CSJ. Decizia nr. 32/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 32
Dosar nr. 183/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 aprilie 1999, reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti a chemat în judecată S.C. E. S.A. Botoşani pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.899.727.281 lei compusă din 812.896.592 lei dividende şi 1.086.830.689 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În motivarea cererii reclamantul a invocat calitatea sa de acţionar, în numele statului, la societatea pârâtă, din care decurge dreptul la dividende, aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor a bilanţului contabil aferent exerciţiului financiar al anului 1995 la 9 aprilie 1996, dată de la care dreptul de creanţă al acestuia a devenit cert, lichid şi exigibil, notificarea S.C. E. S.A. şi neîndeplinirea obligaţiei de plată de către aceasta.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că beneficiile avute în vedere pentru calculul dividendelor nu sunt reale, aşa încât acestea, în raport de dispoziţiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi distribuite acţionarilor.
Ulterior, pârâta a solicitat introducerea în cauză şi a S.C. EL. S.A. Botoşani, ca societate rezultată prin divizarea S.C. E. S.A. Botoşani, la data de 17 iulie 1999.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că profitul evidenţiat în bilanţul contabil pe anul 1995, deşi determinat conform dispoziţiilor legale la acea vreme, nu reflectă realitatea şi că, după efectuarea deducerilor legale din acesta, nu mai rezultă dividende pentru acţionari.
Reclamantul, prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, a solicitat în principal, anularea acestuia urmare efectuării expertizei cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. şi, în subsidiar, refacerea lucrării.
Prin sentinţa nr. 31 din 20 ianuarie 2000, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile legale referitoare la obligaţia pârâtei de a achita dividende, atâta timp cât profitul brut nu a fost cel real.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâtul Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti a declarat apel, invocând motivarea contradictorie a sentinţei.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 346 din 13 septembrie 2000, a respins apelul declarat de către pârât, cu motivarea că în raport de probatoriul administrat în cauză, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că profitul brut nu a fost real şi că, prin scăderea obligaţiilor fiscale prioritare, nu mai rezultă nici o sumă de bani cu titlu de dividende pentru acţionari.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 7406 din 7 decembrie 2001, a respins recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (fost F.P.S.) Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a susţinut că există o diferenţă între categoria fiscală de profit ca bază de calcul a obligaţiilor către bugetul de stat şi categoria de beneficiu real ce constituie izvor şi sursă a dividendelor cuvenite acţionarilor.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că profitul brut nu a fost cel real, întrucât prin aplicarea OG nr. 13/1996 şi OG nr. 2/1997 suma de 6.509.432 lei trebuia înregistrată în afara bilanţului, situaţie ce a dus la diminuarea corespunzătoare a profitului din care, scăzându-se impozitul pe profit, rezervele, fondul pentru participarea salariaţilor, care sunt prioritare, a rezultat lipsa unui beneficiu real. Or, potrivit Legii nr. 31/1990, sursa de constituire a dividendelor o reprezintă profitul din bilanţ şi interzice, sub sancţiune penală, distribuirea de dividende din beneficii nereale.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a arătat că prin încheierea din 1 iulie 1999, la cererea pârâtei, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele stabilite de părţi.
Aşa cum rezultă din preambulul raportului de expertiză, precum şi din explicaţiile expertului contabil numit, acesta s-a bazat în exclusivitate pe documentele aflate la sediul pârâtei, unde s-a deplasat pentru executarea lucrării, fără însă a cita părţile.
Reclamanta a învederat instanţei de fond nelegalitatea decurgând din efectuarea expertizei cu ignorarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., precum şi neelucidarea unor aspecte ce puteau fi clarificate dacă reprezentantul său ar fi fost prezent.
Totodată, ca o altă consecinţă a lipsei reprezentantului desemnat de reclamantă datorită necitării, cadrul expertizei a fost lărgit la acte şi evidenţe contabile privind anul 1997, pentru ca expertul contabil să-şi poată justifica concluziile.
Pe de altă parte, din conţinutul actelor contabile rezultă că suma cuvenită cu titlu de dividende acţionarului F.P.S. este de 1.177.374.000 lei, din care scăzându-se impozitul şi indemnizaţiile reprezentanţilor F.P.S. în A.G.A., a rămas suma de 1.052.896.592 lei, din care pârâta a achitat ulterior 240.000 lei, aşa încât nu se poate susţine cu temei că nu mai rezultă nici o sumă de bani, cu titlu de dividende pentru acţionari.
S-a mai arătat că, de altfel, nu rezultă de nicăieri că pârâta nu ar fi beneficiat de scutirea acordată în condiţiile art. 3 din OUG nr. 13/1996 şi art. 1 din OUG nr. 2/1997, ipoteză în care profitul real este cel din bilanţul contabil.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu se pot distribui dividende decât din beneficiile reale.
Este de reţinut că prin dividende aferente unui exerciţiu financiar legea privind societăţile comerciale vizează doar o cotă parte din beneficiile realizate, respectiv beneficiile distribuibile, rezultate din imputarea asupra acestora a obligaţiilor rezultate din lege şi din prevederile statutului societăţii comerciale.
Ca atare, o acţiune în justiţie poate privi atât realitatea profitului brut de bilanţ, cât şi legalitatea modului de repartizare a beneficiilor şi stabilirea cuantumului profitului distribuibil acţionarilor, sub forma dividendelor stabilite proporţionale cu cota de participare la capitalul social.
În cauză a fost contestată realitatea beneficiilor, aşa încât, în raport de dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiză contabilă.
Procedural, efectuarea expertizei contabile presupune examinarea de către expert a materialului documentar aflat la dosarul cauzei şi, când acesta este insuficient pentru rezolvarea obiectivelor fixate, examinarea altor acte şi evidenţe, aflate la părţi sau la terţi.
Însă, pentru expertiza la faţa locului în cauzele civile, în raport de dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., expertul contabil are obligaţia de a anunţa părţile.
Potrivit acestui text, expertiza la faţa locului nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea, dovada de primire trebuind a fi alăturată lucrării.
Reglementarea legală privind citarea părţilor la efectuarea expertizei la faţa locului este subsumată cadrului mai larg al principiilor generale ale procesului civil.
Ca atare, lipsa părţilor procedural citate nu împiedică efectuarea expertizei contabile, însă neregulata citare a acestora, reprezentând o încălcare a dreptului la apărare, constituie motiv de nulitate relativă a expertizei efectuate în aceste condiţii.
În cauză, expertiza contabilă a fost efectuată la sediul pârâtei, prin examinarea actelor şi evidenţelor aflate la această parte, fără citarea reclamantei.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a învederat instanţei de fond, potrivit art. 108 C. proc. civ., efectuarea expertizei contabile cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 din acelaşi cod, cu referire la citarea părţilor.
Cum instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra nulităţii relative invocate în termen de către reclamantă şi, cu neobservarea dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi caracterului imperativ al acestora, nu a stabilit beneficiul real, prin sentinţa primei instanţe s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În lipsa unei distincţii făcute de legiuitor, citarea părţilor este obligatorie ori de câte ori este incidentă ipoteza privind „o lucrare la faţa locului" prevăzută de art. 208 C. proc. civ., adică examinarea oricărui alt material documentar decât cel aflat la dosarul cauzei şi în orice alt loc decât sediul instanţei, aşa încât nu pot fi primite apărările intimatului-pârât privind incidenţa acestor dispoziţii numai cu privire la expertizele imobiliare sau topografice.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va dispune trimiterea dosarului instanţei de fond, în vederea refacerii expertizei contabile şi rejudecarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor legale de drept substanţial şi procesual menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 31 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, deciziei nr. 346 din 13 septembrie 2000 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi deciziei nr. 7406 din 7 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza, în vederea rejudecării, la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ.
| ← CSJ. Decizia nr. 319/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 320/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
