CSJ. Decizia nr. 59/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 59
Dosar nr. 131/2002
Şedinţa publică din 7 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6 din 2 martie 2000, Curtea de Conturi a României, Colegiul jurisdicţional Braşov, a admis în parte sesizarea procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Braşov, privind obligarea, în solidar, la plata despăgubirilor civile în cuantum total de 109.516.000 lei către S.C. „T." S.A. Braşov, a pârâţilor R.C., R.S., P.I., V.V., M.W., C.D., V.A., M.Ş., P.C., C.D. şi, constatând recuperarea sumelor de 42.384.000 lei reprezentând debite preluate de la S.C. „A." S.A. Braşov, precum şi 100.521.726 lei reprezentând creanţe prescrise privind asociaţiile de locatari, respectiv 18.050.538 lei reprezentând creanţe prescrise de la agenţii economici, a obligat în solidar pe pârâţii R.C., R.S., P.I., V.V., M.W., C.D., V.A., M.Ş., P.C. şi C.D. la plata sumei de 13.993.000 lei reprezentând creanţe prescrise de la asociaţiile de locatari, la care se adaugă dobânda, în procent de 57% începând cu data de 1 ianuarie 1996 şi până la recuperarea integrală a prejudiciului către S.C. „T." S.A. Braşov şi 9.762.507 lei reprezentând creanţe prescrise de la agenţii economici, precum şi la dobânda în procent de 57% începând cu data de 1 ianuarie 1996 şi până la integrala recuperare către S.C. „T." S.A. Braşov.
Totodată, cu privire la veniturile pârâţilor, până la concurenţa sumei de 50.000.000 lei, instanţa a dispus instituirea măsurilor asigurătorii.
Pentru a hotărî în sensul angajării răspunderii civile delictuale, s-a reţinut că pârâţii, făcând parte din conducerea executivă, respectiv din consiliul de administraţie al S.C. „T." S.A. Braşov, au manifestat pasivitate cu privire la măsurile legale privind recuperarea debitelor şi, urmare a prescrierii dreptului de a pretinde debitorilor stingerea acestora prin plată, au păgubit societatea comercială cu aceste sume.
Curtea de Conturi a României, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 448 din 20 octombrie 2000, a admis recursurile jurisdicţionale declarate de pârâţi şi, prin extindere a efectelor, a modificat hotărârea atacată, în sensul înlăturării răspunderii acestora.
Prin aceeaşi hotărâre, recursul jurisdicţional formulat de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Braşov privitor la aplicarea greşită a legii cu referire la sumele recuperate şi nivelul sumei până la concurenţa căreia s-au instituit măsurile asigurătorii, a fost respins.
Pentru a admite recursurile jurisdicţionale declarate de către pârâţi, s-a reţinut că, dreptul la acţiune în vederea recuperării creanţei de la terţul debitor, cât şi dreptul la acţiune în vederea stabilirii răspunderii civile a funcţionarului ce nu a acţionat în vederea recuperării creanţei, născându-se în acelaşi moment şi curgând în paralel, acesta din urmă era prescris la data sesizării instanţei, astfel că, sub acest aspect, hotărârea atacată este nelegală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, susţinând că teza îmbrăţişată de instanţa de recurs nu are temei legal.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2932 din 2 octombrie 2001, a respins recursul declarat de procurorul financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, reţinând concomitenţa temporală a naşterii dreptului la acţiune atât privitor la recuperarea creanţelor, cât şi la stabilirea răspunderii civile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a susţinut că fapta pârâţilor de a nu întreprinde măsuri legale în vederea încasării creanţelor şi recuperării debitelor în termenul de prescripţie devine ilicită numai după expirarea termenului de prescripţie pentru fiecare creanţă.
Totodată, termenul de prescripţie al acţiunii pentru recuperarea creanţei de la debitor începe să curgă de la data scadenţei.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut că cele două termene se împlinesc în acelaşi timp.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, admiterea recursului declarat de procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României şi, pe fond, menţinerea sentinţei nr. 6 din 2 martie 2000 a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Judeţene Braşov.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Începutul cursului prescripţiei extinctive îşi găseşte reglementarea atât în dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, cât şi în dispoziţiile art. 1886 C. civ.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită", iar art. 1886 C. civ. dispune în sensul că „nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere".
Rezultă aşadar, în regulă generală, dincolo de deosebirea de formulare, că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Regula generală este completată şi cu reguli speciale, printre care cea privind acţiunea în răspundere pentru pagube cauzate prin fapte ilicite, stabilită prin art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care dispune că „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".
Având în materia începerii termenului de prescripţie a dreptului la acţiune atât regula generală, cât şi reguli speciale, urmează a observa că, în practică, se va aplica regula generală ori de câte ori nu este incidentă una din regulile speciale şi că, pentru determinarea acestuia, va trebui examinat şi stabilit în concret, momentul naşterii dreptului la acţiune.
Or, în cauză, un drept la acţiune priveşte creanţele S.C. „T." S.A. Braşov, având ca obiect valoarea energiei termice furnizate unor asociaţii de locatari şi unor agenţi economici, iar un alt drept la acţiune are ca obiect recuperarea pagubei produse aceleiaşi societăţi, de către pârâţi, prin neurmărirea încasării creanţelor.
Aşadar, primul drept priveşte o acţiune în răspundere contractuală căruia, în materia termenului de prescripţie, îi este aplicabilă regula generală statuată prin art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar al doilea drept priveşte acţiunea în răspundere pentru paguba cauzată aceleiaşi societăţi prin fapta ilicită a pârâţilor căruia, sub aspectul începerii termenului de prescripţie, îi este aplicabilă regula specială stabilită prin art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În consecinţă, în primul raport juridic avându-şi izvorul într-un act juridic, iar ca subiecte societatea comercială şi beneficiarii agentului termic livrat de către aceasta, dreptul la acţiune se naşte la data scadenţei şi care, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, este şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a acestuia.
Pe de altă parte, în al doilea raport născut dintr-un fapt juridic, având ca subiecte societatea comercială păgubită şi autorii pagubei produse acesteia prin neluarea măsurilor legale de obligare a debitorilor la plata sumelor datorate şi ca obiect obligaţia pârâţilor de a repara prejudiciul produs prin fapta ilicită arătată, dreptul la acţiune şi concomitent, prescripţia acestuia, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, se nasc la data când societatea păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cei care răspund de ea.
Rezultă aşadar anterioritatea necesară a primului raport juridic, precum şi condiţionarea, cumulativă, a raportului, ulterior de existenţa primului şi de fapta ilicită de neîndeplinire culpabilă a atribuţiilor de urmărire a lichidării debitelor prin plată de către persoanele având atribuţii în acest sens.
În concluzie, împrejurările privind existenţa a două raporturi juridice diferite, succesiunea în timp a acestora şi condiţionarea celui de al doilea raport de existenţa primului, raportate la identitatea termenului de prescripţie sub aspectul duratei acestuia, exclud posibilitatea naşterii concomitente a dreptului la acţiunea în răspundere contractuală şi a dreptului la acţiunea în răspundere civilă.
Ca atare, statuând asupra datei de la care a început să curgă prescripţia dreptului la acţiune, cu neobservarea atât a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 cât şi a caracterului imperativ al normelor juridice privind prescripţia, prin Decizia atacată cu recurs s-a produs o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei.
Cum instanţa de recurs s-a pronunţat cu neobservarea incidenţei în cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul în anulare este fondat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în raport de dispoziţiile art. 3303 alin. (1) cu referire la art. 314 din acelaşi cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată, va admite recursul declarat de procurorul general financiar şi, casând hotărârea atacată prin recurs va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea legalei soluţionări a recursurilor jurisdicţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2932 din 2 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pe care o casează.
Admite recursul declarat de procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 448 din 20 octombrie 2000 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi trimite dosarul Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, în vederea rejudecării recursurilor jurisdicţionale declarate de procurorul general financiar de pe lângă Camera de Conturi Braşov şi pârâţii R.S., R.C., P.I., V.V., M.W., M.Ş., A.V. şi C.D. împotriva sentinţei nr. 6 din 2 martie 2000 a Camerei de Conturi Braşov, Colegiul jurisdicţional.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 590/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
