ICCJ. Decizia nr. 43/2015. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 43/RC/2015
Dosar nr. 3650/1/2014
Şedinţa publica din 30 ianuarie 2015
Asupra recursului în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2212 din 22 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a dispus:
În baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior condamnarea inculpatului M.G.C. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul sa plătească statului suma de 370 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că, în cursul zilei de 19 noiembrie 2012, înjurai orei 08:05, inculpatul M.G.C. a plecat de la domiciliul din Săcele, cu autoturismul ce avea montate plăcuţele cu numărul provizoriu, expirat din data de 15 august 2012. Inculpatul s-a deplasat pe traseul Bd. G.M.-Str. Z., unde a văzut un echipaj de poliţie, de care s-a speriat ştiind că nu posedă permis de conducere, iar numărul autoturismului era expirat, astfel că a revenit în Săcele.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de fond a avut în vedere deplina coroborare a probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, astfel: declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului din cursul urmăririi penale (filele 11, 14) se coroborează cu conţinutul procesului verbal de constatare, în care s-a menţionat că autoturismul condus de inculpat a fost în Săcele, la controlul efectuat constatându-se că nu deţine permis şi că numărul maşinii era expirat (filele 5-6). Aceleaşi aspecte reies şi din adresele din 24 ianuarie 2013 (fila 8) şi din 21 ianuarie 2013 (fila 10), care confirmă lipsa permisului şi nevalabilitatea numărulu,i expirat din data de 15 august 2012.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului care în data de 19 noiembrie 2012 a condus pe drumurile publice din municipiul Săcele autoturismul având numărul provizoriu expirat şi fără permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzute de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice cunoscând că numărul provizoriu era expirat şi că nu deţine permis, astfel că a prevăzut şi a urmărit rezultatul socialmente periculos al faptelor sale.
Astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a fost liberat condiţionat la data de 14 februarie 2007, cu rest de 713 zile, din executarea unei pedepse rezultante de 6 ani închisoare aplicată pentru multiple infracţiuni de înşelăciune, cu un rest de 408 zile, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, prima instanţă a aplicat acestuia câte o pedeapsă la individualizarea căreia a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, prin raportare la împrejurările concrete în care s-au comis (inculpatul a condus la o oră când traficul este intens, a încercat să se sustragă controlului organelor de poliţie), urmările produse (nu au rezultat evenimente rutiere), precum şi de persoana infractorului, care este recidivist, a recunoscut săvârşirea faptelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel (recurs, calificat ca apel în condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, inculpatul M.G.C. care a criticat sentinţa pentru netemeinicie arătând că, instanţa de fond fără o cercetare judecătorească a pronunţat o hotărâre pe baza probelor existente la dosar, neacordând posibilitatea inculpatului să urmeze procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei.
Inculpatul a mai precizat că, în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 255/2013, sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 din vechiul C. pen. întrucât faptele pentru care a fost condamnat inculpatul nu prezintă o gravitate ridicată, a condus pe o distanţă scurtă dorind să alimenteze de la o staţie Peco, nu a adus nicio atingere valorilor ocrotite de lege şi nu s-a produs nici un incident.
În subsidiar, având în vedere referatul de evaluare, caracterizările inculpatului, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, deoarece prezintă perspective de reintegrare, are un loc de muncă stabil şi îşi câştigă existenţa prin mijloace licite.
Prin Decizia penală nr. 153/AP din 3 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 21446/197/2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul M.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 2212 din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei Braşov, pe care a desfiinţat-o în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, urmare a aplicării legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 alin. (1) N.C.P.P., cu aplicarea art. 37 lit. b) vechiul C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii, (fost art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) Vechiul C. pen.) a condamnat pe inculpatul M.G.C., domiciliat în Săcele, jud. Braşov, la pedeapsa de 1.800 lei, reprezentând 120 de zile amendă şi 15 lei pe zi amendă.
În baza art. 335 alin. (1) N.C.P.P., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, (fost art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) vechiul C. pen.) a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3.000 lei, reprezentând 200 de zile amendă şi 15 lei pe zi amendă.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. c) vechiul C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3.000 lei amendă reprezentând 200 de zile amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 N.C.P. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării, cu rea credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 N.C.P. privind posibilitatea înlocuirii acestei pedepse cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov a constatat că, prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, a încadrat juridic legal infracţiunile comise, iar în procesul judiciar a pedepselor a dat eficienţa cuvenită criteriilor instituite de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea concretă de comitere precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.
A stabilit că, în cauză, se impune aplicarea legi penale mai favorabile faţă de împrejurarea că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare N.C.P., potrivit art. 5 din acest cod şi, în acest sens, a reţinut că, referitor la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.) şi pentru cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.) au fost menţinute limitele de pedeapsă, dar cu pedeapsa alternativă a amenzii pentru fiecare.
Comparând sancţiunea pentru aceeaşi faptă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2013, instanţa de apel a constatat că faţă de existenţa pedepsei amenzii ca pedeapsă alternativă, legea nouă este mai favorabilă, astfel că potrivit art. 5 N.C.P. se impune aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a N.C.P.
Odată determinată legea mai favorabilă, a observat că şi eventualele circumstanţe agravante sau atenuante şi pedepsele accesorii şi complementare se aplică tot din legea stabilită ca fiind mai favorabilă, în speţă N.C.P., reţinând că, ar fi absurd a se aplica sub aspectul speciei şi limitei de pedeapsă o lege, iar circumstanţele agravante sau atenuante, precum şi pedepsele accesorii şi complementare din altă lege, deoarece acestea împreună reprezintă o instituţie juridică autonomă, şi anume pedeapsa şi limitele acesteia.
De asemenea, instanţa de apel a menţionat că, în speţă, sunt aplicabile aceste instituţii juridice autonome şi nu legea identificată ca mai favorabilă în întregul ei, deoarece prin aplicarea legi penale mai favorabile s-ar ajunge la situaţia absurdă ca situaţia inculpatului să fie îngreunată urmare a aplicării unei legi ce i-ar fi mai favorabilă, ceea ce reprezintă o contradicţie, nu numai în termeni, dar şi o situaţie aberantă.
În concret, raportat la speţă, instanţa de control judiciar a stabilit aplicarea instituţiilor juridice autonome, în sensul Deciziei nr. 2/2014 pronunţată în cadrul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi a procedat la aplicarea dispoziţiilor din vechiul C. pen. în ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni şi starea de recidivă în care se află inculpatul apelant.
Aşa fiind, stabilind că legea penală mai favorabilă în speţă este Legea nr. 255/2013 şi, pe cale de consecinţă N.C.P., instanţa de apel a procedat la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, raportat la criteriile instituite de art. 74 N.C.P., cu reţinerea aceloraşi împrejurări ce au fost reţinute corect de prima instanţă valorificând starea vechiul C. pen. şi pentru aplicarea regulilor referitoare la concursul de infracţiuni.
Astfel, s-a constatat că inculpatul a comis două infracţiuni împotriva siguranţei pe drumurile publice, conducând autoturismul neînmatriculat pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, fiind descoperit de organele de poliţie.
Având în vedere condiţiile concrete în care inculpatul a comis fapta, împrejurarea că acesta se află în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) vechiul C. pen., instanţa de apel a constatat că nu se poate susţine că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel încât să se poată dispune achitarea conform art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din N.C.P.P., art. 19 din Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 181 din vechiul C. pen. şi art. 5 din N.C.P., solicitarea inculpatului fiind lipsită de temei.
Referitor la critica adusă de inculpat referitoare la faptul că prima instanţă nu i-a oferit posibilitatea de se prevala de dispoziţiile legale privind recunoaşterea învinuirii, s-a constatat că este lipsită de temei câtă vreme inculpatul a fost legal citat în faţa instanţei, la adresa indicată de acesta, dar nu s-a prezentat.
Trebuie precizat că instanţa procedează la soluţionarea cauzei chiar la primul termen de judecată dacă procedura de citare este legal mdeplinită şi la dosar nu există o cerere legală şi admisibilă de amânare, cum ar fi, de pildă, o cerere pentru angajarea unui avocat sau pregătirea apărării.
Faţă de împrejurarea că noua reglementare prevede alternativ şi pedeapsa amenzii, în procesul individualizării judiciare a pedepsei, acordând eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 74 C. pen., dar şi faţă de împrejurarea că a recunoscut săvârşirea faptelor în cursul urmăririi penale, deşi nu s-a prevalat de dispoziţiile fostului art. 3201 C. proc. pen., deoarece nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa amenzii pentru fiecare dintre faptele deduse judecăţii este suficientă şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală.
Toate aceste aspecte, pornind de la premisa că scopul sancţiunii este de corijare a conduitei subiectului care a încălcat norma juridică astfel încât pe viitor să fie prevenite fapte similare, a determinat Curtea să considere că scopul pedepsei poate fi atins prin pedeapsa cu amenda ce a fost aplicată inculpatului, constatându-se că sentinţa primei instanţe este criticabilă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, dar urmare a intrării în vigoare a N.C.P. după pronunţarea soluţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de ort 438 alin. (1) pct 12 C. proc. pen.
În susţinerea cazului de casare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a arătat că, sub aspectul stabilirii pedepsei pentru infiracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) N.C.P., pedeapsa reglementată de textul de lege incriminator este de la 1 la 5 ani închisoare, fără a fi alternativ cu amenda. În aceste condiţii, fără o eventuală reţinere a vreunor circumstanţe atenuante, pedeapsa stabilită şi aplicată de Curtea de Apel Braşov este nelegală, fiind în alte limite decât cele prevăzute de legea penală.
A menţionat că hotărârea penală a instanţei de control judiciar este pronunţată anterior Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale.
Prin Încheierea nr. 261/RC din 17 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. s-a admis în principiu recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva Deciziei penale nr. 153/Ap din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în recursul în casaţie declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
În cauză, inculpatul M.G.C. a fost condamnat, în primă instanţă, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 3 ani), precum şi la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare de la 1 la 5 ani), reţinându-se că, în cursul zilei de 19 noiembrie 2012, în jurul orei 08:05, inculpatul M.G.C. a plecat de la domiciliul din Săcele, cu autoturismul ce avea montate plăcuţele cu numărul provizoriu, expirat. Acesta s-a deplasat pe traseul Bd. G.M.-Str. Z., unde a văzut un echipaj de poliţie, de care s-a speriat ştiind că nu posedă permis de conducere, iar numărul autoturismului era expirat, astfel că a revenit pe Str.V., echipajul de poliţie urmărindu-l însă şi oprindu-l.
Totodată, prima instanţă a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. anterior, constatând din fişa de cazier judiciar a inculpatului că acesta a fost liberat condiţionat la data de 14 februarie 2007, cu rest de 713 zile, din executarea unei pedepse rezultante de 6 ani închisoare aplicată pentru multiple infracţiuni de înşelăciune, cu un rest de 408 zile.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele cu închisoare stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.
În raport de intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a unui nou C. pen., soluţionând apelul declarat de inculpatul M.G.C., instanţa de apel a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit cărora, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat având corespondent în noua lege penală, respectiv în art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 334 alin. (1) C. pen., punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Conform dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
Comparând sancţiunile pentru aceleaşi fapte anterior intrării în vigoare a noului C. pen., instanţa de apel a reţinut că, prin noua lege penală, au fost menţinute limitele de pedeapsă, dar cu pedeapsa alternativă a amenzii pentru fiecare infracţiune, împrejurare faţă de care a constatat că legea nouă este mai favorabilă inculpatului. Totodată, instanţa de apel a făcut aplicarea legii mai favorabile inculpatului pe instituţii juridice autonome şi a procedat la aplicarea dispoziţiilor din C. pen. anterior în ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni şi starea de recidivă în care se află inculpatul.
Examinând hotărârea atacată în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 335 alin. (1) C. pen. prevăd pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, ceea ce a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale, în ceea ce priveşte pedeapsa amenzii, aplicată inculpatului M.G.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) vechiul C. pen., precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 63, art. 64 din N.C.P.
Faţă de împrejurarea că, în sarcina inculpatului a fost reţinută săvârşirea a două infracţiuni, în concurs, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. c) C. pen. anterior, se constată că, prin stabilirea uneia dintre pedepsele ce au fost contopite, în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedeapsa rezultantă de executat este, de asemenea, nelegală.
Având în vedere şi că, în cauză, în mod corect, instanţa de apel a făcut aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţiile juridice autonome, decizia recurată fiind pronunţată anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, iar în calea de atac a recursului în casaţie se judecă numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, faţă de considerentele anterioare, pentru a înlătura greşita aplicare a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 153/Ap din 03 aprilie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa hotărârea atacată numai în ceea ce priveşte:
- nelegala pedeapsă aplicată inculpatului M.G.C. pentru art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 litb vechiul C. pen.
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 63, art. 64 din N.C.P.
- pedeapsa rezultantă de executat.
Va reţine cauza spre rejudecare şi în fond, va înlătura greşita aplicare a legii şi în consecinţă:
În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) din vechiul C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, va condamna inculpatul M.G.C. la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) vechiul C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art. 67 N.C.P. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Va dispune anularea formelor de executare emise în baza Deciziei penale nr. 153/Ap din 03 aprilie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 153/Ap din 03 aprilie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează hotărârea atacată numai în cee ce privește nelegala pedeapsă aplicată inculpatului M.G.C. pentru art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) vechiul C. pen. greşita aplicare a dispoziţiilor art. 63, art. 64 din N.C.P. pedeapsa rezultantă de executat.
Reţine cauza spre rejudecare şi în fond, înlătură greşita aplicare a legii şi în consecinţă:
În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) din vechiul C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, condamnă inculpatul M.G.C. la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) vechiul C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art. 67 N.C.P. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Dispune anularea formelor de executare emise în baza Deciziei penale nr. 153/Ap din 03 aprilie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Penal. Alte cereri privind judecata... | ICCJ. Decizia nr. 71/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
