ICCJ. Decizia nr. 68/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 68/2006

Dosar nr. 1797/1/2005

(Nr. în format vechi: 384/2005)

Şedinţa publică din 13 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49 din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul P.F.D., la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunii de fals în declaraţii, participaţie improprie la fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1121 din 15 februarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5301/2004, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe.

Prin Decizia nr. 4873 din 2 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1428/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia în anulare formulată de inculpatul P.F.D. împotriva deciziei pronunţate în recurs a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul P.F.D. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.

Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.

Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.

Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.

Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Împiedicarea unei noi judecăţi asupra cauzei penale definitiv soluţionate, justificat de cerinţa stabilităţii ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidenţă, privitor la soluţiile pronunţate în contestaţie, şi din dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul P.F.D. împotriva deciziei nr. 4873 din 2 septembrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul menţionat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.F.D. împotriva deciziei nr. 4873 din 2 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1428/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 68/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI