ICCJ. Decizia nr. 90/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Dare de mită (art. 255 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 90/A/2015

Dosar nr. 666/33/2010

Şedinţa publică din 12 martie 2015

Deliberând, asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 156 din 09 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 666/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata M.A.V., prin apărători şi, în consecinţă:

S-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.P., prin apărător, din infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen.

1. a). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei M.A.V. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în raport cu infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută a fi fost comisă împreună cu inculpatul S.I.;

1. b). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceleaşi inculpate de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în raport cu infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută a fi fost comisă împreună cu inculpatul R.V.;

1. c). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceleaşi inculpate de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000;

1.d). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceleaşi inculpate de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.

A constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză în perioada 24 iunie 2009 - 02 iulie 2009.

1. În baza art. 11 pct. 2 lit a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.P., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.V., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului S.I., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000.

A constatat că SC D.C. SRL nu are calitatea de parte civilă sau vătămată în cauză.

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituit prin indisponibilizarea sumelor de 3.700 euro şi 3.400 lei aparţinând inculpatei M.A.V., măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 40/P/2009 din data de 26 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, depuse la C.E.C. - Sucursala Cluj şi a dispus restituirea acestor sume către inculpată.

În baza art. 348 C. proc. pen. a desfiinţat în parte încheierea din data de 22 mai 2009 din Dosarul nr. 417/265/2008 al Judecătoriei Năsăud, în ceea ce priveşte menţiunile privind participarea la acea şedinţă de judecată a procurorului precum şi cele privitoare la concluziile orale formulate de acesta.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 40/P/2009 din data de 6 aprilie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1. M.A.V., fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud , domiciliată în Or. Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi

- instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.;

2. R.P., judecător la Judecătoria Năsăud , domiciliat în comuna Rebra, sat Rebra, jud. Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.;

3. R.V., domiciliat în Or. Sângeorz - Băi, Jud. Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 şi

4. S.I., domiciliat în com. Rebra, sat. Rebra, Jud. Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În esenţă, în actul de sesizare s-au reţinut, în sarcina inculpaţilor, următoarele:

1. a). În sarcina inculpatei M.A.V. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul lunilor aprilie-mai 2009, în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, a acceptat şi primit de la inculpatul S.I. edificarea cu titlu gratuit a unei construcţii civile în valoare de 30.000 lei, pentru caprin afirmarea influenţei de care se bucura asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud să-l determine pe acesta la pronunţarea unei hotărâri favorabile într-o cauză în care învinuitul S.I. avea interes.

S-a mai reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunilor mai-iunie 2009, a pretins şi a primit de la inculpatul R.V. suma de 2.000 lei, pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucura asupra unor magistraţi de la instanţele şi parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia pentru a obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care fratele inculpatului R.V. era cercetat penal în stare de arest preventiv, ambele fapte întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 al. 2 C. pen.

1. b). A doua învinuire reţinută în sarcina inculpatei M.A.V. a fost aceea potrivit căreia, în data de 21 mai 2009 l-a determinat pe inculpatul R.P., judecător la Judecătoria Năsăud să procedeze la redactarea unei încheieri penale în cauza nr. 417/265/2008 în care să consemneze în fals participarea unui alt procuror de şedinţă, urmărind astfel ascunderea unei stări de incompatibilitate proprii în respectiva cauză penală, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.

1. c). S-a mai reţinut că inculpata M.A.V., în data de 22 mai 2009, după ce a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată în cauza penală nr. 549/P/2009 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, a pretins de la numitul O.l.N. bunuri sub forma unor foloase necuvenite, primind de la acesta urmare a pretinderii, două plante ornamentale în valoare de 100 lei, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

2. În sarcina inculpatului R.P., judecător la Judecătoria Năsăud, s-a reţinut că, în data de 25 mai 2009, urmare a solicitării formulate de inculpata M.A.V., a dispus grefierului de şedinţă să consemneze, în fals, în încheierea de şedinţă a cauzei penale nr. 417/265/2008 din aceeaşi zi participarea unui alt procuror decât cel care asigurase participarea la cauză, urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei M.A.V., încheiere pe care a semnat-o şi ataşat-o la dosarul penal, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

3. În sarcina inculpatului S.l. acuzarea a reţinut că, în cursul lunilor aprilie - mai 2009, a oferit inculpatei M.A.V. construirea cu titlu gratuit a unui pod peste pârâul de la casa de vacanţă a inculpatei situată în comuna Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, în valoare de 30.000 lei, ofertă pe care aceasta a acceptat-o, pentru ca inculpata, în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi prin influenţa ce afirma că o are asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud, să intervină la acesta şi să determine soluţionarea favorabilă a unei cauze civile în careinculpatul S.l. avea calitatea de reclamant, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

4. Faţă de inculpatul R.V. prin rechizitoriu s-a reţinut că, în cursul lunilor aprilie-mai 2009, a oferit inculpatei M.A.V. suma de 2.000 lei pentru ca aceasta, în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi prin influenţa ce afirma că o are asupra magistraţilor de la instanţele si parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia şi să determine cercetarea şi soluţionarea cauzei penale în care fratele învinuitului R.V. era cercetat în stare de arest preventiv, în favoarea acestuia din urmă, faptă care întruneşte elementele constitutive ale in­fracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile inculpaţilor R.P. (filele 17-19, vol. II), M.V. A. (filele 20-25, vol. II), S.I. (fila 26, vol. II) şi R.V. (filele 46, vol. II);

- declaraţiile martorilor A.C.M. (filele 47-48, vol. II), S.V. (filele 49-50, vol. II), B.D.C. (fila 51, vol. II), T.Ş. (fila 98, vol. II), O.E. (filele 99-100, vol. II), S.D.F. (filele 101-102, vol. II), M.A.A. (filele 103-104, vol. II), O.I.N. (filele 105-106, vol. II), P.M. (filele 107-108, vol. II), P.C.N. (filele 152-153, vol. II), M.I. (fila 154, vol. II), B.V. (fila 155, vol. II), S.P. (fila 156, vol. II), C.I.A. (filele 157-158, vol. II), Ş.E.R. (filele 222-223, vol. II) şi M.S. (filele 104-109, vol. III);

- audierea suportului optic conţinând înregistrarea şedinţei de judecată din data de 22 mai 2009 de la Judecătoria Năsăud (filele 89-90, vol. II) însoţit de procesul verbal de redare a acesteia întocmit în cursul judecăţii (fila 159, vol. II);

- raportul de expertiză tehnică în construcţii vizând valoarea podului construit de către societatea inculpatului S.I. şi a materialelor folosite (filele 182-218, vol. II) şi fotografii de la faţa locului (filele 239-240, vol. II);

- copia sentinţei civile nr. 2569/2011 a Judecătoriei Năsăud (filele 112-113, vol. III);

- copia declaraţiilor notariale ale martorilor C.D., S.O. şi C.O. (filele 114-116, vol. III);

- copia Ordonanţei nr. 41/P/2010 din data de 17 octombrie 2011 adoptată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul disjuns prin actul de sesizare din prezenta cauză, privind-o pe inculpata M.A.V. (filele 117-121, vol. III);

- copia încheierilor penale din datele de 8 aprilie şi 29 aprilie 2009 ale Judecătoriei Năsăud (filele 130-132, vol. III) şi

- fişa de cazier judiciar a inculpatului R.V. (fila 145, vol. III).Schimbarea încadrărilor juridice.

Anterior acordării cuvântului în dezbaterile judiciare apărătorii inculpaţilor M.A.V. şi R.P. au solicitat schimbarea unor încadrări juridice, după cum urmează:

Apărătorii inculpatei M.A.V. au apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune în formă continuată în două infracţiuni de trafic de influentă în concurs real, în condiţiile în care traficul de influenţă, ca infracţiune, presupune un acord de voinţă între două persoane.

În aceste condiţii, raportat la toate principiile ce guvernează reglementarea instituţiei infracţiunii continuate, s-a apreciat de către apărare că se impune ca, la infracţiunea de trafic de influenţă, cumpărătorul de influenţă să fie acelaşi. Dacă subiectul activ se reţine a fi fost inculpata, cele două acte materiale se disting prin presupuşii cumpărători de influenţă, ce sunt diferiţi.

Din punct de vedere al apărării, a rezultat din materialul probator că între cele două acte materiale ale unicei infracţiuni în formă continuată nu exista nicio legătură pentru că cei doi cumpărători de influenţă se presupune că sunt diferiţi. La fel şi persoanele faţă de care ar fi trebuit să se exercite influenţa sunt diferite, respectiv, în cazul primei presupuse fapte, influenţa s-ar fi exercitat pe lângă un magistrat (R.P.) de la Judecătoria Năsăud, iar pentru cea de-a doua presupusă faptă, influenţa s-ar fi exercitat pe lângă un magistrat (nedeterminat) din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud sau de la alte instanţe.

S-a mai solicitat a se avea în vedere identitatea subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, precum şi că în cauză este evident că nu există altă legătură între cele două fapte imputate decât identitatea inculpatei.

Curtea a apreciat întemeiată solicitarea apărării, raportat la faptele concret descrise prin actul de sesizare, din următoarele considerente:

Infracţiunea de trafic de influenţă poate fi foarte rar comisă în formă continuată. Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în această materie, traficul de influenţă nu este susceptibil de a fi comis în formă continuată, întrucât această infracţiune, prin natura ei, presupune acordul de voinţă a două persoane - a traficantului de influenţă şi a cumpărătorului de influenţă. Chiar şi în situaţia în care una dintre aceste persoane realizează planuri amănunţite de a-şi trafica sau de a cumpăra influenţa în mod continuu, infracţiunea nu poate exista fără acordul de voinţă al celeilalte părţi, situaţie în care, fiecare act material are caracter de sine stătător.

În speţa de faţă, situaţia este cu atât mai evidentă, forma continuată neputând fi reţinută cu atât mai mult cu cât, în cauză s-a presupus că există doi cumpărători de influenţă diferiţi - S.I. şi R.V. - iar presupusa influenţă a inculpatei trebuia uzitată pe lângă persoane diferite, în situaţii diferite.

Or, forma continuată a infracţiunii presupune comiterea, în baza unei singure rezoluţii infracţionale, a mai multor acte materiale la diferite intervale de timp ce ar prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Raportat însă la modalitatea de comitere a celor două presupuse infracţi­uni de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatei nu se poate susţine că acestea ar fi fost comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

O teorie inversă ar conduce la concluzia că în mod intenţionat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpata ar fi pregătit oricând o traficare de influenţă, în folosul oricui, în baza unei rezoluţii infracţionale asumate anterior, în vederea obţinerii unor câştiguri materiale ilicite. Or, acest lucru este greu de presupus, cu atât mai mult faţă de persoana inculpatei care avea o situaţie financiară bună, stabilă iar în plus avea şi sprijinul celor doi copii ai săi, unul avocat iar celălalt notar.

Apărătorul inculpatului R.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina acestuia din infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. în cea prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât din actele dosarului se confirmă, eventual, doar această infracţiune. S-a arătat astfel că, potrivit acuzării, a existat iniţial o încheiere de şedinţă semnată de judecător pe ambele exemplare, inclusiv pe cea comunicată avocatului, ambele suferind modificări fizice prin acţiunea materială a grefierului (care ar fi modificat numele procurorului de şedinţă). Existând o corectură cu pastă corectoare, apărarea a apreciat că este mai mult decât evident că nu este vorba despre realizarea unui conţinut al actului în fals cu prilejul întocmirii acestuia, ci de modificări asupra actului original, de alterări ale sale.

Examinând actele dosarului, materialitatea faptei imputate R.P., materialul probator administrat în cauză, Curtea a respins această solicitare, apreciind că fapta inculpatului R.P., aşa cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare, ar întruni aparent elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual și nu ale celei de fals material în înscrisuri oficiale.

Pornind de la premisa că prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de învinuita (ulterior martora) A.C.M., grefier la Judecătoria Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi de la premisa că această soluţie de netrimitere în judecată nu a fost atacată, sub niciun aspect, de către inculpaţii M.A.V. şi R.P., se poate afirma că aceştia, în primul rând, au acceptat această încadrare juridică.

Dincolo de aceasta însă, s-a reţinut că falsul ar fi fost întocmit cu prilejul „întocmirii" actului, respectiv al încheierii de şedinţă.

Din perspectiva faptului că acest act ar fi stat la baza prelungirii dovezii de circulaţie a clientului fiului inculpatei, acesta nu producea niciun efect juridic fără atestarea şi semnătura judecătorului şi nici nu dobândea valoarea unui în scris aparent real. În lipsa acestei semnături, grefierul nu era autorizat de a elibera o copie conformă cu originalul care ar fi servit inculpatului din acea cauză laprelungirea acelei dovezi. Ca atare, nu se poate considera că respectiva încheiere dobândea valoare juridică în circuitul actelor publice fără semnătura judecătorului de caz.

Din acest motiv, Curtea a considerat că nu este vorba de o alterare a înscrisului oficial iniţial (prin modificarea numelui procurorului de caz), ci eventual de atestare a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii actului, întocmire care nu se definitiva prin simpla redactare (sau chiar modificare ulterioară) a încheierii (sau a unor date cuprinse in aceasta) de către grefier, ci prin aplicarea semnăturii judecătorului.

Ca şi o ultimă remarcă faţă de acest aspect, Curtea a reţinut că unul dintre apărătorii inculpatei M.A.V. a solicitat, achiesând concluziilor apărătorului inculpatului R.P., pe cale subsidiară şi din această perspectivă, „reexaminarea încadrării juridice" reţinute în sarcina clientei sale din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen.

Asupra acestei solicitări de „reexaminare" Curtea nu s-a mai pronunţat, pentru că implicit, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. în cea prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., s-a pronunţat şi asupra oricărei forme de participaţie la această infracţiune, aşa cum ea a fost reţinută prin rechizitoriu.

Starea de fapt reţinută în urma cercetării judecătoreşti.

1. Infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatei M.A.V. în relaţia cu inculpatul S.I.

Acuzarea a reţinut că, în cursul lunii mai 2009, inculpata M.A.V. a acceptat construirea cu titlu gratuit de către inculpatul S.I. a unui pod peste pârâul Valea Măriilor de lângă complexul turistic Poiana Zânelor din com. Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, la casa de vacanţă a inculpatei, în contra intervenţiei pe care a promis că o va face asupra judecătorului R.P., pentru a pronunţa o soluţie favorabilă într-o cauză civilă cu care acesta fusese învestit.

Valoarea construcţiei realizată în favoarea inculpatei s-ar fi ridicat la suma de 30.000 lei.

Astfel, la data de 22 decembrie 2008, inculpatul S.I., împreună cu soţia sa, S.N., au înregistrat la Judecătoria Năsăud o acţiune în constatare privind dobândirea proprietăţii asupra unui imobil (teren), situat în intravilanul com. Rebra, prin uzucapiune. Cauza civilă, înregistrată ca Dosar nr. 3178/265/2008, a fost repartizată pe termenul de judecată al inculpatului R.P., judecător la Judecătoria Năsăud.

După câteva termene de judecată (la care au fost administrate probe testimoniale şi înscrisuri), văzând că pronunţarea unei soluţii este amânată, cei doi soţi reclamanţi s-au hotărât să o abordeze pe inculpata M.A.V. pentru a-i solicita acesteia o „consultaţie juridică" privitor la cauză, precum şi (susţine acuzarea) „sprijin" în obţinerea unei soluţii favorabile (aceasta în condiţiile în care cei doi inculpaţi, M. şi S., se cunoşteau de zeci de ani). Astfel, soţii S.I. şi N. se cunoşteau cu inculpata de mai mulţi ani, copiii lor fiind colegi în trecut la aceeaşi şcoală.

La începutul lunii aprilie 2009, martora S.N. a contactat-o pe inculpata M.A.V. mai întâi telefonic, iar apoi personal, acasă la inculpată, unde „i-a cerut sfatul şi ajutorul" pentru soluţionarea cauzei civile. După această primă întâlnire, discuţiile ulterioare cu inculpata M.A.V. au fost purtate de inculpatul S.I. Această stare de fapt a fost reţinută în principal pe baza înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale realizate în cauză în baza mandatului de interceptare emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza legii siguranţei naţionale, mandat la care se va face referire ulterior.

Aceleaşi înregistrări efectuate în cauză, susţine acuzarea, au relevat faptul că, urmare a celor convenite cu inculpatul S.I., inculpata M.A.V. a intervenit în repetate rânduri asupra judecătorului R.P., căruia i-a solicitat să administreze probatoriul în sensul pronunţării unei soluţii favorabile reclamanţilor S.I. şi N. De asemenea, înregistrările cauzei au mai evidenţiat faptul că inculpata i-ar fi spus judecătorului R.P. ca, în situaţia în care mersul dezbaterilor nu avea cursul urmărit de reclamanţi, să o anunţe din timp asupra acestui aspect pentru ca aceştia să solicite renunţarea la judecată, evitând astfel respingerea cererii lor pe fond.

în acest context, în cursul zilei de 9 aprilie 2009, inculpatul S.I. a contactat-o telefonic pe inculpată pentru a se lămuri dacă a luat legătura cu judecătorul, interesul fiind legat de faptul că, a doua zi, cauza sa avea termen de judecată. Conţinutul dialogului telefonic s-a apreciat că pune în evidenţă anterioritatea înţelegerii dintre cei doi cu privire la natura şi scopul intervenţiei asupra judecătorului investit cu judecarea cauzei, inculpata comunicându-i că nu a reuşit încă să vorbească cu acesta, datorită grevei grefierilor din sistemul judiciar (discuţie telefonică purtată la data de 9 aprilie 2009, ora 16,52 de inculpata M.A.V. cu inculpatul S.I., redată potrivit procesului verbal de certificare, fila 191 verso, vol. III).

Este de precizat că redarea acestei convorbiri a avut la bază, aşa cum reiese din procesul-verb al de certificare, mandatul de interceptare din 1 aprilie 2009 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, mandat care ar fi fost declasificat la data de 28 iulie 2009 ca urmare a solicitării de declasificare formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.

Din actele Dosarului civil nr. 3178/265/2008, aflat în copie certificată, a rezultă că, într-adevăr, cauza a avut termen la data de 10 aprilie 2009, când judecata s-a amânat din lipsa părţilor, pentru data de 8 mai 2009. S-a susţinut însă că în aceste condiţii este evident că, în lipsa unei intervenţii asupra judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, inculpatul S.I. a preferat să nu se prezinte la termenul de judecată, aşteptând ca promisiunea inculpatei de a interveni asu­pra magistratului de caz să se realizeze (fila 328, vol. II).

În intervalul dintre cele două termene, inculpata M.A.V. a purtat mai multe discuţii cu judecătorul R.P. pentru a determina (reţin procurorii) pronunţarea unei hotărâri favorabile reclamanţilor. De asemenea, tot în acest interval de timp şi înainte de a demara orice intervenţie asupra magistratului, inculpata M.A.V. i-a cerut inculpatului S.I. construirea unui pod peste pârâul Valea Măriilor de la casa de vacanţă a acesteia.

Astfel, la data de 22 aprilie 2009, cei doi au stabilit telefonic ca lucrările la pod să demareze în cel mai scurt timp posibil (discuţie telefonică purtată la data de 22 aprilie 2009, ora 12,10 de inculpata M.A.V. cu inculpatul S.I., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 191 verso-192, vol. III), în baza aceluiaşi mandat emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Probele administrate în cauză s-a apreciat că dovedesc împrejurarea că influenţa de care inculpata M.A.V. se prevala că o are asupra judecătorului R.P. era una reală. De asemenea, astfel de intervenţii s-a reţinut că erau uzuale, inculpata, ca de altfel şi magistratul judecător, găsind aceste discuţii ca fireşti, în pofida faptului că, în cuprinsul lor se făcea referire la interesele materiale ale inculpatei. Sub acest aspect, s-a susţinut că, în toate discuţiile purtate cu inculpatul R.P. legat de mersul cauzei civile, inculpata M.A.V. nu s-a ferit să-i împărtăşească acestuia faptul că are un interes material direct legat de reclamant, respectiv că acesta îi construieşte un pod: „S. îmiface unpodla cabană .căpoate nuface aşa scump."

În acest sens, înregistrările ambientale realizate în cauză ar fi surprins fap­tul că, în repetate rânduri, inculpata M.A.V. a intervenit la judecătorul R.P. căruia i-a cerut să-i spună exact ce să-i transmită reclamantului S. (pe care judecătorul îl cunoştea, amândoi locuind în aceeaşi comună), ce probaţiune să propună acesta în cauză pentru a obţine hotărârea favorabilă.

Prima discuţie dintre cei doi a avut loc în data de 27 aprilie 2009, în biroul inculpatei M.A.V. (discuţie interceptată în baza aceluiaşi mandat al Înaltei Curții de Casație și Justiție, discuţie ambientală purtată la data de 27 aprilie 2009, ora 11,50 de inculpata M.A.V. cu învinuitul R.P., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 192 verso- 193, vol. III).

A doua zi după discuţia avută cu judecătorul R.P., inculpata, contactată telefonic de învinuitul S.I., i-a spus acestuia să vină la ea la birou pentru a-i comunica cele discutate cu judecătorul (discuţie telefonică purtată la data de 28 aprilie 2009, ora 09,13 de inculpata M.A.V. cu învinuitul S.I., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 193 verso-194, vol. III).

Toate aceste convorbiri au fost interceptate în baza mandatului de interceptare din 1 aprilie 2009 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza legii siguranţei naţionale, mandat care, s-a susţinut în rechizitoriu, ar fi fost declasificat la data de 28 iulie 2009 ca urmare a solicitării de declasifîcare formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.

În fapt, această declasifîcare precum nicio solicitare propriu-zisă în acest sens, nu a existat, aşa cum rezultă din corespondenţa dintre Curtea de Apel Cluj, pe de o parte şi D.N.A. - ST Cluj, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI Bistriţa pe de altă parte.

În acest sens, răspunsurile autorităţilor la solicitarea Curţii de a comunica acest mandat în forma declasificată, care se susţinea că există, odată cu dispoziţia de declasificare, au fost contradictorii.

Astfel, D.N.A. - ST Cluj a răspuns că nu le deţine iar pentru obţinerea formei declasificate este necesară adresarea unei solicitări în acest sens către Înalta Curte de Casație și Justiție, Compartimentul de Informaţii Clasificate iar D.N.A. deţine doar notele rezultate în urma declasificării, sens în care instanţei i-au fost remise, cu titlu de exemplu, două astfel de note care poartă menţiunea (respectiv ştampila) „Declasificat" (filele 91-96, vol. II dosar instanţă).

De cealaltă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a răspuns instanţei (fila 148, vol. II, dosar instanţă) că mandatul de interceptare idenţa, procesarea şi transmiterea acestora făcându-se cu respectarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002, urmând ca instanţa, dacă apreciază necesar, să emită o solicitare de declasificare.

În final, S.R.I. - U.M. X Bistriţa a răspuns că nu poate da curs cererii Curţii de Apel Cluj de a pune la dispoziţia sa mandatul în cauză, întrucât legea interzice redifuzarea documentelor clasificate, fără acordul emitentului iar în data de 28 iulie 2009 (contrar celor susţinute de parchet) nu s-a emis nicio dispoziţie de declasificare propriu-zisă, doar S.R.I. a întocmit o simplă adresă de înaintare a materialelor ce au constat în comunicaţiile telefonice şi ambientale purtate de inculpata M.A.V. (fi 177, vol. II dosar instanţă).

În aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002, respectiv:

„Informaţiile secrete de stat pot fi declasificate prin H.G., la solicitarea motivată a emitentului.

Art. 20

(1) Informaţiile se declasifică dacă;

a) termenul de clasificare a expirat;

b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare;

c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege".

Curtea a considerat inutilă şi nepertinentă solicitarea apărării de a mai efectua corespondenţe în acest sens cu instituţiile sus-menţionate, deoarece o dată declasificat mandatul, aşa cum susţine D.N.A. şi o dată depuse la dosar documentele „declasificate", o nouă solicitare de „declasificare" din partea instanţei apărea ca fiind lipsită de obiect, dincolo de faptul că ar fi fost, potrivit legii, necesară în acest sens emiterea unei hotărâri de guvern.

Aceasta mai ales că inculpaţii M. şi S., în linii generale, nu au negat nici existenţa întâlnirilor dintre ei şi nici conţinutul discuţiilor purtate, la fel cum inculpatul R.P. nu a negat convorbirile dintre el şi inculpata M. legate de cauza pe care soţii S. o aveau pe rol la Judecătoria Năsăud.

Revenind la starea de fapt, în perioada 4-6 mai 2009, folosind muncitori şi utilaje ale societăţii sale SC D. SRL Rebra, inculpatul S.l. a reuşit să finalizeze construcţia realizată în folosul de inculpatei M.A.V.

Din înregistrările ambientale efectuate în data de 7 mai 2009 (cu menţiunea că începând cu data de 4 mai 2009 până la data de 2 iulie 2009 s-a solicitat în termenul legal de câte 30 zile autorizarea înregistrărilor ambientale şi telefonice în prezenta cauză Curţii de Apel Cluj - filele 15-27, 30-32, 45-55 vol. II, d.u.p., aspect care va fi avut în vedere nu doar la pronunţarea soluţiei faţă de prezenta învinuire, ci la pronunţarea soluţiilor legate şi de celelalte învinuiri aduse inculpaţilor prin rechizitoriu) a rezultat că, la biroul magistratului M.A.V. s-a prezentat inculpatul S.l. pentru a-i comunica acesteia faptul că lucrarea fusese finalizată. Din conţinutul discuţiei, redată la dosarul cauzei, s-a apreciat că rezultă că valoarea lucrării executate de către societatea comercială a lui S.l. se ridica la suma de 30.000 lei, costuri suportate în întregime de către cumpărătorul de influenţă (discuţie ambientală purtată la data de 07 mai 2009, ora 11,04 de inculpata M.A.V. cu învinuitul S.l., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 74-76, voi III).

Această împrejurare a rezultat şi din convorbirea telefonică purtată de către inculpata M.A.V. cu fiica sa, discuţie survenită după întâlnirea dintre primul procuror şi constructor. Astfel, reţine acuzarea, inculpata se arată încântată de faptul că podul a fost finalizat şi-i spune fiicei sale că abia aşteaptă să-l vadă la sfârşit de săptămână, când vor merge la cabană. Totodată, inculpata i-a spus fiicei sale că, pentru edificarea podului, costurile s-au ridicat la suma de 30.000 lei (în discuţie este folosită moneda veche, suma exprimată fiind de 300 milioane lei). La protestul vehement al fiicei sale, care a apreciat cheltuiala ca fiind exagerată (nu doar ea, ci toţi martorii din cauză audiaţi sub acest aspect, precum şi expertul ce a efectuat expertiza tehnică în construcţii în faza de judecată), inculpata M.A.V. a afirmat să nu-şi facă probleme pentru că „podul este cadou" (exprimare care ulterior, prin declaraţiile inculpatei şi ale martorilor audiaţi a primit o cu totul altă conotaţie, în contextul în care în­tre familiile inculpaţilor M. şi S. au existat inclusiv discuţii despre vânzarea cabanei celui din urmă, costul podeţului urmând eventual a face parte şi evident scăzut din suma finală, plan la care ulterior familia inculpatei M. a renunţat - discuţie telefonică purtată la data de 7 mai 2009, ora 17,03 de inculpata M.A.V. cu fiica sa, T.A., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 76-78, vol. III).

La data de 6 mai 2009, în biroul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, inculpata M.A.V. a purtat din nou o discuţie cu judecătorul R.P., cu privire la mersul cauzei în urmărirea pronunţării unei soluţii favorabile în sensul celor solicitate de învinuitul S.I.. Astfel, din cuprinsul dialogului, rezultă cum judecătorul i-a spus inculpatei că în respectiva cauză se impune a fi audiaţi martori pentru dovedirea pretenţiilor reclamanţilor. în acest sens, judecătorul a subliniat că aceşti martori, obligatoriu vor trebui să aibă vârsta peste 65-70 de ani (discuţie purtată de inculpata M.A.V. cu inculpatul R.P. în data de 6 mai 2009, ora 11,27 înregistrată ambiental si redată potrivit procesului verbal de certificare, filele73-74, vol. III).

Toate aceste aspecte puse în evidenţă de judecător au fost ulterior transmise de către inculpata M.A.V. către S.I., chiar a doua zi, pentru punerea lor în aplicare (discuţie purtată de inculpata M.A.V. cu inculpatul S.I. în data de 7 mai 2009, ora 11,04 înregistrată ambiental şi redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 74-76, vol. III).

Se reţine în rechizitoriu că, în „pofida" acestor intervenţii asupra judecătorului R.P. şi la termenul din luna mai 2009, acesta a amânat din nou cauza. Inculpatul S.I. a contactat-o din nou, telefonic, pe inculpata M.A.V., pentru a o întreba ce s-a hotărât. În discuţia purtată, inculpata a precizat interlocutorului că a mai discutat cu „persoana" (evident cu judecătorul R.P.), dar că acesta nu a spus ce soluţie va da în cauză (discuţie telefonică purtată de inculpata M.A.V. cu învinuitul S.I. în data de 12 mai 2009, ora 07,56 înregistrată şi redată potrivit procesului verbal de certificare, fila 81, vol. III d.u.p.).

Soţii S. nu au putut însă, la acel moment, dovedi, susţinerile din cererea introductivă, ei fiind îndrumaţi de către inculpată să renunţe la judecată. în acest sens, la data de 18 mai 2009, învinuitul S.I. şi soţia sa, martora S.N.L., s-au deplasat la domiciliul inculpatei M.A.V. pentru redactarea cererii, care ulterior a fost depusă la dosarul cauzei, instanţa luând act de renunţarea la judecată (discuţie telefonică purtată de inculpata M.A.V. cu martora S.N., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele 81-82, vol. III).

Potrivit declaraţiilor din faza de urmărire penală ale soţilor S., cererea de renunţare la judecată a fost redactată după cele dictate de inculpata M.A.V., actul depus la instanţă fiind cel redactat în seara de 18 mai 2009.

Activitatea de supraveghere operativă realizată în cauză cu autorizarea instanţei (respectiv a Curţii de Apel Cluj) surprinde împrejurarea că, în seara de 18 mai 2009, după ora 20,00, cei doi soţi S. s-au deplasat la domiciliul inculpatei M.A.V. (filele nr. 157-169, vol. III).

S-a reţinut că, ulterior, deşi lucrarea de construire a podului de la cabana de lângă complexul turistic Poiana Zânelor a fost efectuată cu titlu gratuit, plată a intervenţiilor pe care inculpata s-a angajat faţă de inculpatul S.I. că le va face la judecătorul R.P., în cursul lunii iunie 2009, aceasta a pretins inculpatului întocmirea unor facturi şi chitanţe pentru materialele de construcţie, acte care au fost emise pe numele fiului magistratului, fără ca sumele de bani facturate să fi fost plătite.

Această stare de fapt a fost reţinută pe baza declaraţiilor martorilor S.I. şi S.L. din faza de urmărire penală.

Trebuie însă precizat că inculpatul S.I. a dat patru declaraţii în cursul urmăririi, cea care prezintă relevanţă fiind mai ales cea olografă din data de 23 iunie 2009. Astfel, în cursul aceleiaşi zile inculpatul a dat două declaraţii diametral opuse, prima în care nu nega că a apelat la inculpata pentru a-i cere un sfat juridic legat de acel teren şi a întreba ce are de făcut pentru ca procesul să se termine mai repede. în declaraţiile sale inculpatul S. a mai menţionat şi faptul că deşi în aceeaşi perioadă a discutat cu inculpată despre construcţia podului, niciodată această discuţie nu a fost legată de „intervenţiile" pe care reţine acuzarea urma să le facă inculpatul în vederea soluţionării favorabile a acţiunii soţilor S.. A mai precizat inculpatul că niciodată nu s-a pus problema ca acel pod să fie „cadou", adică să fie construit gratis.

In aceeaşi zi, fără a se menţiona ora celor două declaraţii, inculpatul a fost din nou audiat, în cea de a doua declaraţie arătând că de fapt inculpata nu a plătit niciodată podul, chitanţele şi facturile întocmite în acest sens fiind fictive. Inculpatul a explicat revenirea asupra acestor declaraţii încă din faza de urmărire penală, când a zis că a fost presat de anchetatori să declare în sensul celor sus menţionate, deoarece a fost „condus" de la sediul parchetului o perioadă, i s-au arătat nişte fotografii şi nişte interceptări telefonice între el şi inculpată şi i s-a spus că în cazul în care nu va declara în acest sens va fi pus sub învinuire.

Această susţinere a inculpatului a fost confirmată în faţa instanţei şi de către martorul M.S.

În aceste condiţii, constatând că la primele declaraţii olografe nu a fost asistat de apărător, că practic dintre cele patru declaraţii care i-au fost luate, doar a doua din data de 23 iunie 2009 ar susţine acuzarea, Curtea a înlăturat-o întrucât celelalte probe sunt în sensul tuturor celorlalte declaraţii date de inculpatul S. în faza de urmărire penală, coroborându-se şi cu multe alte probe, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.

Este de remarcat de la început că inculpatul S.I. practic nu a beneficiat de nimic din pretinsa cumpărare de influenţă, în final retrăgându-şi acţiunea anterior declanşării actelor de urmărire penală în prezentul dosar (din pricina faptului că nu a putut aduce martori suficient de în vârstă să poată con­firma perioada de uzucapare, precum şi că nu era în posesia certificatului de deces al proprietarului tabular). Acesta nu a reclamat nicio faptă penală, sesizarea fâcându-se din oficiu.

Din succesiunea actelor de urmărire penală se poate constata că toate concluziile acuzării şi deducţiile logice din rechizitoriu se bazează aproape exclusiv pe înregistrări audio, video ambientale sau telefonice, care au fost făcute cu privire la cei doi inculpaţi în perioada 09 aprilie 2009-12 mai 2009 (deci sub imperiul mandatului de interceptare, emis în baza legii siguranţei naţionale, anterior oricărei sesizări din oficiu şi aparent nedeclasificat. Din acest motiv, din conţinutul acelor convorbiri telefonice, Curtea a luat în considerare la pronunţarea hotărârii doar acele aspecte necontestate de către inculpaţi şi care se coroborează şi cu restul probelor administrate în cauză.

Ceea ce se mai remarcă în modul de redactare a rechizitoriului este faptul că prin fraze axiomatice anterior analizării oricărei împrejurări se clamează întâi vinovăţia inculpaţilor, nesinceritatea acestora, încercarea de a influenţa aflarea adevărului (în loc să se procedeze în mod firesc la prezentarea situaţiei de fapt, probele care o confirmă şi apoi să se formuleze concluzii privitoare la acuzare, interpretarea probelor şi conduita procesuală a inculpaţilor), după care sunt reda­te zeci de fragmente de convorbiri telefonice,

Astfel, acuzarea a susţinut că depoziţiile inculpatei M.A.V. potrivit cărora, singurele discuţii purtate cu judecătorul R.P. referitor la cauza soţilor S. au fost legate de aşa zisa „tergiversare" a soluţionării cauzei civile sunt totalmente nereale, ele reprezentând un subterfugiu în urmărirea furnizării unei explicaţii asupra motivului pentru care acele discuţii au avut loc. în acest sens, al sublinierii poziţiei nesincere a inculpatei, s-a pus accent pe câteva aspecte rezultate din probele cauzei:

a) La acel moment nu se putea vorbi de „tergiversarea" cauzei în condiţiile în care, până în luna aprilie 2009, dosarul avusese numai 2 termene de judeca­tă, cererea introductivă fiind înregistrată la instanţă abia în luna decembrie 2008;

b) Declaraţiile soţilor S. relevă faptul că au cerut inculpatei să intervină la judecător pentru a obţine admiterea cererii lor, nefiind vorba de tergiver­sarea soluţionării, iar inculpata le-a promis că va interveni;

c) însuşi judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei recunoaşte că inculpata l-a abordat cu privire la mersul dezbaterilor, lăsând impresia că ar dori ca el să-i ajute în admiterea cererii, invocarea vreunei tergiversări nefăcând obiectul discuţiilor;

d) Aceleaşi împrejurări au fost surprinse şi în înregistrările audio video ambientale efectuate în cauză în perioada aprilie - mai 2009, înregistrări din care a rezultat atât intervenţia inculpatei M.A.V. la judecătorul R.P., căruia i-a cerut date şi consultare în cauza lui S.I., folosind expresia pe S. nu-l putem ajuta ?;

e) Din aceeaşi discuţie purtată de cei doi magistraţi a mai rezultat faptul că inculpata M.A.V. ar fi făcut aceste intervenţii asupra judecătorului în urmărirea unui interes patrimonial propriu, aceasta spunând că nu doreşte ca fiul său să angajeze cauza întrucât reclamantul îi «face ceva la punte».

Curtea a avut o opinie diferită faţă de acuzare cu privire la aceste raţionamente care ar sta la baza inculpării ambilor acuzaţi, deoarece este limpede că acel proces nu era un veritabil litigiu, adică pârâţii nu se opuneau admiterii acţiunii, soţii S. urmărind intabularea unui teren pe care antecesorii celor de la care l-au cumpărat în 1989 îl folosiseră în mod paşnic şi netulburat vreme de peste 60 de ani. împrejurarea că în opinia soţilor S. o astfel de cauză nu ar fi avut cum să comporte probleme de drept deosebite, situaţia fiind clară, este dovedită şi prin faptul că nici măcar nu au apelat la un avocat, acţiunea introductivă fiind redactată de juristul societăţii lor. De altfel şi din interceptările telefonice reiese că îa mod repetat inculpatul S. îşi exprima nedumerirea că procesul se tot amână.

Faptul că au existat discuţii între inculpaţii M. şi R. legate de acest proces nu a fost contestat de către niciunul din ei, inculpata recunoscând că a purtat discuţii cu judecătorul care i-a spus că îa probaţiune trebuie audiaţi martori în vârstă, respectiv persoane de peste 80 de ani, altfel acţiunea va fi respinsă.

Din nicio convorbire telefonică şi din nicio altă probă nu reiese că inculpata i-ar fi solicitat inculpatului R. să admită acţiunea în orice fel de condiţii. Este real, a întrebat „oare cum l-am putea ajuta?", având în vedere că se cunoşteau de foarte multă vreme, dar faptul că acesta îi lucrează ceva la o punte nu poate fi interpretat că urmărea obţinerea unui interes material legat neapărat de soluţionarea favorabilă a acţiunii, mai ales că acesta nu i-a spus niciodată anterior finalizării construcţiei că i-ar face ceva „gratis" la pod.

Aşa cum a reieşit din actele dosarului, inculpatul S. era cunoscut în zonă, inclusiv de către inculpatul R.P., ca având o firmă în construcţii, numeroase persoane apelând în acest scop la serviciile sale.

într-adevăr, intervenţiile repetate în soluţionarea unui dosar sunt sancţionate de Legea nr. 303/2004 ca abatere disciplinară, dar nu constituie infracţiune dacă nu se dovedeşte scopul obţinerii unui folos patrimonial în schimbul acestei intervenţii şi nici intenţia dobândirii sale.

Mai mult, inculpata le-a spus soţilor S. exact ce i-a fost transmis de judecător, faptul că aceasta nu dorea să vorbească la telefon despre acest lucru fiind normal (în condiţiile în care este de notorietate că, în condiţiile actuale, nu orice magistrat, ci aproape orice om refuză să mai comunice telefonic astfel de lucruri, dată fiind amploarea fenomenului interceptărilor telefonice pe teritoriul României, fapt de altfel recunoscut oficial şi de către autorităţi şi dat fiind faptul că unele din aceste discuţii pot fi interpretate într-un sens negativ pentru interlocutori). Prin urmare, inculpata cunoştea din punct de vedere al legii, că intervenţia ei în soluţionarea unor dosare ale altor colegi constituie abatere disciplinară, precauţia sa fiind deci, din punct de vedere uman, de înţeles.

Se desprinde deci concluzia că inculpata niciun moment nu a intenţionat să îl mintă pe inculpatul S. sau să îi ascundă şansele reale de câştig ale acţiunii, în lipsa unui probatoriu adecvat, doar pentru a obţine, cum susţine parchetul, consolidarea podului cu titlu gratuit.

Dincolo de acest aspect, chiar în virtutea rolului activ al instanţei, mai ales în situaţia în care părţile nu sunt reprezentate de avocaţi, instanţa are posibilitatea (nu şi obligaţia în procesele civile) de a solicita părţilor să prezinte acele probe care pot susţine justeţea cererii introductive, lucra pe care de altfel judecătorul R.P. l-a şi făcut, punându-le în vedere soţilor Scurru să completeze probaţiunea cu anumite înscrisuri. Rezultă deci că putea la fel de bine să pună personal în vedere părţilor să prezinte martori persoane vârstnice, lucru care nu ar fi echivalat absolut deloc cu o antepronunţare.

De altfel, inculpatul R. a fost neechivoc şi i-a spus inculpatei, legat de acest aspect, că în caz contrar va respinge acţiunea.

Prin comparaţie, Curtea a făcut trimitere la o altă faptă pentru care a fost cercetată inculpata, respectiv, la soluţia de scoatere de sub urmărire penală, atât a inculpatei, cât şi a unui alt judecător, pentru comiterea unei fapte aparent similare, în care, potrivit acuzaţiilor iniţiale, în schimbul unei intervenţii într-un alt dosar, inculpata urmărea obţinerea altor avantaje patrimoniale.

Astfel, prin rechizitoriu chiar s-a reţinut că judecătorul G.C.M. a recunoscut faptul că, în repetate rânduri, inculpata M.A.V. a intervenit asupra sa, solicitându-i să soluţioneze cauza cu nr. 821/265/2005 în favoarea reclamantei P.A. într-adevăr, la scurt timp după aceste discuţii, judecătorul G.C.M. a pronunţat soluţia în cauză, dând câştig pretenţiilor reclamantei însă, după cum acesta a declarat, soluţia nu a fost alterată de intervenţiile inculpatei.

Deci, în acest caz, aşa cum reiese şi din convorbirile telefonice, cea în favoarea căreia inculpata a intervenit a avut câştig de cauză şi nu aşa cum s-a întâmplat în cazul soţilor S.

Aşa cum s-a arătat anterior, cu toate indiciile însă care (a reţinut acuzarea, n.n.) „ancorau puternic" conduita inculpatei M.A.V. în interesele numitei P.A. (afirmând că aceasta ar putea-o ajuta să se deplaseze în SUA pentru a face un tratament pentru boala de care suferă), probaţiunea administrată în cauză nu a putut dovedi, dincolo de orice îndoială, faptul că, în schimbul acestor intervenţii a stat o promisiune sau o acceptare de foloase materiale necuvenite. Astfel, s-a reţinut că deşi este neîndoielnic faptul că inculpata M.A.V. a intervenit la judecătorul G.C.M., pe care „l-a rugat" să dea o anumită soluţie într-o cauză civilă, nu s-a putut stabili cu certitudine folosul material urmărit de inculpata M. pentru a adopta o asemenea conduită.

În acelaşi sens, în cuprinsul rechizitoriul s-a arătat că, deşi inculpata M.A. i-a împărtăşit judecătorului G.C.M. că a primit „ceva" de la numita P.A., iar aceasta a declarat cu prilejul audierilor că, aşa cum se arată în acelaşi act, „a cadorisit-o"pe inculpată cu „un serviciu de cafea", acuzarea nu a putut stabili legătura subiectivă între cele două acţi­uni, în condiţiile în care bunurile au fost oferite în cursul lunii martie 2009 și în virtutea relaţiei de prietenie dintre cele două (afirmată de numita P.A., întrucât inculpata M.A.V. nu a dorit să dea declaraţie cu privire la aceste împrejurări) iar intervenţiile inculpatei M.A.V. au survenit mult mai târziu.

Curtea prin urmare a găsit greu de explicat de ce în această situaţie principiul in dubio pro reo a funcţionat dar nu ar putea funcţiona şi în acest caz, cu atât mai mult cu cât inculpatul S. nu a avut câştig de cauză iar mai mult, în afară de declaraţia martorei S.L. din faza de urmărire penală şi de simpla afirmaţie telefonică a inculpatului S. că „podul e cadou", nicio altă probă administrată nu conduce la această concluzie.

Un raţionament similar poate fi adoptat şi prin raportare la soluţiile adop­tate faţă de inculpata M.A.V. şi învinuiţii N.E. şi S.P.

De pildă, faptul că pricina respectivă nu comporta niciun fel de probleme juridice complexe, a fost şi dovedit ulterior, S.l. promovând o nouă acţiune judecătorească sub îndrumarea unui avocat, iar prin sentinţa civilă nr. 2569/2011 a Judecătoriei Năsăud, depusă în copie la dosar şi rămasă irevocabilă, acţiunea a fost admisă, ceea ce denotă justeţea cererilor reclamantului (filele 112-113, vol. III, dosar instanţă).

Curtea a subliniat acest aspect, deoarece în rechizitoriu s-au reţinut, printre altele, următoarele: „Din actele Dosarului civil nr. 3178/265/2008, aflat în copie certificată, rezultă că, într-adevăr, cauza a avut termen la data de 10 aprilie 2009, când judecata s-a amânat din lipsa părţilor, pentru data de 8 mai 2009. Este aşadar evident că, în lipsa unei intervenţii asupra judecătorului investit cu soluţiona­rea cauzei, învinuitul S.l. a preferat să nu se prezinte la termenul de judecată, aşteptând ca, promisiunea inculpatei de a interveni asupra magistratului, sase realizeze".

Astfel, susţinerile acuzării în sensul că „în lipsa unei intervenţii asupra judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, inculpatul S.l. a preferat să nu se prezinte la termenul de judecată, aşteptând ca promisiunea inculpatei de a interveni asupra magistratului, să se realizeze" nu sunt dovedite prin probele administrate. La acel termen de judecată inculpatul a prezentat 4 martori ce au stat până la sfârşitul şedinţei de judecată şi a fost refuzată audierea lor pe motiv că nu au fost în sală când au fost strigaţi. Acest lucru a rezultat din declaraţiile din faza de judecată ale martorilor T.Ş. (fila 98, vol. II dosar instanţă) şi dindeclaraţiile autentice ale altor trei martori, depuse în instanţă (filele 114-116, vol. III).

S-a mai reţinut de către acuzare că folosul patrimonial urmărit de către inculpată, anume construirea cu titlu gratuit a podului în valoare de 30.000 lei peste pârâul de la casa de vacanţă, este confirmat în declaraţiile date de către învinuitul S.l. în calitate de făptuitor şi martora S.N., recunoaşteri care sunt complinite prin înregistrările telefonice şi ambientale efectuate în cauză {declaraţii martor S.N. - vol. I, filele 238-244, declaraţie S.l. - vol. I, filele 232-237).

La condiţiile în care a fost dată declaraţia olografă din ziua de 23 iunie 2009 din faza de urmărire penală şi la motivele pentru care aceasta a fost înlăturată, Curtea a făcut referire anterior astfel încât, nu se va reveni asupra acestor aspecte. Inculpatul S.I. nu a dorit să facă declaraţii în faţa instanţei, prevalându-se de dreptul la tăcere.

S-a reţinut însă că şi martora S.N., deşi a susţinut că nu a fost achitată contravaloarea podului, din cunoştinţele ei, totuşi inculpata nu a pretins niciodată construirea acestuia cu titlu gratuit în schimbul intervenţiei sale pe lângă judecătorul R.P. În faţa instanţei, martora nu a dorit nici ea să dea declaraţii, prevalându-se de prevederile art. 80 C. pen.

De cealaltă parte, inculpatul S.I. a afirmat că nu dorea iniţial ca soţia sa să ştie că a încasat aceşti bani, deoarece intenţia lui era să cumpere cabana respectivă, aspect confirmat şi explicat şi de fiul inculpatului, martorul S.D.F., precum şi de către inculpata M.A. şi fiul acesteia M.S., deoarece în familia acestora din urmă existaseră în ultimul timp mai multe discuţii contradictorii despre costurile extrem de ridicate pe care le implica finalizarea lucrărilor. Mai mult, martorul S.D. a arătat că s-au şi deplasat în acest scop la cabană iar atunci când tatăl său i-a relatat că inculpata M. a achitat costul lucrărilor la pod chiar a observat că acesta era puţin dezamăgit şi i-a spus că probabil în acest caz nu mai doreşte să vândă.

Astfel, din declaraţia martorului S.D.F. se conturează circumstanţele în care a fost construit podul peste pârâul Valea Măriilor, din faţa cabanei (fila 101-102 vol. II dosar instanţă): „Doresc să precizez faptul că, deoarece eu şi tatăl meu, chiar doream să devenim coproprietari la cabană, eu personal i-am sugerat tatălui meu, că ar trebui ca lucrările efectuate la pod să aibă o valoare cât mai mare, pentru ca procentul nostru din cabană să fie de asemenea mai ridicat, m-am gândit la aceasta în ideea unei viitoare compensări a contravalorii lucrărilor cu cota-parte care ar fi urmat să ne revină din cabană". Martorul a mai arătat: „Ţin minte că undeva înainte de 26 iulie 2009, când aveam licenţa, am discutat cu tatăl meu, care era uşor dezamăgit şi care mi-a spus că d-na M. a achitatvaloarea lucrărilor la pod, însă nu pot să precizez dacă mi-a spus că a achitat în parte sau în totalitate".

Declaraţia martorului s-a coroborat cu declaraţia inculpatului S.I. din data de 06 august 2009, consemnată la filele 224-227 vol. I dosar u.p., unde acesta a arătat că „în această perioadă d-na M.A., ştiind că am o firmă de construcţii, m-a rugat să îi construiesc un podeţ la o cabană de pe Valea Măriilor, am fost împreună la faţa locului şi am văzut unde trebuie construit acel podeţ. Cu această ocazie, doamna mi-a spus că vrea să vândă acea cabană şi eu am spus că o să vorbesc cu familia şi să ne înţelegem la preţ (...) podeţul l-am terminat şil-am facturat şi mi l-a plătit în două etape". în continuarea declaraţiei aceluiaşi martor, consemnată la filele 228-231 vol. I dosar u.p., acesta arată modalitatea concretă în care a fost făcută plata : „îmi amintesc faptul că am discutat cuinculpata M.A.V. despre contravaloarea lucrării, menţionându-i că ar costa 30.000 lei, fără să am o evidenţă clară a materialelor şi a costului real al construcţiei. I-am spus acest lucru, pentru a impresiona, în ideea că va mai lăsa din preţul cabanei, întrucât eu discutasem cu aceasta despre intenţia ei de vânzare a cabanei şi a mea de a o cumpăra (...) nu-mi amintesc dacă i-am spus cu acea ocazie că podul este gratis, dar niciodată nu am avut intenţia să-i las această construcţie gratis. Din câte îmi amintesc, la sfârşitul lunii aprilie sauînceputul lunii mai 2009, inculpata M.A.V. mi-a dat suma de 10.000 lei (...) Ulterior, după această dată, la circa 2-3 săptămâni, am fost împreună cu soţia mea la locuinţa lui M.A.V., unde mi-a fost remisă suma de 3000 lei, fără însă a fi de faţă şi a cunoaşte acest lucru soţia mea S.N."

Declaraţia inculpatei de la filele 20-25 din dosarul instanţei s-a coroborat cu declaraţia martorului S.D.F. şi cu cea a inculpatului S.l.: „Menţionez faptul că edificarea cabanei ne-a costat foarte mult, atât pe mine, cât şi pe familia mea şi am avut neînţelegeri cu copiii, la final hotărându-ne să o vindem. Inculpatul S. s-a oferit la un moment dat să o cumpere (...)".

În acest context, devin plauzibile afirmaţiile constante din faza de urmărire penală ale inculpatului S.l. din cuprinsul declaraţiei de învinuit, că a exagerat costul lucrării, pe de o parte pentru că nici nu ştia exact ce materiale s-au folosit, nefâcând o evaluare corectă, dar pe de altă parte şi pentru că ar fi dorit să compenseze la momentul cumpărării cabanei, din preţul eventual pretins de vânzători, contravaloarea acestei lucrări.

Că nu s-a pus nicio clipă în mod real între cei doi inculpaţi problema construirii cu titlu gratuit a acelui pod în schimbul intervenţiei în dosarul civil al soţilor S., o dovedesc, pe lângă probaţiunea testimonială, declaraţiile inculpatului, facturile emise şi expertiza tehnică în construcţii efectuată în cauză, o dovedeşte chiar şi conţinutul unor convorbiri telefonice care se coroborează cu celelalte probe administrate.

Astfel, de pildă din convorbirea telefonică din data de 7 mai 2009 dintre inculpaţii M.A.V. şi S.l. pusă la dispoziţia instanţei şi a părţilor la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2011 (filele 97-99, vol. III) a reieşit că această convorbire a fost mai lungă, nefiind redată integral în rechizitoriu şi în procesele verbale.

După ce inculpatul afirmă că podul ar costa 300 de milioane (lei vechi) dar pentru inculpată e gratis, inculpatul vorbeşte şi despre pavatul curţii interioare şi afirmă că după ce vor stabili costul si al acelei lucrări se vor deconta între ei. In fapt, exprimarea inculpatului S. a fost „după ce faceţi o socoteală totală, ne decontăm". De altfel, din conţinutul întregii convorbiri reiese că inculpata nici măcar nu a avut cunoştinţă de finalizarea lucrărilor si că si în zilele următoa-re cei doi inculpaţi au purtat şi alte discuţii despre edificarea şi a altor lucrări, fiind evident că în virtutea relaţiilor existente de ani de zile între cele două familii, mai multe lucrări la acea cabană au fost contractate prin firma inculpatului.

Împrejurarea că în virtutea relaţiilor preexistente între ei, societatea inculpatului a furnizat materiale de construcţii, pământ, muncitori pentru unele lucrări de-a lungul timpului sau că eventual chiar ar fi făcut unele reduceri inculpatei (mai ales că intenţiona la un moment dat să cumpere el cabana) nu poate primi conotaţii penale, câtă vreme nu s-a dovedit prin nicio probă administrată că discuţiile pe care inculpaţii R. şi M. legate de cauza inculpatului S. pot realiza conţinutul laturii subiective a infracţiunii de trafic de influenţă,respectiv scopul de a obţine un folos material necuvenit în schimbul traficării influenţei. Din toate discuţiile purtate între părţi, coroborate cu evoluţia ulterioară a evenimentelor nu reiese cu caracter de certitudine că presupusul folos (nepromis de altfel anterior sub niciun aspect nici de către inculpatul S. inculpatei M.) ar fi avut legătură cu pricina pe care inculpatul S. o avea pe rolul Judecătoriei Năsăud, lipsa de cauzalitate conducând la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

Evoluţia ulterioară a evenimentelor a demonstrat contrariul. în discuţia telefonică ulterioară avută de către inculpată cu fiica sa acestea discută printre altele şi de pod. Se observă din conţinutul discuţiei ca martora şi-a manifestat făţiş surprinderea, chiar revolta, cu privire la costul lucrării, afirmând că e vorba numai de un „podeţ" şi că nimeni nu ar da atâţia bani pe lucrare. La protestele vehemente ale fetei sale şi în contextul existenţei unor situaţii anterioare tensionate dinfamilie legate de sumele de bani deja investite în construcţia din Poiana Zânelor (discuţii a căror existenţă a fost dovedită, ceea ce a şi condus la intenţia temporară, confirmată şi aceasta prin probele testimoniale, de a înstrăina cabana) inculpata a afirmat că pentru a nu se mai certa cu fiica sa i-a spus că podul e cadou, fiul său cunoscând în realitate că lucrurile nu erau așa.

Acest aspect a fost confirmat şi de faptul că cele două facturi şi chitanţe emise ulterior în valoare totală de 13.000 lei au fost achitate personal de către inculpată, în două tranşe, inculpatului S., din banii comuni ai familiei (ea locuind împreună cu fiul său - aspecte confirmate şi de către martor) şi au fost întocmite pe numele acestuia, deoarece terenul de sub cabană era intabulat pe numele lui, convenţia în familie fiind şi că pe viitor şi construcţia să fie intabula­tă tot pe numele martorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât se pare că cele mai mari sume investite în construcţie nu puteau şi nu aveau de unde proveni din ve­niturile inculpatei, ci din cele ale copiilor săi (fiica sa fiind notar şi băiatul avocat).

În fine, cu privire la valoarea podului şi la fictivitatea chitanţelor şi facturilor care ar fi fost menite să dovedească în mod nereal efectuarea unei plăţi inexistente, susţinerile inculpatei M.A.V. potrivit cărora a achitat întreaga valoare a construcţiei ridicată de inculpatul S.I., s-a apreciat că sunt simple afirmaţii neconvingătoare şi izolate în ansamblul materialului probator al cauzei.

Astfel, s-a reţinut că la data de 4 mai 2009, dată înscrisă în prima factură fiscală, construcţia podului era în plină desfăşurare, lucrarea fiind finalizată abia la 6 mai 2009. în acest sens s-a apreciat că numai împrejurarea emiterii unor documente prin antedatare ar fi putut conduce la această situaţie, împrejurare care, de altfel, este confirmată prin declaraţiile celor doi soţi S. din faza de urmărire penală. Mai mult, aceeaşi împrejurare, a solicitării emiterii unor documente justificative şi la o dată ulterioară finalizării construcţiei (după acceptarea ei cu titlu gratuit), o surprind înregistrările convorbirilor telefonice. Abia la data de 2 iunie 2009 au fost furnizate de către fiul inculpatei, telefonic, datele pentruemiterea unor facturi justificative privind construcţia edificată în aprilie - mai 2009. Dacă, într-adevăr, la data de 4 mai 2009 a fost emisă factura ce poartă această dată a lunii nu mai exista nicio raţiune pentru care, după încă o lună, la data de 2 iunie 2009, un angajat al SC D. SRL să fi avut nevoie de datele personale ale fiului inculpatei M.A.V., cel pe numele căruia au fost emise documentele.

Raţionamentul expus anterior ar subzista eventual în situaţia în care instanţa ar fi fost sesizată prin rechizitoriu şi cu privire la comiterea unor infracţiuni de fals, inclusiv cele privitoare la Legea nr. 82/1991 republic. Altfel, chiar dacă este real că două din cele 4 documente par a fi fost antedatate (cele din 4 mai 2009) prin aceasta nu se poate dovedi împrejurarea că plata nu s-a efectuat efectiv, chiar dacă nu la acea dată, aşa cum toţi inculpaţii şi martorii audiaţi au susţinut. Mai mult, toate aceste documente justificative au fost înregistrate în contabilitatea SC D.C. SRL Rebra, aspect atestat de martorii B.D.C. (fila 51, vol. II dosar instanţă) şi O.E. (filele 99-100, vol. II, dosar instanţă).

Prin urmare, instanţa este ţinută de limitele sesizării sale neexistând argumente solide, ba din contră, care să dovedească că plata celor 13.000 de lei nu s-a făcut efectiv.

Aşa cum reiese din întreg probatoriul administrat, în speţă nu a fost niciodată vorba de „construcţia unui pod", cum s-a susţinut în rechizitoriu, ci de consolidarea unui podeţ de lemn, preexistent, pe structura iniţială a acestuia, podeţ de 6/5 metri, lucrarea fiind finalizată de doar doi lucrători în 3-4 zile.

Toţi martorii audiaţi, cu referire mai ales la depoziţiile celor doi muncitori (M.I. şi B.V.) şi la ale martorului S.D.F., care este inginer constructor au arătat împrejurările în care s-a derulat consolidarea podeţului, declaraţiile lor fiind întărite de concluziile raportului de expertiză tehnică.

Astfel, podeţul anterior era executat din bârne de lemn şi grinzi din lemn, cum din lemn erau şi dulapii de la podina podului.

Podeţul nou executat are două capete de pod şi o placă armată din beton. Capetele de pod au fost consolidate cu beton ciment, cu piatră brută din albia pârâului. Placa de beton armat are dimensiunile de 6,10 m x 4,70 m, cu o grosime de 23 de cm.

La momentul efectuării expertizei podeţul avea doi parapeţi din scândură din lemn fixaţi pe stâlpi metalici.

Enumerând în continuare felul materialelor de construcţii folosite la executarea lucrării şi calculând costul acestora pe piaţă, a rezultat că valoarea totală a podeţului este de 13.187,40 lei, preţ cu T.V.A.

Examinând apoi cele inserate în facturile fiscale emise, expertul a concluzionat că sunt reale cantităţile consemnate în cuprinsul celor două facturi, prin raportare la lucrarea efectiv realizată.

Cele cuprinse în conţinutul raportului de expertiză au fost confirmate şi de planşele fotografice anexate, planşe din care reiese exact dimensiunea şi caracteristicile podeţului (filele 182-218, vol. II, dosar instanţă) plus fotografiile de la faţa locului (filele 239-240, vol. II, dosar instanţă).

Apărarea a mai invocat faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv de cumpărare de influenţă a fost dovedită exclusiv prin interpretarea conţinutului convorbirilor telefonice şi înregistrări video purtate între cei doi inculpaţi în perioada 09 aprilie 2009-12 mai 2009.

S-a arătat că acestea nu pot constitui probe în formularea acuzării, deoarece au fost administrate în condiţii de nelegalitate şi fiind lovite de nulitate absolută potrivit disp. art. 64 alin. (2) C. proc. pen. (introdus prin art. 1 pct. 39 din Legea nr. 281/2003) trebuie înlăturate din dosar întrucât nu pot fi folosite în dosarul penal.

În acest sens, a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 962/2009 în care textual se arată că: „Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilorimpuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri pe­nale începute.

Curtea a constatat că o parte din aceste convorbiri telefonice au fost obţinute în baza mandatului de interceptare emis de Curtea de Apel Cluj, la data de 4 mai 2009, mandat prelungit ulterior în condiţiile legii şi certificate apoi. Prin urmare, nu există nicio raţiune a înlăturării lor, acestea fiind obţinute în mod legal, după data sesizării din oficiu a organelor de anchetă (30 aprilie 2009).

Curtea a apreciat că toate aceste aspecte au fost tranşate prin Decizia nr. 1454 din 4 noiembrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care au fost respinse mai multe excepţii de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză (filele 206-212, vol. I dosar instanţă). De asemenea, aşa cum s-a arătat în mai multe rânduri, interceptările telefonice (în marea lor majoritate necontestate de către inculpaţi), nu sunt singurele mijloace de probă în cauză, nefiind avute în vedere la pronunţarea hotărârii acelea dintre ele care nu se coroborează cu restul materialului probator administrat.

Cât priveşte valorificarea convorbirilor obţinute în baza mandatului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a precizat deja în ce măsură a valorificat aceste probe.

De asemenea, n-au fost avute în vedere susţinerile apărătorului inculpatului S.I. în sensul că acesta nu ar avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă, din nicio dispoziţie a Legii nr. 78/2000 dintre cele invocate de către apărare în concluziile formulate nereieşind că unui asemenea cumpărător i se pretinde vreo calitate specială.

Faţă de toate cele expuse anterior, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că între intervenţia făcută de că­tre inculpata M., pe lângă inculpatul R.P. în sensul de a-l „ajuta cumva" pe inculpatul S. în finalizarea procesului său şi lucrarea efectuată de către acesta din urmă la podeţul din com. Şanţ există vreo legătură, probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi coroborate în parte cu cele administrate în faza de urmărire penală conturând o altă stare de fapt.

În primul rând, este pusă sub semnul întrebării existenţa laturii obiective a infracţiunilor imputate celor doi inculpaţi, care presupune săvârşirea faptei prin prevalare de influenţă reală sau presupusă asupra unui funcţionar. Astfel, nu s-a dovedit că între inculpaţi ar fi existat în tot acest timp vreo singură discuţie în care inculpata M. să îi promită inculpatului S.I. intervenţia asupra inculpatului R.P. în schimbul vreunui folos material şi nici nu i-a lăsat impresia că ar avea vreo influenţă asupra acestuia în soluţionarea favorabilă a cauzei. Toată discuţia s-a axat doar pe audierea celor doi martori, niciodatăinculpata nesolicitându-i inculpatului R.P. admiterea acţiunii. Din contră, a existat la un moment dat chiar o discuţie în care inculpata a afirmat că, dacă asta e situaţia, mai bine şi-ar retrage acţiunea.

De cealaltă parte, niciodată inculpata nu a solicitat în schimbul acestei intervenţii efectuarea gratuită a lucrărilor la podeţ, această lucrare având loc doar din pură coincidenţă exact în perioada când inculpatul S. a avut pe rol acel proces. Aşa cum s-a arătat, societatea inculpatului a mai efectuat lucrări în construcţii anterior şi ulterior, la solicitarea inculpatei şi a altor persoane din zonă.

La aceasta, se adaugă şi faptul că trăind într-o colectivitate relativ restrânsă de zeci de ani, cei doi erau în relaţii destul de apropiate, fâcându-şi şi vizite la domiciliu de-a lungul anilor.

Mai mult, ansamblul tuturor celorlalte probe administrate contrabalansează serios susţinerile acuzării care s-au bazat practic pe două convorbiri telefonice în care s-ar fi afirmat că podul ar fi fost cadou (chiar „cadou" să fi fost, câtă vreme legătura de cauzalitate între acest „cadou" şi traficarea influenţei, cu bună ştiinţă şi în baza unei înţelegeri prealabile între inculpaţi nu e dovedită cu certi­tudine, doar dedusă pe baza unor prezumţii relative, răsturnate ulterior pe baza unor elemente de fapt obiective nu se poate vorbi de existenţa vreunei infracţiuni).

O altă probă a acuzării a mai constituit-o declaraţia singulară a martorei S.L. din faza de urmărire penală. Această martoră însă, deşi nu a dorit să dea declaraţii în faza de cercetare judecătorească a comunicat Curţii, în calitate de reprezentant al SC D.C. SRL că nu se constituie parte civilă în cauză, deoarece prejudiciul a fost achitat (fila 272, vol. I). Din celelalte probe administrate a rezultat că la momentul audierii în cursul lunii iunie 2009 martora nu cunoştea acest aspect, deoarece soţul ei, din motivele arătate în considerentele prezentei hotărâri, nu i-a comunicat acest aspect.

În aceste condiţii, precum şi în condiţiile unui întreg material probator testimonial în sens contrar, având în vedere declaraţiile constante ale celor doi inculpaţi, proba ştiinţifică a expertizei în construcţii şi probaţiunea cu înscrisuri, se desprinde în mod neechivoc concluzia că vinovăţia inculpaţilor nu a putut fi probată dincolo de orice îndoială rezonabilă, existând argumente obiective şi factuale mult mai multe care pledează în sprijinul nevinovăţiei lor şi implicit în lipsa intenţiei de comitere a infracţiunilor de trafic, respectiv, de cumpărare de influenţă, urmând a se face aplicarea principiului in dubiopro reo.

2. Infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatei M.A.V. în relaţia cu inculpatul R.V.

La data de 10 mai 2009, într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalului Bistriţa Năsăud s-a dispus măsura reţinerii faţă de numitul R.T., cercetat cu privire la comiterea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (3) C. pen. (faptă comisă asupra unui minor), ulterior fiind luată măsura arestului preventiv de către Tribunalul Bistriţa, secţia penală, prin Încheierea nr. 17/CC/l din 1 mai 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1034/112/2009.

A doua zi (dată la care s-a judecat cererea de arestare preventivă a lui R.T. formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud), inculpatul R.V., fratele susnumitului, s-a deplasat la biroul prim procurorului M.A.V. şi i-a solicitat acesteia (potrivit acuzării) să intervină şi să-l ajute pe fratele său în cauza penală amintită.

Întâlnirea de la biroul inculpatei M.A.V. a avut loc după ce anterior în aceeaşi zi inculpatul R.V. a contactat-o telefonic pe inculpată (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpa­ta M.A.V., vol. III, fila nr. 103).

Solicitarea inculpatului R.V. se reţine că a fost acceptată de către inculpata M.A.V. care i-a cerut acestuia să-l caute pe fiul ei, avocatul M.S.V. pentru angajarea cauzei. Totodată, inculpata i-a cerut să aducă bani, sumele fiind destinate atât onorariului avocaţial cât şi pentru intervenţii, pentru rezolvarea problemei (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpata M.A.V. cu învinuitul R.V., vol. III, fila nr. 104).

Imediat după întâlnirea cu inculpatul R.V., inculpata M.A.V. l-a apelat pe fiul său avocatul M.S.V., membru al Baroului Bistriţa Năsăud, pe care l-a anunţat că va fi căutat de acesta, comunicând-i totodată, suma pe care să o solicite pentru angajarea cauzei penale, anume „să nu lase sub 200" (Curtea a apreciat că această sumă se referea la onorariul pentru angajarea întregii cauze, respectiv 20.000 lei sau la costul de 200 euro pentru asistarea în recurs a fratelui inculpatului R.) - (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpata M.A.V., vol. III, fila nr. 104).

S-a reţinut în rechizitoriu că potrivit înţelegerii cu inculpata M.A.V., inculpatul R.V. a mers în aceeaşi zi la domiciliul comun al magistratului şi al avocatului M.S.V. unde s-a întâlnit cu acesta pentru a discuta în legătură cu cauza. întâlnirea a avut loc între orele 17.35 şi 17.54 (de remarcat că întâlnirea a durat exact 19 minute, adică exact cât pentru ca inculpaţii să se salute, să stabilească o întâlnire cu fiul inculpatei şi să îşi ia „La revedere" şi nicidecum să pună la cale „planuri elaborate", minuţioase, detraficare a influenţei).

Pe data de 12 mai 2009, inculpatul R.V. s-a întâlnit din nou cu M.S.V., ocazie cu care au încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 116 din 12 mai 2009. Onorariul în contract a fost stabilit la suma de 1.000 lei. Contractul de asistenţă juridică a fost încheiat numai pentru declararea şi susţinerea recursului lui R.T. formulat împotriva încheierii de arestare preventivă emisă de Tribunalul Bistriţa Năsăud (contract de asistenţă juridică - vol. II, fila 366 d.u.p.).

La aceeaşi dată avocatul M.S.V. a emis chitanţa cu numărul 116/12 mai 2009 din care a rezultat că a primit de la R.T. suma de 1.000 lei (chitanţă - vol. II, fila 392 d.u.p.).

Întâlnirea din data de 12 mai 2009 dintre R.V. şi avocatul M.S.V. a avut loc tot la domiciliul avocatului, domiciliu comun cu cel al mamei lui.

Recursul formulat de R.T. a fost judecat de către Curtea de Apel Cluj la data de 14 mai 2009. M.S.V., deşi încheiase contract de asistenţă juridică în vederea susţinerii recursului, nu s-a prezentat la judecată, R.T. fiind asistat de un apărător din oficiu (motivele neprezentării avocatului M.S. la soluţionarea recursului vor fi explicitate ulterior).

S-a apreciat de către procurori că interesul vădit al inculpatei M.A.V. cu privire la mersul cauzei în care R.T. era cercetat a rezultat şi din discuţia purtată de aceasta la data de 14 mai 2009 cu martora Ş.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, care se afla în control pe linie judiciară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud. Din acea discuţie ar fi rezultat că inculpata M.A. cunoştea cauza în amănunt, căutând totodată aflarea unor date suplimentare cu privire la mersul anchetei.

La data de 25 mai 2009 inculpatul R.V. s-a întâlnit din nou cu inculpata M.A.V. la domiciliul acesteia, după ce anterior, în aceeaşi zi, a contactat-o telefonic în acest sens (planşa fotografică privind prezenţa învinuitului R.V. la domiciliul învinuitei M.A.V. - vol. I, fila 155).

În aceeaşi zi, după întâlnirea cu inculpata M.A.V., inculpatul R.V. s-a întâlnit cu M.S.V. la biroul acestuia.

La data de 03 iunie 2009, la biroul inculpatei M.A.V., s-a prezentat din nou R.V., pentru a discuta despre cauza penală. Se reţine că inculpata, imediat ce acesta a intrat în birou, a pornit aparatul radio pe care l-a setat la volum ridicat (situaţie în care valorificarea conţinutului audio al înregistrării a fost mult îngreunată).

În rechizitoriu acuzarea reţine următoarele: "Din conţinutul înregistrării audio-video rezultă cum inculpata M.A.V. i-ar fi cerut inculpatului R.V. ca banii pe care acesta îi adusese magistratului, respectiv suma de 2.000 lei, să-i pună pe masă într-un dosar în momentul în care ea urma să iasă din birou. Imaginile surprind cum inculpata se îndreaptă către uşă pentru a ieşi, însă nu face acest lucru, rămânând în interiorul încăperii. Astfel, aceasta a fost de faţă când inculpatul R.V. a scos din buzunarul de la pantaloni plicul cu banii pe care l-a introdus într-un dosar aflat pe masa din faţa biroului. În acelaşi dosar, inculpatul R.V. a introdus şi un alt înscris cu privire la care a purtat discuţii cu inculpata". Acel înscris, aşa cum se va arăta ulterior, era de fapt un act medical care dovedea o anumită stare de sănătate a fratelui inculpatului R.V. şi care urma a fi depus la dosarul în care R. Trai an era cercetat pentru viol, în circumstanţiere, act despre care re­iese în mod clar că inculpatul i l-a arătat în prealabil inculpatei M.V. A..

La scurtă vreme după ce inculpatul R.V. a părăsit biroul inculpatei M.A.V., aceasta a recuperat plicul şi înscrisul din dosarul unde fuseseră lăsate de susnumitul şi le-a introdus în poşeta sa.

Din imaginile înregistrării ambientale rezultă într-adevăr cum R.V. pune sub coperta unui dosar, plicul scos din buzunar şi înscrisul pe care i l-a dat lui M.A.V. (proces verbal de redare a convorbirilor din data de 3 iunie 2009 purtate în mediul ambiental de inculpata M.A.V. şi învinuitul R.V., vol. III, fila 109).

Chestiunea care se pune în discuţie şi asupra căreia Curtea va reveni este însă de esenţă în cauză. Datele speţei şi materialul probator administrat conduc la concluzia că inculpata nu avea intenţia de a-şi trafica influenţa sau de a lăsa impresia că şi-ar trafica influenţa pe lângă nimeni şi că banii reprezentau contravaloarea onorariului încasat de fiul ei. Este la fel de evident că inculpata a realizat că procedează în mod incorect, din punct de vedere deontologic, primind ea aceşti bani, inclusiv adeverinţa medicală, dar a apelat la acest gest doar pentru două motive:

Primul era că inculpatul R.V. era o cunoştinţă veche, un om simplu, de o condiţie modestă, căruia (în condiţiile în care, aşa cum reiese din piesele dosarului) i-ar fi putut întoarce cu greu spatele, în ciuda insistenţelor lui, în condiţiile în care acesta era, aşa cum şi inculpata a declarat, persoana care le furniza (evident, contracost) material lemnos pentru încălzirea casei pe timp de iarnă. A pretinde în astfel de condiţii o atitudine rece, absolut distantă, de o superioritate care nu poate caracteriza neapărat un magistrat, ci un om, excede limitelor atitudinilor şi relaţiilor sociale umane fireşti.

Este de remarcat însă, ceea ce acuzarea nu a precizat, că inculpata a insistat în mod repetat asupra faptului „eu ies de aici când.căutaţi-l pe Steli, eu îi dau asta, da. Căutați-l pe S.!", din atitudinea sa verbală reieşind în mod clar că realiza că poate comite o faptă incompatibilă cu statutul de magistrat, dar în acelaşi timp conştientiza că un astfel de gest îi poate atrage o anumită răspundere, fie disciplinară, fie penală, printr-o interpretare nepotrivită.

Al doilea motiv a fost că inculpatul R.V., în mod repetat, a încercat timp de peste două săptămâni fără succes, să îl contacteze pe avocatul M.S., astfel încât, deoarece dorea angajarea acestuia în cauză, a apelat la gestul extrem de a o căuta pe inculpată la birou, pentru ca ea să îi înmâneze fiului ei atât cuantumul onorariului stabilit, cât şi actele în circumstanţiere (respectivadeverinţa medicală). Faptul că inculpatul R.V. nu a fost pe deplin mulţumit de rezultatele prestaţiei ca avocat a fiului inculpatei reiese şi dinîmprejurarea că, imediat după soluţionarea cererii de liberare sub control judiciar la Tribunalul Bistriţa-Năsăud (respinsă, de altfel) în judeca rea aceluiaşi recurs a apelat la alt avocat iar M.S. i-a restituit jumătate din suma convenită, conform declaraţiilor atât ale inculpatului R.V., cât şi ale martorului, preferând să rămână înregistrat în contabilitate cu un minus practic la încasări de 500 de lei, decât să îşi dezamăgească un client mai vechi.

Aceasta rezultă din derularea ulterioară a evenimentelor, reieşind că la data de 15 iunie 2009 M.S.V. a mai emis pe numele lui R.T. o chitanţă de încasare a sumei de 500 lei, reprezentând onorariul primit în baza contractului de asistenţă juridică nr. 141 din 15 iunie 2009, având ca obiect „cerere de liberare provizorie sub control judiciar, susţinere şi asistare inculpat Tribunal Bistrița-Năsăud" (vol. II, file 367, 425 d.u.p.).

Inculpata a afirmat iniţial în declaraţiile din urmărire penală, în legătură cu prezenţa inculpatului R.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi la solicitarea de a-l primi în audienţă, că a fost anunţată de către jandarmul de la poartă („Probabil în luna mai 2009 am fost sunată de către jandarmul de la punctul de acces care mi-a comunicat că o persoană cu numele de R.V. doreşte o audienţă. I-am permis să urce în vederea stabilirii scopului pentru care acesta a venit în audienţă." - declaraţie inculpată M.A.V. - vol. I, fila 44 d.u.p.).

Ulterior, pe parcursul aceleiaşi declaraţii, susţine acuzarea, susnumita şi-ar fi nuanţat poziţia afirmând că este posibil ca înainte „de a-l primi în audienţă" inculpatul R.V. să o fi contactat telefonic pentru a-i spune că nu îl găseşte pe M.S.V.

În faţa instanţei de judecată, niciunul dintre cei doi inculpaţi nu au negat existenţa convorbirii şi a întâlnirii dintre ei, aşa cum au nu au negat că scopul acestei întâlniri a fost exclusiv stabilirea unui contact cu avocatul M.S., în scopul încheierii unui contract de asistenţă juridică pentru reprezentarea în instanţă a numitului R.T.

Curtea a remarcat însă că parchetul îşi fundamentează acuzaţia numai pe convorbirile telefonice şi ambientale interceptate şi înregistrate (deci pe elemente de fapt subiective şi pe aparenţe, care, insistăm, nu au fost contestate de plano de cei implicaţi) ignorând însă atât aspectele de ordin obiectiv, cât şi concreteţea şi constantă declaraţiilor inculpaţilor şi ale martorilor care se presupune că aveau cele mai multe cunoştinţe despre comiterea acestei infracţiuni.

Întreg materialul probator (declaraţiile martorei Ş.E., declaraţiile inculpatului R.V., declaraţiile inculpatei M.A., colateral şi declaraţiile martorilor P.C. şi C.I., care reliefează o anumită linie de conduită profesională în ani, constantă, a inculpatei M.) şi interceptările convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental din faza de urmărire penală, precum şi din faza de judecată contrazic aspectele reţinute în rechizitoriu.

Din declaraţia inculpatului R.V., care s-a coroborat întru totul cu declaraţia inculpatei M.A.V., precum şi cu interceptările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, se conturează starea de fapt şi circumstanţele concrete în care inculpatul s-a prezentat la biroul inculpatei din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Inculpatul a arătat în declaraţia sa din faza de urmărire penală (filele 207-208 vol. I d.u.p.): „La începutul lunii mai 2009, nu mai reţin exact data, fratele meu R.T. a fost reţinut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru săvârşirea infracţiunii de viol. în acest context, fiind singurul avocat pe care îl cunoşteam, am încercat să-l găsesc pe M.S.V., căutându-l la biroul acestuia şi la telefon. întrucât nu mi-a răspuns la telefon, am mers la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, la prim procurorul M.A.V., ocazie cu care i-am expus acesteia situaţia în care se afla fratele meu, totodată spunându-i că doresc să-l angajez avocat pe fiul acesteia, S.Vl (...) M.A.V. nu mi-a solicitat să îi aduc vreo sumă de bani. M.A.V. mi-a spus să iau legătura cu fiul ei, nu mi-a spus că rezolvă în vreun fel problema fratelui meu (...) întrucât nu l-am găsit la birou şi nici nu mi-a răspuns la telefon, am mers la biroul lui M.A.V. pentru a lăsa plicul cu suma de 2.000 lei".

Declaraţia de mai sus a fost menţinută în faţa instanţei şi se coroborează cu interceptarea telefonică din data de 3 iunie 2009 când inculpata M.A.V. a insistat ca inculpatul R.V. să ia legătura, pentru acest caz, cu fiul ei şi nu cu ea.

În declaraţia de la filele 41-45 vol. I d.u.p. inculpata a indicat motivul real al vizitei („audienţei") inculpatului R.V.: „R.V. mi-a spus că l-a căutat peste tot pe fiul meu M.S.V., pentru că are nevoie urgen­tă de un avocat pentru a-l reprezenta pe fratele acestuia îhtr-o cauză penală".

Este dincolo de orice evidenţă că inculpatul a apelat, aşa cum de altfel a declarat şi în faţa instanţei, la inculpata M.A.V. doar pentru a-i facilita întâlnirea cu avocatul M.S., în vederea angajării cauzei, fără a-i solicita nimic ilegal inculpatei şi fără ca aceasta să îi promită vreo intervenţie ilegală în favoarea fratelui său în faţa altor magistraţi.

De altfel, la momentul procesual în care se afla cauza privindu-l pe R.T., la acea dată, era practic şi logic imposibil de promis vreo traficare de influentă deoarece:

i) cauza se afla în faza de urmărire penală, pe rolul Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud, inculpatul R.T. fiind trimis în judecată şi arestat preventiv pentru o învinuire extrem de gravă (viol asupra unui minor);

ii) dincolo de faptul că o soluţie de netrimitere în judecată sau o atitudine a procurorilor de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud (a anchetatorilor de caz, în speţă) de a nu mai solicita prelungirea arestării preventive pentru o astfel de acuzaţie, în condiţiile în care R.T. nu se afla la prima confruntare cu legea penală - deoarece doar în aceste faze procesuale se putea imagina un trafic de influenţă la Parchetul Tribunalului Bistriţa-Năsăud - (inculpatul R.T. fiind însă în acest moment condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare) era de neconceput, într-un procent de 99%. în acel procent rămas de 1% însemna că inculpata M.A.V. ar fi fost în măsură să aibă influenţă sau să pretindă că are influenţă asupra unui întreg parchet ierarhic superior;

iii) presupunând că se solicita în continuare menţinerea stării de arest preventiv a numitului R.T., presupusa influenţă se răsfrângea şi asupra judecătorului investit cu soluţionarea acestei propuneri, judecător care în mod evident este desemnat în mod aleatoriu, ceea ce ar fi însemnat că abinitio inculpata ar fi avut pârghiile necesare de a apela la orice judecător din cadrul secţiei penale, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ceea ce iar este nefiresc;

iv) trecând şi peste etapa judecării în fond a unor astfel de cereri şi ajungând la etapa căilor de atac, se contura indubitabil ideea că inculpata M.A.V. ar fi putut sau ar fi putut lăsa să se înţeleagă că poate interveni pe lângă orice judecător din cadrul secţiei penale şi de minori, a Curţii de Apel Cluj în scopul punerii în libertate a fratelui inculpatului R.V. în calea de atac a recursului.

Dincolo de faptul că aceste ipoteze sunt pur şi simplu fanteziste, trecând chiar peste împrejurarea că, raportat la nivelul de instrucţie şi de educaţie al fiecărui inculpat, precum şi al percepţiei personale, acuzarea nu a nominalizat nicio persoană faţă de care în mod concret inculpata şi-ar fi putut „trafica influenţa", lăsând să planeze o suspiciune generală asupra a zeci de magistraţi, atât din Bistriţa, cât şi din Cluj, Curtea a dat importanţă şi relevanţă probatorie elementelor factuale şi nu nuanţelor care pot fi acordate anumitor convorbiri telefonice.

Din discuţia purtată cu martora Ş.E., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, nu rezultă că inculpata M.A.V. i-ar fi solicitat acesteia în mod direct sau indirect să intervină în acel dosar, ci dimpotrivă, se poate observa că discuţiile sunt doar la nivel teoretic şi că într-adevăr sunt discuţii de rutină, între colegi, în cadrul unor şedinţe de analiză a soluţiilor, aşa cum a menţionat martora Ş.E. în declaraţiile sale din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei.

În acest sens, este relevantă declaraţia martorei Ş.E., care a arătat în depoziţia din faza de urmărire penală (filele 219-220 vol. I d.u.p.): „Din câte îmi amintesc prim-procurorul M.A.V. m-a întrebat dacă în cauza respectivă s-a făcut propunere în vederea arestării preventive şi dacă s-a admis propunerea (...) Arăt faptul că M.A.V. nu mi-a solicitat să merg să mă uit pe dosar sau să verific ceva în legătură cu cauza respectivă. Nu i-am dat lui M.A.V. sfaturi în legătură cu poziţia pe care urma să o adopte apărătorul inculpatului în cauză şi nici nu cred că aceasta mi-a solicitat un sfat (...) Am apreciat această discuţie ca fiind una de rutină între colegi".

În faza de judecată martora a declarat la filele 222-223 (vol. II, instanţă) că: „Nu îmi amintesc dacă acel dosar a ridicat probleme deosebite de ordin pro­cedural sau de altă natură, ştiam de existenţa lui, iar din discuţiile cu inculpata M. am înţeles că fiul său a angajat sau urma să angajeze acea cauză în recurs. Nu îmi amintesc să fi discutat nimic despre onorariul pe care acesta urma să îl încaseze şi în niciun caz inculpata nu mi-a solicitat direct sau indirect vreun sprijin în sensul de a studia şi eu dosarul şi de a expune părerea mea în legătură cu speţa respectivă. De altfel, nu îmi amintesc să-mi fi cerut vreun sfat legat de această cauză (...) Aceasta nu mi-a solicitat vreodată să intervin în dosare aflate pe rolul Parchetului unde activam eu, pentru a favoriza o parte sau alta din cauza respectivă sau pentru a se adopta anumite soluţii".

Nu rezultă din niciuna dintre convorbiri că inculpatul R.V. i-ar fi solicitat inculpatei, nici măcar la modul tendenţios, să intervină pe lângă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud sau a altor magistraţi şi nici că inculpata s-ar fi oferit vreodată să facă acest lucru contra unei sume de bani.

În acest sens, inculpatul R.V. a arătat în declaraţia sa de la fila 210-217 vol. I dosar u.p.:, nu i-am cerut în niciun fel ajutorul să mă ajute pentru a-l scoate pe fratele meu din puşcărie, ci doar pentru a-l găsi pe fiul acesteia (...) Nu mi-a solicitat cu acea ocazie să aduc vreo sumă de bani, ci doar să iau legătura cu fiul acesteia şi o să îmi spună acesta cât o să fie onorariul (...). Aceasta mi-a spus că ea nu mă poate ajuta, să vorbesc cu domnul S. (...). Nu mi-a promis niciodată că mă ajută pentru a interveni pe lângă procurori în cazulreferitor la fratele meu T.R. pentru a-l pune în libertate sau a-i obţine o soluţie favorabilă".

Chiar dacă inculpata nu a procedat deontologic corect, primind suma de 2.000 lei în propriul său birou, sumă care de altfel reprezenta onorariul avocaţial al fiului său, modalitatea în care a făcut-o ridica în mod evident semne de întrebare.

Dintr-un motiv sau altul, unele poate nedezvăluite nici măcar în faţa instanţei, inculpata se simţea urmărită, inclusiv de unii dintre proprii săi colegi, aşa cum a declarat constant încă din faza de urmărire penală. Este şi motivul pentru care, a considerat Curtea, aceasta i-a spus inculpatului R.V. să pună ce are în dosar, fără însă a uita să sublinieze:

- M.A.V.: Da, că mi-a spus mama ta (neinteligibil)eu ies de aici când(neinteligibil) eu iau banii, da (neinteligibil) Puneţi-mi acolo pe masă, puneţi acolo în dosar, dar căutati-l pe S., eu îi dau asta, da (neinteligibil) Căutați-l pe S.!

Acest aspect (respectiv plata onorariului avocaţial) a reieşit şi din declaraţia acestui din urmă inculpat: „în discuţia purtată cu M.S.V., acesta mi-a spus că onorariul perceput de el este pentru această cauză de 2.000 lei şi mi-a mai cerut în jur de 200 lei pentru cheltuieli de transport (...) întrucât nu l-am găsit la birou şi nici nu mi-a răspuns la telefon, am mers la biroul lui M.A.V. pentru a lăsa plicul cu suma de 2.000 lei".

Inculpatul R.V., în declaraţia sa de la fila 46, vol. I din dosarul instanţei a menţionat: „Ţin minte că am stabilit cu fiul inculpatei un onorariu la suma de 2.000 lei, precum şi plata unor cheltuieli de transport. Ulterior nu am reuşit să-l găsesc pe acesta pentru a-i da banii care reprezentau onorariul, astfel încât m-am prezentat având banii într-un plic, cei 2.000 lei, la biroul inculpatei M.A., spunându-i că nu reuşesc să-l găsesc pe S. şi spunându-i că aş vrea să-i las ei banii reprezentând onorariul. Aceasta mi-a spus că nu ar fi bine să-i las ei, însă i-am lăsat totuşi în birou, într-un dosar, după care ea mi-a spus că va vorbi cu Steli şi-i va da banii".

Din coroborarea tuturor probelor din dosarul cauzei (declaraţiile martorilor Ş.E., M.S., declaraţiile inculpatului R.V., decla­raţiile inculpatei şi interceptările convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental) a rezultat că inculpatul R.V. a căutat-o la birou pe inculpata M. deoarece nu reuşea să ia legătura cu fiul său pentru a-i solicita serviciile în cauza fratelui său şi nu pentru a-i solicita să intervină pe lângă procurori sau alţi magistraţi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în cauza în care era arestat fratele său.

Rămâne însă în memoria colectivă, inclusiv a celor care vor lua contact cu prezenta hotărâre, cuvântul „Taxe" din discuţia telefonică dintre cei doi inculpaţi.

- M.A.V.: Ce aţi mai făcut?

- R.V.: Nu eu, un frate de-al meu. Un copil de ăsta, el o avut ceva abatere dinainte pentru altceva şi acum îi. De 24. La Beclean. El a avut nişte conflicte cu nişte băieţi acolo. Împotriva unui verişor de al meu. Chestia e că el o mai avut. O abatere. Şi îi face dosar. Şi acum el îi la a doua abatere.

- M.A.V.: L-o arestat?

- R.V.: . [neinteligibil]."

- M.A.V.: Ai vorbit cu S.?

- R.V.: Nu am vorbit. că nu am putut. nicicum ieri să-l. Ce şanse ar avea?

- M.A.V.: Nu ştiu nimic . Să aduci mâine nişte bani. Ce-i dai la S. în mână. Dacă are proces se vede. Dacă vrei să. Să-i dai de taxe.

- R.V.: Taxa nu-i separat?

- M.A.V.: Deci, ce-i taxa lui şi ăsta. Separată. După masă rezolvăm."

Cuvântul „Taxe" în opinia acuzării a primit valenţe care sunt uşor de bănuit. „Taxele" ar fi reprezentat practic obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv sumele de bani ce urmau a fi „înmânate" mai departe de către inculpată în schimbul traficării influenţei.

„Taxele", de fapt, într-un astfel de context, mai au cel puţin două accepţiuni.

Prima şi cea pe care probatoriul o susţine, sunt taxele de transport dintr-o localitate în alta pentru susţinerea căilor de atac, pentru taxa de xerocopiere a unor acte din dosar etc, exact aşa cum au fost reliefate prin declaraţiile inculpatului R.V. şi ale martorului M.S.

În al doilea rând, cu titlu de exemplu, „taxele" pot reprezenta la fel de bine cota de T.V.A. datorată statului de către apărători, „taxă" care, cum este de notorietate, e suportată în multe cazuri de către client şi nu de către avocat, ca şi parte inerentă a onorariului avocaţial achitat. Este o convenţie „sui generis" între client şi avocat, o convenţie nescrisă în care niciun terţ nu poate interveni, decât eventual Parchetul, sesizându-se pentru comiterea infracţiunii de „evaziune fiscală" (infracţiune cu care instanţa, în această cauză, nu a fost sesizată).

În sfârşit, nu este deloc lipsită de importanţă împrejurarea că, în practică, pentru cei mai mulţi dintre justiţiabili suma plătită avocatului cuprinde atât onorariul avocaţial cât şi taxa baroului, astfel că reprezentarea mentală a contravalorii serviciului avocaţial este îndeobşte în acest sens (explicaţia rezidă fie în reminiscenţa reflexă a vechii reglementări a activităţii avocaţiale, când până la momentul apariţiei Legii nr. 51/1995, justiţiabilul achita direct baroului suma de bani convenită şi care purta exact această denumire de „taxe", fie în înţelegerea faptului că în reglementarea actuală onorariul avocaţial cuprinde o serie de taxe şi impozite considerate a fi în mod firesc tot în sarcina clientului).

Urmărind acelaşi raţionament, Curtea a constatat că avocatul M.S. a emis chitanţe doveditoare a plăţii sumei de 1.500 de lei, înregistrate în contabilitatea cabinetului de avocatură, că a primit 2.000 de lei din care 1.000 lei a restituit, aşa cum însuşi inculpatul R.V. susţine în momentul în care au reziliat contractul de asistenţă juridică, că în schimbul celor 1.000 lei efectiv încasaţi a formulat un recurs (la care nu s-a mai prezentat, deoarece în ultimul moment a aflat că R.T. a fost de acord la judecarea recursului împotriva măsurii arestării preventive cu prezenţa unui apărător din oficiu) şi apoi o cerere de liberare provizorie sub control judiciar pe care a formulat-o şi apoi susţinut-o în faţa Tribunalului Bistriţa - Năsăud.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că suma de 2.000 de lei primită de către inculpată M.V. în biroul său de la inculpatul R.V., în condiţiile în care este fără putinţă de tăgadă că acesta din urmă a dorit şi l-a şi angajat pe fiul inculpatei ca avocat al fratelui său într-o cauză penală, reprezintă obiectul unei traficări de influenţă, lipsind atât latura subiectivă, cât şi cea obiectivă a acestei infracţiuni.

3. Infracţiunea de primire de foloase necuvenite reţinută în sarcina inculpatei M.A.V..

În legătură cu această faptă, în actul de sesizare s-a reţinut că la data de 22 mai 2009, inculpata M.A.V. a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în Dosarul nr. 549/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud privind pe numitul O.I.N., învinuit în respectiva cauză penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice (respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat - cu numere de înmatriculare expirate).

Astfel, se arată în actul de sesizare că aproape cu 2 săptămâni înainte de emiterea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, inculpata M.A.V. ar fi cerut în mod repetat ofiţerului de poliţie C.A. de la Poliţia oraşului Năsăud să identifice cauza în care numitul O. este cercetat penal şi să grăbească finalizarea cercetărilor pentru ca ea să adopte soluţia de netrimitere în judecată. Aceste discuţii au avut loc în zilele de 12 şi 20 mai 2009 cândinculpata l-a chemat pe ofiţer la parchet şi i-a cerut să propună în cauză soluţia de „18¹ C. proc. pen.", spunându-i acestuia faptul că „a fost rugată decineva să dea această soluţie şi.oricum nu e ceva grav."

- M.A.V.: Am asta cu O., conducere neînmatriculat.

- C.A.: . Când a fost asta că-mi spune ceva numele ?

- M.A.V.: No, vezi dacă poţi să-l trimiţi să-l fac.

- C.A.: Sigur.

- M.A.V.: Trece un 18 indice unu, că-i. nu ştiu cu ce-i, da mă rog . acuma. Neînmatriculat . ceva în genul ăsta . m-o rugat cineva şi. că ştiu că nu e ceva grav" (proces verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental la data de 12 mai 2009, ora 11,30, între inculpata M.A.V. şi martorul C.A., fila 177, vol. III).

Cea de a doua convorbire a avut următorul conţinut:

- M.A.V.: A, D., ştii ce vreau să te rog.

- C.A.: Nu ştiu.

- M.A.V.: Nu ai adus dosarul ăla cu O.

- C.A.: Cum?

- M.A.V.: O., nu l-ai adus cumva? De la Nimigea.

- C.A.: De la Nimigea. Ă.

- M.A.V.: .şi l-aţi pus voi pentru permis să dea examen.

- C.A.: Aşa.

- M.A.V.: . Am crezut că de-a de-a veni.

- C.A.: Nu, că N. lucrează cu G. şi l-am anunţat de începerea urmăririi săptămâna trecută şi le-am zis să ni-l aducă, nu ni l-o adus încă.

- M.A.V.: Si eu am confirmat. că mâine ar veni și ar plăti. Neînmatriculată. Că pleacă şi A. că, dacă l-ar aduce şi astăzi ar face A.. (proces verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambien­tal la data de 20 mai 2009, ora 08,15 între inculpata M.A.V. şi martorul C.A., filele nr. 178-179, vol. III).

Urmare a celei de a doua discuţii, reţine acuzarea, ofiţerul Câmpan a doua zi l-a audiat în respectiva cauză pe O.l.N. şi a înaintat dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împreună cu referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, aşa cum îi solicitase inculpata M.A.

Primind dosarul în dimineaţa de 22 mai 2009, inculpata M.A.V. a adoptat în aceeaşi zi soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ constând în 600 lei amendă. Numitul O.l.N. a venit la parchet pentru a ridica comunicarea în vederea achitării amenzii, acesta fiind interesat în recuperarea cât mai repede posibil a permisului de conducere.

O.l.N., însoţit de unchiul său P.M., a apărut la sediul parchetului în jurul orei 12.15, când inculpata, aşa cum se reţine în rechizitoriu, „în virtutea deprinderilor sale corupte", a pretins de la acesta ca, odată cu depunerea chitanţei privind plata amenzii administrative, să se prezinte la ea „cm un suc sau cu o floare.sau mai bine cu o cafea".

- M.A.V. : După ce plătiţi.

- O.I.: Da.

- M.A.V.: Vă duceţi şi plătiţi şapte milioane şi nu ştiu cât scrie acolo şi după aia vă duceţi în Bistriţa să vă dea carnetul, da?

- O.I. : Sărut-mâna.

- M.A.V.: Ne aduceţi chitanţa nouă . veniţi d-voastră acuma cu ea dacă aveţi banii, ne lăsaţi chitanţa .

- O.I.: Da.

- M.A.V.: No bine, la revedere.

- O.I. : Vin acuma cu ea să ştiţi, vă găsesc aici ?

- M.A.V.: Da, da, da.

- O.I. : Bine.

- M.A.V.: Cu un suc ori cu o floare?

- O.I.: Bine.

- M.A.V.: Da nu trebe, nu, nu aduceţi.

- O.I. : Cum?

- M.A.V.: Nu aduceţi că.

- O.I. : Nu?

- M.A.V.: No, aduceţi un suc dacă vreţi ori o cafea, ce vreţi. Nu aduceţi nimic, cum vreţi dvs." (proces verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental la data de 22 mai 2009, ora 12,14 între inculpata M.A.V. si martorul O.I., filele 179-180, vol. III).

La discuţia dintre O.I.N. şi inculpata M.A.V. se reţine că a asistat şi P.M. (planşa fotografică reprezentând momentele întâlnirii dintre inculpata M.A.V., O.I.N. şi P.M. - vol. II, filele 48-58), aspect neconsiderat relevant din perspectiva modului în care au fost obţinute aceste imagini, mod la care se va face ulterior revenire într-un capitol distinct (filele 191-195, vol. III, d.u.p.).

Din înregistrările ambientale audio video a rezultat, potrivit parchetului că, în aceeaşi zi, O.I.N. s-a deplasat la o florărie din oraşul Năsăud de unde a cumpărat două plante ornamentale în ghiveci, pe care i le-a înmânat lui P.M. pentru a i le remite inculpatei M.A.V.. În perioada în care O.I.N. a mers pentru a achita amenda administrativă, P.M. s-a deplasat la biroul inculpatei şi a dus cele două plante ornamentale în ghiveci, pe care, susţine acuzarea, i le-a oferit inculpatei M.A..

În cursul urmăririi penale, martorul O.I.N., audiat fiind, a arătat că, într-adevăr, inculpata M.A. (pe care a afirmat că nu o cunoştea şi nu o întâlnise niciodată anterior datei de 22 mai 2009 - împrejurare perfect reală, n.n.) i-a cerut să-i aducă un suc, o cafea, o floare, însă a precizat că ar fi dus flori inculpatei, chiar în lipsa unei astfel de solicitări din partea acesteia.

De asemenea, întrebat fiind cu privire la împrejurarea în care a ajuns la parchet la data de 22 mai 2009, martorul O.I.N. a arătat că s-a deplasat la parchet în acea zi pentru a solicita o audienţă la primul procuror, urmărind obţinerea unei soluţii de netrimitere în judecată.

Parchetul a reţinut în rechizitoriu că probele cauzei surprind faptul că inculpata M.A.V. a adoptat soluţia de netrimitere în judecată faţă de O.I.N., urmare a intervenţiei făcută asupra sa de către o persoană care nu a putut fi identificată. Această concluzie s-a apreciat că rezultă din discuţiile purtate de inculpată cu ofiţerul de poliţie care a instrumentat cauza, precum şi cu grefiera sa, discuţii din perioada 12-22 mai 2009 ce au fost înregistrate audio şi video ambiental.

Astfel, s-a arătat că inculpata M.A.V. „s-a interesat" de dosarul numitului O.I.N. în repetate rânduri cu câteva săptămâni înainte ca acesta să se fi prezentat „în audienţă", la parchet. Cu prilejul acelor discuţii purtate cu poliţistul ce urma să întocmească referatul cu propunerea de netrimitere în judecată, inculpata a afirmat că a fost rugată de cineva să adopte soluţia respectivă (fără să facă referire la vreun nume) şi că O. ar venioricând, chiar a doua zi, la parchet să achite amenda administrativă.

Chiar si în cursul zilei de 22 mai 2009, cu mai bine de o oră înainte ca O.I.N. să-şi facă „apariţia" la parchet, inculpata M.A.V., potrivit acuzării, „era la curent" cu vizita ce urma să o primească, împrejurare ce rezultă din discuţia purtată cu grefiera sa, martora M. A., discuţie în care i-a cerut să redacteze soluţia în dosarul lui O. întrucât acesta urmează „să vină imediat. Să meargă să plătească.":

- M.A.V. : Ai vrut să facem ăla cu.?

- M. A.: Păi da, aici îs şi să puneţi rezoluţii că mă mai întreabă.

- M.A.V.: Cu cine?

- M. A.: Dosarele astea cu O. şi încă trei.

- M.A.V.: No, păi le-ai scos aşa-i.

- M. A.: Le scot.?

- M.A.V.: Da apoi nu le mai verific, nu . la O. îi dai 10 milioane si la celălalt.

- M. A.: Da nu, O. nu . 600. Ălalalt nu l-am făcut, deci M. şi O. mi-s importante, că O. am apucat să-l fac.

- M.A.V.: No vezi de O. că vine imediat, să-l. E da nu-i imediat. scoate-l că pe O. îl semnez acum.

- M. A. : No deci ăsta pot să i-l şi dau, da?

- M.A.V.: Da. Să se ducă să plătească. Să vină încoace" (proces verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental la data de 22 mai 2009, ora 11,51 între inculpata M.A.V. şi martora M. A., fila 179, vol. III).

Parchetul are propria sa interpretare cu privire la gravitatea acestor discuţii, cu scopul nedisimulat de a conduce un observator relativ obiectiv spre finalul pretins, aparent extrem de revoltător, al pretinderii-primirii celor două ghivece de flori în schimbul adoptării unei soluţii.

Astfel, se reţine că aceste înregistrări vin să surprindă şi să pună în lumină o „altă latură" a caracterului inculpatei M.A.V. (aceasta dincolo de faptul că un rechizitoriu este menit să se întemeieze pe aspectele de fapt şi de drept care conturează sau dovedesc comiterea unei infracţiuni şi nu să facă o analiză moral-psihologică a profilului sau caracterului inculpatului), dezvăluind un mod „total nedeontologic" de a adopta soluţiile în unele dosare penale (sesizarea încălcărilor de ordin „deontologic" fiind atribuţia Inspecţiei Judiciare din cadrul C.S.M., de altfel şi nu a D.N.A.).

S-a apreciat că este de domeniul evidenţei că inculpata a hotărât să dispu­nă netrimiterea în judecată în dosarul privind pe O.l. în următoarele împrejurări:

a) urmare a unei simple solicitări, rugăminţi (după cum ar fi afirmat însăşi inculpata) din partea unui cunoscut al acesteia;

b) a hotărât să nu-l trimită în judecată pe O. fără a cunoaşte măcar exact ce infracţiune este reţinută în sarcina acestuia, ştiind doar că e vorba de o faptă „la regimul circulaţiei, ceva nu prea grav.";

c) a dispus grefierei redactarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală fără a vedea dosarul de urmărire penală ce abia sosise în respectiva dimineaţă de la poliţie, chiar şi cuantumul amenzii aplicate fiind decis de către grefieră;

d) deşi „rugată de o cunoştinţă" („presupune" acuzarea „cel puţin apropiată, devreme ce şi-a permis o astfel de rugăminte") să dispună sancţionarea administrativă a lui O.l.N., inculpata M.A.V. nu s-a putut abţine să nu-i pretindă acestuia, la comunicarea soluţiei, remiterea unor bunuri, cât de infime, numai să obţină un profit material, conduită ce arată cât de JOS se cobora inculpata, la un nivel greu de imaginat al exercitării profesiei de magistrat.

Nu revine instanţei de judecată atribuţia de a cenzura exprimările folosite de către părţi (cât timp nu sunt folosite expresii vădit injurioase care pot aduce atingere solemnităţii şedinţei de judecată, ordinii publice sau bunelor moravuri) nici în actul de sesizare, nici în concluziile scrise sau orale ale apărării.

Revine însă instanţei de judecată rolul de a apăra prezumţia de nevinovăţie a unui inculpat, oricare ar fi acesta, cel puţin până la momentul pronunţării unei soluţii de condamnare şi de a cenzura, atât din partea acuzării faţă de inculpaţi şi apărătorii lor, cât şi din partea apărării faţă de organele de urmărire penală,exprimări care nu îşi au locul, care pot aduce atingere, în cursul derulării actului de justiţie, onoarei, demnităţii şi reputaţiei oricărei părţi sau participant în proces şi care pot înfrânge în orice mod insidios aceste valori fundamentale, prinasemenea referiri şi afirmaţii într-un act oficial care devine public faţă de uninculpat care se bucură încă de prezumţia de nevinovăţie.

Astfel de supoziţii şi alegaţii pur personale ale procurorului de caz nu îşi au locul într-un act de sesizare al unei instanţe de judecată, indiferent de ierarhia acesteia sau de calitateainculpaţilor.

Trecând peste acest aspect, deloc lipsit de importanţă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpata ar fi pretins şi primit, după adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, de la martorul O.I.N. foloase necuvenite, foloase care s-au materializat în două plante ornamentale pe care le-ar fi primit la biroul său de la sediul parchetului.

Acuzaţia s-a bazat pe interceptările ambientale audio şi video din data de 22 mai 2009, orele 12:21, din care, în opinia organelor de urmărire penală, rezultă că inculpata ar fi primit "în cel mai firesc mod" două plante ornamentale în ghiveci de la martorul P.M. Din transcrierea interceptării ambientale audio din data de 22 mai 2009, orele 12:21, aşa cum se reţine şi în rechizitoriu ar rezulta acceptarea de către inculpată a acestor ghivece de flori de la martorul P.M.. Conform unei transcrieri menţionate în rechizitoriu (care nu s-a regăsit în interceptări, la fel ca şi alte două convorbiri, aşa cum reiese din procesul verbal încheiat de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, filele 97-99, vol. III, dosar instanţă), acceptarea ar fi rezultat dintr-o afirmaţie de genul: "O, ce frumoase îs. foarte bine aţi făcut".

Tuturor părţilor, inclusiv inculpatei M.A.V., le-au fost puse la dispoziţie copii de pe suportul optic pus la dispoziţia instanţei de către D.N.A. Cluj, suport care conţine interceptările ambientale şi telefonice efectuate în cauză.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2011, reprezentanta Parchetului a comunicat părţilor o copie de pe suportul optic original, cu indicarea fiecărui folder şi fişier, deoarece la momentul audierii suportului iniţial în şedinţă publică s-a constatat că o parte din convorbirile regăsite în transcrierile de la dosar nu au fost identificate pe suportul optic existent la dosarul cauzei.

Raportat la aceste aspecte, din audierea interceptărilor, adică a celei ambientale audio din data de 22 mai 2009, orele 12:21, aceasta nu s-a regăsit pe niciunul dintre cele două suporturi optice.

Din vizionarea înregistrării ambientale video din data de 22 mai 2009, orele 12:06, a reieşit faptul că numitul P.M. a intrat în biroul inculpatei şi a lăsat un singur ghiveci cu flori. În ceea ce priveşte cel de-al doilea ghiveci, acesta a fost primit în mod nemijlocit de către grefierul M.A., cum a susţinut şi inculpata, nefiind vorba de o înţelegere între ele, aspect care de asemenea rezultă din interceptările video în mediu ambiental. Din aceleaşi interceptări rezultă însă că inculpata nu a acordat nicio atenţie acestor două flori ornamentale, continuându-şi munca la birou şi că grefierul M.A. a părăsit încăperea ulterior cu una dintre flori.

Interpretând coroborat materialul probator administrat în cauză, atât din faza de urmărire penală cât şi din faza de judecată, înainte de a trece la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., Curtea a subliniat următoarele aspecte:

a) din probele dosarului, inclusiv din interceptările de convorbiri telefonice, precum şi din declaraţiile inculpatei şi ale martorului C.I. (filele 157-158, vol. II dosar instanţă), nu a reieşit că ar fi fost vorba de „intervenţii repetate" în soluţionarea acestui caz, ci doar de două convorbiri care nu au depăşit cu nimic limitele unei discuţii profesionale dintre procurorul care supraveghează urmărirea penală şi organul de cercetare penală, cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba chiar de prim - procurorul parchetului respectiv. Acesta, potrivit legii, are nu doar posibilitatea, ci chiar obligaţia legală de a da îndrumări în dosarele pe care le au în lucru poliţiştii din subordine şi din sectorul de supraveghere, astfel încât nu se poate pune problema ca inculpata să îi fi impus martorului C.I. întocmirea unui referat de scoatere de sub urmărire penală în cauză în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.

b) chiar presupunând că martorul C.I. ar fi întocmit în această cauză, din proprie iniţiativă şi trecând peste îndrumările procurorului de supraveghere, un referat cu propunere de trimitere în judecată pentru respectiva faptă, trecând peste „solicitarea" (de fapt „îndrumarea" inculpatei, care nu şi-a depăşit în niciun fel limitele legale de competentă sau autoritate), această propunere nu ar fi fost însuşită de niciunul din procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud (aspect pe care martorul îl cunoştea perfect), câtă vreme practica lor constantă în acest domeniu (al conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau cu numere false de înmatriculare, în condiţiile în care învinuitul recunoştea şi era infractor primar) era aceea a adoptării unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., până şicuantumul sancţiunii amenzii administrative fiind acelaşi (600 lei). In acest sens, sunt nu doar declaraţiile inculpatei M.A., ci şi ale martorilor C.I. şi M.A.

De altfel, aceasta din urmă a arătat că la momentul redactării ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a folosit un model anterior, pentru o infracţiune similară, păstrând la redactare cuantumul amenzii administrative, care era identic în orice dosar cu acelaşi obiect si în condiţii identice.

Curtea a apreciat că în aceste condiţii nu se poate reproşa inculpatei şi nici grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud tocmai existenţa unei practici unitare în domeniu, la fel cum nu se poate reproşa inculpatei, în calitate de prim-procuror şi deci conducător al acelei instituţii, împrejurarea că a delegat redactarea anumitor acte cu un caracter redus de complexitate grefierilor, aceasta fiind o practică uzitată de multă vreme în alte sisteme de drept şi care ar trebui să devină tot mai frecventă şi în sistemul judiciar român, având în vedere încărcătura tot mai mare de dosare cu care se confruntă atât instanţele, cât şi unităţile de parchet.

Într-un astfel de context, altfel de valenţe pot fi acordate convorbirii dintre inculpată şi martora M., în care inculpata ar fi menţionat iniţial o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei, grefierul spunându-i însă că amenda în orice astfel de cazuri este de 600 lei.

Discuţia dintre inculpată şi grefier poate fi deci interpretată exact în sens invers celui reţinut de parchet, respectiv nu că martora M.A. redacta singură astfel de acte şi fixa singură cuantumul amenzii şi al cheltuielilor de judecată, ci exact în sensul că, în virtutea atribuţiilor deja demult conferite prin dispoziţia tacită a prim-procurorului parchetului, grefierul-şef întocmea astfel de acte, pe care însă nici măcar nu le lista fără a se consulta în prealabil cu procurorul asupra conţinutului lor şi a solicita aprobarea acestuia.

c) În astfel de condiţii, nu se poate sub nicio formă susţine că inculpata a semnat actul în totală necunoştinţă de cauză, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că obiectul dosarului era exact cel cunoscut de către aceasta.

d) În opinia Curţii, acuzarea s-a lansat în simple speculaţii afirmând că inculpata a soluţionat cu „celeritate" cazul lui O.l. la „solicitarea unei cunoştinţe apropiate", pe baza unei simple afirmaţii făcute de aceasta la telefon în convorbirea cu martorul C.I. în sensul că „m-a rugat cineva". Această simplă afirmaţie, chiar interceptată şi ulterior parţial recunoscută de către inculpată, nu poate sta la baza unor construcţii de genul că, deşi ar fi rugat-o cineva „presupus apropiat" inculpata „nu s-a putut abţine" să nu-i pretindă acestuia, la comunicarea soluţiei, remiterea unor bunuri, cât de infime, numai să obţină un profit material, conduită ce arată cât de jos se cobora inculpata, la un nivel greu de imaginat al exercitării profesiei de magistrat.

O simplă afirmaţie, într-o simplă convorbire telefonică, necoroborată cu nicio altă probă administrată în dosar, nu a fost avută în vedere de către instanţă, mai ales atât cât timp există multe alte elemente obiective de fapt care sunt de natură a o combate în totalitate.

e) Astfel, în primul rând, martorul C.I. (în prezent şeful Poliţiei Năsăud) a arătat că, atunci când timpul le permitea şi poliţiştii soluţionau cu celeritate cauze de acest gen de o complexitate redusă (prin întocmirea referatelor cu propunere de scoatere de sub urmărire penală), cu atât mai mult cu cât, în caz contrar, erau nevoiţi din 30 în 30 de zile să emită dovezi de prelungire a dreptului de circulaţie pentru învinuiţi (aspect pur administrativ, dar care în mod evident le afecta celeritatea în soluţionarea unor cauze cu caracter mai complex).

Acelaşi martor a arătat că, dincolo de faptul că a colaborat foarte bine cu inculpata din momentul în care el a început să activeze ca ofiţer la cercetări penale, solicitarea acesteia (referitoare la dosarul numitului O.l.) nu i s-a părut în niciun fel că ar depăşi limitele relaţiilor oficiale dintre Poliţie şi Parchet, nu a perceput-o ca pe vreo intervenţie în favoarea inculpatului şi este de notorietate că anual, în timpul lunilor mai-iunie şi noiembrie-decembrie, în vederea creşterii operativităţii şi a numărului de cauze soluţionate, în mod obişnuit se soluţionează, în măsura posibilităţilor, un număr cât mai mare de dosare cu grad redus de complexitate, pentru obţinerea unor rezultate statistice cât mai bune la nivel semestrial (filele 157-158, vol. II, d.u.p.).

ii) În al doilea rând, au fost aproape ignorate în faza de urmărire penală declaraţiile constante ale martorului O.I., declaraţii pe care acesta şi le-a menţinut în faza de judecată (filele 105-106, vol. II, dosar instanţă).

În primul rând, susnumitul a declarat în faţa instanţei că a fost în eroare cu privire la valabilitatea numerelor de înmatriculare ale autoturismului (care expiraseră în 24 aprilie 2009) deoarece un cunoscut, poliţist, i-a explicat că sunt valabile până în 27 aprilie 2009.

religia şi secta din care face parte martorul (penticostal) l-au determinat pe acesta să simtă, aşa cum a declarat în faţa instanţei, un sentiment de jenă şi de ruşine aflând, în rândul comunităţii mai ales a celei religioase din care face parte, că riscă pentru această faptă o pedeapsă cu închisoarea, motiv pentru care s-a dus într-o audienţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru a afla ce pedeapsă riscă sau ce are de făcut în acest caz.

Din declaraţia martorului din faţa instanţei a reieşit că în biroul în care a fost în audienţă erau prezente două persoane (procuroare, în. accepţiunea martorului) care că i-au spus că, date fiind circumstanţele speţei, riscă eventual o amendă (martorul nefiind în măsură să perceapă, din punct de vedere legal şi mai ales penal), diferenţa unei amenzi penale faţă de una administrativă.

În astfel de condiţii, la momentul când a fost chemat la Parchet unde i s-a adus la cunoştinţă că urmează să i se aplice o amendă administrativă şi să achite anumite cheltuieli judiciare, primul lucru pe care martorul l-a făcut a fost să meargă să achite amenda şi cheltuielile iar apoi să se întoarcă imediat la parchet cu chitanţele doveditoare, mai ales că avea nevoie de permis pentru a se deplasa în afara ţării (aspect confirmat şi prin declaraţia martorei M.A. din faţa instanţei).

În acelaşi timp, aşa cum el însuşi a arătat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, iniţiativa cumpărării a două flori ornamentale i-a aparţinut în întregime, fără ca acestea să îi fie de nimeni solicitate iar explicaţia faptului că au fost două identice şi nu una sau două diferite a fost că „doamna" (respectiv grefierul M.A.) care i-a comunicat ce amendă are de plătit, unde trebuie să o plătească şi apoi i-a spus să se întoarcă cu actele doveditoare nu era singură în birou, ci cu încă o altă doamnă, iar lui i s-a părut „nepoliticos" să meargă cu o singură floare. Relevantă este în acest sens şi declaraţia din faţa instanţei în care martorul a arătat „împreună cu unchiul meu P.M. ne-am reîntors la parchet cu florile şi i le-am lăsat doamnei de la care am primit chitanţa care a spus ceva de genul, că nu ar fi trebuit, însă eu i-am spus că eu aşa am fost crescut şi că simt nevoia să mulţumesc dacă cineva îmi face un bine".

iii) Declaraţia sa este confirmată pe deplin şi de declaraţia unchiului său, martorul P.M., care a reiterat aproape toate aceste aspecte, respectiv că martorul era terifiat de gândul că va ajunge în închisoare pentru fapta de a conduce un autovehicul neînmatriculat, că a încercat să îl liniştească şi să-i spună că aşa ceva nu se poate întâmpla, dar din dorinţa de a îi oferi un sprijin moral nepotului său, l-a însoţit la Năsăud, atât la Parchet cât şi la cumpărarea celor două ghivece şi a declarat încă din faza de urmărire penală că el a fost cel care le-a dus, nepotul său vrând prin acest gest să îşi exprime recunoştinţa.

În faţa unui astfel de material probator, Curtea a apreciat total lipsit de relevanţă că în imaginile filmate în mediul ambiental apare martorul P.M. predând florile sau O.I., cum s-a reţinut în rechizitoriu. Apare la fel de nerelevant, din punct de vedere penal, dacă inculpata M.A.V. a primit o floare sau două (identice sau nu - respectiv un folos material în dublu exemplar) din care una a dat-o grefierului să o pună în birou, în condiţiile în care martora M.A. a arătat că a fugit practic după martorul P.M. pe hol ca acesta să primească florile înapoi iar el ar fi spus."Lăsaţi." Cert este faptul că ambele ghivece au rămas la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, una în biroul inculpatei M., cealaltă în biroul grefierului şef, fiind absolut inimaginabil ca pentru o floare inculpata sau martora să alerge, la propriu, după cei doi martori pe coridoarele instituţiei pentru a le restitui cu forţa, doar pentru a evita o eventuală răspundere penală.

Curtea a considerat că în formularea şi susţinerea acestui capăt de învinuire acuzarea a exagerat, transformând un simplu gest de recunoştinţă care nu a fost pretins sau solicitat în niciun fel de către inculpată într-o faptă penală. Aceasta deoarece nici măcar nu are relevanţă reprezentarea inculpatei, care era de altfel deplin conştientă că nu are de ce să pretindă sau să primească vreun „folos" pentru actul îndeplinit în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (respectiv, emiterea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a numitului O.I. în condiţiile unei practici judiciare unitare preexistente), nu are relevanţă nici atitudinea subiectivă (şi, în opinia instanţei, total inocentă a martorilor O.I. şi P.M.), nu are relevanţă nici măcar atitudinea martorei M.A., care a încercat să restituie florile (în valoare totală de 60 de lei).

Nu are însă relevanţă probatorie nici măcar valoarea florilor (deoarece valoarea unui folos necuvenit „acordat" unui magistrat pentru că şi-a îndeplinit o atribuţie de serviciu nu are şi nu are voie să aibă în societate importanţă pre relevantă, important fiind gestul acestuia de a accepta acest folos „în favoarea lui", indiferent dacă are un cost modic, precum şi poziţia sa subiectivă) şi nici măcar convorbirea telefonică care a condus la concluzia acuzării (Curtea a reiterat acele fraze) că inculpata, deşi ar fi rugat-o cineva „presupus apropiat" inculpata „nu s-a putut abţine" să nu-i pretindă acestuia, la comunicarea soluţiei, remiterea unor bunuri, cât de infime, numai să obţină un profit material, con­duită ce arată cât de jos se cobora inculpata, la un nivel greu de imaginat al exercitării profesiei de magistrat.

Cuvintele şi expresiile folosite în rechizitoriu, a constatat Curtea, au fost extrem de dure şi retezau instinctiv tendinţa oricui de a se apăra. Instanţa a apreciat că aproape şochează modul în care sunt boldite, subliniate si apoi transpuse cu majuscule unele convorbiri telefonice, inducând subliminal impresia că acestea ar fi probele de bază:

Dintr-o analiză sumară a „forţei" de impact a verbelor subliniate şi în convorbiri s-au reţinut, de pildă:

- M.A.V. : După ce plătiţi.

- O.I.: Da.

M.A.V.: Vă duceţi şi plătiţi şapte milioane şi nu ştiu cât scrie acolo şi după aia vă duceţi în Bistriţa să vă dea carnetul, da?

- O.I. : Sărut-mâna.

M.A.V.: Ne aduceţi chitanţa nouă. Veniţi d-voastră acuma cu ea dacă aveţi banii, ne lăsaţi chitanţa.

- O.I.: Da.

- M.A.V.: No bine, la revedere.

- O.I. : Vin acuma cu ea să ştiţi, vă găsesc aici ?

- M.A.V.: Da, da, da.

- O.I. : Bine.

- M.A.V.: Cu un suc, ori cu o floare?

- O.I. : Bine.

- M.A.V.: Da nu trebe, nu, nu aduceţi.

- O.I. : Cum?

- M.A.V.: Nu aduceţi că..

- O.I. : Nu?

- M.A.V.: No, aduceţi un suc dacă vreţi ori o cafea, ce vreţi. Nu aduceţi nimic."

Este mai mult decât evident că inculpata M.V. nu a pretins cu titlu serios, intenţionat, absolut nimic în schimbul emiterii actului, chiar admiţând că această convorbire a fost integral şi fără întreruperi redată. Se desprinde fără echivoc faptul că sintagmele „un suc sau o floare", chiar în mod real să fi fost folosite, au fost folosite eventual cu titlu de glumă, nicidecum cu o intenţie directă, ceea ce reiese exact din finalul convorbirii. Finalul convorbirii demonstrează o lipsă de interes evidentă în obţinerea oricărui folos material în urma adoptării acelei soluţii, la fel cum o demonstrează şi atitudinea inculpatei la momentul „predării" florilor, adică de indiferenţă.

A nega de plano o mentalitate umană unanim recunoscută, practicată şi existentă la nivelul unei întregi societăţi, în sensul că un om căruia i s-a făcut o „favoare" (deoarece în concepţia lui O.I.N. soluţia era o „favoare", chiar dacă existau zeci de cazuri similare cu ale lui) nu lasă acest lucru nerăsplătit cumva, mai ales când aceasta se întâmplă la nivelul unei colectivităţi restrânse, cum este cea a localităţii Năsăud si mai ales când acea favoare constă într-o floare în valoare de 20-30 de lei), înseamnă a înţelege şi interpreta în mod eronatprincipiile şi valorile sociale pe care legiuitorul român a înţeles să le apere prin incriminarea articolului 256 C. pen.

Nu trebuie ignorate sub acest aspect nici soluţiile de netrimitere în judecată ale D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj faţă de alte zeci de persoane învinuite de comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni (întemeiate pe prevederile art. 10 lit. d) sau art. 10 lit. a) C. proc. pen.), soluţii adoptate de aceeaşi acuzare, în această cauză, fie prin rechizitoriu, fie prin Ordonanţa nr. 41/P/2010 din data de 17 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, pentru exact acelaşi gen de acuzări aduse inculpatei M.A.V. în vederea presupusei adoptări a unor soluţii de netrimitere în judecată în diverse cauze.

Trecând de la datele factuale la încadrarea juridică, din punct de vedere strict legal, Curtea a reţinut că, raportat la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în ceea ce priveşte latura subiectivă, elementul material al acesteia constând în acţiunea de primire de bani sau alte foloase. Această acţiune presupune, pe cale de consecinţă, o acceptare neechivocă a acestor foloase de către funcţionar, după îndeplinirea atribuţiei de serviciu. Or, în cauză nu s-a dovedit că inculpata a acceptat vreodată benevol sau echivoc foloasele (florile) remise de către martorul P.M., acesta lăsând efectiv ghivecele cu flori pe birou, conform propriei sale declaraţii şi potrivit interceptărilor efectuate în cauză, în contextul în care martorul a părăsit imediat biroul.

Dincolo de lipsa elementului subiectiv, se conturează în mod clar şi lipsa celui obiectiv, declaraţiile martorilor O.I.V. şi P.M. fiind constante în sensul că cele două ghivece cu flori aveau o valoare simbolică, fiind expresia unor sentimente de gratitudine.

În doctrină s-a apreciat că prin expresia „alte foloase" se înţeleg orice fel de avantaje patrimoniale (bunuri, împrumuturi, premii, amânarea plăţii unei datorii, folosinţa gratuită a unei locuinţe, prestări de servicii în mod gratuit, promovarea în serviciu) sau nepatrimoniale (acordarea unui titlu sau a unui grad ori a altei distincţii onorifice) (Gh. Diaconescu, C-tin Duvac, Tratat de drept penal, Partea specială, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, pag. 470).

Câtă vreme respectivele flori ornamentale nici măcar nu s-au materializat în vreun folos patrimonial pentru inculpată (sau pentru martora M.A.), rămânând la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, se poate concluziona că nu a fost lezat obiectul juridic protejat prin art. 256 C. pen., respectiv relaţiile sociale referitoare la interesele publice.

4. Infracţiunea de instigare la fals intelectual reţinută în sarcina inculpatei M.A.V. şi cea de fals intelectual comisă de inculpatul R.P.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 22 mai 2009, pe rolul instanţei Judecătoriei Năsăud, avea termen de judecată cauza penală nr. 417/265/2008, privind pe inculpatul H.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art 184 alin. (2) şi (4) C. pen. Asistenţa juridică a acestuia era asigurată de apărător ales, avocat M.S.V., fiul inculpatei M.A.V. Existând o cauză de incompatibilitate, în mod uzual, la şedinţa de judecată participa procurorul P.C., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Pentru data de 22 mai 2009 însă aceasta a fost învoită de la serviciu de se-fa sa, inculpata M.A., pentru a se deplasa în judeţul Botoşani.

Inculpata M.A.V. a participat la şedinţa de judecată, anterior având însă o discuţie cu inculpatul R.P. în care a menţionat că nu va participa la acea cauză datorită stării de incompatibilitate.

În discuţiile purtate, de altfel necontestate de către niciunul dintre cei doi inculpaţi, inculpata M.A.V. a afirmat că ar trebui trecută în încheierea de şedinţă ca şi participant la şedinţa de judecată procurorul P.C., aspect considerat nerelevant de către inculpatul R.P., care a replicat că oricum pricina este în stare de amânare.

Actul de sesizare prezintă într-un mod oarecum tendenţios această discuţie, care de altfel a fost una colegială, folosind verbe care induc un caracter de certitudine al existenţei unei fapte penale extrem de grave şi care sunt de natură să augmenteze, în opinia unui terţ, importanţa acestei discuţii.

Astfel, se arată în rechizitoriu că inculpatul R.P., „după ce s-a asigurat (deci ca o maximă măsură de precauţie - n.n.) că procurorul P.C. figurează ca prezentă la parchet, în sensul că nu se înregistrase cerere de concediu care să ateste lipsa acesteia din unitate, s-a declarat (deci nu s-a arătat - n.n.) de acord cu solicitarea".

Se mai arată în rechizitoriu că „discuţiapurtată între cei doi magistraţi privitoare la falsificarea încheierii penale din şedinţa de judecată de a doua zi surprinde uşurinţa, firescul cu care inculpata M.A.V. adresează colegului său o astfel de solicitare, deşi îi cerea acestuia să comită o infracţiune prin care încerca ascunderea unei stări de incompatibilitate, ce constituia abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Aceeaşi discuţie, înregistrată audio video ambiental, surprinde firescul cu care judecătorul se declară de acord cu cele solicitate de inculpată, ca si cum o astfel de solicitare ar reprezenta o stare de normalitate sau ar fi ceva uzual între ei".

În acest sens s-a reţinut că inculpatul R.P. nu a fost deloc surprins de cererea colegei sale, inculpata M., care îl „ruga" să comită un fals într-un dosar penal ci, singura sa preocupare a fost de a se asigura că nu vor fi descoperiţi din imprudenţă, respectiv se asigura că procurorul ce urma să fie trecut în fals ca participant la şedinţa de judecată nu figurează în acea zi ca fiind in concediu de odihnă.

Curtea a apreciat însă că acestei discuţii, ca de altfel întregii situaţii de fapt reţinută în rechizitoriu în legătură cu această faptă, i s-a acordat o importanţă mult prea mare de către anchetatori, în condiţiile în care participarea inculpatei M.A.V. în acea cauză, care se afla în mod evident în stare de amânare (practic fără a se decide nimic hotărâtor sau fără a se administra probe esenţiale aflării adevărului în cauză), nu era decisivă şi nici aptă de a produce consecinţe juridice. Mai mult, aşa cum se va arăta ulterior, inculpata nici măcar nu a pus concluzii de niciun fel în respectivul dosar, procurorului nefiindu-i acordat deloc cuvântul, cuvânt care de altfel nici nu a fost solicitat.

Discuţia respectivă a avut loc la data de 21 mai 2009, în biroul inculpatei M.A.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud:

- R.P.:Tu vii mâine în dosarele penale?

- M.A.V.: E, şi asta am vrut să zic, C. vrea sa o las liberă, acum cu H. o treci prezentă pe ea dar vin eu acolo că, C. se duce acasă.dar nu-i raportul de expertiză.

- R.P.:- Nu-i raportul de expertiză,

- M.A.V.:- . no şi apoi numai s-o treci pe încheiere pe ea, ştii?

- R.P.:- Da poate să te treacă pe tine, ce are, că nu-i.

- M.A.V.:- Nu, că-i S.

- R.P.:- Da nu-i raport de expertiză.

- M.A.V.:- Nu pot să particip, nu.

- R.P.:- Da asta e motivată şi va fi absentă la serviciu, că dacă tu o treci.

- M.A.V.:- Nu, nu.că numa eumere la Botoşani dar nu o trec în concediu, o las.

- R.P.:- Aha, ştii, ca să nu ai surpriza că. Bine, bine." (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental- vol. III, file 69-71).

În declaraţia din faţa instanţei, inculpatul R.P. nu a contestat existenţa acestei discuţii, însă a arătat că nu i-a acordat o importanţă deosebită. Inculpatul a afirmat, aşa cum rezultă şi din convorbirea de mai sus, de la început, că nu este necesar să fie consemnat un alt procuror deoarece oricum cauza este în stare de amânare fără discuţie, situaţie în care o eventuală incompatibilitate nu ar fi afectat cauza sub niciun aspect. La finalul discuţiei, inculpatul a pronunţat cuvintele: „bine bine.", Însă acest lucru nu înseamnă neapărat că a fost de acord cusolicitarea inculpatei sau că într-adevăr s-a hotărât să îi dea curs, putând fi la fel de bine şi pur şi simplu interpretat doar ca un mod politicos de a încheia discuţia.

Că subiectiv atitudinea inculpatului R.P. a fost aceasta la momentul discuţiei o confirmă şi evoluţia ulterioară a evenimentelor, inculpatul procedând iniţial la semnarea încheierii de şedinţă în care se consemna participarea ca procuror de şedinţă a inculpatei M. Din nicio probă administrată nu reiese că ulterior acestei discuţii inculpatul R. i-ar fi atras atenţia grefierei de şedinţă să menţioneze în acea încheiere numele unui alt procuror. Acelaşi lucru poate fi desprins chiar din conţinutul convorbirii telefonice, în sensul că deşi cuvintele de încheiere ale discuţiei au fost „bine, bine." se poate remarca atitudinea absentă a inculpatului de a acorda o importanţă majoră acestei discuţii.

Declaraţiile inculpatului din faza de judecată nu le contrazic în vreun fel, sub vreun aspect esenţial, pe cele date în cursul urmăririi penale. Astfel, inculpatul a arătat iniţial că nu îşi aminteşte de nicio intervenţie a inculpatei M.A.V. cu privire la înscrierea unui alt procuror pe Încheierea din 22 mai 2009 din cauza nr. 417/265/2008. Ulterior, acesta a arătat că „.este posibil ca inculpata M.A.V. să-i fi cerut să treacă alt procuror pe încheierea de şedinţă." Însă a afirmat că nu-şi mai aminteşte ce i-a răspuns, arătând că nu avea de gând să facă precum i-a fost cerut.

Astfel de declaraţii sunt absolut plauzibile, în contextul unei încărcături mari, săptămânale, pe completul de judecată şi, mai ales în cazul de faţă, în contextul unei cauze care nu comporta, la acel termen de judecată, discuţii asupra vreunei chestiuni procedurale deosebite.

De altfel, Curtea din oficiu, în baza rolului activ, a administrat la dosar proba cu alte înscrisuri, respectiv copiile a două încheieri penale din Dosarul nr. 2068/265/2007 al Judecătoriei Năsăud din 8 aprilie 2009 şi 29 aprilie 2009 din care reiese că într-un alt complet de judecată, exact în aceeaşi perioadă, este consemnată participarea la şedinţă de judecată a inculpatei la acea cauză. Dosarul anterior menţionat, în mod identic, a comportat amânări fără discuţii, apărătorul părţii vătămate fiind tot fiul inculpatei şi tot fără vreo opoziţie a părţii adverse, amânările fiind datorate obiectiv şi exclusiv lipsei raportului de expertiză medico-legală (filele 130-132, vol. III, dosar instanţă).

Despre această situaţie a relatat inclusiv martora P.C. în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 196-198, 202-202, vol. II, d.u.p.), fără a putea nominaliza cauza, ulterior identificată de instanţă din oficiu.

Din declaraţia aceleiaşi martore din fata instanţei a reieşit că era la acel moment o practică constantă la nivelul Judecătoriei Năsăud ca în cauzele în care fiul inculpatei M. era apărător să intre ca şi procuror de şedinţă ea sau colega sa, A.I., nefiind excepţii de la această regulă însă după acest incident inculpata i-a adus la cunoştinţă că nu a putut participa la şedinţa de judecată respectivă colega sa A.I., deoarece inculpata în ziua respectivă o învoise şi pe ea. Aceasta în condiţiile în care, la acea dată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud activau doar trei procurori (inculpata M.A.V., P.C. şi A.I.), situaţie în care, din lipsa procurorului, nu se putea constitui legal completul şi cauza oricum ar fi suferit o amânare fără discuţii.

În plus, aşa cum a reieşit chiar din declaraţia martorei A.C.M. din faţa instanţei aceasta, din proprie iniţiativă, a consemnat în încheierea de şedinţă cuvântul procurorului, atât cu privire la cererea de amânare fără discuţii, cât şi cu privire la solicitarea de prelungire a dovezii de circulaţie, în situaţia în care, aşa cum reiese atât din caietul grefierului, cât şi din declaraţia aceleiaşi martore şi din înregistrarea şedinţei de judecată, inculpata, în calitate de procuror de şedinţă, nu a luat deloc cuvântul în respectiva cauză.

Ca atare, Curtea a reţinut că, în data de 22 mai 2009, inculpatul R.P. a condus şedinţă publică de judecată, inclusiv în Dosarul nr. 417/265/2008 a Judecătoriei Năsăud. în această cauză penală ce îl privea pe inculpatul H.I., inculpata prim-procuror M.A.V. nu a pus deloc niciun fel de concluzii.

Apărătorii din cauză au solicitat amânarea cauzei, având în vedere că lipsea raportul de expertiză auto iar apărătorul inculpatului H.I., avocat M.S. a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice alinculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Solicitările părţilor au fost încuviinţate de către instanţă şi s-a stabilit un nou termen de judecată în cauză, pentru data de 12 iunie 2009.

După şedinţa de judecată din data de 22 mai 2009, grefierul A.C.M. a redactat încheierea de şedinţă din data de 22 mai 2009 - încheiere care iniţial a cuprins menţiunea că la şedinţa respectivă de judecată a participat doamna prim-procuror M.A.

Un exemplar din această încheiere de şedinţă a fost comunicat apărătorului ales al inculpatului în vederea prelungirii dreptului de circulaţie pe drumurile publice de către martora S.V., grefier în cadrul aceleiaşi instanţe, grefierul de şedinţă (martora A.) absentând în acea zi din motive obiective.

Avocatul M.S. s-a prezentat ulterior la grefier spunându-i că s-a calculat greşit perioada de 30 de zile pentru care s-a dispus prelungirea şi solicitându-i în acelaşi timp să modifice numele procurorului de şedinţă şi anume să modifice numele mamei sale, inculpata M.A. şi să menţioneze alt procuror de şedinţă, respectiv pe doamna procuror P.C., titulara obişnuită a completului respectiv.

Din acest moment, declaraţiile inculpatului R.P. şi ale martorei A.C.M. devin contradictorii.

Astfel, inculpatul arată că îşi aminteşte că s-a prezentat la biroul său doamna grefier A. a doua zi, comunicându-i faptul că a greşit calculul celor 30 de zile şi că nu-şi aduce aminte ca grefierul să îl fi întrebat cu acea ocazie dacă să modifice numele procurorului de şedinţă. Ulterior, martora s-a prezentat la el cu încheierea modificată (în accepţiunea inculpatului doar cu privire la durata prelungirii dreptului de circulaţie), încheiere pe care a semnat-o pe verso fără a o mai citi şi a verifica menţiunile cu privire la participarea procurorului.

Inculpatul a mai invocat faptul că în acel moment motiva în ciornă un alt dosar mai complex şi era foarte concentrat asupra acestuia.

De cealaltă parte, martora a susţinut că i-a adus la cunoştinţă inculpatului R.P. că fiul inculpatei M. a menţionat că, pe lângă faptul că s-a calculat greşit termenul de prelungire a dovezii, ca şi procuror de şedinţă figura mama sa.

Martora a mai declarat că este real că la momentul în care i-a prezentat încheierea spre semnare judecătorului nu i-a spus că a consemnat în încheiere şi cuvântul procurorului, însă acest lucru nu i s-a părut nefiresc, deoarece era o practică uzuală. A mai susţinut martora că aceste aspecte le-a relatat ulterior doar martorei S.V., colega sa, care a confirmat acest aspect în faţa instanţei, însă cu menţiunea că martora A. a făcut acest lucru doar la o lună după aceste evenimente, respectiv în momentul în care a fost demarată de către D.N.A. ancheta în prezenta cauză.

Faţă de martora A.C.M. s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ constând în 1.000 lei amendă. O astfel de soluţie poate conduce însă per a contrario şi la concluzia că, în opinia organelor de urmărire penală, falsificarea unui înscris oficial de către grefier în timpul întocmirii lui nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în timp ce o faptă similară comisă de un magistrat l-ar prezenta (iar aceasta, indubitabil, doar prin calitatea specială a subiectului activ al infracţiunii).

Această soluţie nu a fost atacată de martoră potrivit art. 278¹ C. proc. pen., deşi, potrivit propriilor sale susţineri, ar fi comis fapta sub imperiul unei anumite constrângeri morale, determinate de ascendentul profesional şi ierarhic pe care inculpatul R.P. l-ar fi avut asupra ei, în raport de relaţia preşedinte de complet-grefier (apărare care, în mod firesc, ar fi determinat-o însă să atace soluţia, solicitând schimbarea temeiului scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. în art. 10 lit. e) C. proc. pen.).

În acest sens, martora a subliniat în declaraţia din faţa instanţei (filele 47-48, vol. II, dosar instanţă) că era grefierul de şedinţă a inculpatului de mai mulţi ani, îl percepea ca fiind autoritar (respectiv exigent la calitatea redactării lucrărilor grefierului), că nu şi-ar fi permis să modifice încheierea fără acordul său şi că regula impusă de preşedintele Judecătoriei Năsăud pentru grefieri era aceea de a asculta întotdeauna de dispoziţiile judecătorului de complet.

De cealaltă parte, inculpatul R.P. a arătat că avea deplină încredere în martoră, care îi era grefier de şedinţă de mai mulţi ani, este absolventă a Facultăţii de Drept şi niciodată nu a avut probleme cu calitatea încheierilor de şedinţăredactate de aceasta. A mai susţinut inculpatul că în calitate de judecător la Judecătoria Năsăud avea la acel moment o încărcătură foarte mare pe complet, având la acea dată cele mai multe cauze pe rol dintre toţi judecătorii instanţei (la nivelul anului 2008 un număr total de 7930 cauze, cu cel mai redus indice de reformare, respectiv de hotărâri casate în căile de atac) context în care i-a fost aproape imposibil să aibă mereu o maximă atenţie distributivă.

În astfel de circumstanţe obiective, în primul rând se pune problema unui dubiu asupra existenţei laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 289 C. proc. pen. şi implicit, ulterior, a elementului intenţional al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, aceea de fals intelectual.

Faptele penale incriminate sub denumirea de „infracţiuni de fals" constituie o categorie bine particularizată şi extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca fiind socialmente periculoase.

Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului si încrederii care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor dintre oameni. Orice relaţie socială priveşte şi se grefează pe o anumită realitate pe care subiecţii relaţiei o au în vedere şi a cărei existenţă implică o reciprocă bună credinţă şi încredere din partea acestor subiecţi; fără îndatorirea de respect faţă de adevăr şi fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat, relaţiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauţiuni şi cu inevitabile riscuri.

De pildă, infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în care s-a cerat schimbarea încadrării juridice a faptei (respinsă din considerentele expuse anterior în conţinutul prezentei sentinţe) face parte din categoria infracţiunilor denumite formale sau de atitudine, pentru a căror existenţă este suficient ca rezultatul să reprezinte o stare de pericol, spre deosebire de infracţiunile materiale, pentru a căror existenţă e necesară producerea unui rezultat material.

Textul art. 289 C. pen. nu cere în mod expres ca falsificarea să fie de natură a produce consecinţe juridice, cum se întâmplă în cazul falsului material în înscrisuri oficiale. Această cerinţă decurge, însă, în mod indirect, din menţiunea pe care o face legea, că falsificarea înscrisului oficial este realizată de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Prin urmare, în examinarea existenţei laturii obiective a acestei infracţiuni este necesar a fi prealabil examinată starea de pericol care se putea crea pentru societate (vorbind aici de încrederea publică de care trebuie să se bucure aceste acte) şi aptitudinea actului presupus falsificat de a produce efecte juridice.

Curtea a apreciat că în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu că încheierea ar fi fost „falsificată" în scopul „ascunderii unei situaţii de incompatibilitate" pentru că un astfel de scop nu face parte din latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual şi nici din valorile sociale pe care legiuitorul a înţeles să le apere prin incriminarea unor astfel de fapte. Legiuitorul a înţeles să apere prin aceste incriminări forţa şi încrederea înscrisurilor oficiale ajunse în circuitul public.

Situaţia de incompatibilitate ar fi putut atrage eventual o răspundere disciplinară a magistratului şi a avocatului (ceea ce nici măcar nu este cazul în prezenta cauză, inculpata M. neformulând niciun fel de concluzii în acel dosar), în condiţiile legii, sancţiune disciplinară care s-ar fi răsfrânt strict asupra persoanei lor, dar scopul săvârşirii unei infracţiuni de fals, aşa cum s-a arătat anterior, este altul, respectiv acela de a aduce o gravă atingere adevărului juridic consemnat în acel înscris, a încrederii publice care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor interumane şi a siguranţei circuitului civil în care astfel de înscrisuri circulă.

Din această perspectivă, Curtea a examinat prezenta învinuire adusă celor doi inculpaţi prin prisma consecinţelor juridice pe care „falsificarea" încheierii respective, prin consemnarea numelui unui alt procuror de caz, ar fi fost capabilă să le producă.

Astfel, în speţă s-a dispus la acel termen de judecată amânarea fără discuţii a cauzei nr. 417/265/2008 pentru lipsa raportului de expertiză tehnică auto şi în acelaşi timp, prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice a inculpatului H.I.

Amânarea fără discuţii a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză indubitabil se putea realiza şi fără prezenţa procurorului, o astfel de amânare nefiind de natură a produce niciun fel de consecinţe juridice susceptibile de a atrage nulitatea absolută a încheierii în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (pe considerentul lipsei procurorului, când prezenţa acestuia era obligatorie, potrivit legii, situaţia fiind similară, de pildă, cu cea a imposibilităţii constituirii completului legal de judecată, de exemplu în una din căile de atac, din diverse motive).

Ceea ce rămâne de examinat, prin prisma laturii obiective a infracţiunii, mai exact a urmării socialmente periculoase, este deci dispoziţia de prelungire a dovezii de circulaţie.

Curtea a reţinut că la acel termen de judecată părţile prezente, inclusiv apărătorul părţii adverse, au fost de acord cu amânarea cauzei cât şi cu dispunerea prelungirii dreptului de circulaţie al inculpatului pe drumurile publice.

A mai reţinut că instituţia incompatibilităţilor prevăzute de lege între magistraţii sau între apărătorii şi magistraţii participanţi la acelaşi proces a fost instituită de către legiuitor în scopul ocrotirii intereselor părţilor adverse, care altfel ar fi teoretic puse într-o poziţie procesuală net defavorabilă, însă, aşa cum şi inculpatul R.P. şi martorii audiaţi au arătat, apărătorul părţii vătămate din respectiva cauză nici la acel termen de judecată şi nici la vreun termen ulterior nu a invocat acest aspect, apreciind deci implicit că nu i s-a cauzat nicio vătămare procesuală clientului său.

Prelungirea dovezii de circulaţie în acest tip de infracţiuni este, în prezent, în timpul judecăţii, atributul suveran al instanţei penale, aşa cum este şi al instanţei civile în cazul plângerilor contravenţionale la regimul rutier, unde participarea procurorului nu este obligatorie, potrivit legii.

În acest domeniu, practica instanţelor de judecată nu a fost constantă în întreaga ţară, până la soluţionarea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al României şi soluţionat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie nr. 1/2010, secţiile unite.

În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit o diversitate de soluţii cu privire la stabilirea procedurii judecării cererii de prelungire a dreptului de circulaţie de către instanţa de judecată potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De altfel şi în faţa instanţei inculpatul R.P. şi martorele A.C.M. şi S.V. au arătat că existau şi la nivelul anului 2009 complete la aceeaşi judecătorie (Năsăud) care în cazul unor solicitări privind prelungirea dreptului de circulaţie pronunţau încheieri intermediare, în camera de consiliu, cu participarea doar a procurorului şi doar sub acest aspect, fără citarea părţilor.

Totodată, la nivel naţional existau şi alte practici ale instanţelor în acest domeniu care, aşa cum s-a arătat, au condus la promovarea recursului în interesul legii.

Astfel, cererile de prelungire a dreptului de circulaţie întemeiate pe dispoziţiile legale menţionate, formulate de titularul permisului de conducere reţinut în condiţiile prevăzute în art. 111 alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost soluţionate de unele instanţe în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere în care nu s-a menţionat dacă soluţia este supusă vreunei căi de atac.

Alte instanţe, dimpotrivă, au soluţionat asemenea cereri în şedinţă publică şi cu citarea părţilor, în condiţiile prevăzute în art. 290 si 291 C. proc. pen., pronunţându-se prin încheiere motivată, supusă căii de atac odată cu sentinţa sau decizia data în apel, potrivit art. 361 alin. (2) și art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii, hotărând că, în faza de judecată, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, întemeiată pe prevederile art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va soluţiona în condiţii de publicitate, cu citarea părţilor, conform prevederilor art. 290 și 291 C. proc. pen., iar instanţa de judecată se va pronunţa prin încheiere motivată care poate fi atacată odată cu sentinţa sau decizia, conform art. 361 alin. (2) și art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen. Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 1/2010 a fost publicată in M. Of. nr. 771/2010.

A mai existat anterior şi o altă practică, prin care o astfel de dovadă era eliberată în cauzele penale la cererea inculpatului direct prin biroul de grefă al instanţei, printr-o simplă adresă semnată de preşedintele completului de judecată şi de grefier prin care se atesta că dosarul se află pe rolul instanţei respective, în curs de soluţionare.

Prin urmare, nu se poate afirma că, la un moment anterior admiterii recursului în interesul legii (adică în cursul anului 2009), când practica judiciară era neunitară la nivel de ţară, aceeaşi valoare socială era şi putea fi ocrotită în mod diferit (prin judecarea unei astfel de solicitări în şedinţă publică, cu participarea părţilor şi a procurorului, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate sau prin judecarea în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi/sau a părţilor), o astfel de interpretare contravenind însăşi legii fundamentale în stat, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

În astfel de condiţii, Curtea a apreciat că, indiferent dacă în încheierea respectivă de şedinţă apărea chiar numele inculpatei M.A. în calitate de procuror de şedinţă şi chiar dacă aceasta ar fi pus concluzii în sensul prelungirii dovezii de circulaţie (lucru care însă nu s-a întâmplat), luând în considerare faptul că însuşi apărătorul părţii vătămate nu s-a opus prelungirii acestei dovezi,consecinţa juridică (eliberarea dovezii în baza încheierii de şedinţă) ar fi fost aceeaşi. Singura consecinţă juridică aptă de a se fi produs nu era conferirea aparenţei de legalitate a încheierii în faţa organelor de poliţie care în baza acesteia ar fi dispus prelungirea, ci angajarea răspunderii disciplinare a inculpatei şi a fiului său, consecinţă care, aşa cum s-a arătat, nu se circumscrie valorilor sociale ocrotite de legiuitor prin incriminarea infracţiunilor de fals.

În aceste condiţii, Curtea a constatat în principal că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., lipsind latura obiectivă, respectiv urmarea socialmente periculoasă, deoarece nu se poate afirma (anterior admiterii recursului în interesul legii, când practica era neunitară la nivel de ţară) că aceeaşi valoare socială era ocrotită în mod diferit (prin judecarea în şedinţă publică, cu participarea părţilor şi a procurorului sau prin judecarea în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi/sau a părţilor).

în al doilea rând, datele speţei sunt apte de a conduce inclusiv la concluzia lipsei laturii subiective a infracţiunii, în baza principiului in dubio pro reo.

Potrivit prevederilor art. 289 C. pen., constituie infracţiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Din textul de lege citat rezultă că elementul subiectiv al infracţiunii este intenţia. Or, în cauză, având în vedere că anterior inculpatul R.P.:

a) semnase o încheiere similară în care se consemna participarea la şedinţă a inculpatei M.A.V., în condiţiile în care este dincolo de orice îndoială faptul că inculpatul nu a premeditat această acţiune, în pofida discuţiei avute cu inculpata (în sensul că nici măcar nu i-a menţionat grefierei de şedinţă să consemneze participarea unui alt procuror).

b) luând în considerare justificările de ordin obiectiv prezentate de inculpat (încărcătura pe şedinţele de judecată, împrejurarea că acea cauză, în stadiul de amânare în care se afla - fără discuţii - nu comporta elemente de complexitate deosebite, relaţia de încredere şi de colaborare pe care o avea cu grefiera de şedinţă).

c) poziţiile procesuale relativ antagonice ale sale şi ale martorei (care a beneficiat de o scoatere de sub urmărire penală prin rechizitoriu, în temeiul prevederilor art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.).

d) faptul că martora nu a atacat această soluţie de netrimitere în judecată.

Curtea a reţinut că asupra elementului intenţional al faptei se pot ridica suficiente semne de întrebare, în sensul existenţei intenţiei directe sau indirecte de a semna respectiva încheiere de şedinţă, cunoscând inculpatul în mod real faptul că era menţionat un alt procuror de şedinţă.

Elementul subiectiv al infracţiunii de fals constă în voinţă şi conştiinţă. Voinţa priveşte realizarea acţiunii constitutive, în timp ce conştiinţa constă în reprezentarea urmării specifice, rezultat pe care autorul îl urmăreşte sau, după caz, numai îl acceptă.

Autorul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale vrea să comită acţiunea ce constituie elementul material al acesteia şi îşi dă seama că, săvârşind-o, plăsmuieşte un înscris neadevărat ori denaturează conţinutul unui înscris adevărat, care - date fiind caracteristicile sale - dacă ar fi folosit de el sau de o altă persoană ar putea produce consecinţe juridice. Acţionând în acest fel, autorul are implicit reprezentarea pericolului creat pentru încrederea publică (deci nu individuală şi particulară a celor ce ar fi putut fi eventual vătămaţi prin starea de incompatibilitate) acordată înscrisurilor şi, totodată, pentru relaţiile sociale a căror desfăşurare se bazează pe această încredere şi urmăreşte ori acceptă producerea rezultatului.

Inculpatul a subliniat faptul că în momentul în care a semnat încheierea de şedinţă corectată cu privire la termenul de 30 de zile, nu a întors foaia „pe faţă" pentru a verifica constituirea completului de judecată, negândindu-se nicio clipă că acesta ar putea fi altul decât cel care a fost în realitate sau decât cel care era menţionat în încheierea iniţială.

Acceptând însă inclusiv faptul că încheierea ar fi fost semnată fără a fi citită de judecător şi chiar apărările inculpatului în sensul că nu ar fi dat dispoziţie grefierei să modifice numele procurorului de şedinţă iar aceasta ar fi fâcut-o din proprie iniţiativă, că ar fi fost neatent din pricina volumului de muncă, fapta nu ar putea fi încadrată nici măcar în textul art. 249 C. pen. (neglijenţă în serviciu) deoarece, aşa cum s-a arătat, nu a existat o urmare socialmente periculoasă.

În concluzie, constatând că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., lipsind urmarea socialmente periculoasă şi faptul că asupra existenţei laturii subiective planează un dubiu care îi profită inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Curtea a dispus achitarea inculpatului R.P. de sub învinuirea de comitere a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Pe cale de consecinţă, constatându-se că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual, Curtea a dispus corelativ şi achitarea inculpatei M.A.V. de sub învinuirea de comitere a instigării la aceeaşi infracţiune.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 305 alin. (2) C. proc. pen. încheierea de şedinţă se întocmeşte de către grefier şi se semnează de preşedintele completului de judecată. Inculpata M. nu a avut nicio discuţie cu grefierul de şedinţă, nu a cunoscut aspectele consemnate în încheiere şi nici traseulinstituţional ulterior al acesteia, ea alegând să nu pună niciun fel de concluzii în respectiva cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj.

În motivarea scrisă a apelului declarat în cauză, Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, în ceea ce priveşte: încadrarea juridică dată activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpata M.A.V. şi achitarea celor patru inculpaţi.

Cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a invocat faptul că nu mai susţine primul motiv de apel invocat în scris, dezvoltând, însă, pe larg, cel de-al doilea motiv referitor la netemeinicia sentinţei penale atacate prin prisma greşitei achitări a inculpaţilor M.A.V., R.P., R.V. şi S.I.

Astfel, în ceea ce priveşte situaţia inculpatei M.A.V. relativ la infracţiunea de trafic de influenţă, referitor la intervenţia promisă coinculpatului S.I., a arătat că instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi că fapta de a interveni repetat în soluţionarea unui dosar se poate încadra în limitele Legii nr. 303/2004, fiind apreciată doar abatere disciplinară.

A menţionat că, din întregul materialul probator, care este suficient în cauză, rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, existând promisiunea, prin pretinderea de la coinculpat a unor foloase patrimoniale şi influenţa reală asupra judecătorului R.P., coinculpat în cauză.

A făcut referire la convorbirea din data de 09 aprilie 2009 din care rezultă cu certitudine că a existat o scurtă discuţie între inculpatul S. şi inculpata M. cu privire la intervenţia ce urma să se desfăşoare la coinculpatul R.P. şi a arătat că inculpatul S., în cadrul mai multor convorbiri, s-a interesat despre stadiul soluţionării dosarului şi despre discuţiile pe care le-a purtat inculpata M. cu coinculpatul R.P.

De asemenea, în convorbirile din 24 aprilie 2009, cei doi inculpaţi, M. şi S., s-au înţeles pentru demararea lucrărilor de la cabana inculpatei, rezultând o legătură între discuţiile iniţiale dintre inculpaţii M. şi S. şi între discuţiile ulterioare dintre aceştia.

Astfel, de fiecare dată, înaintea unui termen de judecată, inculpata M., fiind contactată de către coinculpatul S.I., îl ţinea la curent cu situaţia termenelor de judecată, iar la rândul său, M.V. avea convorbiri cu coinculpatul R.P., în concret, pe situaţia dosarului.

A specificat şi alte convorbiri considerate relevante, respectiv, cele din 07 mai 2009, 12 mai 2009 şi din 18 mai 2009, din acestea rezultând că inculpata M.A.V. si-a exercitat influenta în mod real si concret fată de judecătorul cauzei civile în scopul de a obţine o soluţie favorabilă, iar această intervenţie a avut un preţ, inculpata M. primind în contraprestaţie acel podeţ estimat la 30.000 de lei şi efectuat de echipa de lucrători a inculpatului S.l.

A susţinut că, din probe, rezultă că inculpatul S.l. s-a angajat să efectueze această construcţie fără să fi existat nicio înţelegere anterioară cu privire la costul unei asemenea construcţii şi că, pe parcurs, acesta a înţeles să suporte toate cheltuielile inclusiv cele vizând mâncarea muncitorilor care efectuau aceste lucrări.

Totodată, a mai arătat că facturile sunt antedatate şi că, după ce a primit în contraprestaţie efectuarea acestei lucrări, în fapt inculpata a înţeles să se acopere ulterior într-un anumit mod şi, în acest sens, a solicitat întocmirea unor facturi antedatate. în susţinerea acestei afirmaţii a făcut referire la data primei facturi, aceea din 04 mai 2009, menţionând că, din toate probele, cu referire concretă la convorbirile telefonice şi la declaraţia inculpatei, reiese că abia pe data de 08 mai 2009 se presupune că s-ar fi stabilit ca preţ al lucrării suma de 13.000 lei, anterior existând ideea că podeţul era cadou.

A mai făcut referire şi la întâlnirile dintre inculpata M.V. şi inculpatul R.P., în datele de 27 aprilie 2009 şi de 06 septembrie 2009, din biroul inculpatei M.V., când cei doi au discutat în concret stadiul dosarului şi probatoriul ce trebuia administrat, făcându-se referiri şi la soluţiile ce ar putea fi date în cauză. în aceste discuţii inculpata îi spunea coinculpatului să nu respingă dosarul, întrebând dacă „nu îl putem ajuta altfel", fiind evidentă intenţia acesteia de a-l influenţa, de a-şi trafica influenţa într-un anumit scop. De asemenea,coinculpata îi spunea judecătorului cauzei „dar să nu-l respingi. dacă nu merge, să mă anunţi înainte", pentru a avea timp să le spună să renunţe la judecată, astfel că nu se poate vorbi că nu a existat o traficare de influenţă şi o cumpărare de influenţă din partea inculpatului S..

A apreciat că, atât inculpata M. cât şi inculpatul S., au avut reprezentarea că exercită o cumpărare de influenţă şi o influenţare a unui funcţionar, fiind nerelevant dacă traficarea de influentă a dus la rezultatul scontat. Este cert că inculpata M. s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul S.I. şi l-a ajutat să redacteze cererea de renunţare la judecată, însă sunt dubii dacă iniţial a fost contractată o vânzare şi dacă inculpaţii s-au înţeles să lucreze la podeţ în virtutea vânzării ulterioare.

A precizat că inculpata M.A.V. a avut o atitudine nesinceră rezultată din contradicţia între declaraţia acesteia şi convorbirea în care i-a mulţumit foarte mult inculpatului S.l. când acesta i-a spus că, pentru inculpată, lucrarea este cadou. Totodată, inculpata a avut o atitudine nesinceră şi când a negat că avut discuţii referitoare la respingerea acţiunii civile.

Cu referire la cumpărarea de influenţă de către coinculpatul R.V. de la inculpata M.A.V., a apreciat că sunt suficiente probe că infracţiunile au fost săvârşite, relevante fiind convorbirile din 12 mai 2009, când acest inculpat s-a deplasat la biroul inculpatei M.V. care îi spune „să aduci şi nişte bani", din 14 mai 2009, cu fiul său M.S., avocat şi din 25 mai 2009, când R.V. se deplasează la domiciliul inculpatei.

A făcut referire şi la convorbirea ambientală de la biroul inculpatei, din 03 iunie 2009, de unde reiese că primul lucru pe care inculpata l-a făcut a fost să dea aparatul radio la un volum maxim, fiind clar că i-a cerut inculpatului R. să îi pună un plic cu o sumă de bani într-un dosar şi un înscris ce urma să fie folosit în circumstanţiere, astfel că înţelegea şi ştia că banii sunt pentru cumpărarea influenţei, ulterior punând acei bani din dosar la ea în poşetă. Nu există nicio probă din care să rezulte că banii erau pentru fiul inculpatei, avocat.

De altfel, interesul inculpatei şi faptul că a luat această sumă de bani pen­tru a-şi trafica influenţa, reiese şi din declaraţia martorei Ş.E. care arată interesul acesteia în cauză şi faptul că inculpata cunoştea foarte multe date, precum şi conţinutul discuţiilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite reţinută în sarcina inculpatei M.A.V., a susţinut că în mod eronat s-a dispus achitarea acesteia, în contextul în care sunt suficiente probe cu privire la existenţa laturii subiective şi obiective a infracţiunii, din care rezultă că iniţiativa a aparţinut inculpatei, întrucât aceasta a cerut „un suc, o floare sau mai bine o cafea", iar la momentul primirii florilor infracţiunea era deja consumată şi nu mai are relevanţă unde au ajuns cele două ghivece ornamentale cu flori. Doctrina şi jurisprudenţa sunt de acord că sfera noţiunii de „alte foloasele" este largă, vizând, atât foloase patrimoniale, cât şi nepatrimoniale şi nu exclud situaţiile în care foloasele au o valoare simbolică.

Referitor la infracţiunea de instigare la fals intelectual reţinută în sarcina inculpatei M.A.V. şi cea de fals intelectual în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.P., a susţinut că instanţa de fond a apreciat, în neconcordanţă cu materialul probator, că nu este întrunită latura obiectivă, lipsind urmarea socialmente periculoasă şi că, în referire la existenţa laturii subiective, planează un dubiu ce profită inculpaţilor.

A specificat ca relevantă existenţa unei încheieri de şedinţă în care s-a consemnat în mod nereal numele altui procuror în scopul vădit de a ascunde o incompatibilitate, menţionând ca şi consecinţă juridică, lezarea valorii sociale protejate prin încrederea de care se bucură o hotărâre judecătorească.

A mai arătat faptul că, în opinia sa, practica unei anumite instanţe nu poate fi invocată, faţă de calitatea de magistrat a inculpatului. A enumerat, cu titlu exemplificativ şi convorbirile din data de 21 mai 2009 şi declaraţiile date de martorele A.C. şi P.C.

S-a solicitat admiterea apelului şi, în considerarea probatoriului, să se dispună condamnarea inculpaţilor, menţionând că, în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, aplicabilă este legea penală veche pentru inculpaţii M.A.V. şi R.P., iar referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpaţilor R.V. şi S.I., sunt aplicabile dispoziţiile art. 292 C. pen.

S-a arătat că inculpata M.A.V. a săvârşit mai multe infracţiuni, în concurs, într-o scurtă perioadă de timp, având o atitudine ulterioară nesinceră şi de necooperare, astfel că, apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, aceleaşi concluzii, cu referire la individualizarea pedepselor, fiind menţinute şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.

S-a mai solicitat menţinerea sechestrelor instituite prin indisponibilizarea sumelor de 3.700 euro şi 3.400 lei aparţinând inculpatei M.A.V. şi confiscarea, de la aceasta, a sumelor de 30.000 lei, reprezentând valoarea podeţului edificat de către S. şi de 2.000 lei, suma obţinută de la inculpatul R.V. ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.

În faza căii de atac a apelului, Înalta Curte a procedat la audierea, sub prestare de jurământ, a martorilor A.C.M., C.I.A., O.I.N., P.M., N.S., S.V., O.E., M.A.A., B.D.C., T.Ş., S.P., T.A.T. şi M.S.V., precum şi la ascultarea inculpaţilor M.A.V. şi R.P., depoziţiile acestora fiind consemnate în procese verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivului de apel invocat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

1. În ceea ce priveşte soluţia de achitare a intimaţilor inculpaţi M.A.V. şi S.I., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă şi a infracţiunii corelative de cumpărare de influentă, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat, fără niciun dubiu, că în perioada aprilie - mai 2009, inculpata M.A.V. a acceptat şi a primit de la inculpatul S.I. edificarea, cu titlu gratuit, a unui podeţ, construcţie în valoare de 30.000 lei, pentru ca, în virtutea influenţei reale pe care o avea asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud, să-l determine pe acesta la pronunţarea unei hotărâri favorabile într-o cauză civilă în care inculpatul S.I. avea calitatea de reclamant.

Corelativ, în aceeaşi perioadă, inculpatul S.I. a oferit coinculpatei M.A.V. construirea, cu titlu gratuit, a unui podeţ - în valoare de 30.000 lei - peste pârâul de la casa de vacanţă a acesteia din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, ofertă pe care coinculpata a acceptat-o, pentru ca, în virtutea influenţei reale pe care o avea asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud, să-l determine pe acesta din urmă la pronunţarea unei hotărâri favorabile într-o cauză civilă.

Astfel, înregistrările efectuate în cauză au demonstrat faptul că, potrivit înţelegerii dintre cei doi, inculpata M.A.V. a intervenit, de mai multe ori, la judecătorul R.P. căruia i-a solicitat să administreze probatoriul în sensul pronunţării unei soluţii favorabile reclamanţilor S.l. şi S.N.

Tot înregistrările cauzei au relevat faptul că, inculpata i-a spus judecătorului R.P. că, în situaţia în care mersul dezbaterilor nu avea cursul urmărit de reclamanţi, să o anunţe din timp asupra acestui aspect pentra ca aceştia din urmă să solicite renunţarea la judecată, evitând, astfel, respingerea acţiunii civile pe fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cursul zilei de 09 aprilie 2009, inculpatul S.l. a contactat-o telefonic pe coinculpata M.A.V. pentru a afla dacă a luat legătura cu judecătorul R.P., interesul său fiind legat de faptul că, a doua zi, cauza sa avea termen de judecată.

Cuprinsul dialogului relevă existenţa unei înţelegeri anterioare între cei doi în ceea ce priveşte natura şi scopul intervenţiei asupra judecătorului investit cu judecarea cauzei, inculpata comunicându-i că nu a reuşit încă să vorbească cu acesta, datorită grevei grefierilor din sistemul judiciar. Relevant, în acest sens, este următorul dialog:

- S.l. - Nu v-aţi întâlnit cu domnu P.?

- M.A.V. - Nu.

- S.l. - Că mâine e. Întrunirea.

- M.A.V. - Ştiu, ştiu, ştiu.

- S.l. - Si as vrea să ştiu.

- M.A.V. - Nu m-am întâlnit cu el pentru că tăt o făcut grevă grefierii ăştia, de câte ori l-am căutat. Da' eu zic as a. Numai nu prea pot vorbi la telefon. Nu vreţi să ne întâlnim deseară pe la opt?

- S.l. - Ba da. Ba da.

- M.A.V. - No bine. (discuţie telefonică purtată la data de 09 aprilie 2009, orele 16,52 de către inculpata M.A.V. cu inculpatul S.l., redată potrivit procesului verbal de certificare, fila nr. 191 verso, vol. III, dosar de urmărire penală).

Din înscrisurile existente în Dosarul civil nr. 3178/265/2008, aflat în copie certificată la dosarul de urmărire penală, a rezultat că, într-adevăr, cauza a avut termen la data de 10 aprilie 2009, când judecata s-a amânat pentru lipsa părţilor, până la data de 08 mai 2009 (fila nr. 328, vol. II, dosar de urmărire penală).

Rezultă cu evidenţă faptul că, în lipsa unei intervenţii asupra judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, inculpatul S.l. a preferat să nu se prezinte la termenul de judecată, aşteptând ca promisiunea inculpatei de a interveni asupra judecătorului să se realizeze.

În intervalul 10 aprilie - 08 mai 2009, dintre cele două termene, inculpata M.A.V. a purtat mai multe discuţii cu judecătorul R.P. pentru a determina pronunţarea unei hotărâri favorabile reclamanţilor şi înainte de a demara orice intervenţie asupra magistratului, inculpata M.A.V. i-a cerut coinculparului S.l. construirea unui pod peste pârâul Valea Măriilor de la casa de vacanţă a acesteia.

Astfel, la data de 22 aprilie 2009, cei doi au stabilit telefonic ca lucrările la pod să demareze în cel mai scurt timp posibil:

- S.I. - O rugăminte, nu aţi vorbit cu domnul P. dacă puteţi cumva.

- M.A.V. - Nu am . a, cu P., ba da, dacă mă căutaţi mâine vă povestesc.

- S.l. - Lasă că vin, vin, bine.

- M.A.V. - Bine?

- S.l. - Bine, bine, bine.

- M.A.V. - Deci mă sunaţi mâine pe la 10 - 11 să vă spun, ne întâlnim un pic şi vă spun. Bine?

- S.l. - Da, da, da, bine, bine.

- M.A.V. - Bine. (discuţie telefonică purtată la data de 22 aprilie 2009, orele 12,10).

Totodată, probele - în special interceptările ambientale realizate în cauză cu privire la discuţiile dintre inculpata M.A.V. şi inculpatul R.P., la datele de 27 aprilie 2009 şi de 06 mai 2009, în biroul inculpatei - au relevat faptul că influenţa de care aceasta din urmă se prevala că o are asupra judecătorului R.P. era una reală şi că, între cei doi inculpaţi s-au purtat, în mod repetat, discuţii cu privire la cauza civilă în care avea interes inculpatul S.l., la probele ce trebuie administrate, la vârsta martorilor ce urmau a fi audiaţi pe situaţia de fapt şi chiar la modalitatea de soluţionare a dosarului.

De asemenea, în discuţiile purtate cu inculpatul R.P. în legătură cu derularea cauzei civile respective, inculpata M.A.V. i-a mărturisit primului inculpat, fără rezervă, faptul că are un interes material direct legat de reclamantul S.l., în sensul că acesta din urmă îi construieşte un pod:

"S. îmi face un pod la cabană. Că poate nu-l face aşa scump."

În acest sens, aşa cum s-a arătat mai sus, deosebit de relevante sunt interceptările ambientale realizate în cauză cu privire la discuţiile dintre cei doi, la data de 27 aprilie 2009, în biroul inculpatei M.A.V.:

- M.A.V. - Acum s-a amânat.

R.P. - Pentru ca să aducă martori. Bătrâni sau să depună certificatul de deces ca să . că el nu a reuşit să dovedească. Pentru o parte nu a reuşit să dovedească deloc şi pentru o parte a reuşit să dovedească numa prin 60 şi ceva.

- M.A.V. - No, amu eu ce să-i spun?

- R.P. - Sau să aducă nişte martori în vârstă, bătrâni, bătrâni . o adus în termenul anterior doi tineri, adică tineri cam cu vreo 5 - 6 ani mai bătrâni decât mine.

- M.A.V. - Să aducă vreo 70 - 80 de ani.

- R.P. - Sau să aducă de vreo 70 - 80 de ani sau renunţă la proces. (discuţii ambientale purtate la datele de 27 aprilie 2009, orele 11,50, de către inculpata M.A.V. cu inculpatul R.P., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 192 verso - 193, vol. III şi de 06 mai 2009, orele 11,27, înregistrată ambiental şi redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 73 - 74, vol. III).

După discuţiile purtate cu judecătorul R.P., inculpata îl informa pe inculpatul S.l. despre cele convenite, chemându-l, în acest scop, la biroul său:

- M.A.V. - Da mâncare să le dau?

- S.l. - Apoi nu mai umblaţi, daţi-i pace, lasă că. Nu. Nu mergeţi să. Că mă descurc eu, bine?

- M.A.V. - No bine, mulţumesc, să treceţi pe la mine, să vă zic ce am povestit.

- S.l. - Da, da, da, da.

- M.A.V. - Bine?

- S.l. - Da, să nu uitaţi să vorbiţi cu omu ăsta.

- M.A.V. - Eu am vorbit, de asta vreau să veniţi să vă spun.

- S.l. - Şi, și îi de da sau de nu?

- M.A.V. - Să veniţi să vă spun.

- S.l. - Bine, bine, o să vin.

- M.A.V. - Bine? Haideţi până la mine, da. "(discuţii telefonice purtate la datele de 28 aprilie 2009, orele 09,13, de către inculpata M.A.V. cu inculpatul S.l., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 193 verso -194, vol. III şi de 07 mai 2009, orele 11,04, înregistrată ambiental şi redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 74 - 74, vol. III).

Din înregistrările ambientale efectuate în data de 07 mai 2009 a rezultat că, la biroul inculpatei M.A.V. s-a prezentat inculpatul S.l. pentru a-i comunica acesteia faptul că lucrarea era finalizată şi că valoarea lucrării executate de către societatea comercială aparţinând acestuia din urmă se ridica la suma de 30.000 lei, costuri suportate în întregime de către cumpărătorul de influenţă.

- S.l. : No bun. O ieşit bine ăla, l-aţi văzut. ?

- M.A.V. : Nu am fost încă, îi gata?

- S.l.: Păi trebuie să meargă să. E pod veritabil.

- M.A.V. : Ştiţi ce am mai vrut să zic acum, cât mă costă.

- S.l.: Eu vă spun sincer aşa nu mă feresc.

- M.A.V.: Da.

S.l. : Pe d-voastră nu vă costă nimic, da dacă îl făceam la cineva, fără 300.000.000 nu îl făceam.

- M.A.V.: Cât???

- S.l.: Fără 300 de milioane, atâta costă.

- M.A.V.: Vai de mine.

- S.l.: Dar pentru dvs. E gratis şi oricând vă ajut.

- M.A.V.: Vai, mulţumesc foarte mult.

S.l.: Pentru că d-voastră sunteţi din suflet pentru mine ca o mamă, dacă vreţi orice vătrebe . (discuţie ambientală purtată la data de 07 mai 2009, ora 11,04, de către inculpata M.A.V. cu inculpatul S.l., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 74-76, vol. III, dosar de urmărire penală).

Relevantă în cauză este şi convorbirea telefonică purtată de către inculpata M.A.V. cu fiica acesteia, inculpata spunându-i acesteia din urmă că, pentru edificarea podului, costurile s-au ridicat la suma de 300 milioane lei, dar că i s-a zis că e cadou.

- M.A.V.: O venit domnul. ştii cât o cerut pe pod?

- T.A.: Cât ? . Ce o făcut la pod concret?

- M.A.V.: O făcut podul, o făcut pod de ciment.

- T.A.: Da de ce o făcut pod de ciment ? Era cu lemn deasupra, nu?

- M.A.V.: Păi da, dar era putred lemnul nu putea intra maşini pe el.

- T.A.: A podul, podeţul, eu mă gândeam la podul de pe casă, numai nu înţelegeam.

- M.A.V.: Nu, podul peste apă.

- T.A.: Da, da, da . Şi l-o turnat cu piloni?

- M.A.V.: Da, da. O turnat aşa.

- T.A.: Şi cât o fost?

- M.A.V.: 300.000.000.

- T.A.: Du-te, dă-mi pace.

- M.A.V.: Da, da.

- T.A.: Păi da ce doamne o pus acolo ?

- M.A.V.: Eu nu m-am dus la el să-l văd, o turnat aşa de o parte de drum şi de alta, de vale, ştii?

- T.A.: Dă-le în sărăcie, eu nu ştiu dacă trebe să facem asa investiţii mari.

- M.A.V.: No.

- T.A.: Pe ce să dăm banii. 300 de milioane doară nu-i. E un podeţ acolo.

- M.A.V.: No .

- T.A.: Deci, cred că exagerezi. ştii ? Da o zis de la început că atâta costă?

- M.A.V.: Nu, nu. nu. Ştii ce o mai zis, că cred că atâta. No. Că o lucrat o echipă de vreo 10 oameni în fiecare zi mergea, mergea, venea, ifronul ăla, nu ifronul, aia care aduce cimentul şi nisipul . ştii roata aia mare, ştii ? care-i pe stradă . care o văd eu pe stradă. Nu ştiu cum îi zice. Cisternă ori cum dracu, ştii ?

- T.A.: Da, da.'

- M.A.V.: . dar., o zis că-i cadou .

- T.A.: E cadou ? Aia e partea a doua, eu de ziceai amu că puşcam 300 de milioane .

- M.A.V.: O zis către mine, doamna A. eu vă rog să mă credeţi eu atâta îl făceam la cineva. Pe cuvântul meu de onoare.

- T.A.: Nu găseşti tu pe nimeni să-i facă cu atâta.

- M.A.V.: No păi eu îti spun, no.

- T.A.: No.

- M.A.V.: Eu m-am gândit că costă . zic cam cât mă costă . zice vă spun sincer că atâta m-o costat pe mine cu oameni, cu salarii, cu mărs, cu venit, cu benzină, no. Zilnic, zilnic, dar zice no. (discuţie telefonică purtată la data de 7 mai 2009, orele 17,03, de către inculpata M.A.V. cu fiica sa, martora T.A., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 76-78, vol. III, dosar de urmărire penală).

Revenind la procesul civil în discuţie, Înalta Curte reţine că, la termenul din 08 mai 2009, judecătorul R.P. a amânat, din nou, cauza. Inculpatul S.I. a contactat-o, telefonic, pe coinculpata M.A.V., pentru a o întreba ce s-a hotărât. In discuţia purtată, inculpata a precizat interlocutorului că a mai discutat cu „persoana" (judecătorul R.P.), dar că acesta nu a spus ce soluţie va da în cauză.

- S.I.: Bună dimineaţă.

- M.A.V.: No bine, că tocmai bine vin şi nişte colegi. Mulţumesc frumos şi trebuie să ne întâlnim oricum.

- S.I.: Bine. Nu aţi mai povestit cu persoana aia?

- M.A.V.: Ba da, ba da, de asta, vă spun.

- S.l.: Şi, bine sau rău?

- M. A. Veturia: Nu-i hotărât.

- S.l. : Îhî, no bine.

- M.A.V.: No bine, mai povestim mâine.

- S.l.: Bine, bine, mulţumesc." (discuţie telefonică purtată de către inculpata M.A.V. cu inculpatul S.l. în data de 12 mai 2009, orele 07,56, înregistrată şi redată potrivit procesului verbal de certificare, fila nr. 81, vol. III, dosar de urmărire penală).

Reclamanţii S.l. şi S.N. nu au reuşit, la acel moment, să probeze susţinerile din cererea introductivă de chemare în judecată, aceştia fiind îndrumaţi de către inculpata M.A.V. să renunţe la judecată.

Astfel, la data de 18 mai 2009, inculpatul S.l. şi soţia sa, martora S.N. Lucreţia, s-au deplasat la domiciliul inculpatei M.A.V. pentru redactarea cererii, care ulterior a fost depusă la dosarul cauzei, instanţa luând act de renunţarea la judecată (discuţie telefonică purtată de inculpata M.A.V. cu martora S.N., redată potrivit procesului verbal de certificare, filele nr. 81-82, vol. III, dosar de urmărire penală).

Soţii S. a arătat, în faza de urmărire penală faptul că, cererea de renunţare la judecată a fost redactată după cele dictate de către inculpata M.A.V., actul depus la instanţă fiind cel redactat în seara de 18 mai 2009.

Activitatea de supraveghere operativă realizată în cauză surprinde împrejurarea că, în seara de 18 mai 2009, după ora 20,00, soţii S. s-au deplasat la domiciliul inculpatei M.A.V. (filele nr. 157-169, vol. III, dosar de urmărire penală).

În acest context, a rezultat că ulterior, deşi lucrarea de construire a podului de la cabana de lângă complexul turistic P.Z. a fost efectuată, cu titlu gratuit, plată a intervenţiilor pe care inculpata s-a angajat faţă de inculpatul S.l. că le va face la judecătorul R.P., în cursul lunii iunie a anului 2009, intimata M.A.V. a pretins inculpatului întocmirea unor facturi şi chitanţe pentru materialele de construcţie, înscrisuri care au fost emise pe numele fiului inculpatei, martorul M.S.V., fără ca sumele de bani facturate să fi fost plătite.

Înalta Curte constată că, în considerentele sentinţei penale apelate s-a reţinut că inculpatul S.l. a dat patru declaraţii în cursul urmăririi penale, iar cea care prezintă relevanţă este, mai ales, declaraţia olografă din data de 23 iunie 2009. Astfel, în cursul aceleiaşi zile inculpatul a dat două declaraţii cu conţinut diametral opus şi anume, o primă depoziţie în care nu nega că a apelat la inculpată pentru a-i cere un sfat juridic legat de acel teren şi a întrebat ce are de făcut pentru ca procesul să se termine mai repede. Inculpatul S.l. a mai menţionat şi faptul că, deşi în aceeaşi perioadă, a discutat cu inculpata M.A.V. despre construcţia podului, niciodată această discuţie nu a fost legată de „intervenţiile" pe care reţine acuzarea că urma să le facă aceasta din urmă în vederea soluţionării favorabile a acţiunii soţilor S. A mai precizat inculpatul că niciodată nu s-a pus problema ca acel pod să fie „cadou", adică să fie construit gratis.

În aceeaşi zi, inculpatul a fost din nou audiat, în cea de-a doua declaraţie arătând că, de fapt, inculpata nu a plătit niciodată podul, chitanţele şi facturile întocmite în acest sens fiind fictive. Inculpatul a explicat revenirea asupra acestor declaraţii încă din faza de urmărire penală, când a zis că a fost presat de anchetatori să declare în sensul celor sus menţionate, deoarece a fost „condus" de la sediul parchetului o perioadă, i s-au arătat nişte fotografii şi nişte interceptări telefonice între el şi inculpată şi i s-a spus că în cazul în care nu va declara în acest sens va fi pus sub învinuire.

Instanţa de fond, constatând că, la primele declaraţii olografe, inculpatul nu a fost asistat de apărător, că practic dintre cele patru declaraţii care i-au fost luate, doar a doua, din data de 23 iunie 2009, ar susţine acuzarea, a înlăturat-o, ca fiind lipsită de relevanţă juridică.

Or, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că declaraţia din 23 iunie 2009, dată de S.I., în calitate de făptuitor, este lipsită de relevanţă juridică. Astfel, retractarea declaraţiei iniţiale, motivat de faptul că ar fi fost supus unor presiuni psihice, nu poate fi luată în considerare ca atare, numai pe baza unei simple afirmaţii, în condiţiile în care, inculpatul nu a făcut o minimă dovadă cu privire la existenţa unor astfel de presiuni psihice.

Pe de altă parte, de regulă, declaraţiile care reflectă, cel mai fidel, realitatea sunt cele scrise personal în momentele iniţiale din cursul urmăririi penale, situate, în timp, cel mai aproape de data faptei şi în care, persoana în cauză a relatat liber faptele într-un moment când încă nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că, pe de o parte, la data de 23 iunie 2009, când a fost audiat iniţial inculpatul S.I., acesta nu era pus sub învinuire, fiind audiat în calitate de făptuitor şi, ca atare, asistenţa juridică nu era obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 şi, pe de altă parte, depoziţia acestuia a fost confirmată, în totalitate, de către soţia sa, martora S.N., în cursul urmăririi penale, martoră care ulterior, în faza de judecată, nu a mai fost ascultată, întrucât s-a prevalat de dispoziţiile art. 80 din acelaşi cod.

Totodată, Înalta Curte constată că este greşită aprecierea instanţei de fond în sensul că declaraţiile inculpatului S.I., prin care acesta infirmă înţelegerea avută cu inculpata M.A.V. legată de construcţia, cu titlu gratuit a podului în schimbul intervenţiei acesteia din urmă la judecătorul cauzei civile, sunt confirmate de către martorul M.S.V., în condiţiile în care, martorul, în calitatea sa de fiu al inculpatei M.A.V., se situează, în mod evident, pe o poziţie subiectivă.

În ceea ce priveşte lucrările de construcţie a podului, este evident că acestea au fost efectuate în mod gratuit, potrivit convorbirilor dintre inculpaţii S. şi M. din data de 7 mai 2009 şi dintre inculpată şi fiica acesteia, martora T.A., redate mai sus.

Pe de altă parte, rolul activ pe care judecătorul cauzei soţilor S. l-ar fi putut avea, apreciat de către instanţa de fond ca fiind justificator cu privire discuţiile purtate între inculpaţii R.P. şi M.A.V., nu s-a manifestat în sala de judecată, cum ar fi fost firesc, ci prin intermediul inculpatei.

Împrejurarea reţinută de către instanţa de fond în sensul că acţiunea civilă promovată de către soţii S. nu comporta probleme juridice complexe, iar justeţea cererilor reclamanţilor ar fi fost certă, nefiind necesară nicio intervenţie pentru aceasta, nu poate constitui un argument suficient întrucât, aşa cum rezultă, atât din depoziţiile iniţiale ale inculpatului S.I., cât şi din conţinutul convorbirilor, ceea ce îl interesa cel mai mult era ca procesul să se termine cât mai repede, ceea ce implică, cu evidenţă, o soluţie de admitere a cererii sale de chemare în judecată. De altfel, inculpata M.A.V. i-a cerut inculpatului R.P. că, în situaţia în care mersul dezbaterilor nu ar avea cursul urmărit de reclamanţi, să o anunţe din timp asupra acestui aspect pentru ca aceştia să solicite renunţarea la judecată.

Or, în considerarea argumentelor expuse mai sus, apare cu evidenţă faptul că reprezentarea psihică a inculpatului S.I. a fost în sensul că va fi ajutat de către inculpata M.A.V., persoană influentă la nivelul comunităţii locale din care făceau cu toţii parte, în virtutea funcţiei de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, pe care aceasta o deţinea la data faptei.

Cu privire la valoarea podului şi la activitatea chitanţelor şi a facturilor, înscrisuri emise în scopul de a dovedi, în mod nereal, efectuarea unei plăţi inexistente, înalta Curte reţine că, la data de 04 mai 2009, care apare înscrisă în prima factură fiscală, construcţia podului era în plină desfăşurare, lucrarea fiind finalizată abia la 06 mai 2009. în aceste condiţii, numai emiterea unor documente prin antedatare ar fi putut conduce la această situaţie.

Mai mult, aceeaşi împrejurare, a solicitării emiterii unor documente justificative, la o dată ulterioară finalizării construcţiei, după acceptarea ei, cu titlu gratuit, o surprind înregistrările convorbirilor telefonice. Abia la data de 02 iunie 2009 au fost furnizate, de către fiul inculpatei, telefonic, datele pentru emiterea unor facturi justificative privind construcţia edificată în aprilie - mai 2009.

Or, dacă, într-adevăr, la 04 mai 2009 a fost emisă factura ce poartă această dată a lunii, nu mai exista nicio raţiune pentru care, după încă o lună, la data de 02 iunie 2009, un angajat al SC D. SRL să fi avut nevoie de datele personale ale fiului inculpatei M.A.V., cel pe numele căruia au fost emise documentele.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că raţionamentul instanţei de fond, în sensul că, în condiţiile în care nu a fost sesizată cu judecarea unor infracţiuni de fals, nu poate accepta fictivitatea înscrisurilor care atestă plata lucrărilor la podeţ, este greşit, atâta timp cât s-a probat că inculpaţii M. şi S. au acţionat fiecare în urmărirea intereselor personale, iar întocmirea respectivelor documente, în modul arătat, nu echivalează, în mod necesar, cu atestarea unor împrejurări reale.

Aşadar, chiar dacă au fost întocmite înscrisuri în condiţiile anterior descrise, nu înseamnă căpiata celor 13.000 lei s-a făcut, în mod efectiv.

În fine, acţiunea cumpărătorului de influenţă este necesar să fie făcută în considerarea influenţei reale sau presupuse a traficantului asupra funcţionarului, influenţă care poate izvorî din orice relaţii şi raporturi legale, de subordonare, de control, colaborare, supraveghere, rudenie, prietenie, comerciale, politice, etc. Influenţa nu trebuie să fie numai afirmată, ea trebuie să pară reală, posibilă şi credibilă.

O a doua condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă constă în aceea ca beneficiarul influenţei să fie pe deplin încredinţat că traficantul are, într-adevăr, trecerea de care se prevalează pe lângă funcţionar.

Apoi, cumpărătorul de influenţă trebuie să aibă un interes real, legitim sau nelegitim pentru realizarea sau nerealizarea actului care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.

Legea (art. 6¹ din Legea nr. 78/2000) nu condiţionează existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă de vreo calitate specială a subiectului activ, astfel cum a susţinut, în apărare, inculpatul S.I., autorul acestei infracţiuni putând fi orice persoană, dacă sunt îndeplinite cerinţele esenţiale prezentate mai sus.

Or, din analiza elementelor de fapt ce caracterizează activitatea infracţională a inculpaţilor M.A.V. şi S.I., rezultă că toate aceste cerinţe legale, care definesc latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, corelativ cu cea de cumpărare de influenţă, se regăsesc pe deplin în cauză, astfel încât, concluzia instanţei de fond cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968 este neîntemeiată.

2. În ceea ce priveşte soluţia de achitare a intimaţilor inculpaţi M.A.V. şi R.V., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă şi a infracţiunii corelative de cumpărare de influenţă, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat, fără niciun dubiu, că în cursul lunilor mai - iunie 2009, inculpata M.A.V. a pretins şi a primit de la inculpatul R.V. suma de 2.000 lei pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucura asupra unor magistraţi de la instanţele şi parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia pentru a obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care fratele inculpatului R.V. era cercetat în stare de arest preventiv.

Corelativ, în aceeaşi perioadă, inculpatul R.V. a oferit coinculpatei M.A.V. suma de 2.000 lei pentru ca, aceasta, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi prin influenţa ce afirma că o are asupra unor magistraţi de la instanţele şi parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia pentru a obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care fratele inculpatului R.V. era cercetat în stare de arest preventiv.

Astfel, la data de 10 mai 2009, într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud s-a dispus măsura reţinerii faţă de numitul R.T., cercetat cu privire la comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. din 1969 (faptă comisă asupra unui minor), ulterior fiind luată măsura arestului preventiv de către Tribunalul Bistriţa, secţia penală, prin Încheierea nr. 17/CC/l din 1 mai 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1034/112/2009.

A doua zi (dată la care s-a judecat cererea de arestare preventivă a lui R.T. formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud), inculpatul R.V., fratele susnumitului, s-a deplasat la biroul prim procurorului M.A.V. şi i-a solicitat acesteia să intervină şi să-l ajute pe fratele său în cauza penală amintită.

Întâlnirea de la biroul inculpatei M.A.V. a avut loc după ce anterior, în aceeaşi zi, inculpatul R.V. a contactat-o telefonic (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpata M.A.V., vol. III, fila nr. 103, dosar de urmărire penală).

Solicitarea inculpatului R.V. a fost acceptată de către inculpata M.A.V. care i-a cerut acestuia să-l caute pe fiul ei, avocatul M.S.V. pentru a-l angaja în cauză. Totodată, inculpata i-a cerut să aducă bani, sumele fiind destinate, atât onorariului avocaţial, cât şi pentru intervenţii, în vederea rezolvării problemei.

- M.A.V.: Ce ati mai făcut?

- R.V.: Nu eu, un frate de-al meu. Un copil de ăsta, el o avut ceva abatere dinainte pentru altceva şi acum îi de 24. La Beclean. El a avut nişte conflicte cu nişte băieţi acolo. Împotriva unui verişor de al meu. Chestia e că el o mai avut. o abatere. Şi îi face dosar. Şi acum el îi la a doua abatere.

- M.A.V.: L-o arestat?

- R.V.: . (neinteligibil)."

- M.A.V.: Ai vorbit cu S.?

- R.V.: Nu am vorbit . că nu am putut . nicicum ieri să-l. Ce şanse ar avea?

- M.A.V.: Nu ştiu nimic . Să aduci mâine nişte bani. Ce-i dai la S. în mână. Dacă are proces se vede. Dacă vrei să. Să-i dai de taxe.

- R.V.: Taxa nu-i separat?

- M.A.V.: Deci, ce-i taxa lui şi ăsta .separată. după-masă rezolvăm. (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpata M.A.V. cu inculpatul R.V., vol. III, fila nr. 104, dosar de urmărire penală).

Imediat după întâlnirea cu inculpatul R.V., inculpata M.A.V. l-a apelat pe fiul său, avocatul M.S.V., membru al Baroului Bistriţa Năsăud, pe care l-a anunţat că va fi căutat de acesta, comunicând-i totodată, suma pe care să o solicite pentru angajarea cauzei penale, anume „să nu lase sub 200" (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpata M.A.V., vol. III, fila 104, dosar de urmărire penală).

Potrivit înţelegerii avută cu inculpata M.A.V., inculpatul R.V. a mers, în aceeaşi zi, la domiciliul comun al acesteia şi al avocatului M.S.V. unde s-a întâlnit cu acesta din urmă pentru a discuta în legătură cu cauza. întâlnirea a avut loc între orele 17.35 şi 17.54.

La data de 12 mai 2009, inculpatul R.V. s-a întâlnit din nou, în aceeaşi locaţie, cu martorul M.S.V., ocazie cu care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 116 din 12 mai 2009. Onorariul în contract a fost stabilit la suma de 1.000 lei. Contractul de asistenţă juridică, depus în vol. II, fila nr. 366, dosar de urmărire penală, a fost încheiat numai pentru declararea şi susţinerea recursului lui R.T. formulat împotriva încheierii de arestare preventivă emisă de Tribunalul Bistriţa Năsăud.

Cu aceeaşi ocazie, avocatul M.S.V. a emis chitanţa din 12 mai 2009, depusă în vol. II, fila nr. 392, dosar de urmărire penală, din care rezultă că a primit de la R.T. suma de 1.000 lei.

Recursul formulat de R.T. a fost judecat de către Curtea de Apel Cluj la data de 14 mai 2009. M.S.V., deşi încheiase contract de asistenţă juridică în vederea susţinerii recursului, nu s-a prezentat la judecată, R.T. fiind asistat de un apărător din oficiu.

În acest context, al neprezentării apărătorului ales în vederea susţinerii recursului, a rezultat interesul inculpatei M.A.V. cu privire la mersul cauzei în care R.T. era cercetat, interes rezultat, de altfel şi din discuţia purtată de aceasta la data judecării recursului, cu martora Ş.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, care se afla în control pe linie judiciară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud. Din această discuţie reiese că inculpata M.A. cunoştea cauza în amănunt, căutând totodată aflarea unor date suplimentare cu privire la mersul anchetei.

La data de 25 mai 2009 inculpatul R.V. s-a întâlnit din nou cu inculpata M.A.V. la domiciliul acesteia, după ce anterior, în aceeaşi zi, a contactat-o telefonic în acest sens (planşa fotografică privind prezenţa inculpatului R.V. la domiciliul inculpatei M.A.V. este depusă în vol. I, fila nr. 155, dosar de urmărire penală).

În aceeaşi zi, după întâlnirea cu inculpata M.A.V., inculpatul R.V. s-a întâlnit cu M.S.V. la biroul acestuia.

La data de 03 iunie 2009, la biroul inculpatei M.A.V., s-a prezentat din nou R.V., pentru a discuta despre cauza penală. Inculpata, imediat ce R.V. a intrat în birou, a pornit aparatul radio pe care l-a setat la volum ridicat, situaţie în care, valorificarea conţinutului audio al înregistrării a fost mult îngreunată.

Din conţinutul înregistrării audio-video a rezultat faptul că inculpata M.A.V. îi solicită coinculparului R.V. ca suma de bani, de 2.000 lei, pe care acesta o adusese inculpatei, să o aşeze pe masă, într-un dosar, în momentul în care inculpata urma să iasă din încăperea respectivă.

Imaginile surprind cum inculpata se îndreaptă către uşă pentru a ieşi, însă nu face acest lucru, rămânând în interiorul încăperii. In aceste condiţii, inculpata a fost de faţă când inculpatul R.V. a scos din buzunarul de la pantaloni plicul cu bani, pe care l-a introdus într-un dosar aflat pe masa din faţa biroului. în acelaşi dosar, inculpatul R.V. a introdus şi un alt înscris cu privire la care a purtat discuţii cu inculpata. Este vorba despre un act medical care dovedea o anumită stare de sănătate a fratelui inculpatului R.V. şi care urma să fie depus la dosarul în care R.T. era cercetat pentru viol, în circumstanţiere, înscris pe care, în mod clar, inculpatul îl arătase, în prealabil, inculpatei M.A.V.

La scurt timp după ce inculpatul R.V. a părăsit biroul inculpatei M.A.V., aceasta a recuperat plicul şi înscrisul din dosarul unde fuseseră lăsate de către coinculpat şi le-a introdus în geanta sa.

- R.V.: Da, mâine îi (neinteligibil)? Păi o să las atunci ăia 20.000.000 oricum nu am.(neinteligibil), atunci să. (neinteligibil). Şi a avut şi un accident de circulaţie. (neinteligibil).

- M.A.V.: Da, că mi-a spus mama ta (neinteligibil)eu ies de aici când(neinteligibil) eu iau banii da (neinteligibil) Puneţi-mi acolo pe masă, puneţi acolo în dosar, dar căutaţi-l pe S., eu îi dau asta, da (neinteligibil) Căutaţi-l pe S.!." (proces verbal de redare a convorbirilor din data de 03 iunie 2009 purtate în mediul ambiental de către inculpata M.A.V. şi inculpatul R.V., vol. III, fila nr. 109, dosar de urmărire penală).

În primele sale depoziţii din faza de urmărire penală, în legătură cu prezenţa inculpatului R.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi la solicitarea de a-l primi în audienţă, inculpata a arătat că a fost anunţată de către jandarmul de la poartă: „Probabil în luna mai 2009 am fost sunată de către jandarmul de la punctul de acces care mi-a comunicat că o persoană cu numele de R.V. doreşte o audienţă. I-am permis să urce în vederea stabilirii scopului pentru care acesta a venit în audientă." (vol. I, fila nr. 44, dosar de urmărire penală). Ulterior, în aceeaşi declaraţie, inculpata şi-a nuanţat poziţia afirmând că este posibil ca înainte „de a-l primi în audienţă", inculpatul R.V. să o fi contactat telefonic pentru a-i spune că nu îl găseşte pe M.S.V.

În niciuna din declaraţiile date în cauză - în faza de urmărire penală, la momentul soluţionării propunerii de luare a măsurii arestului preventiv, în faza de cercetare judecătorească ori în faza căii de atac a apelului - inculpata nu a putut oferi explicaţii credibile, rezonabile şi suficiente cu privire la acţiunile sale ce conduc către un evident comportament infracţional.

În acest sens, Înalta Curte constată că inculpata M.A.V. nu a putut explica care au fost motivele pentru care ea însăşi a primit banii de la inculpatul R.V., deşi a susţinut că suma de 2.000 lei reprezenta onorariul avocaţial pentru fiul său; l-a primit pe R.V. în biroul său de la parchet, deşi acesta urmărea de fapt să-l contacteze pe fiul inculpatei, martorul M.S.V.; a evitat contactul direct cu plicul ce conţinea suma de bani, indicându-i inculpatului R.V. un dosar în care acesta să îi pună; i-a comunicat inculpatului R.V. că va ieşi din birou până îi va lăsa el banii şi, pe durata întâlnirii, a pornit la maxim volumul radioului din birou.

Se constată că instanţa de fond a reţinut că, în persoana inculpatei se regăseşte un om de o condiţie superioară, care comportamental este dispus să îşi asume orice risc pentru a nu-şi dezamăgi vechile cunoştinţe ("întorcându-i spatele" celui care îi furniza lemnele pentru încălzirea casei pe timp de iarnă) căruia nu i se poate pretinde o atitudine rece şi absolut distantă (fila nr. 59 din considerentele hotărârii atacate), contrazicându-se ulterior şi subliniind că un rechizitoriu este menit să se întemeieze pe aspectele de fapt şi de drept care conturează sau dovedesc comiterea unei infracţiuni şi nu să facă o analiză moral-psihologică a profilului sau caracterului inculpatului (fila nr. 66).

Pe de altă parte, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că martorii Ş.E., P.C. şi C.I.A. nu au oferit elemente cu privire la întâlnirea dintre inculpaţii M.A.V. şi R.V., la motivul acestei întâlniri ori în ceea ce priveşte destinaţia sumei de 2.000 lei.

Aşadar, se constată că, în mod netemeinic, prima instanţă a reţinut că întreg materialul probator (declaraţiile martorei Ş.E., declaraţiile inculpatului R.V., declaraţiile inculpatei M.A., colateral şi declaraţiile martorilor P.C. şi C.I., care reliefează o anumită linie de conduită profesională în ani, constantă, a inculpatei M., interceptările convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental din faza de urmărire penală, precum şi din faza de judecată) contrazice aspectele din rechizitoriu.

Totodată, în acord cu apelantul, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici reţinerea instanţei fondului potrivit căreia, din coroborarea tuturor probelor din dosarul cauzei rezultă că inculpatul R.V. a căutat-o la birou pe inculpata M. deoarece nu reuşea să ia legătura cu fiul său şi pentru a solicita serviciile în cauza fratelui său, iar nu pentru a-i solicita să intervină pe lângă procurori sau alţi magistraţi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în cauza în care era arestat fratele său.

Aceasta în condiţiile în care, dacă, într-adevăr, acesta ar fi fost motivul real al deplasării inculpatului R.V. la biroul inculpatei, nu rezultă motivul pentru care, anterior, a căutat-o la domiciliu. De asemenea, nu se justifică nici conţinutul dialogului dintre cei doi inculpaţi, prezentat anterior, în care R. îi dă toate detaliile legate de fapta fratelui său, inculpatei, în condiţiile în care R.V. cerea ajutor fiului inculpatei şi nu acesteia din urmă. Or, cu acea ocazie inculpata i-a comunicat coinculpatului să-i aducă bani, iar pentru fiul său doar bani de taxe:

- M.A.V.: Să aduci mâine nişte bani. Ce-i dai la S. în mână. Dacă are proces se vede dacă vrei să. Să-i dai de taxe.

- R.V.: Taxa nu-i separat?

- M.A.V.: Deci, ce-i taxa lui şi ăsta .separată. după-masă rezolvăm." (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpata M.A.V. cu inculpatul R.V., vol. III, fila nr. 104, dosar de urmărire penală).

Din această convorbire înregistrată în mediul ambiental, rezultă, în mod clar, că inculpatul R.V. întreabă dacă taxele nu sunt separat de suma de 2.000 lei cerută de către inculpată, iar inculpata îi răspunde „Deci, ce-i taxa lui şi ăsta.Separată. După masă rezolvăm." Cu alte cuvinte, taxele sunt separat de „acesta", adică de suma de bani anterior convenită.

3. În ceea ce priveşte soluţia de achitare a intimaţilor inculpaţi M.A.V. şi R.P., sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la fals intelectual şi, respectiv, a infracţiunii de fals intelectual, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat, fără niciun dubiu că, la data de 21 mai 2009, inculpata M.A.V. l-a determinat pe inculpatul R.P., judecător în cadrul Judecătoriei Năsăud, să procedeze la redactarea unei încheieri în Dosarul penal nr. 417/265/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud, în care să consemneze, în fals, participarea unui alt procuror de şedinţă, urmărind ascunderea stării de incompatibilitate proprii a inculpatei în cauza respectivă.

Inculpatul R.P., urmare a solicitării formulate de către inculpata M.A.V., a dispus grefierului de şedinţă să consemneze, în fals, în încheierea de şedinţă a cauzei penale nr. 417/265/2008, participarea unui alt procuror de şedinţă, urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei, încheiere pe care ajsemnat-o şi a dispus ataşarea sa la dosarul cauzei.

Legat de aceste fapte, Înalta Curte reţine că, la data de 22 mai 2009, pe rolul Judecătoriei Năsăud, avea termen de judecată cauza penală nr. 417/265/2008, privind pe inculpatul H.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. din 1969.

Asistenţa juridică a inculpatului H.I. era asigurată de apărător ales, avocat M.S.V., fiul inculpatei M.A.V.. Existând o cauză de incompatibilitate, în mod obişnuit, la şedinţa de judecată participa procurorul P.C., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Pentru data de 22 mai 2009, procurorul P.C. a fost învoit de la serviciu de către prim procurorul M.A.V., pentru a se deplasa în judeţul Botoşani.

Inculpata M.A.V. a participat la şedinţa de judecată, anterior având însă o discuţie cu inculpatul R.P. în care a menţionat că nu va participa la acea cauză datorită stării de incompatibilitate.

În discuţiile purtate, de altfel necontestate de către niciunul dintre cei doi inculpaţi, inculpata M.A.V. a afirmat că ar trebui trecută în încheierea de şedinţă ca şi participant la şedinţa de judecată procurorul P.C., aspect considerat nerelevant de către inculpatul R.P., care a replicat că oricum pricina este în stare de amânare.

Instanţa fondului a apreciat că actul de sesizare prezintă într-un mod oarecum tendenţios această discuţie, care de altfel a fost una colegială, folosind verbe care induc un caracter de certitudine al existenţei unei fapte penale extrem de grave şi care sunt de natură să augmenteze, în opinia unui terţ, importanţa acestei discuţii.

Curtea a mai apreciat că acestei discuţii, ca de altfel întregii situaţii de fapt reţinută în rechizitoriu în legătură cu această faptă, i s-a acordat o importanţă mult prea mare de către anchetatori, în condiţiile în care participarea inculpatei M.A.V. în acea cauză, care se aflajn mod evident în stare de amânare (practic fără a se decide nimic hotărâtor sau fără a se administra probe esenţiale aflării adevărului în cauză), nu era decisivă şi nici aptă de a produce consecinţe juridice. Mai mult, inculpata nici măcar nu a pus concluzii de niciun fel în respectivul dosar, procurorului nefiindu-i acordat deloc cuvântul, cuvânt care de altfel nici nu a fost solicitat.

Discuţia respectivă a avut loc la data de 21 mai 2009, în biroul inculpatei M.A.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud:

- R.P.:Tu vii mâine în dosarele penale?

- M.A.V.: E, şi asta am vrut să zic, C. vrea sa o las liberă, acum cu H. o treci prezentă pe ea dar vin eu acolo că, C. se duce acasă.dar nu-i raportul de expertiză.

- R.P.: Nu-i raportul de expertiză.

- M.A.V.: No şi apoi numai s-o treci pe încheiere pe ea, ştii?

- R.P.: Da poate să te treacă pe tine, ce are, că nu-i.

- M.A.V.: Nu, că-i S..

- R.P.: Da nu-i raport de expertiză.

- M.A.V.: Nu pot să particip, nu.

R.P.: Da asta e motivată şi va fi absentă la serviciu, că dacă tu o treci?

- M.A.V.: Nu, nu.că numa eumere la Botoşani dar nu o trec în concediu, o las.

- R.P.: Aha, ştii, ca să nu ai surpriza că. Bine, bine." (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, vol. III, filele nr. 69-71, dosar de urmărire penală).

Instanţa de fond a reţinut că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969, lipsind urmarea socialmente periculoasă şi faptul că asupra existenţei laturii subiective planează un dubiu care îi profită inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968, a dispus achitarea inculpatului R.P. de sub învinuirea de comitere a infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, constatându-se că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual, Curtea a dispus corelativ şi achitarea inculpatei M.A.V. de sub învinuirea de comitere a instigării la aceeaşi infracţiune.

În sensul larg al noţiunii, prin „fals" se înţelege orice alterare a adevărului. Or, în prezenta cauză, în directă legătură cu obiectul dedus judecăţii, ceea ce interesează este împrejurarea că încheierea de şedinţă - în care, s-a consemnat în mod nereal numele altui procuror decât cel care era prezent în mod efectiv în sala de judecată, în scopul vădit de a ascunde o incompatibilitate, determinată de relaţia de rudenie dintre avocatul cauzei şi procurorul prezent fizic în sala de judecată - consemnează un fapt contrar realităţii.

Orice încheiere de şedinţă are menirea să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă în conţinutul celor consemnate în cuprinsul ei. Prin urmare, ca şi în situaţia oricărui înscris al cărui conţinut este alterat prin inserarea unor împrejurări nereale, contrare realităţii, în cazul alterării unei hotărâri judecătoreşti - fie ea şi o încheiere de şedinţă prin care s-a dispus amânarea judecării cauzei, dar şi prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului -, valoarea socială ocrotită este încrederea publică în autenticitatea celor consemnate, adică adevărul pe care aceste hotărâri au destinaţia legală de a-l exprima sau de a-l atesta.

Fiind vorba de falsificarea unui înscris oficial, o astfel de faptă aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, atâta timp cât în cuprinsul încheierii s-a trecut, în mod nereal, la termenul de judecată din data de 22 mai 2009, participarea procurorului de şedinţă P.C.

Or, această consemnare reţine o împrejurare nereală despre care înscrisul este destinat să facă proba, prezentând-o astfel în deplină concordanţă cu realitatea.

Cele reţinute de către instanţa de fond referitor la această activitate infracţională, care induce concluzia că prezenţa inculpatei la şedinţa de judecată în discuţie ar fi lipsită de relevanţă juridică, deoarece cauza se amâna oricum pentru lipsa raportului de expertiză, nu sunt întemeiate, întrucât, în respectiva cauză, nu a fost vorba de o amânare fără discuţii, ci instanţa s-a pronunţat în mod favorabil asupra prelungirii dreptului de circulaţie al inculpatului, în condiţiile în care apărătorul acestuia era fiul inculpatei M.A.V.

De altfel, în analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual nu are nicio relevanţă juridică faptul că, la termenul de judecată respectiv, cauza se amâna sau nu, fără discuţie, important fiind faptul că, în încheierea de şedinţă - înscris oficial -, s-a consemnat, în mod nereal, numele altui procuror decât cel care era prezent, în mod efectiv, în sala de judecată.

În acest context, nu are nicio relevanţă împrejurarea că, faţă de grefierul cauzei, s-a adoptat o soluţie de neurmărire, atâta vreme cât aceasta nu a făcut altceva decât să se conformeze celor cerute de către judecătorul cauzei, inculpatul R.P.

Falsul intelectual constă, potrivit art. 289 C. pen. din 1969 (art. 321 C. pen.), în prima modalitate normativă incriminată de legiuitor, în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Sub aspectul elementului material, falsul intelectual presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă.

Incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut cerinţa ca falsificarea înscrisului oficial să fie de natură a produce consecinţe juridice. Includerea acestei cerinţe în conţinutul infracţiunii ar fi fost de prisos, din moment ce înscrisul, din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi al competenţei celui care l-a emis este un înscris valabil, iar conţinutul său nu corespunde realităţii.

Falsul intelectual este o infracţiune intenţionată şi nu interesează scopul sau mobilul faptei. Cerinţa intenţiei este pe deplin îndeplinită în cauză, având în vedere conţinutul discuţiei dintre inculpaţii M.A.V. şi R.P., din data de 21 mai 2009, din biroul inculpatei M.A.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, din care rezultă, fără niciun dubiu, faptul că inculpata M.A.V. îi solicită, în mod insistent, coinculpatului R.P., ca în cuprinsul acelei încheieri să fie trecută procuror de şedinţă P.C., dată fiind starea sa de incompatibilitate, iar acesta este de acord (bine, bine."), după ce se asigură, în prealabil, că procurorul P.C. nu figurează în concediu în data de 22 mai 2009.

4. În ceea ce priveşte achitarea intimatei inculpate M.A.V. şi R.P., sub aspectul comiterii infracţiunii de primire de foloase necuvenită, Înalta Curte constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, în virtutea următoarelor considerente:

Infracţiunea de primire de foloase necuvenite, incriminată de legiuitor prin dispoziţiile art. 256 C. pen. din 1969 şi preluată, în noul Cod, în art. 289, care reglementează luarea de mită, constă în primirea, de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat, în temeiul acesteia.

Înalta Curte constată că, în cauză, este întrunit elementul material al infracţiunii, care constă în acţiunea inculpatei de a primi bani sau alte foloase. „Folosul" poate fi inclusiv un ghiveci sau două cu flori, întrucât legea nu distinge între avantajul patrimonial şi cel nepatrimonial, legiuitorul impunând condiţia ca acţiunea de primire să aibă loc după îndeplinirea, de către făptuitor, a unui act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat, în temeiul acesteia. Nu interesează, pentru existenţa infracţiunii, dacă funcţionarul primeşte banii sau foloasele direct ori indirect.

Primirea de foloase necuvenite se săvârşeşte, însă, cu intenţie directă, ceea ce presupune că făptuitorul vrea să primească banii sau foloasele după îndeplinirea actului în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat, în temeiul acesteia, ştiind că banii sau foloasele nu i se cuvin. în acelaşi timp, făptuitorul are reprezentarea că, prin acţiunea sa, creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare a cărei producere o doreşte. în lipsa intenţiei, fapta nu constituie infracţiune.

Din acest punct de vedere, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, lipsind latura subiectivă, care presupune o acceptare neechivocă a foloaselor de către funcţionar, după îndeplinirea atribuţiei de serviciu. Or, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpata M.A.V. a acceptat benevol sau echivoc foloasele (florile) remise de către martorul P.M., acesta din urmă lăsând efectiv ghivecele cu flori pe birou, conform propriei sale declaraţii şi potrivit interceptărilor efectuate în cauză, în contextul în care martorul a părăsit imediat biroul.

În drept.

1. Fapta inculpatei M.A.V. care, în perioada aprilie-mai 2009, a acceptat şi a primit de la inculpatul S.l. edificarea, cu titlu gratuit, a unui podeţ, construcţie în valoare de 30.000 lei, pentru ca, în virtutea influenţei reale pe care o avea asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud, să-l determine pe acesta din urmă la pronunţarea unei hotărâri favorabile într-o cauză civilă - având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la un imobil teren - dosar civil în care inculpatul S.l. avea calitatea de reclamant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (art. 291 C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000).

Fapta aceleiaşi inculpate care, în perioada mai - iunie 2009, a pretins şi a primit de la inculpatul R.V. suma de 2.000 lei pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se.bucura asupra unor magistraţi de la instanţele şi parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia pentru a obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care fratele inculpatului R.V. era cercetat în stare de arest preventiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (art. 291 C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000).

Fapta aceleiaşi inculpate care, la data de 21 mai 2009, l-a determinat pe inculpatul R.P., judecător în cadrul Judecătoriei Năsăud, să procedeze la redactarea unei încheieri în Dosarul penal nr. 417/265/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud, în care să consemneze, în fals, participarea unui alt procuror de şedinţă, urmărind ascunderea stării de incompatibilitate proprii a inculpatei în cauza respectivă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 289 C. pen. din 1969 (art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen.).

Cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei Moîdovan A. Veturia, respectiv, două fapte de trafic de influenţă şi o faptă de instigare la fals intelectual au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (art. 38 alin. (1) C. pen.).

2. Fapta inculpatului R.P. care, urmare a solicitării formulate de către inculpata M.A.V., a dispus grefierului de şedinţă să consemneze, în fals, în încheierea de şedinţă a cauzei penale nr. 417/265/2008, participarea unui alt procuror de şedinţă, urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei, încheiere pe care a semnat-o şi a dispus ataşarea sa la dosarul cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 (ort. 321 C. pen.).

3. Fapta inculpatului S.I. care, în perioada aprilie - mai 2009, a oferit coinculpatei M.A.V. construirea, cu titlu gratuit, a unui podeţ - în valoare de 30.000 lei - peste pârâul de la casa de vacanţă a acesteia, din com. Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, ofertă pe care coinculpata a acceptat-o, pentru ca, în virtutea influenţei reale pe care o avea asupra judecătorului R.P. de la Judecătoria Năsăud, să-l determine pe acesta din urmă la pronunţarea unei hotărâri favorabile într-o cauză civilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014 (art. 292 C. pen.).

4. Fapta inculpatului R.V. care, în perioada mai - iunie 2009, a oferit coinculpatei M.A.V. suma de 2.000 lei pentru ca inculpata, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi prin influenţa ce afirma că o are asupra unor magistraţi de la instanţele şi parchetele din judeţul Bistriţa Năsăud, să intervină la aceştia pentru a obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care fratele inculpatului R.V. era cercetat în stare de arest preventiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014 (art. 292 C. pen.).

Aplicarea legii penale mai favorabile inculpaţilor.

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de Decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Potrivit mecanismului de apreciere globală a legii penale mai favorabile, trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, respectiv, cele ale C. pen. anterior comparativ cu cele ale C. pen. intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014.

Primordial, Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au corespondent în legea nouă, iar faptele nu au fost dezincriminate, ci pot fi încadrate în noile dispoziţii de incriminare.

Potrivit art. 4 C. pen. în vigoare: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", însă, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: „Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire".

Infracţiunea de trafic de influenţă este incriminată în legea nouă de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în varianta agravantă şi circumstanţiată) şi sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni, faţă de vechea reglementare, ce prevedea o pedeapsă de la 2 la 12 ani închisoare (art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000).

Infracţiunea de fals intelectual este incriminată în legea nouă de art. 321 C. pen. şi sancţionată - indiferent de forma de participaţie cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor (art. 49 C. pen.), aşadar, cu o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 5 ani, faţă de vechea reglementare, ce prevedea o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare.

Infracţiunea de cumpărare de influenţă este incriminată în legea nouă de art. 292 C. pen. şi sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, faţă de vechea reglementare (art. 6 din Legea nr. 78/2000), ce prevedea o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare.

Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, având în vedere cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru majoritatea infracţiunilor deduse judecăţii - prin raportare la minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, cuantum ce va fi avut în vedere, la aplicarea pedepselor, pentru toţi inculpaţii din cauză - modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, dar şi concursul real de infracţiuni existent în cauză - pentru care este prevăzut un tratament sancţionator mai sever în legea nouă - în ceea ce o priveşte pe inculpata M.A.V.

Din perspectiva modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepselor, comparând dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei din legea nouă, Înalta Curte apreciază că legea veche este mai favorabilă, având în vedere condiţiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt prevăzute obligaţii mai puţine, etc).

Singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în actuala reglementare), element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

De altfel, se constată că, la această concluzie conduc şi prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.

Compararea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de legea nouă este inutilă, fiind evident că legea veche este mai favorabilă, atât în ceea ce priveşte condiţiile de acordare, cât şi cu referire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul.

Aceeaşi concluzie se impune, cu necesitate şi în ceea ce priveşte compararea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de legea nouă, pentru motivele expuse mai sus.

Cu referire la concursul de infracţiuni, se constată că noul C. pen. a introdus sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, în cazul în care, pentru infracţiunile concurente, s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, spre deosebire de legea veche, care prevedea un spor facultativ, cu un maxim de 5 ani, fiind evident, aşadar că şi din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

Individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor şi individualizarea judiciară a executării pedepselor.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate intimaţilor inculpaţi, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, reţinând limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care infracţiunile au fost comise, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, caracterul repetat al faptelor, rn ceea ce o priveşte pe inculpata M.A.V., urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, stările şi circumstanţele în care au fost comise cele trei fapte infracţionale, concursul real de infracţiuni existent în cauză, dar şi persoana şi conduita inculpatei M.A.V. care: nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, aducând argumente fără suport în realitate; a încercat să îngreuneze activitatea organelor de urmărire penală în scopul de a nu răspunde penal, prin „procurarea" acelor înscrisuri care să ateste, în mod nereal, o plată neefectuată; s-a prezentat, în mod constant, la chemarea organelor judiciare; a comis faptele penale în virtutea funcţiei sale de prim procuror şi, deşi avea obligaţia de a veghea la respectarea legalităţii, săvârşea infracţiuni, bazându-se tocmai pe funcţia deţinută, reţinând şi vârsta înaintată, dar şi problemele de sănătate cu care inculpata se confruntă, Înalta Curte apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime, numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare dintre infracţiunile comise în concurs real, cu executare în regim de detenţie.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.P., Înalta Curte reţine stările şi circumstanţele în care a fost comisă infracţiunea de fals intelectual - la instigarea coinculpatei M.A.V., în calitatea sa de judecător al cauzei, inculpatul a dispus grefierului de şedinţă să facă consemnări, în fals, într-o încheiere de şedinţă, pe care a semnat-o şi a dispus ataşarea acesteia la dosar -, dar şi persoana şi conduita inculpatului, care: nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, aducând argumente neprobate; s-a prezentat, în mod constant, la chemarea organelor judiciare; a comis fapta penală în virtutea funcţiei sale de judecător, reţinând şi vârsta sa înaintată, motive pentru care, apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării.

Cu referire la inculpaţii R.V. şi S.I., Înalta Curte reţine stările şi circumstanţele în care a fost comisă infracţiunea de cumpărare de influenţă, gravitatea faptelor, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, motive pentru care, apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării, pe durata unui termen minim de încercare.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinţei penale nr. 156 din data de 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:

1. În baza art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata M.A.V., domiciliată în loc. Năsăud, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu inculpatul S.l.).

În baza art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu inculpatul R.V.).

În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. (1969) va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Va face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2009 la 02 iulie 2009.

2. În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpatul R.P., domiciliat în com. Rebra, sat Rebra, judeţul Bistriţa Năsăud, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Va face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 82 C. pen. (1969) va suspenda condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

3. În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 va condamna pe inculpaţii R.V., domiciliat în Sângeorz - Băi, Jud. Bistriţa Năsăud şi S.I., domiciliat în com. Rebra, sat Rebra, Jud. Bistriţa Năsăud, la câte o pedeapsă 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Va face aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 86¹, art. 86² C. pen. (1969) va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86 C. pen. (1969) pe durata termenului de încercare inculpaţii se vor supune următoarelor măsurilor de supraveghere:

a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, conform programului stabilit de acesta;

b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

În baza art. 86⁴ C. pen. (1969) va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, va confisca de la inculpata M.A.V. suma de 32.000 lei (30.000 lei, reprezentând contravaloarea podeţului edificat de către inculpatul S.I. şi 2.000 lei, constând în suma obţinută de la inculpatul R.V., ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă).

Având în vedere măsura confiscării speciale dispusă în cauză, va menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 40/P/2009 din data de 26 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumelor de 3.700 euro şi 3.400 lei aparţinând inculpatei M.A.V.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., faţă de soluţiile de condamnare dispuse în cauză, va obliga inculpaţii la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de către stat în fond.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinţei penale nr. 156 din data de 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:

1. În baza art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata M.A.V., domiciliată în loc. Năsăud, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu inculpatul S.l.).

În baza art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu inculpatul R.V.).

În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. (1969) contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2009 la 02 iulie 2009.

2. În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul R.P., domiciliat în com. Rebra, sat Rebra, judeţul Bistriţa Năsăud, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 82 C. pen. (1969) suspendă condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

3. În baza art. 6¹- din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpaţii R.V., domiciliat în Sângeorz Băi, Jud. Bistriţa Năsăud şi S.I., domiciliat în com. Rebra, sat Rebra Jud. Bistriţa Năsăud, la câte o pedeapsă 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 86¹, art. 86² C. pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86³ C. pen. (1969) pe durata termenului de încercare inculpaţii se vor supune următoarelor măsurilor de supraveghere:

a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, conform programului stabilit de acesta;

b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

În baza art. 86⁴ C. pen. (1969) atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă de la inculpata M.A.V. suma de 32.000 lei.

Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 40/P/2009 din data de 26 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumelor de 3.700 euro şi 3.400 lei aparţinând inculpatei M.A.V.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpata M.A.V. la plata sumei de 5.000 lei şi pe inculpaţii R.P., R.V. şi S.l. la câte 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în fond.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 400 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 330/2015. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 1009/2015. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: