ICCJ. Decizia nr. 9/2016. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 9/2016
Dosar nr. 1181/44/2015
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2016
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a admis cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Udine şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul de referinţă dosarul nr. 248/2014 STEP pe numele persoanei solicitate L.N.G.
În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus arestarea persoanei solicitate L.N.G., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 27 decembrie 2015 şi până la data de 24 ianuarie 2016, inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.
A solicitat autorităţilor judiciare italiene respectarea garanţiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 - 2002/584/JAI, precum şi în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
A luat act că persoana solicitată L.N.G. nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin adresa nr. 9158/II/5/2015 din data de 11 decembrie 2015 a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate L.N.G. la data de 29 septembrie 2015 în dosarul penal având număr de referinţă 248/2014 STEP şi arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare italiene.
S-a reţinut că, la data de 29 septembrie 2015 autorităţile judiciare italiene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, au emis pe numele persoanei solicitate L.N.G. un mandat european de arestare, în dosarul de referinţă nr. 248/2014 SIEP pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat şi tăinuire prev. de art. 624, 625, n.2, 648 Cod penal italian, concurs în tâlhărie improprie agravantă prev. de art. 110 şi 628 alin. (2) în legătură cu alin. (1) şi 3 n.l din Codul penal italian, concurs în infracţiunea de vătămare corporală agravantă prev. de art. 110, 582, şi 585 în legătură cu art. 576 alin. l, n.l din Codul penal italian
Mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene a avut la bază sentinţele penale nr. 1517/2013, nr. 592/2009 ale Tribunalului Udine, nr. 463/2010 a Curţii de Apel Trieste, nr. 1094/2011 a Tribunalului Udine şi hotărârea de contopire nr. 248/2014 a Tribunalului Udine prin care a fost condamnat pentru comiterea a 4 infracţiuni de jaf în formă agravată.
Autorităţile judiciare italiene au reţinut în sarcina persoanei solicitate că la data de 16 decembrie 2008, în Basiliano - Italia, împreună cu alt autor identificat, au pătruns prin efracţie, în casa numitului D.T. de unde au sustras un lanţ de aur, un telefon mobil şi 1.500 euro. Apoi în cursul activităţii infracţionale, împreună cu complicele său, au atacat şi lovit victima sus-menţionată cauzându-i leziuni traumatice.
De asemenea s-a reţinut că în ziua de 16 decembrie 2007, în comuna Basiliano (Provincia Udine) cu scopul unui câştig ilicit, a sustras un pulover bărbătesc şi trei perechi de ciorapi de pe rafturile magazinului B., ce se află în Centrul Comercial A.
S-a mai reţinut că, în scopul de a-şi procura un câştig, deşi cunoştea provenienţa ilegală, a cumpărat sau a primit o motoretă marca L.M., proprietatea lui M.A., care făcuse obiectul unui furt comis la firma de reparaţii şi vânzare G., titular L.G., situată în Fagagna (Provincia Udine) unde fusese dusă pentru reparaţii.
Curtea a constatat că faptele săvârşite sunt din cele ce dau naştere la predare, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi, totodată, sunt prevăzute ca infracţiuni şi de legea penală română, respectiv art. 193, 224, 233, 228-229 C. pen.
Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege.
S-a constatat că din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, motive expres şi limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel încât cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare, apare ca fiind pe deplin justificată.
Prezentă în instanţă, persoana solicitată L.N.G. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii prevăzută în art. 115 din Legea nr. 302/2004, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene va fi condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării, întocmindu-se proces verbal în acest sens.
În consecinţă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene pe numele persoanei solicitate L.N.G. şi că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităţilor judiciare italiene şi a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis pe numele persoanei solicitate.
Conform declaraţiei dată la urmărirea penală, la fila 9 din dosar, persoana solicitată L.N.G., fiind asistat de acelaşi apărător ales, N.V. din cadrul Baroului Galaţi, a arătat că nu se opune procedurii predării în vederea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene.
La instanţa de judecată, iniţial, a fost de acord cu predarea în vederea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, iar, după concluziile apărătorului, care nu a fost de acord cu predarea sa, persoana solicitată, în ultimul cuvânt, nu a fost de acord cu predarea sa.
Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi la al doilea termen de judecată, când a fost ataşat mandatul european de arestare tradus în limba română.
Potrivit art. 13 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 şi art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd caracterul irevocabil al consimţământului dat de persoana solicitată.
Instanţa de judecată a invocat dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căreia autoritatea judiciară română de executare „poate" refuza executarea mandatului de executare emis de o autoritate europeană, când constată existenţa unor cauze, enumerate, la lit. a) - iv) , din lege.
În aceste condiţii, având în vedere art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 şi constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare, cu consecinţa arestării persoanei solicitate pe o durată de 30 zile, în vederea predării.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie persoana solicitată L.N.G., solicitând înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura arestului la domiciliu.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului persoană solicitată au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând contestaţia, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din aceeaşi lege.
Prin adresa nr. 9158/II/5/2015 din data de 11 decembrie 2015 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate L.N.G. la data de 29 septembrie 2015 în dosarul penal având număr de referinţă 248/2014 SIEP şi arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare italiene.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, se constată că faţă de persoana solicitată L.N.G. a fost emis la data de 29 septembrie 2015, de către autorităţile judiciare italiene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, un mandat european de arestare, în dosarul de referinţă nr. 248/2014 SIEP pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat şi tăinuire prev. de art. 624, 625, n.2, 648 Cod penal italian, concurs în tâlhărie improprie agravantă prev. de art. 110 şi 628 alin. (2) în legătură cu alin. (1) şi 3 n.l din Codul penal italian, concurs în infracţiunea de vătămare corporală agravantă prev. de art. 110, 582, şi 585 în legătură cu art. 576 alin. l, n.l din Codul penal italian.
Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerinţele legii, dat fiind faptul că autorităţile italiene au menţionat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităţilor judiciare române o constituie „Mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene a avut la bază sentinţele penale nr. 1517/2013, nr. 592/2009 ale Tribunalului Udine, nr. 463/2010 a Curţii de Apel Trieste, nr. 1094/2011 a Tribunalului Udine şi hotărârea de contopire nr. 248/2014 a Tribunalului Udine prin care a fost condamnat pentru comiterea a patru infracţiuni de jaf în formă agravată.
În atare condiţii, se observă că instanţa de fond în mod corect a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia.
De altfel, în cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executarea a mandatului european de arestare şi predarea.
Înalta Curte constatând că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen. apreciază că în mod corect s-a dispus arestarea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, fiind singura măsură necesară pentru a asigura o mai bună desfăşurare a procedurii, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu, având în vedere că aceasta nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile judiciare italiene, ceea ce echivalează cu o lipsă de cooperare cu autorităţile judiciare din statul solicitant, existând astfel riscul să se sustragă de la răspunderea penală sau de la executarea pedepsei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 pct. 7 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată L.N.G. împotriva sentinţei penale nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi o va obliga la 330 RON cheltuieli judiciare către stat din care 230 RON onorariul avocatului din oficiu urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată L.N.G. împotriva sentinţei penale nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă persoana solicitată la plata sumei de 330 RON - cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 230 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2016. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 139/2016. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
