ICCJ. Decizia nr. 526/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 526

Dosar nr. 499/2003

Şedinţa publică din 24 noiembrie 2003

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 198 din 3 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:

1 - V.V., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 şi art. 13 din acelaşi cod.

În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza municipiului Bucureşti 3 ani după executarea pedepsei inclusiv.

2 - D.D., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 311 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 şi art. 13 din acelaşi cod.

3 - D.Da., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) din acelaşi cod.

4 - A.T.M., la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) lit. c) din acelaşi cod.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 330 din 16 iunie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţii V.V., D.Da. şi A.T.M. împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a admis apelul declarat împotriva sentinţei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat parţial hotărârea atacată, cu privire la inculpaţii D.D. şi A.T.M., a descontopit pedepsele rezultante, a majorat pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de câte 6 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii A.T.M. şi D.Da. au declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 4 noiembrie 2003.

La data de 28 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalităţii măsurii arestării inculpaţilor.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror şi prelungită de instanţe, că a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, că pedepsele au fost majorate în apel şi observând şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.

La 26 august şi la 23 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive şi, prin încheierile pronunţate la datele menţionate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 25 septembrie 2003 şi apoi până la 24 octombrie 2003.

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2003 inculpaţii A.T.M. şi D.Da. au declarat recurs.

La termenul de judecată din 24 noiembrie 2003, recurenţii inculpaţi au declarat că retrag recursurile declarate împotriva încheierii menţionate.

Constatând că recursul a fost retras de către inculpaţi, personal, în şedinţă publică, în condiţiile art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor.

Totodată, conform art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii A.T.M. şi D.Da. împotriva încheierii din 23 septembrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3336/2003.

Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată astăzi 24 noiembrie 2003, în şedinţă publică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 526/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI