CSJ. Decizia nr. 55/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 55
Dosar nr. 147/2002
Şedinţa publică din 7 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală ne.36 din 21 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti, rejudecând cauza în fond după casare, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul R.J. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi o infracţiune de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva acestuia pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen. şi pentru o infracţiune de emitere de cecuri fără disponibil în cont prevăzută de art. 84 pct. 5 din Legea nr. 59/1994, constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen. s-a computat arestarea preventivă şi s-a dispus arestarea acestui inculpat.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 117 C. pen., instanţa de fond a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada iulie 1991 - martie 1993,inculpatul R.J.,în calitate de preşedinte al S.C. D.D. S.A. şi S.C. R.C.S. S.A., a indus în eroare o instituţie publică şi mai multe societăţi comerciale, prin folosirea unor documente financiar-contabile false, cu prilejul încheierii şi executării unor contracte economice, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale injuste.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 544 din 10 septembrie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecând în fond, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.J., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen., pentru şase infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi o infracţiune de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a respins apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanţe.
Recursul declarat de inculpatul R.J. împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., susţinând că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea legii.
S-a arătat că inculpatul R.J. era cetăţean român la data judecării cauzei, împrejurare în raport de care împotriva acestuia nu se putea lua măsura expulzării.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare şi înlăturarea măsurii nelegale a expulzării inculpatului.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârşirea de noi fapte prevăzute de legea penală este prevenită prin dispunerea unor măsuri de siguranţă.
Măsura de siguranţă a expulzării, prevăzută de art. 112 lit. e) C. pen., poate fi aplicată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 117 C. pen., cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliul în România şi care a comis o infracţiune.
Pe de altă parte, cu privire la această măsură de siguranţă, prin art. 19 alin. (1) din Constituţia României se dispune în mod expres că cetăţenii români nu pot fi expulzaţi.
Aşadar, măsura interzicerii rămânerii pe teritoriul ţării nu poate privi un cetăţean străin.
Or, din actele rezultă calitatea inculpatului R.J. de cetăţean român la data judecării cauzei, ca şi în prezent de altfel.
Calitatea de cetăţean român a inculpatului putea fi cunoscută de instanţe, fiind supusă spre examinare, în raport de împrejurarea că unul din motivele apelului declarat de către acesta privea înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării.
Aşadar, dispunând măsura de siguranţă a expulzării unui cetăţean român, cu neobservarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Constituţia României şi art. 117 C. pen., instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
Ca atare, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va respinge cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, va admite recursul în anulare şi va casa hotărârile atacate numai cu privire la măsura de siguranţă a expulzării inculpatului R.J. după executarea pedepsei, pe care o înlătură.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de intimatul-inculpat R.J. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea examinării neconstituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor.
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 36 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, deciziei penale nr. 544 din 16 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti şi deciziei nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârile atacate numai privitor la măsura de siguranţă a expulzării inculpatului R.J. după executarea pedepsei, pe care o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 550/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
