ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 385/2015

Dosar nr. 150/42/2014***

Şedinţa publică din 26 martie 2015

Deliberând asupra contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi condamnatul O.H., constată că, prin sentinţa penală nr. 89 din 25 aprilie 2014 (Dosar nr. 15014212014), Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnatului O.H., dispunând rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a făcut trimitere la dispoziţiile Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi a reţinut, în esenţă, că acestea îşi găsesc incidenţa în cauză cu privire la toate pedepsele aplicate condamnatului O.H. pentru infracţiuni concurente, deşi respectivele sancţiuni penale nu au fost anterior contopite într-o pedeapsă rezultantă unică. In acest sens, s-a arătat că, la data intrării în vigoare a N.C.P., pe numele condamnatului erau emise trei mandate de executare a pedepsei închisorii (în baza sentinţelor penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea şi nr. 637 din 16 august 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), însă, s-a apreciat că, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, la evaluarea situaţiei acestuia, trebuie avute în vedere toate pedepsele ce i-au fost aplicate pentru infracţiuni concurente prin cele trei hotărâri judecătoreşti menţionate, considerându-se că textul de lege invocat permite instanţei să aibă în vedere, în cea de-a doua etapă a mecanismului de aplicare a dispoziţiilor art. 6 C. pen. (stabilit prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014), o pedeapsă rezultantă ipotetică stabilită potrivit legii vechi.

Ca urmare, Curtea a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare pe care condamnatul o are de executat în prezent este mai mică decât pedeapsa rezultantă care s-ar ajunge potrivit art. 97 C. pen. apreciind astfel că-nu sunt incidente dispoziţiile legii penale mai favorabile, conform art. 6 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie condamnatul O.H., ce a fost admisă prin Decizia penală nr. 1880 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, examinând considerentele ce au stat la baza sentinţei contestate, prin raportare la Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme dată în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că, în cea de-a doua etapă, verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 6 C. pen. se realizează între pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi şi rezultanta ipotetică obţinută ca urmare a aplicării art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă definitiv stabilită urmând a fi supusă comparaţiei cu pedeapsa rezultantă care s-ar aplica potrivit legii noi, faţă de pedepsele obţinute în cadrul primei operaţiuni.

În concluzie, instanţa de control judiciar a subliniat că, potrivit Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi, verificarea în cea de-a doua etapă se putea realiza în mod distinct cu privire la fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate condamnatului potrivit legii vechi prin sentinţele penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea şi nr. 637 din 16 august 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi nu cu privire la o pedeapsă ipotetică de 20 de ani închisoare.

În plus, s-a constatat că, deşi instanţa de executare a reţinut că pedepsele aplicate condamnatului sunt concurente şi a invocat dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, aceasta nu a rezolvat din oficiu un aspect necesar soluţionării cauzei, şi anume contopirea tuturor sancţiunilor penale şi stabilirea unei pedepse rezultante. Astfel, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, instanţa învestită cu cererile, contestaţiile şi sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor va examina şi rezolva, din oficiu, referitor la aceeaşi persoană, orice aspecte necesare soluţionării cauzei, menţionându-se că, în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen. impunea stabilirea în concret a unei pedepse rezultante şi nu doar a uneia ipotetice.

Invocând, totodată, Decizia în interesul Legii nr. 70 din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care îşi păstrează pe deplin valabilitatea şi după intrarea în vigoare a N.C.P., instanţa de ultim control judiciar a considerat că, în baza efectului devolutiv al contestaţiei cu care a fost sesizată, nu poate suplini omisiunea judecătorului fondului de a efectua contopirea pedepselor aplicate condamnatului pentru infracţiuni concurente întrucât l-ar lipsi pe acesta de un grad de jurisdicţie, motiv pentru care a apreciat că se impune, ca urmare a admiterii căii de atac şi desfiinţării hotărârii.

În rejudecare, instanţa trebuie să aibă în vedere că o eventuală contopire a pedepselor aplicate condamnatului nu poate conduce la agravarea situaţiei acestuia, din moment ce executarea în prezent a pedepselor expiră la data de 10 mai 2051 (potrivit fişei de evaluare aflate la dosar fila 115).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 150/42/2014 şi soluţionată prin sentinţa penală nr. 116 din 25 iunie 2014, prin care s-a respins din nou, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că, într-adevăr, condamnatul O.H. se află în executarea a trei pedepse rezultante (de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală; de 20 de ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 124 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea; şi de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 687 din 16 august 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), iar, până la data soluţionării prezentei cauze, nu a formulat separat cerere de contopire a acestora. Ca urmare, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare, precum şi cele ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, instanţa, observând că toate infracţiunile pentru care O.H. a fost condamnat prin cele trei hotărâri menţionate sunt concurente, a procedat la contopirea lor, potrivit art. 36 raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), stabilind o pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare.

În continuare, ţinând seama de mecanismul stabilit de instanţa supremă în sensul aplicării dispoziţiilor art. 39 C. pen., Curtea a contopit pedepsele reduse conform legii noi mai favorabile şi a ajuns, în final, la o pedeapsă rezultantă de 21 de ani şi 8 luni închisoare. în consecinţă, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi (de 20 ani închisoare) pentru toate infracţiunile este mai mică decât maximul la care se ajunge conform art. 39 lit. b) din N.C.P. (de 21 ani şi 8 luni închisoare), judecătorul fondului a constatat că, faţă de condamnatul O.H., nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Sentinţa pronunţată deprima instanţă a fost contestată de condamnatul O.H., care a solicitat, în esenţă, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploieşti pentru a proceda la contopirea sancţiunilor penale aplicate pentru infracţiunile concurente şi stabilirea în mod concret a pedepsei rezultante ce urmează a fi executată.

Prin Decizia penală nr. 2336 din 1 august 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis contestaţia formulată de condamnatul O.H., a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Ploieşti în vederea rejudecării.

În considerentele deciziei, s-a arătat, în esenţă, că aplicarea mecanismului stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, implică cu necesitate contopirea pedepselor aplicate condamnatului, ceea ce judecătorul fondului nu a făcut decât în mod formal deşi, prin Decizia penală nr. 1880 din 30 mai 2014, instanţa supremă a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti pentru ca, în temeiul art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, să stabilească în concret pedeapsa rezultantă pe care contestatorul O.H. o are de executat. Contrar dispoziţiilor instanţei de trimitere, Curtea de apel, deşi a examinat incidenţa art. 6 C. pen., s-a raportat tot la o situaţie ipotetică, fără a proceda la contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin hotărârile anterioare şi stabilirea unei pedepse rezultante.

A mai subliniat instanţa de control judiciar că judecătorul fondului era obligat să rezolve din oficiu acest aspect necesar rezolvării cauzei, soluţia de admitere sau de respingere a sesizării formulată de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni fiind indisolubil legată de pedeapsa rezultantă stabilită de prima instanţă în urma contopirii pedepselor aplicate condamnatului. Faptul că, în considerentele sentinţei, s-a stabilit o pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi pe care instanţa a comparat-o cu pedeapsa rezultantă stabilită în raport de dispoziţiile N.C.P., s-a apreciat că nu înlătură caracterul ipotetic al acesteia, atâta timp cât nu poate produce efecte juridice.

Totodată, s-a mai reţinut, ca şi în primul ciclu procesual, că dispoziţiile Deciziei în interesul Legii nr. 70 din 2007 împiedică instanţa de control judiciar să dispună contopirea pedepselor, pentru prima dată, în calea de atac a contestaţiei.

În rejudecare, a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 150/42/2014, sentinţa penală nr. 142 din 30 octombrie 2014, prin care, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni cu privire la condamnatul O.H.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969) aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), şi pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969).

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. 7 și maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen.

Totodată, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la 20 octombrie 2012, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) şi pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., acela de 13 (treisprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 15 ani, închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007a Curţii de Apel Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., a fost înlăturată măsura de siguranţă a expulzării dispusă faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 192 din 9 iulie 2008a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data 15 iulie 2010, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen.(1969), şi pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003.

S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), şi nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 6 alin. (4) C. pen., a fost înlăturată măsura de siguranţă a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat incidenţa art. 38 C. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus şi, conform art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treimepentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen.; de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.; de 12 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012; de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002; de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.(1969); şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003), respectiv un spor de 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecişitrei) de ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus executarea de către condamnat a celei mai grele pedepse complementare, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen.

S-a computat din durata pedepsei rezultante, perioada executată de la 06 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006, precum şi de la 19 iulie 2013 la zi şi s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispoziţiilor sentinţei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare, care nu sunt contrare dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, verificând obiectul principal al sesizării formulate, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, a constatat, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul O.H. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen.(1969), pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), şi la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), faptele fiind săvârşite în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002. în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), cele două pedepse au fost contopite, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen. (fila 1969).

Verificând incidenţa art. 6 C. pen., Curtea a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile N.C.P. ca lege mai favorabilă în cursul executării deoarece infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată se regăseşte în prevederile art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., text de lege care stabileşte pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului, depăşind maximul special prevăzut de legea nouă, trebuie redusă la acest maxim special, respectiv acela de 5 ani închisoare.

Curtea a apreciat că situaţia este similară şi în cazul infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.(1969), care, potrivit dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei nr. 12 din 2 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se regăseşte în prevederile art. 367 alin. (1) C. pen. (1969), fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Ca urmare, s-a concluzionat că, şi în privinţa acestei infracţiuni, sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului urmând să fie redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare.

S-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile legii noi sunt incidente şi cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.(1969), N.C.P. stabilind în art. 66 alin. (1), că durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani. In consecinţă, Curtea a apreciat că se impune, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., reducerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen., conţinutul pedepsei complementare urmând a fi stabilit în raport cu noua lege penală mai favorabilă.

Aceeaşi analiză a fost efectuată şi cu privire la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20 octombrie 2012, constatându-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1). C. pen. cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. NR. 105/2001 (faptă comisă în perioada iunie-iulie 2006), întrucât aceasta nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă în art. 262 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv acela de 5 ani închisoare. S-a apreciat, însă, că respectivele dispoziţii legale sunt aplicabile în privinţa celor două pedepse cu care a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, respectiv pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), aplicată condamnatului a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), şi pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată prin aceeaşi hotărâre pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

În acest sens, Curtea a observat că infracţiunea de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), se regăseşte actualmente în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de 10 ani, la care se adaugă un spor de o treime, maximul special fiind, aşadar, de 13 ani şi 4 luni închisoare. Ca urmare, având în vedere că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acte de terorism depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile noii legi penale ca lege mai favorabilă, impunându-se reducerea pedepsei la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani şi 4 luni închisoare.

În ce priveşte infracţiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, s-a reţinut că aceasta este prevăzută în prezent de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., pedeapsa trebuie redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 12 ani închisoare.

Legea penală nouă a fost apreciată ca fiind mai favorabilă condamnatului şi cu privire la pedepsele complementare constând în interzicerea pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b C. pen.(1969), arătându-se că, potrivit art. 66 alin. (1) din N.C.P., durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani. Ca atare, Curtea a constatat incidenţa art. 6 alin. (50 C. pen., în sensul reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Aceeaşi concluzie a fost formulată de prima instanţă şi cu referire la măsura de siguranţă a expulzării aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, menţionându-se că aceasta nu se mai regăseşte în enumerarea art. 108 C. pen., astfel încât, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., se impune a fi înlăturată. Sub acelaşi aspect, s-a mai arătat că, deşi dispoziţiile noii legi penale reglementează conţinutul unei pedepse complementate asemănătoare, respectiv constând în interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, nu poate opera, în cursul executării, transformarea unei măsuri de siguranţă într-o pedeapsă complementară, aceasta fiind împiedicată de existenţa autorităţii de lucru judecat.

Referindu-se, în continuare, la sentinţa penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunţată de instanţa supremă la data 15 iulie 2010, judecătorul fondului a reţinut că, prin această hotărâre, inculpatul O.H. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 (fapte din cursul anului 2000), pedepse ce au fost contopite, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicându-se, totodată, şi măsura de siguranţă a expulzării condamnatului, conform art. 117 C. pen. (1969).

Examinând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceste pedepse, Curtea a constatat că infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. (1969), pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art. 241 C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, se regăseşte în art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, astfel încât, pedepsele aplicate condamnatului fiind în limitele stabilite de noile de textele de incriminare, s-a concluzionat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen. În acelaşi sens, s-a constatat că nici pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, nu depăşeşte maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. (1) C. pen.

Însă, pentru aceleaşi argumente anterior expuse, s-a considerat că dispoziţiile noii legi penale sunt mai favorabile în privinţa măsurii de siguranţă a expulzării, motiv pentru care, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus înlăturarea acesteia.

Soluţionând, în continuare, obiectul secundar sau incident al sesizării, stabilit ca atare prin cele două decizii de desfiinţare cu trimitere, Curtea a constatat că se impune verificarea problemei pluralităţii infracţionale şi stabilirea unei pedepse rezultante unice, chestiuni ce reprezintă aspecte necesare rezolvării cauzei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, examinând succesiunea hotărârilor judecătoreşti, în raport cu data rămânerii lor definitive şi data săvârşirii ori epuizării infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea pe cale separată, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina condamnatului O.H. şi pentru care au fost aplicate pedepsele la care s-a făcut anterior referire, au fost comise înainte de a se dispune condamnarea definitivă a acestuia pentru vreuna dintre ele, fiind, astfel incidente dispoziţiile art. 38 C. pen. Ca urmare, prima instanţă a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse rezultante unice, care trebuie determinată în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., considerând, sub acest aspect, că mecanismul de contopire a pedepselor se poate efectua numai în limitele Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit ca dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Aşadar, în condiţiile în care s-a constatat, cu referire la pedepsele componente ale pluralităţii infracţionale, că mai favorabilă este legea nouă, Curtea a apreciat că dispoziţiile C. pen. în vigoare se impun a fi aplicate şi cu privire la tratamentul sancţionator al concursului, care urmează, deci, a fi stabilit potrivit art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că aceasta nu este incidenţă în cauză, întrucât condamnatului O.H. nu i-a fost aplicată nicio pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi, sancţiunile penale fiind stabilite prin hotărâri judecătoreşti separate de condamnare, aspect care împiedică efectuarea în integralitate a controlului stabilit prin hotărârea prealabilă menţionată.

În consecinţă, făcând aplicarea art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., Curtea a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, astfel cum a fost redusă în urma aplicării legii penale nai favorabile, respectiv aceea de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 10 ani, reprezentând o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse aplicate condamnatului, dându-se, spre executare, acestuia pedeapsa principală de 23 de ani şi 4 luni închisoare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.LC.O.T. - Structura Centrală şi condamnatul O.H., criticând-o pentru nelegalitate.

În contestaţia sa, Ministerul Public a invocat, în esenţă, greşita aplicare a legii penale mai favorabile atât în ceea ce priveşte contopirea pedepselor în cazul concursului de infracţiuni, apreciind că, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile vechiului C. pen., cât şi sub aspectul înlăturării măsurii de siguranţă a expulzării, prevăzută de art. 117 C. pen. (1969), faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (5) teza finală C. pen.

S-a arătat, în acest sens, că 'instanţa ar fi trebuit să aplice în cauză regulile concursului de infracţiuni din vechiul C. pen., fără să reducă pedepsele stabilite prin hotărârile definitive, urmând ca.pedeapsajrezultantă, astfel aplicată să nu depăşească maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi, adică 23 de ani şi 4 luni închisoare.

Referitor la faptul că expulzarea nu se mai regăseşte în N.C.P. ca măsură de siguranţă, ci ca pedeapsă complementară, s-a apreciat că acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că respectiva măsură nu mai este prevăzută de legea nouă, astfel cum a apreciat instanţa, schimbându-se doar natura ei juridică, nu şi conţinutul acesteia.

În ceea ce îl priveşte pe condamnatul O.H., acesta a susţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen. şi cele ale Deciziei nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând, în esenţă, reducerea pedepselor ce i-au fost aphcate prin hotărârile definitive de condamnare până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile reţinute şi, ulterior, contopirea acestora potrivit art. 34 C. pen. (1969), mecanism în urma căruia urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 13 ani şi 4 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 3139 din 12 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi condamnatul O.H., a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti, în vederea rejudecării.

Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a apreciat că judecătorul fondului a pornit de la premisa greşită a inaplicabilităţii Deciziei nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ignorând, astfel, hotărârile anterioare pronunţate în cauză, prin care s-a dispus desfiinţarea sentinţelor pentru acelaşi motiv, respectiv nesoluţionarea contopirii pedepselor aplicate condamnatului O.H. potrivit legii vechi, conform mecanismului stabilit prin decizia menţionată. S-a subliniat, sub acest aspect, că instanţa, atunci când soluţiona sesizarea comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, putea să efectueze contopirea pedepselor potrivit legii vechi prin prisma dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., care obligă judecătorul să identifice şi să soluţioneze, din oficiu, toate aspectele necesare soluţionării cererii.

Înalta Curte a mai arătat că, în mod greşit, prima instanţă s-a raportat la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale care analizează şi cenzurează sub aspectul legalităţii dispoziţiile art. 5 C. pen., ce nu sunt incidente în speţă, fiind vorba, în cauză, de hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat, împrejurare ce atrage incidenţa art. 6 C. pen. şi a Deciziei nr. l/HP/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare, apreciind că judecătorul fondului a făcut o aplicare greşită a legii în soluţionarea sesizării comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H., pentru a nu-i încălca dreptul acestuia la o cale efectivă de atac (art. 6 şi art. 13 C. proc. pen., relative la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv), s-a apreciat că se impune admiterea contestaţiilor, casarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti în vederea rejudecării, urmând ca instanţa să ţină seama de dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 şi cele ale art. 6 C. pen., precum şi de Decizia nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 150/42/2014 , fiind pronunţată sentinţa penală nr. 3 din 2 februarie 2015, prin care, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H. şi descontopită pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), aplicată prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 15 iulie 2010, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969) şi pedeapsa principală de 3 ani închisoare plus pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

A fost descontopită pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969) şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124/08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 20 octombrie 2012, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa principală de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969) aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/20.04 rap. la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) si pedeapsa principală de 18 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969).

De asemenea, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante constând în pedeapsa principală de 16 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969) şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în componentele sale, ce au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de principală de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), şi pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) şi c) C. pen.(1969).

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, coroborat cu art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a constatat concursul cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost aplicate pedepsele mai sus menţionate şi s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, de 20 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) şi 3 C. pen. (1969), s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969). Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969).

În baza art. 449 alin. (1) C. proc. pen. (1968), s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 6 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006 şi de la 19 iulie 2013 la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274 din 29 iunie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti (în execuţie), nr. 229 din 30 octombrie 2012, emis de Curtea de Apel Oradea (în aşteptare) şi nr. 1288 din 4 septembrie 2013 emis de Tribunalul Bucureşti (în aşteptare) şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform sentinţei.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.(1969), actualmente prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., şi nici cu privire la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), actualmente prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. (1969), actualmente prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a dispus înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 .a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., acela de 13 ani şi 4 luni închisoare.

De asemenea, în temeiul aceloraşi dispoziţii, a fost redusă pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 ani închisoare.

S-a mai constatat de către instanţă că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012, pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (4) din O.U.G. nr. 116/2013 prev. de art. 262 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., a fost măturată măsura de siguranţă a expulzării dispusă faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012.

Totodată, în baza art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.( 1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., acela de 5 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a dispus reducerea pedepsei principale de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 5 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., a fost redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat incidenţa art. 38 alin. (1) C. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus şi, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost stabilită pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, şi anume: 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969); 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003; 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002; 12 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012; 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., adică 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dat spre executare condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor art. 66 alin. (1), lit. a) b) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) şi s-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 585 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 6 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006, precum şi de la 19 iulie 2013 la zi.

În temeiul Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a constatat că pedeapsa rezultantă (principală şi complementară) aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 C. pen. şi, ca urmare, a fost redusă la acest maxim, respectiv pedeapsa principală de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 585 alin. (1) C. proc. pen., a fost dedusă din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 6 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006, precum şi de la 19 iulie 2013 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor menţionate care nu sunt contrare dispoziţiilor hotărârii pronunţate

S-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielior judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma celor trei decizii de desfiinţare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut trei principii statuate de instanţa supremă ce trebuie respectate şi aplicate în soluţionarea cauzei, respectiv: necesitatea efectuării concursului de infracţiuni atât potrivit legii vechi, cât şi legii noi, în mod efectiv, concret, în temeiul art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013; aplicabilitatea Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, imposibilitatea agravării situaţiei persoanei condamnate O.H. prin aplicarea prevederilor enunţate anterior, câtă vreme situaţia juridică a acestuia nu este lămurită încă prin stabilirea unei pedepse rezultante unice, totalul pedepselor ce i s-au dat spre executare expirând la data de 10 mai 2051.

Raportat la cele astfel stabilite de instanţa supremă, Curtea a constatat, mai întâi, că pedepsele individuale pe care le are de executat condamnatul O.H. sunt următoarele: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969); pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969); pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002; pedeapsa principală de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969) aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969); pedeapsa principală de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969); pedeapsa de principală de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969); pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969).

Constatând că, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), toate infracţiunile pentru care O.H. a primit cele 7 pedepse individuale au fost săvârşite mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, Curtea a apreciat că se impune aplicarea pedepsei principale celei mai grele, de 20 ani închisoare, şi adăugarea unui spor de 5 ani închisoare maximul special al pedepsei prevăzute de lege nefiind considerat ca îndestulător pentru reeducarea condamnatului, dată fiind gravitatea şi numărul mare al faptelor comise de acesta.

Examinând, în continuare, incidenţa dispoziţiilor art. 6 C. pen. cu privire la pedepsele individuale stabilite prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 15 iulie 2010, Curtea a constatat că infracţiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.(1969), pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art. 241 C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.

Ca urmare, s-a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) C. pen., aceeaşi concluzie fiind valabilă şi cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, reglementată actualmente în art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani. De asemenea, Curtea a observat că nici pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, nu depăşeşte maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. (1) C. pen., astfel încât dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen. nu sunt aplicabile nici cu privire la respectiva pedeapsă.

Referitor la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la 20 octombrie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, judecătorul fondului a apreciat, de asemenea, că nu sunt incidente dispoziţiile legii penale mai favorabile, având în vedere că aceasta nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare (art. 262 alin. (2) lit. a) C. pen.).

Raportat la pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 611/20 februarie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), instanţa de fond a constatat că sunt incidente prevederile art. 6 C. pen., respectiva pedeapsă depăşind maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, s-a arătat că infracţiunea menţionată se regăseşte la lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de 10 ani la care se adaugă un spor de o treime, şi anume de 3 ani şi 4 luni, rezultând, aşadar, un maxim special de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care se impune a fi redusă pedeapsa stabilită pentru respectiva infracţiune, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen.

Aceeaşi situaţie a fost constatată şi cu privire la infracţiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, observându-se că aceasta este incriminată în prezent în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât s-a apreciat că, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., pedeapsa se impune a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 12 ani închisoare.

În legătură cu pedepsele complementare constând în interzicerea, pe o perioadă de 10 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicate pentru cele două infracţiuni anterior menţionate (complicitate la acte de terorism şi constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism), Curtea a constatat că dispoziţiile noii legi penale, care prevăd o durată maximă de 5 ani, sunt mai favorabile (art. 66 alin. (1) C. pen.), fiind, aşadar incidente prevederile art. 6 alin. (5) C. pen., cu consecinţa reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Verificând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 C. pen. cu privire la pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a constatat că infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), îşi găseşte corespondent în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului O.H. depăşind maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, s-a apreciat că se impune reducerea ei la acel maxim de 5 ani închisoare, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen.

Aceeaşi situaţie a fost identificată şi în cazul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen.(1969), pentru care condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, observându-se că aceasta este, în prezent, incriminată de art. 367 alin. (1) C. pen. (Hotărârea Prealabilă nr. 12 din 02 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) şi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Ca urmare, având în vedere că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, instanţa a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei la maximul special de 5 ani închisoare.

Totodată, judecătorul fondului a constatat că dispoziţiile legii penale mai favorabile sunt incidente şi cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale), observând că noua lege penală, respectiv art. 66 alin. (1) C. pen., prevede o durată de maxim 5 ani a pedepsei complementare. Ca atare, constatând aplicabilitatea art. 6 alin. (5) C. pen., Curtea a considerat că se impune reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

În ceea ce priveşte măsura de siguranţă a expulzării, dispusă faţă de condamnat prin sentinţele penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, judecătorul fondului a apreciat că se impune înlăturarea acesteia, constatând incidenţa prevederilor art. 6 alin. (6) C. pen.

În acest sens, prima instanţă a arătat că, din adresa din 23 ianuarie 2015 eliberată de A.N.C. din cadrul Ministerului Justiţiei (fila 21), reiese că persoana condamnată O.H. este şi a fost în ultimii 21 de ani (începând din data de 18 ianuarie 1994) cetăţean român, împrejurare în care nu i se poate aplica, potrivit art. 19 alin. (1) din Constituţia României, măsura de siguranţă a expulzării sau pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c C. pen., respectiv interzicerea dreptului „străinului de a se afla pe teritoriul României".

În legătură cu noţiunea de „străin", Curtea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 25 din 26 august 2014, care definesc străinul ca fiind persoana care nu are cetăţenie română, cetăţenia unui alt stat membru al U.E. sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene.

Făcând, în continuare, aplicarea Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea a constatat incidenţa art. 38 alin. (1) C. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost aplicate pedepsele reindividualizate, iar, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse principale, condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 ani şi 4 luni închisoare.

A apreciat că se impune de asemenea_, aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., dând spre executare condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Considerând că ultima etapă este dată de compararea pedepsei rezultante potrivit legii vechi cu maximul la care s-a ajuns în baza art. 39 C. pen., Curtea a constatat că este depăşit acest maxim şi, ca urmare, a redus pedeapsa la maximul respectiv, în final condamantul având de executat pedeapsa principală de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat contestaţie, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. -Structura Centrală şi condamnatul O.H., pentru nelegalitate.

În cuprinsul motivelor de contestaţie formulate în scris (filele 8-16) şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, Ministerul Public a criticat hotărârea pronunţată de Curtea de apel sub aspectul neclarităţii sale, susţinând că aplicarea concomitentă de către judecătorul fondului a C. pen. anterior şi a noii reglementări penale generale, pe de o parte, contravine prevederilor art. 6 C. pen., care presupun alegerea neechivocă, în fiecare caz concret, a unei singure legi penale apreciată ca fiind mai favorabilă, iar, pe de altă parte, conduce la imposibilitatea identificării pedepselor stabilite de instanţă pentru fiecare infracţiune, a regulilor concursului de infracţiuni ce au fost efectiv aplicate în speţă, precum şi a pedepsei rezultante dată spre executare condamnatului.

În ce priveşte mecanismul de stabilire, în cauză, a legii penale mai favorabile, Parchetul, invocând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., art. 6 alin. (1) C. pen., precum şi cele ale Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, a arătat că instanţa de fond trebuia să menţină pedepsele aplicate condamnatului prin hotărârile judecătoreşti definitive, să stabilească pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), iar, ulterior, să adauge un spor de cel mult 3 ani şi 4 luni închisoare, astfel încât pedeapsa rezultantă să nu depăşească maximul la care se poate ajunge conform regulilor concursului de infracţiuni din N.C.P., respectiv 23 de ani şi 4 luni închisoare.

Cu referire la Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Ministerul Public a susţinut că aceasta îşi găseşte aplicabilitate doar în situaţiile în care pedepsele individuale aplicate pentru infracţiuni concurente au fost contopite prin hotărâre definitivă anterior intrării în vigoare a legii noi, potrivit regulilor prevăzute de C. pen. anterior, ipoteză care nu se regăseşte, însă, în cauză, unde condamnatul O.H. are de executat mai multe pedepse cu închisoarea ce nu au fost încă contopite într-o sancţiune rezultantă unică.

Prin contestaţia formulată, condamnatul O.H. a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă sub aspectul greşitei stabiliri a legii penale ce reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, susţinând, în esenţă, că, după reducerea pedepselor ce i-au fost anterior aplicate la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite, Curtea de apel trebuia să dea curs prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969) şi să stabilească o pedeapsă rezultantă de 13 ani şi 4 luni închisoare, vechile dispoziţii fiind considerate mai favorabile prin prisma caracterului facultativ al sporului ce putea fi adăugat la pedeapsa cea mai grea, spre deosebire de noua reglementare, care prevede un spor fix şi obligatoriu (filele 50-56).

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 425¹ C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul O.H., iar contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală caftind întemeiată, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

Astfel, în deplin acord cu Ministerul Public, instanţa de control judiciar constată că, deşi sesizarea formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului Mărgineni are ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., judecătorul fondului nu a stabilit care dintre legile penale succesive este mai favorabilă condamnatului O.H., procedând, cu ocazia soluţionării obiectului principal şi a celui secundar al cererii, la aplicarea concomitentă atât a C. pen. anterior, cât şi a noii reglementări penale generale, fapt ce atrage imposibilitatea identificării pedepselor stabilite în concret de instanţă pentru fiecare infracţiune, a tratamentului penal al concursului de infracţiuni ce a fost efectiv aplicat în speţă şi a pedepsei rezultante dată spre executare condamnatului, dispozitivul hotărârii contestate, precum şi considerentele acesteia fiind contradictorii, neclare şi neputând fi aduse la îndeplinire.

Deşi în prima decizie de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare (Dosar nr. 150/42/2014), la care s-a făcut referire şi cu prilejul soluţionării contestaţiilor ulterioare, Înalta Curte, statuând asupra principiilor ce trebuie respectate cu ocazia rezolvării cauzei, a avut în vedere necesitatea comparării, la nivel mental, a pedepselor rezultante definitiv stabilite cu cele ipotetice, la care se poate ajunge conform art. 39 C. pen., Curtea de apel a apreciat, în mod eronat, că se impune realizarea, în mod efectiv, a contopirii pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente atât potrivit legii anterioare, cât şi a celei în vigoare, ajungându-se, astfel, la imposibilitatea punerii în executare a hotărârii pronunţate, prin inserarea în dispozitiv a unor menţiuni care se exclud reciproc.

În acest sens, se observă că, ulterior admiterii sesizării cu care a fost învestită şi descontopirii pedepselor rezultante aplicate condamnatului prin cele trei hotărâri definitive, Curtea de apel, la pct. II din dispozitiv, a procedat, în temeiul prevederilor legale, contopirea pedepselor astfel cum fuseseră aplicate anterior de către instanţe şi repuse în individualitatea lor, stabilind o pedeapsă rezultantă de 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), dispunând, totodată, anularea vechilor mandate de executare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii „conform prezentei".

În continuare, la pct. III, instanţa a verificat incidenţa art. 6 alin. (1), 4 şi 5 C. pen. cu privire la fiecare pedeapsă principală, respectiv complementară şi la măsura de siguranţă a expulzării aplicate anterior prin hotărâri definitive, iar, la pct. IV, a procedat la contopirea sancţiunilor penale astfel stabilite, în temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., şi a aplicat o pedeapsă rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., dispunând, din nou, anularea vechilor mandate de executare şi emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii „conform prezentei".

Mai mult, la pct. V din dispozitiv, constatând că pedeapsa rezultantă (principală şi complementară) aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 C. pen., judecătorul fondului a redus-o la acest maxim, respectiv 23 de ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., reluând aceeaşi dispoziţie de anulare a celor trei mandate de executare emise anterior şi de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii „conform prezentei".

Ca urmare, astfel cum s-a arătat anterior, din cuprinsul hotărârii (dispozitiv şi considerente) nu rezultă care dintre cele două legi penale succesive (C. pen. anterior sau acutuala codificare) a fost considerată de prima instanţă ca fiind mai favorabilă condamnatului în accepţiunea art. 6 C. pen., iar reluarea, după fiecare operaţiune de contopire efectuată, precum şi la finalul dispozitivului, a menţiunii de anulare a vechilor mandate şi emitere a unui alt mandat de executare „conform prezentei" atrage imposibilitatea stabilirii modalităţii în care se va realiza întocmirea acestuia, neputând fi identificate elementele de conţinut la care se referă art. 555 C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor individuale pentru fiecare infracţiune (cele aplicate anterior prin hotărârile definitive .de condamnare sau cele reduse conform art. 6 C. pen.) şi textele de lege aplicabile (din vechiul C. pen. sau din noua reglementare), pedeapsa rezultantă şi dispoziţiile legale în baza cărora a fost stabilită.

Procedând în modalitatea anterior menţionată, Curtea de apel a nesocotit dispoziţiile obligatorii ale hotărârilor de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare pronunţate în cauză de instanţa supremă, realizând o interpretare eronată a acestora şi pronunţând o soluţie cu încălcarea legii şi a Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sub acest aspect instanţa, Parchetul, că respectiva hotărâre prealabilă stabileşte mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile hi cazul faptelor concurente definitiv judecate, vizând, însă, exclusiv situaţia în care pedepsele stabilite pentru infracţiunile aflate în concurs au fost contopite, potrivit dispoziţiilor C. pen. anterior, într-o sancţiune rezultantă unică dată spre executare, ce dobândise autoritate de lucru judecat la data intrării în vigoare a noii codificări (Legea nr. 286/2009).

Astfel, prin decizie s-a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei. înainte de intrarea în vigoare a N.C.P., pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se examinează incidenţa dispoziţiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale, urmând ca în a doua etapă să se verifice că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C. pen. In cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim, în caz contrar va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele hotărârii prealabile care, făcând referire la cea de-a doua etapă a verificării ce trebuie realizată între pedeapsa rezultantă stabilită potrivit legii vechi şi rezultanta ipotetică obţinută ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 39 C. pen., menţionează că, în privinţa pedepsei rezultante, „se va porni de la premisa potrivit căreia cunatumul ei, intrat în autoritatea de lucru judecat şi care constituie sancţiunea pusă efectiv în executare, urmează a fi modificat numai prin raportare la criteriulprivind tratamentul sancţionator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea în cauză. Prin urmare, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparaţiei cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili conform legii noi, faţă de pedepsele obţinute în cadrul primei operaţiuni" (pct. XII.B.2. parag. 2 şi 3).

În cauză, se constată că intimatul - contestator O.H. are de executat trei pedepse rezultante cu închisoarea aplicate potrivit legii vechi şi anume 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, 20 de ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi 16 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, fără ca pedepsele individuale să fi fost contopite într-o unică sancţiune rezultantă, cu toate că au fost aplicate pentru infracţiuni concurente.

Contrar opiniei Ministerului Public, se apreciază de către înalta Curte că nestabilirea până în prezent, cu autoritate de lucru judecat, a unei pedepse rezultante unice pentru întreaga pluralitate infracţională nu poate atrage inaplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atâta timp cât, pentru anumite infracţiuni concurente, s-a,.efectuat. contopirea parţială a pedepselor potrivit reglementării penale anterioare, prin hotărâri definitive la data intrării în vigoare a N.C.P., astfel încât principiile stabilite prin respectiva decizie raportat la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor concurente definitiv judecate sunt incidente cu privire la pedepsele (individuale şi rezultante) stabilite prin fiecare din cele trei hotărâri de condamnare anterior menţionate, iar nu cu referire la pluralitatea infracţională, în ansamblul său.

Acest aspect, deşi sublimat în mod expres de Înalta Curte în prima Hotărâre de desfiinţare, nr. 1880 din 30 mai 2014 (Dosar nr. 150/42/2014), şi reluat implicit prin următoarele două decizii pronunţate în cauză, arătându-se că „verificarea în cea de-a doua etapă se putea realiza în mod distinct cu privire la fiecare dintre aceste pedepse rezultante aplicate prin sentinţele anterior menţionate şi nu cu privire la o pedeapsă ipotetică de 20 de ani închisoare", a fost ignorat de judecătorul fondului care, în mod neîntemeiat, a apreciat că hotărârea prealabilă este aplicabilă cu privire la ansamblul infracţional ce formează pluralitatea sub forma concursului, cu toate că premisa ce stă la baza mecanismului consfinţit de această decizie pentru stabilirea legii penale mai favorabile nu era îndeplinită în cauză, respectiv existenţa unei unice pedepse rezultante aplicată pentru întreg concursul de infracţiuni şi aflată deja în autoritatea de lucru judecat la momentul intrării în vigoare a N.C.P. Ca urmare, în mod eronat prima instanţă a procedat ea însăşi la stabilirea unei astfel de sancţiuni penale, prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), o astfel de pedeapsă neîndeplinind criteriile stabilite de Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 (consfinţirea ei printr-o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a noii codificări) şi neputând să determine aplicarea mecanismului prevăzut de aceasta, prin compararea ei cu rezultanta ipotetică obţinută ca urmare a aplicării art. 39 C. pen.

Aşa cum s-a arătat anterior, respectivul mecanism de aplicare a legii penale mai favorabile este incident, în speţă, doar cu referire la pedepsele (individuale şi rezultante) stabilite prin fiecare din cele trei hotărâri de condamnare pentru o parte din infracţiunile concurente, ceea ce înseamnă că prima instanţă trebuia, într-o primă etapă, să verifice incidenţa dispoziţiilor art. 6 C. pen. cu privire la pedepsele individuale la care contestatorul a fost condamnat prin respectivele sentinţe definitive, iar, apoi, să examineze dacă fiecare pedeapsă rezultantă în parte, aplicată potrivit legii vechi (3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, 20 de ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi 16 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza noii reglementări, prin raportare la pedepsele obţinute în cadrul primei operaţiuni.

În ce priveşte procedeul propus de menţinerea pedepselor aplicate condamnatului prin hotărârile judecătoreşti definitive, stabilirea pedepsei celei mai grele, de 20 de ani închisoare, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), iar, ulterior, adăugarea unui spor de cel mult 3 ani şi 4 luni închisoare, astfel încât pedeapsa rezultantă să nu depăşească maximul la care se poate ajunge conform regulilor concursului de infracţiuni din N.C.P., instanţa de control judiciar apreciază că acesta nu îşi poate găsi aplicabilitate în cauză, având în vedere considerentele anterior expuse, precum şi obiectul sesizării cu care a fost învestită Curtea de apel.

Sub acest aspect, se observă că, prin cererea înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 24 februarie 2014, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Mărgineni a solicitat stabilirea legii penale mai favorabile cu privire la pedepsele aplicate definitiv condamnatului O.H. prin sentinţele penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, obiectul principal al sesizării constituindu-1, aşadar, aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., iar nu contopirea sancţiunilor penale stabilite pentru infracţiunile concurente săvârşite de intimatul - contestator.

Într-adevăr, potrivit arţ. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, instanţa sesizată cu aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării în vigoare a N.C.P. trebuie să examineze şi să rezolve, din oficiu, cu referire la situaţia condamnatului, orice chestiune necesară soluţionării cauzei, aspect ce a fost subliniat şi de înalta Curte prin toate deciziile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare pronunţate în speţă, stabilindu-se obligaţia instanţei de fond de a realiza contopirea tuturor pedepselor aplicate contestatorului - intimat pentru infracţiunile concurente ce au fost definitiv judecate înaintea datei de 1 februarie 2014, în vederea lămuririi complete a situaţiei lui juridice. Această îndatorire ce revine instanţei potrivit legii şi a dispoziţiilor obligatorii ale hotărârilor Înaltei Curţi date în contestaţii nu modifică, însă, obiectul principal al cererii, care vizează, în continuare, aplicarea art. 6 C. pen., problema contopirii pedepselor având un caracter secundar şi, totodată, subsidiar, şi urmând a fi rezolvată, în lipsa unei cereri sperate formulată personal de către condamnat, doar în situaţia admiterii sesizării şi constatării incidenţei legii penale mai favorabile.

Ca urmare, contrar opiniei Parchetului, instanţa trebuie să examineze, cu prioritate, în raport cu obiectul principal al sesizării, chestiunea aplicării legii penale mai favorabile în cazul condamnatului O.H. şi doar ulterior, pe cale incidentală, în temeiul art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, să rezolve problema contopirii pedepselor şi stabilirii unei sancţiuni rezultante unice pentru întreaga pluralitate infracţională, având în vedere că, aşa cum s-a arătat anţerior, şi cum rezultă din fişa de evaluare întocmită de locul de detenţie (filele 11-12, 116-117 Dosarul nr. 150/42/2014 al Curţii de Apel Ploieşti), pedepsele stabilite pe cale separată nu au fost decât parţial contopite (prin cele trei hotărâri de condamnare mai sus menţionate), executarea lor urmând să expire la data de 10 mai 2051. Or, prin raţionamentul prezentat de procuror, ce porneşte de la premisa greşită că Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este incidenţă în speţă întrucât pedepsele aplicate condamnatului pentru infracţiunile concurente nu au fost contopite, cu autoritate de lucru judecat, într-o singură pedeapsă rezultantă, se ajunge, practic, la modificarea succesiunii etapelor de soluţionare a sesizării, acordându-se prioritate chestiunii contopirii pedepselor, cu toate că obiectul principal al cererii îl reprezintă aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 C. pen., ceea ce presupune, printre altele, reducerea unor diferenţe de pedeapsă aplicate, care nu se mai regăsesc în legea nouă, iar nu menţinerea acestora, aşa cum solicită Parchetul.

Totodată, în dezacord cu Ministerul Public, dar şi cu susţinerile contestatorului condamnat, Înalta Curte constată că, în rezolvarea obiectului secundar al sesizării, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. nu îşi găsesc aplicabilitatea, nefiind incidenţă ipoteza la care se referă acest text de lege.

Astfel, potrivit prevederilor menţionate, „tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă". Rezultă, aşadar, că dispoziţiile invocate se referă la situaţia în care cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a N.C.P., caz în care tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de actuala codificare, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia pluralităţii infracţionale.

Or, în cauzele ce au ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 C. pen., ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu se regăseşte, toate infracţiunile ce formează pluralitatea sub forma concursului fiind săvârşite şi judecate definitiv (separat sau împreună) înainte de intrarea în vigoare a N.C.P. Ca urmare, în aceste situaţii, în funcţie de legea penală considerată mai favorabilă condamnatului, se stabileşte şi tratamentul penal al concursului de infracţiuni, în sensul că, dacă se constată incidenţa art. 6 C. pen., devin aplicabile prevederile art. 39 C. pen., iar, în caz contrar, se aplică/se menţin dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969).

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte arată că nu se poate recurge, în cazul analizat, la interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, căci, într-o asemenea împrejurare, s-ar ajunge ca, în toate situaţiile în care sunt pedepselor aplicate prin hotărâre definitivă la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite, în ipoteza existenţei unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului să se stabilească pedeapsa rezultantă potrivit codificării anterioare, aspect ce ar contraveni principiilor statuate de instanţa supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Hotărârea prelabilă nr. 1 din 14 aprilie 2014. Astfel, s-a arătat în considerentele deciziei, cu referire la cea de-a doua etapă a mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor concurente definitiv judecate, că operaţiunea de comparare a pedepsei rezultante stabilite cu autoritate de lucru judecat „nu se va face cu rezultanta ce s-ar putea obţine potrivit legii vechi, întrucât raţiunea art. 6 din N.C.P. nu este . aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituţiile autonome ., ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancţionator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouăDe aceea . nu este posibil ca, după reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune componentă a pluralităţii respective potrivit legii noi, contopirea să se facă potrivit dispoziţiilor legii vechi, pentru că nu ne mai aflăm în cursul procesului penal, iar această contopire potrivit legii vechi a fost făcută deja, având caracter definitiv" (pct. XII.B.2. parag. 4 şi 8).

Ca urmare, susţinerile contestatorului condamnat O.H. referitoare la incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), ulterior aplicării dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen. şi reducerii unora dintre pedepsele aplicate la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite, cu consecinţa stabilirii unei pedepse rezultante în cuantum de 13 ani şi 4 luni închisoare pentru întreaga pluralitate infracţională, nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, criticile formulate de acesta fiind apreciate ca nefondate.

Constatând, însă, că motivele de critică invocate de Parchet sunt, în parte, întemeiate, iar sentinţa penală atacată este nelegală sub aspectele menţionate în dezvoltările anterioare, înalta Curte apreciază că se impune admiterea contestaţiei formulate de Ministerul Public, desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea cauzei în întregul său de către instanţa de control judiciar, cu luarea în considerare a tuturor elementelor de fapt şi de drept arătate deja în considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, procedând la soluţionarea obiectului principal al sesizării cu care a fost învestită prima instanţă, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012, intimatul -contestator O.H. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea, în perioada 30.06 - 1 iulie 2006, a infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 70 alin. (1) din Legea nr. 243/2002, pedeapsă ce a fost contopită, prin aceeaşi hotărâre, rn temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), cu alte două pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), pentru comiterea, în intervalul martie - aprilie 2005, a infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), pentru comiterea, în aceeaşi perioadă, a infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, dându-se spre executare condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), şi dispunându-se faţă de acesta măsura de siguranţă a expulzării.

Pentru determinarea incidenţei legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile art. 6 C. pen. şi a dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, înalta Curte va proceda, într-o primă etapă, la compararea pedepselor individuale aplicate pentru fiecare din cele trei infracţiuni concurente cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite, constatând că infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen.(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, şi la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni, infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 este, în prezent, incriminată în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 se regăseşte în N.C.P. în art. 262 alin. (2) lit. a) şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Aşadar, se observă că doar în privinţa infracţiunilor de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, pedepsele aplicate prin hotărâre definitivă, de 20 ani închisoare şi 15 ani închisoare, depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite, şi anume 13 ani şi 4 luni închisoare şi, respectiv 12 ani închisoare, pedeapsa de 21 ani închisoare prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, situându-se în limitele prevăzute de noul text de incriminare.

În continuare, comparând pedeapsa rezultantă, de 20 de ani închisoare, definitiv stabilită prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu sancţiunea rezultantă ipotetică la care s-ar putea ajunge ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. faţă de pedepsele de 13 ani şi 4 luni închisoare, 12 ani închisoare (la care s-ar reduce pedepsele de 20 ani închisoare şi 15 ani închisoare) şi 2 ani închisoare,-respectiv aceea de 18 ani închisoare (13 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă 4 ani şi 8 luni închisoare reprezentând o treime din totalul de 14 ani închisoare al celorlate două pedepse stabilite), instanţa de control judiciar constată că sunt incidente prevederile art. 6 C. pen., cea din urmă pedeapsă rezultantă, care ar fi stabilită potrivit noii codificări, fiind mai mică decât cea intrată în puterea lucrului judecat.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (5) C. pen., cele două pedepse complementare, de câte 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), stabilite în privinţa infracţiunilor de complicitate la acte de terorism şi constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, urmând a fi executate în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă, prin reducerea duratei acestora la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

De asemenea, pentru motivele de fapt şi de drept expuse de judecătorul fondului, cu trimitere la prevederile art. 108 C. pen. (care nu mai reglementează expulzarea în categoria măsurilor de siguranţă), art. 19 alin. (1) din Constituţie (potrivit cărora cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România) şi art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 25/2014 (care definesc „străinul" ca fiind persoana care nu are cetăţenie română, cetăţenia unui alt stat membru al U.E. sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene), precum şi la adresa din 23 ianuarie 2015 eliberată de A.N.C. din cadrul Ministerului Justiţiei (din care reiese că, începând cu data de 18 ianuarie 1994, persoana condamnată O.H. este cetăţean român), instanţa constată că, în aplicarea art. 6 C. pen., se impune şi înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării stabilită prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru aceleaşi considerente neputând fi dispusă faţă de condamnat pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, prevăzută de N.C.P. în art. 66 alin. (1) lit. c.

Verificând, în continuare, incidenţa art. 6 C. pen. cu privire la sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar constată că, prin această hotărâre, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală din 16 august 2013a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare la 04 septembrie 2013, intimatul - contestator O.H. a fost condamnat la 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), pentru comiterea, în perioada sepembrie 2001 - octombrie 2002, a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea, în acelaşi interval, a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. (1969), sancţiuni care, în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. (1969), au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969).

Prin compararea, în prima etapă a mecanismului de determinare a legii penale mai favorabile stabilit prin hotărârea prelabilă nr. 1 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi, a pedepselor individuale aplicate pentru cele două infracţiuni concurente cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru acestea, instanţa de control judiciar constată că infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), este, în prezent, incriminată în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. (1969) îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Ca urmare, în privinţa ambelor infracţiuni, pedepsele aplicate prin hotărâre definitivă (16 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. anterior), depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru acestea, respectiv 5 ani închisoare.

Procedând, în cea de-a doua etapă, la compararea pedepsei rezultante, de 16 ani închisoare, definitiv stabilită prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu sancţiunea rezultantă ipotetică la care s-ar putea ajunge ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la cele două pedepse de câte 5 ani închisoare (la care s-ar reduce pedepsele de 16 ani închisoare şi 10 ani închisoare), şi anume aceea de 6 ani şi 8 luni închisoare (5 ani închisoare, la care se adaugă 1 an şi 8 luni închisoare reprezentând o treime din cea de-a doua pedeapsă de 5 ani închisoare), înalta Curte apreciază că sunt incidente prevederile art. 6 C. pen., pedeapsa rezultantă care ar fi stabilită potrivit C. pen. actual fiind mai mică decât cea anterioară, intrată în puterea lucrului judecat.

În consecinţă, se constată şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (5) C. pen., pedeapsa complementară constând în interzicerea, pe o perioadă de 10 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.(1969), stabilită în privinţa infracţiaunii continuată, urmând a fi executată în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă, prin reducerea duratei acesteia la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

Referitor la sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunţată de instanţa supremă la data 15 iulie 2010, se constată că, prin această hotărâre, intimatul - contestator O.H. a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), fapte comise în perioada 2000 - 2004.

Prin aceeaşi sentinţă, astfel cum a fost modificată în recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), cele două pedepse au fost contopite, dându-se spre executare condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), iar, potrivit prevederilor art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea acestuia.

În ce priveşte infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, aceasta are corespondent în dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, se regăseşte în actuala reglementare în art. 367 alin. (1) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, astfel încât cele două pedepse principale, de câte 3 ani închisoare, se situează în limitele prevăzute de noile texte de incriminare, nefiind aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) C. pen.

Ca urmare, nu se mai impune compararea, în cadrul celei de-a doua etape de determinare a legii penale mai favorabile, a pedepsei rezultante definitiv stabilite prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi cu sancţiunea rezultantă ipotetică la care s-ar putea ajunge potrivit art. 39 C. pen., având în vedere că o asemenea operaţiune de contopire ar trebui raportată, potrivit Hotărârii prelalabile nr. 1 din 14 aprilie 2014, la pedepsele reduse, obţinute în cadrul primei operaţiuni, or, aşa cum s-a arătat, în speţă nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate pentru fiecare din infracţiunile săvârşite ce compun pluralitatea de infracţiuni fiind situate sub maximul special prevăzut de legea nouă pentru acestea.

Cu referire la sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a instanţei supreme, legea mai favorabilă este inadmisibibilă. Însă, prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. (6) C. pen. în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a expulzării condamnatului, sancţiune de drept penal care, astfel cum s-a menţionat în dezvoltările anterioare, se impune a fi înlăturată, pentru considerentele ce au fost deja expuse şi nu vor mai fi reluate.

Se constată, aşadar, că prevederile art. 6 C. pen. sunt incidente cu privire la toate cele trei hotărâri definitive prin care s-a dispus condamnarea intimatului - contestator O.H., astfel încât cererea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni cu referire la acesta este întemeiată.

Procedând, în continuare, la soluţionarea obiectului secundar al sesizării, stabilit ca atare prin deciziile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte, în urma verificării datelor la care au rămas definitive hotărârile de condamnare, precum şi a perioadelor/datelor la care au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina contestatorului, constată că faptele au fost săvârşite înainte de a se dispune condamnarea definitivă a acestuia pentru vreuna din ele, fiind îndeplinite condiţiile pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, prevăzută de art. 38 alin. (1) C. pen.

Deşi, în cauză, mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile stabilit prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme a fost aplicat pentru fiecare din cele trei hotărâri de condamnare definitive, iar, potrivit celor statuate prin respectiva decizie, din moment ce s-a constatat incidenţa art. 6 alin. (1) C. pen. în cazul sentinţelor penale nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, după reducerea pedepselor până la maximul special prevăzut de legea nouă, acestea ar trebui contopite, conform art. 39 C. pen., într-o pedeapsă rezultantă separată pentru fiecare hotărâre, instanţa de control judiciar, date fiind circumstanţele particulare ale cauzei, generate de necesitatea lămuririi situaţiei juridice a condamnrului prin stabilirea unei sancţiuni penale rezultante unice pentru întreaga pluralitate infracţională, apreciază că nu se impune efectuarea unei operaţiuni distincte de contopire, pentru fiecare hotărâre în parte, ci contopirea directă a tuturor pedepselor stabilite pentru infracţiunile din structura pluralităţii, ajungându-se, în final, la acelaşi rezultat, căci, în ipoteza unor contopiri parţiale, pedepsele rezultante ar trebui, ulterior, descontopite pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen. cu privire la ansamblul sancţiunilor stabilite pentru infracţiunile concurente.

Ca urmare, având în vedere că infracţiunile pentru care intimatul - contestator a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sentința nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sunt concurente în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen., că s-a constatat incidenţa prevederilor art. 6 menţionate, precum şi toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă unică pentru întreaga pluralitate infracţională trebuie determinată potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv prin aplicarea pedepsei principale celei mai grele, aceea de 13 ani şi 4 luni închisoare (cuantum la care va fi redusă pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru infracţiunea de complicitate la acte de terorism), la care se va adaugă un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, respectiv cele de 3 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969); 3 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969); 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002); 12 ani închisoare (cuantum la care va fi redusă pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru infracţiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism); 5 ani închisoare (cuantum la care va fi redusă pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată) şi 5 ani închisoare (cuantum la care va fi redusă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), în final, condamnatul O.H. urmând să execute pedeapsa de 23 de ani şi 4 luni închisoare.

Faţă de toate aceste motive anterior menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, va admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin nereoirare la data de 30 octombrie 2012, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, şi cele două pedepse și a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., va reduce pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, şi la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., respectiv la 13 ani şi 4 luni închisoare, iar pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată prin aceeaşi sentinţă penală pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, respectiv la 12 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., va reduce durata pedepselor complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

Va constata că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, în prezent prevăzută de art. 262 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., va înlătura măsura de siguranţă a expulzării dispusă faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

De asemenea, va descontopi pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin sentinţa penală nr. 637, definitivă prin nerecurare la 04 septembrie 2013, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.(1969).

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., va reduce pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv la 5 ani închisoare, iar pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., respectiv la 5 ani închisoare.

În baza art. 6 afin. 5 C. pen., va reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen.(1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al. consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

Totodată, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti , secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data 15 iulie 2010, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), şi pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969).

Va constata că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), în prezent prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., şi cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani inteizicerea drepturi (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.(1969), în prezent prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., va înlătura măsura de siguranţă a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 585 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. pen., va constata incidenţa art. 38 alin. (1) C. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost stabilite pedepsele anterior menţionate şi, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care va adaugă un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, respectiv cele de 3 ani închisoare (pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969); 3 ani închisoare (pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969); 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002); 12 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012); 5 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi 5 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.), în final, condamnatul O.H. urmând să execute pedeapsa de 23 de ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., va aplica condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi va face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., va menţine măsura de siguranţă a confiscării speciale a contravalorii în lei a sumei de 30.000 dolari SUA, dispusă prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, potrivit art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., va deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum şi perioada executată de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274 din 29 iunie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi pentru cauze cu minori (în aşteptare) şi nr. 1288 din 4 septembrie 2013 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, (în aşteptare) şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta în fond, precum şi a celor ocazionate de soluţionarea contestaţiei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

Totodată, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul O.H. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă şi, faţă de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală împotriva sentinţei penale nr. 3 din 2 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H.

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), aplicată condamnatului O.H. prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, şi cele două pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64.lit. a) şi b) C. pen. (1969) pentru comiterea infracțiunii, unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, şi la art. 205 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., respectiv la 13 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, respectiv la 12 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., reduce durata pedepselor complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

Constată că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, în prezent prevăzută de art. 262 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., înlătură măsura de siguranţă a expulzării dispusă faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 124/PI din 08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), aplicată condamnatului O.H. prin sentinţa penală nr. 424/F din 25 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin sentinţa penală nr. 637 din 16 august 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare la 04 septembrie 2013, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracțiuni.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv la 5 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., respectiv la 5 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată condamnatului O.H. prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data 15 iulie 2010, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), şi pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 arh interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969).

Constată că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), în prezent prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., şi cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), în prezent prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., înlătură măsura de siguranţă a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) faţă de condamnat prin sentinţa penală nr. 492 din 09 iulie 2008 iar prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 585 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. pen., constată incidenţa art. 38 alin. (1) C. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost stabilite pedepsele anterior menţionate şi, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, respectiv cele de 3 ani închisoare (pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969); 3 ani închisoare (pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969); 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002); 12 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012); 5 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi 5 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.), în final, condamnatul O.H., urmând să execute pedeapsa de 23 de ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., aplică condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., menţine măsura de siguranţă a confiscării speciale a contravalorii în lei a sumei de 30.000 dolari SUA, dispusă prin sentinţa penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, potrivit art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum şi perioada executată de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274 din 29 iunie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (în execuţie), nr. 229 din 30 octombrie 2012, emis de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, (în aşteptare) şi nr. 1288 din 4 septembrie 2013 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală (în aşteptare) şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în fond rămân în sarcina acestuia de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul O.H. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 35/2015. Penal. Abandonul de familie (art. 305...		ICCJ. Decizia nr. 43/2015. Penal. Infracţiuni privind... →

ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)