CSJ. Decizia nr. 103/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 103/2003
Dosar nr. 119/2003
Şedinţa de la 15 iulie 2003, în Camera de consiliu
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa nr. 192/P/2003 din 8 iulie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie a sesizat Tribunalul Caraş-Severin cu cererea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul I.I., faţă de care se efectuează urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. şi de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din acelaşi cod.
La termenul din 9 iulie 2003, fixat pentru judecarea acestei cereri, inculpatul a recuzat pe judecătorii din compunerea completului de judecată, această cerere fiind respinsă prin încheierea nr. 114 din 9 iulie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin.
Formulându-se de către inculpat, la acelaşi termen de judecată, o nouă cerere, de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, această cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea nr. 30/PI din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, cauza fiind înaintată Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
La termenul din 14 iulie 2003, fixat pentru judecarea recursului, apărătorii inculpatului au formulat cerere de recuzare a completului de judecată, pentru ca, în final, să precizeze că recuză numai pe preşedintele completului pe motiv că s-ar fi antepronunţat prin punerea în discuţie a problemei admisibilităţii recursului şi prin respingerea cererii de aducere a dosarului de fond.
Ca urmare, prin încheierea din 14 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a luat act de cererea de recuzare astfel cum a fost precizată şi, scoţând cauza de pe rol, a transmis dosarul preşedintelui secţiei în vederea constituirii completului pentru judecarea acestei cereri.
Completul constituit în acest scop, prin încheierea din 14 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, a respins cererea de recuzare, ca nefondată, cu motivarea că, în susţinerea acesteia, nu a fost invocat nici unul din cazurile de incompatibilitate enumerate limitativ prin art. 46 şi urm. C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, fără să-l motiveze scris.
La termenul de judecare a recursului, apărătorii inculpatului au invocat excepţia nulităţii absolute a încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, susţinând că în copia acesteia, aflată la dosar, nu s-au menţionat instanţa care a judecat, numărul dosarului şi judecătorii din compunerea completului, ceea ce impune desfiinţarea acestei încheieri. De asemenea, s-a invocat şi excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, susţinându-se că Parchetul Naţional Anticorupţie nu era competent să le efectueze, ceea ce atrage nulitatea absolută şi a sesizării cu cererea de prelungire a duratei arestării preventive.
În cadrul motivelor de recurs s-a susţinut că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii întrucât nu s-a ţinut seama că, prin punerea în discuţie a admisibilităţii recursului, judecătorul care a prezidat completul şi-a exprimat anticipat părerea cu privire la soluţia ce putea fi dată asupra motivelor de casare invocate, precum şi că respingerea cererii de a fi adus dosarul de fond constituie, de asemenea, o modalitate de exprimare a părerii înainte de pronunţarea soluţiei.
S-a mai susţinut că atât încheierea vizată prin recurs, cât şi încheierile anterioare sunt supuse cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. pen., deoarece nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa de către procurorii care au efectuat actele de urmărire penală, Tribunalul Caraş-Severin nu a fost sesizat legal cu judecarea cererii de prelungire a duratei arestării, iar Curtea de Apel Timişoara, sesizată cu judecarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor primei instanţe, a încălcat normele procedurale referitoare la compunerea completului, precum şi pe cele privind conţinutul pe care trebuie să-l aibă încheierea.
Examinându-se excepţiile invocate şi criticile ce s-au formulat în cadrul motivelor de casare, se constată următoarele:
Aşa cum s-a arătat, obiectul recursului declarat în cauză îl constituie încheierea din 14 iulie 2003, pronunţată în dosarul nr. 3053/2003 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea inculpatului de recuzare a preşedintelui completului de judecată desemnat să soluţioneze recursul împotriva încheierii prin care Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin.
În raport cu acest obiect restrâns al recursului cu care a fost sesizat Completul de 9 judecători devine lipsită de relevanţă examinarea susţinerilor formulate în cadrul excepţiilor invocate, deoarece prin ele se vizează fie modul de soluţionare a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, ceea ce intră sub cenzura firească a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, sesizată cu judecarea recursului declarat împotriva acestei încheieri, fie efectuarea urmăririi penale şi sesizarea cu judecarea cererii de prelungire a duratei arestării preventive, care, de asemenea, nu au legătură cu soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă ultima cerere de recuzare.
Ca urmare, se impune a se examina în ce măsură excepţiile invocate şi criticile formulate prin motivele de casare se referă la cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46 şi urm. C. proc. pen., care pot fi invocate prin cererea de recuzare, potrivit art. 51 alin. (1) din acelaşi cod, în cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere.
Sub acest aspect, este de observat că punerea în discuţia părţilor a unei probleme ce ar putea fi examinată cu ocazia judecării unei cauze nu poate fi apreciată ca o modalitate de exprimare a părerii cu privire la soluţia ce ar urma să fie pronunţată, ci intră în atribuţiile fireşti ale completului de judecată. De asemenea, respingerea unei cereri, cum ar fi aceea de a se administra o probă ori de a se aduce un dosar, nu poate fi considerată o pronunţare implicită cu privire la soluţia pe care instanţa ar urma să o pronunţe, iar eventualele greşeli în soluţionarea unor astfel de cereri pot fi îndreptate prin formularea de critici de către partea nemulţumită, în cadrul căilor legale de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor, iar nu prin recuzarea judecătorilor, o atare cerere putând fi făcută numai atunci când există un caz de incompatibilitate determinat de lege.
Or, prin nici una din susţinerile formulate în cadrul excepţiilor şi al motivelor de casare ce s-au invocat nu s-a făcut referire expresă la cazurile de incompatibilitate prevăzute limitativ prin art. 46-48 C. proc. pen. şi nici nu s-a pretins că judecătorul recuzat s-ar afla în vreunul din acele cazuri.
Aşa fiind, şi cum din examinarea întregului material din dosar nu se constată existenţa de motive care să justifice presupunerea că preşedintele completului de judecată la care se referă cererea de recuzare s-ar afla în vreun caz de incompatibilitate, se constată vădita lipsă de temeinicie a excepţiilor invocate şi a cazurilor de casare formulate.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate.
Ca urmare, dosarul va fi trimis secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie pentru judecarea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate.
Respinge recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii din 14 iulie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3053/2003.
Trimite dosarul, pentru judecarea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 30/PI din 9 iulie 2003, în dosarul nr. 5334/2003 al Curţii de Apel Timişoara, la Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 14/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
