CSJ. Decizia nr. 58/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 58
Dosar nr. 11/2003
Şedinţa publică din 7 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba, prin sentinţa penală nr. 135 din 18 iunie 2001, a condamnat pe inculpaţii:
- G.V, la 17 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) - e) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 C. pen.;
- A.E.G.I., la 22 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 din acelaşi cod, a revocat liberarea condiţionată şi, prin contopirea restului neexecutat de 770 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 126/1998 a Tribunalului Alba, cu pedeapsa stabilită în cauză, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi.
- R.I., la 20 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la 14 ianuarie 2001, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpaţii A.E.G.I. şi R.I., înarmaţi cu bâte şi mascaţi cu cagule, au pătruns în locuinţa victimei G.I. După ce au aplicat acestuia mai multe lovituri în zona capului, inculpaţii au sustras un radiocasetofon şi un şerpar.
Cei doi inculpaţi au predat bunurile inculpatului G.V., care asigura paza şi s-au reîntors la locul faptei, unde l-au lovit pe O.I. pentru a afla locul unde sunt păstraţi banii.
Totodată, inculpaţii au sustras 11 oi pe care, a doua zi, le-au vândut cu 6.500.000 lei.
În urma agresiunilor exercitate de inculpaţi, G.I. a decedat, la 15 ianuarie 2001, iar O.I. a suferit leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 8-9 zile îngrijiri medicale.
Apreciind că situaţia de fapt a fost corect reţinută şi că pedepsele aplicate celor trei inculpaţi au fost corect individualizate, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 320/A/2001 din 25 februarie 2001, a respins apelurile declarate de către inculpaţi, ca nefondate.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că încadrarea juridică este deficitară în ce priveşte aplicarea în cauză a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) S-a reţinut că infracţiunea de tâlhărie comisă în dauna victimei O.I. constituie o faptă distinctă, aflată în concurs real cu cea îndreptată împotriva victimei G.I. Însă, în lipsa apelului parchetului, nu se poate schimba încadrarea juridică a faptelor, cu reţinerea concursului de infracţiuni şi crearea unei situaţii mai grele inculpaţilor în propria cale de atac.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 974 din 21 februarie 2002, a respins recursurile declarate de către inculpaţi împotriva acestei din urmă hotărâri, ca nefondate.
Împotriva tuturor celor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susţinând că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
S-a susţinut că aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente (bâte) asupra unor zone vitale ale corpului, având drept consecinţă numeroase fracturi costale, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv şi alte leziuni, conduc la concluzia că inculpaţii au avut reprezentarea suprimării vieţii victimei şi, chiar dacă nu au urmărit rezultatul letal, au acceptat producerea acestuia.
Ca atare, fapta inculpaţilor A.E.G.I. şi R.I. de a exercita violenţe asupra victimei, cauzându-i leziuni grave ce au determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, constituie infracţiunile de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) şi respectiv tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) C. pen.
Pe de altă parte, din probele dosarului rezultă că, ulterior agresiunii exercitate asupra victimei G.I., constatând că nu au găsit banii pe care îi căutau, inculpaţii s-au decis să sustragă oile, părţii vătămate, scop în care l-au lovit pe O.I., cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale şi i-au sustras un şerpar.
Această stare de fapt demonstrează că inculpaţii au acţionat în baza unor rezoluţii distincte atunci când au agresat cele două părţi vătămate, ceea ce impune reţinerea în sarcina acestora, în funcţie de tipul de participaţie, a două infracţiuni de tâlhărie şi respectiv a două fapte de complicitate la tâlhărie.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) şi două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) - e), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b), a art. 37 lit. a) şi b) C. pen. pentru inculpatul A.E.G.I.; infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) şi două infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.; din complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) - e) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) şi complicitate la două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) - e) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. pentru inculpatul G.V. şi aplicarea unor pedepse în limitele textelor de lege menţionate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru ca mai multe acţiuni sau inacţiuni, săvârşite la intervale diferite de timp şi care, fiecare în parte, întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, să constituie unitatea infracţională legală reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este necesară îndeplinirea condiţiei privind săvârşirea acestora în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Or, în cauză rezoluţia infracţională nu este unică.
Astfel, negăsind banii pe care îi căutau, inculpaţii s-au decis să sustragă oile, părţii vătămate, scop în care l-au lovit pe O.I. căruia i-au sustras şi şerparul căzut pe jos.
Rezultă aşadar, că hotărârea privind furtul prin întrebuinţare de violenţe, cu referire la victima O.I., apare ulterior.
Ca atare, acestor fapte le lipseşte omogenitatea bazată pe un scop şi pe o strategie coerentă, elaborată cel puţin în linii generale, urmărite consecvent de către inculpaţi, cu referire la întreaga activitate infracţională.
În consecinţă, cele două fapte, susceptibile de aceeaşi încadrare juridică, fiind săvârşite în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Aşadar încadrarea, de către prima instanţă, a activităţii infracţionale în infracţiunea de tâlhărie în formă continuată, în loc de două infracţiuni de tâlhărie aflate în concurs real, situaţie sesizată de altfel de către instanţa de apel, este greşită.
Se constată astfel că, în cauză „faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică", astfel că, sub acest aspect, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că inculpatul G.V., cunoscând victima şi ştiind că era un om bătrân şi bolnav, a atras atenţia inculpaţilor să nu o lovească prea tare, întrucât ar putea deceda.
Acţiunile inculpaţilor A.E.G.I. şi R.I. de a se înarma, de a pătrunde în locuinţa victimei G.I. şi de a aplica acesteia mai multe lovituri în zona capului, agresiune ce a cauzat decesul, după care au sustras un radiocasetofon şi un şerpar au fost încadrate de prima instanţă în infracţiunea de tâlhărie care a produs consecinţe grave, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.
Or, distincţia dintre infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. şi infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei este dată de latura subiectivă.
Astfel, rezultatul letal se produce din culpă în cazul infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în timp ce în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav acesta este particularizat de existenţa intenţiei în una din formele sale.
În cauză, deşi inculpaţii au fost atenţionaţi asupra vârstei înaintate şi stării precare de sănătate a victimei, aceştia au lovit-o cu intensitate.
Astfel, în timp ce inculpatul G.V. asigura paza, inculpaţii R.I. şi A.E.G.I. au intrat în casă şi au aplicat lovituri victimei G.I. până ce acesta a ajuns în stare de inconştienţă, după care l-au legat de mâini şi de picioare. Ulterior, după ce au revenit în locuinţa victimei, deşi au observat starea critică în care se găsea aceasta, cei doi inculpaţi au lovit-o din nou.
Or, aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri contondente asupra unor zone vitale ale corpului, cu consecinţa producerii a numeroase fracturi costale, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural compresiv precum şi alte leziuni grave, arată că cei doi inculpaţi au avut reprezentarea suprimării vieţii victimei.
Ca atare, fapta inculpaţilor A.E.G.I. şi R.I. de a exercita violenţe asupra victimei G.I., cauzându-i leziuni grave care au determinat decesul acesteia, în scopul de a sustrage diverse bunuri, nu constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) şi alin. (3) C. pen., ci infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) - e) C. pen., aflate în concurs ideal.
Rezultă că recursul în anulare este fondat şi sub aspectul acestei critici.
În raport însă de această încadrare juridică a faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. pen. privitoare la expertiza psihiatrică obligatorie.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în vederea rejudecării cauzei în limitele arătate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va trimite dosarul cauzei la Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei psihiatrice, va menţine starea de arest a intimaţilor-inculpaţi şi va dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a onorariului de avocat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 135 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Alba, deciziei penale nr. 320/A din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia şi deciziei nr. 974 din 21 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpaţii G.V., A.E.G.I. şi R.I.
Casează hotărârile atacate şi trimite dosarul cauzei la Tribunalul Alba pentru efectuarea expertizei psihiatrice.
Menţine starea de arest a inculpaţilor G.V., A.E.G.I. şi R.I.
Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 450.000 lei pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 580/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
