ICCJ. Decizia nr. 296/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 296/2005
Dosar nr. 74/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 208 din 18 ianuarie 1995, Judecătoria Câmpulung a admis cererea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung şi a obligat pârâta SC L. SRL Câmpulung să plătească acesteia, suma de 3.112.751 lei cu titlu de credit nerestituit şi dobândă aferentă.
Prin sentinţa nr. 3000 din B.R.D., filiala Câmpulung Muscel, privind obligarea pârâţilor SC L. SRL Câmpulung şi M.I., la plata sumei de 4.663.618 lei cu titlu de împrumut nerestituit şi dobânzi legale, reţinându-se că pretenţia dedusă judecăţii a fost anterior soluţionată prin sentinţa nr. 208 din 18 ianuarie 1995, a aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa nr. 3252 din 8 octombrie 1997, Judecătoria Câmpulung a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung, privind obligarea pârâţilor SC L. SRL Câmpulung şi M.I., la plata creditului restant şi a dobânzilor aferente, cu motivarea că reclamanta menţionată este în posesia unui titlu executoriu, cu referire la sentinţa nr. 208/1995, în temeiul căreia a şi fost pornită executarea silită.
Ca atare, reclamanta are deschisă şi calea executării silite, cu referire la ipoteca instituită asupra apartamentului proprietate personală a debitorului M.I.
Prin Decizia nr. 53/C din 9 februarie 1998, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă sentinţe, a desfiinţat hotărârea atacată, în partea privitoare la dobânzi şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.
Judecătoria Câmpulung, în rejudecare, prin sentinţa nr. 3478 din 9 decembrie 1999, a admis în parte acţiunea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung şi a obligat pârâţii SC L. SRL Câmpulung şi M.I. să plătească acesteia, în solidar, suma de 4.790.030 lei cu titlu de dobânzi aferente creditului restant, până la 1 noiembrie 1999.
Prin Decizia nr. 419/C din 8 noiembrie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe şi, pe fond, a respins acţiunea, în ceea ce priveşte obligarea acestora la plata dobânzilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 91/R/C din 14 martie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Reclamanta a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii.
Prin Decizia nr. 258/R-C din 12 septembrie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia în anulare, a anulat Decizia atacată şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Prin Decizia nr. 373/R/C din 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 419/C din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a modificat Decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 3478 din 9 decembrie 1999, a Judecătoriei Câmpulung şi, pe fond, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul obligării pârâţilor la plata dobânzilor de la 1 noiembrie 1994 şi în continuare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Apelul declarat de pârâţi împotriva aceleaşi sentinţe au fost respinse ca nefondate.
Recursul declarat de pârâta SC L. SRL Câmpulung împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia nr. 419/C/2000, a Tribunalului Argeş, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 250/R/C din 29 august 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva deciziei nr. 373/R/C din 17 decembrie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4864 din 9 iulie 2002, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reţinând că hotărârile vizate de revizuentă nu au acelaşi obiect.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia nr. 3394 din 9 iulie 2003, secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie a admis contestaţia în anulare, a anulat hotărârea atacată şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Prin Decizia nr. 342 din 29 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins cererea de revizuire formulată de pârâta SC L. SRL Câmpulung, ca tardivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în compunerea prevăzută de art. 308 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 342 din 29 ianuarie 2004 a secţiei comerciale, reţinându-se că nu sunt întrunite condiţiile de formă pentru exercitarea acestei căi de atac.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei instanţei de recurs a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 319 din 15 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 127/2004.
O nouă contestaţie în anulare, formulată de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 319 din 15 noiembrie 2004, a fost respinsă ca inadmisibilă de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 75 din 14 martie 2005.
La data de 17 martie 2003, pârâtul M.I. a formulat cerere privind revizuirea acestei din urmă decizii, ca fiind potrivnică deciziei nr. 373/R/C/2001 din 17 decembrie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, realizând o armonioasă proporţionalizare între imperativul stabilităţii raporturilor juridice civile şi cerinţa aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiţii precis şi limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigenţele noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 322 C. proc. civ. se poate cere revizuirea „unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul".
În cauză, condiţia impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât prin Decizia atacată a fost soluţionată o contestaţie în anulare, hotărâre judecătorească neprevăzută a fi supusă revizuirii.
Prin urmare, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatorului M.I. privind revizuirea deciziei nr. 75 din 14 martie 2005, pronunţată de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 311/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 297/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
