ICCJ. Decizia nr. 330/2015. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), infracţiunea de spălare de ba

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 330/2015

Dosar nr. 8/62/2005

Şedinţa publică din 12 martie 2015

Deliberând, asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1). Prin sentinţa penală nr. 313/S/l din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 8/62/2005, a fost condamnat în baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 inculpatul J.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită;

În baza art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată;

În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

2). În baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul P.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 li s-a interzis inculpaţilor J.C. şi P.G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor J.C. şi P.G. durata reţinerii şi arestării preventive din 11 octombrie 2005 şi de la 13 octombrie 2005 la 16 aprilie 2006.

3). În baza art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul C.V., la două pedepse a câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită;

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul C.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială;

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de pedeapsă de 2 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsa rezultantă fiind de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 28 octombrie 2005 la 03 noiembrie 2005.

4). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.G., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut 24 de ore în data de 11 octombrie 2005.

5). În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul S.S.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 11 octombrie 2005.

6) În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul S.l.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 11 octombrie 2005.

7). În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul C.C.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 11 octombrie 2005.

8). în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul C.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

9-12). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.I.D., C.C.C., să plătească, în solidar, suma de 21.151.530 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă SC F.I.S.E.E.S. SA.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC C.S.A. Bucureşti.

Au fost menţine măsurile asigurătorii dispuse în timpul urmăririi penale, cu modificările aduse în cursul judecăţii, cu privire la bunurile aparţinând inculpaţilor J.C., P.G., S.S.M. şi S.I.D.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin procesul verbal din data de 14 septembrie 2005 asupra bunurilor aparţinând inculpatului G.G..

În baza art. 118 lit. a) C. pen. din 1969 a fost confiscat întregul stoc de produse comercializate sub numele S., indisponibilizate în prezent la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud din conform adresei şi borderoului anexă emise de SC F.E.S. SA (vol. V dosar urmărire penală, filele 244 şi 245).

În baza art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpaţii J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.I.D., C.C.C. a sumei de 783.178 lei.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969, art. 19 Legea nr. 78/2000, art. 25 Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 au fost confiscate: de la inculpatul J.C. sumele de 440.000 lei şi 40.800 euro, de la inculpatul P.G. suma de 440.000 lei şi autoturismul, de la inculpatul C.V. suma de 1.831.186,0385 lei, de la inculpatul C.C. suma de 4.253129,6304 lei, de la inculpatul S.I.D. suma de 60.000 lei.

A fost obligat inculpatul C.V. să plătească suma de 11.000 lei cu titlu de rest onorariu expertiză către expertul S.E. (conform dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 28 iunie 2011 - vol. XXI, fila 63) şi suma de 2.000 lei cu titlu de rest onorariu expertiză către expertul G.l. (conform dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 08 martie 2011 - vol. XX, fila 53 verso).

S-a dispus ca mijloacele de probă, constând în: registru de predare facturi, conţinând 102 file, din care 68 completate, registru de primire facturi, conţinând 102 file, din care 87 completate, registru de comenzi, conţinând 96 file, din care 59 completate şi un C.D. (din registrul de probe al Serviciului Teritorial Braşov) sigilat cu sigiliul P.N.A., ce conţine 25 de convorbiri telefonice), astfel cum au fost predate Tribunalului Braşov prin procesul verbal din 05 mai 2005, rămân ataşate dosarului cauzei.

În baza art. 189 C. proc. pen. din 1968 s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu (pentru inculpaţii O.D., B.G., O.G., B.V.) în sumă totală de 1.600 lei să se suporte din fondurile Ministerului Justiţiei şi să se includă în cheltuielile judiciare.

În baza art. 191 C. proc. pen. din 1968 au fost obligaţi inculpaţii J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.I.D., C.C. să plătească câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. din 1968 s-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A. Serviciul Teritorial Braşov au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- C.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de: dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2000 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

- J.C., arestat preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

- P.G., arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art, 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- G.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

- S.S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr, 39/2003 şi concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. g din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- S.l.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2000 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

- C.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

- C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi

- O.D., B.G., O.G. şi B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003

S-a constatat, prin analizarea şi coroborarea întregului material probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată că starea de fapt reţinută în actul de sesizare în sarcina anumitor inculpaţi se confirmă.

Astfel, la începutul anului 2004, inculpatul C.V. a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii unor infracţiuni grave pentru a obţine beneficii financiare din derularea relaţiilor comerciale frauduloase cu S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov din cadrul SC E. SA, constând în furnizarea de produse electrice de calitate slabă, contrafăcute sub marca S., sau a altora de origine, dar la preţuri mult supraevaluate.

Profitând de influenţa dată de calitatea de pastor penticostal asupra comunităţii din zona localităţilor Tecuci - Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, inculpatul C.V. s-a înţeles cu fiecare dintre inculpaţii O.D. -administratorul SC E.E.G. SA Timişoara, B.G. -administratorul SC E.C. SA Bucureşti, O.G. -administratorul SC N.V. SRL Oradea şi B.V. -administratorul SC M.I. SA Bucureşti, care au aceeaşi credinţă religioasă cu a sa: să coordoneze întreaga activitate economică a acestor firme în relaţia comercială cu SC E. SA, în schimbul oferirii fiecărui inculpat administrator a unui procent de 5% din totalul vânzărilor ce urmau a se realiza prin intermediul societăţilor lor.

Atraşi de obţinerea unor beneficii financiare rapide şi facile, cei patru inculpaţi nominalizaţi mai sus au fost de acord să-i predea inculpatului C.V. respectiv oamenilor de încredere ai acestora ştampilele şi documentele financiare ale societăţilor comerciale, constând în facturi fiscale, chitanţe, avize de însoţire, etc, din care unele erau semnate "în alb".

După ce şi-a asigurat controlul asupra societăţilor respective, inculpatul C.V. - a coordonat pe inculpaţii S.S.M., S.I.D., C.C.C. şi C.C. - fratele său, care s-au constituit astfel într-un grup infracţional organizat, în activităţile de achiziţionare şi plată a produselor şi echipamentelor electrice, contrafacerea acestora, transportul, livrarea şi încasarea contravalorii lor de la beneficiarul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

În acest sens, inculpatul C.V. i-a trimis în mod repetat pe inculpaţii S.S.M., S.I.D. şi C.C. în Complexul comercial D. din municipiul Bucureşti pentru a achiziţiona de la diferite firme rămase neidentificate produse electrice de origine chinezească, constând în contactori, întrerupătoare, transformatoare, siguranţe automate, soclu pentru siguranţe şi suporţi siguranţe, pe care le-au transportat şi depozitat iniţial la locuinţa sa din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi şi, începând cu luna martie 2004, într-un depozit închiriat din incinta SC C. SA Cluj-Napoca.

Apoi, la indicaţia inculpatului C.V. care i-a pus la dispoziţie un laptop şi o imprimantă, inculpatul S.S.M. a confecţionat etichete cu sigla S., folosind ca model cataloagele de prezentare ale produselor şi echipamentelor electrice fabricate de concernul german.

În paralel, inculpaţii S.I.D., C.C., C.C.C. şi alte persoane angajate ocazional de către acesta din urmă au dezlipit de pe produsele electrice etichetele originale conţinând caractere chinezeşti şi au lipit în locul lor etichetele cu sigla S., pentru a da aparenţa că bunurile respective sunt fabricate de renumitul producător german şi pentru a justifica preţul foarte mare cu care urmau să fie valorificate la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

În scopul Măturării oricărui element care să indice provenienţa reală a produselor achiziţionate din depozitul en-gros, inculpaţii au înlocuit sau aplicat etichete purtând marca S. şi pe cutiile de carton în care erau ambalate bunurile respective.

La sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2004, inculpatul C.V. i-a contactat la locul lor de muncă pe inculpaţii J.C. - directorul general şi P.G. - directorul economic din cadrul S.I.S.E. Braşov şi le-a promis că vor beneficia de substanţiale avantaje financiare sau materiale dacă vor achiziţiona produsele electrice de la societăţile comerciale aflate sub controlul său.

Urmare acestor promisiuni, cei trei inculpaţi din conducerea S.I.S.E. Braşov şi-au încălcat atribuţiile de serviciu privitoare la procedurile de achiziţie a bunurilor prevăzute de O.U.G. nr. 60/2001 şi reglementările interne din acest domeniu ale SC E. SA, sens în care au dat dispoziţie subordonaţilor ca marfa să fie primită, recepţionată şi plătită cu prioritate, deşi bunurile respective nu erau cuprinse în referatele de necesitate şi planul de aprovizionare aferente anului 2004, nu fuseseră întocmite contracte de aprovizionare cu SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, nu s-au respectat procedurile legale de achiziţie (organizarea de licitaţii publice sau selecţie de oferte), cei doi furnizori nu erau agreaţi de SC E. SA pentru livrarea de produse specifice sistemului energetic, iar preţurile de livrare au avut valori cu mult mai mari decât cele existente pe piaţa de profil (exemplu: produsele contrafăcute S. au avut preţuri de 3-22 ori mai mari decât cele originale comercializate de distribuitorii autorizaţi, iar cele autohtone au avut valori de 1,5 până la 939 ori mai mari decât preţul unitar cel mai mare practicat pe piaţa concurenţială la produsele similare, câteva exemple elocvente fiind enumerate în Raportul specialiştilor P.N.A., la vol. V, filele 92-93).

Astfel, prin intermediul inculpaţilor S.S.M., S.I.D. şi C.C.C., SC E.E.G. SA Timişoara a livrat primul transport de marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov la data de 19 martie 2004, iar inculpaţii J.C., P.G. au dat fiecare dispoziţie angajaţilor din subordine ca bunurile să fie descărcate, recepţionate şi plătite cu prioritate.

Ca dovadă a înţelegerii prealabile dintre inculpatul C.V. şi conducerea S.I.S.E. Braşov este faptul că, deşi procedurile de recepţie faptică şi scriptică a produselor electrice sosite cu primul transport au durat 2-3 săptămâni, în ziua de 19 martie 2004 au fost iniţiate primele proceduri de plată, în sensul că inculpatul P.G. a predat personal martorei M.I. de la serviciul financiar mai multe facturi fiscale emise de SC E.E.G. SA şi componenţa unor circuite de compensare pentru a întocmi accepte de compensare şi a le transmite la I.M.I. Bucureşti, unde urma să se desfăşoare această operaţiune.

Întrucât S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov nu are personalitate juridică, toate compensările încheiate la I.M.I. Bucureşti au fost realizate de către SC F.E.S. SA Bucureşti pe baza acceptului emis de S.I.S.E. Braşov, iar în urma încheierii circuitelor de compensare, S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov primeşte note de debitare - creditare de la SC F.E.S. SA Bucureşti pentru a face operaţiunile corespunzătoare în contabilitate.

În acest mod, SC E.E.G. SA a început să încaseze sume de bani de ordinul zecilor de miliarde provenite din relaţia cu S.I.S.E. Braşov începând cu data de 22 martie 2004, cu mult înainte ca procedura de recepţie cantitativă şi calitativă a produselor livrate sau de avizare şi înregistrare financiar - contabilă să fie finalizată.

Acest lucru a fost posibil deoarece, pe circuitul financiar - contabil normal al documentelor au circulat copii xerox ale facturilor fiscale primite de la SC E.E.G. SA, în timp ce exemplarele originale au fost predate de inculpatul P.G. direct la serviciul financiar pentru demararea operaţiunilor de plată.

La data de 22 martie 2004 S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a achitat prin 4 file C.E.C. suma de 5 miliarde lei către SC E.E.G. SA, la data de 26 martie 2004, prin 3 file C.E.C. suma de 3 miliarde lei, iar la 29 martie 2003, prin 2 ordine de plată, suma de 700 milioane lei, aferente unei părţi din facturile fiscale emise în data de 19 martie 2004. De asemenea, în perioada 22 martie - 31 martie 2004 au fost realizate mai multe circuite de compensare prin intermediul I.M.I. Bucureşti, în urma cărora SC E.E.G. SA a mai beneficiat de peste 70 miliarde lei (proces verbal de control din 08 septembrie 2005 al D.G.F.P. Braşov - D.C.F. din 12 septembrie 2005 vol. VIII, filele 285-572).

După încasarea acestor sume de bani provenite din relaţia comercială dintre SC E.E.G. SA şi S.I.S.E. Braşov, inculpatul C.V. le-a cerut inculpaţilor J.C. şi P.G. să-şi deschidă conturi personale la SC A.B.R. SA pentru a le putea remite sumele de bani promise, iar în cursul lunii aprilie 2004 le-a înmânat fiecăruia câte 3 file C.E.C. totalizând suma de 4,4 miliarde lei. Instrumentele de plată erau girate succesiv între mai multe societăţi controlate de C.V., printre care şi SC E.E.G. SA şi îi aveau ca destinatari finali pe cei doi directori din conducerea S.I.S.E. Braşov, după cum urmează:

- fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 14 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată, în final, de J.C.;

- fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 21 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată, în final, de J.C.;

- fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 30 aprilie 2004 pentru suma de 1.000.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată, în final, de J.C.

- fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 21 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC M.I. SA Bucureşti, fiind încasată, în final, de P.G.;

În perioada următoare, sumele de bani primite cu titlu de mită de inculpaţii J.C. şi P.G. au fost plasate de aceştia în depozite cu dobândă, apoi ridicate în numerar şi folosite la construcţia sau renovarea unor imobile pe care aceştia le deţin în satul Podul Olt, com. Hărman şi, respectiv, sat Vlădeni, comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul C.V. i-a mai oferit inculpatului J.C. un autoturism în valoare de 40.000 euro achiziţionat de la martorul M.T.M., iar inculpatului P.G. un autoturism în valoare de 15.000 euro, achiziţionat anterior, fără întocmirea documentelor, de la martorul P.I.

Pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestor autoturisme, cei doi inculpaţi au hotărât să încheie contractele de vânzare-cumpărare şi formalităţile de radiere-înmatriculare pe numele fiului J.R. şi, respectiv, a soţiei P.V., deşi adevăraţii beneficiari ai acestor maşini au fost cei doi directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

În plus, la solicitarea inculpatului J.C., inculpatul C.V. a mai achitat martorului M.T.M. suma de 800 euro reprezentând contravaloarea unei roţi de rezervă pentru autoturism.

În luna decembrie 2004 inculpatul J.C. a vândut, tot prin intermediul martorului M.T.M., autoturismul primit cu titlu de mită martorului J.R. cu suma de 30.000 euro, actele de înstrăinare perfectându-se la data de 04 ianuarie 2005 între proprietarul aparent J.R. şi noul cumpărător.

La sfârşitul lunii martie 2004, inculpatul C.V. a intenţionat să-l recompenseze şi pe inculpatul G.G. şeful serviciului aprovizionare de la S.I.S.E. Transilvania Sud cu un autoturism în valoare de 15.000 euro, sens în care l-a trimis pe inculpatul S.l.D. să-i predea maşina respectivă în parcarea din apropierea locuinţei acestuia. Inculpatul G.G. a refuzat să o primească.

Cu toate că facturile fiscale emise de cei doi furnizori au date diferite, din declaraţiile evazive ale inculpaţilor, consemnările incomplete din registrul S.I.S.E. de intrare-ieşire autovehicule aferente anului 2004 (vol. IV filele 113-117) rezultă că, în cursul lunii aprilie 2004 SC E.E.G. SA Timişoara a efectuat al doilea transport la S.I.S.E. Braşov cu acelaşi gen de produse, iar la data de 27 mai 2004 a fost realizat al treilea transport de marfă constând numai din produse electrice de origine autohtonă însă, de această dată, în calitate de furnizor apare SC E.C. SA Bucureşti.

Transportul şi livrările de produse au fost efectuate şi în aceste cazuri tot de inculpaţii S.S.M., S.I.D. şi C.C.C., recepţia s-a făcut în mod similar ca la primul transport, iar plata s-a realizat în aceleaşi modalităţi respectiv emiterea de C.E.C.uri, ordine de plată sau prin compensare.

În mod concret, S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a efectuat plăţi către SC E.E.G. SA în valoare totală de 193.039.778.779 lei din care 17.100.000.000 lei prin emiterea a 35 file C.E.C. în perioada 22 martie - 06 iulie 2004, 700.000.000 lei prin emiterea a 2 ordine de plată la data de 29 martie 2004 şi diferenţa de 175.239.778.779 lei prin compensare în perioada 22 martie -21 iunie 2004.

De asemenea, S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a efectuat plăţi către SC E.C. SA în valoare totală de 26.307.304.582 lei, din care suma de 400.000.000 lei prin emiterea a două file C.E.C. la data de 07 iulie 2004, suma de 700.000.000 lei prin două ordine de plată emise în datele de 14 şi 15 iulie 2004 şi suma de 25.207.304.582 lei prin compensare în perioada 02 iunie-21 iulie 2004. în perioada lunilor aprilie - iulie 2004 inculpatul C.V. a achiziţionat materiale de construcţie în valoare de 2551 euro de la SC P. SRL Bucureşti, mobilier în valoare de 174.605 euro de la SC C.D. SRL Bucureşti şi două autoturisme în valoare de 20.962 euro şi, respectiv, mașina în valoare de 19.078 euro.

Inculpatul C.C. a achiziţionat în aceeaşi perioadă trei apartamente în imobilul situat în Bucureşti, cu suma totală de 965.000 euro.

Inculpatul S.I.D. a încasat suma de 600 milioane lei, prin intermediul a 2 file C.E.C. cu emis la 11 mai 2004 şi emis la aceeaşi dată; cele două instrumente de plată emise de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA şi girate succesiv în favoarea SC N.V. SRL Oradea şi S.I.D., încasate la data de 12 mai 2004 prin B.C.R. - Sucursala Braşov, nu provin din relaţia comercială dintre SC E.M.V. SA şi SC A. SRL ci reprezintă sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor, pe care ulterior inculpatul le-a folosit în interes propriu, cumpărându-şi bunuri, pentru a se pierde urma banilor.

Referitor la inculpatul C.V. şi la apărările acestuia prima instanţă a reţinut următoarele:

C.V. a avut o bogată activitate infracţională pe linia infracţiunilor economice; a înfiinţat o serie de societăţi comerciale, cu ajutorul cărora a reuşit să săvârşească o serie de infracţiuni de înşelăciune atât pe raza judeţului Braşov cât şi în restul ţării.

Inculpatul a avut o largă activitate şi în direcţia practicilor religioase ale cultului penticostal devenind la un moment dat pastor al acestei biserici pentru comunitatea din zona sat. Toflea, com. Brăhăşeşti, judeţul Galaţi. Era perceput de către enoriaşii săi ca un om cu înalte calităţi morale, cu multe relaţii şi care a avut succes financiar în urma activităţilor economice pe care le desfăşura.

A profitat de încrederea pe care enoriaşii săi şi-au manifestat-o fără rezerve faţă de el şi împreună cu oamenii săi de încredere (S.S.M., S. I.D., C. şi fratele său C.C.) a iniţiat grupul cu scopul de a obţine mari sume de bani folosindu-se de societăţile enoriaşilor săi în comiterea de fapte ilegale.

C.V. nu s-a expus niciodată mai mult decât trebuia în sensul că el era cel care coordona activitatea acestui grup, avea imaginea de ansamblu a tuturor activităţilor ce trebuiau desfăşurate, era cel care le cerea enoriaşilor săi actele şi ştampila societăţilor lor, asigurându-i pe aceştia că afacerile derulate le vor aduce şi lor un anumit profit (lucru care nu s-a întâmplat).

Acesta dădea ordine oamenilor săi de încredere de a achiziţiona produse electrice la preţuri infime şi de calitate îndoielnică dintr-un complex de mărfuri en gros destinate publicului larg pe care apoi, cu bună ştiinţă, şi în mod ilegal le transforma în produse S.; marfa S. are în prezent o notorietate ce nu necesită vreo altă verificare din punct de vedere tehnic şi calitativ şi care deschide mult mai uşor porţile eventualilor achizitori.

Afirmaţia inculpatului C.V. în sensul că vânzătorul chinez de la micul stand din Complexul D. l-a asigurat că produsele respective au ţinut în spate întregul sistem de distribuire a energiei electrice în China, este hilară în condiţiile în care nu există niciun act doveditor în acest sens (de altfel inculpatul nici nu ştie prea bine numele vânzătorului respectiv). Este de precizat că aceste produse au fost revândute de către C.V. unor entităţi care în România chiar asigură viabilitatea sistemului de distribuţie a energiei electrice şi nu unor simple persoane fizice utilizatori casnici.

Intenţia infracţională a acestui inculpat este dovedită şi prin faptul, că în mod deliberat, în scopul obţinerii de venituri ilicite, a schimbat etichetele produselor achiziţionate din Complexul D. şi a mărit artificial preţurile de livrare către S.I.S.E. (Transilvania Sud, Banat, Transilvania Nord).

Inculpatul C.V., în lipsa oricăror pregătiri şi cunoştinţe în domeniul energiei electrice, nu a ştiut la momentul respectiv că S. nu a livrat cel puţin în România produse electrice de genul siguranţelor, contactorilor, însă acest lucru nu l-a împiedicat să livreze marfă care numai la S.I.S.E. Transilvania Sud a produs un prejudiciu de aproximativ 220 miliarde lei (maniera în care a acţionat C.V. la S.I.S.E. Transilvania Sud se regăseşte şi în relaţiile pe care acesta le-a avut cu alte S.I.S.E. din România, adică S.I.S.E. Banat, S.I.S.E. Transilvania Nord).C.V. şi-a plătit oamenii de încredere sau le-a facilitat obţinerea de autoturisme sau imobile în schimbul serviciilor pe care aceştia le-au prestat pentru el (închiriere de vehicule, încărcare transport şi livrare de produse, achiziţionare de produse, transformarea produselor chinezeşti în produse S. prin înlocuirea etichetelor, recrutare şi angajare de zilieri pentru diverse munci necalificate). Inculpatul era la momentul 2004 o persoană care avea mulţi bani din afacerile ilegale, care achiziţiona sub diverse moduri mai mult sau mai puţin legale autoturisme pe care le oferea apoi cu titlu de mită diferitelor persoane care prin prisma atribuţiilor lor îi facilitau obţinerea de venituri ilicite (în această categorie se includ directorii J.C. şi P.G.). Pentru C.V. a oferi bani sau alte produse în scopul mitei era practic un mod de viaţă; de aceea inculpatul a găsit de cuviinţă să îi trimită lui G.G., şeful serviciului aprovizionare de la S.I.S.E. Transilvania Sud un autoturism în speranţa că acesta îl va accepta şi nu va avea nici un fel de probleme din partea lui atunci când ar fi livrat camioanele cu produsele contrafăcute către depozitul S.I.S.E. Transilvania Sud. Din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că C.V. a avut tot timpul percepţia că acel autoturism trimis prin intermediul lui S. pentru a fi văzut de către G.G., era un obiect al mitei.

În aceeaşi manieră a acţionat inculpatul C.V. şi faţă de directorii J.C. şi P.G.; astfel lui J.C. i-a oferit practic un autoturism în valoare de 40.000 euro, iar inculpatului P.G. un autoturism în valoare de 15.000 euro.

Aceste oferte care au fost însuşite de către cei doi directori (spre deosebire de G.G. care a refuzat din start autoturismul trimis prin intermediul lui S.), au fost intermediate de prieteni ai lui C.V. (în primul caz deţinătorul unui parc auto din Bucureşti, iar în cel de-al doilea caz o persoană care se ocupa cu vânzarea de autoturisme second hand în diverse târguri auto din ţară).

În vederea atingerii scopurilor sale inculpatul le-a dat cu titlu de mită câte 4,4 miliarde lei (prin file C.E.C.) directorilor J. şi P. folosind un întreg lanţ de girări succesive, de instrumente de plată şi operaţiuni fictive între firmele controlate de el şi de oamenii lui de încredere.

C.V. şi-a clădit cu temeinicie şi atenţie la detalii toate acţiunile pentru a nu exista probe uşor de cules împotriva sa.

Astfel, i-a pus în câteva rânduri pe enoriaşii săi de ale căror societăţi s-a folosit, să semneze file C.E.C. sau facturi în alb fără să le explice acestora ce semnau de fapt, folosindu-se încă o dată de poziţia sa dominatoare în cadrul comunităţii religioase.

Cu toate acestea C.V. s-a întâlnit în mai multe rânduri cu directorii J.C. şi P.G. (în Poiana Braşov, împreună cu soţiile celor doi dar şi acasă la unul dintre ei), exact în perioada în care se aflau în derulare furnizările de marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud).

Acest lucru denotă o apropiere şi o intimitate ciudată între un furnizor oarecare şi conducerea instituţiei căreia i se livrează marfa de la furnizorul respectiv.

C.V. nu ştie în ce împrejurări a devenit furnizor agreat de SC E. SA, nu ştie dacă au avut loc licitaţii conform normativelor în vigoare, licitaţii în urma cărora să fi fost declarat câştigător (firmele controlate de el); cataloagele de prezentare a produselor pe care le-a arătat directorilor J.C. şi P.G. erau nişte cataloage care nu proveneau de la furnizorul S., deci care nu aveau nici un fel de certificare din punct de vedere al provenienţei produselor.

Referitor la inculpatul J.C. şi apărările sale s-a reţinut de către prima instanţă că prin H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000, fosta C.N.E. SC C. SA a fost reorganizată în mai multe societăţi comerciale, respectiv TransE. SA, SC H. SA şi SC D.F.E.E.E. SA. Potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ, capitalul social al noilor societăţi înfiinţate este deţinut în întregime de statul român în calitate de acţionar unic, reprezentat de M.I.C.

Prin H.G. nr. 1342 din 27 decembrie 2001, SC S.D.F.E.E. E. SA a fost reorganizată prin înfiinţarea a 8 societăţi comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, respectiv SC F.D.F.E.E.M. SA, SC F.D.F.E.E.D. SA, SC F.D.F.E.E.M.N. SA, SC F.D.F.E.E.M.S. SA, SC F.D.F.E.E.O. SA, SC F.D.F.E.E.T.N. SA, SC F.D.F.E.E.T.S. SA, SC F.D.F.E.E.B. SA, fiecare având personalitate juridică.

Potrivit aceluiaşi act normativ, au fost înfiinţate la nivelul fiecărei societăţi comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, câte o sucursală de întreţinere şi servicii energetice (S.I.S.E.), fără personalitate juridică. S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, ca sucursală a SC E. SA Bucureşti, are ca obiect de activitate, în principal, întreţinerea şi repararea instalaţiilor energetice, achiziţionarea directă a echipamentelor materialelor şi pieselor de schimb în limitele de competenţă date de SC E. SA, astfel cum rezultă şi din Regulamentul de organizare şi funcţionare (vol. VI filele 113-170). Conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov era asigurată de: directorul sucursalei, care îndeplineşte sarcina de conducere operativă a S.I.S.E. şi este subordonat directorului general al SC E. SA; directorul tehnic; directorul comercial; directorul economic şi inginerii şefi ai A.I.S.E. din componenţa S.I.S.E., în număr de 6, respectiv Alba Iulia, Braşov, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Sibiu şi Târgu Mureş.

Directorul S.I.S.E. (inculpatul J.C.) are ca principale atribuţii de serviciu următoarele: asigură conducerea activităţilor sucursalei (inclusiv A.I.S.E. din componenţă), coordonarea şi controlul acesteia în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare materiale şi umane, semnează contractele de achiziţii sau prestări servicii la nivelul S.I.S.E., aprobă necesarul de achiziţionat pentru echipamentele, materialele sau piesele de schimb întocmit de direcţiile funcţionale din cadrul S.I.S.E., aprobă normele de stoc la nivelul S.I.S.E., aprobă procedura operaţională cadru privind achiziţia de bunuri şi servicii din ţară şi gestionarea stocurilor pentru A.I.S.E. şi o propune spre avizare la SC E. SA-D.I.S.E. (vol. VI filele 121, 179, 198).

Din interpretarea dispoziţiilor enumerate mai sus rezultă că SC E. SA este o instituţie de interes public, în sensul, art. 145 C. pen., iar directorii numiţi în funcţii de conducere, inclusiv din cadrul filialelor sau sucursalelor SC E. SA sunt funcţionari în sensul legii penale - art. 147 C. pen., având atribuţiuni de coordonare şi control a întregii activităţi desfăşurate de SC E. SA sau subunităţile sale, inclusiv a activităţilor de achiziţie a echipamentelor, materialelor sau serviciilor.

Pe de altă parte, activitatea de achiziţie desfăşurată de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov este supusă atât normelor interne (procedurile operaţionale de achiziţii), cât şi dispoziţiilor O.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, care constituie cadrul general în materie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 60/2001 autoritatea contractantă (S.I.S.E. Braşov) are obligaţia de a aplica, pentru atribuirea unui contract de achiziţie publică, una din următoarele proceduri:

- licitaţie deschisă, prin care orice furnizor executant sau prestator interesat are dreptul de a depune oferta;

- licitaţie restrânsă, prin care numai candidaţii selectaţi de către autoritatea contractantă sunt invitaţi să depună oferte;

- cerere de ofertă prin care autoritatea contractantă solicită, fără publicarea unui anunţ publicitar, ofertele de la mai mulţi furnizori executanţi sau prestatori.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul în calitatea sa de director al S.I.S.E. Transilvania Sud, având atribuţii de coordonare şi control a activităţii acestei entităţi economice, a încălcat dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice în sensul că produsele primite de la firmele controlate de către C.V. nu au făcut obiectul niciuneia dintre procedurile prevăzute de acest act normativ.

De altfel, inculpatul C.V. nici măcar nu îşi aminteşte dacă a participat sau nu la vreo procedură de achiziţie publică desfăşurată de către S.I.S.E. Transilvania Sud.

Încălcând aceste dispoziţii exprese ale ordonanţei privind achiziţiile publice inculpatul a achiziţionat pentru S.I.S.E. Transilvania Sud o serie de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate cauzând un prejudiciu considerabil S.I.S.E. Transilvania Sud şi SC E. SA Bucureşti, transformată ulterior în F.I.S.E.

Pentru plata acestor produse electrice contrafăcute inculpatul J.C. s-a preocupat de plata cu prioritate a acestora fie prin intermediul instrumentelor de plată, fie prin introducerea societăţilor respective în circuite de compensare.

Încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice şi implicit încălcarea atribuţiilor sale de serviciu care constau în coordonarea şi controlul sucursalei, aprobarea procedurii privind achiziţia de bunuri şi servicii a avut loc într-un interval de timp cuprins între luna martie şi luna iunie 2004, atunci când au avut loc livrările de marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA.

Aceste încălcări au fost efectuate în mod repetat în baza unei hotărâri infracţionale unice, au constat din aceleaşi acte materiale de fiecare dată (aprobare încărcare-descărcare marfă fără verificări ale documentelor de achiziţie, fără existenţa unor documente care să ateste achiziţii centralizate, plata cu prioritate a acestora fie prin instrumente de plată fie prin circuite de compensare). De aceea în rechizitoriu s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu cu nenumărate acte materiale.

Pentru achiziţionarea produselor electrice în maniera mai sus arătată, inculpatul a primit din partea lui C.V. o mașină în valoare de 40.000 euro (preţ plătit integral de către C.V. vânzătorului autoturismului respectiv), o roată de rezervă în valoare de 800 euro şi suma de 4,4 miliarde lei, sumă ce a fost remisă în 3 tranşe în contul său deschis la A.B. Bucureşti Sucursala Dorobanţi.

Inculpatul J.C., în apărarea sa a susţinut că produsele electrice primite de S.I.S.E. Transilvania Sud în lunile martie -iunie 2004 de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA făceau parte dintr-o achiziţie centralizată şi a procedat la recepţia şi plata lor ca urmare a acordului primit din partea directorului general al SC E. SA, martorul B.S.

Potrivit adresei din 30 august 2005 a SC E. SA, produsele electrice livrate în primul semestru al anului 2004 de către SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA nu au fost aprovizionate în mod centralizat ci achiziţia s-a făcut la nivelul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov; SC E. SA -DISE nu a încheiat contracte de achiziţii publice şi nici nu a emis comenzi pentru produsele respective, întrucât nu au fost întocmite referate de necesitate care să justifice oportunitatea unei asemenea achiziţii (vol. VI fila 25).

Inexistenţa referatelor de necesitate, a comenzilor, contractelor, sau a licitaţiilor publice este consemnată şi în adresa din 24 august 2005 a S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov (vol. VI fila 27).

O dovadă că achiziţia a fost dispusă de conducerea S.I.S.E. Braşov o reprezintă faptul că, în biroul Serviciului aprovizionare - depozite au fost identificate un număr de 20 comenzi emise către SC E.E.G. SA Timişoara anterior primirii mărfurilor, toate fiind semnate de inculpaţii J.C. şi P.G.

Potrivit Registrului de comenzi pentru anul 2004, au existat note de comandă corespunzătoare fiecărei facturi fiscale emisă de furnizor, însă, ulterior acestea au dispărut din locul de arhivare, fiind găsite de ofiţerii de poliţie judiciară numai acelea care erau izolate printre celelalte comenzi emise către furnizorii agreaţi (procese verbale din vol. IV, filele 118 - 148) şi declaraţiile martorilor B.E., M.I., D.D.).

Or, sustragerea notelor de comandă a fost realizată de persoanele interesate să susţină că achiziţia de produse a fost una centralizată, în speţă fiind vorba despre inculpatul J.C. şi P.G.. Niciunul dintre martorii audiaţi nu au oferit o justificare şi nici nu au cunoscut împrejurările în care din registrul de comenzi pentru anul 2004 au lipsit exact aceste note de comandă, emise către SC E.E.G. SRL Timişoara.

Potrivit declaraţiilor martorilor B.S.L., S.C. şi angajaţilor S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov rezultă că, în cazul produselor achiziţionate la nivel central, imediat după semnarea contractelor cu furnizorul câştigător al licitaţiei şi înainte de livrarea produselor, se trimiteau la sucursalele din ţară câte un exemplar al contratului, marfa neputând fi primită şi recepţionată în lipsa acestuia şi a notei de transfer pentru notele respective.

De asemenea, martorul B.S.L. a negat existenţa unei convorbiri telefonice cu inculpatul J.C. prin care să fie încunoştinţat şi să dispună achiziţionarea de produse de la firmele controlate de inculpatul C.V. De fapt, în cazul în care ar fi existat o dispoziţie din partea conducerii SC E. SA Bucureşti în privinţa recepţionării produselor respective, nu s-ar mai fi justificat gestul inculpatului C.V. de a acorda reprezentanţilor S.I.S.E. Braşov bani şi bunuri cu titlu de mită.

În faţa instanţei de judecată martorii B. şi S. au reiterat declaraţiile date în cursul urmăririi penale prin care au reafirmat că nu a existat nicio procedură de achiziţie la nivel centralizat în legătură cu produsele electrice livrate de SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA. La dosarul cauzei nu există niciun document (act) care să ateste existenţa unei astfel de achiziţii centralizate în baza căreia s-a făcut furnizarea acestor produse în perioada martie - iunie 2004 la S.I.S.E. Transilvania Sud.

În apărarea sa inculpatul J.C. a precizat că în toamna anului 2003 ar fi predat suma de 100.000 euro reprezentantului unei societăţi care distribuia materiale de construcţie pentru a-i fi livrate toate materialele necesare construcţiei casei sale din Podul Olt, însă acest furnizor nu şi-a respectat angajamentul. In aceste condiţii furnizorul respectiv i-ar fi restituit în primăvara anului 2004, exact în aceeaşi perioadă în care au avut loc livrările de produse electrice contrafăcute de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA, suma de 100.000 euro în mai multe tranşe.

Inculpatul J.C. nu a produs însă niciun fel de dovadă scrisă cu privire la existenţa vreunui astfel de contract sau la restituirea sumei respective, ba mai mult, nu a putut da niciun element de identificare a societăţii respective sau a reprezentantului legal al acesteia. Iniţial inculpatul a declarat că a dat suma de 100.000 euro firmei furnizoare de materiale de construcţii prin intermediul martorului M.V. (cel care coordona lucrările de construcţie la vila sa din Podul Olt) însă acest martor a fost constant în declaraţii afirmând că nu a făcut aşa ceva niciodată.

Din examinarea celor 3 file C.E.C. prin intermediul cărora inculpatul a încasat suma de 4,4 miliarde ROL rezultă că acestea au fost emise de către SC D.M. SRL Bucureşti, o societate care a participat la circuitele de compensare alături de SC E.E.G. SA, motiv pentru care a şi girat suma în favoarea sa.

În legătură cu această sumă de bani inculpatul şi-a schimbat declaraţiile în cursul cercetării judecătoreşti, afirmând că după data de 26 martie 2004 C.V. i-ar fi solicitat un împrumut pentru rezolvarea unei probleme personale. Această discuţie a avut loc în contextul în care potrivit inculpatului J.C., C.V. reprezenta doar un simplu furnizor de produse pe lângă ceilalţi agreaţi de către SC E. SA. Suma de bani cerată împrumut de C.V. era de 100.000 euro. J.C. ar fi acceptat să îl împrumute pe C.V. cu această sumă deoarece l-a atras cursul de schimb propus de către acesta din urmă. Contul deschis la A.B. Sucursala Bucureşti Dorobanţi urma să colecteze împrumutul pe care C.V. urma să i-l restituie.

Deşi inculpatul J.C. a făcut vorbire de existenţa unui contract de împrumut, a menţionat că în dreptul împrumutatului nu a figurat numele lui C.V. ci o societate, SC M. SA Câmpia Turzii Inculpatul nu a considerat că este ceva în neregulă cu acest contract de împrumut, primind un exemplar al contractului din partea lui C.V.. Schimbarea declaraţiei inculpatului în ceea ce priveşte suma de 4,4 miliarde lei (100.000 euro) intrată în conturile sale, fără existenţa vreunei justificări scrise sau sub forma declaraţiilor unor martori, nu este justificată şi nu poate să răstoarne acuzaţiile reţinute împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de luare de mită.

La data de 30 martie 2004 inculpatul J.C. a deschis un cont personal pentru persoane fizice la A.B. România SA.

Din analiza extrasului de cont pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 8 februarie 2005 s-a constatat de către prima instanţă următoarele:

- În data de 22 aprilie 2004 contul aparţinând inculpatului J.C. a fost alimentat cu suma de 1.700.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C., emisă de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SA Timişoara, care ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, în final fiind încasată de J.C.;

- În data de 27 aprilie 2004 acelaşi cont aparţinând inculpatului J.C. a fost alimentat cu suma de 1.700.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C. emisă de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SRL Timişoara, care ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată de J.C.;

- în data de 06 mai 2004 contul aparţinând inculpatului J.C. a fost alimentat cu suma de 1.000.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C. emisă de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SA Timişoara, care ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată de J.C.;

- în perioada în care sumele de bani nu au fost transferate către conturile de cârd ale inculpatului au fost constituite depozite la termen pentru o perioadă de timp cuprinsă între 1 lună şi trei luni;

- în perioada 02 iunie 2004 - 14 martie 2005 din contul curent al inculpatului J.C. a fost alimentat contul de cârd aparţinând aceleiaşi persoane cu suma de 2.146.700.000 lei de unde ulterior datei de alimentare au fost retrase prin tranşe succesive de 20.000.000 lei;

- în perioada 22 aprilie 2004 - 29 iunie 2005 a fost retrasă diferenţa de bani dintre suma de 4.400.000.000 lei încasată pe cele 3 file C.E.C. şi suma de 2.146.700.000 lei virată pe contul de cârd şi ulterior retrasă de pe acesta. Această sumă, respectiv cea. 2.200.000.000 lei a fost retrasă cu titlul de „cheltuieli personale".

În legătură cu autoturismul, inculpatul a susţinut că el a fost cel care a plătit suma de 40.000 euro lui C.V. şi ulterior suma de 800 euro pentru roata de rezervă. A susţinut că autoturismul i-a fost adus la Braşov, locul unde i-a înmânat şi preţul. Afirmaţiile inculpatului nu au nicio susţinere în actele dosarului fiind contrazise de martorul M.T.M., de martorul M.J. şi chiar de inculpatul C.V.

În condiţiile în care în luna martie - aprilie inculpatul a cumpărat autoturismul cu suma de 40.000 euro (bani daţi din buzunarul propriu), nu are nicio justificare vânzarea aceluiaşi autoturism în luna decembrie a aceluiaşi an la o sumă cu 10.000 euro mai mică în condiţiile în care autoturismul nu a suferit nicio avarie în acest interval de timp. O pierdere de 10.000 euro în decursul câtorva luni de zile nu se justifică nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al probatoriului de la dosar. Singura explicaţie bazată pe actele dosarului este că atunci când a intrat în posesia autoturismului inculpatul nu a plătit din buzunarul propriu cei 40.000 euro şi datorită acestui fapt i-a fost foarte uşor să încaseze suma de 30.000 euro care i-a intrat suplimentar în buget în luna decembrie a aceluiaşi an.

Inculpatul prin apărarea sa a căutat să justifice sumele de bani cheltuite cu construcţia casei de la Podul Olt precizând că atât el cât şi soţia sa au ocupat de-a lungul timpului (din 1997) funcţii de conducere care le-au permis să economisească importante sume de bani (înscrisuri depuse de inculpat în vol. VII dosar instanţă). înscrisurile depuse în acest scop precum şi sumele de bani rezultate din încasarea diurnei, a tichetelor de masă şi a plăţii drepturilor salariale nu justifică nici teza inculpatului că ar fi avut în casă suma de 100.000 euro cash şi nici faptul că i-a oferit această sumă cu titlu de împrumut lui C.V. în primăvara anului 2004 construcţia casei era în derulare astfel încât economiile la care face referire inculpatul J. este evident că se diminuaseră considerabil. Conform fotografiilor de la dosar construcţia nu este a unei case obişnuite, ci a unei vile, ceea ce presupune costuri foarte mari privind materialele de construcţie şi manoperă.

Inculpatul a precizat că a avut economisiţi aproximativ 700.000 euro în anul 2003, bani la care s-au mai adăugat aproximativ 44.000 dolari din vânzări de terenuri şi moşteniri. La acestea s-au adăugat conform declaraţiei inculpatului aproximativ 70.000 euro împrumutaţi de la 2 persoane fizice la sfârşitul anului 2003 şi 8000 euro împrumutaţi de la B.P. şi R.B.

În aceste condiţii în care la sfârşitul anului 2003 începuse deja construcţia casei din Podul Olt (deci fuseseră cheltuite sume considerabile pentru achiziţionarea materialelor de construcţie, proiecte, autorizaţii, certificate de urbanism) şi inculpatul era dator la 2 persoane fizice cu aproximativ 60.000 euro, nu poate fi justificată împrejurarea că în luna martie 2004 a avut de unde să îi dea suma de 100.000 euro cash lui C.V. cu titlu de împrumut (deşi îl cunoştea de puţin timp pe C.V., deşi nu aveau relaţii personale, inculpatul a riscat să rămână fără o sumă importantă de bani într-o perioadă propice activităţilor de construcţie la casa sa din Podul Olt).

Acceptarea modalităţii de încasare a celor 4,4 miliarde de lei din partea lui C.V. (prin emiterea unor file C.E.C. de către societăţi comerciale controlate de către C.V. şi care în fapt nu aveau nicio datorie către persoana fizică J.C., instrumente de plată girate consecutiv între mai multe societăţi comerciale), precum şi intrarea în proprietate a autoturismului, fără să achite vreun ban în momentul achiziţionării, dar încasând suma considerabilă de 30.000 euro prin revânzarea acestuia după numai 8 luni de zile, reprezintă metode de spălare a banilor cu scopul de a se pierde provenienţa lor.

Referitor la inculpatul P.G. şi apărările acestuia, prima instanţă a reţinut că acesta a îndeplinit funcţia de director economic la S.I.S.E. Transilvania Sud în perioada martie - iunie 2004. Acesta avea ca principale atribuţii de serviciu următoarele: răspunde de rezultatele financiare ale sucursalei, de realizarea echilibrului financiar al acesteia, de realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli; răspunde de desfăşurarea acţiunilor de lichidare a datoriilor şi creanţelor; aplică strategia societăţii în domeniile financiar şi patrimonial; organizează şi coordonează activităţile financiar-contabile şi de gestiune a patrimoniului; coordonează şi controlează la nivelul entităţilor organizatorice ale sucursalei, în probleme aferente obiectului de activitate; organizează controlul financiar preventiv în limita competenţelor stabilite de SC E. SA; aprobă necesarul de achiziţionat pentru echipamentele, materialele sau piesele de schimb cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli; semnează contractele de achiziţie sau prestări servicii la nivelul S.I.S.E.; aprobă normele de stoc la nivelul S.I.S.E. (vol. VI filele 159, 179, 199)

Acest inculpat alături de inculpatul J.C. a acceptat livrările de produse electrice contrafăcute din partea SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA în perioada martie - iunie 2004.

Deşi făcea parte din conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud inculpatul nu a verificat provenienţa produselor astfel livrate în condiţiile în care la nivelul S.I.S.E. Transilvania Sud nu avusese loc nicio achiziţie publică de astfel de produse, iar cele 2 societăţi comerciale nu se aflau pe lista furnizorilor cu care S.I.S.E. Transilvania Sud avusese relaţii comerciale până la acel moment.

De asemenea până să apară cele 2 societăţi comerciale furnizoare S.I.S.E. Transilvania Sud nu a mai achiziţionat niciodată produse electrice marca S., lucru care nu i-a trezit nicio suspiciune directorului economic P.G., deşi acesta trebuia să aprobe plata facturilor emise pentru astfel de produse.

Acceptând livrarea produselor electrice contrafăcute şi supraevaluate din partea celor 2 societăţi controlate de C.V., inculpatul a contribuit la producerea unui prejudiciu însemnat atât S.I.S.E. Transilvania Sud cât şi SC E. SA (transformată în F.I.S.E. E.).

Prejudiciul a fost creat şi prin faptul că inculpatul a dat dispoziţii şi a semnat pentru plata facturilor emise de aceste 2 societăţi şi a fost de acord cu introducerea lor în circuite de compensare.

Aceste încălcări ale atribuţiilor de serviciu şi ale dispoziţiilor legale privind procedura achiziţiilor publice au fost efectuate în mod repetat în baza unei hotărâri infracţionale unice, au constat din aceleaşi acte materiale de fiecare dată (aprobare încărcare-descărcare marfă fără verificări ale documentelor de achiziţie, fără existenţa unor documente care să ateste achiziţii centralizate, plata cu prioritate a acestora fie prin instrumente de plată fie prin circuite de compensare). De aceea în rechizitoriu s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu cu nenumărate acte materiale.

Inculpatul P.G., la fel ca inculpatul J.C. a susţinut în apărarea sa că achiziţia produselor electrice livrate de SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA s-a realizat la nivel centralizat, invocând aceleaşi aspecte care au fost reţinute şi în cazul inculpatului J.C., dar care nu sunt susţinute de actele dosarului.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a schimbat apărarea arătând că de fapt nici SC E. SA şi nici S.I.S.E. nu ar fi avut calitatea de autoritate contractantă în sensul O.U.G. nr. 60/2001.

În plus faţă de inculpatul J., P.G. a declarat că la data la care a sosit transportul cu marfa de la SC E.C. SA Bucureşti a fost contactat telefonic de către directorul D.I.S.E., martorul S.C. şi că discuţia telefonică a fost determinantă în recepţia şi plata produselor respective. Nu există nicio probă în sensul celor declarate de inculpatul P.G.

Mai mult, martorul S.C. a declarat că a discutat telefonic cu P.G. însă discuţia a fost generică, având ca temă aprovizionarea S.I.S.E. cu produse electrice şi nu a dat dispoziţie ca marfa provenită de la SC E.C. SA să fie recepţionată şi plătită. De altfel inculpatul P.G. este amintit în declaraţiile inculpaţilor C.C., S.I.D. ca fiind persoana care le-a înmânat în mai multe rânduri instrumentele de plată pentru o parte din contravaloarea produselor livrate, lucru care s-a întâmplat chiar în ziua transportului, deci. anterior recepţionării în fapt a produselor (recepţia constituie un proces cu mai multe activităţi care nu pot avea loc instantaneu).

Din declaraţiile date în cursul cercetărilor, declaraţii care nu s-au coroborat pe deplin cu privire la aspecte esenţiale din activitatea sa, inculpatul a recunoscut la un moment dat că C.V. i-a fost prezentat de către J.C., iar în urma acestui moment s-a întâlnit cu el de câteva ori chiar înainte de livrarea primului transport de marfă (sfârşitul lunii martie 2004).

În aceste condiţii, inculpatul a justificat încheierea unui contract fictiv de împrumut cu SC C. SRL Câmpia Turzii (societate controlată de asemenea de C.V.) pentru suma de 100.000 euro la data de 24 februarie 2004. Prin încheierea acestui contract inculpatul P.G. a dorit să justifice în faţa instanţei încasarea sumei de 4,4 miliarde lei ROL, primită în contul său personal deschis la A.B. (aceeaşi bancă la care şi-a deschis cont inculpatul J.C. şi în care a intrat aceeaşi sumă de 4,4 miliarde lei ROL din partea inculpatului C.V.).

Contractul respectiv (fila 345 vol. III dosar urmărire penală) este neautentificat, a fost rupt şi reconstituit prin lipire, aşa cum rezultă din procesul verbal de ridicare. Coincidenţa face ca suma împrumutată acestei societăţi comerciale controlată de C.V. să fie returnată către inculpatul P.G. la aceeaşi rată de schimb valutar (44.000 lei/1 euro) ca în cazul împrumutului acordat de J.C. lui C.V. (contractul scris prezentat lui J.C. purtând menţiunea că la împrumutat se afla tot o societate comercială controlată de C.V.).

Dacă această variantă a fost prezentată de inculpat în cursul urmăririi penale, în faza de judecată inculpatul a revenit asupra acestor aspecte şi a declarat că l-ar fi cunoscut pe C.V. în jurul datei de 19 martie 2004 atunci când acesta s-a prezentat la el în birou ca reprezentant al SC E.E.G. SA. Deşi era un furnizor ca oricare altul, inculpatul P. s-a întâlnit cu el şi cu J.C. doar la câteva zile la Pensiunea din Braşov unde era cazat C.V. În cadrul acestor discuţii (după ce J.C. ar fi plecat) C.V. i-a sugerat ca ar avea nevoie de o sumă mare de bani pe care o va returna într-un timp foarte scurt la o dobândă foarte mare. Inculpatul P., fost om de afaceri (aşa cum s-a declarat), a întrezărit posibilitatea unui câştig prin intermediul banilor săi proprii. Astfel, i-a comunicat lui C.V. că îl poate împrumuta cu suma de 100.000 euro cu condiţia să-i retumeze la sfârşitul lunii aprilie, la un curs valutar de 44.000 lei/euro. C.V. a fost de acord şi a spus că împrumutul se va face pe baza unui contract în care ca împrumutat va figura societatea SC C. SA Câmpia Turzii.

Conform declaraţiei inculpatului, după 2 zile C.V. i-ar fi dat un astfel de contract care ar fi fost datat 24 februarie 2004. Deşi i s-a părut suspectă data respectivă, P.G., fost om de afaceri şi direct economic al S.I.S.E. Transilvania Sud a acceptat să semneze cele 2 exemplare ale contractului de împrumut. Inculpatul a încasat suma de 4,4 miliarde lei sub forma a 3 file C.E.C. în contul deschis la o filială din Bucureşti a A.B..

Varianta susţinută de către inculpat în apărarea sa cu privire la provenienţa sumei de mai sus nu este susţinută de actele dosarului. Conform declaraţiilor inculpatului C.V. acesta a avut o serie de întâlniri private cu inculpatul P.G. cât şi cu inculpatul J.C. în perioada primului semestru al anului 2004 (în acest sens este şi declaraţia lui P.G. de la urmărire penală).

Inculpatul P.G. nu a oferit nicio justificare a schimbării declaraţiei sale în legătură cu provenienţa sumei de 4,4 miliarde lei. în declaraţia de la urmărire penală P.G. a precizat că această sumă reprezintă restituirea unui împrumut pe care i l-a dat lui C.V. la sfârşitul lunii februarie 2004. Exemplarul din contractul de împrumut semnat la acea dată a fost rupt de către inculpatul P.G. după ce a avut dovada că i-au fost restituiţi banii prin intermediul celor 3 file C.E.C. emise de SC D.M. SA şi care erau girate către SC C. SA Câmpia Turzii, girate apoi către persoana fizică P.G..

Din nota de constatare a Gărzii financiare - Comisariatul Regional Cluj rezultă că acel contract de împrumut nu a fost înregistrat în contabilitatea SC C. SRL Câmpia Turzii, ceea ce demonstrează că suma de 100.000 euro nu a fost predată efectiv, iar scopul urmărit prin întocmirea înscrisului a fost cu totul altul decât dovada existenţei unui raport juridic civil între cele două părţi (vol. XIV, filele 3-100).

Mai mult, din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică întocmit de specialiştii criminalişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov se deduce că semnătura din dreptul reprezentantului SC C. SRL nu a fost executată de administratorul Spiridon Ioan, deoarece aceeaşi semnătură apare şi pe documente provenind de la alte societăţi comerciale cu care acesta nu are nici o legătură (vol. XIX).

Din analiza extrasului de cont pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 august 2005 aparţinând numitului P.G. - a rezultat următoarele:

În data de 26 aprilie 2004 contul aparţinând inculpatului P.G. a fost alimentat cu suma de 1.700.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C. de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SA Timişoara, care ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj şi încasată în final de P.G.;

În data de 26 aprilie 2004 acelaşi cont aparţinând inculpatului P.G. a fost alimentat cu suma de 1.700.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C. emisă de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SA Timişoara, care ulterior a girat-o către SC M.I. SA, fiind încasată în final de către P.G.;

În data de 18 mai 2004 contul a fost alimentat cu suma de 1.000.000.000 lei, prin încasarea filei C.E.C. emisă de SC M. SRL Bucureşti şi girată către SC E.E.G. SA Timişoara, care ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, fiind încasată în final de către P.G.;

- la data de 27 mai 2004 din suma de 4.400.000.000 lei existentă în contul curent s-au constituit 8 depozite în valoare de 500.000.000 lei fiecare (în total 4.000.000.000 lei) pe o perioadă de 6 luni, iar suma de 379.349.000 lei a fost transferată în contul de cârd aparţinând lui P.G.;

- la data de 26 noiembrie 2004, 7 din cele 8 depozite constituite anterior au fost prelungite pe încă o perioadă de 6 luni (suma fiind de data aceasta de 542.190.274 lei), respectiv până la data de 26 mai 2005, iar cel de-al 8-lea a fost împărţit în două, respectiv cu suma de 204.668.082 lei s-a constituit un nou depozit, iar cu diferenţa s-a alimentat contul de cârd aparţinând inculpatului P.G.;

- la data de 26 mai 2005, pentru cele 7 depozite constituite încasează prin contul bancar dobânda aferentă, respectiv suma de 301.130.991 lei (43.018.800 lei pentru fiecare depozit) din care plăteşte impozit pe venit din dobânzi în sumă de 3.011.309 lei. In aceeaşi zi constituie 7 depozite bancare în sumă de 584.778.800 lei pe: o perioadă de 6 luni, respectiv cu dată scadentă la 25 noiembrie 2005;

- la data de 27 mai 2005 se desfiinţează unul din cele 7 depozite constituite în ziua precedentă, în valoare de 584.778.800 lei, sumă pe care o retrage în numerar (300.000.000 lei), iar suma rămasă, respectiv 284.778.800 lei se alimentează contul de cârd aparţinând inculpatului P.G.;

- a data de 30 mai 2005 ajunge la scadenţă depozitul în sumă de 204.668.082 lei constituit în data de 30 noiembrie 2004 pentru care încasează o dobândă în valoare de 16.238.870 lei şi se plăteşte un impozit pe venit de 162.389 lei. Cu suma rezultată de 220.744.563 lei constituie un nou depozit pe o perioadă de 6 luni, respectiv până la data de 30 noiembrie 2005;

- la data de 03 iunie 2005 se desfiinţează depozitul constituit în data de 30 mai 2005 în sumă de 220.744.563 lei, iar suma de 200.000.000 lei se retrage în numerar, rămânând în contul curent suma 20.785.541 lei;

- data de 10 iunie 2005 se desfiinţează unul din depozitele constituite în data de 26 mai 2005 în sumă de 584.778.800 lei. Din suma rezultată se alimentează contul de cârd aparţinând inculpatului P.G. cu suma de 285.000.000 lei rezultând un sold creditor curent în sumă de 320.564.341 lei;

- la data de 16 iunie 2005 se desfiinţează al doilea depozit constituit în data de 26 mai 2005 în sumă de 584.778.8000 lei. Din suma rezultată se efectuează două plăţi în sumă de 435.234.800 lei, respectiv de 40.663.125 lei, rezultând un sold creditor curent în sumă de 429.293.216 lei;

- la data de 20 iunie 2005 din suma existentă în contai curent se alimentează contul de cârd aparţinând inculpatului P.G. cu suma de 300.000.000 lei, rezultând un sold creditor curent în sumă de 129.293.216 lei;

- la data de 24 iunie 2005 se desfiinţează al treilea depozit constituit în data de 26 mai 2005 în sumă de 584.778.800 lei. Din suma rezultată se efectuează două plăţi în sumă de 155.121.813 lei, tiv de38.797.825 lei, iar suma de 250.000.000 lei este retrasă în numerar, rezultând un sold creditor curent în sumă de 270.000.378 lei;

- la data de 28 iunie 2005 se retrage în numerar suma de 250.000.000 lei, rezultând un sold creditor curent în sumă de 19.125.378 lei;

La data de 29 iunie 2005, data ultimului extras de cont, P.G. avea în contul curent suma de 19.125.3781ei şi trei depozite în valoare de 584.778.8001ei fiecare.

Din înscrisurile depuse de către inculpat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, prin care a dorit să justifice faptul că era în posesia sumei de aproximativ 100.000 euro la momentul presupusului împrumut pe care i l-a dat lui C.V., nu rezultă că de-a lungul timpului inculpatul ar fi făcut atâtea operaţiuni bancare cu sumele pe care le-a mai avut sub formă de depozit în diverse instituţii bancare. Mai mult, la fel ca inculpatul J., inculpatul P. a declarat că respectiva sumă de bani a avut-o acasă.

Aceste neconcordanţe între declaraţiile inculpatului P.G. cu privire la modul în care a fost încheiat contractul de împrumut, data la care a fost încheiat, nu au fost de natură să răstoarne acuzaţia de la dosar potrivit căreia această sumă de bani a fost primită de P.G. cu titlu de mită de la C.V. pentru ca primul să îşi încalce atribuţiunile de serviciu şi să dispună recepţia şi plata produselor electrice contrafăcute şi supraevaluate de la cele două societăţi ale lui C.V.

De altfel, martorii M.I., D.D. şi B.E., din cadrul compartimentului economico-financiar de la S.I.S.E. Transilvania Sud, au declarat că la data primului transport de marfă de la SC E.E.G. SA, adică 19 martie 2004, inculpatul le-a înmânat facturi fiscale în original, componenţa circuitelor de compensare si sumele ce trebuiau compensate, precum şi notele de comandă emise către SC E.E.G. SA sau accepte de compensare, toate purtând semnătura inculpatului P.G.. Inculpatul a motivat că aceste martore au declarat în acest fel deoarece aveau interes în cauză, vizându-i postul de conducere.

Pe de altă parte, constatarea că există similitudine între datele calendaristice de emitere a celor trei file C.E.C. în favoarea fiecăruia dintre inculpaţii J.C. şi P.G. (14, 21 şi 30 aprilie), a sumelor înscrise pe aceste instrumente de plată (2x1,7 miliarde lei şi 1 miliard lei), a societăţilor comerciale prin care au fost girate succesiv (cu excepţia SC M.I. SA) şi a unităţii bancare de la care s-au ridicat banii, conduce la singura concluzie posibilă că cei doi directori ai S.I.S.E. Braşov au avut o înţelegere comună cu inculpatul C.V. privitoare la primirea banilor cu titlu de mită.

Din analiza situaţiei financiare a societăţilor comerciale în care inculpatul P.G. şi soţia sa au avut calitatea de asociaţi sau administratori în perioada anilor 1990-2004 (vol. XVI, filele 1-472) şi a declaraţiilor globale de venituri din perioada 2000-2004 (vol. III, filele 208-211, 242-254) rezultă că aceştia au avut venituri, că inculpatul a avut societăţi comerciale prin intermediul cărora a rulat sume mari de bani (conform susţinerilor sale mai ales în perioada 1991-1996), însă acest lucru nu este de natură să dovedească faptul că suma de 4,4 miliarde lei nu a fost primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V.

Acceptarea modalităţii de încasare a celor 4,4 miliarde lei din partea lui C.V., prim emiterea unor file C.E.C. de către societăţi comerciale controlate de către C.V. şi care în fapt nu aveau nicio datorie către persoana fizică P.G. sau prin încheierea unor contracte fictive cu aceste societăţi şi investirea acestei sume de bani în renovarea capitală a casei situată în corn. Vlădeni reprezintă o metodă de spălare a banilor cu scopul de a se pierde provenienţa lor. Este de observat că inculpatul P.G., spre deosebire de inculpatul J.C., a efectuat mult mai multe operaţiuni bancare cu această sumă de bani deschizând mai multe conturi personale împărţite în sume mai mici de bani.

Referitor la autoturismul aflat în posesia inculpatului P.G. inculpatul a declarat că a fost cumpărat de către soţia sa cu suma de 15.000 euro în primăvara anului 2004 (în aceeaşi perioadă de timp în care J.C. a intrat în posesia autoturismului). Vânzătorul autoturismului ar fi fost martorul P.I., persoană care este un cunoscut al lui C.V., persoană de la care a împrumutat (conform declaraţiilor sale) sume mari de bani şi de la care a mai cumpărat de-a lungul timpului o serie de autoturisme de lux.

Declaraţiile date în faza de urmărire penală de soţia inculpatului P.G. şi de martorul P.I., sunt aproape identice referitor la modul în care Victoria P. ar fi intrat în posesia acestui autoturism. întrebat fiind despre alte chestiuni legate de aceeaşi stare de fapt, martorul P.I. nu a reuşit să ofere detalii. Martora P.V., soţia inculpatului P.G., nu a dorit să dea declaraţie în faţa instanţei de judecată. în declaraţia sa din faza de urmărire penală (filele 239-241 vol. II d.u.p.) precizează că în data de 12 iunie 2004 a fost în târgul de autoturisme din localitatea Tarlungeni Braşov dorind să îşi cumpere o maşină nouă. Martora s-a deplasat singură, fără soţul său, având asupra ei suma de 15.000 euro. Ar fi dorit să cumpere un autoturism al cărui proprietar se numea P.I. A discutat cu acesta condiţiile vânzării - cumpărării însă nu s-au înţeles asupra preţului motiv pentru care martora a plecat, luând totuşi numărul de telefon al proprietarului maşinii. După ce ar fi ajuns acasă martora l-ar fi sunat pe P.I. şi au stabilit să se întâlnească într-o staţie P. la ieşirea din Braşov. Deşi în târgul auto cei doi nu s-au înţeles la preţ (P. ar fi dorit 15.500 euro iar martora ar fi oferit doar 15.000 euro), din simpla convorbire telefonică ulterioară, vânzătorul s-a lăsat convins la preţul oferit de martoră. Deşi în târgul auto martora s-a deplasat cu un autoturism, la locul de întâlnire cu vânzătorul s-a deplasat cu un taxi fiind convinsă de faptul că urma să se întoarcă cu autoturismul respectiv. Acest lucru s e întâmpla în condiţiile în are martora a declarat că nu avea niciun fel de cunoştinţe tehnice în legătură cu autoturismul cumpărat, nu l-a verificat sub nici un aspect din punct de vedere al funcţionării, nu 1-a testat ci pur şi simplu a fost de acord să dea suma de 15.000 euro pentru că autoturismul era frumos (este motivul pe care l-a prezentat soţului său, inculpatul P.G. după ce a venit din târgul auto).

Spre deosebire de martora P.V. martorul P.I. a precizat că în staţia P. s-a negociat preţul autoturismului. Conform declaraţiei martorei P. în acea împrejurare s-a încheiat o chitanţă de mână, s-a oferit suma de 15.000 euro drept preţ şi s-a primit un rând de chei, talonul şi cartea de identitate a autoturismului. înmatricularea maşinii pe numele cumpărătoarei s-ar fi făcut mult mai târziu deoarece vânzătorul P.I. efectua dese deplasări în străinătate. Astfel, la sfârşitul lunii august 2004 fiind contactată de către P.I., P.V. s-a deplasat la Tecuci pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare şi pentru a radia autoturismul respectiv.

În momentul în care a încheiat contractul de vânzare cumpărare martora P.V. a rupt chitanţa de mână încheiată în momentul în care i-a oferit suma de 15.000 euro lui P.I.

Deşi martora P.V. a declarat că deplasarea la Tecuci ar fi făcut-o cu autoturismul cumpărat de la P.I. acesta a declarat în faţa instanţei de judecată că aceasta s-a deplasat cu altă maşină şi că era însoţită de o persoană de sex feminin cu care ar fi venit şi în staţia P. cu 2 luni înainte.

Există contradicţie între declaraţiile celor 2 şi cu privire al modului în care P.V. a fost în târgul auto, în sensul că P.I. a precizat că a fost însoţită de o altă persoană de sex feminin în timp ce P.V. a precizat că a fost singură.

O altă neconcordanţă rezultă din faptul că în declaraţia sa P. Vitoria nu face nicio menţiune cu privire la faptul că ar fi negociat preţul autoturismului în lei, în timp ce P.I. a precizat că preţul afişat în parbrizul autoturismului era în lei, iar negocierea din staţia P. s-a făcut la suma finală de 600 milioane lei. Acesta nu şi-a amintit dacă preţul stabilit de comun acord de cele două părţi i-a fost plătit în lei sau în euro însă ştia foarte clar că banii i-au fost daţi pe loc. în timp ce la dosar familia P. a depus copii de pe acte de vânzare cumpărare ale unor imobile cu o vechime considerabilă, deci obişnuiesc să păstreze toate actele şi înscrisurile care dovedesc anumite tranzacţii financiare, în acest caz P.V. a rupt cu cea mai mare uşurinţă actul prin care i-ar fi înmânat preţul autoturismului cumpărat de la P.I. (aşa cum a procedat şi soţul ei în cazul contractului în urma căruia i-au intrat în cont 4,4 miliarde lei).

Susţinerile inculpatului P.G. cu privire la faptul că C.V. ar fi spus în denunţul său iniţial că i-ar fi o mașină de culoare neagră şi că astfel denunţul ar fi nereal pentru că în fapt autoturismul pe care l-ar fi cumpărat ar fi avut culoarea albastră şi alt număr de înmatriculare nu sunt de natură să răstoarne acuzaţiile potrivit cărora ar fi primit de la C.V. un autoturism pe lângă suma de 4,4 miliarde lei. Din declaraţiile ulterioare ale lui C.V. şi ale lui P.I. a rezultat faptul că în aceeaşi perioadă de timp primul dintre ei a luat de la cel de-al doilea un autoturism tot pe motorină cu care a făcut mai multe deplasări în ţară.

Referitor la inculpaţii S.S., S.I.D., C.C. şi C.I.C. prima instanţă a reţinut că toţi 4 au executat ordinele date de către C.V. în legătură cu achiziţionarea produselor electrice contrafăcute din complexul D., transportarea lor la S.I.S.E. Transilvania Sud, depozitarea acestora şi ridicarea instrumentelor de plată emise de către S.I.S.E. Transilvania Sud; practic cei 4 au acţionat în numele lui C.V. şi prin toate activităţile întreprinse de ei au avut cunoştinţă despre intenţia acestuia de obţinere a unor mari sume de bani, în moduri ilicite.

Pe lângă faptul că au cunoscut intenţia inculpatului C.V., au fost de acord cu ea şi au aderat de bună voie la toate acţiunile întreprinse de acesta pentru obţinerea într-un timp scurt, în mod fraudulos, a unor mari sume de bani.

Pentru serviciile oferite, toţi cei 4 inculpaţi au primit sume de bani din partea inculpatului C.V., sume de bani cu care şi-au achiziţionat diferite bunuri atât pentru ei cât şi pentru familiile lor. Aceşti inculpaţi nu au avut nicio funcţie în cele două societăţi comerciale (SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA), dar au fost de acord să acţioneze în numele acestor două societăţi bunuri.

Faptul că cei 4 inculpaţi au aderat la rezoluţia infracţională a inculpatului C.V., constituind împreună cu acesta un grup infracţional care, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, a acţionat nu numai la S.I.S.E. Transilvania Sud, dar şi la celelalte sucursale de acelaşi gen din cadrul E. SA, rezultă fără dubiu din faptul că nu au contestat nici un moment manevrele ilicite pe care le efectuau din ordinul lui C.V.

Inculpatul S.S.M., în declaraţiile sale de la urmărire penală, a recunoscut faptele reţinute în actul de sesizare: achiziţionarea produselor electrice din Complexul D., contrafacerea etichetelor cu ajutorul unei imprimante şi a unui laptop la locuinţa inculpatului C.V. din mun. Tecuci, depozitarea acestora într-un depozit din Cluj Napoca, transportul către S.I.S.E. Transilvania Sud în mai multe rânduri şi încasarea sumelor de bani provenite atât din valorificarea instrumentelor de plată cât şi din procedeele de compensare; inculpatul S. a fost cel care a confecţionat etichetele cu sigla S. folosind ca model cataloagele de prezentare ale produselor şi echipamentelor fabricate de cunoscutul concern german

Inculpaţii S., C. şi Caraba împreună cu alte persoane angajate ocazional au dezlipit etichetele iniţiale conţinând caractere chinezeşti şi au lipit în locul lor etichetele cu sigla S. în scopul de a oferi aparenţa că bunurile respective erau produse de acel producător german dar şi pentru a justifica preţul foarte mare cu care urma să fie valorificate la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov (ca de altfel şi la alte S.I.S.E. din ţară).

Aceşti inculpaţi au înlocuit sau aplicat etichete purtând marca S. inclusiv pe cutiile de carton în care erau ambalate produsele cumpărate din Complexul D.

Cei patru inculpaţi au achiziţionat de asemenea şi produse electrice de origine (conductori, bobinaj din cupru, bare şi şină din cupru, bride din cupru şi papuci electrici) în scopul revânzării lor către S.I.S.E. Transilvania Sud la preţuri supraevaluate.f

Tot prin intermediul celor 4 inculpaţi, produsele electrice contrafăcute S. şi cele de origine au fost vândute succesiv între mai multe societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V., deşi în realitate marfa nu a intrat niciodată în gestiunea lor ci a fost transportată de la locuinţa lui C.V. şi de la furnizorul iniţial direct în locurile de depozitare şi apoi la S.I.S.E. Transilvania Sud.

Inculpatul C.V. a iniţiat şi a condus astfel un întreg proces fictiv aşa cum rezultă din documentele justificative primare şi actele de evidenţă fmanciar-contabilă existente în dosarul de urmărire penală.

SC E.E.G. SA Timişoara, administrată de inculpatul O.D. s-a aprovizionat cu componente electrice de joasă tensiune de la un număr de 4 furnizori, după cum urmează:

- SC C. SRL Câmpia Turzii, administrată de inculpatul Spiridon loan - urmărit general şi trimis în judecată în Dosarul nr. 16/P/2004 al P.N.A. Timişoara - bară cupru, întrerupătoare automate S., etc. în valoare de 43.223.287.097 lei (inclusiv T.V.A.), conform unui număr de 29 facturi fiscale, toate emise la data de 04 martie 2004. Potrivit notei de constatare înregistrată din 24 august 2005 întocmită de Garda Financiară - Comisariatul Regional Cluj, rezultă că aceste produse au fost achiziţionate de la SC S.I. SA Bucureşti în perioada 27 februarie 2004-03 martie 2004, cu un număr de 29 facturi fiscale în valoare totală de 42.951.316.283 lei, însă această societate apare radiată în temeiul Legii nr. 314/2001 încă din luna martie 2003, iar în perioada 2001-2004 nu a depus bilanţuri, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat consolidat şi deconturi de T.V.A. (adresa din 23 mai 2005 emisă de D.G.F.P. Cluj).

Faţă de acestea, rezultă că operaţiunile comerciale efectuate pe circuitul SC Sidernef industrial SA Bucureşti - SC C. SRL Câmpia Turzii - SC E.E.G. SA Timişoara nu reflectă fenomenul economic real, fiind vorba doar de un circuit al documentelor cu scopul de a crea o aparenţă de legalitate.

- SC N.V. SRL Oradea, administrată de inculpatul O.G.

- contactori, siguranţe automate, întrerupătoare, transformatoare, bride, soclu siguranţe, papuci, etc. în valoare totală de 93.978.872.613 lei (inclusiv T.V.A.), conform unui număr de 48 facturi fiscale.

Potrivit notei de constatare din 30 august 2005 a Gărzii Financiare.

- Comisariatul Regional Bihor rezultă că, pentru produsele facturate ulterior către SC E.E.G. SA Timişoara, SC N.V. SRL Oradea a avut, la rândul său, doi furnizori respectiv SC R.I. SRL Galaţi şi SC C. SRL Galaţi:

- SC R.I. SRL Galaţi a emis către SC N.V. SRL Oradea în perioada 10 februarie 2004 - 31 martie 2004 un nr. de 11 facturi fiscale în valoare totală de 54.625.975.784. lei. Având în vedere că facturile fiscale respective au fost ridicate de la A.F.P. Tecuci, judeţul Galaţi doar la data de 26 mai 2004, rezultă că acestea au fost completate în fals, prin antedatare şi, ca atare, nu reflectă operaţiuni economice reale între părţi.

Prin urmare, circuitul comercial SC R.I. SRL Galaţi - SC N.V. SRL Oradea - SC E.E.G. SA Timişoara este unul fictiv, al documentelor, care nu reflectă operaţiuni economice reale.

Cu privire la SC C. SRL Galaţi, nu au putut fi obţinute documente financiar contabile.

- SC E.C. SA Bucureşti administrată de inculpatul B.G.

- produse electrice în valoare totală de 45.556.657.166 lei (inclusiv T.V.A.), conform unui număr de 8 facturi fiscale.

Potrivit notei de constatare din 26 august 2005 încheiată de Garda Financiară - Comisariatul General, rezultă că SC E.C. SA Bucureşti s-a aprovizionat cu componente electrice (siguranţe, contactoare, întrerupătoare automate S., etc.) de la SC R.K.G. G.I. SRL Iaşi, conform unui număr de 93 facturi fiscale, care includ şi cele 8 facturi fiscale emise către SC E.E.G. SA Timişoara. Totodată, s-a stabilit că SC R.K.G. G.I. SRL Iaşi este o societate tip "fantomă", în sensul că nu a desfăşurat niciodată activitate la sediul social declarat, nu conduce contabilitatea, nu a

Întocmit şi depus la organele fiscale declaraţii privind impozitele şi taxele datorate şi nu a efectuat nici un vărsământ la bugetul statului.

De aici rezultă că operaţiunile derulate pe relaţia SC R.K.G. G.I. SRL Iaşi - SC E.C. SA Bucureşti - SC E.E.G. SA Timişoara nu sunt reale, circuitul fiind unul fictiv al documentelor.

- SC M.I. SA Bucureşti, administrată de inculpatul B.V. a furnizat produse electrice în valoare totală de 52.051.258.768 lei, însă nu a putut fi verificată din cauza lipsei documentelor justificative. SC E.C. SA Bucureşti, administrată de inculpatul B.G., s-a aprovizionat cu componente electrice de joasă tensiune (siguranţe, contactoare, întrerupătoare automate S., etc.) în valoare de 86.777.037.031 lei de la un singur furnizor, respectiv SC R.K.G. G.I. SRL Iaşi, conform unui număr de 93 facturi fiscale, iar situaţia acestei societăţi a fost prezentată mai sus, la punctul 3. De menţionat că, marea majoritate a facturilor fiscale din circuitele comerciale prezentate mai sus au fost completate pe calculator de inculpatul S.S.M. la indicaţia inculpatului C.V., care stabilea în mod aleatoriu preţurile de livrare a produselor electrice la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

În concret, în perioada lunilor martie - iunie 2004 la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov au fost livrate produse electrice în valoare totală de 251.703.217.814 ROL (inclusiv T.V.A.) de către două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. din care 225.395.913.232 ROL de către SC E.E.G. SA Timişoara şi 26.307.304.582 lei de către SC E.C. SA Bucureşti. Din totalul aprovizionărilor iniţiale de la SC E.E.G. SA, S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a refacturat şi returnat în vara anului 2004 către acelaşi furnizor produsele fără specific electric - telefoane şi cele cu valori tehnice foarte mari folosite în reţelele de înaltă tensiune în valoare de 32.356.134.453 lei, astfel încât prima societate apare, în final, ca furnizor al unor produse în valoare de 193.039.778.779 lei (inclusiv T.V.A.).

În concluzie, SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti au livrat la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov bunuri în valoare totală de 219.347.083.361 ROL (inclusiv T.V.A.) din care produse contrafăcute S. în valoare de 93.048.094.976 lei, furnizate numai de prima societate, iar diferenţa de 126.298.993.385 lei este reprezentată de marfă supraevaluată.

Deşi inculpatul S.I.D. a recunoscut parţial faptele de care este acuzat (a recunoscut achiziţionarea produselor electrice din Complexul D., transportarea lor la S.I.S.E. Transilvania Sud şi ridicarea mai multor instrumente de plată de la inculpatul P.G.), probele administrate în cauză (convorbiri telefonice interceptate, declaraţiile celorlalţi inculpaţi), demonstrează inclusiv participarea lui la operaţiunea de contrafacere a produselor.

În legătură cu infracţiunea de spălare de bani, instanţa de fond a constatat că acest inculpat a încasat suma de 600 milioane lei, prin intermediul a 2 file C.E.C. emis la 11 mai 2004 şi la aceeaşi dată, sume de bani care nu sunt justificate conform declaraţiei inculpatului. Acesta a declarat că sumele respective ar proveni dintr-o relaţie comercială proprie realizată între SC A. SRL Braşov (unde avea calitatea de asociat) şi SC E.M.V. SA Deva. Din actele dosarului însă rezultă că prin factura fiscală din 07 mai 2004, SC E.M.V. SA a vândut către SC A. SRL produse în valoare de 1.249.373.223 lei, iar prin operaţiunea de compensare din data de 01 iunie 2004 (ordine de compensare seria B nr. 3509082 şi nr. 3509083) această datorie a fost stinsă între cele două societăţi. Implicit, rezultă că suma de 600.000.000 ROL înscrisă pe cele două instrumente de plată emise de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA şi girate succesiv în favoarea SC N.V. SRL Oradea şi S.I.D., pe care acesta a incasat-o la data de 12 mai 2004 prin B.C.R. - Sucursala Braşov, nu provine din relaţia comercială dintre SC E.M.V. SA şi SC A. SRL (vol. III d.u.p. filele 363-367). Deşi prin depoziţia soţiei sale, inculpatul a încercat să dovedească că în anul 2004 l-ar fi împrumutat pe C.V. cu 10.000 euro şi că împrumutul i-ar fi fost restituit sub forma filelor C.E.C., această susţinere nu este dovedită de niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.

Inculpatul C.C.C. a recunoscut faptul că a transportat din depozitul de la Cluj mai multe transporturi de marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud. A recunoscut de asemenea faptul că a semnat mai multe facturi fiscale în calitate de delegat al SC E.E.G. SA, ridicând mai multe instrumente de plată de la inculpatul P.G. şi participând la o şedinţă de compensare din 31 martie 2004 în calitate de reprezentant al SC E.E.G. SA. De asemenea acest inculpat s-a ocupat de obţinerea şi supravegherea depozitului închiriat în incinta SC C. SA Cluj Napoca. Deşi a declarat că nu a cunoscut faptul că produsele transportate la S.I.S.E. Transilvania Sud erau contrafăcute (fără să producă vreo dovadă în acest sens) este contrazis tocmai prin declaraţiile inculpaţilor C.V., S. şi S.I.D.

Inculpatul C.C. a declarat că a participat la achiziţionarea produselor electrice din Complexul D., că a contribuit direct şi personal la locuinţa fratelui său din Tecuci la schimbarea etichetelor de pe produsele achiziţionate. In urma derulării activităţilor comerciale ilicite dintre cele două societăţi comerciale controlate de C.V. şi S.I.S.E. Transilvania Sud, acestui inculpat i-au intrat în contul personal deschis al A.B. o sumă de 42.531.296.304 lei sumă utilizată de acesta la achiziţionarea a 3 imobile situate în Bucureşti, cu o sumă totală de 965.000 euro. La dosar există contractele de vânzare cumpărare ale celor 3 apartamente, filele C.E.C. girate în favoarea sa, precum şi extrasele de cont personal, prin intermediul cărora a încasat şi beneficiat de suma de mai sus (vol. XVII dosar urmărire penală filele 4-184). Deşi inculpaţii C.V. şi C.C. au încercat să acrediteze ideea că cel din urmă nu cunoştea nimic din activităţile derulate de fratele său, deoarece avea o vârstă destul de fragedă (18 ani), probele dosarului demonstrează că inculpatul C.C. a ştiut şi a fost de acord atât cu acţiunile întreprinse de fratele său cât şi cu participarea sa directă şi personală în cadrul acestor activităţi, în scopul obţinerii de venituri însemnate, ilicite şi într-un timp foarte scurt. Este beneficiarul final al celor 20 de file C.E.C. emise în urma circuitelor de compensare în care a figurat SC E.C. SA Bucureşti. Faptul că produsele electrice livrate către S.I.S.E. Transilvania Sud prin intermediul celor 2 societăţi comerciale nu sunt originale, este dovedit prin actele dosarului (adresa SC S. SRL Bucureşti şi raportul de constatare întocmit de către aceştia pe baza constatărilor făcute pe produsele existenta la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud (vol. V dosar urmărire penală filele 209-216). Astfel: aparatele nu prezintă designul S. (forma, culoarea, aspect, dimensiuni);

- forma constructivă şi funcţională a aparatelor (dimensiuni, tip bornă de contact, contacte auxiliare, etc.) nu corespunde cu cea a produselor S. echivalente; logo-ul S. nu corespunde cu standardele firmei S. (fond, dimensiuni);

- lipsesc marcaj ele C.E. la maj oritatea produselor;

- etichetele aplicate pe contactoare sunt din hârtie pe când la produsele originale sunt etichete autocolante metalizate şi marcaje laser;

- codurile produselor sunt scrise cu caractere foarte mari diferit de marcajul original (fonturi mici);

- datele tehnice prezente pe aparate (acolo unde există) diferă ca prezentare şi conţinut faţă de cele ale produselor originale;

- nu sunt prezente numerele de serie/lot de fabricaţie;

- ambalajul (pungi plastic, cutii de carton) nu corespunde cu cel al produselor originale;

- elementele de identificare de pe ambalaje nu sunt autocolante cu cod produs şi cod de bare ca în cazul produselor originale.

Aceste concluzii au fost confirmate şi de raportul de expertiză tehnică din 12 iulie 2005 efectuat de un expert tehnic judiciar în dosarul instrumentat de către P.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara. Cele două firme SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA au livrat acelaşi gen de produse şi către S.I.S.E. Banat.

În raport de starea de fapt reţinută prima instanţă a apreciat că în drept:

1. Fapta inculpatului J.C. care în luna martie 2004 în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania SUD Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiunea inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv de la inculpatul C.V. un autoturism în valoare de 40.000 euro, o roată de rezervă în valoare de 800 euro şi suma de 4,4 miliarde lei, remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Dorobanţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada martie - iunie 2004, în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare de 219.347.083.361 lei de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea Legii nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248/1 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care începând cu luna aprilie 2004 a folosit suma de 4,4 miliarde lei primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V. la construcţia şi utilarea unui imobil proprietate personală situat în localitatea Podul Olt judeţul Braşov întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

2. Fapta inculpatului P.G. care în luna martie 2004 în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiune a inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv în luna aprilie 2004 un autoturism în valoare de 15.000 euro precum şi suma de 4,4 miliarde lei ce a fost remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Braşov întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada lunilor martie - iunie 2004, în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania SUD Braşov a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare de 219.347.083.361 lei de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea Legii nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248/1 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care începând cu luna aprilie 2004 a folosit suma de 4,4 miliarde lei primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V. la renovarea unui imobil proprietatea sa situat în localitate Vlădeni judeţul Braşov întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3. Fapta inculpatului C.V. care în luna martie 2004 a promis inculpatului J.C., directorul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov suma de 100.000 euro şi un autoturism de lux pentru a-1 determina pe acesta să accepte achiziţionarea de mărfuri de la societăţile pe care le controla SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, oferindu-i în fapt un autoturism valoare de 40.000 euro şi suma de 4,4 miliarde lei sub forma a 3 C.E.C.-uri girate în favoarea sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raporta la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în luna martie 2004 a promis inculpatului P.G., directorul economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov suma de 100.000 euro şi un autoturism de lux pentru a-l determina pe acesta să accepte achiziţionarea de mărfuri de la societăţile pe care le controla SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, oferindu-i în fapt un autoturism, în valoare de 15.000 euro şi suma de 4,4 miliarde lei sub forma a 3 C.E.C.-uri girate în favoarea sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raporta la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în luna martie 2004 a promis inculpatului G.G., şef serviciu aprovizionare depozite din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov un autoturism de lux pentru a-l determina pe acesta să accepte achiziţionarea de mărfuri de la societăţile pe care le controla SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, la începutul anului 2004 a constituit şi a coordonat un grup infracţional organizat din care au făcut parte inculpaţii S.S.M., S.I.D., C.C.C., O.D., B.G., C.C. şi O.G., grup constituit în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave (concurenţă neloială şi spălare de bani) prin livrarea către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov de produse contrafăcute marca S., sau livrarea de produse la preţuri supraevaluate, pentru a obţine beneficii financiare şi materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în cursul anului 2004, în mod repetat, a dispus achiziţionarea de către ceilalţi membrii ai grupului (S.S.M., S.I.D., C.C.C., C.C.) de produse electrice de origine chinezească din Complexul D. Bucureşti, care a dispus înlocuirea etichetelor originale de pe aceste produse cu altele purtând marca S. şi care a dispus livrarea lor în această formă către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov producând un prejudiciu la SC E. SA în valoare de 78.191.666.450 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, prin săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi concurenţă neloială, a determinat vânzarea unor produse electrice contrafăcute şi supraevaluate la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov din cadrul SC E. SA, folosindu-se de firmele SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA Bucureşti şi a folosit sumele de bani obţinute din această relaţie comercială frauduloasă pentru achiziţionarea în interes personal de bunuri mobile şi imobile (de exemplu autoturisme, apartamente) în scopul ascunderii originii ilicite a acestor sume întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

4. Fapta inculpatului S.S.M. care la începutul anului 2004 împreună cu inculpaţii C.V. şi S.I.D. a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave prin livrarea de produse contrafăcute marca S. sau la preţuri supraevaluate către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov pentru a obţine beneficii financiare sau materiale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pct. 8, 14 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada lunilor februarie - mai 2004, în mod repetat, a achiziţionat din Complexul D. Bucureşti produse electrice de origine chinezească, a confecţionat şi a aplicat pe acestea etichete autocolante cu inscripţia producătorului S., a transportat şi a livrat bunurile la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, folosindu-se de firmele controlate de către inculpatul C.V. (SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de ari 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

5. Fapta inculpatului S.I.D. care la începutul anului 2004 împreună cu inculpaţii C.V. şi S.S.M. a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave prin livrarea de produse contrafăcute marca S. sau la preţuri supraevaluate către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov pentru a obţine beneficii financiare sau materiale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. La art. 2 pct. 8,14 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada lunilor februarie - mai 2004, în mod repetat, a achiziţionat din Complexul D. Bucureşti produse electrice de origine chinezească, a confecţionat şi a aplicat pe acestea etichete autocolante cu inscripţia producătorului S., a transportat şi a livrat bunurile la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, folosindu-se de firmele controlate de către inculpatul C.V. (SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială prev. de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care în luna mai 2004 a ridicat în numerar de la B.C.R. Sucursala Braşov suma de 600 milioane lei provenită din relaţiile comerciale frauduloase dintre SC E.E.G. SA şi S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov în urma săvârşirii de infracţiuni (concurenţă neloială, abuz în serviciu), sumă pe care a folosit-o în interes propriu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

6. Fapta inculpatului C.C.C. care la începutul anului 2004 a aderat şi a sprijinit grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.V. în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, prin livrarea de produse contrafăcute sub marca S. sau la preţuri supraevaluate către S.I.S.E. Transilvania Sud pentru a obţine beneficii financiare sau materiale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pct. 8, 14 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada lunilor februarie - mai 2004 în mod repetat a aplicat personal şi a angajat zilieri pentru a aplica pe produsele de origine chinezească etichete autocolante cu inscripţia producătorului S., a transporta şi a livrat aceste bunuri la S.I.S.E. Transilvania Sud prin intermediul firmelor controlate de către inculpatul C.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială prev. de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

7. Fapta inculpatului C.C. care, în perioada lunilor martie -iunie 2004 s-a alăturat inculpaţilor S.I.D., S.S.M. şi C.C.C. într-un grup infracţional iniţiat şi coordonat de către inculpatul C.V., în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave prin livrarea de produse contrafăcute sub marca S. sau la preţuri supraevaluate către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov pentru a obţine beneficii financiare sau materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pct. 8, 14 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care a folosit suma de 965.000 euro provenită din săvârşirea de infracţiuni (concurenţă neloială şi abuz în serviciu, ca urmare a achiziţionării cu încălcarea O.U.G. nr. 60/2001 de către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov de produse electrice contrafăcute sau supraevaluate de la cele două firme aflate sub controlul inculpatului C.V.), la achiziţionarea a 3 apartamente din imobilul situat în Bucureşti, şi mansarda imobilului cu suma de 450.000 euro, apartamentul cu suma de 265.000 euro şi apartamentul nr. 4 cu suma de 250.000 euro, în scopul ascunderii originii ilicite a acestor sume, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale) reţinută în actul de sesizare pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată (la inculpaţii J.C., P.G., G.G.) precum şi la infracţiunea de concurenţă neloială (pentru inculpaţii C.V., S.S.M., S.I.D., C.C.C.) prima instanţă a apreciat că pentru existenţa infracţiunii continuate trebuie să fie îndeplinite, conform teoriei, patru condiţii:

- unitatea de subiect activ (adică aceeaşi persoană săvârşeşte mai multe acţiuni), lucru reţinut fără putere de tăgadă prin actul de sesizare

- trebuie să existe o pluritate de acte de executare săvârşite la intervale de timp nici prea scurte, nici prea lungi; teoria precizează că trebuie să existe cel puţin 2 acte de executare, deci precizează care este limita minimă şi nu pe cea maximă. In aceste condiţii, dată fiind modalitatea de săvârşire a faptelor, sintagma „nenumărate acte materiale,, se regăseşte în cea de-a doua condiţie a existenţei infracţiunii continuate. Legiuitorul şi doctrina nu precizează că actele materiale trebuie să fie numărate până la un anumit prag, ele rezultă din starea de fapt şi din condiţiile concrete în care se probează săvârşirea faptei.

- trebuie să existe o unitate de rezoluţie infracţională, condiţie esenţială pentru unirea tuturor acţiunilor în cadrul aceleiaşi hotărâri infracţionale, iniţiale, cu care infractorul săvârşeşte actele de executare. în speţă, rezoluţia infracţională a inculpaţilor J.C. şi P.G. în comiterea infracţiunii prev. de art. 248¹ C. pen. din 1969 rap. la art. 48 C. pen. din 1969 rap la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost luată înainte de descărcarea transporturilor de marfă de la societăţile controlate de C.V. (rezoluţia infracţională a constat în aceea că cei doi inculpaţi în calitatea lor de directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud au acceptat primirea de marfă de la aceste societăţi, marfa constând în produse electrice contrafăcute la preţuri supraevaluate dispunând plata cu prioritate a acestora celorlalţi funcţionari din subordine fără existenţa unui necesar de aprovizionare şi în lipsa contractelor de achiziţie).

Cei doi au semnat acte contabile şi au dat dispoziţii verbale celor aflaţi în subordinea lor cu ocazia fiecărui transport de marfa în perioada lunilor martie -iunie 2004. In aceste condiţii, nu pot fi numărate cu exactitate actele de executare ale infracţiunii. De altfel rezoluţia infracţională unică nu presupune reprezentarea de către făptuitor, în detaliu, a tuturor actelor de executare. Pe de altă parte, starea de fapt şi încadrarea juridică reţinută atât din actul de sesizare cât şi din probatoriul administrat, nu este în opinia instanţei una prea generală sau indeterminată astfel încât să poată fi considerată insuficientă pentru reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Aceeaşi situaţie o regăsim şi în cazul inculpaţilor C.V., S.S.M., S.l.D. şi C.C.C., în ceea ce priveşte infracţiunea de concurenţă neloială prev. de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991.

Aceştia au achiziţionat în mod repetat în perioada lunilor februarie - mai 2004 produse electrice de origine chinezească, le-au schimbat etichetele originale cu etichete autocolante purtând numele producătorului S. (cunoscut pentru calitatea deosebită a produselor şi pentru faptul că este un producător ce provine din Europa de Vest, notorietate câştigată de-a lungul timpului şi care nu mai trebuia dovedită), au transportat şi au livrat aceste bunuri cu etichetele contrafăcute în mai multe rânduri către S.I.S.E. Transilvania Sud (au oferit spre vânzare mărfuri purtând menţiuni false privind numele producătorului în scopul de a induce în eroare pe beneficiarii acestor produse).

- actele de executare ale infracţiunii continuate trebuie să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ele nu trebuie să fie identice şi nu trebuie să reprezinte toate infracţiuni consumate.

În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că încadrarea juridică dată prin actul de sesizare se coroborează cu starea de fapt reţinută prin analiza întregului material probatoriu existent la dosar.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinută în acuzarea inculpaţilor C.V., J.C., P.G., S.l.D., C.C., prima instanţă a apreciat că din întregul material probator raportat la dispoziţiile legale invocate rezultă următoarele:

- în urma infracţiunilor de luare şi dare de mită, de concurenţă neloială, dar şi a infracţiunii de abuz în serviciu comisă de către cei doi directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud, C.V. a încasat anumite sume de bani şi a achiziţionat în aceeaşi perioadă de timp o serie de proprietăţi imobiliare situate în Bucureşti, într-o zonă rezidenţială, proprietăţi imobiliare pe care le-a trecut pe numele fratelui său, C.C., pentru a se pierde urma banilor obţinuţi în urma acestor afaceri ilegale.

În acelaşi context, pentru facilitatea acordată de către directorii J.C. şi P.G. care prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, privitoare la procedurile de achiziţie a bunurilor prev. de O.U.G. nr. 60/2001 şi a reglementărilor interne, din acest domeniu, emise la timpul respectiv de către SC E. SA (bunurile recepţionate nu erau cuprinse în referate de necesitate şi nici în planul de aprovizionare aferent anului 2004, nu existau contracte de aprovizionare încheiate cu SC E.E.G. SA, SC E. SA, nu s-au organizat licitaţii publice sau selecţii de oferte, cele două firme nu se aflau printre furnizorii agreaţi de SC E. SA pentru livrarea de produse specifice sistemului energetic iar preţurile de livrare au avut valori cu mult mai mari decât cele existente pe piaţa de profil, adică de 3-22 de ori mai mari decât cele originale comerciale comercializate de distribuitorii autorizaţi), C.V. a deschis pe numele celor doi directori două conturi personale la SC A.B.R. SA pentru a le putea remite sumele de bani promise.

În cursul lunii aprilie 2004 le-a înmânat fiecăruia dintre cei doi directori câte 3 file C.E.C. totalizând suma de 4,4 miliarde lei. Aceste instrumente de plată au fost girate succesiv între mai multe societăţi controlate de C.V., printre care şi SC E.E.G. SA şi aveau ca destinatari finali pe cei doi directori din conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov:

- fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 14 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SA. SRL Cluj, fiind încasată, în final, de P.G.;

În aceeaşi perioadă de timp sau în perioada imediat următoare aceste sume de bani, primite, fără dubiu de către cei doi directori cu titlu de mită, au fost plasate în depozite cu dobândă şi ridicate apoi în numerar, fiind folosite ulterior la construcţia sau renovarea capitală a unui imobil pe care inculpatul J.C. îl deţine în satul Podul Olt, corn. Hărman, jud. Braşov şi al unui imobil deţinut de inculpatul P.G. în sat, Vlădeni, com. Dumbrăviţa, jud. Braşov.

Această modalitate prin care banii obţinuţi pe de o parte de C.V. şi pe de altă parte de J.C. şi P.G. au fost investiţi în final în investiţii imobiliare (achiziţie, construire şi renovare capitală de imobile), reprezintă unul din procedeele de spălare a banilor „murdari", bani obţinuţi în accepţiunea Legii nr. 656/2002, din orice fel de infracţiune.

S-a folosit şi procedeul de pierdere a urmei banilor respectivi prin metoda girării succesive a filelor de C.E.C. dar şi prin trecerea imobilelor achiziţionate de C.V. pe numele fratelui său C.C., major la data comiterii acestor fapte şi care a ştiut despre activitatea infracţională a fratelui său, fiind implicat în mod activ în procesul de achiziţionare a produselor electrice din Complexul D. precum şi în procesul de schimbare în mod fraudulos a etichetelor cu numele producătorului.

Referitor la inculpatul G.G. şi la acuzaţiile aduse acestuia de către parchet prima instanţă a arătat că actele administrate în cauză nu conduc la concluzia că acest inculpat se face vinovat de săvârşirea celor două infracţiuni de care este acuzat.

Astfel, pentru infracţiunea de luare de mită, inculpatul a recunoscut că, într-o discuţie faţă în faţă, pe care a avut-o cu inculpatul C.V. a amintit că vrea să cumpere o maşină pentru a o înlocui pe cea veche, însă nu a lăsat să se înţeleagă că ar primi vreo ofertă sau promisiune de mită din partea lui C.V.. De altfel, G. nu a discutat decât o singură dată cu C.V. în incinta S.I.S.E., atunci când i 1-a prezentat inculpatul J.. Nu s-a întâlnit cu el ulterior acestui moment, nu a participat la întâlnirile pe care J. şi P. le-au avut cu C.V. în Braşov sau la Bucureşti. Din declaraţiile inculpatului C.V. nu rezultă cu certitudine care a fost modalitatea prin care i-a dat mită lui G. (i-a dat bani şi i-a oferit un autoturism pe care l-a refuzat sau i-a oferit doar autoturismul refuzat, sau i-a dat bani în locul acelui autoturism).

Acuzarea nu a produs probe în legătură cu motivul refuzului lui G. pentru autoturismul pe care C.V. i l-a trimis acestuia, ci a făcut speculaţii pe marginea acestui aspect. în schimb, inculpatul a declarat că a refuzat autoturismul pentru că nu era ceea ce îşi dorea în sensul că nu dorea o maşină atât de mare şi care să consume mult combustibil. A mai declarat inculpatul (şi nu a fost contrazis de probele acuzării, ci a fost susţinut de declaraţia lui S.) că a fost surprins în momentul în care a fost căutat de S. în numele lui C.V., pentru a-i arăta autoturismul trimis de acesta. G. nu a stat pe gânduri, nu a cântărit "oferta" lui C., ci refuzul său a fost categoric şi de netăgăduit (de altfel, aşa a fost transmis şi telefonic de S. către C.V.). G. a declarat că i s-a părut suspect că C.V. i-a trimis o maşină şi a vrut să încheie acest subiect pentru a nu mai fi căutat de acesta.

În eventualitatea în care G. ar fi dorit să accepte "oferta" lui C.V., atunci ar fi emis alte pretenţii şi C.V. ar fi revenit cu un alt autoturism; acest lucru nu s-a întâmplat.

Din cele patru modalităţi alternative de săvârşire a elementului material al laturii obiective privind infracţiunea de luare de mită, respectiv, pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii şi nerespingerea ofertei, inculpatul G. nu a realizat niciuna conform probelor administrate. Pe de altă parte, versiunile diferite ale inculpatului C. şi ale P., impun concluzia că s-a conturat un veritabil in dubio pro reo în beneficiul inculpatului. Nu se poate reţine împrejurarea că fapta nu există, deoarece inculpaţii G. şi C.V. au purtat o discuţie despre un autoturism, autoturismul a fost identificat G. l-a văzut, a ştiut de la cine era.

În aceste condiţii, fapta inculpatului G. de a discuta despre autoturism cu C.V., de a se întâlni cu S. atunci când acesta a adus autoturismul de la C.V., de a refuza din start un astfel de autoturism, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Mai este de precizat că G. nu a pretins niciodată un astfel de autoturism ca mită pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Nu a purtat discuţii despre marfa ce avea să vină de la firmele controlate de C.V., nu a primit ofertele din partea lui C.V.; dimpotrivă, a fost cel care a semnalat existenţa unui stoc destul de mare în depozit de produse similare cu cele provenite de la societăţile controlate de C.V. şi existenţa unor obiecte total nefolositoare pentru activitatea specifică S.I.S.E. printre obiectele livrate de C.V. A fost cel care a insistat în returnarea unei cantităţi importante din marfa livrată de către aceste societăţi. Astfel,nu s-a dovedit că G. ar fi pretins, primit, acceptat bani sau autoturismul pentru neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Acuzarea s-a bazat pe o notă de redare a unei convorbiri telefonice interceptate în baza unui mandat emis de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) mandatul 00151/11 februarie 2004) în baza căruia a fost autorizată interceptarea comunicaţiilor numitului C.V. Conform dispoziţiilor legale în materie, la momentul respectiv, înregistrările interceptării comunicaţiilor au fost supuse verificării instanţei de judecată. Tribunalul Braşov prin încheierea nr. 48 din 23 noiembrie 2005 a respins solicitarea privind certificarea înregistrării astfel încât nota de redare la care se referă actul de sesizare cu privire la G.G. nu poate fi folosită ca mijloc de probă.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu, din materialul probatoriu nu s-au desprins concluzii cu privire la implicarea inculpatului în procesul de primire a produselor electrice livrate de SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA. Inculpaţii care au însoţit transporturile de marfă la S.I.S.E. Transilvania Sud au declarat că nu l-au cunoscut pe inculpatul G. şi că nu au discutat nimic cu acesta în legătură cu produsele respective.

Inculpatul G. a fost cel care în momentul în care a constatat existenţa cutiilor cu aceste produse în depozitul S.I.S.E. Transilvania Sud a întrebat atât conducerea S.I.S.E. cât şi pe colegii săi care descărcaseră marfa în ce condiţii a ajuns acolo. Inculpatul G. a fost cel care a semnalat faptul că printre produsele livrate se aflau obiecte care nu aveau nicio legătură cu activitatea E. sau care nu erau compatibile cu parametrii utilizaţi în lucrările efectuate. Inculpatul G. a fost cel care a sunat în mai multe rânduri atât pe C.V. cât şi pe ceilalţi inculpaţi care figurau în calitate de reprezentanţi ai acestor societăţi comerciale pentru a veni să-şi ridice marfa.

Conform atribuţiilor postului inculpatul G. în calitatea sa de şef serviciu aprovizionare nu avea atribuţii directe privind iniţierea şi derularea procedurilor privind achiziţiile la nivelul S.I.S.E.; răspundea de activitatea de achiziţii însă nu sub această formă, iar faptul că a luat măsuri imediate în legătură cu produsele neconforme cu standardele S.I.S.E. Transilvania Sud este o modalitate în care şi-a îndeplinit această atribuţie de serviciu.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a apreciat că se impune achitarea inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

Referitor la inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. şi la acuzaţiile aduse acestora de către parchet prima instanţă a reţinut următoarele:

Toţi cei patru inculpaţi trăiesc într-o comunitate restrânsă (zona localităţilor Tecuci - Brăhăşeşti, judeţul Galaţi) în care fiecare dintre ei şi-a înfiinţat o societate în vederea asigurării traiului de zi cu zi pentru ei şi familiile lor. în perioada supusă analizei, adică sfârşitul anului 2003 - jumătatea anului 2004, cei patra inculpaţi aveau o activitate foarte redusă la- societăţile ai căror administratori erau. In aceste condiţii nu înregistrau niciun fel de profit pe societăţile respective iar veniturile erau foarte, foarte mici.

Inculpaţii O., B. şi B. au fiecare în întreţinere între 3 şi 5 copii minori, nu mai aveau un alt loc de muncă, astfel încât situaţia familiilor lor era destul de precară.

Cei patru inculpaţi făceau parte din cultul penticostal din zona în care locuiau, cult care era condus din punct de vedere spiritual de către pastorul inculpat C.V. Acesta din urmă a avut asupra enoriaşilor săi un ascendent moral dar şi intelectual, astfel încât cei patru inculpaţi din prezentul dosar au apelat cu bună credinţă la pastorul lor în sensul de a-i ajuta să desfăşoare activităţi economice care să le aducă venituri lor şi familiilor lor.

Au făcut acest lucru deoarece în comunitatea penticostală respectivă se ştia faptul că, pe lângă activitatea spirituală, inculpatul C.V. conducea şi o activitate economică în urma căreia avea un venit substanţial, venit care rezulta din proprietăţile imobiliare pe care le avea în Galaţi şi Bucureşti, în special, prin autoturismele de lux cu care se afişa în locurile publice şi la întâlnirile cu enoriaşii.

Astfel, cei patru inculpaţi administratori ai societăţilor SC E.E.G. SA, SC E.C. SA, SC N.V. SRL Oradea au avut reprezentarea că pastorul C.V. are mult mai multe cunoştinţe de management decât ei, că cunoaşte mai bine modalitatea în care se desfăşoară relaţiile economice, că are deja o serie de parteneri de afaceri şi că gestionează profitabil capitalul economic pe care acesta îl avea la dispoziţie la momentul respectiv.

Este de menţionat că, aşa cum rezultă din actele dosarului, aceşti inculpaţi nu au discutat între ei şi nici nu s-au prezentat împreună la inculpatul C.V. pentru a-i cere ajutorul. Fiecare dintre ei s-a dus în mod individual la sfârşitul întâlnirilor religioase, abordându-l pe pastorul C.V., acesta din urmă promiţându-le ajutorul.

Inculpatul C.V. le-a spus celor patru să-i predea ştampila societăţilor respective şi documentele financiar contabile, asigurându-i că va face în aşa fel încât activitatea fiecărei societăţi să aducă profit.

Nu a dat niciun fel de explicaţii celor patru inculpaţi asupra modului în care înţelege să gestioneze ajutorul promis.

Niciunul dintre cei patru inculpaţi nu a avut ca sarcină achiziţionarea de produse electrice chinezeşti, înlocuirea etichetelor de pe aceste produse, ambalarea lor, transportul şi livrarea lor către S.I.S.E. Transilvania Sud.

De fiecare dată când cei patru inculpaţi au încercat să afle amănunte în legătură cu modul în care pastoral C.V. acţiona în numele societăţilor lor, erau asiguraţi de către acesta că totul este legal şi că nu au de ce să îşi facă probleme.

Este adevărat că C.V. le-a dat anumite sume de bani, însă aceste sume de bani nu s-a dovedit că au provenit efectiv din livrările către S.I.S.E. Transilvania Sud şi oricum sumele acordate acestor 4 inculpaţi au fost infime faţă de valoarea totală a tranzacţiilor ilicite desfăşurate de către C.V. şi ceilalţi inculpaţi din grupul condus de el.

În opinia instanţei de fond inculpaţii O., B., O., B. au fost nişte unelte de care s-a folosit C.V. în crearea şi controlarea sistemului de livrare a produselor electrice contrafăcute către S.I.S.E. Transilvania Sud.

În acest context s-a apreciat de către prima instanţă că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O., B., O., B. lipseşte latura subiectivă a infracţiunii pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi anume asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003. Cei patru inculpaţi nu au avut intenţia să săvârşească infracţiuni de concurenţă neloială, de luare sau dare de mită, de spălare de bani; dorinţa lor reală a fost aceea de a obţine nişte venituri licite prin societăţile lor, fiind convinşi că cel care îi hrănea spiritual în cadrul întâlnirilor religioase este o persoană morală de o înaltă integritate care acţiona în spiritul legii. Ascendentul moral, spiritual şi intelectual pe care C.V. îl avea în faţa acestor patru inculpaţi a fost factorul determinant pentru aceştia pentru a-i încredinţa ştampilele şi actele financiar contabile ale societăţilor lor.

În consecinţă, prima instanţă luând în considerare întregul material probatoriu administrat în dosar a considerat că se impune achitarea inculpaţilor O.D., B.G., O.G. şi B.V., în baza art. 11 pct. 2 lit a rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968 pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art, 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei prima instanţă a reţinut că în cursul urmăririi penale la data de 8 martie 2005 SC F.E.S. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 20.783.311 lei, la care să se adauge dobânda legală de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective. în constituirea de parte civilă s-a arătat că prin firmele controlate de C.V. s-au tranzacţionat bunuri ce nu întruneau condiţiile legale de comercializare şi certificare, bunuri pentru care nu există o dovadă a necesităţii aprovizionării lor şi care au fost achiziţionate în afara regulilor concurenţiale cu încălcarea procedurilor legale (filele 3-5 vol. V d.u.p). La această constituire de parte civilă a fost anexată Hotărârea Consiliului de Administraţie adoptată în şedinţa din 6 iulie 2005 prin care se aproba constituirea ca parte civilă în dosarul de urmărire penală.

C.S.A., cu sediul în Germania, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocaţi T. &T. s-a constituit parte civilă în cadrul urmăririi penale cu suma provizorie de 1 milion euro în cadrul plângerii penale formulate la data de 12 august 2005 (filele 219-222 vol. V dosar urmărire penală).

Constituirea de parte civilă s-a făcut deoarece C.S.A. este titulara drepturilor asupra mărcii S., drepturi ce conferă protecţie asupra mărcii şi pe teritoriul României. Certificatul de înregistrare a acestei mărci conferă titularului dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizarea sa următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre vânzare a mărcii astfel înregistrată.

În acelaşi dosar de urmărire penală există şi o împuternicire dată de această societate Biroului de avocatură T. & T.

Având în vedere sumele mari cu care cele două societăţi s-au constituit părţi civile precum şi solicitările de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în faza de urmărire penală s-au dispus o serie de măsuri asigurătorii.

Potrivit raportului de constatare întocmit în cursul urmăririi penale prejudiciul creat prin achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti este de 219.347.083.361 lei.

Acest prejudiciu este alcătuit din suma de 184.325.280.135 lei, prejudiciu efectiv creat la nivelul S.I.S.E. Transilvania Sud şi suma de 35.021.803.225 lei reprezentând T.V.A. dedus nelegal de către S.I.S.E. Braşov care se localizează ca prejudiciu creat bugetului de stat. Atâta timp cât produsele electrice au fost achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud în afara regulilor concurenţiale şi prin încălcarea legislaţiei în vigoare (O.G. nr. 60/2001 modificată) şi fără a exista dovada necesităţilor, valoarea prejudiciului este egală cu valoarea produselor achiziţionate şi plătite nelegal

În faza cercetării judecătoreşti partea civilă C.S.A. şi-a menţinut constituirea de parte civilă cu suma de 1 milion euro precizând că valoarea exactă a prejudiciului va fi stabilită în urma efectuării unei expertize contabile. Deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti procedura a fost îndeplinită în mod constant cu această parte civilă, la domiciliul ales, nu a înţeles să propună ca probă efectuarea unei expertize contabile pentru dovedirea pretenţiilor civile. Faţă de această situaţie, instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea solicitării C.S.A. privind constituirea de parte civilă în prezenta cauză ca fiind nedovedită.

La data de 13 februarie 2006 SC F.E.S. SRL a depus la dosar o solicitare prin care preciza că îşi menţine constituirea de parte civilă însă nu în cuantumul precizat la urmărire penală deoarece expertiza contabilă care a avut la bază acea valoare conţine anumite sume care nu se regăsesc în prejudiciul cauzat de cele 2 societăţi. Mai mult, se arată că expertiza a fost întocmită fără respectarea tuturor prevederilor în vigoare, având soluţii eronate.

La data de 14 martie 2006 SC F.E.S. SA a precizat că îşi menţine constituirea de parte civilă cu suma de 20.476.172 lei prejudiciu ce reprezintă volumul total al achiziţiilor de la cele două societăţi comerciale în perioada supusă analizei.

Acest prejudiciu s-a bazat pe aceeaşi expertiză întocmită de expertul Coman Lucică din care s-a scăzut onorariul acestuia.

Având în vedere că în suma avansată cu titlu de prejudiciu SC E.F.I.S.E.S. SA a precizat că acesta reprezintă contravaloarea produselor achiziţionate contra dispoziţiilor legale de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA, valorificând raportul de expertiză efectuat în cauză (obiectivul nr. 12), instanţa de fond a considerat că se impune obligarea inculpaţilor J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.l.D. şi C.C.C. la plata în solidar a sumei de 21.151.530 lei reprezentând contravaloarea totală a acestor produse. Toţi aceşti inculpaţi prin faptele lor ilicite au contribuit la crearea prejudiciului reclamat.

Nu a fost acordată dobânda solicitată de SC F.I.S.E.S. SA motivat de faptul că această valoare este rezultatul unui fapt ilicit, nu este rezultatul încălcării unor clauze contractuale (ca în cazul unui contract încheiat între părţi).

Faţă de soluţia pronunţată pe latură penală precum şi faţă de obligaţia solidară pe latură civilă ce incumbă inculpaţilor condamnaţi, instanţa de fond a apreciat că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în timpul urmăririi penale, respectiv modificate în cursul cercetării judecătoreşti pentru bunurile aparţinând inculpatului P.G.

Întrucât inculpatul G. nu a fost obligat la despăgubiri, prima instanţă a considerat că se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin procesul verbal din data de 14 septembrie 2005 asupra bunurilor aparţinând inculpatului G.G.

Având în vedere că produsele comercializate sub denumirea S. sunt contrafăcute, fiind indisponibilizate în prezent la sediul S.I.S.E.E Transilvania Sud, s-a apreciat de către prima instanţă că întregul stoc de produse de acest gen trebuie confiscate, dispunând în consecinţă.

Confiscarea de la inculpaţii J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.l.D. şi C.C.C. a sumei de 783,178 lei - ce reprezintă diferenţa între prejudiciul cauzat exclusiv prin livrarea produselor contrafăcute şi supraevaluate şi prejudiciul total constatat în faza de urmărire penală, prin raportul de constatare, adică 21.934.708 lei (valoarea prejudiciului egală cu valoarea produselor achiziţionate şi plătite nelegal) - s-a apreciat a fi necesară prin prisma faptului că nu a fost solicitată de partea civilă SC F.S. SA, deşi reprezintă un prejudiciu cauzat acesteia.

în baza art. 254 al. 3 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 78/2000, art. 25 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: de la inculpatul J.C. sumele de 440.000 lei şi 40.800 euro (obiectul infracţiunii de luare de mită), de la inculpatul P.G. suma de 440.000 lei şi autoturismul (obiectul infracţiunii de luare de mită), de la inculpatul C.V. suma de 1.831.186,0385 lei (de care inculpatul a beneficiat în urma încasării instrumentelor de plată, filei C.E.C. emise atât de S.I.S.E.E Transilvania Sud cât şi de SC T. U.T.B. SA Braşov în beneficiul SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA), de la inculpatul C.C. suma de 4.253129,6304 lei (de care inculpatul a beneficiat în urma încasării instrumentelor de plată, filei C.E.C. emise atât de S.I.S.E.E Transilvania Sud cât şi de SC T. U.T.B. SA Braşov în beneficiul SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA), de la inculpatul S.l.D. suma de 60.000 lei (de care inculpatul a beneficiat în urma încasării instrumentelor de plată, filei C.E.C. emise atât de S.I.S.E.E Transilvania Sud cât şi de SC T. U.T.B. SA Braşov în beneficiul SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA).

II. Prin decizia penală nr. 128/Ap din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii J.C., P.G., C.V., S.S.M., C.C.C. şi S.l.D. şi partea civilă SC S.A. SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 313/S/l 1 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 8/62/2005 pe care a casat-o sub următoarele aspecte: condamnarea inculpaţilor S.S.M., C.C.C. şi S.l.D. pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi a inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor J.C., P.G. şi C.V. şi S.l.D.

Durata arestului preventiv dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului C.V. conţinutul pedepselor complementare şi a celor accesorii aplicate inculpaţilor S.S.M., C.C.C. şi C.C.

Modul de soluţionare a laturii civile a procesului penal atât în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de SC F.E.S. SA cât şi în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de SC S.A. SA Bucureşti.

Limitele măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor J.C., P.G., S.S.M., S.I.D.

Omisiunea dispoziţiei de distrugere a bunurilor contrafăcute comercializate sub numele S., confiscate de către prima instanţă conform art. 118 lit. a) C. pen. din 1969 şi indisponibilizate în prezent la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud, Braşov, conform adresei şi borderoului anexă emise de SC F.E.S. SA (vol. V dosar urmărire penală, filele 244 şi 245) dispoziţia de confiscare în solidar de la inculpaţii J.C., P.G., C.V., S.S.M., S.I.D., C.C.C. şi C.C. a sumei de 783.178 lei noi.

Rejudecând în aceste limite, instanţa de apel:

1. A descontopit pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului J.C. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul J.C. privind infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A majorat de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului J.C., domiciliat în Braşov, jud. Braşov, reşedinţa în com. Hărman, sat Podu Olt, judeţul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A aplicat aceluiaşi inculpat, în baza art. 254 C. pen. din 1969 raportat la art. 65 C. pen. din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

A menţinut pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului J.C. în baza art 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi a aplicat aceluiaşi inculpat în temeiul aceluiaşi text de lege raportat la art. 65 C. pen. din 1969 pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. din 1969 a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile menţionate cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

2. A descontopit pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului P.G. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248l cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A majorat de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului P.G., domiciliat în Braşov, jud. Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A menţinut pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului P.G. în baza art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi aplică aceluiaşi inculpat în temeiul aceluiaşi text de lege raportat la art. 65 C. pen. din 1969 pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. din 1969 a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile menţionate cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

3. A descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului C.V. şi a repus în individualitatea lor cele două pedepse a câte 5 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, înlăturând sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968 a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A menţinut pedeapsa principală de 7 ani închisoare stabilită în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi a aplicat inculpatului C.V., în temeiul aceluiaşi text de lege raportat la art. 65 C. pen. din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 865 raportat la art. 85 C. pen. din 1969 a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.V. prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 789/R din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov.

A des contopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2092/17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 şi respectiv 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1969 şi 35 alin. (2) C. pen. din 1969 a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale stabilită prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 C. pen. din 1969, 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale stabilită prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale stabilită prin prezenta pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, două pedepse a câte 5 ani închisoare stabilite pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A sporit cu 1 an pedeapsa principală cea mai grea aplicată inculpatului C.V. şi a dispus ca în final acesta să execute o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b) şi c) (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 coroborat cu art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.V. durata arestării preventive din 28 octombrie 2005 la 03 noiembrie 2005 şi respectiv de la 28 octombrie 2002 la 13 decembrie 2002.

4. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art, 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului S.S.M. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968 a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului S.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, urmare a prescrierii răspunderii penale.

A menţinut pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.S.M., domiciliat în Braşov, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi aplică aceluiaşi inculpat în baza textului de lege menţionat coroborat cu art. 65 C. pen. din 1969 pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

5. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului S.I.D. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi 5 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968 a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului S.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, urmare a prescrierii răspunderii penale.

A menţinut pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.I.D., domiciliat în Braşov, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi aplică acestui inculpat în baza aceluiaşi text de lege, raportat la art. 65 C. pen. din 1969 pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A redus de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legeanr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

6. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului C.C.C. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968 a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, urmare a prescrierii răspunderii penale.

A menţinut pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.C.C., domiciliat în Cluj Napoca, judeţul Cluj, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi în baza aceluiaşi text de lege raportat la art. 65 C. pen. din 1969 aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

7. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului C.C. şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi 5 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A menţinut pedeapsa principală de 5 ani închisoare stabilită pentru inculpatul C.C., domiciliat în Bucureşti, cu reşedinţa în Tecuci, judeţul Galaţi, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi aplică inculpatului în baza aceluiaşi text de lege raportat la art. 65 C. pen. din 1969 pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din

Legea nr. 78/2000 şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. din 1968, art. 998, 999 şi 1003 C. civ. a obligat inculpaţii J.C., P.G., C.V., S.S.M., C.C.C., C.C. şi S.l.D. să plătească părţii civile SC F.I.S.E.E.S. SA suma de 6.966.255,56 lei noi cu titlu de daune materiale (contravaloarea stocului de produse contrafăcute, achiziţionate de partea civilă sub sigla "S.").

În baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. din 1968, art. 998, 999 şi 1003 C. civ. a obligat inculpaţii J.C. şi P.G. în solidar să plătească părţii civile SC F.I.S.E.E.S. SA suma de 10.764.143, 45 lei noi cu titlu de despăgubiri materiale. A respins restul pretenţiilor civile formulate de această parte civilă.

În baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. din 1968, art. 998, 999 şi 1003 C. civ.a obligat inculpaţii C.V., S.S.M., C.C.C., C.C. şi S.l.D. în solidar să plătească părţii civile SC C.S.A. Bucureşti contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 100.000 euro reprezentând despăgubiri morale. A respins restul pretenţiilor civile formulate de această parte civilă.

A înlăturat dispoziţia de confiscare, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. din 1969, de la inculpaţii J.C., P.G., C.V., C.C., S.S.M., S.l.D., C.C.C. în solidar a sumei de 783.178 lei noi.

A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în timpul urmăririi penale, asupra bunurilor inculpaţilor J.C., P.G., S.S.M. şi S.l.D. astfel cum au fost menţionate în procesele verbale de instituire a sechestrului (din data de 10 august 2005 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.C., procesul verbal din data de 11 august 2005 şi modificat prin încheierea de şedinţă din 15 iunie 2006 a Tribunalului Braşov (vol. II, fila 258) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.G., procesul verbal din data de 20 septembrie 2005 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.S.M. şi procesul verbal din data de 22 septembrie 2005 în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul S.l.D.) şi enumerate în sentinţa primei instanţe până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri prin prezenta şi a celor care formează obiectul confiscării conform art. 254 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 menţionate în mod expres în sentinţa primei instanţe.

A menţinut dispoziţia de confiscare, în temeiul art. 118 lit. a) C. pen. din 1969, a întregului stoc de produse comercializate sub numele S., indisponibilizate în prezent la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud din Braşov, conform adresei şi borderoului anexă emise de SC F.E.S. SA (vol. V dosar urmărire penală, filele 244 şi 245) şi în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001 dispune distrugerea acestor produse contrafăcute.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la criticile aduse sentinţei penale atacate de către inculpaţii J.C. şi P.G. cu privire la încălcarea unor norme de procedură care să aibă drept consecinţă desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei fie primei instanţe spre rejudecare fie procurorului pentru refacerea urmăririi penale, a apreciat că acestea sunt nefondate.

Prima instanţă a desfăşurat o amplă şi minuţioasă cercetare judecătorească în cauză; a administrat atât probele propuse prin actul de sesizare al instanţei în acuzarea inculpaţilor cât şi cele apreciate utile, pertinente şi concludente solicitate de părţi în apărare sau in dovedirea pretenţiilor civile; contrar celor susţinute de inculpatul P.G. în apel, instanţa de fond a asigurat o egalitate de tratament părţilor din proces fără a promova, aşa cum se susţine, interesele părţilor civile; stabilirea existenţei sau nu a unui prejudiciu cauzat părţii civile prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 reţinută prin actul de sesizare al instanţei în sarcina inculpaţilor J.C., P.G. şi G.G. era necesară şi esenţială în primul rând pentru a se aprecia dacă este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii, astfel că nu se poate susţine că demersurile realizate de către prima instanţă şi precizările solicitate părţii civile pentru lămurirea acestui aspect ar echivala cu o încălcare a principiului egalităţii armelor prin acordarea unui regim preferenţial părţii civile în detrimentul celorlalte părţi.

Prima instanţă s-a pronunţat şi a răspuns atât prin încheierile pronunţate cât şi prin hotărârea atacată tuturor excepţiilor şi cererilor formulate de părţi în cursul procesului penal, motivând atât admiterea cât şi respingerea acestora, astfel că susţinerile inculpatului apelant J.C. în sensul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru el şi a procedat la judecarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor privind legala citare a părţii civile sunt nefondate.

Este adevărat că acest inculpat a invocat în cursul procesului penal, la data de 15 octombrie 2009 (fila 231 dosar instanţă vol. XV) sub forma unei excepţii, lipsa calităţii procesuale active a părţii civile SC F.E.S. SRL, contestând în esenţă dreptul acesteia de a formula pretenţii civile în faţa instanţei penale de la inculpaţi (fila 160 dosar instanţă vol. XV); aceeaşi excepţie a fost invocată la aceeaşi dată şi de către inculpatul P.G. (fila 164 dosar instanţă vol. XV). Instanţa, a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate, printre care şi cea menţionată iar la data de 19 ianuarie 2010 (filele 124-128 dosar instanţă vol. XVII) a respins motivat excepţia invocată, apreciind, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii că această parte are legitimitate procesuală şi interes în cauză astfel că a continuat să o citeze în procesul penal în calitate de parte civilă.

Contrar susţinerilor din apel ale inculpatului J.C. în cauză nu au fost încălcate de către prima instanţă nici dispoziţiile privind legala citare a părţilor la proces. Cadrul procesual a fost corect stabilit de către prima instanţă care a citat corect în cauza toate părţile. În cauză nu se impunea, aşa cum greşit susţine inculpatul J.C., citarea lichidatorului persoanei juridice „SC E. SA" întrucât această societate nu a intrat niciodată într-un proces de lichidare pentru a i se numi lichidator. SC F.E.S. SRL. SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 74 din 17 ianuarie 2005 publicată în M. Of. nr. 111 din 3 martie 2005 prin divizarea SC D.F.E.E.E. SA, înfiinţată la rândul ei prin H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000 publicată în M. Of. nr. 357 din 31 iulie 2000 prin divizarea CN E. SA (şi reorganizată prin H.G. nr. 1342 din 27 decembrie 2001 publicată în M. Of. nr. 47 din 23 ianuarie 2002).

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 74 din 27 ianuarie 2005 „Se înfiinţează SC F.IS.E.E.S. SA denumită în continuare SC E.S. SA (cu sediul.) ca filială a SC D.F.E.E.E. SA prin divizarea acestei societăţi comerciale.

Căpitanii social iniţial al SC E.S. SA s-a constituit potrivit art. 3 din H.G. nr. 74/2005 prin preluarea unei părţi din patrimoniul SC D.F.E.E.E. SA, prin aport în natură şi numerar, în baza balanţei de la 31 octombrie 2004. Potrivit art. 4 al aceleiaşi hotărâri de guvern „E. Serv" va prelua toate drepturile şi îşi va asuma toate obligaţiile corespunzătoare, parte din patrimoniul preluat de la SC D.F.E.E.E. SA şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea pentru sucursalele de întreţinere şi servicii energetice în relaţii cu terţii, inclusiv litigiile în curs.

Predarea-preluarea activului şi pasivului s-a realizat pe bază de protocol încheiat la data de 18 martie 2005 conform înscrisurilor existente la filele 179-184 vol. XV instanţă.

Faţă de această situaţie SC F.E.S. SRL. SA era deci înfiinţată şi preluase activele şi pasivele parte din patrimoniul preluat de la SC D.F.E.E.E. SA la momentul la care s-a început în cauză urmărirea penală faţă de inculpaţi (4 iulie 2005 - pentru inculpatul J.C. şi respectiv 4 august 2005- pentru inculpatul P.G.).

De asemenea la momentul transmiterii către P.N.A. Serviciul Teritorial Braşov a constituirii de parte civilă (22 august 2005 - filele 14-15 vol. V dosar urmărire penală) SC F.E.S. SRL. SA era deci înfiinţată şi preluase activele şi pasivele corespunzătoare părţii din patrimoniul preluat de la SC D.F.E.E.E. SA, considerându-se vătămată prin modalitatea în care au fost achiziţionate anumite bunuri de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti - aflate de acum în propriul patrimoniu şi pe care nu le putea folosi. Chiar dacă la momentul achiziţionării bunurilor de la cele două societăţi comerciale (SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti) SC F.E.S. SRL. SA nu era înfiinţată, prin preluarea în anul 2005 a activelor şi pasivelor corelative părţii din patrimoniul SC D.F.E.E.E. SA a dobândit dreptul de a efectua toate demersurile, chiar şi prin intentarea unor acţiuni în justiţie, pentru a-şi proteja patrimoniul. Este firesc ca acest proces să nu se regăsească în anexa 5 la protocolul de predare preluare încheiat la data de 18 martie 2005 conform înscrisurilor existente la filele 179-184 vol. XV instanţă, întrucât la data încheierii protocolului urmărirea penală împotriva inculpaţilor nu fusese încă începută, chiar dacă se efectuau acte premergătoare în cauză, astfel că nu exista încă un proces pe rol pentru a fi cuprins în anexa menţionată ca şi „litigiu în curs".

SC F.E.S. SRL. SA s-a constituit deci în mod legal parte civilă în cauză încă din cursul urmăririi penale şi şi-a menţinut constituirea de parte civilă formulată împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului în tot cursul procesului penal (fila 207 vol. I dosar instanţă şi respectiv fila 28 - 29 vol. II dosar instanţă) chiar dacă, au existat oscilaţii din partea acestei părţi civile cu privire la cuantumul prejudiciului.

Împrejurarea că se contestă calitatea persoanei care a semnat adresa către P.N.A. prin care s-a realizat constituirea de parte civilă a SC D.F.E.E.E. SA în faza de urmărire penală, pe considerentul că nu ar fi fost numit director la acea dată nu prezintă relevanţă în condiţiile în care din actele depuse în cauză rezultă că la data de 20 septembrie 2005 Consiliul de Administraţie al SC F.E.S. SA, întrunit în şedinţă, a aprobat prin Hotărârea nr. 11/2005 (fila 369 dosar instanţă vol. VII) constituirea de parte civilă a SC F.E.S. SRL S.A. în Dosarul nr. 11/P/2005 instrumentat de P.N.A. Braşov în urma rezultatului Raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil C.L. existentă la filele 14-63 dosar urmărire penală vol. V. Voinţa acestei persoane juridice de a se constitui parte civilă în proces este fără echivoc. Apare evident că extrasul din Hotărârii nr. 11/2005 depus de SC F.E.S. SRL S.A. la P.N.A. (fila 13 dosar urmărire penală vol. V) la data de 29 septembrie 2005 conţine o eroare cu privire la data menţionată ca fiind şedinţa Consiliului de Administraţie (6 iulie 2005) în urma căreia s-a dispus constituirea de parte civilă. Şedinţa nu avea cum să aibă loc la data de 6 iulie 2005 şi să dezbată raportul de expertiză contabilă depus la SC F.E.S. SRL S.A. de expertul contabil C.L. la data de 18 august 2005. Pe altă parte în copia Hotărârii nr. 11/2005 în întregul ei (aflată la fila 369 dosar instanţă vol. VII) este menţionată data corectă la care a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie, respectiv 20 septembrie 2005, dată care coincide cu cea menţionată în copia procesului verbal al şedinţei existent la fila 100 dosar instanţă vol. XVI. Din acest proces verbal şi din hotărârea nr. 11/2005 rezultă fără dubiu voinţa SC F.E.S. SRL S.A de a recupera de la inculpaţi prejudiciul cauzat prin achiziţionarea cu nerespectarea formelor legale a materialelor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud în perioada martie - mai 2004.

Chiar dacă s-ar aprecia că, prin raportare la data formulării în cursul urmăririi penale a constituirii de parte civilă SC F.E.S. SA (22 august 2005) că nu exista acordul Consiliului de Administraţie pentru a se constitui parte civilă (care a fost dat doar la data de 20 septembrie 2005 prin Hotărârea nr. 11/2005), s-a constatat că potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen. se poate realiza constituirea de parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare al instanţei, ori SC F.E.S. SA a reiterat până la acest moment (fila 207 vol. I dosar instanţă) cererea de constituire de parte civilă (8 februarie 2006) pe care a precizat-o ulterior doar sub aspectul cuantumului (filele 28 - 29 vol. II dosar instanţă); actul de sesizare al instanţei a fost citit la data de 15 iunie 2006 conform menţiunilor din încheierea care se găseşte la filele 267 - 278 dosar instanţă vol. II), aspecte faţă de care a reţinut corecta stabilire a cadrului procesual de către prima instanţă care a respectat şi dispoziţiile privind citarea părţilor la judecată.

În ceea ce priveşte cererea de desfiinţare a hotărârii şi restituirea cauzei la procuror conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pentru refacerea urmăririi penale, s-a reţinut că este nefondată şi că în mod întemeiat a fost respinsă şi de către prima instanţă.

Potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen. asistenţa juridică a inculpatului J.C. nu era obligatorie în cursul urmării penale până la momentul arestării sale. Cu toate că teza ultimă a alin. (2) a art. 171 C. proc. pen. prevede că asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie, pe lângă cazurile expres menţionate şi în alte cazuri prevăzute de lege, dispoziţiile Legii nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie la care face trimitere inculpatul nu erau aplicabile în speţă. Deşi dispoziţiile legii sus menţionate care prevedeau la art. 2 alin. (2) că „în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie" nu au fost abrogate expres până în anul 2013, în anul 2000 a fost adoptată o nouă lege specială care reglementează urmărirea penală şi judecarea cauzelor de corupţie - Legea nr. 78/2000 care prevedea la art. 21 în forma în vigoare la momentul desfăşurării urmăririi penale în cauză că „(2) Dacă infracţiunile prevăzute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală şi judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun."; art. 33 din aceeaşi lege prevede că „orice dispoziţie contrară legii se abrogă".

Dată fiind succesiunea legilor în timp şi împrejurarea că normele de procedură sunt de imediată aplicare şi nu operează principiul „legii penale mai favorabile" s-a apreciat, similar primei instanţe că la momentul desfăşurării urmăririi penale în speţă procesul era guvernat de normele de procedură penală prevăzute în C. proc. pen. - în forma în vigoare la acel moment la care făcea trimitere Legea specială nr. 78/2000 şi care nu prevedeau asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale pentru învinuiţii sau inculpaţii cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Pe altă parte, conform împuternicirilor avocaţiale de la dosar rezultă că începând cu data de 10 august 2005 inculpatul J.C. a fost asistat în cauză de avocat ales N.I. (fila 124 vol. I dosar urmărire penală), iar începând cu 7 noiembrie 2005 şi de d-nul avocat C.P. din Baroul Bucureşti (fila 137 vol. I dosar urmărire penală). Potrivit dovezilor existente la dosarul de urmărire penală (filele 188-440 vol. I) după prezentarea avocaţilor aleşi în cauză, toţi avocaţii aleşi ai inculpaţilor din dosar, inclusiv avocaţii inculpatului J.C. au fost încunoştinţaţi înainte de efectuarea actelor procesuale în( cauză pentru ca inculpaţii să-şi poată exercita dreptul la apărare, astfel că dispoziţiile art. 172 alin. (2) C. proc. pen. au fost respectate în speţă.

Faţă de această situaţie, nu se poate reţine că în cursul urmăririi penale au fost încălcate de către procuror dispoziţiile privind asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului care să atragă sancţiunea nulităţii absolute a actelor de urmărire penală conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi care să impună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În legătură cu declaraţiile luate inculpatului C.V. în zilele de 8, 9 şi 10 august 2005 s-a reţinut că acestea nu sunt lovite de nulitate, nici măcar relativă, întrucât la acea dată inculpatul J.C. nu avea, conform actelor de la dosar, un avocat ales - iar asistenţa juridică nu era obligatorie aşa cu am arătat mai sus - astfel încât încunoştinţarea avocatului în vederea participării la efectuarea actului procesual conform art. 172 alin. (1) C. proc. pen. nu avea cum să se realizeze. Aceeaşi este situaţia declaraţiilor luate martorilor M.J. (la data de 22 iulie 2005) şi T.M. (la data de 5 iulie 2005).

Nici declaraţiile luate martorilor B.S.L., S.C., R.M. şi R.l. nu sunt lovite de nulitate. Aceşti martori au fost audiaţi în zilele de 17 noiembrie 2005 (B.S.L., S.C.) 18 noiembrie 2005 (R.M.) şi respectiv 22 noiembrie 2005 (R.l.), iar din dosarul de urmărire penală (fila 436) rezultă că avocatul inculpatului, d-nul N.l. a fost încunoştinţat despre efectuarea acestor acte de urmărire penală care urmau să se desfăşoare, situaţie faţă de care lipsa avocatului nu a împiedicat efectuarea actelor şi nu atrage sancţiuni pentru actele efectuate în lipsa sa.

În consecinţă nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la asistenţă juridică a inculpatului J.C. în cursul urmăririi penale, încălcare care să atragă sancţiunea nulităţii absolute pentru actele de urmărire penală indicate de inculpat.

Pe altă parte, chiar dacă aceste acte de urmărire penală ar fi fost lovite de nulitate absolută, împrejurarea nu ar fi de natură să determine o soluţie de restituire a cauzei la procuror conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale, aşa cum a apreciat şi prima instanţă atunci când a respins cererea formulată de acelaşi inculpat, ci, văzând şi proporţia acestora în cadrul urmăririi penale realizate ar avea drept efect neluarea în considerare a acestor acte în procesul deliberării; pentru considerentele expuse însă, o asemenea soluţie nu se impunea, iar prima instanţă a procedat corect reţinând în procesul deliberării toate actele de urmărire penală legal administrate; oricum, cu excepţia martorului M.J. (care nu a mai putut fi audiat şi cu,privire la care s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. prin încheierea din data de 28 iunie 2011 - fila 58 dosar instanţă vol. XXI) toţi ceilalţi martori menţionaţi şi inculpatul C.V. au fost reaudiaţi de către instanţa de judecată, în mod nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate, iar inculpatul prin intermediul avocaţilor aleşi sau personal a avut posibilitatea să pună întrebări acestora.

Nu s-a reţinut nici critica adusă de inculpatul P.G. privind inechitatea procesului în urma căruia a fost condamnat ca urmare a faptului că hotărârea a fost diseminată în presă (în forma extrasului după dispozitiv) anterior redactării ei. Presa şi celelalte mijloacele de informare mass - media sunt prezumate că au întotdeauna în orice fel de litigiu dreptul de a intra în posesia unei hotărâri, chiar şi parţiale în vederea informării corecte a cetăţenilor. Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387 din 22 septembrie 2005 prevede la art. 92 alin. (6) că „la cerere, reprezentanţilor mass-mediei le pot fi eliberate în condiţiile alin. (4) fotocopii ale actelor dosarului, inclusiv rechizitoriului sau ale hotărârilor pronunţate ori extrase din acestea, cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal (...)". în aceste condiţii, având în vedere şi împrejurarea că etapa cercetării judecătoreşti este guvernată de principiul publicităţii iar hotărârile judecătoreşti (cu unele excepţii) se pronunţă în şedinţă publică - cum este cazul şi în speţa de faţă -Curtea apreciază că dreptul inculpatului la un proces echitabil nu a fost lezat prin diseminarea în presă a unui extras după dispozitivul hotărârii, chiar în condiţiile în care considerentele hotărârii nu erau redactate iar hotărârea nu era definitivă.

În ceea ce priveşte modul de redactare al hotărârii criticat de altfel de către mai mulţi inculpaţi în apel, s-a apreciat că sentinţa conţine motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată; chiar dacă aceasta se întinde pe 165 de pagini şi are inserate în cuprinsul ei pe scurt starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei, în sinteză toate declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor audiaţi în cauză, precum şi conţinutul expertizelor efectuate în cauză, aceste mijloace de probă prezentate pe larg de către prima instanţă au fost analizate şi evaluate pe rând de către instanţa de fond astfel că între soluţia adoptată şi considerente nu există contradicţii ci dimpotrivă acestea sunt în concordanţă, judecătorul fondului expunând argumentat motivele care l-au condus la pronunţarea hotărârii şi probele pe care le-a avut în vedere pentru stabilirea stării de fapt. Este adevărat că hotărârea nu conţine precizări detaliate şi exprese privind înlăturarea tuturor probelor (în special înscrisuri) propuse de inculpatul P.G. în apărare, însă au fost analizate şi înlăturate motivat apărările acestui inculpat. Datorită volumului foarte mare de înscrisuri depuse de acest inculpat la fiecare termen apare imposibil ca instanţa să aloce în considerentele hotărârii spaţiu şi timp pentru o analiză detaliată a fiecărui înscris în parte; ceea ce a realizat însă prima instanţă şi ceea ce se impune a se realiza de altfel printr-o hotărâre judecătorească, a fost o analiză a tuturor apărărilor inculpatului, apărări înlăturate de instanţă motivat.

În considerarea celor expuse s-a constatat că în speţă nu au fost identificate încălcări ale normelor procesual penale care să justifice o soluţie de desfiinţare a cauzei şi trimitere spre rejudecare sau o soluţie de restituire a cauzei la Parchet.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpaţi referitoare la fondul cauzei, s-au reţinut următoarele:

Din materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti rezultă în fapt că în prima parte a anului 2004 inculpatul J.C. îndeplinea funcţia de director, iar inculpatul P.G. pe cea de director economic al S.I.S.E. (sucursală de întreţinere şi servicii energetice) Transilvania Sud, care era una dintre cele 8 sucursale de întreţinere şi servicii energetice - fără personalitate juridică - care funcţionau la nivelul anului 2004 pe lângă cele 8 societăţi comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, (respectiv SC F.D.F.E.E.M. SA, SC F.D.F.E.E.D. SA, SC F.D.F.E.E.M.N. SA, SC F.D.F.E.E.M.S. SA, SC F.D.F.E.E.O. SA, SC F.D.F.E.E.T.N. SA, SC F.D.F.E.E.T.S. SA, SC F.D.F.E.E.B. SA) cu personalitate juridică înfiinţate în urma reorganizării SC S.D.F.E.E. E. SA prin H.G. nr. 1342 din 27 decembrie 2001. SC S.D.F.E.E. E. SA a fost la rândul ei înfiinţată în anul 2000 prin divizarea C.N.E. (H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000).

Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000, capitalul social al SC S.D.F.E.E. E. SA este deţinut în întregime de statul român în calitate de acţionar unic, reprezentat de M.I.C.

S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, înfiinţată conform anexei din H.G. nr. 1342 din 27 decembrie 2001 ca şi sucursală a SC E. SA Bucureşti, avea în anul 2004 ca obiect de activitate, în principal, întreţinerea şi repararea instalaţiilor energetice, achiziţionarea directă a echipamentelor materialelor şi pieselor de schimb în limitele de competenţă date de SC E. SA. Această sucursală executa lucrări de reparaţii şi întreţinere în beneficiul SC F.D.F.E.E.T.S. SA. Conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov era asigurată de: directorul sucursalei, care îndeplinea sarcina de conducere operativă a S.I.S.E. şi era subordonat directorului general al SC E. SA; directorul tehnic; directorul comercial; directorul economic şi inginerii şefi ai A.I.S.E. din componenţa S.I.S.E., în număr de 6, respectiv Alba Iulia, Braşov, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Sibiu şi Târgu Mureş.

Pentru achiziţionarea materialelor necesare în activitatea desfăşurată de S.I.S.E. existau două modalităţi prevăzute în normele interne: una prin care achiziţia bunurilor se realiza centralizat pentru produsele necesare tuturor sucursalelor din ţară şi o a doua, prin care S.I.S.E. avea posibilitatea să achiziţioneze, pe plan local produse de care aveau nevoie, specifice lucrărilor şi serviciilor contractate (care nu foloseau tuturor S.I.S.E.L.-or din ţară) sau a căror necesitate nu putea fi prevăzută la momentul întocmirii necesarului pentru achiziţia centralizată.

În ceea ce priveşte prima modalitate de achiziţionare a materialelor, spre sfârşitul anului calendaristic, după ce primeau cifrele de buget F.D.F.E.E.-urile întocmeau câte un plan de lucrări pentru anul următor pe care îl transmiteau sucursalelor care executau lucrări de reparaţii şi întreţinere în beneficiul lor. S.I.S.E. analiza planul de lucrări şi întocmea necesarul de materiale de care avea nevoie pentru efectuarea lucrărilor programate de F.D.F.E.E. transmiţându-l către D.I.S.E. - unul dintre departamentele din cadrul SC S.D.F.E.E. E. SA. După centralizarea acestora, Consiliul de Administraţie al SC S.D.F.E.E. E. SA hotăra ce anume produse vor fi achiziţionate la nivel central şi valoarea estimativă a acestora. Achiziţiile centralizate se realizau prin intermediul Bursei Române de Mărfuri Bucureşti, iar după semnarea contractelor cu furnizorii - câştigători ai licitaţiei - o copie a acestora se trimite în teritoriul la S.I.S.E. împreună cu anexele la contract care cuprindeau o serie de clauze contractuale cum ar fi cantităţile de marfă, termenele de livrare, preţurile etc. pentru fiecare S.I.S.E. în parte precizări absolut necesare pentru recepţia ulterioară a produselor livrate de furnizori. Aceste contracte, împreună cu anexele erau trimise către S.I.S.E. înainte de furnizarea efectivă a produselor.

În afara acestor produse, S.I.S.E. avea posibilitatea să realizeze achiziţii locale pentru restul tipurilor de produse, care nu au fost achiziţionate centralizat şi de care aveau nevoie pentru desfăşurarea activităţii cu condiţia respectării legislaţiei şi reglementărilor în domeniu în vigoare, precum şi a normelor interne, în limita bugetului alocat. Şi în situaţia achiziţionării materialelor sau echipamentelor pe plan local era nevoie de întocmirea unor referate de necesitate de către şeful serviciului de aprovizionare - depozite din cadrul S.I.S.E. transmise spre avizare şi aprobare la conducerea S.I.S.E., constituirea printr-o decizie a unei comisii de licitaţii /analiză a ofertelor - decizie avizată şi aprobată de conducerea S.I.S.E. - întocmirea unui caiet de sarcini, întocmirea unui contrat economic cu furnizorul semnat de asemenea de conducerea S.I.S.E. etc.

Indiferent de modalitatea în care se realiza de către S.I.S.E. achiziţionarea materialelor necesare desfăşurării activităţii, din fişele posturilor inculpaţilor J.C. şi P.G. (filele 48 - 57 dosar) coroborate cu dispoziţiile din cap. III al Regulamentului de Organizare şi funcţionare al S.I.S.E. Transilvania Sud (vol. VI filele 113 - 170 dosar urmărire penală) şi cu cele ale Procedurii operaţionale cadru de coordonare şi derulare a activităţii de achiziţie de bunuri şi servicii din ţară şi gestionare a stocurilor aprobate pentru anii 2003 şi 2004 (filele 175 - 185 şi respectiv 192-204 vol. VI dosar urmărire penală) rezultă că atât J.C. care îndeplinea funcţia de director cât şi inculpatul P.G. care îndeplinea funcţia de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud aveau atribuţii pe această linie aprobând necesarul de achiziţionat pentru echipamente, materiale sau piese de schimb întocmit de Direcţiile funcţionale din cadrul S.I.S.E. care fie era transmis sub semnătura lor către D.I.S.E., dacă era vorba despre o achiziţie centralizată, fie parcurgea procedura stabilită anual de D.I.S.E. pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii din ţară şi gestionarea stocurilor, în această din urmă situaţie tot cei doi directori fiind cei care aveau ca atribuţie de serviciu semnarea contractelor de achiziţii de materiale! produse şi servicii, după obţinerea aprobării de la E. pentru organizarea achiziţiilor respective la nivelul S.I.S.E.

În plus directorul S.I.S.E. (inculpatul J.C.) avea ca principale atribuţii de serviciu asigurarea conducerii activităţilor sucursalei (inclusiv A.I.S.E. din componenţă), coordonarea şi controlul S.I.S.E. în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare materiale şi umane, administrarea patrimoniului sucursalei, urmărirea şi controlul modului de gestionare a bunurilor aflate în patrimoniu, conform delegărilor de competenţă acordate de directorul general SC E. SA, asigurarea realizării controlului tehnic, financiar, juridic al tuturor activităţilor din cadrul S.I.S.E. aprobarea procedurii operaţională cadru privind achiziţia de bunuri şi servicii din ţară şi gestionarea stocurilor pentru A.I.S.E. şi propunerea ei spre avizare la SC E. SA- D.I.S.E. (vol. VI filele 121, 179, 198);

P.G. în calitate de director economic la S.I.S.E. Transilvania Sud în perioada martie - iunie 2004 avea, pe lângă atribuţiile de serviciu menţionate, şi pe acelea de a răspunde de rezultatele financiare ale sucursalei, de realizarea echilibrului financiar al acesteia, de realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli, desfăşurarea acţiunilor de lichidare a datoriilor şi creanţelor, de aplicarea strategiei societăţii în domeniile financiar şi patrimonial, de organizarea şi coordonarea activităţilor financiar-contabile şi de gestiune a patrimoniului, de coordonarea şi controlul la nivelul entităţilor organizatorice ale sucursalei, în probleme aferente obiectului de activitate de organizarea controlului financiar preventiv în limita competenţelor stabilite de SC E. SA.

Inculpatul J.C. îl cunoscuse pe inculpatul C.V. cu ocazia unei întâlniri organizate de SC E. SA şi la care au participat directori de filiale, sucursale şi agenţii, precum şi furnizorii agreaţi al SC E. SA, în acest context au făcut schimb de cărţi de vizită.

La sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie inculpatul C.V. l-a contactat la locul de muncă - S.I.S.E. Braşov pe inculpatul J.C. iar mai apoi prin intermediul acestuia l-a cunoscut şi pe P.G., cărora le-a oferit posibilitatea de a achiziţiona de la două firme controlate de el materiale şi echipamente de înaltă calitate necesare în activitatea desfăşurată de S.I.S.E. Transilvania Sud. Inculpatul a mai precizat că a furnizat astfel de produse şi altor S.I.S.E. din ţară (spre exemplu S.I.S.E. Banat), care au fost mulţumite de calitatea materialelor.

Incălcându-şi atribuţiile de serviciu şi normele interne care reglementau procedura de achiziţie a materialelor şi echipamentelor necesare în activitatea S.I.S.E., fără a avea la bază vreun referat de necesitate pentru tipul de produse oferite de C.V., fără a fi întocmit vreun contract scris, fără a cere aprobarea D.I.S.E. din cadrul SC S.D.F.E.E. E. SA şi fără a derula vreo procedură de licitaţie, selecţie de oferte sau de verificare a materialelor şi echipamentelor oferite de inculpatul C.V., inculpaţii J.C. şi P.G. au fost de acord să achiziţioneze de la firmele SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti controlate de C.V. - societăţi care nu se află printre furnizorii de produse agreaţi de SC E. SA- bunuri care prin natura şi destinaţia lor puteau fi folosite în activitatea S.I.S.E. Transilvania Sud însă care nu erau absolut necesare şi care ulterior s-au dovedit a fi parte contrafăcute şi parte supraevaluate.

În baza acestei înţelegeri între cei trei inculpaţi SC E.E.G. SA Timişoara a livrat către S.I.S.E. Transilvania Sud bunuri în valoare totală de 225.395.913.232 lei vechi (sumă care include şi T.V.A.), respectiv 22.539.591, 32 lei noi, iar SC E.C. SA Bucureşti a livrat către S.I.S.E. Transilvania Sud bunuri în valoare totală de 26.307.304.582 lei vechi (sumă care include şi T.V.A.), respectiv 2.630.730,45 lei noi.

Primul transport de marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov de la SC E.E.G. SA Timişoara s-a realizat la data de 19 martie 2004; în cursul lunii aprilie 2004 SC E.E.G. SA Timişoara a efectuat al doilea transport la S.I.S.E. Braşov cu acelaşi gen de produse, iar la data de 27 mai 2004 a fost realizat al treilea transport de marfă constând numai din produse electrice de origine autohtonă însă, de această dată, în calitate de furnizor apare SC E.C. SA Bucureşti.

Din dispoziţia inculpaţilor J.C. şi P.G. marfa livrată de către cele două societăţi SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti a fost descărcată, recepţionată, depozitată şi achitată cu prioritate, plata începând să se realizeze înainte chiar de a se finaliza procedura de recepţie a produselor din primul transport.

Plata produselor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara s-a realizat prin emitere de file C.E.C. pentru suma de 17.100.000.000 lei vechi (1.710.000 lei noi) primele purtând ca dată a emiterii 22 martie 2004, iar ultimele 30 iunie 2004, ordine de plată pentru suma de 700 000 000 lei vechi (70 000 lei noi) şi prin compensare pentru suma de 175.239.778.779 lei vechi (17. 523. 977,87 lei noi).

Plata produselor livrate de SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud s-a realizat prin emitere de file C.E.C. pentru suma de 400.000.000 lei vechi (40.000 lei noi), ordine de plată pentru suma de 700.000.000 lei vechi (70.000 lei noi) şi compensare pentru suma de 25.207.304.582 lei vechi (2.520.730,45 lei noi).

Din marfa achiziţionată de la SC E.E.G. SA Timişoara, S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a refacturat către aceeaşi societate produse în valoare de 32.356.134.453 lei vechi (respectiv 3.235.613,44) întrucât nu era specifică activităţii derulate de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov sau avea parametrii tehnici mai mari decât cei folosiţi în mod obişnuit.

După ce s-a realizat primul transport de marfă, inculpatul C.V. s-a întâlnit cu fiecare dintre cei doi directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov cărora le-a predat câte 3 file C.E.C. totalizând suma de 4,4 miliarde lei vechi. Instrumentele de plată erau girate succesiv între mai multe societăţi controlate de C.V., printre care şi SC E.E.G. SA şi îi aveau ca destinatari finali pe cei doi directori din conducerea S.I.S.E. Braşov, după cum urmează:

În perioada următoare, sumele de bani primite de inculpaţii J.C. şi P.G. drept recompensă pentru „afacerea" aflată în derulare au fost plasate de aceştia în depozite cu dobândă, apoi ridicate în numerar şi folosite la construcţia sau renovarea unor imobile pe care aceştia le deţin în satul Podul Olt, comuna Hărman şi, respectiv, sat Vlădeni, com. Dumbrăviţa, judeţul Braşov.

În plus, la solicitarea inculpatului J.C., inculpatul C.V. a mai achitat martorului M.T.M. suma de 800 euro reprezentând contravaloarea unei roţi de rezervă pentru autoturism.

Pentru a cumpăra bunăvoinţa inculpatul G.G., Şeful serviciului de aprovizionare care depistase în timpul recepţionării primului transport de marfă nereguli cu privire la produsele livrate (lipsa unor certificate de metrologie, livrarea unei cantităţi de marfă care avea parametrii tehnici mai mari decât cei folosiţi în mod obişnuit etc), produse pe care S.I.S.E. Transilvania Sud nu le putea folosi în activitatea sa (ex. telefoane) şi aflând din discuţiile cu acesta că intenţionează să-şi achiziţioneze un autoturism, la sfârşitul lunii martie 2004, inculpatul C.V. l-a trimis pe inculpatul S.l.D. la Braşov pentru a-i preda şefului serviciului aprovizionare de la S.I.S.E. Transilvania Sud un autoturism în valoare de 15.000 euro, cu titlu de mită în parcarea din apropierea locuinţei acestuia. Inculpatul G.G. a refuzat să o primească. Atunci S.I.D., pregătit fiind şi „mandatat" de inculpatul C.V. a încercat să-i dea inculpatului G. bani, însă acesta a refuzat categoric să primească ceva.

Referitor la bunurile achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov de la cele două societăţi comerciale SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti s-a constatat de către prima instanţă, pe baza materialului probator administrat în cauză că o parte proveneau prin cumpărarea din Complexul comercial D. din Bucureşti, iar o altă parte, bunuri de provenienţă autohtonă, a fost cumpărată de la furnizori rămaşi neidentificaţi.

Produsele achiziţionate din complexul menţionat (contactori, întrerupătoare, transformatoare, siguranţe automate, soclu pentru siguranţe şi suporţi siguranţe) erau de provenienţă chinezească şi au fost cumpărate la un preţ modic de la unul sau mai multe standuri din complexul menţionat de către oameni desemnaţi de C.V.: C.C., S.S.M., S.I.D., C.C. Produsele erau apoi transportate de către aceleaşi persoane şi depozitate iniţial la locuinţa lui C.V. din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi şi, începând cu luna martie 2004, într-un depozit închiriat din incinta SC C. SA Cluj-Napoca.

Apoi, la indicaţia inculpatului C.V. care i-a pus la dispoziţie un laptop, o imprimantă şi un dispozitiv de laminat, inculpatul S.S.M. a confecţionat etichete cu sigla S., folosind ca model cataloagele de prezentare ale produselor şi echipamentelor electrice fabricate de concernul german. In paralel, inculpaţii S.I.D., C.C., C.C.C. şi alte persoane angajate ocazional de către acesta din urmă au dezlipit de pe produsele electrice etichetele originale conţinând caractere chinezeşti şi au lipit în locul lor etichetele cu sigla S., pentru a da aparenţa că bunurile respective sunt fabricate de renumitul producător german şi pentru a justifica preţul foarte mare cu care urmau să fie valorificate la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov. In scopul înlăturării oricărui element care să indice provenienţa reală a produselor achiziţionate din depozitul en-gros, la dispoziţia inculpatului C.V. au fost comandate alte ambalaje (cutii de carton) pe care inculpaţii au aplicat etichete purtând marca S. reambalând astfel bunurile respective.

Prin intermediul inculpaţilor S.S.M., S.I.D. şi C.C.C. au fost transportate produsele livrate către S.I.S.E. Transilvania Sud la Braşov. Aceeaşi inculpaţi erau de asemenea desemnaţi de inculpatul C.V. să primească de la conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, respectiv de la inculpatul P.G. şi instrumentele de plată prin care era achitată parţial contravaloarea mărfii. Tot ei s-au prezentat pentru a ridica marfa refacturată de către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi să complinească anumite lipsuri constatate pe măsură ce marfa era recepţionată (ex. certificate de metrologie.etc.) şi au participat la şedinţe de compensare în calitate de reprezentanţi (mandatari) ai celor două societăţi comerciale.

în aceste condiţii s-a reţinut că cei cinci constituiau o grupare organizată, al cărui lider era C.V., grupare care a acţionat pentru o anumită perioadă de timp care avea o structură bine definită şi care urmărea tocmai obţinerea de bani prin contrafacerea de produse şi revânzarea lor la un preţ mai mare.

Ideea infracţională a aparţinut fără îndoială inculpatului C.V.. Pentru a-şi pune în aplicare planul infracţional acesta avea nevoie de societăţi în care să nu fie implicat din punct de vedere juridic, să nu aibă nici o calitate care să-i atragă vreo eventuală răspundere, pe care însă să le poată controla şi care să figureze furnizor pentru produsele ce urmau să fie livrate către sucursale de întreţinere şi servicii energetice din ţară. Inculpatul C.V. nu avea nici o calitate în SC E.E.G. SA Timişoara şi nici în SC E.C. SA Bucureşti, însă a profitat de faptul că îi cunoştea pe administratorii celor două societăţi - inculpaţii O.D. - administratorul SC E.E.G. SA Timişoara şi B.G. - administratorul SC E.C. SA Bucureşti şi sub pretextul că îi ajută pe aceştia să „deblocheze" activitatea societăţilor care lucrau în pierdere şi să obţină nişte bani - pentru că aveau o situaţie financiară grea - i-a convins să-i predea actele şi ştampila societăţii precum şi facturi în alb, chitanţe, avize de însoţire şi alte documente pentru a rula marfă prin societatea lor, promiţându-le în schimb un procent de 5% din totalul vânzărilor ce urmau a se realiza prin intermediul societăţilor lor. Cei doi au acceptat şi au predat toate actele societăţilor lui C.V. sau oamenilor săi, precum şi ştampilele, ba mai mult, au semnat toate înscrisurile ce le-au fost predate de inculpatul C.V. sau de oamenii de încredere ai acestuia, dispunând înscrierea în contabilitate a tuturor operaţiunilor comerciale, conform documentelor contabile predate de inculpatul C.V..

Pentru a crea aparenţa de legalitate a produselor pe care le-a furnizat la mai multe Sucursale de întreţinere şi servicii energetice din ţară - atât a celor contrafăcute cât şi a celor autohtone - inculpatul C.V. avea nevoie de nişte societăţi care să figureze scriptic ca fiind furnizori ai produselor livrate motiv pentru care, profitând de influenţa dată de calitatea de pastor penticostal asupra comunităţii din zona localităţilor Tecuci - Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, inculpatul C.V. s-a înţeles cu fiecare dintre inculpaţii O.G. - administratorul SC N.V. SRL Oradea şi B.V. -administratorul SC M.I. SA Bucureşti, care au aceeaşi credinţă religioasă cu a sa, să coordoneze întreaga activitate economică a acestor firme în schimbul oferirii fiecărui inculpat administrator a unui procent de 5% din totalul vânzărilor ce urmau a se realiza prin intermediul societăţilor lor.

Atraşi de obţinerea unor beneficii financiare rapide şi facile, cei patru inculpaţi nominalizaţi mai sus au fost de acord să-i predea inculpatului C.V., respectiv oamenilor de încredere ai acestuia, ştampilele şi documentele financiare ale societăţilor comerciale, constând în facturi fiscale în alb, chitanţe, avize de însoţire, etc, din care .unele erau semnate "în alb".

Banii obţinuţi din această afacere, au fost însuşiţi în cea mai mare parte de inculpatul C.V., însă a înmânat o parte a veniturilor obţinute în modalitatea descrisă şi oamenilor săi de încredere: S.S.M., S.l.D., C.C.C., precum şi fratelui său C.C. De asemenea, conform înţelegerii, un procent de 5% din contravaloarea mărfurilor rulate prin societăţile SC E.E.G. SA Timişoara, SC E.C. SA Bucureşti, SC N.V. SRL Oradea şi SC M.I. SA Bucureşti au fost daţi inculpaţilor O.D., B.G., O.G. şi B.V.

În perioada lunilor aprilie - iulie 2004 inculpatul C.V. a achiziţionat materiale de construcţie în valoare de 2.551 euro de la SC P. SRL Bucureşti, mobilier în valoare de 174.605 euro de la SC C.D. SRL Bucureşti şi două autoturisme în valoare de 20.962 euro şi, respectiv, în valoare de 19.078 euro.

Inculpatul C.C. a achiziţionat în aceeaşi perioadă trei apartamente în imobilul situat în Bucureşti, cu suma totală de 965.000 euro.

Inculpatul S.l.D. a încasat suma de 600 milioane lei vechi, prin intermediul a 2 file C.E.C. emis la aceeaşi dată (de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA şi girate succesiv în favoarea SC N.V. SRL Oradea şi S.l.D. - încasate la data de 12 mai 2004 prin B.C.R. - Sucursala Braşov) şi a folosit aceşti bani în interes personal pierzându-le urma.

Cu referire la starea de fapt expusă sintetic de instanţa de apel în cele ce preced şi care coincide cu faptele stabilite de către prima instanţă în sarcina inculpaţilor s-a constatat că inculpaţii J.C. şi P.G. nu au contestat în cadrul apărărilor pe care şi le-au organizat împrejurarea că S.I.S.E. Transilvania Sud a primit şi recepţionat marfa livrată de cele două societăţi comerciale SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi nici faptul că au dat dispoziţie să se recepţioneze marfa şi să se achite produsele livrate, însă au arătat în mod constant că produsele achiziţionate de la cele două societăţi provin dintr-o achiziţie centralizată, iar pentru modalitatea în care s-a achiziţionat această marfă responsabilitatea o poartă conducerea D.I.S.E. din cadrul SC S.D.F.E.E. E. SA şi nu S.I.S.E. Transilvania Sud; au susţinut de asemenea că cei din conducerea DISE le-au cerut să primească produsele livrate de cele două societăţi confirmând că este vorba despre o achiziţie centralizată după care nu le-au mai transmis contractele de achiziţie şi au aruncat răspunderea pe umerii lor, cerându-le în mod expres să înregistreze marfa ca şi achiziţie locală.

Planul anual de achiziţii întocmit de inculpatul G.G., şeful serviciului de aprovizionare din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov pe baza analizei făcute pentru cele 6 judeţe' din subordinea S.I.S.E. Transilvania Sud, pe care l-a prezentat spre aprobare conducerii S.I.S.E. la începutul anului 2004, fiind apoi transmis mai departe D.I.S.E. Bucureşti, cuprindea printre altele şi contactori, siguranţe electrice şi alte produse electrice necesare, îiisă nu cuprindea bară de cupru şi nici multe alte produse de genul celor livrate de cele două societăţi comerciale de care societatea, fie nu avea nevoie, fie folosea foarte puţine în activitatea sa şi nu apărea justificată achiziţionarea la nivel centralizat a unor astfel de produse. Propunerea înaintată de inculpat a fost semnată de directorul general J.C. şi cuprindea doar cantitatea necesară de produse electrice şi caracteristicile generale ale produselor ce ar fi trebuit achiziţionate pentru desfăşurarea activităţii în anul 2004; în acest context, se cunoştea de către conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud ce tip de produse au fost solicitate a se achiziţiona centralizat, necesare activităţii sucursalei. Inculpatul G.G. a arătat în declaraţia dată că ulterior acestui moment nu a întocmit referate de necesitate sau vreo comandă pentru produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, nu a fost desemnat şi nici nu s-a ocupat în nici un fel de vreo achiziţie pe plan local de la cele două societăţi, nu ştie să se fi organizat vreo licitaţie sau selecţie de oferte pe plan local pentru produsele livrate de cele două societăţi.

Din adresa din 30 august 2005 emisă de SC S.D.F.E.E. E. SA rezultă că produsele electrice livrate în primul semestru al anului 2004 de către SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA nu au fost aprovizionate în mod centralizat, ci achiziţia s-a făcut la nivelul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov; SC E. SA - D.I.S.E. nu a încheiat contracte de achiziţii publice şi nici nu a emis comenzi pentru produsele respective, întrucât nu au fost întocmite referate de necesitate care să justifice oportunitatea unei asemenea achiziţii (vol. VI fila 25). Din adresa din 24 august 2005 (fila 22 dosar urmărire penală vol. VI) rezultă că cele două societăţi comerciale SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti nu se regăsesc pe listele de furnizori de servicii şi/sau produse acceptaţi de către E. SA cu filialele şi sucursalele sale din perioada trimestrului I 2004.

S-a reţinut pe baza declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti (care s-au păstrat neschimbate în cursul procesului penal, inclusiv atunci când au fost confruntaţi cu inculpaţii astfel cum rezultă din procesele verbale existente la filele 472-481 dosar urmărire penală vol. II) că nici martorul S.C. în acea perioadă director la D.I.S.E. din cadrul SC S.D.F.E.E. E. SA care ar fi trebuit să aibă cunoştinţă despre o asemenea achiziţie centralizată şi nici B.S.L. director general al SC S.D.F.E.E. E. SA, nu au susţinut afirmaţiile inculpaţilor P.G. şi J.C. ci dimpotrivă au arătat atât în cursul urmării penale cât şi al cercetării judecătoreşti că D.I.S.E. din cadrul SC S.D.F.E.E. E. SA nu a achiziţionat centralizat produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov; au mai afirmat martorii că nu le-au comunicat inculpaţilor P. şi J. că marfa livrată de cele două societăţi ar proveni din achiziţie centralizată, nu le-au cerut să o primească şi să o recepţioneze şi nici ulterior să o încadreze ca şi achiziţie locală.

Nu au fost identificate contracte de achiziţie încheiate între D.I.S.E. şi cele două societăţi furnizoare şi nici nu au fost identificate referate de necesitate care să fi fost realizate la sfârşitul anului 2003 respectiv începutul anului 2004, aprobate de către cei doi directori în cadrul planului anual de achiziţii şi înaintate către D.I.S.E. pentru produse identice cu cele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

Or, potrivit declaraţiilor martorilor B.S.L. şi S.C. care se coroborează cu declaraţiile majorităţii martorilor, angajaţilor S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov care aveau atribuţii de serviciu pe această linie, în cazul produselor achiziţionate la nivel central, imediat după semnarea contractelor cu furnizorul câştigător al licitaţiei şi înainte de livrarea produselor, se trimiteau la sucursalele din ţară câte un exemplar al contrarului, marfa neputând fi primită şi recepţionată în lipsa acestuia şi a notei de transfer pentru produsele respective. în acelaşi sens apare şi adresa din 17 noiembrie 2005 emisă de SC E. SA, F.I.S.E. Transilvania sud (fila 31 dosar urmărire penală vol. VI) în care se menţionează expres că „nu au existat situaţii în cazul achiziţiilor centralizate în care marfa/materialele şi facturile aferente ce fac obiectul respectivelor contracte să sosească înainte de semnarea contractelor de către SC E. SA D.I.S.E. bucureşti". Pe baza declaraţiilor unor inculpaţi şi martori (J.C., P.G., G.G., B.R.M., V.A.) se poate reţine că au existat într-adevăr şi situaţii în care au fost trimise cu întârziere contractele împreună cu anexele acestora însă situaţiile erau izolate.

Inculpaţii P. şi J. deşi au depus eforturi să dovedească că au primit dispoziţie de la martorii B.S.L. şi S.C. să primească marfa şi cu toate că au dovedit că au purtat convorbiri telefonice cu aceştia (prin declaraţiile martorului S.C., G.G.) nu au reuşit să dovedească conţinutul convorbirilor telefonice purtate şi în nici un caz împrejurarea că cei doi le-ar fi spus că este vorba despre o achiziţie centralizată, că s-au încheiat contracte de achiziţie de către D.I.S.E. referitor la produsele livrate de către SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, care urmează a le fi transmise în teritoriu, împrejurare faţă de care să se afle într-o eroare atunci când au dispus descărcarea şi recepţia materialelor.

Dimpotrivă, martorul S.C. a recunoscut că a vorbit într-adevăr cu inculpatul P. la telefon, în cursul lunii iunie 2004 aflând cu totul întâmplător că S.I.S.E. Braşov avea la descărcat un camion de marfă despre care directorul comercial nu ştia dacă provine din achiziţie centralizată pentru că nu se primise nici un contract de la Bucureşti, însă nu i-a spus să recepţioneze marfa întrucât nici nu ştia despre ce fel de marfă este vorba şi cum a fost achiziţionată; din declaraţia dată în faţa instanţei de către inculpatul G.G. rezultă însă că inculpaţii P. şi J. ştiau ce firmă le-a livrat marfa, inculpatul J. afirmând faţă de inculpatul G., după primul transport, că „marfa a fost livrată de o firmă foarte puternică, care va fi un candidat serios la privatizare, alături de L." (fila 302 vol. II dosar instanţă).

Martorul B.S.L., director general al SC S.D.F.E.E. E. SA, a arătat în declaraţiile sale că îl cunoştea pe inculpatul J. întrucât acesta din urmă era directorul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, însă nu a discutat niciodată cu acesta în luna martie 2004 despre un lot de produse aflate la poarta S.I.S.E. Braşov. A mai arătat martorul că afirmaţia inculpatului J.l în sensul că, l-a sunat pe martor pentru a se interesa dacă marfa care trebuia descărcată provine din achiziţie centralizată, este lipsită de logică, „din moment ce mă întreba pe mine la telefon dacă este achiziţie centralizată, iar el nu ştia în concret în ce consta marfa, cantitatea, valoarea. De asemenea a mai afirmat martorul: „consider că nu putea avea îndrăzneala să mă sune personal pentru un lucra minor, care nu-mi intra în atribuţii."; aceeaşi poziţie a afirmat-o martorul şi în confruntarea care s-a realizat la parchet între el şi inculpaţii P.G. şi J.C. (filele 475-481 dosar urmărire penală vol. II)

Declaraţiile martorului, mai ales pasajul citat sunt credibile în contextul în care SC S.D.F.E.E. E. SA era împărţită în direcţii, iar pentru a afla de existenţa unui contract de achiziţie centralizată ar fi trebuit să sune eventual la D.I.S.E., la martorul S.C. care se ocupa cu întocmirea contractelor pentru mărfurile achiziţionate centralizat şi în nici un caz la directorul general care oricum nu i-ar fi putut furniza informaţiile necesare.

De altfel, nici chiar inculpatul C.V., chiar dacă a avut o poziţie oscilantă în cursul procesului penal, iar în etapa apelului a susţinut că cei doi inculpaţi P. şi J. au fost sunaţi de către martorii B.S.L., S.C. pentru a primi marfa (arătând că aceştia din urmă ar fi primit şi ei mită de la el pentru acest serviciu), nu a susţinut niciodată că ar fi încheiat vreun contract de furnizare de materiale cu D.I.S.E. din cadrai SC S.D.F.E.E. E. SA sau că vreuna dintre cele două societăţi care au furnizat produse către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov ar fi obţinut statutul de furnizori agreaţi ai SC S.D.F.E.E. E. SA. Acesta a arătat în declaraţia dată în apel (filele 2-10 vol. III dosar apel) că a tratat „afacerea", respectiv încheierea contractului (cu înţelesul evident de convenţie nescrisă), direct cu inculpaţii P. şi J. la Braşov cărora le-a lăsat oferte şi cataloage când a venit la Braşov pentru a-şi prezenta produsele şi că deşi aceştia au fost sunaţi de martorii B.S.L., S.C. pentru a primi marfă de la SC E.E.G. SA Timişoara, dacă directorii de la Braşov s-ar fi opus,s afacerea nu s-ar fi putut încheia". A mai arătat inculpatul C.V. (fila 8 vol. III dosar apel): „cred că cei doi directori de la E. Braşov ar fi efectuat oricum tranzacţia chiar dacă nu primeau dispoziţie de la Braşov, însă probabil la o valoare mai mică" (în declaraţie este menţionat greşit cuvântul „Braşov" în loc de „Bucureşti"). în aceeaşi declaraţie inculpatul mai arată că SC E.E.G. SA era o societate pe care cei de la E. o agreau pentru a se încheia afaceri cu aceasta însă acest lucru nu era materializat în nimic scris, ci pur şi simplu în virtutea persoanei mele societatea avea trecere la E. şi a disponibilităţii băneşti"

Rezultă din tot materialul probator administrat că singurii care au discutat cu persoane din conducerea D.I.S.E., respectiv SC S.D.F.E.E. E. SA referitor la transporturile de marfă livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, sau care au susţinut acest lucru, au fost inculpaţii P. şi J. - fără a exista nicio dovadă a conţinutului discuţiilor sau mai precis a împrejurării că li s-ar fi spus că marfa a fost achiziţionată centralizat de către D.I.S.E. - şi că toate persoanele din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud, inclusiv inculpatul G.G. au aflat de la cei doi inculpaţi despre împrejurarea că marfa provine dintr-o achiziţie centralizată.

Deşi s-a invocat de către inculpatul P.G. în susţinerea apărării că achiziţia bunurilor livrate de cele două societăţi a fost una centralizată, conţinutul procesului verbal încheiat la data de 30 iunie 2005 de către inspectorii fiscali din cadrul M.F.P. - direcţia de Control Fiscal Braşov (proces verbal pe care l-a ataşat în xerocopie şi în apel (filele 121-127 dosar apel vol. III) s-a reţinut că echipa de control a tras concluzia că achiziţia a fost una centralizată pe baza notei explicative oferite de inculpatul G.G. care la rândul lui cunoştea de la inculpaţii P. şi J. despre această situaţie; inculpatul G. nu văzuse nici un contract de achiziţie sau alt document care să lămurească modul în care au fost achiziţionate bunurile, însă, pentru că ştia că nu se organizase pe plan local vreo selecţie de oferte sau licitaţie - pentru ca achiziţia să fie locală şi pentru că i se spusese de cei doi inculpaţi că este una centralizată, a preluat informaţia şi a redat-o echipei de control.

Faţă de această împrejurare, procesul verbal de control nu poate face dovada că achiziţia a fost una centralizată; echipa de control nu a găsit şi nici nu a indicat vreun document care să ateste această susţinere, care se sprijină aşa cum am arătat doar, pe nota explicativă a inculpatului G.G. (fila 124 dosar apel vol. III, pag. 4 proces verbal).

Rezultă, de asemenea, atât din declaraţiile inculpaţilor J. şi P., cât şi din declaraţia inculpatului G.G., că tot primii doi inculpaţi au dat dispoziţie ca marfa să fie descărcată şi să se urgenteze procedura de recepţie a acesteia în vederea plăţii ei, prin compensare sau prin alte instrumente de plată (cu toate că şi inculpaţii recunosc că S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov aveau furnizori neplătiţi de mai multe luni pentru alte mărfuri care le fuseseră livrate). Din declaraţiile martorului C.C. (fila 396, 400, 403 vol. II dosar urmărire penală) rezultă că după descărcarea produselor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara a primit de la inculpatul P.G. - cu toate că marfa nu era recepţionată scriptic, iar facturile probabil nu fuseseră înregistrate în contabilitate - mai multe instrumente de plată (10-15 bilete la ordin) pentru plata parţială a mărfii care tocmai sosise.

Lipsa oricărei dovezi că achiziţia a fost centralizată, coroborată cu declaraţia inculpatului C.V. din etapa urmăririi penale şi din apel - rn care arată că achiziţia a fost decisă exclusiv de inculpaţii J. şi P. -motivaţi material - care în timpul livrărilor de marfă au primit fiecare câte 3 C.E.C.uri însumând suma de 4,4 miliarde lei vechi pentru bunăvoinţa de care au dat dovadă la încheierea „afacerii" şi câte un autoturism, conduc la concluzia că achiziţia mărfurilor a fost una locală, iar inculpaţii în calitate de directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov au decis achiziţionarea acestor produse încălcând toată procedura de achiziţie prevăzută de Procedura operaţională cadru de coordonare şi derulare a activităţii de achiziţie de bunuri şi servicii din ţară şi gestionare a stocurilor aprobate pentru anii 2003 şi 2004 (filele 175 - 185 şi respectiv 192-204 vol. VI dosar urmărire penală).

Tot în legătură cu starea de fapt reţinută de către prima instanţă inculpaţii J.C. şi P.G. au contestat că inculpatul C.V. ar fi venit la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, înainte de livrarea produselor, că s-ar fi înţeles cu acesta în sensul livrării produselor şi că le-ar fi promis cu această ocazie foloase materiale în schimbul bunăvoinţei lor; contrată de asemenea că ar fi primit fiecare de la inculpatul C.V. cele 3 C.E.C.-uri însumând 4,4 miliarde lei vechi cu titlu de mită şi că autoturismele care s-au aflat în posesia lor respectiv a membrilor familiilor lor ar fi fost obţinute de ei cu titlu de mită. Inculpaţii susţin în continuare în faţa instanţei de apel că banii pe care i-au încasat prin fiecare dintre cele trei C.E.C.-uri în valoare de 4,4 miliarde lei vechi reprezintă restituirea unor împrumuturi acordate inculpatului C.V. şi nu obiect al mitei, iar autoturismele pe care sunt acuzaţi că le-au luat cu titlu de mită reprezintă în fapt autoturisme achiziţionate în mod legal de membrii familiilor lor care dispuneau de sumele de bani necesare pentru cumpărarea bunurilor.

S-a mai reţinut, pe baza materialului probator administrat în cursul procesului penal, inclusiv în apel, că susţinerile celor doi inculpaţi sunt infirmate de probele existente în cauză astfel că nici sub acest aspect criticile aduse în apel sentinţei atacate nu sunt justificate.

Astfel, deşi se contestă că inculpatul C.V. ar fi venit la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, înainte de livrarea produselor de către SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi că s-ar fi înţeles în acest context cu inculpaţii în legătură cu livrarea produselor prima instanţă a procedat corect reţinând drept veridică această situaţie de fapt, întrucât materialul probator de la dosar infirmă apărările celor doi inculpaţi relativ la acest aspect. Cu toate inculpatul C.V. a avut în cursul procesului penal o poziţie oscilantă cu privire la prezentarea anumitor fapte, contrazicându-se de multe ori sau revenind prin numeroasele declaraţii date asupra unor aspecte expuse iniţial, Curtea pornind de la principiul divizibilităţii declaraţiilor inculpaţilor respectiv martorilor audiaţi în cursul unui proces penal şi a împrejurării că anumite aspecte din declaraţiile date în condiţii de legalitate în cursul procesului pot fi reţinute atâta timp cât se coroborează cu alte probe a constatat că acest inculpat a susţinut atât în cursul urmăririi penale (fila 313 vol. II dosar urmărire penală) cât şi în faţa primei instanţe (fila 120 vol. III dosar instanţă) şi în apel (fila 4 vol. III dosar apel) că după ce îl cunoscuse în prealabil pe inculpatul J.C. la o întrunire organizată de SC E. SA -în care fusese invitat în calitate de „furnizor" pentru că începuse să livreze marfa la diverse sucursale ale societăţii şi se afla în baza lor de date - l-a contactat personal, la începutul anului 2004 pe inculpatul J. la telefon şi a stabilit cu acesta să se întâlnească în sediul S.I.S.E. din Braşov pentru ca inculpatul C. să prezinte oferta de produse.

Conform declaraţiilor aceluiaşi inculpat întâlnirea a avut loc la Braşov, în sediul S.I.S.E. Transilvania Sud unde inculpatul C.V. a prezentat oferta sa, prezentând şi cataloage întocmite pentru marfă (realizate de inculpatul S.S.M. prin copierea şi modificarea unor cataloage originale S. puse la dispoziţie de inculpatul C.V.). Conform aceloraşi declaraţii, la întâlnire a participat şi inculpatul P. care se afla în biroul inculpatului J. şi pe care inculpatul C.V. l-a cunoscut doar în acel moment.

Dacă declaraţia inculpatului C.V. în sensul celor reţinute se coroborează cu cea a inculpatului J.C. doar sub aspectul faptului că s-au întâlnit pentru prima dată la întrunirea organizată în decembrie 2003 de SC E. SA, ea se coroborează însă perfect, cu cea a inculpatului P., dată în cursul urmăririi penale (fila 336, respectiv 342 vol. II dosar urmărire penală) în care arată că l-a întâlnit prima dată pe inculpatul C.V. la începutul anului 2004 la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud, fiindu-i prezentat de inculpatul J.C. ca fiind om de afaceri, reprezentant al unei societăţi comerciale care este furnizor de marfă şi servicii agreat de SC E. SA; mai declară inculpatul P. că au făcut atunci schimb de numere de telefon. Este adevărat că în faţa primei instanţe inculpatul a revenit asupra acestui aspect, arătând că de fapt l-ar fi cunoscut pe inculpatul C.V. abia după data de 19 martie 2004 respectiv după sosirea primului transport de marfă, însă Curtea apreciază că această revenire este nejustificată; nu pot fi primite şi sunt nefondate susţinerile inculpatului P. că ar fi făcut precizarea respectivă în declaraţia dată la urmărire penală la sugestia inculpatului Stanciu pentru a lega această precizare de restul declaraţiilor referitoare la împrumutul pe care l-ar fi luat de la inculpatul C.V. ulterior. Pe lângă faptul că explicaţia oferită pentru revenirea asupra celor declarate la urmărire penală este lipsită de logică, neavând nici o relevanţă sub aspectul contractului de împrumut când şi în ce împrejurări l-a cunoscut inculpatul P. pe C.V., S-a reţinut că declaraţia inculpatului P. din data de 16 septembrie 2005 în faţa procurorului P.N.A. Serviciul Teritorial Braşov a fost luată de procuror cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale recunoscute de normele procesual penale inculpatului şi că inculpatul a fost asistat atunci de 2 avocaţi care au semnat declaraţia; împrejurarea că ulterior inculpatul a renunţat la unul dintre aceştia şi probabil la strategia de apărare concepută atunci, nu justifică retractarea celor declarate la acel moment.

În raport de această situaţie, s-a reţinut că declaraţiile inculpatului C.V. în sensul că a venit personal la Braşov anterior livrării mărfurilor de către cele două societăţi controlate de el şi că s-a întâlnit cu ambii inculpaţi directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud se coroborează cu cele declarate de inculpatul P.G. în cursul urmăririi penale şi chiar cu declaraţiile inculpatului S.S. care deşi recunoaşte că a întocmit cataloagele de prezentare - descriind în cursul urmăririi penale amănunţit modalitatea în care a realizat acest lucru - a arătat că nu a dus oferte de preţ la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi la nici una din societăţile comerciale cărora inculpatul C.V. a livrat marfă, însă prin luna martie 2004 a primit telefon de la inculpatul C.V. că urmează să livreze produse electrice către S.I.S.E. Braşov. Declaraţia inculpatului C.V. în ceea ce priveşte împrejurarea că s-a întâlnit cu cei doi directori ai S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov anterior livrării mărfurilor este cu atât mai veridică cu cât martorii B.S.L. şi S.C. au arătat în mod constant în declaraţiile lor că achiziţia realizată de S.I.S.E. Transilvania Sud de la cele două societăţi comerciale SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti nu a fost una centralizată, nu au dat dispoziţie să se livreze marfa de către cele două societăţi către S.I.S.E. Transilvania Sud şi cu toate acestea marfa a fost livrată, primită, descărcată, recepţionată şi plătită din dispoziţiile celor doi inculpaţi: P.C. şi J.G.. Faptul că în registrul de poartă nu este înscrisă „vizita" pe care inculpatul C.V. a realizat-o la S.I.S.E. Braşov anterior livrării mărfurilor nu poate conduce la concluzia că o asemenea întâlnire nu a existat.

Este adevărat că, datorită modului în care a avut loc această întâlnire doar între cei trei inculpaţi (P.C., J.G. şi C.V.) şi a conţinutului declaraţiilor acestora nu există la dosar probe directe pe baza cărora să se stabilească că între cei trei inculpaţi ar fi intervenit o înţelegere în sensul ca cei doi directori P.C. şi J.G. să primească vreun folos material în schimbul achiziţionării produselor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti fără respectarea procedurii de achiziţie prevăzute atât de normele interne ale SC E. SA cât şi de actele normative în vigoare îndeosebi O.U.G. nr. 60/2001. Faptul existenţei unei înţelegeri se poate deduce însă din modalitatea în care s-au derulat ulterior faptele, din acţiunile inculpaţilor P.C., J.G. şi C.V. şi din rapiditatea cu care au fost emise instrumente de plată în vederea achitării produselor achiziţionate, înainte chiar să se finalizeze recepţia acestora.

Astfel inculpatul C.C. a declarat în cursul urmăririi penale că a fost convins că la nivelul conducerii S.I.S.E. se ştia de venirea transportului de marfă din data de 19 martie 2004, că inculpatul C.V. i-a spus la telefon inculpatului Carabă ca după descărcarea mărfii să urce la birouri la inculpatul P. pentru ca acesta să-i predea anumite instrumente de plată; când a ajuns la birouri inculpatul P. ştia despre ce este vorba şi avea pregătite instrumentele de plată pe care i le-a înmânat inculpatului C.C.. Or, este puţin probabil ca în lipsa unei înţelegeri între cei trei inculpaţi (P.C., J.G. şi C.V.) şi în condiţiile în care S.I.S.E. avea furnizori neplătiţi de 2-3 luni inculpatul P.G. să manifeste o diligentă sporită în cazul acestui transport de marfă (cu atât mai mult cu cât susţine că iniţial nu ştia de unde venea iar apoi s-a convins că este vorba despre marfă achiziţionată centralizat) şi să achite parte din contravaloarea ei înainte chiar să se realizeze recepţia scriptică a mărfurilor şi să se înscrie facturile în contabilitate. Declaraţia inculpatului C.C., sub acest aspect se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv cu filele C.E.C. şi ordinele de plată cu care s-a realizat o parte din plata mărfii livrată de SC E.E.G. SA Timişoara după primul transport din 19 martie 2004, chiar dacă acestea poartă ca dată a emiterii pe cea de 22 martie 2004, 26 martie 2004, respectiv 29 martie 2004.

Pe altă parte, există probe directe şi este dovedit în speţă că în timpul derulării „afacerii" respectiv a convenţiei nescrise de achiziţie intervenite între cei trei (cei doi directori - inculpaţii P.C. şi J.G. -şi inculpatul C.V.) inculpaţii P.C. şi J.G. au primit fiecare câte 3 file C.E.C. în cuantum de 4,4 miliarde lei vechi şi câte un autoturism în schimbul „bunăvoinţei" de care dădeau dovadă primind şi plătind cu prioritate produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti fără respectarea procedurii de achiziţie.

Ceea ce contestă de fapt inculpaţii P.C. şi J.G. în legătură cu această împrejurare nu este faptul că au primit instrumentele de plată (a căror dovadă se găseşte la filele 53, 55 şi 57 vol. III dosar urmărire penală pentru inculpatul J.C. respectiv 136, 138 şi 117 vol. III dosar urmărire penală pentru inculpatul P.G.) folosind banii sau autoturismele, ci faptul că sumele de bani conţinute de cele 3 instrumente de plată primite reprezenta restituirea unui împrumut şi nu obiect al mitei, iar autoturismele au fost achiziţionate de membrii familiilor lor, fără nici o legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor şi cu modalitatea în care s-a livrat marfă de către SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

Atât în legătură cu cele 3 file C.E.C. primite de fiecare dintre inculpaţi cât şi referitor la autoturismele primite de aceştia, prima instanţă a dezvoltat pe larg argumentele pentru care a stabilit că inculpaţii au luat direct sau indirect aceste foloase, că ele reprezentau obiectul mitei şi că toate foloasele au fost primite de cei doi inculpaţi în timpul derulării afacerii cu scopul ca cei doi inculpaţi să nu-şi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu,respectiv să nu organizeze licitaţii sau altă modalitate de selectare prevăzută de lege pentru produse şi să plătească - indiferent dacă prin instrumente de plată sau prin compensare - produsele achiziţionate de la societăţile SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti.

Instanţa de apel a motivat prin preluarea argumentelor instanţei de fond de ce nu a reţinut că sumele de bani însuşite de inculpatul P.G. provenite din încasarea celor 3 file C.E.C. (fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 14 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, încasată, în final, de P.G.; fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 21 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC M.I. SA Bucureşti, încasată, în final, de P.G. şi fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 30 aprilie 2004 pentru suma de 1.000.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, încasată, în final, de P.G.) care i-au fost înmânate de inculpatul C.V., nu reprezintă în realitate restituirea vreunui împrumut.

Cu toate că inculpatul a susţinut existenţa acestui împrumut în tot cursul procesului penal, inclusiv în apel, schimbând doar în faţa instanţei de fond în declaraţia dată unele detalii legate de încheierea contractului s-a reţinut că în mod corect au fost înlăturate de către prima instanţă apărările acestui inculpat întrucât în ambele variante ale declaraţiilor inculpatului P.G. (date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei) acestea sunt nesincere.

Aşa cum reţine şi prima instanţă şi contrar celor susţinute de inculpatul P.G., contractul de împrumut prezentat de inculpat drept dovadă a împrumutului (fila 345 vol. III dosar urmărire penală) - rupt şi „reconstituit" -reprezintă un act sub semnătură privată, un contract fictiv încheiat între inculpatul P.G. şi o societate comercială SC C. SRL Câmpia Turzii reprezentată de Spiridon loan (societate controlată de asemenea de C.V., dar în care acesta nu avea nici o calitate) care atestă în mod mincinos că inculpatul P.G. ar fi împrumut cu suma de 100.000 euro la data de 24 februarie 2004 societatea menţionată, societatea obligându-se să-i restituie aceşti bani până la data de 30 aprilie 2004.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei inculpatul P.G. a recunoscut că nu corespunde realităţii conţinutul „contractului" încheiat întrucât el l-a împrumutat în realitate pe inculpatul C.V. cu suma de 100.000 euro şi nu SC C. SRL Câmpia Turzii despre care nu ştia nimic şi în care ştia că inculpatul C.V. nu avea nici o calitate.

În faţa instanţei inculpatul P. revine însă asupra datei încheierii contractului, arătând că acest contract poartă şi o dată falsă (pentru care nu a putut oferi nici o explicaţie) întrucât, susţine el, contractul nu a fost încheiat la sfârşitul lunii februarie aşa cum este menţionat pe acesta, ci a fost încheiat în realitate după data de 19 martie 2004, când, după câteva întâlniri cu inculpatul C.V. a aflat de la acesta că are probleme financiare şi a fost de acord să-l împrumute cu bani.

Tot inculpatul susţine că exemplarul din contractul de împrumut semnat la acea dată a fost rupt de către inculpatul P.G. după ce a avut dovada că i-au fost restituiţi banii prin intermediul celor 3 file C.E.C. emise de SC D.M. SA şi care erau girate către SC C. SA Câmpia Turzii, girate apoi către persoana fizică P.G.

S-a reţinut, similar primei instanţe că acest contract este întocmit pro causa, prin încheierea acestui contract inculpatul P.G. a dorit să justifice în faţa organelor judiciare, în mod mincinos, încasarea sumei de 4,4 miliarde lei, primită în contul său personal deschis la A.B. la sugestia inculpatului C.V.

Inculpatul C.V. a recunoscut iniţial în cursul urmăririi penale, în prezenţa unui avocat ales că a dat această sumă de bani inculpatului P.G. (cum de altfel a dat-o şi inculpatului J.C.) pentru bunăvoinţa acestuia în derularea „afacerii", nefâcând vorbire despre vreun împrumut (fila 297, fila 304 dosar urmărire penală vol. II); a spus de asemenea că le-a cerut ambilor directori să-şi deschidă cont la A.B. pentru a încasa banii şi că cei doi directori i-au spus că, pentru a justifica aceşti bani, urmează să încheie ca persoane fizice nişte contracte de consultanţă pentru cele două firme furnizoare.

În etapa cercetării judecătoreşti, inculpatul C.V. a revenit nejustificat asupra declaraţiei date la urmărire penală susţinând apărarea inculpatului P. referitoare la existenţa unui împrumut şi împrejurarea că, prin cele trei instrumente de plată, în fapt s-a realizat restituirea împrumutului.

În apel inculpatul C.V. revine din nou asupra acestui aspect şi recunoaşte că a dat fiecăruia din cei doi directori câte 4,4 miliarde de lei vechi prin înmânarea unuia sau mai multor instrumente de plată (nu şi-a mai amintit exact) pentru faptul că au acceptat să încheie cu el „afacerea" respectiv au primit şi urmau să mai primească mărfurile livrate de cele două societăţi controlate de el şi să le plătească (fila 6 vol. III dosar apel). A dat eşalonat aceşti bani prin înmânarea instrumentelor de plată la date diferite pe parcursul livrărilor de marfă.

Declaraţia inculpatului C.V. este susţinută atât de existenţa în materialitatea lor a celor trei file C.E.C., de încasarea efectivă a banilor şi plasarea lor în mai multe conturi, înfiinţarea şi desfiinţarea mai multor depozite (aşa cum a prezentat detaliat prima instanţă pe baza situaţiei extraselor conturilor inculpatului P.G.) precum şi de împrejurarea că atât inculpatul P. cât şi inculpatul J. şi-au deschis conturi exact la banca indicată de inculpatul C.V., conturi deschise la aceeaşi dată 30 martie 2004 (filele 7 şi 130 dosar urmărire penală vol. II) după livrarea primului transport de marfă, conturi care au fost alimentate cu exact aceeaşi sumă de bani 4,4 miliarde lei vechi. Aşa cum a reţinut prima instanţă există similitudine între datele calendaristice de emitere a celor trei file C.E.C. în favoarea fiecăruia dintre inculpaţii J.C. şi P.G. (14, 21 şi 30 aprilie), a sumelor înscrise pe aceste instrumente de plată (2x1,7 miliarde lei şi 1 miliard lei), a societăţilor comerciale prin care au fost girate succesiv (cu excepţia SC M.I. SA) şi a unităţii bancare de la care s-au ridicat banii, aspecte care conduc la singura concluzie posibilă că cei doi directori ai S.I.S.E. Braşov, în baza înţelegerii comune cu inculpatul C.V. au acceptat şi au primit banii cu titlu de mită.

În acest context, înscrisurile depuse de către inculpatul P.G. atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, prin care a dorit să justifice faptul că era în posesia sumei de aproximativ 100.000 euro la momentul presupusului împrumut pe care i l-a dat lui C.V., nu sunt relevante şi concludente în speţă. Nu s-a contestat că inculpatul P.G. ar fi avut veniturile necesare acordării unui împrumut, însă acest lucru nu reprezintă o contraprobă a celei realizate de acuzare că nu a existat în realitate un contract de împrumut - înscrisul depus la dosar fiind unul fictiv şi mincinos, întocmit pro causa - şi că banii proveniţi din cele 3 file C.E.C. înmânate de inculpatul C.V. reprezintă mită primită pentru felul în care inculpatul P. şi-a îndeplinit în cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud atribuţiile de serviciu.

Referitor la sumele de bani încasate în baza celor 3 file C.E.C. (fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 14 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, încasată, in final, de J.C., fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 21 aprilie 2004 pentru suma de 1.700.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, încasată, în final, de J.C. şi fila C.E.C. emisă de SC D.M. SRL Bucureşti la data de 30 aprilie 2004 pentru suma de 1.000.000.000 lei, girată către SC E.E.G. SA Timişoara care, ulterior a girat-o către SC C. SRL Cluj, încasată, în final, de J.C.) inculpatul J.C. a arătat iniţial, în cursul urmăririi penale că provin din restituirea unei sume de bani pe care a dat-o unei persoane pentru a-i achiziţiona materiale de construcţie pentru o casă pe care o avea în construcţie în localitatea Podu Olt şi care nu i-a mai procurat materialele; a arătat că în toamna anului 2003 ar fi predat suma de 100.000 euro reprezentantului unei societăţi care distribuia materiale de construcţie pentru a-i fi livrate toate materialele necesare construcţiei casei sale din Podul Olt, însă acest furnizor nu şi-a respectat angajamentul. In aceste condiţii furnizorul respectiv i-ar fi restituit în primăvara anului 2004, suma de 100.000 euro în mai multe tranşe.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit nejustificat asupra declaraţiilor date în etapa urmăririi penală, declaraţie dată în prezenţa avocaţilor săi (la data de 11 octombrie 2005 când a precizat provenienţa celor 4,4 miliarde de lei vechi fiind asistat chiar de 4 avocaţi) afirmând că după data de 26 martie 2004 C.V. i-ar fi solicitat un împrumut pentru rezolvarea unei probleme personale. Suma de bani cerută împrumut de C.V. era de 100.000 euro. J.C. ar fi acceptat să îl împrumute pe C.V. cu această sumă deoarece l-a atras cursul de schimb propus de către acesta din urmă. Contul deschis la A.B. Sucursala Bucureşti Dorobanţi urma să colecteze împrumutul pe care C.V. urma să i-1 restituie.

Prima instanţă a procedat corect reţinând că declaraţiile inculpatului J.C., cu privire la provenienţa sumei de 4,4 miliarde de lei vechi sunt nesincere, în ambele variante prezentate şi în mod corect le-a înlăturat din ansamblul materialului probator.

Inculpatul nu a putut să prezinte dovezi nici ale îhmânării banilor către vreun antreprenor astfel cum a susţinut în etapa urmăririi penale şi nici ale încheierii vreunui contract de împrumut cu inculpatul C.V.; inculpatul J.C. a arătat că a încheiat un contract cu furnizorul pentru achiziţionarea materialelor însă, deşi a predat suma de 100.000 euro, acesta nu i-a predat vreo chitanţă pentru suma de bani respectivă. înainte de plata ultimei restanţe, furnizorul i-a cerut inculpatului să îi predea contractul încheiat şi aflat în posesia sa, condiţionând virarea ultimilor bani în cont de restituirea acestui exemplar de pe contract. Fiind interesat în recuperarea banilor, inculpatul a arătat că i-a predat furnizorului exemplarul de contract pe care îl avea la acel moment, motiv pentru care nu poate prezenta vreo dovadă a încheierii contractului şi a înmânării banilor către acel furnizor; ba mai mult, nu a putut da nici un element de identificare a societăţii respective sau a reprezentantului legal al acesteia. Iniţial inculpatul a declarat că a dat suma de 100.000 euro firmei furnizoare de materiale de, construcţii prin intermediul martorului M.V. (cel care coordona lucrările de construcţie la vila sa din Podul Olt) însă acest martor a fost constant în declaraţii afirmând că nu a făcut aşa ceva niciodată.

Din examinarea celor 3 file C.E.C. prin intermediul cărora inculpatul a încasat suma de 4,4 miliarde lei rezultă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că acestea au fost emise de către SC D.M. SRL Bucureşti, o societate care a participat la circuitele de compensare alături de SC E.E.G. SA, motiv pentru care a şi girat suma în favoarea sa.

În legătură cu cea de-a doua variantă, prezentată în faţa instanţei, deşi inculpatul J.C. a făcut vorbire de existenţa unui contract de împrumut încheiat cu C.V., a menţionat că în dreptul împrumutatului nu a figurat numele lui C.V., ci o societate, SC Metcom SA Câmpia Turzii. Inculpatul nu a considerat că este ceva în neregulă cu acest contract de împrumut, primind un exemplar al contractului din partea lui C.V. în faţa organelor judiciare nu a putut prezenta contractul.

S-a reţinut că declaraţiile acestui inculpat referitoare la provenienţa sumei de 4,4 miliarde lei vechi cu care a fost alimentat contul său în perioada aprilie-mai 2004 sunt contrazise de declaraţiile date în cursul urmăririi penale (filele 297, 304 dosar urmărire penală vol. II) şi în apel (filele 5-6 dosar apel vol. III) de inculpatul C.V. care a recunoscut în aceste declaraţii că suma de 4,4 miliarde de lei vechi cu care a fost alimentat contul deschis de inculpatul J.C. la sugestia sa la A.B. România SA reprezintă mita pe care a înţeles să o dea pentru bunăvoinţa de care a dat şi dădea dovadă inculpatul J. în derularea convenţiei nescrise de achiziţionare a mărfurilor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. De aceşti bani a dispus inculpatul J.C. în perioada următore constituind depozite la termen care ulterior au fost desfiinţate şi retrase sumele de bani sau transferând sume de bani către contul de cârd al inculpatului de unde în final au fost retrase.

Argumentele prezentate în cazul inculpatului P. referitoare la coincidenţele datei deschiderii conturilor de către cei doi directori (30 martie 2004 -filele 7 şi 130 dosar urmărire penală vol. II), a băncii la care au fost deschise acestea indicată de inculpatul C.V., a faptului că deschiderea conturilor s-a realizat după livrarea primului transport de marfă, conturi care au fost alimentate cu exact aceeaşi sumă de bani 4,4 miliarde lei vechi, existând similitudine între datele calendaristice de emitere a celor trei file C.E.C. în favoarea fiecăruia dintre inculpaţii J.C. şi P.G. (14, 21 şi 30 aprilie), a sumelor înscrise pe aceste instrumente de plată (2x1,7 miliarde lei şi 1 miliard lei), a societăţilor comerciale prin care au fost girate succesiv (cu excepţia SC M.I. SA) şi a unităţii bancare de la care s-au ridicat banii, sunt valabile şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.C. şi împreună cu declaraţiile exprese ale inculpatului C.V. şi cu împrejurarea că alimentările conturilor s-au produs exact în aceeaşi perioadă în care au avut loc livrările de produse electrice de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA conduc la concluzia certă că cei doi directori ai S.I.S.E. Braşov în baza o înţelegerii comune cu inculpatul C.V. au acceptat şi au primit banii cu titlu de mită. Ca atare criticile aduse de aceştia în apel sentinţei penale atacate în sensul că a fost greşit stabilită starea de fapt sub acest aspect sunt nefondate.

În legătură cu cele două autoturisme care au fost în proprietatea familiilor (în sens extins) inculpaţilor P. şi J. în cursul anului 2004, s-a reţinut, în concordanţă cu prima instanţă şi contrar susţinerilor celor doi inculpaţi că şi acestea reprezintă „foloase" pe care le-au primit cu titlu de mită de la inculpatul C.V.

În legătură cu autoturismul, inculpatul a susţinut că el a fost cel care a plătit suma de 40.000 euro lui C.V. şi ulterior suma de 800 euro pentru roata de rezervă. A susţinut că autoturismul i-a fost adus la Braşov, locul unde i-a înmânat şi preţul. Afirmaţiile inculpatului nu au nicio susţinere în actele dosarului, astfel cum a arătat şi prima instanţă, fiind contrazise de martorul M.T.M., de martorul M.J. şi de inculpatul C.V.

Inculpatul nu a putut produce nicio dovadă că a plătit vreo sumă de bani pentru acest autoturism. Inculpatul C.V. a recunoscut însă, atât în cursul urmăririi penale (fila 297 şi 307 vol. II dosar urmărire penală) cât şi în apel, (fila 6 col. III dosar apel) că a oferit cadou autoturismul VW Touareg pe care l-a achiziţionat cu suma de 40.000 euro din parcul auto deţinut la Bucureşti de martorul M.T.M., inculpatului J.C. pentru modalitatea în care acesta a încheiat „afacerea" cu el referitoare la livrarea de produse electrice la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov. A mai declarat acest martor că autoturismul nu a fost înscris pe numele său, ci a fost transcris direct de pe numele proprietarului de la care a fost cumpărat (M.T.M.) pe numele fiului inculpatului J.C., respectiv J.R. Inculpatul C.V. a mai arătat că a mai achitat suma de 800 euro lui M.T.M. reprezentând contravaloarea unei roţi de rezervă pentru autoturismul solicitată de inculpatul J.C. direct martorului M.T.M. şi adusă din Germania.

Aceste susţineri ale inculpatului C.V. sunt confirmate de declaraţiile martorilor M.T.M. dată în etapa urmăririi penale (filele 256-261 dosar urmărire penală şi respectiv 285 vol. IV dosar instanţă) şi M.J. (filele 260 - 261 dosar urmărire penală).

După numai 5 luni, inculpatul J.C., tot prin intermediul martorului M.T.M., a transformat în bani autoturismul vânzându-l cu suma de 30.000 euro martorului J.R. (filele 262-263 vol. II dosar urmărire penală).

Împrejurarea că autoturismul a fost trecut doar scriptic în proprietatea fiului inculpatului J.C. - J.R. - este relevat atât de declaraţia martorului M.T.M. cât şi de declaraţia martorului J.R. care au arătat că atât la întocmirea formalităţilor de cumpărare, cât şi vânzarea acestuia inculpatul J.C. a fost prezent; cumpărătorul J.R. a arătat că a negociat preţul cu inculpatul J.C. (cel puţin aşa rezultă din descrierea acestuia), iar martorul M.T.M. a arătat că a ţinut în permanenţă legătura cu inculpatul J.C. referitor la acest autoturism; tot el a fost cel care l-a sunat şi i-a solicitat roata de rezervă pentru autoturism, pe care ulterior a achitat-o inculpatul C.V.

În aceste condiţii apare evident că înscrierea autoturismului pe numele fiului inculpatului, J.R. a fost o manoperă prin care inculpatul J.C. a încercat să ascundă bunul primit cu titlu de mită, iar mai apoi, prin vânzarea lui să-l transforme în bani pentru a-i pierde urma.

În raport de materialul probator prezentat care dovedeşte fără putinţă de tăgadă că autoturismul a fost primit de inculpatul J.C. cu titlu de mită de la inculpatul C.V., apar fără relevanţă şi neconcludente înscrisurile depuse de inculpatul J.C. în cursul procesului penal, mai ales în faţa primei instanţe cu scopul de a justifica faptul ca avea posibilităţile financiare de a-şi procura un astfel de autoturism. Nu au fost contestate în acest proces posibilităţile financiare ale inculpatului şi familiei sale de a-şi achiziţiona un autoturism, însă acuzarea a dovedit că autoturismul a fost obţinut de inculpat drept mită pentru modalitatea în care îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu.

Tot fără relevanţă apar şi probele propuse de acest inculpat - cu precădere înscrisuri - prin care tinde să dovedească că atât el cât şi soţia sa au ocupat de-a lungul timpului (din 1997) funcţii de conducere care le-au permis să economisească importante sume de bani, pe care le-au folosit la construcţia casei de la Podu Olt. înscrisurile depuse în acest scop, precum şi sumele de bani rezultate din încasarea diurnei, a tichetelor de masă şi a plăţii drepturilor salariale, nu sunt în măsură să dovedească nici teza inculpatului din cursul urmăririi penale că ar fi dat suma de 100.000 euro unei persoane care să-i achiziţioneze materiale de construcţie şi care ulterior i-ar fi restituit în tranşe această sumă şi nici teza susţinută în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv că i-a oferit suma de 1.000.000 lei cu titlu de împrumut lui C.V.. Ca şi în cazul autoturismului, nu s-au contestat posibilităţile financiare ale inculpatului şi ale familiei sale, însă acuzarea a reuşit să dovedească că suma de 4,4 miliarde le lei vechi cu care a fost alimentat contul său deschis la SC A.B.R. SA provin din mită; această sumă de bani a fost retrasă treptat de către inculpat din cont, retragere care coincide ca şi perioadă de timp cu lucrările de construcţie şi cu cheltuielile efectuate de acesta pentru construcţia casei sale de la Podu Olt.

Referitor la autoturismul dobândit de inculpatului P.G. în schimbul îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, prima instanţă a reţinut de asemenea corect că este dovedită acţiunea de acceptare şi luare a acestui bun de la inculpatul C.V. cu titlu de mită, iar în scopul de a ascunde sursa bunului, acesta a fost înscris fictiv pe numele soţiei sale P.V.; în mod judicios s-a apreciat de către prima instanţă că inculpatul P.G., soţia sa şi martorul P.I. au declarat în mod mincinos, în cursul procesului penal, că acest autoturism ar fi fost achiziţionat de martora P.V. de la persoana fizică P.I. cu suma de 15.000 euro, banii cu care a fost cumpărat acest autoturism provenind din economiile familiei şi prin urmare corect au fost înlăturate acele părţi ale declaraţiilor cu care s-a dorit a se dovedi faptul vânzării cumpărării autoturismului în discuţie. Sub acest aspect depoziţiile celor trei nu se coroborează nici între ele şi nici cu restul materialului probator administrat în cauză.

Corespunde realităţii că autoturismul a intrat în proprietatea familiei inculpatului P. primăvara anului 2004; acest lucru rezultă din declaraţiile inculpatului P.G., C.V. şi ale martorului P.I. şi P.V.; din declaraţiile tuturor celor menţionaţi rezultă că autoturismul a intrat în posesia familiei P. cu aproximativ 2 luni înainte de încheierea în formă scrisă a contractului de vânzare cumpărare existent în xerocopie la fila 305 vol. III dosar urmărire penală, în aceeaşi perioadă de timp în care J.C. a intrat în posesia autoturismului) şi în perioada în care se derula „afacerea" pusă la cale de inculpaţii J.l.C., P.G. şi C.V. Tot atât de real este că persoana fizică care figura în acte proprietară a autoturismului şi cu care a fost încheiat deci contractul de vânzare cumpărare prin care proprietatea era transferată martorei P.V. a fost martorul P.I., persoană care este un cunoscut al lui C.V., de la care acesta a împrumutat (conform declaraţiilor ambilor) sume mari de bani şi de la care inculpatul C.V. a mai cumpărat de-a lungul timpului o serie de autoturisme de lux.

Singurele declaraţii care tind să confirme susţinerile inculpatului P. referitoare la modalitatea în care a intrat în posesia autoturismului sunt aşadar declaraţiile date în faza de urmărire penală de soţia inculpatului P.G., P.V. (filele 239 - 241 vol. II dosar urmărire penală şi care în etapa cercetării judecătoreşti nu a mai dorit să dea declaraţie) şi de martorul P.I. (filele 209- 2010 dosar urmărire penală vol. II, filele 228 229 vol. IV dosar instanţă), acesta din urmă fiind aşa cum s-a arătat un cunoscut al inculpatului C.V.

Trecând peste subiectivismul fiecăruia dintre martori, dat de relaţiile în care se găseau cu cei doi inculpaţi, în primul rând instanţa de apel observă, similar instanţei de fond, că între declaraţiile martorilor P.V. şi P.I. există contradicţii şi neconcordanţe care conduc la concluzia că ambii martori mint în legătură cu împrejurările faptului vânzării cumpărării.

Dacă în cursul urmăririi penale ele au fost concordante oarecum, în etapa cercetării judecătoreşti martorul P.I. oferă anumite amănunte prin care completează declaraţia de la urmărire penală, însă în acelaşi timp o face să nu mai concorde cu cea a martorei P.V.

În declaraţia sa din faza de urmărire penală martora P.V. arată că la data de 12 iunie 2004 a fost în târgul de autoturisme din localitatea Tarlungeni Braşov dorind să îşi cumpere o maşină pentru a înlocui vechea maşină a familiei. Martora arată că s-a deplasat singură, fără soţul său, având asupra ei suma de 15.000 euro. Ar fi dorit să cumpere un autoturism al cărui proprietar se numea P.I. A discutat cu acesta condiţiile vânzării - cumpărării însă nu s-au înţeles asupra preţului motiv pentru care martora a plecat, luând totuşi numărul de telefon al proprietarului maşinii. După ce ar fi ajuns acasă martora l-ar fi sunat pe P.I. şi au stabilit să se întâlnească într-o staţie P. la ieşirea din Braşov. încă din cursul convorbirii telefonice, vânzătorul s-a lăsat convins la preţul oferit de martoră (în târg P. ar fi dorit 15.500 euro iar martora ar fi oferit doar 15.000 euro). Martora a mai arătat că deşi în târgul auto s-a deplasat cu un autoturism, la locul de întâlnire cu vânzătorul s-a deplasat cu un taxi fiind convinsă de faptul că urma să se întoarcă cu autoturismul respectiv. Martora a declarat că nu avea nici un fel de cunoştinţe tehnice în legătură cu autoturismul cumpărat, nu l-a verificat sub nici un aspect din punct de vedere al funcţionării, nu l-a testat ci pur şi simplu a fost de acord să dea suma de 15.000 euro pentru că autoturismul era frumos. Martora P. a arătat că în acea împrejurare s-a încheiat o chitanţă de mână, s-a oferit suma de 15.000 euro drept preţ şi s-a primit un rând de chei, talonul şi cartea de identitate a autoturismului. înmatricularea maşinii pe numele cumpărătoarei s-ar fi făcut la sfârşitul lunii august 2004 când, fiind contactată de către P.I., P. Vitoria s-a deplasat singură la Tecuci pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare şi pentru a radia autoturismul respectiv. Martora P.V. a declarat că deplasarea la Tecuci ar fi făcut-o cu autoturismul cumpărat de la P.I. în momentul în care a încheiat contractul de vânzare cumpărare martora P.V. a rupt chitanţa de mână încheiată în momentul în care i-a oferit suma de 15.000 euro lui P.I.

Martorul P.I. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că a venit într-adevăr, într-o zi în cursul anului 2004 (nu a putut preciza data) în talciocul auto din Săcele pentru a vinde un autoturism; nici la urmărire penală nici în faţa instanţei nu precizează numărul de înmatriculare pe care îl avea autoturismul şi nici culoarea acestuia.

Detalii legate de împrejurările vânzării autoturismului nu oferă la urmărire penală, însă oferă în faţa instanţei arătând că preţul a fost afişat pe bordul maşinii, în lei - în cuantum de 620 milioane lei vechi - alături de numărul său de telefon.

La un moment dat au venit două doamne care s-au interesat de maşină însă pentru că ofereau un preţ de sub 600 milioane lei vechi nu a vândut autoturismul. în jurul orei 12,30 a plecat din talcioc pentru că nu a putut vinde maşina; a oprit la o staţie P. la ieşirea din Braşov spre Tg. Secuiesc şi în timp ce lua masa a primit un telefon de la una dintre cele două doamne care văzuseră maşina; doamna l-a întrebat dacă a vândut maşina şi când a aflat că nu a vândut-o l-a întrebat dacă nu mai lasă din preţ, iar el i-a răspuns că se pot înţelege. I-a comunicat doamnei unde este, iar aceasta a venit împreună cu cealaltă doamnă care o însoţise şi în târg şi s-au înţeles să vândă maşina cu suma de 600 milioane lei vechi. Au încheiat o chitanţă de mână în care figura ca şi cumpărătoare una dintre doamne iar cealaltă figura ca martoră. Banii i-au fost daţi pe loc (însă nu-şi mai aminteşte dacă în lei sau în euro). După vreo două luni de zile cumpărătoarea a venit la Tecuci s-a întocmit un contract de vânzare cumpărare şi a fost ruptă chitanţa de mână. Cumpărătoare a fost însoţită la Tecuci de aceeaşi doamnă care fusese şi la Braşov şi au venit cu o altă maşină decât pe care i-l vânduse.

Se observă că nici unul dintre cei doi martori nu oferă detalii asupra înfăţişării celuilalt, vorbind în termeni generici „o doamnă", „proprietarul autoturismului" etc.

Apoi, în timp ce martora P.V. susţine că s-a dus singură în târg să cumpere maşina, martorul P. susţine ca a venit însoţită de o altă doamnă, pe care nu a putut-o descrie însă despre care a arătat că avea ca şi cumpărătoarea înjur de 45 de ani.

Tot martora P.V. arată că s-a deplasat singură la staţia P. unde s-a întâlnit cu martorul P., în timp ce martorul P. susţine că a venit însoţită de aceeaşi doamnă şi care ar fi şi semnat „Chitanţa„de mână care atesta tranzacţia în calitate de martor.

În timp ce martora P.V. vorbeşte despre preţ folosind doar moneda euro arătând că preţul afişat era de 15.500 euro, martorul P.I. spune că preţul era afişat în lei respectiv 620 milioane de lei vechi (echivalentul, ce-i drept al sumei de 15 000 euro); oricum martora P.V. susţine că avea asupra ei, cash suma de 15.000 euro, provenită aşa cum a arătat din economiile de familie. (Cu toate acestea autoturismul cumpărat a fost trecut pe numele ei, pentru că susţine martora că era de fapt „cadou de ziua ei" care urma să fie serbată în 21 iunie).

Martora P.V. a arătat că, încă de când l-a sunat pe martorul P., a stabilit cu acesta la telefon preţul pe care îl va plăti pentru autoturism, sens în care a luat asupra ei, la momentul întâlnirii din P. suma de 15.000 euro care a fost, de altfel, şi preţul cu care susţine că a cumpărat maşina. Martorul P. arată că nu a avut loc nici o negociere a preţului prin telefon, spunându-i doamnei să vină pentru că „ne putem înţelege". Martorul P. nu mai aminteşte despre vreo negociere de preţ la benzinărie, însă preţul a fost cel oferit de martora P.V.

Martorul P.I. nu a arătat în nici o declaraţie că ar fi venit la târgul de la Săcele însoţit de vreo altă persoană arătând că după ce a vândut autoturismul martorei P.V. a plecat înapoi la Tecuci cu o maşină de ocazie; martora P.V. a arătat că din staţia P. a plecat acasă cu autoturismul cumpărat, iar despre martorul P. arată că s-ar ii urcat în autoturismul însoţitorului, însă nu precizează de unde a apărut însoţitorul câtă vreme nu a menţionat că l-ar fi văzut în târg sau la staţia P..

Martora P.V. a arătat că s-a deplasat singură la Tecuci pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare şi pentru a radia autoturismul respectiv, deplasarea la Tecuci făcând-o cu autoturismul cumpărat de la P.I.

Martorul P.I. a arătat însă că martora P.V. ar fi venit la Tecuci însoţită de aceeaşi doamnă care o însoţise şi în târgul de la Săcele şi de asemenea la staţia P. şi că a venit cu un alt autoturism decât cel pe care i l-a vândut.

S-a reţinut, faţă de neconcordanţele arătate existente între cele două declaraţii că ambii martori sunt nesinceri atunci când relatează împrejurările încheierii convenţiei de vânzare cumpărare, încercând în această modalitate să-i ofere un alibi inculpatului P.G.

În realitate, autoturismul intrat în posesia familiei P. reprezintă folosul luat de inculpatul P.G. la inculpatul C.V. pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu pe care le avea în cadrul S.I.S.E. Transilvania Sus Braşov pe linia achiziţiei şi a plăţii mărfurilor livrate de SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA.

Inculpatul C.V. a arătat în mod expres în declaraţiile date în cursul urmăririi penale (filele 297 şi 308 vol. II dosar urmărire penală) că a dat inculpatului P.G. o „maşină pentru care am plătit tot eu în jur de 500 milioane lei lui P.I. Aceste declaraţii au fost date de inculpatul C.V. în condiţii de legalitate în prezenţa avocatului ales, situaţie în care retractarea ulterioară a celor declarate nu este justificată cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost văzut conducând un autoturism şi a cumpărat cel puţin un astfel de autoturism de la martorul P.I. (conform propriei declaraţii, a martorului P.I. şi a inculpatului S.I.D. - fila 391 vol. II dosar urmărire penală). Potrivit declaraţiei inculpatului S.I.D. inculpatul C.V. a achitat martorului P.I. prin luna iunie 2004 suma de 600 milioane lei reprezentând contravaloarea unui autoturism, însă nu a apucat să întocmească actele de cumpărare a acestui autovehicul. Pe altă parte, din declaraţia aceluiaşi inculpat rezultă că inculpatul C.V. a folosit autovehicul în perioada ianuarie - iunie 2004, însă nu ştie cui a fost înstrăinat autovehicul.

Este adevărat că în cursul urmăririi penale şi în etapa cercetării judecătoreşti, datorită modului în care au fost audiaţii inculpaţii a oscilaţiilor în declaraţiile date şi a conţinutului declaraţiilor martorilor care aveau cunoştinţă despre aspecte legate de autoturismele deţinute la un moment dat de inculpatul C.V., a revenirilor şi retractărilor declaraţiilor, s-a creat o confuzie cu privire la numărul de înmatriculare, capacitatea cilindrică a acestora şi la culoarea autoturismului primit mită de inculpatul P.G.

S-a reţinut că aceste particularităţi ale autoturismului oferit cu titlu de mită ce către inculpatul C.V. inculpatului P.G. şi acceptat de acesta, nu sunt esenţiale pentru obiectul probaţiunii (primirea sau nu a unui folos) şi pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită; în cazul unor astfel de infracţiuni este posibil ca bunul să fie descris şi mai sumar şi să nu se poată stabili întru totul caracteristicile acestuia; în această situaţie, dacă bunul nu poate fi identificat, dar există dovezi clare că el a existat şi a fost primit mită de inculpat este supusă confiscării contravaloarea acestuia, astfel că din punct de vedere juridic, împrejurarea că prima instanţă nu a indicat particularităţile autoturismului nu conduce la concluzia inexistenţei bunului şi a faptului probat al acceptării şi luării acestui autoturism cu titlu de mită de către inculpatul P.G.; pe altă parte, din actele dosarului şi materialul probator administrat în cauză, rezultă că autoturismul primit drept mită este cel descris în contractul de vânzare cumpărare - despre care am arătat deja că este unul fictiv.

Este adevărat că inculpatul C.V. a fost văzut conducând şi un autoturism însă inculpatul C.V. nu a afirmat niciodată în declaraţiile sale că acest autoturism, cu acest număr, a fost oferit mită inculpatului P., Din declaraţiile inculpatului C.V. şi S.I.D. rezultă doar că autoturismul cu acest număr a fost oferit mită inculpatului G. care a refuzat primirea acestui autoturism. Pe altă parte, rezultă din actele dosarului (declaraţia inculpatului C.V., a inculpatului S.I.D., a martorului P.I., a martorului M.D. (fila 217 dosar urmărire penală vol. II) şi S.V. (fila 246 dosar urmărire penală vol. II) că autoturismul a fost achiziţionat de inculpatul C.V. tot de la inculpatul P.I. (care a avut la un moment dat de vânzare două autoturisme), însă a fost vândut de inculpatul C.V. (înainte de a întocmi formalităţile de radiere de pe numele proprietarului P.I. şi înmatriculare pe nulele său) posibil lui M.O.A. contractul de cumpărare fiind încheiat cu cumpărătoarea direct de martorul P.I. (fila 254 dosar urmărire penală vol. II) care figura scriptic ca fiind proprietarul autoturismului. Apoi M.O.A. a vândut acelaşi autoturism, fără a încheia formele legale martorului M.D. Acesta la rândul său a vândut autoturismul martorului S.V. care dorind să încheie un contract de vânzare cumpărare l-a încheiat direct cu proprietarul scriptic al autoturismului M.O.A., drept cumpărătoare fiind trecută mama martorului S.J. (fila 255 vol. II dosar urmărire penală). întrucât formele de radiere de pe numele lui P.I. nu fuseseră realizate în 8 septembrie 2004, s-a întocmit un contract de vânzare cumpărare între P.I. şi S.J., autoturismul fiind radiat de pe numele primului şi înmatriculat pe numele celei din urmă. Rezultă deci că autoturismul nu avea cum să facă obiectul mitei oferite şi acceptate de inculpatul P.G.; chiar dacă contractele de vânzare cumpărare dintre P.I. şi M.O.A. şi cel dintre M.O.A. şi S.V. nu poartă o dată certă, din declaraţia martorului M.D.C. rezultă că pe la începutul anului 2004 inculpatul C.V. înstrăinase deja autoturismul, iar el l-a contactat pe cel care deţinea autoturismul pentru că acest autoturism îl interesa. Martorului M.D. a arătat în declaraţia sa că ambele autoturisme pe care le-a avut de vânzare martorul P.I. aveau culoarea neagră; martorul P.I. nu a indicat în nici una dintre declaraţii ce culoare au avut cele două autoturisme pe care le-a înstrăinat însă nu face vorbire că ar mai fi avut spre vânzare alte autoturisme decât cele două menţionate; în acest context apare foarte posibil ca autoturismul văzut de martorul M.D. de vânzare la P.I. să fi avut o culoare bleumarin închis care putea fi confundată uşor cu negru.

Faţă de această situaţie s-a reţinut că declaraţia inculpatului C.V. dată în faţa instanţei în sensul că a oferit mită inculpatului P.G. propriul autoturism nu se coroborează cu nici o altă probă, nici măcar cu cea dată de acest inculpat în faza de urmărire penală; rezultă, de asemenea, din înscrisurile de la dosar şi văzând că declaraţiile date în cursul urmării penale şi a cercetării judecătoreşti de către martorul P.I. că acestea sunt nesincere, că nu autoturismul a făcut obiectul mitei, ci cel de-al doilea autoturism oferit spre vânzare de martorul P.I., pentru care inculpatul C.V. i-a plătit martorului P.I. suma de 600 milioane lei vechi;

Aşadar, nu este dovedit că inculpatul C.V. a dat inculpatului P.G. autoturismul pe care l-a folosit el la un moment dat, însă este dovedit, cu declaraţiile din cursul urmăririi penale ale inculpatului C.V. coroborate cu declaraţiile martorului M.D., că martorul P.I. a avut în aceeaşi perioadă ambele autoturisme de vânzare, că unul dintre acestea a intrat şi se află în continuare în proprietatea familiei P. şi că inculpatul C.V. a plătit martorului P.I. în luna iunie pentru un autoturism exact suma de bani cu care inculpatul P. susţine că a cumpărat autoturismul - respectiv 600 milioane lei vechi -dar cu privire la care nu poate face dovada.

De altfel, aşa cum a sesizat şi prima instanţă, coincidenţa este mult prea mare ca inculpatul P.G. să achiziţioneze un autoturism exact marca pe care o avea şi cel pentru care inculpatul C.V. plătise în cursul lunii iunie 2004 martorului P.I. suma de 600 milioane lei, cu exact aceeaşi sumă, de la exact aceeaşi persoană (P.l.) care este de profesie agricultor şi locuieşte la Tecuci, este prieten cu inculpatul C.V. (împrumutându-l pe acesta cu bani în mai multe rânduri), exact în perioada în care se derulau afacerile puse la cale de inculpaţii P.G., J.C. şi C.V.

În aceste condiţii, susţinerile inculpatului P.G. cu privire la faptul că acuzaţiile care i se aduc sunt nereale pentru că în fapt autoturismul cu capacitate cilindrică de 1896 cmc a fost cumpărat în mod legal de soţia sa P.V., sunt nedovedite şi, în mod corect, au fost înlăturate de către prima instanţă.

Faţă de considerentele expuse, s-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor J.C. şi P.G. au fost corect stabilite de către prima instanţă, iar criticile aduse de aceştia sub acest aspect sunt nefondate.

Tot nefondate apar şi criticile aduse de cei doi inculpaţi sentinţei penale atacate sub aspectul greşitei condamnări pentru cele trei capete de acuzare reţinute în sarcina fiecăruia dintre ei: luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, referitor la care au arătat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate.

Astfel, în legătură cu achiziţia materialelor necesare desfăşurării activităţii S.I.S.E. Transilvania Sud efectuată pe plan local pentru mărfurile livrate de către cele două societăţi comerciale SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti inculpaţii au contestat că nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu, că ar avea atribuţii de serviciu în domeniul achiziţiilor de materiale iar inculpatul P.G. a contestat de asemenea că, dacă ar fi fost vorba despre o achiziţie pe plan local, S.I.S.E. ar fi avut calitatea de autoritate contractantă şi ar fi trebuit să respecte O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice.

S-a reţinut similar primei instanţe şi pentru argumentele prezentate în considerentele hotărârii că S.I.S.E. avea calitatea de autoritate contractantă în sensul O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice. Chiar dacă forma societăţii este de Societate pe acţiuni potrivit art 5 lit. d) din O.U.G. nr. 60/2001 în vigoare în anul 2004, era la acea dată autoritate contractantă (şi în consecinţă avea obligaţia de a respecta dispoziţiile actului normativ privind achiziţiile publice) „ oricare persoană juridică ce desfăşoară activităţi relevante în unul dintre sectoarele de utilităţi publice - apă, energie, transporturi şi telecomunicaţii - şi care se află, direct sau indirect, sub influenţa dominantă a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la lit. a), b) sau c) ori care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 60/2001 „In sensul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) sunt considerate activităţi relevante următoarele: punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate să asigure, în beneficiul publicului, activităţi în domeniul producţiei, transportului sau distribuţiei de apă potabilă, energie electrică, combustibili gazoşi sau energie termică şi apă caldă, precum şi furnizarea de apă potabilă, de energie electrică, de combustibili gazoşi sau de energie termică şi de apă caldă către aceste reţele.

Faţă de aceste dispoziţii, văzând obiectul de activitate al SC S.D.F.E.E. E. SA, precum şi împrejurarea că aceasta se află sub influenţa dominantă a M.I.C., întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000, capitalul social al SC S.D.F.E.E. E. SA este deţinut în întregime de statul român în calitate de acţionar unic, reprezentat de M.I.C., s-a reţinut că apare fără îndoială că SC S.D.F.E.E. E. SA este autoritate contractantă, împreună cu toate filialele şi sucursalele sale şi avea în cursul anului 2004 obligaţia de a respecta dispoziţiile actului normativ care reglementează achiziţiile publice.

De altfel, inclusiv conducerea SC S.D.F.E.E. E. SA de la acel moment a conştientizat această obligaţie întrucât prin Procedurile operaţionale de aprovizionare - valabile începând cu data de 17 februarie 2003 (întocmite de SC S.D.F.E.E. E. SA şi aprobate de director Corneliu Stan) rezultă că obligaţia de a respecta O.U.G. nr. 60/2001 o avea atât D.I.S.E., care se ocupa de organizarea achiziţiilor centralizate, cât şi S.I.S.E. pentru achiziţiile de materiale efectuate pe plan local.

Chiar şi inculpatul J.C. a declarat în etapa urmăririi penale (filele 317 - 326 vol. II dosar urmărire penală) că pentru achiziţiile locale S.I.S.E. trebuia să respecte procedurile prevăzute de lege organizând fie licitaţie, fie concurs de oferte în funcţie de valoarea de achiziţie.

Susţinerile inculpatului P.G. în sensul că S.I.S.E. întrucât nu avea personalitate juridică şi era o societate comercială, nu avea obligaţia să respecte dispoziţiile O.U.G. nr. 60/2001 nu pot fi primite; Nici referirea pe care acesta o face la adresa din 11 mai 2006 emisă de către A.N.R.M.A. publice către SC F.E.S. SRL S.A. nu este relevantă în speţă sub acest aspect întrucât, pe de o parte, ea reprezintă un punct de vedere emis la doi ani după data comiterii faptelor, ca răspuns la o adresă emisă de SC F.E.S. SRL S.A în cursul aceluiaşi an, iar pe altă parte, argumentele prezentate în cadrul adresei, pentru care se apreciază că SC F.E.S. SRL S.A nu are calitatea de autoritate contractantă, se întemeiază pe dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 care nu era în vigoare în anul 2004 şi care, prin conţinutul ei, a adus modificări majore în domeniul achiziţiilor publice, fiind de altfel actul normativ prin care s-a şi abrogat O.U.G. nr. 60/2001.

Indiferent de opinia inculpatului P.G. referitoare la interpretarea domeniului de aplicare al O.U.G. nr. 60/2001 şi la calitatea S.I.S.E. de autoritate contractantă sau nu în cauză, relativ la achiziţionarea materialelor de la cele două societăţi controlate de inculpatul C.V., s-a constatat, similar primei instanţe, că nu au fost respectate nici normele interne privind achiziţiile de produse - obligatorii şi pentru inculpaţii P.G. şi J.C. - norme care, coroborate cu fişele posturilor celor doi directori, trasau sarcini concrete celor doi directori pe linia achiziţiilor, prevăzând atribuţii de serviciu concrete ale inculpaţilor P.G. şi J.C. în acest domeniu, pe care inculpaţii le-au încălcat în mod flagrant.

Cu toate că cei doi au încercat să devieze responsabilitate achiziţionării acestor bunuri şi să susţină că, dacă se apreciază că acestea provin dintr-o achiziţie locală, nu ei sunt vinovaţi de încălcarea normelor privind achiziţia bunurilor, ci inculpatul G.G., şeful serviciului aprovizionare şi martorul B.R., directorul comercial, care aveau atribuţii în acest sens, nu se poate stabili vreo responsabilitate în sarcina inculpatului G.G. cu privire la aceste achiziţii. Nu i se poate reproşa acestui inculpat că nu a respectat atribuţiile de serviciu pe care le avea conform fişei postului prin neîntocmirea referatelor de necesitate, neemiterea comenzilor, neverificarea împrejurării dacă cele două societăţi erau furnizori agreaţi, nederularea procedurii de selecţie a ofertelor sau a licitaţiei, neîntocmirea contractelor de achiziţie etc.

Inculpatul G. avea într-adevăr asemenea atribuţii de serviciu, însă nu a întocmit referate de necesitate pentru că mărfurile achiziţionate de la cele două societăţi nu erau necesare; nimeni din S.I.S.E. Transilvania Sud nu-i adusese la cunoştinţă inculpatului G. că ar fi nevoie de produse de genul celor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti pentru a fi demarată o procedură de achiziţie; nu a fost numit de nimeni într-o comise de achiziţie pentru a verifica dacă cele două societăţi se află pe lista furnizorilor agreaţi de SC S.D.F.E.E. E. SA; nu a organizat o licitaţie pentru că nu i s-a cerut de nimeni şi nu a fost desemnat să facă asta, nefiind nevoie de nici un produs dintre cele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Nu a întocmit un contract de achiziţie pentru că nu s-a derulat nici o procedură de achiziţie şi nu a formulat vreo comandă pentru că produse de genul celor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti nu erau necesare - existând deja pe stoc ceea ce era necesar, livrate fiind de alţi furnizori.

Inculpatul G.G. s-a aflat pur şi simplu la un moment dat în situaţia de a primi dispoziţie de la inculpaţii J. şi P. să recepţioneze o marfa pe care nu o solicitase nimeni, despre care nu ştiau decât inculpaţii J. şi P. şi despre care i s-a spus (aşa cum rezultă chiar din declaraţiile inculpaţilor P. şi J.) că provine dintr-o achiziţie centralizată, trimisă de SC S.D.F.E.E. E. SA şi pentru care urmează să sosească contractele.

Or, în aceste condiţii, indus în eroare fiind de cei doi directori şi menţinut în această stare cu asigurări că vor veni contractele de la Bucureşti, nu i se poate reproşa inculpatului G.G. că a recepţionat marfa. Oricum, inculpatul G.G., cu ocazia recepţiei mărfii - procedură care a durat aproximativ 2-3 săptămâni - a constatat, aşa cum declară şi cum o arată martorii G.D. (filele 142-143, 144-148 dosar urmărire penală vol. II şi respectiv fila 153 dosar instanţă vol. IV), R.M. (filele 136-138, 139-141 dosar urmărire penală vol. II şi respectiv 123 vol. IV dosar instanţă) şi cum recunosc şi cei doi inculpaţi J. şi P., o serie de nereguli de ordin tehnic: contactori şi siguranţe fuzibile care aveau caracteristici foarte mari (mult peste parametrii care se foloseau în instalaţiile de distribuţie), lipsa certificatelor de calitate şi conformitate, lipsa verificării metrologice, livrarea unor produse care nu se puteau folosi de către S.I.S.E. sau în cantităţi foarte mari, ex. telefoane pentru birou, reductori, bară de cupru etc.

Lipsa comenzilor, contractelor, sau a licitaţiilor publice care rezultată şi din adresa din 24 august 2005 a S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov (vol. VI fila 27) nu se datorează aşadar neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către inculpatul G.G.; acestea lipsesc pentru că, pur şi simplu, nu s-au efectuat, deoarece nimeni din cadrul S.I.S.E. nu a solicitat marfa livrată de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi nu s-a organizat o licitaţie în acest sens.

Potrivit procedurii operaţionale cadru de coordonare şi derulare a activităţii de achiziţie de bunuri şi servicii din ţară şi gestionare a stocurilor aprobate pentru anii 2003 şi 2004 pct. 5.5. (filele 175 - 185 şi respectiv 192-204 vol. VI dosar urmărire penală), coroborate cu declaraţiile martorilor angajaţi ai S.I.S.E. (cu precădere declaraţia martorului R.B. - director comercial al S.I.S.E. în acea perioadă) pentru orice achiziţie de marfa, pe plan local se stabilea printr-o decizie, la propunerea şefului serviciului de aprovizionare (respectiv inculpatul G.G.), avizată de directorul economic (în speţă inculpatul P.G.) şi aprobată de directorul S.I.S.E. (în speţă J.C.) o comisie de analiză a ofertelor/negociere a clauzelor contractuale/de recepţie. Nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul G. s-ar fi propus şi ar fi fost numit într-o astfel de comisie de achiziţie a bunurilor provenite de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti pentru a purta răspunderea felului în care a fost achiziţionate aceste materiale. De altfel, nu rezultă să se fi stabilit o astfel de comisie în vederea organizării licitaţiei; nu a existat nici o propunere a inculpatului G. pentru înfiinţarea unei astfel de comisii - pentru că nu exista necesitatea achiziţionării vreunui produs dintre cele livrate de cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. - şi nici o decizie de înfiinţare a comisiei.

Inculpatul G.G. a fost cel care, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte recepţia şi verificarea mărfurilor livrate, a semnalat inculpaţilor P. şi J. nereguli cu privire la aceste produse, nereguli care, fie au fost remediate pe parcurs la insistenţele inculpatului G. (ex. au fost restituite furnizorului o parte din produse pentru a fi verificate metrologic după care au fost aduse din nou la S.I.S.E. Braşov), fie au condus la refacturarea unei părţi din marfa achiziţionată de la cele două societăţi. Este de menţionat că a fost nevoie de revânzarea mărfii către societatea furnizoare şi nu a putut opera stornarea întrucât datorită „urgenţei" cu care ea s-a achitat până la constatarea, cu ocazia recepţiei, a deficienţelor, marfa fusese deja achitată până în momentul în care s-a finalizat recepţia şi s-au constatat deficienţele, revânzarea fiind singura alternativă. De altfel, martorii M.I., D.D. şi B.E., din cadrul compartimentului economico-financiar de la S.I.S.E. Transilvania Sud, au declarat că la data primului transport de marfă de la SC E.E.G. SA, adică 19 martie 2004, inculpatul P.G. le-a înmânat facturi fiscale în original, componenţa circuitelor de compensare și sumele ce trebuiau compensate, precum şi notele de comandă emise către SC E.E.G. SA sau accepte de compensare, toate purtând semnătura inculpatului P.G. Inculpatul C.C. a arătat, de asemenea, în declaraţia dată la urmărire penală (filele 398, 400 şi 403 dosar urmărire penală vol. II) că, după descărcarea mărfii la indicaţiile telefonice ale lui C.V. (care era în acea zi în Braşov însă a evitat să treacă pe la S.I.S.E.), s-a deplasat la birourile S.I.S.E., unde l-a căutat pe directorul economic P. (al cărui nume l-a aflat tot la acel moment la telefon) şi care îl aştepta şi i-a înmânat 10-15 bilete la ordin care apoi i-au fost înmânate lui C.V.; acelaşi inculpat afirmă în aceleaşi declaraţii că şi-a dat seama că era aşteptat atât el -pentru a lua biletele la ordin - cât şi transportul, formalităţile de descărcare şi recepţie a mărfii începând imediat.

Este adevărat că inculpatul G., în calitatea sa de şef al serviciului de aprovizionare, a dat dispoziţie să se descarce marfa şi să se recepţioneze, însă acest lucru l-a făcut după ce a cerut lămuriri de la conducerea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov despre camionul cu marfă care venise - şi despre care fusese la rândul său întrebat de angajaţii depozitului Roşea Minai şi G.D. - şi a fost asigurat că reprezintă un transport de marfă care a fost achiziţionată centralizat de către D.I.S.E. Bucureşti, iar societatea care a livrat marfa „reprezintă un concurent puternic în privatizarea E."; a fost de asemenea asigurat că vor veni şi contractele de achiziţie încheiate de D.I.S.E. cu furnizorul. Or, în aceste condiţii nu se poate susţine că inculpatul G.G. şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu primind şi recepţionând marfa furnizată de SC E.E.G. SA.

Nicio probă de la dosar nu vine să confirme ideea că inculpatul G.G. ar fi cunoscut despre împrejurarea că avea să sosească un camion cu marfă furnizată de la SC E.E.G. SA la data de 19 martie 2004. Nici măcar inculpatul C.V. nu susţine că l-ar fi cunoscut pe şeful serviciului de aprovizionare anterior livrării primului transport de marfă, ci acesta arată, în mod constant, că l-a cunoscut abia după acest prim transport şi că a luat legătura cu el tocmai pentru că inculpatul G. depistase nereguli cu privire la marfa furnizată şi solicita insistent remedierea lor. Inculpatul C.V. arată că i-a oferit mită inculpatului G. tocmai pentru că i se sugerase de cei doi directori: J. şi P. să facă acest lucru pentru a câştiga „bunăvoinţa" inculpatului G. care ridica prea multe probleme în legătură cu marfa furnizată.

Nu se poate reţine însă apărarea inculpatului G.G. că ar fi lipsit din sediul S.I.S.E. Braşov în data de 19 martie 2004. Cu toate că acest inculpat a depus în sprijinul afirmaţiilor sale o copie după un caiet de evidenţă care cuprinde însemnări ale perioadelor de concediu şi care făcea distincţie între „concediu scriptic" şi „concediu faptic" (filele 321-344 dosar instanţă vol. IV). Această copie necertificată reprezintă în fapt o copie xerox după un înscris sub semnătură privată, care este nesemnat şi din cuprinsul căruia nu rezultă persoana care a operat menţiunile; pe altă parte, menţiunile din acest înscris referitoare la inculpatul G.G. arată că acest inculpat ar fi fost în concediu faptic în perioada 8 martie 2004 - 19 martie 2004, însă menţiunile nu se coroborează cu cererea formulată de inculpatul G.G. la data de 2 martie 2004 (şi aprobată în modul în care a fost formulată), aflată tot în copie xerox necertificată la fila 310 dosar instanţă vol. IV, în conformitate cu care acesta a solicitat 11 zile libere începând cu data de 5 martie 2004, ceea ce înseamnă că inculpatul G.G. ar fi fost în concediu în perioada 5 martie 2004- 16 martie 2004. Nici declaraţia martorului D.C.G. aflată la fila 247 dosar instanţă vol. XIV (chiar dacă a dovedit cu ordinul de deplasare aflat în copie xerox la dosar fila 320 vol. IV dosar instanţă) că a fost în intervalul 17-19 martie 2004 la Braşov în delegaţie) nu apare relevantă în contextul în care în declaraţia dată de inculpatul G.G. la urmărire penală, acesta arată că s-a întors din concediu în data de 23 martie 2004 (fila 359 dosar urmărire penală vol. II) în faţa instanţei arată că s-a întors din concediu în jurul date de 20 martie 2004 (fila 302 dosar instanţă vol. II), iar din declaraţiile martorilor G.D. (filele 142-143, 144-148 dosar urmărire penală vol. II şi respectiv fila 153 dosar instanţă vol. IV) şi R.M. (filele 136-138, 139-141 dosar urmărire penală vol. II şi respectiv 123 vol. IV dosar instanţă) rezultă că la data la care a sosit transportul cu marfă livrată de SC E.E.G. SA au întrebat la serviciul de aprovizionare ce este cu marfa, iar după jumătate de oră inculpatul G. le-a comunicat că pot să o primească şi să o descarce; cei doi martori arată aceeaşi împrejurare şi în declaraţia instanţei şi nu susţin că ar fi întrebat vreo persoană oarecare de la serviciul de aprovizionare, ci pe G.G., care de altfel, în asemenea situaţii avea şi atribuţia de a lămuri cine a făcut comanda şi în baza cărui contract de achiziţie s-a livrat marfa. Coroborând aceste declaraţii ale martorilor menţionaţi cu cele ale martorelor D.M. şi C.E. care au arătat că inculpatul G. a dat dispoziţie să se înscrie în R.E.C.C. comenzile generate de programul S.A.P. pentru că nu existau comenzi clasice, iar înscrierea acestora s-a realizat cu data de 19 martie 2004, s-a reţinut că se poate trage concluzia că inculpatul G.G. s-a aflat la serviciu la data de 19 martie 2004 când a fost livrat primul transport de marfă de către SC E.E.G. SA Timişoara. Sunt reale susţinerile parchetului că inculpatul G.G. a fost cel care a dat dispoziţie să se înscrie în R.E.C.C. comenzile generate de programul S.A.P. folosit la acel moment de SC S.D.F.E.E. E. SA şi toate sucursalele şi agenţiile sale pentru evidenţa stocurilor de produse. Rezultă acest lucru atât din declaraţiile sale cât şi din cele ale martorilor C.M. (filele 154-168 dosar urmărire penală vol. II) şi D.M. (filele 149-153 dosar urmărire penală vol. II)

Inculpatul a făcut acest lucru potrivit declaraţiei sale, care se coroborează cu celelalte probe din dosar, în baza atribuţiei pe care o avea, prevăzută în mod expres la pct. 5.8.1.18 din cadrul Procedurii operaţionale cadru de coordonare şi derulare a activităţii de achiziţie de bunuri şi servicii din ţară şi gestionare a stocurilor aprobate pentru anii 2003 şi 2004 (filele 175 - 185 şi respectiv 192-204 vol. VI dosar urmărire penală) de a înscrie comanda - contractul în R.E.C.C. De asemenea, inculpatul a arătat şi acest lucru rezultă şi din declaraţiile martorilor R.M., G.D. şi C.M. că aceste comenzi sunt generate în mod automat de programul S.A.P. indiferent dacă exista sau nu o comandă clasică sau contract de achiziţie; inculpatul a dat dispoziţia de a se lista aceste comenzi generate de program şi a se înscrie în registrul menţionat întrucât nu avea vreo comandă clasică sau contract pe care să-l menţioneze în R.E.C.C.; a luat hotărârea de a menţiona în acest registru comenzile generate de program, iar mai apoi arhivate în bibliorafturi în ordine cronologică printre celelalte comenzi clasice care se păstrau potrivit regulamentului de funcţionare al S.I.S.E. pentru că trebuia să realizeze recepţia scriptică a materialelor, iar dacă aceasta s-ar fi realizat fără a fi făcute menţiunile în R.E.C.C. organizat în mod cronologic ar fi pierdut evidenţa bunurilor recepţionate şi a documentelor în baza cărora s-a făcut această recepţie.

Practic, după recepţia faptică a mărfurilor, gestionarii magaziilor semnau pe facturile în original primite de la furnizor pentru a atesta existenţa cantitativă a mărfii, după care facturile erau predate la serviciul de aprovizionare pentru ca mărfurilor să li se dea un cod în programul S.A.P. În momentul în care era generat codul, acesta se înscria pe facturi fiind de asemenea generată şi o comandă S.A.P.; facturile erau ulterior retrimise la magazie, unde se proceda la întocmirea N.I.R.-urilor (ce consta în introducerea pe calculator a numărului comenzii S.A.P., iar în mod automat se imprima nota de recepţie care cuprindea toate datele înscrise în factura fiscală). Notele de recepţie erau semnate de către gestionarii magaziilor, ataşate fiecărei facturi fiscale în parte iar apoi toate documentele erau predate serviciului de aprovizionare unde se înscriau comenzile respectiv contractele în R.E.C.C., se verifica corespondenţa între notele de recepţie şi facturi, se înscriau facturile într-un registru după care facturilor li se aplica menţiunea „bun de plată", erau semnate de şeful serviciului de aprovizionare în dreptul ştampilei „certificare tehnică de specialitate" iar apoi erau predate la contabilitate pentru a se plăti.

Se observă din acest circuit că fără acele comenzi S.A.P. nu se putea finaliza recepţia scriptică a mărfurilor; ele nu au fost generate la cererea inculpatului G., ci doar au fost listate la cererea sa şi au fost înscrise în R.E.C.C. şi au fost arhivate printre celelalte comenzi pentru a exista o dovadă provenienţei mărfurilor.

Se constată aşadar, pe de o parte, că inculpatul G. a găsit o modalitate de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a ţine evidenţa acestor mărfuri pentru care nu exista nici comandă şi nici contract la momentul recepţionării lor, iar pe altă parte, menţionarea acestor comenzi S.A.P. în R.E.C.C. nu este o activitate care să genereze prejudiciu pentru SC S.D.F.E.E. E. SA sau să aibă consecinţe asupra livrărilor de mărfuri de către SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti.

Pe altă parte, cu toate că inculpatul G. a dat dispoziţie să se listeze toate comenzile generate de programul S.A.P., să se arhiveze alături de celelalte comenzi clasice, în ordine cronologică, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor B.E., M.I., D.D. care se coroborează cu declaraţia inculpatului G.G., în cursul urmăririi penale s-a constatat de către organele de urmărire penală că în biroul Serviciului aprovizionare - depozite au fost identificate doar un număr de 20 comenzi emise către SC E.E.G. SA Timişoara (comenzi generate de programul S.A.P.), toate fiind semnate de inculpaţii J.C. şi P.G. Potrivit Registrului de comenzi pentru anul 2004, au existat note de comandă corespunzătoare fiecărei facturi fiscale emisă de furnizor, însă, ulterior acestea au dispărut din locul de arhivare, fiind găsite de ofiţerii de poliţie judiciară numai acelea care erau izolate printre celelalte comenzi emise către furnizorii agreaţi (procese verbale din vol. IV, filele 118 - 148). Niciunul dintre martorii audiaţi nu au oferit o justificare şi nici nu au cunoscut împrejurările în care din registrul de comenzi pentru anul 2004 au lipsit exact aceste note de comandă, emise către SC E.E.G. SRL Timişoara.

Având în vedere că două dintre comenzile identificate sunt originale şi poartă semnătura inculpatului J.C. iar semnătura de pe celelalte 18 aparţine aceleiaşi persoane, S-a reţinut că acest inculpat nu era străin de modalitatea în care „s-a rezolvat problema recepţionării scriptice" a mărfurilor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Comenzile nu poartă semnătura inculpatului G.G., iar potrivit declaraţiei martorei D. (filele 149-153 dosar urmărire penală şi respectiv 196 vol. IV instanţă), la momentul la care a fost în posesia comenzilor S.A.P. (tot ea fiind ulterior şi cea care a descoperit că aceste nu se mai aflau în bibliorafturi), acestea nu erau semnate de inculpatul G.G.. De altfel această martoră a arătat că inculpatul G.G. a ţinut mai multe săptămâni pe biroul său facturile originale emise de SC E.E.G. SA Timişoara până a-şi pune viza de „certificare tehnică de specialitate"; coroborând declaraţia acestei martore cu cele ale martorilor Gridean şi Roşea care au arătat că recepţia scriptică a fost finalizată abia după 2-3 săptămâni de la primirea transportului de marfă, şi cu datele emiterii filelor C.E.C. şi a ordinelor de plată semnate de inculpatul J.C. rezultă că plata mărfii s-a realizat înainte ca facturile în original să ajungă la serviciul contabilitate, pe baza facturilor xerocopiate; cu toate că în mod obişnuit până când pe facturile originale martora nu aplica ştampila „bun de plată", iar inculpatul pe cea de verificare tehnică se specialitate, facturile nu ajungeau la contabilitate, deci ele nu puteau fi plătite, martora a arătat, iar declaraţia sa este susţinută de declaraţiile altor martori audiaţi în cauză (Bunescu, Depner C.E.), că pe circuit au fost transmise 2 rânduri de facturi, atât originale cât şi copii xerox, iar ea şi-a pus ştampila pe ambele exemplare, întâi pe cele xerox (fără a şti cine a dat dispoziţie să se realizeze acestea), iar apoi pe cele originale.

Faţă de aceste împrejurări s-a reţinut, similar primei instanţe şi contrar celor susţinute D.N.A. Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii J. şi P., că aceştia din urmă sunt singurii vinovaţi de modalitatea în care a fost achiziţionată de către S.I.S.E. Transilvania Sud marfa livrată de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti în perioada martie - mai 2004; cu bună ştiinţă cei doi inculpaţi J.C. şi P.G. şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând procedura operaţională de efectuare a achiziţiilor pe plan local - cu privire la care aveau, conform fişei postului şi regulamentului de funcţionare al S.I.S.E. şi atribuţii de serviciu - omiţând să solicite acordul DISE pentru efectuarea acestor achiziţii, omiţând organizarea unei licitaţii pentru atribuirea contractului de achiziţie, omiţând încheierea şi semnarea unui contract cu reprezentanţii SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, societăţi cu privire la care nu s-au asigurat că sunt agreate de către SC S.D.F.E.E. E. SA şi se găsesc pe lista furnizorilor de produse şi servicii întocmită de SC S.D.F.E.E. E. SA şi plătind cu prioritate aceşti furnizori.

Încălcările atribuţiilor de serviciu ale celor doi inculpaţi, astfel cum au fost expuse, sunt comise „cu ştiinţă", în mod deliberat, pentru a crea o situaţie favorabilă celor două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. în detrimentul S.I.S.E. Transilvania Sud, astfel că vinovăţia lor în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice îmbracă forma intenţiei directe.

Împrejurarea că inculpaţii J.C. şi P.G. au restituit o parte din produsele achiziţionate de la cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V., produse nespecifice activităţii desfăşurate de S.I.S.E. Transilvania Sud nu exclude, aşa cum au susţinut inculpaţii vinovăţia lor; dimpotrivă, aceştia au acţionat aşa cum am arătat deja, în această manieră la solicitarea expresă şi la presiunile inculpatului G.G. şi au fâcut-o mult prea târziu, când produsele fuseseră deja plătite, fie prin emiterea de instrumente de plată, fie prin compensare.

În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art 17. lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, mai contestă inculpaţii P.G. şi J.C. că S.I.S.E. Transilvania Sud ar fi o persoană juridică de interes public, dată fiind împrejurarea că SC S.D.F.E.E. E. SA este o societate pe acţiuni şi nu o instituţie sau autoritate publică, că funcţia pe care o deţineau se încadrează în categoria funcţionarilor publici şi susţin că nu s-a produs niciun prejudiciu S.I.S.E. Transilvania Sud şi nici la SC S.D.F.E.E. E. SA cu atât mai puţin la partea civilă SC F.E.S. SA care nici nu exista la momentul achiziţionării materialelor în discuţie şi care nu a dovedit cu acte contabile că la înfiinţarea sa a preluat vreo creanţă sau drept litigios faţă de ei.

S-a constatat că aceste susţineri sunt nefondate şi că SC E. SA este o persoană juridică de interes public, în sensul art. 145 C. pen., iar directorii numiţi în funcţii de conducere, inclusiv cei din cadrul filialelor sau sucursalelor SC E. SA sunt funcţionari publici în sensul legii penale - art. 147 C. pen., având atribuţiuni de coordonare şi control a întregii activităţi desfăşurate de SC E. SA sau subunităţile sale, inclusiv a activităţilor de achiziţie a echipamentelor, materialelor sau serviciilor.

Astfel, potrivit art. 145 C. pen. din 1969 prin „public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public.

Potrivit art. 147 C. pen. din 1969 prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

S.I.S.E. Transilvania Sud era la momentul comiterii faptelor o sucursală a SC S.D.F.E.E. E. SA care, cu toate că este o societate pe acţiuni (în care acţionar unic este Statul Român reprezentat de M.I.C.) avea ca obiect de activitate potrivit art. 27 din H.G. nr. 627 din 13 iulie 2000 „distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi exploatarea şi dezvoltarea sistemelor de distribuţie, telecomunicaţii şi tehnologii informatice-în corelare cu sisteme de producere şi transport pe bază de licenţe conform legii".

Prin obiectul de activitate şi natura serviciilor prestate, apare fără nici o îndoială că atât SC S.D.F.E.E. E. SA care avea personalitate juridică, cât şi sucursalele sale care nu aveau o astfel de personalitate, erau şi sunt şi în prezent, chiar dacă au fost reorganizate, persoane juridice de interes public care prestează servicii de interes public.

Sintagma"serviciile de interes public" a fost apreciată de către doctrină mai puţin delimitabilă decât celelalte din cuprinsul art. 145 C. pen. din 1969, incluzând regiile autonome şi companiile naţionale create prin reorganizarea unor regii cum ar fi P.R., C., SN C.F.R. SA şi R. Categoria societăţile care desfăşoară servicii de interes public este însă mult mai mare incluzând şi societăţile de transport, termoficare, distribuirea apei, prestarea serviciilor medicale etc. Multe dintre acestea nu provin din fostele regii, au capital privat şi potenţial economic redus, însă nu pot fi separate de anterioarele societăţi numai pe criteriu de interes public.

Pe de altă parte, este evident faptul că noţiunea de public din dreptul penal a primit un înţeles mai larg decât cel specific dreptului constituţional, deşi pe parcursul a câţiva ani s-a considerat în mod eronat că ele sunt identice. Tot doctrina a statuat că în dreptul penal, termenul de funcţionar public are un înţeles mai larg decât în alte ramuri de drept (ex. dreptul administrativ), fapt ce se justifică prin nevoia de a se realiza în mod corespunzător ocrotirea intereselor sociale prin mijloace de drept penal.

Pe cale de consecinţă, inculpaţii J.C. şi P.G., angajaţi fiind în funcţii de conducere şi îndeplinind cu titlu permanent activităţi remunerate pentru una dintre sucursalele SC S.D.F.E.E. E. SA - independent de contractul de performanţă pe care îl aveau încheiat cu SC E. SA - au avut calitatea de funcţionari publici în sensul art. 147 C. pen. din 1969, în prima parte a anului 2004, ba mai mult, aveau, conform fişei postului şi a regulamentului de organizare şi funcţionare al S.I.S.E., atribuţii de coordonare şi control a întregii activităţi a sucursalei conduse, inclusiv a activităţilor de achiziţie a echipamentelor, materialelor sau serviciilor. Ambii inculpaţi si-au desfăşurat activitatea în baza câte unui contract individual de muncă, chiar dacă au promovat un concurs pentru ocuparea posturilor, aveau calitatea de salariaţi potrivit aceluiaşi contract de muncă, iar contractele de performanţă existente la dosar, încheiate pe durată de câte un an de către inculpaţi cu angajatorul, nu înlocuiesc contractul de muncă, ci îi completează, aşa cum rezultă din chiar conţinutul acestora.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat S.I.S.E. Transilvania Sud, contrar susţinerilor inculpaţilor, acesta există şi a fost produs de inculpaţii J.C. şi P.G. şi parţial de inculpaţii C.V., S.S.M., S.l.D., C.C. şi C.C.C.

S-a constatat că prin modalitatea defectuoasă prin care inculpaţii P.G. şi J.C. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, aprobând achiziţionarea produselor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti fără respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile de materiale şi servicii, fără organizarea vreunei licitaţii sau selecţii de oferte, au creat premizele păgubirii SC S.D.F.E.E. E. SA, actualmente SC F.E.S. SA cu suma de 6.966.255, 56 lei noi reprezentând contravaloarea produselor contrafăcute achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara şi cu suma de 10.764.143, 45 lei noi reprezentând diferenţa dintre preţul cel mai mare cu care puteau fi achiziţionate de pe piaţă produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi preţul supraevaluat cu care au fost în final achiziţionate de la cele două societăţi comerciale; pe lângă acest prejudiciu s-a creat de asemenea o tulburare însemnată bunului mers al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov prin aceea că achiziţia a condus la creşterea exagerată a stocurilor de produse - în timp ce politica societăţii era de reducere a stocurilor de materiale - blocând sumele aprobate în bugetul pentru anul 2004 în materiale care nu erau absolut necesare activităţii S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi care se consumau în cantităţi reduse în activitatea desfăşurată de sucursală şi de cele 6 agenţii din subordine.

Este adevărat că marfa livrată de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti a fost primită şi plătită de S.I.S.E. Transilvania Sud datorită modului defectuos în care cei doi directori şi-au realizat atribuţiile de serviciu şi că la achiziţionarea ei nu au fost respectate dispoziţiile în vigoare privind achiziţiile de materiale şi servicii, iar cele două firme nu erau agreate de SC E. SA ca şi furnizori, însă nu se poate reţine că încălcarea normelor de achiziţie a materialelor - care ar fi avut fără îndoială efecte asupra legalităţii unui contract, dacă el s-ar fi încheiat - a produs părţii civile SC S.D.F.E.E. E. SA un prejudiciu egal cu contravaloarea tuturor produselor achiziţionate de la cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. Produsele cumpărate de la cele două firme au fost înscrise în contabilitate, au fost plătite furnizorului şi o parte dintre acestea au fost şi integrate ca şi componente în instalaţiile realizate de cele 6 A.I.S.E. (din judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita aflate în subordinea S.I.S.E.). Acesta este şi motivul pentru care în Raportul de expertiza contabilă din 11 octombrie 2010 întocmit de expert S.E. în primă instanţă (filele 151- 236 vol. XVIIII dosar instanţă) cu completările şi explicaţiile oferite în răspunsul la obiecţiunile formulate (existent la filele 72-91 dosar vol. XX dosar instanţă) se arată la Obiectivul nr. 11 că în evidenţele contabile ale S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi nici în cele ale SC F.E.S. SA nu s-a evidenţiat până la data de 4 decembrie 2005 vreun prejudiciu, nu s-au constituit cheltuieli, ajustări în contabilitate privind produsele achiziţionate de la cele două societăţi; este firesc să nu se identifice în contabilitate un prejudiciu, în condiţiile în care marfa cumpărată a fost primită (ea se găseşte în depozitele SC F.E.S. SRL S.A.) şi plătită (indiferent de modalitatea în care a fost plătită: compensare respectiv emitere de instrumente de plată).

Nici oportunitatea achiziţionării unor mărfuri, nici modalitatea legală sau nu în care s-a realizat achiziţia unor mărfuri într-o societate comercială, nici calitatea mărfurilor achiziţionate şi nici plata unui preţ superior celui practicat pe piaţă pentru acelaşi gen de marfă nu sunt elemente care să fie evidenţiate în contabilitate şi care să poată sta la baza calculării unui prejudiciu pe baza evidenţelor contabile ale unei societăţi.

Pe altă parte, prejudiciu cauzat unei persoane, fie persoană fizică, fie persoană juridică înseamnă producerea unei pagube în patrimoniul acesteia, a unui minus în activul său, pagubă care să poată fi evaluabilă pecuniar. In speţă nu s-au depus dovezi din care să rezulte că prin lipsa oportunităţii achiziţionării mărfurilor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi prin primirea mărfurilor de la cele două societăţi s-a produs un prejudiciu evaluabil pecuniar societăţii cumpărătoare.

Marfa de provenienţă autohtonă livrată de cele două societăţi către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, evidenţiată în contabilitate si care se află încă în depozitele SC F.E.S. SA indisponibilizată, poate fi folosită de societate; este drept că la momentul achiziţionării ei nu era absolut necesară întrucât S.I.S.E. deţinea în stocul de marfă produse similare pe care le putea folosi, iar politica societăţii era aceea de a se diminua stocurile şi nu de a le creşte, însă natura ei şi calitatea nu era şi nu este incompatibilă cu activitatea desfăşurată de această societate; marfa nu este una perisabilă, fiind constituită din ţeava de cupru, obiecte de metal: reductori, etc. şi probabil că dacă stocurile de marfă nu ar fi fost indisponibilizate până la finalizarea procesului penal, aceasta ar fi fost înglobată deja în instalaţiile efectuate de cele 6 A.I.S.E. subordonate S.I.S.E. Braşov. Marfa care nu putea fi folosită şi care era incompatibilă cu activitatea S.I.S.E. în valoare de 32.356.134.453 lei vechi (3.235.613, 44 lei noi inclusiv T.V.A.) a fost refacturată firmelor furnizoare şi restituită acestora încă din vara anului 2004 astfel că aceasta nu se mai regăseşte în acest moment în patrimoniul SC F.E.S. SA; ea nu a reprezentat şi nu reprezintă nici în prezent un prejudiciu care să se răsfrângă în patrimoniul SC F.E.S. SA.

Marfa de provenienţă autohtonă care nu a fost returnată şi refacturată societăţilor furnizoare, achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti nu se impune a fi distrusă întrucât SC F.E.S. SA o poate folosi în activitatea sa, corespunde calitativ normelor în vigoare şi nici nu poate fi restituită celor două societăţi furnizoare care nu mai fiinţează în prezent. întrucât marfa se găseşte efectiv în cadrul SC F.E.S. SA (dovadă fiind procesul verbal încheiat la data de 20 septembrie 2005 de către ofiţerii P.N.A., tehnicienii criminalişti şi reprezentanţii SC F.E.S. SA existent la filele 246-247 dosar urmărire penală vol. V) ea nu poate fi considerată un prejudiciu, respectiv o pagubă, iar SC F.E.S. SA nu poate solicita să i se mai plătească odată de către inculpaţi contravaloarea acestor produse, indiferent dacă au fost achiziţionate sau nu cu încălcarea normelor în vigoare privind achiziţiile de materiale şi servicii; aceasta ar conduce la o îmbogăţire fără just temei a SC F.E.S. SA care ar rămâne şi cu marfa (pe care o poate oricând folosi în activitatea sa pentru că nu este deţinută contra dispoziţiilor legale) şi cu despăgubirile pretinse de la inculpaţi reprezentând încă odată contravaloarea ei.

Cu toate acestea, pentru această categorie de marfă, există la SC F.E.S. SA un prejudiciu care nu poate fi identificat prin studierea evidenţelor contabile ale societăţii (astfel că din această perspectivă expertiza contabilă efectuată de către expert S. în cursul procesului penal este lipsită de relevanţă) şi acesta constă în preţul pe care S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov l-a plătit pentru produsele contrafăcute care i-au fost livrate de SC E.E.G. SA Timişoara, nerefacturate (şi pe care nu le poate folosi pentru că sunt deţinute contra dispoziţiilor legale) şi suprapreţul pe care l-a plătit pentru produsele autohtone achiziţionate de la cele două firme furnizoare menţionate (şi pe care nu le-a refacturat).

Acest prejudiciu este în valoare totală de 17.730.399,01 lei noi. Din acest prejudiciu suma de 10.764.143, 45 lei noi reprezintă suprapreţul pe care S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov l-a plătit pentru produsele autohtone achiziţionate (necontrafăcute) de la cele două societăţi comerciale şi nerefacturate, iar suma de 6.966.255,56 lei noi reprezintă valoarea produselor contrafăcute achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara (nerefacturate) şi care nu pot fi folosite în activitatea desfăşurată de SC F.E.S. SA întrucât sunt deţinute contrar dispoziţiilor legale.

Prima categorie de prejudiciu este urmarea directă a activităţii ilicite a inculpaţilor J.C. şi P.G. întrucât, dacă cei doi inculpaţi nu si-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, dacă ar fi organizat licitaţie sau selecţie de oferte, S.I.S.E. Transilvania Sud ar fi putut achiziţiona produsele la preţurile practicate pe piaţă, mult mai mici.

Potrivit raportului de constatare întocmit de specialiştii P.N.A. în baza art. 11 pct. 3 din O.U.G. nr. 43/2002 (filele 70 - 202 dosar urmărire penală vol. V) S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a achitat în mod nejustificat pentru produsele autohtone achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara SC E.C. SA Bucureşti preţuri cuprinse între 1,5 şi 939 de ori mai mari decât cele practicate pe piaţă (fila 114 dosar urmărire penală vol. V). Pentru această categorie de prejudiciu răspunderea revine exclusiv celor doi directori, respectiv J.C. şi P.G.

Pentru cea de-a doua categorie a prejudiciului, în cuantum de 6.966.255,56 lei noi reprezentând contravaloarea produselor contrafăcute achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara (după ce s-a scăzut valoarea celor refacturate) - materiale pe care SC F.E.S. SA le deţine şi acum fiind indisponibilizate în depozitele sale, dar pe care nu le poate folosi şi care se impun a fi distruse întrucât reprezintă produse contrafăcute, iar Societatea comercială C.S.A. nu este de acord cu folosirea lor -răspunderea revine celor doi directori, de data aceasta cu concursul inculpaţilor C.V., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C.

Chiar dacă nu s-a dovedit în cadrul acestui proces că marfa nu corespunde calitativ exigentelor impuse de standardele de calitate şi securitate, câtă vreme este contrafăcută, ea nu poate fi folosită; în ceea ce priveşte deci această categorie de mărfuri prejudiciul cauzat S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov prin achiziţionarea ei este egal cu suma de bani cu care marfa a fost achiziţionată, din care trebuie scăzută contravaloarea mărfurilor contrafăcute însă restituite societăţii furnizoare prin refacturare.

Dacă inculpaţii J.C. şi P.G. şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, ar fi organizat licitaţie sau selecţie de oferte pentru produsele achiziţionate, iar riscul de a achiziţiona produse contrafăcute era mult redus, dacă nu chiar inexistent, pentru că acea comise desemnată pentru a se ocupa de achiziţie, conform procedurii prevăzută de normele interne, ar fi verificat în primul rând dacă societăţile ofertante sunt înscrise pe lista furnizorilor autorizaţi de SC S.D.F.E.E. E. SA; atestarea însăşi reprezenta o dovadă a faptului că societatea respectivă fusese verificată şi că produsele oferite de aceasta corespund standardelor calitative aplicabile, că deţine autorizaţie de comercializare pentru produsele livrate şi că marfa provine de furnizori care respectă condiţiile impuse de legislaţia în vigoare; comisia ar fi avut calitatea să verifice atât originea produselor, cât şi caracteristicile tehnice de performanţă şi securitate a produselor, documentele legale de garanţie, calitate şi conformitate etc; ar fi putut verifica apoi la recepţia faptică dacă produsele livrate corespund calitativ cu cele înscrise în contractul de achiziţie. In lipsa unui contract scris de achiziţie, nici şeful aprovizionării şi nici comisia de recepţie nu au avut ce să verifice; marfa a fost verificată doar cantitativ şi prin raportare la menţiunile înscrise pe facturi.

La producerea acestui prejudiciu au concurat şi inculpaţii C.V., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C.; organizaţi într-o structură bine definită inculpaţii S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C. au ascultat de liderul lor, inculpatul C.V., contrafâcând marfa în vederea revânzării ei la un preţ superior; toţi inculpaţii au participat prin acţiuni la contrafacerea mărfurilor; inculpaţii S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C. au participat în mod direct la cumpărarea ei din complexul D. din Bucureşti, ştiind că marfa urma să fie revândută, după ce în prealabil i se schimbă eticheta şi ambalajul; apoi, S.S.M., S.I.D. şi C.C.C., după „pregătirea mărfii", au transportat marfa la Braşov la sediul S.I.S.E. Inculpatul S.S.M. a fost cel care a confecţionat, cu ajutorul unui laptop pus la dispoziţie de C.V., etichetele pe care era menţionată sigla S. şi care urmau să fie aplicate atât pe produse, cât şi pe ambalaje; inculpatul C.C. a văzut modalitatea în care erau confecţionate etichetele de către S.S., a angajat oameni pentru a dezlipi vechile etichete care conţineau caractere chinezeşti, a participat la dezlipirea şi lipirea noilor etichete, a comandat noi ambalaje pentru produsele contrafăcute pe care a fost aplicată de asemenea eticheta creată de inculpatul S.S.; inculpatul S.I.D. - deşi nu recunoaşte acest lucru - a participat activ la contrafacerea produselor transportând marfa din Complexul D. din Bucureşti la locuinţa lui C.V. din Tecuci, iar apoi, într-o altă împrejurare, la Cluj, într-un depozit închiriat acolo; în locuinţa inculpatului C.V. din Tecuci, împreună cu S., a dezlipit etichetele cu caractere chinezeşti de pe produse, le-au introdus în alte ambalaje pe care au lipit etichetele cu sigla S. (acest lucru reiese din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de inculpatul C.C. (filele 409 şi 412 dosar urmărire penală vol. II); inculpatul C.C. a participat la cumpărarea mărfii din complexul D., iar apoi, potrivit propriilor declaraţii, i-a ajutat pe inculpaţii S.S. şi S.D. să despacheteze şi să împacheteze marfa după ce primii doi dezlipeau etichetele cu caractere chinezeşti şi aplicau noile etichete (inculpatul a arătat că nu a fost lăsat să lipească şi el etichete sau să le dezlipească pe cele vechi pentru că operaţiunea cerea precizie iar el, prin Constituţia sa nu era în măsură să facă o astfel de treabă).

Inculpaţii C.V., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C. (cu excepţia inculpatului S.I.D. care nu recunoaşte că a dezlipit şi lipit etichete, dar a cărui declaraţie sub acest aspect este contrazisă de cea a inculpatului C.C.), nu au negat în cursul procesului penal nici că au achiziţionat marfă din Complexul D., nici că au întocmit etichete noi şi au schimbat etichetele existente pe produse cu cele noi confecţionate sau au ajutat la despachetarea şi împachetarea mărfii şi nici că marfa astfel pregătită a fost transportată la S.I.S.E. Braşov, însă au arătat că nu au intenţionat prin aceste operaţiuni să contrafacă marfa; apărarea lor s-a axat pe aceea că inculpatul C.V. le-ar fi spus că are documente cu care poate să dovedească că pe etichete scrie tot S., însă cu caractere chinezeşti, marfa fiind destinată pentru China, astfel că nu săvârşesc nici o nelegalitate.

Inculpatul C.V. a arătat că în fapt s-a realizat doar traducerea etichetei, pentru că nici o marfă nu poate fi comercializată pe teritoriul României fără să poarte o etichetă în limba română. A recunoscut că el a dat dispoziţie să se procedeze în acest fel.

Inculpatul P.G. a arătat în apel, dezvoltând şi argumentând pe mai multe pagini că în realitate nu a fost vorba de o contrafacere şi că în cursul procesului penal nu s-a dovedit că aceasta ar fi contrafăcută.

S-a reţinut că potrivit art. 5 lit. g) din Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor constituie infracţiunea de concurenţă neloială şi pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei, printre altele depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Or, inculpaţii C.V., S.S.M., S.l.D., C.C. şi C.C.C. tocmai asta au făcut prin activitatea desfăşurată. Sub îndrumarea inculpatului C.V. au aplicat etichete care nu corespundeau adevărului cu privire la numele producătorului şi originea mărfurilor în scopul de a induce în eroare S.I.S.E. Transilvania Sud căreia i-au oferit spre vânzare şi chiar i-au vândut produsele menţionate.

Apărarea inculpatului C.V. că în fapt s-a realizat doar traducerea etichetei, pentru că nici o marfă nu poate fi comercializată pe teritoriul României fără să poarte o etichetă în limba română, nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a dovedit că cineva i-ar fi spus că această marfă achiziţionată din complexul D. din Bucureşti are înscrisă pe ea sigla S. cu caractere chinezeşti, iar pe altă parte, că traducerea etichetei ar fi trebuit să respecte normele în vigoare şi să fie aplicată lângă cea originală şi nu în locul ei; oricum, inculpatul nu deţinea o autorizaţie pentru a realiza o astfel de traducere şi nici nu s-a asigurat că produsele cumpărate din complexul amintit sunt într-adevăr produse de concernul german; de altfel, etichetele nou create nu conţineau nici un cuvânt în limba română, singurul cuvânt conţinut de acestea fiind „S." şi parametrii de funcţionare copiaţi de pe etichetele chinezeşti (adică cifre).

Nu poate fi reţinută nici apărarea inculpaţilor S.S.M., S.l.D., C.C. şi C.C.C. că au realizat manoperele de plăsmuire a etichetelor cu sigla S., de dezlipire a etichetelor vechi cu caractere chinezeşti şi înlocuire a acestora cu cele care purtau sigla S. atât pe produse cât şi pe ambalaje la cererea inculpatului C.V. care le-ar fi dat asigurări că totul este legal; pe de o parte inculpatul C.V. nu era şeful acestora (nici unul dintre cei patru inculpaţi nu avea încheiat vreun contract de muncă la acel moment cu vreuna dintre firmele care au furnizat marfa către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov) şi nici cu inculpatul C.V., deci nu erau nevoiţi să asculte de el „orbeşte"; acesta nu le-a arătat vreun document cu care să-şi susţină afirmaţiile, iar ei au realizat că această înlocuire a etichetelor nu este tocmai normală şi că „pregăteau marfa" în acest fel ca să fie revândută către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov cu preţuri mult mai mari decât cele cu care era cumpărată; ei cunoşteau de asemenea de unde provine marfa pentru că tot ei erau cei care erau trimişi să o cumpere şi cunoşteau de asemenea că după cumpărare trebuia „pregătită" pentru a fi revândută. De altfel, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatul S. - cel care a plăsmuit etichetele după un model pus la dispoziţie de inculpatul C.V., le-a plastifiat şi le-a dat apoi celorlalţi pentru a fi lipite pe produse şi pe noile ambalaje - acesta foloseşte în mod constant noţiunea de „marfă contrafăcută" ceea ce conduce la concluzia că atât el, cât şi ceilalţi inculpaţi cunoşteau că nu este un procedeu legal cel pe care îl utilizează în „pregătirea" mărfii, însă pentru că activitatea era aducătoare de venit nu au pus prea multe întrebări, nu s-au informat referitor la prevederile legale în domeniu, preferând să dea vina ulterior pe inculpatul C.V.

Faptul că aşa-zisele produse electrice marca S. (contactori, întrerupătoare automate etc.) nu sunt originale, rezultă din adresa din 07 iulie 2005 a SC S. SRL Bucureşti şi din Raportul de constatare întocmit de specialiştii acestei firme (vol. V, filele 209-216). Aceste constatări se coroborează cu raportul de expertiză tehnică realizat în primă instanţă din 26 iunie 2010 întocmit de expertul G.I. (filele 17 - 43 vol. VIII şi respectiv 153-154 vol. XIX dosar instanţă). Potrivit acestor mijloace de probă: aparatele nu prezintă designul S. (forma, culoarea, aspect, dimensiuni); forma constructivă şi funcţională a aparatelor (dimensiuni, tip bornă de contact, contacte auxiliare, etc.) nu corespunde cu cea a produselor S. echivalente; logo-ul S. nu corespunde cu standardele firmei S. (fond, dimensiuni); lipsesc marcajele CE la majoritatea produselor; etichetele aplicate pe contactoare sunt din hârtie pe când la produsele originale sunt etichete autocolante metalizate şi marcaje laser; codurile produselor sunt scrise cu caractere foarte mari diferit de marcajul original (fonturi mici); datele tehnice prezente pe aparate (acolo unde există) diferă ca prezentare şi conţinut faţă de cele ale produselor originale; nu sunt prezente numerele de serie/lot de fabricaţie; ambalajul (pungi plastic, cutii de carton) nu corespunde cu cel al produselor originale; elementele de identificare de pe ambalaje nu sunt autocolante cu cod produs şi cod de bare ca în cazul produselor originale.

În speţă nu s-a dovedit că prin folosirea unui procent (redus ce-i drept) din acest lot de produse contrafăcute înglobate în sistem s-au produs un prejudiciu instalaţiilor electrice sau că acestea nu ar putea fi utilizate conform destinaţiei lor, însă utilizarea lor nu se poate realiza întrucât ele au calitatea de „produse contrafăcute", iar în virtutea drepturilor conferite titularului de marcă de a-şi apăra bunul său renume şi al produselor sale, acesta are dreptul să interzică folosirea produselor contrafăcute.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice în forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, în înţelesul legii marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne;

Potrivit art. 35 din aceeaşi lege, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului: un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;

În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte: aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;

Or, C.S.A. este titulară a dreptului asupra mărcii S. protejată conform Certificatului de înregistrare din 31 martie 1995 emis de O.M.P.I., drept ce conferă protecţie asupra mărcii şi pe teritoriul României (fila 227 vol. V dosar urmărire penală) şi care îi permite să ceară interzicerea utilizării produselor contrafăcute prin înglobarea lor în instalaţiile efectuate de SC F.E.S. SA şi agenţiile din subordine.

Instanţa nu a reţinut că inculpaţii P. şi J. s-ar face vinovaţi de contrafacerea produselor şi nici că aceştia au ştiut că produsele sunt contrafăcute - materialul probator de la dosar nu confirmă o astfel de acuzaţie -însă prin nerespectarea procedurii de achiziţie a mărfurilor şi serviciilor pe care erau obligaţi să o respecte cei doi directori au creat condiţiile achiziţionării de către S.I.S.E. Transilvania de produse contrafăcute pe care SC F.E.S. SA le deţine, însă nu le poate folosi, iar pentru acest motiv, prin activitatea lor au condus la crearea pentru SC F.E.S. SA a unui prejudiciu în cuantum de 6.966.255,56 lei noi. Răspunderea lor, este deci, pentru considerentele expuse, pentru această categorie de prejudiciu solidară cu cea a inculpaţilor care au contrafăcut produsele respectiv C.V., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C.

Pe altă parte, s-a constatat că prin faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii C.V., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.C. nu au contribuit la producerea prejudiciului SC F.E.S. SA constând în suprapreţul plătit de S.I.S.E. Transilvania Sud în mod nejustificat pentru produsele de origine autohtonă achiziţionate de la cele două societăţi comerciale controlate de C.V. Răspunderea delictuală pe care se întemeiază acţiunea civilă în procesul penal trebuie să îşi aibă originea în fapta ilicită, respectiv infracţiunea comisă de inculpat pentru a putea antrena tragerea la răspundere penală a acestuia. In speţă, cu excepţia contrafacerii de produse celelalte infracţiuni de care sunt acuzaţi inculpaţii C.V., S.S.M., S.l.D., C.C. şi C.C. nu sunt generatoare de prejudiciu pentru SC F.E.S. SA, iar activităţile inculpaţilor nu au contribuit la generarea altui prejudiciu pentru partea civilă menţionată decât cel arătat.

Faţă de aceste considerente s-a reţinut că nu pot fi primite susţinerile inculpaţilor că în speţă nu s-a produs nici un prejudiciu SC F.E.S. SA Chiar dacă aceasta nu era înfiinţată la data la care au fost achiziţionate şi chiar dacă nu a preluat un prejudiciu evidenţiat în contabilitate la momentul predării - preluării activului şi pasivului - corespunzător patrimoniului mărfurilor SC F.E.S. SA; ea a preluat stocurile de marfă, dovadă că ele au şi fost identificate la data de 20 septembrie 2005 de către ofiţerii P.N.A. în magaziile SC F.E.S. SRL S.A (fila 246- 250 dosar urmărire penală vol. V), iar o parte din marfa astfel dobândită nu o poate folosi întrucât se impune distrugerea ei, iar pentru o altă parte s-au plătit preţuri supraevaluate, în detrimentul ei.

Cu toate că inculpaţii J.C. şi P.G. au contestat Raportul de constatare întocmit de specialiştii P.N.A. arătând că prima instanţă nu ar fi trebuit să ţină seama de conţinutul acesteia întrucât, atunci când a admis că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile de către un expert autorizat a admis implicit că Raportul de constatare întocmit de specialiştii P.N.A. nu poate fi luat în considerare fiind realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen. din 1968 care prevede că se poarte recurge la o constatate tehnică ştiinţifică, doar dacă există pericolului dispariţiei unor mijloace de probă sau o modificare a situaţiei de fapt, s-a reţinut că în mod corect a ţinut seama prima instanţă în procesul deliberării de acest raport.

Dispunerea unei expertize contabile în cauză de către prima instanţă nu presupune, de plano, înlăturarea Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii P.N.A. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de specialiştii P.N.A. (filele 70 -210 dosar) reprezintă un mijloc material de probă prevăzut de C. proc. pen. care a fost efectuat în condiţii de legalitate în cursul procesului penal, de către specialişti în domeniu, neexistând nici un motiv pentru înlăturarea lui din ansamblul materialului probator de la dosar. Urgenţa - element impus de art. 112 C. proc. pen. din 1968 pentru a se putea dispune o astfel de constatare şi a cărei existenţă este contestată de inculpaţi în speţă - este apreciată în primul rând de către procuror, iar această apreciere, de la acel moment scapă cenzurii instanţei în etapa cercetării judecătoreşti sau în căile de atac; în al doilea rând, în speţă urgenţa întocmirii unei astfel de constatări este relevată de împrejurarea că în situaţia în care bunurile achiziţionate de la cele două societăţi comerciale nu ar fi fost verificate, fotografiate, evaluate şi indisponibilizate, acestea ar fi fost repartizate în totalitate către cele 6 A.I.S.E. din subordinea S.I.S.E. şi înglobate în instalaţiile realizate de A.I.S.E. şi li s-ar fi pierdut urma; pe altă parte, pentru încadrarea în drept a faptelor comise de inculpaţi procurorul avea nevoie de stabilirea exactă a prejudiciului cauzat precum şi de stabilirea provenienţei sumelor de bani identificate în conturile inculpaţilor, a circuitului acestora, a modului în care s-a realizat plata mărfurilor achiziţionate de la cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. şi a celorlalte elemente de fapt necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Cu toate că s-a susţinut şi în apel că există o diferenţă majoră între concluziile acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, situaţie care impunea înlăturarea Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de specialiştii P.N.A., s-a reţinut că astfel de diferenţe nu există; în primul rând nu există astfel de diferenţe pentru că obiectivele solicitate specialiştilor nu au coincis; singurele obiective care au coincis au fost cele înscrise la pct. 12 şi 13 din Raportul de expertiză contabilă referitoare la valoarea tuturor produselor achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi la ponderea plăţilor directe efectuate S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Cu privire la cele două probleme concluziile celor două mijloace de probă sunt concordante.

Răspunsul expertului contabil la obiectivul nr. 12 (fila 208 vol. XVIII dosar instanţă) nu diferă de cel al specialiştilor P.N.A. (fila 152 dosar urmărire penală vol. V); deşi aparent sumele înscrise în cele două lucrări de specialitate diferă, motivul pentru care suma prevăzută în Raportul de expertiză contabilă este mai mică, este acela că suma nu cuprinde T.V.A.; în timp ce raportul de constatare tehnico ştiinţifică întocmit de P.N.A. stabileşte sumele cu T.V.A. inclus, expertul nu a calculat şi inclus T.V.A.-ul în suma cu care au fost achiziţionate mărfurile de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Dacă din suma stabilită de specialiştii P.N.A. ca fiind valoarea totală a bunurilor aprovizionată de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti (251.703.217.814 lei vechi, respectiv 25.170.321,78 lei noi fila 152 dosar urmărire penală vol. V ) se scade T.V.A. 19 % (40.187.908.728 lei vechi respectiv 4.018.790,87 lei noi) se obţine suma de 211.515.309.087 lei vechi respectiv 21.151.530, 91 lei cât a stabilit. e)xpertul contabil (fila 208 vol. XVIII dosar instanţă) că reprezintă valoarea totală a bunurilor achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Apoi, atât specialiştii P.N.A. cât şi expertul judiciar au scăzut din contravaloarea bunurilor achiziţionate de la cele două societăţi comerciale valoarea mărfurilor refacturate: 32.356.134.453 lei vechi (3.235.613,44 lei noi) cu T.V.A. respectiv 27.190.028.952 lei vechi (respectiv 2.719.002 lei noi) fără T.V.A.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv comun al specialiştilor, cel rezolvat la pct. 13 în raportul de expertiză tehnică contabilă dispus în cauză în cursul judecăţii şi respectiv pct. 4 din raportul de constatare tehnico ştiinţifică, relativ la modalitatea în care s-a realizat plata produselor achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, s-a reţinut că acesta a fost rezolvat identic, sumele rezultate şi mijloacele de plată directe identificate de specialişti fiind în deplină concordanţă. Astfel, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico ştiinţifică realizat de specialiştii P.N.A. rezultă că marfa achiziţionată de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.C. SA Bucureşti a fost achitată prin emiterea de C.E.C.-uri în valoare de 400.000.000 lei vechi (40 000 lei noi), ordine de plată în valoare de 700 000 000 lei vechi (70 000 lei noi) şi prin compensare pentru suma de 25.207.304.582 lei (2. 520.730 lei noi) (filele 94 - 95 dosar urmărire penală vol. V). Expertul ajunge la aceeaşi concluzie (filele 241 - 215 dosar instanţă vol. XVIII). Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico ştiinţifică realizat de specialiştii P.N.A. marfa achiziţionată de S.I.S.E. Transilvania Sud de la SC E.E.G. SA Timişoara a fost achitată prin emitere de C.E.C.-uri în valoare de 17.100.000.000 lei vechi (1.710.000 lei noi), ordine de plată în sumă de 700 000 000 lei vechi (70 000 lei noi) şi prin compensare pentru suma de 175.239.778.779 lei vechi (17.523.977 lei noi) filele 101, 107 şi 108 dosar urmărire penală vol. V. Exact aceleaşi mijloace de plată directe şi pentru aceleaşi sume au fost identificate de expert în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză filele 213-214 dosar instanţă vol. XIII.

În aceste condiţii valorile stabilite de cele două lucrări ştiinţifice, ambele având calitatea de mijloace de probă legal administrate la obiectivele comune pe care le-au avut de rezolvat sunt identice, considerent în raport de care nu există nici un motiv pentru care raportul de constatare tehnico ştiinţifică întocmit de către specialiştii P.N.A. să fie înlăturat din ansamblul materialului probatoriu avut în vedere la soluţionarea cauzei.

Dimpotrivă instanţa de apel constată că acesta este util şi concludent pentru stabilirea prejudiciului cauzat părţii civile S.I.S.E. Transilvania Sud -prejudiciu calculat în modalitatea arătată: contravaloare marfă contrafăcută şi nerefacturată şi suprapreţ pentru produsele autohtone - întrucât este singurul mijloc de probă care pune la dispoziţia instanţei elementele stabilirii prejudiciului în această manieră.

Pornind de la constatările şi menţiunile cuprinse în anexele 1 şi 2 la raportul de constatare tehnico ştiinţifică instanţa de apel a calculat contravaloarea produselor contrafăcute achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov SA de la SC E.E.G. SA Timişoara şi nerefacturate scăzând din contravaloarea tuturor produselor contrafăcute achiziţionate, fără T.V.A. - anexa 3.1 la raport filele 176-178 dosar urmărire penală vol. V - în cuantum de 78.191.676.450 lei vechi (respectiv 7.819.167,64 lei noi) suma de 8.529.120.800 lei vechi (respectiv 852.912 lei noi) reprezentând totalul contravalorii mărfurilor contrafăcute refacturate (astfel cum rezultă prin însumarea facturilor existente la filele 510 - 538 vol. VII dosar urmărire penală) rezultând astfel suma de 69.662.555.650 lei vechi respectiv 6.966.255, 56 lei noi.

Pentru cea de-a doua categorie de prejudiciu s-a calculat pe baza anexelor 1, 2 şi 3.2 la raport (filele 161-184 dosar urmărire penală vol. V) contravaloarea tuturor produselor de origine autohtonă achiziţionate la suprapreţ (fără T.V.A.) de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti din care s-a scăzut contravaloarea tot fără T.V.A. a produselor autohtone refacturate (astfel cum rezultă din facturile existente la filele 516-338 dosar urmărire penală vol. VII şi care se regăsesc în anexa 3.2 ataşată raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmită de experţii D.N.A. în cursul urmăririi penale identificate la poziţiile 12, 29, 30, 31, 52-66, 92, 94, 99 şi 100 - filele 179 -184 dosar urmărire penală vol. V) după care s-a calculat diferenţa între suma cu care ar fi putut fi achiziţionate produsele la preţul cel mai mare de pe piaţă la produse similare (coloana 9 din tabelul aflat ca şi anexă 3.2 la raport) şi suma de bani plătită efectiv de S.I.S.E. Transilvania Sud pentru produsele achiziţionate şi nerefacturate.

Curtea nu a considerat însă că în calculul prejudiciului cauzat S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov ar fi trebuit inclus şi T.V.A. -ui dedus nelegal de S.I.S.E., pentru marfa contrafăcută achiziţionată sau pentru cea achiziţionată la suprapreţ astfel cum au apreciat specialiştii P.N.A. în raportul de constatare întocmit; acest prejudiciu, dacă s-a produs, s-a repercutat, aşa cum se arată în chiar cuprinsul raportului de constatare tehnico ştiinţifică, în bugetul statului (fila 154 dosar urmărire penală vol. V); or, niciunul dintre inculpaţi nu a fost trimis în judecată pentru vreo infracţiune de evaziune fiscală, iar statul român nu a fost şi nu este parte în prezentul proces, pentru a se analiza dacă prin deducerea T.V.A.-ului pentru produsele achiziţionate de S.I.S.E. Transilvania Sud de la cele două societăţi comerciale s-ar fi creat sau nu vreun prejudiciu.

În considerarea celor expuse, s-a reţinut că este dovedită în cauză vinovăţia inculpaţilor J.C. şi P.G. sub aspectul infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, fiind întrunite în cauză elementele constitutive ale celor două infracţiuni prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Contrar celor susţinute de ambii inculpaţi, latura subiectivă a infracţiunilor comise, este dovedită şi îmbracă forma intenţiei directe atât în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită cât şi a celor de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În aceste condiţii, fapta inculpatului J.C. care în luna martie 2004 în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiunea inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv de la inculpatul C.V. un autoturism în valoare de 40.000 euro, o roată de rezervă în valoare de 800 euro şi suma de 4,4 miliarde lei, remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Dorobanţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada martie - iunie 2004, în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare totală de 251.703.217.814 lei vechi cu T.V.A. (respectiv 25.170.321,78 lei noi) de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea O.U.G. nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 2481 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

2. Fapta inculpatului P.G. care în luna martie 2004 în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiunea inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv în luna aprilie 2004 un autoturism în valoare de 15.000 euro precum şi suma de 4,4 miliarde lei ce a fost remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Braşov întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

Fapta aceluiaşi inculpat care în perioada lunilor martie - iunie 2004, în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania SUD Braşov a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare totală de 251.703.217.814 lei vechi cu T.V.A. (respectiv 25.170.321,78 lei noi) de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea O.U.G. nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248¹ raportat la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale).

În cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 solicitată de inculpatul J.C., pentru niciunul dintre inculpaţi (J.C. şi P.G.) întrucât aşa cum rezultă din fişele postului acestora (filele 48-52, 53-57 dosar urmărire penală vol. VI) coroborate cu dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare al S.I.S.E. Transilvania Sud (filele 113- 170 dosar urmărire penală vol. VI) şi cum corect a reţinut şi prima instanţă, în calitatea lor de directori general respectiv economic pe care o aveau în cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov aceştia aveau atât atribuţii în domeniul achiziţiilor de materiale şi servicii cât şi atribuţii de coordonare şi control - a activităţilor sucursalei inculpatul J.C. (fila 49 dosar urmărire penală vol. VI) şi respectiv în probleme aferente obiectului de activitate al direcţiei şi în ceea ce priveşte controlul financiar preventiv inculpatul P.G. (filele 54, 55 dosar urmărire penală vol. VI).

Doctrina şi practica judiciară au statuat că prin expresia „atribuţii de control", al cărui conţinut nu este explicat în C. pen., trebuie înţeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale, o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege.

Faţă de această situaţie, susţinerile ambilor inculpaţi J.C. şi P.G. că nu ar fi fost la data comiterii faptelor funcţionari publici cu atribuţii de control sunt nefondate şi nu pot fi primite; încadrarea juridică stabilită de către prima instanţă va fi în consecinţă menţinută pentru infracţiunile de luare de mită infracţiuni prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.

De asemenea, atâta timp cât ambii inculpaţi au primit foloasele de la inculpatul C.V. în timpul derulării activităţii de achiziţionare şi plată a mărfurilor de la cele două societăţi comerciale controlate de către mituitor şi în baza unei înţelegeri intervenite între aceştia, nu se poate susţine că în speţă nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru considerentul că foloasele ar fi fost primite de cei doi funcţionari ulterior îndeplinirii de către ei a actelor de serviciu.

Este de reţinut, în acest sens că şi dacă s-ar aprecia că nu există probe directe ale înţelegerii dintre mituitor şi cei doi mituiţi la începutul activităţii infracţionale, în sensul acceptării promisiunii de luare de mită - deşi anterior Curtea a prezentat de ce această susţinere a inculpaţilor nu poate fi primită - primul transport de marfă a fost livrat de către SC E.E.G. SA Timişoara la S.I.S.E. Transilvania Sud la data de 19 martie 2004, iar ultimul instrument de plată cu care s-a realizat plata unei părţi din marfa livrată pe parcursul celor 3 luni este datat 15 iulie 2004; la această din urmă dată toate foloasele erau primite de către cei doi inculpaţi: atât C.E.C.-urile cât şi autoturismele.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată art. 248l cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a reţinut, pentru considerentele deja exprimate, că încadrarea juridică este corectă; împrejurarea că inculpaţii au comis, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acte materiale la diferite intervale de timp, dispunând recepţia mărfurilor livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi plata acestor mărfuri, activitate care s-a întins pe o durată de aproximativ 4 luni, fără să poată fi stabilit cu exactitate data fiecărui act material în parte şi numărul acestora, justifică incidenţa în cauză, contrar susţinerilor inculpaţilor, a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Cu toate că inculpatul J.C. a criticat în apelul formulat împrejurarea că în sarcina sa s-au reţinut în concurs infracţiunile prevăzute de art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 arătând că nu este corectă încadrarea juridică stabilită întrucât infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., are un caracter subsidiar, ea putând fi reţinută doar dacă abuzul comis de funcţionar nu are o incriminare distinctă în C. pen. sau într-o lege specială, or, în speţă o astfel de incriminare a fost reţinută ca fiind cea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a reţinut că susţinerile sunt nefondate.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969 are un caracter subsidiar în raport cu alte infracţiuni al căror subiect este un funcţionar public sau alt funcţionar, iar fapta unui funcţionar se încadrează în norma de mai sus, numai dacă abuzul nu are o incriminare distinctă în C. pen. sau într-o lege specială, ceea ce presupune ca între cele două incriminări să existe identitate, cel puţin parţială, de obiect juridic. In cauză însă nu există o identitate de obiect juridic între cele două infracţiuni. Dacă infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969 are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii de serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu, iar ca obiect juridic secundar relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau cele privind activitatea instituţiilor de la art. 145 C. pen. din 1969 - în raport de urmarea produsă - infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii publici, precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor de serviciu.

Pe altă parte, practica judiciară şi doctrina este constantă în sensul că, în cazul în care scopul infracţiunii de luare de mită se realizează prin săvârşirea unei fapte ce întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, aceasta din urmă nu este absorbită în luarea de mită, ci constituie o faptă distinctă, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real;

Or, atâta timp cât în speţă fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită ce cei doi inculpaţi J.C. şi P.G. s-a comis în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969, fapta constituie, o infracţiune distinctă, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi se încadrează în prevederile art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în concurs cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Spre deosebire de situaţia celor doi inculpaţi, directori în cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov J.C. şi P.G. a căror activitate se înscrie aşa cum am arătat în conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzută de art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în concurs cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G., nu se poate reţine că faptele sale s-ar circumscrie elementelor materiale din cadrul laturii obiective a infracţiunilor prevăzute de art. art. 248 x cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în concurs cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi nici că în plan subiectiv inculpatul a intenţionat să comită faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice s-a dezvoltat anterior pe larg, atunci când a analizat atribuţiile de serviciu a celor trei inculpaţi angajaţi ai S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi modalitatea în care aceştia şi le-au îndeplinit în legătură cu achiziţionarea produselor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti de către S.I.S.E. Transilvania Sud de ce nu se poate reţine în sarcina inculpatului G.G. neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu şi de ce prin modul în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu nu s-a produs nici o pagubă în patrimoniul unităţii angajatoare sau o tulburare a bunului mers al acestei activităţi.

În ceea ce priveşte acuzaţia adusă acestuia prin actul de sesizare al instanţei referitor la comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut similar primei instanţe că în speţă acţiunile inculpatului G.G. nu se circumscriu elementului material al infracţiunii.

Astfel, a rezultat din actele şi lucrările dosarului că în cursul lunii aprilie 2004 inculpatul C.V. i-a oferit cu titlu de mită inculpatului G.G., la sugestia inculpaţilor J. şi P., un autoturism pentru ca acesta în calitatea pe care o avea de şef al serviciului de aprovizionare în cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud să nu mai ridice probleme legate de recepţia mărfurilor furnizate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti. Acest lucru este susţinut de inculpatul C.V. în tot cursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât şi în prima instanţă şi în apel şi această parte a declaraţiei inculpatului C.V. referitoare la oferirea de mită inculpatului G. se coroborează cu declaraţia inculpatului S.l.D. (fila 389 dosar urmărire penală vol. II şi respectiv 97 vol. III dosar instanţă) precum şi cu declaraţiile date în ambele etape procesuale de către inculpatul G.G. (filele 353-364 dosar urmărire penală vol. II respectiv 302-308 vol. II dosar instanţă). Din aceleaşi declaraţii rezultă de asemenea fără îndoială că inculpatul G.G. a refuzat categoric oferta inculpatului C.V. Indiferent de modul în care a exprimat acest refuz, rezultă din declaraţiile menţionate că acesta a fost unul categoric.

Dacă susţinerea parchetului ar fi reală, în sensul că inculpatul nu ar fi refuzat mita, ci doar obiectul material pe motiv că ar fi prea bătător la ochi, inculpatul C.V. ar fi fost în măsură să-i ofere inculpatului G.G. altă maşină; în această situaţie probabil că cei doi ar fi discutat referitor la obiectul mitei stabilind ce caracteristici ar fi trebuit să aibă pentru a-l mulţumi pe inculpatul G., însă o asemenea discuţie nu s-a purtat, iar inculpatul G. a oferit o explicaţie plauzibilă referitoare la discuţiile pe care le-a purtat cu C.V. şi cum a ajuns acesta să-i ofere mită.

Pe altă parte, a arătat inculpatul C.V. în cursul urmăririi penale (filele 297-298 şi respectiv 304 dosar urmărire penală vol. II) că personal s-a întâlnit cu inculpatul G. atunci când i-a oferit autoturismul şi că inculpatul G.G. ar fi refuzat autoturismul şi a preferat bani, ocazie cu care i-a dat pe loc suma de 500 milioane de lei vechi pe care inculpatul G. ar fi acceptat-o.

Această susţinere a inculpatului, asupra căruia revine în declaraţia dată la prima instanţă (fila 141 dosar instanţă vol. III şi în apel fila 7 vol. III dosar apel) nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar. Astfel, inculpatul G.G. a arătat în mod constant că i s-a oferit autoturismul drept mită însă l-a refuzat; a mai arătat inculpatul că nu i s-au oferit bani în acea împrejurare şi că autoturismul i-a fost oferit prin intermediul inculpatului S.l.D., care atunci când a văzut că inculpatul G. nu vrea să-l primească l-a sunat pe inculpatul C.V., iar apoi i-a dat telefonul să vorbească cu el. Acelaşi lucru îl susţine în mod constant şi inculpatul S.I.D., care in toate declaraţiile date nu arată că ar fi fost mandatat să-i ofere vreo sumă de bani lui G. în cazul în care acesta din urmă ar fi refuzat să primească autoturismul.

În aceste condiţii, singura probă referitoare la întâlnirea personală dintre inculpatul G. şi inculpatul C.V. şi oferirea şi predarea vreunei sume de bani inculpatului G. de către inculpatul C.V. este chiar declaraţia acestuia din urmă, dată în cursul urmăririi penale şi asupra căruia a revenit în faza cercetării judecătoreşti. Declaraţia inculpatului C.V. nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, astfel că în mod judicios a apreciat prima instanţă că la dosar nu sunt probe că inculpatul ar fi realizat vreunul dintre elementele materiale din cadrul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită prevăzută, de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi în consecinţă în mod corect a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968.

Cu toate că în sprijinul acestei acuzaţii procurorii D.N.A. au adus şi nota de transcriere a unei convorbiri telefonice purtate de inculpatul G.G. cu inculpatul C.V. la data de 26 martie 2004 (fila 16 dosar urmărire penală vol. XX) s-a apreciat că, în speţă, nu se poate ţine cont de conţinutul acestei convorbiri telefonice, ca de altfel de nici una dintre convorbirile prezentate in acest volum, întrucât interceptările au fost realizate în baza mandatului din 11 februarie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de o parte, s-a reţinut, referitor la aceste interceptări că prin încheierea din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov privind certificarea înregistrării interceptării şi comunicaţiilor numitului C.V. de la posturile telefonice X pe considerentul că potrivit normelor m vigoare la acel moment (art. 921 şi urm. C. proc. pen. din 1968 care sunt ulterioare Legii nr. 51/1991 care în art. 13 atribuia procurorului competenţa de a dispune autorizarea interceptării comunicaţiilor) singurul abilitat să dispună autorizarea interceptărilor telefonice şi certificarea înregistrărilor este judecătorul. Or, în speţă autorizaţia din 11 februarie 2004 este emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi încalcă dispoziţiile art. 91¹ C. proc. pen. în vigoare la 23 noiembrie 2005.

Pe altă parte, chiar dacă la momentul emiterii autorizaţiei din 11 februarie 2004 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorul avea abilitarea necesară emiterii unor astfel de acte, ceea ce presupune că interceptarea dispusă la acel moment ar fi conformă cu legislaţia internă, dispoziţiile Legii nr. 51/1991 au fost apreciate de C.E.D.O. ca nefiind conforme cu Convenţia europeană a drepturilor omului. în hotărârea din 26 aprilie 2007 adoptată de C.E.D.O. în cauza Dumitru Popescu împotriva României Curtea a statuat că Legea nr. 51/1991 care conferă la art. 13 dreptul procurorului de a dispune interceptarea unor convorbiri telefonice ale unui particular încalcă grav dreptul la respectarea vieţii private a particularilor, lăsate la discreţia procurorilor, care, acţionând în calitate de magistraţi ai ministerului public, nu îndeplinesc cerinţa de a fi independenţi faţă de puterea executivă; autorizaţia procurorilor de a proceda la interceptarea convorbirilor nu era, aşadar, susceptibilă, la data faptelor de vreun control a priori din partea unui judecător sau a unei autorităţi independente, fie că era vorba despre vreun control din oficiu sau la cererea părţii în cauză, iar instanţele naţionale sunt într-o imposibilitate de a verifica temeinicia autorizaţiei emise de parchet în contextul în care nici procurorul şi nici serviciile secrete nu pot fi obligate să depună la dosarul instanţei sesizate cu o acuzaţie penală documentaţia pe care s-au bazat atunci când au solicitat şi respectiv autorizat interceptarea convorbirilor.

Având în vedere preeminenţa dispoziţiilor Convenţiei faţă de legislaţia naţională, care obligă judecătorii naţionali să înlăture aplicarea unor norme naţionale contrare Convenţiei şi protocoalelor sale adiţionale, s-a reţinut că autorizaţia în baza căreia s-a realizat interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului C.V., chiar dacă era compatibilă cu legislaţia internă de la acel moment, nu este conformă cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, (încălcând art. 8 din aceasta referitor la dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii private), astfel că vor fi înlăturate din ansamblul materialului probator interceptările convorbirilor telefonice realizate în baza acestei autorizaţii.

În considerarea celor exprimate, s-a reţinut că în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul G.G. nici una dintre acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei nu sunt dovedite.

Or, în cazul în care instanţa nu poate să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe baza unor probe sigure, certe, decisive care să nu lase loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, cum este şi cazul în speţă, este necesar a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo). Aceasta întrucât înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii), iar dacă totuşi îndoiala persistă, în ce priveşte vinovăţia, atunci ea este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie".

In concluzie, având în vedere împrejurarea că probele administrate în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de şef serviciu aprovizionare din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, soluţia care se impune este aceea a achitării în baza principiului potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Chiar dacă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G. soluţia care se impune a fi adoptată în cauză este cea de achitare pentru considerentele expuse, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.V., fapta sa de a oferi în luna martie 2004 inculpatului G.G., şef serviciu aprovizionare depozite din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, un autoturism de lux pentru a-l determina pe acesta să recepţioneze prin încălcarea atribuţiilor de serviciu mărfurile achiziţionate de la societăţile pe care le controla: SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raporta la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului C.V. care în luna martie 2004 a promis inculpatului J.C., directorul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov suma de 100.000 euro şi un autoturism de lux pentru a-l determina pe acesta să accepte achiziţionarea de mărfuri de la societăţile pe care le controla SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, oferindu-i în fapt un autoturism în valoare de 40.000 euro şi suma de 4,4 miliarde lei sub forma 3 C.E.C.-uri girate în favoarea sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raporta la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în luna martie 2004 a promis inculpatului P.G., directorul economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov suma de 100.000 euro şi un autoturism de lux pentru a-l determina pe acesta să accepte achiziţionarea de mărfuri de la societăţile pe care le controla SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, oferindu-i în fapt un autoturism, în valoare de 15.000 euro şi suma de 4,4 miliarde lei sub forma 3 C.E.C.-uri girate în favoarea sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raporta la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunile de spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor C.V., C.C., P.G., J.C. şi S.l.D., a-a reţinut că prima instanţă a apreciat temeinic în sensul că toţi cei cinci inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea acestei infracţiuni.

Potrivit art. 23 lit. a) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 (în forma în vigoare în perioada martie - iunie 2004) constituie infracţiune de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepselor".

Potrivit art. 2 lit. b) din legea menţionată „prin bunuri se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea"; bunurile sunt valori economice utile satisfacerii unei nevoi materiale sau morale, susceptibile de însuşire sub forma dreptului patrimonial; cu toate că această infracţiune poartă denumirea de „spălare a banilor" ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun.

Prin acţiunea de „schimbare" se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit prin săvârşirea unei infracţiuni cu un alt bun de provenienţă licită. Acţiunea de „transfer" constă într-o operaţiune de transmitere a drepturilor referitoare la bunul ce provine din săvârşirea unei infracţiuni către o altă persoană iar prin acţiunea de „ascundere sau disimulare a naturii reale infracţionale a bunului" a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori drepturilor asupra acestora se înţelege mascarea provenienţei sau situaţiei sale juridice, de regulă, prin operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Este adevărat că în legătură cu subiectul activ al acestei infracţiuni în doctrină au fost formulate opinii contradictorii, iar practica judiciară nu a fost nici ea unitară în a stabili dacă subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi una şi aceeaşi persoană cu subiectul activ al infracţiunii de unde provin banii; cu toate acestea, în ultima perioadă de timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile de speţă adoptate şi publicate ca fiind relevante pe site-ul său a tranşat problema

S-a arătat de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013 publicată pe site-ul acestei instanţe că „infracţiunea de spălare a banilor poate fi imputată oricărei persoane, iar subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii şi, în consecinţă, participantul la infracţiunea principală poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 23 din Legea nr, 656/2002.

Sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni" trebuia a fi interpretată în legătură cu poziţia psihică a autorului infracţiunii principale, însemnând că se impune ca acesta să nu se afle în eroare asupra caracterului penal al faptei săvârşite.

Lipsa intervenţiei exprese a legiuitorului prin care să se stabilească explicit că persoana care a săvârşit infracţiunea din care provine bunul este exceptată din cadrul sferei persoanelor ce pot avea calitatea de subiect al infracţiunii de spălare a banilor demonstrează că intenţia acestuia a fost aceea ca orice persoană să poată avea această calitate (în sensul considerentelor de mai sus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 5966/2003).

În acelaşi sens, în practica judiciară franceză, la data de 14 ianuarie 2004, prin o decizie, Curtea de Casaţie a apreciat că poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi autorul infracţiunii principale (a se vedea W. Jean Didier, Droit penal des affaires, Precis Dalloz, 2003, nr. 21; Larret de la Cour de Cassation de la France du 14 ianuarie 2004, Chambre criminelle, Recueil Dalloz, 2004, nr. 19, pag. 1377)".

În aceste condiţii critica adusă de inculpaţii P.G., J.C. hotărârii primei instanţe în sensul că în mod greşit s-a reţinut că sunt autori ai infracţiunii de spălare de bani în condiţiile în care s-a reţinut de asemenea că banii spălaţi provin din infracţiunea de luare de mită comisă tot de către ei, este nefondată.

Materialul probator administrat în cauză a fost în măsură să dovedească că atât sumele de bani obţinute de inculpatul C.V. din comiterea infracţiunilor deduse în prezent judecăţii cât şi sumele de bani şi foloasele obţinute de inculpaţii P.G. şi J.C. cu titlu de mită, care se înscriu în sfera bunurilor corporale sau necorporale folosită de legiuitor au fost spălate pentru a li se pierde urma.

Acceptarea de către inculpaţii J.C. şi P.G. a modalităţii de încasare a celor 4,4 miliarde de lei vechi din partea lui C.V. (prin emiterea unor file C.E.C. de către societăţi comerciale controlate de către C.V. şi care în fapt nu aveau nicio datorie către persoanele fizice J.C. şi P.G. instrumente de plată girate consecutiv între mai multe societăţi comerciale astfel cum s-a descris în hotărârea pronunţată), precum şi intrarea în proprietatea acestora a câte unui autoturism - în condiţiile prezentate, adică cu titlu de mită - autoturisme pe care le-au înscris pe numele unor membrii de familie pentru a li se pierde urma (autoturismul fiind chiar transformat de către inculpatul J.C. în bani prin vânzare), reprezintă metode de spălare a banilor cu scopul de a se pierde urma provenienţei lor.

Tot pentru a se pierde urma banilor, s-a reţinut, similar primei instanţe că cei doi inculpaţi au acţionat începând cu luna aprilie 2004 prin transferarea banilor obţinuţi cu titlu de mită în diverse conturi, formarea de depozite pe termen scurt, iar apoi lichidarea acestora şi folosirea în final a sumelor de câte 4,4 miliarde lei vechi primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V. la construcţia şi utilarea imobilelor proprietate personală pe care le deţineau în localitatea Podul Olt judeţul Braşov şi respectiv sat Vlădeni com. Dumbrăviţa jud. Braşov acţiuni care se circumscriu de asemenea elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În cauză nu prezintă relevanţă că, alături de sumele de bani luate cu titlu de mită, la construcţia celor două imobile s-au folosit de către inculpaţi şi bani obţinuţi în mod licit de către aceştia - care de altfel au dovedit că aveau şi venituri licite - întrucât tocmai acesta este şi scopul spălării banilor crearea unei aparenţe licite a bogăţiei acumulate, una dintre metode fiind şi acest amestec a bunurilor ilicite cu cele ilicite, disimulându-se natura reală infracţională a bunului ilicit şi obţinându-se astfel integrarea, adică fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală a bogăţiei.

S-a reţinut de asemenea corect de către prima instanţă că împrejurarea că în perioada lunilor aprilie - iulie 2004 pe măsură ce încasa sume de bani din marfa contrafăcută livrată la S.I.S.E. Transilvania Sud, inculpatul C.V. a achiziţionat materiale de construcţie în valoare de 2.551 euro de la SC P. SRL Bucureşti, mobilier în valoare de 174.605 euro de la SC C.D. SRL Bucureşti şi două autoturisme în valoare de 20.962 euro şi, respectiv, în valoare de 19.078 euro se circumscrie elementului constitutiv din cadrul laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 întrucât apare evident că banii au fost schimbaţi în bunuri în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a banilor.

Inculpatul C.C. cunoştea provenienţa banilor fratelui său C.V.; era şi el implicat în „afacerile" derulate de fratele său, chiar dacă nu avea putere de decizie şi a acceptat să achiziţioneze pe numele său în aceeaşi perioadă trei apartamente în imobilul situat în Bucureşti, cu suma totală de 965.000 euro;

În urma derulării activităţilor comerciale ilicite dintre cele două societăţi comerciale controlate de C.V. şi S.I.S.E. Transilvania Sud, inculpatului C.C. i-au intrat în contul personal deschis al A.B. o sumă de 42.531.296.304 lei vechi sumă utilizată de acesta la achiziţionarea a 3 imobile situate în Bucureşti, cu o sumă totală de 965.000 euro. La dosar există contractele de vânzare cumpărare ale celor 3 apartamente, filele C.E.C. girate în favoarea sa, precum şi extrasele de cont personal, prin intermediul cărora a încasat şi beneficiat de suma de mai sus (vol. XVII dup filele 4-184).

Conform dovezilor de la dosar acesta nu avea resursele financiare necesare cumpărării unor astfel de bunuri imobile şi cu toate acestea figurează ca proprietar a celor trei apartamente, achiziţionate cu o sumă impresionantă într-o zonă centrală din Bucureşti (filele 293-339 dosar urmărire penală vol. XVII); această împrejurare a cumpărării apartamentelor şi a achitării contravalorii acestora de către fratele său C.V. este relevată de altfel şi de către inculpatul C.C. în declaraţia dată în faţa primei instanţe acesta recunoscând că banii cu care au fost cumpărate imobilele au fost daţi de fratele său, iar perioada în care acestea au fost achiziţionate coincide cu cea a activităţii infracţionale derulate în prezentul proces penal. Toate apartamentele au fost ulterior revândute de către inculpatul C.C.; două dintre aceste apartamente au fost vândute de inculpatul C.C. în aceeaşi zi (14 aprilie 2005) ceea ce relevă evident ajutorul pe care inculpatul C.C. i l-a dat inculpatului C.V. să se sustragă de la cercetările care se desfăşurau în mai multe dosare din ţară relativ contrafacerea de produse; au fost schimbate astfel bunurile cumpărate cu bani obţinuţi de inculpatul C.V. din infracţiunile deduse judecăţii cu bani care aparent au o provenienţă legală.

Faţă de această situaţie şi activitatea infracţională a inculpatului C.C. se circumscrie sferei de cuprindere a laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.D. rezultă din actele dosarului că în luna mai 2004, deci în tipul derulării afacerii dintre S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi cele 2 societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. a încasat suma de 600 milioane lei vechi, prin intermediul a 2 file C.E.C. emis la 11 mai 2004 şi emis la aceeaşi dată (de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA şi girate succesiv în favoarea SC N.V. SRL Oradea şi S.I.D. - încasate la data de 12 mai 2004 prin B.C.R. -Sucursala Braşov) şi a folosit aceşti bani în interes personal pierzându-le urma.

Cu toate că inculpatul a declarat că sumele respective ar proveni dintr-o relaţie comercială proprie realizată între SC A. SRL Braşov (unde avea calitatea de asociat) şi SC E.M.V. SA Deva şi că nu provin din activitatea infracţională reţinută în sarcina sa sau a inculpatului C.V., s-a reţinut că în mod judicios a apreciat prima instanţă că susţinerile sale sunt nefondate şi că fapta sa de a folosi în interes personal bani proveniţi din comiterea infracţiunii de concurenţă neloială - schimbând deci natura bunurilor - după ce în prealabil banii au fost transferaţi prin mai multe conturi pentru a li se pierde urma, se circumscrie elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, iar scopul a fost evident acela de se disimula originea ilicită a acestor bani.

Din actele dosarului rezultă într-adevăr că prin factura fiscală din 07 mai 2004, SC E.M.V. SA a vândut către SC A. SRL al cărui administrator este inculpatul S.I.D., produse în valoare de 1.249.373.223 lei, iar prin operaţiunea de compensare din data de 01 iunie 2004 (ordine de compensare filele 365, 366 vol. III dosar urmărire penală) această datorie a fost stinsă între cele două societăţi.

Mai rezultă din actele dosarului (fila 364 dosar urmărire penală vol. III) că la data de 8 mai 2004 SC A. SRL Braşov a revândut scriptic către SC E.E.G. SRL Timişoara bunurile cumpărate de la SC E.M.V. SA cutuma de 1.311.557.877 lei vechi (factură din 8 mai 2004). în fapt, inculpatul S.I.D. a arătat că bunurile, constând în sârmă de cupru, au fost duse direct la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, la indicaţia lui C.V. şi predate acolo. Inculpatul S.I.D. susţine că aceste bunuri ar fi fost revândute prin intermediul lui E.E.G. Timişoara către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov; inculpatul acceptă că nu a avut cu această din urmă sucursală în mod direct vreo relaţie comercială, nu a participat la vreo licitaţie pentru livrarea de produse acestei sucursale, ci pur şi simplu a predat bunurile acestei societăţi în baza relaţiei comerciale pe care SC E.E.G. SRL Timişoara o avea cu S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

Deşi conţinutul facturii din 8 mai 2004 se coroborează cu conţinutul declaraţiei inculpatului S.l.D., nu rezultă, din actele dosarului că aceste produse ar fi fost şi livrate efectiv la SC E.E.G. SRL Timişoara şi nici că ele, la rândul lor, ar fi fost livrate de către SC E.E.G. SRL Timişoara la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, aşa cum susţine inculpatul S.l.D. Declaraţia acestuia din urmă că ar fi dus produsele direct la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar. Din studierea facturilor emise de către SC E.E.G. SRL Timişoara către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov rezultă că produsele menţionate în factura din 8 mai 2004 nu se regăsesc.

Implicit, rezultă că suma de 600.000.000 lei înscrisă pe cele două instrumente de plată emise de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov către SC E.E.G. SA şi girate succesiv în favoarea SC N.V. SRL Oradea şi S.l.D., pe care acesta a încasat-o la data de 12 mai 2004 prin B.C.R. -Sucursala Braşov, nu provine din relaţia comercială dintre SC E.M.V. SA, SC A. SRL şi SC E.E.G. SA Timişoara.

Coroborând această situaţie cu împrejurarea că inculpatul S.l.D. a cunoscut încă de la început cine este emitentul filelor C.E.C. care i-au fost înmânate de inculpatul C.V. şi ce tip de „afaceri" a derulat inculpatul C.V. cu S.I.S.E. Transilvania Sud, cunoscând că el însuşi a contribuit la contrafacerea produselor livrate de către SC E.E.G. SA Timişoara către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi văzând de asemenea că inculpatul S.l.D. nu avea nici o calitate în firmele care au livrat marfă către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, efectuând doar în baza înţelegerilor „comisioane" şi „servicii" pentru inculpatul C.V. personal, s-a reţinut similar primei instanţe că banii încasaţi de către inculpatul S.l.D. proveneau din comiterea de către S.l.D. şi grupul din care acesta făcea parte a infracţiunii de concurenţă neloială, iar prin girarea succesivă a filei C.E.C. emisă de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov s-a urmărit disimularea originii ilicite a banilor.

Deşi prin depoziţia soţiei sale, inculpatul a încercat să dovedească că în anul 2004 l-ar fi împrumutat pe C.V. cu 10.000 euro şi că împrumutul i-ar fi fost restituit sub forma filelor C.E.C., această susţinere nu este dovedită de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, astfel că în mod temeinic a fost respinsă de către prima instanţă apărarea inculpatului în sensul arătat.

În raport de cele expuse s-a apreciat că în mod întemeiat a reţinut prima instanţă că faptele inculpaţilor, astfel cum rezultă din materialul probator de la dosar şi cum au fost reţinute de către prima instanţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de spălare de bani prev. de art 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii J.C. şi P.G.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinută prin actul de sesizare al instanţei în sarcina inculpaţilor C.V., C.C., S.S.M., S.I.D., C.C., O.D., B.G., O.G. şi B.V. şi contestată de toţi inculpaţii, s-a reţinut că în mod întemeiat a apreciat prima instanţă că, din actele dosarului rezultă comiterea acestei infracţiuni în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.V., C.C., S.S.M., S.I.D., C.C. şi C.C., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V.

Potrivit 7 din Legea nr. 39/2003 iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi; dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Art. 2 lit. a) din aceeaşi lege prevede că prin grup organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau a mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu.

Printre infracţiunile grave menţionate de legiuitor la lit. b) a aceluiaşi articol se numără şi infracţiunile de concurenţă neloială (pct. 8) şi spălare a banilor (pct. 14).

Cu toate că inculpaţii C.V., C.C., S.S.S.M., S.I.D., C.C., O.D., B.G., O.G. şi B.V. contestă că ar fi constituit respectiv aderat la un grup infracţional organizat, s-a reţinut că susţinerile inculpaţilor C.V., C.C., S.S.M., S.I.D. şi C.C. sunt nefondate.

Chiar dacă nu rezultă din materialul probator data exactă la care grupul a fost constituit, rezultă că inculpaţii S.S.M., S.I.D. şi C.C. îl cunoşteau în anul 2003 pe inculpatul C.V. (cu unii dintre ei cunoscându-se chiar mai demult) şi a răspuns solicitărilor acestuia de a se implica în afacerile pe care inculpatul C.V. le desfăşura efectuând diverse servicii pentru acesta în schimbul unor sume de bani. Rezultă de asemenea din materialul probator că în anul 2003 inculpatul C.V. achiziţionase deja, împreună cu inculpaţii S.S.M., S.I.D. şi C.C. o parte din marfa chinezească din complexul D. din Bucureşti pe care a transportat-o la locuinţa sa din Tecuci pentru „a o pregăti".

Deşi iniţial inculpatul C.V. a promis inculpaţilor S.S.M., S.l.D. şi C.C. că îi angajează cu forme legale la una dintre firmele sale, acest demers nu s-a concretizat, iar cei trei inculpaţi au efectuat, începând cu anul 2003, diverse servicii pentru inculpatul C.V.. Chiar dacă inculpaţii nu au avut de la început convingerea că s-au asociat într-un grup, începând cu anul 2003, an în care au început să-1 ajute pe inculpatul C.V. în afacerile pe care acesta le realiza, inculpaţii au realizat că cel care dădea ordinele şi care coordona „afacerile" era inculpatul C.V. (care de altfel îi şi plătea) şi că mai sunt şi alte persoane care, tot fără a fi angajaţi în vreuna dintre societăţile comerciale înfiinţate de el executau pentru acesta ordinele, fiecare desfăşurând propria sa activitate; în scurt timp cei trei inculpaţi au ajuns să se cunoască şi au realizat că toţi au „acelaşi statut" că fiecare îndeplineşte anumite activităţi pentru inculpatul C.V., activităţi despre care încă din anul 2003 au realizat că nu sunt legale; inculpatul S.S.M. a realizat în perioada 2002-2003 un catalog de prezentare pentru inculpatul C.V. copiind fotografiile după un catalog de produse electrice din limba engleză şi a tradus în limba română textul referitor la funcţionarea acestor aparate, iar mai apoi împreună cu inculpaţii S.l.D. şi începând cu anul 2004 şi cu C.C. au achiziţionat cu bani proveniţi de la inculpatul C.V. aparate electrice de origine chinezească din Complexul comercial D. din Bucureşti pe care au transportat-o fie la Tecuci la domiciliul inculpatului C.V. fie ulterior la un depozit în Cluj Napoca pentru a „o pregăti" pentru revânzarea ei către diverse Sucursale ale E. din ţară. Tot cei trei inculpaţi au participat la dezlipirea etichetelor de pe marfă şi înlocuirea lor cu altele confecţionate de inculpatul S.S.M., la schimbarea ambalajelor şi aplicarea de etichete noi pe acestea, iar apoi la transportul mărfurilor la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov. Inculpatul S.S. a fost şi cel care a completat facturile care au fost emise în favoarea S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov ca de altfel şi a celorlalte emise pentru alte sucursale din ţară menţionând la indicaţiile inculpatului C.V. stabilea şi preţul acestora iar actele cu care să justifice provenienţa mărfurilor îi erau furnizate tot de C.V. în declaraţia dată la urmărire penală, filele 369 - 370 dosar urmărire penală vol. II inculpatul S. a arătat în prezenţa avocatului ales: „ Referitor la preţul de vânzare al acestor produse contrafăcute îmi era indicat de C.V., acesta spunându-mi: „pune şi tu de zece ori preţul mai mare faţă de preţul de achiziţie". Bănuiesc că preţul cu care erau vândute produsele contrafăcute era mai mare decât cel al celor originale S." .

Inculpatul S.l.D. a fost cel care s-a ocupat de transportul produselor şi împreună cu inculpatul C.C. au contribuit la înlocuirea etichetelor scrise cu caractere chinezeşti cu cele care purtau inscripţia S.. în legătură cu marfa livrată la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, toţi cei trei inculpaţi au însoţit transporturile de marfă, au preluat instrumente de plată emise pentru plata acestor mărfuri, pe care ulterior i le-au predat lui C.V., au participat la şedinţe de compensare şi au primit bani pentru activitatea desfăşurată împreună cu C.V.

Inculpatul C.C. a aderat la grupul constituit din inculpaţii C.V., S.M. şi S.I.D. şi a participat începând cu anul 2004 la procurarea aparatelor electrice chinezeşti din Complexul D. din Bucureşti, s-a ocupat de transportul produselor, a contribuit la înlocuirea etichetelor scrise cu caractere chinezeşti cu cele care purtau inscripţia S. şi împreună cu inculpaţii S. şi S. au însoţit transporturile de marfă la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, a preluat de la inculpatul P.G. instrumente de plată emise pentru plata parţială a mărfurilor transportate, a participat la o şedinţă de compensare şi a primit bani pentru activitatea desfăşurată împreună cu C.V.

În aceste condiţii, în scurt timp de la începutul derulării activităţilor pentru inculpatul C.V. toţi cei trei inculpaţi au înţeles care sunt afacerile pe care le desfăşoară acest inculpat, care este provenienţa banilor pe care îi primesc de la acest inculpat, au realizat că fiecare dintre ei îndeplineşte anumite sarcini pentru inculpatul C.V., fără a exista un contract între ei şi inculpatul C.V., cum ar fi trebuit să fie între un angajat şi angajator; au realizat că marfa vândută Sucursalelor E. din ţară este contrafăcută, inclusiv cea livrată către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi au acordat ajutor inculpatului C.V. la contrafacerea şi vânzarea acesteia, participarea lor fiind mai mult decât una ocazională. Este evident că inculpatul C.V. îi plătea pe cei trei inculpaţi sau le oferea diverse foloase în schimbul prestaţiilor lor, însă aceşti bani primiţi nu au caracterului unui „salariu" astfel cum au încercat să susţină inculpaţii C.C. şi S.I.D.

Faţă de aceste considerente şi văzând că pentru apartenenţa la un grup organizat nu este absolut necesar să se cunoască toţi membrii grupului şi fiecare dintre aceştia să cunoască ce sarcini revine fiecăruia, ci este suficient să se ştie că acţiunile fiecăruia dintre ei contribuie la o activitatea aducătoare de venituri prin comiterea unei infracţiuni - grave în speţă - s-a apreciat că este dovedită în cauză atât constituirea grupului infracţional organizat cât şi existenţa sa pentru intervalul 2003 - 2004; împrejurarea că inculpatul C.V. era cel care coordona activitatea grupului, repartizând sarcini fiecăruia în parte nu este de natură a înlătura caracterul organizat pe care l-a avut grupul; scopul constituirii grupului rezultă din întreaga activitate desfăşurată de cei patru inculpaţi acesta fiind de altfel îndeplinit prin contrafacerea efectivă a produselor, vânzarea acestora şi obţinerea în această modalitate a sumelor de bani.

Pe altă parte, s-a constatat că şi inculpatul C.C. a aderat la acest grup al cărui lider era fratele său C.V. Chiar dacă pretinde că făcea doar ce îi ordona fratele său mai mare care avea asupra sa o anumită autoritate dată de poziţia sa în familie şi de împrejurarea că îl susţinea financiar, C.C. cunoştea afacerile derulate de către fratele său şi îl sprijinea în toate acţiunile întreprinse, chiar dacă este posibil să nu fi înţeles toate detaliile activităţilor desfăşurate de inculpatul C.V. Acest inculpat a înţeles că există un grup de oameni format din inculpaţii S.S., C.C. şi S.I.D. care lucrează pentru fratele său şi îi îndeplinesc toate ordinele, a înţeles de asemenea că fratele său i-a dat dispoziţie să ducă o valiză cu bani, însoţit fiind de S.I.D. la Complexul D. din Bucureşti pentru plata unor mărfuri achiziţionate de la un cetăţean chinez. A văzut de asemenea că ulterior produsele achiziţionate au fost transportate la Tecuci la locuinţa lui C.V. şi a înţeles că trebuie schimbate etichetele produselor, ajutând la ambalarea acestora.

Inculpatul a acceptat de asemenea să fie cumpărate de către inculpatul C.V. o serie de bunuri imobile pe numele său, în vederea disimulării naturii ilicite a banilor cu care au fost cumpărate şi a acceptat să fie înfiinţată o societate E.E. unde să fie numit administrator prin care urma să se comercializeze produse contrafăcute.

În aceste condiţii, în mod judicios a apreciat prima instanţă că prin activităţile sale inculpatul C.C. a sprijinit grupul infracţional organizat constituit de inculpatul C.V., S.S., S.I.D. la care începând cu anul 2004 a aderat şi C.C.; apărarea inculpatului C.C. că a ascultat orbeşte de fratele său, însă nu a ştiut nici cu ce se ocupă acesta şi nici de unde provin banii cu care cumpăra bunuri şi le înscria formal pe numele său, nu poate fi primită. In ciuda celor constatate de instanţa de apel referitoare la existenţa grupului infracţional organizat încă din anul 2003, văzând faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei şi împrejurarea că aceştia sunt trimişi în judecată doar pentru activitatea infracţională începând cu anul 2004, neputând opera o extindere şi pentru altă perioadă infracţională, se va reţine de către instanţa de apel, similar primei instanţe existenţa grupului infracţional organizat începând cu anul 2004.

Faţă de aceste considerente, s-a reţinut că în mod corect a stabilit prima instanţă că faptele inculpaţilor C.V., S.S.M., S.I.D. care au constituit un grup infracţional organizat coordonat de inculpatul C.V., la care a aderat la începutul anului 2004 şi inculpatul C.C.C. precum şi inculpatul C.C., grup constituit în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave (concurenţă neloială şi spălare de bani) prin livrarea către mai multe sucursalele ale SC D.F.E.E.E. SA din ţară inclusiv Transilvania Sud Braşov de produse contrafăcute marca S., pentru a obţine beneficii financiare şi materiale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pc.8 şi 14 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. şi la acuzaţiile aduse acestora de către parchet prima instanţă a reţinut în mod corect că în sarcina acestora nu se poate reţine comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003.

Asocierea presupune o activitate conştientă a subiectului activ de constituie sau aderare la un grup infracţional organizat, de apartenenţă la acesta - chiar dacă nu îi cunoaşte pe toţi membrii grupului - ori de sprijinire a unui astfel de grup prin activităţile sale, fiind necesar de asemenea să cunoască -chiar dacă nu ştie în detaliu, planul infracţional - că grupul este constituit în vedere obţinerii de sume de bani sau alte foloase prin comiterea uneia sau mai multor infracţiuni grave menţionate în art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.

Aşadar nu orice activitate de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional se încadrează în elementul material al infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (în forma în vigoarea în anii 2003-2004) şi nu orice grup, chiar dacă este constituit din trei sau mai multe persoane este organizat şi se încadrează în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003; în cazul în care grupul nu este constituit din numărul suficient de persoane (impus de art. 7 din Legea nr. 39/2003) nu are o structură organizată, nu acţionează o perioadă suficientă de timp şi nu are drept scop comiterea unei infracţiuni grave dintre cele prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, ci comiterea de infracţiuni în general fapta constituie, fie infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, fie infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. din 1969.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă lipsesc în primul rând dovezile de întrunire a inculpatului C.V. cu inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. şi constituire a unui grup infracţional organizat; în al doilea rând lipsesc dovezile că fiecare din cei patru inculpaţi cunoşteau că se livrează la S.I.S.E. Transilvania Sud din cadrul SC E. SA produse contrafăcute, şi nu rezultă de asemenea din nici un act al dosarului unde se situau aceşti patru inculpaţi în structura grupului organizat iniţiat de C.V.

Inculpatul C.V. neagă o astfel de asociere şi arată că nu s-a întâlnit niciodată cu toţi cei patru inculpaţi deodată, ci a fost abordat de fiecare dintre ei şi a discutat cu fiecare în parte fără ca ceilalţi să cunoască că se ocupă „şi de afacerile" celorlalţi; a mai declarat inculpatul C.V., în cursul cercetării judecătoreşti şi în apel, că niciunul dintre cei patru inculpaţi menţionaţi nu aveau cunoştinţă ce fel de afaceri face el prin intermediul firmelor lor. Aceste declaraţii se coroborează cu cele ale inculpaţilor O.D., B.G., O.G. şi B.V.

Este adevărat că fiecare dintre cei patru inculpaţi era administratorul câte unei societăţi comerciale: inculpatul O.D. era administratorul SC E.E.G. SA Timişoara, B.G. era administratorul SC E.C. SA Bucureşti, O.G. era administratorul SC N.V. SRL Oradea şi B.V. - administratorul SC M.I. SA Bucureşti şi tot atât de adevărat era că toţi patru îl cunoşteau pe inculpatul C.V. datorită faptului că făceau parte din cultul penticostal din zona în care locuiau, cult care era condus din punct de vedere spiritual de către pastorul inculpat C.V.; acesta din urmă a avut asupra enoriaşilor săi un ascendent moral, dar şi intelectual. Inculpatul O.D. era chiar cumnatul inculpatului C.V.

Este, de asemenea, adevărat că toate societăţile comerciale ai căror administratori erau inculpaţii menţionaţi aveau la sfârşitul anului 2003 -jumătatea anului 2004, o activitate foarte redusă, neînregistrând nici un fel de profit pe societăţile respective, iar veniturile erau foarte, foarte mici.

În aceste condiţii, declaraţiile inculpaţilor în care au arătat că l-au abordat pe inculpatul C.V. pe rând (văzând că acestuia îi merg bine „afacerile" şi că avea o situaţie prosperă) rugându-l să îi ajute să deblocheze activitatea societăţilor lor sunt credibile. La fel de credibilă este şi declaraţia inculpatului C.V. care a întrevăzut imediat prin oferta celor patru inculpaţi posibilitatea de a efectua acte de comerţ în numele celor 4 firme şi sub pretextul că îi ajută pe aceştia să „deblocheze" activitatea societăţilor care lucrau în pierdere şi să obţină nişte bani - pentru că aveau o situaţie financiară grea -i-a convins să-i predea actele şi ştampila societăţii precum şi facturi în alb, chitanţe, avize de însoţire şi alte documente pentru a rula marfă prin societatea lor promiţându-le în schimb un procent de 5% din totalul vânzărilor ce urmau a se realiza prin intermediul societăţilor lor.

Inculpatul C.V. avea nevoie de societăţi comerciale pentru a-şi pune în aplicare planul infracţional. In legătură cu acest plan, s-a reţinut că declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală (filele 302 dosar urmărire penală vol. II) prin care a încercat să acrediteze ideea că iniţiativa cumpărării de produse electrice din complexul D. din Bucureşti şi revânzarea acestora către sucursale ale E. din ţară, a aparţinut în anul 2003 câtorva administratori de societăţi din com. Toflea, Jud. Galaţi şi că el doar i-a consiliat şi a intermediat pentru aceşti administratori afacerile (el neputând face „afaceri" întrucât i se interzisese când a dobândit calitatea de pastor penticostal) nu este susţinută de nici o probă. De altfel, inculpatul a retractat-o prin declaraţiile date în faţa primei instanţe şi în apel. Din declaraţia dată în faţa instanţei rezultă că inculpatul C.V. cunoştea începând cu anul 2002 chiar standul din complexul D. din Bucureşti care vindea astfel de produse; astfel de produse au fost prezentate şi oferite de către inculpatul C.V., prin intermediul unei alte firme la începutul anului 2003 la S.I.S.E. Banat şi în această modalitate a ajuns să cunoască faptul că Sucursalele SC E. SA din ţară folosesc astfel de produse. Inculpatul a explicat în faţa instanţei modalitatea în care i-a încolţit ideea infracţională, iar susţinerile sale din această etapă procesuală şi din apel se coroborează cu toate declaraţiile date de inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. în cursul procesului penal, care au arătat modul în care l-au abordat pe inculpatul C.V.

Susţinerile sale se coroborează şi cu cele ale inculpaţilor S.S.M. (care a declarat în cursul urmăririi penale că în anul 2002 a întocmit un catalog cu produse electrice pentru inculpatul C.V., iar la începutul anului 2003 a participat la achiziţionarea produselor electrice chinezeşti din complexul D. şi a confecţionat alte etichete pentru acestea), cu declaraţia inculpatului S. Ioan din etapa urmăririi penale (care arată la fel că în primăvara anului 2003 a avut loc achiziţionarea primei cantităţi de marfă din complexul D. din Bucureşti lot care, după „pregătire", a fost livrat la S.I.S.E. Banat) şi chiar cu declaraţia inculpatului C.C. (care a arătat în aceeaşi etapă procesuală că în luna februarie 2004 inculpatul închiriase deja depozitul de la Cluj unde a transferat şi marfa „pregătită" la Tecuci, provenită din primul lot achiziţionat din Complexul D. din Bucureşti).

A rezultat aşadar că inculpatul C.V. nu avea cum să constituie un grup infracţional cu inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. la începutul anului 2004, aşa cum se arată în rechizitoriu, în condiţiile în care acesta achiziţionase deja marfa din anul 2003 şi contrafâcuse o parte din ea cu ajutorul inculpaţilor C.C., S.M. şi S.I.D. şi livrase produse deja către S.I.S.E. Banat.

Deşi din modalitatea de întocmire a rechizitoriului şi de prezentarea a faptelor în ordine cronologică, reiese că inculpatul C.V. ar fi constituit iniţial grupul infracţional organizat împreună cu inculpaţii O.D., B.G., O.G. şi B.V. la începutul anului 2004 cu scopul clar de a comite infracţiuni grave pentru a obţine beneficii financiare din derularea relaţiilor comerciale frauduloase cu S.I.S.E. Transilvania Sud din cadrul SC E. SA constând în furnizarea de produse de slabă calitate, contrafăcute sub marca S. sau a altora de origine dar la preţuri mult subevaluate, în realitate grupul infracţional organizat a fost iniţiat de C.V. în anul 2003 împreună cu S.M. şi S.I.D. şi la care a aderat imediat şi inculpatul C.C. şi G.C.; în anul 2004 inculpatul a apelat la ajutorul inculpaţilor O.D., B.G., O.G. şi B.V. întrucât avea nevoie de societăţi comerciale pe care să le poată controla şi de care să se folosească în planul infracţional existent încă din anul 2003 şi care se afla chiar în derulare.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a produselor pe care intenţiona să le furnizeze la mai multe Sucursale de întreţinere şi servicii energetice din ţară (după succesul obţinut la S.I.S.E. Banat) inculpatul C.V. avea nevoie de nişte societăţi care să figureze scriptic ca fiind furnizori ai produselor livrate motiv pentru care, profitând de influenţa dată de calitatea de pastor penticostal asupra comunităţii din zonă, s-a înţeles cu fiecare dintre cei patru să coordoneze activitate economică a fiecăreia din aceste firme în schimbul oferirii fiecărui inculpat administrator a unui procent de 5% din totalul vânzărilor ce urmau a se realiza prin intermediul societăţilor lor.

Cei patru inculpaţi au acceptat propunerea inculpatului şi au predat toate actele societăţilor lui C.V. sau oamenilor săi, precum şi ştampilele, ba mai mult, au semnat toate înscrisurile ce le-au fost predate de inculpatul C.V. sau de oamenii de încredere ai acestuia, au semnat facturile, după ce acestea erau completate de inculpatul S.S., dispunând înscrierea în contabilitate a tuturor operaţiunilor comerciale conform documentelor contabile predate de inculpatul C.V.

După ce a preluat actele celor patru societăţi, inculpatul nu a dat nici un fel de explicaţii celor patru inculpaţi asupra modului în care înţelege să gestioneze ajutorul promis.

Nu rezultă din actele dosarului că cei patru inculpaţi s-ar fi adresat deodată inculpatului C.V. cerându-i ajutorul sau că ar fi colaborat în vreun fel între ei sau cu oamenii lui C.V. Niciunul dintre cei patra inculpaţi nu a avut ca sarcină achiziţionarea de produse electrice chinezeşti, înlocuirea etichetelor de pe aceste produse, ambalarea lor, transportul şi livrarea lor către S.I.S.E. Transilvania Sud.

Deşi fiecare din cei patru inculpaţi se prezentau atunci când erau chemaţi de inculpatul C.V. să semneze facturi sau alte acte necesare inculpatului C.V. şi grupului său, nici unul dintre cei patru inculpaţi nu a avut cunoştinţă despre contrafacerea mărfurilor livrate la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi nici despre faptul că oamenii care îl înconjurau pe inculpatul C.V. ar reprezenta o grupare care se ocupă cu contrafacerea de produse în scopul revânzării lor.

Faţă de această situaţie s-a reţinut că lipseşte, pe de o parte, acţiunea celor patra inculpaţi de asociere sau sprijinire a grupului organizat constituit în jurul inculpatului C.V. cu scopul comiterii de infracţiuni grave, iar pe altă parte, nu rezultă din actele dosarului că cei patra inculpaţi ştiau că inculpatul C.V. desfăşoară activităţi ilegale împreună cu un grup, al cărui lider este şi vinde marfa contrafâcură prin intermediul societăţilor comerciale ai căror administratori erau.

De fiecare dată când cei patru inculpaţi au încercat să afle amănunte în legătură cu modul în care pastorul C.V. acţiona în numele societăţilor lor, erau asiguraţi de către acesta că totul este legal şi că nu au de ce să îşi facă probleme.

Este adevărat că C.V. le-a dat anumite sume de bani, însă cei patra inculpaţi nu au realizat prin primirea acestor sume o aderare la grupul organizat al cărui lider era inculpatul C.V.; aceştia aveau o înţelegere cu C.V. de a primi 5% din contravaloarea mărfurilor livrate prin societăţile lor; or, prin societăţile lor se rula marfa, aşa cum puteau constata chiar ei când semnau facturile.

Chiar dacă inculpaţii ar fi putut să se gândească că este ceva în neregulă cu acest rulaj de marfa, doar scriptic şi că în această modalitate este posibil să se realizeze o evaziune fiscală, pentru întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 se impune ca, sub aspect subiectiv, subiectul infracţiunii să fie conştient că aderă sau constituie ori sprijină o grupare infracţională care are ca scop obţinerea de bani sau alte foloase din comiterea unora dintre infracţiunile prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 şi nu a „unor infracţiuni" privite generic aşa cum am arătat.

În acest context, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O., B., O. şi B. lipseşte atât elementul material al laturii obiective cât şi latura subiectivă a infracţiunii pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi anume iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003. Cei patru inculpaţi nu au aderat la grupul constituit în anul 2003 de inculpaţii C.V., S.M., S.l.D., C.C. şi C.C. şi nu au avut intenţia să săvârşească infracţiuni de concurenţă neloială, de luare sau dare de mită ori de spălare de bani; dorinţa lor reală a fost aceea de a obţine nişte venituri licite prin societăţile lor. Ascendentul moral, spiritual şi intelectual pe care C.V. îl avea în faţa acestor patru inculpaţi a fost factorul determinant pentru aceştia pentru a-i încredinţa ştampilele şi actele financiar contabile ale societăţilor lor, iar apoi de a se deplasa şi a semna acte ori de câte ori îi chema C.V.

În consecinţă, prima instanţă luând în considerare întregul material probatoriu administrat în dosar a procedat corect dispunând achitarea inculpaţilor O.D., B.G., O.G. şi B.V., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968 pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (constituirea unui grup infracţional organizat) prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, criticile aduse de parchet sentinţei penale atacate fiind nefondate.

Apar fondate însă criticile aduse de D.N.A. sentinţei apelate în legătură cu greşita condamnarea a inculpaţilor C.V., S.M., S.l.D. şi C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de concurenţă neloială prev. de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 289/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi a inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu prima dintre infracţiuni, susţinerile parchetului în sensul că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru cei patru inculpaţi menţionaţi, sunt fondate. Curtea a arătat în cele ce preced că achiziţionarea de produse electrice de origine chinezească din Complexul D. Bucureşti a început, conform declaraţiilor inculpaţilor, care se coroborează între ele, începând cu anul 2003 şi s-a finalizat în luna mai 2004; chiar dacă se reţine de către Curte că activitatea infracţională de contrafacere a produselor chinezeşti a început din, anul 2003 şi nu doar din anul 2004, ţinând cont de dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. din 1968 şi de menţiunile din actul de sesizare, se va lua în considerare doar activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi în prima parte a anului 2004.

În sarcina inculpatului C.V. s-a reţinut, în ceea ce priveşte această infracţiune şi care are întrunite toate elementele constitutive - aşa cum s-a arătat anterior - că în cursul anului 2004, în mod repetat, a dispus achiziţionarea de către ceilalţi membrii ai grupului (S.S.M., S.I.D., C.C.C., C.C.) de produse electrice de origine chinezească din Complexul D. Bucureşti, iar apoi înlocuirea etichetelor originale de pe aceste produse cu altele purtând marca S., produse care au fost mai apoi livrate în această formă către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov.

În sarcina inculpaţilor S.M., S.I.D. şi G.C. s-a reţinut în legătură cu această infracţiune şi care are întrunite de asemenea toate elementele constitutive - aşa cum s-a arătat anterior - că în perioada lunilor februarie - mai 2004, în mod repetat, toţi cei trei inculpaţi au achiziţionat din Complexul D. Bucureşti produse electrice de origine chinezească pe care au fost aplicate etichete autocolante cu inscripţia producătorului S. - confecţionate de inculpatul S.M. - pe care le-au transportat, la cererea inculpatului C.V., în această formă la S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov unde au fost vândute societăţii menţionate.

În raport de data la care s-a finalizat activitatea infracţională de contrafacere - luna mai 2004 - activitate care este una continuată şi care s-a epuizat practic în luna menţionată şi ţinând seama de împrejurarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este de 6 luni până la 2 ani închisoare iar potrivit art. 122 lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 răspunderea penală se prescrie într-un interval de 7 ani şi 6 luni dacă nu se pronunţă până la acest moment o hotărâre de condamnare definitivă, s-a constatat că dreptul statului de a trage la răspundere penală inculpaţii pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 289/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a prescris în luna noiembrie 2011.

Ca urmare, în cauză se impune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor C.V., S.M., S.I.D. şi C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001. Constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale nu influenţează însă modul de soluţionare a laturii civile a procesului penal, întrucât fapta inculpaţilor este şi rămâne o faptă ilicită - chiar dacă nu mai poate sta la baza tragerii inculpaţilor la răspundere penală - şi reprezintă temeiul răspunderii civile delictuale pe car se întemeiază cele două acţiuni civile alăturate procesului penal.

Este reală şi susţinerea D.N.A. în sensul că în speţă a intervenit prescripţia răspunderii penale şi în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 19.69 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 comisă de inculpatului C.V. în luna martie 2004 când a oferit inculpatului G.G., şef serviciu aprovizionare depozite din cadrul S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov un autoturism Audi A6 pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu mărfurile livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov. Această infracţiune a fost comisă deci în luna martie 2004 iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Or, în această situaţie potrivit art. 122 lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 7 ani şi 6 luni care s-a împlinit în luna septembrie 2011.

Se impune aşadar ca şi în legătură cu această infracţiune să se pronunţe o hotărâre de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului C.V.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina acestora, instanţa de apel a reţinut că sunt fondate criticile aduse de D.N.A. hotărârii vizând necesitatea majorării pedepselor principale aplicate inculpaţilor P.G. şi J.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a reţinut că în raport de foloasele foarte mari obţinute prin comiterea infracţiunilor (sumele de câte 4,4 miliarde lei vechi şi câte un autoturism), precum şi prin prisma manoperelor realizate de aceştia pentru ascunderea acestor foloase, pedeapsa de 5 ani închisoare apare neîndestulătoare şi nu poate conduce la atingerea scopului prevăzută de art. 52 C. pen. din 1969. Un alt argument pentru care instanţa de control apreciază că se impune în cauză majorarea acestei pedepse pentru infracţiunea menţionată este acela că în tot cursul procesului penal inculpaţii au fost nesinceri, încercând să inducă în eroare atât organele de anchetă cât şi instanţele cu privire la provenienţa acestor sume de bani, ceea ce înseamnă că nici până la acest moment, deşi au trecut 8 ani de la data comiterii faptelor şi 7 ani de când procesul se află pe rolul instanţelor inculpaţii nu au realizat gravitatea faptelor comise.

Astfel, Curtea a apreciat că o pedeapsă principală de 7 ani închisoare ar fi mai adecvată pentru îndeplinirea scopului educativ al pedepsei astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen. din 1969, ar fi proporţională cu gravitatea faptei şi ar răspunde exigenţelor funcţiilor pedepselor.

În ceea ce priveşte celelalte pedepse principale aplicate acestor inculpaţi, s-a constatat că au fost just individualizate, prima instanţă ţinând seama la stabilirea cuantumului lor de toate criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen. din 1969, astfel că, majorarea cuantumului acestora nu se impune, contrar celor susţinute de D.N.A.

Se impune însă modificarea pedepselor complementare şi a celor accesorii aplicate celor doi inculpaţi întrucât, deşi este dovedit că inculpaţii au comis astfel cum s-a arătat în cele ce preced infracţiuni de corupţie, nu apare justificată interzicerea faţă de aceştia a dreptului de a alege; prin prisma conţinutului infracţiunilor comise Curtea apreciază că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani sunt suficiente. întrucât această restrângere a drepturilor interzise inculpaţilor atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe intervalul de 3 ani după aceea este în favoarea acestora, în cauză se apreciază că se impune, din această perspectivă şi admiterea apelurilor promovate de cei doi inculpaţi împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov, conform art. 279 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.V., s-a reţinut că nu se impune, contrar susţinerilor acestuia, redozarea pedepselor principale aplicate pentru infracţiunile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003, dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni) şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art, 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În stabilirea pedepselor principale pentru aceste infracţiuni prima instanţă a avut în vedere toate criteriile de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. din 1969, iar cuantumul acestora corespunde scopului pedepsei astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969. S-a avut în vedere de către prima instanţă atât circumstanţele reale în care au fost comise faptele cât şi cele personale ale inculpatului: situaţie familială, socială, grad de instrucţie şcolară etc, astfel că acestea, invocate şi în apel nu pot sta la baza unei redozări a cuantumului pedepsei; aceste circumstanţe personale au fost corect evaluate de către prima instanţă care a apreciat însă că, prin prisma implicării inculpatului în activitatea infracţională dedusă judecăţii, a circumstanţelor reale în care au fost comise faptele - inculpatul fiind pilonul principal în jurul căruia s-a desfăşurat activitatea infracţională şi totodată iniţiatorul acesteia - şi a consecinţelor faptelor sale, redozarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile menţionate nu se impune.

S-a reţinut însă, că nu apare justificată nici faţă de inculpatul C.V., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 aplicare pedepsei complementare a interzicerii a dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen. din 1969; prin prisma conţinutului acestei infracţiuni Curtea apreciază că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, ca şi pedeapsă complementară stabilită pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 pe o perioadă de 3 ani, este suficientă; nu se impune interzicerea pentru inculpat a dreptului de a alege, cu atât mai mult pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate acestui inculpat, Curtea a mai reţinut că sunt fondate şi criticile D.N.A. privind omisiunea primei instanţe de a lua în calcul la stabilirea situaţiei juridice a inculpatului sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Braşov; aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar ataşată de instanţa de apel la dosarul cauzei (fila 201 dosar apel vol. I), precum şi din conţinutul sentinţei penale nr. 2092 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Braşov astfel cum a rămas definitivă la data de 27 octombrie 2008 prin Decizia penală nr. 789/R/2008 a Curţii de apel Braşov, infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin acea sentinţă sunt concurente cu cele deduse judecăţii în prezent, iar în momentul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin această hotărâre nu se cunoştea că inculpatul comisese şi infracţiunile deduse judecăţii în prezent. In aceste condiţii Curtea a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 865 C. pen. din 1969 raportat la art. 85 C. pen. din 1969, impunându-se anularea suspendării sub supraveghere aplicată pentru pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov; de asemenea, fiind incidente dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 privind concursul real de infracţiuni, se impune contopirea conform art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (2) şi art. 36 C. pen. din 1969 a pedepselor stabilite pentru infracţiunile deduse în prezent judecăţii cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov, pentru infracţiunile concurente dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele.

S-a reţinut că prin prisma numărului mare de infracţiuni comise de inculpatul C.V. care intră în concursul de infracţiuni, se impune aplicarea unui spor de pedeapsă acestuia, însă a apreciat, spre deosebire de prima instanţă, că un spor în cuantum de 1 an închisoare este suficient pentru sancţionarea perseverenţei infracţionale de care a dat dovadă inculpatul comiţând infracţiunile deduse judecăţii, precum şi cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov. Sub aspectul conţinutului şi aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, este suficientă ca şi pedeapsă accesorie, neexistând motive temeinice pentru a-i interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen. din 1969.

Având în vedere contopirea pedepselor stabilite pentru infracţiunile deduse judecăţii cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 2092 din 17 decembrie 2007 a Judecătoriei Braşov astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 789/R din 27 octombrie 2008, s-a constatat că se impune în baza art. 88 C. pen. din 1969 coroborat cu art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 a se scădea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.V., pe lângă perioada prevenţiei dedusă de prima instanţă şi perioada în care a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor concurente, astfel cum rezultă din hotărârile menţionate respectiv de la 28 octombrie 2002 la 13 decembrie 2002.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.M., S.I.D., C.C. şi C.C., s-a reţinut că sunt fondate criticile aduse de D.N.A. sentinţei apelate în ceea ce priveşte greşita apreciere a instanţei de fond referitoare la necesitatea de a interzice acestor inculpaţi cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie a dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen. din 1969.

Pentru considerentele expuse, în cazul inculpaţilor J., P. şi C.V., s-a apreciat că nu se impune nici în cazul inculpaţilor S.M., S.I.D., C.C. şi C.C. interzicerea dreptului de a alege, nici ca şi pedeapsă complementară şi nici accesorie; conţinutul infracţiunilor comise, modalitatea de comitere, circumstanţele reale în care au fost comise faptele şi cele personale ale inculpaţilor nu justifică interzicerea dreptului electoral de „a alege", nici pe durata executării pedepselor aplicate şi nici ulterior, pe durata pedepselor complementare.

Din acest punct de vedere, modificarea conţinutului pedepselor complementare şi a celor accesorii este o măsură favorabilă acestor inculpaţi, astfel că se impune, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea sub acest aspect a apelurilor promovate de inculpaţi.

Dacă în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.M., C.C. şi C.C. criticile acestora privind greşita individualizare a pedepselor principale ce le-au fost aplicate de către prima instanţă pentru infracţiunile pentru care nu a intervenit prescripţia sunt nefondate, întrucât prima instanţă a avut în vedere la stabilirea şi aplicarea pedepselor toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. din 1969, aplicând deci pedepse just individualizate atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul S.I.D., Curtea apreciază că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 este disproporţionată faţă de gravitatea faptei şi de circumstanţele reale în care aceasta a fost comisă. Suma de bani „spălată", obţinută din participarea sa la infracţiunile menţionate este mult redusă faţă de sumele de bani spălate de inculpaţii J.C., P.G., C.V. şi C.C. (care au primit o pedeapsă în acelaşi cuantum, respectiv 5 ani închisoare), iar diferenţa pentru care s-a reţinut de către instanţe întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani pentru fapta reţinută în sarcina acestui inculpat faţă de inculpaţii S.M. şi C.C. - care au obţinut şi ei bani din activitatea infracţională desfăşurată - o reprezintă împrejurarea că inculpatul S. i-a primit prin intermediul unor instrumente de plată girate succesiv între mai multe societăţi pentru a li se pierde urma, spre deosebire de inculpaţii S.M. şi C.C. care i-au primit cash sau prin mandat poştal de la inculpatul C.V. în aceste condiţii s-a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului S.I.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării ) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, aşa cum s-a solicitat de către inculpat, însă se impune redozarea pedepsei în raport de circumstanţele reale ale comiterii acesteia şi reducerea pe cale de consecinţă a pedepsei aplicate de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În ceea ce priveşte motivul de apel comun al inculpaţilor S.M., C.C. şi C.C. referitor la redozarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate pentru infracţiunile pentru care răspunderea penală nu s-a prescris, aşa cum am arătat Curtea apreciază că este nefondat. Prima instanţă a luat în considerare în procesul de individualizare judiciară a pedepselor toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedepsele stabilite şi aplicate - egale cu limita minimă prevăzută de lege pentru respectivele infracţiuni - corespund scopul prevăzut de art. 52 C. pen.; o reducere a cuantumul pedepselor aplicate nu se impune întrucât inculpaţii au constituit respectiv au aderat la grupul infracţional iniţiat de inculpatul C.V., grup structurat care a acţionat pe o durată mare de timp - aproximativ un an de zile - scopul fiind cel al comiterii unor infracţiuni grave; este adevărat că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, însă activitatea desfăşurată de ei în cadrul grupului au cauzat serioase prejudicii, nerecuperate până în prezent, iar perioada mare de timp în care au acţionat dovedeşte că inculpaţii au dat dovadă de perseverenţă infracţională. Circumstanţele personale ale inculpaţilor, inclusiv lipsa antecedentelor penale, justifică orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege şi nicidecum reţinerea în favoarea lor a circumstanţelor atenuante cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al acţiunilor civile alăturate procesului penal de către părţile civile SC F.E.S. SA şi SC C.S.A. aduse în analiza Curţii de Apel, prin prisma motivelor de apel formulate de inculpaţii J.C., P.G. şi C.V., respectiv al apelului formulat în cauză de către SC C.S.A., s-au reţinut următoarele:

Referitor la prima dintre părţile civile menţionate SC F.E.S. SA Curtea a reţinut şi a dezvoltat în cele ce preced motivele pentru care aceasta are calitatea de parte civilă în cauză întrucât a suferit un prejudiciu cert prin activitatea infracţională a inculpaţilor J.C., P.G., C.V., S.M., S.l.D., C.C. şi C.C.

În legătură cu acest prejudiciu, Curtea a argumentat în partea destinată infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, J.C., P.G., de ce cuantumul prejudiciului stabilit de către prima instanţă nu este corect; atâta timp cât SC F.E.S. SA rămâne cu o parte din produsele achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti pe care le poate folosi, iar o parte din produsele achiziţionate de la cele două societăţi comerciale au fost refacturate în cursul aceluiaşi an (fie că era vorba despre produse contrafăcute, fie că era vorba de produse autohtone achiziţionate la suprapreţ) nu se poate reţine că în patrimoniul SC F.E.S. SA s-a produs un prejudiciu egal cu contravaloarea bunurilor achiziţionate de la cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V., SC F.E.S. SA nu a dovedit că prin simpla achiziţie a bunurilor de la cele două societăţi cu nerespectarea normelor concurenţiale sau prin lipsa oportunităţii achiziţionării bunurilor i s-ar fi produs un prejudiciu, or, achiziţionarea unui bun, ca şi principiu reprezintă un plus patrimonial şi nu un minus, o pagubă.

Curtea a arătat că prin modalitatea defectuoasă prin care inculpaţii P.G. şi J.C. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, aprobând achiziţionarea produselor de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti fără respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile de materiale şi servicii, fără organizarea vreunei licitaţii sau selecţii de oferte, au creat premizele păgubirii SC S.D.F.E.E. E. SA, actualmente SC F.E.S. SA cu suma de 6.966.255,56 lei noi reprezentând contravaloarea produselor contrafăcute achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara (şi nerefacturate) şi cu suma de 10.764.143, 45 lei noi reprezentând diferenţa dintre preţul cel mai mare cu care puteau fi achiziţionate de pe piaţă produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi preţul supraevaluat cu care au fost în final achiziţionate de la cele două societăţi comerciale. Prejudiciul creat SC F.E.S. SA se cifrează deci la suma de 17.730.399,01 lei noi. Instanţa de apel a dezvoltat în ce modalitate a ajuns la sumele menţionate, ce elemente au fost luate în considerare, ce criterii au fost folosite şi pe ce mijloace de probă existente la dosar a întemeiat calcului privitor la stabilirea întinderii prejudiciului.

S-a mai arătat de asemenea că dacă pentru prima parte a prejudiciului cauzat 6.966.255, 56 lei noi reprezentând contravaloarea produselor contrafăcute achiziţionate de la SC E.E.G. SA Timişoara se fac vinovaţi atât inculpaţii J.C. şi P.G., cât şi cei care au contribuit efectiv la contrafacerea şi vânzarea produselor contrafăcute: C.V., S.M., S.l.D., C.C. şi C.C., pentru ce-a dea doua parte a prejudiciului în cuantum de 10.764.143, 45 lei noi reprezentând diferenţa dintre preţul cel mai mare cu care puteau fi achiziţionate de pe piaţă produsele livrate de SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti şi preţul supraevaluat cu care au fost în final achiziţionate de la cele două societăţi comerciale se fac răspunzători doar inculpaţii J.C. şi P.G.. în sarcina celorlalţi inculpaţi nu a fost identificată vre-o faptă penală sau vre-o altă faptă ilicită care să constituie temeiul tragerii la răspundere civilă pentru această categorie a prejudiciului.

Faţă de aceste considerente, văzând că în speţă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale: există prejudiciu, există fapte ilicită comise de inculpaţi cu vinovăţie, după distincţiile arătate şi raport de cauzalitate între faptele ilicite comise şi prejudiciul cauzat, s-a constatat că acţiunea părţii civile SC F.E.S. SA este admisibilă şi fondată în limita prejudiciului stabilit prin prezenta decizie astfel că se impune obligarea inculpaţilor care se fac răspunzători de producerea prejudiciului la repararea acestuia în temeiul art. 436 şi art. 14 C. proc. pen. din 1968 rap. la art. 998, 999 şi 1003 C. civ. (în vigoare la data comiterii faptelor ilicite).

S-a apreciat că SC F.E.S. SA ar fi fost îndreptăţită să fie despăgubită pentru întreg prejudiciu cauzat conform principiului reparării integrale a pagubei care operează în cadrul răspunderii civile delictuale, prin acordarea dobânzilor legale pentru sumele menţionate de la data producerii prejudiciului până la momentul achitării despăgubirilor, însă acordarea de dobânzi în apel nu se poate realiza având în vedere că latura civilă a cauzei a fost criticată în speţă doar de către inculpaţi, iar în propriul apel nu li se poate agrava situaţia.

Nu se pot reţine drept fondate criticile aduse în apel de către inculpatul P.G. în sensul că în speţă, prin modalitatea de rezolvare a laturii civile a procesului, s-a încălcat de către prima instanţă Autoritatea unică a O.S.I.M. în ceea ce priveşte infracţiunile de concurenţă neloială, Autoritatea unică a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte infracţiunea de concurenţă neloială, Autoritatea unică a Ministerului Finanţelor în ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 82/1991 şi a normelor C. fisc. asupra patrimoniului S.I.S.E. TS şi a activităţii economico fiscale a acesteia.

În primul rând, instanţa de apel a reţinut că nici una dintre aceste autorităţi nu au avut calitate procesuală în cauză şi nici nu era necesar să fie introduse în cauză pentru soluţionarea laturii civile a cauzei. în cauză a fost efectuată, astfel cum s-a arătat, o expertiză energetică pentru stabilirea calităţii de produse contrafăcute a produselor achiziţionate de către S.I.S.E. Transilvania Sud care, coroborată cu constatările angajaţilor C.S.A. şi cu declaraţiile inculpaţilor în care arată cum au procedat pentru înlocuirea etichetelor produselor chinezeşti, face dovada deplină a contrafacerii produselor.

În al doilea rând, aplicarea Legii nr. 82/1991 şi a normelor C. fisc. asupra patrimoniului S.I.S.E. TS şi a activităţii economico fiscale a acesteia, exced cadrului procesual; nici inculpatul P.G. şi niciun alt inculpat nu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni comise în legătură cu Legea nr. 82/1991 sau cu C. fisc.

Deşi s-a invocat de către acelaşi inculpat greşita aplicare a legii în timp, în sensul că instanţa de fond nu a aplicat prevederile legii ca izvor de drept material în raportarea laturii subiective a infracţiunilor şi rezoluţiei penale care trebuie să le însoţească, rn lumina normelor aplicabile anului 2004 şi nu a mecanismului M.C.V. introdus după 2007, precum şi a numeroaselor ghiduri de interpretare apărute după anul 2007, nu s-au identificat în conţinutul hotărârii atacate astfel de interpretări şi nici nu a constatat o greşită aplicare a legii.

În ceea ce priveşte apelul promovat în cauză de către partea civilă SC C.S.A., s-a constatat că acesta este fondat întrucât prima instanţă ar fi trebuit să admită în parte acţiunea civilă promovată de această parte civilă.

Potrivit actelor dosarului, S.C. C.S.A., s-a constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale (fila 219-222 vol. V dosar urmărire penală) şi şi-a menţinut poziţia procesuală şi în faţa instanţei (fila 193 vol. I dosar instanţă) solicitând încă de la început obligarea inculpaţilor care se fac vinovaţi de contrafacerea produselor livrate către SC S.I.S.E. Transilvania Sud la despăgubiri. în cursul urmăririi penale partea civilă a evaluat prejudiciu, în mod provizoriu la suma de 1.000.000 euro fără a preciza dacă reprezintă despăgubiri materiale sau morale.

În faţa instanţei partea civilă a depus o precizare de acţiune, până la citirea actului de sesizare a instanţei (filele 193 - 196 vol. I dosar instanţă) în care a arătat că îşi menţine pretenţiile formulate - prejudiciul fiind apreciat în continuare la suma de 1.000.000 euro, până la efectuarea unei expertize contabile - arătând că prejudiciul constă în valoarea profitului obţinut de persoanele responsabile în urma activităţii de contrafacere, din vânzarea bunurilor contrafăcute S.

În apel, această parte civilă a precizat (filele 106-108 dosar apel vol. I) că prejudiciul care i-a fost produs - şi care se traduce prin despăgubiri materiale şi morale - constă în încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor S. deţinute de această companie rezultând în mod evident din folosirea de către inculpaţi a mărcii S., folosire care leagă compania de produsele comercializate de către inculpaţi prin intermediul mai multor societăţi, ceea ce nu numai că le oferă acestora un profit nejustificat, dar, în egală măsură, lipseşte partea civilă de un câştig pe care l-ar fi avut în condiţiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite. Mai mult renumele societăţii are de suferit ca urmare a activităţilor ilicite ale inculpaţilor, cauzându-se totodată, datorită calităţii slabe a produselor comercializate sub marca sa, diluarea distinctivităţii mărcii.

Motivele de apel au fost completate de această parte civilă (filele 2-6 dosar apel vol. II) care cu această ocazie a defalcat prejudiciul care pretinde că i-a fost cauzat prin faptele inculpaţilor în prejudiciu material constând în profitul nejustificat, obţinut de inculpaţi şi totodată lipsirea părţii civile de un câştig pe care la-r fi avut în condiţiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite - apreciind valoarea pagubei la 93.048.094.976 lei vechi respectiv peste 2.000.000 euro şi prejudiciu moral constând în aceea că prin folosirea fără drept de către inculpaţi a mărcii S. renumele companiei a avut de suferit, apreciat la o valoare egală, respectiv 2 000 000 euro.

În susţinerea necesităţii obligării inculpaţilor la despăgubiri s-a arătat că potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, ordonanţă care transpune în legislaţia română Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004, referitor la respectarea dreptului de proprietate intelectuală „la cererea părţii vătămate, instanţa judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenţie a desfăşurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârşite.

La stabilirea daunelor interese instanţa judecătorească a luat în considerare a) toate aspectele corespunzătoare cum ar fi consecinţele economice negative, în special pierderea câştigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat şi după caz, elemente, altele decât factorii economici cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat, b) cu titlu de alternativă, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puţin suma redevenţelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, dacă persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate în cauză.

A rezultat aşadar din textul citat că prejudiciile suferite de un titular de marcă ca urmare a actelor ilicite de încălcare a mărcilor sale se traduc atât în despăgubiri materiale cât şi morale, articolul indicând şi modalităţile de calcul a acestor prejudicii.

Analizând acţiunea civilă exercitată de această parte civilă şi precizată conform celor ce preced, s-a reţinut, în primul rând că dispoziţiile O.U.G. nr. 100/2005, ordonanţă care transpune în legislaţia română Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004, nu pot fi invocate drept temei pentru tragerea la răspundere civilă a inculpaţilor care se fac vinovaţi de contrafacerea produselor livrate sub marca S. către S.I.S.E.E Transilvania Sud în perioada 19 martie 2004 - 27 mai 2004 întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data activităţii infracţionale de concurenţă neloială desfăşurată de inculpaţii C.V., S.M., S.I.D., C.C. şi C.C.

Ca atare paguba creată acestei părţi civile şi implicit dreptul de a cere despăgubirea trebuie analizată pe baza actelor normative în vigoare la momentul comiterii faptelor respectiv Legea nr. 11/1991 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 298/2001, Legea nr. 84/1998 şi art. 998, 999 şi 1003 C. civ. vechi (în vigoare în anii 2003-2004).

Din perspectiva acestor norme şi văzând materialul probator de la dosar, s-a reţinut că părţii civile S.C. C.S.A. i s-a produs un prejudiciu moral de către inculpaţii C.V., S.M., S.l.D., C.C. şi C.C. prin folosirea fără drept a mărcii, folosire care a dus la pierderea distinctivităţii acesteia şi a valorii lor.

Marca este, conform art. 3 din Legea nr. 84/1998 un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne;

Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice în forma în vigoare la momentul comiterii faptelor înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului: un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.

În aplicarea dreptului exclusiv pe care îl conferă titularului înregistrare mărcii (prevăzute în alin. (2) al art. 35 din Lege), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte: aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn.

Art. 36 din aceeaşi lege prevede că pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri iar art. 85 din aceeaşi lege prevede că pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 83 (lit. a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca) persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Aşadar, simplu fapt că un comerciant foloseşte neautorizat o marca îi creează titularului mărcii un prejudiciu moral. Mărcile S. sunt mărci cu renume, pentru promovarea cărora compania a făcut eforturi financiare, inclusiv în publicitate, iar împrejurarea că acestea sunt folosite fără acordul titularului, inducând în eroare publicul consumator, cauzează titularului mărcii un prejudiciu moral.

Între acest prejudiciu şi faptele ilicite ale inculpaţilor C.V., S.M., S.I.D., C.C. şi C.C., comise cu vinovăţie, există un raport de cauzalitate direct, astfel că în speţă sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere civilă delictuală a inculpaţilor.

Având însă în vedere că această parte civilă nu a pus la îndemâna instanţei elemente concrete pe baza cărora să se poată aprecia exact care este valoarea acestui prejudiciu, instanţa de apel apreciază că o despăgubire în cuantum de 100.000 euro reprezintă o justă despăgubire morală a acestei părţi civile pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.

Nu se poate reţine că prin faptele inculpaţilor menţionaţi s-a cauzat acestei părţi civile şi prejudiciu material egal cu contravaloarea produselor contrafăcute livrate de cele două societăţi comerciale controlate de inculpatul C.V. către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov. Instanţa a reţinut deja, referitor la contravaloarea produselor, că ele se constituie în prejudiciu încercat de S.I.S.E. Transilvania Sud, transmis mai apoi către SC F.E.S. SA care le-a cumpărat fără să cunoască că sunt contrafăcute, (indusă în eroare fiind de inculpatul C.V.); aceste produse nu pot fi folosite tocmai pentru sunt contrafăcute, iar partea civilă C.S.A. titulara a dreptului asupra mărcii S., a interzis, prin constituirea de parte civilă realizată în cursul urmăririi penale, utilizarea produselor contrafăcute prin înglobarea lor în instalaţiile efectuate de SC F.E.S. SA şi agenţiile din subordine.

În aceste condiţii, se impune confiscarea şi distrugerea întregului lot de produse, iar contravaloarea plătită de S.I.S.E. Transilvania pentru acestea se constituie în prejudiciu încercat de S.I.S.E. Transilvania la repararea cărora vor fi obligaţi inculpaţii C.V., S.M., S.I.D., C.C. şi C.C., care se fac vinovaţi de contrafacerea produselor; această sumă nu poate reprezenta şi prejudiciu material încercat de C.S.A.

Pe altă parte, câtă vreme inculpaţii C.V., S.M., S.I.D., C.C. şi C.C. vor fi obligaţi la despăgubiri faţă de SC F.E.S. SA egale cu contravaloarea produselor contrafăcute vândute către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov şi (nerefacturate) această sumă de bani nu profită inculpaţilor; tocmai din acest motiv această sumă de bani nici nu poate fi confiscată, pentru că ea serveşte la despăgubirea părţii prejudiciate, respectiv SC F.E.S. SA.

Nici argumentul avansat de partea civilă C.S.A. în sensul că această sumă de bani, obţinută de inculpaţi prin vânzarea produselor contrafăcute către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, reprezintă un prejudiciu creat părţii civile prin aceea că ar fi lipsit-o de câştigul pe care l-ar fi putut obţine prin vânzarea directă a unor produse originale similare şi superioare calitativ nu poate fi primit întrucât partea civilă C.S.A. nu este unul dintre furnizorii de materiale agreaţi de SC S.D.F.E.E. E. SA sau de SC F.E.S. SA (în prezent), astfel că este puţin probabil că ar fi putut vinde direct, cu respectarea regulilor concurenţiale, produse electrice către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov; prejudiciul, din această perspectivă este incert şi nu poate da naştere la obligaţia de despăgubire.

Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă C.S.A. referitoare la despăgubirile materiale pretinse în cuantum de 2.000.000 euro, precum şi cu privire la restul despăgubirilor morale solicitate.

În strânsă legătură cu modul diferit de rezolvare de către instanţa de apel a acţiunilor civile exercitate în cursul procesului penal de către cele două părţi civile s-a apreciat că se impune reformarea hotărârii atacate şi sub aspectul înlăturării din cuprinsul hotărârii primei instanţe a dispoziţiei de confiscare în solidar de la inculpaţii J.C., P.G., C.V., S.S.M., S.I.D., C.C.C. şi C.C. a sumei de 783.178 lei noi; dacă această confiscare se impunea (însă în nici un caz în solidar) pe considerentul că suma de bani pretinsă de partea civilă SC F.E.S. SA este mai mică decât prejudiciul efectiv stabilit de prima instanţă, în prezent, datorită modului diferit de stabilire a prejudiciului, expus în cele ce preced această sumă de bani reprezentând prejudiciu cauzat părţii civile menţionate (în cuantum de 17.730.399,01 lei noi.) se situează sub cuantumul despăgubirilor civile solicitate în cursul procesului penal (20.476.172 lei noi), astfel că raţiunea pentru care prima instanţă a dispus confiscarea de la inculpaţi a acestei sume de bani nu mai are aplicabilitate; nu mai există o diferenţă între prejudiciul total cauzat părţii civile SC F.E.S. SA şi cel pretins cu titlu de despăgubiri, pe care să şi-l fi însuşit inculpaţii şi să nu-l pretindă partea civilă, astfel că dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 nu îşi mai găseşte aplicarea în cauză.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile legii speciale privind combaterea concurenţei neloiale în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, se impune distrugerea întregului lot de produse contrafăcute a cărui confiscare s-a dispus de către prima instanţă în temeiul art. 118 lit. a) C. pen. din 1969 (produse comercializate sub numele S., indisponibilizate în prezent la sediul S.I.S.E. Transilvania Sud din Braşov, conform adresei şi borderoului anexă emise de SC F.E.S. SA (vol. V dosar urmărire penală, filele 244 şi 245).

Urmare a stabilirii obligaţiilor inculpaţilor de a despăgubi părţile civile, în modalitatea şi cu sumele menţionate în prezenta decizie, sume care diferă de cele stabilite de către prima instanţă, se impune reformarea hotărârii primei instanţe şi sub aspectul limitelor măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor J.C., P.G., S.S.M., S.l.D., acestea urmând a fi menţinute până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri prin prezenta şi a celor care formează obiectul confiscării conform art. 254 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 menţionate în mod expres în sentinţa primei instanţe.

În considerarea tuturor celor expuse, s-a reţinut că se impune în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968 admiterea apelurilor promovate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii J.C., P.G., C.V., S.S.M., C.C.C. şi S.l.D. şi partea civilă SC S.A. SA Bucureşti şi reformarea hotărârii atacate în sensul celor menţionate.

III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii J.C., P.G., S.l.D., C.C.C., C.C. şi C.V. şi părţile civile C.S.A. şi SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti.

Primul termen de judecată în recurs a fost stabilit la data de 19 iunie 2014, iar anterior acestui termen, mai precis la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen..

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 (dispoziţie tranzitorie): "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Având în vedere data pronunţării deciziei atacate şi anume 31 octombrie 2013, rezultă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, în ce priveşte soluţionarea recursului, referirea la C. proc. pen. va avea în vedere aceste prevederi.

Examinând cauza, în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. din 1968, pentru considerentele ce vor fi expuse, Înalta Curte apreciază ca fondate recursurile declarate Parchet şi de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C., urmând să extindă efectele recursurilor declarate de aceşti trei inculpaţi şi cu privire la intimatul-inculpat S.S.M. şi ca nefondate recursurile declarate inculpaţii J.C., P.G. şi C.V. şi de părţile civile C.S.A. şi SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti.

I. Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. din 1968, recursul trebuie motivat, cel mai târziu, cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speţă, aceste dispoziţii au fost respectate de către Parchet, de către inculpaţii J.C., P.G., S.l.D. şi C.C.C., precum şi de partea civilă C.S.A., pe când inculpaţii C.C. şi C.V. şi partea civilă SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti au depus motivarea recursului după ultima zi a termenului, 13 iunie 2014, respectiv la 14 iunie 2014 (vol. II, filele 146-147), 16 septembrie 2014 (vol. II, fila 328) şi 19 iunie 2014 (vol. II, fila 161).

1). Aşa cum rezultă din motivarea scrisă a recursului, Parchetul a criticat decizia, în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen. din 1968, pe motive de nelegalitate, invocând:

- nelegalitatea înlăturării unor probe legal administrate;

- greşita coroborare a probelor prin prisma art. 63 din C. proc. pen. din 1968 şi

- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.V., S.S.M., S.l.D., C.C., C.C., O.D., B.G. şi B.V., cu efectele de reducere a unor pedepse stabilite şi de încetare a procesului penal pentru anumiţi inculpaţi, conform art. 5 C. pen.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, cu excepţia celei referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, ce va fi analizată la pct. 11 din prezenta decizie.

Înalta Curte constată că, faţă de regulile stricte de soluţionare a recursului ca o a doua cale de atac şi faţă de cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968, în baza cărora puteau fi atacate hotărârile, parte din motivele de recurs formulate în scris de către Parchet exced cazului invocat în mod expres, respectiv art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. din 1968, dar şi celorlalte cazuri de casare prevăzute de lege.

Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare şi, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Toate modificările pun în evidenţă reglementarea recursului ca şi cale de atac ce vizează exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implică aprecierea probelor administrate.

Cu ocazia soluţionării recursului, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de instanţa de apel, în faţa cărora cauza a devoluat integral.

Voinţa legiuitorului în acest sens este expresă şi rezultă din abrogarea pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968 (care în anumite condiţii dădea posibilitatea instanţei de recurs să reexamineze situaţia de fapt), dar şi prin modificarea pct. 14 al aceluiaşi articol, care în redactarea corespunzătoare modificării intervenită prin Legea nr. 2/2013, se referă exclusiv la „aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" nu şi la „pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen." (din 1969), astfel cum se prevedea anterior.

În speţă, deşi în motivele scrise de recurs Parchetul a invocat greşita aplicare a legii, criticile propriu-zise, inclusiv cele referitoare la greşita soluţie de achitare a inculpaţilor G.G., O.D., B.G., O.G. şi B.V., vizează aprecierea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au dat-o probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, situaţia de fapt stabilită prin cele două hotărâri, pe baza căreia s-a dispus soluţia de achitare.

În ceea ce priveşte critica vizând înlăturarea nelegală a convorbirii telefonice din data de 26 martie 2004, ora 16:18 dintre coinculpaţii G.G. şi C.V., probă de natură a modifica situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, înalta Curte retine că aceasta este nefondată.

Astfel, în mod legal, instanţele de fond şi de apel au înlăturat această probă motivat de faptul că interceptările au fost realizate în baza mandatului din 11 februarie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu a fost certificat de Tribunalul Braşov, conform Încheierii nr. 48 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, precum şi datorită faptului că dispoziţiile Legii nr. 51/1991, în baza cărora s-a emis mandatul mai sus menţionat, au fost apreciate de C.E.D.O. ca nefiind conforme cu Convenţia europeană a drepturilor omului, încălcând art. 8 din aceasta referitor la dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii private (Cauza Dumitru Popescu împotriva României), având în vedere preeminenţa dispoziţiilor Convenţiei faţă de legislaţia naţională, reţinându-se în acest sens argumentele expuse pe larg în decizia recurată.

2). Inculpatul J.C. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la citarea părţii civile SC F.E.S. SA, că s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea unei infracţiuni de prejudiciu, fără să se ţină cont de expertizele efectuate în cauză (contabilă şi tehnică), că i-a fost încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, critici expuse pe larg în scris şi reluate în dezbateri, încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen. din 1968.

Examinând recursul formulat, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, inclusiv sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, ce va fi analizat la pct. 11 din prezenta decizie.

Astfel, inculpatul a solicitat achitarea invocând chestiuni de fapt referitoare la comiterea acţiunilor corespunzătoare elementului material al infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani în forma prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 29, după republicare), dar şi referitoare la lipsa de vinovăţie, fără să facă trimitere la chestiuni de legalitate şi de apreciere în drept a situaţiei sale, pentru a putea fi incidente dispoziţiile art. 385 pct. 12 C. proc. pen. din 1968, care în teza I-a se referă la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Inculpatul şi-a menţinut poziţia manifestată, atât în faţa primei instanţe cât şi faţa instanţei de apel, de a contesta comiterea faptelor şi de a solicita achitarea, criticând in extenso modalitatea în care cele două instanţe au evaluat probele administrate în cauză şi făcând trimitere la declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor, conţinutul rapoartelor de expertiză, înscrisuri, norme interne, etc.

Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizei recursului declarat de Parchet, Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au avut-o în vedere la soluţionarea cauzei şi la pronunţarea soluţiilor contestate, chiar dacă această situaţie priveşte unele cerinţe esenţiale pentru existenţa infracţiunii, cum ar fi atribuţiile de serviciu sau de control ale inculpatului, elementul material al infracţiunilor, încălcarea de către inculpat a unor dispoziţii legale sau a unor regulamente, urmarea imediată sau prejudiciul cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu, latura subiectivă, precum şi lipsa unei vătămări a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Mai trebuie precizat sub acest aspect că, aşa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri, ambele instanţe au analizat apărările inculpatului, pe care le-au înlăturat motivat, prin referire la mijloacele de probă, inclusiv la expertizele efectuate în cauză, dar şi la declaraţiile date de coinculpaţi şi la depoziţiile martorilor.

Înalta Curte subliniază, încă odată, că aprecierea probelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de prim control judiciar, că acestea nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, principiul liberei aprecieri a probelor, enunţat în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, lăsând libertatea instanţelor să aprecieze, motivat, concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate.

În acest context, Înalta Curte constată nefondată critica inculpatului privind omisiunea instanţelor inferioare de a ţine cont de expertizele efectuate în cauză, având în vedere, pe de o parte, că o asemenea critică excede analizei instanţei de recurs, iar pe de altă parte, că o astfel de susţinere nu este reală, întrucât instanţa de apel nu a înlăturat proba cu expertiza contabilă şi doar a respins cererea inculpatului de a înlătura Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de specialiştii P.N.A., reţinând că nu sunt diferenţe reale între Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de specialiştii P.N.A. şi raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, deoarece ambele lucrări au avut, în mare parte, obiective diferite, iar în cazul celor care au coincis, concluziile sunt concordante, diferenţa între sumele reţinute în cele două rapoarte fiind dată de aplicarea sau nu a cotei T.V.A.

Faţă de cele expuse, se apreciază că inculpatul J.C. a invocat, în mod formal, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. din 1968, criticile privind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani privind o altă stare de fapt decât cea reţinută de către instanţele de fond şi de apel şi care constă în aceea că:

- în luna martie a anului 2004, în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiunea inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv de la inculpatul C.V. un autoturism în valoare de 40.000 euro, o roată de rezervă în valoare de 800 euro şi suma de 4,4 miliarde lei, remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Dorobanţi;

- în perioada martie - iunie 2004, în calitate de director al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare totală de 251.703.217.814 lei vechi cu T.V.A. (respectiv 25.170.321,78 lei noi) de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea O.U.G. nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi;

- a acceptat modalitatea de încasare a celor 4,4 miliarde de lei vechi din partea lui C.V. (prin emiterea unor file C.E.C. de către societăţi comerciale controlate de către C.V. şi care în fapt nu aveau nicio datorie către inculpatul J.C., instrumente de plată girate consecutiv între mai multe societăţi comerciale), precum şi intrarea în proprietatea sa a unui autoturism pe care l-a înscris pe numele fiului său şi l-a înstrăinat la scurt timp şi pentru a se pierde urma banilor, a acţionat, începând cu luna aprilie 2004, prin transferarea banilor obţinuţi cu titlu de mită în diverse conturi, formarea de depozite pe termen scurt, iar apoi lichidarea acestora şi folosirea în final a sumei de 4,4 miliarde lei vechi primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V. la construcţia şi utilarea imobilului proprietate personală pe care îl deţinea în localitatea Podul Olt, judeţul Braşov.

Totodată, reţinerea în sarcina autorului infracţiunii premisă a concursului real între această infracţiune şi infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, este legală, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi (Deciziile nr. 836 din 13 februarie 2013, nr. 3164/2008, nr. 1386 din 11 martie 2004, nr. 2984 din 25 septembrie 2008 şi nr. 1578 din 29 aprilie 2009).

Constituie infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Prin urmare, există o imposibilitate a reţinerii în concurs a infracţiunii de spălare a banilor şi. a infracţiunii din care provin bunurile, doar în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 656/2002, atunci când scopul urmărit de făptuitor este "de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile", variantă ce nu se regăseşte în prezenta cauză.

În varianta normativă prevăzută de teza I-a a aceluiaşi articol, nu este necesar ca banii ce trebuie spălaţi să provină dintr-o infracţiune comisă de o altă persoană. Autorul unei infracţiuni din care provin banii ce trebuie spălaţi, poate să fie autorul acţiunilor de spălare de bani, atâta timp cât în cuprinsul legii nu se prevede că acesta nu răspunde penal.

Nu se poate vorbi nici de încălcarea principiului ne bis in idem întrucât în cazul infracţiunii de spălare de bani prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, elementul material este diferit de cel al infracţiunii din care provin banii şi bunurile ce au fost spălaţi. Soluţiile jurisprudenţiale şi doctrinare la care face trimitere apărarea privesc lit. c) a art. 29 din Legea nr. 656/2002, în varianta normativă a "dobândirii" şi nu sunt aplicabile în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte critica privind nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în lipsa apărătorului ales al inculpatului J.C., respectiv a declaraţiilor inculpatului C.V. din 8, 9 şi 10 august 2005 şi ale martorilor M.T. şi M.J., Înalta Curte o apreciază, de asemenea, nefondată.

Inculpatul J.C. a arătat că organele de urmărire penală au încălcat dispoziţiile art. 6 C. proc. pen. din 1968, care prevăd că organele de urmărire penală au obligaţia de a înştiinţa de îndată pe învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică şi de a-i asigura posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării, fiind înştiinţat de începerea urmăririi penale la mai bine de o lună, respectiv, la 10 august 2005 şi dreptul său, în calitate de învinuit, de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale, prevăzut de art. 171 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 şi a apreciat că a fost arestat şi condamnat în baza acestor declaraţii.

Totodată, printr-o "opinie separată la pct. 1.3. privind nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea dreptului la apărare din lucrarea Motive de recurs" depusă prin avocat M.G., formulată în cuprinsul unui memoriu separat, inculpatul J.C. a susţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor normative speciale prevăzute de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 83/1992 care prevăd obligativitatea asigurării asistenţei juridice a învinuitului şi a inculpatului, în cazul infracţiunilor de corupţie, în timpul urmăririi penale sau al judecăţii.

Înalta Curte reţine că, prin efectul Legii nr. 2/2013, nu mai este considerat caz de casare lipsa apărătorului în cursul urmăririi penale, când prezenţa acestuia era, potrivit legii, obligatorie, această nelegalitate putând fi invocată numai cu prilejul judecării cauzei în primă instanţă şi în apel, iar criticile formulate nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. din 1968, prin urmare această critică nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

Cu toate acestea, Înalta Curte, constatând că sunt nelămuriri, în vederea clarificării în speţă a aspectelor de drept invocate în apărare, va face unele completări la argumentele expuse de către instanţa de apel.

Asistenţa juridică, noţiune diferită de reprezentare, este activitatea desfăşurată de un apărător, ales sau din oficiu, în prezenţa celui asistat, în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale legitime.

Totodată, reaminteşte, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 160/2012, Completul de 5 judecători), că faza de urmărire penală are caracteristicile sale specifice, diferite de faza de judecată a procesului penal, caracterizată prin publicitate, oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate.

În esenţa sa, activitatea de urmărire penală este nepublică, tocmai de aceea în art. 250-254 C. proc. pen. din 1968 s-a reglementat procedura prezentării materialului de urmărire penală care prevede, în detaliu, drepturile procesuale ale inculpatului.

Prin urmare, dat fiind specificul fazei de urmărire penală, legea sancţionează cu nulitatea absolută doar actele procesuale ce reclamă prezenţa inculpatului a cărui asistenţă juridică este obligatorie, în situaţia în care sunt efectuate în lipsa apărătorului ales sau desemnat din oficiu al inculpatului, nu a oricărui act procesual.

Organele de urmărire penală nu aveau obligaţia de a-l înştiinţa pe inculpat, în lipsa unei cereri exprese în acest sens, de audierea altor persoane pentru a-i da acestuia posibilitatea să se prezinte la audiere împreună cu apărătorul său ales şi să le interogheze în mod nemijlocit.

Cum acesta a dat declaraţii, atât în calitate de învinuit, cât şi de inculpat, în prezenţa apărătorului ales, organele de urmărire penală au asigurat asistenţa sa juridică.

Mai mult, participarea apărătorului la celelalte acte de urmărire penală, este un drept care se exercită la cerere, nu o obligaţie pozitivă a organelor de urmărire penală de a înştiinţa părţile cu privire la efectuarea oricărui act de procedură sau de a-i pune în vedere apărătorului să participe la toate actele de urmărire penală.

Or, nu se susţine că apărătorul ales al inculpatului ar fi depus vreo cerere pentru a participa la luarea declaraţiilor a căror nulitate se solicită şi nici că ar fi solicitat, ulterior aducerii la cunoştinţă a începerii urmăririi penale sau cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, reaudierea vreunei persoane sau o eventuală confruntare cu respectivii martori sau cu coinculpaţii din cauză.

Cum inculpatul nu s-a prevalat de un asemenea drept, aceasta justifică concluzia că, la acel moment procesual, apărarea nu a acordat o valoare deosebită declaraţiilor martorilor la a căror audiere nu a participat.

De altfel, Înalta Curte constată că inculpatul C.V. şi martorul M.T. au fost audiaţi în condiţii de contradictorialitate, în mod nemijlocit, de către instanţe, acordându-i-se inculpatului posibilitatea de a le pune întrebări direct sau prin apărătorul său ales.

Nefondată este şi critica vizând lipsa calităţii procesuale active a părţii civile SC F.I.S.E.E.S. SA Bucureşti.

Contrar celor susţinute, se constată că, în cauză, există identitate între această parte civilă şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv a dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, prin transmiterea legală a calităţii procesuale ce a avut loc pe calea reorganizării, prin divizare, a persoanei juridice SC E. SA, în modalitatea explicată, în detaliu, de către Curtea de apel.

SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti, persoana juridică nou înfiinţată, a preluat fracţiunile din patrimoniul divizat şi a dobândit calitatea de parte civilă pe care o avea persoana supusă reorganizării, fiind lipsit de relevanţă faptul că în protocolul de preluare a activului şi a pasivului din 18 martie 2005 (filele 179-184 vol. XV instanţă) nu a fost individualizat vreun prejudiciu în legătură cu faptele reţinute în prezenta cauză penală.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţele de fond au explicat, în detaliu, modalitatea în care această societate a preluat drepturile şi obligaţiile SC E. SA, motiv pentru care, nu va mai reveni asupra acestora, însuşindu-şi în totalitate motivarea instanţei de apel sub acest aspect.

3). Inculpatul P.G. a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.

În dezvoltarea motivelor de recurs a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 19, 171 şi 172, 12 şi 9 C. proc. pen. din 1968, arătând că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au comis un exces de putere, trecând în domeniul altei puteri executive în stat, respectiv al celei legislative prin aceea că au adăugat la lege, că au fost încălcate dispoziţiile legale privind legala citare a SC F.E.S. SA, a fost condamnat pentru o infracţiune de prejudiciu fără ca instanţele să ţină cont de expertizele efectuate în cauză, nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în prezenţa avocatului Stanciu loan, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, precizând că instanţa a stabilit greşit situaţia de fapt, că lipseşte "elementul material - subiectiv" şi motivarea deciziei atacate.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost susţinute motivele de recurs ce tind la achitarea inculpatului.

Şi în cazul acestui inculpat, se constată că motivele de recurs sunt nefondate, acestea fiind, în majoritate, identice cu motivele de recurs formulate de către inculpatul J.C.

Pentru aceste considerente, motivele de recurs privind încălcarea dispoziţiilor legale privind legala citare a SC F.E.S. SA, condamnarea sa pentru o infracţiune de prejudiciu fără ca instanţele să ţină cont de expertizele efectuate în cauză, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, nu vor mai fi reluate, instanţa urmând să răspundă doar argumentelor suplimentare dezvoltate în motivarea recursului inculpatului P.G.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, aplicabile în cauza de faţă, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 C. proc. pen. din 1968, invocat de către inculpat, a fost abrogat în mod expres.

Excesul de putere comis de către judecătorii de fond, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat prin aceea că au adăugat la lege, poate fi analizat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. din 1968, dar critica este nefondată.

Există exces de putere atunci când o instanţă judecătorească, prin hotărârea sa, excede atribuţiilor pe care legea i le-a acordat, efectuând acte pe care numai puterea legislativă sau cea executivă le putea efectua.

Contrar celor susţinute de către inculpatul P.G., se constată că instanţele de fond nu şi-au depăşit competenţa materială şi personală, iar sentinţa şi decizia atacate sunt motivate raportat la dispoziţiile legale în vigoare, fiind expuse faptele reţinute în sarcina inculpatului, probele care fundamentează soluţia de condamnare şi încadrarea în drept, ambele instanţe realizând o analiză critică a materialului probator, atât din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, cât şi a apărărilor formulate de către acesta.

Înalta Curte subliniază că autorităţile enumerate de către inculpat, cu atribuţii în domeniul concurenţei neloiale, al proprietăţii industriale sau fiscal, respectiv Consiliul Concurenţei, O.S.I.M. şi Ministerul Finanţelor, nu au atribuţii în ceea ce priveşte efectuarea vreunui act de urmărire penală, pot fi, cel mult, organe de constatare.

Actele de urmărire penală se efectuează exclusiv de către organele de urmărire penală, respectiv procurorii constituiţi în parchete şi organele de cercetare penală: organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare specială.

Procurorul a administrat în cursul urmăririi penale, iar instanţele de fond în cursul cercetării judecătoreşti, mijloacele de probă strict şi limitativ prevăzute de legea procesual-penală, pe care le-au considerat necesare pentru stabilirea adevărului în cauză şi lămurirea situaţiei de fapt în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen. şi le-au stabilit concludenta în baza principiului liberei aprecieri a probelor, prevăzut de art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, atât în materie penală, cât şi în materie delictuală, dovada faptelor şi a prejudiciului putându-se face cu orice mijloc de probă prevăzut de lege, astfel încât, nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei şi determinării cuantumului acestuia dacă dreptul de proprietate al titularului a fost sau nu înregistrat, din moment ce nu se contestă existenţa acestuia.

În ceea ce priveşte nulitatea sechestrului instituit asupra produselor contrafăcute marca S., dat fiind faptul că partea civilă nu a constituit o garanţie adecvată, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 100/2005, Înalta Curte reaminteşte că măsurile asigurătorii se iau în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen., nu al unei legi civile, fie ea şi speciale.

De altfel, se remarcă confuzia pe care inculpatul o face între mai multe instituţii de drept, precum şi falsele probleme juridice ridicate în faţa instanţei de recurs, cum ar fi, de exemplu, confuzia între măsurile asigurătorii prevăzute de art. 163 şi urm. C. proc. pen. din 1968 şi măsurile de conservare a probelor, prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 100/2005, conţinutul sintagmei "restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii" sau "soluţiile" pe care instanţele de judecată le pot pronunţa cu privire la latura civilă.

Mai mult, instanţa constată şi parţiala lipsă de interes a acestuia în promovarea unui astfel de motiv de recurs, în special cu privire la aspectele privind concurenţa neloială, în condiţiile în care inculpatul P.G. nu a fost condamnat pentru infracţiunile pe care le analizează în acest motiv de recurs, ci doar pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi spălare de bani, ceea ce a determinat, pe latură civilă, obligarea sa, în solidar cu inculpaţii menţionaţi în decizia atacată, doar la acoperirea prejudiciului suferit de partea civilă SC F.E.S. SA, nu şi a celui constatat în patrimoniul Companiei C.S.A.

Totodată, este hilar a susţine că restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii presupune desfiinţarea părţii civile SC F.E.S. SA. Cele trei "soluţii" enumerate de către inculpat în rezolvarea laturii civile a procesului penal (restituirea lucrului, desfiinţarea unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii) reprezintă, în realitate, aspectele cu privire la care instanţa este obligată să se pronunţe, indiferent dacă există sau nu constituire de parte civilă în cauză.

În ipoteza existenţei unei acţiuni civile alăturată celei penale, instanţa poate admite în tot sau în parte acţiunea civilă şi dispune obligarea condamnatului la acoperirea, în natură sau în echivalent, a prejudiciului reţinut sau poate o poate respinge, ca neîntemeiată, dacă prejudiciul nu a fost dovedit ori a fost deja acoperit de către inculpat.

Prin urmare, obligarea inculpatului la plata unei sume de bani către partea civilă SC F.E.S. SA pentru acoperirea prejudiciului pe care acesta l-a produs prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, constatat de către instanţele de fond, reprezintă o soluţie pronunţată în limita competenţelor legale.

Înalta Curte a arătat anterior, în analiza motivelor de recurs ale inculpatului J.C., că SC F.E.S. SA are calitate de parte civilă în cauză.

Argumentele inculpatului P.G., în sensul că ulterior înfiinţării, partea civilă SC F.E.S. SA s-a "îndestulat de trei ori cu pretinsa substanţă materială a prejudiciului", confirmă calitatea procesuală a acesteia.

Critica vizând calitatea de parte civilă în cauză a SC F.E.S. SA, pornind de la modalitatea în care instanţa de apel a stabilit. e)xistenţa prejudiciului şi întinderea sa, precum şi înlăturarea expertizelor efectuate în cauză, vizează, în realitate, situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, cu referire la probe şi nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului.

Decizia nr. 659/2002 a Înaltei Curţi, citată la fila nr. 44, dosar recurs, nu este aplicabilă în cauză întrucât, pe de o parte, este anterioară modificării dispoziţiilor C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, iar pe de altă parte, priveşte o altă problemă de drept, respectiv, în jurisprudenta la care s-a făcut referire, instanţele de fond nu au motivat de ce cuantumul prejudiciului este diferit de cel stabilit prin expertizele administrate în cauză, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, Înalta Curte constatând că instanţa de apel a explicat pe larg modalitatea şi temeiurile care au stat la baza stabilirii prejudiciului.

În ceea ce priveşte nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în prezenţa apărătorului ales al inculpatului, avocat S.I., motivat de asistarea, în aceeaşi cauză penală şi a coinculpatului cu interese contrare, C.V., fapt ce ar echivala cu lipsa asigurării asistenţei juridice a inculpatului în cursul urmăririi penale, Înalta Curte reiterează faptul că o astfel de critică, chiar reală, nu poate fi analizată de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. din 1968, fiind restrânse prin Legea nr. 2/2013, doar la etapa judecăţii.

Pe de altă parte, se constată că invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 teza I-a C. proc. pen. din 1968 s-a făcut în mod formal, deoarece inculpatul, deşi a contestat punctual întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani, a invocat, în acest sens, existenţa unor neconcordanţe între probatoriul administrat şi conţinutul legal al infracţiunilor.

Aşa cum s-a arătat şi în cazul inculpatului J.C., examinarea cauzei în temeiul art. 385⁹ pct. 12 teza I-a C. proc. pen. din 1968 se realizează exclusiv pe baza situaţiei de fapt stabilite prin hotărârile atacate, fără ca instanţa de recurs să poată reexamina probele, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite.

Or, faptele reţinute în sarcina inculpatului P.G., constau în aceea că:

- în luna martie 2004, în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, cu atribuţii de control, a acceptat promisiunea inculpatului C.V. privind oferirea unor sume de bani şi alte bunuri în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a aproba achiziţionarea de produse electrice de la SC E.E.G. SA Timişoara şi SC E.C. SA Bucureşti, cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi a primit efectiv în luna aprilie 2004 un autoturism în valoare de 15.000 euro precum şi suma de 4,4 miliarde lei ce a fost remisă în 3 tranşe în contul deschis de acesta la A.B. Bucureşti - Sucursala Braşov, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- în perioada lunilor martie - iunie 2004, în calitate de director economic al S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov, a aprobat achiziţionarea de produse electrice contrafăcute sau la preţuri supraevaluate, în valoare totală de 251.703.217.814 lei vechi cu T.V.A. (respectiv 25.170.321,78 lei noi) de la SC E.E.G. SA şi SC E.C. SA (cu încălcarea O.U.G. nr. 60/2001 şi a normelor interne emise de SC E. SA) precum şi plata cu prioritate a acestor produse, producând un prejudiciu SC F.E.S. SA Bucureşti şi o tulburare însemnată a bunului mers al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248! raportat la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (nenumărate acte materiale);

- a acceptat modalitatea de încasare a celor 4,4 miliarde de lei vechi din partea lui C.V. (prin emiterea unor file C.E.C. de către societăţi comerciale controlate de către C.V. şi care în fapt nu aveau nicio datorie inculpatul P.G., instrumente de plată girate consecutiv între mai multe societăţi comerciale), precum şi intrarea în proprietatea sa a unui autoturism pe care l-a înscris pe numele soţiei sale şi, pentru a se pierde urma banilor, a acţionat, începând cu luna aprilie 2004, prin transferarea banilor obţinuţi cu titlu de mită în diverse conturi, formarea de depozite pe termen scurt, iar apoi lichidarea acestora şi folosirea în final a sumei de 4,4 miliarde lei vechi primită cu titlu de mită de la inculpatul C.V. la construcţia şi utilarea imobilului proprietate personală pe care îl deţinea în sat Vlădeni, com. Dumbrăviţa, jud. Braşov.

Or, faptele mai sus menţionate corespund conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 248¹ cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (devenit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 urmare a republicării) raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, neexistând temeiuri de achitare a inculpatului P. cu referire la latura obiectivă sau la latura subiectivă a acestor infracţiuni.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani, Înalta Curte constată că cele susţinute cu ocazia analizării motivelor de recurs ale inculpatului J.C. rămân valabile, cu precizarea că exemplele din jurisprudenţa înaltei Curţi citate de instanţa de apel, nu sunt singulare.

În ce priveşte cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. din 1968, se constată că acesta nu mai era în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, motiv pentru care, nu poate face obiectul examinării instanţei de recurs.

3). Inculpatul S.I.D. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 şi 17 C. proc. pen. din 1968, solicitând, în principal, achitarea sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat, precum şi înlăturarea obligării sale la plata de despăgubiri civile şi, în subsidiar, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Inculpatul a susţinut netemeinicia condamnării sale pentru infracţiunile de spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi a obligării la plata de despăgubiri civile, făcând o amplă analiză a probelor, iar în subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost menţinute toate criticile formulate, însă instanţa de recurs apreciază că sunt fondate numai cele care vizează aplicarea legii penale mai favorabile, ce vor fi analizate la pct. 11 din prezenta decizie.

Înalta Curte reiterează că Legea nr. 2/2013 a adus o restrângere a cazurilor de casare şi, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii, exclusiv la aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implică aprecierea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au dat-o probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, situaţia de fapt este cea stabilită prin cele două hotărâri, pe baza căreia s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, motivele de recurs formulate de inculpatul S.I.D. privesc doar netemeinicia soluţiei pronunţate şi supun analizei instanţei de recurs reexaminarea probelor administrate, cu consecinţa modificării situaţiei de fapt şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei soluţii de achitare.

Inculpatul nu a criticat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii raportat la situaţia de fapt reţinută prin decizia atacată şi nici nu a arătat care ar fi aspectele de nelegalitate pe care înţelege să le invoce, aspecte în raport de care Înalta Curte constată că aceste cazuri de casare au fost invocate în mod formal.

4). Inculpatul C.C. a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 171 C. proc. pen. din 1968, achitarea sa cu privire la infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat.

În motivarea recursului a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere, la pronunţarea hotărârii atacate, întreg ansamblul materialului probator existent la dosar, oferind stării de fapt o greşită încadrare juridică.

Cu ocazia dezbaterilor şi prin motivele suplimentare de recurs din 28 august 2014 (filele 219-221) a fost susţinută doar aplicarea legii penale mai favorabile, apărarea solicitând încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte constată că recursul formulat de către inculpatul C.C. este fondat doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, aşa cum se va arăta în partea a Ii-a a deciziei, inculpatul, de altfel, renunţând a mai susţine netemeinicia hotărârii atacate, ce nu poate fi invocată în calea de atac a recursului, limitată doar la chestiuni de legalitate.

5). Inculpaţii C.V. şi C.C. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 171 C. proc. pen. din 1968, au invocat nelegalitatea hotărârii şi au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968 şi a legii penale mai favorabile.

În motivare au arătat, pe de o parte, că au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, fapt pe care instanţa de apel trebuia să îl valorifice, iar pe de altă parte, că le sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. în baza cărora unele dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi s-au prescris, unele au fost dezincriminate, iar pentru altele s-au redus limitele pedepselor.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost susţinute motivele de recurs mai sus menţionate.

De asemenea, s-a susţinut şi autoritatea de lucru judecat cu privire la infracţiunea de spălare de bani pentru care a fost condamnat inculpatul C.V., precizând că în Dosarul nr. 3143/2007, Tribunalul Bihor l-a condamnat definitiv pe acest inculpat pentru aceeaşi faptă.

Se constată depunerea motivelor de recurs în afara termenului prevăzut de lege, aspect în raport de care, în temeiul art. 385¹⁰ alin. (2)1 C. proc. pen. din 1968, instanţa de recurs nu va putea lua în considerare decât cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. din 1968, pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv, doar cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14, iar cel de la pct. 15 numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Cum inculpaţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 171 C. proc. pen. din 1968, iar motivele concret invocate nu pot fi circumscrise niciunuia din cazurile de casare ce se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte va analiza, în situaţia inculpaţilor C.V. şi C.C., doar aplicabilitatea legii penale mai favorabile şi constată că, sub acest aspect, doar recursul inculpatului C.C. este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta cu ocazia examinării legii penale mai favorabile.

Recursul inculpatului C.V. este nefondat, inclusiv cu privire la critica privind autoritatea de lucru judecat, aspect ce nu face obiectul examinării instanţei de recurs, fiind un caz de contestaţie în anulare.

6). Partea civilă SC F.E.S. SRL Bucureşti a solicitat obligarea, în solidar, a tuturor inculpaţilor la plata sumei de 21.151.530,00 lei cu titlu de daune materiale, fără a indica cazul de casare incident.

În motivare, a arătat că nu i-au fost predate, odată cu marfa de provenienţă autohtonă ce nu a fost refacturată şi cu privire la care instanţa de apel a reţinut că o poate utiliza în procesul de producţie, documente de provenienţă, certificate de calitate, buletine de analiză, pentru a o putea utiliza, aspect faţă de care, a apreciat că se impune majorarea despăgubirilor cu contravaloarea acestor bunuri.

Înalta Curte reiterează că, anterior, a constatat că motivele de recurs au fost depuse tardiv.

Totodată, constată că motivele de recurs formulate de partea civilă SC F.E.S. SRL Bucureşti se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. din 1968, caz de casare ce nu poate fi luat în considerare din oficiu, aspect faţă de care, nu va proceda la analizarea recursului declarat de către această parte civilă, urmând să îl respingă, ca nefondat.

7). Partea civilă C.S.A. a criticat hotărârea pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. din 1968.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de apel a stabilit, în mod greşit, prejudiciul pe care aceasta l-a suferit în raport de prevederile O.U.G. nr. 100/2005, în sensul că prejudiciul suferit de cumpărătorul produselor contrafăcute nu exclude prejudiciul suferit de titularul mărcii folosite fără drept, că existenţa acestuia rezultă din probele administrate în dosar, fiind evidentă existenţa prejudiciului material şi a indicat modalitatea în care apreciază că ar trebui calculat.

Înalta Curte arată că, spre deosebire de prejudiciul moral care este lăsat la aprecierea instanţei, partea civilă trebuie să dovedească prejudiciul material suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite pentru ca instanţa să poată dispune acoperirea acestuia.

Instanţa de apel a reţinut, cu privire la daunele materiale solicitate, că acestea nu sunt dovedite pentru că vânzarea produselor contrafăcute către S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov nu a lipsit-o de câştigul pe care l-ar fi putut obţine prin vânzarea directă a unor produse originale similare şi superioare calitativ, întrucât partea civilă C.S.A. nu este unul dintre furnizorii de materiale agreaţi de S.I.S.E. Transilvania Sud Braşov sau de către SC F.E.S. SA (în prezent), din această perspectivă apreciind prejudiciul ca unul incert, fapt ce nu poate da naştere la vreo despăgubire.

Prin urmare, pretenţiile părţii civile C.S.A. au fost respinse pe motive de netemeinicie, nu de legalitate, tocmai pentru că partea civilă nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu material.

În aceste condiţii, examinarea elementelor faptice care au dus la această concluzie nu mai poate fi realizată cu ocazia soluţionării recursului, voinţa legiuitorului în acest sens fiind exprimată, în mod expres, prin abrogarea cazurilor de casare ce permiteau reaprecierea probelor şi, pe cale de consecinţă, limitarea recursului doar la chestiuni de drept.

II. Aplicarea legii penale mai favorabile.

1. Aspecte generale.

În cursul soluţionării recursului, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare noile Coduri, penal şi de procedură penală, care conţin dispoziţii de drept substanţial, aşa încât, sunt incidente prevederile art. 5 din Noul C. pen. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1969, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".

Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat soluţii diferite cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, mai precis referitor la mecanismul de aplicare a mitior lex, conturându-se două opinii: cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul aprecierii globale.

Până la momentul soluţionării cauzei de faţă, în materia aplicării legii penale mai favorabile au intervenit două hotărâri importante:

- Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată in M. Of., Partea I-a nr. 319 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept.

Prin această decizie, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, din motivarea deciziei reieşind că acesta este mecanismul general de aplicare a legii penale mai favorabile;

- Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele deciziei se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.

Rezultă, aşadar, că deciziile mai sus menţionate stabilesc mecanisme diferite de aplicare a legii penale mai favorabile, dar ambele sunt obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, aşa încât se pune problema raportului dintre cele două, pentru a cunoaşte care anume trebuie aplicată.

Această problemă a fost lămurită chiar de către legiuitor, care a stabilit un raport de prioritate între c'ele două tipuri de decizii, reglementat prin art. 477¹ C. proc. pen. din 1968 (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 3/2014).

Potrivit acestei dispoziţii - care se referă la încetarea sau modificarea efectelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale ce a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare".

În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale".

Fără a mai face discuţii cu privire la natura Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (care, în realitate, interpretează dispoziţiile art. 5 C. pen.), se constată că din considerentele acesteia reiese cu claritate că instanţa de contencios constituţional a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie aplicat mecanismul aprecierii globale şi nu cel al instituţiilor autonome.

Cum decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi are prioritate faţă de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, urmează ca, în speţă, instanţa de recurs să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului.

În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime şi nu pe instituţii autonome.

În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.

În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitor la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior.

Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior Iex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. din 1968 sau din perspectiva altui caz de casare.

Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2)) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968, însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.

Pe cale de consecinţă, în recurs, analiza legii penale mai favorabile este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite prin hotărârile recurate şi nu se va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci se va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

2. Aplicarea, în concret, a legii penale mai favorabile.

Se constată că, prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea nouă este mai favorabilă recurenţilor - inculpaţi S.l.D., C.C.C. şi C.C., precum şi intimatului - inculpat S.S.M., cu privire la care Înalta Curte va extinde, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen. din 1968, efectele recursurilor declarate de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C.

Înalta Curte va verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor se mai regăsesc în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă faptele reţinute în concret în sarcina acestora pot fi încadrate în noile norme de incriminare.

Astfel, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (J.C. şi P.G.);

- abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (J.C. şi P.G.);

- spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (J.C., P.G., S.l.D., C.C.);

- aderare/constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 (C.V., S.l.D., S.S.M., C.C., C.C.C.);

- art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 (C.V., S.l.D., S.S.M., C.C.C.) şi

- dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Pentru unele dintre infracţiuni s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, reţinându-se, după caz şi săvârşirea acestora în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

Potrivit mecanismului de apreciere globală a legii penale mai favorabile, trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, respectiv, cele ale Codului penal anterior comparativ cu cele ale Codului penal intrat în vigoare la 01 februarie 2014.

Se constată că toate infracţiunile mai sus menţionate au corespondent în legea nouă, iar faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au fost dezincriminate, ci pot fi încadrate în noile dispoziţii de incriminare.

Potrivit art. 4 C. pen. în vigoare: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", însă, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: „Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire".

Infracţiunea de luare de mită este incriminată în legea nouă de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată este incriminată în legea nouă de art. 297 rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi sancţionată, ţinând seama de agravanta din legea specială, cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 11 ani şi 4 luni, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 5 la 17 ani închisoare.

Infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 este, în prezent, reglementată de dispoziţiile art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu acelaşi conţinut normativ şi sancţionată cu închisoarea de la 3 la 13 ani, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 5 la 15 ani închisoare.

Infracţiunea de ader are/constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 este reglementată de legea nouă de art. 367 C. pen. sub denumirea marginală de constituire a unui grup infracţional organizat si este sancţionată în varianta normativă de bază, cu închisoarea de la 1 la 5 ani, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 5 la 20 de ani închisoare.

Infracţiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 a suferit, de asemenea, modificări doar sub aspectul regimului sancţionator, în noua reglementare fiind sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Infracţiunea de dare de mită este incriminată în legea nouă de art. 290 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, faţă de vechea reglementare care prevedea o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare.

În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii, potrivit legii noi, au intervenit modificări în ceea ce priveşte infracţiunile de rezultat, deoarece a fost introdusă condiţia unicităţii subiectului pasiv, însă acestea nu sunt relevante în prezenta cauză.

Astfel, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 35 C. pen., potrivit cărora infracţiunea este continuată când „o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni", dar şi dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic".

În schimb) concursul de infracţiuni, prevăzut de C. pen. din 1969 la art. 33-34 are corespondent în dispoziţiile art. 38-39 C. pen., cu deosebirea că legea nouă prevede un tratament sancţionator mai sever, deoarece, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în reglementarea actuală se instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

Totodată, se constată că potrivit noilor limite de pedeapsă şi termenelor de prescripţie a răspunderii penale, reglementată de dispoziţiile art. 153-156 C. pen., ţinând cont de data săvârşirii faptelor penale de către inculpaţi, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de apel, potrivit noii reglementări a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, pedepsele prevăzute de lege pentru cele două infracţiuni nu depăşesc 5 ani închisoare, prin urmare răspunderea penală pentru aceste fapte se prescrie într-un termen de 5 ani, iar dacă a intervenit întreruperea acesteia, conform art. 155 C. pen., precum în prezenta cauză, termenul special de prescripţie este de 10 ani.

Or, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au săvârşit fiecare infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi infracţiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 la începutul anului 2004, ceea ce înseamnă că, la data soluţionării prezentei cauze, 12 martie 2015, se împlinise termenul de prescripţie a răspunderii penale. Totodată, inculpaţii au arătat că nu doresc continuarea procesului penal cu privire la faptele prescrise.

În consecinţă, pe baza situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel, înalta Curte constată că faptele comise de către inculpaţi corespund noilor dispoziţii de incriminare şi noilor dispoziţii de drept substanţial examinate anterior.

Astfel, dacă s-ar proceda la stabilirea sancţiunilor potrivit noii reglementări, aşa cum s-a arătat la din prezenta decizie, instanţa de recurs nu poate reevalua modalitatea de individualizare a pedepsei şi a formei de executare, fiind o chestiune care excede examenului cauzei în recurs, aşa încât, cu ocazia stabilirii legii penale mai favorabile, Înalta Curte va lua în considerare felul în care instanţa de apel a orientat pedeapsa către minimul sau maximul special, după caz, dacă a stabilit pedeapsa sub acest minim, urmând ca procesul de cuantificare a pedepsei în conformitate cu noile dispoziţii penale să se realizeze prin proporţionalizare, dar fără schimbarea felului pedepsei şi modalităţii de executare.

În consecinţă, chiar dacă cuantumul pedepselor aplicate potrivit legii noi ar permite individualizarea executării pedepsei în formele prevăzute de C. pen. în vigoare, respectiv amânarea executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, instanţa de recurs nu poate modifica modalitatea de executare în regim de detenţie, astfel cum a fost stabilită prin decizia atacată.

Faţă de cele reţinute, se constată că, potrivit legii noi:

a). Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpaţilor J.C. şi P.G. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar fi de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 297 rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar fi de 3 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, de 5 ani închisoare.

Prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, respectiv, art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3+5), respectiv, 2 ani şi 8 luni de închisoare, aşa încât, inculpaţii J.C. şi P.G. ar executa fiecare, în final, pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare.

b). Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului S.l.D. pentru infracţiunea de spălare de bani este de 3 ani închisoare, iar pentru celelalte infracţiuni, reţinute în sarcina sa, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Prin urmare, inculpatul ar executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

c), În cazul inculpaţilor C.C.C. şi S.S.M. s-ar înceta procesul penal pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

d). Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului C.C. pentru infracţiunea de spălare de bani este de 5 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de constituire unui grup infracţional organizat s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Prin urmare, inculpatul ar executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

e). Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului C.V. este de câte 7 ani închisoare pentru infracţiunile de dare de mită, 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 87/1994.

Prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, respectiv art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse (7+2+3), respectiv 6 ani închisoare, aşa încât ar executa în final pedeapsa de 13 ani închisoare.

În concluzie, cu referire la inculpaţii S.l.D., C.C.C., C.C. şi S.S.M., legea penală mai favorabilă apreciată în mod global este legea nouă, datorită limitelor de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi cuantumului mai mic al sancţiunilor ce pot fi aplicate, dar şi datorită faptului că, potrivit legii noi, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat se poate reţine intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii J.C., P.G. si C.V., astfel cum s-a arătat mai sus, legea penală mai favorabilă apreciată în mod global este legea veche, având în vedere tratamentul sancţionator mai sever al concursului de infracţiuni prevăzut de legea nouă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. din 1968, va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C. împotriva Deciziei penale nr. 128/Ap din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi va extinde efectele recursurilor declarate de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C. şi cu privire la intimatul inculpat S.S.M.

Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 313/S din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov şi rejudecând:

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor S.l.D. şi C.C. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.l.D. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e)) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului S.l.D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen. îl va condamna pe inculpatul S.l.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 şi va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.C.C. din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art, 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e)) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul C.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.S.M. din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. din 1968, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului S.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. din 1968, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov şi ale inculpaţilor S.I.D., C.C.C. şi C.C. vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. din 1968, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii J.C., P.G. şi C.V. şi de părţile civile C.S.A. şi SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, va obliga recurenţii inculpaţi J.C., P.G. şi C.V. şi recurentele părţi civile C.S.A. şi SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C. împotriva Deciziei penale nr. 128/Ap din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Extinde efectele recursurilor declarate de inculpaţii S.l.D., C.C.C. şi C.C. şi cu privire la intimatul inculpat S.S.M.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 313/S din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov şi rejudecând:

Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor S.l.D. şi C.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

1. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.l.D. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e)) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.l.D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul S.l.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

2. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.C.C. din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

3. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul C.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

4. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.S.M. din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 pct. 8 şi 14 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov şi ale inculpaţilor S.l.D., C.C.C. şi C.C. rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii - inculpaţi S.l.D., C.C.C. şi C.C., în cuantum de câte 400 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii - inculpaţi S.S.M., G.G., B.V., O.G., O.D. şi B.G., în sumă de câte 400 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii J.C., P.G. şi C.V. şi de părţile civile C.S.A. şi SC F.I.S.E.E.S. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi J.C., P.G. şi C.V. la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 227/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 90/2015. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 330/2015. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), infracţiunea de spălare de ba