Înşelăciunea (art.244 NCP). Sentința nr. 190/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5411/176/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 190/2015
Ședința publică de la 20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. D. E.
GREFIER: G. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. a fost reprezentat de procuror O. S..
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. A., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 244 al 1 și 2 C. penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. penal din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal din 1969.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării de la 06.04.2015, care este parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1718/P/2010 emis la data de 10.06.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 244 al 1 și 2 C. penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. penal din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal din 1969.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 20.06.2014 sub nr._ .
În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că a indus în eroare pe persoana vătămată S.C. ASESOFT DISTRIBUTION S.R.L. prin prezentarea ca adevărată a plății efectuate pentru factura fiscală . F nr._ emisă de aceasta din urmă pentru tehnica de calcul achiziționată de inculpat prin falsificarea ordinului de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 7882,61 lei pe care l-a scanat și l-a trimis pe email către . în xerocopie și pricinuirea unei pagube în dauna persoanei vătămate având valoarea bunurilor neplătite.
Analizând mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea penală formulată de S.C. ASESOFT DISTRIBUTION S.R.L; ordinul de plată înregistrat la Banca Transilvania cu nr. 12 din 17.12.2009 pentru suma de 100 lei; corespondența dintre inculpatul M. A. și persoana vătămată S.C. ASESOFT DISTRIBUTION S.R.L. (inclusiv ordinul de plată înregistrat la Banca Transilvania cu nr. 12 din 17.12.2009 pentru suma de 7882,61 lei); copie după factura . F nr._/17.12.2009; adresa nr._/19.07.2010 emisă de Banca Transilvania; adresa nr. 1109/20.01.2011 emisă de Banca Transilvania; adresa nr._/02.09.2010 emisă de Oficiul Registrului Comerțului; raport de expertiză criminalistică nr._/06.05.2014 întocmit de I.P.J. A. – serviciul criminalistic; informații despre istoricul S.C. MICROTECH SYSTEMS S.R.L; declarațiile inculpatului M. A. date în cursul urmăririi penale: fișa de cazier judiciar a inculpatului M. A., instanța reține următoarea situație de fapt:
La Poliția orașului Cugir a fost înregistrată plângerea penală formulată de . Ploiești, jud. Prahova, punct de lucru în municipiul București, prin care sesizează faptul că . Cugir a achiziționat în data de 17.12.2009 tehnică de calcul în valoare de 7.882,61 lei conform facturii fiscale . F nr._, iar pentru achitarea contravalorii a folosit ordinul de plata nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 7.882,61 lei pe care 1-a scanat și la trimis pe e-mail . în xerocopie, unde era falsificată ștampila Băncii Transilvania - Agenția Cugir, semnătura la rubrica primirea/acceptarea, valoarea și beneficiarul.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că . Cugir, este înregistrata la O.R.C, sub nr. JO 1/1320/29.11.2005, având CUI_ cu sediul social în Cugir, ., . și este administrată de inculpatul Manciù A. care în calitate de cumpărător a achiziționat de la . tehnică de calcul, fără a avea încheiat vreun contract privind relațiile comerciale între cele două societăți.
Inculpatul M. A. în data de 17.12.2009 a achiziționat tehnică de calcul în valoare de 7.882,61 lei conform facturii fiscale . F nr._, iar pentru achitarea contravalorii a folosit Ordinul de Plată nr.12 din 17.12.2009 în valoare de 7.882,61 lei pe care 1-a scanat și la trimis pe e-mail . în xerocopie, unde era falsificată ștampila Băncii Transilvania - Agenția Cugir, semnătura la rubrica primirea/acceptarea, valoarea și beneficiarul, întrucât Ordinul de Plată înregistrat la Banca Transilvania nr.12 din 17.12.2009 este în valoare de 100 lei, iar beneficiar este ABO NET SRL.
Din adresa nr._ din 19.07.2010 emisă de Banca Transilvania rezultă faptul că ordinul de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 7.882,61 lei emis de . Cugir în favoarea ., nu a fost depus la bancă spre decontare, astfel nu există exemplarul în original.
Din adresa nr. 1109 din 20.01.2011 emisă de Banca Transilvania rezultă faptul că în data de 17.12.2009 s-a onorat o plata în valoare de 100 lei de către . Cugir în favoarea ABO NET SRL conform ordinului de plata nr. 12 existent la dosar.
Inculpatul M. A. în data de 17.12.2009 orele 02,55 PM a trimis prin E-MAIL:_ către . ordinul de plată nr. 12 scanat în xerocopie, unde era falsificată ștampila Băncii Transilvania - Agenția Cugir, semnătura la rubrica primirea/acceptarea, valoarea și beneficiarul, întrucât la Banca Transilvania - Agenția Cugir inc. în data de 17.12.2009 a efectuat plata O.P. nr. 12 în sumă de 100 lei către ABO NET SRL, existent în original la Banca Transilvania - Agenția Cugir.
Din adresa nr._ din 02.09.2010 emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă faptul că inculpatul M. A., în calitate de administrator . Cugir, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență conform Legii nr. 85/2006, fiind numit administrator judiciar BEST INSOLVENCY SPRL București.
Din adresa . rezultă faptul că se constituie parte civilă cu suma de 5.882,4 lei, întrucât suma de 2.000 lei a fost achitată în data de 11.01.2010 de către . Cugir.
Conform raportului de expertiză numărul_ din 06.05.2014 întocmit de I.P.J. A. - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit faptul că scrisul olograf de completare a rubricilor și semnăturile de la rubrica „SEMNĂTURA PLĂTITORULUI" de pe cele două ordine de plată nr.12 din 17.12.2009, unul în valoare de 100 lei beneficiar fiind ABO NET SRL, iar celălalt în valoare de 7.882,61 lei beneficiar fiind ASESOFT DISTRIBUTION SRL, probabil sunt executate de inculpatul M. A..
Potrivit declarației inculpatului M. A., date în cursul urmăririi penale, plata către S.C. ASESOFT DISTRIBUTION S.R.L. cu privire la plata facturii nr._ în valoare de 7882,61 lei reprezentând contravaloarea tehnicilor de calcul achiziționate de la societatea pârâtă nu a fost efectuată cu respectivul ordin de plată, ci parțial cu alte ordine de plată emise în perioada 11.01.2010 – 31.05.2010. cu privire la respectivul ordin de plată, acesta declară că nu a fost emis pentru plata respectivei facturi către persoana vătămată, nu a pierdut respectivul ordin de plată, nu a fost scanat și nici nu are cunoștință ca o altă persoană să fi scanat respectivul ordin pentru a-l anexa email-ului trimis către persoana vătămată.
ÎN D.:
1. Fapta inculpatului M. A. care a indus în eroare pe persoana vătămată S.C. ASESOFT DISTRIBUTION S.R.L. prin prezentarea ca adevărată a plății efectuate pentru factura fiscală . F nr._ emisă de aceasta din urmă pentru tehnica de calcul achiziționată de inculpat prin falsificarea ordinului de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 7882,61 lei pe care l-a scanat și l-a trimis pe email către . în xerocopie și pricinuirea unei pagube în dauna persoanei vătămate având valoarea bunurilor neplătite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244, alin. 1 și 2 din Codul Penal.
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al acesteia s-a realizat prin inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase prin folosirea de mijloace frauduloase, având ca efect crearea unei reprezentări eronate, false a realității.
Urmarea imediată constă în producerea prejudiciului material.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă calificată prin scop, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte; scopul este dat de obținerea pentru sine a folosului material injust. Nu interesează mobilul care l-a determinat pe inculpat să acționeze.
2. Fapta inculpatului M. A. de a falsifica ordinul de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 100 lei, având ca beneficiar pe . prin contrafacerea scrierii și subscrierii, falsificarea ștampilei Băncii Transilvania – Agenția Cugir, semnătura la rubrica primirea/acceptarea, valoarea și beneficiarul, rezultând ordinul de plată nr. 12 emis de Banca Transilvania având valoarea de 7882,61 lei emis de . Cugir către . și de a-l folosi întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. l din Codul Penal din 1969.
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al acesteia s-a realizat prin contrafacerea scrierii și subscrierii, urmată de folosirea înscrisului fals, apt să producă consecințe juridice.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte; nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită.
Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, urmează a fi declanșată răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunile deduse judecății.
De la data comiterii faptei reținute în sarcina inculpatului și până în prezent a intervenit o succesiune de legi penale în timp, astfel că instanța apreciază că se impune aplicarea legii penale mai favorabile.
La alegerea acesteia, instanța va pleca în analiză nu doar de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și de la toate aspectele pe care le implică stabilirea tratamentului sancționator și ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a arătat că dispozițiile art. 5 din Noul cod penal privind legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, plecând și de la situația personală a inculpatului.
În acest context, instanța reține criteriile în baza cărora se stabilește legea penală mai favorabilă și care vor fi apreciate în concret: conținutul infracțiunii (urmând a fi avute în vedere elementul material al infracțiunii în forma de bază,, variantele agravante, elementele circumstanțiale agravante, existența unor condiții suplimentare de incriminare, etc.), existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale ori a unor cauze de nepedepsire, pedeapsa și prescripția.
În acest context, instanța reține că, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, respectiv înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,2 și 3 C penal anterior are corespondent în infracțiunile prev. de art. 244 al. 1, 2 N C penal
În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 Cp anterior, aceasta are corespondent în infracțiunea prev. de art. 322 al. 1 N C penal.
Cu toate că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului sunt mai favorabile inculpatului, conform Noului Cod penal, având în vedere instituțiile privind modalitățile de executare a pedepsei din Codul penal anterior și Noul cod penal, reținând antecedentele penale ale inculpatului, dar și faptul că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se află în concurs real între ele dar și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 în dosar nr._ al Judecătoriei A. I., rămasă definitivă la data de 30.01.2014 prin decizia nr. 93 /2014 a Curții de Apel A. I., și raportat de acestea, având în vedere tratamentul sancționator al anulării suspendării condiționate coroborat cu tehnica de contopire a pedepselor în cazul concursului de infracțiuni care este mai favorabilă conform vechiului cod penal, care presupune aplicarea pedepsei celei mai grele, cu un spor facultativ, spre deosebire de noul cod penal care presupune aplicarea obligatorie, pe lângă pedeapsa cea mai grea a unui spor de pedeapsa de 1/3 din totalul celorlalte pedepse –altele decât cea aleasă ca fiind cea mai grea, instanța apreciază ca fiind mai favorabilă inculpatului legislația penală anterioară (Codul penal anterior) cu încadrarea juridică a faptei prevăzută de aceasta și toate dispozițiile legale ce urmează a se aplica în cauză, privite în ansamblul lor.
Astfel, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse într-o modalitate de executare a pedepsei prevăzută de Codul penal anterior, este mai favorabilă inculpatului, astfel că instanța apreciază că Vechiul Cod penal, cuprinde dispoziții mai favorabile acesteia privite în ansamblul lor raportat și la următoarele aspecte, motiv pentru care va reține aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.
La individualizarea pedepsei, reținând că aceleași argumente sunt luate în calcul și la analiza legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere împrejurarea concretă în care s-a comis fapta, dar și persoana inculpatului. În acest sens, instanța are în vedere specificul relațiilor comerciale dintre profesioniști, care se bazează pe încredere, aceasta cu atât mai mult cu cât, raporturile comerciale între profesioniști de cele mai multe ori nu presupun prezența față în față a reprezentanților societăților, acestea desfășurându-se la distanță, prin intermediul unor mijloace specifice de corespondență- internet, Email, fax, etc. în acest context, încrederea în partenerul de afaceri este esențială, iar conduita adoptată de fiecare parte trebuie să fie una corectă. În acest context, instanța are în vedere și faptul că din fița de cazier judiciar a inculpatului reiese faptul că nu se află la prima confruntare cu legea penală, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei tot pentru fapte de înșelăciune, ceea ce conduce la concluzia că, conduita adoptată în prezentul dosar nu a fost una întâmplătoare. Instanța are în vedere și conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal. În acest sens, instanța reține faptul că după ce a formulat o cerere de amânare pentru angajare avocat- având deci cunoștință de existența procesului, acesta nu s-a prezentat în fața instanței, decât după ce a fost adus cu mandat de aducere., instanța procedând în această manieră tocmai pentru a-i da posibilitatea să dea o declarație în fața instanței de judecată. La termenul de judecată din data de 08.12.2014 nu s-a putut proceda la audierea inculpatului, întrucât a fost lipsă procedură de citare cu partea civilă. La același termen inculpatul a solicitat amânarea pentru a lua legătura cu partea civilă în vederea împăcării. La termenul următor din data de 26.01.2015, inculpatul a lipsit din nou, iar pentru a nu-i încălca nici un drept, s-a dispus din nou aducerea sa cu mandat de aducere, inculpatul fiind prezent în fața instanței la termenul din data de 09.03.2015, când inculpatul a solicitat din nou acordarea unui termen în vederea împăcării cu persoana vătămată, cerere admisă din nou de instanță, pentru ca la termenul din judecată din data de 06.04.2015 inculpatul să lipsească din nou, context în care instanța a dat citire actului de sesizare al instanței, considerând că i s-au acordat inculpatului suficiente termene pentru împăcare ori pentru a se prezenta în fața instanței și a da o declarație, inclusiv posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției.
Și mai mult, din analiza actelor și lucrărilor dosarului a reieșit că partea civilă a solicitat în constituirea de parte civilă mai mult decât ceea ce i se cuvenea, iar pentru clarificarea acestui aspect a dispus emiterea de adrese către partea civilă, care în final, a precizat că valoarea prejudiciului solicitat este de 5882,4 lei, deși acesta aspect ar fi trebuit să-l intereseze pe inculpat care ar fi trebuit să facă dovada achitării unei părți din debitul datorat părții civile.
În același context, instanța reține faptul că inculpatul a acționat în calitate de administrator al . Cugir, context în care s-ar fi impus introducerea în cauză a acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente. Însă, având în vedere data sesizării instanței-. 20.06.2014, după . Noului Cod de procedură penală, instanța nu mai putea să dispună introducerea din oficiu a părții responsabile civilmente, dispozițiile Codului de procedură penală fiind de imediată aplicare. În acest sens, instanța are în vedere disp. art. 21 Cpp conform cărora introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, reieșind astfel că nu poate fi introdusă din oficiu în proces, inculpatul dovedind un vădit dezinteres și sub acest aspect.
Astfel, raportat la criteriile mai sus arătate, va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fapta reținută în sarcina sa, într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, și anume, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 C penal anterior, cu aplic.art. 5 NC penal și respectiv 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C penal anterior, cu aplic art. 5 NC penal, pedepse pe care le apreciază ca fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Pe baza examinării fișei de cazier judiciar a inculpatului, instanța va constată că faptele deduse judecății în prezentul dosar sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 /30.01.2014 a Curții de Apel A. I.
Raportat la acestea, în baza disp. art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art.85 alin.1 Vechiul cod penal și art. 5 N C penal, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 /30.01.2014 a Curții de Apel A. I.
În baza disp. art.15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 85 al. 1, art. 33 lit.a Cod penal rap. la art.34 lit.b Vechiul Cod penal, art. 5 N Cod penal va contopi pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 a Judecătoriei A. I., în pedeapsa cea mai grea, respectiv, 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) și c Cod penal anterior, respectiv:
-dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
-dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat .
- dreptul de a fi administrator
Apreciind că scopul educativ si preventiv al pedepsei poate fi atins si fără privarea de libertate a inculpatului și că aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient pentru a atrage atenția acestuia asupra consecințelor faptelor sale astfel încât îndreptarea sa se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei, instanța, în baza art. 86/5 rap. la art. 86/1 Vechiul Cod penal,, rap. la art. 5 N Cod penal va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 închisoare mai sus menționată, pe durata termenului de încercare de 3 ani care va începe să curgă de la data de 30.01.2014.
În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare va obliga inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune A.
b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Datele prevăzute la literele b, c, d, se vor comunica Serviciului de Probațiune A..
În temeiul art. 16 din Legea nr 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod Penal, cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța reține că persoana vătămată . (fosta ASESOFT DISTRIBUTION SRL) s-a constituit parte civilă cu suma de 5882,4 lei așa cum a precizat conform adresei de la fila 151.
Art. 1357 C civ. prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar conform art. 1381 C civ, orice prejudiciu dă dreptul la reparație, din ziua cauzării prejudiciului Totodată, în conformitate cu disp. art. 19 din C pr pen, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile . În acest context, reiese că soluționarea acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal este guvernată de dispozițiile legii civile, astfel că în conformitate cu disp. art. 249 C pr civ cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, partea civilă făcând dovada prejudiciilor solicitate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. De asemenea, reținând că în cauză sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv există prejudiciul – de natură patrimonială, contravaloarea bunurilor contractate și neachitate de inculpat, fapta prejudiciabilă – sub aspect civil se înțelege și infracțiunea ca faptă prejudiciabilă, în speță, infracțiunea săvârșită de inculpat ; raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu – prin fapta inculpatului a produs părții civile un prejudiciu patrimonial ; culpa inculpatului - în speță, acesta a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe în privința prejudicierii părții civile, instanța,în temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4, 5 Cpp, art. 20 Cpp, art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de persoana vătămată . (fosta ASESOFT DISTRIBUTION SRL) și pe cale de consecință va obliga inculpatul M. A. să plătească acesteia suma de 5882,4 lei, cu titlu de despăgubiri civile
Reținând că ordinul de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 100 lei având ca beneficiar ., depus în original la dosarul de urmărire penală a fost falsificat, va dispune desființarea totală a acestuia.,.
În baza art.7 din Legea 26/1990, va dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii sale definitive, către Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art.4 și art.6 din OG nr.75/2001 rep., va dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii sale definitive, la Ministerul Finanțelor Publice
În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 C pr pen va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpat- av. S. A. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În aplicarea disp. art. 5 al. 1 din Codul Penal constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului de înșelăciune și respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată deduse judecății în prezentul dosar se încadrează în disp. art.215 al. 1, 2, 3 Cp anterior și art. 290 al. 1 Cp anterior, cu aplic. art. 33 lit a Cp și stabilește că legea veche reprezintă legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului.
În baza disp. art. 396 alin. 2., cu aplic art. 5 N C penal, condamnă pe inculpatul M. A. fiul lui G. și A., născut la data de 20.02.1980 în loc. Cugir, jud. A., cetățean român, situația militară nesatisfăcută, căsătorit, studii superioare, administrator la ., domiciliat în Cugir, ., ., ., CNP_,, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 C penal anterior .
În baza disp. art. 396 alin. 2., cu aplic art. 5 N C penal, condamnă pe inculpatul M. A. cu datele de mai sus,, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C penal anterior .
În baza disp. art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art.85 alin.1 Vechiul cod penal și art. 5 N C penal, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 /30.01.2014 a Curții de Apel A. I.
Constată că faptele deduse judecății în prezentul dosar sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 /30.01.2014 a Curții de Apel A. I.
În baza disp. art.15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 85 al. 1, art. 33 lit.a Cod penal rap. la art.34 lit.b Vechiul Cod penal, art. 5 N Cod penal contopește pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 546/10.12.2013 a Judecătoriei A. I., în pedeapsa cea mai grea, respectiv, 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) și c Cod penal anterior, respectiv:
-dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
-dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat .
- dreptul de a fi administrator
În baza disp. art.15 și 16 din Legea 187/2012 rap. la art. 86/5, art. 86/1, art. 86/2, art.85 Vechiul Cod penal, cu aplic art. 5 N Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare mai sus menționată, pe durata termenului de încercare de 3 ani care va începe să curgă de la data de 30.01.2014.
În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune A.
b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Datele prevăzute la literele b, c, d, se comunică Serviciului de Probațiune A..
În temeiul art. 16 din Legea nr 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod Penal, cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4, 5 Cpp, art. 20 Cpp, art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de persoana vătămată . (fosta ASESOFT DISTRIBUTION SRL) și pe cale de consecință obligă inculpatul M. A. să plătească acesteia suma de 5882,4 lei, cu titlu de despăgubiri civile
Desființează total ordinul de plată nr. 12 din 17.12.2009 în valoare de 100 lei având ca beneficiar ., depus în original la dosarul de urmărire penală.
În baza art.7 din Legea 26/1990, dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii sale definitive, către Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art.4 și art.6 din OG nr.75/2001 rep., dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii sale definitive, la Ministerul Finanțelor Publice
În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 C pr pen obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpat- av. S. A. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare,
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015
PREȘEDINTE GREFIER
P. D. E. G. M.
Red. PDE
Tehnored GM/7ex/28.05.2015
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Confiscare specială (art.315 lit. c NCPP). Încheierea nr.... → |
---|