CSJ. Decizia nr. 23/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 23
Dosar nr. 162/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89 din 26 octombrie 2000, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatele:
- V.G. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de provocare ilegală a avortului prevăzută de art. 185 alin. (1) lit. a) şi b) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 C. pen.;
- D.S. şi D.V. la câte un an închisoare, prin schimbarea încadrării juridice, pentru complicitate la infracţiunea de provocare ilegală a avortului, prevăzută de art. 26 raportat la art. 185 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) teza a II-a, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74-76 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a luat act că partea vătămată V.N. nu se constituie parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în zilele de 19 şi 22 martie 1999, inculpata V.G., la rugămintea şi cu ajutorul inculpatelor D.V. şi D.S., prin metode empirice, a întrerupt cursul sarcinii lui V.A. care, suferind un şoc toxico-septic urmare a manoperelor avortive, a decedat la data de 24 martie 1999.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, cât şi inculpatele D.V., D.S. şi V.G.
Prin apelul declarat în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a criticat sentinţa cu privire la nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatelor D.S. şi D.V., precum şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G., apreciată ca fiind necorespunzătoare prevederilor art. 72 şi neîndestulătoare în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Inculpatele D.S. şi D.V., prin apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora.
Inculpata V.G., în scris, a susţinut că nu a efectuat manopere avortive victimei, iar oral şi prin apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 282 din 9 mai 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de către inculpatele D.V. şi D. a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecând, pe fond, a majorat pedepsele aplicate acestora la câte 2 ani închisoare şi în baza art. 81-82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata V.G.
Criticile formulate de Parchet privesc greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G., modalitatea de executare dispusă pentru inculpatele D.V. şi D.S., precum şi neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65-64 C. pen.
Inculpata V.G. a reiterat cererea de reducere a pedepsei.
Prin Decizia nr. 4733 din 6 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a casat Decizia atacată numai cu privire la omisiunea instanţei de a condamna pe inculpatele D.S. şi D.V. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor şi a condamnat pe cele două inculpate, alături de pedepsele principale şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de câte un an.
Prin aceeaşi decizie, recursul declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., susţinând că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale cu privire la modul de soluţionare a laturii civile.
S-a arătat că, din actele şi lucrările dosarului rezultă că partea vătămată V.N., soţul victimei V.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, dar din căsătoria acestora au rezultat doi copii minori, faţă de care inculpatele trebuiau obligate, din oficiu, la o prestaţie periodică reprezentând veniturile care erau asigurate acestora de către părintele decedat.
Neprocedând astfel, hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei între aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului rezultă că victima V.A. şi partea vătămată V.N. au fost căsătoriţi, din căsătorie rezultând doi copii, ambii minori, în vârstă de 7 şi respectiv 10 ani, la data decesului.
În măsura lipsirii acestora de veniturile care le erau asigurate de părintele decedat, cei doi minori au suferit un prejudiciu material şi ca atare, sunt vătămaţi prin infracţiune.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ. la care face trimitere art. 14 C. proc. pen., producerea unei pagube dă naştere obligaţiei, în sarcina celui care a cauzat-o, de a repara, just şi integral, paguba astfel produsă.
Este adevărat că, în cauză, partea vătămată V.N., reprezentantul legal al minorilor, nu s-a constituit parte civilă.
Însă, potrivit art. 17 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen. acţiunea civilă se porneşte din oficiu, printre altele, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.
Totodată, potrivit acestui text, precum şi dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată a se pronunţa asupra reparării pagubei, cu privire la aceste persoane, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.
Nepronunţându-se asupra reparării pagubei, cu privire la cei doi minori prejudiciaţi patrimonial prin decesul victimei V.A., mama acestora, instanţele au pronunţat o „hotărâre contrară legii".
Ca atare, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la soluţionarea laturii civile şi va trimite cauza la Tribunalul Călăraşi în vederea administrării de probe şi obligarea inculpatelor la o prestaţie periodică în favoarea minorilor.
Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, potrivit dispozitivului, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 89 din 26 octombrie 2000 a Tribunalului Călăraşi, Decizia penală nr. 282 din 9 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 4733 din 6 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, numai cu privire la soluţionarea laturii civile.
Trimite cauza spre rejudecare, cu privire la soluţionarea laturii civile referitor la prestaţia periodică cuvenită minorilor rezultaţi din căsătoria părţii vătămate V.N. cu victima V.A., la Tribunalul Călăraşi.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsă durata executată de inculpata V.G., de la 15 iunie 2000 la 17 februarie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatelor V.G., D.S. şi D.V., câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 229/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 230/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
