine titlu de proprietate, ce include şi procedura punerii în posesie, cât şi documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate pentru terenul specificat în aceste acte, respectiv teren situat pe raza com. Mitocu Dragomimei, dobândit în baza Legii nr. 18/1991 şi nu pentm teren situat în extravilanul municipiului Suceava.

La data de 17 octombrie 2002 a fost emis titlul de proprietate nr. 1277 pe numele • defunctului O.G. fiind menţionată ca moştenitoare a acestuia numita M.C., pentru suprafaţa de 2,12 ha, amplasată pe teritoriul municipiului Suceava, în extravilan.

La data de 22 decembrie 2002, într-o zi de duminică, prin contractul de vânzare-cumpărare, înscris întocmit de către B.T. şi autentificat din 22 decembrie 2002 de notarul public I.A., intimaţii B.T. şi T.I., în calitate de mandatari ai vânzătoarei M.C., şi-au vândut lor însisi, în cote indivize de câte 1/2 terenul situat în extravilanul municipiului Suceava, în suprafaţă totală de 2,12 ha, la preţul stabilit şi plătit conform celor două antecontracte, respectiv suma totală de 60.000.000 lei vechi.

Pentru dovedirea calităţii de mandatari, cei doi au prezentat notarului public I.A. cele două procuri din 14 februarie 2002, prin care însă erau împuterniciţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomimei şi nicidecum suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava, menţionată în titlul de proprietate din 17 octombrie 2002.

În primul rând, Curtea a notat că pentru infracţiunea de înşelăciune noul cod prevede un regim sancţionator mult mai puţin sever.

Prin dispoziţiile noului C. pen. s-a renunţat şi la incriminarea distinctă a formei speciale de înşelăciune, respectiv înşelăciunea în convenţii, creându-se o singură formă care acoperă atât ipotezele în care înşelăciunea are loc într-un cadru extra contractual, cât şi cele care au la bază un cadru contractual (cu prilejul încheierii sau executării unui contract).

Aşadar, în niciun caz această restructurare a textului nu poate conduce la concluzia unei eventuale dezincriminări a acestei forme de înşelăciune C. pen. anterior, fapta de „înşelăciune în convenţii" prezentând în continuare semnificaţie penală, ea fiind readusă în textul general de incriminarea a înşelăciunii.

Textul de incriminare din noul C. pen. preia în totalitate, chiar literal, norma C. pen. anterior.

Infracţiunea de înşelăciune presupune sub aspectul laturii obiective o acţiune de inducere în eroare. Această acţiune poate fi săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată. A prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă ca inexistentă o faptă sau împrejurare care există în realitate. Prin toate aceste activităţi, i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii, acesta ajunge să creadă că fapta mincinoasă este adevărată sau, dimpotrivă, că fapta adevărată este mincinoasă.

La momentul încheierii antecontractelor de vânzare cumpărare, nu se poate vorbi de o inducere în eroare a defunctei M.C., în condiţiile în care aceasta a promis, în cunoştinţă de cauză, vânzarea dreptului de proprietate asupra terenului situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, teren deţinut în baza Ordinului nr. 225/1993 emis de Prefectura Suceava, preţul total de 60.000 lei fiind stabilit de comun acord cu inculpaţii B.T. si T.I..

În speţă, singura activitate a inculpaţilor ce ar putea întruni elementele laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune ar putea constitui faptul că inculpaţii nu au comunicat defunctei M.C. amplasamentul real al suprafeţei de teren şi, implicit, a modificării acestuia începând cu data de 30 martie 2002, dată la care, conform Hotărârii Comisiei judeţene, au fost validate poziţiile 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia 7 figurând defuncta M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava şi până la data de 22 decembrie 2002, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumparare prin care suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava a ieşit din patrimoniul numitei M.C.

Renunţarea la înşelăciunea în convenţii, care avea ca act de executare alternativ şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, generează întrebarea dacă menţinerea în eroare mai reprezintă sau nu o conduită ce poate prezenta semnificaţie penală.

Formularea utilizată de către legiuitor conduce la concluzia că textul este aplicabil acelor situaţii în care, deşi sunt solicitate informaţii cu privire la aspectul cărora planează starea dubitativă (viitoarea eroare), partea ce are obligaţia legală sau contractuală de a înlătura starea de eroare nu aduce clarificările solicitate, optând pentru consolidarea erorii. Această tăcere va putea fi recalificată drept o inducere în eroare, tăcerea fiind în acest caz un alt mod de prezentare (tacită) a unei fapte mincinoase ca adevărată sau a unei fapte adevărate ca mincinoase.

Menţinerea în eroare a defunctei constă în tăcerea inculpaţilor în ceea ce priveşte amplasamentului real al suprafeţei de teren, în cauză nefacându-se nicio dovadă că aceasta a solicitat informaţii de la inculpaţi cu privire la stadiul emiterii titlului de proprietate, locaţia terenului sau modul de executare a celor două antecontracte.

Raportat la aceste concluzii, Curtea a apreciat că activitatea inculpaţilor nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de noul C. pen.

Aşa fiind, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice şi în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii B.T. şi T.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a obligat partea civilă C.D. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, Curtea a reţinut următoarele:

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub aspectul elementului material, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.

Termenul act este folosit de legiuitor în sensul de operaţie pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor sale de serviciu. în acest sens, prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act se înţelege efectuarea unei operaţii altfel decât trebuia efectuată.

În speţă, activitatea infracţională a inculpatei, notar public I.A. constă în executarea defectuoasă a autentificării contractului de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2002, activitate desfăşurată la instigarea inculpaţilor B.T. si T.I.

Potrivit art. 45 din Legea nr. 36/1995 notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-1 încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

Notarul public I.A. a procedat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare, înscris întocmit de către intimata B.T., din 22 decembrie 2002, îndeplinindu-şi în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, prin neverificarea concordanţei dintre obiectul procurilor şi cel al contractului de vânzare-cumpărare ori a titlului de proprietate, producând astfel un prejudiciu în patrimoniul numitei M.C.

Chiar dacă prin cele două procuri, M.C. a dat posibilitatea mandatarilor să-şi vândă lor terenul, în conţinutul acestora este specific clar că este vorba de teren situat în com. Mitocu Dragomirnei, astfel că nu se poate susţine că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare menţionat, aceştia ar fi avut un mandat special valabil pentru vânzarea terenului situat în extravilanul mun. Suceava, aspect reţinut şi de judecătorul instanţei civile în considerentele hotărârii nr. 166/2008 a Judecătoriei Bistriţa.

Ca atare, mandatarii au obţinut un teren pentru care de fapt nu aveau procură specială valabilă, actul fiind încheiat cu intenţia clară de a-şi îmbogăţi patrimoniul lor în frauda vânzătoarei.

Deşi s-a susţinut că mandatul putea fi dus la îndeplinire chiar în situaţia în care ulterior autentificării procurilor reconstituirea dreptului de proprietate se face pe un alt amplasament, Curtea, în. acord cu Curtea de Apel Suceava, nu a împărtăşit acest punct de vedere, în contextul în care în conţinutul celor două procuri speciale, nu apare inserată dispoziţia că mandatul poate fi dus la îndeplinire chiar şi într-o astfel de ipoteză.

În fine, precizarea în cuprinsul acestor acte, în mod clar, a localităţii pe raza căreia se situează terenul pune în discuţie buna credinţă a mandatarilor, cât şi corectitudinea modului în care a acţionat notarul public, astfel că susţinerea inculpaţilor că nu au acţionat cu intenţie nu poate fi reţinută.

Dintr-o verificare sumară a înscrisurilor prezentate, se putea constata, foarte uşor, că lipsea consimţământul defunctei pentru înstrăinarea terenului situat pe raza mun. Suceava, precum şi cauza ilicită a contractului în frauda defunctei, aceasta fiind indusă în eroare cu privire la substanţa obiectului convenţiei.

În lumina acestor argumente logico-juridice, s-a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu şi instigarea la această infracţiune, există, constituie infracţiune şi este prevăzută de legea penală.

Curtea a notat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor vechiul cod prevede un regim sancţionator mult mai puţin sever, fapt ce atrage un termen de prescripţie al răspunderii penale mai scurt.

În primul rând, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abuzului în serviciu în formă calificată, având în vedere valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, sub limita cuantumului de 200.000 lei prevăzut în art. 146 C. pen., fapt ce atrage încadrarea faptelor în forma tip prev. de art. 246 C. pen.

Astfel, dispoziţiile privind prescripţia specială prevăzute de vechiul C. pen. (art. 124 - prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul .de prescripţie este depăşit cu încă jumătate), în vigoare la data comiterii faptelor - 22 decembrie 2012, sunt mai favorabile decât cele prevăzute în vechiul C. pen., modificat prin Legea nr. 63/2012, precum şi cele prevăzute de noul C. pen. (art. 124 vechiul C. pen. şi art. 155 alin. (4) noul C. pen. - prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă o dată).

în raport de acest moment al consumării infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii (22 decembrie 2002) şi limitele de pedeapsă prevăzute de normele mcrirninatoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 5 ani), Curtea a constatat că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 124 vechiul C. pen., de 7 ani şi 6 luni la data de 22 iunie 2010, nemaifiind astfel posibilă tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.

Aşa fiind, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice şi în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata I.A. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. din 1969 ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpaţii B.T. şi T.I. a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. din 1969 ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la plata a câte 300 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D.L.

Prin aplicarea celor două soluţii, încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în temeiul vechiului C. pen. şi achitare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în temeiul noului cod, nu se încalcă, în opinia curţii, Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, întrucât pentru flecare infracţiune, în parte, s-a stabilit aplicarea globală a legii penale mai favorabile şi nu combinarea prevederilor din legi succesive.

Din decizia Curţii Constituţionale nu rezultă dacă aplicarea globală se referă la o singură infracţiune sau la ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului.

În opinia curţii, aplicarea legii penale mai favorabile trebuie făcută cu privire la fiecare infracţiune, în situaţia în care s-ar impune soluţii de achitare sau încetare a procesului atât în temeiul legii vechi, cât şi în temeiul legii noi.

În ipoteza în care legea nouă permite o soluţie de achitare, ca urmare a dezincriminării, pentru una din faptele din concurs, dar prevede o pedeapsă mai gravă pentru cealaltă infracţiune, pedeapsă care împiedică împlinirea termenului de prescripţie, prin aplicarea globală pe întreg ansamblul activităţii infracţionale, s-ar ajunge la situaţia absurdă de a se dispune condamnarea inculpatului, deşi potrivit legii în vigoare la dată săvârşirii ei a intervenit prescripţia răspunderii penale. în situaţia inversă, s-ar putea ajunge la condamnarea inculpatului în temeiul legii vechi, deşi prin legea nouă fapta comisă a fost dezincriminată.

Prin aplicarea globală pentru întreaga activitate infracţională s-ar ajunge în situaţia de a se aplica soluţii diferite în funcţie de modul de sesizare (printr-un singur act sau prin acte diferite).

Mai mult, în ipoteza în care inculpatul este trimis în judecată prin acelaşi act de sesizare, nicio dispoziţie legală nu poate împiedica instanţa de judecată să dispună disjungerea cauzei cu privire la infracţiunile deduse judecăţii şi aplicarea legii penale mai favorabile pentru fiecare din ele.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, partea civilă C.D.L. şi inculpaţii I.A., B.T. şi T.I.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În argumentare, a considerat că nelegalitatea rezidă, atât în faptul că s-au încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, cât şi în faptul că, în mod eronat, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, prin reţinerea incidenţei art. 5 C. pen. în loc de art. 4 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive în baza legii noi şi deci fapta nu ar mai fi prevăzută de legea penală.

Or, Parchetul a susţinut că, în speţă, nu este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile, ci de aplicarea art. 4 C. pen., care vizează dezincriminarea faptei, coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, care stipulează faptul că art. 4 C. pen. este incident şi în cazul în care se ajunge la concluzia că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.

A mai arătat că, în mod netemeinic, instanţa de fond a ajuns la concluzia potrivit căreia, în noul C. pen., infracţiunea de înşelăciune în convenţii ar fi dezincriminată, motivat de faptul că, raportat la situaţia de fapt stabilită, infracţiunea de înşelăciune este reţinută cu privire la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă finală, contract care a fost încheiat la notar pe baza celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, în care, de altfel, era specificată expres locaţia terenului, precum şi a două procuri.

A precizat că nu contestă faptul că în baza acelor procuri cei doi inculpaţi aveau posibilitatea de a cumpăra terenul, după ce efectuează toate operaţiunile de punere în posesie, însă şi în cele două procuri era precizată expres locaţia terenului.

Mai mult, în niciuna din aceste acte nu este menţionat aspectul potrivit căruia inculpaţii au devenit acţionari şi ar fi putut solicita punerea în posesie pentru ca, ulterior, să-şi vândă ei înşişi alt teren, care ar fi fost obţinut.

Drept urmare, prin încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, cu complicitatea notarului care a luat ca bune antecontractele de vânzare-cumpărare şi cele două procuri, partea vătămată a fost prejudiciată prin faptul că s-a vândut un alt teren şi anume un teren care, potrivit expertizei efectuate în cauză, avea o valoarea mult mai mare, respectiv de 56.300 de euro, decât terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.

Raportat la această situaţie de fapt, a considerat că, atât potrivit vechiului C. pen., cât şi noului C. pen., faptele, astfel cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., raportat la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, pentru infracţiunea de înşelăciune, respectiv de abuz în serviciu, a considerat, că, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că nu s-au produs consecinţe deosebit de grave raportat la valoarea terenului care a fost menţionată în raportul de expertiză, respectiv de 56.300 de euro ci că, în cauză, e vorba de o infracţiune în formă simplă şi de complicitate la o infracţiune în formă simplă, respectiv abuz în serviciu în formă simplă şi instigare la abuz în serviciu în formă simplă.

A apreciat că legea veche este mai favorabilă, având în vedere considerentele pe care urmează a le expune. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu şi instigare la abuz in serviciu, a susţinut că, în mod legal, instanţa de fond a constatat că au fost prescrise.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, cu toate că limitele de pedeapsă pe legea veche sunt mai mari, a arătat că, în situaţia în care instanţa se opreşte la o pedeapsă orientată spre limita medie prevăzută de lege, dispunând suspendarea sub supraveghere, ca şi modalitate de executare, raportat, atât la lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor şi la circumstanţele acestora, cât şi la condiţiile juridice impuse suspendării pedepsei sub supraveghere, legea veche este mai favorabilă.

Faţă de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei pronunţate, condamnarea inculpaţilor T.I., B.T. şi I.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în ceea ce-i priveşte pe primii doi inculpaţi, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în ceea ce-o priveşte pe inculpata I.A., menţinerea dispoziţiilor privind încetarea procesului penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi dispunerea unor pedepse în asemenea limite încât să permită suspendarea sub supraveghere a executării acestora.

În ceea ce priveşte latura civilă, în temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., a solicitat să se dispună restabilirea situaţiei anterioare.

Apelanta parte civilă C.D.L. a solicitat admiterea apelului.

Referitor la primul motiv de apel, a considerat că este admisibil, atâta timp cât instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, prin combinarea prevederilor din cele două coduri.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, a precizat că acesta vizează faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea formulată de partea civilă, de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Astfel, a fost solicitată schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35, 36, 38, 39, 46 şi 47 C. pen.

A susţinut că necesitatea aplicării art. 244 alin. (2) C. pen. rezidă atât în faptul că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate cât şi raportat la mijloacele frauduloase folosite de cei doi inculpaţi, respectiv T.I. şi B.T. şi anume prin prezentarea ca adevărată a calităţii lor mincinoase de mandatari, pentru vânzarea unui teren situat în zona M. Suceava, în condiţiile în care limitele mandatului erau expres prevăzute în procuri, aceştia fiind mandataţi doar pentru vânzarea terenului situat în zona Mitocu Dragomirnei. In susţinerea celor expuse anterior, a invocat Decizia nr. 3 845/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

A apreciat că soluţia de achitare dispusă de instanţă, potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen., justificată de faptul că activitatea inculpaţilor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, este netemeinică şi nelegală, întrucât, astfel cum reiese din motivare, instanţa de fond a făcut o afirmaţie contradictorie referitor la locaţia care era prevăzută expres în antecontracte şi procuri, raportat la faptul că infracţiunea de înşelăciune în convenţii prezintă în continuare semnificaţie penală.

Mai mult, a solicitat să se observe că această activitate frauduloasă de inducere şi menţinere în eroare a vânzătoarei M.L.C. a vizat faptul că nu i s-a adus niciodată la cunoştinţă despre acest contract de schimbare a locaţiei terenului, fiind, în opinia sa, îndeplinite, în momentul când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 2002, toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv a avut loc încheierea şi executarea acelui contract şi a fost menţinută în eroare vânzătoarea pe toată perioada, din februarie până în decembrie 2002, cu privire la schimbarea acestei locaţii.

Prin urmare, a apreciat că, în situaţia în care i s-ar fi adus la cunoştinţă, în mod cert, defuncta nu ar fi încheiat acel contract în condiţiile stipulate, dat fiind şi faptul că s-a vândut un teren cu o valoare mult mai mare decât cea care s-a stabilit în momentul când s-a întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în formă calificată, învederând faptul că a solicitat schimbarea încadrării juridice raportat la infracţiunea continuată, invocând si Decizia nr. 14/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi precizând că pentru stabilirea valorii se impunea totalizarea cuantumului tuturor pagubelor.

Or, conform contractelor depuse la dosar, cei doi inculpaţi au încasat, ulterior încheierii contractului, prin vânzarea terenurilor, nu mai puţin de 240.000 de euro, bani asupra cărora, ulterior, s-a încercat obţinerea unui sechestru, însă aceştia au dispărut din conturile inculpaţilor.

Totodată, a invocat expertizele efectuate în cauză, ale căror concluzii au stabilit, în mod clar, că valoarea terenului era de peste 1 milion de euro.

A considerat că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută de noul C. pen.

La soluţionarea cauzei, a solicitat să fie avută în vedere atitudinea nesinceră a inculpaţilor, faptul că au dat declaraţii contradictorii şi că toţi cei trei inculpaţi aveau cunoştinţe juridice şi, astfel, au avut reprezentarea faptelor săvârşite.

A mai solicitat să fie avut în vedere şi faptul că inculpata B.T. a fost cea care a redactat contractul de vânzare-cumpărare, iar inculpata I.A. doar l-a autentificat.

Totodată, a apreciat ca fiind relevante în cauză şi discuţiile purtate de partea civilă cu inculpata I.A., unde aceasta recunoaşte că a greşit şi că a oferit acea sumă de 50.000 de euro întrucât a vrut ca partea civilă să-şi retragă plângerea.

De asemenea, a criticat şi încheierile de respingere a cererilor de instituire sechestru asigurător.

Conchizând, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor; de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.

Apelanţii inculpaţi I.A., B.T. şi T.I. au solicitat admiterea apelului, apreciind că în cauză se impunea achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Au susţinut că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită în judecarea şi analizarea probatoriului, reţinând o situaţie de fapt eronată.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, s-a pornit de la premisa faptului că partea civilă, respectiv autoarea părţii civile din prezenta cauză, a avut în proprietate două suprafeţe de teren distinct determinate, una situată pe raza com. Mitocu Dragomirnei şi alta în Suceava şi că, în realitate, s-a dorit înstrăinarea suprafeţei de teren din Mitocu Dragomirnei, iar contractul în formă autentică a fost încheiat cu privire la terenul din Suceava.

Or, realitatea atestată, de altfel, de probatoriu, este cu totul alta, în sensul că autoarea părţii civile era proprietara unei suprafeţe de 2,12 ha teren pe teritoriul Sucevei, suprafaţă cu care nu a fost niciodată pusă în posesie şi delimitată faptic şi pentru care i-au fost oferite acţiuni la S.C.A.

De asemenea, în momentul în care s-au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare, defuncta era proprietara acelor acţiuni, iar ceea ce s-a dorit prin încheierea antecontractelor şi procurilor a fost înstrăinarea acţiunilor.

Aceasta a fost situaţia de fapt ce rezultă, în opinia sa, din tot probatoriul administrat în cauză, inclusiv din declaraţiile părţii civile, care şi-a însoţit mama la notar în momentul încheierii acelor antecontracte, dar şi din discuţiile care s-au purtat numai cu privire la acţiuni, întrucât terenurile nu fuseseră niciodată puse în posesie.

Faptul că, ulterior, aceste acţiuni au fost materializate în suprafeţe de teren care aveau cu totul alt amplasament, a considerat că nu poate avea relevanţă juridică şi nu poate conduce la concluzia că a existat o infracţiune de înşelăciune cu intenţia declarată a inculpaţilor de a intra în posesia unor terenuri care nu le aparţineau, deşi cumpăraseră teren în altă parte.

Prin urmare, nu a existat decât o singură suprafaţă de teren care s-a materializat în acţiuni, ceea ce s-a vândut în antecontracte au fost acele acţiuni, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat ulterior, după punerea în posesie şi identificarea terenului.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, au apreciat că soluţia instanţei de fond este în contradicţie, atât cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, cât si cu Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Au fost de acord cu susţinerile procurorului potrivit cărora, cu privire la infracţiunea de înşelăciune, instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen., socotind că faptele, astfel cum sunt ele descrise, nu sunt în acest moment incriminate de dispoziţiile art. 244 C. pen.

Au apreciat, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, că legea veche este mai favorabilă.

În subsidiar, au achiesat la concluziile procurorului, potrivit cărora legea penală mai favorabilă pentru infracţiunea de înşelăciune este legea veche, chiar dacă pedeapsa pentru infracţiunea de înşelăciune este mai mare, însă infracţiunea de abuz în serviciu este incriminată mai aspru în legea nouă.

Au solicitat ca, în situaţia în care se va reţine legea nouă ca fiind mai favorabilă, să se constate că pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie.

În faza căii de atac a apelului, inculpaţii B.T. şi T.I. au arătat că nu doresc să dea declaraţii.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2015, apărătorul ales al apelantei intimate inculpate I.A. a depus la dosarul cauzei o declaraţie prin care aceasta din urmă a precizat faptul că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, la care nu mai are nimic de adăugat.

La acelaşi termen, I.P.J. Botoşani şi J.J.P.J. Suceava, Serviciul cazier Judiciar, au înaintat la dosar fişele de cazier judiciar ale apelanţilor inculpaţi.

Totodată, în baza art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 380 C. proc. pen. şi art. 111-112 C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la ascultarea apelantei părţi civile C.D.L., iar în temeiul art. 100 alin. (2) C. proc. pen., apreciind utilă soluţionării cauzei proba cu înscrisuri - constând în acte medicale în dovedirea stării de sănătate a părinţilor săi, la data semnării contractelor -solicitată de partea civilă C.D.L., a încuviinţat-o şi a constatat-o administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

1. Netemeinicia hotărârii apelate derivă din împrejurarea că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că activitatea inculpaţilor nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de noul C. pen.

2. Nelegalitatea sentinţei penale apelate priveşte trei aspecte şi anume:

a). instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 5 C. pen. în loc de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 4 C. pen. în privinţa infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu referire la inculpaţii B.T. şi T.I. şi, respectiv, complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) C. pen., pentru inculpata I.A.;

b). încălcarea dispoziţiilor Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, prin combinarea prevederilor din cele două coduri penale şi

c). au fost interpretate, în mod greşit, dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, examinând cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

1. Prin Ordinul nr. 225 din 7 iulie 1993 emis de Prefectul judeţului Suceava, i s-au acordat numitei M.C. (în prezent decedată), a cărei unică moştenitoare legală este partea civilă C.D.L., în calitate de fiică, acţiuni la S.C.A. Suceava, pentru suprafaţa de 2,12 ha teren agricol situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei.

Anterior emiterii acestui ordin, în şedinţa Comisiei Judeţene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 30 iunie 1993 a fost validată anexa nr. 19 cu propunerea Comisiei Comunale Mitocu Dragomirnei, prezentată cu adresa din 1993 (fila nr. 118, vol. III, dosar de urmărire penală).

La data formulării cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moştenitoare după defunctul O.G., pentru o suprafaţă de teren situată în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava donată de tatăl său statului român (mai exact, 2,12 ha teren arabil plus 0,73 ha ce rezultă din obligaţiunea de predare nr. 628) numita M.C. a specificat „Declar că mai am drept de moştenire pentru o suprafaţă de 2,12 ha teren arabil în com. Mitocu Dragomirnei" (înscris depus la fila nr. 172, vol. III, dosar de urmărire penală).

Or, din examinarea celor două înscrisuri rezultă, în mod cert, că cele două terenuri, deşi identice ca suprafaţă, au locaţii diferite.

Prin H.G. nr. 121 din 07 februarie 2002 s-a trecut din domeniul public al statului şi administrarea S.C.A. Suceava în domeniul privat al statului suprafaţa de 86,93 ha teren, situată pe raza municipiului Suceava, pentru acordarea suprafeţelor de teren unui număr de 69 de acţionari din Suceava şi com. Mitocu Dragomirnei, Ipoteşti şi Pătrăuţi (fila nr. 75, vol. III, dosar de urmărire penală).

La data de 14 februarie 002, înainte de publicarea hotărârii de guvern sus menţionate în M. Of. al României din data de 18 februarie 2002, inculpaţii B.T. şi Ţ.I., împreună cu numita M.C., s-au deplasat la Biroul Notarului Public B.O., care a procedat la autentificarea, a două antecontracte de vânzare-cumpărare, conform cărora promitenta-vânzătoare M.C. se obliga să vândă celor doi inculpaţi dreptul - de proprietate asupra terenului situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, compus din două suprafeţe de câte 10.600 mp (în total 2,12 ha), constând în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 225 din 07 iulie 1993 emis de Prefectul judeţului Suceava, preţul stabilit de comun acord fiind de câte 30.000 lei (în total 60.000 lei).

Prin cele două antecontracte, promitenţii cumpărători se angajau să cumpere terenul descris mai sus în condiţiile şi la preţul declarat în act, precizând că au cunoştinţă de starea acestuia, aşa cum a fost descris în act.

În aceeaşi zi, notarul public B.O. a autentificat, sub nr. 617 şi 618 şi două procuri speciale, prin care M.C. i-a împuternicit pe cei doi inculpaţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, compus din suprafaţa de 10.600 mp teren agricol, dobândit în baza Legii nr. 18/1991, iar în cazul în care terenul va fi cumpărat chiar de mandatari, preţul să rămână cel prevăzut în antecontracte.

Atât în cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, cât şi în cele două procuri date inculpaţilor, defuncta a precizat, în mod expres, locaţia terenului şi, chiar inculpaţii Ţ.I. şi B.T. au acceptat această locaţie a terenului, obligându-se, în cadrul antecontractelor de vânzare-cumpărare, „să cumpăr terenul descris mai sus", adică terenul de pe raza com. Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava.

Prin cele două procuri speciale, inculpaţii au fost împuterniciţi să vândă terenul a cărei locaţie este expres precizată ca fiind pe raza com. Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava.

Ca atare, se constată că locaţia terenului a avut un rol determinant, atât la stabilirea preţului, cât şi la încheierea antecontractelor şi a procurilor speciale, motiv pentru care, nu se poate susţine că defuncta M.C. a vândut pur şi simplu doar acţiunile ce le deţinea la S.C.A. Suceava, fără nicio condiţie.

Inculpaţii Ţ.I. şi B.T. au invocat, în apărare, faptul că, în realitate, au cumpărat acţiuni şi nu teren. O astfel de variantă, neprobată, de altfel, apare necredibilă, în condiţiile în care nu exista niciun impediment să încheie contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, la dosarul cauzei existând înscrisuri de acest fel, având ca obiect terenuri arabile concretizate în acţiuni deţinute la S.C.A. Suceava (filele nr. 3, 5, 351, 356, 361, vol. V, fila nr. 105, vol. II, dosar de urmărire penală).

Totodată, dacă voinţa părţilor a fost în sensul de a se vinde, respectiv, de a cumpăra, doar acţiunile deţinute la SCA Suceava de către M.C., nimic nu-i împiedica să treacă în conţinutul antecontractelor de vânzare-cumpărare doar acţiunile respective, fără a se face multiple referiri la locaţia terenului.

Pe de altă parte, maniera în care inculpaţii au procedat, susţinerile acestora din întâmpinările depuse la Dosarul civil înregistrat iniţial la Judecătoria Suceava sub nr. 143/314/2006 (fila nr. 270, vol. II, dosar de urmărire penală) din care rezultă contextul în care inculpaţii au contactat-o pe numita M.C. (informaţiile fiindu-i furnizate iniţial inculpatului T.I. de către S.C. - în prezent decedat -, persoană care a îndeplinit mai multe funcţii publice în judeţul Suceava, fiind Primarul municipiului Suceava şi, totodată, preşedintele Comisiei Municipale de aplicare a Legii nr. 18/1991 în perioada 1996-2000) duc la concluzia că inculpaţii luaseră la cunoştinţă că urmează să se restituie terenurile persoanelor cărora li se acordase acţiuni la S CA Suceava.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că, la baza emiterii hotărârii de guvern anterior menţionate, a stat o notă de fundamentare şi documentaţia cadastrală aferentă acestei suprafeţe (86 ha în zona denumită actualmente M.), ceea ce presupune, în mod firesc, o perioadă de timp, anterioară datei emiterii actului normativ, suficienta pentru întocmirea documentaţiei, aspect ce rezultă şi din depoziţia martorului T.P., dar şi cunoaşterea acestor date la nivelul conducerii unor instituţii publice din municipiul Suceava.

În baza Hotărârii Comisiei judeţene din 30 martie 2002, au fost validate poziţiile nr. 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia nr. 7 figurând M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la S.C.A. Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava.

La data de 12 august 2002 s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie a proprietarei M.C. asupra terenului din municipiul Suceava, aceasta fiind reprezentată de inculpaţii B.T. şi T.I., care l-au semnat, fără a exista o procură specială pentru punerea în posesie, conform art. 33 pct. 5 din H.G. nr. 1172/2001.

Aceasta întrucât, prin cele două procuri speciale date de către defunctă, mandatarii şi-au asumat obligaţia de a obţine titlu de proprietate, ce include şi procedura punerii în posesie, cât şi documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate pentru terenul specificat în aceste acte, respectiv teren situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei, dobândit în baza Legii nr. 18/1991 şi nu pentru teren situat în extravilanul municipiului Suceava.

La data de 17 octombrie 2002 a fost emis titlul de proprietate pe numele defunctului O.G., fiind menţionată ca moştenitoare a acestuia numita M.C., pentru suprafaţa de 2,12 ha, amplasată pe teritoriul municipiului Suceava, în extravilan.

Deşi mandatarii au susţinut, fără a proba, faptul că, după intrarea în posesia terenului şi obţinerea titlului de proprietate, au contactat-o telefonic pe vânzătoare, care de flecare dată a afirmat că nu o interesează, pe considerentul că a primit banii şi a semnat procurile necesare, fiica acesteia a infirmat aceste susţineri, arătând că, de la data de 14 februarie 2002, cei doi nu au mai luat legătura cu mama sa.

La data de 22 decembrie 2002, duminica, prin contractul de vânzare-cumpărare, înscris întocmit de către inculpata B.T. şi autentificat din 22 decembrie 2002 de notarul public I.A., intimaţii B.T. şi T.I., în calitate de mandatari ai vânzătoarei M.C., şi-au vândut lor înşişi, în cote indivize de câte 1/2 terenul situat în extravilanul municipiului Suceava, în suprafaţă totală de 2,12 ha, la preţul stabilit şi plătit conform celor două antecontracte, respectiv, suma totală de 60.000.000 lei vechi.

Pentru dovedirea calităţii de mandatari, cei doi au prezentat notarului public I.A. cele două procuri din 14 februarie 2002, prin care însă erau împuterniciţi să vândă terenul situat pe raza com. Mitocu Dragomirnei şi nu suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava, menţionată în titlul de proprietate din 17 octombrie 2002.

În consecinţă, se constată că mandatarii au obţinut un teren pentru care nu aveau procură specială valabilă, actul fiind încheiat cu intenţia clară de a-şi îmbogăţi, propriul patrimoniu în frauda vânzătoarei.

Astfel, începând cu data de 30 martie 2002, dată la care, conform Hotărârii Comisiei judeţene, au fost validate poziţiile 1 şi 3-10 din anexa nr. 34 (la poziţia 7 figurând defuncta M.C. cu 2,12 ha) întocmită pentru persoanele fizice care au fost acţionari la SCA Suceava cu suprafaţa totală de 13,45 ha teren agricol situată pe raza localităţii Suceava şi până la data de 22 decembrie 2002, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava a ieşit din patrimoniul numitei M.C., aceasta a fost menţinută în eroare cu privire la obiectul contractului de către mandatarii săi, inculpaţii B.T. şi T.I., prin necomunicarea amplasamentului real al. Suprafeţei de teren şi, implicit, amodificării valorii acestuia.

Pe de altă parte, în această manieră, mandatarii au evitat, atât revocarea procurilor speciale, dar şi pretinderea unui preţ mai mare corespunzător noii locaţii a terenului, ştiind că valoarea terenului din com. Mitocul Dragomirnei este mult mai mică decât cea a noului amplasament (teren situat pe raza mun. Suceava, într-o zonă cu potenţial ridicat de dezvoltare economică), scopul fiind acela al obţinerii pentru ei a unor beneficii importante.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că notarul public I.A. a procedat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare (într-o zi nelucrătoare - duminica), înscris întocmit de către inculpata B.T., din 22 decembrie 2002, îndeplinindu-şi, în mod necorespunzător, atribuţiile de serviciu, prin neverificarea concordanţei dintre obiectul procurilor şi cel al contractului de vânzare-cumpărare ori al titlului de proprietate, producând, astfel, un prejudiciu în patrimoniul numitei M.C.

În speţă, activitatea infracţională a inculpatei, notar public I.A. constă în executarea defectuoasă a autentificării contractului de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2002, activitate desfăşurată la instigarea inculpaţilor B.T. si T.I.

Potrivit art. 45 din Legea nr. 36/1995 notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat că infracţiunea de abuz în serviciu şi instigarea la această infracţiune, există, constituie infracţiune şi este prevăzută de legea penală.

Deşi s-a susţinut că mandatul putea fi dus la îndeplinire chiar în situaţia în care ulterior autentificării procurilor reconstituirea dreptului de proprietate se face pe un alt amplasament, se constată că, în conţinutul celor două procuri speciale, nu apare inserată dispoziţia că mandatul poate fi dus la îndeplinire chiar şi într-o astfel de ipoteză.

Contrar celor susţinute de partea civilă C.D.L. în sensul că, în cauză, infracţiunea de înşelăciune a fost comisă în formă continuată, context în care momentul consumării este momentul producerii rezultatului, care de regulă este momentul terminării ultimei acţiuni sau inacţiuni din suita de fapte anterioare care reprezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni şi că în funcţie de acest moment se apreciază valoarea pagubei, Înalta Curte constată că infracţiunea s-a consumat la momentul la care s-a produs paguba,, ca rezultat al activităţii de inducere în eroare, respectiv, la data de 22 decembrie 2002, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care suprafaţa de 2,12 ha, amplasată în extravilanul municipiului Suceava a ieşit din patrimoniul numitei M.C. şi nu la datele când parte din această suprafaţă a fost înstrăinată de către inculpaţii B. şi T. către terţi, ori în raport de valorile stabilite cu titlu de preţ în acele contracte, prin cumularea acestora.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu se justifică reţinerea formei agravate a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen. din 1969 şi, respectiv, a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248¹ C. pen. din 1969, având în vedere faptul că valoarea terenului la nivelul anului 2002 (56.300 euro), stabilită prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză se situează sub limita cuantumului de 200.000 lei prevăzut în art. 146 C. pen. din 1969, astfel cum această prevedere legală a fost modificată prin Legea nr. 278/2006.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. VIU din 05 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, întrucât acest recurs în interesul legii a avut în vedere existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, aşadar, intrată în puterea lucrului judecat, de condamnare, cu reţinerea "consecinţelor deosebit de grave", hotărâre împotriva căreia se formulează contestaţie la executare, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) teza penultimă C. proc. pen. din 1968.

În concluzie, înalta Curte constată că, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, inculpaţii B.T. şi T.I. s-au prezentat în faţa notarului public, inculpata I.A., pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2002, în calitate de mandatari, deşi aveau această calitate doar în ceea ce priveşte terenul situat în com. Mitocul Dragomimei şi nu pentru suprafaţa de 2,12 ha amplasată în extravilanul municipiului Suceava, imobil de o valoare net superioară fată de cel care a făcut obiectul celor două procuri speciale, fără ca ulterior să aducă la cunoştinţa numitei M.C. această situaţie.

Prin urmare, activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv, complicitate la înşelăciune, atât în reglementarea prevăzută de C. pen. anterior, cât şi în reglementarea prevăzută de actualul C. pen. (art. 244 alin. (1) C. pen.).

De altfel, chiar instanţa de fond reţine, în considerentele hotărârii (fila nr. 26, parag. 4), că:

„Dintr-o verificare sumară a înscrisurilor prezentate, se putea constata, foarte uşor, că lipsea consimţământul defunctei pentru înstrăinarea terenului situat pe raza mun. Suceava, precum şi, cauza ilicită a contractului în frauda defunctei, aceasta fiind indusă în eroare cu privire la substanţa, obiectului conventief.

Înalta Curte constată că noul C. pen. aduce simplificarea textului de incriminare a înşelăciunii, prin renunţarea la incriminarea distinctă a două forme speciale de înşelăciune, respectiv înşelăciunea în convenţii şi cea prin emiterea de cecuri.

Renunţându-se la aceste criterii de diferenţiere, fără relevanţă practică (înşelăciunea în convenţii avea acelaşi regim sancţionator ca cel stabilit pentru înşelăciunea simplă), noul C. pen. a creat o singură normă care acoperă, atât ipotezele în care înşelăciunea are loc într-un cadru extracontractual, cât şi pe cele care au la bază un cadru contractual (cu prilejul încheierii sau executării unui contract).

Aşadar, în niciun caz această restructurare a textului nu poate conduce la concluzia unei eventuale dezincriminări a celor două forme speciale de înşelăciune C. pen. anterior.

Fapta de „înşelăciune în convenţii" prezintă, în continuare, semnificaţie penală, ea fiind readusă în textul general de incriminarea a înşelăciunii.

Textul de incriminare din noul C. pen. preia în totalitate, chiar literal, norma C. pen. anterior.

Renunţarea la înşelăciunea în convenţii, care avea ca act de executare alternativ şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, generează întrebarea dacă, menţinerea în eroare mai reprezintă sau nu o conduită ce poate prezenta semnificaţie penală.

Formularea utilizată de către legiuitor conduce la concluzia că textul este aplicabil acelor situaţii în care, deşi sunt solicitate informaţii cu privire la aspectul cărora planează starea dubitativă (viitoarea eroare), partea ce are obligaţia legală sau contractuală de a înlătura starea de eroare nu aduce clarificările solicitate, optând pentru consolidarea erorii.

Această tăcere va putea fi calificată drept o inducere în eroare, tăcerea fiind, în acest caz, un alt mod de prezentare (tacită) a unei fapte mincinoase ca adevărată sau a unei fapte adevărate ca mincinoase.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că menţinerea în eroare a defunctei constă în tăcerea inculpaţilor B.T. şi T.I., cu complicitatea inculpatei I.A., în ceea ce priveşte amplasamentului real al suprafeţei de teren.

Din acest punct de vedere, nu doar că nu există nicio dovadă că defuncta M.C. nu a solicitat informaţii de la inculpaţii B.T. şi T.I., ci dimpotrivă, chiar din declaraţiile acestora din urmă, date în faţa organelor de urmărire penală şi la instanţa de fond, a rezultat faptul că defuncta a solicitat inculpaţilor informaţii privind executarea antecontractelor şi a procurilor speciale.

Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma sa finală, cu complicitatea notarului public I.A., "defuncta M.C. a fost prejudiciată prin faptul că s-a vândut un alt teren şi anume un teren care, potrivit expertizelor efectuate în cauză, avea o valoare mult mai mare, respectiv de 56.300 de euro, decât terenul care a făcut obiectul antecontractelor de vânzare cumpărare.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incidenţă agravanta prevăzută de alin. (2) al art. 215 C. pen. din 1969, respectiv, alin. (2) al art. 244 C. pen., astfel cum a invocat partea civilă C.D.L.. Astfel, aceasta a arătat că mijlocul fraudulos folosit de către inculpaţii B.T. şi T.I. constă în prezentarea ca adevărată a calităţii lor mincinoase de mandatari pentru vânzarea terenului situat în municipiul Suceava, în faţa notarului public inculpata A.I., deşi mandatul prevedea în mod expres calitatea lor de mandatari doar pentru vânzarea terenului din Mitocul Dragomirnei.

Din acest punct de vedere, se constată că nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.T. şi T.I. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna notarului public A.I., care, de altfel, are calitatea de complice la această infracţiune.

Circumstanţa agravantă se referă la înşelăciunea comisă - asupra persoanei vătămate, în mod evident şi nu asupra coinculparului - prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, mijloace de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii făptuitorului, care au aparenţa unor mijloace veridice.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în drept, faptele inculpatei I.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969), respectiv, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen.

În drept, faptele inculpaţilor B.T. şi T.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi înşelăciune, prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat la 246 C. pen. (1969) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969), respectiv, art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen.

2. a). În continuare, Înalta Curte constată că, în stabilirea incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen., instanţa de fond a făcut confuzie între două instituţii penale distincte, respectiv aplicarea legii penale de dezincriminare, conform art. 4 C. pen. şi aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 5 C. pen.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea de punere în aplicare a C. pen. nr. 187/2012, dispoziţiile privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Or, în raport de concluzia instanţei de fond, în sensul că, activitatea inculpaţilor nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de noul C. pen., se constată că, în privinţa acestei infracţiuni, erau incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. şi nu art. 5 din acelaşi cod.

2. b). Aplicarea legii penale mai favorabile.

2. b1). Aspecte generale.

În cursul judecării pe fond a cauzei, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare noile Coduri, penal şi de procedură penală, care conţin dispoziţii de drept substanţial, aşa încât, sunt incidente prevederile art. 5 din Noul C. pen. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1969, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".

Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat soluţii diferite cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, mai precis referitor la mecanismul de aplicare a mitior lex, conturându-se două opinii: cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul aprecierii globale.

Până la momentul soluţionării cauzei de faţă, în materia aplicării legii penale mai favorabile au intervenit două hotărâri importante:

- Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată în M. Of., Partea I-a nr. 319 din 30 aprilie 2014, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept.

Prin această decizie, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a. stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, din motivarea deciziei reieşind că acesta este mecanismul general de aplicare a legii penale mai favorabile;

- Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele deciziei se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.

Rezultă, aşadar, că deciziile mai sus menţionate stabilesc mecanisme diferite de aplicare a legii penale mai favorabile, dar ambele sunt obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, aşa încât se pune problema raportului dintre cele două, pentru a cunoaşte care anume trebuie aplicată.

Această problemă a fost lămurită chiar de către legiuitor, care a stabilit un raport de prioritate între cele două tipuri de decizii, reglementat prin art. 4771 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 3/2014).

Potrivit acestei dispoziţii - care se referă la încetarea sau modificarea efectelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale ce a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare".

În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale".

Cum decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi are prioritate faţă de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, se constată că, în mod greşit, instanţa de fond nu a avut în vedere şi nu a aplicat mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial.

În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime şi nu pe instituţii autonome.

În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.

În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de apel va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi.

Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial.

2. b2). Aplicarea, în concret, a legii penale mai favorabile.

Se constată că, prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea veche este mai favorabilă apelanţilor - inculpaţi I.A., B.T. si T.I.

Potrivit mecanismului de apreciere globală a legii penale mai favorabile, trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, respectiv, cele ale C. pen. anterior comparativ cu cele ale C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014.

Astfel cum s-a constatat mai sus, toate infracţiunile au corespondent în legea nouă, iar faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au fost dezincriminate, ci pot fi încadrate în noile dispoziţii de incriminare.

Legea penală mai favorabilă este C. pen. vechi, raportat la modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaţilor, având în vedere obligaţiile ce pot fi impuse inculpaţilor şi efectele împlinirii termenului de încercare.

Analizând limitele speciale ale pedepselor stabilite de C. pen. actual şi C. pen. anterior, dar şi posibilitatea intervenirii prescripţiei- speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată că minimul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 21.5 alin. (1), (3) C. pen. din 1969 este mai redus decât minimul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. din 1969 se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale - 10 ani - s-a împlinit la data de 22 decembrie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) şi art. 124 C. pen. din 1969.

Art. 297 alin. (1) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale urmează a se împlini la data de 21 decembrie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 155 alin. (4) C. pen.

Infracţiunea prevăzută de art. 215 alin 1 şi 3 C. pen. din 1969 este sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale se va împlini la data de 22 decembrie 2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 124 C. pen. din 1969.

Art. 244 alin. (1) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 21 decembrie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) şi art. 155 alin. (4) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor I.A., B.T. şi T.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, respectiv, de înşelăciune, înalta Curte are în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, reţinând limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care infracţiunea a fost comisă, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, cuantumul ridicat al pagubei produse (56.300 de euro), urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, reţinând si vârsta înaintată a acestora.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, poate fi reţinută, în favoarea inculpaţilor, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 constând în conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunii, urmând a se da efectul cuvenit acestei circumstanţe prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, redusă sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării.

2. c). în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. a) C. proc. pen., dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana vătămată, atunci când aceasta şi-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a)- c) sau achitarea inculpatului.

Prin urmare, situaţia premisă instituită de textul de lege sus menţionat este ca inculpatul' să se afle în situaţia de a putea solicita continuarea procesului penal.

Dacă această condiţie legală este îndeplinită, persoana vătămată va fi obligată la plata contravalorii cheltuielilor judiciare, în trei cazuri: şi-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) - c) sau achitarea inculpatului.

Conform art. 18 C. proc. pen., în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În concret, instanţa de fond a constatat că activitatea inculpaţilor nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de noul C. pen. şi a dispus achitarea acestora, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că fapta este dezincriminată.

În aceste condiţii, nu s-a pus problema unei continuări a procesului penal, la cererea inculpaţilor şi cum persoanei vătămate nu i se poate reţine vreo culpă procesuală, soluţia corectă era cea prevăzută de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi anume, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Latura civilă a cauzei.

Prealabil examinării acţiunii civile formulate şi alăturate acţiunii penale, Înalta Curte, reţinând că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite la data de 22 decembrie 2002, constată că, în cauza de faţă, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile C. civ. de la 1864, în condiţiile în care, potrivit art. 39 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ., acesta a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, adică ulterior comiterii faptelor penale.

Examinând acţiunea civilă, instanţa de apel constată că aceasta este întemeiată în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Potrivit art. 256 C. proc. pen., instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

În cauză, se constată că o astfel de restabilire nu mai este posibilă datorită faptului că suprafaţa de teren în discuţie a fost înstrăinată unor cumpărători de bună credinţă.

Astfel, principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integram) este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât, părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Ca şi principiul retroactivităţii, principiul restitutio in integram vizează efectele nulităţii actului juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele faţă de terţi.

Constituie excepţii de la principiul restitutio in integram, acele situaţii în care, pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului juridic desfiinţat nu sunt supuse restituirii, ci sunt menţinute, în tot sau în parte.

Una dintre excepţiile principiului restitutio in integram şi de anulare a actului subsecvent anulării actului principal este situaţia în care prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, menţinându-se ca urmare a ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului si a asigurării stabilităţii circuitului civil, excepţie care îşi găseşte aplicabilitate în cauză, întrucât Înalta Curte consideră că este necesar a se evalua proporţionalitatea lipsirii de proprietate, ţinându-se cont de asigurarea unui just echilibra între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, înţelese în materia dreptului la respectarea proprietăţii.

Obiectivul repunerii în situaţia anterioară este acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate, însă prin aceasta nu se pot crea noi neajunsuri disproporţionate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că partea civilă îşi poate valorifica dreptul său prin despăgubiri băneşti egale cu valoarea de piaţă imobiliară a bunului.

Din acest punct de vedere, se constată că, în sarcina inculpaţilor, s-a reţinut faptul că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma sa finală, la data de 22 decembrie 2002, cu complicitatea notarului public I.A., defuncta M.C. a fost prejudiciată prin faptul că s-a vândut un alt teren şi anume un teren care, potrivit expertizelor efectuate în cauză, avea o valoare mult mai mare, respectiv de 56.300 de euro, decât terenul care a făcut obiectul' antecontractelor de vânzare cumpărare.

Astfel, expertul D.D., care a efectuat expertiza tehnică judiciară, a concluzionat că valoarea suprafeţei de teren de 2,12 ha situată în zona M. Suceava, la nivelul lunilor februarie - martie 2002, a fost de 161.569,74 lei echivalentul a 56.300 euro de la acea dată. Aceeaşi valoare a terenului a fost stabilită şi pentru nivelul lunii decembrie 2002, iar în ceea ce priveşte diferenţele mari de valoare pentru terenurile tranzacţionate, s-a explicat că acestea au fost determinate plecând de la conceptul de piaţă.

Prin urmare, „paguba", la care se referă art. 215 alin. (1) C. pen. din 1969, o reprezintă prejudiciul adus defunctei constând în contravaloarea terenului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nu în sumele de bani, obţinute ulterior de către coinculpaţii B.T. si T.I., ca urmare a înstrăinării terenului.

În acest sens, Înalta Curte constată că, deşi C. civ. de la 1864 nu prevedea, în mod expres, acest aspect, conform art. 1386 alin. (2) din noul C. civ., cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc se va stabili, dacă prin lege nu se prevede altfel, în raport cu valoarea prejudiciului la data producerii acestuia.

Cu referire la daunele morale solicitate, se reţine că partea civilă este îndreptăţită la a obţine contravaloarea terenului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cuvenită mamei defuncte şi obţinută, pe cale infracţională, de către inculpaţi, nu ca,urmare a acţiunilor infracţionale ale inculpaţilor, ci datorită faptului că, potrivit dispoziţiilor din materia succesorală, are calitatea de moştenitor al defunctei.

Aşadar, izvorul drepturilor părţii civile, cauza dreptului său de a obţine contravaloarea terenului nu se află în faptele infracţionale ale inculpaţilor, ci în decesul autorului, mama sa.

Reparaţia bănească pentru componenta morală sau nepatrimonială a prejudiciului poate fi acordată la cererea persoanei vătămate, defuncta M.C., întrucât reprezintă o despăgubire personală. Acordarea compensaţiei băneşti moştenitorilor defunctei este posibilă numai dacă a fost anterior stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

De asemenea, dacă persoana vătămată a introdus acţiunea în reparaţie, dar a decedat înainte de finalizarea procesului pe care l-a început, procesul va putea continua cu moştenitorii care, în acest caz, pot exercita dreptul la despăgubire.

În schimb, dacă acţiunea în justiţie nu a fost introdusă înainte de decesul persoanei vătămate, cum este cazul în speţă, dreptul la repararea bănească a prejudiciului nepatrimonial se stinge şi nu trece la moştenitorii săi.

Şi din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, deşi C. civ. de la 1864 nu prevedea, în mod expres, condiţiile de acordare a prejudiciului nepatrimonial, art. 1391 alin. (4) din noul C. civ. stipulează foarte clar în acest sens.

În ceea ce priveşte dobânda legală solicitată, practica judiciară a arătat că efectele devalorizării monetare asupra creanţelor pecuniare nu încetează în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare la plata sumei de bani, ci continuă până la executarea efectivă (de bunăvoie ori silită).

Reacţionând la această situaţie, legiuitorul a permis executorului judecătoresc, prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2001, să actualizeze sumele cuprinse în titlurile executorii, urmând ca executarea silită să poarte, atât asupra sumei determinate prin actualizare, cât şi asupra dobânzilor şi penalităţilor.

Neexecutarea obligaţiei de plată stabilite prin hotărârea judecătorească constituie o faptă ilicită distinctă, aptă să atragă răspunderea civilă delictuală a autorului.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi partea civilă C.D.L. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 17 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel B acău, secţia penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.A., B.T. şi T.I., după cum urmează:

- pentru inculpata I.A., din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- pentru inculpaţii B.T. şi T.I. din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969) cu referire la art. 248¹ C. pen. (1969) şi art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat, la. 246 C. pen. (1969) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpaţii B.T. şi T.I. la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.(1969) şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata I.A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pentru inculpaţii I.A., B.T. şi T.I.

În baza art. 81 C. pen. (1969), va suspenda condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor I.A., B.T. şi T.I. pe o durată de câte 2 ani şi 3 luni termen de încercare.

Va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) faţă de inculpaţii I.A., B.T. si T.I.

Va atrage atenţia celor trei inculpaţi asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 19 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. (1864), va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de, partea civilă.C.D.L. şi va obliga în solidar inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. la plata contravalorii în lei a sumei de 56.300 euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

Având în vedere soluţia de condamnare dispusă în cauză, în baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., va obliga inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat în fond.

Va înlătura obligarea părţii civile C.D.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat în fond.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, respectiv cele de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi, în mod egal, la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., va obliga fiecare inculpat, în mod egal, la plata sumei de câte 1.243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către partea civilă C.D.L., cheltuieli dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi partea civilă C.D.L. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 17 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.A., B.T. şi T.I., după cum urmează:

- pentru inculpata I.A., din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- pentru inculpaţii B.T. şi T.I. din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969) cu referire la art. 248¹ C. pen. (1969) şi art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat la 246 C. pen. (1969) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpaţii B.T. şi T.I. la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.(1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata I.A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pentru inculpaţii I.A., B.T. şi T.I.

În baza art. 81 C. pen. (1969) suspendă condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor I.A., B.T. şi T.I. pe o durată de câte 2 ani si 3 luni termen de încercare.

Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) faţă de inculpaţii I.A., B.T. și T.I.

Atrage atenţia celor trei inculpaţi asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D.L. şi obligă în solidar inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. la plata contravalorii în lei a sumei de 56.300 euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în fond.

Înlătură obligarea părţii civile C.D.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat în fond.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, respectiv cele de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii I.A., B.T. şi T.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.243 lei cheltuieli de judecată în apel către partea civilă C.D.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 183/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 229/2015. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: