Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Sentința nr. 172/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 172/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 866/176/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 172/2015
Ședința publică de la 07.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: E. R. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. – este reprezentat de procuror G. O..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind contestația în anulare formulată de contestatoarea . prin lichidator judiciar Manager CM IPURL A. I. reprezentat legal de C. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că societatea contestatoare nu a depus la dosarul cauzei motivele pe care aceasta își întemeiază contestația în anulare formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra admisibilității în principu a contestației în anulare formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulate de către ., având în vedere că, aceasta, deși s-a acordat prezentul termen de judecată, nu a arătat pe care dintre motivele prevăzute de art. 426 C.p.p. își întemeiază cererea, precum și faptul că, oricum, niciunul dintre motivele arătate la art. 426 C.p.p. nu și-ar putea avea aplicabilitatea în prezenta cauză. De asemenea, solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestație în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 17.02.2015, contestatoarea . prin lichidator judiciar Manager CM IPURL A. I., a formulat contestație în anulare împotriva Sentinței Penale nr. 44/02.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ .
Contestatoarea nu a arătat cazurile de contestație pe care le invocă și nici motivele aduse în sprijinul acestora.
Instanța a fixat termen de judecată la data de 24.03.2015 pentru când constestatoarea . a fost citată cu mențiunea de a indica cazul de contestație în anulare pe care se încadrează cererea sa, precum și o motivare în fapt a cererii formulate, termen la care constestatoarea a formulat cerere de amânare în acest sens.
La următorul termen de judecată stabilit s-a constatat lipsa motivării în fapt și în drept a contestației în anulare formulată de ..
Analizând contestația în anulare formulată de către contestatoarea . prin lichidator judiciar Manager CM IPURL A. I., astfel cum a fost formulată, instanța o apreciază ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Instanța reține că potrivit reglementării cuprinse în Capitolul V, Secțiunea a-1-a din Codul de procedură penală, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin intermediul căreia se tinde la desființarea unor hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori grave de procedură.
Astfel, contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile și strict și limitative prevăzute de lege-la art. 426 C.pr.pen., în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.
Potrivit art. 427 alin. 2 C.pr.pen. în cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora, pentru ca în conformitate cu dispozițiile art. 431 C.pr.pen. instanța să analizeze admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri când trebuie să aibă în vedere dacă aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat pe care se sprijină este unul dintre cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Or, din analiza contestației în anulare astfel cum a fost formulată de contestatoarea . (f. 2), instanța constată că nu se poate desprinde din conținutul acesteia nici măcar formal cazul prevăzut de lege în care s-ar putea încadra dintre cele prevăzute de art. 426 C.pr.pen., nefăcându-se o motivare în fapt a cererii.
Ca atare în lipsa unor date minime în cuprinsul contestației în anulare astfel formulate, nu se poate analiza admisiblitatea în principiu, motiv pentru care instanța va respinge cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea .-prin lichidator judiciar MANAGER CM IPURL împotriva Sentinței penale nr. 44/02.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, ca inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
Potrivit art. 275 alin.2 C. pr. pen. în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.
Față de cele ce preced și în baza acestui text legal instanța va obliga contestatoarea la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 431 C.pr.pen., respinge cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea .-prin lichidator judiciar MANAGER CM IPURL (cu sediul în ., nr. 164 A, jud. A.) împotriva Sentinței penale nr. 44/02.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obliga contestatoarea la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. D. M. E. R. T.
Red. BDM/Tehn. ERT/30.04.2015
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Înşelăciunea (art.244 NCP). Sentința nr. 190/2015.... → |
---|