CSJ. Decizia nr. 135/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 135
Dosar nr. 163/2003
Şedinţa publică din 25 august 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45 din 10 aprilie 2002, Tribunalul Caraş-Severin a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
- N.R.A. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de substanţe toxice prevăzută de art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- I.I. la 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de substanţe toxice prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.
S-a dispus deducerea din pedepsele aplicate a duratei reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 13 noiembrie 2002 până la 10 aprilie 2003, precum şi menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Împotriva sentinţei cei doi inculpaţi au declarat apel. Apelurile declarate au fost respinse prin Decizia penală nr. 238/A din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Inculpaţii menţionaţi au declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind fixat termen, pentru judecarea recursurilor, la 29 octombrie 2003.
Prin încheierea din 30 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 27 august 2003 inclusiv.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar încălca normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate, urmează ca acestea să fie respinse cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii I.I. şi N.R.A. împotriva încheierii din 30 iulie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3260/2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 august 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 528/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 529/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|