ICCJ. Decizia nr. 139/2016. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 139/2016
Dosar nr. 655/39/2015
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2016
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin Încheierea nr. 62 din 23 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.V. împotriva Încheierii nr. 35/2015 a Curţii de Apel Suceava.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul T.V. la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că prin Încheierea nr. 35 din data de 17 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva Ordonanţei nr. 56/P/2015 din 04 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi a Ordonanţei nr. 13/II-2/2015 din 30 martie 2015 a Procurorului şef din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, intimată fiind M. (fostă C.) I.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe petentul T.V. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A respins, ca nefondată, cererea formulată de intimata M. (fostă C.) I., prin apărător, privind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut că prin plângerea formulată, petentul T.V. a criticat Ordonanţa nr. 56/P/2015 din 04 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi Ordonanţa nr. 13/II-2/2015 din 30 martie 2015 a Procurorului şef din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, intimată fiind M. (fostă C.) I.
Analizând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava a constatat că prin Ordonanţa nr. 56/P/2015 din 04 martie 215 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) şi art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., art. 294 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată şi completată:
1. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul C. pen., în temeiul art. 314 alin. (1) lit. "a" şi art. 315 alin. (1) lit. "b" din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din noul C. proc. pen. întrucât fapta nu există.
2. Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., în temeiul art. 46 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., art. 58 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 38 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
3. În temeiul art. 275 alin. (5) din noul C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că prin Ordonanţa cu nr. 56/P/2015 din 03 martie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul C. pen. constând în aceea că magistratul procuror I.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, a soluţionat Dosarul penal nr. 873/P/2010 şi prin ordonanţa din data de 17 iunie 2011 a dispus o soluţie de netrimitere în judecată faţă de numiţii C.C. şi C.Cn., soluţie netemeinică şi nelegală, ca urmare a obţinerii unor foloase materiale din partea celor doi.
Împotriva ordonanţei sus-menţionate, petentul T.V. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 13/II-2/2015 din 30 martie 2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Fiind nemulţumit de soluţiile dispuse în Dosarul de urmărire penală nr. 56/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petentul T.V. a formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, examinând actele şi lucrările dosarului instrumentat de procuror, prin raportare la criticile formulate, a constatat că plângerea este neîntemeiată.
Astfel, a reţinut că prin Ordonanţa nr. 873/P/2010 din data de 17 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 262 pct. 2 lit. a) şi art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.C. şi C.Cn., această soluţie fiind dispusă de către intimata M. (fostă C.) I., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Pentru a dispune astfel, procurorul M. (fostă C.) I. a reţinut, în esenţă, că întrucât contractul reprezintă voinţa reală a părţilor, nerespectarea clauzelor contractuale atrage după sine rezilierea acestuia şi pe cale de consecinţă, obligarea persoanei culpabile la plata de despăgubiri care derivă tocmai din conţinutul contractului, părţile având la îndemână calea acţiunii civile în justiţie pentru despăgubirile justificate şi pentru recuperarea sumelor datorate.
Prin Ordonanţa nr. 797/II/2/2011 din data de 10 august 2011 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a respins plângerea formulată de către petentul T.V. împotriva soluţiei din Dosarul nr. 873/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, reţinându-se că soluţia dată este corectă.
Prin Sentinţa penală nr. 145 din 12 octombrie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, pronunţată în Dosarul nr. 1823/334/2011, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V., intimaţi fiind C.C. şi C.Cn. şi s-a menţinut ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei din data de 17 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 873/P/2010, menţinută prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din data de 10 august 2011, pronunţată în Dosarul nr. 797/II/2/2011.
În motivarea sentinţei penale sus-menţionate s-a reţinut, în esenţă, că soluţia de scoatere de sub urmărire penală faţă de intimaţii C.Cn. şi C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., este temeinică şi legală.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză nu există probe privind săvârşirea de către intimata M. (fostă C.) I. a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri petentul T.V. a formulat contestaţie în anulare.
Examinând contestaţia în anulare formulată de petent judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Suceava a constatat că este motivată în drept pe dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., argumentând faptul că judecata a avut loc fără citarea intimatului C.O., care a fost parte în dosarul penal. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că pentru cazul invocat de către contestator, termenul de declarare a cererii este de 10 zile de la data la care s-a luat la cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, iar contestaţia a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
Astfel, s-a reţinut, în esenţă, că dovada de comunicare a copiei Încheierii nr. 35 din 17 iunie 2015 a fost comunicată contestatorului la data de 22 iulie 2015 ora 15:00, acesta primind-o personal, iar contestaţia în anulare a fost formulată la data de 5 august 2015, ultima zi în care putea fi declarată în termen fiind 3 august 2015, depăşindu-se astfel termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri contestatorul T.V. a declarat apel, apreciind că în mod greşit prima instanţă a respins, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare promovată.
Examinând calea de atac prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. "sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă".
Conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.
Se observă că decizia contestată a fost pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, cale de atac atât de anulare, cât şi de reformare. Contestaţia în anulare a fost promovată împotriva unei hotărâri date de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea formulată în temeiul art. 340 C. proc. pen., iar potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac ordinară.
Se constată că împotriva deciziei date în calea extraordinară de atac a fost declarat apel, cale de atac ordinară.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Dacă s-ar admite că împotriva deciziei pronunţate în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare se poate promova o cale de atac ordinară, oricare ar fi ea, contestaţie sau apel, atunci s-ar eluda voinţa legiuitorului, ajungându-se ca prin exercitarea unei căi extraordinare să poată fi apoi atacate cu apel/contestaţie hotărâri pentru care legiuitorul nu a prevăzut această cale de atac.
De altfel, prin Decizia nr. 5/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare exercitată împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatorul T.V. împotriva Încheierii nr. 62 din data de 23 octombrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 655/39/2015.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul T.V. împotriva Încheierii nr. 62 din data de 23 octombrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 655/39/2015.
Obligă contestatorul la plata sumei de 25 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2016. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 225/2016. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
