ICCJ. Decizia nr. 7/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 7/2005

Dosar nr. 159/2004

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 2 octombrie 2003, B.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, imputându-i săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Petiţionarul a susţinut că, având calitatea de învinuit în dosarul nr. 38/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, procurorul C.C., care a efectuat urmărirea penală în acest dosar, a încălcat prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., prin aceea că, în luna septembrie 2003, a procedat la ascultarea unei martore fără să încunoştiinţeze pe apărătorul său despre data şi ora efectuării acelui act de procedură.

Pentru a sublinia că procurorul a acţionat cu bună ştiinţă, petiţionarul a învederat că apărătorul său ales formulase, la data de 7 iulie 2003, o cerere prin care a solicitat să i se asigure posibilitatea de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală în dosarul menţionat.

Procurorul desemnat să examineze plângerea, prin rezoluţia din 5 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 746/P/2003 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la procurorul C.C., motivând că, prin conţinutul ei, fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, pentru situaţia la care se referă petiţionarul existând posibilitate de a se formula plângere potrivit dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen.

Petiţionarul B.M. a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii.

Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2004, dată în dosarul nr. 1423/119/2004, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea plângerii formulate de B.M. împotriva rezoluţiei emise în dosarul nr. 746/P/2003.

S-a motivat că, în urma verificării dosarului nr. 129/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a constatat că B.M. nu a avut calitatea de învinuit în acest dosar şi că nici nu s-a pronunţat vreo soluţie faţă de el, persoana vizată în dosarul respectiv fiind M.S.R., în privinţa căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 181 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), prin ordonanţa din 15 octombrie 2003.

Împotriva ambelor rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere, cu care s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, susţinând că prin ascultarea unui martor în cauza în care era cercetat, în lipsa apărătorului său ales, procurorul C.C. i-a încălcat dreptul la apărare, comiţând, astfel, un abuz în serviciu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 115 din 26 mai 2004, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că omisiunea la care se referă petiţionarul, nu constituie faptă penală, deoarece acesta avea posibilitate să formuleze plângere împotriva actelor de urmărire penală la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 275-278 C. proc. pen., precum şi să solicite refacerea actului de urmărire penală, pretins viciat, prin reaudierea martorului în prezenţa apărătorului ales.

Petiţionarul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând, în esenţă, că refacerea actului de urmărire penală, la care se face referire prin sentinţă, nu poate înlătura şi gravele prejudicii materiale şi morale ce i s-au produs prin conduita abuzivă a procurorului împotriva căruia s-a plâns.

Petiţionarul a formulat şi cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 275, 276, 277 şi 278 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată Curtea Constituţională, pentru soluţionarea acestei excepţii.

Examinându-se recursul, în raport cu excepţia tardivităţii acestuia, invocată de procuror, se constată următoarele:

În adevăr, din partea introductivă a sentinţei rezultă că la închiderea dezbaterilor s-a prezentat apărătorul ales al petiţionarului, menţionând că va depune concluzii scrise, astfel că, în raport cu prevederile art. 3853 alin. (2), cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs se socoteşte, pentru el, de la data de 26 mai 2004, când a fost pronunţată sentinţa.

Aşa fiind şi cum până la data de 7 iunie 2004, când petiţionarul a depus cererea de recurs la poştă, a fost depăşit termenul de 10 zile, calculat potrivit art. 3853 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 368 alin. (3) C. proc. pen., precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) din acelaşi cod, se impune să se constate că această cale de atac, a recursului, a fost exercitată tardiv.

În raport cu admiterea excepţiei de tardivitate, a cărei luare în considerare are prioritate faţă de orice altă excepţie, se constată că nu mai poate fi examinată cererea petiţionarului, de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei pe care a invocat-o cu privire la neconstituţionalitatea art. 275, 276, 277 şi 278 C. proc. pen.

În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionarul B.M. să fie respins ca tardiv, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul B.M. împotriva sentinţei nr. 115 din 26 mai 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1047/2004.

Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI